MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 771/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 771         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 10 decembrie 2013

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

72. - Hotărâre privind modificarea articolului 5 din Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 425 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 952 alin. (2) şi art. 974 alin, (2) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 440 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 450 din 7 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Decizia nr. 457 din 7 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

486. - Decizie pentru încetarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului a domnului Dante Stein

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

170/3.423. - Ordin al ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, privind aprobarea conţinutului-cadru al protocolului de colaborare încheiat între Administraţia Naţională „Apele Române” şi consiliile judeţene în vederea elaborării hărţilor de risc la inundaţii

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea articolului 5 din Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 78 coroborate cu cele ale art. 44, 46 şi ale art. 77 alin. (2)-(7) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Articolul 5 din Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 9 aprilie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea Următorul cuprins:

„Art. 5. - Concluziile Comisiei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat până la data de 30 iunie 2014.”

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9 decembrie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 9 decembrie 2013.

Nr. 72.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 425

din 24 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 952 alin. (2) şi art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 952 şi art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mona-Cezarina Marian în Dosarul nr. 10.443/300/2013 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 306D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi. menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 886 din 16 octombrie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constate următoarele:

Prin încheierea din 23 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.443/300/2013 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate Ł dispoziţiilor art. 952 şi art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mona-Cezarina Marian într-o cauză având ca obiect înfiinţarea unui sechestru asigurător.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale pentru că legiuitorul a instituit obligativitatea plăţii unei sume de bani, cu titlu de cauţiune, doar în scopul de a-l asigura pe debitor că va putea fi îndestulat pentru eventualele pagube suferite ce urmare a admiterii cererii de sechestru; or, în cazul înfiinţării unu sechestru asigurător asupra unui bun imobil înscris în cartea funciară, debitorul nu suferă nicio pagubă, bunul imobil respectiv fiind doar indisponibilizat.

Consideră că accesul părţii la o instanţă judecătorească este împiedicat din moment ce cuantumul cauţiunii poate depăşi posibilităţile materiale ale acesteia.

De asemenea, autoarea excepţiei apreciază că prin respingerea de către organele judiciare naţionale a cererilor de reducere ori scutire de la plata cauţiunii se încalcă dreptul de acces la o instanţă.

În fine, susţine că respingerea unei cereri de sechestru asigurător pentru neplata cauţiunii poate avea ca efect punerea creditorului în imposibilitatea de a-şi valorifica total sau parţial titlul executoriu.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă consideră că dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu dispoziţiile constituţionale invocate, scopul plăţii cauţiunii îl reprezintă ocrotirea intereselor debitorului împotriva exercitării cu rea-credinţă de către creditor a drepturilor sale procesuale. Reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, iar instituirea cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii prin care creditorul urmăreşte realizarea dreptului sau. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 20 din Constituţie, instanţa consideră că acestea nu sunt încălcate prin reglementarea în Codul de procedură civilă a unor norme referitoare la instituirea unei cauţiuni. De asemenea, prevederile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, instituirea unei măsuri asigurătorii nu reprezintă o cale de atac, iar cererea nu reprezintă o cerere subsecventă unui act de judecată. Prevederile legale criticate nu contravin nici principiului garantării proprietăţii private, atât timp cât cauţiunea se restituie celui care a depus-o. De asemenea, nici prevederile art. 53 şi 57 din Constituţie nu au fost încălcate, deoarece plata cauţiunii are natura juridică a unei garanţii menite să nu îngrădească drepturile procesuale ale uneia dintre părţi.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, plata cauţiunii constituind exclusiv o condiţie pentru înfiinţarea sechestrului asigurător sau judiciar asupra bunurilor imobile ale debitorului, în cazul în care creanţa nu este constatată în scris şi există dovada intentării acţiunii civile de către creditor. O asemenea plată nu reprezintă, însă, o condiţie de admisibilitate a acţiunii de realizare a dreptului creditorului; în aceste condiţii, garanţia acordată este justificată de prevenirea exercitării abuzive a unor drepturi procesuale de către creditor şi nu poate fi calificată ca o modalitate de împiedicare a accesului liber la justiţie.

De asemenea, prin dispoziţiile criticate nu este încălcat dreptul de proprietate privată, cauţiunea restituindu-se celui care a depus-o.

Avocatul Poporului consideră dispoziţiile legale criticate ca fiind constituţionale, acestea stabilind condiţiile şi procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător, care constă în indisponibilizarea, de către instanţa de judecată, la cererea - accesorie - a creditorului reclamant, a unor bunuri mobile sau imobile urmăribile ale debitorului, aflate la acesta sau la un terţ, pentru ca, la nevoie, când creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu, să poată fi valorificate, în vederea acoperirii creanţei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,

precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 952 şi art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Curtea constată că, din motivarea excepţiei, rezultă că, în realitate, prevederile legale împotriva cărora au fost formulate critici de neconstituţionalitate sunt doar cele ale art. 952 alin. (2) şi art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

- Art. 952 alin. (2): „Acelaşi drept [de înfiinţare a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului - s.n.] îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.”;

- Art. 974 alin. (2): „ߖn caz de admitere, instanţa va putea să fi oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, dispoziţiile art. 955 aplicându-se în mod corespunzător.

