MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 520/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 520         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 20 august 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 315 din 18 iunie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) si (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.015. - Ordin al ministrului transporturilor, interimar, privind modificarea art. 5 alin. (1) din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.571/2012 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile

 

1.137. - Ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice privind aprobarea Corrigendumului nr. 1 la Ghidul solicitantului - Condiţii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 „Schema de garanţie pentru tineri” pentru implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

60. - Ordin privind aprobarea instituirii unor reguli pe piaţa de echilibrare

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALEAROMĂNIEI

 

24. - Circulară privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 iulie-23 august 2013

 

25. - Circulară privind rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în monedă naţională începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2013

 

26. - Circulară privind ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în valută începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2013

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 315

din 18 iunie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Constantin Adrian Balaban Grăjdan în Dosarul nr. 11.333/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 119D/2013.

La apelul nominal, răspunde autorul excepţiei, personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar prin care autorul excepţiei menţionează că renunţă la „susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.”

Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în acest sens, arată că avizul dat de Ministerul Justiţiei la proiectul Legii nr. 119/2010, prin care au fost eliminate pensiile militare de stat, a fost unul negativ şi că este interesant de ştiut dacă referirile la scăderea cheltuielilor bugetare sunt reale. Totodată, solicită să se constate că pensia militară de stat nu a fost instituită ca supliment, ca adaos din partea statului. Arată că dreptul la pensia militară a fost statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/2000. Susţine că armata este subordonată poporului, pentru garantarea integrităţii, independenţei şi suveranităţii ţării şi că există un proiect de lege la Senat prin care se revine la pensiile militare de stat. De asemenea, arată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 119/2010 contravin art. 139 din Constituţie, întrucât prin adoptarea acestora a avut loc o deturnare de fonduri, neexistând pensie contributivă la militari, art. 31 din Constituţie referitor la dreptul la informare publică, deoarece publicul a fost anunţat că s-au făcut economii prin abrogarea pensiilor de serviciu, precum şi art. 44 din Constituţie referitor la dreptul de proprietate privată, întrucât veniturile din pensie au fost diminuate cu 70%. Depune concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.080/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.333/105/2011, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi ari. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul Constantin Adrian Balaban Grăjdan într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, art. 21 şi art. 148, dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În acest sens, arată că se încalcă accesul liber la justiţia, prin faptul că în cuprinsul hotărârilor pe care le ia Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale se analizează legalitatea actelor normative care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire a pensiei/de pensionare. Astfel, nu poate fi definitivă o hotărâre în care autoritatea nejurisdicţională şi-a declinat competenţa luării vreunei decizii. Textele de lege criticate contravin principiilor constituţionale, atâta timp cât nu prevăd ca alternativă şi posibilitatea ca plângerea să poată fi depusă la instanţa de judecată.

Totodată, susţine că prevederile art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 31 alin. (2), art. 44 alin. (1)-(4) şi (6). art. 111 alin. (1) teza a două şi art. 139 alin. (3), precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că anularea pensiei militare de stat ce reprezintă un drept de creanţă asupra statului român şi înlocuirea acesteia cu o pensie de asigurări sociale bazată pe principiul contributivităţii conduce la anularea definitivă a drepturilor de pensie din moment ce nu a contribuit niciodată la bugetul asigurărilor sociale şi, pe cale de consecinţă, nu are niciun drept de a primi pensie pentru limită de vârstă de la acest buget, caz în care securitatea sa socială este ameninţată. Pe de altă parte, înlocuirea pensiei militare de stat cu o pensie de asigurări sociale, acordată dintr-un fond la care militarii nu au contribuit niciodată, reprezintă o deturnare de fonduri.

De asemenea, arată că, având în vedere faptul că preşedinţii comisiilor parlamentare şi ai celor două Camere ale Parlamentului nu au solicitat informarea obligatorie referitoare la iniţiativa legislativă prin adoptarea căreia s-au modificat prevederile bugetului de stat şi al celui de asigurări sociale de stat, contrar dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a două din Constituţie, dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale.

Tribunalul Prahova - Secţia I civilă opinează în sensul că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, arata, în esenţă, că acestea sunt neîntemeiate, din moment ce, potrivit art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, hotărârile comisiilor de contestaţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Cu privire la dispoziţiile criticate din Legea nr. 119/2010, opinează în sensul constituţionalităţii acestora, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Dispoziţiile criticate din Legea nr. 263/2010 au următorul conţinut:

- Art. 149 alin. (1), (2) şi (4): „(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv ia comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.

[...]

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.”;

- Art. 151 alin. (2) şi (3): „(2) Hotărârile prevăzute ia art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3) Hotărârile prevăzute ia art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.”.

Dispoziţiile criticate din Legea nr. 119/2010 au următorul conţinut:

- Art. 1 lit. a): „Pe data intrării În vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: a) pensiile militare de stat;

[...]”;

- Art. 3 alin. (2): „in situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 31 alin. (2) privind informarea corectă a cetăţenilor de către autorităţile publice, art. 44 alin. (1)-(4) şi (6) privind dreptul de proprietate, art. 111 alin. (1) teza a două privind informarea Parlamentului, art. 139 alin. (3) privind contribuţiile la constituirea unor fonduri şi art. 143 plivind integrarea în Uniunea Europeană, dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la un tribunal independent şi imparţial.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la cererea de renunţare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi ea nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea ei. Totodată, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la [...] stingerea procesului [...]”.

II. Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocată în faţa instanţei judecătoreşti, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la critica potrivit căreia, în cazul neparcurgerii procedurii prealabile procedurii prealabile obligatorii ce se desfăşoară în cadrul comisiei de contestaţii organizate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, titularul dreptului la pensie ar fi împiedicat de a se adresa justiţiei, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, şi prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 şi art. 151 alin, (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010.

Curtea a reţinut că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanţei de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti”.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţata în Cauza Fischer contra Austriei, paragraful 28, că imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un „tribunal” în sensul Convenţiei.

Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate.

Astfel, aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, „liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă”.

Cu privire la dispoziţiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea îh termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii nu împiedică accesul la justiţie. Autorii excepţiei criticau faptul că art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, prin redactarea sa restrictivă, în sensul posibilităţii de a ataca în instanţă doar hotărârile comisiilor de contestaţii, iar nu şi direct deciziile de pensionare, creează în fapt un obstacol pentru accesul la justiţie în situaţia în care aceste comisii nu răspund contestatarilor în termenul prevăzut de lege.

Faţă de această critică de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că aspectele de neconstituţionalitate invocate provin dintr-o eronată interpretare a textului de lege criticat.

Curtea a statuat că interpretarea dată dispoziţiilor art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularilor dreptului de pensie, poate fi privită, fără îndoială, ca o atingere a dreptului de care aceştia trebuie să se bucure potrivit art. 21 din Constituţie.

Curtea a apreciat că înlăturarea oricărei posibile interpretări a legii de natură să limiteze accesul liber la justiţie se impune cu atât mai mult în contextul avut în vedere cu cât acesta priveşte realizarea dreptului la pensie.

Curtea a reţinut că, în măsura în care o persoană face dovada îndeplinirii cerinţelor legii de a se adresa comisiei de contestaţii pentru soluţionarea cererilor referitoare la drepturile de asigurări sociale şi a faptului că termenul legal pentru soluţionarea şi comunicarea acestora a fost depăşit, instanţele de judecată, în virtutea rolului lor activ prevăzut de Codul de procedură civilă, nu ar putea respinge ca prematură ori inadmisibilă acţiunea, ci ar proceda la soluţionarea acesteia pe fond. Aceasta nu exclude demersul prealabil al instanţei de a obţine răspunsul pe care comisia l-a dat contestaţiei formulate potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010.

Referitor la critici le de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 119/2010, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.

Astfel, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea a constatat că o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a reţinut că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, şi nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una ori alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.

Totodată, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea a statuat: „cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil*.

Prin Decizia nr. 551 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 10 iulie 2012, Curtea a reţinut că „şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie de un anumit cuantum”.

Cu privire la critica potrivit căreia nu s-au realizat economiile previzionate prin adoptarea Legii nr. 119/2010, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.010 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2013, că această critică .poate pune în discuţie caracterul eficient şi adecvat al reglementării, aspect care nu poate fi supus însă analizei instanţei de contencios constituţional. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, ceea ce înseamnă analiza acestora în raport cu prevederile Constituţiei. Aceasta este o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea de a sancţiona oportunitatea sau eficienţa politicii economice adoptate de stat.”

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de Constantin Abăluţă şi alţii împotriva României, a statuat ca diminuarea pensiilor militare de stat din România a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 16). De asemenea, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe raţiuni obiective, şi anume contextul economic şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii (paragraful 15). Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari (paragraful 20).

În final, Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale ale art. 31 alin. (2) privind informarea corectă a cetăţenilor de către autorităţile publice, ale art. 111 alin. (1) teza a două privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice ale art. 139 alin. (3) privind contribuţiile la constituirea unor fonduri şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană nu au incidenţă în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Adrian Balaban Grăjdan în Dosarul nr. 11.333/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu critici le formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 316

din 18 iunie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Cornelia Brînduşa Novac în Dosarul nr. 2.157/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 171 D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, directorul Direcţiei Generale Juridică, Control, Relaţii Publice şi Comunicare, Ioana Lazăr, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa recentă, în materie, a Curţii Constituţionale, spre exemplu deciziile nr. 204. nr. 205, nr. 207, nr. 208 şi nr. 210 din 29 aprilie 2013. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 şi nr. 663 din 26 iunie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3.369 din 21 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.157/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi a art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) fit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010.

Excepţia a fost ridicată de Cornelia Brînduşa Novac într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic ai incompatibilităţilor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia formulează, pe de o parte, critici de neconstituţionalitate extrinsecă, potrivit cărora modul de adoptare a Legii nr. 176/2010 contravine art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Astfel, prevederile art. 13-19 şi art. 27-32 au fost adoptate de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Camera decizionala, deşi domeniul de reglementare al acestor texte de lege este de instituire a unor fapte ca având natură contravenţională, a unor proceduri de soluţionare a plângerilor contravenţionale şi de incriminare a unor fapte ca infracţiuni. Or, potrivit art. 75 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. h), m) şi art. 44 din Constituţie, aceste legi de natură organică se supun spre dezbatere Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, şi Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizionala. În cauza de faţă, textul adoptat de Camera Deputaţilor a suferit o serie de modificări la Senat, inclusiv în ceea ce priveşte art. 13-19 şi art. 27-32 din lege, astfel încât revenirea acestor texte de lege la Camera sesizată era obligatorie, Camera Deputaţilor având competenţa de a decide în mod definitiv, în procedură de urgenţă.

