MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 286/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 286         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 17 aprilie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 61 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat

 

Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            285. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            3.218. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru Învăţământul profesional special şi a notei de fundamentare privind elaborarea acestora

 

ACTE ALE FONDULUI DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

 

            1. - Comunicat privind lista instituţiilor de credit participante la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 61

din 11 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Mi nea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Lucian Vasile Suficeanu în Dosarul nr. 26.815/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 387D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. În acest sens, arată că societăţile comerciale ce au luat naştere pe calea privatizării, în patrimoniul cărora se găsesc locuinţele ce intră sub incidenţa normei legale criticate, suportau, înainte de modificarea textului de lege criticat, o sarcină exorbitantă, de natură să le afecteze însăşi substanţa dreptului de proprietate. Se mai arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a recunoscut statelor o marjă largă de apreciere în privinţa măsurilor legislative referitoare la măsuri politico-economice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin încheierea din 20 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 26.815/245/2012, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şl spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şl din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Lucian Vasile Suficeanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinaţia de locuinţă, în temeiul Legii nr. 85/1992.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederea legală criticată creează o inegalitate în faţa legii între titularii contractelor de închiriere a locuinţelor construite, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, în funcţie de momentul în care au decis să opteze pentru cumpărarea locuinţelor, respectiv înainte sau după modificarea textului de lege criticat Astfel, se arată că, ulterior modificării prevederilor art. 16 din Legea nr. 85/1992, prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 244/2011, preţul de vânzare al imobilelor în cauză a crescut de aproximativ douăzeci de ori, în vreme ce modalitatea de stabilire a preţului în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale Legii nr. 85/1992 era în avantajul cumpărătorilor, şi a avut în vedere raţiuni sociale, reţinute inclusiv de către Curtea Constituţională în numeroase decizii.

Se mai arată că, odată cu modificarea textului de lege criticat, legiuitorul a omis să modifice în mod corespunzător şi prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, republicată, care reglementează evaluarea şi vânzarea locuinţelor în aceleaşi condiţii prevăzute de Decretul-lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992 şi Decretul nr. 93/1977 privind preţurile de vânzare ale locuinţelor din fondul locativ de stat, astfel încât acestea din urmă sunt în vădită contradicţie cu textul de lege criticat în prezenta cauză.

Judecătoria Iaşi - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, iar susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la neconcordanţa dintre prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992 şi ale art. 16 din acelaşi act normativ vizează în fapt o omisiune legislativă, care nu poate fi complinită în cadrul controlului de constituţionalitate, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează omisiunea legiuitorului de a modifica şi dispoziţiile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, prevederi care sunt în contradicţie cu cele cuprinse în art. 16 din acelaşi act normativ, astfel cum acestea au fost modificate prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 244/2011. Prin urmare, motivarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează o omisiune legislativă, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi complinită de către instanţa de contencios constituţional.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că opţiunea legiuitorului de a modifica o prevedere legală prin care se stabileşte valoarea de vânzare a unei locuinţe nu este de natură a institui diferenţe de tratament juridic sau privilegii ori discriminări, în sensul art. 16 din Constituţie. Se mai arată că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care au cumpărat locuinţele în temeiul Legii nr. 85/1992 înainte de modificarea textului de lege criticat şi acelora care au cumpărat după adoptarea Legii nr. 244/2011 este pe deplin justificat de actele normative diferite în vigoare la data existenţei situaţiilor juridice reglementate. Textul de lege criticat nu este în contradicţie cu dispoziţiile art. 4 din Constituţie, referitoare la criteriile nediscriminării, ci “reglementează două situaţii diferite ca urmare a unor modificări legislative intervenite cu privire la valoarea de vânzare a unei locuinţe în baza Legii nr. 85/1992.”

În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la omisiunea legiuitorului de a modifica şi alte dispoziţii din Legea nr. 85/1992, republicată, Avocatul Poporului apreciază că, în temeiul art. 61 din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, astfel încât modificarea şi completarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia. Omisiunea legislativă nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, legiuitorul având dreptul suveran de a alege atât obiectul, cât şi întinderea reglementării adoptate prin lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şt ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. I din Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 14 decembrie 2011.

Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi prevederile art. 62 - Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: “Valoarea de vânzare a locuinţei se calculează raportat la preţul pieţei de către un expert autorizat, în condiţiile legii.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Soluţia legislativă a vânzării către chiriaşi a locuinţelor construite din fondurile statului sau din fondurile unităţilor economice ori bugetare de stat a făcut obiectul mai multor reglementări legale. Astfel, Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, potrivit căruia locuinţele construite din fondurile statului se vând cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, cu achitarea integrală a preţului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni, fără restricţii privind deţinerea în proprietate a unei a două locuinţe, a fost completat de Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 29 iulie 1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 85/1992 a abrogat art. 4 din Decretul-lege nr. 61/1990 (ce interzicea revânzarea locuinţelor cumpărate în condiţiile deosebit de avantajoase ale acelui act normativ) şi a extins reglementarea vânzării şi la alte spaţii decât cele cu destinaţia de locuinţă, construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat.

