MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 338/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 338         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 10 iunie 2013

 

SUMAR

 

DECIZI! ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 44 din 12 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice

 

Decizia nr. 125 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

233. - Decizie privind înfiinţarea Grupului interministerial strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii ce afectează siguranţa cetăţeanului şi funcţionarea instituţiilor publice

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

443. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru completarea anexei nr. 1 „Condiţii de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă” la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 695/2008 privind stabilirea Condiţiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă şi a formularului de cerere pentru aprobarea şi înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

37. - Ordin pentru aprobarea Metodologiei privind elaborarea studiilor de fezabilitate şi solicitarea avizului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în vederea iniţierii procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale

 

ACTE ALE COMITETULUI INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI

 

72. - Hotărâre pentru aprobarea modificării şi completării Normei „Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonplată si riscuri temporar nonplată (NI- ASR-07-1V/0)”

 

Rectificări la:

 - Hotărârea Guvernului nr. 201/2013

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 44

din 12 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, excepţie ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind în Dosarul nr. 1.848/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.439D/2012.

La apelul nominal răspund pentru autorul excepţiei avocaţii Camelia Constantin şi Corina Cincan, cu delegaţii depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin stabilirea unei derogări de la Legea nr. 31/1990 în ceea ce priveşte întreprinderile publice, Guvernul, pe de-o parte, impune voinţa acţionarului majoritar, iar, pe de altă parte, înlătură orice protecţie a acţionarului minoritar. Având în vedere sfera de reglementare a ordonanţei de urgenţă criticate, Guvernul trebuia să solicite avizul Consiliului Economic şi Social, ceea ce nu s-a întâmplat, încălcându-se, astfel, prevederile art. 141 din Constituţie. În continuare, susţine că ordonanţa de urgenţa criticată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituţie. Astfel, nu este îndeplinită condiţia existenţei situaţiei extraordinare, prin acest nou cadru legislativ se alterează însăşi voinţa Parlamentului, iar în nota de fundamentare nu se evidenţiază nicio legătură între ordonanţa de urgenţă criticată şi eficientizarea activităţii întreprinderilor publice. De asemenea, prin ordonanţa de urgenţă nu se urmăreşte protejarea unui interes general, ci protejarea proprietăţii private a statului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. În cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 această stare este reprezentată de situaţia economică, precum şi de lacuna legislativă existentă la data adoptării actului normativ. Prin ordonanţa de urgenţă criticată s-au trasat anumite criterii de administrare a societăţilor cu capital majoritar de stat, fără a afecta drepturile constituţionale ale acţionarilor minoritari.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 2 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.848/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, excepţie ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că motivarea din preambulul ordonanţei de urgenţă, referitoare la necesitatea adoptării unui astfel de act normativ, nu este argumentată viabil în sensul de a reprezenta o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânata. Consideră că adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate nu îndeplineşte exigenţele constituţionale impuse de art. 115 alin. (4) din Constituţie, neexistând argumente temeinice în sensul existenţei urgenţei şi situaţiei extraordinare. În continuare, face referire la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 109/2010, nr. 255/2005 şi nr. 1.221/2008. În ceea ce pliveşte invocarea prevederilor art. 44 din Constituţie, arată că, potrivit acestui text, proprietatea este garantată indiferent de titular. Guvernul a înţeles să înlăture această garanţie oferită de Constituţie proprietăţii şi, ignorând voinţa tuturor proprietarilor, a decis prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 un sistem special de administrare a societăţilor cu capital majoritar de stat. În situaţia unor societăţi în care statul deţine doar un pachet majoritar, o astfel de ingerinţă în dreptul de decizie al tuturor proprietarilor încalcă Constituţia, întrucât anulează dreptul de dispoziţie a proprietarului minoritar şi, implicit, dreptul de proprietate al acestora din urmă. Prin actul normativ criticat se modifică fundamental modul de administrare a societăţii, interesele acţionarilor minoritari fiind afectate prin instituirea unui nou sistem de administrare a societăţii derogatoriu de la cel stabilit de Legea nr. 31/1990. De asemenea, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 s-au încălcat şi prevederile art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al acţionarilor minoritari, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Legiuitorul a urmărit la elaborarea acestui act normativ să stabilească reguli de bună guvernare adaptate particularităţilor societăţilor de stat, care să elimine disfuncţionalităţile din sistemul de administrare, să clarifice pârghiile prin care statul se poate implica în activitatea companiei, reducând presiunea asupra managementului acestuia. Noua reglementare a urmărit eliminarea abuzurilor de putere ale acţionarului stat în raport cu acţionarii minoritari, prin asigurarea unui tratament echitabil al acestora. Aşadar, au fost prevăzute reguli pentru o mai accentuată protecţie şi reprezentare a acţionarilor minoritari şi pentru asigurarea dreptului lor de informare printr-o mai mare transparenţă a deciziei de administrare/management în raport cu acţionarii. Reglementarea criticată oferă o protecţie specială acestor persoane şi nu încalcă în niciun fel principiul garantării dreptului de proprietate consacrat prin art. 44 din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 141 referitor la Consiliul Economic şi Social, apreciază că, dat fiind obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă criticate, aceste dispoziţii nu sunt incidente în speţă.

În continuare arată că opţiunea legiuitorului pentru această procedură legislativă a fost întemeiată pe aceleaşi raţiuni care au fost analizate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 737 din 31 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 760 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, şi Decizia nr. 614 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 10 iulie 2012, şi care au fost considerate ca îndeplinind exigenţele urgenţei şi situaţiei extraordinare. Având în vedere aceste aspecte, apreciază ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 115 alin. (4) din Constituţie.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, în condiţiile în care prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică întreprinderilor publice, persoane juridice române, respectiv la companii şi societăţi naţionale, societăţi Comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 faţă de art. 115 alin. (4) din Constituţie, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, în preambulul ordonanţei de urgenţă fiind motivată existenţa unei situaţii extraordinare. Referitor la invocarea prevederilor art. 79 din Constituţie, arată că, prin adresa nr. 1.265/2011, Consiliul Legislativ a emis avizul favorabil referitor la proiectul de ordonanţă de urgenţă. De asemenea, apreciază că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la prevederile constituţionale ale art. 141.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 79 referitor la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ, art. 115 referitor la delegarea legislativă şi art. 141 referitor la Consiliul Economic şi Social.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional”, utilizat în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară”, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată”, consacrând, astfel, în terminis imperativul urgenţei reglementării.

