MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 767/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 767         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 9 decembrie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 428 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriu) dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Decizia nr. 429 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea . şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

- Opinie separată

 

Decizia nr. 442 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

106. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.390. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii ALLIANSO DEVELOPMENT CHARLOTTE SIX - S.R.L.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 428

din 24 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul fa propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Paula Selig în Dosarul nr. 8.329/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 388D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 469D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Vasile Ardelean în Dosarul nr. 1.829/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 470D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Ioan Olar în Dosarul nr. 2.628/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihaela Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul-art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 469D/2013 şi nr. 470D/2013 la Dosarul nr. 388D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8.329/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Paula Selig într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare întemeiată pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

Prin încheierea din 4 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.829/2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Vasile Ardelean cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 6.486 din 7 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.894 din 10 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.628/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Ioan Olar într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, încălcarea gravă a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece prevederile de lege criticate, prin art. 2 lit. a), au un caracter general, nepermiţând individualizarea noţiunii de lucrător al Securităţii. În acelaşi timp, prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a lua în considerare faptul că ofiţerii de informaţii au desfăşurat activităţi în cadrul atribuţiilor de serviciu, conforme dispoziţiilor legale.

Prevederile de lege criticate instituie forme de vinovăţie colectivă şi retroactivă, deoarece vizează activităţi care au avut loc cu 45 de ani în urmă, prevăzute de legislaţia din acea perioadă şi care, fiind desfăşurate în scopul apărării siguranţei naţionale, nu pot fi incriminate în prezent.

În acelaşi timp, stabilirea unor atribuţii jurisdicţionale pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, subordonat unor scopuri politice, instituie posibilitatea acestei autorităţi de a se substitui instanţelor judecătoreşti. Astfel, Consiliul nu funcţionează doar ca o autoritate administrativă autonomă, ci exercită o jurisdicţie specială, în cadrul căreia selectează, evaluează şi administrează documente desprinse din contextul general al faptelor şi actelor normative sub incidenţa cărora s-au petrecut şi constituie „probe”, pe baza cărora decide, în rol de primă instanţă, asupra vinovăţiei persoanei verificate. Aceste probe sunt prezentate ulterior instanţei judecătoreşti, spre confirmare sau infirmare.

De asemenea, consideră că, pe parcursul acestei proceduri, se îngrădeşte dreptul persoanei verificate la apărare în faţa Colegiului Consiliului, încălcându-se, astfel, principiul contradictorialităţi dezbaterilor.

Totodată, prin introducerea unei acţiuni în constatare, în absenţa unui mandat şi fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliu] Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul persoanei vătămate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea directă a drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Pe de altă parte, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale, deoarece dau dreptul persoanei care consideră că i-au fost încălcate drepturile să ceară stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, pe lângă stabilirea identităţii ofiţerului şi deconspirarea acestuia.

Arată, de asemenea, că prevederile de lege criticate instituie în sarcina instanţei de contencios administrativ judecarea unor „acţiuni străine de competenţa sa materială”. Calitatea de „lucrător al Securităţii” trebuie stabilită, identificată şi analizată din punctul de vedere al actelor materiale şi al activităţii de tip militar, supusă regimului ordinelor şi regulamentelor militare, depunerii unui jurământ militar şi structurată pe o ierarhie şi acte de comandă, nesupuse jurisdicţiei de contencios administrativ.