De asemenea, Legea nr. 76/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 29 iulie 1994, a extins sfera vânzării şi asupra locuinţelor care, înainte de 6 august 1945, au aparţinut instituţiilor de stat, regiilor autonome şi societăţilor cu capital de stat care şi-au încetat existenţa după această dată ori, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.

În toate aceste cazuri, preţul de vânzare al locuinţelor a fost reglementat prin lege, fiind stabilit, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002, sau Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 879 din 6 decembrie 2002).

De asemenea, Curtea reţine că un alt element esenţial şi comun tuturor reglementărilor legale incidente era acela al persoanelor ce puteau deveni cumpărători în temeiul acestor legi, acestea fiind, de regulă (excepţia fiind reglementată prin art. 6 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), cele care le ocupau în calitate de chiriaşi.

Ulterior, prin Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, actul normativ criticat în prezenta cauză, legiuitorul a renunţat să mai acorde beneficiul vânzării acestor locuinţe la un preţ stabilit prin lege, instituind un mod de calcul al valorii de vânzare a acestor locuinţe prin raportare la preţul pieţei, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, cu consecinţa creşterii semnificative a preţului de vânzare.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică această soluţie legislativă, arătând, în esenţă, că în acest mod se creează o inegalitate în faţa legii între titularii contractelor de închiriere a acestor locuinţe, în funcţie de momentul în care au decis să opteze pentru cumpărarea locuinţelor, respectiv înainte sau după modificarea textului de lege criticat.

În ceea ce priveşte această raportare a criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că titularii contractelor de închiriere a locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, care au optat pentru cumpărarea acestora înainte de intrarea în vigoare a textului de lege criticat, pe de o parte, şi titularii contractelor de închiriere ale aceluiaşi tip de locuinţe, care nu au făcut această opţiune înainte de intrarea în vigoare a textului de lege criticat, pe de altă parte, se află într-o situaţie juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente, care instituia posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor cu destinaţia de locuinţă pe care aceştia le ocupau în calitate de chiriaşi.

Or, din acest punct de vedere, practica Curţii Constituţionale este constantă în a statua că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Astfel, s-a statuat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că respectarea principiului egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin, (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările (egale anterioare. (Ase vedea, în acest sens, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011.)

În prezenta cauză, Curtea reţine că legiuitorul este suveran în adoptarea unor norme cu caracter social, atunci când condiţiile economice sau sociale o impun, însă. În egală măsură, este liber să reglementeze diferit aceleaşi raporturi sociale, ţinând cont de evoluţia temporală a realităţilor sociale, astfel încât succesiunea în timp a reglementării legale incidente unei anumite situaţii juridice, şi diferenţele implicite de regim juridic aplicabil destinatarilor normelor legale, nu poate fi privită ca o încălcare a principiului egalităţii în drepturi.

Din acest punct de vedere, principiul egalităţii nu obligă la o armonizare legislativă absolută. A decide altfel înseamnă a nega însuşi dreptul suveran al legiuitorului de a adopta normele legale pe care le consideră oportune şi adecvate codificării raporturilor sociale la un moment dat, evident cu respectarea regimului constituţional al drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Privită din acest punct de vedere, al legăturii intrinseci între evoluţia realităţilor sociale şi codificarea legislativă a acestora, opţiunea legiuitorului de a institui, prin Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un beneficiu legal pentru chiriaşii locuinţelor construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat era justificată de contribuţia acestora la construirea locuinţelor în condiţiile economice ale sistemului statal-juridic anterior Revoluţiei din decembrie 1989.

            În mod corespunzător, modificarea, prin Legea nr. 244/2011, a modalităţii de stabilire a preţului de vânzare al acestor locuinţe, legiuitorul renunţând să mai acorde beneficiul unui preţ inferior valorii de piaţă a bunului, instituit din raţiuni sociale, este în concordanţă cu realităţile economice şi sociale contemporane, caracterizate de existenţa unei economii de piaţă, în sensul art. 135 alin. (1) din Constituţie.

De altfel, în legătură cu preţul de vânzare al locuinţelor ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că problema preţului de vânzare al locuinţelor nu priveşte constituţionalitatea textului criticat, fiind una de opţiune legislativă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002).

            În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la omisiunea legiuitorului de a modifica în mod corespunzător şi prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că acestea nu constituie aspecte care să privească neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, astfel încât nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate.

