MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI
P A R T E A I
Anul XXV - Nr. 771
LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE Marţi, 10 decembrie 2013
SUMAR
HOTĂRÂRI ALE
SENATULUI
72. -
Hotărâre privind modificarea articolului 5 din Hotărârea
Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind
interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan,
judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DECIZII ALE CURŢII
CONSTITUŢIONALE
Decizia nr. 425
din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 952 alin. (2) şi art.
974 alin, (2) din Codul de procedură civilă
Decizia nr. 440
din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea
nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
Decizia nr. 450
din 7 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie
Decizia nr. 457
din 7 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară
a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
DECIZII ALE
PRIM-MINISTRULUI
486. - Decizie
pentru încetarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului
a domnului Dante Stein
ACTE ALE ORGANELOR DE
SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
170/3.423. -
Ordin al ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura
şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi
administraţiei publice, privind aprobarea conţinutului-cadru al
protocolului de colaborare încheiat între Administraţia
Naţională „Apele Române” şi consiliile judeţene în vederea
elaborării hărţilor de risc la inundaţii
HOTĂRÂRI ALE
SENATULUI
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
SENATUL
privind modificarea
articolului 5 din Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea
Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale
magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului
În temeiul prevederilor art. 64
alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi ale
art. 78 coroborate cu cele ale art. 44, 46 şi ale art. 77 alin. (2)-(7)
din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005,
cu modificările şi completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta
hotărâre.
Articol unic. - Articolul 5 din
Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă
privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan,
judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 9 aprilie 2013, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică
şi va avea Următorul cuprins:
„Art. 5. - Concluziile Comisiei
vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat până la data de 30 iunie
2014.”
Această
hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9
decembrie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
SENATULUI
GEORGE-CRIN
LAURENŢIU ANTONESCU
Bucureşti, 9 decembrie 2013.
Nr. 72.
DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
din 24 octombrie 2013
referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 952 alin.
(2) şi art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă
Augustin Zegrean -
preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán -
judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 952 şi art. 974 alin. (2) din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Mona-Cezarina Marian
în Dosarul nr. 10.443/300/2013 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti
- Secţia civilă si care formează obiectul Dosarului Curţii
Constituţionale nr. 306D/2013.
La apelul nominal se
constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi. menţionează
Decizia Curţii Constituţionale nr. 886 din 16 octombrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constate următoarele:
Prin încheierea din 23 aprilie
2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.443/300/2013 Judecătoria
Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate Ł dispoziţiilor art. 952 şi art. 974 alin.
(2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Mona-Cezarina Marian într-o cauză având ca obiect înfiinţarea unui
sechestru asigurător.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
autoarea
susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt
neconstituţionale pentru că legiuitorul a instituit obligativitatea
plăţii unei sume de bani, cu titlu de cauţiune, doar în scopul
de a-l asigura pe debitor că va putea fi îndestulat pentru eventualele
pagube suferite ce urmare a admiterii cererii de sechestru; or, în cazul înfiinţării
unu sechestru asigurător asupra unui bun imobil înscris în cartea
funciară, debitorul nu suferă nicio pagubă, bunul imobil
respectiv fiind doar indisponibilizat.
Consideră că accesul
părţii la o instanţă judecătorească este
împiedicat din moment ce cuantumul cauţiunii poate depăşi
posibilităţile materiale ale acesteia.
De asemenea, autoarea
excepţiei apreciază că prin respingerea de către organele
judiciare naţionale a cererilor de reducere ori scutire de la plata
cauţiunii se încalcă dreptul de acces la o instanţă.
În fine, susţine că
respingerea unei cereri de sechestru asigurător pentru neplata
cauţiunii poate avea ca efect punerea creditorului în imposibilitatea de
a-şi valorifica total sau parţial titlul executoriu.
Judecătoria
Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă consideră că
dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu dispoziţiile
constituţionale invocate, scopul plăţii cauţiunii îl
reprezintă ocrotirea intereselor debitorului împotriva exercitării cu
rea-credinţă de către creditor a drepturilor sale procesuale.
Reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi
în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără
nicio discriminare pe criterii arbitrare, iar instituirea cauţiunii nu
constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii prin care
creditorul urmăreşte realizarea dreptului sau. În ceea ce
priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 20 din
Constituţie, instanţa consideră că acestea nu sunt
încălcate prin reglementarea în Codul de procedură civilă a unor
norme referitoare la instituirea unei cauţiuni. De asemenea, prevederile
legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, instituirea
unei măsuri asigurătorii nu reprezintă o cale de atac, iar
cererea nu reprezintă o cerere subsecventă unui act de judecată.
Prevederile legale criticate nu contravin nici principiului garantării
proprietăţii private, atât timp cât cauţiunea se restituie celui
care a depus-o. De asemenea, nici prevederile art. 53 şi 57 din
Constituţie nu au fost încălcate, deoarece plata cauţiunii are
natura juridică a unei garanţii menite să nu
îngrădească drepturile procesuale ale uneia dintre părţi.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, plata
cauţiunii constituind exclusiv o condiţie pentru înfiinţarea
sechestrului asigurător sau judiciar asupra bunurilor imobile ale
debitorului, în cazul în care creanţa nu este constatată în scris
şi există dovada intentării acţiunii civile de către
creditor. O asemenea plată nu reprezintă, însă, o condiţie
de admisibilitate a acţiunii de realizare a dreptului creditorului; în
aceste condiţii, garanţia acordată este justificată de
prevenirea exercitării abuzive a unor drepturi procesuale de către
creditor şi nu poate fi calificată ca o modalitate de împiedicare a
accesului liber la justiţie.
De asemenea, prin
dispoziţiile criticate nu este încălcat dreptul de proprietate
privată, cauţiunea restituindu-se celui care a depus-o.
Avocatul Poporului consideră
dispoziţiile legale criticate ca fiind constituţionale, acestea
stabilind condiţiile şi procedura de înfiinţare a sechestrului
asigurător, care constă în indisponibilizarea, de către
instanţa de judecată, la cererea - accesorie - a creditorului
reclamant, a unor bunuri mobile sau imobile urmăribile ale debitorului,
aflate la acesta sau la un terţ, pentru ca, la nevoie, când creditorul
unei sume de bani va obţine un titlu executoriu, să poată fi
valorificate, în vederea acoperirii creanţei.
Preşedinţii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie,
precum şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îi constituie, potrivit actului de sesizare,
dispoziţiile art. 952 şi art. 974 alin. (2) din Codul de
procedură civilă. Curtea constată că, din motivarea
excepţiei, rezultă că, în realitate, prevederile legale
împotriva cărora au fost formulate critici de neconstituţionalitate
sunt doar cele ale art. 952 alin. (2) şi art. 974 alin. (2) din Codul de
procedură civilă, care au următorul conţinut:
- Art. 952 alin. (2): „Acelaşi
drept [de înfiinţare a unui sechestru asigurător asupra bunurilor
mobile şi imobile ale debitorului - s.n.] îl are şi creditorul
a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă
dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu
cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea
reclamată.”;
- Art. 974 alin. (2): „ߖn
caz de admitere, instanţa va putea să fi oblige pe reclamant la darea
unei cauţiuni, dispoziţiile art. 955 aplicându-se în mod
corespunzător.”
