MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 921/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 921         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 18 decembrie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 567 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 şi a celor ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat

 

Decizia nr. 585 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal

 

Decizia nr. 597 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

M.127. - Ordin al ministrului apărării naţionale pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind exercitarea auditului public intern în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 67/2014

 

M.128. - Ordin al ministrului apărării naţionale pentru modificarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.36/2009 privind aprobarea bunurilor şi serviciilor ce se pot pune la dispoziţia forţelor armate străine care intră, staţionează, desfăşoară operaţiuni sau tranzitează teritoriul României

 

194. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind modificarea art. 6 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală

 

196. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală

 

982. - Ordin al ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura pentru modificarea anexei nr. 7 la Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.221/2010

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 567

din 16 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 şi a celor ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 şi a celor ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Emfor Montaj” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.554/197/2010 al Judecătoriei Braşov. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 330D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, partea George Burghiu. Lipsesc autoarea excepţiei de neconstituţionalitate şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra textelor de lege criticate din Legea nr. 85/1992, statuând, de fiecare dată, că acestea sunt în concordanţă cu Legea fundamentală. În acest sens, invocă Decizia nr. 246/2014 şi depune note scrise la dosar.

4. Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 246/2014, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 23 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.554/197/2010, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 şi a celor ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială “Emfor Montaj” - S.A. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect “obligaţia de a face”.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că este o societate comercială cu capital integral privat, care nu a fost înfiinţată prin reorganizarea fostelor unităţi socialiste în societăţi comerciale şi nici nu a dobândit proprietatea asupra unor construcţii edificate înainte de anul 1989 prin privatizare, fiind înfiinţată în anul 2000. Menţionează că a achiziţionat, prin cumpărare de pe piaţa liberă, un imobil - bloc de locuinţe construit înainte, de anul 1989, în scopul efectuării de comerţ şi al obţinerii de profit din activitatea de închiriere. În acest context, apreciază că prevederile art. 7 alin. 1 şi 4, precum şi cele ale art. 16 din Legea nr. 85/1992, republicată, înainte de modificarea acestora din urmă prin Legea nr. 244/2011, sunt neconstituţionale “dacă cel obligat la a vinde un imobil, intrat sub incidenţa legii, este o societate comercială, care nu a fost privatizată şi a luat fiinţă după anul 1991 şi care a cumpărat imobilul de pe piaţa liberă”. Arată că, în situaţia în care se face aplicarea prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 şi a celor ale art. 16 din Legea nr. 85/1992, înainte de apariţia Legea nr. 244/2011, s-ar ajunge la un preţ de vânzare derizoriu, care ar face imposibilă continuarea activităţii comerciale. În acest context, autoarea excepţiei susţine că, în situaţia în care, dimpotrivă, statul ar dori să vândă o locuinţă, aceasta s-ar realiza conform Legii locuinţei nr. 114/1996, la valoarea de construcţie a locuinţei, şi nicidecum la un preţ infim, precum în cazul Legii nr. 85/1992.

7. Judecătoria Braşov consideră că prevederile art. 7 alin. 1 şi 4 şi cele ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 44 şi art. 45, coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, invocă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, prin care s-a statuat că prevederile art. 7 din actul normativ amintit “consacră o normă de justiţie socială, chiriaşii având posibilitatea să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit, direct sau indirect, în vechiul regim statal-juridic”. De asemenea, arată că, “prin vânzarea locuinţelor închiriate la un preţ de protecţie socială, societăţile comerciale privatizate care au devenit proprietare ale unor astfel de bunuri nu sunt puse în situaţia de a suporta o sarcină exorbitantă care să afecteze însăşi substanţa dreptului de proprietate privată, întrucât obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiţie socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piaţă a bunului”.

8. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea â fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. 1 şi 4 şi cele ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 prevăd că: “Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.[...]

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, fată de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

În ceea ce priveşte art. 16 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea acestui text de lege, în forma sa iniţială, care stabilea că: .Anexa nr. 1 la Decretul-lege nr. 61/1990 se completează cu preţurile de vânzare ale locuinţelor cu confort redus, prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezenta lege.”

Art. 16 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de art. I din Legea nr. 244/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 14 decembrie 2011, în prezent, acest articol statuând că: “Valoarea de vânzare a locuinţei se calculează raportat la preţul pieţei de către un expert autorizat. În condiţiile legii.”