În fine, desemnarea, iniţial, a Tribunalului Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi, ulterior, a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi ari. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropriate de domiciliul său. Se creează, totodată, o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată ca Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 urmăreşte scopul de deconspirare a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de fosta Securitate, şi nu stabilirea vreunei răspunderi juridice, iar procedura de judecată întemeiată pe acest act normativ respectă principiile oralităţii, contradictorialităţii, publicităţii şi dreptului la apărare. Instanţa judecătorească reţine, de asemenea, că prevederile de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare şi nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât efectele atribuirii calităţii de „lucrător al Securităţii” se produc numai pentru viitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 530 din 9 aprilie 2009 şi nr. 436 din 15 aprilie 2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa, în materie, a Curţii Constituţionale, de exemplu, deciziile nr. 672 din 26 iunie 2012, nr. 159 din 23 februarie 2012, nr. 1.252 din 22 septembrie 2011 şi nr. 45 din 20 ianuarie 2011. Apreciază că modul în care se realizează cunoaşterea adevărului istoric este clar detaliat prin actul normativ criticat, pentru cazurile şi condiţiile acolo prevăzute fiind instituite norme de procedură (în special, cele ce guvernează acţiunea în faţa instanţei judecătoreşti şi calea de atac) ce se conformează pe deplin cerinţelor europene şi constituţionale privind accesul la justiţie, respectiv prezumţia de nevinovăţie.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală ori juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prevederile art. 2 din ordonanţa de urgenţă, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale.

Totodată, în cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze nevinovăţia, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.483 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.377-din 26 octombrie 2010, nr. 436 din T5 aprilie 2010, nr. 760 din 7 iunie 2011, nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, nr. 455 din 8 mai 2012 şi nr. 159 din 12 martie 2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, şi Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 22 privind dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 - Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, art. 10 - Libertatea de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 17-Interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea !, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit anterior sesizării Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

2. Totodată, Curtea reţine că celelalte prevederi legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare.

Astfel, Curtea a statuat,,ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a reţinut că actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 2 din ordonanţa de urgenţă criticată, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a si vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 200S publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).

În continuare, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autorităţi administrativă autonomă, a cărei existentă se întemeiază pi dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Lege; fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribut jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar ş deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor dl judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatare. calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate 1 atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată îi Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 159 din 12 martie 2013, publicată îi Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 9 mai 2013)

De menţionat că, în cadrul acţiunii în constatare promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).

În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie c; urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studiere; Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consider; vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din foste Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărare; drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 conferă persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor să testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţi şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

Totodată, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României,. Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008, stabileşte, fără echivoc, că „Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...]pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor” (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).

De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

În legătură cu critica de neconstituţionalitate susţinută din perspectiva stabilirii competenţei instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume „accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

Distinct de acestea, Curtea a reţinut că aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii revine instanţei judecătoreşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Asemenea aspecte reprezintă, aşadar, probleme ce ţin exclusiv de interpretarea şi aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”, excepţie ridicată de Paula Selig în Dosarul 8.329/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Vasile Ardelean în Dosarul nr. 1.829/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Ioan Olar în Dosarul nr. 2.628/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti şi constată că celelalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Ape! Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 429

din 24 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Mi nea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Teleorman în Dosarul nr. 1.507/87/2012 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal - Completul specializat pentru contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 423D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 427D/2013 şi nr. 515D/2013-518D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar laşi în dosarele nr. 3.927/99/2013, nr. 11.850/99/2012, nr. 11.851/99/2012, nr. 11.856/99/2012 şi nr. 11.857/99/2012 ale Tribunalului laşi - Secţia I civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 427D/2013şi nr. 515D/2013- 518D/2013 la Dosarul nr. 423D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 329 din 25 iunie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.507/87/2012, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal - Completul specializat pentru contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu

excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

Excepţia a fost ridicată de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Teleorman într-o cauză având ca obiect o acţiune pentru obligarea la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neacordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor.

Prin încheierea din 3 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.927/99/2013, si prin sentinţele civile nr. 2.560/2013, nr. 2.561/2013, nr. 2.562/2013 şi nr. 2.563/2013 din 26 iunie 2013, pronunţate în dosarele nr. 11.850/99/2012, nr. 11.851/99/2012, nr. 11.856/99/2012 şi nr. 11.857/99/2012, Tribunalul laşi - Secţia t civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

Excepţia a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar laşi în cauze având ca obiect acţiuni pentru obligarea la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neacordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autori acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate suni neconstituţionale sub aspectul excluderii de la acordarea sumelor corespunzătoare titlului de doctor a celor care ai dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009.

