MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 842/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 842         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 13 decembrie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 775 din 25 septembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 819 din 4 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice

 

Decizia nr. 824 din 11 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţe de urgentă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 827 din 11 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 833 din 11 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.165. - Hotărâre privind aprobarea Acordului de concesiune de exploatare petrolieră în perimetrul P IX-11 Sudurău, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Blackstairs Energy Plc.

 

1.195. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 628/2009 privind unele măsuri de implementare a activităţilor prevăzute în programul de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap „Restructurarea instituţiilor de tip vechi destinate persoanelor adulte cu handicap şi crearea de servicii alternative de tip rezidenţial”

 

1.196 - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1. 133/2002privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.662. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind informaţiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului, prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăţi către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi informaţiile cuprinse în mesajul electronic de plăţi care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1. 801/2011

 

2.368/1.638/2.770. - Ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului muncii, familiei si protecţiei sociale pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Societăţii Comerciale METROM - S. A. Braşov, filială a Companiei Naţionale ROMARM - S. A.

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

248. - Decizie privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 88A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă si pentru cauze de proprietate intelectuală, conflicte de muncă si asigurări sociale privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 pronunţate la data de 22 februarie 2012 având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 775

din 25 septembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Tudorel Hărăbor în Dosarul nr. 199/189/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 423D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textele constituţionale şi internaţionale invocate în critica de neconstituţionalitate nu sunt incidente în cauză. De asemenea, arată că principiul legalităţii nu are conţinutul şi semnificaţia pe care le dă autorul excepţiei. Mai degrabă consideră că este avut în vedere principiul minimei intervenţii, ce decurge din principiul constituţional al proporţionalităţii. În ceea ce priveşte textele de lege criticate, însă, arată că reglementarea acestora e justificată de necesitatea apărării justiţiei, iar proporţia este evidentă, prin sancţiunile minime impuse.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 199/189/2011, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Excepţia a fost ridicată de Tudorel Hărăbor cu prilejul soluţionării recursului penal formulat împotriva Sentinţei penale nr. 519 din 3 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 199/189/2011.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate, care incriminează faptele de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor ori reîncadrarea în muncă a unui salariat, încalcă principiul legalităţii incriminării, deoarece transpun în materie penală mijloacele de constrângere deja existente în art. 5803 din Codul de procedură civilă pentru executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti având ca obiect contracte civile. Astfel, consideră că dispoziţiile penale criticate sunt inutile. În plus, aceste dispoziţii nu ţin cont de situaţia economico-financiară a angajatorului. Mai mult, se creează posibilitatea aplicării a două sancţiuni, una pecuniară şi alta penală pentru aceeaşi faptă. Cea mai gravă încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi a prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o constituie, însă, faptul că pedeapsa penală este prevăzută pentru încălcarea unor obligaţii ce îşi au izvorul într-un contract de muncă.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor de lege criticate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) , ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora:

- Art. 261: „Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă. „;

- Art. 262: „Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. „

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 148 din Constituţie referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, consideră că este încălcat art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea privării de libertate pentru datorii. De asemenea, având în vedere criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că acesta are în vedere şi prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie, referitoare la principiul legalităţii incriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principiul legalităţii incriminării - nullum crime sine lege, nulla poena sine lege şi nulla justitia sine lege - impune ca atât temeiul, cât şi condiţiile în care se aplică o pedeapsă penală să fie prevăzute de lege. Or, o astfel de cerinţă este îndeplinită de textele de lege criticate care sunt prevăzute în cadrul Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

De asemenea, Curtea constată că sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe constituţionale referitoare la reglementarea infracţiunilor şi a pedepselor penale.

Astfel, Legea nr. 53/2003 a fost adoptată în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, fiind astfel întrunite cerinţele art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.

Totodată, textele de lege criticate nu conţin reglementări contrare principiului neretroactivităţii legii civile, cu excepţia legii penale, mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Aspectele privind existenţa atât a unei răspunderi civile, cât şi a unei răspunderi penale, precum şi existenţa unor împrejurări de fapt care ar putea demonstra imposibilitatea executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti nu se circumscriu principiului legalităţii incriminării, reprezentând, de altfel, aspecte ce ţin de aplicarea legii, de competenţa instanţei de judecată.

în sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că aceste prevederi interzic, într-adevăr, lipsirea de libertate pentru incapacitatea de a îndeplini o obligaţie contractuală. În ceea ce priveşte textele de lege criticate, însă, situaţia avută în vedere este diferită. Astfel, sancţiunea vizează în primul rând nerespectarea caracterului definitiv şi executoriu al unei hotărâri judecătoreşti, fapt ce reprezintă o încălcare a autorităţii statului prin nerespectarea actului de justiţie. Obiectul litigiului de muncă referitor la obligaţiile ce incumbă angajatorului au, în acest context, doar un caracter subsidiar, ce justifică, mai degrabă, necesitatea unei reglementări de sine stătătoare în Codul muncii a infracţiunii cu caracter general reglementată de art. 271 din Codul penal.

Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 261 şi 262 din Codul muncii nu se circumscriu sferei prevederilor convenţionale amintite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 261 şi 262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Tudorel Hărăbor în Dosarul nr. 199/189/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 819

din 4 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. X pct. 2 şi art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Societatea Comercială Tribeca Distribuţie - S. R. L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15. 871/300/CV/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 716D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, introduse prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010, astfel că excepţia a devenit inadmisibilă. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XI din Legea nr. 202/2010 prin care a fost introdus art. 9 alin. (2) în Legea nr. 61/1991, devenit art. 8 alin. (2) în urma republicării actului normativ menţionat, apreciază că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3. 802 din 12 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 15. 871/300/CV/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. X pct. 2 şi art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Tribeca Distribuţie - S. R. L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins plângerea cu privire la un proces-verbal de constatare şi sancţionare a unor contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele de lege criticate elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la regimul circulaţiei pe drumurile publice, ceea ce aduce atingere dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Totodată, prin textele de lege criticate, se consacră norme discriminatorii, deoarece vor fi pronunţate hotărâri definitive şi irevocabile în cauzele care se aflau pe rolul instanţelor de judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată, în primă instanţă, plângerea contravenţională, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, care nu are semnificaţia, în toate cazurile, a accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De asemenea, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

Mai mult, prevederile legale criticate constituie norme de procedură, or, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) , ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare a Curţii, îl constituie prevederile art. X pct. 2 şi art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, introduse prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, introduse prin art. XI din Legea nr. 202/2010.

Curtea observă că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare. În prezent prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 se regăsesc, în urma renumerotării, în art. 8 alin. (2) din acest act normativ.

Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe, prin prezenta decizie, asupra art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, care au următorul cuprins:

- Art. 118 alin. (31) : „Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă”.

- Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991: „Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă. „

Autorul apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea reţine următoarele:

1. Ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, Curtea a constatat că prevederile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt neconstituţionale.

Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

Prin urmare, excepţia va fi respinsă ca devenită inadmisibilă, cazul de inadmisibilitate intervenind între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra acesteia.

2. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Curtea observă că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, din examinarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei rezultă că autorul acesteia a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deoarece nu a comunicat datele de identificare ale persoanei care a săvârşit o contravenţie prevăzută de acelaşi act normativ. Or, Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice are un alt conţinut normativ, fără ca, în acesta, să se regăsească fapta contravenţională săvârşită de autorul excepţiei.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [. . . ] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”, excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Societatea Comercială Tribeca Distribuţie - S. R. L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15. 871/300/CV/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 824

din 11 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Petrişor Virgil Florin în Dosarul nr. 13. 649/62/2010 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 250D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 607/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 13. 649/62/2010, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Petrişor Virgil Florin într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe civile.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (1) , art. 108 alin. (3) , art. 115 alin. (1) şi (5) şi cele ale art. 139 coroborate cu art. 61.

în acest sens, arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 au o forţă juridică inferioară Legii nr. 571/2003, care este o lege organică. Astfel, modificarea realizată prin această ordonanţă încalcă dispoziţiile art. 4 din Codul fiscal, potrivit cărora „prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia. Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege. „

Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) , ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010.

în susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 76 alin. (1) referitor la adoptarea legilor şi a hotărârilor, art. 108 alin. (3) referitor la actele Guvernului, art. 115 alin. (1) şi (5) referitor la delegarea legislativă şi cele ale art. 139 referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii coroborate cu art. 61 referitor la rolul şi structura Parlamentului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012, şi prin Decizia nr. 430 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012, a statuat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor ordonanţei în raport cu critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere necesitatea menţinerii deficitului bugetar în limitele stabilite şi realizării unui echilibru între nivelul veniturilor şi al cheltuielilor, în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele internaţionale, absolut necesare pentru asigurarea finanţării cheltuielilor publice şi a menţinerii încrederii investitorilor în climatul socioeconomic românesc şi ca urmare a faptului că nivelul veniturilor bugetare a fost profund afectat de criza economică şi financiară.

în ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 139 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută. Sintagma „numai prin lege” din cuprinsul prevederilor constituţionale ale art. 139 alin. (1) nu are o semnificaţie absolută, în sensul art. 73 din Constituţie.

A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ţine cont de realităţile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanţei parlamentare, să nu poată fi adoptate astfel de reglementări, în condiţiile prevederilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă.

Sintagma „numai prin lege” urmăreşte, aşadar, să interzică stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc. , sintagma nefiind aplicabilă în cazul adoptării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în acest domeniu.

în ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1) , Curtea a reţinut că, potrivit acestora, interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple, şi nu ordonanţele de urgenţă. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1) - (3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţă.

Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate contravin prevederilor art. 115 alin. (5) din Constituţie, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 88/2011, astfel încât nici această critică nu poate fi primită.

Considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.

în continuare, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

în ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 76 alin. (1) referitor la adoptarea legilor şi a hotărârilor şi cele ale art. 108 alin. (3) referitor la actele Guvernului, Curtea constată că acestea nu au relevanţă în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Petrişor Virgil Florin în Dosarul nr. 13. 649/62/2010 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 827

din 11 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Getica Trans - S. R. L. din Deva în Dosarul nr. 4. 017/97/2011 al Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 721D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4. 017/97/2011, Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Getica Trans - S. R. L. din Deva într-o cauză referitoare la procedura insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prin neperimarea executării silite a creanţelor fiscale se ajunge la o încălcare a dreptului de proprietate al debitorului şi implicit a prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Efectele prelungirii la nesfârşit a executării silite au consecinţe devastatoare pentru contribuabilul român, deoarece majorările şi penalităţile curg până la finalizarea actului de executare, dreptul de proprietate al debitorului fiind grav afectat. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 11 şi 20 din Constituţie.

Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prin dispoziţiile criticate se consacră, în materia executării creanţelor fiscale, un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin aceea că se prevede neperimarea executării silite a acestor creanţe. Această derogare de la dreptul comun este în deplin acord cu Legea fundamentală, care, la art. 126 alin. (2) , prevede că „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, legiuitorul fiind astfel îndreptăţit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) , ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul cuprins: „Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează. „

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, prin Decizia nr. 283 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, instanţa de contencios constituţional a statuat că neperimarea executării silite a creanţelor fiscale, reglementare derogatorie de la dreptul comun, este în deplin acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, în temeiul căruia legiuitorul este îndreptăţit să stabilească norme de procedură derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.

în legătură cu invocarea prevederilor referitoare la apărarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, Curtea a reţinut că, fiind vorba de creanţe fiscale, acestea au o strânsă legătură cu asigurarea veniturilor pentru bugetul public naţional. Reglementările legale criticate vizează, astfel cum s-a mai arătat, realizarea veniturilor publice, fără să se urmărească deci ocrotirea în mod diferenţiat a proprietăţii private în raport cu calitatea titularilor.

De asemenea, prin Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a reţinut şi că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, sunt justificate de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afara oricărei îndoieli că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.

întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Getica Trans - S. R. L. din Deva în Dosarul nr. 4. 017/97/2011 al Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 833

din 11 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Revnic, Delia Doina Brehar, Liliana Simona Mureşan, Voica Aurora Demian, Angelica Maria Szasz, Valeria Dragoş, Ana Maria Haiduc, Dorina Luminiţa Tarţa, Cristina Ghetie, Monica Lenuţa Ilieş, Violeta Felicia Corabian, Adela Claudia Sabo, Mariana Lucia Bondar, Melania Elena Chiuzan, Maria Veronica Pop, Dorina Cămăraş, Cosmina Simona Pop, Carmen Dorina Pop, Petru Ioan Pop, Emilia Aluniţa Suciu, Mariana Sighartău şi Maria Marton în Dosarul nr. 4. 374/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 852D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 901D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Vasile Bindea, Gheorghe Filip, Nicolae Secaşiu, Adina Traica, Dainel-Riian Tămaş, Sebastian-Raul Valosutean, Mihai Cservenecz, Ioan Felecan, Alexandru-Gabriel Mureşan, Florin-Romeo Simon, Ovidiu Nelu Rus, Ioan Ugurean, Edith Leon, Ioan Avram, Teodor Negru şi Gheorghe Simon în Dosarul nr. 9. 411/117/2011 al aceleiaşi instanţe, precum şi în Dosarul nr. 919D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, excepţie ridicată de Liliana Viorica Amariei, Lăcrămioara Grosu, Liliana Vasilică, Dorina Butnariu, Mirela Rozica Miron, Xenia Hriţcu, Miluţa Nazare, Liliana Nasche, Cristina Grosu, Maria Vătămănuţă, Sanda Olariu, Daniela Chiteală, Adriana Iacob, Brânduşa Iliescu, Getica Dombrovski, Gabriela Terţiş, Viorica Leonte Maluş, Daniela Anton, Bianca Olariu, Maria Baciu, Mioara Bălineanu, Puşa Nicoleta Chiriac, Mihaela Ştefănescu, Amalia Hriţcu, Mariana Apăvăloaie, Mihaela Chebac, Lenuţa Pintilei, Carmen Covaliu, Raluca Creţu, Simona Derscariu, Anca Sadovei, Gabriela Ungureanu, Adrian Hariga, Anca Petronela Croitoru, Daniela Purice, Gabriela Todosi, Sergiu Adăscăliţei, Loredana Malaicu, Ileana Boicu, Laura Jijie, Mihaela Carmen Gheorghiu, Paul Butnariu, Mihaela Moşneagu, Ştefan Pintilii, Dorina Belciug, Anca Budăi şi Elena Dascălu în Dosarul nr. 3. 978/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la Dosarul nr. 852D/2012, partea Ministerul Justiţiei a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 901D/2012 şi nr. 919D/2012 la Dosarul nr. 852D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4. 374/117/2011, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Revnic, Delia Doina Brehar, Liliana Simona Mureşan, Voica Aurora Demian, Angelica Maria Szasz, Valeria Dragoş, Ana Maria Haiduc, Dorina Luminiţa Tarţa, Cristina Ghetie, Monica Lenuţa Ilieş, Violeta Felicia Corabian, Adela Claudia Sabo, Mariana Lucia Bondar, Melania Elena Chiuzan, Maria Veronica Pop, Dorina Cămăraş, Cosmina Simona Pop, Carmen Dorina Pop, Petru Ioan Pop, Emilia Aluniţa Suciu, Mariana Sighartău şi Maria Marton într-o cauză ce are ca obiect acordarea de drepturi salariale.

Prin Încheierea din 19 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9. 411/117/2011, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Vasile Bindea, Gheorghe Filip, Nicolae Secaşiu, Adina Traica, Dainel-Riian Tămaş, Sebastian-Raul Valosutean, Mihai Cservenecz, Ioan Felecan, Alexandru-Gabriel Mureşan, Florin-Romeo Simon, Ovidiu Nelu Rus, Ioan Ugurean, Edith Leon, Ioan Avram, Teodor Negru şi Gheorghe Simon într-o cauză ce are ca obiect un litigiu de muncă.

