MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 129/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 129         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 11 martie 2013

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

40. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea şi completarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

 

284. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea şi completarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

 

41. - Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002

 

285. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002

 

42. - Lege pentru abrogarea art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

286. - Decret privind promulgarea Legii pentru abrogarea art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 29 din 5 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) si art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

79. - Hotărâre pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai 2013 ca zile libere

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

157. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei de către doamna Magdalena Niculescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

62. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 83/2009 privind stabilirea condiţiilor de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională

 

63. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea anexei nr. 1 „Condiţii de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă” la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 695/2008 privind stabilirea Condiţiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă şi a formularului de cerere pentru aprobarea şi înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 13 din 12 noiembrie 2012

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea şi completarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46 din 11 mai 2011 pentru modificarea si completarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

VIOREL HREBENCIUC

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENTIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 8 martie 2013.

Nr. 40.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea şi completarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale ari. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea şi completarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile Individuale şi întreprinderile familiale şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 7 martie 2013.

Nr. 284.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002 Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 4 din 25 ianuarie 2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.8 din Legea nr. 284/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2012, cu următoarea modificare:

- La articolul I punctul 2, alineatul (1) al articolului 40 va avea următorul cuprins:

„Art. 40. - (1) Documentele aflate în colecţiile bibliotecilor, care au statut de bunuri culturale comune, în sensul prezentei legi, nu sunt active fixe corporale şi sunt evidenţiate în documente de inventar; bunurile culturale care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituite în colecţii speciale, sunt considerate active fixe corporale şi evidenţiate, gestionate şi inventariate în conformitate cu prevederile legale.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

VIOREL HREBENCIUC

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENTIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 8 martie 2013.

Nr. 41.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2012 pentru modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 7 martie 2013.

Nr. 285.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru abrogarea art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - La articolul 1 alineatul (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, litera b) se abrogă.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin, (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

VIOREL HREBENCIUC

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENTIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 8 martie 2013.

Nr. 42.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru abrogarea art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru abrogarea art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 7 martie 2013.

Nr. 286.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 29

din 5 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Vasea Aurelian Şoric în Dosarul nr. 329/32/2011* al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.083D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei. De asemenea, răspunde, pentru partea Agenţia Naţională pentru Integritate, doamna Ioana Lazăr, în calitate de director al Direcţiei juridice, control, relaţii publice şi comunicare, având delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalţi părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente.

Autorul excepţiei arată că, faţă de opinia exprimată de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în cuprinsul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, a transmis la dosar precizări scrise prin care a înţeles să aducă unele clarificări cu privire la motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că excepţia este admisibila, întrucât nu deduce neconstituţionalitatea textelor de lege criticate din modalitatea de interpretare a acestora de către instanţa de judecată. Solicită Curţii Constituţionale ca, ţinând seama şi precizările de menţionate, să admită excepţia de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, că prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, întrucât perioada avută în vedere pentru evaluarea averii de către inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Integritate este exclusiv cea în care persoana verificată exercită o funcţie sau demnitate publică. În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, arată că, în opinia sa, acestea sunt neconstituţionale, întrucât permit doar în mod formal informarea persoanei vizate cu privire la existenţa unor diferenţe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă.

Reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Integritate solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Precizează că nu este afectat dreptul de proprietate privată al persoanei verificate pentru perioada desfăşurării funcţiei sau demnităţii publice, diferenţele fiind stabilite prin comparare cu datele înscrise în declaraţia asumată şi depusă de persoana în cauză la accederea în respectiva funcţie publică. Referitor ia pretinsa informare formală criticată de autorul excepţiei, arată că persoana vizată de activitatea de evaluare desfăşurată de inspectorii de integritate are posibilitatea să se prezinte chiar însoţită de un avocat pentru a prezenta un punct de vedere cu privire la cele constatate. În plus, menţionează faptul că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, fără invitarea şi informarea persoanei vizate, sunt lovite de nulitate absolută. De asemenea, precizează că evaluarea averii este realizată de Agenţia Naţională de Integritate, dar controlul averii este efectuat de comisia de cercetare a averilor prevăzută în Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Depune şi note scrise în susţinerea celor prezentate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele de lege ce formează obiectul acesteia sunt în concordanţă cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Arată că prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu sunt de natură să nesocotească dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, precizând că bunurile dobândite anterior accederii în funcţia sau demnitatea publică vor putea fi avute în vedere la evaluarea averii în măsura în care au fost înscrise în declaraţia de avere iniţială. Apreciază că nici prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu sunt neconstituţionale, un argument în acest sens regăsindu-se chiar în dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol, care prevăd că persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 329/32/2011*, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Vasea Aurelian Şoric într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, limitează analiza pe care o face inspectorul de integritate, iar mai apoi Comisia de cercetare a averilor şi instanţa de contencios administrativ, „exclusiv” la intervalul de timp în care persoana evaluată a exercitat funcţii ori demnităţi publice. Arată că, prin aplicarea textului de lege criticat, se încalcă prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că nu se recunoaşte dreptul de proprietate asupra unor bunuri deţinute înaintea perioadei de exercitare a funcţiei publice, aşa cum sunt, de exemplu, veniturile obţinute din vânzarea unor proprietăţi sau din salarii. Precizează, sub acest aspect, că, în ordonanţa emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a consemnat faptul că nu s-au luat în calcul anumite venituri, întrucât au fost anterioare datei de începere a perioadei de verificare. Susţine că se contravine garantării dreptului fundamental la proprietate, întrucât nu are dreptul de a folosi proprietatea asupra unor bunuri dobândite în condiţii legale înainte de exercitarea funcţiei sau a demnităţii publice pentru a justifica o parte din provenienţa averii deţinute la data declanşării evaluării sau controlului.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (1} din Legea nr. 176/2010, autorul excepţiei arată că nu rezultă din acestea obligaţia inspectorului de integritate de a informa persoana în cauză asupra cuantumului şi modului în care au fost constatate diferenţele semnificative între avere şi veniturile realizate la care acesta se referă. De aceea, autorul excepţiei susţine că este privat de dreptul de a formula un punct de vedere argumentat. Arată că se încalcă şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind dreptul la informaţie ca urmare a neinformării corecte asupra cuantumului şi modului de stabilire a existenţei diferenţelor semnificative, în contradicţie cu textul constituţional privind „informarea corectă” asupra „unor probleme de interes personal”. Susţine că se creează astfel premisele înaintării unor rapoarte de evaluare netemeinice, care încarcă în mod inutil rolul instanţelor şi vatămă persoana vizată, care este forţată să participe la un proces civil în care trebuie să argumenteze ceea ce prevederea legală criticată i-a restricţionat în faza de evaluare efectuată de Agenţia Naţională de Integritate. Arată că scopul textului de lege criticat s-a dorit a fi de garantare a dreptului la o informare corectă, însă, din cauza limitării pe care o introduce prin acceptarea unei informări formale, îl face incompatibil cu prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (1) şi (2).

Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că persoana cercetată a motivat-o prin invocarea unor opinii subiective referitoare la interpretarea celor două texte de lege criticate, raportându-se la propria persoană, respectiv la propria cauză aflată pe rolul instanţei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că criticile aduse de autorul excepţiei prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 vizează modul de interpretare şi aplicare a acestora, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. În ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (2) din aceeaşi lege, arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.528D/2011. Cu acel prilej, a observat că, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, instanţa de contencios constituţional a constatat că o serie de articole cuprinse în Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, între care şi art. 14 lit. c), d), e) şi f), sunt neconstituţionale, întrucât anumite activităţi desfăşurate de inspectorii de integritate au caracter jurisdicţional. În continuare, în acelaşi punct de vedere, a reţinut că, printr-o decizie ulterioară, Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de constituţionalitate. Avocatul Poporului a conchis că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale în măsura în care menţin soluţiile legislative care au fost constatate, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, ca fiind în contradicţie cu prevederile Legii fundamentale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, precum şi notele şi precizările scrise depuse de acestea, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie prevederile art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, al căror conţinut este următorul:

- Art. 11 alin. (2): „Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice”.

Potrivit alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 176/2010, la care face referire textul de lege reprodus, „Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora”.

- Art. 14 alin. (1); u(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere”.