De asemenea, autorul susţine că la adoptarea textului Legii nr. 176/2010 nu au fost avute în vedere considerente obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010. Textul Legii nr. 176/2010, în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, la data de 2 septembrie 2010, este o reproducere fidelă a textului legii care a fost declarată neconstituţională prin decizia menţionată. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 91 din 10 octombrie 1995), Parlamentul nu este îndreptăţit să confirme o normă neconstituţională, care îşi păstrează acest caracter cât timp legiuitorul nu a modificat-o. Tot astfel, nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare şi completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec.

Pe de altă parte, autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate intrinsecă, referindu-se, în principal, la faptul că Agenţia Naţională de Integritate, prin natura ei, reprezintă, în continuare, o structură paraconstituţională, nepermisă de Legea fundamentală. Prin activitatea şi procedurile specifice, aceasta reprezintă o instituţie cu caracter jurisdicţional, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) raportat la art. 116 alin. (2) şi art. 126 alin. (1). Astfel, procedura de evaluare a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, urmată de inspectorii de integritate, prezintă elemente specifice activităţii organelor de cercetare penală sau instanţelor judecătoreşti, astfel: în cadrul activităţii de evaluare, inspectorii de integritate administrează şi evaluează probe, solicită informaţii necesare de la orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat, solicită efectuarea de expertize, în urma cărora apreciază, printr-un raport de evaluare, dacă averea este nejustificată sau dacă există conflicte de interese sau incompatibilităţi. Aşadar, raportul de evaluare are efecte similare unui rechizitoriu/hotărâri judecătoreşti, inspectorul de integritate având, în realitate, competenţa legală de „a spune dreptul”, activitate permisă numai instanţelor judecătoreşti.

Mai mult, sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare fiind în situaţia de a-şi dovedi nevinovăţia sau neîncălcarea dispoziţiilor legale. Toate acestea demonstrează încălcarea art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, dar şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. Împrejurarea că raportul de evaluare poate fi contestat în justiţie nu infirmă caracterul jurisdicţional al activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate, dat fiind că raportul întocmit de această autoritate enunţă, în partea de concluzii, constatarea încălcării ordinii de drept, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aspect specific activităţii de jurisdicţie. Un argument în plus îl constituie caracterul definitiv al actelor ce emană de la Agenţia Naţională de Integritate, acesta fiind specific actelor de jurisdicţie.

Totodată, autorul susţine că prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 contravin art. 26 din Constituţie, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale si considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, deoarece prevăd, în continuare, obligaţia publicării declaraţiilor de avere şi de interese pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Integritate şi a instituţiei unde persoanele vizate de lege au obligaţia de a le depune. Or, expunerea nejustificată şi repetată pe pagina de internet sau la avizierul instituţiei a datelor referitoare la averea şi interesele persoanelor cărora legea le este aplicabilă încalcă dreptul la viaţă privată. Averea este un atribut al persoanei, iar publicitatea acestui element, chiar şi numai prin indicarea locului situării, încalcă dreptul persoanelor vizate de Legea nr. 176/2010 la imagine proprie şi la viaţă privată şi produce, totodată, noi criterii de discriminare, în baza situaţiei materiale, în contradicţie cu art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 şi nr. 415 din 14 aprilie 2010, precum şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Stafford Împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 2002.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că a fost respectată procedura de adoptare a legii criticate. De asemenea, configuraţia juridică a Agenţiei Naţionale de Integritate este specifică unei autorităţi administrative înzestrată să emită acte administrative şi acte premergătoare necesare demarării unor proceduri judiciare diferite, cu respectarea tuturor garanţiilor constituţionale în ceea ce priveşte exercitarea prerogativelor dreptului la apărare faţă de actele administrative producătoare de efecte juridice per sc. precum rapoartele de constatare a incompatibilităţilor. Instanţa judecătorească consideră că activitatea Agenţiei are caracter esenţialmente administrativ, se desfăşoară pe baza unei proceduri administrative stabilite prin lege şi este supusă controlului judecătoresc, neavând caracteristicile unei activităţi jurisdicţionale. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.606 din 15 decembrie 2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la criticile de neconstituţionalitate privind procedura de legiferare, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010, apreciază că Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu respectarea principiului bicameral ism ului.

Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, Guvernul arată că Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înfiinţată prin lege organică, cu respectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie. Agenţia nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, deoarece nu soluţionează cazuri litigioase, nu pronunţă hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicţională.