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului faţă de reglementările interne, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor din Constituţie, precum şi ale art. 6 privind dreptul la uri proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 26 (şi nu art. 6 astfel cum, în mod eronat, se reţine de către autorul excepţiei) privind egalitatea în faţa legii din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, menţionează şi hotărârile din 20 decembrie 2007, respectiv 10 aprilie 2008, pronunţate în Cauza Iosif şi alţii împotriva României şi Cauza Mihalkov împotriva Bulgariei, precum si Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

Art. 952 alin. (2) din Codul de procedură civilă stabileşte condiţiile care trebuie respectate în cazul instituirii sechestrului asigurător. Spre deosebire de alin. (1) al art. 952, care reprezintă regula în materie de sechestru asigurător, alin. (2) derogă de la regula de drept comun, prevăzând dreptul creditorului care nu are creanţa constatată prin înscris de a solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: nu există un titlu executoriu, creanţa este exigibilă, fără a fi, însă, constatată în scris, şi este intentată o acţiune civilă având ca obiect realizarea creanţei. - în vederea instituirii sechestrului asigurător în condiţiile art. 952 alin. (2) din Codul de procedură civilă, creditorul are obligaţia de a plăti o cauţiune în cuantumul expres prevăzut de textul legal, respectiv jumătate din valoarea reclamată. Această obligaţie rezultă din circumstanţele speciale în care se înfiinţează sechestrul, respectiv creanţa nu este constatată printr-un înscris.

Curtea observă că regulile care privesc înfiinţarea sechestrului asigurător au fost păstrate de Codul de procedură civilă în aceeaşi configuraţie ca şi vechea reglementare, respectiv art. 591 din Codul de procedură civilă din 1865.

Astfel, anterior prezentei reglementări, instanţa de contencios constituţional, analizând constituţionalitatea art. 591 din Codul de procedură civilă din 1865, a reţinut în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia nr. 886 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 20 noiembrie 2007, că instituirea obligaţiei de plată a unei cauţiuni are ca scop ocrotirea intereselor debitorului împotriva exercitării cu rea-credinţă de către creditor a drepturilor sale procesuale. Plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii prin care creditorul urmăreşte realizarea dreptului său, ci exclusiv o condiţie pentru înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, în condiţiile în care creanţa nu este constatată în scris şi creditorul dovedeşte că a intentat acţiunea civilă. Prin urmare, garanţia acordată debitorului obligaţiei, justificată de prevenirea exercitării abuzive a unor drepturi procesuale de către creditor, nu poate fi calificată ca o modalitate de împiedicare a accesului liber la justiţie.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, se observă că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare, pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Cele arătate în decizia menţionată sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă.

De asemenea, Curtea nu poate reţine nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate ar contraveni principiului garantării proprietăţii private, atât timp cât, conform prevederilor art. 1.063 alin. (2) din acelaşi cod, „Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea,- cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.”.

Pe de altă parte, măsura sechestrului judiciar, reglementată de art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constă, în principiu, în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredinţat pazei unui administrator-sechestru sau unui administrator provizoriu. Aşa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat şi apare ca o măsură raţională, pe care legiuitorul are competenţa să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie.

Referitor la încălcarea art. 57 din Constituţie, Curtea reţine că instituirea cauţiunii nu are drept scop îngrădirea drepturilor procesuale ale părţilor, ci, din contră, urmăreşte evitarea tergiversării soluţionării cauzei şi eliminarea comportamentelor abuzive.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea observă că acest text constituţional nu are incidenţă în cauză din moment ce instanţa de contencios constituţional nu a constatat nicio restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale indicate de autorul excepţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mona-Cezarina Marian în Dosarul nr. 10.443/300/2013 al Judecătoriei Sectorului2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 952 alin. (2) şi art. 974 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial a! României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 440

din 29 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniu! pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Traian Dobre în Dosarul nr. 10.697/99/2011 al Curţii de Apei Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 390D/2013.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi asistat de avocat Georgiana Schender Ghervan. Lipseşte partea Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că deputaţii şi senatorii sunt supuşi unor incompatibilităţi şi interdicţii asemănătoare magistraţilor, iar statutul lor este consacrat !a nivel constituţional, astfel că se impune o reglementare juridică asemănătoare celei aplicabile magistraţilor, care continuă să se bucure de dreptul la pensia de serviciu. De asemenea, arată că Legea nr. 119/2010 este neconstituţională, întrucât la adoptarea sa nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru o lege organică. Totodată, susţine că dreptul la pensie de serviciu reprezintă un bun şi un drept câştigat, iar afectarea acestuia echivalează cu o expropriere, realizată însă cu încălcarea condiţiilor stabilite de Legea fundamentală.