În opinia autorului
excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art.
16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind prioritatea
reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului
faţă de reglementările interne, art. 21 alin. (1)-(3) privind
accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul
de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 57 privind
exercitarea drepturilor şi a libertăţilor din Constituţie,
precum şi ale art. 6 privind dreptul la uri proces echitabil din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi art. 26 (şi nu art. 6 astfel
cum, în mod eronat, se reţine de către autorul excepţiei)
privind egalitatea în faţa legii din Pactul internaţional cu privire
la drepturile civile şi politice. De asemenea, menţionează
şi hotărârile din 20 decembrie 2007, respectiv 10 aprilie 2008,
pronunţate în Cauza Iosif şi alţii împotriva României şi
Cauza Mihalkov împotriva Bulgariei, precum si Decizia Curţii
Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională
reţine următoarele:
Art. 952 alin. (2) din Codul de
procedură civilă stabileşte condiţiile care trebuie
respectate în cazul instituirii sechestrului asigurător. Spre deosebire de
alin. (1) al art. 952, care reprezintă regula în materie de sechestru
asigurător, alin. (2) derogă de la regula de drept comun,
prevăzând dreptul creditorului care nu are creanţa constatată
prin înscris de a solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător,
dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: nu există un
titlu executoriu, creanţa este exigibilă, fără a fi, însă,
constatată în scris, şi este intentată o acţiune
civilă având ca obiect realizarea creanţei. - în vederea instituirii
sechestrului asigurător în condiţiile art. 952 alin. (2) din Codul de
procedură civilă, creditorul are obligaţia de a plăti o
cauţiune în cuantumul expres prevăzut de textul legal, respectiv jumătate
din valoarea reclamată. Această obligaţie rezultă din
circumstanţele speciale în care se înfiinţează sechestrul,
respectiv creanţa nu este constatată printr-un înscris.
Curtea observă că
regulile care privesc înfiinţarea sechestrului asigurător au fost
păstrate de Codul de procedură civilă în aceeaşi
configuraţie ca şi vechea reglementare, respectiv art. 591 din Codul
de procedură civilă din 1865.
Astfel, anterior prezentei
reglementări, instanţa de contencios constituţional, analizând
constituţionalitatea art. 591 din Codul de procedură civilă din
1865, a reţinut în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia nr. 886
din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 785 din 20 noiembrie 2007, că instituirea obligaţiei de plată
a unei cauţiuni are ca scop ocrotirea intereselor debitorului împotriva
exercitării cu rea-credinţă de către creditor a drepturilor
sale procesuale. Plata cauţiunii nu constituie o condiţie de
admisibilitate a acţiunii prin care creditorul urmăreşte realizarea
dreptului său, ci exclusiv o condiţie pentru înfiinţarea sechestrului
asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, în
condiţiile în care creanţa nu este constatată în scris şi
creditorul dovedeşte că a intentat acţiunea civilă. Prin
urmare, garanţia acordată debitorului obligaţiei,
justificată de prevenirea exercitării abuzive a unor drepturi
procesuale de către creditor, nu poate fi calificată ca o modalitate
de împiedicare a accesului liber la justiţie.
În ceea ce priveşte
încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, se
observă că, în măsura în care reglementarea dedusă
controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia
prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio
discriminare, pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este
întemeiată.
Cele arătate în decizia
menţionată sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza
de faţă.
De asemenea, Curtea nu poate
reţine nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate ar
contraveni principiului garantării proprietăţii private, atât
timp cât, conform prevederilor art. 1.063 alin. (2) din acelaşi cod, „Cauţiunea
se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel
îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii
cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data
rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data
încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate
acestea,- cauţiunea se restituie de îndată dacă partea
interesată declară în mod expres că nu urmăreşte
obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate
prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.”.
Pe de altă parte,
măsura sechestrului judiciar, reglementată de art. 974 alin. (2) din
Codul de procedură civilă, constă, în principiu, în
indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind
încredinţat pazei unui administrator-sechestru sau unui administrator
provizoriu. Aşa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui
bun determinat şi apare ca o măsură raţională, pe care
legiuitorul are competenţa să o adopte, în conformitate cu art. 44
alin. (1) teza a două din Constituţie.
Referitor la încălcarea art.
57 din Constituţie, Curtea reţine că instituirea cauţiunii
nu are drept scop îngrădirea drepturilor procesuale ale
părţilor, ci, din contră, urmăreşte evitarea
tergiversării soluţionării cauzei şi eliminarea
comportamentelor abuzive.
În ceea ce priveşte
invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie,
Curtea observă că acest text constituţional nu are
incidenţă în cauză din moment ce instanţa de contencios
constituţional nu a constatat nicio restrângere a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale indicate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din
Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.
29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mona-Cezarina
Marian în Dosarul nr. 10.443/300/2013 al Judecătoriei Sectorului2
Bucureşti - Secţia civilă şi constată că
dispoziţiile art. 952 alin. (2) şi art. 974 alin. (2) din Codul de
procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile
formulate.
Definitivă şi general
obligatorie.
Decizia se comunică
Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi
se publică în Monitorul Oficial a! României, Partea I.
Pronunţată în
şedinţa din data de 24 octombrie 2013.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
din 29 octombrie 2013
referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr.
119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din
Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
Augustin Zegrean -
preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniu! pensiilor prevăzute
la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri
în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Traian Dobre în Dosarul
nr. 10.697/99/2011 al Curţii de Apei Iaşi - Secţia litigii de
muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul
Dosarului Curţii Constituţionale nr. 390D/2013.
La apelul nominal se
prezintă personal autorul excepţiei şi asistat de avocat
Georgiana Schender Ghervan. Lipseşte partea Casa Judeţeană de
Pensii Iaşi, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei de
neconstituţionalitate. În acest sens, arată că deputaţii
şi senatorii sunt supuşi unor incompatibilităţi şi
interdicţii asemănătoare magistraţilor, iar statutul lor
este consacrat !a nivel constituţional, astfel că se impune o
reglementare juridică asemănătoare celei aplicabile
magistraţilor, care continuă să se bucure de dreptul la pensia
de serviciu. De asemenea, arată că Legea nr. 119/2010 este
neconstituţională, întrucât la adoptarea sa nu a fost întrunit
numărul de voturi necesar pentru o lege organică. Totodată,
susţine că dreptul la pensie de serviciu reprezintă un bun
şi un drept câştigat, iar afectarea acestuia echivalează cu o
expropriere, realizată însă cu încălcarea condiţiilor
stabilite de Legea fundamentală.
Având cuvântul, autorul
excepţiei susţine că lipsirea sa de dreptul la pensie de
serviciu este neconstituţională şi s-a realizat cu
încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât
Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă ale cărei
reglementări lipsesc de efect hotărâri judecătoreşti
definitive. De asemenea, arată că aplicarea legii a dus la crearea
unor tratamente diferite pentru persoane care s-au găsit obiectiv în
aceeaşi situaţie.
Reprezentantul Ministerului
Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 613/2013 din 24
aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.697/99/2011, Curtea de
Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări
sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea
nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Excepţia a fost
ridicată de Traian Dobre cu prilejul soluţionării recursului
formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.847 din 7 noiembrie 2012,
pronunţată de Tribunalul Iaşi într-o cauză având ca obiect
contestaţia formulată împotriva deciziilor de recalculare a pensiei
de serviciu.
În motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în
esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare
art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 65 alin. (2)
şi art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie. În acest sens,
arată că modificarea statutului deputaţilor şi al
senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi sunt
reglementate printr-o procedură specială şi extraordinară a
Parlamentului, iar adoptarea Legii nr. 119/2010 nu a respectat această
procedură constituţională. De asemenea, statutul
deputaţilor şi al senatorilor se reglementează prin lege
organică, or, legea criticată nu a întrunit numărul de voturi
necesar pentru adoptarea unei legi organice. Totodată, consideră
că Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivităţii
legii, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr.
120/2007 şi nr. 46/2002. Astfel, arată că pensia este un drept
dobândit la momentul stabilirii deciziei de pensionare, iar încălcarea
acestui drept reprezintă o încălcare a principiului
stabilităţii şi predictibilităţii. În acelaşi
timp, susţine că, prin aplicarea măsurilor de reducere a
pensiilor de serviciu, Guvernul procedează practic la o expropriere
interzisă de Legea fundamentală şi de prevederile Primului
Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, fiind încălcate, totodată,
cerinţele restrângerii exerciţiului unor drepturi prevăzute de
art. 53 din Constituţie.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că
dispoziţiile actelor normative criticate încalcă textele
constituţionale invocate de autorul excepţiei de
neconstituţionalitate.
În conformitate cu
dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a
fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul, invocând
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Avocatul Poporului, având în vedere cele
reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în
materie, consideră că prevederile de lege criticate sunt
constituţionale.
Preşedinţii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de
vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului
excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională
a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în
Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum
şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.
1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l,
nr. 457 din 30 iunie 2011.
Autorul excepţiei de
neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege
criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 15
alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată,
art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
libertăţi, art. 65 alin. (2) referitor la şedinţele
Camerelor Parlamentului şi art. 73 alin. (3) lit. c) prin care se
arată că reglementarea statutului deputaţilor şi al
senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale
acestora se realizează prin lege organică. De asemenea, invocă
încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile
actelor normative criticate au mai constituit obiect al controlului de
constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte ale Legii
fundamentale şi aceeaşi motivare.
Astfel, prin Decizia nr. 424 din
3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476
din 12 iulie 2012, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate criticile de
neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii nr. 119/2010. În acest
sens, a reţinut că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată prin procedura
prevăzută de art. 114 din Constituţie, cu îndeplinirea
cerinţelor acestui text constituţional. În acelaşi context,
Curtea a arătat că „dispoziţiile constituţionale
referitoare la angajarea răspunderii Guvernului nu disting cu privire la
natura proiectului de lege, astfel că el poate fi de natura legilor
organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituţionale de
revizuire a Constituţiei, pentru care există o procedură
specială, în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de
iniţiator”, iar „adăugarea unei alte restricţii nu poate avea
decât semnificaţia modificării textului constituţional amintit”.
De asemenea, prin decizia mai sus
amintită, dar şi prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie
2010, Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.284
din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2012,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie
2012, Curtea a răspuns criticilor referitoare la pretinsa
incompatibilitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 cu prevederile
constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii civile, egalitatea
în drepturi a cetăţenilor, încălcarea dreptului de proprietate
şi a condiţiilor de restrângere a exerciţiului unor drepturi
fundamentale, reţinând că aceste critici sunt neîntemeiate. În acest
sens, a reţinut că „partea necontributivă a pensiei de serviciu,
chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol
adiţiona! la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea
reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept
câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale
realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar
suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii”.
Totodată, Curtea a arătat, în privinţa pretinsei
încălcări a art. 47 din Constituţie, că drepturile
rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea
persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare,
restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor
variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi
resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această
direcţie.
De asemenea, Curtea a statuat
că „existenţa unor interdicţii sau incompatibilităţi
asemănătoare nu este de natură să pună un semn de
egalitate între activitatea şi statutul magistraţilor în raport cu
cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exerciţiul
profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiţiei, este ţinut
de o serie de obligaţii care asigură imparţialitatea actului de
justiţie ca o trăsătură definitorie a acestuia,
interdicţii care se întind pe întreaga carieră în justiţie,
parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul
autorităţii legiuitoare, este ţinut numai pe perioada
exercitării mandatului de anumite interdicţii care urmăresc
asigurarea unui vot cât mai ferit de influenţa unor interese personale. În
acest din urmă caz însă nu se poate vorba de o imparţialitate
absolută, aşa cum se cere în justiţie amprenta politică
fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar.”
De asemenea, Curtea a constatat
că însăşi afirmaţia potrivi căreia magistraţii
şi parlamentarii se supun unui stătu asemănător este
infirmată de dispoziţiile art. 71 alin. (2) din Constituţie.
În concluzie, a reţinut
că, deşi cele constatate cu privire la statutul şi activitatea
parlamentarilor au reprezentat şi pot reprezenta în viitor temeiuri ale
acordării unei pensii de serviciu aceste temeiuri sunt diferite de cele
reţinute cu privire la magistraţi prin Decizia nr. 873 din 25 iunie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28
iunie 2010 şi care au determinat acordarea în continuare a pensiilor d<
serviciu.
De asemenea, prin mai multe
decizii, precum Decizia nr. 2V din 13 martie 2012, publicată în
Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, Decizia nr.
215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 31 f din 11 mai 2012, sau Decizia nr. 3 din 17 ianuarie 2013
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 25
februarie 2013, Curtea a constat caracterul constituţional a dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011.
Întrucât nu au intervenit
elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea
jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale
considerentele şi soluţiile mai sus amintite îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 1 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29
din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Traian Dobre în
Dosarul nr. 10.697/99/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia
litigii de muncă si asigurări sociale şi constată că
dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor si ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.
1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor sunt constituţionale îi raport cu criticile formulate.
Definitivă si general
obligatorie.
Decizia se comunică
Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi
asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial z
României, Partea I.
Pronunţată în
şedinţa din data de 29 octombrie 2013.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
din 7 noiembrie 2013
referitoare Ea
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin.
(10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie
Augustin Zegrean -
preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru -
judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader . - judecător
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie
ridicată de Dumitru Godâncă în Dosarul nr. 1.021/83/2012 al
Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează
obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 49D/2013.
La apelul nominal, lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de
judecată.
Preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
Arată că dispoziţiile de lege criticate, referitoare la audierea
ca martori a investigatorilor sub acoperire şi a celor cu identitate reală,
care sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, nu aduc
nicio atingere dreptului la un proces echitabil, ci, din contră,
constituie expresia celor două garanţii generale oferite de art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, şi anume egalitatea armelor şi
contradictorialitatea.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 3
decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.021/83/2012, Tribunalul
Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261
alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie.
