MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 134/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 134         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 24 februarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 495 din 5 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei

 

Decizia nr. 497 din 5 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 499 din 5 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. (4) din Codul civil

 

Decizia nr. 539 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            99. - Hotărâre pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 20 iunie 2013 şi la Paris la 18 octombrie 2013 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la Bucureşti si la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanţarea proiectului “Reforma educaţiei timpurii în România”

 

            100. - Hotărâre pentru aprobarea amendamentelor convenite între Guvernul României şi KfW, prin scrisoarea semnată la Frankfurt am Main la 12 noiembrie 2012 şi la Bucureşti la 3 decembrie 2012, la Acordul de împrumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) şi România, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucureşti la 28 decembrie 2007, pentru finanţarea Programului privind infrastructura municipală

 

            117. - Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Centrului operaţional de comandă al Guvernului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 495

din 5 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin, 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, excepţie ridicată de Viorel Căpuşeanu în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 130D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale menţionate în punctele de vedere, excepţia apare ca fiind neîntemeiată. Totuşi, având în vedere necesitatea respectării interesului superior al minorului, precum şi a asigurării unui tratament egal pentru părinţii biologici, în temeiul art. 16 şi art. 26 din Constituţie, precum şi al art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi admiterea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012), Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei.

Excepţia a fost ridicată de Viorel Căpuşeanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de acesta a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată următoarele:

1. Prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei s-au adus modificări art. 54 din acest act normativ, în sensul că acţiunea în tăgada paternităţii poate fi introdusă de oricare dintre soţi şi de către copil, punându-se în acord legislaţia românească cu art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001. Pentru aceleaşi considerente trebuie admisă şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei. Astfel, textele de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 20 din Constituţie, precum şi art. 6 şi art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece art. 8 din Convenţie obligă autorităţile de stat să respecte viaţa de familie, nu numai ca familie care se întemeiază pe căsătorie, dar şi ca familie de fapt, un aspect al acestui respect constituindu-l tocmai posibilitatea tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie şi de către o altă persoană decât soţul mamei.

2. În plus, textele de lege criticate aduc atingere art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 26 alin. (2) şi art. 48 alin (3) din Constituţie, întrucât, prin conţinutul lor, creează 0 poziţie privilegiată pentru copiii născuţi în afara căsătoriei faţă de cei născuţi în timpul căsătoriei în ceea ce priveşte stabilirea unei filiaţii normale şi reale faţă de părintele firesc, şi nu faţă de soţul mamei din căsătorie. Autorul face referire la argumentele reţinute în doctrină potrivit cărora acţiunea în constatarea stării civile a copilului din căsătorie, care nu are posesiunea de stat în conformitate cu prezumţia de paternitate, ar putea fi introdusă de către orice persoană interesată şi s-ar putea întemeia pe prevederile art. 53 şi art. 51 din Codul familiei, având acelaşi efect ca şi tăgada paternităţii.

Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte, în măsura în care prevederile art. 54 şi art. 55 din Codul familiei nu permit tatălui biologic, alături de copil şi de mamă, să tăgăduiască paternitatea prezumată. Excluderea tatălui biologic de la posibilitatea exercitării acţiunii în tăgada paternităţii prezumate aduce atingere art. 26 alin. (1) din Constituţie care ocroteşte dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil dă posibilitatea tatălui biologic să tăgăduiască paternitatea prezumată, acţiune imprescriptibilă în timpul vieţii acestuia. Aceste prevederi se aplică însă numai în ce priveşte copiii născuţi după intrarea legii în vigoare, situaţie ce aduce atingere principiului nediscriminării şi al liberului acces la justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei sunt neconstituţionale prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 49 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, pentru aceleaşi considerente ce au fost reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, iar dispoziţiile art. 53 alin. 2, art. 54 alin. 1 şi alin. 3-6, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei sunt constituţionale.

În plus, arată că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei instituie discriminări şi între taţii biologici cu privire la posibilitatea acestora de a exercita acţiunea în tăgada paternităţi, deoarece cei care pretind că sunt taţi biologici ai copiilor născuţi după intrarea în vigoare a Codului civil au dreptul să introducă respectiva acţiune. Astfel, singura condiţie care împiedică tatăl biologic să intenteze acţiune în tăgada paternităţii este aceea a datei naşterii copilului, respectiv înainte de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a noului Cod civil).

Or, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Constituţie, copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificaţia instituirii în sarcina statului a obligaţiei de asigurare a mijloacelor juridice mai numeroase şi mai eficiente în vederea realizării drepturilor copiilor şi tinerilor.

Astfel, principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze oricărei prezumţii create de legiuitor, respectiv prezumţia de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei, asigurând dreptul oricărei persoane interesate de a se folosi de toate mijloacele necesare în vederea realizării drepturilor copiilor şi tinerilor în interesul superior al acestora.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate II constituie dispoziţiile art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

- Art. 53 alin. 2: “Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.”;

- Art. 54: “Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.

Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.

Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.

Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore.

Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea.”

- Art. 55: acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.

Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate pomi într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.;

- Art. 58: “Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.

Dacă recunoaşterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.”

Autorul excepţiei apreciază că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, art. 49 alin. (1) referitor la protecţia copiilor şi tinerilor, precum şi dispoziţiilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la prevederile art. 53 alin. 2 din Codul familiei Curtea observă că acestea reglementează cu privire la prezumţia de paternitate a copilului ce a fost conceput în timpul căsătoriei, a cărui naştere a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie, dar care este născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, tatăl prezumtiv fiind fostul soţ al mamei.