Având cuvântul, autorul excepţiei susţine că lipsirea sa de dreptul la pensie de serviciu este neconstituţională şi s-a realizat cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă ale cărei reglementări lipsesc de efect hotărâri judecătoreşti definitive. De asemenea, arată că aplicarea legii a dus la crearea unor tratamente diferite pentru persoane care s-au găsit obiectiv în aceeaşi situaţie.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 613/2013 din 24 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.697/99/2011, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepţia a fost ridicată de Traian Dobre cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.847 din 7 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziilor de recalculare a pensiei de serviciu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 65 alin. (2) şi art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie. În acest sens, arată că modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi sunt reglementate printr-o procedură specială şi extraordinară a Parlamentului, iar adoptarea Legii nr. 119/2010 nu a respectat această procedură constituţională. De asemenea, statutul deputaţilor şi al senatorilor se reglementează prin lege organică, or, legea criticată nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea unei legi organice. Totodată, consideră că Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 120/2007 şi nr. 46/2002. Astfel, arată că pensia este un drept dobândit la momentul stabilirii deciziei de pensionare, iar încălcarea acestui drept reprezintă o încălcare a principiului stabilităţii şi predictibilităţii. În acelaşi timp, susţine că, prin aplicarea măsurilor de reducere a pensiilor de serviciu, Guvernul procedează practic la o expropriere interzisă de Legea fundamentală şi de prevederile Primului Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind încălcate, totodată, cerinţele restrângerii exerciţiului unor drepturi prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile actelor normative criticate încalcă textele constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Avocatul Poporului, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 457 din 30 iunie 2011.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 65 alin. (2) referitor la şedinţele Camerelor Parlamentului şi art. 73 alin. (3) lit. c) prin care se arată că reglementarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora se realizează prin lege organică. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile actelor normative criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte ale Legii fundamentale şi aceeaşi motivare.

Astfel, prin Decizia nr. 424 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii nr. 119/2010. În acest sens, a reţinut că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie, cu îndeplinirea cerinţelor acestui text constituţional. În acelaşi context, Curtea a arătat că „dispoziţiile constituţionale referitoare la angajarea răspunderii Guvernului nu disting cu privire la natura proiectului de lege, astfel că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituţionale de revizuire a Constituţiei, pentru care există o procedură specială, în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de iniţiator”, iar „adăugarea unei alte restricţii nu poate avea decât semnificaţia modificării textului constituţional amintit”.

De asemenea, prin decizia mai sus amintită, dar şi prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea a răspuns criticilor referitoare la pretinsa incompatibilitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 cu prevederile constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii civile, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, încălcarea dreptului de proprietate şi a condiţiilor de restrângere a exerciţiului unor drepturi fundamentale, reţinând că aceste critici sunt neîntemeiate. În acest sens, a reţinut că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţiona! la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii”. Totodată, Curtea a arătat, în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie, că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.

De asemenea, Curtea a statuat că „existenţa unor interdicţii sau incompatibilităţi asemănătoare nu este de natură să pună un semn de egalitate între activitatea şi statutul magistraţilor în raport cu cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exerciţiul profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiţiei, este ţinut de o serie de obligaţii care asigură imparţialitatea actului de justiţie ca o trăsătură definitorie a acestuia, interdicţii care se întind pe întreaga carieră în justiţie, parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul autorităţii legiuitoare, este ţinut numai pe perioada exercitării mandatului de anumite interdicţii care urmăresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influenţa unor interese personale. În acest din urmă caz însă nu se poate vorba de o imparţialitate absolută, aşa cum se cere în justiţie amprenta politică fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar.”

De asemenea, Curtea a constatat că însăşi afirmaţia potrivi căreia magistraţii şi parlamentarii se supun unui stătu asemănător este infirmată de dispoziţiile art. 71 alin. (2) din Constituţie.

În concluzie, a reţinut că, deşi cele constatate cu privire la statutul şi activitatea parlamentarilor au reprezentat şi pot reprezenta în viitor temeiuri ale acordării unei pensii de serviciu aceste temeiuri sunt diferite de cele reţinute cu privire la magistraţi prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010 şi care au determinat acordarea în continuare a pensiilor d< serviciu.

De asemenea, prin mai multe decizii, precum Decizia nr. 2V din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 f din 11 mai 2012, sau Decizia nr. 3 din 17 ianuarie 2013 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 25 februarie 2013, Curtea a constat caracterul constituţional a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale considerentele şi soluţiile mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 1 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Traian Dobre în Dosarul nr. 10.697/99/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă si asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor si ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale îi raport cu criticile formulate.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial z

României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 450

din 7 noiembrie 2013

referitoare Ea excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader . - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Dumitru Godâncă în Dosarul nr. 1.021/83/2012 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 49D/2013.

La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile de lege criticate, referitoare la audierea ca martori a investigatorilor sub acoperire şi a celor cu identitate reală, care sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, nu aduc nicio atingere dreptului la un proces echitabil, ci, din contră, constituie expresia celor două garanţii generale oferite de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume egalitatea armelor şi contradictorialitatea.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 3 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.021/83/2012, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Excepţia a fost ridicată de Dumitru Godâncă cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 din Codul penal raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Leg^ea nr. 78/2000.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât calitatea de martor a unei persoane fizice, definită de art. 78 din Codul de procedură penală, nu poate fi dublată de o altă calitate a aceleiaşi persoane în aceeaşi cauză, şi anume aceea de investigator sub acoperire sau de investigator cu identitate reală. Consideră că implicarea materială în producerea unor probe - de exemplu, prin provocarea unor discuţii şi înregistrarea acestora - implicarea emoţională, precum şi interesul dobândit ca urmare a acestor implicări sunt de natură a pune sub semnul întrebării obiectivitatea, detaşarea şi sinceritatea declaraţiilor date în calitate de martori de către investigatorii sub acoperire sau cu identitate reală. Or, este evident că atât timp cât asupra declaraţiilor date în calitate de martor de către aceste persoane, care, în prealabil, în aceeaşi cauză, au avut calitatea de investigatori sub acoperire sau cu identitate reală, planează suspiciuni legitime în legătură cu sinceritatea declaraţiilor date şi cu realitatea celor relatate, nu se poate susţine că utilizarea lor ca mijloace de probă în procesul penal garantează dreptul la un proces echitabil, în înţelesul art. 21 alin. (3) din Constituţie. Mai arată că aceste persoane ar putea fi audiate în calitate de informatori, furnizori de informaţii sau observatori, dar nicidecum în calitate de martori, în sensul art. 78 din Codul de procedură penală.

