MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 89/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 89         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 3 februarie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 1.547 din 6 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Decizia nr. 1.559 din 6 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare

 

Decizia nr. 1.588 din 13 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005

 

Decizia nr. 1.589 din 13 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Decizia nr. 1.605 din 15 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate

 

Decizia nr. 1.612 din 20 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 1.623 din 20 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.547

din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 11.339/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 212D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 11.339/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Şerban Simedrea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii de a se pronunţa asupra cererii de excludere din magistratură a unui judecător, cerere formulată de autorul excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 - „cu precădere art. II” - modifică art. 134 din Constituţie, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă judecătorească, prin secţiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Or, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii judecă doar 0,7% din sesizări şi admite doar 0,4% din totalul plângerilor primite de Consiliu.

Totodată, susţine că nu se poate modifica o lege organică pe calea unei ordonanţe de urgenţă.

De asemenea, arată că art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 modifică Legea fundamentală, prevăzând că împotriva soluţiei de clasare poate fi formulată contestaţie, or, potrivit Constituţiei, se poate formula recurs împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. În consecinţă, susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece partite nu au acces la instanţa prevăzută de Constituţie - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci numai magistraţii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece stabilirea procedurii răspunderii disciplinare a magistraţilor este atributul legiuitorului, iar posibilitatea oricărei persoane interesate de a formula contestaţie împotriva soluţiei de clasare la secţia Consiliului Superior al Magistraturii este în concordanţă cu prevederile art. 134 alin. (2) din Constituţie şi nu încalcă egalitatea în drepturi sau liberul acces la justiţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 126/2011. Mai mult, ca o garanţie, legea prevede că, în cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică şi dispune clasarea, rezoluţia respectivă se comunică persoanelor interesate, ce pot formula acţiune în contencios administrativ împotriva rezoluţiei de clasare.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanei judecate. Legea fundamentală stabileşte în art. 134 alin. (2) că, în materie disciplinară, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată. Prin urmare, este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea regulilor în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Faptul că dispoziţiile criticate se regăsesc într-o ordonanţă de urgenţă nu poate pune în discuţie problema constituţionalităţii acestora, de vreme ce printr-o ordonanţă de urgenţă se poate reglementa în domeniul legii organice, potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie.

În plus, în temeiul art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa stabilirii procedurii şi căilor de atac în faţa instanţelor judecătoreşti aparţine legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale

criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 36/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 134 privind atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.

Cu acel prilej, referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009, Curtea a constatat că şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece, astfel cum este prevăzut în preambulul actului normativ criticat, acesta a fost adoptat avându-se în vedere „necesitatea asigurării independenţei inspectorilor judiciari şi a eficientizării activităţii acestora, aspect semnalat în mod constant de Comisia Europeană cu ocazia evaluării progreselor realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare si verificare”, şi ţinându-se cont de faptul că „recent Consiliul Superior al Magistraturii a întreprins un important proces de recrutare de inspectori pentru Inspecţia judiciară, măsură care, însă, ar trebui dublată, în mod necesar, şi de o îmbunătăţire urgentă a cadrului legislativ în care Inspecţia judiciară îşi va desfăşura activitatea, având ca bază propunerile rezultate din experienţa aplicării în practică a reglementărilor în materie până în prezent”. Totodată, urgenţa reglementării a fost justificată de „imperativul menţinerii, pe cât posibil, a unui grad înalt de ocupare a posturilor vacante de conducere, pe calea extraordinară a delegării, până la ocuparea lor pe calea ordinară a concursului pentru promovarea în funcţii de execuţie şi, respectiv, de conducere”.

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea a statuat că art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 nu afectează regimul Consiliului Superior al Magistraturii - instituţie fundamentală a statului -, ci modifică dispoziţiile din Legea nr. 317/2004 referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători şi, respectiv, Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori, aşa cum s-a menţionat mai sus.

De altfel, cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin”.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, parţial, aceleaşi aspecte si având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natura să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de faţă.

Totodată, Curtea constată că reglementarea pe calea unei ordonanţe de urgenţă în domeniu nu este neconstituţională de vreme ce ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere prevăzute la art. 76 alin. (1), aşa cum este statuat în teza finală a art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală. Interdicţia Guvernului de a reglementa în domeniul legii organice se referă doar la ordonanţele simple, iar nu la ordonanţele de urgenţă, astfel cum reiese din art. 115 alin. (1) din Constituţie.

