MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 464/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 464         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 26 iulie 2013

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

860. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru aprobarea criteriilor de acreditare în domeniul transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

pentru aprobarea criteriilor de acreditare în domeniul transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană

 

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 7.069 din 2013 al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice din cadrul Ministerului Sănătăţii şi adresele Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 958 din 5 noiembrie 2012 şi nr. 1.050 din 5 decembrie 2012, înregistrate la Ministerul Sănătăţii cu nr. 56.487 din 5 noiembrie 2012, respectiv cu nr. 63.454 din 5 decembrie 2012,

având în vedere prevederile art. 143 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin;

Art. 1. - Se aprobă Criteriile de acreditare a centrelor de prelevare de organe, prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Criteriile de acreditare a centrelor de transplant de organe, prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Se aprobă Criteriile de acreditare a laboratoarelor HLA pentru activitatea de transplant, prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 4. - Se aprobă Criteriile de acreditare a activităţilor de ambalare, etichetare şi transport specializat pentru organe, prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 5. - Se aprobă Criteriile de acreditare a centrelor de transplant de ţesuturi, prevăzute în anexa nr. 5.

Art. 6. - Se aprobă Criteriile de acreditare a centrelor de transplant de celule stern hematopoietice centrale şi din sângele periferic, prevăzute în anexa nr. 6.

Art. 7. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 8. - Criteriile prevăzute la art. 1-6 vor fi utilizate în cadrul procedurii de acreditare prevăzute în Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic” clin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.290/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9. - Acreditarea sau reacreditarea, după caz, a unităţilor sanitare pentru activităţi din domeniul transplantului, utilizând criteriile prevăzute în anexele nr. 1-6, se realizează începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin sau la expirarea perioadei de acreditare, după caz.

Art. 10. - Unităţile sanitare acreditate pentru activităţi din domeniul transplantului pentru o perioadă neprecizată se reacreditează în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului ordin, în conformitate cu criteriile prevăzute în anexele nr. 1-6.

Art. 11. - Unităţile sanitare acreditate pentru activităţi din domeniul transplantului au obligaţia de a raporta Agenţiei Naţionale de Transplant orice modificare în structura personalului, a unităţii, a acreditărilor sau a serviciilor conexe în termen de 24 de ore de la apariţia acestora.

Art. 12. - Agenţia Naţională de Transplant, unităţile sanitare şi personalul implicat în activitatea de transplant au obligaţia de a respecta prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 13. - Agenţia Naţională de Transplant va asigura o transmitere a datelor securizată pentru unităţile sanitare conectate la Registrul naţional de transplant.

Art. 14. - Direcţiile din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant şi unităţile sanitare implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 15. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 12 iulie 2013.

Nr. 860.

 

ANEXA Nr. 1

 

CRITERII

de acreditare a centrelor de prelevare de organe

 

1. Autorizaţie sanitară de funcţionare a unităţii sanitare solicitante

2. Criterii de organizare - infrastructură (structuri avizate/aprobate de Ministerul Sănătăţii):

- sală de operaţie, autorizată sanitar conform prevederilor legale, şi infrastructură de chirurgie pentru suport, după caz;

- secţie Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), dotată corespunzător pentru depistarea, declararea şi întreţinerea donatorului în moarte cerebrală (EEG, analizor EAB, ventilatoare mecanice), cu experienţă în îngrijirea bolnavilor critici (documentat) şi supraveghere permanentă cu medic specialist sau medic primar ATI: 24h/zi, 7 zile pe săptămână/ 365 de zile;

- laborator (în structura unităţii sau prin servicii externalizate) autorizat sanitar şi acreditat conform prevederilor legale;

- serviciu de anatomie patologică, dotat corespunzător pentru studiul biopsiei de organ (în structura unităţii sau prin servicii externalizate);

- secţie/compartiment de neurologie/neurochirurgie;

- laborator de radiologie şi imagistică medicală.

3. Personal medical calificat şi cu experienţă în această activitate:

- existenţa unui coordonator desemnat pentru transplant, conform prevederilor legale în vigoare;

- medic primar ATI;

- echipă chirurgicală pentru suport, după caz;

- personal medical mediu cu experienţă în îngrijirea bolnavilor critici;

- plan de formare profesională continuă şi de dezvoltare a competenţelor specifice pentru personalul medical propriu, elaborat şi respectat.

4. Asigurarea calităţii:

a) condiţii de mediu şi de lucru:

- suprafeţele în concordanţă cu legislaţia în domeniu;

- iluminat şi ventilaţie corespunzătoare;

- proceduri de întreţinere a echipamentelor, instrumentelor si a sistemelor de testare;

- documentaţie privind calibrarea anuală a instrumentelor;

- respectarea măsurilor de securitate şi siguranţă la locul de muncă;

b) proceduri standardizate pentru probele biologice:

- recoltare;

- recepţie probe; - Înregistrare probe;

- acceptare probe;

- stocare probe;

- prelucrare, testare şi interpretare probe;

- eliberare şi transmitere a rezultatelor testării;

- respingere probe;

- asigurarea trasabilităţii;

c) control de calitate intern anual pentru toate procedurile utilizate şi extern, după caz;

d) măsuri documentate de evaluare, corectare şi monitorizare continuă a activităţii.

5. Alte documente:

a) baza de date IT pentru evidenţa activităţii - păstrarea cel puţin 30 de ani pe suport hârtie şi/sau în format electronic;

b) existenţa unui sistem de evaluare a serviciilor furnizate (registru de sugestii şi reclamaţii, care să cuprindă inclusiv modalitatea de rezolvare);

c) evaluarea asigurării calităţii, cu documentarea reacţiilor adverse, incidentelor, abaterilor, precum şi a măsurilor corective şi preventive aplicate;

d) stocarea înregistrărilor de probe şi a rezultatelor obţinute pentru 30 de ani;

e) prezentarea documentelor din care să reiasă participarea anuală a personalului medical la programe de educaţie medicală continuă;

f) datele menţionate în dosarul de acreditare vor fi însoţite de declaraţia pe proprie răspundere a şefului secţiei, prin care îşi asumă întreaga responsabilitate asupra celor declarate;

g) dosarul va fi semnat de către conducătorul unităţii sanitare şi înaintat Agenţiei Naţionale de Transplant.

 

ANEXA Nr. 2

 

CRITERII

de acreditare a centrelor de transplant de organe

 

1. Autorizaţie sanitară de funcţionare a unităţii sanitare solicitante

2. Criterii de organizare:

a) infrastructură de transplant (structuri avizate/aprobate de Ministerul Sănătăţii):

- sală de operaţie corespunzătoare pentru transplant;

- posibilităţi de izolare în ATI;

- salon/rezervă dedicat(ă) pacienţilor posttransplant până la prima externare;

- circuite corespunzătoare pentru pacienţii transplantaţi;

- unitate specializată de laborator acreditată pentru activitatea de transplant, cu personal care să asigure disponibilitatea laboratorului 24 ore din 24;

- serviciu de anatomie patologică, dotat corespunzător pentru studiul biopsiei de organ (în structura centrului de transplant sau prin servicii externalizate);

b) echipă chirurgicală şi infrastructură de chirurgie:

- experienţă ca prim operator a medicului coordonator al echipei chirurgicale de cel puţin 500 intervenţii chirurgicale specifice (urologice, gastroenterologice, cardiace etc.), în funcţie de tipul de transplant pentru care solicită acreditarea;

- date privind experienţa chirurgicală şi tipurile de intervenţii chirurgicale în secţia/clinica respectivă, transplantul putându-se realiza doar în secţii/clinici cu număr mare de intervenţii chirurgicale complexe;

- activitate de transplant experimentală pe animale de experienţă, confirmată prin publicaţii;

- medic coordonator al echipei chirurgicale cu experienţă recunoscută în activitatea de transplant;

- echipa chirurgicală - 3-4 chirurgi în diverse faze de pregătire profesională (medic primar, medic specialist etc.) - disponibilă 24h/zi, 7 zile pe săptămână/365 de zile;

c) terapie intensivă cu experienţă în îngrijirea bolnavilor critici (stările pre- şi posttransplant) - documentat:

- posibilităţi de izolare în Terapia Intensivă pentru îngrijirea specializata a pacientului transplantat;

- medic specialist sau primar ATI cu experienţă în ATI a bolnavului transplantat;

- supraveghere cu medic specialist sau primar ATI 24h/zi, 7 zile pe săptămână/365 de zile.