Tribunalul Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată, deoarece, prin audierea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală dintr-un dosar penal în calitate de martori în cadrul cercetării judecătoreşti, nu este încălcat principiul constituţional al dreptului la un proces echitabil şi nu se aduce atingere nici prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, dispoziţiile de lege criticate permit audierea ca martori a investigatorilor sub acoperire, respectiv a investigatorilor cu identitate reală, în condiţiile art. 862 din Codul de procedură penală, text care se referă la martorii audiaţi în condiţii de protecţie a datelor de identificare. Critica de neconstituţionalitate raportată la investigatorii sub acoperire sau cu identitate reală, care, aşa cum este prevăzut la art. 261 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, sunt lucrători operativi în cadrul poliţiei judiciare, pe motiv că audierea lor în calitate de martori în procesul penal ar încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil, nu poate fi acceptată atâta vreme cât este vorba de un organ al statului, cu privire la care există prezumţia de legalitate şi bună-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate constituie limitări normale ale dreptului la apărare, în considerarea apărării ordinii publice, a sănătăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi în vederea desfăşurării instrucţiei penale, în concordanţă cu dispoziţiile art. 53 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie. Această restrângere este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că aplicarea unor măsuri similare celor prevăzute în art. 261 din Legea nr. 78/2000 este conformă Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă este îndeplinită condiţia existenţei unor măsuri de control care să suplinească presupusa limitare, precum şi condiţia ca declaraţia obţinută în aceste circumstanţe să nu constituie singurul element probatoriu care stă la baza condamnării. Or, aceste condiţii sunt îndeplinite în cazul de faţă, întrucât elementele procesuale de echilibrare a măsurilor prevăzute în art. 261 din Legea nr. 78/2000 satisfac standardele stabilite de Curte, iar, în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Scopul protecţiei datelor de identificare a martorului este acela de a-i asigura acestuia - precum şi celorlalţi cetăţeni care ar fi expuşi prin declararea identităţii reale a martorului - dreptul la viaţă, la integritate fizică şi libertate individuală. Restrângerea exerciţiului dreptului este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi are loc numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că fără ea ar fi periclitate drepturile şi libertăţile menţionate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 sunt constituţionale, întrucât nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Arată că, potrivit art. 78 din Codul de procedură penală, persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor. Astfel, în cursul procesului penal, inculpatul poate cunoaşte declaraţia dată de martor şi are posibilitatea de a cere confruntarea cu acesta. Toate aspectele care privesc încuviinţarea şi administrarea probei testimoniale se examinează de instanţă în condiţii de contradictorialitate, prin prisma pertinenţei, a concludentei şi utilităţii acesteia, având în vedere faptul că finalitatea cercetării judecătoreşti este aceea de a permite aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Totodată, alin. (7) al art. 261 din Legea nr. 78/2000 prevede că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire sau de investigatorii cu identitate reală cu privire la activităţile desfăşurate pot constitui mijloace de probă şi pot fi folosite numai în cauza penală în care a fost dată autorizarea, aprecierea şi evaluarea probelor fiind atributul instanţei de judecată care trebuie să coroboreze toate elementele de care dispune. Împrejurarea că persoana care poate contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală aparţine unui organ al autorităţii de stat nu atrage neconstituţionalitatea textului de lege criticat, cu atât mai mult cu cât legea nu stabileşte o incompatibilitate între cele două calităţi, cea de investigator şi cea de martor. De altfel, art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 este criticat din perspectiva unui pretins caracter lacunar, şi anume pentru lipsa reglementării unei limitări a sferei persoanelor care pot fi audiate ca martori într-un proces penal. Prin Decizia nr. 972/2011, pronunţată într-o cauză similară, Curtea Constituţională a arătat că nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional completarea eventualelor lacune de reglementare, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea legiuitorului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Lege nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi est competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Lege nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constitui dispoziţiile art. 26^ alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 di 18 mai 2000, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea şi completarea Leg nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionare faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al Românie Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005. Textul de lege critic; are următorul cuprins: „Investigatorii sub acoperire sa investigatorii cu identitate reală pot fi audiaţi ca martori i condiţiile art. 862 din Codul de procedură penală”.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (c din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamental referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curte constată că dispoziţiile art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/200 nu aduc atingere principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului: a libertăţilor fundamentale. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 261 di Legea nr. 78/2000, în cazul în care există indicii temeinice : concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea d către un funcţionar a unei infracţiuni de luare de mită, prevăzut de art. 254 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 din Codul penal, sau de trafic de influenţa prevăzută de art. 257 din Codul penal, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor c identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor şi obţinerii mijloacelor de probă. Dispoziţiile de leg criticate permit audierea ca martori a investigatorilor sub acoperire, respectiv a investigatorilor cu identitate reală, î condiţiile art. 862 din Codul de procedură penală, text car reglementează modalităţi speciale de ascultare a martorului : care se referă la martorii audiaţi în condiţii de protecţie a datele de identificare. Potrivit art. 78 din Codul de procedură penale martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo fapt sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflare adevărului în procesul penal. Totodată, art. 63 alin. 2 din Codi de procedură penală prevede că probele nu au valoare mc dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urm. examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Or, investigatorii sub acoperire şi investigatorii cu identitate reală, potrivit art. 261 alin. (3) din Legea nr. 78/200C sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare, cu privire la care există prezumţia de legalitate şi de bună-credinţă îi exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel încât nu poate fi primit; critica de neconstituţionalitate formulată în sensul că audiere; investigatorilor sub acoperire şi a investigatorilor cu identităţi reală în calitate de martori în procesul penal ar încălca drepţi inculpatului la un proces echitabil.

În realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modul di aplicare a dispoziţiilor art. 261 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 di către organele judiciare. Eventualele greşeli de aplicare a leg nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate ; dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzuraţi de instanţa de contencios constituţional, fiind de competent; instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respecţi a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Godâncă în Dosarul nr. 1.021/83/2012 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (10) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 457

din 7 noiembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Maria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stănescu, Constanţa Ştefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tănăsescu, Florentin Teişanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu în Dosarul nr. 4.887/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 350D/2013.

La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, arată că Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-310/10, nu este incidenţă în speţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4 887/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Daria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stănescu, Constanţa Ştefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tănăsescu, Florentin Teişanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 341/C/2011 prin care s-a dispus, retroactiv, cu începere de la data de 1 ianuarie 2011, reîncadrarea potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 şi diminuarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul de proprietate, garantat de prevederile art. 44 din Constituţie, şi contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 referitoare la statutul judecătorilor.

De asemenea, arată să dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, raportate la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, salariul şi indemnizaţia de concediu reprezintă concepte asimilate bunurilor mobile, iar dreptul de creanţă reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă” de a-l vedea concretizat.

Reducerea indemnizaţiei de încadrare când situaţia economică nu o mai impunea, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente şi acordarea posibilităţii legislativului şi executivului de a stabili indemnizaţiile ulterioare ale autorităţii judecătoreşti în funcţii de criterii subiective a căror largheţe lasă la bunul plac a acestora retribuirea magistraţilor echivalează cu încălcarea prevederilor constituţionale care protejează statutul magistraţilor, fiind de natură a conduce inclusiv la afectarea independenţei acestora.

În final, invocă soluţia dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, privind interpretarea art. 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi a art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Judecătorul naţional are obligaţia de a înlătura aplicarea unei reglementări naţionale contrare dreptului Uniunii Europene. În acest scop, tribunalele naţionale nu sunt ţinute să aştepte abrogarea sau modificarea dispoziţiilor interne sau o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanţe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat de Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, menţionând deciziile nr. 115/2012, nr. 257/2012, nr. 903/2012 şi nr. 113/2013 ale Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind statutul judecătorilor. De asemenea, invocă prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 285/2010 au avut o aplicabilitate limitată în timp, aplicându-se doar în anul 2011, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza în care s-a invocat excepţie de neconstituţionalitate,.astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

II. Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate din aceeaşi perspectivă ca în cauza de faţă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 891 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2013, statuând următoarele:

Prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-s dispus diminuarea cuantumului brut al salariilor/soldelor indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţi şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută cu 25% pe o perioadă determinată, până la 31 decembrie 2010.

Prin Decizia nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010: Curtea a statuat că măsura diminuării drepturilor salariale pe c perioadă determinată este în acord cu prevederile Legi fundamentale. Prin aceleaşi decizii, Curtea a arătat însă că revenirea la cuantumul anterior al drepturilor salariale reprezintă „o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor este de esenţa textului art. 53 din Constituţie”.

Având în vedere cele reţinute de Curte în deciziile amintite, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că legiuitorul era obligat constituţional ca, ulterior datei de 31 decembrie 2010, să dispună acordarea drepturilor salariale iniţiale. Prin urmare, consideră că prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale Legii nr. 285/2010 sunt contrare Legii fundamentale, întrucât au ca efect păstrarea unui nivel redus al salariilor faţă de cel avut iniţial, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010.

Răspunzând unor critici asemănătoare privind dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, înainte de promulgarea acesteia, Curtea, prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, a constatat că „nu există nicio legătură între conţinutul normativ al textului criticat şi susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, întrucât acesta nu vizează cuantumul drepturilor salariale, ci conversia de la sisteme de salarizare neomogene la unul unitar pentru tot personalul plătit din fonduri publice, respectiv plasarea acestui personal pe diferite clase de salarizare de la 1 la 110, la care se aplică un coeficient de ierarhizare corespunzător de la 1,00 la 15,00. Pentru a stabili în concret salariul/solda/indemnizaţia brută a unei persoane, trebuie să existe o valoare de referinţă corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00; această valoare de referinţă trebuie să aibă un nivel care, la momentul aplicării sale, să reflecte un nivel al salariului/soldei/indemnizaţiei brute cel puţin la nivelul lunii iunie 2010. Or, pentru anul 2011, valoarea salariilor de bază nu se stabileşte în funcţie de această valoare de referinţă raportată la coeficientul de ierarhizare, ci potrivit art. 1 din Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice”.

Referitor la critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, Curtea, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, a amintit că, prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. A apreciat însă că aceasta „este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010”. De asemenea, a reţinut că „stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţârii, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, [...] în sensul revenirii ce! puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010”.