Cu privire la obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese, Guvernul consideră că reglementarea criticată instituită în considerarea necesităţii de a preveni faptele de corupţie în cazul categoriilor de personal individualizate de legiuitor nu conţine dispoziţii discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de norma legală. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.082 din 8 septembrie 2009.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care arată că Legea nr. 176/2010, adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, a instituit o nouă reglementare a procedurii de verificare a averilor persoanelor care ocupă funcţii şi demnităţi publice. Legea menţionată nu mai prevede că actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau a procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, ci doar instituie obligaţia organelor competente de a analiza raportul întocmit de inspectorul de integritate şi de a dispune, în caz de necesitate, măsurile care se impun. Invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, deciziile nr. 1.018 din 19 iulie 2010,

nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, nr. 663 din 26 iunie 2012 şi nr. 29 din 5 februarie 2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.

Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 stabilesc atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate de desfăşurare a activităţii de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege; art. 6 alin. (1) lit. e) instituie una dintre atribuţiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese constând în afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu; art. 10 enumera activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate; art. 12 alin. (1) şi (2) reglementează îndeplinirea, de către Agenţie, a activităţii de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, iar art. 20-26 privesc evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 44 alin. (8) şi (9) privind prezumţia de liceitate a averii şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii numai în condiţiile legii, art. 75 alin. (4) şi (5) privind procedura adoptării unor prevederi de către prima Cameră sesizată şi de către Camera decizională, art. 116 alin. (2) privind organizarea altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, precum şi dispoziţiilor cuprinse în art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, şi Decizia nr. 204 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 iunie 2013):

Astfel, referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 176/2010, Curtea a reţinut că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost supusă controlului de constituţionalitate a priori, exercitat prin raportare la dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, invocate şi în cauza de faţă (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Curtea a statuat că legea a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile ari. 61 alin. (1) din Constituţie şi că, „în practică, [...], se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ să cuprindă dispoziţii care aparţin mai multor domenii de reglementare, care intră în competenţa decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie prevăd că, «în cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptata dacă şi cea de-a două Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă», respectiv «Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere» „

În aceste condiţii, întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea a constatat că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art. 75 din Constituţie.

Considerentele reţinute în Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, citată mai sus, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, Curtea reţinând, din urmărirea procesului legislativ, desfăşurat în cele două Camere ale Parlamentului ulterior acestei decizii, că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, devenind, ulterior promulgării, Legea nr. 176/2010.

În continuare, referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate, Curtea a statuat că Agenţia desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi â incompatibilităţi lor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Curtea nu a reţinut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală. De asemenea, Curtea a constatai ca fiind neîntemeiată critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice faţă de un cetăţean învinuit/inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, în condiţiile legii, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată prin publicarea declaraţiilor de interese, Curtea a subliniat că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, ci, în anumite condiţii, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).

În acelaşi sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul ia respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Aplicând aceste principii în cauză, Curtea a constatat, pe de o parte, că soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenire a corupţiei instituţionale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declaraţii se realizează, potrivit art. 6 alin, (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanţii împotriva unor ingerinţe arbitrare. În aceste condiţii, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În sfârşit, Curtea constată că, în raport de criticile formulate, prevederile de lege nu contravin celorlalte dispoziţii din Legea fundamentală invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornelia Brînduşa Novac în Dosarul nr. 2.157/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi ale art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 17672010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind modificarea art. 5 alin. (1) din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.571/2012 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile

 

Având în vedere necesitatea asigurării fondurilor pentru finanţarea autorităţii competente în domeniul securităţii aviaţiei civile responsabile cu coordonarea şi monitorizarea aplicării standardelor de bază comune stabilite de Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securităţii aviaţiei civile şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.320/2002, precum şi cu dezvoltarea, punerea în aplicare şi menţinerea programului naţional de securitate a aviaţiei civile,

în temeiul prevederilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2012, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,

ministrul transporturilor, interimar, emite următorul ordin:

Art. I. - Alineatul (1) al articolului 5 din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.571/2012 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 17/2011 privind controlul calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 735 din 31 octombrie 2012, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Pentru efectuarea fiecărei activităţi de monitorizare a conformităţii, membrii echipei de audit, membrii echipei de inspecţie şi membrii echipei de test beneficiază de o indemnizaţie după cum urmează:

a) 500 de lei net/persoană, în cazul activităţii de audit;

b) 300 de lei net/persoană, în cazul activităţii de inspecţie;

c) 500 de lei net/persoană, în cazul activităţii de test.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică până la data de 31 decembrie 2013.

 

p. Ministrul transporturilor, interimar,

Cristian Ghibu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 5 august 2013.

Nr. 1.015.

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE

 

ORDIN

privind aprobarea Corrigendumului nr. 1 la Ghidul solicitantului - Condiţii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 „Schema de garanţie pentru tineri” pentru implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”

 

Având în vedere:

- Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013, aprobat prin Decizia CE nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”;

- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 31/2010 privind aprobarea Manualului de identitate vizuală pentru instrumentele structurale 2007-2013 în România;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.110/2013 privind aprobarea Ghidului solicitantului - Condiţii specifice pentru cererile de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 pentru implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”;

- reglementări comunitare şi naţionale aplicabile,

în baza art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 10/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncit, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Corrigendumul nr. 1 la Ghidul solicitantului - Condiţii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 „Schema de garanţie pentru tineri” pentru implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Direcţia generală Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin modifică Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.110/2013 privind aprobarea Ghidului solicitantului - Condiţii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 pentru implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 şi 367 bis din 20 iunie 2013.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

 

Bucureşti, 10 iunie 2013.