Referitor la dispoziţiile art. 58 din Codul familiei Curtea constată că acestea reglementează cu privire la recunoaşterea ce nu corespunde adevărului, a copilului conceput şi născut în afara căsătoriei, şi care poate fi contestată de orice persoană interesată, precum şi a dovezii paternităţii în respectiva situaţie.

Curtea observă că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie acţiunea în tăgada paternităţii unui copil născut în timpul căsătoriei, acţiune introdusă de către pretinsul tată biologic. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de acesta în calea de atac a apelului formulat împotriva hotărârii prin care i s-a respins acţiunea, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în temeiul art. 54 alin. 2 din Codul familiei.

Prin urmare, Curtea reţine că prevederile art. 53 alin. 2 şi art. 58 din Codul familiei nu au legătură cu soluţionarea cauzei, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate formulată în privinţa acestora să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

II. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 şi art. 55 din Codul familiei, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

1. Prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei aveau iniţial următorul conţinut: acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea începută de el.”

Prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii.

Prin art. I pct. 2 şi 3 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, s-au modificat art. 54 şi art. 55 din Codul familiei în forma reţinută la obiectul prezentei excepţii. Astfel, art. 54 alin. 2 prevede că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori, iar art. 55 alin. 1 teza întâi reglementa un termen de prescripţie de 3 ani, calculat de la data naşterii copilului, în care acţiunea în tăgăduirea paternităţii putea fi pornită de titularii acesteia.

Prin Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea a reţinut, în esenţă, că înainte de modificările aduse prin Legea nr. 288/2007, după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, au dobândit dreptul la exercitarea acţiunii în tăgada paternităţii atât copilul născut în timpul căsătoriei, cât şi mama, iar acest drept era imprescriptibil (în această situaţie aflându-se mama şi copilul, născut la data de 14 aprilie 2001, a cărui paternitate este tăgăduită în prezenta cauză). După adoptarea Legii nr. 288/2007 s-a stabilit, pentru acest drept, un termen de prescripţie de 3 ani de la data naşterii copilului. Or, în ipoteza copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, Curtea a constatat că prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, sub aspectul aplicării termenului de prescripţie, deoarece legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluţionare.

În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 55 din Codul familiei, începutul prescripţiei de 3 ani a dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii, pentru mamă şi copil, este momentul obiectivai naşterii copilului. Or, aplicarea termenului special de prescripţie de 3 ani şi copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007 este retroactivă, în condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

Cu acest prilej, cu referire la deciziile nr. 349 din 19 decembrie 2001 şi nr. 755 din 24 iunie 2008, Curtea mai observă că, potrivit jurisprudenţei sale, spre exemplu Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţa tuturor subiectelor de drept.

Curtea constată că Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei a fost abrogată prin art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

În prezent, potrivit art. 429 alin. (1) din Codul civil, Repunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii”, iar, potrivit art. 432 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, .Acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii sale faţă de copil”.

Curtea observă însă că, potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011, “Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţii/or Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare”, astfel încât, în prezenta cauză, copilul fiind născut la data de 14 aprilie 2001, sunt incidente prevederile din Codul familiei referitoare la tăgada paternităţii.

2. Curtea constată că, asupra unei excepţii motivate în mod similar, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 314 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, referitor la critica potrivit căreia textele de lege criticate creează o poziţie privilegiată copiilor născuţi în afara căsătoriei faţă de cei născuţi în timpul căsătoriei, că aceasta este neîntemeiată, atât acţiunea în tăgada paternităţii, cât şi contestarea recunoaşterii paternităţii din afara căsătoriei au ca scop stabilirea paternităţii conforme cu realitatea, fără nicio discriminare între copiii din căsătorie şi cei din afara căsătoriei, astfel încât nu se aduce atingere art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 26 alin. (2) şi art. 48 alin. (3) din Constituţie.

3. Referitor la critica privind încălcarea art. 6 şi art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 20 din Constituţie, prin prisma Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kroon şi alţii împotriva Olandei şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat asupra unei cereri introduse de un reclamant aflat într-o situaţie similară autorului excepţiei prin Hotărârea din 21 decembrie 2010, pronunţată în Cauza Chavdarov împotriva Bulgariei. Cu acel prilej, Curtea a reiterat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a se conforma obligaţiei pozitive care vizează asigurarea respectării efective a vieţii de familie (paragraful 46) (în acest sens fiind Hotărârea din 18 iulie 2006, pronunţată în Cauza Keegan împotriva Regatului Unit). Curtea a recunoscut că, în procesul de reglementare în domeniul stabilirii filiaţiei paterne şi a contestării acesteia, alegerile făcute de legiuitor între o soluţie sau alta sunt dificil de operat, putând fi influenţate de consideraţii de ordin diferit - morale, etice, sociale sau religioase (paragraful 46).