De altfel, din analiza acestor prevederi legale, respectiv a textului de lege criticat în prezenta cauză, pe de o parte, şi a prevederilor art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările ulterioare, pe de altă parte, Curtea constată că aceste din urmă dispoziţii legale sunt incidente în continuare în cazul situaţiilor tranzitorii, care vizează procedurile de vânzare aflate în derulare la data intrării în vigoare Legii nr. 244/2011 şi care sunt supuse în continuare reglementării în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, respectiv unei modalităţi de calcul al valorii de vânzare a locuinţei prin raportare la preţurile de vânzare prevăzute în anexa nr. 1 la Decretul-lege nr. 61/1990, respectiv în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din această perspectivă este evidentă consecvenţa logico-juridică a reglementării legale, astfel încât menţinerea în fondul activ al reglementării a două modalităţi de calcul al valorii de vânzare a locuinţelor, şi anume prin raportare la preţul pieţei, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, respectiv la preţurile de vânzare prevăzute în anexele la Decretul-lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se circumscrie intenţiei legiuitorului de a proteja dreptul persoanelor care au optat pentru cumpărarea locuinţelor în cauză, înainte de intrarea în vigoare a legii noi, în vederea achiziţionării acestora în condiţiile procedurii de vânzare instituite iniţial prin Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la un preţ inferior valorii de piaţă a acestora, fiind respectate în acest mod principiile generale ale dreptului intertemporal, între care se află şi acela al aplicării neretroactive a legii noi.

            În acest sens, normele tranzitorii cuprinse în art. II din Legea nr. 244/2011 dispun că locuinţele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la preţul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Vasile Suficeanu în Dosarul nr. 26.815/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat sunt constituţionale în raport cu critici le formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 66

din 11 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Mădărăşan în Dosarul nr. 7.001/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 507D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată, în esenţă, că procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu încalcă principiul constituţional al dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este o concretizare la nivel infraconstituţional a exigenţelor acestuia, cu atât mai mult cu cât reglementarea cererii de examinare, prin textul de lege criticat, are caracterul unei veritabile căi de atac.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.001/320/2013, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Mădărăşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat, care impune verificarea cererii de chemare în judecată de către completul căruia i-a fost repartizată cauza, instituind şi posibilitatea regularizării acesteia, conduce la o îngrădire a accesului liber la justiţie, datorată modului de formulare şi a sferei largi a aspectelor supuse procedurii verificării şi regularizării.

Se arată, în acest sens, ca multitudinea de interpretări ce pot fi date prevederilor art. 194-196 din Codul de procedură civilă poate avea drept consecinţă anularea unei cereri de chemare în judecată înainte de comunicarea ei, pentru alte motive decât cele reglementate, sub sancţiunea nulităţii, în art. 196 din acelaşi cod.

Judecătoria Târgu Mureş îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, deoarece principiul constituţional al accesului liber la justiţie nu trebuie interpretat în sensul că modul de sesizare al instanţelor de judecată nu poate fi supus niciunei condiţionări. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate instituie norme de procedură prin care se urmăreşte asigurarea echităţii procesului judiciar şi soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Exigenţa unui proces echitabil implică, între altele, efectuarea actelor de procedură într-un mod care să facă posibilă desfăşurarea normală a procesului, fără întreruperi şi amânări de natură să întârzie în mod păgubitor stabilirea pe cale judiciară a situaţiei drepturilor subiective disputate de părţi, prin completări şi precizări ulterioare ale cererii, precum şi asigurarea exercitării dreptului de apărare al pârâtului, prin comunicarea unei cereri complete încă de la debutul procesului. Mai mult, condiţionările reglementate prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere substanţei dreptului de acces la justiţie şi nu îl lipsesc de efectivitate. Iar persoana vătămată prin dispunerea anulării cererii sale în mod discreţionar are la dispoziţie cererea de reexaminare, prin care poate ataca încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 200 din Codul de procedura civilă reprezintă norme de procedură care nu sunt de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a acestor drepturi. Astfel, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la întocmirea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil. Se mai arată că sancţiunea prevăzută de art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă este dispusă de instanţa de judecată în interesul unei bune judecăţi a cauzelor şi a unei mai bune administrări a justiţiei, fără a se încălca prevederile din Legea fundamentală invocate de autoarea excepţiei.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că prevederile legale criticate urmăresc o bună administrare a justiţiei, ca serviciu public, ţinând seama de consecinţele negative - de ordin procedural - care ar putea apărea în activitatea de judecată, din cauza inexistenţei unor informaţii complete şi utile, care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată. Se mai arată că niciunul dintre elementele pe care trebuie să le conţină cererea de chemare în judecată sau condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceasta nu îngrădesc accesul liber la justiţie, cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, fiecare dintre acestea având rolul de a permite soluţionarea pricinii sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului în cauza dedusă judecăţii, astfel încât prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă instituie suficiente garanţii pentru asigurarea liberului acces la justiţie, între care se află şi posibilitatea de a formula o nouă cerere de chemare în judecată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, potrivit cărora: “(1) Completul căruia i s-a repartizai aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197-

(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(4) împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

(7) în caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.”