Desigur, Curtea Constituţională nu a contestat că, atât timp cât drepturile salariale sunt inferioare momentului iunie 2010, înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncă, dar a constatat că au fost îndeplinite cerinţele art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Cu privire la criticile vizând încălcarea dreptului de proprietate, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un „bun” care intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate. Această concluzie nu vizează însă drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 „Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României”, paragraful 16, a stabilit că salariile viitoare cu greu pot primi accepţiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, afectarea acestui drept (reducerea) este prevăzută de lege, urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional în a aprecia existenţa cauzei de „utilitate publică” (paragraful 19).

În final, Curtea a reţinut că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, s-a dispus creşterea în două a trepte a veniturilor salariale cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012, respectiv cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, pentru a se ajunge astfel la nivelul salariilor avute anterior intrării în vigoarea Legii nr. 118/2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cu privire la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 privind statutul judecătorilor din Legea fundamentală, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu afectează statutul constituţional de care se bucură judecătorii. Aşa cum s-a arătat mai sus, reducerea temporară a salariului şi a indemnizaţiei de concediu s-a prevăzut pentru întregul personal din sectorul bugetar şi îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie.

Referitor la invocarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea reţine că autorii excepţiei fac referire la Cauza C 310/10 (Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii), având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău, privind „interpretarea articolului 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi a articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, precum şi consecinţele care pot rezulta din supremaţia dreptului Uniunii în cazul unui conflict între dispoziţiile menţionate şi o reglementare naţională sau o decizie a Curţii Constituţionale”.

Prin Hotărârea din 7 iulie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, în conformitate cu articolul 267 TFUE, este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, precum şi a actelor adoptate de instituţiile Uniunii (paragraful 24). Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a concluzionat că întrebările adresate de Curtea de Apel Bacău, „al căror obiect nu constă în a verifica dacă o situaţie precum cea în discuţie în cauza principală intră în domeniul de aplicare al articolului 15 din

Directiva 2000/43 şi al articolului 17 din Directiva 2000/78, ci pornesc mai degrabă de la presupunerea că aceasta este situaţia în speţă pentru a solicita o interpretare a Curţii, în condiţiile în care în mod vădit dispoziţiile menţionate nu sunt aplicabile nici direct, nici indirect împrejurărilor speţei, trebuie considerate inadmisibile” (paragraful 48). De altfel, paragrafele 46 şi 47 ale hotărârii abordează chestiuni care ţin de repartizarea de competenţe între Uniune şi statul membru, fără a aduce în discuţie efectele unei decizii a instanţei constituţionale române.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Maria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stănescu, Constanţa Ştefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tănăsescu, Florentin Teişanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu în Dosarul nr. 4.887/2/2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/201C privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 e personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULU1

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru încetarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului a domnului Dante Stein

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează calitatea de consilier onorific al prim-ministrului a domnului Dante Stein.

 

PRIM-MINISTRU

V1CTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 10 decembrie 2013.

Nr. 486.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI SI PISCICULTURĂ

Nr. 170 din 4 noiembrie 2013

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Nr. 3.423 din 27 noiembrie 2013

 

ORDIN

privind aprobarea conţinutului-cadru al protocolului de colaborare încheiat între Administraţia Naţională „Apele Române” şi consiliile judeţene în vederea elaborării hărţilor de risc la inundaţii

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 219.977/SON din 1 octombrie 2013 al Direcţiei de control şi management al riscului la inundaţii şi al siguranţei barajelor,

luând în considerare prevederile art. 763 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 12 alin. (2) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi inundaţii, cu modificările ulterioare,

în baza art. 6 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultura, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările ulterioare, şi a art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,

ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura şi viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emit prezentul ordin:

Art. 1. - Se aprobă conţinutul-cadru al protocolului de colaborare încheiat între Administraţia Naţională „Apele Române” şi consiliile judeţene în vederea elaborării hărţilor de risc la inundaţii, prevăzut în anexă.

Art. 2. - Structurile de la nivel central şi local, implicate în realizarea hărţilor de risc la inundaţii, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Lucia Ana Varga

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

 

ANEXĂ

 

PROTOCOL DE COLABORARE

 

Administraţia Naţională „Apele Române”, cu sediul în str. Ion Câmpineanu nr. 11, sectorul 1, Bucureşti, reprezentată legal prin domnul director general ............................................,

şi

Consiliul Judeţean...................................................., având sediul în.................................................................................

..................................................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................................................

reprezentat legal prin domnul preşedinte al Consiliului Judeţean.......................................................................................

denumite în continuare părţi, având în vedere:

- art. 763 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 12 alin. (1) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 447/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la alunecări de teren şi inundaţii, cu modificările ulterioare,

convin la încheierea prezentului protocol de colaborare, denumit în continuare protocol.

 

CAPITOLUL I

Scopul şi obiectul protocolului

 

Art. 1. - Prezentul protocol are ca obiect furnizarea, în mod gratuit şi reciproc, în condiţiile legii, a datelor şi informaţiilor disponibile conform anexei, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, în vederea realizării următoarelor obiective:

a) realizarea hărţilor de risc la inundaţii necesare raportării pentru Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscului de inundaţii, care vor fi aprobate în comitetele de bazin şi în comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;

b) integrarea rezultatelor obţinute în urma realizării hărţilor de hazard şi hărţilor de risc la inundaţii în planurile de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale, în planurile de urbanism general şi în planurile de amenajare a teritoriului, precum şi în toate strategiile de dezvoltare locală şi regională ce necesită elemente de identificare a riscurilor la inundaţii.

