MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 507/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 507         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marţi, 24 iulie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 408 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 420 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Decizia nr. 450 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) si alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

 

Decizia nr. 472 din 8 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Decizia nr. 484 din 10 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 119/2007

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

176. - Ordin al ministrului administraţiei şi internelor privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Administraţiei şi Internelor

 

712. - Ordin al ministrului sănătăţii pentru acreditarea în domeniul transplantului a unităţilor sanitare care pot efectua activităţi de bănci de ţesuturi şi/sau celule umane, respectiv de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane în scop terapeutic

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DENTIŞTI DIN ROMÂNIA

 

57. - Decizie privind aprobarea competenţelor medicului specialist şi ale medicului primar în protetica dentară

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 408

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.873/110/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 682D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 659/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.873/110/2008, Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Allianz Pensii Private” - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării recursului civil declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.056 din 17 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.873/110/2008.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii surit contrare prevederilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie. În acest sens, arată că aceste dispoziţii de lege prevăd doar în sarcina angajatorului obligaţia de a comunica angajatului condiţiile de muncă şi elementele care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă, fără a exista o obligaţie corelativă şi pentru salariat. Astfel, în condiţiile existenţei mai multor mijloace de comunicare, ar putea fi dificil pentru angajator, dacă nu chiar imposibil, să facă dovada comunicării înscrisurilor, documentelor interne etc. sub semnătura salariatului. Acest fapt favorizează un

comportament abuziv şi indisciplinat din partea salariatului, care, sub protecţia textelor de lege criticate, poate încălca atribuţiile de serviciu.

Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale consideră că textele legale criticate sunt constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin, (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora;

- Art. 39 alin. (2): „Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;

b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;

c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;

d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;

e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;

F) obligaţia de a respecta secretul de serviciu;

g) alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.”;

- Art. 40 alin. (2) lit. a): „(2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

a) să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;0.

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin art. 16 şi art. 21 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc obligaţiile ce revin angajatorului şi salariatului în raportul de muncă. În mod firesc, aceste obligaţii sunt diferite, întrucât raportul de muncă impune prestaţii diferite din partea părţilor contractului de muncă. Astfel, doar angajatorul poate fi obligat să comunice salariaţilor condiţiile de muncă şi elementele care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă, întrucât el este cel care stabileşte aceste condiţii şi cel în măsură să le cunoască, iar nu salariatul. Comunicarea acestor elemente reprezintă o garanţie a faptului că salariatul nu va fi supus unei atitudini abuzive a angajatorului şi că va cunoaşte condiţiile exacte în care urmează să îsi desfăşoare munca.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Codul muncii nu îl împiedică pe angajator să stabilească modul de desfăşurare a relaţiilor de muncă, inclusiv modalitatea în care salariatul şi angajatorul vor comunica pe durata desfăşurării acestor raporturi, astfel încât să se asigure o evidenţă a acestei corespondenţe cu rol probatoriu. În acest sens, trebuie observat că art. 40 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul muncii prevăd dreptul angajatorului de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii, precum şi de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Codul muncii prevăd obligaţia salariaţilor de a respecta cele stabilite prin contractul individual de muncă, lege, contractele colective de muncă ori regulamentele interne.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „AHianz Pensii Private” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.873/110/2008 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 420

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Tudor Belu şi Letiţia Adela Belu în Dosarul nr. 14.397/54/2006 al Curţii de Apel Craiova - Secţia comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.068D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 15 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 14.397/54/2006, Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Excepţia a fost ridicată de Tudor Belu şi Letiţia Adela Belu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât normele legale criticate nu stabilesc în mod clar şi precis care sunt menţiunile prevăzute de lege şi nici clauzele ce nu trebuie încălcate cu ocazia depunerii actului constitutiv, existând posibilitatea abuzului de drept din partea judecătorului delegat în a-şi depăşi atribuţiile, încălcând autoritatea de lucru judecat şi adăugând la textul de lege.

De asemenea, nu sunt prevăzute competenţele judecătorului delegat; acesta poate respinge orice cerere, fără să existe o modalitate de control al acestor acte, astfel încât accesul liber şi garantarea liberei iniţiative a activităţii de consultanţă, de reprezentare şi asistenţă a unui consilier juridic în cadrul unei entităţi cu personalitate juridică fiind nu numai limitate, ci şi interzise.

Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au următorul conţinut:

- Art. 46 alin. (1): „Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările efectuate.”

Curtea constată că prin dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea !, nr. 926 din 30 decembrie 2009, atribuţiile judecătorului delegat au fost preluate de directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) - Universalitatea şi art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 45 alin. (1) - Libertatea economică.

Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate solicită, în realitate, modificarea şi completarea prevederilor de lege, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Tudor Belu şi Letiţia Adela Belu în Dosarul nr. 14.397/54/2006 al Curţii de Apel Craiova - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 450

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială Volksbank România - SA. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.968/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 679D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 17.968/320/2010, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), art. 88 alin. (2) şi alin. (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Volksbank România - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale, deoarece se aplică şi contractelor garantate cu ipotecă, precum şi contractelor de credit în derulare, impunând eliminarea unor costuri din contracte de credit în derulare. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 91, art. 92 şi art. 95 din această ordonanţă de urgenţă contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi art. 115 alin. (4), întrucât noua lege nu poate desfiinţa modalitatea în care legea anterioară a reglementat contractele de credit, această modalitate fiind supusă regulii tempus regit actum. Dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 înfrâng prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 115 alin. (4) şi art. 135 alin. (2) lit. a), în măsura în care limitează comisioanele ce pot fi percepute de către instituţiile de credit şi în măsura în care, coroborate cu dispoziţiile art. 95 din ordonanţa de urgenţă, impun instituţiilor de credit să elimine din toate contractele de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă toate acele comisioane care nu se regăsesc ca denumire în enumerarea limitativă prevăzută de art. 36, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor instituţiilor de credit aferente acestor comisioane. În fine, dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (6) şi art. 21, în măsura în care impun instituţiilor de credit să restituie împrumutaţilor sumele încasate fără temei legal şi, respectiv, să repare deficienţele constatate prin proces-verbal.

Judecătoria Târgu Mureş consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru Iaşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere consemnat în Decizia nr. 1.622 din 20 decembrie 2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010.

Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 108 alin. (3) privind regimul adoptării ordonanţelor, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) referitor la adoptarea ordonanţelor de urgenţă, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice şi art. 135 alin, (1) şi (2) lit. a) privind obligaţiile statului în economie, art. 136 privind proprietatea şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici identice, de exemplu, prin Decizia nr. 1.541 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012. Curtea a analizat atât criticile de neconstituţionalitate extrinseci, cât şi pe cele intrinseci.

I. Curtea a constatat că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 a intervenit într-un context mai larg în care au fost adoptate mai multe acte normative care au avut drept scop limitarea efectelor crizei economico-financiare asupra economiei naţionale.

În acest sens, Curtea a observat că Guvernul, la data de 7 iunie 2010, şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi asupra proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Acest pachet de măsuri, afectând nivelul veniturilor populaţiei, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai al acesteia, a fost însoţit şi de alte acte normative, precum ordonanţa de urgenţă criticată, adoptate în scopul limitării efectelor măsurilor de austeritate asupra populaţiei. În acest sens, în nota de fundamentare se face referire în mod expres la „criza economico-financiară cu impact asupra veniturilor per familie”, ceea ce indică faptul că ordonanţa de urgenţă criticată se constituie într-o veritabila măsură de protecţie a populaţiei, respectiv a consumatorilor care intră în sfera sa de incidenţă. Adoptarea tardivă a acesteia ar fi lipsit persoanele afectate de un instrument de natură să protejeze veniturile per familie ale populaţiei.

Pe lângă aspectele legate de criza economică şi care în jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost considerate motive importante, dar nu suficiente pentru a justifica existenţa situaţiei extraordinare (de exemplu, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea urmează a avea în vedere faptul că, deşi declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prevăzută de art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu era iminentă (a se vedea şi Decizia nr. 802 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 26 ianuarie 2011) şi deşi, de principiu, măsurile naţionale necesare pentru implementarea directivei trebuie adoptate de Parlament, în calitatea sa de legiuitor ordinar (a se vedea Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010), necesitatea adoptării acestor măsuri de către legiuitorul delegat, respectiv Guvernul României, s-a impus în scopul evitării consecinţelor negative ce s-ar fi produs asupra concurenţei la nivelul Uniunii Europene, respectiv al asigurării protecţiei imediate a consumatorilor.

Astfel, Curtea a reţinut că prin adoptarea actului normativ criticat s-a încurajat mobilitatea consumatorilor, în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiţii contractuale mai avantajoase, s-a dat posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fără a plăti penalităţi excesive şi s-a creat cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiţii de transparenţă şi liberă concurenţă.

Pe lângă protecţia consumatorilor, această intervenţie legislativă a fost necesară pentru a permite creditori or să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne a Uniunii Europene, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul acesteia.

De asemenea, Curtea a observat că, în lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori, aceştia nu ar fi putut beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european, ceea ce ar fi avut un impact direct asupra veniturilor consumatorilor. Totodată, s-ar fi creat o denaturare a concurenţei la nivelul instituţiilor de credit.