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la prevederile art. 21 şi faţă de o motivare a excepţiei de neconstituţionalitate similară celei invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) a fost respinsă ca neîntemeiata. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei.

De asemenea, s-a mai arătat în deciziile menţionate, procedura regularizării cererii introductive se întemeiază şi pe soluţia de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele reţinute prin deciziile menţionate, în prezenta cauză, Curtea constată că prevederile textului de lege criticat dispun în legătură cu necesitatea verificării cererii de chemare în judecată, de către completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, precum şi asupra obligativităţii regularizării acesteia, în cazul în care nu îndeplineşte anumite cerinţe prevăzute în art. 194-197 din cod, referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, numărul de exemplare, timbrarea cererii sau la cazurile de nulitate a acesteia.

Principala critică de neconstituţionalitate constă în susţinerea potrivit căreia procedura reglementată prin textul de lege criticat încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie, deoarece “multitudinea de interpretări” ce pot fi date prevederilor art. 194-196 din Codul de procedură civilă are drept consecinţă anularea unei cereri de chemare în judecată înainte de comunicarea ei, pentru alte motive decât cele reglementate sub sancţiunea nulităţii, în art. 196 din acelaşi cod.

Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 194-197 din Codul de procedură civilă instituie condiţii de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), numărul de exemplare (art. 195), elementele esenţiale pe care trebuie să le conţină, sub sancţiunea nulităţii (art. 196), precum şi cerinţa timbrării acesteia (art. 197).

Dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă, textul legal criticat în prezenta cauză, dispun verificarea cererii introductive de instanţă de către completul învestit aleatoriu cu soluţionarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alineatul (2) cuprins în art. 200 din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

În acest context, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa citată, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

În acest sens, în prezenta cauză, Curtea reţine că instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a afectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie â obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţă nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă.

Astfel, prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispunând asupra necesităţii comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu menţiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezintă o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiţie al titularului cererii.

Mai mult, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Cererea de reexaminare se soluţionează de către un alt complet al instanţei respective, prin încheiere definitivă, în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Potrivit art. 200 alin. (6) din acelaşi act normativ, acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit.

În acest context, Curtea reţine că atât reglementarea cererii de reexaminare, sub forma unei căi de atac împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, precum şi faptul că aceasta se soluţionează de un complet diferit de cel care a dispus măsura anulării, cu citarea reclamantului, reprezintă garanţii procesuale, care au drept scop evitarea anulării actului de procedură, în măsura în care a fost legal întocmit.

De asemenea, Curtea reţine că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire Sa obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

În ceea ce priveşte aspectele la care face referire autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, care privesc “interpretări diferite şi absolut subiective” date de instanţele de judecată asupra îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă şi care creează premisele unei aplicări discriminatorii şi subiective, conducând la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea reţine că aceste susţineri privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal sau, după caz, a contului bancar ai părţilor) au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Mădărăşan în Dosarul nr. 7.001/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 30 aprilie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 14, alineatele (6), (7) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(6) Ministrul educaţiei naţionale poate delega calitatea de ordonator principal de credite, pentru domeniul pentru care a fost învestit, ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, secretarilor de stat, subsecretarului de stat, secretarului general, secretarilor generali adjuncţi sau altor persoane împuternicite în acest scop.

(7) în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale îşi desfăşoară activitatea 4 secretari de stat şi un subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului.

(8) Atribuţiile şi responsabilităţile secretarilor de stat, ale subsecretarului de stat, ale secretarului general şi ale secretarilor generali adjuncţi se stabilesc prin ordin al ministrului.”

2. La articolul 14, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu următorul cuprins:

“(71) Subsecretarul de stat are următoarele atribuţii principale şi responsabilităţi:

a) coordonarea evaluărilor de la finalul clasei a II-a, a IV-a, a VI-a, a evaluării naţionale obligatorii de la finalul clasei a VIII-a, a examenului naţional de bacalaureat;

b) coordonarea elaborării Curriculumului naţional;

c) coordonarea evaluării, aprobării şi achiziţionării manualelor şcolare.”

3. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

p. Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Teodor Codrin Scutaru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 16 aprilie 2014.

Nr. 285.