Astfel, prevederile art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 încalcă principiul egalităţii în drepturi ş nediscriminării, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată şi nerezonabilă între cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cele care au obţinut titlul ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului aferent acestui titlu este acordat numai primei categorii de personal. Deşi ambele categorii de persona deţin titlul de doctor şi prestează activitatea didactică la un nivel superior, tratamentul juridic în privinţa recompensării efortului psihic şi calităţii superioare a actului educaţional este diferit Data obţinerii titlului ştiinţific, aşadar un criteriu temporal, ni reprezintă un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat. Invocă, în acest sens, Decizia Curţi Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării.

De asemenea, susţin că, prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care nu beneficiau de el la data de 31 decembrie 2009, se instituie o restrângere a folosinţei şi exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale salariaţilor în cauză.

Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal - Completul specializat pentru contencios administrativ ş fiscal apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât este atributul legiuitorului de a interveni asupra actelor normative şi de a reglementa situaţii care să corespundă nevoilor sociale existente la un moment dat. Instanţa judecătorească consideră că acceptarea susţinerilor autorului excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare pe motivul că s-ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare.

Tribunalul laşi - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu încalcă art. 16 alin. (1), art. 1 alin. (5) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în dosarele nr. 423D/2013 şi nr. 427D/2013, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că neacordarea compensaţiei tranzitorii persoanelor care au obţinut titlul de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 nu reprezintă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Invocând aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006) reţine că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate salariaţilor prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, iar diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru oricare dintre categoriile de salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii.

În dosarele nr. 515D/2013-518D/2013, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 este inadmisibilă. Arată că prevederile legale criticate vizează situaţia acelor persoane care aveau în plată la 31 decembrie 2009 sporul pentru titlul ştiinţific de doctor. De aceea, a accepta susţinerile autorilor excepţiei în sensul acordării sporului şi pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 329/2013.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 sunt neconstituţionale, deoarece discriminează cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor după data de 31 decembrie2009. Această categorie de persoane nu are dreptul la compensaţia tranzitorie care se acordă celor care au obţinut titlul ştiinţific de doctor înainte de 31 decembrie 2009. Instituirea unei asemenea soluţii legislative apare ca un privilegiu conferit de legiuitor persoanelor care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor şi ca un dezavantaj, nejustificat obiectiv sau raţional, în cazul persoanelor care au obţinut titlul ştiinţific de doctor după data de 31 decembrie 2009. În aceste condiţii, pe baza unui criteriu temporal, prin natura sa aleatoriu, are loc ruperea echilibrului juridic în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, aflate, prin statutul lor, în situaţii juridice similare. Or, principiul egalităţii în drepturi impune statului asigurarea unui cadru legai menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie prevederile art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu următorul cuprins:

„Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor,beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată, din motivarea excepţiei rezultă susţinerea privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 63/2011 au continuat să se aplice în anul 2012, potrivit art. II art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Totodată, Curtea constată că aceleaşi prevederi continuă să se aplice şi în anul 2013, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.

În continuare, Curtea reţine că prevederile art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). Cu acel prilej, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt considerentele Deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 si nr. 99 din 8 februarie 2012.

Curtea a constatat că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. De asemenea, faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.

Prin urmare, Curtea a constatat că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.

În acelaşi timp, cu privire la prevederile art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea a observat că acestea nu vizează situaţia autorilor excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.

Aşa fiind, Curtea a constatat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

În fine, Curtea a observat că situaţia în care se află autorii excepţiei nu este similară cu cea constatată în Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2010, întrucât, în realitate, aceştia îşi argumentează critica prin prisma unei pretinse soluţii legislative necuprinse normativ în textul de lege criticat. De altfel, chiar constatarea neconstituţionalităţii art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, sub aspectul invocat, nu ar avea drept efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi cetăţeni.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Teleorman în Dosarul nr. 1.507/87/2012 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal - Completul specializat pentru contencios administrativ şi fiscal şi de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar laşi în dosarele nr. 3.927/99/2013, nr. 11.850/99/2012, nr. 11.851/99/2012, nr. 11.856/99/2012 şi nr. 11.857/99/2012 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal - Completul specializat pentru contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului laşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

OPINIE SEPARATA

 

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 429 din 24 octombrie 2013, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din cap. I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ trebuia admisă pentru următoarele motive:

Considerăm că prin aceste prevederi se aduce atingere principiului egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

1. Prin articolul criticat pe cale de excepţie se înlătură posibilitatea de a obţine sporul de doctorat pentru personalele care obţin acest titlu după 31 decembrie 2009. Astfel, deşi actul normativ apare în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia în 10 mai 2011, perioada de referinţă este 31 decembrie 2009, fără a exista un criteriu obiectiv pentru care a fost aleasă această soluţie legislativă.