Curtea a mai reţinut că România, fiind un stat de drept, care face parte din Uniunea Europeană şi care şi-a asumat anumite obligaţii faţă de aceasta în baza art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, trebuie să respecte prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi să asigure ducerea la îndeplinire a cerinţelor celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Curtea observă însă, în conformitate cu jurisprudenţa sa mai sus citată, că necesitatea transpunerii şi implementării în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care trebuia realizată până la data de 11 iunie 2010, nu poate justifica singură îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) referitoare la existenţa unei situaţii extraordinare. Mai mult, o atare concluzie este susţinută şi de faptul că Guvernul nu a făcut demersurile necesare şi nu a depus vreun proiect de lege la Parlament prin care să se urmărească transpunerea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008, astfel că Guvernul nu ar putea invoca propria culpă pentru netranspunerea în timp util a acesteia.

Cu toate acestea, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, Guvernul a venit în preîntâmpinarea dificultăţilor economico-financiare ale populaţiei, atenuându-le, în contextul adoptării măsurilor legislative mai sus menţionate. Mai mult, prin implementarea directivei, Guvernul a reuşit să creeze cadrul favorabil liberei concurenţe între instituţiile de credit.

Desigur, limita temporală stabilită în textul directivei nu echivalează cu existenţa unei situaţii care să nu sufere amânare, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, situaţie ce ar fi fost determinată de iminenţa declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană, potrivit dispoziţiilor art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acest articol prevede că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate fi sesizată de către Comisie atunci când un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, după ce Comisia emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile şi doar în cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie. Aşadar, această procedură presupune mai multe faze, nu intervine automat, prin simpla netranspunere în termenul prevăzut de o directivă, iar decizia de a o declanşa şi continua, respectiv de a sesiza Curtea, este un atribut discreţionar al Comisiei Europene. Or, declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul de faţă nu era iminentă în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Aşadar, Curtea a reţinut că situaţia extraordinară a fost determinată de contextul economico-financiar dificil care reclama măsuri rapide, ferme, de natură să diminueze efectele crizei economice şi ale măsurilor de austeritate pe care aceasta Ie-a generat, precum şi de necesitatea luării unor măsuri pozitive pentru a nu fi afectat obiectivul de realizare a pieţei interne a Uniunii Europene,

II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci, Curtea a constatat că şi acestea sunt neîntemeiate, pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.

În legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivi taţii legii, prevăzut de Constituţie, s-a reţinut că, în concepţia Curţii Constituţionale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 respectă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligaţii de recalculare transparentă a dobânzilor şi de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind un contract cu executare succesivă. Obligaţiile care cad în sarcina creditorilor acestora operează pentru viitor, dispoziţiile legale ce Je impun fiind de aplicabilitate imediată, adică din momentul intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, ceea ce înseamnă că acestea vizează prestaţiile viitoare pe care contractanţii trebuie să le execute în temeiul unui contract cu executare succesivă.

Curtea a mai observat că dispoziţiile în cauză, aplicându-se contractelor în curs de derulare, nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie. Astfel, nu este afectat patrimoniul creditorilor, întrucât nu este diminuat principalul obligaţiei de plată, ci modalitatea în caro sunt stabilite pe viitor dobânzile şi alte costuri pe care le implică un contract de credit. Prestaţiile viitoare sub forma dobânzilor nu intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creanţe - în cazul de faţă sub forma sumei împrumutate, dobânzilor sau comisioanelor - care sunt certe, lichide şi exigibile.

Curtea a mai reţinut că dispoziţiile de lege criticate transpun în dreptul intern o reglementare secundară a Uniunii Europene, şi anume o directivă, act obligatoriu care stabileşte în sarcina statelor membre destinatare o obligaţie de rezultat în ceea ce priveşte transpunerea, obligaţie care însă nu este de natură să împiedice legiuitorul naţional să reglementeze mai amplu, mai riguros sau mai detaliat domeniul vizat. Legiuitorul naţional este obligat însă să efectueze această operaţiune în mod corect, în acord cu scopul şi spiritul directivei europene transpuse, care, în cazul de faţă, vizează asigurarea unei mai eficiente protecţii a consumatorilor. De altfel, pct. 9 din preambulul Directivei 2008/48/CE prevede necesitatea de a asigura consumatorilor din Uniunea Europeană un nivel ridicat şi echivalent de protecţie a intereselor lor şi de a crea o veritabilă piaţă internă, recunoscând statelor membre libertatea de a menţine sau introduce, în anumite condiţii, dispoziţii legale naţionale suplimentare. Interdicţia adresată statelor membre, prin acelaşi pct. 9, de a menţine sau de a introduce alte dispoziţii de drept intern decât cele prevăzute de prezenta directivă nu se aplică decât în cazul dispoziţiilor armonizate din directivă. Referitor la acest aspect, şi anume la faptul dacă legiuitorul delegat a afectat prin ordonanţa de urgenţă dispoziţiile armonizate, Curtea a mai reţinut că instanţele de judecată, împreună cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sunt singurele competente să analizeze şi să constate neconcordanţa dintre legislaţia internă ce vizează transpunerea unei directive şi dreptul Uniunii Europene (a se vedea Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea lf nr. 182 din 22 martie 2010).

Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 73 şi 108 din Constituţie, Curtea a constatat că printr-o ordonanţă de urgenţă se poate reglementa într-un domeniu rezervat legii organice (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011).

În fine, invocarea art. 16 din Legea fundamentală în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, autorul excepţiei nemotivând în niciun fel relaţia de contrarietate existentă între textul criticat şi această dispoziţie constituţională. În acest caz, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în invocarea acestor motive (a se vedea şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

Având în vedere argumentele prezentate, Curtea nu a putut reţine nici încălcarea art. 45 privind libertatea economică din Constituţia României, ţinând cont de faptul că libertatea economică se exercită în limitele legii. Aşadar, intervenţia legiuitorului în stabilirea condiţiilor de executare a contractelor cu executare succesivă nu are semnificaţia încălcării acestui articol.

Curtea a mai observat că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate nu intră în sfera de aplicare a acestor dispoziţii constituţionale.

Luând în considerare faptul că nu s-a constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale invocate sau a altor dispoziţii constituţionale, Curtea a reţinut că prevederile art. 53, respectiv ale art. 1 alin. (5) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială Volksbank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.968/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată 1n şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 472

din 8 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 8.013/233/2009 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 332D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 17 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.013/233/2009, Tribunalul Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Excepţia a fost invocată de Marin Frunză într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt neconstituţionale în măsura în care permit instanţei de judecată să soluţioneze cererea de reexaminare în mod arbitrar, subiectiv şi prin faptul că limitează cuantumul ajutorului public judiciar de care poate beneficia justiţiabilul în cursul unui an.

Astfel, se arată că procedura de soluţionare a cererii de ajutor public judiciar, şi anume fără citarea părţilor, în camera de consiliu, prin încheiere, împotriva căreia se poate formula doar cerere de reexaminare, soluţionată însă de aceeaşi instanţă de judecată, încalcă dreptul la un proces echitabil. De asemenea, impunerea unor condiţii exagerate, limitative pentru acordarea acestui ajutor, referitoare la obligaţia solicitantului de a preciza cuantumul, suma ajutorului public de care a mai beneficiat în cursul acelui an, în condiţiile în care numai baroul, instanţa de judecată şi Ministerul Justiţiei cunosc aceste date, toate acestea determină tergiversarea în mod forţat a soluţionării cauzei. În plus, se mai încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, principiul statului de drept, dreptul la o judecată dreaptă şi nepărtinitoare, principiul universalităţii, principiul egalităţii, dispoziţiile privind interzicerea discriminării, dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un recurs efectiv la o instanţă naţională, dreptul la două grade de jurisdicţie şi dreptul la control judiciar ierarhic superior.

Tribunalul Galaţi - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, autorul excepţiei referindu-se la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale, şi nu la aspecte care ţin de neconstituţionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului a comunicat că îşi menţine punctul de vedere consemnat în deciziile nr. 264 din 24 februarie 2009, nr. 924 din 23 iunie 2009, nr. 1.322 din 13 octombrie 2009, nr. 1.442 din 5 noiembrie 2009 şi nr. 385 din 24 martie 2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. {2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, modificată prin Legea nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.

De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile legale criticate contravin şi art. 1 privind obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 111 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 martie 2012, şi Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, Curtea Constituţională, respingând excepţia, a reţinut că prin această reglementare se urmăreşte asigurarea afectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii. S-a arătat, în acest sens, că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul electiv la justiţie.

De asemenea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la posibilitatea de a ataca încheierea prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar, Curtea a constatat că, potrivit art. 15 din actul normativ criticat, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, iar cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet. Curtea a mai arătat, cu acelaşi prilej, că judecarea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri, astfel încât sunt justificate, din considerente de celeritate, judecarea în camera de consiliu, fără citarea părţilor, şi inexistenţa căii de atac a recursului la o instanţă superioară. Totodată, în soluţionarea cererii nu este necesară administrarea tuturor mijloacelor de probă reglementate de Codul de procedură civilă, deoarece judecarea se face pe baza unor criterii obiective ce pot fi probate prin înscrisuri. Faptul că judecarea cererii de reexaminare se face de către magistraţii aceleiaşi instanţe nu este de natură să aducă atingere dreptului la un tribunal imparţial şi dreptului la apărare. Prezumţia de imparţialitate şi independenţă a judecătorilor nu poate fi înlăturată prin faptul că aceştia îşi desfăşoară activitatea la aceeaşi instanţă precum colegii lor care au soluţionat cererea iniţială. Pe de altă parte, soluţionarea cererii de reexaminare se face pe baza unor criterii obiective şi presupune verificarea anumitor înscrisuri din care să rezulte starea materială a solicitantului şi a familiei sale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 8.013/233/2009 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 484

