MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 410/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 410         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 20 iunie 2012

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

83. - Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice si monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012

 

Tratat privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria! Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei

 

420. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţârilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regalul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 453 din 8 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 512 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 516 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 şi art. 2151 alin. 2 din Codul penal

 

Decizia nr. 518 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.266/335. - Ordin al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice privind aprobarea modelelor de documentaţii standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie de lucrări publice pentru proiectele de „proiectare şi execuţie de staţie de tratare a apei/staţie de epurare de ape reziduale”, „execuţie de reţele de canalizare şi reţele de alimentare cu apă”, „proiectare şi execuţie de staţie de sortare, compostare şi tratare mecano-biologică a deşeurilor”, „execuţie de depozit conform de deşeuri”

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

19. - Circulara privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2012

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se ratifica Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012.

Art. 2. - Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, în temeiul art. 14 alin. (5) din Tratat, România îşi va declara intenţia de a-şi asuma aplicarea tuturor dispoziţiilor prevăzute de titlurile III şi IV din Tratat, începând cu data de 1 ianuarie2013, cu condiţia ca 12 dintre părţile contractante a căror monedă este euro să îşi fi depus instrumentul de ratificare, sau începând cu prima zi a lunii care urmează depunerii celui de-al doisprezecelea instrument de ratificare de către o parte contractantă a cărei monedă este euro, aplicându-se data care intervine prima.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

VASILE BLAGA

 

Bucureşti, 14 iunie 2012.

Nr. 83.

 

TRATAT

privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei

 

Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă. Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei,

denumite în continuare părţile contractante,

conştiente de obligaţia lor, în calitate de state membre ale Uniunii Europene, de a considera politicile lor economice o Chestiune de interes comun,

dorind să promoveze condiţiile unei creşteri economice mai puternice în Uniunea Europeană şi, în acest scop, să dezvolte o coordonare din ce în ce mai strânsă a politicilor economice din zona euro,

ţinând seama de faptul că necesitatea pentru guverne de a menţine finanţe publice solide şi sustenabile şi de a împiedica evoluţia deficitului administraţiei publice spre un nivel excesiv prezintă o importanţă vitală pentru garantarea stabilităţii zonei euro în ansamblu şi că, prin urmare, se impune introducerea unor reguli specifice, inclusiv a unei „reguli privind un buget echilibrat” şi a unui mecanism automat pentru realizarea acţiunilor corective necesare,

conştiente de necesitatea asigurării faptului că deficitul administraţiei lor publice nu depăşeşte nivelul de 3% din produsul lor intern brut, la preţurile pieţei, şi că nivelul datoriei lor publice nu depăşeşte pragul de 60% din produsul lor intern brut, la preţurile pieţei, sau scade suficient spre acest prag,

reamintind că părţile contractante, în calitate de state membre ale Uniunii Europene, trebuie să se abţină de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii în cadrul uniunii economice, în special de la practica acumulării datoriei în afara conturilor administraţiei publice,

ţinând seama de faptul că şefii de stat sau de guvern din statele membre ale zonei euro au convenit, la 9 decembrie 2011, asupra unei arhitecturi consolidate pentru uniunea economică şi monetară, care să se bazeze pe tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană şi să faciliteze punerea în aplicare a măsurilor luate în temeiul articolelor 121,126 şi 136 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

ţinând seama de faptul că obiectivul şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale zonei euro şi din alte state membre ale Uniunii Europene este acela de a încorpora dispoziţiile prezentului tratat, cât mai curând posibil, în tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană,

salutând propunerile legislative înaintate de Comisia Europeană pentru zona euro, la 23 noiembrie 2011, în cadrul tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, privind consolidarea supravegherii economice şi bugetare a statelor membre afectate sau ameninţate de dificultăţi grave în ceea ce priveşte stabilitatea lor financiară şi privind dispoziţii comune pentru monitorizarea şi evaluarea proiectelor de planuri bugetare şi pentru asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre şi luând act de intenţia Comisiei Europene de a prezenta noi propuneri legislative pentru zona euro referitoare, în special, la raportarea ex ante a planurilor de contractare a datoriei publice, la programe de parteneriat economic care să detalieze reformele structurale pentru statele membre care fac obiectul unei proceduri de deficit excesiv, precum şi la coordonarea planurilor de reformă majoră a politicii economice ale statelor membre,

exprimându-şi disponibilitatea de a susţine propunerile care ar putea fi prezentate de Comisia Europeană pentru a consolida în continuare Pactul de stabilitate şi de creştere prin introducerea, pentru statele membre a căror monedă este euro, a unui nou set de obiective pe termen mediu în concordanţă cu limitele stabilite în prezentul tratat,

luând act de faptul că, la revizuirea şi monitorizarea angajamentelor bugetare în temeiul prezentului tratat, Comisia Europeană va acţiona în cadrul competenţelor sale astfel cum sunt prevăzute în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special la articolele 121, 126 şi 136,

menţionând în special că, în ceea ce priveşte aplicarea „regulii privind un buget echilibrat” prevăzute la articolul 3 din prezentul tratat, monitorizarea în cauză va fi efectuată prin stabilirea, pentru fiecare parte contractantă, a unor obiective pe termen mediu specifice fiecărei ţări şi a unor calendare de convergenţă, după caz,

