MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 449/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 449         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 22 iulie 2013

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

240. - Lege pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”

 

680. - Decret privind promulgarea Legii pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”

 

DECIZII ALE SENATULUI

 

9. - Decizie privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 22-28 iulie 2013

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 214 din 9 mai 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Decizia nr. 284 din 23 mai 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale art. 311 alin. (2) teza a două din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001

 

Decizia nr. 302 din 13 iunie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 teza întâi şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Decizia nr. 304 din 13 iunie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

450. - Ordin al ministrului pentru societatea informaţională privind retragerea de pe piaţă, interzicerea comercializării şi utilizării echipamentelor radio neconforme, model DR-435Tşi DR-135T, producător Alinco, introduse pe piaţa din România de către Societatea „Mondo Plast” - S.R.L.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

345. - Decizie privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L.)

 

LEGI ŞI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială

a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană

în cadrul programului „Avion mulţi rol al Forţelor Aeriene”

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, prin:

a) atribuirea de către Guvernul României Guvernului Republicii Portugheze a contractului de achiziţie a 12 avioane F-16 A/B MLU M 5.2 din excedent, a serviciului de instruire a personalului navigant şi tehnic în Portugalia şi România, a serviciului de asistenţă tehnică în România, precum şi a elementelor de suport logistic, cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012;

b) atribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii de contracte succesive de tip Letter of Offer and Acceptance - LOA specifice Programului Foreign Military Sales - FMS, pentru achiziţionarea armamentului şi muniţiei necesare, completarea pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, cu respectarea prevederilor art. 22 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012;

c) asigurarea fondurilor pentru implementarea în totalitate a obiectivelor aflate în responsabilitate naţională, inclusiv a proiectelor aferente infrastructurii necesare operării avioanelor.

(2) Distrugerea, deteriorarea sau pierderea produselor prevăzute la alin. (1) lit. a) din vina părţii române este suportată de partea română în condiţiile stabilite prin contract, din momentul intrării în vigoare a acestuia.

Art. 2. - Se mandatează Ministerul Apărării Naţionale prin Compania Naţional㠄Romtehnica” - S.A. să semneze,

În numele Guvernului României, contractele prevăzute la art. 1 alin. (1)lit. a)şi b).

Art. 3. - Derularea contractelor de tip LOA prin Programul FMS se realizează cu respectarea cerinţelor legislaţiei Statelor Unite ale Americii şi a directivelor Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii, care reglementează administrarea şi implementarea asistenţei militare de securitate.

Art. 4. - (1) Pentru realizarea activităţilor prevăzute Sa art. 1 alin. (1) lit. a) şi b), prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (1), (3), (5), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Ministerul Apărării Naţionale să efectueze lichidarea, ordonanţarea şi plata obligaţiilor pe baza actelor justificative puse la dispoziţie de Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul Republicii Portugheze, potrivit contractelor prevăzute fa art. 1 alin. (1) lit. a) şi b).

(2) Prin derogare de la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, creditele bugetare aprobate în bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene prevăzute de prezenta lege se repartizează integral.

Art. 5. - Sumele estimate, necesare realizării activităţilor prevăzute la art. 1, se vor asigura prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, conform anexei*).

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 15 iulie 2013.

Nr. 240.


*) Anexa nu se publica, fiind clasificată, potrivit legii.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1)şi ale ari 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene” şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 11 iulie 2013.

Nr. 680.

 

DECIZII ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

DECIZIE

privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 22-28 iulie 2013

 

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Regulamentul Senatului» aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

preşedintele Senatului decide:

 

Articol unic. - În perioada 22-28 iulie 2013, conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Nicolae Moga, vicepreşedinte al Senatului.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 22 iulie 2013.