Art. 18 stabileşte înţelesul pe care Legea nr. 176/2010 îl dă acestor „diferenţe semnificative”, şi anume diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie şi art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată. În ceea ce priveşte invocarea art. 31 alin. (1) şi (2), se observă că, în realitate, autorul şi-a raportat critica art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 doar la dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Constituţie care prevăd că autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Menţiunea din cuprinsul prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul că evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite se realizează exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice, se înscrie în logica reglementării. Astfel, din perspectiva scopului legii, declarat în chiar titlul acesteia, respectiv asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, este lipsită de interes verificarea averilor sau a fluctuaţiilor pe care acestea le suferă pe perioada anterioară exercitării funcţiei sau demnităţii publice de către o anumită persoană. Este, în acelaşi timp, evident însă că, pentru a evalua variaţiile averii funcţionarului public sau a demnitarului pe perioada exercitării funcţiei, inspectorul de integritate va trebui să facă o comparaţie din care să rezulte eventualele diferenţe. Or, în acest demers, va pomi inevitabil de la averea pe care persoana vizată o avea la momentul preluării funcţiei sau demnităţii publice şi pe care aceasta a declarat-o la acel moment iniţial, informaţiile înscrise în declaraţia de avere dată pe propria răspundere depusă cu acel prilej constituind reperul la care inspectorul de integritate se va raporta în activitatea de evaluare a modificărilor intervenite în averea persoanei verificate.

În acest context, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa încălcare a art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu pun în discuţie dreptul de proprietate privată al persoanei verificate asupra bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale dobândite anterior preluării funcţiei respective, astfel cum persoana în cauză Ie-a declarat la momentul preluării funcţiei, potrivit obligaţiei legale ce îi revenea în acest sens.

II. În ceea ce priveşte prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Curtea reţine următoarele aspecte:

1. În punctul său de vedere cu privire la prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului a apreciat că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale în măsura în care menţin soluţiile legislative care au fost constatate, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, ca fiind în contradicţie cu prevederile Legii fundamentale.

Prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. I „Dispoziţii generale” (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Prevederile actualului art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 îşi găseau un corespondent în cele ale art. 5 şi, mai ales, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, care aveau următoarea redactare:

- Art. 5: (1) în termen de 30 de zile de la primirea sesizării, inspectorul de integritate desemnat de conducerea Agenţiei, potrivit legii, efectuează verificarea prealabilă a documentelor depuse prin sesizare, inclusiv declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale persoanei în cauză,

(2) Inspectorul de integritate desemnat procedează la verificarea sesizării, a declaraţiilor de avere prezentate şi compară datele din sesizare cu cele din declaraţiile de avere. În situaţia în care rezultă că persoana verificată în perioada supusă controlului a dobândit şi alte bunuri decât cele înscrise în declaraţia de avere sau se constată neconcordanţe vădite, inspectorul de integritate solicită persoanei în cauză informaţii şi dovezi suplimentare.

(3) Dacă în urma comparării datelor din declaraţii, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferenţă vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, acesta procedează după cum urmează:

a) verifică dacă diferenţa vădită este justificată. În cazul în care inspectorul de integritate constată că diferenţa nu este justificată, sesizează instanţa competentă pentru stabilirea părţii de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicită;

b) sesizează organele fiscale, în situaţia în care se constată încălcarea legislaţiei fiscale;

c) suspendă verificarea şi sesizează organele de urmărire penală, în situaţia în care se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale.”

Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu mai conservă viciul de neconstituţionalitate constatat de Curte prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitor la art. 1-9 din Legea nr. 144/2007 (deci inclusiv art. 5), în sensul că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

De altfel, prin Decizia nr. 136 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 24 martie 2011, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, Curtea a apreciat că soluţia legislativă consacrată de acest text de lege nu a fost preluată de Legea nr. 176/2010, după ce a făcut o comparaţie cu prevederile art. 14 din Legea nr. 176/2010. De aceea, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007.

Prin urmare, Curtea constată că textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 poate fi examinat pe fond prin raportare la criticile formulate în cauza de faţă,

2. Autorul excepţiei critică art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pe motiv că din acesta nu ar rezulta obligaţia inspectorului de integritate de a informa persoana vizată asupra cuantumului şi modului în care au fost constatate diferenţele semnificative între avere şi veniturile realizate, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului de a fi corect informat asupra problemelor de interes personal, potrivit art. 31 alin. (2) din Constituţie.