 

ANEXĂ 1)

(Anexa nr. 11a Hotărârea Guvernului nr. 185/2013)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Ministerului Educaţiei Naţionale

 


1) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

ORDIN

privind aprobarea plan urii or-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special şi a notei de fundamentare privind elaborarea acestora

 

În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 65 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă Nota de fundamentare privind elaborarea planurilor-cadru pentru învăţământul profesional special, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special se aplică progresiv, începând cu clasa a IX-a, din anul şcolar 2014-2015.

Art. 4. - Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală buget-finanţe şi resurse umane, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

 

Bucureşti, 21 martie 2014.

Nr. 3.218.

 

ANEXA Nr. 1

 

PLANURILE-CADRU

de învăţământ pentru învăţământul profesional special

 

            1. Plan-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special - clasa a IX-a

 

Aria curriculară/Disciplină/Modul

Alocarea orelor de studiu

Nr. de ore/săptămână

Nr. total de ore/ săptămână

Nr.de săptămâni

Nr. da ore/ an şcolar

 

TC

CD

CDL

Arii curriculare

LIMBA ŞI COMUNICARE

4

-

-

30

33

132

Limba şi literatura română*

3

-

-

 

Limba modernă 1

1

-

-

Limba modernă 2

-

-

-

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE NATURII

6

 

-

198

Matematică

2

 

-

 

Fizică

1

-

-

Chimie

1

 

-

Biologie

2

-

-

OM ŞI SOCIETATE

4

-

-

132

Istorie

1

 

 

 

Geografie

1

 

 

Socioumane/Logică, argumentare şi comunicare

1

-

-

Religie

1

-

-

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

2

-

-

66

Educaţie fizică şi sport

2

-

 

 

CONSILIERE ŞI ORIENTARE

 

1

-

33

Consiliere şi orientare

 

1

-

 

TEHNOLOGII

1

12

-

429

Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor

1

-

-

 

Cultură de specialitate

-

4

-

Pregătire practică săptămânală1

-

8

-

Total ore TC/CD

17

13

-

990

Stagii de pregătire practică CDL

-

-

30

30

4

120

Total ore/an şcolar

561

429

 

120 ore/an

 

1.110

TERAPII SPECIFICE ŞI ACTIVITĂŢI DE RECUPERARE ŞI COMPENSARE -

Psihodiagnoză

4

-

-

 

33

132

 

            2. Plan-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special - clasa a X-a

 

Aria curriculară/Disciplină/Modul

Alocarea orelor de studiu

Nr. de ore/săptămână

Nr. total de ore/ săptămână

Nr.de săptămâni

Nr. da ore/ an şcolar

 

TC

CD

CDL

Arii curriculare

LIMBĂ ŞI COMUNICARE

4

 

-

30

33

132

Limba şi literatura română*

3

-

-

 

Limba modernă 1

1

-

-

 

Limba modernă 2

-

-

-

 

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE NATURII

3

-

-

99

Matematică

2

-

-

 

Fizică

1

-

-

 

OM ŞI SOCIETATE

4

-

-

132

Socioumane/Psihologie

1

-

-

 

Istorie

1

 

 

 

Geografie

1

 

 

 

Religie

1

 

 

 

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

2

-

-

66

Educaţie fizică şi sport

2

-

-

 

CONSILIERE ŞI ORIENTARE

 

1

-

33

Consiliere şi orientare

 

1

-

 

TEHNOLOGII

1

15

-

528

Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor

1

-

-

 

Cultură de specialitate

-

3

-

 

Pregătire practică1

-

12

-

 

Total ore TC/CD

14

16

 

990

Stagiu de pregătire practică2

-

-

30

30

4

120

Total ore/an şcolar

462

528

120

 

 

1.110

TERAPII SPECIFICE ŞI ACTIVITĂŢI DE RECUPERARE ŞI COMPENSARE -

Psihodiagnoză

4

-

-

 

33

132

 

            3. Plan-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special - clasa a XI-a

 

Aria curriculară/Disciplină/Modul

Alocarea orelor de studiu

Nr. de ore/săptămână

Nr. total de ore/ săptămână

Nr.de săptămâni

Nr. da ore/ an şcolar

 

TC

CD

CDL

Arii curriculare

LIMBA ŞI COMUNICARE

4

 

-

30

30

120

Limba şi literatura română*

3

-

-

 

Limba modernă 1

1

-

-

Limba modernă 2

-

-

-

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE NATURII

3

-

-

90

Matematică

2

-

-

 

Fizică

1

-

-

OM ŞI SOCIETATE

1

-

-

30

Socioumane/Educaţie antreprenorială

1

-

-

 

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

1

 

 

30

Educaţie fizică şi sport

1

 

 

 

CONSILIERE ŞI ORIENTARE

 

1

-

30

Consiliere şi orientare

 

1

-

 

TEHNOLOGII

1

19

-

600

Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor

1

-

-

 