Nr. 9.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 214

din 9 mai 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Vasile Augustin Roşiu în Dosarul nr. 11.603/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.361 D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 6 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.603/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art.” 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepţia a fost ridicată de Vasile Augustin Roşiu cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 275/2006 încalcă egalitatea în drepturi şi dreptul la apărare, întrucât dau posibilitatea unor funcţionari care nu au abilitatea de organe de cercetare penală să constate abaterile disciplinare săvârşite de persoanele condamnate şi nu asigură asistarea de către un avocat din oficiu în faţa comisiei de disciplină şi a judecătorului delegat. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 aduc atingere principiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, instanţele judecătoreşti şi folosirea căilor de atac, deoarece sancţiunile aplicate de către comisia de disciplină din cadrul locului de deţinere sunt puse în executare mai înainte de a rămâne definitive. În fine, susţine că dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 mai încalcă şi prevederile constituţionale privind neretroactivitatea legii, dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură, accesul la cultură, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la mediu sănătos, munca şi protecţia socială a muncii, dreptul de proprietate privată, libertatea economică, nivelul de trai, protecţia copiilor şi a tinerilor, protecţia persoanelor cu handicap, dreptul de petiţionare, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, înfăptuirea justiţiei, rolul Ministerului Public şi inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind obligaţia de a respecta drepturile omului, dreptul la viaţă, interzicerea torturii, dreptul la libertate şi la siguranţă, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de exprimare, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea discriminării, interzicerea abuzului de drept, limitarea folosirii restrângerii drepturilor, examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă, audierea publică şi accesul la documente, reparaţia echitabilă, motivarea hotărârilor şi deciziilor, apărarea drepturilor omului recunoscute, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară şi dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. În acest sens, arată că este supus la tratamente inumane şi degradante prin condiţiile de detenţie pe care le are în penitenciarele din România, iar statul român, prin funcţionarii săi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi prin judecătorii delegaţi, supun deţinuţii la genocid, la grave erori judiciare, fraude procesuale şi falsuri.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2007.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Arată că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 462/2007.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de

autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 474/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi â măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 72 alin. (1): „Abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciare şi se consemnează într-un raport de incident.”;

- Art. 73 alin, (4); „Comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei alte persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.”;

- Art. 74 alin. (3), (4) şi (7): „(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:

a) admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

[...] (7) Plângerea formulată conform alin. (1) şi contestaţia introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancţiunilor disciplinare, cu excepţia celei prevăzute în art. 71 alin. (i) lit. f).”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, ale art. 23 alin. (1), (11), (12) şi (13) privind libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 31 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la informaţie, ale art. 32 alin. (1), (5) şi (7) privind dreptul la învăţătură, ale art. 33 referitor la accesul la cultură, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 35 referitor la dreptul la mediu sănătos, ale art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 44 alin. (1), (2), (3), (4) şi (7) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 referitor la libertatea economică, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 48 alin. (1) şi (3) referitor la familie, ale art. 49 alin. (1), (2), (3) şi (5) privind protecţia copiilor şi a tinerilor, ale art. 50 referitor la protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (3) referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 2 privind dreptul la viaţă, ale art. 3 referitor la interzicerea torturii, ale art. 5 privind dreptul la libertate şi la siguranţă, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind legalitatea pedepsei, ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 10 privind libertatea de exprimare, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării, ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, ale art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor, ale art. 38 referitor la examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă, ale art. 40 privind audierea publică şi accesul la documente, ale art. 41 referitor la reparaţia echitabilă, ale art. 45 privind motivarea hotărârilor şi deciziilor, ale art. 53 referitor la apărarea drepturilor omului recunoscute din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, ale art. 3 referitor la dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară şi ale art. 4 privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 şi ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 72, 73 şi 74 din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi Decizia nr. 474 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale, care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridica a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului oh cu cea a inculpatului.

Curtea a constatat că art. 74 alin. (7) din Legea nr. 27572006 se referă la măsurile disciplinare şi la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea legiuitorul, în considerarea acestor diferenţe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuţie principiul referitor la prezumţia de nevinovăţie.

Curtea a mai reţinut că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Totodată,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în cauza „Pilfa contra Italiei”, a reţinut că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Constituţie. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, urmare unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.

