MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 140/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 140         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 1 martie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 23 din 17 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3852 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 3859 alin, 1 pct. 18 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 28 din 19 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Decizia nr. 69 din 2 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 raportat la art. 145 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 71 din 2 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 cu referire la art. 246 din Codul penal

 

Decizia nr. 73 din 2 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 443 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 81 din 2 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

108. - Hotărâre privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

41. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 71/2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la înscrierea agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul vitivinicol în Registrul Industriilor Vitivinicole

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL REGISTRULUI URBANIŞTILOR DIN ROMÂNIA

 

116/2011. - Hotărâre privind interpretarea unor dispoziţii din Regulamentul referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului Urbaniştilor din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România nr. 101/2010

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 23

din 17 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3852 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Pred eseu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3852 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 30.785/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 848D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 30.785/3/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3852 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt înţelese în sensul că procurorul poate declara recurs în defavoarea inculpatului după ce acesta a fost achitat în apel, recurs în temeiul căruia împotriva acestuia s-ar putea pronunţa o soluţie de condamnare în ultimă instanţă şi, ca atare, nesupusă controlului judiciar realizat de o instanţă superioară celei care a pronunţat hotărârea de condamnare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a susţinut că prevederile de mai sus au legătură cu soluţionarea cauzei, dar, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, nu şi-a exprimat opinia cu privire la fondul excepţiei astfel invocate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3852 - Persoanele care pot face recurs raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) - Persoanele care pot face apel cu referire la art. 38 59 alin. 1 pct. 18 - Cazurile în care se poate face recurs, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 3852 din Codul de procedură penală: „Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător”;

- Art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: „Pot face apel:

a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă.”;

- Art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală: „Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: [...}

18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 124 - înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la două grade de jurisdicţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 839 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, statuând că prevederile legale invocate, reglementând ca motive de casare a unei hotărâri judecătoreşti comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituită şi de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului. Astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3852 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Dispoziţiile art. 362, precum şi cele ale art. 3852 din Codul de procedură penală, privitoare ia persoanele care pot face apel şi, respectiv, recurs, sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii, adică aşa cum sunt acestea reglementate prin lege organică adoptată de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării. În conformitate cu prevederile art. 131 din Constituţie, în sistemul procesului penal român, cu excepţiile prevăzute de lege, procurorul este titularul acţiunii publice. Fiind singurul în drept, în conformitate cu interesele generale ale societăţii, să pună în mişcare acţiunea, procurorul poate să dinamizeze procesul penal prin folosirea căilor de atac.

Din analiza prevederilor criticate rezultă că nu conţin nicio dispoziţie de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare ori principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor. Dimpotrivă, normele supuse controlului de constituţionalitate constituie expresia dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială, fiind aplicabile tuturor persoanelor ce se află în situaţii juridice identice. Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, acesta are posibilitatea pe parcursul întregului proces penal să expună toate apărările sale, poate propune instanţei administrarea de probe în apărarea sa, dacă acestea sunt pertinente, concludente şi utile cauzei.

De asemenea, prevederile legale invocate, reglementând ca motiv de casare a unei hotărâri judecătoreşti eroarea gravă de fapt, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de un proces echitabil. Astfel, scopul exercitării acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil. O asemenea exigenţa este instituită chiar de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului.

În plus, Curtea constată că reglementarea procedurii de judecată, care cuprinde pe lângă sistemul probator şi obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 şi art. 129 din Constituţie. Mai mult, în legislaţia procedural penală română, recursul este, de regulă, al treilea grad de jurisdicţie în condiţiile în care art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră doar obligaţia statelor membre de a institui un minimum de două grade de jurisdicţie.