Prin aceleaşi decizii, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă” (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că Guvernul a motivat urgenţa ca fiind determinată, printre altele, de:

- actualul context economic care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici;

- faptul că întreprinderile publice - regii autonome şi societăţi comerciale la care statul deţine participaţii integrale sau majoritare - reprezintă un segment important al economiei naţionale şi, în consecinţă, lichiditatea, solvabilitatea şi funcţionalitatea acestor societăţi au o influenţă determinantă asupra stabilităţii ansamblului economiei;

- faptul că actualul cadru legislativ prezintă lacune importante în ceea ce priveşte buna guvernare a regiilor autonome, influenţând negativ performanţa economică şi competitivitatea acestora şi generând, pe cale de consecinţă, disfuncţionalităţi ale operatorilor economici cu care intră în raporturi contractuale;

- constatarea că legislaţia generală a societăţilor comerciale nu este adaptată specificului societăţilor de stat, neoferind premisele legislative pentru ca aceste societăţi să poată funcţiona eficient şi să reprezinte un vector de relansare economică;

- faptul că îmbunătăţirea guvernantei corporative a întreprinderilor de stat reprezintă un obiectiv asumat de Guvernul României prin Scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional, aprobată de Guvern prin memorandum la data de 7 iunie 2011, revizuită.

Având în vedere jurisprudenţa Curţii cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi motivele invocate de Guvern, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care a stat la baza adoptării ordonanţei de urgenţă criticate. Pentru aceste motive, se constată că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 44 din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită. Autoarea excepţiei îşi bazează susţinerile, în special, pe argumentul că acţionarii minoritari îşi văd afectat dreptul de proprietate prin faptul că nu se bucură de aceleaşi drepturi ca ale altor acţionari minoritari de la alte societăţi comerciale, deoarece în cazul lor a fost instituit un nou sistem de administrare a societăţii derogatoriu de la cel stabilit de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În legătură cu acest aspect Curtea observă că, în chiar cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate, legiuitorul a introdus la capitolul III - secţiunea a 3-a dispoziţii exprese referitoare la protecţia acţionarilor minoritari. Mai mult, prin art. 46 din ordonanţa de urgenţă criticată, legiuitorul a prevăzut că drepturile acţionarilor minoritari se completează cu drepturile prevăzute de” Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cât priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 79 referitoare la avizul Consiliului Legislativ, Curtea constată că, prin Adresa nr. 317 din 30 noiembrie 2011, Guvernul a transmis proiectul de Ordonanţă de urgenţă Consiliului Legislativ, care prin Adresa nr. 1 265 din aceeaşi zi a emis avizul favorabil referitor la proiectul de ordonanţă. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia ordonanţa de urgenţă criticată încalcă prevederile art. 141 din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Prin Adresa nr. 51.920/2011/28.11.2011, înregistrată la Consiliul Economic şi Social cu nr. 4.235/28.11.2011, Guvernul a solicitat avizarea proiectului de ordonanţă de urgenţă privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice. Astfel, în şedinţa din data de 8 decembrie 2011, având în vedere că nu a fost îndeplinită condiţia cvorumului, membrii Plenului, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, şi-au exprimat părerile, acestea fiind consemnate ca puncte de vedere motivate. Punctele de vedere la proiectul de act normativ sunt de avizare favorabilă.

Referitor la critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile legale criticate şi cele ale art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, excepţie ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind în Dosarul nr. 1.848/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 125

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 9272007, excepţie ridicată de Societatea Comercială Transport Public - S.A. din Bacău în Dosarul nr. 3.926/110/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.296D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta susţine că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii, deoarece textele de lege criticate se aplică pentru viitor, de la data intrării în vigoare a legii, şi privesc contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, valabil încheiate. Impunerea unui termen maxim până la care clauzele acestor contracte îşi produc efectele sau anularea unor clauze referitoare la posibilitatea prelungirii acestora nu echivalează cu retroactivitatea legii, legiuitorul urmărind prin aceste reglementări punerea în acord a legislaţiei interne cu normele europene privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători. În consecinţă, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.926/110/2010, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială Transport Public - S.A. din Bacău, în calitate de intervenientă în interes propriu, într-o cauză prin care Instituţia Prefectului - judeţul Bacău a solicitat anularea hotărârii prin care Consiliului Local al Municipiului Bacău a constatat încetarea contractului de concesiune a serviciului de transport public local de călători încheiat cu autorul excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate tind să desfiinţeze retroactiv anumite raporturi Juridice şi, mai mult, să modifice arbitrar perioada de valabilitate a unui contract de concesiune încheiat cu autoritatea administraţiei publice locale în urma câştigării unei licitaţii publice anterior intrării în vigoare a Legii nr. 92/2007. Anulând inclusiv prevederi ale unor eventuale clauze contractuale contrare acestor dispoziţii legiuitorul a dispus pentru trecut, înţelegând să modifice contracte care şi-au produs efectele înainte de intrarea în vigoare a acestei legi şi care au intrat deja în circuitul civil.

Faţă de situaţia concretă în care se află autorul excepţiei, acesta precizează că, în considerarea termenului iniţial stabilit prin contract la o perioadă de 25 de ani, a făcut investiţii importante, de exemplu achiziţionarea unei flote de autobuze de ultimă generaţie, neştiind că autoritatea achizitoare va hotărî desfiinţarea contractului în mod unilateral. Mai susţine, în acest sens, că dezideratul de a derula un contract cel puţin pe perioada în care investiţiile prestatorului s-ar amortiza este prevăzut cu putere de lege prevalentă faţă de orice reglementare internă de către Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, la pct. (15) din preambul, la art. 4 alin. (4) şi art. 8 alin. (2) şi alin. (3) coroborat cu teza a două a alin. (3) din acesta. Regulamentul a intrat în vigoare începând cu data de 3 decembrie 2009 şi este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre, având o forţă juridică superioară oricărei prevederi legale interne, iar în caz de contrarietate, beneficiind, în temeiul art. 249 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi al art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, de principiul preeminenţei dreptului Uniunii Europene. În acelaşi sens, este invocat şi art. 11 din Constituţie, referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern.

Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 92/2007 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii. Potrivit acestui principiu, o lege se aplică numai situaţiilor care survin după intrarea ei în vigoare, nu şi celor petrecute anterior. Motivaţia se află în ideea potrivit căreia nimeni nu-şi poate stabili conduita după norme ce nu există încă. În plus, regula neretroactivităţii legii constituie un factor de stabilitate pentru circuitul juridic în condiţiile în care raporturile juridice se pot naşte, îşi pot produce efectele juridice ori se pot modifica sau stinge într-o perioadă în care se succed mai multe legi. Faţă de acest text constituţional, modificarea prevederilor ferme ale unui contract valabil încheiat apare ca fiind complet nejustificată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată următoarele:

1. Prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 şi art. 56 din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, Curtea Constituţională a statuat că „desfiinţarea unui contract valabil încheiat prin aplicarea imediată a legii noi nu corespunde exigenţelor principiului constituţional al neretroactivităţii”, precum şi că „a permite unui act normativ să aibă efecte retroactive ar duce la negarea însăşi a principiului statului de drept. (...) Deci, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori, în mod justificat, să înlăture sau să atenueze unele situaţii, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloacele adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest principiu constituţional. Consecinţele înscrierii principiului neretroactivităţii în Constituţie sunt foarte severe şi, probabil, tocmai de aceea soluţia aceasta nu se întâlneşte în foarte multe ţări, dar în acelaşi timp ridicarea la rangul de principiu constituţional se justifică prin faptul că asigură în condiţii mai bune securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept (...).” Considerente de aceeaşi natură au fost reţinute de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995: „potrivit principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desfiinţate de legea nouă”. Având în vedere aceste argumente de principiu, Guvernul apreciază, în primă instanţă, că „din examinarea prevederilor finale ale alin. (1) al art. 49 - în situaţia în care nu s-ar avea în vedere şi conţinutul celorlalte dispoziţii ale Legii nr. 92/2007 - ar rezulta că prevederile respective apar ca fiind în dezacord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2).”