Excepţia a fost
ridicată de Dumitru Godâncă cu ocazia soluţionării unei
cauze având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârşirea
infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 din
Codul penal raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Leg^ea nr. 78/2000.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
autorul
acesteia susţine că dispoziţiile art. 261 alin. (10)
din Legea nr. 78/2000 încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de
prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, întrucât calitatea de martor a unei
persoane fizice, definită de art. 78 din Codul de procedură
penală, nu poate fi dublată de o altă calitate a aceleiaşi
persoane în aceeaşi cauză, şi anume aceea de investigator sub
acoperire sau de investigator cu identitate reală. Consideră că
implicarea materială în producerea unor probe - de exemplu, prin
provocarea unor discuţii şi înregistrarea acestora - implicarea
emoţională, precum şi interesul dobândit ca urmare a acestor
implicări sunt de natură a pune sub semnul întrebării
obiectivitatea, detaşarea şi sinceritatea declaraţiilor date în
calitate de martori de către investigatorii sub acoperire sau cu
identitate reală. Or, este evident că atât timp cât asupra
declaraţiilor date în calitate de martor de către aceste persoane,
care, în prealabil, în aceeaşi cauză, au avut calitatea de
investigatori sub acoperire sau cu identitate reală, planează
suspiciuni legitime în legătură cu sinceritatea declaraţiilor
date şi cu realitatea celor relatate, nu se poate susţine că
utilizarea lor ca mijloace de probă în procesul penal garantează
dreptul la un proces echitabil, în înţelesul art. 21 alin. (3) din
Constituţie. Mai arată că aceste persoane ar putea fi audiate în
calitate de informatori, furnizori de informaţii sau observatori, dar
nicidecum în calitate de martori, în sensul art. 78 din Codul de procedură
penală.
Tribunalul Satu Mare -
Secţia penală apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (10)
din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată, deoarece, prin audierea
investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală dintr-un dosar
penal în calitate de martori în cadrul cercetării judecătoreşti,
nu este încălcat principiul constituţional al dreptului la un proces
echitabil şi nu se aduce atingere nici prevederilor art. 6 paragraful 1
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Astfel, dispoziţiile de lege
criticate permit audierea ca martori a investigatorilor sub acoperire, respectiv
a investigatorilor cu identitate reală, în condiţiile art. 862
din Codul de procedură penală, text care se referă la martorii
audiaţi în condiţii de protecţie a datelor de identificare.
Critica de neconstituţionalitate raportată la investigatorii sub
acoperire sau cu identitate reală, care, aşa cum este prevăzut
la art. 261 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, sunt lucrători operativi în
cadrul poliţiei judiciare, pe motiv că audierea lor în calitate de
martori în procesul penal ar încălca dreptul inculpatului la un proces
echitabil, nu poate fi acceptată atâta vreme cât este vorba de un organ al
statului, cu privire la care există prezumţia de legalitate şi
bună-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece
dispoziţiile art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 nu
încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că
dispoziţiile de lege criticate constituie limitări normale ale
dreptului la apărare, în considerarea apărării ordinii publice,
a sănătăţii, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, precum şi în vederea desfăşurării
instrucţiei penale, în concordanţă cu dispoziţiile art. 53
şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. Această restrângere
este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului, care a statuat că aplicarea unor măsuri similare celor
prevăzute în art. 261 din Legea nr. 78/2000 este conformă
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale dacă este îndeplinită
condiţia existenţei unor măsuri de control care să
suplinească presupusa limitare, precum şi condiţia ca
declaraţia obţinută în aceste circumstanţe să nu
constituie singurul element probatoriu care stă la baza condamnării.
Or, aceste condiţii sunt îndeplinite în cazul de faţă, întrucât
elementele procesuale de echilibrare a măsurilor prevăzute în art. 261
din Legea nr. 78/2000 satisfac standardele stabilite de Curte, iar, în ceea ce
priveşte declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o
altă identitate, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în
măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce
rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Scopul
protecţiei datelor de identificare a martorului este acela de a-i asigura
acestuia - precum şi celorlalţi cetăţeni care ar fi
expuşi prin declararea identităţii reale a martorului - dreptul
la viaţă, la integritate fizică şi libertate
individuală. Restrângerea exerciţiului dreptului este
proporţională cu situaţia care a determinat-o şi are loc
numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că fără ea ar
fi periclitate drepturile şi libertăţile menţionate.
Avocatul Poporului consideră că
dispoziţiile art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 sunt
constituţionale, întrucât nu aduc nicio atingere prevederilor din
Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul
excepţiei. Arată că, potrivit art. 78 din Codul de
procedură penală, persoana care are cunoştinţă despre
vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să
servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi
ascultată în calitate de martor. Astfel, în cursul procesului penal,
inculpatul poate cunoaşte declaraţia dată de martor şi are
posibilitatea de a cere confruntarea cu acesta. Toate aspectele care privesc
încuviinţarea şi administrarea probei testimoniale se examinează
de instanţă în condiţii de contradictorialitate, prin prisma
pertinenţei, a concludentei şi utilităţii acesteia, având
în vedere faptul că finalitatea cercetării judecătoreşti
este aceea de a permite aflarea adevărului şi justa soluţionare
a cauzei. Totodată, alin. (7) al art. 261 din Legea nr. 78/2000
prevede că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire sau
de investigatorii cu identitate reală cu privire la activităţile
desfăşurate pot constitui mijloace de probă şi pot fi
folosite numai în cauza penală în care a fost dată autorizarea,
aprecierea şi evaluarea probelor fiind atributul instanţei de
judecată care trebuie să coroboreze toate elementele de care dispune.
Împrejurarea că persoana care poate contribui la aflarea adevărului
într-o cauză penală aparţine unui organ al autorităţii
de stat nu atrage neconstituţionalitatea textului de lege criticat, cu
atât mai mult cu cât legea nu stabileşte o incompatibilitate între cele
două calităţi, cea de investigator şi cea de martor. De
altfel, art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este criticat din perspectiva
unui pretins caracter lacunar, şi anume pentru lipsa reglementării
unei limitări a sferei persoanelor care pot fi audiate ca martori într-un
proces penal. Prin Decizia nr. 972/2011, pronunţată într-o cauză
similară, Curtea Constituţională a arătat că nu
intră în competenţa instanţei de contencios constituţional
completarea eventualelor lacune de reglementare, întrucât, potrivit art. 2
alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se
pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau
completa prevederile supuse controlului”. Totodată, instanţa de
contencios constituţional a reţinut că a răspunde
criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o
ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea
legiuitorului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din
Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este [...] unica
autoritate legiuitoare a ţării”.
Preşedinţii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Lege nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională
a fost legal sesizată şi est competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie precum şi ale
art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Lege nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constitui dispoziţiile art. 26^ alin. (10)
din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 219 di 18 mai 2000, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea şi completarea Leg nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionare faptelor de
corupţie, publicată în Monitorul Oficial al Românie Partea I, nr. 842
din 19 septembrie 2005. Textul de lege critic; are următorul cuprins: „Investigatorii
sub acoperire sa investigatorii cu identitate reală pot fi audiaţi ca
martori i condiţiile art. 862 din Codul de procedură
penală”.
În susţinerea
neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege autorul
excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (c din
Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamental
referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curte constată că dispoziţiile art.
261 alin. (10) din Legea nr. 78/200 nu aduc atingere principiului
dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din
Constituţie şi de art. paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului: a libertăţilor fundamentale.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 261 di Legea nr. 78/2000, în
cazul în care există indicii temeinice : concrete că s-a
săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea d
către un funcţionar a unei infracţiuni de luare de mită,
prevăzut de art. 254 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite
prevăzută de art. 256 din Codul penal, sau de trafic de
influenţa prevăzută de art. 257 din Codul penal, procurorul poate
autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor c
identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării
făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă.