Curtea a observat că, potrivit studiilor de drept comparat de care dispune, nu există o abordare comună în legislaţia a douăzeci şi patru dintre ţările semnatare ale Convenţiei asupra autorizării contestării paternităţii prezumate de către pretinsul tată biologic. Astfel, legislaţia internă a opt dintre cele douăzeci şi patru de state permite pretinsului tată biologic să conteste prezumţia de paternitate a soţului, în timp ce în alte zece state tatăl biologic nu dispune de acest drept procedural. În patru dintre cele douăzeci şi patru de state legislatorul a optat pentru restrângerea dreptului tatălui biologic doar cu privire la acele cazuri în care realitatea socială nu corespunde filiaţiei legal stabilite. În alte două state autorităţile publice pot interveni la solicitarea tatălui biologic şi pot contesta eventual paternitatea prezumată a copiilor (paragraful 47).

Aşa fiind, Curtea nu s-a considerat chemată să se pronunţe în abstract asupra compatibilităţii art. 8 din Convenţie cu opţiunile legiuitorului naţional în materie, şi nici să se substituie acestuia, Curtea a fost chemată să stabilească dacă în speţă a fost păstrat un just echilibru între interesele concurente ale întregii societăţi şi persoanele interesate (paragraful 48).

Concluzia Curţii a fost aceea că reclamantul şi cei trei copii a căror paternitate biologică o revendică au format o familie monoparentală de facto şi că existenţa acesteia nu a fost pusă în pericol în niciun moment nici de autorităţi, nici de mama sau tatăl prezumat al copiilor. Curtea a ţinut seama de marja de apreciere aparţinând statului în reglementarea relaţiilor de filiaţie şi a constatat lipsa consensului la nivel european între legislaţiile interne referitor la acordarea posibilităţii tatălui biologic de a contesta prezumţia de paternitate a soţului. În speţă, chiar dacă reclamantul nu are o astfel de posibilitate, Curtea â constatat că dreptul intern nu-l privează de orice fel de posibilitate de a stabili legături de paternitate cu copiii sau de a depăşi inconvenientele de ordin practic ce rezultă din absenţa unor astfel de legături (paragraful 56).

Concluzia Curţii a fost aceea că s-a realizat un just echilibru între interesele societăţi şi ale persoanelor, astfel încât nu a avut loc o încălcare a art. 8 din Convenţie (paragraful 56).

4. Curtea observă că nu pot fi reţinute argumentele invocate de instanţa care a sesizat-o în opinia exprimată asupra excepţiei. Astfel, potrivit art. 432 alin. (1) din Codul civil, “Acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii sale faţă de copii”.

Curtea observă că acest text de lege condiţionează admiterea acţiunii în tăgada paternităţii de dovada paternităţii faţă de copil, în considerarea interesului superior al acestuia.

Or, constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 54 şi art. 55 din Codul familiei nu ar avea aceeaşi finalitate, deoarece Curtea Constituţională, nefiind legiuitor pozitiv, nu ar putea adopta o reglementare identică celei de la art. 432 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, reglementare care ţine de opţiunea legiuitorului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2 şi art. 58 din Codul familiei, excepţie ridicată de Viorel Căpuşeanu în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 54 şi art. 55 din Codul familiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 497

din 5 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Nicolae Scărlătescu Deaconescu şi Ion Scărlătescu Deaconescu în Dosarul nr. 1.096/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 197D/2013.

La apelul nominal se prezintă unul dintre autorii excepţiei, Nicolae Scărlătescu Deaconescu, lipsind celălalt autor al excepţiei, precum şi partea statul român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului prezent, care arată că obiectul cauzei îl constituie, în principal, constatarea caracterului politic al condamnării bunicii mamei sale şi înlăturarea efectelor hotărârii de condamnare. În raport cu persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic, autorul prezent are gradul al treilea succesoral, astfel încât nu are posibilitatea de a introduce o acţiune în temeiul Legii nr. 221/2009, ci numai în temeiul dreptului comun. În consecinţă, solicită admiterea excepţiei şi acordarea posibilităţii de a solicita “repunerea în drepturi” a persoanei care a fost condamnată politic, precum şi acordarea de despăgubiri succesorilor, indiferent de gradul acestora.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei deoarece autorul doreşte extinderea categoriilor de beneficiari ai Legii nr. 221/2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1.941 din 25 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.096/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Excepţia a fost ridicată de Ion Scărlătescu Deaconescu şi Nicolae Scărlătescu Deaconescu într-o cauză având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării bunicii soţiei, respectiv bunicii mamei autorilor şi acordarea de despăgubiri atât pentru prejudiciul moral, cât şi pentru cel material suferit prin condamnare, în temeiul Legii nr. 221/2009.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că dispoziţiile legale criticate aduc atingere accesului liber la justiţie şi principiului egalităţii în faţa legii, deoarece cererile de despăgubire nu pot fi formulate decât de descendenţii până la gradul al II-lea succesoral ai persoanei care a suferit condamnări sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Se creează astfel o discriminare pentru descendenţii care se află în alte grade succesorale, discriminare ce nu se regăseşte în alte legi de restituire.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorii acesteia doresc modificarea textului de lege criticat, ceea ce contravine art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului prezent al excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, este art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

În realitate, obiectul excepţiei îl constituie art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [.,.];

b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.”

Referitor la obiectul excepţiei, Curtea observă că autorul prezent a făcut referire în concluziile susţinute oral în şedinţa publică la “repunerea în drepturi” prevăzută de art. 5 alin. (î) lit. c) din Legea nr. 221/2009. În realitate, din consultarea actelor dosarului, respectiv hotărârea de condamnare şi acţiunea introductivă, rezultă că acesta a avut în vedere de fapt constatarea caracterului politic al condamnării bunicii mamei sale şi înlăturarea efectelor hotărârii de condamnare, capăt de cerere cu privire la care instanţa de judecată s-a pronunţat prin sentinţa ce constituie actul de sesizare a Curţii.

Autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 referitor la liberul acces la justiţie şi art. 16 privind egalitatea în faţa legii, precum şi prevederilor art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

1. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 1.578 din 7 decembrie 2010 şi nr. 801 din 21 iunie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 24 ianuarie 2011 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011.

Cu acele prilejuri Curtea a reţinut că art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 reglementa soluţia legislativă de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, ce puteau fi cerute de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acesteia, de soţul sau de descendenţii săi până la gradul al II-lea inclusiv.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate criticau, similar celor din prezenta cauză, limitarea categoriilor de moştenitori beneficiari ai despăgubirilor morale, prin textul de lege criticat. Or, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.

Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că neconstituţionalitatea soluţiei legislative de acordare a despăgubirilor morale priveşte şi categoriile de beneficiari ai acestora. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

Cu acest prilej, pentru identitate de raţiune, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei exista la momentul sesizării Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, sub aspectul limitării gradelor succesorale ale descendenţilor ce pot cere despăgubiri, Curtea observă că, potrivit expunerii de motive la lege, textul criticat reglementează o posibilitate specială de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotărârii de condamnare sau al măsurii administrative cu caracter politic. Astfel, prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, anumite categorii de persoane pot opta pentru acordarea de către instanţa de judecată învestită cu judecarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 221/2009 a unor despăgubiri băneşti corespunzătoare valorii bunurilor confiscate.

Din această perspectiva, textul de lege criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, fără a aduce atingere prevederilor art. 16 şi art. 21 din Legea fundamentală şi nici celor ale art. 1 din

Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de vreme ce descendenţii din celelalte grade succesorale au dreptul la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Nicolae Scărlătescu Deaconescu şi Ion Scărlătescu Deaconescu în Dosarul nr. 1.096/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 499

din 5 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. (4) din Codul civil

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. (4) din Codul civil, excepţie ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu în Dosarul nr. 6.541/55/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 275D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în acord cu art. 5 referitor la egalitatea între soţi din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 474 din 26 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.541/55/2012, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 alin. (4) din Codul civil.

Excepţia a fost ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea având ca obiect atribuirea beneficiului locuinţei conjugale şi evacuarea soţului său.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit textului de lege criticat, este obligat să înregistreze o acţiune de partaj, a cărei taxă judiciară de timbru este excesiv de mare, ceea ce aduce atingere dreptului de proprietate, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

Condiţionarea accesului la justiţie, în ceea ce priveşte atribuirea beneficiului locuinţei conjugale, de existenţa unei hotărâri definitive de partaj reprezintă o nesocotire a acestui principiu constituţional fundamental.

Funcţiile justiţiei sunt de a interpreta şi aplica legea la cazurile concrete, or, textul de lege criticat nu permite organului judiciar să pătrundă în judecarea fondului cauzei şi la apărarea dreptului autorului la integritate fizică şi psihică.

Textul de lege criticat creează un vid legislativ pentru variate situaţii de fapt ce se pot ivi de la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, până la data executării efective a acesteia. Sintagma “până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj” este neconstituţională, aceasta trebuind de fapt să vizeze executarea hotărârii de partaj, situaţia realizării efective a partajării bunului imobil aflat în coproprietate şi nu simpla rămânere definitivă a hotărârii de partaj.

Potrivit dispoziţiilor ari 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, atribuirea beneficiului contractului de închiriere la desfacerea căsătoriei reprezintă un mecanism menit să protejeze interesul superior al copilului. Conform art. 324 alin. (1) din Codul civil, la desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi. Această atribuire se va face de către instanţa competentă avându-se în vedere o serie de criterii, de care se va ţine cont în ordine, după cum urmează: interesul superior al copiilor minori, culpa soţilor în desfacerea căsătoriei, posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi. Totodată, prin textul supus controlului de constituţionalitate, criteriile şi regulile statuate pentru atribuirea beneficiului contractului de închiriere se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soţi, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale producând efecte numai până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj. Prin dispoziţiile legale criticate este garantat dreptul de proprietate al soţilor asupra bunurilor comune, urmând ca prin hotărârea de partaj instanţa să dispună cu privire la acestea. Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, se apreciază că textul supus controlului de constituţionalitate nu îngrădeşte în niciun fel liberul acces la justiţie, scopul acestuia fiind crearea unui regim juridic de protecţie a locuinţei familiei, care să permită asigurarea protecţiei intereselor membrilor acesteia.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, Instituind o procedură specială în cadrul căreia se poate dispune luarea unei măsuri cu caracter vremelnic - justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Măsura luată de instanţa de judecată reprezintă o soluţie temporară de atribuire a beneficiului locuinţei conjugale, respectiv până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, şi nu este de natură a vătăma dreptul de proprietate al soţilor coproprietari, aceştia putând dispune împreună asupra bunului care face obiectul coproprietăţii, până la soluţionarea procesului de partaj. În acest context, soţii coproprietari pot încheia o tranzacţie - prin care pot hotărî prin bună învoială fie asupra modalităţii de atribuire, fie asupra înstrăinării dreptului de proprietate - sau pot renunţa oricând la procesul de partaj, în temeiul principiului disponibilităţii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 324 alin. (4) din Codul civil care au următorul cuprins: “Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale având efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj,

Prevederile art. 324 alin. (1)-(3) din Codul civil, la care face referire textul de lege criticat, au următorul cuprins:

Art. 324 alin. (1)-(3): “La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.