Or, astfel cum s-a reţinut în Decizia nr.1/1994 a Curţii Constituţionale privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, s-a statuat că principiul egalităţii „nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice”.

Or, în acest caz, în măsura în care persoanele care erau încadrate şi care au obţinut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 sunt excluse de la acordarea compensaţiei tranzitorii, norma instituită este una discriminatorie. Aceasta deoarece nu există un motiv rezonabil pentru care legiuitorul a făcut această diferenţiere, dreptul la muncă (prin componenta sa esenţială, dreptul la salariu) fiind în mod egal protejat indiferent de intenţiile viitoare ale legiuitorului de a schimba reglementările în materie de salarizare.

Astfel, susţinerile Guvernului, în sensul că niciun spor salarial nu face parte din dreptul la salariu, nu pot fi primite.

Este adevărat că în bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în acest domeniu (de exemplu, deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 243/2010, nr. 1.250/2010, nr. 1.280/2010, nr. 1.601/2010, nr. 1.615/2011) s-a reţinut că legiuitorul are deplină competenţă „să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”, dar toate aceste sporuri trebuie să fie acordate în mod nediscriminatoriu, dar diferenţiat în funcţie de criterii obiective. Astfel, toate componentele fixe, stabile, ale salariului, care se acordă pentru îndeplinirea unor condiţii obiective (indemnizaţii, sporuri), trebuie să aibă în vedere criterii nediscriminatorii. De aceea, dacă pentru premii, stimulente sau alte forme de recompensă se poate accepta ideea ca ar putea fi acordate diferit, de la un salariat la altul (de exemplu, în funcţie de devotamentul faţă de activitatea desfăşurată, de modalitatea efectivă în care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu), discreţionar uneori (dar în niciun caz nici acestea nu se pot acorda abuziv), pentru sporurile legal acordate (de exemplu: spor de toxicitate, de doctorat, de vechime etc.) şi care au !a bază criterii legale obiective de acordare, acestea trebuie să fie reglementate nediscriminatoriu, eventual diferenţiat pe categorii profesionale ori după condiţiile de muncă.

Or, în cazul de faţă se constată că, deşi este vorba despre persoane din aceeaşi categorie profesională (personal din învăţământ) care au aceleaşi studii (studii doctorale) şi care desfăşoară aceeaşi activitate (activitate didactică), atribuţiile din fişa postului fiind identice, legiuitorul instituie un regim juridic diferit de salarizare. Deşi este evident că salarizarea personalului din sistemul public poate (şi chiar trebuie) fi diferenţiată de legiuitor (în funcţie de categoria profesională, de atribuţiile legale ori de responsabilităţile cu care persoana este investită, de poziţia în sistemul public a funcţiei pe care o ocupă), totuşi, nu poate fi primită ideea că o persoană poate fi salarizată diferit în funcţie de momentul la care legiuitorul a intervenit şi a schimbat sistemul de salarizare, prin intermediul unor norme tranzitorii,

Desigur, măsurile tranzitorii pentru conservarea unor drepturi pentru personalul aflat la un moment dat în anumite funcţii sunt un demers legislativ perfect justificat, dar măsura criticată se referă inclusiv la persoane care se aflau încadrate în sistemul de învăţământ la momentul schimbării sistemului şi care nu se află în culpă pentru faptul că nu obţinuseră până la momentul apariţiei legii acest titlu ştiinţific.