Dispoziţiile de leg criticate permit audierea ca martori a investigatorilor
sub acoperire, respectiv a investigatorilor cu identitate reală, î
condiţiile art. 862 din Codul de procedură penală, text car
reglementează modalităţi speciale de ascultare a martorului :
care se referă la martorii audiaţi în condiţii de protecţie
a datele de identificare. Potrivit art. 78 din Codul de procedură penale
martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo fapt sau
despre vreo împrejurare de natură să servească la aflare
adevărului în procesul penal. Totodată, art. 63 alin. 2 din Codi de
procedură penală prevede că probele nu au valoare mc dinainte
stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de
urmărire penală sau de instanţa de judecată în urm.
examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Or, investigatorii sub acoperire şi investigatorii cu identitate
reală, potrivit art. 261 alin. (3) din Legea nr. 78/200C sunt
lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, cu privire la care
există prezumţia de legalitate şi de
bună-credinţă îi exercitarea atribuţiilor de serviciu,
astfel încât nu poate fi primit; critica de neconstituţionalitate
formulată în sensul că audiere; investigatorilor sub acoperire
şi a investigatorilor cu identităţi reală în calitate de
martori în procesul penal ar încălca drepţi inculpatului la un proces
echitabil.
În realitate, autorul
excepţiei este nemulţumit de modul di aplicare a dispoziţiilor
art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 di către organele
judiciare. Eventualele greşeli de aplicare a leg nu pot constitui,
însă, motive de neconstituţionalitate ; dispoziţiilor de lege
criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzuraţi de instanţa de
contencios constituţional, fiind de competent; instanţei de
judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respecţi a celor
ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru
Godâncă în Dosarul nr. 1.021/83/2012 al Tribunalului Satu Mare -
Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 26
alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport
cu criticile formulate.
Definitivă şi general
obligatorie.
Decizia se comunică
Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în
şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
din 7 noiembrie 2013
referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru
nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011
a personalului plătit din fonduri publice
Augustin Zegrean -
preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri
publice, excepţie ridicată de Liliana Felicia Androne, Andra Corina
Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela
Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboşaru, Violeta Dumitru,
Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frăţilescu, Cristina Georgescu,
Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela
Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana
Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena
Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanţa Pană, Marilena Panait,
Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela
Prepeliţă, Adriana Maria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida
Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stănescu, Constanţa Ştefan, Ion
Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tănăsescu,
Florentin Teişanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose,
Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu în Dosarul nr. 4.887/2/2011 al
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului
Curţii Constituţionale nr. 350D/2013.
La apelul nominal, se
constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a
excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, arată
că Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-310/10, nu este incidenţă
în speţă.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 aprilie
2013, pronunţată în Dosarul nr. 4 887/2/2011, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului
plătit din fonduri publice. Excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Liliana
Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica,
Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica
Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail
Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus
Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena
Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza
Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea,
Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera
Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Daria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel
Stănescu, Constanţa Ştefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena
Tanasica, Mariana Tănăsescu, Florentin Teişanu, Ioana Tolu,
Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu
într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiţiei
nr. 341/C/2011 prin care s-a dispus, retroactiv, cu începere de la data de 1 ianuarie
2011, reîncadrarea potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 şi diminuarea
indemnizaţiei de încadrare brută lunară.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
autorii
acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă
dreptul de proprietate, garantat de prevederile art. 44 din Constituţie,
şi contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 privind munca
şi protecţia socială, ale art. 124 privind înfăptuirea
justiţiei şi ale art. 125 referitoare la statutul judecătorilor.
De asemenea, arată să
dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale
ale art. 20, raportate la art. 17 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
În acest sens, arată
că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, salariul şi indemnizaţia de concediu reprezintă concepte
asimilate bunurilor mobile, iar dreptul de creanţă reprezintă un
„bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie,
dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă
reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă
legitimă” de a-l vedea concretizat.
Reducerea indemnizaţiei de
încadrare când situaţia economică nu o mai impunea, lipsirea de
dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente şi acordarea
posibilităţii legislativului şi executivului de a stabili
indemnizaţiile ulterioare ale autorităţii
judecătoreşti în funcţii de criterii subiective a căror
largheţe lasă la bunul plac a acestora retribuirea magistraţilor
echivalează cu încălcarea prevederilor constituţionale care
protejează statutul magistraţilor, fiind de natură a conduce
inclusiv la afectarea independenţei acestora.
În final, invocă
soluţia dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca
obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate,
în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de
Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, privind interpretarea art.
15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în
aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane,
fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi a art.
17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a
unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce
priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de
muncă. Judecătorul naţional are obligaţia de a
înlătura aplicarea unei reglementări naţionale contrare
dreptului Uniunii Europene. În acest scop, tribunalele naţionale nu sunt
ţinute să aştepte abrogarea sau modificarea dispoziţiilor
interne sau o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale
care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanţe sunt obligate să
aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat de Curtea de
Justiţiei a Uniunii Europene, înlăturând, dacă este necesar, din
oficiu, aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau a
deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului
Uniunii.
Curtea de Apel Bucureşti
- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în
acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază că
dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, menţionând
deciziile nr. 115/2012, nr. 257/2012, nr. 903/2012 şi nr. 113/2013 ale
Curţii Constituţionale.
Preşedinţii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională
a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale
art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii-cadru nr.
284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
877 din 28 decembrie 2010, şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea
în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.
Autorii excepţiei de
neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate
contravin dispoziţiilor art. 41 privind munca şi protecţia
socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată,
art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind
statutul judecătorilor. De asemenea, invocă prevederile art. 20 din
Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, raportate la dispoziţiile art. 17 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi la art. 1 din Primul Protocol
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
I. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de
neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr.
285/2010 au avut o aplicabilitate limitată în timp, aplicându-se doar în
anul 2011, însă, cu toate acestea, continuă să îşi
producă efectele juridice în cauza în care s-a invocat excepţie de
neconstituţionalitate,.astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15
iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549
din 3 august 2011, urmează a analiza constituţionalitatea acestora.
II. Asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor de lege criticate din aceeaşi perspectivă ca în
cauza de faţă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 891 din
25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
5 din 4 ianuarie 2013, statuând următoarele:
Prin Legea nr. 118/2010 privind
unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie
2010, s-s dispus diminuarea cuantumului brut al salariilor/soldelor indemnizaţiilor
lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţi şi alte drepturi
salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută cu 25% pe o
perioadă determinată, până la 31 decembrie 2010.
Prin Decizia nr. 872 şi nr.
874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 433 din 28 iunie 2010: Curtea a statuat că măsura
diminuării drepturilor salariale pe c perioadă determinată este
în acord cu prevederile Legi fundamentale. Prin aceleaşi decizii, Curtea a
arătat însă că revenirea la cuantumul anterior al drepturilor
salariale reprezintă „o obligaţie de rezultat pe care şi-o
impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la
încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului
drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii
exerciţiului drepturilor este de esenţa textului art. 53 din
Constituţie”.