De asemenea, Curtea a reţinut că nu este afectat nici principiul prezumţiei de nevinovăţie, deoarece domeniul său de aplicare vizează materia penală, respectiv situaţiile în care fapta atribuită unei persoane are conotaţii penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumţia constituie suportul dreptului la apărare si, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal, neguvernând activitatea organelor cu atribuţii în materia abaterilor disciplinare. De altfel, hotărârea comisiei de disciplină poate fi contestată în faţa unui judecător, care, respectând exigenţele prezumţiei de nevinovăţie şi ale dreptului la apărare, ascultă în mod obligatoriu la locul de deţinere persoana condamnată şi procedează la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului, în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 496 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 14 iulie 2011, Decizia nr. 686 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011, şi Decizia nr. 173 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 aprilie 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Celelalte prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei nu sunt aplicabile în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3: al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Augustin Roşiu în Dosarul nr. 11.603/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (4) şi art. 74 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 284

din 23 mai 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale art. 311 alin. (2) teza a două din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan M i nea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale art. 311 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Minai Chiţu în Dosarul nr. 8.527/86/2012 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 66D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei un înscris prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că în cauză se justifică menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.129 din 23 septembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8.527/86/2012, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale art. 311 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Mihai Chiţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Consiliului Local al Comunei Hănţeşti, prin care au fost validate mandatele consilierilor locali obţinute în urma alegerilor locale din iunie 2012.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, pe de o parte, că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, precum şi ale întregii legi încalcă principiul egalităţii de şanse, prevăzut de art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie, Aceasta, deoarece legea criticată nu precizează în concret în ce condiţii îşi pot face campanie electorală candidaţii care deţin funcţii sau demnităţi publice şi, mai precis, nu impune acestor persoane renunţarea la funcţiile deţinute pentru a candida la alegeri. Prin urmare, aceste persoane sunt retribuite, în calitatea lor oficială, pe perioada desfăşurării campaniei electorale şi influenţează votul cetăţenilor, prin funcţia ocupată în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale. În concluzie, autorul excepţiei apreciază că legea ar trebui să prevadă, în concret, în spiritul art. 16 din Constituţie, modul în care pot candida şi desfăşura campania electorală cetăţenii care deţin funcţii publice, aşa cum art. 66 alin. (2) din acest act normativ se referă, sub acelaşi aspect, la categoria producătorilor, realizatorilor sau moderatorilor emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 311 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, autorul excepţiei consideră că aduc atingere prevederilor art. 16 alin. (3) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi, prin raportare la art. 20 din aceasta, dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din Convenţie. În acest sens, susţine că egalitatea de şanse în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor publice este un drept şi o libertate a cetăţeanului, ocrotit de Legea fundamentală şi actele normative internaţionale menţionate, astfel că, în asigurarea efectivităţii acestui drept, Legea nr. 215/2001 trebuie să prevadă posibilitatea celor interesaţi ca hotărârea primei instanţe referitoare la hotărârea de validare a mandatelor consilierilor locali să poată fi atacată cu recurs.

Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în privinţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, apreciază că acestea reflectă principiul egalităţii înscris în Constituţie la art. 16 alin. (1), (2) şi (3). Referitor la prevederile art. 311 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, arată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, că procesul de alegere şi de constituire a autorităţilor publice locale este caracterizat prin celeritate şi că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege, astfel că, în temeiul art. 126 alin.(2) din Constituţie, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 este neîntemeiată, sens în care susţine că acestea se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. În plus se observă că textul legal criticat nu conţine prevederi contrare art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă, este chiar o aplicaţie în materie electorală a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Acelaşi text legal este în acord şi cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Constituţie, care prevede c㠄Funcţiile s/ demnităţile publice (...) pot fi ocupate, în condiţiile legii”, adică, în concret, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 67/2004. Mai precizează Guvernul, referitor la campania electorală, că regulile pe baza cărora aceasta se desfăşoară sunt stabilite, tot cu respectarea principiului nediscriminării, prin dispoziţiile secţiunii a 7-a din capitolul II al Legii nr. 67/2004. În fine, mai observă că autorul excepţiei critică, de fapt, lipsa de reglementare privind „modul în care pot candida şi desfăşura campanie electorală cetăţenii care deţin funcţii publice”, aspecte ce nu intră, însă, în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale.

Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, Guvernul consideră că este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu a precizat în ce mod contravin prevederilor constituţionale invocate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reprezintă exprimarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, reglementat de art. 4 şi 16 din Constituţie, şi se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Aceleaşi dispoziţii sunt în concordanţă şi cu prevederile art. 36 din Constituţie, referitoare la dreptul la vot.

Nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 prin raportare la art. 16 alin. (3), art. 20 şi art. 21 alin. (2) din Constituţie nu este întemeiata. Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa, de pildă deciziile nr. 101 din 20 ianuarie 2009 şi nr. 792 din 3 iunie 2010, că întregul proces de alegere şi de constituire a autorităţilor publice locale este caracterizat prin celeritate. În considerarea art. 126 alin. (2) din Constituţie apare firească, aşadar, opţiunea legiuitorului de a reglementa termene scurte, imperative, de depunere la instanţă a contestaţiei ori de soluţionare a acesteia, precum şi exceptarea de la parcurgerea procedurii prealabile sau conferirea caracterului definitiv şi irevocabil hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, fără a se putea susţine încălcarea accesului liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, având următorul cuprins: „(1) Cetăţenii români exercită, în mod egal, drepturile electorale, fără privilegii şi fără discriminări.”

De asemenea, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 311 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, introdus prin art. III pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2008 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 5/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 20 februarie 2009. În realitate, Curtea constată că autorul excepţiei vizează doar teza a două a alin. (2) al art. 311 din Legea nr.215/2001, asupra căreia se va pronunţa. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă în cei mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă si irevocabilă.”

Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 21 alin, (1)si (2) privind accesul liber la justiţie. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituţie, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea generală a discriminării, şi ale art. 13 din Convenţie, cu privire la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu referire la critici le de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, Curtea constată că acestea

nu vizează un viciu de neconstituţionalitate intrinsec normelor juridice, ci, mai degrabă, o anumită lipsă de legiferare şi conţin propuneri de lege ferenda în sensul eliminării pretinselor lacune legislative, Astfel, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile legale ar trebui să prevadă, în concret, în spiritul art. 16 din Constituţie, modul în care pot candida şi desfăşura campania electorală cetăţenii care deţin funcţii publice, cu referire la situaţia primarilor sau a viceprimarilor, care, prin menţinerea funcţiei publice deţinute şi în perioada campaniei electorale, pot influenţa votul alegătorilor,

Or, raportat la natura acestor critici, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa să analizeze pretinsele lacune legislative şi nici propuneri de legiferare, întrucât, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Curtea constată că aceste norme au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în dosarul de faţă şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale, în acest sens sunt exemplificative Decizia nr. 792 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010, sau Decizia nr. 1.129 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 18 noiembrie 2010.

Prin aceste decizii, Curtea a statuat că textul de lege criticat este constituţional, întrucât caracterul definitiv şi irevocabil al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în prima instanţă nu este de natură să determine îngrădirea accesului liber la justiţie al persoanei interesate şi nici a dreptului la un proces echitabil. Dispoziţiile art. 311 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt norme cu caracter special şi reglementează procedura de contestare în justiţie a hotărârilor consiliilor locale privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier local, având în cele din urmă ca finalitate declararea ca legal constituit a consiliului local, care să exprime configuraţia politică, aşa cum aceasta a rezultat din voinţa electoratului. Întregul proces de alegere şi de constituire a autorităţilor publice locale este caracterizat prin celeritate şi tocmai aceasta este şi raţiunea pentru care dispoziţiile legale criticate stabilesc termene scurte, imperative, pentru depunerea la instanţă a contestaţiei şi pentru soluţionarea acesteia, hotărârile judecătoreşti pronunţate în prima instanţă fiind definitive şi irevocabile.