Cultură de specialitate

-

3

-

Pregătire practică1

-

16

-

Total ore TC/CD

10

20

-

900

Stagiu de pregătire practică2

-

-

30

30

7

210

Total ore/an şcolar

300

600

210

 

 

1.110

TERAPII SPECIFICE ŞI ACTIVITĂŢI DE RECUPERARE ŞI COMPENSARE -

Psihodiagnoză

4

-

-

 

30

120

 

            4. Plan-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special - clasa a XII-a

 

Aria curriculară/Disciplină/Modul

Alocarea orelor de studiu

Nr. de ore/săptămână

Nr. total de ore/ săptămână

Nr.de săptămâni

Nr. da ore/ an şcolar

 

TC

CD

CDL

Arii curriculare

 

 

LIMBĂ ŞI COMUNICARE

3

 

-

30

30

90

Limba şi literatura română*

2

-

-

 

Limba modernă 1

1

-

-

Limba modernă 2

-

-

-

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE NATURII

2

-

-

60

Matematică

2

-

-

 

Fizică

-

-

-

OM ŞI SOCIETATE

1

-

-

30

Socioumane/Educaţie antreprenorială

1

-

-

 

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

1

 

 

30

Educaţie fizică şi sport

1

 

 

 

CONSILIERE ŞI ORIENTARE

 

1

-

30

Consiliere şi orientare

 

1

-

 

TEHNOLOGII

1

21

-

660

Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor

1

-

-

 

Cultură de specialitate

-

3

-

Pregătire practică1

-

18

-

Total ore TC/CD

8

22

-

900

Stagiu de pregătire practică2

-

-

30

30

5

150

Total ore/an şcolar

240

660

150

 

 

1.050

TERAPII SPECIFICE ŞI ACTIVITĂŢI DE RECUPERARE ŞI COMPENSARE -

Psihodiagnoză

4

-

-

 

30

120


* În cazul învăţământului profesional organizat în limbile minorităţilor naţionale se adaugă un număr de ore pentru studiul limbii materne, egal cu numărul de ore alocat pentru studiul limbii române.

1 Pregătirea practică poate fi organizată atât în unitatea de învăţământ, cât şi la operatorul economic/instituţia publică parteneră.

2 Stagiul de pregătire practica se desfăşoară la operatorul economic/instituţia publică parteneră. Condiţiile în care stagiul de practică se desfăşoară în unitatea de învăţământ sunt stabilite prin metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional.

Planificarea orară a pregătirii elevilor este realizata de unitatea de învăţământ, cu respectarea numărului total de ore/săptămână şi a numărului total de ore/an pentru fiecare disciplină/modul. Astfel:

- pregătirea practică poate fi organizată săptămânal, conform alocării din planul-cadru, sau comasată pe durata mai multor săptămâni;

- orele de pregătire pentru cultura de specialitate pot fi planificate săptămânal, conform alocării din planul-cadru, sau pot fi comasate astfel încât acestea să fie corelate cu pregătirea practică;

- orele de pregătire alocate fiecărei discipline pot fi planificate săptămânal, conform alocării din planul-cadru, sau pot fi comasate, în funcţie de planificarea orară pentru pregătirea practică.

 

ANEXA Nr. 2

 

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

privind elaborarea planurilor-cadru pentru învăţământul profesional special

 

Planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a reprezintă o componentă a Curriculumului naţional, care reflectă parcursul de învăţare oferit elevilor cu cerinţe educaţionale speciale pe durata învăţământului profesional.

Elaborarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special s-a realizat în acord cu următoarele prevederi:

- obiectivele actuale ale reformei învăţământului din România vizând finalităţile şi structura învăţământului preuniversitar destinat elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă 2014-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2013, care prevede măsuri pentru a combate şomajul în rândul tinerilor, precum şi obiective şi direcţii de acţiune specifice pentru persoanele cu dizabilităţi;

- Programul naţional de reformă, care conţine măsuri de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă şi pentru formare profesională de calitate;

- Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor.

Proiectarea parcursului de formare a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale prin învăţământul profesional special are ca sistem de referinţă învăţământul profesional de masă, cu durata de 3 ani, atât din punctul de vedere al curriculumului propus, cât şi din punctul de vedere al certificării finale.

Planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special au fost elaborate în vederea realizării continuităţii cu nivelurile anterioare de studiu, prin punerea

accentului pe dezvoltarea competenţelor-cheie fundamentate în învăţământul primar şi gimnazial special.

De asemenea, planurile-cadru pentru învăţământul profesional special promovează dobândirea de competenţe profesionale necesare unei cât mai bune inserţii socioprofesionale a persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale, diferenţiate în funcţie de tipul deficienţei. Astfel, la finalul învăţământului profesional special, absolvenţii dobândesc o calificare profesională de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013.