Examinând textul de lege criticat, Curtea constată că această critică nu este întemeiată. Astfel, informarea persoanei vizate asupra existenţei unor „diferenţe semnificative” este acoperitoare într-o măsură rezonabilă în ce priveşte dreptul consacrat prin art. 31 alin. (2} din Constituţie. De asemenea, nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că nu ar putea să prezinte un punct de vedere argumentat nu poate fi reţinută. Aceasta, deoarece diferenţele respective nu ar putea să provină decât din neconcordanţa dintre informaţiile înscrise în declaraţiile de avere completate şi depuse la diferite intervale de timp, pe parcursul exercitării funcţiei, de către persoana verificată. Or, în principiu, aceasta cunoaşte exact conţinutul declaraţiilor sale, astfel că poate să explice menţiunile din cuprinsul acestora. De altfel, din prevederile legii în sensul că inspectorul de integritate are obligaţia de a invita persoana verificată pentru a prezenta un punct de vedere nu se înţelege că aceasta se limitează la o singură prezentare a persoanei verificate, ci, aflând care sunt informaţiile pe care trebuie să le clarifice, aceasta va putea să revină cu date şi lămuriri suplimentare. Relevante sub acest aspect sunt, de asemenea, şi prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care prevăd că persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare, dar şi cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, potrivit cărora, pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferenţele semnificative, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării, aceasta având dreptul să-şi aleagă un expert asistent.

Curtea observă, totodată, că activitatea concretă desfăşurată de inspectorii de integritate, modalitatea concretă în care aceştia înţeleg să efectueze activitatea de evaluare a averilor persoanelor care exercită funcţii sau demnităţi publice nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional, eventualele abuzuri sau posibila interpretare ori aplicare incorectă a prevederilor legale corespunzătoare urmând să fie constatate şi sancţionate de instanţa de judecată competentă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE;

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Vasea Aurelian Şoric în Dosarul nr. 329/32/2011* al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai 2013 ca zile libere

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Pentru salariaţii din sectorul public, zilele de 2 şi 3 mai 2013 se stabilesc ca zile libere.

(2) Pentru zilele stabilite ca zile libere potrivit alin. (1) instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în zilele de 13 aprilie 2013, respectiv 20 aprilie 2013 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 30 aprilie 2013, potrivit planificărilor stabilite.

(3) Prestarea muncii potrivit alin. (2) nu conferă acordarea de timp liber corespunzător.

Art. 2. - Prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Art. 3. - (1) Dispoziţiile art. 1 nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 2, respectiv 3 mai 2013 şi nici participanţilor în aceste procese.

(2) Dispoziţiile art. 1 nu se aplică personalului din cadrul Trezoreriei Statului care desfăşoară în zilele respective activităţi stabilite prin ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice.

Art. 4. - Dispoziţiile prezentei hotărâri pot fi aplicate şi angajaţilor din sectorul privat, în măsura în care partenerii sociali stabilesc astfel.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul justiţiei,

Mona-Maria Pivniceru

Ministru] muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

 

Bucureşti, 6 martie 2013.

Nr. 79.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei de către doamna Magdalena Niculescu

 

Având în vedere propunerea Ministerului Economiei formulată prin Adresa nr. 20.929/M.G. din 26 februarie 2013, precum şi Avizul favorabil nr. 8.421/2013al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei de către doamna Magdalena Niculescu,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Magdalena Niculescu exercită, cu caracter temporar, funcţia publică vacantă corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 11 martie 2013.

Nr. 157.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 83/2009 privind stabilirea condiţiilor de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 76.648 din 22 februarie 2013 şi Nota Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nr. 5.316 din 13 februarie 2013,

având în vedere prevederile art. 68 şi 71 din Regulamentul (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole,

în temeiul art. 7 alin. (3) din Metodologia gestionării cotelor de lapte de vacă în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 852/2006, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 83/2009 privind stabilirea condiţiilor de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 5 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) Producătorul de lapte care în anul de cotă precedent anului de cotă în care are loc distribuirea din rezerva naţională a vândut sau a cedat cu titlu gratuit orice cantitate de cotă de lapte altui producător nu beneficiază de cotă din rezerva naţională.

(2) Producătorul de lapte care în anul de cotă curent distribuirii din rezerva naţională a vândut sau a cedat cu titlu gratuit orice cantitate de cotă de lapte altui producător nu beneficiază de cotă din rezerva naţională.”

2. La articolul 10, litera d) se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 7 martie 2013.

Nr. 62.

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 1 „Condiţii de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă” la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 695/2008 privind stabilirea Condiţiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă şi a formularului de cerere pentru aprobarea şi înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 76.647 din 22 februarie 2013 şi Nota Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nr. 5.315 din 13 februarie 2013,

având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole,

luând în considerare dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din Metodologia gestionării cotelor de lapte de vacă în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 852/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 72/2006, cu modificările ulterioare,

în temeiul Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa nr. 1 „Condiţii de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă” la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 695/2008 privind stabilirea Condiţiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă şi a formularului de cerere pentru aprobarea şi înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins:

,,b) aprobarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în cazul prestării activităţii de colectare, ambalare, depozitare, răcire, transformare şi/sau transport;”.

