MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 247/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 247         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 7 aprilie 2014

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

368. - Ordin al ministrului sănătăţii privind acreditarea unităţii sanitare Societatea Comercială FERTIGYN - S.R.L. pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule reproductive (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare în vitro)

 

530. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

23. - Ordin privind aprobarea nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare şi a nivelului stocului de gaze naturale pentru titularul licenţei de operare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, pentru ciclul de înmagazinare 2014-2015

 

24. - Ordin privind aprobarea Procedurii pentru determinarea şi utilizarea profilului rezidual de consum

 

25. - Ordin pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/2013

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind acreditarea unităţii sanitare Societatea Comercială FERTIGYN - S.R.L. pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule re productiva (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare în vitro)

 

Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 1.231/2014 al Direcţiei de strategii şi politici în sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 392 din 5 martie 2014, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 14.866 din 6 martie 2014,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acreditează unitatea sanitară Societatea Comercială FERTIGYN - SRL. pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule reproductive (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare în vitro).

Art. 2. - (1) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului laşi, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Nicolae Bănicioiu

 

Bucureşti, 2 aprilie 2014.

Nr. 368.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

În temeiul prevederilor:

- art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

- art. 5 alin. (4), art. 71-74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 228 alin. (2) şi (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 30 ianuarie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:

„f) 221 «Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit», cod 14.13.01.13/9;”.

2. La anexa nr. 1, formularul 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, cod 14.13.01.13/9, se modifică şi se înlocuieşte cu formularul prevăzut în anexa nr. 1.

3. La anexa nr. 1, formularul “Situaţie privind modul de stabilire a venitului net pe baza normelor de venit” din anexa nr. 1 la formularul 260 “Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”, cod 14.13.02.13./3a, se modifică şi se înlocuieşte cu formularul prevăzut în anexa nr. 2.

4. La anexa nr. 2, instrucţiunile de completare a formularului 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, cod 14.13.01.13/9, se modifică şi se înlocuiesc cu instrucţiunile prevăzute în anexa nr. 3.

5. La anexa nr. 4 “Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare a formularelor”, litera h) va avea următorul cuprins:

„h) Denumire: «Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit (formularul 221)»

1. Cod: 14.13.01.13/9

2. Format: A4/t4

3. U/M: seturi

4. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe ambele feţe.

5. Se difuzează gratuit.

6. Se utilizează la declararea suprafeţelor destinate producţiei vegetale şi/sau animalelor/familiilor de albine deţinute, pentru fiecare localitate pe raza căreia se desfăşoară activitatea agricolă impusă pe bază de norme de venit.

7. Se întocmeşte în două exemplare de către:

- persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole în mod individual sau de împuterniciţii fiscali ai acestora;

- responsabilul asocierii, în cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.

8. Circulă:

- originalul, la organul fiscal definit prin ordin;

- copia, la contribuabil.

9. Se arhivează la dosarul contribuabilului/asocierii.”

6. La anexa nr. 4, litera o) va avea următorul cuprins:

“o) Denumire: «Situaţie privind modul de stabilire a venitului net pe baza normelor de venit» şi «Situaţie privind stabilirea contribuţiei lunare de asigurări sociale de sănătate/contribuţiei lunare de asigurări sociale» [anexa nr. 1 şi anexa nr. 2 la formularul 260, prevăzut la lit. n)]

1. Format: A4/t1

2. Caracteristici de tipărire:

- se tipăreşte pe o singură faţă;

- se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare.

3. Se difuzează gratuit.

4. Se utilizează potrivit situaţiei specifice a contribuabilului:

- la stabilirea normei de venit în cazul contribuabililor care desfăşoară două sau mai multe activităţi comerciale impuse pe baza normelor de venit sau la stabilirea venitului anual în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi agricole impuse pe baza normelor de venit şi care deţin suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/animale în localităţi diferite (anexa nr. 1 «Situaţie privind modul de stabilire a venitului net pe baza normelor de venit»);

- la stabilirea contribuţiei lunare de asigurări sociale de sănătate/contribuţiei lunare de asigurări sociale (anexa nr. 2 «Situaţie privind stabilirea contribuţiei lunare de asigurări sociale de sănătate/contribuţiei lunare de asigurări sociale»).

5. Se întocmeşte ca anexă la formularul 260.

6. Circulă şi se arhivează împreună cu formularul 260.”

Art. II. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. III. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

 

Bucureşti, 27 martie 2014.

Nr. 530.

 

 

ANEXA Nr. 11)

 

DECLARAŢIE

privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit

 


1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 2

 

Anexa nr. 1

 

CNP/NIF

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SITUAŢIE

privind modul de stabilire a venitului net pe baza normelor de venit

 

            A. Activităţi comerciale*)

 

Nr. crt.

Cod CAEN

Locul de desfăşurare a activităţii

Norma de venit corespunzătoare activităţii**)

(lei)

Norma de venit stabilită pe baza coeficienţilor de corecţie

(lei)

0

1

2

3

4

1

 

 

 

 

2

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

Total venit net determinat pe baza normelor de venit

 

 

 

 

            B. Activităţi agricole*)

 

Nr. crt.