din 10 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială Orient Farm - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 19.923/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.086D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 19.923/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială Orient Farm - S.R.L. din Cluj-Napoca cu prilejul soluţionării unei cauze având ca obiect o somaţie de plată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă criticată, judecătorul cererii de emitere a unei ordonanţe de plată se transformă într-o autoritate care încearcă să impună unei părţi să plătească înainte de a se efectua orice verificare cu privire la creanţa în cauză, fiind astfel înfrânt principiul constituţional al caracterului unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei.

Autorul mai arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 în ansamblul său, prin procedura rapidă şi sumară pe care o reglementează, încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil prin aceea că, dacă cererea în anulare formulată de debitor se respinge, ordonanţa de plată rămâne irevocabilă, constituie titlu executoriu şi se bucură de autoritate de lucru judecat, debitorul nemaiavând posibilitatea să-şi dovedească ulterior, pe calea unei acţiuni de drept comun, drepturile asupra fondului raporturilor juridice dintre părţi.

De asemenea, mai arată că ordonanţa de urgenţă criticată aduce atingere dreptului de proprietate privată al debitorului, deoarece afectează în mod direct patrimoniul acestuia prin obligarea la plata sumei pretinse de creditor. În acest fel, debitorul suferă prejudicii în condiţiile în care creanţa creditorului nu a fost suficient verificată şi analizată de către instanţă pe fondul cauzei.

Judecătoria Cluj-Napoca consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, procedura somaţiei de plată fiind o procedură specială în materia executării creanţelor, pe care legiuitorul a fost abilitat să o reglementeze conform atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, în ansamblul său, precum şi, în special, art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, şi aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008. Titlul ordonanţei a fost modificat prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, aceasta fiind în prezent intitulată „Ordonanţă de urgenţă privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti”. Textul art. 7 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă criticată are următorul cuprins:

- Art. 7 alin. (1): „Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge ia o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 3 zile înaintea termenului de judecată.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată şi art. 124 alin. (2) privind caracterul unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, atât în ansamblul său, cât şi asupra prevederilor art. 7, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, în ceea ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia judecătorul cererii de emitere a ordonanţei de plată se transformă într-o autoritate care încearcă să impună unei părţi să plătească înainte de a se efectua orice verificare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Prevederea legală criticată este în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Faptul că, potrivit aceluiaşi text de lege, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate nu înseamnă că acesta se antepronunţă, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 10 din actul normativ criticat dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată.

De asemenea, Curtea mai constată că ordonanţa de urgenţă criticată nu cuprinde dispoziţii contrare accesului liber la justiţie şi dreptului părţilor la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, instituie toate garanţiile procedurale pentru ca atât creditorul, cât şi debitorul să beneficieze de acestea. Într-adevăr, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 are în vedere necesitatea soluţionării cu operativitate a litigiilor comerciale, şi anume ca întreaga procedură referitoare la cererea privind creanţa de plată să nu poată depăşi 90 de zile de la data introducerii cererii creditorului. Însă faptul că ordonanţa de plată irevocabilă constituie titlu executoriu nu încalcă drepturile debitorului, care a avut posibilitatea să îşi formuleze apărările şi să administreze orice probă prin parcurgerea fazelor de judecată reglementate de actul normativ, precum şi prin posibilitatea formulării contestaţiei la executare, potrivit dreptului comun. În acest sens Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 992 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008.

Prin urmare, critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia ordonanţa de urgenţă, în ansamblul său, este neconstituţională, deoarece procedura „rapidă” şi „sumară” pentru emiterea ordonanţei de plată îngrădeşte accesul liber la justiţie şi nu asigură debitorului un proces echitabil, este neîntemeiată.

Nici critica autorului raportată la art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât ordonanţa de urgenţă criticată reglementează procedura recuperării pe cale judecătorească exclusiv a acelor creanţe care izvorăsc din contracte comerciale şi care sunt, în acelaşi timp, certe, lichide şi exigibile. În acest scop, Sa cererea privind creanţa de plată a preţului creditorul trebuie să anexeze, potrivit art. 6 alin. (2) din ordonanţă, înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Potrivit art. 9, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare, instanţa urmând să verifice dacă această contestaţie este întemeiată, iar art. 10 alin. (1) prevede că, în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată. Conform art. 13 alin. (1), împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. Din toate aceste texte de lege rezultă în mod evident că procedura ce face obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 se desfăşoară într-un cadru procesual menit să asigure toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-şi apăra interesele. Curtea s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 1.070 din 8 septembrie

2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2010, şi Decizia nr. 440 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, în ansamblul său, precum şi, în special, a art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială Orient Farm - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 19.923/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mat 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERULADM1NSSTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

 

ORDIN

privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Administraţiei şi Internelor

 

Având în vedere prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 58 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, precum şi ale art. 14 şi art. 16 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei si internelor emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se atribuie următoarele denumiri onorifice:

1. „Căpitan Marchiş Adrian” pentru Detaşamentul de Pompieri Baia Mare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş;

2. „General Moise Groza” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş.