De asemenea, împrejurarea că procurorul poate declanşa procedura recursului în pofida faptului că anterior inculpatul a fost achitat nu este de natură a afecta prevederile constituţionale invocate, cu atât mai mult cu cât însuşi paragraful 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat în susţinerea excepţiei, instituie anumite excepţii de la principiul dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, respectiv atunci când cel interesat a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3. al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3852 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 30.785/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 28

din 19 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie invocată de Gheorghe Apăvloaiei în Dosarul nr. 4.155/62/2011 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.201 D/2011.

La apelul nominal răspunde partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin consilierul juridic doamna Daniela Hudelcu, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.202D/2011 - nr. 1.206D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie invocată de Valeria Neagu, Constantin Neagu, Floare Apăvloaiei, Ioana Lucia Voicu si, respectiv, Eduard Mastacan în dosarele nr. 4.157/62/2011, nr. 4.158/62/2011, nr. 4.159/62/2011, nr. 4.160/62/2011, şi respectiv, nr. 10.042/62/2011 ale Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

La apelul nominal, în toate aceste dosare, răspunde partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin consilierul juridic doamna Daniela Hudelcu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 1.201 D/2011 - nr. 1.206D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Partea prezentă nu se opune conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.

Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 1.202D/2011- nr. 1.206D/2011 la Dosarul nr. 1.201 D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată, în esenţă, că asigurările sociale de sănătate din România sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau îşi au domiciliul în ţară. În acest context, organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate presupune solidaritate între beneficiari, ce se manifestă prin participarea activă a tuturor asiguraţilor la constituirea fondurilor, în funcţie de veniturile fiecăruia. Modificarea textului de lege criticat, prin art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, a urmărit extinderea bazei de colectare a contribuţiilor pentru asigurările de sănătate, în scopul echilibrării bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, concomitent cu menţinerea exceptărilor de la plata acestor contribuţii pentru categoriile de persoane fără venituri, cu venituri reduse sau defavorizate. Astfel, pensionarii cu venituri din pensii până la 740 de lei nu au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, iar în privinţa celor ale căror venituri depăşesc suma de 740 de lei, textul de lege criticat instituie o cotă de contribuţie de 5,5%, aplicată asupra întregii pensii, fără însă a putea rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei. În acest context, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dat fiind faptul că nivelul diferit al contribuţiei, stabilit în funcţie de veniturile realizate, este justificat în mod rezonabil de situaţia deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari, faţă de cele ale căror venitul sunt mai reduse, invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 934/2006 şi nr. 775/2009.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, dat fiind faptul că este criticat modul de interpretare şi aplicare a legii, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, Pe fond, arată că textul de lege criticat este expresia principiului contributivităţii în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 56 - Contribuţii financiare. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauzele Stec şi alţii împotriva Regatului Unit şi Domalewski împotriva Poloniei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 13 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 4.155/62/2011, nr. 4.157/62/2011, nr. 4.158/62/2011, nr. 4.159/62/2011, nr. 4.160/62/2C11 şi nr. 10.042/62/2011, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie invocată de Gheorghe Apăvloaiei, Valeria Neagu, Constantin Neagu, Floare Apăvloaiei, Ioana Lucia Voicu şi Eduard Mastacan în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţi Hor formulate împotriva deciziilor de reţinere din pensie a cotei de 5,5%, reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederea legală criticată încalcă dreptul de proprietate şi instituie o discriminare între pensionarii ale căror venituri sunt mai mari de 740 de lei, venituri asupra cărora legiuitorul a impus reţinerea unei cote de 5,5%, reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate, şi pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu această sumă, scutiţi de obligaţia de plată a acestei contribuţii; consideră că această cotă de 5,5% ar trebui să fie aplicată doar asupra pensiilor ce depăşesc suma de 740 de lei, iar nu asupra întregii pensii. Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, principiul egalităţii exclude un tratament diferit pentru situaţii comparabile.