2. Pe de altă parte, Guvernul arată că ansamblul prevederilor Legii nr. 92/2007 promovează principii - printre care şi cel al concurenţei între operatorii de transport - ce au în vedere criterii obiective şi sociale ce trebuie reţinute de părţile contractante la momentul încheierii contractului de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local. Aceste criterii sunt într-o dinamică permanentă şi urmăresc preponderent interesul public, respectiv nevoile de deplasare a populaţiei, interesele părţilor contractante trebuind să se subsumeze şi să se realizeze în echilibru cu acesta, fără a-l putea afecta.

3. Ţinând seama de necesitatea realizării interesului public, respectiv a serviciului public de transport de călători în condiţii de concurenţă, siguranţă şi confort, inclusiv în noul context legislativ al aderării României la Uniunea Europeană, legiuitorul, prin Legea nr. 92/2007, a considerat ca fiind necesară determinarea/stabilirea unor termene maximale, corespunzătoare realizării serviciului public în condiţii de concurenţă, în acord cu specificul activităţii. Chiar Regulamentul

(CE) nr. 1.370/2007, invocat de autorul excepţiei, conţine prevederi în sensul limitării duratei unor contracte privind serviciile publice de transport, astfel că şi Legea nr. 92/2007 cuprinde, la art. 28 alin. (1), dispoziţii în acest sens.

4. Referirea cuprinsă în art. 49 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 la contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local „valabil încheiate” are în vedere tocmai termenele maximale stabilite în mod obiectiv de legiuitor, în raport de specificul activităţii transportului public local, specific care trebuia avut în vedere de către părţi la încheierea contractelor şi potrivit legii anterioare, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile de transport public local de călători. Coroborând acest text cu cel al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, rezultă intenţia legiuitorului de a respecta principiul neretroactivităţii, contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local „valabil încheiate” producându-şi efectele potrivit clauzelor contractuale, până la expirarea acestora, iar, pe de altă parte, în măsura în care acestea au fost încheiate pe durate mai mari decât cele necesare realizării serviciului transportului public loca!, potrivit specificului acestuia, este prevăzută limitarea duratei ulterioare a acestora la termenele maximale determinate prin lege, corespunzător acestui specific. Problema apare la nivelul interpretării şi aplicării termenelor maximale vizate, întrucât acestea nu ar putea fi luate în calcul ca începând să curgă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 92/2007. ci numai ulterior, de la intrarea în vigoare a acesteia, în măsura în care părţile ar fi stabilit termene (mult/vădit) mai mari decât necesita specificul activităţii serviciului public de transport local, în această din urmă situaţie putându-se pune în discuţie inclusiv valabilitatea contractului astfel încheiat.

5. În ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din legea examinată faţă de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Guvernul apreciază că nu poate fi reţinută, întrucât posibilitatea prelungirii ulterioare a contractului nu constituie o certitudine la data încheierii acestuia, o astfel de posibilitate putând deveni realizabilă, prin acordul părţilor, în măsura în care este permisă de cadrul legal existent la data expirării termenului iniţial.

6. Argumentul privind nerespectarea Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului nu poate fi, de asemenea, reţinut, de vreme ce Legea nr. 92/2007 este adoptată anterior Regulamentului; mai mult, acesta din urmă a intrat în vigoare la data de 3 decembrie 2009. Ca atare, apreciază că nu pot fi reţinute nici criticile sub aspectul neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale prin raportare la prevederile art. 11 şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie.

7. Implementarea dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 se realizează etapizat, iar asigurarea respectării întocmai a acestora constituie o problemă de punere în aplicare a acestuia, iar nu de neconstituţionalitate a Legii nr. 92/2007, adoptate anterior adoptării/intrării în vigoare a acestuia. Aşa fiind, numai instanţele judecătoreşti, cu prilejul soluţionării cauzelor pe fond, au competenţa exclusivă de a stabili aplicarea cu prioritate a prevederilor regulamentului menţionat. În mod similar, celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei, cum ar fi achiziţionarea unei flote de autobuze etc, reprezintă probleme de interpretare/aplicare a legislaţiei în vigoare.

În concluzie, pentru considerentele arătate la pct. 1, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată, prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Aceasta, însă, doar în măsura în care prevederile art. 49 alin. (1), coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, privind termenele maximale stabilite de legiuitor corespunzător specificului activităţii, s-ar interpreta în sensul că aceste termene ar fi considerate ca începând să curgă anterior Legii nr. 92/2007, respectiv de la data încheierii (anterioare) a contractelor de delegare a gestiunii, conducând, astfel, inclusiv la posibilitatea desfiinţării unor contracte valabil încheiate prin aplicarea imediată a legii noi.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale. Măsurile instituite prin actul normativ criticat contravin principiului neretroactivităţii legii, deoarece se aplică şi situaţiilor anterioare intrării ei în vigoare. Coroborând dispoziţiile art. 49 alin. (1) cu cele ale art. 28 alin. (1) din lege, care stabilesc termenele maximale, rezultă că, prin efectul legii, contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public încetează la data expirării respectivului termen maximal, şi nu la data expirării termenului prevăzut iniţial de către părţi la încheierea contractului. În acest mod se modifică, în mod retroactiv, clauzele acestor contracte în privinţa duratei pentru care au fost iniţial încheiate.

Tot prin efectul legii se anulează şi eventualele clauze ale contractelor de atribuire a gestiunii aflate în derulare, referitoare la posibilitatea prelungirii acestora, prevăzute iniţial de către părţi ta încheierea contractului. Astfel, se modifică, tot în mod retroactiv, clauzele acestor contracte, anulându-se posibilitatea prelungirii lor, în condiţiile în care acestea prevedeau, la data încheierii lor, această posibilitate de prelungire, pentru atribuirea serviciului fiind necesară, potrivit prevederilor legale criticate, organizarea unei noi proceduri de atribuire a gestiunii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, având următorul conţinut:

- Art. 49 alin. (1) şi (2): „(1) Contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, valabil încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi produc efectele potrivit clauzelor contractuale, până la expirarea acestora, dar nu mai mult de termenul maxim stabilit prin prezenta lege.