Având în vedere că în prezenta cauză nu au fost aduse argumente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii mai sus menţionată, instanţa de contencios constituţional constată că atât considerentele, cât şi soluţia de respingere pronunţată în temeiul acestora îşi păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al ari 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, excepţie ridicata de Mihai Chiţu în Dosarul nr. 8.527/86/2012 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Chiţu în Dosarul nr. 8.527/86/2012 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 311 alin. (2) teza a două din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 302

din 13 iunie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 teza întâi şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Vaier Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcii - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevederilor art. 27 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Corneliu Milos în Dosarul nr. 2.215/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 73D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie. În plus, arată că prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1 j, art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.215/229/2012, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Excepţia a fost ridicată de Corneliu Milos într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 aduce atingere art. 21 din Constituţie, deoarece comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată prin afişare la domiciliul contravenientului nu este efectivă, existând posibilitatea ca informarea contravenientului să nu aibă loc. Prin urmare, accesul la justiţie este îngrădit, deoarece contravenientul poate depăşi termenele legale pentru contestarea procesului-verbal.

Totodată, art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 îngrădeşte accesul liber la justiţie, deoarece contravenientul este obligat să se adreseze instanţei de judecată în circumscripţia căreia a săvârşit fapta, iar nu instanţei de judecată de la domiciliul său.

Judecătoria Feteşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată cu privire la dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deoarece modalitatea de comunicare a procesului-verbal prin afişare este de natură a asigura comunicarea efectivă către contravenient. Art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 ce reglementează competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul săvârşirii contravenţiei este neconstituţional, deoarece contravenientul trebuie să suporte cheltuieli nerezonabile pentru a se deplasa la sediul instanţei competente.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 27 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată. Însă, că sunt criticate, în realitate, dispoziţiile art. 27 teza întâi şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, care au următorul cuprins:

- Art. 27 teza întâi: „Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de piaţă se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. [...].”;

- Art. 32 alin. (2): „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.”

Curtea observă că în cauză s-au aplicat prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deoarece potrivit art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 „Contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.”

Art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat prin art. 41 pct. 4 din titlul IV al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, preluând, în esenţă, soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, respectiv judecarea plângerii contravenţionale de către judecătoria în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia.

Curtea mai observă că, prin art. III pct. 1 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care a intrat în vigoare tot la data de 15 februarie 2013, s-a introdus art. 101 în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, având următorul conţinut: „Prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”

Având în vedere că art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care preia soluţia legislativă cuprinsă în art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, este înlăturat de la aplicare prin art. 101 în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în cauzele care au ca obiect soluţionarea plângerilor contravenţionale formulate în ceea ce priveşte aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, nu mai subzistă raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 160 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, decizie pronunţată într-o cauză având ca obiect regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 care şi-au produs efectele juridice în cauză, astfel încât, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestora.

Autorul susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

1. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 28 iunie 2006, Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 261*) din 21 mai 2013, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii.

Astfel, prin Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi a înştiinţării de plată a amenzii corespunzătoare, regula generală este prevăzută de ari 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi constă în înmânarea lor direct contravenientului, Textul de lege dedus controlului de constituţionalitate instituie o excepţie de la această regulă, excepţie aplicabilă situaţiei în care contravenientul lipseşte de la domiciliul sau, după caz, de la sediul său ori, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal. Curtea a statuat că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, întrucât dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la afişarea procesului-verbal, nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie. Curtea a observat că autorul excepţiei pleacă de la premisa că, în practică, există riscul să nu ia cunoştinţă de existenţa actului sancţionator. Aceasta e însă doar o supoziţie ce se întemeiază pe o simplă temere ipotetică potrivit căreia instrumentum probationis ar putea fi distrus sau furat. În realitate, afişarea, ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure contravenientului exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.

Totodată, prin Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1), art. 26 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sunt reglementate două modalităţi tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare şi prin poştă sau afişare. Raţiunea celei din urmă constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate, aşa încât aceasta să poată formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunii contravenţionale aplicate fără a îngrădi accesul liber la justiţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, în privinţa respectării ordinii modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea observă că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres obligativitatea respectării de către organele abilitate a ordinii în care metodele de comunicare în cauză au fost enumerate,

Curtea observă însă că prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.