Nr. 1.137.

 

ANEXĂ

 

CORRIGENDUM Nr. 1

la Condiţiile specifice pentru cererile de propuneri de proiecte nr. 126 - DMI 5.1 Schema de garanţie pentru tineri

 

Varianta iniţială

Varianta modificată prin corrigendum

Cap. 2: Cererea de propuneri de proiecte de tip strategic „Fii activ pe piaţa muncii!”

În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt promovate proiecte care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii:

(1) activităţile proiectului urmează să fie implementate în cel puţin 4 regiuni de dezvoltare, cu menţiunea că, pentru fiecare regiune de dezvoltare inclusă în proiect, costurile de implementare a activităţilor trebuie să fie mai mari de 10%

(2) urmăresc în principal atragerea şi menţinerea a cât mai multor tineri pe piaţa muncii, în vederea obţinerii unei rate cât mai mare de ocupare, reducerea şomajului de lungă durată prin acţiuni, preventive si corective, îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a

şomerilor, în special a şomerilor de lungă durată şi a persoanelor inactive.

 

În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt promovate proiecte care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

(1) activităţile proiectului urmează să fie implementate în cel puţin 4 regiuni de dezvoltare, cu menţiunea că, pentru fiecare regiune de dezvoltare inclusă în proiect, costurile de implementare a activităţilor trebuie să fie mai mari de 10%;

(2) grupul-ţintă să aibă domiciliul/reşedinţa în regiunile de implementare;

(3) urmăresc în principal atragerea şi menţinerea a cât mai multor tineri pe piaţa muncii, în vederea obţinerii unei rate cât mai mari de ocupare, reducerea şomajului de lungă durată prin acţiuni, preventive şi corective, îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a şomerilor, în special a şomerilor de lungă durată şi a persoanelor inactive.

Cap. 4: Condiţii de eligibilitate

Subcap. 4.4: Cheltuieli eligibile

 

5. Taxe

5.1. Taxe de certificare a competenţelor (inclusiv taxe de certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale)

5.2. Taxe de eliberare a certificatelor de calificare

5.3. Taxe de evaluare/acreditare/autorizare a programelor de formare/educaţie

5.4. Taxe pentru participarea la programe de formare/educaţie

5. Taxe

5.1. Taxe de eliberare a certificatelor de calificare

5.2. Taxe de evaluare/acreditare/autorizare a programelor de formare/educaţie

5.3. Taxe de participare la programe de formare/educaţie

Cap. 5: Procesul de evaluare şi selecţie

Subcap. 5.1: Grile de evaluare si selecţie

Anexa 2 - Grila evaluare faza B

1.9. Contribuţia proiectului la realizarea indicatorilor – Numărul şomerilor de lungă durată participanţi la programe integrate

1.10. Contribuţia proiectului la realizarea indicatorilor – Număr de participanţi la instruire care şi-au găsit un loc de muncă în termen de 6 luni

1.11. Contribuţia proiectului la realizarea indicatorilor - Număr de participanţi la instruire

 

1.10. Contribuţia proiectului la realizarea indicatorilor - Numărul şomerilor de lungă durată participanţi la programe integrate

1.11. Contribuţia proiectului la realizarea indicatorilor - Număr de participanţi la instruire care şi-au găsit un loc de muncă în termen de 6 luni

1.12. Contribuţia proiectului la realizarea indicatorilor - Număr de participanţi la instruire

Cap. 7: Procesul de contractare

(...)

2. Pentru societăţi comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată:

(...)

d) Bilanţul contabil pentru fiecare din ultimii 2 ani fiscali încheiaţi. Bilanţul contabil trebuie să fie copie a exemplarului depus la organul fiscal în raza căruia funcţionează, trebuie să fie vizibil numărul de înregistrare şi antetul cu datele de identificare complete (în copie conform cu originalul)

(...)

3. Pentru organizaţii nonprofit înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările si completările ulterioare:

(...)

(d) Bilanţul contabil pentru fiecare din ultimii 2 ani fiscali încheiaţi. Bilanţul contabil trebuie să fie copie a exemplarului depus la organul fiscal în raza căruia funcţionează, trebuie să fie vizibil numărul de înregistrare şi antetul cu datele de identificare complete (în copie conform cu originalul);

(...)

- Declaraţie privind existenţa resurselor administrative, prin indicarea numărului total de angajaţi în fiecare din ultimii 2 ani

 

 

2. Pentru societăţi comerciale înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

 (…)

d) Bilanţul contabil pentru fiecare din ultimii 3 ani fiscali încheiaţi. Bilanţul contabil trebuie să fie copie a exemplarului depus la organul fiscal în raza căruia funcţionează, trebuie să fie vizibile numărul de înregistrare şi antetul cu datele de identificare complete (în copie conform cu originalul)

(…)

3. Pentru organizaţii nonprofit înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare:

(...)