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3. 978/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liliana Viorica Amariei, Lăcrămioara Grosu, Liliana Vasilică, Dorina Butnariu, Mirela Rozica Miron, Xenia Hriţcu, Miluţa Nazare, Liliana Nasche, Cristina Grosu, Maria Vătămănuţă, Sanda Olariu, Daniela Chiteală, Adriana Iacob, Brânduşa Iliescu, Getica Dombrovski, Gabriela Terţiş, Viorica Leonte Maluş, Daniela Anton, Bianca Olariu, Maria Baciu, Mioara Bălineanu, Puşa Nicoleta Chiriac, Mihaela Ştefănescu, Amalia Hriţcu, Mariana Apăvăloaie, Mihaela Chebac, Lenuţa Pintilei, Carmen Covaliu, Raluca Creţu, Simona Derscariu, Anca Sadovei, Gabriela Ungureanu, Adrian Hariga, Anca Petronela Croitoru, Daniela Purice, Gabriela Todosi, Sergiu Adăscăliţei, Loredana Malaicu, Ileana Boicu, Laura Jijie, Mihaela Carmen Gheorghiu, Paul Butnariu, Mihaela Moşneagu, Ştefan Pintilii, Dorina Belciug, Anca Budăi şi Elena Dascălu într-o cauză ce are ca obiect acordarea de drepturi salariale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că reducerea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare cu 25% pentru o perioadă de 6 luni (iulie-decembrie 2010) , precum şi perpetuarea acesteia după data de 1 ianuarie 2011 (prin majorarea salariilor cu 15% faţă de nivelul lunii octombrie a anului 2010) , când situaţia economică nu o mai impunea, au avut ca efect privarea autorilor excepţiei de bunul lor, în sensul prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fapt ce le încalcă dreptul de proprietate astfel cum acesta este garantat de art. 44 din Constituţie, precum şi prevederile art. 41, art. 124 şi art. 125 din Legea fundamentală.

Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată în deciziile nr. 872/2010, nr. 874/2010, nr. 1. 655/2010, nr. 939/2011, nr. 1. 155/2011 şi nr. 1. 465/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) , ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi art. 1 din Legea nr. 285/2010privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii care au următorul conţinut:

- Art. 1 din Legea nr. 118/2010: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei. „;

- Art. 1 din Legea nr. 285/2010: „(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege. „

în susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind statutul judecătorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1. 414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

în continuare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, aceasta a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.

Totodată, prin Decizia nr. 1. 155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

în fine, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21) .

în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la prevederile art. 124 şi art. 125 din Constituţie, autorii excepţiei nu arată în ce mod acestea contravin prevederilor constituţionale invocate, or, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, astfel încât această critică nu poate fi reţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Revnic, Delia Doina Brehar, Liliana Simona Mureşan, Voica Aurora Demian, Angelica Maria Szasz, Valeria Dragoş, Ana Maria Haiduc, Dorina Luminiţa Tarţa, Cristina Ghetie, Monica Lenuţa Ilieş, Violeta Felicia Corabian, Adela Claudia Sabo, Mariana Lucia Bondar, Melania Elena Chiuzan, Maria Veronica Pop, Dorina Cămăraş, Cosmina Simona Pop, Carmen Dorina Pop, Petru Ioan Pop, Emilia Aluniţa Suciu, Mariana Sighartău şi Maria Marton în Dosarul nr. 4. 374/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Vasile Bindea, Gheorghe Filip, Nicolae Secaşiu, Adina Traica, Dainel-Riian Tămaş, Sebastian-Raul Valosutean, Mihai Cservenecz, Ioan Felecan, Alexandru-Gabriel Mureşan, Florin-Romeo Simon, Ovidiu Nelu Rus, Ioan Ugurean, Edith Leon, Ioan Avram, Teodor Negru şi Gheorghe Simon în Dosarul nr. 9. 411/117/2011 al aceleiaşi instanţe, precum şi de Liliana Viorica Amariei, Lăcrămioara Grosu, Liliana Vasilică, Dorina Butnariu, Mirela Rozica Miron, Xenia Hriţcu, Miluţa Nazare, Liliana Nasche, Cristina Grosu, Maria Vătămănuţă, Sanda Olariu, Daniela Chiteală, Adriana Iacob, Brânduşa Iliescu, Getica Dombrovski, Gabriela Terţiş, Viorica Leonte Maluş, Daniela Anton, Bianca Olariu, Maria Baciu, Mioara Bălineanu, Puşa Nicoleta Chiriac, Mihaela Ştefănescu, Amalia Hriţcu, Mariana Apăvăloaie, Mihaela Chebac, Lenuţa Pintilei, Carmen Covaliu, Raluca Creţu, Simona Derscariu, Anca Sadovei, Gabriela Ungureanu, Adrian Hariga, Anca Petronela Croitoru, Daniela Purice, Gabriela Todosi, Sergiu Adăscăliţei, Loredana Malaicu, Ileana Boicu, Laura Jijie, Mihaela Carmen Gheorghiu, Paul Butnariu, Mihaela Moşneagu, Ştefan Pintilii, Dorina Belciug, Anca Budăi şi Elena Dascălu în Dosarul nr. 3. 978/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Toma

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Acordului de concesiune de exploatare petrolieră în perimetrul P IX-11 Sudurău, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Blackstairs Energy Plc.

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 31 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

 

Art. 1. - Se aprobă Acordul de concesiune de exploatare petrolieră în perimetrul P IX-11 Sudurău, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Blackstairs Energy Plc. , în calitate de concesionar, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Acordul de concesiune de exploatare petrolieră în perimetrul P IX-11 Sudurău, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

p. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,

Gelu-Ştefan Diaconu,

secretar de stat

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Septimiu Buzaşu,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 27 noiembrie 2012

Nr. 1. 165 .


*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 628/2009 privind unele măsuri de implementare a activităţilor prevăzute în programul de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap „Restructurarea instituţiilor de tip vechi destinate persoanelor adulte cu handicap şi crearea de servicii alternative de tip rezidenţial”

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Articolul unic din Hotărârea Guvernului nr. 628/2009 privind unele măsuri de implementare a activităţilor prevăzute în programul de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap „Restructurarea instituţiilor de tip vechi destinate persoanelor adulte cu handicap şi crearea de servicii alternative de tip rezidenţial”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 mai 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articol unic. - Activităţile necesare realizării programului de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap «Restructurarea instituţiilor de tip vechi destinate persoanelor adulte cu handicap şi crearea de servicii alternative de tip rezidenţial» se vor finaliza până la data de 31 decembrie 2013, iar suma necesară finalizării lucrărilor este de 1. 572,1 mii lei şi se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. „

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Georgeta Bratu,

secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

p. Ministrul delegat pentru administraţie,

Constantin Cătălin Chiper,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, din 4 decembrie 2012

Nr. 1.195.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1. 133/2002privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al prevederilor art. 7 lit. y) şi art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 1. 133/2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 29 octombrie 2002, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Autoritatea Navală Română este autoritatea centrală de specialitate în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

(2) Autoritatea Navală Română este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, cu sediul în Bucureşti, bd. Mărăşeşti nr. 26, sectorul 4. „

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Autoritatea Navală Română îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. „

3. La articolul 3, alineatele (2) şi (5) vor avea următorul cuprins:

„(2) Aparatul propriu central este constituit din departamente, direcţii, servicii, birouri şi alte compartimente.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

(5) Structura organizatorică a Autorităţii Navale Române se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii. „

4. La articolul 5 alineatul (1) , litera e) va avea următorul cuprins:

„e) angajează şi, după caz, concediază personalul de execuţie şi de conducere din cadrul Autorităţii Navale Române, în condiţiile legii;”

5. La articolul 9, alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Salarizarea personalului Autorităţii Navale Române se face potrivit reglementărilor în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, în condiţiile legii. „

6. La anexa nr. 1, articolele 1-3 vor avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Autoritatea Navală Română este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, care îşi desfăşoară activitatea pe baza prezentului regulament şi a legislaţiei în vigoare.