3. Personal medical calificat şi cu experienţă în această activitate:

a) medicul coordonator al echipei chirurgicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- supraspecializare în transplant de organ, cu experienţă de cel puţin 5 ani dobândită în centre cu activitate recunoscută de transplant - certificare prin documente care să ateste că a desfăşurat inclusiv activitate practică şi cel puţin 20 de transplante ca operator principal, sau:

- acreditare UEMS (European Union of Medical Specialists) în transplant de organ;

b) echipa chirurgicală - 3-4 chirurgi în diverse faze de pregătire profesională (medic primar, medic specialist etc.);

c) activitate de transplant experimentală pe animale pentru echipa chirurgicală - confirmarea acestei activităţi experimentale prin lucrări publicate;

d) minimum 2 medici cu diplome de absolvire a unor competenţe pe linie de transplant sau stagii de pregătire în domeniul transplantului;

e) medic specialist sau primar ATI cu experienţă în ATI a bolnavului transplantat obţinută prin cursuri şi/sau stagii efectuate în centre de transplant acreditate, documentate prin diplome sau atestate;

d) echipă multidisciplinară care asigură iniţierea/ monitorizarea posttransplant: medici specialişti (nefrolog, gastroenterolog, cardiolog etc.), cu experienţă în transplant obţinută prin cursuri şi/sau stagii efectuate în centre de transplant acreditate, documentate prin diplome sau atestate;

f) lucrări ştiinţifice:

- care atestă implicarea echipei de transplant în această activitate;

- care confirmă nivelul dezvoltării activităţii de transplant în centrul în care s-a efectuat instruirea;

g) plan de formare profesională continuă şi de dezvoltare a competenţelor specifice pentru personalul medical propriu, elaborat şi respectat.

4. Asigurarea calităţii:

a) condiţii de mediu şi de lucru:

- suprafeţele în concordanţă cu legislaţia în domeniu;

- iluminat şi ventilaţie corespunzătoare;

- proceduri de întreţinere a echipamentelor, instrumentelor şi a sistemelor de testare;

- documentaţie privind calibrarea anuală a instrumentelor;

- respectarea măsurilor de securitate şi siguranţă la locul de muncă;

b) proceduri operaţionale pentru probele biologice:

- recoltare probe;

- recepţie probe;

- înregistrare probe;

- acceptare probe;

- stocare probe;

- prelucrare, testare şi interpretare probe;

- eliberare şi transmitere a rezultatelor testării;

- respingere probe;

- asigurarea trasabilităţii probelor;

c) control de calitate intern anual pentru toate procedurile utilizate şi extern, după caz;

d) măsuri documentate de evaluare, corectare şi monitorizare continuă a activităţii.

5. Alte documente:

a) baza de date IT pentru evidenţa activităţii:

- păstrarea cel puţin 30 de ani pe suport hârtie şi/sau în format electronic;

- obligativitatea obţinerii codului CUIANT (atribuit de Registrul naţional de transplant) pentru fiecare pacient intrat pe lista de aşteptare pentru transplant;

- aparatură informatică cu posibilitatea de conectare la Registrul naţional de transplant;

- obligativitatea desemnării unui medic responsabil cu raportarea datelor către Agenţia Naţională de Transplant şi încărcarea cu date a Registrului naţional de transplant;

b) existenţa unui sistem de evaluare a serviciilor furnizate (registru de sugestii şi reclamaţii, care să cuprindă inclusiv modalitatea de rezolvare);

c) evaluarea asigurării calităţii, cu documentarea reacţiilor adverse, incidentelor, abaterilor, precum şi a măsurilor corective şi preventive aplicate;

d) stocarea înregistrărilor de probe şi a rezultatelor obţinute pentru 30 de ani;

e) prezentarea documentelor din care să reiasă participarea anuală a personalului medical la programe de educaţie medicală continuă;

f) datele menţionate în dosarul de acreditare vor fi însoţite de declaraţia pe proprie răspundere a şefului secţiei, prin care îşi asumă întreaga responsabilitate asupra celor declarate;

g) dosarul va fi semnat de către conducătorul unităţii sanitare şi înaintat Agenţiei Naţionale de Transplant.

 

ANEXA Nr. 3

 

CRITERII

de acreditare a laboratoarelor HLA pentru activitatea de transplant

 

1. Autorizaţie sanitară de funcţionare a unităţii sanitare unde funcţionează laboratorul HLA

2. Laboratorul trebuie să fie acreditat conform standardelor europene, începând cu 1 ianuarie 2015

3. Personal medical calificat:

- coordonator medical al laboratorului HLA - trebuie să fie medic specialist sau primar în una din specialităţile medicină de laborator, hematologie ori imunologie clinică şi alergologie sau biolog principal, cu experienţă în efectuarea şi interpretarea testelor de histocompatibilitate umană de minimum 4 ani, obţinută prin cursuri şi/sau stagii efectuate în centre de transplant acreditate, documentate prin diplome sau atestate;

- tehnician sau asistent de laborator licenţiat, biolog sau chimist cu experienţă în laborator de minimum 3 ani;

- responsabil pentru programul de management al calităţii la nivelul laboratorului HLA care trebuie să fie medic, biolog, chimist sau asistent medical licenţiat;

- în cazul laboratoarelor care lucrează pentru transplantul renal, hepatic, pancreatic şi cardiac de la donator în moarte cerebrală, personalul laboratorului trebuie să fie disponibil 24h/zi, 7 zile pe săptămână/365 de zile;

- laboratorul trebuie să deţină documente privind numele, funcţia, poziţia şi responsabilităţile tuturor angajaţilor implicaţi în desfăşurarea activităţilor de testare a pacienţilor (organigrama, statul de funcţii şi fişa postului);

- plan de formare profesională continuă şi de dezvoltare a competenţelor specifice pentru personalul medical propriu, elaborat şi respectat.

4. Asigurarea calităţii:

a) condiţii de mediu şi de lucru:

- suprafeţe conform cu reglementările în vigoare;

- iluminat şi ventilaţie corespunzătoare;

- sisteme pentru prevenirea contaminării ADN în laboratoarele care extrag sau amplifică ADN;

- preamplificarea ADN trebuie realizată în zone separate de cele pentru amplificarea ADN;

b) echipamente de laborator:

- frigidere cu sisteme de monitorizare zilnică a temperaturii;

- congelatoare de -20° C şi -70° C cu sisteme de monitorizare zilnică a temperaturii;

- sisteme de evidenţă şi gestiune a probelor stocate;

- proceduri documentate de întreţinere preventivă a echipamentelor, instrumentelor şi a sistemelor de testare;

- documentaţie privind calibrarea anuală a instrumentelor de pipetare;

- procedură documentată de validare a programelor software de analizare înainte de utilizarea acestora şi care să fie reactualizate cel puţin anual;

c) proceduri standardizate pentru:

a) Probe biologice:

- recoltare probe;

- recepţie probe;

- înregistrare probe;

- acceptare probe;

- stocare probe;

- prelucrare, testare şi interpretare probe;

- eliberare şi transmitere a rezultatelor testării;

- respingere probe;

- asigurarea trasabilităţii probelor;

b) Reactivi:

- recepţie;

- stocare;

- utilizare;

d) manualul de calitate al laboratorului reactualizat cel puţin anual;

e) sistem de etichetare codificată care să permită stabilirea unei legături între proba primită, procesare, stocare şi rezultatele eliberate;

f) control de calitate intern şi extern anual pentru toate tehnicile de testare utilizate;

g) măsuri documentate de evaluare şi monitorizare continuă a testelor şi tehnicilor utilizate în laborator;

h) evaluarea asigurării calităţii, cu documentarea reacţiilor adverse, incidentelor, abaterilor, precum şi a măsurilor corective şi preventive aplicate;

i) sistem de păstrare şi arhivare a datelor pentru cel puţin 30 de ani, în vederea asigurării trasabilităţii pentru donator şi probele de sânge, inclusiv localizarea şi identificarea informaţiilor fără caracter personal relevante privind produsele şi materialele care intră în contact cu probele de sânge testate în laborator (date referitoare la probele recoltate, reactivii şi tehnicile utilizate, testele realizate, data testărilor, persoanele care au efectuat testele şi rezultatele obţinute).