(2) Se menţin următoarele denumiri onorifice:

1. „Profesor Aurelian Sacerdoţeanu” pentru Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică

2. „Pavel Zăgănescu” pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Boldeşti

3. „Vlad Ţepeş” pentru Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei

4. „Mihai Viteazul” pentru Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române

5. „General de divizie Constantin Anton” pentru Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti

6. „Anghel Saligny” pentru Unitatea Specială 72 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională Cernavodă

7. „General de brigadă Ion Bengliu” pentru Unitatea Specială 76 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţii Financiar-Bancare Bucureşti

8. „Alexandru cel Bun” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău

9. „Tomis” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa

10. „Matei Basarab” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti

11. „Fraţii Buzeşti” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova

12. „Glad Voievod” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara

13. „Regele Ferdinand I” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş

14. „Burebista” pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov

15. „Avram lan cu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba

16. „Basarab I” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş

17. „Ştefan cel Mare” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău

18. „General de brigadă Anton Beriescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor

19. „Gelu Voievod” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud

20. „General de brigadă Tudor Luchian” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani

21. „General de brigadă Gheorghe Praporgescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila

22. „General de brigadă Gheorghe Constantinescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău

23. „General de brigadă Vasile Zorzor” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin

24. „General de brigadă Barbu Pârâianu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi

25. „Gheorghe Doja” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna

26. „Mircea cel Bătrân” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa

27. „Alexandru Vaida Voevod” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj

28. „Mihail Kogălniceanu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa

29. „Minai Bravul” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj

30. „General de divizie Alexandru Cernat” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi

31. „General de divizie Ştefan Ştefănescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu

32. „Tudor Vladimirescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj

33. „Decebal” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara

34. „General de brigadă Nicolae Condeescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa

35. „Pintea Viteazul” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş

36. „General de divizie Cleante Davidoglu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi

37. „Colonel Sabin Motora” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mureş

38. „General de brigadă Constantin Stavăr” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ

39. „General de Corp de Armată Constantin Dimitrescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt

40. „Colonel Alexandru Enescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova

41. „General de brigadă Ioniţă Borşan” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare

42. „Menumorut Voievod” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj

43. „General de brigadă Mihail Rasty” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu

44. „Bogdan Vodă” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava

45. „General de brigadă Ion Bunoaica” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman

46. „Mareşal Alexandru Averescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea

47. „General de brigadă Mihail Racoviţă” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui

48. „General de brigadă Ştefan Buterez” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea

49. „General de divizie Eracle Nicoleanu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea

50. „Regele Carol I” pentru Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Sinaia

51. „Doctor Aurel Greblea” pentru Centrul Chinologic Sibiu şi patronul spiritual Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

52. „Vasile Lascăr” pentru Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina

53. „Avram Iancu” pentru Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Oradea.

Art. 2. - (1) Se stabilesc următoarele zile aniversare:

1. Ziua Centrului Naţional SIS în data de 15 noiembrie

2. Ziua paşaportului românesc în data de 19 martie

3. Ziua permisului de conducere românesc în data de 11 octombrie

4. Ziua Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate în data de 1 aprilie

5. Ziua Unităţii Speciale 76 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţii Financiar-Bancare în data de 15 mai

6. Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în data de 26 iulie

7. Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna în data de 1 noiembrie.

(2) Se menţin următoarele zile aniversare:

1. Ziua Arhivelor Naţionale în data de 31 octombrie

2. Ziua Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor în data de 1 august

3. Ziua Centrului Chinologic Sibiu în data de 4 martie

4. Ziua Direcţiei Generale Anticorupţie în data de 30 mai

5. Ziua Oficiului Român pentru Imigrări în data de 7 aprilie. Art. 3. - (1) Cu ocazia zilelor aniversare, structurile pot

organiza, în limita fondurilor prevăzute în bugetul propriu, activităţi festive, sesiuni de comunicări ştiinţifice, mese rotunde, lansări de carte, expoziţii, vernisaje şi alte asemenea acţiuni de promovare a rolului şi imaginii instituţiei pe plan naţional şi internaţional.