Art. 3. - Autoritatea Navală Română, denumită în continuare ANR, are sediul în Bucureşti, bd. Mărăşeşti nr. 26, sectorul 4. „

7. La anexa nr. 1, la articolul 4 litera B, punctele 1, 13, 17, 20 şi 21 vor avea următorul cuprins:

„1. efectuează supravegherea navigaţiei şi managementul traficului de nave în apele naţionale navigabile şi în porturile româneşti;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

13. efectuează formalităţile de sosire/plecare a navelor, potrivit prevederilor legale în vigoare, eliberând acceptele sau permisele prevăzute de lege;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

17. dispune suspendarea manevrelor navelor, atunci când condiţiile de siguranţă a navigaţiei o impun, până la îndeplinirea acestor condiţii;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

20. supraveghează şi controlează din punctul de vedere al siguranţei navigaţiei activităţile de pilotaj, remorcaj al navelor în porturi;

21. avizează din punctul de vedere al siguranţei navigaţiei activitatea de agrement nautic;”

8. La anexa nr. 1, la articolul 4 litera D, punctul 5 se abrogă.

9. La anexa nr. 1, la articolul 4 litera E, punctul 1 va avea următorul cuprins:

„1. organizează asistenţa şi salvarea navelor în apele naţionale navigabile, potrivit prevederilor legale în vigoare;”

10. La anexa nr. 1, la articolul 4, titlul literei F va avea următorul cuprins:

„F. protecţia apelor naţionale navigabile împotriva poluării de către nave:”

11. La anexa nr. 1, la articolul 4 litera I, punctele 1, 4, 6 şi 8 vor avea următorul cuprins:

„1. organizează sesiuni de examene pentru atestarea personalului navigant şi pentru obţinerea de către acesta a brevetelor, a certificatelor de capacitate şi a certificatelor de conducător de ambarcaţiune de agrement;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

4. eliberează carnetul de marinar şi carnetul de serviciu, prelungeşte valabilitatea acestora şi efectuează operaţiunile de îmbarcare/debarcare a personalului navigant;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

6. stabileşte criteriile privind pregătirea şi brevetarea piloţilor;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

8. aprobă şi monitorizează cursurile organizate de un furnizor de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare în vederea pregătirii personalului navigant maritim şi de navigaţie interioară;”

12. La anexa nr. 1, la articolul 4 litera J, punctul 5 va avea următorul cuprins:

„5. asigură supravegherea tehnică şi certificarea în timpul reparării, transformării şi modernizării navelor la solicitarea proprietarului;”

13. La anexa nr. 1, la articolul 6, alineatele (2) şi (4) vor avea următorul cuprins:

„(2) Aparatul propriu central este constituit din departamente, direcţii, servicii, birouri şi alte compartimente;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

(4) Structura organizatorică a Autorităţii Navale Române se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii. „

14. La anexa nr. 1, la articolul 18, alineatele (4) şi (8) vor avea următorul cuprins:

„(4) Atribuţiile departamentelor, direcţiilor, serviciilor, birourilor şi ale altor compartimente ale aparatului propriu, precum şi cele ale organelor teritoriale operative din cadrul ANR se stabilesc în conformitate cu structura organizatorică, prin regulamentul de ordine interioară, aprobat de consiliul de conducere, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

(8) Salarizarea personalului ANR se face potrivit reglementărilor în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, în condiţiile legii. „

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Septimiu Buzaşu,

secretar de stat

p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Georgeta Bratu,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, din 4 decembrie 2012

Nr. 1.196.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind informaţiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului, prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăţi către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi informaţiile cuprinse în mesajul electronic de plăţi care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1. 801/2011

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:

Art. I. - Normele metodologice privind informaţiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăţi către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice şi informaţiile cuprinse în mesajul electronic de plăţi care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1. 801/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 5 aprilie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La punctul 2. 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Orice modificare şi/sau completare a conturilor prevăzute în anexa la convenţia încheiată cu instituţia de credit se comunică instituţiilor de credit cu care sunt încheiate convenţii şi se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, fără a fi necesară încheierea de acte adiţionale în acest scop. „

2. La punctul 2. 3, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5) , cu următorul cuprins:

„(4) Comunicarea modificărilor şi/sau completărilor conturilor prevăzute în anexa la convenţiile încheiate cu instituţiile de credit se va realiza atât pe suport hârtie, cât şi în sistem informatic prin mijloacele de comunicaţie securizate ale Ministerului Finanţelor Publice.

(5) Instituţiile de credit confirmă în sistem informatic Ministerului Finanţelor Publice recepţionarea mesajului primit în sistem informatic, prevăzut la alin. (4) , în termen de maximum două zile lucrătoare de la data recepţionării acestuia, printr-o adresă semnată de persoanele autorizate, care atestă faptul că instituţia de credit a luat cunoştinţă de respectivele modificări. Ulterior, instituţiile de credit vor transmite adresa de confirmare şi pe suport hârtie. „

3. La punctul 3. 1, după subpunctul 12 se introduce un nou subpunct, subpunctul 13, cu următorul cuprins:

„13. numărul de evidenţă a plăţii, care se completează numai pentru obligaţiile de plată prevăzute de reglementările legale în vigoare. „

4. La punctul 5. 5, după subpunctul 12 se introduce un nou subpunct, subpunctul 13, cu următorul cuprins:

„13. numărul de evidenţă a plăţii, în cazul în care ordinul de plată pentru Trezoreria Statului - cont tranzitoriu (OPTT) , întocmit de plătitor, conţine această informaţie. „

5. La punctul 6. 2. 3, după subpunctul 12 se introduce un nou subpunct, subpunctul 13, cu următorul cuprins:

„13. numărul de evidenţă a plăţii, în cazul în care mesajul de plată iniţial conţine această informaţie. „

6. În anexa nr. 1, la punctul 3, subpunctul 3. 1, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) de a transmite MFP prin mijloacele de comunicaţie securizate puse la dispoziţie de MFP fişierul electronic de plăţi care conţine mesaje electronice de plată.

 

Structura fişierului de plăţi:

 

- NRREF VARCHAR2 (35 BYTE) ,

- referinţa tranzacţiei;

- NR_DOC VARCHAR2 (35 BYTE) ,

- numărul documentului;

- DATA_DOC DATE,

- data documentului;

- DATA_PLATII DATE,

- data plăţii;

- COD_PLATITOR VARCHAR2 (35 BYTE) ,

- CNP plătitor (obligatoriu CNP) ;

- NUME_PL VARCHAR2 (70 BYTE) ,

- numele plătitorului;

- ADRESA_PL VARCHAR2 (140 BYTE) ,

- adresa plătitorului;

- CONT_PLATITOR VARCHAR2 (34 BYTE) ,

- IBAN plătitor;

- COD_BENEFICIAR VARCHAR2 (35 BYTE) ,

- CUI beneficiar (CF sau CNP) ;

- NUME_BN VARCHAR2 (70 BYTE) ,

- numele beneficiarului;

- SUMA NUMBER (20,2) ,

- suma;

- EXPLICATII VARCHAR2 (140 BYTE) ,

- explicaţii;

- NR_EVID NUMBER (23)

- numărul de evidenţă a plăţii.

 

Structura pentru câmpul EXPLICAŢII este următoarea:

IMPOZIT/COD_BENEFLOCAL/ALTE EXPLICAŢII, unde:

- IMPOZIT NOT NULL VARCHAR2 (10 BYTE) - codul bugetar al impozitului pentru care se face plata sau al contului de disponibilităţi;

- COD_BENEFLOCAL VARCHAR2 (35 BYTE) - este codul contribuabilului plăţii în cazul plăţilor către primării (impozite locale) şi către alte instituţii publice care percep anumite taxe;”

7. În anexa nr. 1, la punctul 3, subpunctul 3. 1, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„g) de a cripta şi de a semna toate fişierele electronice cu semnătura electronică calificată;”

8. În anexa nr. 1, la punctul 3, subpunctul 3. 1, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i) , cu următorul cuprins:

„i) de a transmite MFP o adresă semnată de persoanele autorizate care atestă faptul că instituţia de credit a luat cunoştinţă de modificările şi/sau completările conturilor prevăzute în anexa la prezenta convenţie. „

9. În anexa nr. 1, la punctul 3, subpunctul 3. 2, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„e) de a cripta şi de a semna toate fişierele electronice cu semnătura electronică calificată;”

10. În anexa nr. 1, la punctul 3, subpunctul 3. 2, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g) , cu următorul cuprins:

„g) de a transmite Băncii eventualele modificări şi/sau completări ale conturilor prevăzute în anexa la prezenta convenţie. „

11. În anexa nr. 1, la punctul 4, subpunctul 4. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„4. 1. Modificarea clauzelor prezentei convenţii se poate face numai cu acordul scris al părţilor semnatare, prin act adiţional, excepţie făcând modificările şi/sau completările conturilor prevăzute în anexa la prezenta convenţie în care contribuabilii dispun plăţi către bugetul general consolidat prin intermediul contului tranzitoriu şi ale căror modificări/completări se realizează fără a fi necesară încheierea unor acte adiţionale. „

12. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

13. În anexa nr. 2. 1, la articolul 1, după litera n) se introduce o nouă literă, litera o) , cu următorul cuprins:

„o) în rubrica «număr de evidenţă a plăţii» se completează numărul de evidenţă a plăţii numai pentru categoriile de obligaţii de plată prevăzute de reglementările legale în vigoare. „

Art. II. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să întreprindă demersurile necesare în vederea încheierii de acte adiţionale la convenţiile existente, în scopul includerii modificărilor prevăzute la art. I pct. 6-11. Actele adiţionale se semnează din partea Ministerului Finanţelor Publice de directorii generali ai Direcţiei generale trezorerie şi contabilitate publică şi Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei.

Art. III. - Informaţia privind numărul de evidenţă a plăţii se completează în cadrul mesajului electronic de plată care se transmite în sistem informatic de către instituţiile de credit iniţiatoare cu care există semnate convenţii în momentul de faţă, pe măsura implementării modificărilor necesare la nivelul aplicaţiilor informatice interne ale instituţiilor de credit.

Articolul IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, din 7 decembrie 2012

Nr. 1.662.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 la normele metodologice)

 

ORDIN

DE PLATĂ PENTRU TREZORERIA STATULUI

 

- cont tranzitoriu (OPTT) -

- model –

 

 

 

MINISTRUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI

Nr. 2.368 din 31 octombrie 2012

MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE

Nr. 1.638 din 4 decembrie 2012

MINISTRUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

Nr. 2.770 din 5 noiembrie 2012

 

ORDIN

pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Societăţii Comerciale METROM - S. A. Braşov, filială a Companiei Naţionale ROMARM - S. A.

 

Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1. 634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, şi ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Societăţii Comerciale METROM - S. A. Braşov, filială a Companiei Naţionale ROMARM - S. A. , prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi nivelul cheltuielilor în structură reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate, prin aprobarea de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a unui ordin de rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli.

(2) În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, Societatea Comercială METROM - S. A. Braşov, filială a Companiei Naţionale ROMARM - S. A. , poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.

 

p. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,

Gelu-Ştefan Diaconu,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

 

ANEXĂ

 

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI

Compania Naţională ROMARM - S. A. Bucureşti, filiala Societatea Comercială METROM - S. A. Braşov

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2012

 

 

 

 

 

- mii lei -

 

 

INDICATORI

Nr. rd.

2011 Realizat

BVC 2012

1

2

3

4

5

6

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd. 2+Rd. 10+Rd. 15)

1

24. 065

20. 840

 

1

 

Venituri din exploatare, din care:

2

23. 790

19. 025

 

a)

din producţia vândută

3

14. 846

15. 848

b)

din vânzarea mărfurilor

4

6. 735

0

c)

din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

 

 

 

c1) subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

 

 

c2) transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

 

 

d)

producţia de imobilizări

8

42

 

e)

alte venituri din exploatare

9

2. 167

3. 177

 

 - venituri conform OUG 95/2002

9a

850

731

2

 

Venituri financiare, din care:

10

275

1. 815

 

a)

din imobilizări financiare

11

 

1. 702

b)

din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

 

 

c)

din dobânzi

13

21

3

d)

alte venituri financiare

14

254

110

3

 

Venituri extraordinare

15

 

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (rd. 17+48+51)

16

32. 121

20. 838

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

17

31. 739

19. 096

 

a)

cheltuieli materiale

18

12. 244

6. 760

b)

alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

19

2. 190

1. 780

c)

cheltuieli privind mărfurile

20

6. 699

0

d)

cheltuieli cu personalul, din care:

21

1. 663

1. 532

 

d1) ch. cu salariile (Rd. 22=Rd. 94+Rd. 95)

22

1. 185

1. 185

d2) cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii legale, din care:

23

331

331

ch. privind contribuţia la asigurări sociale

24

246

246

ch. privind contribuţia la asigurări pt. şomaj

25

6

6

ch. privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

ch. privind contribuţiile, la fondurile speciale aferente fondului de salarii

26

62

62

27

17

17

d3) alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

147

16

d3. 1) ch. sociale prevăzute prin art. 21 Legea nr. 571/2003privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

16 

16 

- tichete de creşă, cf. Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

30

10

10

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

31

 

 

d3. 2) tichete de masă

32

 

 

d3. 3) tichete de vacanţă

33

 

 

d3. 4) alte drepturi de personal conform prevederilor legale

33a

 

131

e)

ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări

34

 

 

f)

ch. cu drepturile salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti

35

 

 

g)

ch. cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

36

1. 716

2. 364

h)

ch. cu prestaţiile externe

37

3. 010

2. 893

i)

alte cheltuieli de exploatare, din care:

38

4. 217

3. 767

 

i1) contract de mandat

39

80

80

i2) ch. de protocol, din care:

40

 

 

 - tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

 

41

 

i3) ch. de reclamă şi publicitate, din care:

42

0

 

tichete cadou pt. cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

tichete cadou pt. campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

 

43

 

 

44

 

i4) ch. cu sponsorizarea

45

 

 

i5) ch. cu taxa pt. activitatea de exploatare a resurselor minerale

46

 

 

i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor

47

 

 

i7) cheltuieli conform OUG 95/2002 şi/sau cheltuieli şomaj tehnic

47a

850

731

i8) cheltuieli aferente restructurării, privatizării, administrator special etc.

47b

112

112

2

 

Cheltuieli financiare, din care:

48

382

1. 742

 

a)

cheltuieli privind dobânzile

49

28

40

b)

alte cheltuieli financiare

50

354

1. 702

3

 

Cheltuieli extraordinare

51

 

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

52

-8. 056

2

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

53

0

0

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

54

 

2

 

1

 

Rezerve legale

55

0

0

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale

56

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

57

 

2

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

58

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

59

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 55, 56, 57, 58 şi 59.

60

0

0

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

61

0

0

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

62

0

0

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

63

0

0

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

64

 

 

VII.

 

 

CHELTUIELI DIN FONDURI EUROPENE din care:

65

 

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

66

 

 

 

b)

cheltuieli salariale

67

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestări servicii

68

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclamă şi publicitate

69

 

 

 

e)

alte cheltuieli

70

 

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

71

1. 056

600

 

1

 

Surse proprii

72

56

600

2

 

Alocaţii de la buget

73

1. 000

0

3

 

Credite bancare

74

 

 

 

a)

- interne

75

 

 

b)

- externe

76

 

 

4

 

Fonduri europene

77

 

 

5

 

Alte surse

78

 

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

79

1. 056

600

 

1

 

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

80

1. 056

600

2

 

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

81

 

 

 

a)

interne

82

 

 

b)

externe

83

 

 

X.

 

 

REZERVE, din care:

84

 

 

XI.