5. Teste necesare în activitatea de transplant

5.1. Pentru ca un laborator să fie acreditat pentru activitatea de transplant trebuie să realizeze următoarele teste:

a) testarea grupelor de sânge şi Rh;

b) examene serologice pentru boli infecţioase transmise prin sânge (HBV, HCV, HIV, sifilis, CMV, HTLV);

c) prezenţa şi identificarea anticorpilor anti HLA clasa I şi clasa a II-a prin cel puţin o tehnică;

d) tipizare serologică sau biologie moleculară pentru clasa I şi clasa a II-a:

- rezoluţie joasă (2 digit);

- rezoluţie înaltă (4 digit);

e) crossmatch. clasa I şi clasa a II-a prin cel puţin o tehnică.

5.2. Laboratorul poate avea contracte de colaborare cu alte laboratoare acreditate pentru unele din testele sus-menţionate pe care acesta nu le poate realiza.

6. Alte documente:

a) baza de date IT pentru evidenţa activităţii - păstrarea cel puţin 30 de ani pe suport hârtie şi/sau în format electronic;

b) existenţa unui sistem de evaluare a serviciilor furnizate (registru de sugestii şi reclamaţii, care să cuprindă inclusiv modalitatea de rezolvare);

c) prezentarea documentelor din care să reiasă participarea anuală a personalului medical la programe de educaţie medicală continuă;

d) respectarea măsurilor de securitate şi siguranţă la locul de muncă;

e) datele menţionate în dosarul de acreditare vor fi însoţite de declaraţia pe propria răspundere a şefului secţiei, prin care îşi asumă întreaga responsabilitate asupra celor declarate;

f) dosarul va fi semnat de către conducătorul unităţii sanitare şi înaintat Agenţiei Naţionale de Transplant.

 

ANEXA Nr. A

 

CRITERII

de acreditare a activităţilor de ambalare, etichetare şi transport specializat pentru organe

 

1. Prevederi generale cu privire la ambalarea, etichetarea şi transportul organelor

a) Scopurile prezentelor criterii sunt:

- precizarea cerinţelor pentru ambalarea şi etichetarea organelor în vederea promovării unei utilizări sigure şi eficiente;

- definirea termenilor şi responsabilităţilor referitoare la ambalarea, etichetarea şi transportul organelor.

b) Responsabilitatea pentru ambalarea şi etichetarea organelor donatorului decedat este atribuită centrului de prelevare. Echipa de prelevare nu poate părăsi sala de operaţie fără a verifica ambalarea şi etichetarea organelor, în conformitate cu reglementările în domeniu. Ambalarea şi etichetarea organelor se fac în timp util.

c) în cazul în care un organ este reambalat de către un centru de transplant în vederea transportului, centrul de transplant ambalează, etichetează şi expediază organul în conformitate cu această procedură şi notifică imediat centrul care a realizat prelevarea în legătură cu reambalarea.

d) Centrele sau societăţile implicate în transportul de organe aplică proceduri corespunzătoare pentru a asigura integritatea organelor pe durata transportului, precum şi un timp de transport adecvat.

2. Criterii pentru ambalarea externă

a) Centrul de prelevare poate utiliza atât containere interne de transport, cât şi externe, pentru ambalarea organului provenit de la un donator decedat, organ care este transportat în afara unităţii în care organul este prelevat.

b) Un container extern de transport este reprezentat printr-o cutie de transport de unică folosinţă, un răcitor sau un echipament mecanic de conservare.

c) Cutie de transport de unică folosinţă:

- În cazul în care organele, precum şi materialele de tipizare a organelor sunt expediate pe cale comercială, se utilizează o cutie de unică folosinţă.

- Cutia de unică folosinţă se etichetează cu eticheta standardizată. Cutiile de unică folosinţă nu se reutilizează.

- Containerul extern din plastic ondulat sau din carton ondulat acoperit cu o substanţă rezistentă la apă are o rezistenţă la spargere de cel puţin 90 kg.

- Containerul intern are o grosime de 2,5 cm sau este izolat conform prevederilor legale.

- Un sac din plastic de culoare opacă şi etanş se aşază între containerul intern şi containerul extern. Etanş înseamnă că sacul prezintă caracteristici cu privire la prevenirea scurgerii.

- Un al doilea strat de sac etanş din plastic se va aşeza în interiorul containerului intern pentru a conţine gheaţa. Etanş înseamnă că sacul prezintă caracteristici cu privire la prevenirea scurgerii.

d) Răcitor:

- Răcitoarele sunt permise pentru transportul de organe în cazul în care transportul acestora de la centrul de prelevare la centrul de transplant este realizat de către echipa de prelevare.

- Răcitoarele se etichetează cu eticheta standardizată.

- Răcitoarele pot fi reutilizate dacă sunt curăţate şi dezinfectate în mod corespunzător.

- înaintea reutilizării unui răcitor, toate etichetele de la anteriorul donator de organe se îndepărtează.

e) Echipament mecanic de conservare:

- Echipamentele mecanice de conservare sunt permise pentru transportul unui organ.

- Caseta care conţine organul se etichetează cu tipul de organ (de exemplu, rinichi stâng, rinichi drept) şi grupa sanguină.

- Suprafaţa externă a unui echipament mecanic de conservare se etichetează cu eticheta externă standardizată.

- înainte de reutilizarea unui echipament mecanic de conservare, toate etichetele de la anteriorul donator de organe se îndepărtează.

3. Criterii pentru ambalarea internă

a) Toate organele care au fost ambalate pe masa de preparare de la donator (back table) se manipulează respectând prezentele norme.

b) Organele ambalate pe masa chirurgicală de la donator se aşază direct în containerul umed cu gheaţă pentru expeciere.

c) Se utilizează o izolaţie corespunzătoare şi ambalaj cu temperatură controlată, inclusiv gheaţă şi refrigerare corespunzătoare pentru protejarea organelor pe durata transportului.

- Organele se protejează printr-o barieră sterilă triplă.

- Rinichii şi pancreasul se aşază într-un container rigid, care, dacă este steril, poate reprezenta una dintre barierele sterile.

- Inima, ficatul, plămânii şi intestinele nu necesită container rigid.

4. Criterii pentru etichetarea exterioară

a) Atunci când se foloseşte o cutie de transport de unică folosinţă, un răcitor sau un echipament mecanic de conservare pentru transportul organului de la un donator decedat, se utilizează eticheta externă standardizată.

b) Eticheta se fixează pe containerul extern pentru transport.

c) Eticheta conţine următoarele informaţii:

- identificarea centrului de prelevare şi a entităţii în care a avut loc prelevarea, inclusiv adresele şi numerele de telefon ale acestora;

- identificarea centrului de transplant de destinaţie, inclusiv adresa şi numărul de telefon ale acestuia;

- numele şi numărul de telefon ale expeditorului;

- descrierea conţinutului specific al cutiei, cu precizarea că ambalajul conţine un organ, indicându-se tipul de organ şi, dacă este cazul, localizarea acestuia pe stânga sau pe dreapta, precum şi menţiunea „FRAGIL”;

- condiţii de transport recomandate, inclusiv instrucţiuni privind păstrarea recipientului la o temperatură şi într-o poziţie corespunzătoare.

d) Organele transportate sunt însoţite de un raport privind evaluarea organului şi a donatorului, inclusiv tipul de grupă sanguină a donatorului.

e) Cerinţele prevăzute la lit. c) nu sunt obligatorii atunci când transportul are loc în cadrul aceleiaşi unităţi.

5. Criterii pentru etichetarea interioară

a) Organe solide:

- Centrele de prelevare sunt responsabile cu asigurarea unei etichete securizate care conţine datele de identificare a conţinutului specific (de exemplu, ficat, rinichi, inimă) plasate pe sacul exterior sau pe recipientul rigid care conţine organul donatorului.

