MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 22/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 22         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 10 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

DECRETE

 

8. - Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului cu privire la preocupările poporului irlandez referitoare la Tratatul de la Lisabona, semnat la Bruxelles la 13 iunie 2012

 

9. - Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului adiţional Nagoya - Kuala Lumpur privind răspunderea şi repararea prejudiciului, încheiat la Nagoya la 15 octombrie 2010, deschis spre semnare la 7 martie 2011 şi semnat de România la 11 mai 2011 la New York, la Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea, adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000, la Convenţia privind diversitatea biologică (semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro)

 

10. - Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind RACVIAC - Centrul pentru Cooperare în Domeniul Securităţii, adoptat la Budva la 14 aprilie 2010 şi semnat de România la 18 februarie 2011 la Zagreb

 

11. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 1.017 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 1.020 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Decizia nr. 1.021 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 6 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

2. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Constanţa de către domnul Curt-Mola Aidun

 

3. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Alba de către domnul Cozuc Flaviu-Mircea

 

4. - Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Alba de către domnul Feneşer Gheorghe

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

286/2012. - Ordin al ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea competenţelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne sau ale instituţiilor şi structurilor aflate în subordine, în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie

 

1.775/2012. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, pentru abrogarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 825/2009 privind evidenţa statistică a acţiunilor deţinute de statul român, în calitate de acţionar unic, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, la Compania Naţională „Loteria Română” - S.A., Compania Naţională „Imprimeria Naţională” - S.A., CEC BANK - S.A., precum şi a altor participaţii deţinute de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului cu privire la preocupările poporului irlandez referitoare la Tratatul de la Lisabona, semnat la Bruxelles la 13 iunie 2012

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 167 din 4 decembrie 2012,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre ratificare Parlamentului Protocolul cu privire la preocupările poporului irlandez referitoare la Tratatul de la Lisabona, semnat la Bruxelles la 13 iunie 2012, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 8 ianuarie 2013.

Nr. 8.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului adiţional Nagoya - Kuala Lumpur privind răspunderea şi repararea prejudiciului, încheiat la Nagoya la 15 octombrie 2010, deschis spre semnare la 7 martie 2011 şi semnat de România la 11 mai 2011 la New York, la Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea, adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000, la Convenţia privind diversitatea biologică (semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro)

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 157 din 27 noiembrie 2012,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre ratificare Parlamentului Protocolul adiţional Nagoya - Kuala Lumpur privind răspunderea şi repararea prejudiciului, încheiat la Nagoya la 15 octombrie 2010, deschis spre semnare la 7 martie 2011 şi semnat de România la 11 mai 2011 la New York, la Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea, adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000, la Convenţia privind diversitatea biologică (semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro) şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 8 ianuarie 2013.

Nr. 9.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind RACVIAC - Centrul pentru Cooperare în Domeniul Securităţii, adoptat la Budva la 14 aprilie 2010 şi semnat de România la 18 februarie 2011 la Zagreb

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 174 din 12 decembrie 2012,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se supune spre ratificare Parlamentului Acordul privind RACVIAC - Centrul pentru Cooperare în Domeniul Securităţii, adoptat la Budva la 14 aprilie 2010 şi semnat de România la 18 februarie 2011 la Zagreb, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 8 ianuarie 2013.

Nr. 10.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Doamna Anca Elena Opriş se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Principatul Liechtenstein.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 8 ianuarie 2013.

Nr. 11.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.017

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Gheorghiţă în Dosarul nr. 5.981/110/2011 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 840D/2012.