2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - În cazul în care adresa sediului nu corespunde cu amplasarea punctului de lucru sau cumpărătorul deţine mai multe puncte de lucru, se vorpre7enta documentele prevăzute la art. 4 pentru fiecare punct de lucru.”

Art. II. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 7 martie 2013.

Nr. 63.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

DECIZIA Nr. 13

din 12 noiembrie 2012

Dosar nr. 14/2012

 

Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşe­dintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale

Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Elena Cârcei - judecător la Secţia a II-a civilă

Adriana Chioseaua - judecător la Secţia a II-a civilă

Mariana Cârstocea - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă Ileana

Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Aurelia Motea - judecător la Secţia a II-a civilă

Tatiana Gabrieia Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă

Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilă

Viorica Lungeanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 14/2012 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 3306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, şi ale art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a desemnat un reprezentat pentru susţinerea recursului în interesul legii, însă acesta nu a fost prezent.

La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată” în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că încheierile prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) sunt supuse căii de ataca recursului.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului ia ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă”.

2. Examenul jurisprudenţial

În urma verificărilor jurisprudenţei s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării, instanţele statuând diferit în privinţa căii de atac ce poate fi exercitata împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit cambie, bilet la ordin şi cec.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. Unele instanţe de judecată au considerat că încheierile prin care au fost admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menţionate pot fi atacate cu recurs.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de învestire pronunţată de judecătorie nu este supusă apelului, iar, conform art. 106 din acelaşi act normativ, aceleaşi norme sunt aplicabile şi biletului la ordin.

S-a arătat că normele anterior menţionate sunt derogatorii de la dreptul comun, cu referire la dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă, astfel încât devin aplicabile cu prioritate fată de legea generală care prevede că încheierea prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac.

Relativ la învestirea cu formulă executorie a cecului, s-a arătat că această materie este, de asemenea, supusă unei reglementări speciale, conţinute în art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit dispoziţiilor art. 721 din Codul de procedură civilă, aplicarea normelor speciale prevalează.

În considerarea caracterului unitar al procedurii execuţionale cambiale, aceste instanţe au apreciat că încheierile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate sunt supuse recursului care se poate exercita potrivit regulilor generale conţinute de art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

3.2. Alte instanţe au statuat că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar recursul exercitat împotriva acestora este inadmisibil, în lipsa unei prevederi normative exprese.

4. Opinia procurorului general

Exprimându-şi punctul de vedere, procurorul general a apreciat că primul punct de vedere exprimat în practica judiciară este în litera şi spiritul legii şi, în consecinţă, încheierile prin care au fost admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menţionate pot fi atacate cu recurs, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit art. 374 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 459/2006: „Hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie.”

De asemenea, prin art. 1 pct. 16 din Legea nr. 459/2006 s-a introdus în Codul de procedură civilă şi art. 3741, care prevede că: „înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie.

Prin Decizia în interesul legii nr. 4 din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 5871934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Considerentele formulate pe calea deciziei precedente şi principiile directoare ce se desprind din aceasta se regăsesc mutatis mutandis si în problema de drept privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor de învestire cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 1,3 şi 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993, cambia are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, se învesteşte cu formulă executorie, iar încheierea de învestire nu este supusă apelului.

Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

Totodată, aceeaşi reglementare se regăseşte şi în privinţa cecului, fiind conţinută de art. 53 alin. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 8 si 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993.

S-a constatat astfel că dispoziţiile cuprinse în art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, integrându-se unei proceduri execuţionale cambiale lato sensu, privită ca un tot unitar, au un caracter special, derogator de la normele de drept comun conţinute în art. 3733 alin. I1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestim cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac”.

Conflictul dintre legea specială anterioară şi legea generală ulterioară se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate faţă de norma generală - spectalia generalibus derogant -, iar o normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară.

Or, normele tranzitorii din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin care art. 3733 alin. 11 a fost introdus în Codul de procedură civilă, nu cuprind nicio dispoziţie de abrogare expresă a normelor speciale contrare, conţinute în legile nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, dispoziţiile art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a se aplica cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 373 alin. 11 din Codul de procedură civilă.

5. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi

Prin Adresa nr. 1.066/25A din 25 mai 2012 Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a solicitat pronunţarea unei decizii în interesul legii în vederea soluţionării problemei de drept referitoare la posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit, şi anume cambie, bilet la ordin şi cec.

Având în vedere că instanţele din raza teritorială a Curţii de Apel Galaţi au pronunţat soluţii divergente, în sensul că unele complete au considerat că încheierea prin care se învesteşte cu formulă executorie un titlu de credit este fără cale de atac, iar alte complete au apreciat că această încheiere poate fi atacată cu recurs, judecătorii Secţiei I Civile au precizat că împărtăşesc opinia potrivit căreia această încheiere nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în condiţiile art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

6. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul întocmit în cauză, conform art. 3306 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea că împotriva încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) este admisibilă calea de atac a recursului.

În motivarea acestei opinii, judecătorul raportor a reţinut că pentru soluţionarea problemei de drept care constituie obiectul recursului în interesul legii trebuie avute în vedere mai multe dispoziţii legale, din a căror analiză coroborată să se poată desluşi voinţa legiuitorului cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei căi de atac referitoare la soluţia de admitere a cererii privind învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit, şi anume:

1. La data intrării în vigoare, în anul 1934, a legilor nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 4 şi 106 din Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, dispoziţiile art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de învestire a cambiei, biletului la ordin şi cecului nu era supusă apelului, această dispoziţie fiind prevăzută expres în articolele precitate („încheierea de învestire nu este supusă apelului”).

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi a Legii nr. 59/1934 asupra cecului, dispoziţiile celor două legi referitoare la exercitarea căii de atac împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului au fost menţinute, în sensul că aceste încheieri nu sunt supuse apelului (potrivit art. IV şi, respectiv, art. IX).

Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 a fost aprobată prin Legea nr. 83/1994 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului, emise în baza Legii nr. 58/1993 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe, precum şi a contractării unor împrumuturi de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 14 octombrie 1994.

2. În sens contrar, dispoziţiile art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă stipulează în mod expres că hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului şi, în consecinţă, având în vedere că dispoziţiile art. 255 alin. 2 precizează că şi încheierile date de instanţă sunt considerate hotărâri judecătoreşti, este evident că voinţa legiuitorului este în sensul stabilirii căii de atac a recursului şi împotriva încheierilor prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit.

S-a apreciat că această contradictorialitate este numai de formă, şi nu de fond, deoarece la data adoptării şi publicării Ordonanţei Guvernului nr. 11/1993, precum şi a Legii nr. 83/1994 erau în vigoare dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă, potrivit Legii nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi, în consecinţă, dacă voinţa legiuitorului ar fi fost în sensul suprimării oricărei căi de atac, avea posibilitatea să prevadă expres acest aspect, însă din examinarea textelor precitate rezultă, fără putinţă de tăgadă, că, menţinând dispoziţiile legilor nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 şi, respectiv, Legea nr. 83/1993, în sensul că încheierea de învestire nu este supusă apelului, legiuitorul a conferit numai posibilitatea atacării cu recurs a acestei încheieri.

Având în vedere că dispoziţiile precitate ale Ordonanţei Guvernului nr. 11/1993, validitate prin Legea nr. 83/1993, au fost legiferate când reglementările Codului de procedură civilă privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii erau în vigoare, este evident că legiuitorul avea posibilitatea să prevadă, în mod expres, că încheierea de învestire a unui titlu de credit nu este supusă niciunei căi de atac (apel sau recurs), însă, în lipsa unei precizări exprese în acest sens, este evident că legiuitorul a înţeles să excludă numai calea de atac a apelului, urmând ca împotriva acestei încheieri să se poată exercita calea de atac a recursului.

Un alt argument în favoarea tezei că legiuitorul îşi manifestă expres voinţa de a stabili că unele hotărâri sau încheieri sunt irevocabile, prin precizarea făcută în textele care reglementează anumite materii, este susţinut de următoarele dispoziţii legale, prezentate exemplificativ:

a) art. 573 din Codul de procedură civilă: „Dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţilor prevăzute la art. 572 să se facă de îndată, fără somaţie.”;

b) art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă stipulează expres că cererea formulată împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 se soluţionează prin încheiere irevocabilă;

c) art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă - încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac;

d) art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă - „Hotărârea asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.”;

e) art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă „Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac.”