(2) în fiecare an, la datele aniversare, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor pot acorda recompense personalului propriu, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 4. - (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin. Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 373/2007 pentru stabilirea Zilei aniversare a Oficiului Român pentru Imigrări, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2008, şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 60/2011 pentru stabilirea zilei aniversare a Direcţiei Generale Anticorupţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2011, se abrogă.

 

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Căbulea Ioan-Nicolae,

secretar de stat

Contrasemnează:

Ministrul delegat pentru administraţie,

Victor Paul Dobre

 

Bucureşti, 17 iulie 2012.

Nr. 176.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢI

 

ORDIN

pentru acreditarea în domeniul transplantului a unităţilor sanitare care pot efectua activităţi de bănci de ţesuturi şi/sau celule umane, respectiv de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane în scop terapeutic

 

Văzând Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 581 din 9 iulie 2012 şi Referatul de aprobare al Direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică nr. 2.306 din 13 iulie 2012,

având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acreditează pentru activitatea de bănci de celule reproductive umane şi utilizatori de celule reproductive următoarele unităţi sanitare:

1. Societatea Comercială „Biogenesis” - S.R.L. Bucureşti;

2. Clinica Genesys - S.R.L. Bucureşti;

3. Genesys Fertility Center Bucureşti;

4. Societatea Comercială Clinica Medicală „Gynera” - S.R.L. Bucureşti;

5. Societatea Comercială „Dacia International Medical” - S.R.L. Bucureşti - Departamentul de medicină materno-fetală;

6. Hyperclinica Med Life Bucureşti - Departamentul de medicină materno-fetală;

7. Societatea Comercială Centrul Medical „Med New Life” - S.R.L. Bucureşti - Departamentul de fertilizare in vitro;

8. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti - Laboratorul de Reproducere Umană Asistată;

9. Promed System - S.R.L. Bucureşti - Departamentul de fertilizare in vitro;

10. Societatea Comercială „GenerisMed”-S.R.L. Bucureşti - Departamentul de fertilizare in vitro;

11. Societatea Comercială „Life Line Medical Center” - S.R.L. Bucureşti;

12. Societatea Comercială „Gynatal” - S.R.L. Timişoara;

13. Societatea Comercială Policlinica Athena - S.R.L. - Departamentul de fertilizare in vitro;

14. Societatea Comercială „Vivamed” - S.R.L. Braşov;

15. Societatea Comercială „Euromaterna” - S.A. Constanţa - Departamentul de fertilizare in vitro;

16. Societatea Comercială HIT-MED - S.R.L. - Centrul Medical HIT-MED, Craiova;

17. Societatea Comercială „New Life BM” - S.R.L. laşi;

18. Societatea Comercială „Clinica Polisano” - S.R.L. Sibiu;

19. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - Secţia clinică de obstetrică-ginecologie l (Centrul de asistenţă a reproducerii).

Art. 2. - Se acreditează pentru activitatea de bănci de celule stern hematopoietice din sângele placentar, mostre de sânge din cordonul ombilical, mostre de ţesut din cordonul ombilical şi/sau celule stern mezenchimale din ţesutul cordonului ombilical următoarele unităţi sanitare:

1. Societatea Comercială „Biogenis” - S.R.L. Bucureşti;

2. Societatea Comercială „CBC Laboratories” - S.A. Cluj-Napoca, punct de lucru Cluj-Napoca;

3. Societatea Comercială „CBC Laboratories” - S.A. Cluj-Napoca, punct de lucru Otopeni;

4. Societatea Comercială „FreezeLife” - S.R.L. Baloteşti - bancă de celule stern;

5. Societatea Comercială „Stern Cells Bank” - S.R.L. Timişoara - bancă de celule stern;

6. Societatea Comercială „Stern Life Bank”-S.A. Bucureşti - bancă de celule stern;

7. Societatea Comercială „Steam Health Unirea” - S.A. Bucureşti.

Art. 3. - (1) Acreditarea unităţilor sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, ca urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţilor acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 4. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unităţile sanitare vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă art. 1 pct. 1-30 şi 33 şi art. 22 pct. 1-12, 14, 16-21, şi 27 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.009/2010 privind acreditarea unităţilor sanitare care pot efectua activităţi de bănci de ţesuturi şi/sau celule umane, de utilizator de ţesuturi şi/sau celule umane, respectiv de transplant de ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 13 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Vasile Cepoi

 

Bucureşti, 13 iulie 2012.

Nr. 712.

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DENTIŞTI DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL MEDICILOR DENTIŞTI DIN ROMÂNIA

 

DECIZIE

privind aprobarea competenţelor medicului specialist şi ale medicului primar în protetica dentară

În temeiul art. 500, 502 şi 525 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România adoptă următoarea decizie:

Art. 1. - Se aprobă competenţele medicului specialist şi ale medicului primar în protetica dentară, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea !.