- Pe lângă conţinutul coletului, informaţia de pe etichetă conţine şi grupa sanguină a donatorului.

b) Containerul pentru materialele de tipizare tisulară se etichetează obligatoriu cu identificatorii unici:

- data naşterii donatorului, iniţialele donatorului;

- fiecare probă se etichetează cu grupa sanguină a donatorului, data şi ora de prelevare a probei şi tipul de ţesuturi.

c) Documentaţia care însoţeşte organul:

- Documentaţia referitoare la donator se plasează fie într-o locaţie destinată în mod special documentaţiei, fie între containerele extern şi intern.

- Această documentaţie include: documentaţia sursă de tipizare a grupei sanguine; rezultatele la testările pentru boli infecţioase, evaluarea donatorului, fişa de prelevare şi fişa de recoltare conform anexei nr. 10 la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi informaţii privitoare la calitatea organului, conform reglementărilor în vigoare.

d) Verificarea etichetării şi a documentaţiei incluse cu privire la organe:

- Verificarea etichetării şi a documentaţiei pentru organe provenite de la un donator decedat se asigură de către centrul de prelevare cu privire la corectitudinea grupei sanguine a donatorului de pe eticheta containerului şi din documentaţia referitoare la donator.

- Fiecare unitate sanitară stabileşte şi implementează o procedură pentru verificarea corectitudinii etichetelor de pe ambalajul destinat organului de către o persoană, alta decât persoana care îndeplineşte cerinţele cu privire la etichetare şi documentaţie definite în prezentele norme.

- Centrul de prelevare păstrează documentaţia privind efectuarea acestor verificări pentru o perioadă de 30 de ani şi pune la dispoziţie documentaţia în vederea verificării.

e) Verificarea informaţiilor cu privire la primirea organului:

- Fiecare centru de transplant stabileşte şi implementează o procedură prin care, la primirea organului provenit de la un

donator decedat şi înaintea implantării, să se asigure că centrul de transplant a primit organul corect pentru candidatul corect la transplant, prin verificarea grupei de sânge înregistrate pentru donator şi pentru primitor, conform cerinţelor stabilite.

- Centrul de transplant păstrează documentaţia privind efectuarea acestor verificări pentru o perioadă de 30 de ani şi pune la dispoziţie documentaţia în vederea verificării.

6. Materiale pentru tipizarea tisulară şi confirmarea grupei de sânge

a) Procedura pentru proba de tipizare tisulară, mediu şi cerinţe pentru transport:

- Fiecare unitate are o procedură scrisă stabilită cu un laborator/laboratoare acreditat/acreditate.

- Procedura include descrieri specifice cu privire la tipul de probă şi mediu, pe lângă cerinţele de transport corespunzătoare.

b) Sânge pentru confirmarea grupei de sânge:

- O eprubetă cu sânge, specială pentru confirmarea grupei de sânge, se transmite către centrul de transplant împreună cu fiecare organ provenit de la un donator decedat şi materialul de tipizare a ţesutului. Această eprubetă se etichetează conform prevederilor în domeniu, fără a se indica tipul de sânge pe etichetă, şi se aşază în containerul izolat.

- Centrul de prelevare este responsabil să se asigure că eprubetă este etichetată în mod corespunzător.

c) Material de tipizare:

- Având în vederea necesarul frecvent de transport, sunt necesare probe suficiente pentru testele de cross match.

- Materialul de tipizare minim care trebuie obţinut pentru fiecare transplant de organe va include următoarele:

- 2 eprubete cu sânge sau

- 3-5 ganglioni limfatici sau

- o bucată de splină 2 X 4 cm în mediu de cultură, dacă este disponibilă.

- Centrul de prelevare pune la dispoziţie probe pentru tipizarea tisulară, la cerere.

7. Organe provenite de la un donator decedat care rămân în antecamera comună cu sala de operaţie a primitorului/primitorilor propus/propuşi

a) Atunci când sunt prelevate organe de la un donator şi acestea rămân în aceeaşi încăpere a sălii de operaţie a primitorului/primitorilor propus/propuşi, centrul de prelevare (dacă este cazul) şi centrul de transplant dezvoltă, implementează şi respectă o procedură în vederea asigurării identificării organului donat corect pentru primitorul corect.

b) Sunt necesare un interval de timp înainte de părăsirea sălii de operaţie a donatorului şi încă un interval de timp înainte de sosirea în sala de operaţie a primitorului. Aceste intervale de timp sunt destinate centrului de transplant pentru a confirma şi susţine prin documente faptul că organul corect a fost identificat pentru primitorul corect, înainte de efectuarea transplantului.

 

ANEXA Nr. 5

 

CRITERII

de acreditare a centrelor de transplant de ţesuturi

 

1. Autorizaţie sanitară de funcţionare a unităţii sanitare solicitante

2. Criterii de organizare

a) infrastructură de transplant (structuri avizate/aprobate de Ministerul Sănătăţii):

- sală de operaţie corespunzătoare pentru transplant;

- pentru transplantul de cornee - microscop operator dotat cu sistem de captare video, instrumentar de microchirurgie, dispozitive transport/depozitare cornee;

- posibilităţi de izolare în ATI;

- salon/rezervă dedicat(ă) pacienţilor posttransplant până la prima externare;

- circuite corespunzătoare pentru pacienţii transplantaţi;

- unitate specializată de laborator acreditată, cu personal care să asigure disponibilitatea laboratorului 24 ore din 24 (în structura centrului de transplant sau prin servicii externalizate);

- serviciu de anatomie patologică, dotat corespunzător pentru studiul biopsiei de ţesut (în structura centrului de transplant sau prin servicii externalizate);

b) echipă chirurgicală şi infrastructura de chirurgie:

- experienţă ca prim operator a medicului coordonator al echipei chirurgicale de cel puţin 500 intervenţii chirurgicale în funcţie de tipul de transplant pentru care solicită acreditarea;

- date privind experienţa chirurgicală şi tipurile de intervenţii chirurgicale în secţia/clinica respectivă, transplantul putându-se realiza doar în secţii/clinici cu număr mare de intervenţii chirurgicale complexe;

- medic coordonator al echipei chirurgicale cu experienţă recunoscută în activitatea de transplant;

- echipa chirurgicală - 2-3 chirurgi în diverse faze de pregătire profesională (medic primar, medic specialist etc.) - disponibilă 24h/zi, 7 zile pe săptămână/365 de zile;

c) terapie intensivă cu experienţă în îngrijirea bolnavilor critici (stările pre- şi posttransplant) - documentat:

- posibilităţi de izolare în Terapia Intensivă pentru îngrijirea specializată a pacientului transplantat;

- medic specialist sau primar ATI;

- supraveghere cu medic specialist sau primar ATI 24h/zi, 7 zile pe săptămână/365 de zile.

3. Personal medical calificat cu experienţă în această activitate

a) medicul coordonator al echipei chirurgicale, cu experienţă supraspecializare în transplant de ţesut (pentru care se solicită acreditarea), cu experienţă de cel puţin 3 ani dobândită în centre cu activitate recunoscută de transplant - certificare prin documente care să ateste că a desfăşurat inclusiv activitate practică ca operator principal;

b) echipa chirurgicală - 2-3 chirurgi în diverse faze de pregătire profesională (medic primar, medic specialist etc.);

c) minimum 2 medici cu diplome de absolvire a unor competenţe pe linie de transplant sau stagii de pregătire în domeniul transplantului (pentru care se solicită acreditarea);

d) echipă multidisciplinară care asigură iniţierea/ monitorizarea posttransplant: medici specialişti (nefrolog, gastroenterolog, cardiolog etc.) cu experienţă în transplant obţinută prin cursuri şi/sau stagii efectuate în centre de transplant acreditate, documentate prin diplome sau atestate;

e) lucrări ştiinţifice:

- care atestă implicarea echipei de transplant în această activitate;

- care confirmă nivelul dezvoltării activităţii de transplant în centrul în care s-a efectuat instruirea;

f) plan de formare profesională continuă şi de dezvoltare a competenţelor specifice pentru personalul medical propriu, elaborat şi respectat.