Astfel fiind, s-a apreciat că în situaţiile în care legiuitorul a considerat necesar instituirea unui regim derogatoriu de la regula generală potrivit căreia hotărârile (inclusiv încheierile) sunt supuse unei căi de atac (apel sau recurs) a prevăzut în mod expres acest fapt, precizând că, în anumite cazuri, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac sau este irevocabilă.

Reglementările din Codul de procedură civilă în temeiul cărora încheierea prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie este supusă căii de atac a recursului, cu referire la art. 299 alin. 1 coroborat cu art. 255 alin, 2, au caracterul unei norme generale, iar reglementările din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, preluate şi în Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 şi, respectiv, Legea nr. 83/1993 au caracterul unei norme speciale şi, potrivit principiului specialia generalibus derogant, ar trebui să se aplice cu prioritate, însă, pe de altă parte, potrivit tot unui principiu de drept, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, dacă legiuitorul nu a precizat expres caracterul irevocabil al încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită a unui titlu de credit, ci a menţionat doar că încheierea nu este supusă apelului, per a contrarie rezultă, fără putinţă de tăgadă, că voinţa legiuitorului este în sensul posibilităţii exercitării căii de atac a recursului împotriva acestei încheieri.

În raport cu considerentele expuse, s-a concluzionat în sensul admisibilităţii exercitării căii de ataca recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a unui titlu de credit, însă pentru rigoarea, claritatea şi limitarea posibilităţilor de interpretare a unei dispoziţii legale s-a subliniat că era benefic dacă legiuitorul îşi exprima sintetic şi precis voinţa, în sensul de a se fi precizat că împotriva acestor încheieri se poate exercita numai calea de atac a recursului.

7. Înalta Curte

Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursurile în interesul legii sunt admisibile, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă”, cu referire la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Problema de drept care se cere a fi soluţionată prin recursul în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă, din perspectiva căii de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a titlurilor de credit (cambie, bilet la ordin şi cec). Dispoziţiile art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că „încheierea de învestire nu este supusă căii de atac a apelului”, iar potrivit art. 106 din acelaşi act normativ, dispoziţiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

În ceea ce priveşte cecul, aceeaşi reglementare este prevăzută prin dispoziţia art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe de altă parte, art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă stabileşte că „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac”.

Din economia textelor legale precitate, rezultă că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, având în vedere următoarele considerente:

Art. 61 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, instituie caracterul de titlu executoriu pentru cambie, iar alin. 3 reglementează competenţa judecătoriei de a învesti cambia cu formula executorie. Acest din urmă alineat a format obiectul unui recurs în interesul legii soluţionat de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4/2009, obligatorie pentru instanţe, care a statuat că dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu formula executorie pentru a fi puse în executare. Dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă stabileau la acea epocă, şi în prezent, că „înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără formulă executorie”.

Prin urmare, prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, cărora prin decizia menţionată li s-a reţinut caracterul de normă specială în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, atunci când se impune, se completează cu norma generală din Codul de procedură civilă, care, în materia învestirii cu formula executorie este reprezentată de alin. 1 şi, respectiv, alin. 11 al art. 3733.

Este şi situaţia complinirii dispoziţiei alin. 4 al art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, a alin. 4 al art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, mai sus redate, cu prevederile art. 3733 alin. 1 şi 11 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 3733 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „încheierea prin care preşedintele instanţei respinge cererea de învestire cu formula executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris [...] poate fi atacată cu recurs de către creditor. Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare, pentru creditorul prezent, şi de la comunicare, pentru cel lipsă.”

Conform alin. 11 al art. 3733 din Codul de procedură civilă „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestire cu formula executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă niciunei căi de atac”.

Aşadar, dreptul comun în materie de învestire cu formulă executorie instituie o unică şi exclusivă cale de atac pentru ipoteza respingerii cererii de învestire, recursul, iar, pentru exercitarea acestuia, un termen scurt, urgent, numai pentru creditor, de 5 zile de la pronunţare, respectiv de la comunicare pentru creditorul lipsă.

Încheierea prin care se admite cererea de învestire nu este supusă niciunei căi de atac, conform dreptului comun execuţional.