Cât priveşte critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii prin faptul că părţile nu au acces la instanţa prevăzută de Constituţie - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci numai magistraţii, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, iar potrivit alin. (3) din acelaşi text constituţional, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, părţile - magistratul sancţionat disciplinar şi Consiliul Superior al Magistraturii - pot formula recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 11.339/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.559

din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare, excepţie ridicată de Veronica Varan în Dosarul nr. 7.327/285/2010 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 639D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.327/285/2010, Tribunalul Suceava - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta pârâtă Veronica Varan într-o cauză având ca obiect recursurile declarate împotriva Sentinţei civile nr. 373 din 21 ianuarie 2011, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecată sunt neconstituţionale, deoarece limitările aduse dreptului de acces la justiţie pot fi făcute doar printr-o lege ori un act asimilat legii. Astfel, orice ordonanţă de urgenţă a Guvernului care stabileşte anumite limite în exercitarea libertăţii de acces la justiţie, indiferent dacă aceste limitări sunt sau nu sunt rezonabile, este neconstituţională, contravenind art. 115 din Constituţie.

Tribunalul Suceava - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 nu afectează drepturile şi libertăţile garantate prin Legea fundamentală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că normele legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală, care garantează accesul liber la justiţie, finalitatea acestui text fiind aceea de a crea condiţii mai bune pentru valorificarea acestui drept. Totodată, menţionează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 70/2011, iar actul normativ criticat a devenit, ca efect al aprobării, act cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea sa de către Guvern. Invocă în acest sens Decizia nr. 95/2006, prin care Curtea Constituţională a statuat că „ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege”. În plus, Legea nr. 70/2011 a fost adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare şi în dispozitivul acesteia, îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 16 decembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 70/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 6 iunie 2011.

Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că, în realitate, autorul acesteia critică şi dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. IV: „Termenul prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2012.”;

- Art. V: „Termenul prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, de la care se aplică dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecată, se prorogă până Ia data de 1 ianuarie 2012.”

- Art. 136 din Legea nr. 304/2004, la care face referire textul de lege criticat, are următorul cuprins: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, atribuţiile Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor vor fi preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

Dispoziţiile art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, la care se referă dispoziţiile de lege criticate, au următorul cuprins: „Dispoziţiile prezentei legi privind înregistrarea şedinţelor de judecată, precum şi cele privind numirea la birourile de informare şi relaţii publice a absolvenţilor unei facultăţi de jurnalistică sau a specialiştilor în comunicare se aplică de la 1 ianuarie 2010.

În concluzie, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010, privind înregistrarea şedinţelor de judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 1.179 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că ordonanţa de urgenţă în discuţie prorogă unele termene în vederea unei bune administrări a justiţiei ca serviciu public, ţinând seama, aşa cum rezultă din motivarea acestei ordonanţe, de gravele consecinţe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenţei suportului tehnic necesar şi care ar putea fi invocate în cadrul proceselor pe rolul instanţelor de judecată, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare este neîntemeiată.

Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 115 din Constituţie, pe calea unei ordonanţe de urgenţă se pot reglementa norme care ţin de domeniul legii organice, iar, pe de altă parte, dispoziţiile de lege criticate nu constituie norme de organizare judecătorească referitoare la compunerea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, ci reguli de procedură propriu-zisă, art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, făcând parte din titlul I „Dispoziţii generale”, cap. III intitulat „Dispoziţii generale privind procedura judiciară”.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cu privire la dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010, raportate la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public (a se vedea în acest sens Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009).

Curtea reţine că ordonanţa criticată a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - „ţinându-se seama de faptul că diminuarea dezechilibrelor existente şi menţinerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice”, fiind necesar a se continua „eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2011”, şi avârdu-se în vedere „necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, condiţie sine qua non pentru menţinerea acordurilor cu organismele financiare internaţionale”.

Curtea constată, pe de o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa sa, iar, pe de altă parte, că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea constată că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare nu afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi nici drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. De altfel, cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează”, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin.