Tribunalul Braşov - Secţia civilă consideră că, stabilind obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare, pentru asigurările sociale de sănătate, sub forma cotei unice de 5,5%, prevederile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu instituie nici privilegii şi nici discriminări. Cuantumul diferit al contribuţiei, stabilit în raport cu veniturile realizate, este justificat în mod rezonabil de situaţia deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari, faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse. Pe de altă parte, soluţia legislativă criticată este justificată şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi de principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală. Invocând Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, instanţa de judecată consideră că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată, arătând că art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul de securitate socială, iar, pe de altă parte, în aplicarea politicilor economice şi sociale, statul dispune de o largă marjă de apreciere.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în temeiul art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cetăţenii au obligaţia de a contribui prin taxe şi impozite îa cheltuielile publice, iar, pe de altă parte, textul de lege criticat se aplică tuturor pensionarilor aflaţi în aceeaşi situaţie, şi anume, acelora cu pensii ce depăşesc cuantumul de 740 de lei. Invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 934/2006, nr. 775/2009 şi nr. 343/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului,

susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, potrivit cărora; „(2) Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei

În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 stabilesc obligaţia de reţinere a contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate, sub forma unei cote unice de 5,5%, aplicată asupra veniturilor din pensii ce au un cuantum mai mare de 740 de lei.

Analizând susţinerile autorilor excepţiei, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii, aspect asupra căruia poate decide instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea litigiului.

Faptul că unele case judeţene de pensii aplică această cotă de 5,5%, asupra întregii pensii, iar altele asupra diferenţei ce depăşeşte suma de 740 de lei nu ţine de constituţionalitatea textului de lege criticat, ci de modul de interpretare şi aplicarea acestuia. Or, în temeiul art. 2 alin. (3} din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”

Interpretarea în vederea aplicării unitare a reglementării criticate ar putea face obiectul unui recurs în interesul legii, potrivit art. 329 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, ai art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie invocată de Gheorghe Apăvloaiei, Valeria Neagu, Constantin Neagu, Floare Apăvloaiei, Ioana Lucia Voicu şi, respectiv, Eduard Mastacan în dosarele nr. 4.166/62/2010, nr. 4.157/62/2011, nr. 4.166/62/2011, nr. 4.159/62/2011, nr. 4.160/62/2011 şi, respectiv, nr. 10.042/62/2011 ale Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 69

din 2 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 raportat la art. 145 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1451 raportat la art. 145 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Căşuneanu în Dosarul nr. 4.489/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 291 D/2011.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi asistat de apărătorul ales, domnul avocat Gheorghiţă Mateuţ din cadrul Baroului Arad, cu delegaţie la dosar, şi personal partea Florin Costiniu. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia arătând că dispoziţiile art. 1451 şi art. 145 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală nu prevăd în faza de judecată, asemenea fazei de urmărire penală, o durată maximă a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. O astfel de reglementare este menită să înfrângă principiul proporţionalităţii, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. Susţine că nu este lipsită de relevanţă nici prevederea din noul Cod de procedură penală care a instituit o reglementare procedurală în sensul dorit de autor. Depune concluzii scrise şi un set de hotărâri pronunţate de instanţa de la Strasbourg.

Autorul excepţiei şi partea prezentă nu au nimic de adăugat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece se solicită pronunţarea unei decizii interpretative. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că autorităţile sunt obligate să verifice temeinicia şi oportunitatea unei măsuri preventive.

Or, în cauza de faţă autorul excepţiei a supus cenzurii judecătorului aproape în fiecare lună verificarea legalităţii măsurii preventive. Prin urmare, însuşi autorul a identificat o procedură viabilă care să permită instanţei de judecată să efectueze un control periodic al acesteia, sens în care nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara ori localitatea este dispusă sine die.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.489/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1451 raportat la art. 145 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Căşuneanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care s-au dispus măsuri preventive.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale, deoarece, în faza de judecată, nu se prevede o durată maximă a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1451 - Obligarea de a nu părăsi ţara şi art. 145 alin. 1 şi 2 - Conţinutul măsurii obligării de a nu părăsi localitatea din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 1451: „Măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, in cursul urmăriri} penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură.

Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul obligării de a nu părăsi ţara.”;

- Art. 145 alin. 1 şi 2: „Măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. 1. [...]

În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 1402 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (2) referitor la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 25 - Libera circulaţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 2 paragrafele 2 şi 3 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la libertatea de circulaţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 817 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 raportat la art. 1451 din Codul de procedură penală, statuând că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie. Această măsură se impune pentru desfăşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementează cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilă, în acord cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) teza a două din Legea fundamentală, fără a aduce atingere existenţei dreptului. De asemenea, Curtea a reţinut că instituirea de către legiuitor, numai pentru faza urmăririi penale, a unei durate maxime în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi ţara nu poate conduce la concluzia că în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecăţii, faţă de care instanţa poate dispune luarea măsurii preventive pe întreaga durată a desfăşurării procesului. Această împrejurare este justificată de necesitatea soluţionării cu celeritate a procesului penal şi pentru evitarea obstrucţionării cercetării judecătoreşti. Câtă vreme situaţiile în care se află aceste persoane nu sunt similare, tratamentul juridic nu poate fi decât diferenţiat.

Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia art. 1451 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 23 din Constituţie, restrângerea, în condiţiile legii, a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie neavând semnificaţia încălcării libertăţii individuale a persoanei. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 139 din Codul de procedură penală, există oricând posibilitatea revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai există temei pentru menţinerea acestei măsuri preventive. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, încheierea dată în primă instanţă şi în apel prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive, cum este şi cea a obligării de a nu părăsi ţara, poate fi atacată separat cu recurs în situaţia în care se apreciază de către partea interesată că această măsură a fost dispusă în mod nelegal.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziei mai sus menţionate rămân valabile şi în prezenta cauză.

De altfel, Curtea mai constată că motivarea autorului excepţiei, fundamentată pe lipsa unor dispoziţii care să instituie, în faza de judecată, o durată maximă a măsurii preventive de a nu părăsi ţara ori localitatea, este neîntemeiată, pentru că, pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, măsura nu subzistă sine die, putând fi revocată sau înlocuită din oficiu ori la cerere, dacă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau dacă nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea ei, şi, pe de altă parte, spre deosebire de prima fază a procesului penal, justiţiabilul se află deja cu procedura în faţa unui judecător care poate cenzura în mod direct măsura dispusă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A,d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 raportat la art. 145 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Costel Căşuneanu în Dosarul nr. 4.489/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

 

DECIZIA Nr.71

din 2 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 cu referire la art. 246 din Codul penal

 

Augustin Zegrean – preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 cu referire la art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Ionuţ Bogdan Bănăşanu în Dosarul nr. 35/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 342D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 35/44/2011, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 2 cu referire la art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Ionuţ Bogdan Bănăşanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează discriminare între cetăţeni pe considerente ce ţin de funcţia pe care aceştia o ocupă.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale

criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 258 alin. 2 din Codul penal - Fapte săvârşite de alţi funcţionari şi art. 246 din Codul penal - Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, care au următorul conţinut:

- Art. 258 alin. 2: „În cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. 1-4, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1.”;

- Art. 246: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de ia 6 luni la 3 ani.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepţiei este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că, în calitate de medic la Penitenciarul Galaţi, nu a consultat din punct de vedere medical un deţinut, consemnând date nereale în fişa medicală a acestuia.

Prin urmare, deşi din punct de vedere penal medicul are calitatea de „alt funcţionar” în sensul art. 258 din Codul penal, nu poate beneficia de principiul disponibilităţii instituit de alin. 2 al art. 258, deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un penitenciar, instituţie care intră în categoria unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal, potrivit căruia „Prin termenul «public» se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Aşa fiind, se susţine că este afectat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, autorul excepţiei de neconstituţionalitate fiind discriminat, din perspectiva răspunderii penale, faţă de alţi medici care îşi desfăşoară activitatea în unităţi ce nu intră în sfera de incidenţă a art. 147 din Codul penal.