Ca atare, este greşit a identifica dreptul comun în dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă, pe de o parte, deoarece această dispoziţie legală este plasată în Codul de procedură civilă în cartea a II-a „Procedura contencioasă”, titlul V „Căile extraordinare de atac”, care reglementează procedura ce se finalizează prin obţinerea unei hotărâri judecătoreşti ce poate deveni sau nu titlu executoriu în condiţiile legii, constituind drept comun pentru procedura contencioasă, în timp ce materia învestirii cu formula executorie este plasată în cartea a V-a „Despre executarea silită”, o etapă procesuală distinctă, ale cărei dispoziţii se constituie în normă de drept comun în materie de executare silită, astfel cum a statuat şi Decizia în interesul legii nr. 4/2009.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă, deci sistemul căilor de atac reglementat pentru faza contencioasă a procesului civil, se caracterizează prin termene lungi şi laxe, incompatibile şi în contradicţie cu principiile care definesc şi particularizează faza executării silite, caracterizată, de principiu, prin imprimarea unei promptitudini şi celerităţi pe care le reclamă finalitatea procedurii execuţionale, în special când executarea are ca obiect titlurile de credit, pentru raţiuni ce ţin de formalismul acestora, şi care se reflectă în termenele scurte ale căilor de atac, dacă sunt reglementate, regula fiind lipsa acestora.

Acolo unde legiuitorul codului de procedură civilă a dorit să se aplice prevederile şi regulile din cartea a II-a, a dispus expres aceasta, ca, de exemplu, prin art. 402 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă relativ la contestaţia la executare, astfel: „Procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă se aplică în mod corespunzător”.

Cum ultima modificare a dispoziţiei art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, a fost făcută de Legea nr. 11/1993, iar dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă au fost introduse ulterior, prin art. I pct. 67 din Legea nr. 219/2005, prevederea acesteia „încheierea de învestire nu este supusă căii de atac a apelului” trebuie transpusă în sistemul căilor de atac reglementat de dreptul comun în materia învestirilor cu formula executorie, cu care se completează, reprezentat de art. 3731, iar nu de art. 299 din Codul de procedură civilă, sistem care instituie ca unică şi exclusivă cale de atac recursul, dar numai pentru ipoteza respingerii cererii de învestire.

Prin urmare, apelul la care referă alin. 4 al art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, alin. 4 al art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, semnificând, în acest context normativ mai sus evocat, recurs, încheierea de învestire a titlurilor de credit în speţă nu este supusă recursului.

Aplicarea dispoziţiei art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, a dispoziţiei art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în forma complinită cu norma de drept comun reprezentată de art. 373 alin. 1- din Codul de procedură civilă este confirmată de noua reglementare a Codului de procedură civilă în vigoare din februarie 2013.

Astfel, caracterul de titlu executoriu al titlurilor de credit este reglementat de art. 638 alin. (1) pct. 3 din noul Cod de procedură civilă: „Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: 3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte puterea executorie”, iar art. 640 din acelaşi cod stabileşte: „Cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială”.

Îndeplinirea condiţiilor este verificată de instanţa de executare conform art. 665 din noul Cod de procedură civilă, în termen de 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare silită, deci, în cadrul procedurii încuviinţării silite, finalizată printr-o încheiere care, în caz de admitere, nu este supusă niciunei căi de atac, iar, în caz de respingere, poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

Se impune şi observaţia că noul Cod de procedură civilă nu mai reglementează procedura învestirii cu formula executorie, renunţând la aceasta din raţiuni de celeritate a executării silite, principiu al executării silite consacrat expres de noul Cod de procedură civilă prin art. 626: „Statul este obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei vătămaţi au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Cum art. 10 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2012 privind Codul de procedură civilă, normă tranzitorie, stabileşte că „Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formula executorie a unor hotărâri judecătoreşti sau a altui înscris, acestea vor fi puse în executare, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, fără a fi necesară învestirea cu formula executorie”, rezultă că efectele prezentei decizii date în interesul legii încetează începând cu luna februarie 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, când, astfel, devine caducă şi Decizia nr. 4/2009, pronunţată tot în interesul legii, în sensul necesităţii învestirii cu formula executorie a titlurilor executorii, bilet la ordin, cambie şi cec, precum şi considerentele acesteia, executorialitatea titlurilor de credit fiind reglementată prin chiar noul Cod de procedură civilă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte va admite recursul în interesul legii şi va statua în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 61 alin. 4 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă, în sensul că încheierile prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit pe care le reglementează nu sunt supuse căii de atac a recursului.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 61 alin. 4din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. 4 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 3733 alin. 11 din Codul de procedură civilă, stabileşte că:

Încheierile prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Prim-magistrat-asistent,

Aneta Ionescu