Astfel fiind, dacă este evident că sistemul de salarizare în sistemul public poate fi modificat de-a lungul timpului şi că măsurile de conservare a drepturilor câştigate sunt perfect admisibile în cadrul unor astfel de modificări, este totuşi discriminatorie o normă care tratează diferit salariaţii aflaţi în acelaşi tip de funcţii la momentul schimbării sistemului, care suportă un regim juridic diferenţiat, deşi se află în aceeaşi situaţie, fiind deja încadraţi în sistem, pe poziţii de egalitate juridică cu cei care au obţinut titlul de doctor cu doar o zi înainte de data de referinţă.

2. Susţinerea Guvernului în sensul că „prevederile legale criticate nu vizează situaţia autorului excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată la 31 decembrie 2009 sporul pentru titlul ştiinţific de doctor” şi că „a accepta susţinerile autorului excepţiei în sensul acordării sporului şi pentru persoanele care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 31 decembrie 2009 ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competentă a legiuitorului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992”, excepţia fiind pentru aceste motive inadmisibilă, nu poate fi primită.

Astfel, este evident că orice măsură legislativă care generează discriminare în funcţie de diferite criterii, mai exact care tratează diferit persoane aflate în aceeaşi situaţie şi prin care sunt afectate drepturile fundamentale, se materializează în mod similar celei criticate în prezenta cauză. Pe de o parte, este imposibil de imaginat cum ar putea persoana avantajată să critice actul pretins discriminatoriu în fata instanţei de judecată şi care ar fi interesul acesteia la promovarea unei astfel de acţiuni. Pe de altă parte nu este de imaginat nici cum ar putea fi pronunţată o decizie în această materie astfel încât Curtea, declarând neconstituţionalitatea dispoziţiei discriminatorii, să nu „repare” o omisiune a legiuitorului pentru o categorie de persoane. Altfel spus, a accepta opinia Guvernului ar echivala cu recunoaşterea imposibilităţii Curţii de a se pronunţa în vreun fel în legătură cu dispoziţii legale care dau naştere unei discriminări, ştiut fiind faptul că discriminarea apare tocmai prin acest mecanism de avantajare a unor persoane în raport cu altele. În acest mod, niciodată persoana dezavantajată nu va fi cuprinsă în ipoteza normei. Modalitatea de soluţionare a discriminării rămâne la latitudinea legiuitorului, iar până la intervenţia acestuia norma va produce efecte în privinţa tuturor destinatarilor (în virtutea actului respectiv), dar şi a celor aflaţi în aceeaşi situaţie, în virtutea deciziei Curţii, care nu legiferează, ci are rolul de reparare a omisiunii neconstituţionale de legiferare.

3. Nici susţinerea Guvernului în sensul că această diferenţă este doar o situaţie de tranziţie, până la intrarea în vigoare în totalitate a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi primită în susţinerea constituţionalităţii textului criticat.

Aceasta deoarece, pe de o parte, legea invocată nu are un termen concret de intrare în vigoare, momentul producerii efectelor sale depinzând de o reglementare ulterioară (ceea ce pune în discuţie inclusiv previzibilitatea acestei legi), iar pe de altă parte nu prezintă relevanţă pentru constituţionalitatea normei perioada de activitate a sa. Astfel, atât normele temporare, cât şi cele permanente trebuie să respecte în totalitate dispoziţiile constituţionale, iar faptul că o discriminare va fi înlăturată în viitor nu este de natură să salveze actul de viciul de neconstituţionalitate.

Astfel de derapaje discreţionare ale legiuitorului trebuie sancţionate de Curtea Constituţională, garantul supremaţiei Constituţiei, drepturile fundamentale şi protejarea lor în mod egal fiind piloni de bază ai democraţiei constituţionale.