(2) Eventualele clauze ale contractelor de atribuire a gestiunii, referitoare la posibilitatea prelungirii acestora, se anulează; pentru atribuirea serviciului este necesară organizarea unei noi proceduri de atribuire a gestiunii, potrivit prevederilor prezentei legi.”

„Termenul maxim stabilit de prezenta lege”, la care face referire art. 49 alin. (1), este reglementat de art. 28 alin. (1), astfel:

„(1) Durata delegării gestiunii serviciului de transport public local se stabileşte prin contracte de delegare a gestiunii de către autorităţile administraţiei publice locale şi trebuie să fie corelată cu durata medie de amortizare a tuturor mijloacelor de transport deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, dar nu mai mult de:

a) 6 ani pentru transporturile realizate cu autobuze;

b) 10 ani pentru transporturile realizate cu tramvaie, troleibuze şi mijloacele de transport pe cablu;

c) 5 ani pentru transportul fluvial;

d) 5 ani pentru transportul în regim de taxi si în regim de închiriere.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, precum şi celor ale art. 148 alin. (2) referitor la principiul priorităţii de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi ale art. 148 alin. (4) privind atribuţia Parlamentului, Preşedintelui României, Guvernului şi autorităţii judecătoreşti de garantare a ducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2). În plus, sunt invocate prevederile pct. 15 din preambulul Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, precum şi ale art. 4 alin. (4) şi ale art. 8 alin. (2) şi alin. (3) lit. c) din acest Regulament, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 315 din 3 decembrie 2007.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată următoarele:

Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 sunt neconstituţionale prin aceea că limitează la maximum 6 ani (pentru transporturile realizate cu autobuze) durata derulării contractelor de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, încheiate în urma câştigării unei licitaţii publice până la data intrării în vigoare a acestei legi şi desfiinţează în mod retroactiv termenii şi clauzele acelui contract, ale cărui efecte s-au produs anterior intrării în vigoare a legii şi care au intrat deja în circuitul civil.

Curtea constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 28 alin. (1 j din Legea nr. 92/2007, contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, valabil încheiate până la data intrării în vigoarea legii, îşi produc efectele potrivit clauzelor contractuale, până la expirarea acestora, dar nu mai mult de termenul maxim stabilit prin lege - respectiv 6 ani, în cazul autorului excepţiei -. iar eventualele clauze ale acestor contracte, referitoare la posibilitatea prelungirii lor, se anulează, urmând ca pentru atribuirea acelui serviciu public să fie organizată o nouă procedură de atribuire a gestiunii, potrivit prevederilor legii.

Curtea constată că Legea nr. 92/2007 reprezintă noua reglementare în materia serviciilor de transport public local, adoptată în contextul aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 şi a asumării îndeplinirii de către statul român a obligaţiilor ce decurg din dreptul Uniunii Europene. Prin urmare, a fost necesar ca legiuitorul să actualizeze şi să adapteze cadrul legislativ intern la specificul reglementărilor europene cu caracter obligatoriu şi să transpună în plan naţional principiile din dreptul Uniunii Europene. Faţă de reglementările anterioare în materia atribuirii contractelor de gestiune a serviciilor publice, Legea nr. 92/2007 impune în mod imperativ principiul limitării duratei de derulare a acestor contracte, în considerarea promovării principiului asigurării mediului concurenţial şi al protejării, totodată, a intereselor destinatarilor finali ai serviciului public respectiv, valori consacrate şi ocrotite în legislaţia Uniunii Europene.

În acest sens, dispoziţiile art. 28 alin. (1) din legea examinată circumstanţiază, în funcţie de specificul fiecărei activităţi desfăşurate, termenul maxim al contractului de atribuire â gestiunii, astfel: 6 ani pentru transporturile realizate cu autobuze, 10 ani pentru transporturile realizate cu tramvaie, troleibuze şi mijloacele de transport pe cablu, 5 ani pentru transportul fluvial şi 5 ani pentru transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Curtea constată că aceste termene îndeplinesc condiţia rezonabilităţii, în sensul că sunt suficiente pentru a asigura desfăşurarea activităţii şi realizarea planului de afaceri al comerciantului, fiind stabilite circumstanţiat, proporţional cu durata medie de amortizare a tuturor mijloacelor de transport, deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, dar şi în considerarea termenului mediu de uzură fizică a fiecărui tip de autovehicul utilizat în scopul realizării transportului public.

Cu privire la principiul constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004) că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.”

În lumina acestor considerente, Curtea constată că modificarea duratei unui contract de atribuire a gestiunii unui serviciu public, valabil încheiat în condiţiile vechii reglementări şi aflat în derulare în momentul legiferării unor noi condiţii, nu echivalează cu retroactivitatea legii noi. Aceasta deoarece noile prevederi legale nu afectează efectele juridice deja produse sub imperiul vechii legi, ci urmează să se aplice pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a noii legi, asupra aceluiaşi contract, ale cărui efecte juridice se vor produce în continuare, însă cu respectarea noilor condiţii. Prin urmare, clauzele acelui contract nu sunt desfiinţate retroactiv, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci sunt supuse pentru viitor unor reguli imperative intervenite în cursul executării contractului, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi.

De altfel, dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 întăresc caracterul neretroactiv al legii prin aceea că recunosc efectele juridice produse în temeiul contractelor încheiate sub imperiul legii vechi, cu condiţia valabilităţii lor - fada praeterita -, şi prevăd pentru viitor continuarea producerii acestora, cu toate efectele specifice, în limita termenului prevăzut de art. 28 alin. (1), ce urmează a fi calculat de la intrarea în vigoare a legii. Desigur, actul normativ criticat impune condiţia valabilităţii contractului deoarece autonomia de voinţă a părţilor contractuale nu este absolută, ci se subordonează întotdeauna prevederilor legii, fiind o expresie a acesteia.

Referitor la critica de neconstituţionalitate ce priveşte anularea clauzelor de prelungire a contractelor de atribuire a gestiunii, Curtea constată că dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 92/2007 conţin norme imperative intervenite în cursul executării contractelor, în sensul interzicerii unor astfel de clauze de prelungire, pentru atribuirea serviciului organizându-se o nouă procedură de atribuire a gestiunii, la care respectivul operator de transport se poate înscrie, în condiţii egale faţă de ceilalţi competitori de pe piaţă.

Aşadar, Curtea constată că şi faţă de aceste critici de neconstituţionalitate formulate cu privire la prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 92/2007 sunt valabile aceleaşi raţiuni mai sus expuse, pentru care instanţa de contencios constituţional a stabilit că prevederile art. 49 alin. (1) din lege nu contravin principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Totodată, Curtea observă că, în ceea ce priveşte clauza de prelungire a contractelor de atribuire de gestiune,stabilită prin contractele anterioare, este lăsată la latitudinea părţilor contractante, neputând obliga autoritatea contractantă la prelungirea contractelor. Or, este de esenţa dreptului public că autoritatea publică poate fi limitată în exercitarea unora dintre atribuţiile sale.