Având în vedere cele
reţinute de Curte în deciziile amintite, autorii excepţiei de
neconstituţionalitate susţin că legiuitorul era obligat
constituţional ca, ulterior datei de 31 decembrie 2010, să
dispună acordarea drepturilor salariale iniţiale. Prin urmare,
consideră că prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale Legii
nr. 285/2010 sunt contrare Legii fundamentale, întrucât au ca efect
păstrarea unui nivel redus al salariilor faţă de cel avut
iniţial, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010.
Răspunzând unor critici
asemănătoare privind dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010,
înainte de promulgarea acesteia, Curtea, prin Decizia nr. 1.658 din 28
decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
44 din 18 ianuarie 2011, a constatat că „nu există nicio
legătură între conţinutul normativ al textului criticat şi
susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate,
întrucât acesta nu vizează cuantumul drepturilor salariale, ci conversia
de la sisteme de salarizare neomogene la unul unitar pentru tot personalul
plătit din fonduri publice, respectiv plasarea acestui personal pe
diferite clase de salarizare de la 1 la 110, la care se aplică un
coeficient de ierarhizare corespunzător de la 1,00 la 15,00. Pentru a
stabili în concret salariul/solda/indemnizaţia brută a unei persoane,
trebuie să existe o valoare de referinţă corespunzătoare
coeficientului de ierarhizare 1,00; această valoare de referinţă
trebuie să aibă un nivel care, la momentul aplicării sale,
să reflecte un nivel al salariului/soldei/indemnizaţiei brute cel
puţin la nivelul lunii iunie 2010. Or, pentru anul 2011, valoarea
salariilor de bază nu se stabileşte în funcţie de această
valoare de referinţă raportată la coeficientul de ierarhizare,
ci potrivit art. 1 din Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului
plătit din fonduri publice”.
Referitor la critica de
neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor Legii nr. 285/2010,
Curtea, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, a amintit
că, prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, a impus o
obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011
să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi
soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în
condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal,
care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor
bugetare”. A apreciat însă că aceasta „este în acelaşi timp o
obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a
cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010”. De
asemenea, a reţinut că „stabilirea modalităţii concrete de
realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va
decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a
ţârii, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de
rezultat, [...] în sensul revenirii ce! puţin la cuantumul
salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii
nr. 118/2010”.
Desigur, Curtea
Constituţională nu a contestat că, atât timp cât drepturile
salariale sunt inferioare momentului iunie 2010, înseamnă că, în
continuare, există o restrângere a exerciţiului unui drept
fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului
la muncă, dar a constatat că au fost îndeplinite cerinţele art.
53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau libertăţi.
Cu privire la criticile vizând
încălcarea dreptului de proprietate, Curtea Constituţională,
prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile
salariale constituie un „bun” care intră în sfera de protecţie
a dreptului de proprietate. Această concluzie nu vizează însă
drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor
care sunt certe, lichide şi exigibile.
De altfel, şi Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6
decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi
44.605/11 „Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian
Gavril Senteş împotriva României”, paragraful 16, a stabilit că
salariile viitoare cu greu pot primi accepţiunea de „bun” în sensul art. 1
din Protocolul adiţional la Convenţie. Prin aceeaşi decizie,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa
reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi
dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, afectarea acestui drept
(reducerea) este prevăzută de lege, urmăreşte o cauză
de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi
respectă un just echilibru între interesele generale ale
colectivităţii şi interesele individuale ale
cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras
atenţia că autorităţile naţionale se află într-o
poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional în a
aprecia existenţa cauzei de „utilitate publică” (paragraful 19).
În final, Curtea a reţinut
că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012
privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai
2012, s-a dispus creşterea în două a trepte a veniturilor salariale
cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat
pentru luna mai 2012, respectiv cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012,
faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, pentru a se
ajunge astfel la nivelul salariilor avute anterior intrării în vigoarea
Legii nr. 118/2010.
Întrucât nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât
şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Cu privire la invocarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 referitor la
înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 privind statutul
judecătorilor din Legea fundamentală, Curtea reţine că
dispoziţiile de lege criticate nu afectează statutul
constituţional de care se bucură judecătorii. Aşa cum s-a
arătat mai sus, reducerea temporară a salariului şi a indemnizaţiei
de concediu s-a prevăzut pentru întregul personal din sectorul bugetar
şi îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 53 din
Constituţie.
Referitor la invocarea
jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea
reţine că autorii excepţiei fac referire la Cauza C 310/10 (Ministerul
Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii), având ca obiect o
cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, formulată în
temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău, privind „interpretarea
articolului 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de
punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între
persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi
a articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000
de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de
muncă, precum şi consecinţele care pot rezulta din
supremaţia dreptului Uniunii în cazul unui conflict între
dispoziţiile menţionate şi o reglementare naţională
sau o decizie a Curţii Constituţionale”.
Prin Hotărârea din 7 iulie
2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, în
conformitate cu articolul 267 TFUE, este competentă să se
pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor,
precum şi a actelor adoptate de instituţiile Uniunii (paragraful 24).
Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a
concluzionat că întrebările adresate de Curtea de Apel Bacău, „al
căror obiect nu constă în a verifica dacă o situaţie precum
cea în discuţie în cauza principală intră în domeniul de
aplicare al articolului 15 din
Directiva 2000/43 şi al
articolului 17 din Directiva 2000/78, ci pornesc mai degrabă de la
presupunerea că aceasta este situaţia în speţă pentru a
solicita o interpretare a Curţii, în condiţiile în care în mod
vădit dispoziţiile menţionate nu sunt aplicabile nici direct,
nici indirect împrejurărilor speţei, trebuie considerate inadmisibile”
(paragraful 48). De altfel, paragrafele 46 şi 47 ale hotărârii abordează
chestiuni care ţin de repartizarea de competenţe între Uniune şi
statul membru, fără a aduce în discuţie efectele unei decizii a
instanţei constituţionale române.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA
CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liliana Felicia
Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian
Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica
Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail
Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus
Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena
Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza
Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea,
Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera
Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Maria Radu, Adriana
Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stănescu,
Constanţa Ştefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica,
Mariana Tănăsescu, Florentin Teişanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran,
Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu în Dosarul nr.
4.887/2/2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal şi constată că
dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/201C privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010
privind salarizarea în anul 2011 e personalului
plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu
criticile formulate.
Definitivă si general
obligatorie.
Decizia se comunică
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunţată în
şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
DECIZII ALE PRIM-MINISTRULU1
GUVERNUL ROMÂNIEI
PRIM-MINISTRUL
pentru încetarea
calităţii de consilier onorific al prim-ministrului a domnului Dante
Stein
În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001
privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei
decizii, încetează calitatea de consilier onorific al prim-ministrului a
domnului Dante Stein.
PRIM-MINISTRU
V1CTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Secretarul general al
Guvernului,
Ion Moraru
Bucureşti, 10 decembrie 2013.
Nr. 486.