La apelul nominal pentru autorul excepţiei răspunde apărătorul ales Minai Cliveti, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.160D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91i din Codul de procedura penală, excepţie ridicată de Adrian Popescu şi Iancu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 2.275/63/2012 al Tribunalului Dolj - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 840D/2012 şi nr. 1.160D/2012 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Apărătorul autorului excepţiei Viorel Gheorghiţă arată că nu se opune conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.160D/2012 la Dosarul nr. 840D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Bacău - Secţia penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens. jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierea din 10 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.981/110/2011, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Viorel Gheorghiţă cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

Prin încheierea din 13 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.275/63/2012, Tribunalul Dolj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor aii. 911 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Adrian Popescu şi Iancu Ovidiu Florea cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la integritate psihică, dreptul la respectarea vieţii Intime, familiale şi private, secretul corespondenţei, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât interceptările şi înregistrările audio ori video se pot dispune şi înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal, şi chiar înainte de săvârşirea unei infracţiuni. Consideră că obţinerea unor astfel de mijloace de probă anterior începerii urmăririi penale, în afara regulilor specifice procesului penal, este de natură a leza echitatea procesului şi inviolabilitatea secretului corespondenţei. Totodată, arată că, în ipoteza dispunerii interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video atunci când există doar date privind pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni, dispoziţiile de lege criticate aduc atingere principiului proporţionalităţii consacrat de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice ingerinţă în exerciţiul dreptului la viaţă privată trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit

Tribunalul Bacău - Secţia penală şi Tribunalul Dolj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.137/2008, nr. 956/2009, nr. 962/2009, nr. 1.556/2009 şi nr. 1.451/2011, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, dispoziţii care au următorul cuprins:

„Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.

Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului român, ale ari. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) privind dreptul la integritate psihică, ale art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 privind secretul corespondenţei şi ale art. 53 referitor la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţi lor funda menta le.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, ..Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]”.

De asemenea, Curtea a mai statuat că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a reţinut că nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.

În plus, însăşi instanţa europeană a validat prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în Cauza Dumitru Popescu versus România. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ [prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale şi Legea nr. 356/2006] există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 102 din 4 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2010, Decizia nr. 1.649 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 februarie 2011, şi Decizia nr. 1.451 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 20 decembrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Gheorghiţă în Dosarul nr. 5.981/110/2011 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi de Adrian Popescu şi Iancu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 2.275/63/2012 al Tribunalului Dolj - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.019

 din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 898D/2012.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei Victor Furtună, personal asistat de avocatul Ion Dulgheru, iar pentru autorul excepţiei Aurica Furtună răspunde acelaşi apărător ales, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, arătând că eliminarea căilor de atac în materia procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul ia un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele;

Prin încheierea din 23 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună cu ocazia soluţionării unei plângeri formulate în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora soluţia pronunţată de judecător, în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 125/2011, nr. 242/2011 şi nr. 753/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost [egal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac şi ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie, respectiv raportate la prevederile art. 8 referitor la dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 paragrafele 1 şi 5 privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii*), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege” [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 8 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei, a art. 53 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală şi nici prevederilor art. 14 paragrafele 1 şi 5 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Referitor la invocarea ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În fine, prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 148, care vizează competenţa instanţelor de judecată de a se pronunţa asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, nu au aplicabilitate în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victor Furtună şi Aurica Furtună în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.020