Produse vegetale/animale

Localitatea pe raza căreia se află terenul/animalele/ familiile de albine

Suprafaţă (ha)/

număr capete animale/familii de albine

Norma de venit pe unitatea de suprafaţă (ha)/cap de animal/familie de albine

(lei)

Venit anual

(lei)

0

1

2

3

4

5 (col. 3 x col. 4)

1

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total venit anual determinat pe baza normelor de venit

 

 

Prezenta constituie anexă la formularul 260 “Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale” nr. .......pe anul........


*) Se generează, după caz, în funcţie de activitatea desfăşurată de contribuabil.

**) Activităţi prevăzute în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.875/2011 privind aprobarea Nomenclatorului activităţilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, activităţi desfăşurate de contribuabilii care realizează venituri comerciale, cu completările ulterioare.

 

ANEXA Nr. 3

 

Instrucţiuni de completare a formularului 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit”, cod 14.13.01.13/9

 

I. Depunerea declaraţiei

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual, venituri impozabile din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determina pe bază de norme de venit, provenind din:

a) cultivarea produselor agricole vegetale;

b) exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea;

c) creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

În cazul în care activitatea agricolă pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţiile declarative revin asocierii şi se îndeplinesc de către asociatul care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice.

Contribuabilii/Asocierile fără personalitate juridică care deţin suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/animale în localităţi diferite vor completa la secţiunea III “Date pentru stabilirea venitului impozabil” câte un tabel pentru fiecare localitate cu datele referitoare la activitatea desfăşurată. În situaţia în care tabelele de la secţiunea III “Date pentru stabilirea venitului impozabil” din formular nu sunt suficiente pentru declararea datelor referitoare la toate localităţile pe raza cărora se desfăşoară o activitate agricolă (contribuabilul/asocierea fără personalitate juridică deţine suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/animale în mai mult de 4 localităţi), contribuabilii/asocierile fără personalitate juridică completează şi formularul “Anexa nr. ....la Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit”, care se ataşează la declaraţie.

Veniturile din activităţi agricole, impuse pe baza normelor de venit, sunt neimpozabile în limitele prevăzute la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal):

 

Nr. crt.

Categoria

Plafon neimpozabil (suprafeţele şi numărul de animale/familii de albine pentru care nu există obligaţia depunerii declaraţiei)

0

1

2

I.

Produse vegetale

Suprafaţă

1.

Cereale

până la 2 ha, inclusiv

2.

Plante oleaginoase

până la 2 ha, inclusiv

3.

Cartof

până la 2 ha, inclusiv

4.

Sfeclă de zahăr

până la 2 ha, inclusiv

5.

Tutun

până la 1 ha, inclusiv

6.

Hamei pe rod

până la 2 ha, inclusiv

7.

Legume în câmp

până la 0,5 ha, inclusiv

8.

Legume în spaţii protejate

până la 0,2 ha, inclusiv

9.

Leguminoase pentru boabe

până la 1,5 ha, inclusiv

10.

Pomi pe rod

până la 1,5 ha, inclusiv

11.

Vie pe rod

până la 1 ha, inclusiv

12.

Arbuşti fructiferi

până la 1 ha, inclusiv

13.

Flori şi plante ornamentale

până la 0,3 ha, inclusiv

II.

Animale

Număr capete/Număr de familii de albine

1.

Vaci

până la 2, inclusiv

2.

Bivoliţe

până la 2, inclusiv

3.

Oi

până la 50, inclusiv

4.

Capre

până la 25, inclusiv

5.

Porci pentru îngrăşat

până la 6, inclusiv

6.

Albine

până la 75 de familii, inclusiv

7.

Păsări de curte

până la 100, inclusiv

 

            În vederea stabilirii regimului fiscal aplicabil veniturilor din activităţi agricole, la încadrarea în limitele stabilite pentru fiecare grupă de produse vegetale şi fiecare grupă de animale vor fi avute în vedere suprafeţele/capetele de animale/familiile de albine însumate în cadrul grupei respective.

 

ATENŢIE:

În cazul contribuabililor care obţin venituri din activităţi agricole şi îşi desfăşoară activitatea sub forma unei asocieri fără personalitate juridică, plafonul neimpozabil se acordă la nivelul asocierii.

Veniturile din activităţi agricole pentru care nu au fost stabilite norme de venit se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II “Venituri din activităţi independente” de la titlul III “Impozitul pe venit” din Codul fiscal.

Veniturile obţinute din valorificarea produselor provenind din activităţi agricole în altă modalitate decât în stare naturală reprezintă venituri din activităţi independente şi se supun regulilor de impunere proprii categoriei respective.

Veniturile din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit, realizate din exploatarea bunurilor (suprafeţe destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine) deţinute în comun sau în devălmăşie de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole, în situaţia în care acestea nu se cunosc. În cazul persoanelor fizice pentru care nu a fost finalizată procedura succesorală, veniturile corespunzătoare suprafeţelor destinate producţie; vegetale/cap de animal/familie de albine se atribuie contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole.