1

 

Rezerve legale

85

0

0

 

2

 

Rezerve statutare

86

 

 

3

 

Alte rezerve

87

 

 

XII.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

88

 

 

 

1

 

Venituri totale minus venituri din subvenţii cf. OG 95/2002

89

23. 215

20. 109

2

 

Cheltuieli aferente veniturilor totale minus chelt. subv. cf. OG 95/2002

90

31. 271

20. 107

3

 

Nr. prognozat de personal la finele anului

91

80

80

4

 

Nr. mediu de salariaţi total

92

79

79

 

a

Număr mediu personal în activitate

92a

39

46

b

Număr mediu personal în nucleu

92b

37

30

c

Număr mediu de personal din alte categorii

92c

3

3

5

 

Cheltuieli de natură salarială (a+b+c) , din care:

93

1. 185

1. 185

 

a)

fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

94

1. 181

1. 181

b)

alte cheltuieli cu personalul

95

4

4

c)

alte bonificaţii şi bonusuri în bani şi/sau natură

96

0

0

6

a)

Câştigul mediu lunar pe salariat în activitate (lei/persoană) (Rd. 94/Rd. 92a) /12*1000

97

2. 524

2. 139

 

b)

Câştigul mediu lunar pe salariat în activitate (lei/persoană) influenţat de bonificaţiile şi bonusurile în lei şi sau natură (Rd. 93/Rd. 92a) /12*1000

98

2. 532

2. 146

7

a

Productivitatea muncii pe total personal în activitate în preţuri curente (lei/persoană) (Rd. 89/92a)

99

595

437

8

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (Rd. 89/92a x ICP)

100

615

437

9

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

101

 

 

10

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (cheltuieli totale/venituri totale) x 1000 = (Rd. 16/rd. 1) x 1000

102

1. 347

1. 000

11

 

Plăţi restante

103

 

 

 

a)

preţuri curente

104

51. 544

46. 549

b)

preţuri comparabile

105

53. 296

46. 549

12

 

Creanţe restante

106

 

 

 

a)

preţuri curente

107

1. 639

1. 031

b)

preţuri comparabile

108

1. 695

1. 031

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

DECIZIE

privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 88A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a civilă si pentru cauze de proprietate intelectuală, conflicte de muncă si asigurări sociale privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 pronunţate la data de 22 februarie 2012 având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012

 

Având în vedere dispoziţiile art. 1311 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,

directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 88A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX- a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prevăzută în anexa care face parte integranta din prezenta decizie, privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 pronunţate la data de 22 februarie 2012 având că obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012.

 

Directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor,

Adriana Donţu

 

Bucureşti, 4 decembrie 2012.

Nr. 248.

 

ANEXA

 

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A IX- A CIVILĂ SI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALA, CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 24 mai 2012

Dosar nr. 2.352/2/2012

 

Curtea constituita din:

Preşedinte - Georgeta Stegaru

Judecător - Andreea Vasile

Grefier - Elena Dana Ciobanu

 

 

Pe rol se afla soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta Asociaţia Hârtiei din României împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, pronunţată de Corpul de Arbitri de pe lângă Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, PERGAM şi VISARTA.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns apelanta prin reprezentant legal Maria Valeanu şi avocat Zorca Valentin, potrivit împuternicirii avocaţiale nr. 338.754/2012 depuse la dosar, şi intimata PERGAM prin Marinescu Ana-Maria, care depune la dosar delegaţie de reprezentare juridică, lipsa fiind intimaţii COPYRO şi VISARTA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Părţile, reprezentate, arată că nu au alte cereri care să conducă la amânarea dezbaterilor.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta, prin avocat, solicita admiterea apelului. Susţine că exista neconcordanţe între Legea nr. 8/1996 şi dispoziţiile comunitare, respectiv tratatele europene, care prin dispoziţiile cuprinse în ele indica faptul că recomandările sunt prioritare. Tratatul Comunităţii Europene şi cel de funcţionare a Uniunii Europene au fost ratificate ulterior apariţiei Legii nr. 8/1996.

Exista o decizie a Curţii Europene de Justiţie ce face referire la faptul că orice judecător naţional are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor nume, lăsând, la nevoie, neaplicată orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional. Susţine că noua metodologie propusă de intimaţi prevede o aplicare a cuantumului remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la valoarea în vama şi, respectiv, la valoarea facturii externe, la valoarea facturată fără TVA, ceea ce înseamnă în fapt introducerea unei discriminări între operatorii cu această hârtie, precum şi a unei concurente neloiale pe piaţă, având în vedere că unii facturează marfa în condiţia de livrare franco fabrica, alţii la graniţa tării vânzătoare. Metodologia nouă propusă de intimaţi nu poate fi acceptată deoarece propune extinderi ale aplicării remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la achiziţiile din cadrul Uniunii Europene, introducând o definire a importului care contravine legislaţiei europene, precum şi însăşi esenţei constituirii Uniunii Europene din punctul de vedere al asigurării liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul Uniunii Europene.

Reglementarea importurilor şi instituirea de taxe vamale de import reprezintă atribute legislative exclusive ale Comisiei Europene şi nu pot face obiectul metodologiei.

Importul de bunuri este taxat atunci când bunurile aflate pe teritoriul comunităţii nu se află în liberă circulaţie ori aceste bunuri provin dintr-un stat terţ.

Legea nr. 8/1996 prevede o serie de excepţii de la datorarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, indicată în temei de drept în cerere.

Reprezentantul avocat al apelantei face referire la Directiva nr. 48/2004, pct. 20, a CE, care impune asigurarea garanţiilor necesare pentru respectarea dreptului de apărare, care să stabilească, prin dovezi, violarea dreptului de proprietate intelectuală. Aceasta directivă europeană obligă autorităţile să dovedească lezarea şi să instituie toate garanţiile, prin care cel care nu lezează să nu fie tras la răspundere. Arată că prin activitatea unui importator de hârtie nu se poate obţine un beneficiu generat prin reproducerea şi distribuirea unei opere protejate. Mai arată că noţiunea de reproducere nu se ataşează conceptului de suport, astfel încât, după cum au făcut arbitrii, indicând termenul de „suport de reproducere”, să se ajungă la concluzia că prin hârtie au activităţi de reproducere.

Susţine că prin acceptarea penalităţilor, Comisia arbitrală nu a impus dispoziţiile legii, libertatea de negociere, buna-credinţă şi liberul consimţământ, căci îşi întemeiază acest abuz de impunere, prin raportare la art. 1538-1543 din Codul civil, ceea ce reprezintă o clauză abuzivă. Apreciază că sunt inaplicabile pentru că penalităţile se convin, nu se impun, existând obligaţia previzibilităţii, pentru a se da conţinut principiului bunei-credinţe.

Reprezentantul avocat al apelantei depune la dosar practica judiciară şi concluzii scrise.

Intimata PERGAM, prin reprezentant legal, solicită respingerea apelului ca nefondat şi să păstreze în tot metodologia pronunţată de Completul de arbitraj, că fiind legală şi temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinare şi în notele scrise pe care le depune la dosar.

CURTEA,

`având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea în cauza la data de 31 mai 2012.

Pronunţată în şedinţa publică de la data de 24 mai 2012.

 

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A IX- A CIVILA ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 88A

Şedinţa publică din data de 31 mai 2012

Dosar nr. 2.352/2/2012

 

Curtea constituita din

Preşedinte - Georgeta Stegaru

Judecător - Andreea Vasile

Grefier - Elena Dana Ciobanu

 

 

Pe rol se afla soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta Asociaţia Hârtiei din România împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, pronunţată de Corpul de Arbitri de pe lângă Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, PERGAM şi VISARTA.

Dezbaterile de fond şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 24 mai 2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţa la acea data, parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea în cauză la data de 31 mai 2012, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:

CURTEA,

deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

La data de 21 martie 2012, apelanta Asociaţia Hârtiei din România a formulat apel în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, PERGAM şi VISARTA împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, solicitând desfiinţarea acesteia şi să se constate, în principal, inaplicabilitatea Metodologiei privind cuantumul renumeraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, iar, în subsidiar, să se constate următoarele:

- obligativitatea realizării unui studiu întocmit de către organismele colective, care să stea la baza întocmirii metodologiei, prin care să se indice care este măsura violării dreptului de proprietate intelectuală, ţinându-se cont de existenta nenumăratelor excepţii de la protecţia acestui drept;

- eficienta normelor dreptului comunitar, în sensul recunoaşterii principiilor subsidiarităţii, a nediscriminării, a concurentei loiale şi a libertăţii de circulaţie a mărfurilor, fără impunerea unei taxe cu efect echivalent celor vamale, care să se raporteze la „valoarea de vama”;

- numai hârtia cu gramaj de 80 g este potrivită pentru xerocopiere şi ar putea face obiectul impunerii obligaţiei de remuneraţie compensatorie, daca li se refuză solicitarea principala privind inaplicabilitatea metodologiei;

- desfiinţarea ori diminuarea penalităţilor, în virtutea caracterului lor de impunere abuzivă, nerecunoscut de legea aplicabilă, şi care nu sunt rezultatul unor negocieri.