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Oltean u în Dosarul nr. 3.440/85/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 903D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 5 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.440/85/2010, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Olteanu cu ocazia soluţionării recursurilor formulate împotriva unei decizii penale privind condamnarea pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevăzute si pedepsite de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 încalcă egalitatea în drepturi, prezumţia de nevinovăţie şi prevederile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei, deoarece creează posibilitatea săvârşirii unor abuzuri în aplicarea legii de către autorităţile în drept, procurori şi judecători. Astfel, consideră că lăsarea la latitudinea procurorului şi a instanţei de judecată a interpretării sintagmelor „cu încălcarea legii”şi „conform legii”din textul de lege criticat duce la discriminare între persoanele acuzate de săvârşirea faptei incriminate de dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Mai arată că lipsa de claritate a termenilor folosiţi de legiuitor aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, întrucât prin simpla acordare de subvenţii cu încălcarea legii se prezumă obţinerea unui folos necuvenit.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Mai arată că acesta invocă faptul că procurorii şi judecătorii ar putea săvârşi abuzuri în aplicarea legii ca urmare a interpretării greşite a acesteia, ceea ce nu constituie, însă, o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizarea fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 sunt constituţionale, întrucât nu aduc atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Mai arată că interpretarea diferită pe care procurorii şi judecătorii o dau textelor de lege nu poate face obiectul unei cereri adresate Curţii Constituţionale, persoanele nemulţumite de soluţiile date în diverse cauze de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată având la dispoziţie căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse ia dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au fost modificate prin Legea nr. 69/2007 privind modificarea lit. b) şi c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 29 martie 2007. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite: [-]b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor,.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 683 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2006, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 124 din Constituţie şi a reţin ut că reglementarea care incriminează fapta de a acorda subvenţii cu încălcarea legii, respectiv de a nu urmări, conform legii, destinaţiile subvenţiilor, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite nu aduce atingere principiilor constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei, neafectând în vreun fel imparţialitatea, unicitatea, egalitatea şi independenţa acesteia. Cât priveşte criticile referitoare la lipsa de claritate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, acestea nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire ia care a fost sesizată” şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o eventuală redactare defectuoasă a textului de lege criticat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 10 lit. b} din Legea nr. 78/2000 nu aduc atingere nici prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 16 din Legea fundamentală, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În plus, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate de către procuror şi instanţa de judecată nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Olteanu în Dosarul nr. 3.440/85/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.021

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 6 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 6 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de proceduri penală, excepţie ridicată de Mariana Dumitrescu în Dosarul nr. 32/310/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 934D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 559 din 20 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 32/310/2012, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţii lor art. 193 alin. 6 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Mariana Dumitrescu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca nefondată o plângere formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 193 alin. 6 din Codul de procedură penală aduc atingere libertăţii de exprimare, accesului liber !a justiţie şi dreptului la un proces echitabil, întrucât, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, judecătorul poate obliga petentul la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat, ceea ce denotă că textul de lege criticat are caracter intimidant. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, inviolabilitatea domiciliului şi dreptul de proprietate privată, deoarece soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusa niciunei căi de atac.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 193 alin. 6 şi art. 278^ alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, asigură accesul la justiţie reglementat prin intermediul art. 21 şi 129 din Constituţie. Astfel, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, obligaţia de a suporta cheltuielile judiciare revine potentului, întrucât se află în culpă procesuală, chiar dacă această culpă nu presupune şi existenţa relei-credinţe.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 193 alin. 6 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 242/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 193 alin. 6 şi art. 278^ alin. 10 din Codul de procedură penală, cele din urmă fiind modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 193 alin. 6: ”În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.”;

- Art. 2781 alin. 10: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului, ale art. 30 privind libertatea de exprimare, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 10 privind libertatea de exprimare şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 193 alin. 6 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, persoana care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligaţia de a suporta cheltuielile judiciare avansate de persoana vizată de plângere, această obligaţie fiind impusă de caracterul nejustificat al iniţiativei sale procesuale. Într-o asemenea situaţie, culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu a fost de rea-credinţă. Într-adevăr, pentru a exista culpă procesuală nu se cere rea-credinţă în activitatea judiciară. Astfel, se află în culpă procesuală partea care, deşi de bună-credinţă, a făcut o cerere provocatoare de cheltuieli judiciare, iar aceasta a fost respinsa.