2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată că acestea au fost supuse controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 927 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 26 iulie 2011.

Cu acel prilej, făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că textul de lege criticat nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corneliu Milos în Dosarul nr. 2.215/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi constată că dispoziţiile art. 27 teza întâi şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 21 mai 2013 a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 2 iulie 2013.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 304

din 13 iunie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Valeriu Enciu în Dosarul nr. 45.308/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 127D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, directorul general al Direcţiei Generale Juridice, Relaţii Publice şi Comunicare, Ioana Lazăr, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentatului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că principiul consfinţit la art. 16 din Constituţie nu se opune ca o lege să instituie condiţii corespunzătoare domeniului pe care îl reglementează, pentru buna funcţionare a acestuia. În cazul de faţă, instituind anumite incompatibilităţi, legiuitorul a urmărit o mai bună exercitare a funcţiilor şi demnităţilor publice prin apărarea unor principii morale la care să se raporteze societatea la un moment dat. De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă art. 53 din Constituţie, deoarece nu s-a reţinut restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care precizează că instituirea unor incompatibilităţi are o justificare obiectivă, fiind destinată asigurării imparţialităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirii corupţiei. În susţinerea argumentelor de constituţionalitate a soluţiei legislative criticate, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 225 din 15 februarie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 45.308/3/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Excepţia a fost ridicată de Valeriu Enciu într-o cauză având ca obiect o acţiune în „anularea unui act administrativ”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate creează o inegalitate nejustificată şi o discriminare evidentă între majoritatea cetăţenilor români, pe de o parte, şi persoanele care ocupă funcţii de cadre didactice sau alte funcţii în cadru unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, pe de altă parte, în sensul că persoanelor din prima categorie la este restrâns dreptul de a exercita funcţia de primar ori viceprimar atât timp cât desfăşoară o activitate remunerată, în timp ce persoanele din a două categorie nu cad sub incidenţa limitării dreptului de a ocupa aceste funcţii publice. Or, raţiunea pentru care legiuitorul a restrâns dreptul de a exercita funcţia de primar sau viceprimar în situaţia în care titularul acestor funcţii desfăşoară şi o altă activitate remunerată se regăseşte atât în situaţia în care veniturile sunt obţinute ca urmare a ocupării unei funcţii didactice ori a unei funcţii în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, cât şi în situaţia în care veniturile sunt realizate ca urmare a desfăşurării unei alte activităţi remunerate.

De asemenea, autorul susţine că prevederile de lege criticate instituie o restrângere a dreptului cetăţenilor de a ocupa O funcţie publică, restrângere la baza căreia nu se află niciunul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 53 alin. (1) din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu aduc atingere dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie. Instanţa judecătorească apreciază că este respectat principiul proporţionalităţii care trebuie să existe în ceea ce priveşte transparenţa administraţiei publice şi interesele persoanelor fizice care ocupă funcţii publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate care instituie o incompatibilitate pentru anumite categorii de persoane care deţin funcţii elective sunt conforme cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi nu conţin norme discriminatorii, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza lor. În concordanţă cu normele constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (3), legiuitorul a detaliat la nivel de lege anumite incompatibilităţi, considerate, în mod justificat, de natură să conducă la un conflict de interese.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 sunt constituţionale, sens în care arată că incompatibilitatea funcţiei de primar cu anumite funcţii publice sau activităţi remunerate nu este o condiţie de eligibilitate, iar înlăturarea acestei incompatibilităţi depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două funcţii incompatibile. Incompatibilitatea stabilită prin normele legale criticate nu are ca efect discriminarea, ci reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în vederea garantării exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate şi că susţinerile referitoare la pretinsa încălcare a principiului proporţionalităţii sunt lipsite de obiect.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legat sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, având următorul cuprins: „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvemamentale.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că normele supuse controlului de constituţionalitate instituie una dintre incompatibilităţile specifice funcţiilor publice de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte ai consiliului judeţean şi stabileşte, totodată, excepţia de la aceasta. Astfel, funcţiile menţionate sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice ori activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, şi sunt compatibile cu funcţia de cadru didactic ori cu funcţiile în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvemamentale.

Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reiterează că, potrivit jurisprudenţei sale constante, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013).

În acelaşi timp, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea unor incompatibilităţi pentru funcţii publice elective nu contravine prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 15 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lykourezos împotriva Greciei, paragraful 51).

În aceste condiţii, Curtea constată că, prin prisma naturii funcţiilor publice de primar şi viceprimar, statutul juridic al persoanelor vizate de ipoteza normei criticate este, în mod obiectiv, diferit şi, de aceea, tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat.

De altfel, pretinsa inegalitate invocată de autorul excepţiei între persoanele care ocupă funcţii de cadre didactice ori funcţii în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau altor organizaţii neguvernamentale, în cazul cărora există compatibilitatea cu funcţia de primar şi viceprimar şi cele care exercită orice alte funcţii publice ori activităţi remunerate, în cazul cărora există incompatibilitatea cu funcţia de primar şi viceprimar, are la bază, în realitate, deosebiri ce decurg din specificul atribuţiilor corespunzătoare acestor categorii funcţii. Astfel, Curtea reţine că statutul de cadru didactic ori de membru al unor asociaţii, fundaţii sau altor organizaţii neguvemamentale nu pune în discuţie, sub niciun aspect, afectarea neutralităţii, imparţialităţii şi integrităţii specifice funcţiilor publice de primar ori viceprimar şi nu este de natură să determine o stare de subordonare juridică ori să impună reguli ce ar putea constitui obstacole în îndeplinirea acestor funcţii publice.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că, în cauză, principiul egalităţii în drepturi nu este încălcat.

Mai mult, Curtea constată că prevederile de lege criticate dau expresie dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar „în condiţiile legii”. Astfel, Legea nr. 161/2003, având ca scop asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a instituit, printre regulile şi condiţiile specifice de exercitare a mandatului, şi anumite incompatibilităţi ţinând cont de necesitatea asigurării îndeplinirii cu neutralitate, de către persoanele care exercită o funcţie publică de autoritate, a atribuţiilor ce le revin, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public prevăzute de art. 71 din legea menţionată.

În fine, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită funcţiile de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al ari 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valeriu Enciu în Dosarul nr. 45.308/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ

 

ORDIN

privind retragerea de pe piaţă, interzicerea comercializării şt utilizării echipamentelor radio neconforme, model DR-435 T şi DR-135 T, producător Alinco, introduse pe piaţa din România de către Societatea „Mondo Plast” - S.R.L.

 

Având în vedere procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii SCR TIW1Q1 din 5 iunie 2013, încheiat de Autoritatea pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în temeiul art. 40 din Hotărârea Guvernului nr. 88/2003 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora, republicată,

având în vedere că Societatea „Mondo Plast” - S.R.L. a încălcat prevederile art. 11, 28 şi 29 din Hotărârea Guvernului nr. 88/2003, republicată,

în temeiul prevederilor art. 35 alin. (1), ale art. 38, ale art. 39 lit. a) şi b) şi ale art. 42 din Hotărârea Guvernului nr. 88/2003, republicată, precum şi ale art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul pentru societatea informaţională emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se dispune retragerea de pe piaţă, interzicerea comercializării şi utilizării echipamentelor radio neconforme, model DR-435 T şi DR-135 T, producător Alinco, introduse pe piaţa din România de către Societatea „Mondo Plast” - S.R.L., cu sediul social în localitatea Bocşa, str. Damaschin Bojincă nr. 1, bl. 1, sc. 1, ap. 1, judeţul Caraş-Severin, cod unic de înregistrare RO 12755240, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J11/53/2000.

Art. 2. - În vederea aplicării dispoziţiilor prezentului ordin se notifică Societatea „Mondo Plast” - S.R.L.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul pentru societatea informaţională,

Dan Nica

 

Bucureşti, 15 iulie 2013.

Nr. 450.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

DECIZIE

privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L.)