(d) Bilanţul contabil pentru fiecare din ultimii 3 ani fiscali încheiaţi. Bilanţul contabil trebuie să fie copie a exemplarului depus la organul fiscal în raza căruia funcţionează, trebuie să fie vizibile numărul de înregistrare şi antetul cu datele de identificare complete (în copie conform cu originalul);

(...)

- Declaraţie privind existenţa resurselor administrative, prin indicarea numărului total de angajaţi în fiecare din ultimii 3 ani

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind aprobarea instituirii unor reguli pe piaţa de echilibrare

 

Având în vedere prevederile art. 70 lit. a) şi ale ari. 75 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi ale art. 14 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă instituirea unor reguli pe piaţa de echilibrare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Participanţii la piaţa de energie electrică, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. şi Societatea Comercială Opcom - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Entităţile organizatorice de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 33/2012 privind instituirea unor reguli pe piaţa de echilibrare aplicabile producţiei de energie electrică ce beneficiază de sisteme de promovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 4 septembrie 2012.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 2 august 2013.

Nr. 60.

 

ANEXĂ

 

Instituirea unor reguli pe piaţa de echilibrare

 

Art. 1. - (1) Prezentele reguli reflectă noile prevederi ale cadrului legislativ în vigoare.

(2) Noţiunile şi definiţiile utilizate în prezentele reguli sunt prevăzute în:

a) Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012;

b) Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Ordinul preşedintelui AN RE nr. 51/2009 privind aprobarea Normei tehnice „Condiţii tehnice de racordare la reţelele electrice de interes public pentru centralele electrice eoliene”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 11 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

d) Ordinul preşedintelui ANRE nr. 23/2010 privind aprobarea Regulamentului de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă în cogenerare de înaltă eficienţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 şi 596 bis din 23 august 2010;

e) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 30/2013 privind aprobarea Normei tehnice „Condiţii tehnice de racordare la reţelele electrice de interes public pentru centralele electrice fotovoltaice”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 mai 2013;

f) Ordinul preşedintelui ANRE nr. 32/2013 privind aprobarea Regulamentului de programare a unităţilor de producţie şi a consumatorilor dispecerizabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013.

(3) Abrevierile utilizate în prezentele reguli sunt următoarele:

a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

b) CD - consum dispecerizabil;

c) CEED- centrala electrică eoliană dispecerizabilă;

d) CEFD - centrala electrică fotovoltaică dispecerizabilă;

e) OPE - operatorul pieţei de echilibrare;

f) PE- piaţa de echilibrare;

g) PIP- preţul de închidere al PZU;

h) PRE- parte responsabilă cu echilibrarea;

i) PZU- piaţa pentru ziua următoare;

j) SEN - Sistemul energetic naţional;

k) UD - unitate de producţie energie electrică dispecerizabilă;

l) UD - EE- unitate dispecerizabilă care produce energie electrică din energie eoliană;

m) UD - EF- unitate dispecerizabilă care produce energie electrică din energie solară.

Art. 2. - CEED, respectiv CEFD sunt asimilate cu UD în toate reglementările aplicabile, cu luarea în considerare a prevederilor din prezentele reguli şi cu exceptarea de la obligaţiile privind modificarea declaraţiilor de disponibilitate prevăzute la art. 12 lit. c) din Regulamentul de programare a unităţilor de producţie şi a consumatorilor dispecerizabili, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 32/2013.

Art. 3. - Limita minimă de preţ a ofertei preţ-cantitate pe PE este de 0,1 Iei/MWh, pentru toate categoriile de UD.

Art. 4. - (1) Puterea UD care este ofertată la 0,1 Iei/MWh se reduce numai după reducerea de putere a tuturor celorlalte UD. În vederea realizării unei ierarhizări la reducerea de putere, pentru UD care au oferte de reducere de putere la acelaşi preţ, se stabilesc următoarele categorii:

1. UD care beneficiază de acces garantat la reţelele electrice şi de dispecerizare cu prioritate:

a) UD - EE;

b) UD - EF;

c) UD de producere a energiei electrice în cogenerare, pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, în limita capacităţii calificate de ANRE;

d) UD de producere a energiei electrice din surse hidro declarate cu hidraulicitate ridicată. Se consideră situaţie de hidraulicitate ridicată situaţia în care, pentru UD respectivă, există pericol de deversare;

e) UD de producere a energiei electrice din sursă nucleară, operaţionale la data intrării în vigoare a prezentului ordin;

f) UD de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, care beneficiază de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 138/2013 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică, corespunzător capacităţilor şi duratei prevăzute în actul normativ menţionat.

2. UD care produc energie electrică din surse regenerabile de energie, altele decât cele menţionate la pct. 1 lit. a), b) şi d).

3. UD altele decât cele menţionate la pct. 1 şi 2.

(2) Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. (C.N. „Transelectrica” - S.A.) realizează şi aplică proceduri publice, avizate de ANRE, de verificare a:

a) energiei electrice ce se încadrează în prevederile alin. (1) pct. 1) lit. c), corespunzător prevederilor Ordinului preşedintelui ANRE nr. 23/2010;

b) situaţiilor de hidraulicitate ridicată şi a energiei electrice aferente, conform celor specificate la alin. (1) pct. 1) lit. d);

c) energiei electrice ce se încadrează în prevederile alin. (1) pct. 1) lit. f), corespunzător prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 138/2013.