Curtea mai reţine că, la fel ca şi sub regimul legii vechi - Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 284/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 3 iunie 2002 - părţile dispun de aceeaşi libertate de voinţă în privinţa încheierii contractului, cadrul legal fiind, de această dată, mai precis definit, în sensul stabilirii unor marje în limitele cărora părţile îşi pot manifesta autonomia de voinţă. Această reglementare în detaliu, aplicată unor situaţii clar determinate de lege, reflectă, de altfel, caracterul de progres, de eficienţă crescută şi modernitate pe care orice act normativ trebuie să îl prezinte faţă de cel anterior lui în aceeaşi materie, fiind determinat de imperativul adaptării cadrului legislativ la realităţile socio-economice în continuă transformare.

Curtea constată, de asemenea, că opţiunea legiuitorului de a limita durata de derulare a contractelor de atribuire a gestiunii unui serviciu public - în speţă, transportul public - reprezintă expresia şi transpunerea în planul dreptului infraconstituţional a principiului statuat de ad. 135 alin. (1) din Legea fundamentala conform căruia „economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă” şi a obligaţiei prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. a) din aceasta, potrivit căreia statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţia încheierea unor contracte ce vizează gestiunea unui serviciu public pentru o perioadă foarte mare de timp - în speţă, 25 de ani -, chiar dacă în urma câştigării unor licitaţii publice desfăşurate în condiţii legale, nu este de natură să încurajeze participarea şi altor competitori în condiţii de egalitate de şanse şi nici nu poate să garanteze creşterea calităţii serviciilor publice respective, în vederea protejării interesului destinatarilor lor. Dimpotrivă, prin stabilirea unui termen lung al valabilităţii unui asemenea contract, precum şi prin includerea unor clauze de posibilă prelungire a acestora, se creează premisele unui stări de monopol a respectivului operator de servicii de transport public în acest domeniu, ceea ce nu corespunde intenţiei legiuitorului şi nici principiilor fundamentale de drept mai sus menţionate.

În acest context, Curtea constată că Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1,107/70 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 315 din 3 decembrie 2007, a fost adoptat la o dată ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 92/2007, iar, potrivit art. 12 din acesta, a intrat în vigoare la data de 3 decembrie 2009. Principalele obiective afirmate de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 constau, în esenţă, în garantarea unor servicii de transport de călători sigure, eficiente şi de o înaltă calitate prin intermediul concurenţei reglementate, transparenţa şi buna funcţionare a serviciilor publice de transport călători, precum şi eliminarea unor disparităţi între întreprinderile de transport din diferite state membre care pot da naştere unor denaturări substanţiale ale concurenţei. Potrivit pct. 15 din preambul „Contractele pe termen lung pot duce la închiderea pieţei pe o perioadă mai lungă decât este necesar, reducând astfel avantajele presiunii exercitate de concurenţă. Pentru a reduce la minimum denaturarea concurenţei, protejând în acelaşi timp calitatea serviciilor, contractele de servicii publice ar trebui încheiate pe termen limitat.” Posibilitatea prelungirii unor contracte peste termenul maxim de 10 ani, stabilit de art. 4 alin. (3) teza întâi pentru serviciile de transport cu autocarul şi cu autobuzul, este prevăzută, ca excepţie de la regula stabilită mai sus, la pct. 15 din preambul şi la art. 4 alin. (4) din Regulament, cu menţionarea, la art. 8. a perioadei de tranziţie în care statele membre trebuie să se conformeze treptat dispoziţiilor art. 5, referitoare la atribuirea de contracte de servicii publice.

Dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 92/2007, deşi anterioare celor adoptate prin Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007, sunt fundamentate pe aceleaşi raţiuni evocate şi de legiuitorul european, urmărind, ca şi acesta, asigurarea calităţii serviciilor publice prestate de operatori ca urmare a atribuirii unor contracte de gestiune, în condiţii de transparenţă şi concurenţă loială, legiuitorul român încadrându-se, sub aspectul duratei contractelor, în marja de apreciere pe care regulamentul - act juridic cu caracter obligatoriu şi aplicare directă - o acordă acestuia.

Constatarea unor eventuale neconcordanţe între legea internă şi reglementarea europeană în această materie, şi aplicarea, în consecinţă, a principiului priorităţii normelor de drept european mai favorabile, reprezintă, prin prisma dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4), coroborate cu art. 126 alin. (1) din Constituţie, atributul exclusiv al autorităţii judecătoreşti. Instanţa judecătorească este singura competentă ca, în exercitarea rolului său de înfăptuire a justiţiei, să interpreteze ansamblul prevederilor legislative interne şi europene incidente speţei deduse soluţionării şi să le aplice în urma evaluării elementelor de fapt specifice cauzei. Totodată, în temeiul art. 148 alin. (4) din Legea fundamentală, legiuitorul este singurul îndrituit să intervină pe plan legislativ dacă sunt constatate neconcordanţe între legea internă şi actul normativ de drept european cu caracter obligatoriu.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992. cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială Transport Public - S.A. din Bacău în Dosarul nr. 3.926/110/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

DECIZII ALE PRIM MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind înfiinţarea Grupului interministerial strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii ce afectează siguranţa cetăţeanului şi funcţionarea instituţiilor publice

În temeiul art. 18 alin. (1) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - (1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se înfiinţează Grupul interministerial strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii ce afectează siguranţa cetăţeanului şi funcţionarea instituţiilor publice, organism fără personalitate juridică, denumit în continuare GIS.

(2) în înţelesul prezentei decizii, macrocriminalitatea reprezintă activităţile infracţionale circumscrise criminalităţii organizate - interne sau transfrontaliere -, macrocriminalităţii economico-financiare, spălării banilor, finanţării terorismului, marii corupţii sau altor fapte ilicite, care prin modul de operare sau consecinţe pun în pericol grav ordinea publică, credibilitatea şi/sau autoritatea instituţiilor de aplicare a legii.

Art. 2. - (1) GIS funcţionează în subordinea prim-ministrului şi în coordonarea viceprim-ministrului cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

(2) GIS are rolul de elaborare, integrare, corelare şi monitorizare a politicii Guvernului de prevenire a macrocriminalităţii, asigurând conceperea şi punerea în executare a unui management eficient de luptă împotriva acesteia.

Art. 3. - GIS are următoarele atribuţii principale:

a) analizează cauzele macrocriminalităţii şi condiţiile care favorizează acest fenomen, precum şi structura, starea şi dinamica acestuia;

b) evaluează efectele măsurilor legislative şi ale măsurilor de politică penală asupra macrocriminalităţii;

c) elaborează - împreună cu instituţiile publice interesate - şi prezintă Guvernului spre aprobare strategiile şi programele naţionale de prevenire a macrocriminalităţii;

d) coordonează şi evaluează punerea în aplicare a strategiilor şi programelor prevăzute la lit. c);

e) acordă asistenţă autorităţilor competente pentru elaborarea strategiilor sectoriale de prevenire şi control al macrocriminalităţii;

f) identifică metodele şi mijloacele practice care pot fi folosite de către autorităţile competente în scopul prevenirii şi combaterii macrocriminalităţii şi formulează propuneri corespunzătoare pentru utilizarea acestora;

g) coordonează procesul de identificare a noilor manifestări ale macrocriminalităţii şi iniţiază procesele necesare combaterii acestora;

h) înaintează informări, periodic sau ori de câte ori este nevoie, prim-ministrului şi autorităţilor competente cu privire la activitatea şi rezultatele obţinute de GIS;

i) corelează politicile guvernamentale cu angajamentele şi condiţionalităţile asumate de Guvern în relaţia cu organizaţiile internaţionale.