(2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.

(3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului şi produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.”

Autorul excepţiei arată că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 22 privind la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate, precum şi art. 6 paragraful 1 referitor ta dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că autorul excepţiei critică, în esenţă, limitarea în timp a atribuirii beneficiului locuinţei conjugale, în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.

Curtea constată că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a reglementat atribuirea beneficiului locuinţei conjugale în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soţi până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, având în vedere ipoteza înscrisă în art. 324 alin. (1) din Codul civil, respectiv aceea că la desfacerea căsătoriei nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg.

Curtea observă că opţiunea legiuitorului este întemeiată, fără a aduce atingere textelor constituţionale şt convenţionale invocate. Astfel, limitarea în timp a atribuirii beneficiului locuinţei conjugale până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi, are o dublă finalitate. Pe de-o parte, este protejat interesul superior al copiilor minori ori interesul soţului ce obţine beneficiul ca urmare a aplicării criteriilor prevăzute de art. 324 alin. (1) din Codul civil, iar, pe de altă parte, este protejat dreptul de proprietate asupra bunului comun al soţului ce nu a obţinut acest beneficiu.

Caracterul temporar al acestei măsuri, respectiv până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, este de esenţa acesteia. Dacă această măsură nu ar fi vremelnică, soţul care a obţinut beneficiul locuinţei conjugale, bun comun, nu ar mai avea interesul de a partaja respectivul bun, astfel încât cererea de partaj ar trebui introdusă de celălalt soţ, care ar suporta exclusiv taxele aferente acesteia.

Din această perspectivă, Curtea observă că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă, reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor soţului căruia i se atribuie locuinţa conjugală.

Referitor la condiţionarea accesului autorului la justiţie pentru acordarea beneficiului locuinţei conjugale, privit ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, de existenţa unei cereri de partaj înregistrate, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.558 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2012, făcând referire la jurisprudenţa sa a reţinut, în esenţă, că “accesul liber la justiţie [...] poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă”. Condiţionarea reglementată prin textul de lege criticat are ca scop ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate aparţinând celor doi soţi.

Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 22 privind la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică din Constituţie, Curtea observă că acestea nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu în Dosarul nr. 6.541/55/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 324 alin. (4) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 539

din 17 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Dan Trăsnea în Dosarul nr. 30.132/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 351 D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 30.132/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia a fost ridicată de Dan Trăsnea într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că o singură persoană poate dispune suspendarea dreptului de folosinţă a unui bun pe o perioadă de timp care, în funcţie de situaţia materială a proprietarului, poate deveni nelimitată.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.135 din 13 septembrie 2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, pentru argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1.135 din 13 septembrie 2011, nr. 1.443 din 3 noiembrie 2011 şi nr. 714 din 5 iulie 2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, care au următorul conţinut: “În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: [..,] d) ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.”

Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat aduce atingere art. 44 din Legea fundamentală privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 714 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 24 august 2012, făcând referire la jurisprudenţa sa, a constatat că textele criticate reglementează o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea circulaţiei pe drumurile publice în condiţii de siguranţă, prin îndepărtarea de pe spaţiul rezervat circulaţiei rutiere a autovehiculelor staţionate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea şi staţionarea acestora. Curtea a reţinut că legiuitorul poate aprecia, în funcţie de nevoia reală a comunităţii, măsurile de limitare a exerciţiului dreptului de proprietate. De asemenea, în vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea a reţinut că, din această perspectivă, nu se pune însă problema unei privări de proprietate, ci doară limitării exercitării a două dintre atributele dreptului de proprietate, şi anume posesia şi folosinţa, rămânând neafectată prerogativa dispoziţiei, care este de esenţa dreptului de proprietate. Limitarea posesiei şi folosinţei este doar temporară, încetând de îndată ce proprietarul autovehiculului staţionat neregulamentar achită contravaloarea cheltuielilor necesitate de ridicarea, transportul şi depozitarea acestuia. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancţionare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staţionarea vehiculelor. Aşa fiind, reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit şi nu aduce nicio atingere dreptului de proprietate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Trăsnea în Dosarul nr. 30,132/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 97 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 20 iunie 2013 si la Paris la 18 octombrie 2013 între Guvernul României si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la Bucureşti şi la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanţarea proiectului “Reforma educaţiei timpurii în România”

În temeiul ari 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.454/2007 pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la Bucureşti şi la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanţarea proiectului “Reforma educaţiei timpurii în România”, cu completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă amendamentul convenit prin schimbul de scrisori*) semnate la Bucureşti la 20 iunie 2013 şi la Paris la 18 octombrie 2013 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 12 iulie 2007 la Bucureşti şi la 26 iulie 2007 la Paris, pentru finanţarea proiectului “Reforma educaţiei timpurii în România”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.454/2007, cu completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

 

Bucureşti, 19 februarie 2014.

Nr. 99.


*) Traducere.