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept, art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată şi art. 45 referitor la libertatea economică. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că reglementarea legală criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, având motivări similare, prilej cu care a statuat că prevederile art. 7 şi cele ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 sunt constituţionale.

14. Astfel, referitor la prevederile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992, prin Decizia nr. 246 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 4 iulie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, statuând totodată că acestea consacră o normă de justiţie socială, întrucât dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii în condiţiile contractului de privatizare, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective, limitare care este conformă dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

15. De asemenea, Curtea a reţinut că obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este o obligaţie în rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construita din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie in personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială în al cărei patrimoniu a intrat locuinţa respectivă. În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 3 aprilie 2013, referitoare la soluţionarea unui recurs în interesul legii, statuând că nu pot fi reţinute ca impedimente la vânzare nici schimbarea structurii capitalului social al fostelor unităţi economice sau bugetare de stat din ale căror fonduri s-au construit locuinţele respective anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992 şi nici obiectul de activitate al societăţilor comerciale astfel constituite.

16. În ceea ce priveşte prevederile art. 16 din Legea nr. 85/1992, autoarea excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale, “dacă cel obligat la a vinde un imobil, aflat sub incidenţa legii, este o societate comercială care nu a fost privatizată, ci a luat fiinţă după anul 1991, cumpărând imobilul de pe piaţa liberă”.

17. Curtea reţine că soluţia legislativă a vânzării către chiriaşi a locuinţelor construite din fondurile statului sau din fondurile unităţilor economice ori bugetare de stat a făcut obiectul mai multor reglementări legale, exemplu fiind în acest sens Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, sau Legea nr. 85/1992. Curtea observă că un element esenţial şi comun al tuturor reglementărilor legale incidente era acela al persoanelor ce puteau deveni cumpărători în temeiul acestor legi, acestea fiind, de regulă, cele care le ocupau în calitate de chiriaşi. De asemenea, preţul de vânzare al locuinţelor era reglementat prin lege, fiind stabilit, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor.

18. Curtea observă că, prin Legea nr. 244/2011 care a modificat art. 16 din Legea nr. 85/1992, legiuitorul a renunţat să mai acorde beneficiul vânzării acestor locuinţe la un preţ stabilit prin lege, instituind un mod de calcul al valorii de vânzare a acestor locuinţe prin raportare la preţul pieţei, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, cu consecinţa creşterii semnificative a preţului de vânzare. În acest context, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că prin aplicarea în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 85/1992, în forma lor iniţială, “s-ar ajunge la un preţ de vânzare derizoriu, care ar face imposibilă continuarea activităţii comerciale”.

19. Faţă de critica formulată, practica Curţii Constituţionale este constantă în a statua că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca fiind neconstituţională. În acelaşi sens, Curtea a constatat faptul că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care au fost adoptate.

20. Astfel, prin Decizia nr. 61 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, “În legătură cu preţul de vânzare al locuinţelor ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că problema preţului de vânzare al locuinţelor nu priveşte constituţionalitatea textului criticat, fiind una de opţiune legislativă”. Curtea a reţinut astfel că “legiuitorul este suveran în adoptarea unor norme cu caracter social, atunci când condiţiile economice sau sociale o impun, însă, în egală măsură, este liber să reglementeze diferit aceleaşi raporturi sociale, ţinând cont de evoluţia temporală a realităţilor sociale”, astfel încât succesiunea în timp a reglementării legale incidente unei anumite situaţii juridice şi diferenţele implicite de regim juridic aplicabil destinatarilor normelor legale nu contravin Legii fundamentale.