Având în vedere cele de mai sus, textul este neconstituţional în măsura în care compensaţia tranzitorie nu se acordă şi persoanelor care, fiind încadrate în aceleaşi funcţii înainte de 1 ianuarie 2010, au obţinut titlul de doctor ulterior acestei date.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 442

din 29 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Marius Anghel, Petre Bucur, Ion Dociu, Sorin Valentin Dumitru, Maria Tudor şi Magdalena Niculea în Dosarul nr. 46.153/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 425D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 46.153/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Excepţia a fost ridicată de Marius Anghel, Petre Bucur, Ion Dociu, Sorin Valentin Dumitru, Maria Tudor şi Magdalena Niculea, personal din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. În acest sens, arată că art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut acordarea celui de-al treisprezecelea salariu pentru anul 2010. Aceste dispoziţii de lege au fost abrogate prin art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. Or, susţin că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câştigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011. Astfel, legile care au abrogat posibilitatea acordării acestuia au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea acestui drept, având, astfel, efecte retroactive.

În acelaşi timp, autorii excepţiei consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, drepturile salariale, inclusiv premiile, reprezintă concepte asimilate bunurilor mobile. Astfel, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept câştigat reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate.

În continuare, invocă Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi amintesc jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi concluziile Comisiei Europene cu privire la obligaţia judecătorului naţional de a înlătura din oficiu aplicarea unei reglementări interne sau a deciziilor Curţi Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii (Cauza C-310/10).

În sfârşit, susţin că sunt încălcate şi prevederile art. 41, art. 124 şi art. 125 din Constituţie, dispoziţiile de lege criticate fiind de natură a afecta independenţa justiţiei.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile actelor normative criticate nu încalcă textele constituţionale invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului. precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 745/2012 808/2012, 903/2012, 115/2012, 154/2013 şi l 13/2013, arată ce excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Avocatul Poporului, referindu-se, de asemenea, Ic jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră ci dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu ai comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Curtea constată că Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar în anul 2011. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”.

Aşadar, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că raportul juridic născut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa acordării premiului anual pe 2010, odată cu plata lunară a salariului în cursul anului 2011, tocmai din cauza faptului că angajatul contestă, potrivit legii, o eventuală neexecutare de către angajator a obligaţiei sale privind premiul anual pe 2010, ceea ce califică situaţia în care se află autorii excepţiei ca fiind o facta pendentia.

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 privind statutul judecătorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, ale art. 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 180 din 19 iulie 2000, şi ale art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 303 din 2 decembrie 2000.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost analizate sub aspectul conformităţii lor cu prevederile constituţionale şi internaţionale invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, Curtea a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. De asemenea, legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public, şi constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd în acelaşi timp doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.

Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legii.

Curtea a constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Analizând criticile formulate în raport cu dispoziţiile Directivei Consiliului 2000/78/CE, Curtea, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, a observat că nu se pune problema generării unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă şi al ocupării forţei de muncă, astfel că Directiva Consiliului 2000/78/CE nu are incidenţă în cauză. În plus, această directivă este transpusă în planul legislaţiei interne prin Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, autorii excepţiei având posibilitatea invocării acestui act normativ în faţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa europeană invocată, Curtea Constituţională a constatat că, prin Hotărârea din 7 iulie 2011 - Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii, pronunţată în cauza C-310/10, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluţionat o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, cerere formulată de Curtea de Apel Bacău şi respinsă ca inadmisibilă. Curtea de la Luxemburg a subliniat, cu acel prilej, că nici art. 15 din Directiva 2000/43 şi nici art. 17 din Directiva 2000/78 - texte pe care Curtea a fost solicitată a le interpreta - nu conţin drept criteriu de discriminare, şi deci de aplicare a unor sancţiuni de către statul membru, criteriul categoriei socio-profesionale; totodată, cu privire la relaţia dintre instanţa naţională şi Curtea Constituţională, abordată sub aspectul efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa europeană, a afirmat, în realitate, că ..... nu este posibil (...), fără a fi încălcată repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre, să se confere supremaţie normei respective a Dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situaţie, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept naţional sau a interpretării date acesteia [de către instanţa de contencios constituţional - n.n.]” (paragraful 47).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În sfârşit, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 124 şi 125 din Constituţie, cu trimitere la afectarea statutului profesional al autorilor excepţiei ca urmare a încetării acordării premiului anual corespunzător anului 2010, Curtea Constituţională observă că aceste norme nu au incidenţă în cauză, de vreme ce autorii excepţiei nu fac parte din categoria socioprofesională a magistraţilor. Oricum, dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întrec/ului personal din sectorul bugetar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Anghel, Petre Bucur, Ion Dociu, Sorin Valentin Dumitru, Maria Tudor şi Magdalena Niculea în Dosarul nr. 46.153/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004