În motivarea cererii de apel se arată următoarele:

1. Curtea arbitrala considera eronat faptul că importul mărfurilor şi achiziţia intracomunitara reprezintă acelaşi lucru, că instituţie, în termenii legii, întărindu-şi această greşeală de înţelegere prin faptul că mărfurile provenind din achiziţia intracomunitara traversează graniţe aparţinând unor state suverane.

Libera circulaţie a mărfurilor constituie unul dintre elementele fundamentale ale Comunităţii Europene.

Scopul dispoziţiilor ce instituie aceste libertăţi este de a crea între statele membre o piaţă unică, liberă de orice restricţii interne asupra comerţului, prezentând o poziţie comerciala unica în relaţiile cu state terţe.

În vederea acestor deziderate, prin Tratat s-a urmărit realizarea unei uniuni vamale prin desfiinţarea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor, a taxelor de echivalent, precum şi adoptarea de tarife comune cu statele terţe (o politică comercială comună).

Taxele vamale reprezintă una dintre cele mai vechi forme de protecţie a comerţului naţional, pana în momentul în care a avut loc un efect de descurajare a comerţului. Nu este surprinzător că au fost printre primele obstacole comerciale ridicate de TCE. Tratatul interzice, de asemenea, „taxele cu efect echivalent”, care, deşi nu poartă eticheta oficială a taxelor vamale, au acelaşi efect de constrângere asupra comerţului.

Prima obligaţie impusa de Tratat pentru a realiza „dezarmarea vamală” între statele membre fondatoare a fost de a nu introduce noi taxe vamale la importuri sau exporturi şi nici „taxele cu efect echivalent” din alte state membre începând cu data intrării în vigoare a tratatului.

Termenul de „taxe cu efect echivalent” a fost interpretat de Curtea de Justiţie că incluzând şi orice sarcina pecuniară. Sarcina nu trebuie impusă la frontiera câtă vreme este instituită pe motiv de import.

Curtea de Justiţie a statuat că „toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent”. Orice obligaţie pecuniara, indiferent de mărimea, destinaţia şi modul de aplicare, care este impusa în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestea traversează o frontiera, şi care nu este o taxa vamala în sensul strict al cuvântului, este o „taxă cu efect echivalent”.

Nu pot fi considerate „taxe cu efect echivalent” atunci când masurile de verificare şi taxele sunt uniforme şi obligatorii pe întreg teritoriul Comunităţii ori taxele sunt stabilite în interesul general al Comunităţii.

Principiile generale de acţiune sunt aceleaşi: înlăturarea taxelor vamale ori a taxelor cu efect echivalent, nediscriminarea, eliminarea subvenţiilor acordate de stat.

2. Curtea arbitrală face un expozeu al înţelesului Legii nr. 24/2000, ce tratează norme de tehnica legislativa, deşi motivele apelantei se referă la înţelesul legii generale aplicabile dreptului de autor, al conceptelor care se găsesc în cuprinsul acesteia, astfel cum sunt ele definite în textele legale (spre exemplu, „valoarea de import*) cuprinse în Constituţia României, directivele europene, Tratatul Comunităţii Europene, Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Legea nr. 24/2000 nu se aplica într-o forma contrara TCE. De altfel, Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, prin care România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgariei a României la Uniunea Europeană, s-a realizat ulterior, ceea ce face că întreaga susţinere a arbitrilor să fie caducă.

Procedura de determinare a valorii în vama este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994 (aceste reguli de determinare se regăsesc şi în cuprinsul Codului vamal al României, art. 57), cu modificările ulterioare.

La valoarea în vama sunt incluse următoarele:

a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;

b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;

c) costul asigurării pe parcurs extern.

Este inadmisibil că o lege neconforma, asupra căreia nu s-au implementat dispoziţiile şi directivele europene incidente şi nici tratatele internaţionale ratificate, să menţină o dispoziţie anacronica.

Nu numai că se taxează ceea ce nu trebuie, prin faptul că subiectul taxării nu are de-a face prin activitatea sa cu lezarea în vreun fel a dreptului de proprietate intelectuală, că se încalcă regulile obligatorii şi de comportament stabilite în piaţă comuna a Europei, dar remuneraţia compensatorie se aplica pana şi pe cheltuieli de transport, încărcare, descărcare, asigurări etc.

3. Curtea arbitrala continua să concluzioneze, considerând ca, daca dispoziţiile cuprinse în Codul vamal, în Codul fiscal şi în Codul de procedura fiscala şi-ar întinde efectele asupra drepturilor de autor, atunci titularii dreptului de autor ar deveni subiect pasiv al raporturilor juridice vamale şi/sau financiar-fiscale.

Cu alte cuvinte, în interpretarea Curţii arbitrale, daca s-ar aplica înţelesul conceptelor cuprinse în legea dreptului de autor şi definite în codul vamal, fiscal şi procedural fiscal, titularii drepturilor de autor şi-ar plăti singuri remuneraţia şi vor obţine că drept de autor aceeaşi remuneraţie, din care se vor scădea impozitele aferente.

4. Curtea arbitrala îşi exprima îngrijorarea că titularii drepturilor de autor ar fi lăsaţi fără protecţie, prin lege, ceea ce ar fi contrar normelor europene. Curtea arbitrala considera că sistemul intracomunitar constituie doar o modalitate prin care se evita plata remuneraţiei compensatorii, căci, daca sistemul intracomunitar ar fi aplicat, dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 8/1996 ar fi total lipsite de conţinut.

Soluţia găsită de arbitri este aceea că sistemul intracomunitar, astfel cum este el tratat prin legislaţia europeana, nu este aplicabil la noi în tara, deşi acest tratat este ratificat.

Tratatul Comunităţii Europene şi cel de funcţionare a Uniunii Europene au fost ratificate ulterior apariţiei Legii nr. 8/1996, astfel încât, potrivit Constituţiei României şi angajamentelor asumate de către statul roman, prin ratificarea tratatelor, dispoziţiile legislaţiei europene trebuie aplicate.

Cu privire la competenta instanţelor de a evalua conformitatea legislaţiei romane cu dispoziţiile din dreptul comunitar, în dispozitivul hotărârii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 9 martie 1978, data în Cauza Administrazione delle finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că judecătorul naţional însărcinat să aplice, în cadrul competentei sale, dispoziţiile dreptului comunitar are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicata orice dispoziţie contrara a legislaţiei naţionale, chiar ulterioara, fără a solicita sau a aştepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Sistemul intracomunitar a avut şi are că unica idee protejarea intereselor comerciale prin impunerea libertăţii de circulaţie a mărfurilor.

Se mai arata şi faptul că noua metodologie propusă de COPYRO, VISARTA şi PERGAM prevede o aplicare a cuantumului remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la valoarea în vama şi, respectiv, la valoarea facturii externe, la valoarea facturată fără TVA (pentru producători), ceea ce înseamnă în fapt introducerea unei discriminări între operatorii cu aceasta hârtie, precum şi a unei concurente neloiale pe piaţă, având în vedere că unii facturează marfa în condiţia de livrare franco fabrica, alţii pana la graniţa tării vânzătoare, alţii până la graniţa tării cumpărătoare, alţii până la uşa clientului etc. A nu se uita că prin impunerea asupra „preţului de import” compensaţia (sarcina pecuniara - taxa cu efect echivalent) se reflectă şi asupra operaţiunilor de manipulare, transport, asigurarea mărfii etc., ceea ce înseamnă că se aplică şi acestor costuri pentru unii, în timp ce pentru alţii, care nu includ aceste costuri în preţul de facturare, nu s-ar percepe această remuneraţie (se introduc astfel alţi factori de discriminare şi de concurenta neloiala pe piaţă).

Metodologia noua propusa de COPYRO, VISARTA şi PERGAM nu poate fi acceptata, deoarece propune extinderi ale aplicării remuneraţiei compensatorii pentru copia privată şi la achiziţiile din cadrul UE, introducând o definire a importului care contravine legislaţiei europene, precum şi înseşi esenţei constituirii Uniunii Europene din punct de vedere al asigurării liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul UE.