21. Prin urmare, faptul că legiuitorul a renunţat să mai acorde beneficiul unui preţ inferior valorii de piaţă a bunului, prin schimbarea modalităţii de stabilire a preţului de vânzare al acestor locuinţe, prevăzută de art. 16 din Legea nr. 85/1992, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 244/2011, a fost determinat de raţiuni sociale, în concordanţă cu realităţile economice şi sociale contemporane, caracterizate de existenţa unei economii de piaţă.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, apreciem că atât considerentele, cât şi soluţia din deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

23. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Emfor Montaj” - SA. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.554/197/2010 al Judecătoriei Braşov şi constată că prevederile art. 7 alin. 1 şi 4 şi cele ale art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 585

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Costel Pavel în Dosarul nr. 34/44/2013 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 292D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 508/2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanţei fusese depăşit.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 25 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 34/44/2013, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Costel Pavel cu ocazia soluţionării apelului formulat într-o cauză penală în care s-au pus în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 5 din noul Cod penal şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1,2, 3 şi 5 din Codul penal din 1969 în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din noul Codul penal.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal încalcă principiile constituţionale privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, în măsura în care condiţionează constatarea de către instanţă a împăcării părţilor şi, implicit, a încetării procesului penal de nedepăşirea momentului procesual al citirii actului de sesizare a instanţei, întrucât beneficiul reglementării criticate aparţine doar unei anumite categorii de inculpaţi, care este stabilită arbitrar în funcţie de stadiul procesual. Astfel, inculpaţii în cazul cărora a fost depăşit momentul procesual al citirii actului de sesizare a instanţei sunt discriminaţi prin aceea că sunt exceptaţi de la beneficiul normei criticate, cu toate că nu le pot fi imputate aspectele legate de celeritatea procesului. Stabilirea unui criteriu aleatoriu şi exterior persoanei inculpatului, de care depinde acordarea beneficiului în discuţie, este în contradicţie cu principiile egalităţii în faţa legii, dreptului la un proces echitabil şi înfăptuirii justiţiei. În acest sens, face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 573/2011.

6. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este fondată şi că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile. Arată că în acest sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele Deciziei nr. 1.47072011 referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968 fiind pe deplin valabile şi în cazul art. 159 alin. (3) din noul Cod penal. Consideră că, deşi legiuitorul nu a prevăzut care este calea de urmat în cazul inculpaţilor trimişi în judecată înainte de 1 februarie 2014 pentru infracţiuni pentru care, potrivit Codului penal anterior, împăcarea părţilor nu înlătura răspunderea penală, iar în reglementarea noului Cod penal pot fi exoneraţi de răspundere penală, depăşirea momentului procesual ai citirii actului de sesizare nu exclude incidenţa principiului aplicării legii penale mai favorabile. În cazul acestei situaţii tranzitorii trebuie să se ţină seama de caracterul mai favorabil al legii penale noi, având în vedere incidenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală. Prin urmare, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din noul Cod penal sunt constituţionale în măsura în care se înţelege că, până la încetarea stării de tranziţie, în virtutea principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile, aceste dispoziţii se aplică tuturor inculpaţilor care au fost trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, care au depăşit momentul procesual al citirii actului de sesizare a instanţei.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi, adică faptelor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului Cod penal, în cauzele în care s-a depăşit momentul procedural al citirii actului de sesizare a instanţei. Apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt de imediată aplicare şi afectează principiul legii penale mai favorabile şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii prin aceea că retroactivează, fiind aplicabile discriminator faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, determinarea caracterului “mai favorabil” are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.483/2011). Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la cauzele care înlătură răspunderea penală, în speţă, prin împăcarea părţilor. În conformitate cu art. 5 alin. (1) din noul Codul penal, “În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Or, unul din criteriile care se are în vedere la stabilirea în concret a legii penale aplicabile în situaţia succesiunii de legi în timp este acela al intervenţiei unui caz de înlăturare a răspunderii penale, împrejurare în care se va aprecia ca fiind mai blândă legea penală care permite înlăturarea răspunderii penale ca efect al împăcării părţilor. Prin înlăturarea răspunderii penale se înlătură şi acţiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, împăcarea părţilor apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, ca o cauză de înlăturare sau de neaplicare a pedepsei. Această cauză face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală. De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.483/2011, a decis că o dispoziţie penală este neconstituţională în măsura în care nu permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Prin urmare, ori de câte ori există norme penale mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivând, fie ultraactivând (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012).

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Textul de lege criticat are următorul cuprins: “Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.”

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014*), nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanţei fusese depăşit. Având în vedere că decizia mai sus menţionată a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezenta cauză, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal a devenit inadmisibilă.