Declaraţia nu se depune pentru:

- persoanele fizice/membrii asocierilor fără personalitate juridică ce deţin cu orice titlu suprafeţe de teren destinate producţiei agricole, pentru cele necultivate, pentru cele cultivate cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă verde, precum şi pentru păşuni şi fâneţe naturale, destinate furajării animalelor deţinute de contribuabilii respectivi, pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit şi a celor prevăzute la art. 72 alin. (2) din Codul fiscal;

- contribuabilii arendatori, care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor supuse impunerii potrivit prevederilor cap. IV “Venituri din cedarea folosinţei bunurilor” de la titlul III “Impozitul pe venit” din Codul fiscal;

- contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole şi îşi desfăşoară activitatea în mod individual, în limitele stabilite potrivit tabelului prevăzut la art. 72 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv în cazul în care veniturile sunt obţinute din exploatarea bunurilor deţinute în comun sau în devălmăşie şi sunt atribuite conform pct. 14912 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, date în aplicarea art. 73 din Codul fiscal. Suprafeţele de teren/Animalele respective sunt considerate din punct de vedere fiscal ca fiind incluse în patrimoniul personal şi generează venituri neimpozabile conform art. 42 lit. g) din Codul fiscal;

- contribuabilii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 71 alin. (1) din Codul fiscal şi pentru care veniturile din activităţi agricole sunt impuse pe bază de normă de venit, după data de 25 mai a anului fiscal în care s-a produs evenimentul pentru veniturile realizate după 25 mai şi până la sfârşitul anului fiscal respectiv;

- persoanele fizice care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică.

1. Termenul de depunere a declaraţiei

Declaraţia se depune la organul fiscal competent, la următoarele termene:

- până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs, privind suprafaţa cultivată/cap de animal/familie de albine deţinută/deţinut la data declarării. În cazul contribuabililor/asocierilor fără personalitate juridică care depun cu întârziere declaraţia pentru anul în curs, după data de 25 mai, informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţele cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute la data de 25 mai;

- ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia depusă anterior, acesta completează şi depune o declaraţie rectificativă, situaţie în care se va înscrie “X” în căsuţa prevăzută în acest scop.

 

ATENŢIE:

În cazul în care intervin modificări privind structura suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale sau numărul de capete de animale/familii de albine, declaraţia rectificativă se depune până la data de 25 mai a anului fiscal de raportare, iar informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţele cultivate/capetele de animal/familiile de albine deţinute la data depunerii declaraţiei rectificative.

În cazul în care declaraţia depusă nu reflectă suprafeţele cultivate/numărul capetelor de animale/familiilor de albine sau structura acestora la data de 25 mai a anului de impunere, contribuabilul poate depune o declaraţie rectificativă în care va declara elementele de impunere existente la data de 25 mai.

Modificarea structurii suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale sau numărului de capete de animale/familii de albine, intervenite după data de 25 mai, nu conduce la ajustarea normelor de venit, respectiv a venitului anual impozabil.

2. Organul fiscal competent

2.1. În situaţia în care activitatea se desfăşoară în mod individual

Declaraţia se completează în două exemplare:

- originalul se depune la:

a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;

b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.

- copia se păstrează de către contribuabil sau de împuternicitul/curatorul acestuia.

2.2. În situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică

Declaraţia se completează în două exemplare:

- originalul se depune la organul fiscal la care asocierea este luată în evidenţă fiscală;

- copia se păstrează la domiciliul fiscal al asocierii, împreună cu celelalte documente privind activitatea acesteia.

3. Modul de depunere a declaraţiei

Declaraţia se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora.

Declaraţia cuprinde datele pentru stabilirea venitului impozabil pentru fiecare localitate pe raza căreia contribuabilul îşi desfăşoară activitatea.

Contribuabilii/Asocierile fără personalitate juridică care deţin suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/animale în localităţi diferite vor completa la secţiunea III “Date pentru stabilirea venitului impozabil” câte un tabel pentru fiecare localitate cu datele referitoare la activitatea desfăşurată. În situaţia în care tabelele de la secţiunea III “Date pentru stabilirea venitului impozabil” din formular nu sunt suficiente pentru declararea datelor referitoare la toate localităţile pe raza cărora se desfăşoară o activitate agricolă (contribuabilul/asocierea fără personalitate juridică deţine suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/animale în mai mult de 4 localităţi), contribuabilii/asocierile fără personalitate juridică completează şi formularul “Anexa nr. ....la Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit”, care se ataşează la declaraţie.

Exemplu: în cazul unui contribuabil/unei asocieri fără personalitate juridică care deţine suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/animale în 7 localităţi, se completează câte un tabel de la secţiunea “Date pentru stabilirea venitului impozabil” pentru fiecare localitate, respectiv se completează formularul 221 şi două anexe (numerotate 1, 2), iar în formularul 221 se va face menţiunea “Anexele nr. 1-2 fac parte integrantă din prezenta declaraţie”.

Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau se comunică prin poştă cu confirmare de primire.

Declaraţia se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului.

Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.

Nu se va depune formularul anexă la declaraţie, ulterior depunerii unei declaraţii privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit. Datele necuprinse în declaraţia iniţială se declară prin depunerea unei declaraţii rectificative.