menţionând că obiectivele pe termen mediu ar trebui să fie actualizate în mod regulat pe baza unei metode stabilite de comun acord, ai cărei parametri principali ar trebui de asemenea revizuiţi cu regularitate, reflectând în mod adecvat riscurile datoriilor explicite şi implicite pentru finanţele publice, în conformitate cu obiectivele Pactului de stabilitate şi creştere,

menţionând că realizarea de progrese suficiente în direcţia atingerii obiectivelor pe termen mediu ar trebui evaluată pe baza unei analize globale având drept referinţă soldul structural şi incluzând o analiză a cheltuielilor din care se deduc măsurile discreţionare privind veniturile, în concordanţă cu dispoziţiile legislaţiei Uniunii Europene, în special cu Regulamentul (CE) nr. 1.466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii poziţiilor bugetare şi supravegherea şi coordonarea politicilor economice, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1.175/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 noiembrie 2011 (Pactul de stabilitate şi de creştere revizuit),

menţionând că mecanismul de corecţie care urmează să fie introdus de părţile contractante ar trebui să vizeze corectarea devierilor de la obiectivul pe termen mediu sau de la strategia de ajustare, inclusiv impactul lor cumulat asupra dinamicii datoriei publice,

menţionând că, în ceea ce priveşte respectarea obligaţiei părţilor contractante de a transpune „regula privind un buget echilibrat în sistemele lor juridice naţionale prin intermediul unor dispoziţii obligatorii, permanente şi de preferinţă constituţionale, competenţa ar trebui să îi revină Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 273 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

reamintind că articolul 260 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene conferă Curţii de Justiţie a Uniunii Europene competenţa de a impune unui stat membru al Uniunii Europene care nu a respectat o hotărâre judecătorească pronunţată de aceasta plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cu titlu cominatoriu şi reamintind că au fost instituite criterii de către Comisia Europeană pentru stabilirea cuantumului sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu impuse în cadrul articolului respectiv,

reamintind necesitatea de a facilita adoptarea de măsuri în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive a Uniunii Europene în ceea ce priveşte statele membre a căror monedă este euro şi al căror deficit public preconizat sau efectiv depăşeşte nivelul de 3% din produsul intern brut, consolidându-se totodată considerabil obiectivul procedurii respective, şi anume acela de a încuraja şi, dacă este necesar, de a obliga un stat membru să reducă deficitul care ar putea fi identificat,

reamintind obligaţia ca părţile contractante a căror datorie publică depăşeşte valoarea de referinţă de 60% să reducă această datorie cu o rată medie de o douăzecime pe an, ca rată de referinţă,

ţinând seama de necesitatea de a respecta, în cadrul punerii în aplicare a prezentului tratat, rolul specific al partenerilor sociali, astfel cum este recunoscut în legislaţia şi în sistemele juridice naţionale ale fiecărei părţi contractante,

subliniind că nicio dispoziţie a prezentului tratat nu poate fi interpretată ca modificând în vreun fel condiţiile de politică economică în temeiul cărora a fost acordată asistenţă financiară unei părţi contractante în cadrul unui program de stabilizare la care participă Uniunea Europeană, statele sale membre sau Fondul Monetar Internaţional,

menţionând că pentru buna funcţionare a uniunii economice şi monetare este necesar ca părţile contractante să colaboreze în direcţia unei politici economice în cadrul căreia, în timp ce se bazează pe mecanismele de coordonare a politicilor economice, astfel cum sunt definite în tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană, părţile contractante întreprind acţiunile şi măsurile necesare în toate domeniile esenţiale pentru buna funcţionare a zonei euro,

menţionând, în special, dorinţa părţilor contractante de a utiliza într-un mod mai activ cooperarea consolidată, astfel cum este prevăzută la articolul 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolele 326-334 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fără a aduce atingere pieţei interne, precum şi dorinţa acestora de a recurge în totalitate la măsuri specifice statelor membre a căror monedă este euro, în temeiul articolului 136 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi la o

procedură pentru coordonarea şi discuţia ex ante între părţile contractante a căror monedă este euro cu privire la toate reformele majore de politică economică planificate de acestea, în vederea evaluării comparative a celor mai bune practici,

reamintind acordul şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale zonei euro din 26 octombrie 2011 privind îmbunătăţirea guvernantei în zona euro, inclusiv organizarea a cel puţin două reuniuni la nivel înalt ale zonei euro pe an, care să fie convocate, cu excepţia cazurilor justificate de circumstanţe excepţionale, imediat după reuniunile Consiliului European sau după reuniunile la care participă toate părţile contractante care au ratificat prezentul tratat,

reamintind, de asemenea, aprobarea la 25 martie 2011 de către şefii de stat sau de guvern din statele membre ale zonei euro şi din alte state membre ale Uniunii Europene a Pactului euro plus, care identifică aspectele esenţiale pentru încurajarea competitivităţii în zona euro,