14. În legătură cu efectele prezentei decizii, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile instanţei de contencios constituţional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, îl au doar părţile din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

15. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Costel Pavel în Dosarul nr. 34/44/2013 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 508 din 7 octombrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 597

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Enel Energie” - SA. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.134/256/2013 al Judecătoriei Medgidia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 504D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile legale criticate dau expresie dreptului de apărare şi sunt în favoarea reclamantului care a obţinut o hotărâre judecătorească.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 22 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.134/256/2013, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Enel Energie” - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect pretenţii - cerere de valoare redusă, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii energiei electrice furnizate, a penalităţilor de întârziere şi a taxei de deconectare/reconectare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare drepturilor şi intereselor ambelor părţi în proces, pe de o parte, reclamantul creditor care promovează acţiunea pentru recuperarea creanţei şi care nu are certitudinea recuperării acesteia şi a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor care, în situaţia în care cade în pretenţii, este obligat să plătească apărări pentru care nu şi-a dat consimţământul şi care pot fi contrare intereselor acestuia. Astfel, arată că prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepţia alin. (3), garantează, fără discriminare, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, atât al reclamantului, cât şi al pârâtului, însă, sub pretextul dreptului la un proces echitabil şi al interzicerii abuzului de drept, se încalcă accesul liber la justiţie şi este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi ale părţilor în litigiu. Legiuitorul însă, prin prevederile criticate, a înţeles să transfere responsabilitatea statului în sarcina reclamantului. De asemenea, prin introducerea în noul Cod de procedură civilă şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a prevederilor criticate, legiuitorul intervine în favoarea uneia dintre părţi - debitorul obligaţiei contractuale, accesul la justiţie al celeilalte părţi - creditorul fiind obstrucţionat, prin restrângerea exercitării drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acţiunea - creditorul - şi are interes în continuarea procesului trebuie să plătească pentru apărarea părţii adverse - debitorul, care, deşi legal citat, nu s-a prezentat în instanţă, nu a formulat apărări, nici nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanţă şi, pe lângă faptul că i-a produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit din chiar fondurile creditorului. Astfel, aceasta este interpretarea generală ce rezultă din prevederile art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit cărora avansarea remuneraţiei curatorului se face de cealaltă parte când este în interesul continuării procesului, dar şi din practica instanţelor de judecată.

6. Consideră că numirea unui curator special în astfel de cauze înseamnă, pe de o parte, încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, a accesului liber la justiţie şi restrângerea exerciţiului unor drepturi, iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului pârâtului la apărare, prin impunerea unui apărător al intereselor sale, interese pe care apărătorul numit de instanţă doar le poate intui, fără a cunoaşte adevăratele interese ale părţii pe care o reprezintă.

7. Punerea în sarcina creditorului a obligaţiei de plată a curatorului pentru continuarea procesului încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi 53, în condiţiile în care, ca urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a dovedi citarea sa cu rea-credinţă şi pentru a formula apărările necesare în cauză. În situaţia în care partea interesată solicită citarea celeilalte părţi prin publicitate, cu rea-credinţă, îşi asumă riscul exercitării acţiunii sale, respectiv îşi asumă riscul de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, amenzi şi alte sancţiuni prevăzute de lege. Cu privire la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare prin publicitate, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia Nunes Dias împotriva Portugaliei din 10 aprilie 2003.

8. Totodată, arată că, pe baza probatoriului propus de către partea reclamantă şi având în vedere îndeplinirea procedurii de citare a părţii pârâte prin publicitate, după ce au fost epuizate toate sursele de căutare a debitorului, instanţa competentă, independentă şi imparţială poate pronunţa o sentinţă pe care părţile au posibilitatea să o atace, fără a fi necesară efectuarea unor cheltuieli suplimentare cu plata curatorului special.

9. În continuare, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că, în definitiv, curatorii speciali numiţi de instanţă sunt aceia cărora le profită dispoziţiile textelor atacate. Aceştia sunt cei care îşi încasează onorariul pentru activitatea desfăşurată, în detrimentul părţilor în litigiu, care au fost ţinute de dispoziţii neconstituţionale să plătească mult prea mult, fie că au câştigat procesul, fie că l-au pierdut, fie partea interesată a renunţat la continuarea procesului din lipsă de fonduri pentru plata curatorului.