Curtea constată că o asemenea critică nu poate fi primită, deoarece cele două categorii de personal nu se află în aceeaşi situaţie juridică, cu atât mai mult cu cât, ţinând seama de instituţia şi regimul deosebit în care îşi desfăşoară activitatea, personalul medical din cadrul reţelei Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este calificat drept funcţionar public cu statut special.

De altfel, Curtea Constituţională a statuat în numeroase rânduri cu valoare de principiu că egalitatea nu înseamnă uniformitate, sens în care numai la situaţii juridice identice tratamentul trebuie să fie identic.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 cu referire la art. 246 din Codul penal, excepţie ridicată de Ionuţ Bogdan Bănăşanu în Dosarul nr. 35/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 73

din 2 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 443 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 443 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan E. Văcăreşteanu în Dosarul nr. 2.407/262/2010 al Judecătoriei Moreni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 650D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 651 D/2011 şi nr. 679 D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 443 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florina Doralina Croitorii şi Ştefan E. Văcăreşteanu în dosarele nr. 2.598/262/2010 şi nr. 1.281/262/2011 ale Judecătoriei Moreni.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei au depus concluzii scrise şi în aceste cauze.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 651 D/2011 şi nr. 679D/2011 la Dosarul nr. 650D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 17 mai 2011 si 23 mai 2011, pronunţate în dosarele nr. 2.407/262/2010,” nr. 2.598/262/2010 şi nr. 1.281/262/2011, Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 443 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Ştefan E. Văcăreşteanu şi Florina Doralina Croitorii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece cheltuielile judiciare avansate de stat, nefiind creanţe fiscale, nu pot fi executate în condiţiile Codului de procedură fiscală. De asemenea, instanţele judecătoreşti stabilesc în sarcina părţilor, în procesul penal, cheltuieli judiciare avansate de stat, fără a face în vreun fel proba avansării lor. Prin urmare, aceste cheltuieli sunt în realitate veritabile taxe judiciare de timbru. Or, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt scutite de taxa de timbru acţiunile şi cererile privitoare la cauzele penale.

Judecătoria Moreni opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale, în Dosarul nr. 650D/2011, punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi apreciază că este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 443 - Cheltuielile judiciare avansate de stat din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Dispoziţia din hotărârea penală privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare potrivit art. 442 alin. 2.

Când obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanţă, punerea în executare se face de procuror, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 442 alin. 2.

Executarea cheltuielilor judiciare se face de către organele care, potrivit legii, execută amenda penală.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorii excepţiei susţin că prin punerea în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat este afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât instanţele de judecată nu au făcut dovada acestor cheltuieli. Totodată, executarea lor ar trebui să se facă în condiţiile referitoare la executarea silită a creanţelor civile.

Curtea reţine că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie, sens în care cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal trebuie suportate de partea vinovată de provocarea lor în limitele art. 189-193 din Codul de procedură penală.

Aşa fiind, legiuitorul este suveran în alegerea modalităţii de executare a unei hotărâri judecătoreşti, sens în care, potrivit art. 425 din Codul de procedură penală, în măsura în care persoana condamnată nu depune la instanţa de executare în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii reci pisa de plată integrală a amenzii/cheltuielilor judiciare, acesta va comunica un extras de pe acea parte din dispozitiv referitoare la aplicarea sancţiunii pecuniare organelor competente în vederea executării lor potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii. Totodată, dacă cei condamnat se găseşte în imposibilitate de a achita integral plata în termenul de 3 luni, instanţa de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii pe cel mult 2 ani în rate lunare.

Sumele aferente cheltuielilor judiciare avansate de stat reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de către instanţele judecătoreşti şi care sunt suportate de părţi ori de stat în condiţiile Codului de procedură penală.