Structura planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a şi ponderea alocărilor orare pe anumite discipline şcolare şi categorii de activităţi de învăţare sunt determinate de un ansamblu de aspecte: nevoia de adaptare a curriculumului pentru învăţământul profesional special la particularităţile specifice elevilor cu cerinţe educaţionale speciale; schimbările intervenite în structura învăţământului preuniversitar; tendinţele de dezvoltare economică şi socială, stabilite prin documentele de planificare strategică a ofertei de formare prin învăţământul profesional, respectiv Planul regional de acţiune pentru învăţământ (PRAI), la nivel regional, şi Planul local de acţiune pentru învăţământ (PLAI), la nivel local; tendinţele pieţei muncii şi oferta de locuri de muncă pentru aceste categorii de tineri.

Planul-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional special stabileşte o durată de studiu de 4 ani, mai mare decât a învăţământului profesional de masă de 3 ani. Această opţiune este determinată de faptul că, în cazul elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, dezvoltarea de competenţe generale şi profesionale solicită mai mult timp pentru învăţare şi pentru exerciţii practice.

Profesionalizarea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale necesită punerea accentului pe activităţi repetitive de instruire practică, susţinute de terapii specifice şi activităţi de recuperare şi compensare în acord cu tipul şi gradul deficienţei. Astfel, în clasa a IX-a se asigură pregătirea profesională de bază într-un domeniu de formare profesională, urmând ca în clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a să se asigure pregătirea profesională specifică unei anumite calificări profesionale.

Alocările orare din aria curriculară Terapii specifice şi activităţi de recuperare şi compensare se pot organiza individual sau în grup, în funcţie de specificul activităţii. Pentru clasele/grupele cu elevi cu deficienţe motorii, 50% din alocările orare pentru terapii specifice se acordă kinetoterapiei şi educaţiei psihomotorii. Elevii care nu pot desfăşura orele de educaţie fizică pot opta pentru alte activităţi fizice: cultură fizică medicală, educaţie psihomotorie şi alte activităţi fizice care contribuie la dezvoltarea acestora.

Elaborarea curriculumului pentru învăţământul profesional destinat persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale are la bază Standardul de pregătire profesională.

Planurile-cadru de învăţământ pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a din învăţământul profesional special sunt structurate pe 3 componente: (1) trunchi comun, (2) curriculum diferenţiat şi (3) curriculum în dezvoltare locală.

Trunchiul comun (TC) reprezintă ansamblul disciplinelor de studiu ce vor fi parcurse în mod obligatoriu de către toţi elevii, pentru fiecare clasă cuprinsă în învăţământul profesional special. Disciplinele din structura TC sunt grupate în cele 7 arii curriculare prevăzute în Curriculumul naţional, ceea ce asigură coerenţa structurală a planurilor-cadru de învăţământ pentru toate nivelurile de şcolaritate. Disciplinele de studiu cuprinse în TC vizează: (a) aprofundarea competenţelor-cheie dobândite în învăţământul obligatoriu destinat elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, relevante pentru traseul de formare a acestora; (b) dobândirea unor competenţe generale relevante pentru calificarea profesională viitoare.

Curriculumul diferenţiat (CD) reprezintă ansamblul disciplinelor de studiu relevante pentru fiecare specializare oferită în învăţământul profesional. CD asigură formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice în funcţie de calificare. CD cuprinde alocări orare pentru pregătirea teoretică şi alocări orare pentru pregătirea practică. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de pregătire practică a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale se vor realiza de către unitatea de învăţământ în colaborare cu operatorul economic/instituţia publică parteneră, în atelierele şcolare ale unităţilor de învăţământ sau la operatorul economic care poate asigura condiţii specifice de accesibilitate şi securitate pentru persoanele cu dizabilităţi. Organizarea activităţilor de pregătire practică se realizează pe grupe cu efective de 4-6 elevi/coordonator.

Curriculumul în dezvoltare locală (CDL) cuprinde o ofertă curriculară cu un profund caracter practic şi vizează formarea competenţelor de specialitate descrise în standardele de pregătire profesională.

În învăţământul profesional special se pot înscrie elevi cu cerinţe educaţionale speciale, care au absolvit învăţământul gimnazial în cadrul unităţilor de învăţământ special sau în cadrul unităţilor de învăţământ de masă. Înscrierea elevilor în învăţământul profesional special se face pe baza certificatului de orientare şcolară şi profesională emis de comisia de orientare şcolară şi profesională din cadrul centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională (CJRAE), respectiv Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistentă Educaţională (CMBRAE).