 

ROMÂNIA

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

20 iunie 2013

 

Dlui dr. Rolf Wenzel, guvernator

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Fax: 331 47 55 37 52

 

Subiect: F/P 1573 (2006) - Proiectul de reformă a educaţiei timpurii

 

Vă comunicăm faptul că multe dintre activităţile incluse în proiectul menţionat mai sus înregistrează progrese semnificative după cum urmează:

1. La componenta 1 “Reabilitarea grădiniţelor şi dezvoltarea infrastructurii” au fost realizate studiile de fezabilitate, proiectele tehnice şi detaliile tehnice pentru 594 de grădiniţe incluse în proiect.

2. În martie 2012 a fost lansată procedura de achiziţii de lucrări civile pentru 210 grădiniţe.

3. În noiembrie 2012 au fost semnate contracte de lucrări civile pentru 141 de grădiniţe.

Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse de Ministerul Educaţiei Naţionale, proiectul nu se va putea finaliza până la finalul calendarului actual, din următoarele cauze:

- întârzierile înregistrate în finalizarea listei de obiective aferente proiectului;

- modificările survenite în cadrul managementului şi al echipei de implementare a proiectului;

- întârzieri semnificative cauzate de numeroasele contestaţii depuse în timpul procedurilor de achiziţii lucrări civile şi bunuri.

În consecinţă, la solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a accepta extinderea cu 3 ani a datei de finalizare a proiectului, respectiv de la 31 decembrie 2013 la 31 decembrie 2016.

Extinderea va permite Ministerului Educaţiei Naţionale să finalizeze în mod corespunzător toate activităţile planificate în cadrul proiectului.

Sperând că solicitarea noastră se va bucura de înţelegerea şi sprijinul dumneavoastră, aşteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră.

 

Cu stimă,

Claudiu Doltu,

secretar de stat

 

(semnătură indescifrabilă)

Cc:

Dl Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică

 

BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI

Direcţia Generală pentru împrumuturi şi Dezvoltare Socială

 

Doamnei Boni Cucu, director

Ministerul Finanţelor Publice

Str. Apolodor nr. 17, Bucureşti, sectorul 5, România

Paris, 18 octombrie 2013

 

Subiect: F/P 1573 (2006) - Proiectul de reformă a educaţiei timpurii

 

Stimată doamnă Cucu,

 

Facem referire la cererea primită prin fax în data de 20 iunie 2013 privind extinderea graficului de lucrări.

Având în vedere întârzierile înregistrate în finalizarea listei de obiective aferente Proiectului, modificările survenite în cadrul managementului şi al echipei de implementare a Proiectului şi întârzierile semnificative cauzate de numeroasele contestaţii depuse în timpul procedurilor de achiziţie de lucrări civile şi bunuri, avem plăcerea de a vă informa că, în conformitate cu Rezoluţia 1480, BDCE este de acord să accepte extinderea graficului de lucrări până la data de 31 decembrie 2016.

Aşteptăm cu interes continuarea strânsei cooperări în implementarea Proiectului.

 

Cu stimă,

 

Melanie Wieschollek-Lacroix,

director

Departamentul suport operaţiuni

(semnătură indescifrabilă)

 

Thierry Poirel

director general

Împrumuturi şi dezvoltare sociala

(semnătură indescifrabilă)

 

Cc: Dl Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;

e-mail: mihnea.costoiu@gov.edu.ro

Doina Crişan-Habean, director SUNPRMU;

e-mail: doinacrisanhabean@gmail.com

Carmen Ghita, şef serviciu, Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publica, Ministerul Finanţelor Publice,

carmen.ghita@mfinante.ro

 

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea amendamentelor convenite între Guvernul României şi KfW, prin scrisoarea semnată la Frankfurt am Main la 12 noiembrie 2012 şi la Bucureşti la 3 decembrie 2012, la Acordul de împrumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) şi România, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucureşti la 28 decembrie 2007, pentru finanţarea Programului privind infrastructura municipală

            În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2008 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) şi România, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucureşti la 28 decembrie 2007, pentru finanţarea Programului privind infrastructura municipală, aprobată prin Legea nr. 102/2009,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă amendamentele convenite între Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi KfW, prin scrisoarea*) semnată la Frankfurt am Main la 12 noiembrie 2012 şi la Bucureşti la 3 decembrie 2012, la Acordul de împrumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) şi România, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucureşti la 28 decembrie 2007, pentru finanţarea Programului privind infrastructura municipală, ratificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2008, aprobată prin Legea nr. 102/2009.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Rovana Plumb

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

 

Bucureşti, 19 februarie 2014.

Nr. 100.


*) Traducere.

 

KFW Bankengruppe, Postfach. 111141. 600046, Frankfurt am Main

 

Jutta Rothacker

Tel: 49 69 7431 23 44

Fax: 49 69 7431

 

Data: 12 noiembrie 2012

 

Domnului Enache Jiru

secretar de stat,

Ministerul Finanţelor Publice

Bucureşti, România

 

Cooperare financiară cu România

Programul privind infrastructura municipală IV, BMZ-No: 2004 65 435

Diminuarea sumei împrumutului - scrisoarea dumneavoastră din 17 august 2012

 

Stimate domn,

 

Referitor la scrisoarea dumneavoastră menţionată mai sus, dorim să vă informăm că KfW este de acord cu diminuarea sumei împrumutului destinat Programului privind infrastructura municipală IV (BMZ-No: 2004 65 435) de la 20.028.193,77 euro la 19.648.007,45 euro, solicitată, începând cu 18 august 2012, fără perceperea unor costuri suplimentare.