 

Având în vedere necesitatea de a adapta instituţia transferului din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la nevoile tehnice şi comerciale actuale ale pieţei şi existenţa unor cereri de transfer adresate autorităţilor publice relevante, se impune luarea cu efect imediat a unor măsuri legislative, prin introducerea unor precizări ale cadrului normativ actual.

Urgenţa adoptării unor asemenea măsuri legislative rezidă inclusiv în necesitatea aducerii la zi a cadrului normativ, pentru a reflecta situaţia reală a pieţei de petrol şi gaze şi a răspunde unor nevoi stringente de actualizare a reglementărilor ce trebuie să se realizeze imediat.

În mod concret, adoptarea prezentului act normativ, care reprezintă cea mai rapidă soluţie legislativă, este necesară în vederea evitării pierderii unor oportunităţi de afaceri valabile pentru un interval de timp limitat, în care sunt implicate atât companii româneşti, cu capital privat şi/sau de stat, cât şi investitori străini strategici din industria de petrol şi gaze.

Orice amânare a adoptării acestor măsuri poate avea drept consecinţă pierderea de investiţii importante pentru industria petrolieră din România, având un impact negativ direct şi asupra eforturilor de asigurare a securităţii energetice a României, precum şi asupra volumului investiţiilor directe şi a potenţialelor venituri suplimentare la bugetul de stat.

În consecinţă, având în vedere dinamica industriei de petrol şi gaze, devine imperativ necesar ca adaptările cadrului normativ reglementând modul de intrare pe piaţa românească a investitorilor interesaţi să fie făcute în condiţii de celeritate.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. ~ Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, după punctul 25 se introduce un nou punct, punctul 251, cu următorul cuprins:

„251. zonă petrolieră reprezintă o porţiune determinată dintr-un perimetru petrolier, rezultată în urma unui transfer parţial;

2. La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 34. - (1) Titularul poate transfera, total sau parţial, uneia sau mai multor persoane juridice drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul petrolier, numai cu aprobarea prealabilă scrisă a autorităţii competente.”

3. La articolul 34, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:

„(11) Transferul parţial poate avea în vedere: a) o cotă-parte din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul petrolier, cu privire la întregul perimetru petrolier;

b) o cotă-parte din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul petrolier, cu privire la o zonă petrolieră;

c) toate drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul petrolier, cu privire la o zonă petrolieră.

(12) în cazul unui transfer parţial prevăzut la alin. (11) lit. b) şi c), autoritatea competentă poate delimita zone petroliere în cadrul unui perimetru petrolier.”

4. După articolul 34 se introduc două noi articole, articolele 341 şi 342, cu următorul cuprins:

„Art. 341. - (1) La primirea unei cereri de delimitare de zone petroliere şi de aprobare a transferului parţial cu privire la o zonă petrolieră, autoritatea competentă apreciază cu privire la oportunitatea delimitării respectivelor zone petroliere şi comunică solicitanţilor, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii de transfer, dacă este considerat oportun ca zonele petroliere, astfel cum au fost identificate de solicitanţi, să fie delimitate în cadrul perimetrului petrolier.

(2) Analiza de oportunitate a autorităţii competente are în vedere posibilitatea identificării sau valorificării de resurse şi coroborarea programului minim de lucrări cu zonele petroliere astfel încât să se permită evaluarea potenţialului petrolifer, aportul de know-how şi tehnologiile de operare.

(3) în cazul în care se consideră oportună delimitarea de zone petroliere, transferul parţial se aprobă de către autoritatea competentă în conformitate cu art. 34, iar acordul petrolier se modifică printr-un act adiţionai care intră în vigoare la data aprobării sale de către Guvern; transferul, astfel cum a fost aprobat de către autoritatea competentă, intră în vigoare la data aprobării actului adiţional.