Orientarea şcolară şi profesională a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale la finalul învăţământului gimnazial se realizează în acord cu: particularităţile şi gradul de deficienţă ale fiecărui elev; nivelul achiziţiilor şcolare anterioare ale elevului; potenţialul individual al elevului; posibilităţile de inserţie pe piaţa muncii a unei persoane cu dizabilităţi în domeniul de calificare ales; posibilităţile de practicare a calificării alese în zona de domiciliu şi în zona proximă acesteia.

 

Alocări şi ponderi orare în clasa a IX-a

 

Ruta de formare

Nr. total de ore

TC

CD

CDL

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

 

 

 

 

 

 

 

 

Învăţământ profesional special

1.242

693

(incluzând şi terapiile specifice)

55,80

429

Din care:

Pregătire teoretică

165

Pregătire practică

264

34,54

 

 

13,29

 

21,25

120

Din care:

Pregătire practică

120

9,66

 

 

9,66

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Alocări şi ponderi orare în clasa a X-a

 

Ruta de formare

Nr. total de ore

TC

CD

CDL

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

 

 

 

 

 

 

 

 

Învăţământ profesional special

1.242

594

(incluzând şi terapiile specifice)

47,83

528

Din care:

Pregătire teoretică

132

Pregătire practică

396

42,51

 

 

10,63

 

31,88

120

Din care:

Pregătire practică

120

9,66

 

 

9,66

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Alocări şi ponderi orare în clasa a XI-a

 

Ruta de formare

Nr. total de ore

TC

CD

CDL

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

 

 

 

 

 

 

 

 

Învăţământ profesional special

1.230

420

(incluzând şi terapiile specifice)

34,15

600

Din care:

Pregătire teoretică

120

Pregătire practică

480

48,78

 

 

9,75

 

39,03

210

Din care:

Pregătire practică

210

17,07

 

 

17,07

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Alocări şi ponderi orare în clasa a XII-a

 

Ruta de formare

Nr. total de ore

TC

CD

CDL

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

Nr. de ore

%

 

 

 

 

 

 

 

 

Învăţământ profesional special

1.170

360

 (incluzând şi terapiile specifice)

30.77

660

Din care:

Pregătire teoretică

120

Pregătire practică

540

56,41

 

 

10,26

 

46,15

150

Din care:

Pregătire practică

150

12,82

 

 

12,82

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ACTE ALE FONDULUI DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

 

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

 

COMUNICAT

privind lista instituţiilor de credit participante La Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

 

            Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar aduce la cunoştinţă lista instituţiilor de credit care participă la Fond în condiţiile şi limitele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Nr. crt.

Denumirea instituţiei de credit

 

I. Bănci - persoane juridice române

1.

ALPHA BANK ROMÂNIA - S.A.

2.

BANCA ROMÂNĂ DE CREDITE ŞI INVESTIŢII - S.A.

3.

BANCA COMERCIALĂ CARPATICA - S.A.

4.

BANCA COMERCIALĂ INTESASANPAOLO ROMÂNIA -S.A.

5.

BANCA COMERCIALĂ FEROVIARA- S.A.

6.

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - S.A.

7.

Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.

8.

Bancpost - S.A.

9.

BANK LEUMI ROMÂNIA-S.A.

10.

BANCA MILLENNIUM - S.A.

11.

BCR BANCA PENTRU LOCUINŢE - S.A.

12.

BANCA ROMÂNEASCĂ - S.A. - membră a Grupului National Bank of Greece

13.

BANCA TRANSILVANIA- S.A.

14.

BRD - Groupe Société Générale - S.A.

15.

CEC BANK- S.A.

16.

CREDIT EUROPE BANK (ROMÂNIA) - S.A.

17.

CREDIT AGRICOLE BANK ROMÂNIA- S.A.

18.

GARANTI BANK -S.A.

19.

LIBRA INTERNET BANK - S.A.

20.

MARFIN BANK (ROMÂNIA) - S.A.

21.

Nextebank - S.A.

22.

OTP BANK ROMÂNIA- S.A.

23.

PIRAEUS BANK ROMÂNIA- S.A.

24.

PORSCHE BANK ROMÂNIA- S.A.

25.

ProCredit Bank - S.A.

26.

RAIFFEISEN BANK - S.A.

27.

Raiffeisen Banca pentru Locuinţe - S.A.

28.

ROMANIAN INTERNATIONAL BANK - S.A.

29.

UNICREDIT TIRIAC BANK - S.A.

30.

VOLKSBANK ROMÂNIA-S.A.

 

II. Cooperative de credit - case centrale

1.

BANCA CENTRALĂ COOPERATISTĂ CREDITCOOP

 

NOTĂ:

De la data publicării prezentului comunicat îşi încetează valabilitatea Comunicatul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr. 1/2013 privind lista instituţiilor de credit participante la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 septembrie 2013.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar,

Lucian Croitoru

 

Bucureşti, 10 aprilie 2014.

Nr. 1.

 


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.