II. Completarea declaraţiei

1, Perioada de raportare

În rubrica Anul se înscrie anul pentru care se completează declaraţia, cu cifre arabe cu 4 caractere (de exemplu: 2014).

2. Secţiunea I “Date de identificare a contribuabilului/asocierii fără personalitate juridică”

În caseta Cod de identificare fiscală - se completează după caz, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta:

- codul numeric personal al contribuabilului sau numărul de identificare fiscală, atribuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu ocazia înregistrării fiscale, în situaţia în care activitatea se desfăşoară în mod individual;

- codul de identificare fiscală atribuit asocierii fără personalitate juridică, în situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică.

În rubricile Nume, prenume/Denumire se înscriu, după caz, numele şi prenumele contribuabilului sau denumirea asocierii fără personalitate juridică.

Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului sau adresa sediului asocierii fără personalitate juridică.

3. Secţiunea II “Date privind activitatea desfăşurată”

Forma de organizare - se bifează căsuţa corespunzătoare modului de desfăşurare a activităţii: individual sau asociere fără personalitate juridică.

Căsuţa “Individual” se bifează de persoanele fizice care obţin venituri dintr-o activitate desfăşurată în mod individual.

Căsuţa “Asociere fără personalitate juridică” se bifează în cazul în care veniturile sunt realizate dintr-o activitate desfăşurată în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.

Număr asociaţi - se înscrie numărul de persoane care fac parte din asociere.

Rubrica se completează numai în situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.

Contractul de asociere - se înscrie numărul sub care contractul de asociere a fost înregistrat la organul fiscal, precum şi data înregistrării acestuia.

Rubrica se completează numai în situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.

4. Secţiunea III “Date pentru stabilirea venitului impozabil”

Se completează câte un tabel pentru fiecare localitate.

Activitatea desfăşurată pe raza localităţii.... din judeţul.... - se înscrie denumirea localităţii pe raza căreia se află terenul (terenurile)/animalele/familiile de albine, precum şi judeţul pe raza căruia se află localitatea.

Opţiune privind încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile - contribuabilii, persoane fizice/asocieri fără personalitate juridică, care deţin suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/animale în localităţi diferite vor opta pentru stabilirea localităţii/localităţilor unde vor beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale de la art. 72 alin. (2) din Codul fiscal. Opţiunea se exercită prin bifarea căsuţei Opţiune privind încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile corespunzătoare localităţii în raza căreia se desfăşoară activitatea agricolă pentru care contribuabilul va beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile. Stabilirea plafonului neimpozabil se va face de organul fiscal, având în vedere limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale şi suprafeţele/numărul de animale/familii de albine declarate de contribuabil, pe fiecare localitate, în ordinea enumerată de acesta în declaraţie.

De exemplu, un contribuabil care realizează venituri din cultivarea cerealelor pe o suprafaţă totală de 7 ha situată în raza a 3 localităţi: 0,75 ha în localitatea A, 2,9 ha în localitatea B şi 3,35 ha în localitatea C, a optat pentru încadrarea în limita veniturilor neimpozabile (2 ha pentru cultura cerealelor) pentru localitatea Aşi localitatea C. Stabilirea plafonului neimpozabil se va face de către organul fiscal, potrivit opţiunii contribuabilului, astfel: 0,75 ha localitatea A + 1,25 ha localitatea C. Venitul impozabil va fi stabilit pentru suprafaţa de 5 ha, astfel: 2,9 ha * norma de venit corespunzătoare localităţii B + 2,1 ha * norma de venit corespunzătoare localităţii C.

Terminologia folosită pentru definirea grupelor de produse vegetale şi animale prevăzute la art. 73 din Codul fiscal, pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit, este cea stabilită potrivit legislaţiei în materie şi Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

4.1.Tabelul “Produse vegetale”

Col. 2 Total suprafaţă - se înscrie, la rândul corespunzător grupei de produse vegetale, suprafaţa totală (ha) destinată producţiei vegetale aferentă fiecărei grupe, pe flecare localitate.

4.2. Tabelul “Animale”

Col. 2 Număr total capete animale/familii de albine - se înscrie, distinct, pentru fiecare grupă de animale, numărul total de capete de animale sau de familii de albine deţinute, pe fiecare localitate.

ATENŢIE:

Suprafeţele destinate producţiei vegetale/capete de animale/familiile de albine, deţinute în comun sau în devălmăşie de proprietari, uzufructuari ori de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole, în situaţia în care acestea nu se cunosc. În cazul persoanelor fizice pentru care nu a fost finalizată procedura succesorală, veniturile corespunzătoare suprafeţelor destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine se atribuie contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole.