10. În situaţia în care creditorul obţine un titlu executoriu, acesta nu poate fi pus în executare silită, de cele mai multe ori din următoarele motive: fie pentru că debitorii nu şi-au declarat noul domiciliu/sediu social, deşi aveau obligaţia legală în acest sens, fie a intervenit starea de insolvabilitate/radierea/decesul acestora.

11. În ceea ce priveşte dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, autoarea excepţiei apreciază că şi acesta este încălcat prin tergiversarea procesului de către curatorul special al cărui interes este în primul rând justificarea unui onorariu mai mare. Această tergiversare este în defavoarea creditorului în situaţia obţinerii unui titlu executoriu, întrucât în timpul procesului şi până la punerea în executare silită poate interveni starea de insolvabilitate şi radierea de la registrul comerţului a debitorului persoană juridică, iar în cazul persoanelor fizice poate interveni decesul Toate aceste consecinţe se răsfrâng asupra patrimoniului creditorului, care este sancţionat pentru că a fost de bună-credinţă în raportul juridic dedus judecăţii.

12. Judecătoria Medgidia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în subsidiar, art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. În realitate, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă: “(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încredinţarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.”;

- Art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă: “Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.”;

- Art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013: “(1) Avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art. 58 şi 167 din Codul de procedura civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului.

(2) instanţa poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.

(3) Sumele avansate cu titlu de remuneraţie a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul.”

17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, respectiv prin Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 22 iulie 2014, Decizia nr. 377 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 23 septembrie 2014, şi Decizia nr. 455 din 16 septembrie 2014*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

19. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că instituţia curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni şi înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziţii. Astfel, în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziţii se aplicau, în mod corespunzător, şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanţa competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

20. Prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost extinsă instituţia curatelei speciale. Potrivit art. 58 alin. (1), „În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.” în virtutea art. 58 alin. (3), “Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal”.

21. Astfel, Curtea a reţinut că această instituţie, astfel cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficienţă art. 24 din Constituţie, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. De asemenea, Curtea a reţinut că interesele celor chemaţi în judecată şi care nu au capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii şi interzişii - persoane fizice, ci şi persoanele juridice ori entităţile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă, sunt protejate prin instituţia curatorului special.

22. Potrivit art. 167 alin, (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acţiune subsecventă demersurilor nereuşite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii.

23. Într-o astfel de situaţie, instanţa va putea încuviinţa, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea pârâtului prin publicitate, rămânând la aprecierea instanţei dacă recurge la această posibilitate. Însă, în cazul în care instanţa încuviinţează citarea părţii pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58 din acelaşi Cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3) “Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului”]. Astfel, legiuitorul a extins protecţia prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi asupra celor chemaţi în judecată şi al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat.

24. Însă, în acest context, trebuie avute în vedere dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum şi alte acte normative care reglementează obligaţia legală a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de a aduce la cunoştinţa autorităţilor însărcinate cu evidenţa persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reşedinţei ori, după caz, a sediului.

25. Potrivit art. 48 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art. 58 şi 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanţa poate stabili însă, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepţional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanţa va încuviinţa avansarea remuneraţiei cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remuneraţie pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remuneraţie a curatorului special are protecţia drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiţie, întrucât la finalul judecăţii aceste sume ce reprezintă remuneraţia curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Având în vedere cele expuse, prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi art. 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului la apărare, şi nu o piedică împotriva accesului la justiţie, aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflaţi în ipoteza normelor referitoare la instituţia curatelei speciale.

26. Pentru argumentele expuse, Curtea nu a reţinut încălcarea prevederilor art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, precum şi ale art. 6 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest context, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi prevăzute de Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) ŞI al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Enel Energie” - SA. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.134/256/2013 al Judecătoriei Medgidia şi constată că dispoziţiile art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 455 din 16 septembrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014.

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind exercitarea auditului public intern în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 67/2014

 

Pentru aplicarea prevederilor art. 9 şi 13 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare,

în baza prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 554/2014 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea comitetelor de audit intern,

având în vedere Avizul nr. 94 din 18 noiembrie 2014 al Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice,

în temeiul prevederilor art. 33 alin, (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Normele metodologice privind exercitarea auditului public intern în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.67/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 şi 463 bis din 25 iunie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins: ,Art. 12. - (1) Comitetul de audit intern al Ministerului

Apărării Naţionale se înfiinţează şi funcţionează pe lângă Direcţia audit intern, ca organism cu caracter consultativ, având ca scop să faciliteze relaţia dintre Direcţia audit intern şi conducerea Ministerului Apărării Naţionale, pentru îmbunătăţirea activităţii de audit public intern.