 

Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România,

Ecaterina Ionescu

 

Bucureşti, 30 iunie 2012.

Nr. 57.

 

ANEXĂ

 

Competenţele medicului specialist şi ale medicului primar în protetica dentară

 

1. Consultaţia de specialitate, inclusiv consult oncologic preventiv

2. Elaborarea diagnosticului şi a planului de tratament

3. Proceduri de pregătire pre- şi pro-protetică a câmpului protetic

4. Planificarea şi aplicarea conceptelor ocluzale în realizarea protezărilor fixe şi mobilizabile în cazuri clinice complexe

5. Realizarea protezării provizorii fixe în cazuri clinice complexe

6. Aplicarea tehnicilor de amprentare moderne implicate în algoritmul de protezare fixă pe dinţi naturali şi pe implanturi

7. Aplicarea diferitelor tipuri de preparări în cazuri clinice complexe (protezare metalo-ceramică, protezări integral ceramice, punţi colate)

8. Înregistrarea relaţiilor mandibulo-craniene în cazurile complexe de leziuni odontale şi edentaţie parţială redusă cu ajutorul arcurilor faciale şi transferul în laborator al datelor pe articulatoare semiadaptabile şi total adaptabile

9. Prepararea şi realizarea componentei protetice fixe din cadrul unor tratamente mixte fixe-mobilizabile

10. Corelarea etapelor clinice cu etapele tehnologice în cazurile clinice complexe ce necesită protezare fixă

11. Realizarea protezării provizorii mobilizabile în cazuri clinice complexe

12. Conceperea designului protezei parţiale mobilizabile scheletate cu sisteme speciale de menţinere, sprijin şi stabilizare în cazuri clinice complexe

13. Înregistrarea relaţiilor mandibulo-craniene în cazurile complexe de edentaţie cu ajutorul arcurilor faciale şi transferul în laborator al datelor pe articulatoare semiadaptabile şi total adaptabile

14. Corelarea etapelor clinice cu fazele tehnologice pentru diferitele tipuri de protezări mobilizabile care implică telescoparea, coroanele frezate, galvanoformarea

15. Aplicarea procedurilor terapeutice implicate în algoritmul clinico-tehnologic de realizare a protezărilor totale în cazuri clinice complexe

16. Aplicarea tehnicilor de căptuşire/rebazare a protezelor mobilizabile

17. Tehnici de realizare a restaurărilor protetice pe implanturi dentare

18. Elaborarea protocolului terapeutic integrat, interdisciplinar, al cazurilor particulare de edentaţie

19. Tratamentul protetic la copil şi adolescent

20. Aplicaţii clinico-tehnologice de reabilitare a pierderilor de substanţă mici şi medii în cazuri clinice cu patologie complexă

21. Algoritmul clinico-tehnologic al restaurărilor protetice pe implanturi

22. Realizarea algoritmului terapeutic protetic al pacienţilor cu patologie complexă, asociată şi multidisciplinară

23. Efectuarea şi interpretarea examenului radiologie şi imagistic în medicina dentară. Competenţele care aparţin medicului stomatolog/medicului dentist nu pot fi anulate unui absolvent de medicină dentară care urmează o specializare în chirurgie dento-alveolară, chirurgie oro-maxilo-facială, ortodonţie şi ortopedie dento-facială, protetică, parodontologie, endodonţie.

Pentru toate specialităţile, inclusiv pentru medicul stomatolog/dentist, competenţele recunoscute de Ministerul Sănătăţii pe diverse arii de specialitate conferă drepturile legale în vigoare.

Stagiul de doctorat în ştiinţe medicale nu se consideră modul de pregătire în rezidenţiat, conform art. 11 alin. (4) din Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii si al ministrului educaţiei, cercetării si tineretului nr. 1.141/1.386/2007.

Faţă de cele de mai sus, titlul de doctor în ştiinţe medicale nu se asimilează celui de medic specialist, în conformitate cu Adresa Ministerului Sănătăţii nr. VIII d/4.127 din 23 ianuarie 2008.

Cursurile de o zi, desfăşurate conform Regulamentului de educaţie medicală continuă al Colegiului Medicilor Dentişti din România, aprobat prin Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 58/2011 privind organizarea sistemului de educaţie medicală continuă pentru medicii dentişti şi pentru aprobarea Regulamentului de educaţie medicală continuă al Colegiului Medicilor Dentişti din România, cu completările ulterioare, nu reprezintă atestate de studii complementare (competenţe) şi nici nu pot fi asimilate cu acestea, potrivit Adresei Ministerului Sănătăţii nr. 112 din 7 ianuarie 2008.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.