4. Asigurarea calităţii

a) condiţii de mediu şi de lucru:

- suprafeţele în concordanţă cu legislaţia în domeniu;

- iluminat şi ventilaţie corespunzătoare;

- proceduri de întreţinere a echipamentelor, instrumentelor şi a sistemelor de testare;

- documentaţie privind calibrarea şi revizia anuală a instrumentelor;

- respectarea măsurilor de securitate şi siguranţă la locul de muncă;

b) proceduri operaţionale pentru probele biologice:

- recoltare probe;

- recepţie probe;

- înregistrare probe;

- acceptare probe;

- stocare probe;

- prelucrare, testare şi interpretare probe;

- eliberare şi transmitere a rezultatelor testării;

- respingere probe:

- asigurarea trasabilităţii probelor;

c) control de calitate intern anual pentru toate procedurile utilizate şi extern, după caz;

d) măsuri documentate de evaluare, corectare şi monitorizare continuă a activităţii.

5. Alte documente

a) baza de date IT pentru evidenţa activităţii:

- păstrarea cel puţin 30 de ani pe suport hârtie şi/sau în format electronic;

- aparatură informatică cu posibilitatea de conectare la Registrul naţional de transplant;

- obligativitatea desemnării unui medic responsabil cu raportarea datelor către Agenţia Naţională de Transplant;

b) existenţa unui sistem de evaluare a serviciilor furnizate (registru de sugestii şi reclamaţii, care să cuprindă inclusiv modalitatea de rezolvare);

c) evaluarea asigurării calităţii, cu documentarea reacţiilor adverse, incidentelor, abaterilor, precum şi a măsurilor corective şi preventive aplicate;

d) stocarea înregistrărilor de probe şi a rezultatelor obţinute pentru 30 de ani;

e) prezentarea documentelor din care să reiasă participarea anuală a personalului medical la programe de educaţie medicală continuă;

f) protocol scris cu o bancă de ţesut acreditată sau agreată de Agenţia Naţională de Transplant, conform legislaţiei în vigoare, care să cuprindă inclusiv date privind manipularea, transportul sau administrarea ţesuturilor;

g) datele menţionate în dosarul de acreditare vor fi însoţite de declaraţia pe propria răspundere a şefului secţiei, prin care îşi asumă întreaga responsabilitate asupra celor declarate;

h) dosarul va fi semnat de către conducătorul unităţii sanitare şi înaintat Agenţiei Naţionale de Transplant.

 

ANEXA Nr. 6

 

CRITERII

de acreditare a centrelor de transplant de celule stern hematopoietice centrale şi din sângele periferic

 

1. Autorizaţie sanitară de funcţionare a unităţii sanitare solicitante unde funcţionează un centru de transplant de celule stern hematopoietice centrale şi din sângele periferic

2. Criterii de organizare

- infrastructură de transplant (structuri avizate/aprobate de Ministerul Sănătăţii):

- saloane aseptice dedicate pacienţilor pe toată durata condiţionării, transplantului şi posttransplant pe durata stării de imunosupresie severă;

- circuite separate pentru pacienţii transplantaţi, respectiv pentru personalul medical şi managementul orelor conform programului secţiei de transplant, în vederea minimalizării riscului pentru pacienţii transplantaţi;

- sectorul aseptic din cadrul centrului de transplant va beneficia de un sistem de filtrare, ventilare, încălzire şi răcire, umidificare/dezumidificare automată a aerului propriu;

- este obligatorie realizarea unor cascade de presiune care să asigure o presiune pozitivă în camera pacientului comparativ cu celelalte spaţii limitrofe cu care comunică, cu un minimum de 2,5 Pascali pentru fiecare salt;

- acces non-stop (24/24 şi 7/7) la un medic cu experienţă în transplant medular;

- acces la servicii de suport (aflate în structura centrului de transplant sau prin servicii externalizate utilizate în baza unor protocoale scrise): laboratoare acreditate de testare a histocompatibilităţii, laboratoare de testare a markerilor infecţioşi şi laboratoare clinice;

- În cazul în care nu are în structură o bancă de celule stern, centrul trebuie să aibă acces în baza unui protocol scris la o bancă de celule stern hematopoietice acreditată/agreată conform legislaţiei în vigoare, care să cuprindă inclusiv date privind manipularea, transportul sau administrarea celulelor stern;

- acces la o unitate de transfuzie sanguină 24h/24h.

3. Personal medical calificat cu experienţă în această activitate

a) medicul coordonator - medic specialist/primar în una din următoarele specialităţi: hematologie sau oncologie medicală ori pediatrie cu supraspecializarea hematologie şi/sau oncologie pediatrică, cu experienţă de cel puţin 1 an dobândită în centre cu activitate recunoscută de transplant din ţară sau/şi străinătate, certificate prin documente care să ateste că a desfăşurat inclusiv activitate practică (participarea la un număr minim de 10 transplante de celule stern hematopoietice);

b) minimum 2 medici, în diverse faze de pregătire profesională (medic primar, medic specialist ©te):

- cu una dintre următoarele specialităţi: hematologie sau oncologie medicală ori pediatrie cu supraspecializarea hematologie şi/sau oncologie pediatrică;

- cu experienţă clinică practică în transplantul medular/celule stern hematopoietice de cel puţin 6 luni;

c) număr adecvat de asistenţi medicali, conform normărilor în vigoare, cu experienţă în domeniul transplantului de celule stern;

d) terapie intensivă cu experienţă în îngrijirea bolnavilor critici (stările pre- şi posttransplant): îngrijirea specializată a pacientului transplantat de către un medic primar ATI cu experienţă în îngrijirea bolnavului critic;

e) lucrări ştiinţifice:

- care atestă implicarea echipei de transplant în această activitate;

- care confirmă nivelul dezvoltării activităţii de transplant în centrul în care s-a efectuat instruirea;

f) plan de formare profesională continuă şi de dezvoltare a competenţelor specifice pentru personalul medical propriu, elaborat şi respectat.

4. Asigurarea calităţii

a) condiţii de mediu şi de lucru:

- suprafeţele în concordanţă cu legislaţia în domeniu;

- iluminat şi ventilaţie corespunzătoare;

- proceduri de întreţinere a echipamentelor, instrumentelor şi a sistemelor de testare;

- documentaţie privind calibrarea şi revizia anuală a instrumentelor;

- respectarea măsurilor de securitate şi siguranţă la locul de muncă;

b) proceduri operaţionale pentru probele biologice:

- recoltare probe;

- recepţie probe:

- înregistrare probe;

- acceptare probe;

- stocare probe;

- prelucrare, testare şi interpretare probe;

- eliberare şi transmitere a rezultatelor testării;

- respingere probe;

- asigurarea trasabilităţii probelor;

c) control de calitate intern anual pentru toate procedurile utilizate şi extern, după caz;

d) măsuri documentate de evaluare, corectare şi monitorizare continuă a activităţii.

5. Alte documente

a) baza de date IT pentru evidenţa activităţii:

- păstrarea cel puţin 30 de ani pe suport hârtie şi/sau în format electronic;

- aparatură informatică cu posibilitatea de conectare la Registrul naţional de transplant şi la Registrul naţional al donatorilor voluntari de celule stern hematopoietice;

- obligativitatea desemnării unui medic responsabil CU raportarea datelor către Agenţia Naţională de Transplant şi încărcarea cu date a Registrului naţional de transplant;

b) existenţa unui sistem de evaluare a serviciilor furnizate (registru de sugestii şi reclamaţii, care să cuprindă inclusiv modalitatea de rezolvare);

c) evaluarea asigurării calităţii, cu documentarea reacţiilor adverse, incidentelor, abaterilor, precum şi a măsurilor corective şi preventive aplicate pentru următoarele:

- reacţiile adverse severe şi incidentele grave legate de donator;