Prevederile art. 30 din Constituţie şi ale art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţi lor fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii”atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege” [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^ din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu are aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 16 din Constituţie, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În fine, prevederile art. 27 şi ale art. 44 din Legea fundamentală şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 6 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Dumitrescu în Dosarul nr. 32/310/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Constanţa de către domnul Curt-Mola Aidun

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Constanţa de către domnul Curt-Mola Aidun.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 2.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Alba de către domnul Cozuc Flaviu-Mircea

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Alba de către domnul Cozuc Flaviu-Mircea.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 3.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Alba de către domnul Feneşer Gheorghe

 

Având în vedere prevederile ari. 19 alin. (1) lit. a), ale art. 89 alin. (21) şi ale art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Feneşer Gheorghe exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului Alba.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 4.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea competenţelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne sau ale instituţiilor şi structurilor aflate în subordine, în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie

În temeiul art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice privind stabilirea competenţelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne sau ale instituţiilor şi structurilor aflate în subordine, în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 28 decembrie 2012.

Nr. 286.

 

ANEXĂ

 

NORME METODOLOGICE

privind stabilirea competenţelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne sau ale instituţiilor şi structurilor aflate în subordine, în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României ia nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală – INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie

 

Art. 1. - (1) Detaşarea ofiţerilor de poliţie la Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL, denumită în continuare INTERPOL, se dispune prin ordin al ministrului afacerilor interne, în baza unei note de fundamentare întocmite de structura de provenienţă a ofiţerului de poliţie care a fost selectat de INTERPOL pentru un post de expert detaşat.

(2) Nota de fundamentare prevăzută !a alin. (1) cuprinde o analiză pertinentă şi completă a situaţiei profesionale a ofiţerului de poliţie selectat de INTERPOL, a postului pentru care a fost selectat, precum şi informaţii referitoare la beneficiile operative şi/sau de imagine pentru Ministerul Afacerilor Interne.

(3) La nota de fundamentare prevăzută la alin. (2) se anexează documentul emis de INTERPOL prin care se solicită detaşarea ofiţerului de poliţie selectat, precum şi acordul expres al ofiţerului de poliţie selectat cu privire la detaşare pentru perioada solicitată de INTERPOL

(4) Nota de fundamentare prevăzută la alin. (1) se aprobă de ministrul afacerilor interne, după ce a fost avizată de către secretarul general, secretarul de stat, şef al Departamentului ordine şi siguranţă publică şi Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, precum şi vizată de către următoarele structuri;

a) Direcţia Generală Management Resurse Umane, denumită în continuare DGMRU,

b) Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, denumită în continuare DGAERI,

c) Direcţia Generală Financiară, denumită în continuare DGF,

d) Direcţia Generală Logistică, denumită în continuare DGL,

e) Direcţia Generală Management Operaţional, denumită în continuare DGMO.

(5) După aprobare, nota de fundamentare prevăzută la alin. (1) se transmite de către structura de provenienţă a

ofiţerului de poliţie care a fost selectat de INTERPOL către structurile Ministerului Afacerilor Interne şi instituţiile/structurile din subordine, competente pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor din cuprinsul acesteia.

Art. 2. - (1) Prelungirea perioadei iniţiale a detaşării se efectuează prin ordin al ministrului afacerilor interne, emis în baza unei note de fundamentare întocmite de DGAERI, de regulă cu cel puţin 3 luni înainte de data la care ar înceta detaşarea.

{2) La nota de fundamentare prevăzută la alin. (1) se anexează documentul INTERPOL de solicitare a prelungirii perioadei iniţiale a detaşării, precum şi acordul expres al ofiţerului de poliţie cu privire la prelungirea detaşării pentru perioada solicitată de INTERPOL.

(3) Nota de fundamentare prevăzută la alin. (1) se aprobă, se avizează potrivit normelor de competenţă stabilite la art. 1 alin. (4) si se vizează de către:

a) DGMRU,

b) DGF,

c) DGL,

d) structura de provenienţă a ofiţerului de poliţie detaşat.

(4) Dispoziţiile art. 1 alin. (5) se aplică în mod corespunzător, transmiterea documentaţiei urmând a fi realizată de către DGAERI.

(5) Informarea prevăzută la art. 7 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 69/2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie se primeşte şi se înregistrează la DGAERI care o transmite DGMRU pentru luarea măsurilor legale necesare încetării detaşării.