5. Secţiunea IV “Date privind asociaţii şi cota de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii”

Secţiunea se completează numai în situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice.

col. 1 Nume şi prenume asociat - se înscriu numele şi prenumele asociaţilor, conform contractului de asociere.

col. 2 Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală - se înscrie codul numeric personal din actul de identitate al fiecărui asociat sau numărul de identificare fiscală, atribuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu ocazia înregistrării fiscale, după caz.

col. 3 Domiciliul - se completează adresa domiciliului fiscal.

col. 4 Cota de distribuire din venitul impozabil al asocierii - se înscrie cota procentuală de participare, corespunzătoare fiecărui asociat, la veniturile impozabile ale asocierii, conform contractului de asociere.

6. Secţiunea V “Date de identificare a împuternicitului/responsabilului asocierii”

Se completează în cazul în care obligaţiile de declarare a veniturilor se îndeplinesc de către un împuternicit, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, desemnat de contribuabil.

În situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, secţiunea se completează cu datele de identificare ale asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice desemnat conform contractului de asociere.

În caseta Cod de identificare fiscală - se înscrie codul de identificare fiscală al împuternicitului sau asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice desemnat conform contractului de asociere, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

În rubrica Nume, prenume/Denumire se înscriu, după caz, denumirea sau numele şi prenumele împuternicitului ori numele şi prenumele asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice desemnat conform contractului de asociere.

Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al împuternicitului sau asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice, desemnat conform contractului de asociere.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind aprobarea nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare şi a nivelului stocului de gaze naturale pentru titularul licenţei de operare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, pentru ciclul de înmagazinare 2014-2015

 

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) din Metodologia privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare şi a nivelului stocului de gaze naturale pentru titularul licenţei de operare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2013,

în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aproba nivelul stocului minim de gaze naturale pentru ciclul de înmagazinare 2014-2015, la nivel de 19.815.288,828 MWh, defalcat după cum urmează:

a) stoc aferent segmentului reglementat al pieţei de gaze naturale - 11.654.548,417 MWh;

b) stoc aferent segmentului concurenţial al pieţei de gaze naturale -8.160.740,411 MWh.

Art. 2. - Se aprobă nivelul stocului minim de gaze naturale pe care titularii licenţelor de furnizare care asigură aprovizionarea cu gaze naturale a clienţilor finali au obligaţia să îl deţină în depozitele de înmagazinare subterană la sfârşitul ciclului de injecţie din anul 2014, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - (1) Se aprobă stocul de gaze naturale pe care Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. are obligaţia să îl deţină în depozitele de înmagazinare subterană la sfârşitul ciclului de injecţie din anul 2014, la un nivel de 212.000 MWh.

(2) în situaţia utilizării stocului de gaze naturale prevăzut la alin. (1), Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. are obligaţia să îl reconstituie până la sfârşitul fiecărei luni calendaristice, în intervalul octombrie 2014 - martie 2015, pe bază de contracte de achiziţie a gazelor naturale înmagazinate de un titular al licenţei de furnizare.

(3) Până la data de 15 a fiecărei luni calendaristice, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. va transmite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei documentele justificative privind achiziţia de gaze naturale, în cazul reconstituirii stocului de gaze naturale, în conformitate cu prevederile alin. (2).

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 76/2013 privind aprobarea nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare şi a nivelului stocului de gaze naturale pentru titularul licenţei de operare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, pentru ciclul de înmagazinare 2013-2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 28 octombrie 2013.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 28 martie 2014.

Nr. 23.

 

ANEXĂ

 

Nivelul stocului minim de gaze naturale pe care titularii licenţelor de furnizare care asigură aprovizionarea cu gaze naturale a clienţilor finali au obligaţia să îl deţină în depozitele de înmagazinare subterană la sfârşitul ciclului de injecţie din anul 2014

 

Nr. crt.

 

Stoc minim - MWh

 

 

Piaţă reglementată

Piaţa concurenţială

Total furnizor

1

S.C. Alpha Metal - SA

0,000

24.957,535

24.957,535

2

S.C. Amarad Distribuţie - S.R.L

8.013,661

0,000

8.013,661

3

S.C. Apopi & Blumen - S.R.L

7.353,880

15,094

7.368,974

4

S.C. Arelco Power - S.R.L.

0,000

38.912,223

38.912,223

5

S.C. Armax Gaz - S.A.

0,000

32.481,896

32.481,896

6

S.C. AXPO Energy România - S.A.

0,000

62.783,328

62.783,328

7

S.C. B.E.R.G. Sistem Gaz -S.A.

19.136,875

0,000

19.136,875

8

S.C. CEZ Vânzare - S.A.

0,000

5.478,988

5.478,988

9

S.C. C-GAZ & Energy Distribuţie - S.R.L.

0,000

165.822,971

165.822,971

10

S.C. CisGaz -SA

0,000

6.212,318

6.212,318

11

S.C. Compa - SA

0,000

5.963,740

5.963,740

12

S.C. Conef Gaz -S.R.L.

0,000

280.860,248

280.860,248

13

S.C. Congaz - SA

243.805,194

17.931,469

261.736,664

14

S.C. Cordun Gaz -SA

4.695,979

24,415

4.720,394

15

S.C. Cosvan - S.R.L.

0,000

34,069

34,069

16

S.C. Covi Construct 2000 - S.R.L.

40.564,455

0,000

40.564,455

17

S.C. CPL Concordia Filiala Cluj România - S.R.L.