- reacţiile adverse severe şi incidentele grave apărute la pacient şi legate de produsul donat;

d) existenţa unui sistem de etichetare codificată, care să permită stabilirea trasabilităţii pentru donator, pacient, celule stern hematopoietice şi probele de sânge;

e) stocarea înregistrărilor de probe şi a rezultatelor obţinute pentru 30 de ani;

f) convenţii cu terţe părţi din România şi din ţări ce aparţin Uniunii Europene sau cu terţe părţi din ţări ce nu aparţin Uniunii Europene,

g) prezentarea documentelor din care să reiasă participarea anuală a personalului medical la programe de educaţie medicală continuă;

h) datele menţionate în dosarul de acreditare vor fi însoţite de declaraţia pe propria răspundere a şefului secţiei, prin care îşi asumă întreaga responsabilitate asupra celor declarate;

i) dosarul va fi semnat de către conducătorul unităţii sanitare şi înaintat Agenţiei Naţionale de Transplant.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

DECIZIA Nr. 9

din 10 iunie 2013

 

Dosar nr. 6/2013

 

Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale Românită

Ecaterina Vrânceanu - judecător la Secţia I civilă

Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă

Alina Sorinela Macavei - judecător la Secţia I civilă, judecător-raportor

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Adriana Chioseaua - judecător la Secţia a II-a civilă, judecător-raportor

Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Niculae Măniguţiu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător-raportor

Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Gheorghiţa Luţac - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 6/2013 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură civilă, şi ale art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent-şef Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 2/3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şt Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012, cu referire la revizuirea din oficiu a pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, atunci când printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-au dispus anularea deciziei de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, şi menţinerea în plată a pensiei de serviciu, în cuantumul anterior.

Reprezentantul procurorului general, doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin, a susţinut recursul în interesul legii şi a solicitat, în temeiul art. 517 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în privinţa problemei de drept care formează obiectul judecăţii.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară Recursurile în interesul legii, astfel cum au fost sintetizate prin recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012, cu referire la revizuirea din oficiu a pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, atunci când printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-au dispus anularea deciziei de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010 şi menţinerea în plată a pensiei de serviciu, în cuantumul anterior.

2. Examenul jurisprudenţial

Prin recursurile în interesul legii se arată că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept ce formează obiectul judecăţii.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, deciziile de revizuire emise în temeiul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, au fost menţinute ca legale, reţinându-se că prin acest act normativ a fost reglementată o altă etapă în procesul de transformare a pensiilor speciale în pensii de asigurări sociale, etapă în care s-a procedat la revizuirea, cu respectarea principiului contributivităţii, a cuantumului pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiect al recalculării.

Faptul că decizia de recalculare precedentă, emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, a fost anulată în cadrul unei proceduri judiciare ce a fost finalizată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-a dispus şi menţinerea în plată a pensiei de serviciu anterioare nu înseamnă că nu mai pot fi aplicate prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

Dimpotrivă, şi în aceste situaţii sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, întrucât obligaţiile rezultate din anularea prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, subzistă doar atât timp cât este în vigoare şi temeiul legal în baza căruia au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti respective. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012.

Puterea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea judecătorească anterioară prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, va funcţiona numai pentru perioada de timp cât obiectul judecăţii precedente este în fiinţă şi cât timp se păstrează temeiul juridic ce a stat la baza emiterii sale, iar obligaţiile rezultate din anularea deciziilor de recalculare subzistă doar atât timp cât este în vigoare temeiul legal în baza căruia au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Totodată, s-a reţinut că nu se aduce atingere dreptului de proprietate, fiind invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României şi alte 4 cereri (Decizia din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 decembrie 2012. paragrafele 44 şi 48). şi nici principiului stabilităţii raporturilor juridice, întrucât respectarea acestui principiu nu exclude o intervenţie ulterioară a legiuitorului, dacă anumite circumstanţe obiective sunt de natură să impună o atare intervenţie.

3.2. Într-o a două orientare jurisprudenţială, minoritară, deciziile de revizuire au fost anulate, considerându-se că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu sunt aplicabile, întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat izvorâtă din hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a stabilit în favoarea reclamanţilor dreptul de a beneficia în continuare de pensia specială, în cuantumul avut anterior aplicării Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, invocându-se principiile ce decurg din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Pravednaya împotriva Rusiei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Astfel, s-a reţinut că aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat presupune ca partea care a câştigat procesul să se poată prevala, într-o nouă judecată, de dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, fără ca instanţa în faţa căreia este invocată această apărare să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului, ceea ce rezidă în obligativitatea dezlegărilor date prin hotărârea judecătorească anterioară cu privire la problemele de drept dezbătute care sunt reiterate în noul litigiu.

Întrucât dreptul de a beneficia de cuantumul pensiei, astfel cum a fost stabilit anterior recalculării efectuate în baza Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că aplicarea acestui act normativ este contrară principiilor instituite prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu se mai poate recurge la revizuirea pensiei prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, decât cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi al drepturilor astfel stabilite care constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

În acest sens, au fost invocate şi considerentele Deciziei nr. 215 din 13 martie 2012, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu cuprinde prevederi care să împiedice executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, atât timp cât este în vigoare temeiul legal în baza căruia aceste hotărâri au fost pronunţate.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că prima orientare jurisprudenţială majoritară este în litera şi spiritul legii, pentru următoarele considerente:

În temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, s-a realizat recalcularea tuturor pensiilor speciale prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, în scopul integrării pensiilor de serviciu în sistemul public de pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000*) privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul pensiilor a fost determinat prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat cu valoarea punctului de pensie, pe baza documentelor existente în dosarele de pensionare. Procedura de recalculare a pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, a fost detaliată şi s-a desfăşurat în baza metodologiei de recalculare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 737/2010**) privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care, în cuprinsul art. 2, a stabilit un termen de 30 de zile de la data intrării sale în vigoare pentru realizarea acestor operaţiuni.

Cu privire la măsurile promovate prin Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României şi alte 4 cereri (Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior) şi în Cauza Constantin Abătută şi alţii împotriva României (Decizia din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 16 august 2012), că reforma sistemelor de pensii s-a bazat pe motive obiective, respectiv contextul economic şi corijarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii, şi că reducerea cuantumului pensiilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ulterior de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, fiind menite să asigure echilibrul bugetar şi să corijeze disparităţile existente între diferitele sisteme de pensii, astfel încât motivele care au stat la baza adoptării acestei legi nu au fost considerate nerezonabile sau disproporţionate, iar măsurile criticate de reclamanţi nu au fost de natură să îi facă pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, a instituit o nouă procedură de revizuire a pensiilor, distinctă si ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010.

Astfel, prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, s-a prevăzut că pensiile prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor acestei legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, îh termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă. Rezultă astfel că au format obiect al procedurii de revizuire toate deciziile de recalculare a pensiei emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, fără vreo distincţie, după cum acestea au fost sau nu atacate în justiţie, iar în această din urmă ipoteză, indiferent dacă au fost sau nu menţinute de instanţe.

Întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, sfera de aplicare a procedurii instituite prin acest act normativ nu poate fi limitată doar la revizuirea deciziilor de recalculare care nu au fost contestate în justiţie ori în privinţa cărora contestaţiile au fost respinse şi nici la procedurile iniţiate de beneficiarii deciziilor de recalculare a pensiilor emise în baza Legii nr. 119/2010. cu modificările ulterioare, care au formulat cereri în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

În sensul celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 214/2012 şi nr. 215/2012), dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu fac trimitere şi nici nu urmăresc anularea ori lipsirea de efect a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au anulat deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 şi nu pot fi reţinute încălcări ale dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

În plus, din prevederile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, rezultă că s-a urmărit ca în procedura de revizuire să nu fie afectate, prin restituire, drepturile de pensie deja încasate de beneficiari, fie în baza unor hotărâri judecătoreşti, fie în baza deciziilor de recalculare, de vreme ce obligaţia de restituire instituită prin text vizează doar plata către beneficiari a diferenţelor dintre cuantumul cuvenit al pensiei, rezultat în urma recalculării, şi cel obţinut în urma revizuirii, pentru perioada de la 1 septembrie 2010 şi până la data revizuirii.

Ca atare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu a retroactivat asupra prestaţiilor deja încasate de beneficiarii drepturilor de pensie, acestea nefiind supuse restituirii, iar efectele hotărârilor judecătoreşti prin care s-au anulat deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi s-a dispus plata pensiilor în cuantumul avut anterior recalculării au rămas câştigate pe toată perioada cuprinsă între data rămânerii definitive şi irevocabile a acestor hotărâri judecătoreşti şi data emiterii deciziilor de revizuire în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

În acest sens, au fost invocate, mutatis mutandis, şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011.