subliniind importanţa Tratatului de instituire a Mecanismului european de stabilitate ca element al strategiei globale de consolidare a uniunii economice şi monetare şi precizând că acordarea de asistenţă financiară în cadrul unor noi programe în temeiul Mecanismului european de stabilitate va fi condiţionată, începând cu 1 martie 2013, de ratificarea prezentului tratat de către părţile contractante vizate şi, de îndată ce perioada de transpunere menţionată la articolul 3 alineatul (2) din prezentul tratat a expirat, de îndeplinirea cerinţelor din articolul respectiv,

menţionând că Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Marele Ducat de Luxemburg, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacia şi Republica Finlanda sunt părţi contractante a căror monedă este euro şi că, prin urmare, prezentul tratat li se va aplica din prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului lor de ratificare, dacă tratatul este în vigoare la acea dată,

menţionând, de asemenea, că Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Letonia, Republica Lituania, Ungaria, Republica Polonă, România şi Regatul Suediei sunt părţi contractante care, în calitate de state membre ale Uniunii Europene, beneficiază, la data semnării prezentului tratat, de o derogare de la participarea la moneda unică şi, atât timp cât respectiva derogare nu este abrogată, acestea pot avea obligaţii doar în temeiul dispoziţiilor titlurilor III şi IV din prezentul tratat cu privire la care acestea declară, la momentul depunerii instrumentului lor de ratificare sau la o dată ulterioară, că doresc să îşi asume obligaţii,

au convenit cu privire la următoarele dispoziţii:

 

TITLUL I

Obiectiv şi domeniu de aplicare

 

ARTICOLUL 1

 

(1) Prin prezentul tratat, părţile contractante convin, în calitate de state membre ale Uniunii Europene, să consolideze pilonul economic al uniunii economice şi monetare prin adoptarea unui set de reguli care au ca scop promovarea disciplinei bugetare prin intermediul unui pact bugetar, consolidarea coordonării politicilor lor economice şi îmbunătăţirea guvernantei în zona euro, sprijinind astfel atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind creşterea economică durabilă, ocuparea forţei de muncă, competitivitatea şi coeziunea socială.

(2) Prezentul tratat se aplică integral părţilor contractante a căror monedă este euro. Acesta se aplică, de asemenea, şi celorlalte părţi contractante, în măsura şi în condiţiile stabilite la articolul 14.

 

TITLUL II

Coerenţa şi relaţia cu dreptul Uniunii

 

ARTICOLUL 2

 

(1) Prezentul tratat se aplică şi este interpretat de către părţile contractante în conformitate cu tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană. În special cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, şi în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, inclusiv cu dreptul procedural, atunci când se impune adoptarea legislaţiei secundare.

(2) Prezentul tratat se aplică în măsura în care este compatibil cu tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană şi cu dreptul Uniunii Europene. Acesta nu aduce atingere competenţelor Uniunii de a acţiona în domeniul uniunii economice.

 

TITLUL III

Pactul bugetar

 

ARTICOLUL 3

 

(1) Părţile contractante aplică regulile prevăzute în prezentul alineat, în plus faţă de obligaţiile lor ce decurg din dreptul Uniunii Europene şi fără a aduce atingere acelor obligaţii:

(a) poziţia bugetară a administraţiei publice a unei părţi contractante este echilibrată sau în excedent;

(b) regula prevăzută la litera (a) se consideră respectată dacă soldul structural anual al administraţiei publice respectă obiectivul pe termen mediu specific ţării respective, astfel cum este definit în Pactul de stabilitate şi de creştere revizuit, cu o limită inferioară a deficitului structural de 0,5% din produsul intern brut, la preţurile pieţei. Părţile contractante asigură convergenţa rapidă către obiectivul pe termen mediu stabilit pentru fiecare dintre ele. Calendarul pentru realizarea acestei convergenţe va fi propus de către Comisia Europeană, fiind luate în considerare riscurile pentru sustenabilitate specifice fiecărei ţări. Realizarea de progrese în direcţia atingerii obiectivului pe termen mediu şi respectarea acestuia sunt evaluate pe baza unei analize globale având drept referinţă soldul structural şi incluzând o analiză a cheltuielilor din care se deduc măsurile discreţionare privind veniturile, în concordanţă cu Pactul de stabilitate şi de creştere revizuit;

(c) părţile contractante pot să devieze temporar de la obiectivul lor pe termen mediu sau de la strategia de ajustare pentru atingerea acestuia doar în circumstanţe excepţionale, astfel cum sunt definite la litera (b) de la alineatul (3);

(d) atunci când raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut, la preţurile pieţei, este semnificativ sub nivelul de 60% şi când riscurile în ceea ce priveşte sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice sunt scăzute, limita inferioară a obiectivului pe termen mediu specificat la litera (b) poate atinge un deficit structural de cel mult 1,0% din produsul intern brut, la preţurile pieţei;

(e) în cazul în care se observă deviaţii semnificative de la obiectivul pe termen mediu sau de la strategia de ajustare pentru atingerea acestuia, se declanşează automat un mecanism de corecţie. Mecanismul include obligaţia părţii contractante vizate de a pune în aplicare măsuri pentru corectarea deviaţiilor într-un termen stabilit.