(2) În realizarea obiectivelor sale, Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 10 din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare

(3) Avizele şi opiniile emise de Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor.

(4) Opiniile Comitetului de audit intern ai Ministerului Apărării Naţionale asupra recomandărilor formulate de auditorii interni se emit pe baza analizei informaţiilor cuprinse în rapoartele periodice înaintate de către şeful Direcţiei audit intern ministrului apărării naţionale, iar în cazul recomandărilor care nu au fost acceptate de ministrul apărării naţionale, pe baza documentaţiei prezentate de către Direcţia audit intern.”

2. După articolul 12 se introduc cinci noi articole, articolele 121-125, cu următorul cuprins:

“Art. 121. - (1) Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale cuprinde 5 membri, numiţi de ministrul apărării naţionale cu respectarea componenţei prevăzute la art. 9 din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Mandatul membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale este de 3 ani de la data numirii şi se poate reînnoi o singură dată.

Art. 122. - Nominalizarea membrilor în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale se face prin parcurgerea următoarelor etape:

a) aprobarea de către ministrul apărării naţionale, la propunerea Direcţiei audit intern, a criteriilor de selectare a instituţiilor publice centrale în vederea transmiterii scrisorilor de intenţie pentru selectarea auditorilor interni în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale;

b) transmiterea de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia audit intern, a scrisorilor de intenţie adresate instituţiilor publice centrale care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. a) pentru selectarea auditorilor interni în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale;

c) solicitarea de către Direcţia audit intern a propunerilor de specialişti din structurile centrale, structurile şi forţele subordonate acestora din Ministerul Apărării Naţionale, în vederea selectării lor ca membri în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare;

d) elaborarea de către Direcţia audit intern a documentaţiei privind selectarea şi desemnarea membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale;

e) numirea membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale, prin ordin al ministrului apărării naţionale, pe baza propunerilor şefului Direcţiei audit intern şi a documentaţiei prevăzute la lit. d).

Art. 123. - (1) Calitatea de membru în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale încetează în situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Normele privind înfiinţarea comitetelor de Audit intern, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 554/2014.

(2) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) este de competenţa preşedintelui Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale, care ie aduce la cunoştinţa ministrului apărării naţionale, prin şeful Direcţiei audit intern.

(3) încetarea calităţii de membru în situaţiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin ordin al ministrului apărării naţionale.

(4) Locul de membru în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale, devenit vacant, se ocupă după procedura utilizată la numire, la iniţiativa Direcţiei audit intern.

Art. 124. - (1) Activitatea Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale se desfăşoară în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare, care se aprobă de plenul acestuia, cu o majoritate simplă de voturi.

(2) Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale îşi analizează activitatea şi evaluează propria eficienţă prin elaborarea unui raport anual de activitate, pe care îl transmite

Direcţiei audit intern, în vederea prelucrării informaţiilor şi cuprinderii lor în Raportul anual al activităţii de audit public intern în Ministerul Apărării Naţionale.

(3) Pentru asigurarea secretariatului tehnic al Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale, şeful Direcţiei audit intern nominalizează o persoană din cadrul Direcţiei audit intern.

(4) Principalele atribuţii ale persoanei care asigură realizarea activităţilor de secretariat pentru Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale sunt cele prevăzute la art. 15 alin. (2) din Normele privind înfiinţarea comitetelor de audit intern, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 554/2014.

(5) Procesele-verbale ale şedinţelor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale se păstrează, în original, la Direcţia audit intern.

Art. 125. - (1) Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale se întruneşte de două ori pe an, în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, numai pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la art. 10 lit. b), d) şi f) din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Plata indemnizaţiei de şedinţă a membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naţionale, prevăzută la art. 9 alin. (9) din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare, se efectuează de către Direcţia financiar-contabilă, pe baza documentelor justificative transmise de către Direcţia audit intern.”

3. Articolul 125 se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

 

Bucureşti, 9 decembrie 2014.

Nr. M.127.