5. Raportul asupra recursurilor în interesul legii

Prin raportul întocmit, în temeiul art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au propus şi au motivat proiectul soluţiei de admitere a recursurilor în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor ce formează obiectul judecăţii, în sensul primei orientări jurisprudenţiale.

6. Înalta Curte

Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizata, iar recursurile în interesul legii sunt admisibile, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

Problema de drept ce formează obiectul judecăţii vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (J) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, cu referire la revizuirea pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, în ipoteza în care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pronunţată în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, s-au dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu şi menţinerea în plată a acestei pensii.

Practica neunitară care a determinat promovarea prezentului recurs în interesul legii a fost creată de interpretarea diferită a noţiunilor de „putere de lucru judecat” şi de „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a principiului stabilităţii raporturilor juridice izvorâte din hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Analizând atât argumentele prezentate de instanţe în cele două opinii jurisprudenţiale contrare, precum şi argumentele invocate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Sub aspectul existenţei puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei de recalculare a pensiei dispusă în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, faţă de contestaţia formulată cu privire la decizia de revizuire a aceleiaşi pensii, emisă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, se constată că cele două hotărâri judecătoreşti sunt pronunţate în baza unor temeiuri juridice diferite, respectiv Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

Or, pentru existenţa „lucrului judecat”, potrivit art. 1201 din Codul civil, este nevoie de o triplă identitare: de părţi, de obiect şi de cauză, care nu se regăseşte în situaţia analizată, întrucât cele două contestaţii, deşi implică aceleaşi părţi şi au acelaşi obiect, nu se întemeiază pe aceeaşi cauză.

Sub acest aspect, în Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012, Curtea Constituţională a precizat că „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, distinctă şi ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010”.

Ca atare, puterea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea judecătorească prin care s-a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, este limitată în timp, existând numai atâta vreme cât este în vigoare temeiului juridic care a constituit cauza contestaţiei, în acelaşi sens, referindu-se la hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, s-a exprimat de altfel şi Curtea Constituţională în aceeaşi decizie nr. 215 din 13 martie 2012, statuând următoarele: „astfel de hotărâri judecătoreşti se bucură de autoritatea de lucru judecat şi determină obligarea autorităţilor publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanţele de judecată, însă această obligaţie subzistă atât timp cât este în vigoare şi temeiul legal în baza căruia au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile”. Tot astfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, statuând că autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale care a stat la baza pronunţării hotărâri.

În acest context, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanţă şi considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, în care s-a precizat că „ceea ce se subsumează conceptului de facta praeterita este dobândirea calităţii de pensionar. [...] drepturile rezultate în urma obţinerii calităţii menţionate [...] se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori şi ad aetemam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestaţiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului”, astfel încât „cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţă, se constituie chiar în dobândirea calităţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita”.

Raportat la considerentele expuse, în contextul prezentei cauze, este de reţinut că eventualele modificări legislative afectează numai de la momentul intrării lor în vigoare pensiile care sunt în curs de plată. Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, legiuitorul român a înţeles să modifice condiţiile în care are loc pentru viitor revizuirea pensiilor de serviciu, anterior reglementate prin Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi pusă în practică prin Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, aflându-ne, drept urmare, în situaţia unor proceduri legale separate şi succesive.

Cu alte cuvinte, revizuirea pensiilor de serviciu, dispusă în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, prin faptul că a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, constituie o reglementare nouă în materia recalculării pensiilor, prin care legiuitorul a dispus cu privire la acordarea şi condiţiile de acordare a acelor prestaţii de asigurări sociale, respectiv asupra componentei necontributive a pensiei de serviciu, care constituie un drept neprevăzut în Constituţie. Sub acest aspect, se constată că, în Decizia nr. 855 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, Curtea Constituţională a precizat că „legiuitorul este liber de a dispune cu privire la acordarea şi condiţiile de acordare a unor drepturi care nu sunt prevăzute de Constituţie”, iar, în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 53 din Constituţie „sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie de serviciu, deci la suplimentul financiar acordat de stat”.

În temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, revizuirea se impune a fi realizată asupra tuturor pensiilor de serviciu, fără a se face nicio distincţie, câtă vreme în acest nou act normativ nu există prevederi în acest sens, fiind corect aplicat principiul ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus.

Au fost astfel revizuite inclusiv acele dispoziţii de pensionare supuse anterior judecăţii şi finalizate irevocabil prin admiterea contestaţiei, anularea revizuirii şi dispunerea punerii în plată a pensiilor de serviciu.

Potrivit considerentelor anterioare privind efectele în timp născute de dispoziţia de pensionare, o nouă revizuire a unui drept confirmat pe cale judecătorească poate avea loc atunci când dreptul se exercită prin prestaţii succesive, întrucât în această situaţie prestaţiile, constituind facta futura, intră sub imperiul legii noi, de la momentul la care legea intră în vigoare.

În Decizia nr. 1.048 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a arătat că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată [...] în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii”.

Prin urmare, legea nouă, aplicându-se numai prestaţiilor efectuate după intrarea sa în vigoare, nu aduce atingere puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate sub incidenţa altei legi.

Posibilitatea de modificare a legilor constituie o expresie a suveranităţii statelor, iar, în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că „statele părţi la Convenţie se bucură de o marjă de apreciere destui de mare atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor pentru a stabili echilibrul dintre cheltuielile şi veniturile statului implică de obicei un examen al chestiunilor politice, economice şi sociale, Curtea consideră că autorităţile naţionale se află în principiu într-o poziţie mai bună pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv şi aceasta respectă alegerile lor, cu excepţia situaţiei în care acestea sunt în mod evident lipsite de o bază rezonabilă” (Cauza Ana Maria Frimu împotriva României şi afte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragraful 41).

Cât priveşte existenţa unei „baze rezonabile” pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, Curtea Constituţională, în

Decizia nr. 214 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, a considerat că adoptarea acestui act normativ are natura unei situaţii extraordinare, întrucât „prin aplicarea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, emisă în aplicarea Legii nr. 119/2010, în practică, s-a ajuns la emiterea unor decizii de stabilire a cuantumului pensiilor neconforme cu situaţia veniturilor realizate pe parcursul vieţii profesionale a destinatarilor măsurilor de recalculare, precum şi faptul că era necesară remedierea acestei situaţii într-un termen cât mai scurt, pentru a se asigura valorificarea în mod just şi în conformitate cu principiul contributivităţii a drepturilor de pensie a unor largi categorii socioprofesionale”.

De asemenea, referindu-se la temeiul adoptării Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că „reforma sistemelor de pensii se baza pe motive obiective invocate la momentul adoptării Legii nr. 119/2010, respectiv contextul economic actual şi corijarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii” (Cauza Ana Mana Frimu împotriva României şi alte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragraful 42).

Întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 este adoptată în scopul remedierii procedurii prevăzute de Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, se poate afirma că argumentele Curţii Constituţionale sunt valabile şi în susţinerea existenţei unei „baze rezonabile” pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

Potrivit celor reţinute de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 215 din 13 martie 2012, „Dacă Legea nr. 119/2010 constituie reglementarea de drept substanţial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor şi modul de calcul al drepturilor de pensie, ţinând cont de specificul situaţiilor categoriilor socioprofesionale în cauză”.

Practic, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, legiuitorul a înţeles să reglementeze o nouă procedură de recalculare a pensiilor de serviciu, distinctă şi ulterioară, denumită „revizuire”, şi având în vedere alte criterii decât cele menţionate în Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi detaliate în Hotărârea Guvernului nr. 737/2010. Astfel, prima recalculare a pensiei de serviciu urmează a fi reluată, indiferent de soluţiile pronunţate în contestaţiile soluţionate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ceea ce demonstrează că niciun aspect dezlegat de către instanţă în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, nu poate fi opus în cadrul noii proceduri cu putere de lucru judecat.