Art. 5. - (1) Pentru fiecare UD/CD, preţurile din ofertele zilnice pe PE se corelează cu PIP al PZU astfel:

a) preţul ofertelor pe piaţa de echilibrare pentru un interval orar trebuie să fie mai mic sau egal cu suma dintre PIP al PZU pentru acelaşi interval orar şi valoarea de 450 Iei/MWh, valabil până la 31 decembrie 2013;

b) pentru un producător/consumator ce deţine una/unul sau mai multe UD/CD, diferenţa dintre cel mai mare preţ din ofertele aferente unui interval orar pentru UD din portofoliu/CD din portofoliu şi cel mai mic preţ al ofertelor pentru UD din portofoliu/CD din portofoliu aferente aceluiaşi interval orar este de maximum 250 Iei/MWh.

(2) Portofoliul de unităţi al unui participant la piaţa de echilibrare pentru care se aplică alin. (1) lit. b), se defineşte astfel:

a) pentru producători, reprezintă totalitatea UD pe care le exploatează, care se încadrează într-o singură categorie din cele prevăzute la art. 4 alin. (1), pct. 1, 2 sau 3; pentru alin. (1) fiecare literă reprezintă o categorie aparte;

b) pentru un consumator, reprezintă totalitatea CD pe care acesta le exploatează.

(3) C.N. „Transelectrica” - S.A. realizează o procedură publică de stabilire a agregării UD ale producătorilor pe portofolii, conform prevederilor de la alin. (2), şi avizează portofoliile propuse de aceştia, în baza acestei proceduri care trebuie avizată în prealabil de ANRE.

(4) Dacă un producător deţine mai multe portofolii da UD, prevederile din prezentele reguli se aplică corespunzător pentru fiecare din acestea.

(5) Pentru un interval orar în care nu există PIP deoarece PZU nu s-a închis, se consideră valoarea PIP din acelaşi interval orar al aceleiaşi zile a săptămânii anterioare sau, dacă nici pentru acesta nu există PIP, cel din acelaşi interval orar al aceleiaşi zile a ultimei săptămâni pentru care există PIP.

(6) în momentul primirii fiecărei oferte zilnice, OPE verifică respectarea cerinţelor prevăzute la alin. (1) coroborat cu art. 3 şi informează participantul la PE referitor la acceptarea sau respingerea ei.

(7) Oferta zilnică respinsă, care nu este corectată în limita de timp prevăzută în reglementările aplicabile, este respinsă definitiv şi va fi tratată ca în situaţia în care nu ar fi fost trimisă.

(8) La solicitarea producătorilor sau din proprie iniţiativă, dar nu mai mult de o dată pe an, ANRE actualizează valoarea care se adaugă la PIP, precizată la alin. (1) lit. a), astfel încât să acopere cel mai mare cost unitar justificat rezultat pe UD. Actualizarea se realizează pe baza analizei costurilor justificate pe UD transmise de producători la AN RE, cu excepţia UD care beneficiază de scheme de susţinere.

Art. 6. - (1) Selectarea energiei de echilibrare aferentă reducerii de putere se realizează în următoarea ordine:

a) în ordinea de merit de reducere de putere, se dispun reducerile corespunzătoare de putere în funcţie de necesităţile echilibrării sistemului, pentru ofertele care au preţul mai mare de 0,1 Iei/MWh, până la minim tehnic, în cazul UD formate din grupuri turbogeneratoare termoenergetice şi nucleare sau integral pentru celelalte UD;

b) se reduce puterea UD-urilor care fac parte din portofoliile prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 1 şi a căror putere depăşeşte puterea comunicată în notificările fizice transmise înainte de intervalul de livrare la OPE pentru intervalul respectiv, până se ajunge la puterea notificată de acestea, proporţional cu această putere, în trepte rotunjite la multiplu de 1 MWh/h;

c) se selectează UD formate din grupuri turbogeneratoare termoenergetice care vor fi oprite, prin selectarea ofertelor de reducere integrală de putere ale UD prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 3, cu condiţia menţinerii nivelului necesar al capacităţii SEN de a satisface în permanenţă cererile de putere ale consumatorilor, luând în considerare ieşirile din funcţiune ale elementelor sistemului, atât cele programate, cât şi cele rezonabil de aşteptat a se produce neprogramat, precum şi cu păstrarea nivelului de siguranţă a funcţionării SEN.

(2) în cazul necesităţii reducerii de putere ofertate la 0,1 Iei/MWh se procedează în următoarea ordine:

a) se reduc puterile din ofertele aferente UD menţionate la art. 4 alin. (1) pct. 3, până la minim tehnic, în cazul UD formate din grupuri turbogeneratoare termoenergetice sau integral, în cazul celorlalte UD;

b) se reduc puterile din ofertele aferente UD menţionate la art. 4 alin. (1) pct. 2 până la minim tehnic, în cazul UD formate din grupuri termoenergetice sau integral, în cazul UD formate din grupuri hidroenergetice;

c) se reduc puterile din ofertele aferente UD menţionate la art. 4 alin. (1) pct. 1 până la minim tehnic pentru UD prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 1 lit. c), e) şi f) şi până la oprire pentru celelalte UD.