(4) Intrarea în vigoare a transferului şi a actului adiţional prevăzută la alin. (3) dă naştere la raporturi juridice distincte şi independente între autoritatea competentă, pe de o parte, şi titularul fiecărei zone petroliere, pe de altă parte; încălcarea obligaţiilor corespunzătoare unei zone petroliere, modificarea, transferul sau încetarea acordului petrolier în privinţa uneia dintre zonele petroliere nu va avea niciun efect asupra acordului petrolier în ceea ce priveşte celelalte zone petroliere.

(5) Prin actul adiţional prevăzut la alin. (3) se va stabili modul în care se alocă între titularii zonelor petroliere lucrările din programul minim prevăzut în acordul petrolier; prin această alocare, programul minim nu poate fi diminuat.

(6) În cazul în care acelaşi zăcământ este exploatat în două sau mai multe zone petroliere din cadrul aceluiaşi perimetru petrolier, în scopul determinării cotei procentuale aplicabile în vederea stabilirii redevenţei petroliere se va lua în considerare producţia brută extrasă din cadrul întregului zăcământ.

Art. 342. - (1) Răspunderea persoanelor care dobândesc o cotă-parte din drepturi şi îşi asumă o cotă-parte din obligaţii cu privire la întregul perimetru petrolier este solidară.

(2) Răspunderea persoanelor care dobândesc drepturi şi îşi asumă obligaţii cu privire la aceeaşi zonă petrolieră este solidară.

(3) Persoanele care dobândesc drepturi şi îşi asumă obligaţii cu privire la o zonă petrolieră răspund distinct de persoanele care dobândesc drepturi şi îşi asumă obligaţii cu privire la o altă zonă petrolieră.”

 

PRIM-M1NISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,

Vlad Ştefan Stoica

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul economiei,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul delegat pentru energie,

Constantin Niţă

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Rovana Plumb

 

Bucureşti, 20 noiembrie 2013.

Nr. 106.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE. ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

ORDIN

privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii ALUANSO DEVELOPMENT CHARLOTTE SIX - S.R.L.

 

Având în vedere prevederile:

- art. 2 şi art. 32 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 8alin. (7) şi (8) şi art. 9 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale,

în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se dispune acordarea titlului de parc industrial Societăţii ALLIANSO DEVELOPMENT CHARLOTTE SIX - S.R.L., cu sediul în judeţul Prahova, comuna Ariceştii-Rahtivani, sat Ariceştii-Rahtivani, depozit logistic C1, etaj 1, camera 6, cod unic de înregistrare 30693588, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.

(2) Durata titlului de parc industrial acordat potrivit alin. (1) este de 30 de ani, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislaţia în vigoare.

Art. 2. - (1) Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:

a) este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Ariceştii-Rahtivani, sat Ariceştii-Rahtivani, judeţul Prahova şi este înscris în cârtea funciară nr. 23902, nr. cadastral 23902, cartea funciară nr. 23903, nr. cadastral 23903, cartea funciară nr. 23904, nr. cadastral 23904, cartea funciară nr. 23905, nr. cadastral 23905 şi cartea funciară nr. 23906, nr. cadastral 23906;

b) are suprafaţa de 259.139 mp.

(2) Locaţia terenului pentru care se acordă titlul de parc industrial este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Societatea-administrator transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice un raport anual privind dezvoltarea parcului industrial.

Art. 4. - Titlul de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, conferă operatorilor economici din parcul industrial dreptul la facilităţile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, în situaţie îndeplinirii condiţiilor stipulate în:

a) Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din trata (Regulament generai de exceptare pe categorii de ajutoare);

b) Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis;

c) Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale.

Art. 5. - Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, este comuna Ariceştii-Rahtivani, judeţul Prahova.

Art. 6. - Prezentul-ordin se publică în Monitorul Oficial a României, Partea I.

 

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaidch. Sevil,

secretar de stat

 

Bucureşti, 22 noiembrie 2013.

Nr. 3.390.

 

ANEXĂ*)

 

PARC INDUSTRIAL

 


*) Anexa este reprodusă în facsimil.