43.056,376

1.079,279

44.135,655

18

S.C. Design Proiect - S.R.L.

1.118,273

4,404

1.122,677

19

S.C. Distrigaz Vest -SA

29.238,280

3.270,448

32.508,728

20

S.C. E.ON Energie România - SA

4.843.075,963

608.733,104

5.451.809,067

21

S.C. Energon Power & Gas - S.R.L.

0,000

11.989,249

11.989,249

22

S.C. Energy Gas Provider - S.R.L.

0,000

2.367,300

2.367,300

23

S.C. EuroSeven Industry -S.R.L.

9.726,289

0,000

9.726,289

24

S.C. Fidelis Energy -S.R.L.

0,000

358,046

358,046

25

S.C. Gaz Est -SA

87.381,553

1.693,065

89.074,619

26

S.C. Gaz Nord Est -SA

7.696,379

0,000

7.696,379

27

S.C. Gaz Sud - S.A.

61.724,720

3.315.080

65.039,799

28

S.C. Gaz Vest-S.A.

58.892,589

0,000

58.892,589

29

S.C. Gazmir Iaşi -S.R.L.

1.519,213

0,000

1.519,213

30

S.C. GDF Suez Energy România - S.A.

5.647.958,530

1.069.196.019

6.717.154,548

31

S.C. Grup Dezvoltare Reţele - S.A.

37.056,698

0,000

37.056,698

32

S.C. Hargaz Harghita Gaz - SA

17.899,078

17,662.908

35.561,986

33

S.C. Instant Construct Company - S.A.

2.198,582

0,000

2.198,582

34

S.C. Interagro - S.A. Bucureşti

0,000

275.786.981

275.786,981

35

S.C. Interagro - S.R.L. Zimnicea

0,000

1.130.877.483

1.130.877,483

36

S.C. Intergaz - Est - S.R.L.

79.348,667

0,000

79.348,667

37

S.C. M.M. Data - S.R.L.

3.265,522

0,000

3265,522

38

S.C. Macin Gaz - S.R.L.

3,621,874

0,000

3621,874

39

S.C. Megaconstruct - SA

26.469,125

7.975.774

34.444,899

40

S.C. Mehedinţi Gaz - S.A.

3.754,604

0,000

3.754,604

41

S.C. MET România Energy Trade - S.R.L.

0,000

80.182.839

80.182,839

42

S.C. Mihoc Oii - S.R.L.

2.947,007

0,000

2.947,007

43

S.C. Next Energy Distribution - S.R.L.

0,000

5,622.152

5.622,152

44

S.C. Nord Gaz - S.R.L.

46.383,359

0,000

46.383,359

45

OET - Obedineni Energiini Targovlsi OOD Bulgaria - Sucursala Bucureşti

0,000

14.080.357

14.080,357

46

S.C. Oligopol - S.R.L.

119,080

1.276.020

1395,100

47

S.C. OMV Petrom Gas - S.R.L.

0,000

1.793.145,462

1,793.145,462

48

S.C. Otto Gaz - SRL.

36.145,291

0,000

36145,291

49

S.C. Pado Group Infrastructures - S.R.L.

0,000

7.657,207

7.657,207

50

S.C. Premier Energy -S.R.L

111.448,465

63,372

111.511,837

51

S.C. Prisma Serv Company - S.R.L.

4.831,694

15.166

4.846,860

52

S.C. Progaz P&D - S.A.

10.278,955

0,000

10.278,955

53

S.N.G.N. Romgaz -S.A.

501,231

2.158.147.212

2.158.648,443

54

S.C. Safi-Star - S.R.L.

0,000

2.552,561

2552,561

55

S.C. Salgaz -S.A.

12.225,434

549.500

12.774,934

56

S.C. Tehnologica Radion - S.R.L.

3.012,611

0,000

3.012,611

57

S.C. Ten Gaz - S.R.L.

5.419,380

21.687,062

27.106,442

58

S.C. Timgaz - SA

7.152,673

0,000

7.152,673

59

S.C. Tinmar-Ind - S.A.

0,000

1.838,579

1.838,579

60

S.C. Tulcea Gaz - S.A.

28.536,581

0,000

28.536,581

61

S.C.VEGA93 - S.R.L.

4.264,819

0,000

4.264,819

62

S.C. Wiee România - S.R.L.

0,000

297.793,095

297.793,095

63

S.C. Wirom Gas - S.A.

92.709,478

342,392

93.051,870

TOTAL

 

11.654.548,417

8.160.740,411

19.815.288,828

 

AUTORITATEA NAŢIONALA DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind aprobarea Procedurii pentru determinarea şi utilizarea profilului rezidual de consum

 

Având în vedere prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 62 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura pentru determinarea şi utilizarea profilului rezidual de consum, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Operatorii de distribuţie duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 mai 2014.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 28 martie 2014.

Nr. 24.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

pentru determinarea şi utilizarea profilului rezidual de consum

 

Art. 1. - (1) Prezenta procedură stabileşte modul de determinare a profilului rezidual de consum, precum şi condiţiile de utilizare a acestuia pentru repartizarea orară a consumului de energie electrică în cazul locurilor de consum prevăzute la art. 2.