Drept urmare, particularitatea raportului existent între Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, se reflectă şi în ceea ce priveşte efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

În doctrină, referitor la autoritatea în faţa instanţei civile a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o altă instanţă civilă, se menţionează că, dacă cel de-al doilea litigiu se suprapune doar în parte cu ceea ce a fost deja judecat, astfel cum se întâmplă în speţa de faţă, în care cauza este diferită, atunci va interveni efectul pozitiv, care trebuie să asigure evitarea contrazicerii între cele două hotărâri. Aceasta înseamnă că instanţa trebuie să considere drept „dat” conţinutul hotărârii anterioare, pe care va trebui să îşi fundamenteze propria hotărâre (Adina Nicolae, „Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârii judecătoreşti”, Editura Universul Juridic, 2008, p. 229).

Or, din moment ce revizuirea dispusă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, impune reluarea procedurii de recalculare, acest „dat” al hotărârii judecătoreşti anterioare rămâne lipsit de conţinut.

În aceste condiţii, deşi fundamentul efectului pozitiv trebuie găsit în imutabilitatea verificării jurisdicţionale şi ceea ce a stabilit deja judecătorul nu mai poate fi reluat într-un proces ulterior (Adina Nicolae, „Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârii judecătoreşti”, Editura Universul Juridic, 2008, p. 230), particularitatea amintită a raportului dintre Legea nr. 119/2010, aprobată prin Legea nr. 109/2012, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, face ca acest efect pozitiv să nu se manifeste, întrucât, chiar în conţinutul său, noua lege permite reluarea verificării jurisdicţionale în scopul aplicării unor noi criterii de revizuire.

Concluzionând, se poate afirma că nu există putere de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate într-o contestaţie prin care a fost anulată, în mod irevocabil, decizia de revizuire a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010. cu modificările ulterioare, faţă de o nouă contestaţie formulată împotriva deciziei de revizuire a aceleiaşi pensii de serviciu, emisă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

O atare concluzie este susţinută şi de opinia doctrinară potrivit căreia „o hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat unei cereri bazate pe o cauză care a luat naştere după pronunţarea respectivei hotărâri” (Adina Nicolae, „Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârii judecătoreşti”, Editura Universul Juridic, 2008, p. 83)

Pentru aceleaşi argumente nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind încălcarea dreptului de acces la instanţă, ca efect al înlăturării efectelor unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Întrucât efectele hotărârilor judecătoreşti prin care au fost anulate deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi păstrate în plată pensiile de serviciu au fost executate până la momentul emiterii noii decizii de revizuire date în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu se poate aprecia că accesul la justiţie este iluzoriu, prin neexecutarea unui hotărâri judecătoreşti în detrimentul uneia dintre părţi, astfel încât practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei) invocată în opinia minoritară nu este incidenţă.

Analizând cel de-al doilea argument care a dat naştere practicii neunitare, cel ai existenţei în patrimoniul con testatori lor a unui „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia europeană a drepturilor omului, rezultând din recunoaşterea pe cale judecătorească, în mod definitiv şi irevocabil, a dreptului de a încasa pensia de serviciu, într-un cuantum care nu mai poate fi revizuit, se observă că asupra acestui argument s-au pronunţat deja atât Curtea Constituţională, cât şt Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională a statuat, cu privire la regimul special al pensiilor de serviciu, în sensul că „acestea sunt compuse din două elemente, [...] şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului [...]. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat”. S-a arătat, de asemenea, că „acordarea acestui supliment [...] nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia”. Prin urmare, „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii”.

La aceeaşi concluzie a ajuns şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când a apreciat că „diminuarea pensiilor reclamantelor, deşi substanţială [în proporţie de aproximativ 70%], constituia o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 19/2000 pentru a obţine echilibrul bugetar şi de a corecta disparităţile existente între diferitele sisteme. După exemplul Curţii Constituţionale, Curtea estimează că aceste motive nu ar putea fi considerate nerezonabile sau disproporţionate”, iar „măsurile criticate de către reclamante nu le-au făcut să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor” (Cauza Ana Maria Frimu împotriva României şi alte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragrafele 44 şi 48)- Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat în considerare totodată faptul că „reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale dobândite în temeiul contribuţiilor plătite în timpul anilor de activitate” (Cauza Ana Maria Frimu împotriva României şi alte 4 cereri, Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior, paragraful 45), recunoscând astfel protecţia noţiunii de „bun” numai în limitele pensiei contributive.

Având în vedere că situaţiile juridice din cauzele analizate în prezentul recurs se suprapun integral cu cea avută în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României şi alte 4 cereri (Decizia din 7 februarie 2012, citată anterior) şi că sunt diferite de cauzele invocate în opinia minoritară, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat anterior încălcări ale drepturilor fundamentale, se poate aprecia cu temei că acestea din urmă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Pravednaya împotriva Rusiei; Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei; Hotărârea din 14 februarie 2012, pronunţată în Cauza Arras şi alţii împotriva Italiei] Hotărârea din 14 decembrie 1999, pronunţată în Cauza Antonakopoulos, Vortsela şi Antonakopoulous împotriva Greciei: Hotărârea din 28 martie 2000, pronunţată în Cauza Dimitrios Georgiadis împotriva Greciei) nu pot determina o altă soluţie în prezentul recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte interpretarea diferită a principiului stabilităţii raporturilor juridice, se observă că respectarea acestui principiu nu interzice o intervenţie ulterioară a legislativului într-un domeniu deja reglementat, cu condiţia ca o astfel de intervenţie să fie impusă de motive obiective, iar eventuala ingerinţă asupra drepturilor pe care legea anterioară Ie-a recunoscut să fie legală, legitimă şi să păstreze un just echilibru între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.

Dacă existenţa unor motive obiective pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 a fost demonstrată anterior, pe baza argumentelor precizate în preambulul său, în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerinţa, constând în reducerea pensiilor ca urmare a revizuirii acestora, trebuie avute în vedere aceleaşi argumente care au stat la baza verificării ingerinţei aduse prin Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, întrucât efectele acestor două acte normative asupra „bunului” sunt identice.

O analiză asupra ingerinţei din perspectiva „dreptului la respectarea bunului”, bun concretizat în pensia de serviciu, prin recalcularea acesteia în temeiul unui act normativ, a fost realizată în cadrul recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 29/2011, prin care completul legal constituit al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis că Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care a suprimat acordarea beneficiului necontributiv suportat de bugetul de stat, diminuând astfel pensia de serviciu până la limita beneficiului contributiv, reprezintă o „ingerinţă” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor, în raport cu art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei europene a drepturilor omului.

S-a constatat, de asemenea, că, pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să respecte un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.

Motivele prezentate anterior în demonstrarea inexistenţei puterii lucrului judecat determină constatarea că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, nu reglementează raporturi juridice izvorâte din hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ci se aplică pensiilor plătite după intrarea sa în vigoare, acestea constituind fapte juridice constând în prestaţiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, corespunzătoare lunii în curs în care sunt calculate, în temeiul legii în vigoare la momentul plăţii.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea securităţii raporturilor juridice izvorâte din hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, iar, în ceea ce priveşte prestaţiile de asigurări sociale născute sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, argumentele pentru care o astfel de încălcare nu există au fost pe larg expuse atât în Decizia nr. 29/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, cât şi în Decizia din 7 februarie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ana Maria Frimu împotriva României şi alte 4 cereri, citată anterior.

Considerentele din cuprinsul acestor hotărâri pot fi valorificate şi în cauza de faţă, pentru motive de identitate, deoarece revizuirea pensiei de serviciu din perspectiva unui alt temei juridic, cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, produce aceleaşi consecinţe juridice ca şi recalcularea prevăzută de Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, respectiv diminuarea pensiei de serviciu.

Astfel fiind, putem concluziona că, atâta vreme cât posibilitatea de recalculare a pensiilor de serviciu a fost deja acceptată, argumentul privind încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice nu poate împiedica revizuirea pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, va stabili că sunt supuse revizuirii şi pensiile prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, atunci când deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reţine puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, stabileşte că sunt supuse revizuirii şi pensiile prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, atunci când deciziile de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reţine puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2013.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Livia Doina Stanciu

Magistrat-asistent-şef

Bogdan Georgescu


*) Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

**) Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.