(2) Regulile prevăzute la alineatul (1) produc efecte în dreptul intern al părţilor contractante cel târziu în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, prin intermediul unor dispoziţii cu forţă juridică obligatorie şi caracter permanent, de preferinţă constituţionale, sau garantând în alt mod respectarea şi aderarea pe deplin la acestea pe tot parcursul proceselor bugetare naţionale. Părţile contractante instituie la nivel naţional mecanismul de corecţie menţionat la alineatul (1) litera (e) pe baza unor principii comune care sunt propuse de Comisia Europeană şi vizează, în special, tipul, amploarea şi durata acţiunii de corecţie care trebuie întreprinsă, inclusiv în cazul circumstanţelor excepţionale, precum şi rolul şi independenţa instituţiilor responsabile la nivel naţional de monitorizarea respectării regulilor prevăzute la alineatul (1). Acest mecanism de corecţie respectă pe deplin prerogativele parlamentelor naţionale.

(3) În sensul prezentului articol, se aplică definiţiile prevăzute la articolul 2 din Protocolul (nr. 12) privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat la tratatele Uniunii Europene.

Se aplică, de asemenea, următoarele definiţii în sensul prezentului articol:

(a) soldul structural anual al administraţiei publice înseamnă soldul anual ajustat ciclic din care se deduc măsurile cu caracter excepţional şi măsurile temporare;

(b) circumstanţe excepţionale înseamnă un eveniment neobişnuit asupra căruia partea contractantă vizată nu are niciun control şi care are o influenţă majoră asupra poziţiei financiare a administraţiei publice sau perioade de recesiune economică gravă, astfel cum este definită în Pactul de stabilitate şi de creştere revizuit, cu condiţia ca deviaţia temporară a părţii contractante vizate să nu pericliteze sustenabilitatea fiscală pe termen mediu.

 

ARTICOLUL 4

 

Atunci când raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut al unei părţi contractante depăşeşte valoarea de referinţă de 60% menţionată la articolul 1 din Protocolul (nr. 12) privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat la tratatele Uniunii Europene, partea contractantă respectivă reduce această datorie cu o rată medie de o douăzecime pe an, ca rată de referinţă, astfel cum este prevăzut la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea şi clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1.17772011 al Consiliului din 8 noiembrie 2011. Existenţa unui deficit excesiv ca urmare a încălcării criteriului privind datoria va fi stabilită în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

 

ARTICOLUL 5

 

(1) O parte contractantă care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv în temeiul tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană instituie un program de parteneriat bugetar şi economic care include o descriere detaliată a reformelor structurale care trebuie introduse şi puse în aplicare pentru a asigura o corecţie durabilă şi efectivă a deficitului său excesiv. Conţinutul şi formatul acestor programe sunt definite în dreptul Uniunii Europene. Acestea vor fi înaintate Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene pentru aprobare şi vor fi monitorizate în contextul procedurilor de supraveghere existente în cadrul Pactului de stabilitate şi de creştere.

(2) Punerea în aplicare a programului de parteneriat bugetar şi economic, precum şi a planurilor bugetare anuale conforme acestuia va fi monitorizată de Consiliul Uniunii Europene şi de Comisia Europeană.

 

ARTICOLUL 6

 

Cu scopul de a îmbunătăţi coordonarea planificării privind contractarea datoriei lor publice, părţile contractante transmit ex ante Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene rapoarte referitoare la planurile lor de contractare a datoriei publice.

 

ARTICOLUL 7

 

Respectând toate cerinţele procedurale prevăzute în tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană, părţile contractante a căror monedă este euro se angajează să sprijine propunerile sau recomandările prezentate de Comisia Europeană în cazurile în care aceasta consideră că un stat membru al Uniunii Europene a cărui monedă este euro încalcă criteriul deficitului în cadrul unei proceduri de deficit excesiv. Această obligaţie nu se aplică în cazul în care se constată că dintre părţile contractante a căror monedă este euro o majoritate calificată a acestora, calculată prin analogie cu dispoziţiile relevante din tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană, fără a lua în considerare poziţia părţii contractante în cauză, se opune deciziei propuse sau recomandate.

 

ARTICOLUL 8

 

(1) Comisia Europeană este invitată să prezinte părţilor contractante în timp util un raport privind dispoziţiile adoptate de fiecare dintre acestea în conformitate cu articolul 3 alineatul (2). În cazul în care, după ce a oferit părţii contractante în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile, Comisia Europeană concluzionează în raportul său că partea contractantă respectivă nu a respectat dispoziţiile articolului 3 alineatul (2), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va fi sesizată de către una sau mai multe părţi contractante. Atunci când o parte contractantă consideră, independent de raportul Comisiei, că o altă parte contractantă nu a respectat dispoziţiile articolului 3 alineatul (2), aceasta poate, de asemenea, sesiza Curtea de Justiţie în acest sens. În ambele cazuri, hotărârea Curţii de Justiţie are caracter obligatoriu pentru părţile implicate în procedură, care iau toate măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii într-un termen stabilit de Curtea de Justiţie.