Aceste sume se fac venit la bugetul de stat în condiţiile art. 25 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar destinaţia acestor cheltuieli judiciare le califică în mod evident, ca fiind drepturi patrimoniale rezultate dintr-un raport de drept material fiscal. În aceste condiţii, cheltuielile judiciare reprezintă creanţe fiscale în sensul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură fiscală şi nu taxe judiciare de timbru.

Prin urmare, în mod firesc textul legal criticat face aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală referitoare la executarea silită a acestor creanţe.

În sfârşit, Curtea constată că, înainte de a se ajunge h faza punerii în executare a cheltuielilor judiciare ori a amenzii judiciare dispuse în condiţiile art. 199 din Codul de procedură penală de instanţa de judecată, partea interesata are posibilitatea de a contesta încheierea în instanţă potrivit art. 361 alin. 2 şi art. 3851 alin 2 şi 3 din Codul de procedură penală, de la caz la caz.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 443 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan E. Văcăreşteanu şi Florina Doralina Croitoru în dosarele nr. 2.407/262/2010, nr. 2.598/262/2010 şi nr. 1.281/262/2011 ale Judecătoriei Moreni.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 81

din 2 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Daniel Neculae în Dosarul nr. 1.475/109/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.185D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.263D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3201 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Iosef în Dosarul nr. 50.144/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, Cătălin Iosef, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Autorul excepţiei este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.263D/2011 la Dosarul nr. 1.185D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului Cătălin Iosef, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată şi depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a admis o excepţie identică.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 29 septembrie 2011 şi 16 septembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 1.475/109/2010 şi nr. 50.144/3/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 3201 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Ionuţ Daniel Neculae şi Cătălin Iosef, dosare care aveau ca obiect soluţionarea unor cauze penale în care nu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive, dar în care cercetarea judecătorească a fost începută la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul Ionuţ Daniel Neculae susţine că dispoziţiile art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece beneficiul reglementării aparţine doar unei anumite categorii de inculpaţi, arbitrar stabilită în funcţie de stadiul procesual în care modificarea legii intervine, celelalte persoane acţionate în justiţie şi aflate în alte stadii procesuale fiind discriminate.

Autorul Cătălin Iosef susţine că textul criticat este neconstituţional în măsura în care limitează în timp aplicarea legii penale mai favorabile în funcţie de manifestarea de voinţă a inculpatului, în sensul recunoaşterii vinovăţiei numai până la o anumită fază a procesului penal, respectiv cea a judecăţii în fond a cauzei şi, în interiorul acestei faze, până la începerea cercetării judecătoreşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi art. 3201 din acelaşi cod în integralitatea sa, cu denumirea marginală - Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Însă, având în vedere criticile formulate, Curtea va restrânge obiectul sesizării numai în ce priveşte alin. 1 al art. 3201 din Codul de procedură penală, deoarece nemulţumirile acestuia au în vedere termenul până la care se poate uza de procedura simplificată. În consecinţă, textul legal criticat are următorul conţinut:

„Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale a!e art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la Dreptul la un proces echitabil, şi art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea oamenilor în faţa legii şi la dreptul acestora de a se adresa efectiv instanţelor judiciare naţionale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 3201 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Mu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, sens în care prezenta excepţie a devenit inadmisibilă.

2. Totodată, Curtea mai constată ca urmare a acestei decizii de admitere că prin art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011, s-au introdus dispoziţii tranzitorii potrivit cărora Cu privire la art. V, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 3201 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Pe cale de consecinţă, având în vedere cele de mai sus, criticile autorilor au rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Daniel Neculae în Dosarul nr. 1.475/109/2010 a! Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Cătălin Iosef în Dosarul nr. 50.144/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

Definitiva şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 134 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează cu un număr maxim de 492 de posturi.