În final, Curtea reţine că aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare prin Legea nr. 70/2011 nu poate avea relevanţă în examinarea constituţionalităţii extrinseci a acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466, din 7 iulie 2009, şi Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011), aprobarea prin lege a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului nu poate acoperi un eventual viciu de neconstituţionalitate extrinsecă al acesteia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV şi art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2010 privind unele măsuri financiar-bugetare, excepţie ridicată de Veronica Varan în Dosarul nr. 7.327/285/2010 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.588

din 13 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, excepţie ridicată de Cecilia Popa în Dosarul nr. 2589.1/291/2008 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 694D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005. Cu privire la celelalte dispoziţii de lege, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a acestora este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2589.1/291/2008, Tribunalul Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005. Excepţia a fost ridicată de recurenta Cecilia Popa într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de aceasta împotriva Sentinţei civile nr. 1.281 din 15 aprilie 2010 a Judecătoriei Roman.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit dispoziţiilor constituţionale invocate, orice norme ce privesc organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti trebuie reglementate prin lege organică. Or, regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti este unul din principalele instrumente de reglementare a organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti. Astfel, art. 139 din Legea nr. 304/2004 deleagă - în mod neconstituţional - competenţele de reglementare şi de legiferare din sarcina Parlamentului în cea a Consiliului Superior al Magistraturii. Prin cele două texte de lege criticate, întreaga activitate de legiferare a organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti iese de sub controlul suveran al Parlamentului, dându-se competenţe exclusive Consiliului Superior al Magistraturii, a cărui participare ar trebui să fie doar consultativă în acest domeniu. Prin Hotărârea nr. 38/2009, Consiliului Superior al Magistraturii s-a considerat dezlegat în a emite şi dispoziţii privind procedura de judecată. Astfel, dispoziţiile criticate dau posibilitatea înfrângerii dispoziţiilor art. 24 din Codul de procedură civilă şi au prilejuit desemnarea nelegală a unui judecător incompatibil să soluţioneze cauza în rejudecare după casare, magistrat sancţionat deja pentru încălcarea drepturilor procesuale, şi anume prin casarea primei sale hotărâri pronunţate în cauză.

Tribunalul Neamţ - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Faptul că adoptarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a fost acordată prin Legea nr. 317/2004 nu înseamnă încălcarea dispoziţiilor constituţionale care prevăd că organizarea instanţelor judecătoreşti se reglementează prin lege organică. Legea nr. 304/2004 cuprinde o serie de dispoziţii care reglementează principiile organizării judiciare, accesul la justiţie, dispoziţii generale privind procedura judiciară, dar şi aspecte concrete referitoare la instanţele judecătoreşti, compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor, paza instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor şi protecţia magistraţilor, gestiunea economico-financiară şi administrativă a instanţelor şi parchetelor. Însă, există şi alte aspecte ale organizării administrative care, dat fiind caracterul lor concret, se adoptă prin regulament de ordine interioară, în baza legii, dar fără a intra în conflict cu normele constituţionale.

Referitor la Hotărârea nr. 38/2009 a Consiliului Superior al Magistraturii, instanţa reţine că aceasta nu încalcă normele constituţionale şi nu interferează în niciun mod cu Codul de procedură civilă şi că situaţia de incompatibilitate se apreciază în raport cu dispoziţiile art. 24 din Codul de procedură civilă, iar nu cu hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece stabilesc conţinutul Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi anumite atribuţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, fiind adoptate cu respectarea art. 134 alin. (4) din Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009, arată că acest act nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a acestei hotărâri este inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, ale art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 3 februarie 2009.

Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 38 din Legea nr. 317/2004: „(1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi alte regulamente şi hotărâri prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, şi în Legea nr. 304/2004, republicată.

(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii asigură publicarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi a regulamentelor prevăzute la alin. (1) în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti.

(4) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei, în cazurile prevăzute de lege.

(5) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei.