(2) Atunci când, pe baza propriei evaluări sau a evaluării realizate de Comisia Europeană, o parte contractantă consideră că o altă parte contractantă nu a luat măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii Curţii de Justiţie menţionate la alineatul (1), aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie în acest sens şi solicita impunerea de sancţiuni financiare conform criteriilor stabilite de Comisia Europeană în cadrul articolului 260 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În cazul în care Curtea de Justiţie constată că partea contractantă în cauză nu a respectat hotărârea sa, îi poate impune acesteia plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cu titlu cominatoriu adecvate situaţiei, care nu poate depăşi 0,1% din produsul intern brut al părţii contractante vizate. Sumele impuse unei părţi contractante a cărei monedă este euro sunt vărsate Mecanismului european de stabilitate. În celelalte cazuri, plăţile sunt vărsate la bugetul general al Uniunii Europene.

(3) Prezentul articol reprezintă un compromis între părţile contractante în sensul articolului 273 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

 

TITLUL IV

Coordonarea politicilor economice şi convergenţa

 

ARTICOLUL 9

 

Pe baza coordonării politicilor economice, astfel cum este definită în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, părţile contractante se angajează să colaboreze în direcţia unei politici economice care să încurajeze buna funcţionare a uniunii economice şi monetare şi creşterea economică prin intermediul unei convergenţe şi al unei competitivităţi sporite. În acest scop, părţile contractante întreprind acţiunile şi măsurile necesare în toate domeniile esenţiale pentru buna funcţionare a zonei euro în vederea atingerii obiectivelor de sporire a competitivităţii, de promovare a ocupării forţei de muncă, de consolidare a sustenabilităţii finanţelor publice şi de creştere a stabilităţii financiare.

 

ARTICOLUL 10

 

În conformitate cu cerinţele prevăzute în tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană, părţile contractante sunt pregătite să recurgă, ori de câte ori acest lucru este adecvat şi necesar, la măsuri specifice pentru statele membre a căror monedă este euro, astfel cum este prevăzut la articolul 136 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi la cooperarea consolidată, astfel cum este prevăzută la articolul 20 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolele 326-334 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în ceea ce priveşte aspectele care sunt esenţiale pentru buna funcţionare a zonei euro, fără a aduce atingere pieţei interne.

 

ARTICOLUL 11

 

În vederea evaluării comparative a celor mai bune practici şi a cooperării în direcţia unei mai strânse coordonări a politicii economice, părţile contractante se asigură de faptul că toate reformele majore de politică economică pe care le planifică vor fi discutate ex ante şi, după caz, coordonate între părţi. Respectiva coordonare implică instituţiile Uniunii Europene în conformitate cu dreptul Uniunii Europene.

 

TITLUL V

Guvernanta în zona euro

 

ARTICOLUL 12

 

(1) Şefii de stat sau de guvern ai părţilor contractante a căror monedă este euro se reunesc în mod informai în cadrul unor reuniuni la nivel înalt ale zonei euro, împreună cu preşedintele Comisiei Europene. Preşedintele Băncii Centrale Europene este invitat să participe la aceste reuniuni,

Preşedintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro este desemnat de şefii de stat sau de guvern ai părţilor contractante a căror monedă este euro prin majoritate simplă în acelaşi timp cu alegerea de către Consiliul European a preşedintelui său şi pentru aceeaşi perioadă a mandatului.

(2) Reuniunile la nivel înalt ale zonei euro se organizează atunci când este necesar şi cel puţin de două ori pe an, astfel încât părţile contractante a căror monedă este euro să dezbată chestiuni legate de responsabilităţile lor specifice pe care le împărtăşesc în ceea ce priveşte moneda unică, alte chestiuni legate de guvernanta în zona euro şi normele care i se aplică, precum şi orientări strategice pentru realizarea politicilor economice în vederea creşterii convergenţei în zona euro.

(3) Şefii de stat sau de guvern ai părţilor contractante, altele decât cele a căror monedă este euro, care au ratificat prezentul tratat, participă la dezbaterile din cadrul reuniunilor la nivel înalt ale zonei euro privind competitivitatea părţilor contractante, modificarea arhitecturii globale a zonei euro şi a regulilor fundamentale care i se vor aplica în viitor, precum şi, atunci când este cazul şi cel puţin o dată pe an, la dezbaterile privind chestiuni specifice legate de punerea în aplicare a prezentului tratat privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare.

(4) Preşedintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro asigură pregătirea şi continuitatea reuniunilor la nivel înalt ale zonei euro, în strânsă cooperare cu preşedintele Comisiei Europene. Organismul însărcinat cu pregătirea şi urmărirea rezultatelor reuniunilor la nivel înalt ale zonei euro este Eurogrup şi preşedintele acestuia poate fi invitat în acest scop să participe la aceste reuniuni.

(5) Preşedintele Parlamentului European poate fi invitat pentru a fi audiat. Preşedintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro prezintă un raport Parlamentului European după fiecare reuniune la nivel înalt a zonei euro.

(6) Preşedintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro informează îndeaproape părţile contractante, altele decât cele a căror monedă este euro, şi celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la pregătirea şi rezultatele reuniunilor la nivel înalt ale zonei euro.