Art. 2. - Finanţarea posturilor prevăzute la art. 1 se asigură în limita bugetului aprobat pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin legile bugetare anuale şi de rectificare.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 103/2007 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, se abrogă.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Cătălin Marian Predoiu

Ministrul finanţelor publice,

Bogdan Alexandru Drăgoi

 

Bucureşti, 28 februarie 2012.

Nr. 108.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERULAGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 71/2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la înscrierea agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul vitivinicol în Registrul Industriilor Vitivinicole

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 66.610 din 24 februarie 2012 al Direcţiei generale politici în sectorul vegetal, în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 71/2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la înscrierea agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul vitivinicol în Registrul Industriilor Vitivinicole, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 2 februarie 2004, se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Stelian Fuia

 

Bucureşti, 28 februarie 2012.

Nr. 41.

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL REGISTRULUI URBANIŞTILOR DIN ROMÂNIA

 

REGISTRUL URBANIŞTILOR DIN ROMÂNIA CONSILIUL SUPERIOR

 

HOTĂRÂRE

privind interpretarea unor dispoziţii din Regulamentul referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului Urbaniştilor din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România nr. 101/2010

 

Întrunit la data de 20 octombrie 2011, la sediul Registrului Urbaniştilor din România, în prezenţa a 12 membri, în temeiul art. 1, art. 7 alin. (1) pct. 7 raportat la art. 7 alin. (4) pct. 19 din Regulamentul referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului Urbaniştilor din România, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România nr. 101/2010 (Regulamentul 2010),  având în vedere că: (i) Regulamentul 2010 conţine o nouă simbolistică descriind întinderea dreptului de semnătură faţă de cea care a fost instituită prin fostul Regulament referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului Urbaniştilor din România, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România nr. 26/2006 (Regulamentul 2006); (ii) la data de 13 august 2010 Regulamentul 2006 a fost înlocuit integral de Regulamentul 2010, conform art. 6 din Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România nr. 101/2010, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile de semnătură acordate până la respectiva dată; (iii) coexistenţa evidenţelor şi înscrierilor realizate sub imperiul Regulamentului 2006 cu cele guvernate de Regulamentul 2010 impune o serie de clarificări,

Consiliul Superior al Registrului Urbaniştilor din România, în unanimitate, hotărăşte:

Art. 1. - Sunt şi rămân pe deplin valabile ştampilele în geometria aprobată sub imperiu! Regulamentului referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului Urbaniştilor din România. aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România nr. 26/2006 (Regulamentul 2006), potrivit „modelului prevăzut în anexa nr. 1, ştampile aparţinând specialiştilor cărora li s-a acordat drept de semnătură în temeiul respectivului regulament. Specialiştii în cauză vor putea oricând opta pentru noul model de ştampilă prevăzut în anexa nr. 2, aprobat pe baza Regulamentului referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului Urbaniştilor din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România nr. 101/2010 (Regulamentul 2010), prin hotărâre a Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România (RUR), prin cerere depusă la Secretariatul RUR. Specialiştii care au dobândit dreptul de semnătură ulterior datei de 13 august 2010 vor utiliza exclusiv ştampila potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 2. - Simbolul „C” din Regulamentul 2006, corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile de amenajare a teritoriului interorăşenesc sau intercomunal, planurile de amenajare a teritoriului metropolitan şi planurile de amenajare a teritoriului periurban al principalelor municipii şi oraşe”, este echivalent cu următoarele simboluri din Regulamentul 2010:

a) simbolul „C - corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile de amenajare a teritoriului interorăşenesc sau intercomunal”; şi

b) simbolul „CT - corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile de amenajare a teritoriului metropolitan şi planurile de amenajare a teritoriului periurban al principalelor municipii şi oraşe”.