Art. 2. - (1) Prezentul protocol stabileşte condiţiile în care părţile îşi pot furniza informaţii necesare în realizarea scopului prevăzut la art. 1.

(2) Partea care va transmite informaţii sau date de natura celor menţionate la art. 1 este consiliul judeţean şi va fi denumită în continuare consiliul judeţean, iar partea care va solicita şi primi astfel de informaţii necesare este Administraţia Naţională „Apele Române” şi va fi denumită în continuare Administraţia Naţională „Apele Române”.

(3) Consiliul judeţean, prin reprezentanţii săi, va pune la dispoziţia Administraţiei Naţionale „Apele Române” datele disponibile şi situaţia centralizată a acestora, în formatele corespunzătoare.

(4) în cazul în care datele nu sunt disponibile, consiliul judeţean va menţiona în situaţia centralizată: „datele şi informaţiile solicitate nu sunt disponibile”.

(5) Furnizarea informaţiilor ce constituie date clasificate se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

CAPITOLUL II

Durata protocolului

 

Art. 3. - (1) Prezentul protocol intră în vigoare de la data semnării sale de către părţi şi se încheie la data finalizării hărţilor de risc la inundaţii, a planurilor de amenajare a teritoriului şi a planurilor de urbanism general, valabilitatea sa putându-se prelungi, cu condiţia notificării de către oricare dintre părţi a intenţiei de prelungire cu cel puţin 30 de zile anterior expirării duratei de valabilitate.

(2) Arealele declarate ca zone de risc la inundaţii vor constitui anexe ale planurilor de urbanism general şi ale planurilor de amenajare a teritoriului judeţean, aprobate şi aflate în termen de valabilitate, până la actualizarea acestora.

 

CAPITOLUL III

Obligaţiile părţilor

 

Art. 4. - În vederea realizării scopului prezentului protocol, Administraţia Naţională „Apele Române”:

a) desemnează un responsabil pentru coordonarea implementării prezentului protocol şi pentru menţinerea legăturii cu cealaltă parte;

b) desemnează persoanele autorizate să prelucreze informaţiile transmise de consiliul judeţean;

c) transmite consiliului judeţean datele de contact ale persoanelor desemnate potrivit lit. b);

d) se obligă să pună la dispoziţia consiliului judeţean, în condiţiile legii, datele, formatele şi informaţiile necesare realizării planurilor de urbanism general şi a planurilor de amenajare a teritoriului, pentru îndeplinirea obiectivului prezentului protocol;

e) organizează întâlniri de lucru cu persoanele desemnate de consiliul judeţean, în scopul creării bazelor de date necesare raportării pentru Directiva 2007/60/CE: stabilirea indicatorilor economici, pragul de evaluare a pagubelor potenţiale, formatele de prezentare, relaţiile instituţionale şi documentele strategice.

Art. 5. - În vederea realizării scopului prezentului protocol, consiliul judeţean:

a) desemnează un responsabil pentru coordonarea implementării prezentului protocol şi pentru menţinerea legăturii cu Administraţia Naţională „Apele Române”;

b) desemnează persoanele autorizate să prelucreze informaţiile solicitate de Administraţia Naţională „Apele Române”;

c) transmite Administraţiei Naţionale „Apele Române” datele de contact ale persoanelor desemnate potrivit lit. b);

d) la solicitarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, identifică personalul ce va participa la întâlnirile de lucru, în funcţie de obiectivul acestora: stabilirea indicatorilor economici, pragul de evaluare a pagubelor potenţiale, formatele de prezentare, relaţiile instituţionale şi documentele strategice;

e) transmite Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în structura solicitată, datele necesare creării bazei de date pentru raportarea la Directiva 2007/60/CE, aprobate în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă şi cu menţionarea sursei datelor;

f) pune la dispoziţia Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în condiţiile prevederilor legale, orice alte informaţii pe care aceasta le solicită şi pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea obiectivului prezentului protocol.

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

 

Art. 6. - Părţile vor acţiona în spiritul bunei-credinţe şi voi organiza în mod corespunzător ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului protocol.

Art. 7. - Părţile îşi vor furniza, în condiţiile legii, toate informaţiile necesare în vederea asigurării îndeplinirii obligaţiilor asumate prin prezentul protocol.

Art. 8. - Părţile îşi vor coordona acţiunile şi alte manifestări publice legate de prezentul protocol şi se vor consulta ori de câte ori urmează ca una dintre ele să transmită public informaţi legate de cele întreprinse în temeiul acestui protocol.

Art. 9. - Anexa face parte integrantă din prezentul protocol.

 

Prezentul protocol s-a încheiat astăzi............... în 2 (două) exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte.

 

Directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”,

...................................................................................

Preşedintele Consiliului Judeţean ..................................,

...................................................................................

 

ANEXA

la protocol

 

A. Date puse la dispoziţie de către Administraţia Naţională „Apele Române”:

- hărţile de hazard la inundaţii pe cursurile de apă cu risc potenţial la inundaţii pentru fiecare judeţ;

- hărţile de risc la inundaţii pe cursurile de apă cu risc potenţial la inundaţii pentru fiecare judeţ, după elaborarea acestora.