 

ARTICOLUL 13

 

După cum se prevede în titlul II din Protocolul (nr. 1) privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat la tratatele Uniunii Europene, Parlamentul European şi parlamentele naţionale ale părţilor contractante vor stabili împreună organizarea şi promovarea unei conferinţe a reprezentanţilor comisiilor relevante din cadrul Parlamentului European şi a reprezentanţilor comisiilor relevante din cadrul parlamentelor naţionale, pentru a dezbate politicile bugetare şi alte aspecte care fac obiectul prezentului tratat.

 

TITLUL VI

Dispoziţii generale şi finale

 

ARTICOLUL 14

 

(1) Prezentul tratat se ratifică de către părţile contractante în conformitate cu cerinţele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene (depozitarul).

(2) Prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 2013, cu condiţia ca 12 dintre părţile contractante a căror monedă este euro să îşi fi depus instrumentul de ratificare, sau în prima zi a lunii care urmează depunerii celui de-al doisprezecelea instrument de ratificare de către o parte contractantă a cărei monedă este euro, aplicându-se data care intervine prima.

(3) Prezentul tratat se aplică de la data intrării în vigoare în rândul părţilor contractante a căror monedă este euro care l-au ratificat. Tratatul se aplică celorlalte părţi contractante a căror monedă este euro începând din prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului lor de ratificare.

(4) Prin derogare de la alineatele (3) şi (5), titlul V se aplică tuturor părţilor contractante vizate de la data intrării în vigoare a prezentului tratat.

(5) Prezentul tratat se aplică părţilor contractante care l-au ratificat şi care beneficiază de o derogare, astfel cum este definită la articolul 139 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sau de o derogare, astfel cum este definită în Protocolul (nr. 16) privind anumite dispoziţii referitoare la Danemarca, anexat la tratatele Uniunii Europene, de la data la care decizia de abrogare a derogării respective produce efecte, cu excepţia cazului în care partea contractantă vizată îşi declară intenţia de a-şi asuma obligaţii în temeiul

tuturor sau al unei părţi din dispoziţiile titlurilor III şi IV ale prezentului tratat de la o dată anterioară.

 

ARTICOLUL 15

 

Statele membre ale Uniunii Europene, altele decât părţile contractante, pot adera la prezentul tratat. Aderarea produce efecte de la data depunerii instrumentului de aderare la depozitar, care informează celelalte părţi contractante în acest sens. După autentificarea de către părţile contractante, textul prezentului tratat în limba oficială a statului membru aderent, care este, de asemenea, o limbă oficială si o limbă de lucru a

instituţiilor Uniunii, se depune în arhivele depozitarului ca text autentic al prezentului tratat.

 

ARTICOLUL 16

 

În termen de cel mult 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului tratat, pe baza unei evaluări a experienţei acumulate în punerea sa în aplicare, se iau măsurile necesare, în conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană şi cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu scopul de a include dispoziţiile prezentului tratat în cadrul juridic al Uniunii Europene.

Încheiat la Bruxelles la data de doi martie două mii doisprezece.

Prezentul tratat, redactat într-un singur exemplar original în limbile bulgară, daneză, olandeză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, maghiară, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, malteză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză, textele în fiecare limbă fiind egal autentice, se depune în arhivele depozitarului, care transmite câte o copie certificată fiecăreia dintre părţile contractante.

 

Pentru Regatul Belgiei

Pentru Republica Bulgaria

Pentru Regatul Danemarcei

Pentru Republica Federală Germania

Pentru Republica Estonia

Pentru Irlanda

Pentru Republica Elenă

Pentru Regatul Spaniei

Pentru Republica Franceză

Pentru Republica Italiană

Pentru Republica Cipru

Pentru Republica Letonia

Pentru Republica Lituania

Pentru Marele Ducat de Luxemburg

Pentru Ungaria

Pentru Malta

Pentru Regatul Ţărilor de Jos

Pentru Republica Austria

Pentru Republica Polonă

Pentru Republica Portugheză

Pentru România

Pentru Republica Slovenia

Pentru Republica Slovacia

Pentru Republica Finlanda

Pentru Regatul Suediei

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanta în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 13 iunie 2012.

Nr. 420.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 453

din 8 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 5.162/118/2011 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 988D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Victoria Luca a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.162/118/2011, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii ia executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât „prin condamnarea unui demnitar ce trebuia să se bucure de o bună reputaţie şi înaltă conduită” se aduce acestuia un prejudiciu care nu mai poate fi reparat, chiar dacă art. 26 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 revine asupra prevederilor instituite de textul de lege criticat şi prevede posibilitatea introducerii acţiunii în regres împotriva celor vinovaţi de neexecutarea hotărârii. Arată că se aduce, totodată, şi o atingere demnităţii conducătorului instituţiei publice, care este greu de înlăturat din cauza duratei mari a proceselor.

Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal observă că autorul excepţiei formulează aprecieri de natură subiectivă referitoare la textul de lege pretins neconstituţional şi nu relevă niciun fel de contradicţie între acesta şi o normă fundamentală. De aceea, apreciază că excepţia este, în realitate, nemotivată şi urmăreşte aspecte privind modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în corelaţie cu cele ale art. 26 din aceeaşi lege.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 33 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul da lege criticat are următorul cuprins:

- Art. 24 alin. (2): (2) în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Textul de lege criticat face referire la termenul prevăzut în art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în care, în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operaţiuni administrative.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului” din Constituţie, precum şi ale art. 1 - „Demnitatea umană” din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat, prin prisma unor critici similare asupra constituţionalităţii prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepţii, prin Decizia nr. 206 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012, sau prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012.