Astfel, o sumă din împrumut în valoare de 380.186,32 euro se anulează conform solicitării dumneavoastră.

Am ajustat graficul de amortizare al împrumutului pe care îl prezentăm în anexa la această scrisoare. Vă rugăm să confirmaţi graficul de amortizare revizuit prin returnarea la bancă, prin poştă, a unui exemplar semnat al graficului de amortizare.

 

Cu stimă,

Christian Haas,

şef departament

Jutta Rothacker,

manager senior de proiect

 

Graficul de amortizare al împrumutului revizuit - Amendament la Acordul de împrumut dintre România şi KfW destinat Programului privind infrastructura municipală, BMZ-No: 2004 65 435, din 28 decembrie 2007, începând cu 18 august 2012

 

Graficul de amortizare prevăzut în art. 6.1 se modifică după urmează:

6.1. Graficul de amortizare. Împrumutatul va rambursa împrumutul, după cum urmează

 

Rata

Data

Suma

1

30 mai 2013

654.000 euro

2

30 noiembrie 2013

654.000 euro

3

30 mai 2014

655.000 euro

4

30 noiembrie 2014

655.000 euro

5

30 mai 2015

655.000 euro

6

30 noiembrie 2015

655,000 euro

7

30 mai 2016

655.000 euro

8

30 noiembrie 2016

655.000 euro

9

30 mai 2017

655.000 euro

10

30 noiembrie 2017

655.000 euro

11

30 mai 2018

655.000 euro

12

30 noiembrie 2018

655.000 euro

13

30 mai 2019

655.000 euro

14

30 noiembrie 2019

655.000 euro

15

30 mai 2020

655.000 euro

16

30 noiembrie 2020

655.000 euro

17

30 mai 2021

655.000 euro

18

30 noiembrie 2021

655.000 euro

19

30 mai 2022

655.000 euro

20

30 noiembrie 2022

655.000 euro

21

30 mai 2023

655.000 euro

22

30 noiembrie 2023

655.000 euro

23

30 mai 2024

655.000 euro

24

30 noiembrie 2024

655.000 euro

25

30 mai 2025

655.000 euro

26

30 noiembrie 2025

655.000 euro

27

30 mai 2026

655.000 euro

28

30 noiembrie 2026

655.000 euro

29

30 mai 2027

655,000 euro

30

30 noiembrie 2027

655.007,45 euro

TOTAL:

 

19.648.007,45 euro

 

Aprobat

Bucureşti, 3 decembrie 2012

Ministerul Finanţelor Publice

Enache Jiru,

secretar de stat

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind organizarea şi funcţionarea Centrului operaţional de comandă al Guvernului

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. VI lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Centrul operaţional de comandă al Guvernului, denumit în continuare Centrul, se organizează, potrivit legii, în cadrul Direcţiei generale management operaţional şi probleme speciale din cadrul Secretariatului General al Guvernului, ca structură de suport decizional pentru managementul situaţiilor de urgenţă din competenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, denumit în continuare Comitetul Naţional.

(2) Pentru realizarea obiectivelor sale, Centrul îndeplineşte următoarele funcţii:

a) funcţia de management al informaţiilor, prin care se asigură procurarea, centralizarea, prelucrarea, protecţia şi difuzarea datelor şi informaţiilor privind situaţia operativă, precum şi evaluarea riscurilor şi ameninţărilor;

b) funcţia de suport decizional, prin care asigură fundamentarea şi elaborarea deciziilor Comitetului Naţional, precum şi implementarea acestora;

c) funcţia de coordonare, prin care se asigură interoperabilitatea forţelor de intervenţie principale, de sprijin şi complementare, pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie;

d) funcţia de comunicare, prin care se asigură notificarea/înştiinţarea în cadrul sistemului de alertă/alarmare, în funcţie de evoluţia situaţiei operative;

e) funcţia de evaluare, prin care se asigură verificarea capacităţii operaţionale a structurilor de intervenţie,

Art. 2. - (1) Centrul este structură operativă cu activitate permanentă.

(2) Conducerea executivă a Centrului este asigurată de şeful Centrului.

(3) Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, Centrul cooperează cu Centrul naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei din cadrul Inspectoratului Generai pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, precum şi cu celelalte centre operative sau operaţionale constituite la nivelul instituţiilor publice reprezentate în cadrul Comitetului Naţional.

Art. 3. - Centrul îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) gestionează activitatea de centralizare a datelor şi informaţiilor referitoare la potenţialele riscuri şi ameninţări generatoare de situaţii de urgenţă şi asigură diseminarea acestora către instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu;

b) iniţiază măsuri cu caracter imediat în cazul producerii situaţiilor de urgenţă;

c) monitorizează situaţia operativă şi informează permanent Platforma de coordonare operaţională şi, după caz, instituţiile cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă asupra dinamicii şi tendinţelor de evoluţie a riscurilor;

d) stabileşte un sistem de alarmare/alertare a structurilor reprezentate în Comitetul Naţional, în funcţie de natura situaţiei de urgenţă, şi asigură transmiterea operativă a mesajelor de avertizare, alertare şi alarmare;

e) monitorizează modul de îndeplinire a măsurilor adoptate de către Platforma de coordonare operaţională;