Art. 4. - (1) Ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale care fac parte din GIS sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Ministerele sunt reprezentate la activităţile GIS la nivel de secretar de stat, iar celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale de către conducătorii acestora.

(2) în raport cu sarcinile concrete ce revin GIS, la activitatea acestuia pot participa şi specialişti în domeniul de activitate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor reprezentate.

(3) La lucrările GIS participă, ca invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

(4) La lucrările GIS pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor autorităţi ale administraţiei publice, ai mediului academic, ai structurilor asociative ale autorităţilor publice locale, precum şi ai organizaţiilor societăţii civile, care pot contribui la soluţionarea unor probleme aflate pe ordinea de zi.

Art. 5. - (1) GIS integrează rapoartele de activitate periodice ale instituţiilor şi autorităţilor reprezentate în acesta şi prezintă prim-ministrului, la 3 luni sau ori de câte ori situaţia impune, informări privind managementul combaterii formelor de manifestare a macrocriminalităţii.

(2) La solicitarea prim-ministrului, GIS va prezenta informări asupra stadiului de implementare a politicilor guvernamentale intersectoriale gestionate de acesta.

(3) Pentru elaborarea strategiilor şi a programelor de prevenire şi combatere a macrocriminalităţii, GIS poate constitui grupuri de lucru, formate din specialişti.

(4) GIS îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament aprobat în prima şedinţă de lucru de viceprim-ministrul cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Asistenţa tehnică a funcţionării GIS este asigurată de către secretariat, a cărui organizare este prevăzută în regulament.

Art. 6. - În exercitarea atribuţiilor sale, GIS colaborează cu ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţi publice, precum şi cu alte organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale ce au ca obiect de activitate prevenirea macrocriminalităţii.

Art. 7. - GIS se reuneşte în şedinţe lunare sau, ori de câte ori este necesar, la convocarea viceprim-ministrului cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Art. 8. - Grupurile de lucru constituite prin acte ale autorităţilor sau instituţiilor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii îşi desfăşoară în continuare activitatea, în coordonarea strategică a GIS.

Art. 9. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă:

a) Decizia prim-ministrului nr. 275/2012 privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru combaterea corupţiei, a criminalităţii organizate transnaţionale şi a formelor grave ale criminalităţii economice şi financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 mai 2012;

b) Decizia prim-ministrului nr. 277/2012 privind înfiinţarea Comitetului interministerial în domeniul ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 mai 2012.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 10 iunie 2013.

Nr. 233.

 

 

ANEXĂ

 

COMPONENŢA

Grupului interministerial strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii ce afectează siguranţa cetăţeanului şi funcţionarea instituţiilor publice

 

1. Ministerul Afacerilor Interne

2. Ministerul Justiţiei

3. Ministerul Public

4. Ministerul Afacerilor Externe

5. Ministerul Fondurilor Europene

6. Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

7. Ministerul Economiei

8. Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Garda Naţională de Mediu

9. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

10. Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF

11. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

12. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru completarea anexei nr. 1 „Condiţii de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă” la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 695/2008 privind stabilirea Condiţiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă şi a formularului de cerere pentru aprobarea şi înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 77.830 din 16 mai 2013,

având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole,

în temeiul Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii si dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa nr. 1 „Condiţii de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă” la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 695/2008 privind stabilirea Condiţiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă şi a formularului de cerere pentru aprobarea şi înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

- La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. b), cooperativele, asociaţiile şi grupurile de producători de lapte, fie că este vorba sau nu de un transfer de proprietate a laptelui crud de la producător către organizaţia de producători, în cazul cedării producţiei membrilor în vederea comercializării către una sau mai multe întreprinderi care tratează ori prelucrează laptele sau alte produse lactate, nu au obligativitatea de a deţine aprobarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 5 iunie 2013.

Nr. 443.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

pentru aprobarea Metodologiei privind elaborarea studiilor de fezabilitate şi solicitarea avizului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în vederea iniţierii procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale

 

Având în vedere prevederile art. 104 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi ale art. 10 alin. (1) lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia privind elaborarea studiilor de fezabilitate şi solicitarea avizului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în vederea iniţierii procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale, prevăzuta în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Operatorii economici autorizaţi de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei care întocmesc studii de fezabilitate, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 7 iunie 2013.

Nr. 37.

 

ANEXA

 

METODOLOGIE

privind elaborarea studiilor de fezabilitate şi solicitarea avizului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei În vederea iniţierii procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale

 

CAPITOLUL I

Obiect şi domeniu de aplicare

 

Art. 1. - Prezenta metodologie stabileşte succesiunea operaţiilor necesare pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi solicitarea avizului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, în vederea iniţierii procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale pentru una sau mai multe zone delimitate - unităţi administrativ-teritoriale.

Art. 2. - Prezenta metodologie se aplică operatorilor economici autorizaţi de către ANRE, care întocmesc studii de fezabilitate conform prevederilor art. 1.

Art. 3. - Studiul de fezabilitate menţionat la art. 1 se elaborează în baza solicitării scrise a unei persoane fizice/juridice interesate.

Art. 4.-Termenii, expresiile şi abrevierile utilizaţi/utilizate în prezenta metodologie sunt definiţi/definite în:

a) Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012;

b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 160/2012.

 

CAPITOLUL II

Conţinutul studiului de fezabilitate

 

Art. 5. - Studiul de fezabilitate trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente: A. Piese scrise Date generale:

1. denumirea obiectivului de investiţie;

2. amplasamentul: unitatea/unităţile administrativ-teritorială/ teritoriale;

3. beneficiarul studiului;

4. elaboratorul studiului.