(3) Dacă oferta de reducere de putere de la alin. (2) lit. a), b) sau c) este mai mare decât necesarul puterii de echilibrare, atunci OPE selectează energia de echilibrare aferentă fiecărei UD, proporţional cu puterea orară prevăzută în oferta acesteia pentru intervalul orar respectiv, pentru preţul respectiv, în trepte rotunjite la multiplu de 1 MWh/h.

(4) Reducerea de putere pentru UD-EE şi pentru UD-EF trebuie realizată astfel încât nicio valoare a puterii produse de UD în intervalul respectiv să nu fie mai mare decât puterea rezultată din dispoziţia de dispecer, definită conform reglementărilor prevăzute la art. 1 alin (2). OPE urmăreşte modul în care producătorii respectă această prevedere.

(5) OPE publică pe pagina sa de internet o informare referitoare la motivele reducerilor de putere pe PE pentru UD-urile prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 1. Această informare cuprinde motivul fiecărei reduceri, puterea redusă, numele producătorului şi locaţia UD respective.

(6) în cazul selectării energiei de echilibrare aferente creşterii de putere, ofertată la acelaşi preţ, de 0,1 Iei/MWh, se procedează astfel:

a) se creşte puterea UD-urilor care fac parte din portofoliile prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 1, până la epuizarea ofertelor cu preţul respectiv din această categorie, dar nu mai mult decât este necesar pentru echilibrarea SEN, proporţional cu tranşele ofertate la preţul respectiv, în trepte rotunjite la multiplu de 1 MWh/h;

b) se creşte puterea UD-urilor care fac parte din portofoliile prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 2, până la epuizarea ofertelor cu preţul respectiv din această categorie, dar nu mai mult decât este necesar pentru echilibrarea SEN, proporţional cu tranşele ofertate la preţul respectiv, în trepte rotunjite la multiplu de 1 MWh/h;

c) se creşte puterea UD-urilor care fac parte din portofoliile prevăzute la art. 4 alin. (1) pct. 3, până la epuizarea ofertelor cu preţul respectiv din această categorie, dar nu mai mult decât este necesar pentru echilibrarea SEN, proporţional cu tranşele ofertate la preţul respectiv, în trepte rotunjite la multiplu de 1 MWh/h.

(7) Dacă energia din ofertele cu acelaşi preţ, diferit de 0,1 Iei/MWh, este mai mare decât energia necesară pentru echilibrarea SEN selecţia energiei de echilibrare se face proporţional cu cantitatea ofertată la acel preţ, rotunjită la 1 MWh/h, atât la creştere, cât şi la reducere.

Art. 1. - (1) în situaţia în care OPE constată că pe parcursul ultimelor 3 Suni un producător a realizat mai mult de 40% din volumul tranzacţiilor pe un tip de reglaj şi sens, OPE publică ofertele şi tranzacţiile din PE ale acestuia pe pagina web a OPE, în termen de 30 de zile de la sfârşitul intervalului analizat

(2) OPE continuă să publice ofertele şi tranzacţiile menţionate la alin. (1) până când volumul tranzacţiilor realizate de acel producător scade sub 40% din volumul total al tranzacţiilor înregistrate pentru respectivul tip de reglaj şi sens, timp de 3 luni consecutive.

Art. 8. - (1) în termen de două luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, C.N. „Transelectrica” - S.A. realizează procedurile de verificare a încadrării ofertelor în cerinţele prevăzute la art. 4 şi 5 şi le transmite la AN RE pentru avizare.

(2) în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, C.N. „Transelectrica” - S.A. implementează în sistemul informatic al pieţei de echilibrare verificarea automată a încadrării ofertelor în cerinţele prevăzute la art. 5.

(3) în perioada prevăzută la alin. (2), producătorii răspund de realizarea ofertelor în condiţiile prezentului ordin, iar OPE verifică conformitatea acestora în raport cu dispoziţiile legale incidente, având obligaţia de a comunica AN RE abaterile constatate, în termen de maximum 30 de zile de la data constatării acestora.

Art. 9. - Redistribuirea costurilor/veniturilor suplimentare rezultate din funcţionarea PE către PRE-uri se realizează proporţional cu valoarea măsurată a consumului fiecărei PRE din luna respectivă.

Art. 10. - Prevederile art. 9 se aplică începând cu decontarea aferentă pieţei de echilibrare pentru luna următoare celei de intrare în vigoare a prezentelor reguli.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 iulie-23 august 2013

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

în aplicarea prevederilor art. 15,16 şi 17 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

începând cu perioada de aplicare 24 iulie-23 august 2013, ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii sunt următoarele:

- 1,02% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în lei;

- 0,42% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în euro;

- 0,17% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 9 august 2013.

Nr. 24.

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în monedă naţională începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2013

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (4) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

în aplicarea prevederilor art. 12 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2013, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii constituite în monedă naţională este de 11,25% pe an.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 9 august 2013.

Nr. 25.

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în valută începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2013

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (4) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

în aplicarea prevederilor art. 12 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2013, ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în valută sunt următoarele:

- 11,00% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în euro;

-11,00% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 9 august 2013.

Nr. 26.