f) coordonează realizarea dispozitivelor de acţiune, precum şi a suportului logistic necesar forţelor angajate;

g) coordonează prin puncte operative avansate, acţiunile forţelor de intervenţie;

h) transmite ordinele pentru realizarea manevrei de forţe şi mijloace şi monitorizează modul de realizare a acesteia în condiţiile stabilite;

i) întocmeşte informări periodice privind stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite de Platforma de coordonare operaţională, care se transmit instituţiilor publice reprezentate;

j) subordonează operaţional centrele operaţionale şi operative constituite la nivelul ministerelor şi instituţiilor publice centrale sau locale, în vederea realizării schimbului operativ de date şi armonizării planurilor/procedurilor de acţiune;

k) verifică stadiul de pregătire, măsurile de răspuns în situaţii de urgenţă şi de ridicare graduală a capacităţii operaţionale, precum şi modul de aplicare a standardelor operaţionale;

l) asigură simularea reacţiilor pentru diferite scenarii, exerciţii şi antrenamente;

m) propune elemente de standardizare a procedurilor de acţiune pe diferite tipuri de riscuri, precum şi de implementare a bunelor practici recomandate de organismele Uniunii Europene şi ale NATO;

n) organizează serviciul operativ, 24 de ore din 24, pentru asigurarea fluxului informaţional necesar îndeplinirii atribuţiilor specifice;

o) asigură măsurile necesare pentru protecţia informaţiilor clasificate şi participă la elaborarea comunicatelor de presă.

Art. 4. - (1) în cadrul Centrului se organizează:

a) structura de monitorizare şi evaluare operaţională;

b) structura de analiză strategică şi consultanţă a situaţiilor de urgenţă din competenţa Comitetului Naţional;

c) structura de management al situaţiilor de urgenţă din competenţa Comitetului Naţional.

(2) Centrul se încadrează cu personal specializat. În cadrul Centrului pot fi detaşaţi/delegaţi specialişti ai instituţiilor publice reprezentate în Comitetul Naţional, experţi în domeniile gestionate de acestea, precum şi, în funcţie de complexitatea şi particularităţile situaţiei, experţi şi/sau specialişti din alte domenii.

(3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului se aprobă de viceprim-ministrul pentru securitate naţională în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 5. - Structura de monitorizare şi evaluare operaţională urmăreşte modul de acţiune al instituţiilor responsabile de managementul situaţiilor de urgenţă, primeşte şi procesează date şi informaţiile din competenţa Comitetului Naţional, analizează evoluţia ori indicatorii de ameninţare identificaţi, evidenţiază consecinţele generate ale tipurilor de risc specifice, asigură avertizarea timpurie şi alertarea structurilor cu atribuţii în domeniu.

Art. 6. - Structura de analiză strategică şi consultanţă a situaţiilor de urgenţă are rolul de avertizare strategică şi de fundamentare a deciziilor la nivel guvernamental, prin maximizarea acurateţei predicţiei şi reducerea efectului de surpriză. Activitatea structurii facilitează implementarea unor măsuri preventive sau de contracarare, în raport cu evoluţia factorilor de risc, precum şi fundamentarea strategiilor şi planurilor de acţiune în funcţie de tipurile de risc din competenţa Comitetului Naţional.

Art. 7. - Structura de management al situaţiilor de urgenţă asigură mecanismele integrate de comandă-control prin Platforma de coordonare operaţională, la dispoziţia preşedintelui Comitetului Naţional.

Art. 8. - Suportul logistic necesar pentru organizarea şi funcţionarea Centrului şi crearea capabilităţilor de reacţie se asigură de către ministerele şi instituţiile publice centrale reprezentate, potrivit domeniului de competenţă şi atribuţiilor ce li se vor stabili prin planurile de operaţionalizare şi modernizare elaborate în acest sens.

Art. 9. - (1) Centrul funcţionează în spaţii special amenajate, într-o locaţie de bază, cu independenţă energetică şi care îndeplineşte cerinţele de rezistenţă, stabilitate, securitate şi condiţiile de muncă pentru personal, dotate cu mobilier şi echipamente de comunicaţii şi informatică la cele mai înalte standarde tehnice operaţionale pentru asigurarea legăturii permanente cu toate componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. În situaţii deosebite, când centrul bază nu poate funcţiona în locaţia de bază, activităţile specifice se vor desfăşura într-un spaţiu de rezervă, care va asigura aceleaşi condiţii de spaţiu, tehnice şi de lucru.

(2) Aparatura şi echipamentele de comunicaţii şi informatică asigură interconectarea şi interoperabilitatea cu dispeceratele şi centrele operaţionale/operative constituite la nivelul ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniu.

Art. 10. - Finanţarea cheltuielilor materiale şi de servicii şi a cheltuielilor de capital ale Centrului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, precum şi din alte surse interne şi externe, potrivit legii.

Art. 11. - În vederea reglementării modului de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de lege pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, Platforma de coordonare operaţională, cu sprijinul Centrului elaborează planuri de cooperare/acţiune, metodologii, standarde şi proceduri operaţionale, care se aprobă de viceprim-ministrul pentru securitate naţională.

Art. 12. - Operaţionalizarea Centrului se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 13. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul interimar al afacerilor interne,

Gabriel Oprea

p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,

Vlad Ştefan Stoica

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 19 februarie 2014.

Nr. 117.


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.