Art. 3. - Simbolul „D” din Regulamentul 2006, corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile urbanistice generale şi planurile urbanistice zonale, împreună cu regulamentele locale aferente acestora”, este echivalent cu următoarele simboluri din Regulamentul 2010:

a) simbolul „D” - corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile urbanistice generale de municipii împreună cu regulamentele locale aferente acestora”;

b) simbolul „D3” - corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile urbanistice generale de oraşe şi comune împreună cu regulamentele locale aferente acestora”; şi

c) simbolul „D20” - corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile urbanistice zonale împreună cu regulamentele locale aferente acestora”.

Art.4. – Simbolul ,,D” din Regulamentul2006,corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile urbanistice zonale şi regulamentele locale de urbanism aferente pentru parcelări de locuinţe şi alte funcţiuni asociate acestora”, este echivalent cu simbolul „DZ1” din Regulamentul 2010, având aceeaşi titulatură.

Art. 5. - Simbolul „D2” din Regulamentul 2006, corespunzător dreptului de semnătură pentru „planurile urbanistice zonale şi regulamentele locale de urbanism aferente care au drept subiect o parcelare nouă pentru realizarea în exclusivitate de locuinţe, cu maximum 20 de parcele, nu mai mari de 1.000 m2 fiecare”, este echivalent cu simbolul „D22” din Regulamentul 2010, având aceeaşi titulatură.

Art. 6. - Echivalenţa dintre simbolurile aferente drepturilor de semnătură dobândite în temeiul Regulamentului 2006 şi cele aferente drepturilor de semnătură dobândite în temeiul Regulamentului 2010, incluzându-le pe cele tratate în art. 2-5 de mai sus, este prevăzută sintetic în cadrul tabelului din anexa nr. 3.

Art. 7. - Titularii dreptului de semnătură pentru documentaţii de amenajare 3 teritoriului şi de urbanism din categoriile aferente simbolurilor D sau E, cu grad ridicat de complexitate, pot exercita dreptul de semnătură şi pentru alte documentaţii similare, din aceeaşi categorie, având un grad mai redus de complexitate, astfel:

a) dreptul de semnătură aferent simbolului „D” din Regulamentul 2006 include dreptul de semnătură aferent simbolurilor „D1” şi „D2 din acelaşi regulament;

b) dreptul de semnătură aferent simbolului „ DZO ” din Regulamentul 2010 include dreptul de semnătură aferent simbolurilor „D1” şi „D2” din acelaşi regulament;

c) dreptul de semnătură aferent simbolului „E” din Regulamentul 2006 şi, respectiv, din Regulamentul 2010, include dreptul de semnătură aferent simbolului „E1” din regulamentele în cauză.

Art. 8. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 9. - Secretariatul RUR va asigura comunicarea prezentei hotărâri către autorităţile administraţiei publice locale (consilii judeţene, consilii locale ale municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi comunelor), precum şi către

Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din România, Asociaţia Arhitecţilor Şefi de Judeţe din România şi Asociaţia Arhitecţilor Şefi de Municipii din România şi publicarea pe pagina web a RUR.

 

Preşedintele Consiliului Superior al Registrului Urbaniştilor din România,

Alexandru Gabriel Sandu

 

Bucureşti, 20 octombrie 2011.

Nr. 116.

 

 

ANEXA Nr. 1

 

Model de ştampilă aferentă Regulamentului 2006

 

 

ANEXA Nr. 2

 

Model de ştampilă aferentă Regulamentului 2010

 

 

ANEXA Nr. 3

 

Tabel prezentând echivalenţa simbolurilor aferente dreptului de semnătură

 

Simboluri Regulament 2006

Simboluri Regulament 2010

A

A

B

B

C

C şi C1

D

D, D3 şi DZO

D1

DZ1

D2

DZ2

E

E

El

E1

F

F

F1

F1

F2

F2

F3

F3

F4

F4

F5

F5

F6

F6

G1

G1

G2

G2

G3

G3

G4

G4

G5

G5

G6

G6

G7

G7

G8

G8

G9

G9

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.