(2) Prin utilizarea profilului rezidual de consum se realizează stimularea creşterii gradului real de deschidere a pieţei de energie electrică, prin asigurarea condiţiilor de schimbare a furnizorului pentru anumite locuri de consum, fără costuri suplimentare generate de instalarea contoarelor cu înregistrare orară a consumului sau pentru determinarea profilului specific de consum.

Art. 2. - Profilul rezidual de consum se determină şi se aplică de către operatorii de distribuţie pentru determinarea cantităţilor orare de energie electrică tranzacţionate pe piaţa angro de către furnizorii de energie electrică, cantităţi corespunzătoare locurilor de consum racordate la reţeaua de distribuţie a operatorului respectiv, pentru care operatorul de reţea nu asigură repartizarea orară a consumului prin măsurare orară sau prin utilizarea unui profil specific de consum.

Art. 3. - Termenii utilizaţi în prezenta procedură au semnificaţia prevăzută în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare. În sensul prezentei proceduri, următorii termeni se definesc după cum urmează:

a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

b) energia furnizorului pe intervalul de calcul (Cp) - suma cantităţilor de energie electrică măsurată sau calculată pe intervalul de calcul respectiv la locurile de consum deservite de furnizorul F, cărora li se aplică profilul rezidual de consum;

c) interval de calcul (IC) - intervalul de timp pentru care consumul de energie electrică se distribuie pe fiecare oră a intervalului respectiv, pe baza profilului de consum;

d) profil de consum - algoritm pentru repartizarea orară, pe baza unui model matematic, a consumului de energie electrică înregistrat lunar;

e) profil rezidual de consum (PRC) - profil de consum care se obţine considerând, pentru fiecare loc de consum, aceeaşi repartizare orară a consumului lunar ca şi repartizarea orară a consumului lunar al întregii categorii de locuri de consum căreia i se aplică acest profil;

f) profil specific de consum - algoritm pentru repartizarea orară a consumului înregistrat lunar, pentru o categorie de locuri de consum care au un specific de consum asemănător, stabilit prin prelucrarea statistică a valorilor orare măsurate la un eşantion reprezentativ de locuri de consum din categoria respectivă, pe baza unei proceduri elaborate de operatorul de distribuţie şi aprobate de ANRE;

g) valoare măsurată - cantitatea de energie electrică măsurată de contor sau considerată ca fiind măsurată conform reglementărilor.

Art. 4. - După încheierea intervalului de calcul, operatorul de distribuţie determină, pentru fiecare interval orar h din cadrul intervalului de calcul, următoarele valori:

a) ChC - energia electrică, consumată în ora h, în reţeaua de distribuţie, inclusiv pentru acoperirea pierderilor din reţea, determinată conform art. 5 lit. a);

b) ChE- energia electrică, consumată în ora h la locurile de consum aparţinând clienţilor finali care au uzat de eligibilitate şi au contoare cu înregistrare orară a consumului;

c) ChPSC - energia electrică, consumată în ora h la locurile de consum cărora operatorul de distribuţie le aplică profiluri specifice de consum;

d) CPTh - consumul propriu tehnologic al reţelei pe intervalul orar A.

Art. 5. - Operatorul de distribuţie determină valorile de mai sus după cum urmează:

a) energia orară consumată în reţeaua de distribuţie, inclusiv pentru acoperirea pierderilor din reţea, se determină prin relaţia:

 

ChC = Chi – Ch0            [MWh],

unde:

- Chi reprezintă energia electrică intrată în reţeaua operatorului de distribuţie în intervalul orar h, de la producătorii racordaţi la reţeaua respectivă, din reţelele altor operatori de reţea sau din import;

- Ch0 reprezintă energia electrică ieşită din reţea, în intervalul orar h, către reţelele altor operatori de reţea sau la export.

Conform reglementărilor în vigoare, energiile Chi şi Ch0 sunt măsurate cu contoare cu înregistrare orară.

b) ChE se determină ca sumă a valorilor măsurate, aferente intervalului orar n, la locurile de consum aparţinând clienţilor finali care au uzat de eligibilitate şi au contoare cu înregistrare orară a consumului;

c) ChPSC se determină ca sumă a consumurilor calculate, aferente intervalului orar h, ale tuturor locurilor de consum cărora, conform reglementărilor în vigoare, li se aplică profiluri specifice de consum;

d) CPTh este calculat de operatorul de distribuţie în conformitate cu prevederile “Procedurii pentru determinarea consumului propriu tehnologic în reţelele electrice de distribuţie”, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 15/2014.