B. Date puse la dispoziţie de către consiliul judeţean:

I. Date disponibile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale aflate în limitele benzilor de inundabilitate pentru debite maxime cu probabilităţi de depăşire de 0,1%, 1% si 10%, conform hărţilor de hazard la inundaţii, referitoare la:

1. Populaţie şi proprietăţi:

- suprafaţa totală a unităţii administrativ-teritoriale;

- suprafaţa intravilanului construibil în limitele de inundabilitate stabilite (fără intravilan agricol);

- numărul total de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale, din care numărul locuitorilor aflaţi în zone inundabile;

- numărul total de copii sub „f 0 ani, din care numărul copiilor aflaţi în zone inundabile;

- numărul total de vârstnici (>65 ani), din care numărul vârstnicilor aflaţi în zone inundabile;

- numărul total de locuinţe existente, din care numărul de locuinţe aflate în zone inundabile;

- numărul total de locuinţe construite din cărămidă, chirpici, paiantă şi lemn, din care numărul de locuinţe aflate în zone inundabile;

- valoarea impozitului pe clădiri.

2. Utilităţi:

- numărul total de km de străzi modernizate, din care numărul de km aflaţi în zonă inundabilă;

- numărul total de km de reţea de distribuţie a apei potabile, din care numărul de km aflaţi în zonă inundabilă;

- numărul total de fântâni, din care numărul de fântâni aflate în zona inundabilă;

- numărul total de locuitori racordaţi la sistemul centralizat de alimentare cu apă potabilă;

- numărul total de km de reţea de canalizare, din care numărul de km aflaţi în zonă inundabilă;

- numărul de locuitori racordaţi la sistemul de canalizare;

- numărul total de km de reţea de distribuţie a gazelor naturale, din care numărul de km aflaţi în zonă inundabilă;

- număr de locuitori racordaţi la sistemul de furnizare a gazelor naturale;

- tipul sursei de alimentare cu apă: sistem centralizat, fântâni, foraje;

- numărul total de staţii de tratare a apei (buc), din care numărul de staţii aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de staţii de epurare (buc), din care numărul de staţii aflate în zonă inundabilă.

3. Sănătate - numărul de obiective şi capacitatea acestora (numărul de paturi), acolo unde este cazul:

- numărul total de spitale, din care numărul de spitale aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de dispensare medicale, din care numărul de dispensare aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de farmacii, din care numărul de farmacii aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de policlinici, din care numărul de policlinici aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de creşe, din care numărul de creşe aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de cămine de bătrâni, din care numărul de cămine de bătrâni aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de orfelinate, case de copii, din care numărul de orfelinate, case de copii aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de persoane cu dizabilităţi, din care numărul de persoane aflate în zonă inundabilă.

4. Educaţie - număr de obiective, acolo unde este cazul:

- numărul total de unităţi de învăţământ preuniversitar (defalcat pe niveluri), din care numărul de unităţi aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de unităţi de învăţământ universitar, din care numărul de unităţi aflate în zonă inundabilă.

5. Structura terenului agricol:

a) intravilan:

- suprafaţa agricolă totală, din care:

- ha suprafaţă arabilă;

- ha păşuni;

- ha fâneţe;

- ha livezi şi pepiniere pomicole;

- ha vii şi pepiniere viticole;

- suprafaţa agricolă aflată în zona inundabilă, din care: 1

- ha suprafaţă arabilă;

- ha păşuni;

- ha fâneţe;

- ha livezi şi pepiniere pomicole;

- ha vii şi pepiniere viticole;

b) extravilan:

- suprafaţa agricolă totală din care:

- ha suprafaţă arabilă;

- ha păşuni;

- ha fâneţe;

- ha livezi şi pepiniere pomicole;

- ha vii şi pepiniere viticole;

- suprafaţa totală a fondului forestier;

- suprafaţa agricolă aflată în zona inundabilă, din care:

- ha suprafaţă arabilă;

- ha păşuni;

- ha fâneţe;

- ha livezi şi pepiniere pomicole;

- ha vii şi pepiniere viticole;

- suprafaţa totală a fondului forestier aflată în zona inundabilă.

6. Creşterea animalelor în gospodăriile populaţiei:

- numărul total al animalelor, din care numărul animalelor aflate în zona inundabilă.

7. Activităţi economice:

- numărul total de obiective economice şi tipul de activitate, din care numărul de obiective aflate în zona inundabilă;

- valoarea patrimoniului sau cifra de afaceri (mii lei) pe fiecare obiectiv economic;

- lista obiectivelor economice aflate în zona inundabilă cu precizarea pentru fiecare dintre acestea a coordonatelor geografice ale obiectivului (X, Y), a tipului de activitate, a numărului de angajaţi, a valorii patrimoniului sau a cifrei de afaceri (mii lei).

8. Patrimoniu cultural:

- numărul total de situri arheologice, din care numărul de situri aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de monumente, din care numărul de monumente aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de muzee, din care numărul de muzee aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de teatre, din care numărul de teatre aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de biserici, din care numărul de biserici aflate în zonă inundabilă;

- numărul total de situri arhitecturale, din care numărul de situri aflate în zonă inundabilă.

II. Date medii la nivel judeţean pentru evaluarea potenţialelor pagube produse de inundaţii:

1. Valoarea căilor de comunicaţii/km:

- drum judeţean;

- drum comunal.

2. Valoarea terenurilor în funcţie de modul de utilizare/ha:

- arabil;

- livezi şi pepiniere pomicole;

- vii şi pepiniere viticole;

- păşuni;

- fâneţe;

- pădure de foioase;

- pădure de conifere.