(6) Consiliul Superior al Magistraturii elaborează anual un raport privind starea justiţiei şi un raport privind activitatea proprie, pe care le prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României până la data de 15 februarie a anului următor şi le publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii, „i

- Art. 139 din Legea nr. 304/2004: „(1) Prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se stabilesc:

a) organizarea administrativă a curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate şi a judecătoriilor;

b) modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii;

c) atribuţiile preşedinţilor, vicepreşedinţilor, judecătorilor inspectori, preşedinţilor de secţii, ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii de personal;

d) organizarea şi modul de desfăşurare a activităţii colegiilor de conducere ale instanţelor judecătoreşti şi a adunărilor generale ale judecătorilor;

e) vacanţa judecătorească;

f) modul de organizare, funcţionarea şi atribuţiile compartimentelor auxiliare de specialitate;

g) modul de organizare, funcţionarea şi atribuţiile departamentului economico-financiar şi administrativ.

(2) Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se elaborează de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Ministerul Justiţiei şi se aprobă prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 s-a modificat art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: „Cauzele trimise spre rejudecare după desfiinţare/casare revin la completul iniţial învestit. Dispoziţiile art. 98 se aplică în mod corespunzător în situaţia existenţei unui caz de incompatibilitate.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste norme contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. l) privind reglementarea domeniilor legii organice, raportate la art. 134 alin. (4), potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Prin urmare, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a acesteia este inadmisibilă.

Întrucât excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 era contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa - În temeiul alin. (6) din acelaşi text de lege - trebuia să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale referitoare la acest act.

2. Cu privire la dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 317/2004, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 620 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora. Cu acel prilej, Curtea a statuat că aceste dispoziţii, care reglementează anumite atribuţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, nu contravin dispoziţiilor art. 134 din Constituţie, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei, ci, dimpotrivă, sunt adoptate cu respectarea art. 134 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.

Întrucât critici le de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

3. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 304/2004, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că aceste dispoziţii de lege deleagă în mod neconstituţional competenţele de reglementare şi de legiferare din sarcina Parlamentului în cea a Consiliului Superior al Magistraturii sunt neîntemeiate.

Astfel, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia unica autoritate legiuitoare a ţării este Parlamentul, acesta a adoptat Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, lege organică ce reglementează organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. I) din Constituţie.

Potrivit art. 139 din Legea nr. 304/2004, prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se stabileşte, printre altele, organizarea administrativă a curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate şi a judecătoriilor.

În concluzie, Curtea constată că Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu conţine dispoziţii normative referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, astfel încât dispoziţiile de lege criticate care dau în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. I) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 38/2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, excepţie ridicată de Cecilia Popa în Dosarul nr. 2589.1/291/2008 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 139 din Legea nr. 304J2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.589

din 13 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Valentin Trif în Dosarul nr. 10.698/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 702D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.698/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul Valentin Trif într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 1.188 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins solicitarea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate instituie o vădită inegalitate în drepturi între procurorii DIICOT sau DNA care au fost numiţi în aceste structuri înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009 şi cărora li s-a recunoscut, prin hotărâre judecătorească, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii numiţi, în aceleaşi condiţii, ulterior intrării în vigoarea acestui act normativ, cărora nu li se mai recunoaşte acest grad profesional. Astfel, la revenirea în funcţia din care au plecat la numirea la DIICOT sau DNA, unii dintre procurori îşi păstrează gradul profesional astfel dobândit, iar ceilalţi revin la gradul profesional anterior. Prin urmare, se creează o inegalitate în faţa legii între categorii socioprofesionale cu acelaşi statut şi aflate în acelaşi tip de raport juridic cu statul, inegalitate care constituie o discriminare socioprofesională, contrară Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Mai susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate că prevederile de lege criticate încalcă şi „principii şi drepturi asimilate celor constituţionale”, consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Tratatul de la Lisabona şi principiile de drept. Astfel, prin reglementarea criticată se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, predictibilitatea procesului legislativ şi normele de drept, precum şi principiul drepturilor câştigate.