Curtea a observat că prevederile art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu pot fi invocate prin raportare la art. 20 din Constituţie, care se referă la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ci prin raportare la art. 148 din Legea fundamentală, având în vedere că, potrivit art. 6 alin. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 84 din 30 martie 2010, Carta are aceeaşi valoare juridică cu cea a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, care, în înţelesul art. 148 din Constituţia României, reprezintă tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

Totodată, Curtea a reţinut că, de principiu, prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. Ţinând cont că dispoziţiile art. 1 din aceasta se referă la demnitatea umană, care este inviolabilă, nu se poate susţine că o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă conducătorului autorităţii publice în scopul asigurării executării unei hotărâri judecătoreşti - astfel cum prevede textul de lege criticat - ar afecta demnitatea umană a conducătorului autorităţii publice respective.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 5.162/118/2011 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 512

din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3201 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Cristian C. Brânzei în Dosarul nr. 10.287/193/2011 al Judecătoriei Botoşani şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.207D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.287/193/2011 Judecătoria Botoşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3201 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Cristian C. Brânzei în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 referitor la universalitate şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece textul tratează diferit persoanele în funcţie de momentul apariţiei legii, fiind înfrânt principiul legii penale mai favorabile.

Judecătoria Botoşani opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3201 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală - Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 referitor la universalitate şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituţională a statuat că este inadmisibilă o excepţie ridicată în dosare aflate în contestaţie la executare, deci pentru care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Curtea a arătat că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.

De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.

Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

Aşa cum s-a arătat mai sus, Constituţia statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcţie teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite şi, prin ea însăşi, constituie cadrul şi măsura aplicabilităţii sale. Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art. 3201 din Codul de procedură penală nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 14 şi art. 15 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitiva. Prin urmare, numai în măsura în care dispoziţiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenţia unei pedepse mai uşoare care să impună reducerea sancţiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 14 sau, eventual, în art. 15 din Codul penal.

Aşa fiind, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală referitor la judecata în cadrul recunoaşterii vinovăţiei nu are legătură cu soluţionarea cauzelor în care a fost invocată, deoarece, aşa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului şi care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunţarea unei hotărâri definitive. Prin urmare nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile. Totodată, nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [... ] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Cristian C. Brânzei în Dosarul nr. 10.287/193/2011 al Judecătoriei Botoşani.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 516

din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 şi art. 2151 alin. 2 din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 5 şi art. 2151 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Riza în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.332D/2011.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul părţii Societatea Comercială „Liberty” - S.R.L. din Bucureşti şi reprezentantul părţii Societatea Comercială „Metanef” S.A. din Bucureşti, domnul consilier juridic Costel Guţă. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă, pe rând, cuvântul reprezentanţilor părţilor Societatea Comercială „Liberty” - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Comercială „Metanef” - S.A. din Bucureşti, care lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece nu a fost motivată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 5 şi art. 2151 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Riza în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale, deoarece în speţa dedusă judecăţii se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi gestiune frauduloasă ce au avut consecinţe deosebit de grave. Or, instanţa de judecată este datoare să aplice corect legea, ţinând seama de dispoziţiile art. 13 în raport cu art. 741 din Codul penal.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală arată că prin invocarea excepţiei se urmăreşte o interpretare a textelor în vigoare, fapt care nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale. Cu toate acestea, tribunalul apreciază că nu revine instanţei de drept comun să respingă excepţia ca atare şi numai Curtea Constituţională este competentă să cenzureze o astfel de inadmisibilitate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 5 - înşelăciunea şi art. 2151 alin. 2 - Delapidarea, ambele din Codul penal - care au următorul conţinut:

- Art. 215 alin. 5: „înşelăciunea care a avut consecinţe deosebitele grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”;

- Art. 2151 alin, 2: „în cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a invocat niciun temei constituţional în susţinerea acesteia.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat care sunt temeiurile constituţionale afectate de dispoziţiile legale criticate şi nici în ce constă o eventuală contrarietate a acestora cu Constituţia.

Cu privire la aceste aspecte, Curtea a conturat în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012) o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat.

În aceste condiţii, Curtea constată că nu poate reţine îi mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, sens în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”.

De asemenea, din susţinerile scrise ale autorului excepţiei se desprinde concluzia că acesta solicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, interpretarea textelor legale criticate prin trimitere la dispoziţiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile ori la dispoziţiile art. 741 din Codul penal declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011.

Or, o astfel de competenţă excedează Curţii Constituţionale, întrucât numai judecătorului de drept comun îi revine sarcina ca în cadrul înfăptuirii actului de justiţie să interpreteze şi să aplice normele legale.