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, municipiul Bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în urma analizării rezultatelor controlului efectuat la Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L.), cu sediul în piaţa Dorobanţi nr. 4, sc. B, et. 2, ap. 8, municipiul Bucureşti, sectorul 1, J40/19605/30.11.2006, CUI 19274759/04.12.2006, autorizată prin Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 341/2007, RBK-410/24.05.2007,

a constatat următoarele:

1. În perioada supusă verificării, Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L.) a modificat condiţiile de autorizare şi de menţinere a acesteia, prin schimbarea obiectului de activitate, a denumirii societăţii şi a sediului social, şi a înregistrat în registrul comerţului aceste modificări, fără aprobarea/avizul prealabil al autorităţii de supraveghere.

Astfel au fost încălcate prevederile art. 5 lit. b) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) şi (6) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), c) şi q) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

2. La data controlului, Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fdelity Real Estate” - S.R.L.) nu mai îndeplineşte condiţiile de autorizare, în sensul că în denumirea societăţii nu este cuprinsă sintagma „broker de asigurare”, „broker de asigurare-reasigurare” sau „broker de reasigurare”, după caz, sau într-un limbaj uzual pentru activitatea de asigurare, şi nu are ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare şi/sau reasigurare.

Astfel au fost încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. a) şi d) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 lit. a) şi d) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) şi m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

3. La data controlului, Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fdelity Real Estate” - S.R.L.) nu a depus la asigurători toate sumele încasate cu titlu de prime de asigurare.

Fapta constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Taxa de funcţionare aferentă trimestrului IV 2011 a fost achitată cu întârziere faţă de termenul prevăzut prin norme, respectiv până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare trimestrului.

Astfel au fost încălcate prevederile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Normele privind cuantumul şi termenul de plată a taxei de funcţionare datorate de asigurători si de brokerii de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2009.

Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) şi m) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru achitarea cu întârziere, faţă de termenul prevăzut prin norme, a taxei de funcţionare au fost calculate majorări de întârziere potrivit art. 36 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Normele privind cuantumul şi termenul de plată a taxei de funcţionare datorate de asigurători şi de brokerii de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2009, în cuantum de 418 lei.

Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,

se decide:

Art. 1. - În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 63 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează cu retragerea autorizaţiei de funcţionare Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L), cu sediul în piaţa Dorobanţi nr. 4, sc. B, et. 2, ap. 8, municipiul Bucureşti, sectorul 1, J40/19605/30.11.2006, CUI 19274759/04.12.2006, autorizată prin Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 341/2007, RBK-410/24.05.2007.

Art. 2. - (1) După data retragerii autorizaţiei de funcţionare, brokerului de asigurare i se interzic desfăşurarea activităţilor de negociere şi încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistenţă pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum şi desfăşurarea oricăror operaţiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L) are obligaţia să îşi notifice clienţii în vederea efectuării plăţii ratelor scadente la contractele de asigurare direct la asigurători.

(3) Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L.) răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contracte, anterior comunicării prezentei decizii.

Art. 3. - (1) în termen de 15 zile calendaristice de la primirea deciziei Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L.) are obligaţia de a achita către Autoritatea de Supraveghere Financiară suma de 418 lei, reprezentând dobânzi pentru neachitarea la termenul scadent a taxei de funcţionare aferente trimestrului IV 2011, calculate pentru perioada 1 februarie 2012 - 9 februarie 2012.

(2) Suma de 418 lei va fi achitată în termen de 15 zile de la primirea deciziei, în contul nr. RO83TREZ7005025XXX007370, deschis pe seama Autorităţii de Supraveghere Financiară la Trezoreria Municipiului Bucureşti.

(3) în conformitate cu art. 43 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prezenta decizie constituie titlu de creanţă. La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Autoritatea de Supraveghere Financiară va declanşa procedura silită de recuperare a creanţelor sale, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Art. 4. - (1) împotriva prezentei decizii Societatea „Fidelity Broker de Asigurare-Reasigurare” - S.R.L. (cu denumirea actual㠄Fidelity Real Estate” - S.R.L.) poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Plângerea adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurii sancţionatoare, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Dan Radu Ruşanu

 

Bucureşti, 12 iulie 2013.

Nr. 345.