Art. 3. - (1) La propunerea DGAERI, DGF ia măsurile necesare asigurării în bugetul propriu al ordonatorului principal de credite a fondurilor aferente desfăşurării activităţii ofiţerilor de poliţie detaşaţi la INTERPOL, precum şi pentru asigurarea şi plata drepturilor prevăzute la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012.

(2) Pentru asigurarea drepturilor prevăzute la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012 se aplică în mod corespunzător procedurile stabilite pentru ataşaţii de afaceri interne prin actele normative de la nivelul Ministerul ui Afacerilor Interne, inclusiv cele referitoare la reîntregirea familiei, de închiriere şi întreţinere a locuinţei.

(3) Prin afte cheltuieli conexe în înţelesul art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012, se înţeleg acele cheltuieli reprezentând comisioane pentru agenţii imobiliare, comisioane bancare pentru plata cheltuielilor de chirie/utilităţi, garanţii imobiliare.

(4) Documentele justificative prevăzute la art. 4 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012, precum şi informarea prevăzută la art. 4 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012 se primesc şi se înregistrează la DGAERI, care le transmite la DGF pentru luarea măsurilor necesare decontării sumelor aferente.

Art. 4. - (1) Ofiţerii de poliţie detaşaţi la INTERPOL se numesc în statul de organizare al posturilor pentru încadrarea personalului Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară misiuni în afara teritoriului ţării constituit la nivelul DGMRU, prin ordin al ministrului afacerilor interne emis cu data detaşării.

(2) Detaşarea ofiţerilor de poliţie la INTERPOL, prelungirea detaşării sau, după caz, încetarea detaşării înainte de termen se realizează prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(3) Numirea ofiţerilor de poliţie în statul de organizare prevăzut la alin. (1) se realizează pe posturi de ataşat de afaceri interne, prin suplimentarea acestuia.

(4) Numirea şi avansarea în funcţie a ofiţerilor de poliţie detaşaţi la INTERPOL se realizează în condiţiile prevăzute de procedurile interne aplicabile ataşaţilor de afaceri interne, cu respectarea prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(5) La încetarea detaşării la INTERPOL ofiţerii de poliţie sunt mutaţi, în interesul serviciului, din statul de organizare prevăzut la alin. (1), potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, la structurile de provenienţă.

(6) Echivalarea evaluărilor profesionale anuale ale ofiţerilor de poliţie obţinute de ofiţerii de poliţie detaşaţi la INTERPOL se realizează potrivit procedurilor interne.

(7) DGMRU ia măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 si 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2012.

(8) în perioada detaşării la INTERPOL a ofiţerilor de poliţie, DGMRU desfăşoară, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, orice alte activităţi privind gestionarea raporturilor de serviciu ale acestora.

(9) în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, DGMRU emite procedura privind echivalarea evaluărilor obţinute de ofiţerii de poliţie detaşaţi la INTERPOL.

Art. 5. - DGL ia măsurile necesare pentru încheierea asigurărilor medicale pentru ofiţerul de poliţie şi membrii de familie care îl însoţesc, atunci când acestea nu sunt asigurate prin efectul legii.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 825/2009 privind evidenţa statistică a acţiunilor deţinute de statul român, în calitate de acţionar unic, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, la Compania Naţională „Loteria Română” - S.A., Compania Naţională „Imprimeria Naţională” - S.A., CEC BANK - S.A., precum şi a altor participaţi! deţinute de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice

În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:

Art. 1. - Se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 825/2009 privind evidenţa statistică a acţiunilor deţinute de statul român, în calitate de acţionar unic, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, la Compania Naţională „Loteria Română” - S.A., Compania Naţională „Imprimeria Naţională” - S.A., CEC BANK - SA, precum şi a altor participaţii deţinute de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 12 mai 2009.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 21 decembrie 2012.

Nr. 1.775.