Informaţii generale privind obiectivul de investiţie:

1. situaţia actuală: se precizează inclusiv stadiul lucrărilor realizate până în prezent, în situaţia în care acestea există, precum şi modalitatea privind punerea la dispoziţia concesionarului a acestora;

2. descriere:

a) necesitatea şi oportunitatea investiţiei: număr de potenţiali consumatori şi oportunitatea promovării investiţiei din punct de vedere socioeconomic şi al protecţiei mediului;

b) scenariile tehnico-economice prin care scopurile investiţiei pot fi atinse:

(i) scenarii propuse: se propun minimum două scenarii;

(ii) scenariul recomandat de către elaborator,

(iii) avantajele scenariului recomandat; c) descrierea constructivă, funcţională şi tehnologică, după caz;

3. date tehnice:

a) zona şi amplasamentul;

b) statutul juridic al terenului care urmează să fie ocupat; se ataşează documente justificative;

c) situaţia ocupărilor definitive de teren: suprafaţa totală, reprezentând terenuri din intravilan/extravilan;

d) studii de teren:

(i) studii topografice cuprinzând planuri topografice cu amplasamentele reperelor, liste cu repere în sistem de referinţă naţional;

(ii) studiu geotehnic cuprinzând informaţiile necesare realizării sistemului de distribuţie a gazelor naturale;

(iii) alte studii de specialitate necesare, după caz;

e) soluţia tehnică de alimentare cu gaze naturale a obiectivului;

f) caracteristicile tehnice ale obiectivelor aferente sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi variantele constructive ale acestora, cu recomandarea variantei optime; se prezintă inclusiv breviarul de calcul pentru dimensionarea sistemului;

g) situaţia existentă a utilităţilor şi analiza de consum:

(i) necesarul de utilităţi pentru varianta propusă promovării;

(ii) soluţii tehnice de asigurare cu utilităţi;

4. concluziile evaluării impactului asupra mediului;

5. durata de realizare şi etapele principale; graficul de realizare a investiţiei.

Costuri estimative:

1. valoarea totală cu detalierea pe structura devizului general, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; se prezintă inclusiv devizele pe obiecte;

2. eşalonarea costurilor coroborate cu graficul de realizare a investiţiei, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Analiza cost-beneficiu:

1. definirea obiectivelor, inclusiv specificarea perioadei de referinţă; analiza opţiunilor;

2. analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanţă economică: valoarea actuală netă. rata internă de rentabilitate şi raportul cost-beneficiu; analiza financiară trebuie să parcurgă următoarele etape:

(i) estimarea veniturilor şi costurilor investiţiei, precum şi implicaţiile acestora din punctul de vedere al fluxului de numerar;

(ii) definirea structurii de finanţare a investiţiei şi profitabilitatea sa financiară;

3. analiza de risc;

4. durata de realizare, în luni/ani;

5. alţi indicatori specifici domeniului de activitate în care este încadrată investiţia, după caz; se specifică inclusiv informaţiile privind numărul estimat de consumatori raportat la debitele distribuite pe an.

Avize şi acorduri de principiu:

1. avizul tehnic de principiu privind alimentarea cu gaze naturale a obiectivului, emis de operatorul sistemului aflat în amonte;

2. certificatul de urbanism însoţit de avizele solicitate prin acesta;

3. avizele de principiu privind asigurarea utilităţilor. b. Piese desenate

a) plan de situaţie, întocmit la scara 1:25000 + 1-5000, cu trasarea limitelor administrativ-teritoriale şi a punctului de racordare la sistemul din amonte;

b) planul de amplasare în zonă, întocmit la scara: 1:10000, 1:5000,1:2000 sau 1:1000, cu trasarea pe acesta a obiectivelor necesare pentru alimentarea cu gaze naturale;

c) schema de dimensionare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale;

d) planuri speciale, profile longitudinale, profile transversale, după caz.

 

CAPITOLUL III

Solicitarea avizului

 

Art. 6. - (1) Două exemplare ale studiului de fezabilitate, însoţite de o cerere întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, se depun la ANRE pentru obţinerea avizului necesar iniţierii procedurii de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale.

(2) La depunerea documentelor menţionate la alin. (1), solicitantul achită tariful de analiză, conform tarifelor aprobate de ANRE.

(3) ANRE, prin Comisia tehnică de avizare a studiilor de fezabilitate întocmite în vederea concesionării serviciului de distribuţie a gazelor naturale şi de emitere a avizelor conforme pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale, constituită prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 9/2013, denumită în continuare Comisie, analizează studiul de fezabilitate.

Art. 7. - (1) Avizul sau decizia de respingere a studiului de fezabilitate, însoţit/însoţită de un exemplar al studiului de fezabilitate, se transmite solicitantului.

(2) Decizia de respingere se motivează în scris.

Art. 8. - Avizul sau decizia de respingere a studiului de fezabilitate conţine cel puţin următoarele elemente:

a) datele de identificare ale solicitantului;

b) datele de identificare ale elaboratorului studiului de fezabilitate, precum şi data întocmirii acestuia;

c) municipiul/oraşul/comuna, cu localităţile aparţinătoare din judeţul pentru care a fost întocmit studiul de fezabilitate;

d) soluţia tehnică de alimentare cu gaze naturale a localităţilor menţionate la lit. c);

e) alte precizări stabilite de Comisie privind condiţiile de alimentare cu gaze naturale a localităţilor menţionate la lit. c).

Art. 9. - Solicitările depuse la ANRE anterior intrării în vigoare a prezentei metodologii se analizează de către Comisie aşa cum au fost prezentate.

Art. 10. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

 

 

ANEXA Nr. 1

la metodologie

 

DEVIZ GENERAL

privind cheltuielile necesare realizării obiectivului

 

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli

Valoare fără TVA.

T.VA

Valoare, inclusiv T.VA

 

 

(mii lai)

(mii auro)

(mii lei)

(mii lei)

(mii euro)

1

2

3

4

5

6

7

CAPITOLUL 1. CHELTUIELI PENTRU OBŢINEREA ŞI AMENAJAREA TERENULUI

1.1.

Obţinerea terenului

 

 

 

 

 

 

TOTAL 1.1.

 

 

 

 

 

1.2.

Amenajarea terenului

 

 

 

 

 

 

TOTAL 1.2.

 

 

 

 

 

1.3.

Amenajări pentru protecţia mediului

 

 

 

 

 

 

TOTALI 3.

 

 

 

 

 

TOTAL CAPITOLUL 1

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 2. CHELTUIELI PENTRU ASIGURAREA CU UTILITĂŢI NECESARE OBIECTIVULUI

2.

Utilităţi necesare obiectivului

 

 

 

 

 

TOTAL CAPITOLUL 2

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 3. CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE ŞI ASISTENŢĂ TEHNICĂ

3.1.

Studii de teren

 

 

 

 

 

 

TOTAL 3.1.

 

 

 

 

 

3.2.

Taxe pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii

 

 

 

 

 

 

TOTAL 3.2.

 

 

 

 

 

3.3.

Proiectare şi inginerie

 

 

 

 

 

 

TOTAL 3.3.

 

 

 

 

 

3.4.

Organizarea procedurilor de achiziţie publică (se specifică tipul cheltuielilor pentru care sunt prevăzute sume)

 

 

 

 

 

 

TOTAL 3.4.

 

 

 

 

 

3.5.

Consultanţă

 

 

 

 

 

 

TOTAL 3.5.

 

 

 

 

 

3.6.

Asistenţă tehnică

 

 

 

 

 

 

TOTAL 3.6.