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.36/2009 privind aprobarea bunurilor şi serviciilor ce se pot pune la dispoziţia forţelor armate străine care intră, staţionează, desfăşoară operaţiuni sau tranzitează teritoriul României

 

Pentru aplicarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.36/2009 privind aprobarea bunurilor şi serviciilor ce se pot pune la dispoziţia forţelor armate străine care intră, staţionează, desfăşoară operaţiuni sau tranzitează teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 13 aprilie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

“Art. 9. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.”

2. Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

 

Bucureşti, 9 decembrie 2014.

Nr. M.128.

 

ANEXĂ*)

(Anexa nr. 3 1a Ordinul nr. M. 36/2009)

 

FORMULAR STANDARD NATO PENTRU DECLARAŢIE DE CERINŢE/STATE M E N T OR REQUIREMENTS (SOR)

 


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

AUTORITATEA NAŢIONALA SANITARA VETERINARA ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

privind modificarea art. 6 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 4.769 din 2 decembrie 2014, întocmit de Direcţia siguranţa alimentelor de origine animală din cadrul Direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,

având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Articolul 6 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 26 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică până la data de 31 decembrie 2015.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Csutak Nagy Laszlo

 

Bucureşti, 11 decembrie 2014.

Nr. 194.

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 1.574 din 7 noiembrie 2014 al Direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b), ale art. 18 alin. (5) şi ale art. 48 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial în unităţile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 29 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Prezentul ordin se aplică până la data de 31 decembrie 2015.”

2. La instrucţiuni, articolul 15 va avea următorul cuprins:

“Art. 15. - (1) Neplata în termenul prevăzut la art. 10 a sumelor calculate pentru activitatea de control oficial atrage perceperea unor penalităţi de 0,25% din suma de plată restantă, pentru fiecare zi de întârziere, de la data la care obligaţia de plată a sumei a devenit scadentă până la achitarea integrală a sumei, inclusiv ziua plăţii.

(2) Neplata sumelor calculate pentru două activităţi de control oficial, desfăşurate de inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, atrage suspendarea activităţii operatorului economic în cauză până la plata integrală a sumelor restante, inclusiv a penalităţilor prevăzute la alin. (1).

(3) Dacă o unitate de prelucrare, procesare, depozitare sau valorificare a produselor şi subproduselor alimentare de origine nonanimală deţine mai multe puncte de lucru şi unul dintre acestea cumulează două activităţi de control oficial neplătite, suspendarea activităţii şi recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1)şi (2) se aplică punctului de lucru în cauză.”

3. La anexa nr. 3 la instrucţiuni, punctul VI va avea următorul cuprins:

“VI. Măsuri, sancţiuni în funcţie de situaţia existentă la faţa locului şi de rezultatele analizelor de laborator, se aplică măsurile corespunzătoare, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare, de către inspectori ai autorităţii naţionale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul serviciului/biroului/ compartimentului control oficial siguranţa alimentelor al direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi de către alte persoane împuternicite prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Astfel, pot fi dispuse:

a) aplicarea de sancţiuni;

b) confiscarea în vederea distrugerii produselor improprii consumului uman;

c) reţinerea oficială;

d) propunerea de suspendare a activităţii, închiderea unităţii, în situaţia în care, în urma activităţilor de supraveghere, inspecţie şi control, se constată că operatorii economici încalcă alte prevederi legale legate de producţia, depozitarea, transportul sau comercializarea alimentelor şi furajelor care nu ţin de legislaţia privind siguranţa alimentelor şi furajelor, autoritatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor va notifica autorităţilor competente să sancţioneze respectivele fapte.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

 

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Csutak Nagy Laszlo

 

Bucureşti, 11 decembrie 2014.

Nr. 196.

MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI ŞI PISCICULTURA

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 7 la Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.221/2010

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 73.521A/M din 3 decembrie 2014 al Serviciului Inspecţia şl managementul resurselor cinegetice,

în temeiul art. 1 lit. b) şi art. 6 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultura, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 7 la Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.221/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Adriana Doina Pană

 

Bucureşti, 8 decembrie 2014.

Nr. 982.

 

ANEXA

(Anexa nr. 7 la regulament)

 

Componenţa nominală a comisiei de analiză a contestaţiilor

 

1. Achim Dan - preşedinte

2. Enache Laura Mădălina - membru

3. Piţu Virgil - membru

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.