În condiţiile în care legiuitorul nu putea prevedea aceste probleme, noua reglementare trebuia să aibă drept scop şi rezultat armonizarea întregii condiţii juridice a acestora, în scopul reglementării corespunzătoare a situaţiilor juridice diferite deja născute, fără a se aduce atingere drepturilor câştigate, respectând principiile sus-menţionate. Astfel, consideră că nu în caracterul temporar sau definitiv al dobândirii gradului profesional de execuţie stă soluţia acestor probleme.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât soluţia legislativă criticată a urmărit a da eficienţă regulii conform căreia promovarea în grad profesional a magistraţilor, în general, şi a procurorilor, în particular, se face numai prin concurs, organizat în condiţiile legii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, prevederi introduse prin articolul unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată prin Legea nr. 385/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 18 decembrie 2009, având următorul cuprins:

- Art. 87 alin. (91): „De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 545 din 24 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, anterior emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, la data încetării activităţii la DIICOT sau DNA, procurorii obţineau recunoaşterea gradului profesional de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional, inechitate înlăturată prin introducerea prevederilor de lege criticate, potrivit cărora, de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul DNA îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii.

Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.) Or, procurorii care nu au urmat procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional, dar care au lucrat o perioadă în cadrul DIICOT sau DNA şi li s-a recunoscut, pe acea perioadă, gradul profesional corespunzător acestor structuri, nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care au urmat procedurile de concurs pentru avansarea în grad profesional, potrivit legii.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).

Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei), ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite.

Astfel, susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că dispoziţiile de lege criticate creează discriminări faţă de magistraţii care, părăsind structurile specializate (DIICOTsau DNA) înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, şi-au păstrat gradul profesional şi salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au fost primite, deoarece, dimpotrivă, dispoziţiile de lege criticate au fost introduse tocmai pentru a elimina inechităţile din sistem.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Valentin Trif în Dosarul nr. 10.698/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.605

din 15 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, excepţie ridicată de municipiul Oneşti, prin primar, în Dosarul nr. 123/32/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 759D/2011.

La apelul nominal răspunde consilierul juridic Alice Cristina Luca pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, întrucât dispoziţiile criticate obligă autorităţile locale să suporte cheltuieli suplimentare, constând în diferenţa dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2011 s-a modificat Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006, iar diferenţa de preţ va fi asigurată din bugetele locale.

Având cuvântul în replică, consilierul juridic al autorului excepţiei de neconstituţionalitate arată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2011 este un argument în plus pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 60/2011 din 15 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 123/32/2011, Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şl fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de municipiul Oneşti, prin primar, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a Deciziei nr. 397 din 25 noiembrie 2010 privind stabilirea preţului local de referinţă pentru municipiul Oneşti, emise de

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă art. 120 din Constituţie, deoarece obligă autorităţile locale să suporte din bugetele locale sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă, după acordarea sumelor de la bugetul de stat, fără a lua în considerare voinţa exprimată de către organele deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale prin actele normative de autoritate specifice. Astfel, arată că la stabilirea preţului local de referinţă prin Decizia nr. 397/2010 s-a avut în vedere şi subvenţia unitară propusă de autoritatea administraţiei publice locale prin actul de autoritate, însă art. 6 din această decizie prevede ca suma efectiv alocată să fie recalculată în funcţie de suma prevăzută în bugetul de stat cu acest scop. Or, principiul autonomiei locale se fundamentează pe existenţa unui patrimoniu propriu, care este administrat şi gestionat de către autorităţile alese ale administraţiei publice locale. Patrimoniul de care dispune fiecare colectivitate din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale constituie baza economică necesară rezolvării în mod autonom a treburilor publice locale, el reprezentând atât sursa de venit a colectivităţilor locale, cât şi mijlocul de garantare a creditelor ce sunt necesare acestei colectivităţi. Prin dispoziţiile de lege criticate se instituie O obligaţie suplimentară în sarcina autorităţilor locale, contrară prevederilor constituţionale, de a suporta diferenţa de preţ dintre suma maximă şi suma efectiv alocată de la bugetul de stat pentru compensarea combustibilului utilizat la producerea energiei termice furnizate populaţiei, ceea ce constituie o încălcare evidentă a principiului autonomiei locale, obligând astfel comunităţile la efectuarea unui efort financiar nedeterminat şi greu de suportat în condiţiile de criză economică.

Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, sintagma „în condiţiile legii” folosită de art. 3 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, în definirea noţiunii de „autonomie locală”, conduce la concluzia că principiul autonomiei locale nu are un caracter absolut, existând posibilitatea de a fi limitat prin lege.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în raport cu noile prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 36/2006, în condiţiile în care prin modificările intervenite asupra acestui act normativ a fost schimbat întregul sistem prin care costurile combustibililor utilizaţi pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei erau suportate de la bugetul de stat, iar în situaţia în care autorităţile administraţiei publice locale nu efectuează plata furnizorilor de energie termică potrivit programului aprobat prin buget, direcţiile generale ale finanţelor publice alocă bugetelor locale cotele defalcate din impozitul pe venit, cuvenite acestora, potrivit legii, pentru achitarea acestor obligaţii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din sentinţa de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 14 august 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 483/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 27 decembrie 2006.

La data sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 aveau următorul cuprins: „Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura din bugetele locale sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă, după acordarea sumelor de la bugetul de stat, potrivit alin. (1), dar nu mai puţin de 10% din valoarea costurilor totale.”

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, prin care a fost modificat titlul ordonanţei, având următorul cuprins: „Ordonanţă privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei”, iar art. 4 s-a abrogat.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Aşadar, se observă că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al Deciziei nr. 397 din 25 noiembrie 2010 privind stabilirea preţului local de referinţă pentru municipiul Oneşti, emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, decizie a cărei anulare constituie obiectul cauzei de contencios administrativ în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

În concluzie, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 120, potrivit cărora „administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”. De asemenea, autorul excepţiei invocă prevederile art. 4 şi 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele;

Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura din bugetele locale sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă, după acordarea sumelor de la bugetul de stat.

Curtea reţine că art. 120 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul autonomiei locale ca principiu de bază al administraţiei publice locale, a fost analizat şi interpretat în jurisprudenţa sa, după cum urmează.

Prin Decizia nr. 566 din 20 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, Curtea a statuat că principiul autonomiei locale nu include şi absolvirea autorităţilor administraţiei publice locale de la obligaţia respectării legilor cu caracter general şi valabilitate pe întreg teritoriul ţării. Totodată, prin Decizia nr. 1.162 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 9 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că autonomia publică locală, astfel cum este definită prin legea specială, respectiv Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, în cuprinsul art. 3, constă în dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, Curtea a reţinut că principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor egale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor egale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale.

Prin urmare, critica referitoare la încălcarea principiului autonomiei locale este neîntemeiată.

Cât priveşte critica referitoare la prevederile art. 4 şi 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 3 pct. 1 din acest act, conceptul de „autonomie locală” este reglementat ca „dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”.

Prin urmare, subzistă argumentele potrivit cărora activitatea autorităţilor publice locale trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul Ie-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora.

Având în vederea toate aceste argumente, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, excepţie ridicată de municipiul Oneşti, prin primar, în Dosarul nr. 123/32/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.612

din 20 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţional itate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicata de Ana-Lenuţa Cofar si Liviu Cofar în  Dosarul nr. 2.812/177/2009 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 72D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorii acesteia solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia penală nr. 577/R din 29 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.812/177/2009, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Ana-Lenuţa Cofar şi Liviu Cofar cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă plângerea împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât permit procurorului care a efectuat acte de urmărire penală şi a emis rezoluţia atacată în faţa judecătorului să pună concluzii în cadrul procedurii reglementate de art. 2781 din Codul de procedură penală. Inexistenţa unei incompatibilităţi într-o atare situaţie conduce la alterarea actului de justiţie, liberul acces fiind îngrădit de interesele, sub orice formă, ale procurorului, care, după ce s-a pronunţat asupra cauzei, participă la constituirea instanţei. Consideră că sunt evidente interesele personale şi/sau profesionale ale respectivului procuror în menţinerea, prin hotărârea judecătorului, a rezoluţiei atacate.

Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că autorii excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită o extindere a cauzelor de incompatibilitate a procurorului, aspect care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 199/2008.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 49 alin. 2, modificat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006: „Dispoziţiile privind cezurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 alin. 1 lit. b) - i) şi alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţă.”;

- Art. 48 alin. 1 lit. d): „Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă: [...] d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată.”;