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE
ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
DEPARTAMENTUL PENTRU
APE, PĂDURI SI PISCICULTURĂ Nr. 170 din 4 noiembrie
2013 |
MINISTERUL
DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE Nr. 3.423 din 27
noiembrie 2013 |
privind aprobarea
conţinutului-cadru al protocolului de colaborare încheiat între
Administraţia Naţională „Apele Române” şi consiliile
judeţene în vederea elaborării hărţilor de risc la
inundaţii
Având în vedere Referatul de
aprobare nr. 219.977/SON din 1 octombrie 2013 al Direcţiei de control
şi management al riscului la inundaţii şi al siguranţei
barajelor,
luând în considerare prevederile
art. 763 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi
completările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (2) din
anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor
metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul
hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi
inundaţii, cu modificările ulterioare,
în baza art. 6 alin. (5) din
Hotărârea Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea şi
funcţionarea Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultura,
precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului
nr. 48/2013 privind organizarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor
Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului
şi schimbărilor climatice, cu modificările ulterioare, şi a
art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea
şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
ministrul delegat pentru
ape, păduri şi piscicultura şi viceprim-ministrul, ministrul
dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emit prezentul ordin:
Art. 1. - Se aprobă conţinutul-cadru al protocolului
de colaborare încheiat între Administraţia Naţională „Apele
Române” şi consiliile judeţene în vederea elaborării
hărţilor de risc la inundaţii, prevăzut în anexă.
Art. 2. - Structurile de la nivel central şi local,
implicate în realizarea hărţilor de risc la inundaţii, vor duce
la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Ministrul delegat
pentru ape, păduri şi piscicultura, Lucia Ana Varga |
p. Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat |
ANEXĂ
PROTOCOL DE COLABORARE
Administraţia
Naţională „Apele Române”, cu sediul în str. Ion Câmpineanu nr. 11,
sectorul 1, Bucureşti, reprezentată legal prin domnul director general
............................................,
şi
Consiliul
Judeţean...................................................., având sediul
în.................................................................................
..................................................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................................................
reprezentat legal prin domnul
preşedinte al Consiliului
Judeţean.......................................................................................
denumite în continuare părţi,
având în vedere:
- art. 763 din Legea
apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 12 alin. (1) din anexa nr.
2 la Hotărârea Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor
metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul
hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi
inundaţii, cu modificările ulterioare,
convin la încheierea prezentului
protocol de colaborare, denumit în continuare protocol.
CAPITOLUL I
Scopul şi obiectul
protocolului
Art. 1. - Prezentul protocol are ca obiect furnizarea, în mod
gratuit şi reciproc, în condiţiile legii, a datelor şi
informaţiilor disponibile conform anexei, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor
potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, în vederea realizării
următoarelor obiective:
a) realizarea hărţilor
de risc la inundaţii necesare raportării pentru Directiva 2007/60/CE
a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea
şi gestionarea riscului de inundaţii, care vor fi aprobate în
comitetele de bazin şi în comitetele judeţene pentru situaţii de
urgenţă;
b) integrarea rezultatelor
obţinute în urma realizării hărţilor de hazard şi
hărţilor de risc la inundaţii în planurile de apărare
împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase,
accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor
accidentale, în planurile de urbanism general şi în planurile de amenajare
a teritoriului, precum şi în toate strategiile de dezvoltare locală şi
regională ce necesită elemente de identificare a riscurilor la
inundaţii.
Art. 2. - (1) Prezentul protocol stabileşte condiţiile
în care părţile îşi pot furniza informaţii necesare în
realizarea scopului prevăzut la art. 1.
(2) Partea care va transmite
informaţii sau date de natura celor menţionate la art. 1 este
consiliul judeţean şi va fi denumită în continuare consiliul
judeţean, iar partea care va solicita şi primi astfel de
informaţii necesare este Administraţia Naţională „Apele
Române” şi va fi denumită în continuare Administraţia Naţională
„Apele Române”.
(3) Consiliul judeţean, prin
reprezentanţii săi, va pune la dispoziţia Administraţiei
Naţionale „Apele Române” datele disponibile şi situaţia
centralizată a acestora, în formatele corespunzătoare.
(4) în cazul în care datele nu
sunt disponibile, consiliul judeţean va menţiona în situaţia
centralizată: „datele şi informaţiile solicitate nu sunt
disponibile”.
(5) Furnizarea informaţiilor
ce constituie date clasificate se va face în conformitate cu prevederile legale
în vigoare.
CAPITOLUL II
Durata protocolului
Art. 3. - (1) Prezentul protocol intră în vigoare de la
data semnării sale de către părţi şi se încheie la
data finalizării hărţilor de risc la inundaţii, a
planurilor de amenajare a teritoriului şi a planurilor de urbanism general,
valabilitatea sa putându-se prelungi, cu condiţia notificării de
către oricare dintre părţi a intenţiei de prelungire cu cel
puţin 30 de zile anterior expirării duratei de valabilitate.
(2) Arealele declarate ca zone de
risc la inundaţii vor constitui anexe ale planurilor de urbanism general
şi ale planurilor de amenajare a teritoriului judeţean, aprobate
şi aflate în termen de valabilitate, până la actualizarea acestora.
CAPITOLUL III
Obligaţiile
părţilor
Art. 4. - În vederea realizării scopului prezentului
protocol, Administraţia Naţională „Apele Române”:
a) desemnează un responsabil
pentru coordonarea implementării prezentului protocol şi pentru
menţinerea legăturii cu cealaltă parte;
b) desemnează persoanele
autorizate să prelucreze informaţiile transmise de consiliul
judeţean;
c) transmite consiliului
judeţean datele de contact ale persoanelor desemnate potrivit lit. b);
d) se obligă să
pună la dispoziţia consiliului judeţean, în condiţiile
legii, datele, formatele şi informaţiile necesare realizării
planurilor de urbanism general şi a planurilor de amenajare a
teritoriului, pentru îndeplinirea obiectivului prezentului protocol;
e) organizează întâlniri de
lucru cu persoanele desemnate de consiliul judeţean, în scopul
creării bazelor de date necesare raportării pentru Directiva
2007/60/CE: stabilirea indicatorilor economici, pragul de evaluare a pagubelor
potenţiale, formatele de prezentare, relaţiile instituţionale
şi documentele strategice.
Art. 5. - În vederea realizării scopului prezentului protocol,
consiliul judeţean:
a) desemnează un responsabil
pentru coordonarea implementării prezentului protocol şi pentru
menţinerea legăturii cu Administraţia Naţională „Apele
Române”;
b) desemnează persoanele
autorizate să prelucreze informaţiile solicitate de
Administraţia Naţională „Apele Române”;
c) transmite Administraţiei
Naţionale „Apele Române” datele de contact ale persoanelor desemnate
potrivit lit. b);
d) la solicitarea
Administraţiei Naţionale „Apele Române”, identifică personalul
ce va participa la întâlnirile de lucru, în funcţie de obiectivul
acestora: stabilirea indicatorilor economici, pragul de evaluare a pagubelor
potenţiale, formatele de prezentare, relaţiile instituţionale
şi documentele strategice;
e) transmite Administraţiei
Naţionale „Apele Române”, în structura solicitată, datele necesare
creării bazei de date pentru raportarea la Directiva 2007/60/CE, aprobate
în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă şi cu
menţionarea sursei datelor;
f) pune la dispoziţia
Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în condiţiile
prevederilor legale, orice alte informaţii pe care aceasta le
solicită şi pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea
obiectivului prezentului protocol.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
Art. 6. - Părţile vor acţiona în spiritul
bunei-credinţe şi voi organiza în mod corespunzător ducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentului protocol.