Art. 6. - După determinarea valorilor menţionate la art. 5, operatorul de distribuţie determină valoarea consumului aferent profilului rezidual de consum pentru fiecare interval orar h, - ChPRC - denumit în continuare consumul rezidual orar, prin scăderea din energia orară consumată în reţeaua de distribuţie - ChC a consumurilor orare prevăzute la art. 5 lit. b), c) şi d):

ChPRC = ChC-(ChE+ ChPSC+ CPTh)        [MWh]

 

Art. 7. - Operatorul de distribuţie determină: a) consumul de energie electrică, pe întregul interval de calcul, al locurilor de consum cărora li se aplică profilul rezidual de consum, CPRC, prin însumarea consumurilor reziduale orare ChPRC din toate cele “N” intervale orare h care aparţin intervalului de calcul:

 

       [MWh],

unde:

;

 

 

b) valoarea profilului rezidual de consum raportat pentru fiecare interval orar h ChPRC , prin împărţirea valorii consumului rezidual orar corespunzător intervalului orar h ChPRC  a consumul corespunzător profilului rezidual de consum pe întregul interval de calcul - CPRC :

 

 

Art. 8. - Pentru fiecare furnizor F, operatorul de distribuţie determină energia furnizorului pe intervalul de calcul CF, prin măsurare pe intervalul de calcul sau, în cazul locurilor de consum la care citirea contoarelor se face la intervale mai mari decât intervalul de calcul, sau decalat faţă de acesta, pe baza unei metodologii elaborate de operatorul de distribuţie şi avizate de AN RE, valoarea obţinută fiind considerată valoare măsurată.

Art. 9. - Operatorul de distribuţie determină repartizarea orară a cantităţii de energie CF prevăzută la art. 8, pentru fiecare oră h rezultând o valoare ChF obţinută prin înmulţirea valorii orare corespunzătoare a profilului rezidual de consum raportat, definit la art. 7, cu valoarea CF:

 

ChF = ChPRC * CF         [MWh]

 

Art. 10. - Consumurile de energie electrică orare şi cele corespunzătoare intervalului de calcul se stabilesc luând în considerare atât valorile citite, cât şi corecţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

Art. 11. - (1) După determinarea profilului rezidual de consum raportat şi a repartizării orare a consumului aferent fiecărui furnizor ChF, operatorul de distribuţie realizează următoarele:

a) postează pe pagina de internet profilul rezidual de consum raportat, timp de 36 luni;

b) comunică fiecărui furnizor repartizarea orară a consumului pe intervalul de calcul - ChF prin mijloacele de comunicare convenite, în termenele prevăzute în reglementările aferente pieţei angro de energie electrică.

(2) Valorile orare prevăzute la alin. (1) lit. b) constituie valori măsurate, în înţelesul Codului comercial al pieţei angro de energie electrică, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2004. Validarea şi comunicarea acestora se fac conform prevederilor din Codul comercial al pieţei angro de energie electrică.

Art. 12. - Intervalul de calcul al profilului rezidual de consum este de o lună calendaristică.

Art. 13. - (1) Cantităţile de energie electrică prevăzute în prezenta procedură sunt reprezentate ca valori exprimate în MWh, cu 3 zecimale, iar valorile orare ale profilului raportat se determină şi se utilizează într-un format cu suficiente zecimale, astfel încât eventualele erori determinate de zecimalele pierdute prin rotunjire să se înscrie în limitele prevăzute la alin. (2).

(2) Pentru a corecta erorile introduse de rotunjiri, valorile orare ale consumului aferente unui furnizor, determinate pe baza profilului rezidual de consum, se stabilesc cu abateri, în plus sau în minus, de cel mult 1 kWh pe intervalul orar, urmărindu-se ca suma tuturor valorilor orare din intervalul de calcul respectiv să nu difere faţă de valoarea lunară CF.

Art. 14. - Valorile orare ale profilurilor reziduale de consum, respectiv ale profilurilor reziduale de consum raportat, afişate pe pagina de internet proprie sau transmise conform prezentei proceduri, sunt prezentate într-un format care să permită preluarea şi prelucrarea lor de către utilizatori, de exemplu, format EXCEL sau echivalent.

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/2013

 

Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. I. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 august 2013, se modifică după cum urmează:

- Articolul 37 va avea următorul cuprins:

“Art. 37. - (1) Ofertele iniţiatoare propuse în vederea tranzacţionării pe PCBCV conţin următoarele elemente:

a) numărul de CV, care poate să fie fix sau variabil într-un interval definit, cu precizarea valorii minime şi maxime;

b) preţul propus prin ofertă, în lei/CV, care diferă în funcţie de tipul acesteia:

(i) preţ minim - în cazul licitaţiilor organizate pentru oferte de vânzare publicate;

(ii) preţ maxim - în cazul licitaţiilor organizate pentru oferte de cumpărare publicate;

c) perioada de valabilitate a CBCV.

(2) Preţul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate să fie fix pe toată perioada de valabilitate a CBCV sau poate să fie exprimat printr-o formulă de calcul care conţine exclusiv termeni determinaţi ori determinabili pe baza unor date publice, cu explicarea fiecărui termen.

(3) în cazul în care, pe perioada de valabilitate a CBCV, în urma aplicării formulei de calcul menţionată la alin. (2) preţul CV nu rezultă în limitele legal stabilite, în vigoare la data facturării, preţul de tranzacţionare a CV este egal cu limita legală care ar fi fost depăşită.”

Art. II. - Participanţii la piaţa de certificate verzi şi Societatea Comercială “Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM” - SA duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 28 martie 2014.

Nr. 25.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.