 

 

 

 

 

TOTAL CAPITOLUL 3

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 4. CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢIA DE BAZĂ

4.1.

Construcţii şi instalaţii (pentru fiecare obiect în parte)

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.1.

 

 

 

 

 

4.2.

Montaj utilaje tehnologice

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.2.

 

 

 

 

 

4.3.

Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj

 

 

 

 

 

 

4.3.1. Echipamente cu montaj (pentru fiecare obiect în parte)

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.3.1.

 

 

 

 

 

 

4.3.2. Soluţia de alimentare

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.3.2.

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.3.

 

 

 

 

 

4.4.

Utilaje fără montaj şi echipamente de transport

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.4.

 

 

 

 

 

4.5.

Dotări

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.5.

 

 

 

 

 

4.6.

Active necorporale

 

 

 

 

 

 

TOTAL 4.6.

 

 

 

 

 

TOTAL CAPITOLUL 4

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 5. ALTE CHELTUIELI

5.1.

Organizare de şantier

 

 

 

 

 

 

5.1.1. Lucrări de construcţii

 

 

 

 

 

 

5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului

 

 

 

 

 

 

TOTAL 5.1.

 

 

 

 

 

5.2.

Comisioane, taxe, cote legale, costul creditului

 

 

 

 

 

 

5.2.1. Comisioane

 

 

 

 

 

 

5.2.2. Taxe

 

 

 

 

 

 

5.2.3. Cote legale

 

 

 

 

 

 

5.2.4. Costul creditului

 

 

 

 

 

 

TOTAL 5.2.

 

 

 

 

 

5.3.

Cheltuieli diverse şi neprevăzute

 

 

 

 

 

 

TOTAL 5.3.

 

 

 

 

 

TOTAL CAPITOLUL 5

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 6. CHELTUIELI PENTRU PROBE TEHNOLOGICE, TESTE ŞI PREDARE LA BENEFICIAR

6.1.

Pregătirea personalului de exploatare

 

 

 

 

 

 

TOTAL 6.1.

 

 

 

 

 

6.2.

Probe tehnologice şi teste

 

 

 

 

 

 

TOTAL 6 2.

 

 

 

 

 

TOTAL CAPITOLUL 6

 

 

 

 

 

TOTAL DEVIZ GENERAL,

 

 

 

 

 

din care C+M

 

 

 

 

 

 

ANEXA Nr. 2

la metodologie

 

Eşalonarea costurilor. Graficul de realizare a obiectivului

 

Nr. crt.

Etape de realizare

Luna

1

2

…….

n

 

 

 

 

 

 

 

ANFXA Nr. 3

la metodologie

 

CERERE

pentru eliberarea avizului

 

Solicitantul............................................ (denumirea solicitantului), nr. înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului...................................... CUI.....................reprezentat(ă) prin..........................\u calitate de..................Banca........................cod IBAN................. cod poştal..............., localitatea......................, judeţul/sectorul..............., str. .................... nr. ............., bl. ...., sc. ..., et. .... ap....., telefon.........., fax............., e-mail..........., solicităm eliberarea avizului pentru Studiul de fezabilitate nr. ........./................

Întocmit de.................., în vederea iniţierii procesului de atribuire a concesiunii serviciului public de distribuţie a gazelor naturale în........................................................................................ (unitatea administrativ-teritorială)

Anexăm la prezenta cerere studiul de fezabilitate menţionat, în două exemplare.

 

Reprezentant legal al........................................

(denumirea solicitantului)

………………………………………..

(numele şi prenumele)

………………………………………..

(semnătura şi ştampila)

 

Data...................

 

ACTE ALE COMITETULUI INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII SI ASIGURĂRI

 

COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea modificării şi completării Normei „Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă (NI- ASR-07-IV/0)”

În baza Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. În numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în analiză propunerea de aprobare a modificării şi completării Normei .Asigurarea pe termen scurt,

În numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă (NI- ASR-07-IV70)” şi ţinând seama de:

- Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată;

- Nota de aprobare nr. 1.773 din 10 mai 2013 întocmită de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - SA;

- discuţiile şi propunerile formulate în şedinţa din data de 27 mai 2013 de către membrii Comitetului interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări,

Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, întrunit în plenul şedinţei din ziua de 27 mai 2013, hotărăşte:

Articol unic. - Se aprobă modificarea şi completarea Normei „Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă (NI- ASR-07-IV70)”, aprobată prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări nr. 53/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 26 aprilie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Preşedintele Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări,

Enache Jiru

 

Bucureşti, 27 mai 2013.

Nr. 72.

 

ANEXĂ

 

Modificarea şi completarea Normei „Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă (MI- ASR-07-IV/0)”

 

Articol unic. - Norma „Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată Ea extern, riscuri nonpiaţă şi temporar nonpiaţă (NI- ASR-07-IV/0)”, aprobată prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări nr. 53/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 26 aprilie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„7. insolvenţa debitorului extern - insolvenţa va fi considerata a apărea în oricare dintre următoarele situaţii:

a) procedurile de insolvenţă au fost fie iniţiate de către instanţă, fie încetate de către aceasta din cauza lipsei de active;

b) planul de reorganizare a fost aprobat de către instanţă;

c) o înţelegere de plată a creanţelor a fost stabilită cu toţi creditorii în afara instanţei;

d) executarea sarcinii asupra proprietăţii debitorului instituite de către asigurat nu a avut ca rezultat stingerea completă a datoriei;

e) există anumite condiţii care, în alt sistem legislativ, produc efecte în mare măsură similare cu cele de mai sus.”

2. La articolul 5 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

(2) în cazul asigurării riscurilor temporar nonpiaţă, poliţele aferente ţărilor temporar eliminate pot fi valabile pentru o perioadă de cel mult 180 de zile de la data la care încetează eliminarea temporară. După această dată nu pot fi semnate noi poliţe de asigurare pentru ţările respective.”

3. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - (1) Pentru acordarea asigurării este necesar a fi îndeplinite cumulativ criteriile de eligibilitate la data înregistrării cererii de asigurare, însoţită de documentaţia completă:

a) exportatorul este persoană juridică română legal constituită;

b) împotriva exportatorului nu a fost instituită procedura judiciară a insolvenţei, conform legislaţiei în vigoare;

c) exportatorul nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cu EximBank.

(2) Criterii particulare pentru asigurarea riscurilor temporar nonpiaţă:

a) în cazul în care exportatorul are deja o relaţie de afaceri cu debitorul, aceasta este pozitivă din punctul de vedere al comportamentului în plăţi al debitorului;

b) rapoartele de informaţii comerciale despre debitor nu evidenţiază incidente privind plăţile;

c) debitorul extern are un rating acceptabila”

 

RECTIFICĂRI

 

La Hotărârea Guvernului nr. 201/2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al Regiei Autonome „Rasirom”, aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 25 aprilie 2013, se face următoarea rectificare:

- în anexă, între titlul acesteia („Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013*) şi tabel se va citi: „- mii lei -”.