Art. 7. - Părţile îşi vor furniza, în
condiţiile legii, toate informaţiile necesare în vederea
asigurării îndeplinirii obligaţiilor asumate prin prezentul protocol.
Art. 8. - Părţile îşi vor coordona acţiunile
şi alte manifestări publice legate de prezentul protocol şi se
vor consulta ori de câte ori urmează ca una dintre ele să
transmită public informaţi legate de cele întreprinse în temeiul
acestui protocol.
Art. 9. - Anexa face parte integrantă din prezentul
protocol.
Prezentul protocol s-a încheiat
astăzi............... în 2 (două) exemplare, câte un exemplar pentru
fiecare parte.
Directorul general al
Administraţiei Naţionale „Apele Române”, ................................................................................... |
Preşedintele
Consiliului Judeţean .................................., ................................................................................... |
ANEXA
la protocol
A. Date puse la dispoziţie
de către Administraţia Naţională „Apele Române”:
- hărţile de hazard la
inundaţii pe cursurile de apă cu risc potenţial la
inundaţii pentru fiecare judeţ;
- hărţile de risc la
inundaţii pe cursurile de apă cu risc potenţial la
inundaţii pentru fiecare judeţ, după elaborarea acestora.
B. Date puse la dispoziţie
de către consiliul judeţean:
I. Date disponibile la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale aflate în limitele benzilor de
inundabilitate pentru debite maxime cu probabilităţi de
depăşire de 0,1%, 1% si 10%, conform hărţilor de hazard la
inundaţii, referitoare la:
1. Populaţie şi
proprietăţi:
- suprafaţa totală a
unităţii administrativ-teritoriale;
- suprafaţa intravilanului
construibil în limitele de inundabilitate stabilite (fără intravilan
agricol);
- numărul total de locuitori
ai unităţii administrativ-teritoriale, din care numărul
locuitorilor aflaţi în zone inundabile;
- numărul total de copii sub
„f 0 ani, din care numărul copiilor aflaţi în zone inundabile;
- numărul total de vârstnici
(>65 ani), din care numărul vârstnicilor aflaţi în zone
inundabile;
- numărul total de
locuinţe existente, din care numărul de locuinţe aflate în zone
inundabile;
- numărul total de
locuinţe construite din cărămidă, chirpici, paiantă
şi lemn, din care numărul de locuinţe aflate în zone inundabile;
- valoarea impozitului pe
clădiri.
2. Utilităţi:
- numărul total de km de
străzi modernizate, din care numărul de km aflaţi în zonă
inundabilă;
- numărul total de km de
reţea de distribuţie a apei potabile, din care numărul de km
aflaţi în zonă inundabilă;
- numărul total de fântâni,
din care numărul de fântâni aflate în zona inundabilă;
- numărul total de locuitori
racordaţi la sistemul centralizat de alimentare cu apă potabilă;
- numărul total de km de
reţea de canalizare, din care numărul de km aflaţi în zonă
inundabilă;
- numărul de locuitori
racordaţi la sistemul de canalizare;
- numărul total de km de
reţea de distribuţie a gazelor naturale, din care numărul de km
aflaţi în zonă inundabilă;
- număr de locuitori
racordaţi la sistemul de furnizare a gazelor naturale;
- tipul sursei de alimentare cu
apă: sistem centralizat, fântâni, foraje;
- numărul total de
staţii de tratare a apei (buc), din care numărul de staţii
aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de
staţii de epurare (buc), din care numărul de staţii aflate în
zonă inundabilă.
3. Sănătate -
numărul de obiective şi capacitatea acestora (numărul de
paturi), acolo unde este cazul:
- numărul total de spitale,
din care numărul de spitale aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de
dispensare medicale, din care numărul de dispensare aflate în zonă
inundabilă;
- numărul total de farmacii,
din care numărul de farmacii aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de policlinici,
din care numărul de policlinici aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de
creşe, din care numărul de creşe aflate în zonă
inundabilă;
- numărul total de
cămine de bătrâni, din care numărul de cămine de
bătrâni aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de
orfelinate, case de copii, din care numărul de orfelinate, case de copii
aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de persoane
cu dizabilităţi, din care numărul de persoane aflate în
zonă inundabilă.
4. Educaţie - număr de
obiective, acolo unde este cazul:
- numărul total de
unităţi de învăţământ preuniversitar (defalcat pe
niveluri), din care numărul de unităţi aflate în zonă
inundabilă;
- numărul total de
unităţi de învăţământ universitar, din care
numărul de unităţi aflate în zonă inundabilă.
5. Structura terenului agricol:
a) intravilan:
- suprafaţa agricolă
totală, din care:
- ha suprafaţă
arabilă;
- ha păşuni;
- ha fâneţe;
- ha livezi şi pepiniere
pomicole;
- ha vii şi pepiniere
viticole;
- suprafaţa agricolă
aflată în zona inundabilă, din care: 1
- ha suprafaţă
arabilă;
- ha păşuni;
- ha fâneţe;
- ha livezi şi pepiniere
pomicole;
- ha vii şi pepiniere
viticole;
b) extravilan:
- suprafaţa agricolă
totală din care:
- ha suprafaţă
arabilă;
- ha păşuni;
- ha fâneţe;
- ha livezi şi pepiniere pomicole;
- ha vii şi pepiniere
viticole;
- suprafaţa totală a
fondului forestier;
- suprafaţa agricolă
aflată în zona inundabilă, din care:
- ha suprafaţă
arabilă;
- ha păşuni;
- ha fâneţe;
- ha livezi şi pepiniere
pomicole;
- ha vii şi pepiniere
viticole;
- suprafaţa totală a
fondului forestier aflată în zona inundabilă.
6. Creşterea animalelor în
gospodăriile populaţiei:
- numărul total al
animalelor, din care numărul animalelor aflate în zona inundabilă.
7. Activităţi
economice:
- numărul total de obiective
economice şi tipul de activitate, din care numărul de obiective
aflate în zona inundabilă;
- valoarea patrimoniului sau
cifra de afaceri (mii lei) pe fiecare obiectiv economic;
- lista obiectivelor economice
aflate în zona inundabilă cu precizarea pentru fiecare dintre acestea a
coordonatelor geografice ale obiectivului (X, Y), a tipului de activitate, a
numărului de angajaţi, a valorii patrimoniului sau a cifrei de
afaceri (mii lei).
8. Patrimoniu cultural:
- numărul total de situri
arheologice, din care numărul de situri aflate în zonă
inundabilă;
- numărul total de
monumente, din care numărul de monumente aflate în zonă
inundabilă;
- numărul total de muzee,
din care numărul de muzee aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de teatre,
din care numărul de teatre aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de biserici,
din care numărul de biserici aflate în zonă inundabilă;
- numărul total de situri
arhitecturale, din care numărul de situri aflate în zonă
inundabilă.
II. Date medii la nivel
judeţean pentru evaluarea potenţialelor pagube produse de
inundaţii:
1. Valoarea căilor de
comunicaţii/km:
- drum judeţean;
- drum comunal.
2. Valoarea terenurilor în
funcţie de modul de utilizare/ha:
- arabil;
- livezi şi pepiniere
pomicole;
- vii şi pepiniere viticole;
- păşuni;
- fâneţe;
- pădure de foioase;
- pădure de conifere.