Prin urmare, în acord şi cu prevederile art. 2 alin, (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, excepţia este şi din această perspectivă inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 şi art. 2151 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Riza în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 518

din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă,

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Drăgan în Dosarul nr. 21.166/299/2011 (3.468/2011) ai Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.386D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 21.166/299/2011 (3.468/2011), Curtea de Apei Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Daniel Drăgan în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe penale prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu o cerere de revizuire.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la liberul acces la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitor la accesul la un tribunal independent şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitor la egalitatea oamenilor în faţa tribunalelor şi a curţilor de justiţie, deoarece prin abrogarea normei de procedură anterioare, respectiv soluţionarea cererii de revizuire în ce priveşte admisibilitatea în principiu în mod public, se încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi principiile nediscriminării aplicabile procedurilor penale şi civile cu referire la drepturile omului.

Faptul că instanţa poate examina o cerere de revizuire, sub aspectul admisibilităţii în principiu, în camera de consiliu, numai pe baza referatului întocmit de procuror, creează o discriminare flagrantă între apărare şi acuzare, împiedicându-l pe revizuent să îşi facă apărările în faţa instanţei de judecată în combaterea celor susţinute în referatul întocmit de procuror, în procedură necontencioasă.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin, (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prin care s-au modificat prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală. Ca atare, având în vedere prevederile legale criticate raportate la normele de tehnică legislativă consacrate de art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 - Admiterea în principiu a cererii de revizuire din Codul de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, care au următorul conţinut:

„Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fană citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la liberul acces la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitor la accesul la un tribunal independent şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitor la egalitatea oamenilor în faţa tribunalelor şi a curţilor de justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că revizuirea este o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive şi poate fi exercitată numai în condiţiile reglementate în art. 393 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Anterior modificării dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, instanţa de judecată examina cererea de revizuire ascultând concluziile procurorului şi ale părţile. În prezent, cererea se examinează în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

Aşa fiind, Curtea constată că, în cadrul acestor din urmă reglementări, partea interesată se adresează procurorului cu o cerere prin care solicită revizuirea unei hotărâri penale definitive, iar acesta va fî obligat să efectueze o seamă de acte de cercetare, care vor fi înaintate împreună cu concluziile sale instanţei competente. Prin art. 403 din acelaşi cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că instanţa, pe baza materialului primit de la procuror, examinează, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute de lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau al strămutării pricinilor. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, „drepturi civile” şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei, (cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (cererea nr. 6.916/75).

Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din acelaşi cod -, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

În astfel de condiţii de reglementare, faţă de limitele şi efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a revizuirii, nu s-ar putea considera că desfăşurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de înfrângerea dreptului la apărare, întrucât acesta presupune posibilitatea neîngrădită a oricărei persoane interesate de a se apăra ori de a-şi angaja un apărător atunci când o autoritate se pronunţă asupra unei probleme ce ţine de fondul unui litigiu, şi nu asupra unor probleme procedurale luate în vederea unei mai bune administrări a actului de înfăptuire a justiţiei şi în scop preventiv în vederea înlăturării unor obstacole ce pot fi de natură să ducă la o tergiversare nejustificată a soluţionării.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi a celor extraordinare de atac, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că „statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Drăgan în Dosarul nr. 21.166/299/2011 (3.468/2011) al Curţii de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR

Nr. 2.266 din 6 iunie 2012

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA

ŞI MONITORIZAREA ACHIZIŢIILOR PUBLICE

Nr. 335 din 6 iunie 2012

 

ORDIN

privind aprobarea modelelor de documentaţii standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie de lucrări publice pentru proiectele de „proiectare şi execuţie de staţie de tratare a apei/staţie de epurare de ape reziduale”, „execuţie de reţele de canalizare şi reţele de alimentare cu apă”, „proiectare şi execuţie de staţie de sortare, compostare şi tratare mecano-biologică a deşeurilor”, „execuţie de depozit conform de deşeuri”

 

Având în vedere prevederile:

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare:

- necesitatea standardizării documentaţiei aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, angajament asumat în cadrul discuţiilor CU Comisia Europeană;

- necesitatea fluidizării şi perfecţionării sistemului achiziţiilor publice pentru îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare alocate României;

- prevenirea apariţiei erorilor în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, în temeiul prevederilor:

- art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, cu modificările ulterioare;

- art. 16 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 544/2012 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, ministrul mediului şi pădurilor şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă modelele de documentaţii standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie de lucrări publice pentru proiectele de „proiectare şi execuţie de staţie de tratare a apei/staţie de epurare de ape reziduale”, „execuţie de reţele de canalizare şi reţele de alimentare cu apă”, „proiectare şi execuţie de staţie de sortare, compostare şi tratare mecano-biologică a deşeurilor”, „execuţie de depozit conform de deşeuri”, finanţate din fonduri publice, prevăzute în anexele nr. 1-4.

Art. 2. - Autorităţile contractante care implementează proiecte din domeniul infrastructurii de mediu prevăzute în acest ordin au obligaţia utilizării acestor documentaţii începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, prin transmiterea lor în Sistemul electronic de achiziţii publice în vederea iniţierii procedurii de atribuire.

Art. 3. - Anexele 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice,

Lucian Dan Vlădescu

 


*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 410 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşt, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2012

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi ari. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în aplicarea prevederilor art. 15, 16 şi 17 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2012, ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii sunt următoarele:

- 1,00% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în lei;

- 0,78% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în euro;

- 0,33% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 12 iunie 2012.

Nr. 19.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.