- Art. 2781 alin. 5, modificat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006: „La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate, în sensul reglementării incompatibilităţii procurorului care a emis rezoluţia sau ordonanţa atacată în faţa judecătorului în a pune concluzii în cadrul procedurii reglementate de art. 2781 din Codul de procedură penală. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. 2 cu referire la art. 48 alin. 1 lit. d) şi art. 2781 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ana-Lenuţa Cofar şi Liviu Cofar în Dosarul nr. 2.812/177/2009 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.623

din 20 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Peter Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltăn - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, excepţie ridicată de Jane Mitroi în Dosarul nr. 10.494/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 785D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 786D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Marin Buldur în Dosarul nr. 10.493/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 786D/2011 la Dosarul nr. 785D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 a fost adoptată cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 115 din Constituţie şi respectă principiul autonomiei locale. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 1 iunie 2011, pronunţate în dosarele nr. 10.494/63/2010 şi nr. 10.493/63/2010, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Jane Mitroi într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a Deciziei nr. 8 din 19 august 2010 prin care a fost eliberat din funcţia de agent comunitar şi de reclamantul Marin Buldur într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a Deciziei nr. 19 din 19 august 2010 prin care a fost eliberat din funcţia de agent comunitar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, ale art. 120 referitoare la principiile de bază ale administraţiei publice locale, ale art. 121 referitoare la autorităţile comunale şi orăşeneşti şi ale art. 122 referitoare la consiliul judeţean, deoarece le-au fost încălcate drepturi constituţionale.

Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă argumentarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.105 din 21 septembrie 2010.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu aduce nici un argument în susţinerea neconstituţionalităţii, enumerând doar dispoziţii le Constituţiei cu care textele de lege criticate ar intra într-o pretinsă contradicţie.

Prin urmare, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă fată de dispoziţiile ari:. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2008 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, ale art. 120 referitoare la principiile de bază ale administraţiei publice locale, ale art. 121 referitoare la autorităţile comunale şi orăşeneşti şi ale art. 122 referitoare la consiliul judeţean.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege criticate, constatând că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

Astfel, prin Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 8 octombrie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 şi a constatat că acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi de autorii excepţiei în prezenta cauză.

Cu acel prilej, Curtea a statuat următoarele:

I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea a constatat că, în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă criticate, existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi urgenţa acesteia sunt justificate de Guvern. Având în vedere jurisprudenţa sa, cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicaţiile financiare legate de modificările legislative adoptate, în situaţia dată, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate Astfel, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu aduce atingere dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, îndeplinind exigenţele urgenţei şi ale situaţiei extraordinare.

II. Pentru a constata aplicabilitatea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie în cauza dedusă judecăţii, instanţa constituţională este chemată să aprecieze dacă instituţiile vizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 reprezintă instituţii fundamentale ale statului, pe de o parte, şi dacă modificările operate prin noua reglementare afectează regimul acestor instituţii.

În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea a apreciat că natura autorităţilor administraţiei publice locale (consiliile locale,

primarii şi consiliile judeţene) de instituţii fundamentale ale statului este deopotrivă subliniată de statutul constituţional al acestora, consacrat de art. 120-122 - Administraţia publică locală, precum şi de faptul că organizarea şi funcţionarea sa, adică regimul său juridic, se reglementează, potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie, prin lege organică.

Referitor la cel de-al doilea aspect, Curtea a observat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, „Prezenta lege reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale”, stabilind, în art. 2 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, că „Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit”.

Or, din analiza întregului conţinut al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, Curtea nu a putut reţine că acest act normativ aduce vreo modificare Legii nr. 215/2001, neafectând în niciun sens, fie el pozitiv sau negativ, regimul autorităţilor publice locale, reprezentate de consilii locale, primari sau consilii judeţene. Modificările operate se limitează la modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi la stabilirea unor măsuri financiare de natură a spori disciplina financiară, predictibilitatea şi transparenţa execuţiei bugetare la nivelul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cu impact direct asupra arieratelor înregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent şi a cheltuielilor bugetare la nivelul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie referitor la interdicţia legiferării în domeniul regimului instituţiilor fundamentale ale statului prin ordonanţă de urgenţă.

III. În fine, referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 120-122 din Constituţie, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 respectă exigenţele constituţionale consacrate de prevederile art. 120-122 referitoare la principiul autonomiei locale.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, excepţie ridicată de Jane Mitroi în Dosarul nr. 10.494/63/2010 şi de Marin Buldur în Dosarul nr. 10.493/63/2010 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.