Este fără tăgada că import sunt numai acele achiziţii din tari terţe fata de UE, iar în interiorul UE mărfurile se afla în libera circulaţie (art. 29 din TCE), iar, „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxe cu efect echivalent. Aceasta interdicţie se aplica de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.” (art. 30 din TCE)

Remuneraţia compensatorie pentru copia privată, astfel cum a fost ea conceputa în metodologia propusa de COPYRO, este echivalentă unei „taxe cu efect echivalent unei taxe vamale”, întrucât se vrea a fi aplicată tuturor cantităţilor de hârtie A4 achiziţionate/introduse în România.

Menţionează şi faptul că hârtia cu destinaţie pentru copiator, conform normelor europene ale industriei hârtiei, este cea de 80 g, singurul sortiment potrivit pentru xerocopiere. În ceea ce priveşte hârtia fotografica, aceasta oricum nu face obiectul de achiziţie al importatorilor şi distribuitorilor angro de hârtie.

În baza legislaţiei UE, importuri sunt doar acele cantităţi care provin din afara Uniunii Europene. Nu întâmplător declaraţiile/raportările statistice ale cantităţilor şi valorilor mărfurilor care circula în interiorul UE se numesc „Declaraţii intrastat”, nu se efectuează nicio vămuire şi au că scop urmărirea şi verificarea reciproca între statele membre UE a circulaţiei mărfurilor.

Reglementarea importurilor şi instituirea de taxe vamale de import reprezintă atribute legislative exclusive ale Comisiei Europene şi nu pot face obiectul metodologiei.

Acest punct de vedere privind sfera importului şi, respectiv, aria de aplicare a remuneraţiei a fost recunoscut de ORDA în anul 2008 prin Adresa nr. 2.244 din 28 septembrie 2008 către S.C. Be Proffice - S.A., în care se precizează: „întrucât, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, noţiunea de «import» din tarile membre ale Uniunii Europene nu mai exista, societăţile care realizează aceasta operaţiune nu au obligaţia de a mai plăti remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru suporturile şi aparatele achiziţionate din statele membre ale Uniunii Europene”. Arata apelanta ca, de la data acestei adrese şi pana azi, nu au fost modificări legislative care să redefinească noţiunea de import.

Importul de bunuri este taxat atunci când bunurile aflate pe teritoriul comunităţii nu se afla în libera circulaţie ori aceste bunuri întrate în Comunitate şi aflate în libera circulaţie provin dintr-un stat terţ (a se observa art. 131 din Codul fiscal).

Prin metodologia care li se propune se excede în mod abuziv înţelesul noţiunii de import şi libera circulaţie, într-un mod contrar evident dispoziţiilor interne şi celor cuprinse în tratatele internaţionale la care România a aderat.

După cum certifica EUGROPA, că organism reprezentativ la nivelul Uniunii Europene, care reuneşte 22 de asociaţii naţionale ale distribuitorilor angrosişti de hârtie şi cartoane, nu exista vreun caz prin care importatorii intracomunitari să fie taxaţi la valoarea din vama pentru produsele de hârtie format A4.

Art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana) (art. 90 paragraful 1 este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate şi taxa aplicata produselor naţionale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate - a se vedea Cauza Weigel, paragraful 67, precum şi jurisprudenţa acolo citata).

Conform art. 110 din TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana), niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naţionale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura să protejeze indirect alte sectoare de producţie.

După cum Curtea a statuat deja, articolul 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului CE o completare a dispoziţiilor privind eliminarea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispoziţie are drept obiectiv asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenta, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre (Hotărârea din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C- 393/04 şi C- 41/05, Rec, p. 1- 5293, punctul 55 şi jurisprudenţa citata, precum şi Hotărârea Nadasdi şi Nemeth, citata anterior, punctul 45).

În acest sens, primul paragraf al art. 110 din TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplica produselor naţionale similare. Aceste dispoziţii ale tratatului vizează garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne fata de concurenta dintre produsele care se afla deja pe piaţă internă şi produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citata anterior, punctele 8 şi 9, precum şi Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C- 387/01, Rec, p. 1- 4981, punctul 66).

5. Comisia arbitrală interpretează în acelaşi mod defectuos textele legale, în unele cazuri adăugând la ele, cum ar fi indicarea de către aceasta Comisie a faptului ca, la ultima teza a considerentului 35 al Directivei 29/2001/CE, redevenţa pentru copia privată se achita de către persoanele care dispun de colile de hârtie de copiator format A4.

Dl judecător Corneliu Bârsan, de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, indica faptul că instanţa europeana de la Strasbourg impune că apărarea efectiva a dreptului de proprietate să fie realizata prin adoptarea unor masuri de protecţie, ce semnifica existenta unor obligaţii pozitive, în sarcina autorităţilor statale competente, acolo unde exista o legătura directa între masurile pe care un reclamant le-ar putea aştepta în mod legitim de la acestea, raportate la exerciţiul prerogativelor conferite de stăpânirea unui bun şi prejudiciul produs (pag. 1012, Convenţia europeana a drepturilor omului - Comentariu pe articole, vol. I „Drepturi şi libertăţi”, edit. All Beck, Bucureşti - 2005).

Cu alte cuvinte, privarea de proprietate poate să apară şi în legătura cu aplicarea/neaplicarea dispoziţiilor cuprinse în tratatele internaţionale la care statele sunt părţi.

Interpretarea teleologica impune că rolul firesc al preambulului unei directive europene să fie acela de a servi la interpretarea dispoziţiilor sale. Cu alte cuvinte, se impune necesitatea evidenţierii unor „chei de lectura” a dispoziţiilor sale, care să ghideze interpretarea acestora, spre a le determina cat mai precis înţelesul.

Directiva 2004/48/CE, pct. 20, impune asigurarea garanţiilor necesare pentru respectarea dreptului de apărare, care să stabilească, prin dovezi, violarea dreptului de proprietate intelectuala.

Aceasta directiva europeana obliga autorităţile să dovedească lezarea şi să instituie toate garanţiile, prin care cel care nu lezează să nu fie tras la răspundere.

Tot Directiva 2004/48/CE, pct. 26, indica faptul că lezarea (prejudiciul suferit de titularul dreptului de autor) este generata de cel care, prin activitatea sa, obţine, în urma acţiunii sale, un beneficiu fără justa cauza.

Se poate observa faptul că prin activitatea unui importator de hârtie nu se poate obţine un beneficiu generat prin reproducerea şi distribuirea unei opere protejate.

Comisia arbitrala considera în mod eronat faptul că suportul hârtie este suficient, prin el însuşi, să producă prejudicii titularilor drepturilor de autor.

Legiuitorul intern, precum şi cel european protejează titularii drepturilor de autor, atunci când se realizează reproducerea operelor.

Cu alte cuvinte, reproducerea se raportează la opera (multiplicarea prin procedee tehnice a operelor protejate), ea neraportându-se la hârtie (suport).

Aceeaşi Comisie arbitrala face referire la C- 477/08 Padawan/SGAE, însa concluzia la care ajunge este una contrara înţelesului la care ajunge însăşi CJUE, ce indică faptul că regula, „echilibrului just” indica debitorii obligaţiei de finanţare a compensaţiei, pe cei care pun echipamentele, prin care se pot realiza serviciile de reproducere, la dispoziţia utilizatorilor privaţi (prin aceasta decizie se exclude total categoria producătorilor şi importatorilor de hârtie).

A reproduce reproduc tranz.

1) A face să se reproducă.

2) A reda exact; a reprezenta cu fidelitate. realitatea.

3) ec. (procesul de producţie) A repeta în permanenta.

4) (tablouri, desene, fotografii, texte etc.) A executa în mai multe exemplare identice prin diferite procedee tehnice; a multiplica.

Sursa: NODEX.

Se mai invoca faptul că Directiva 2001/29 prevede modalităţile prin care dreptul de autor se manifesta, şi anume prin comunicare (pct. 23), distribuţie (pct. 28) şi reproducere (art. 2 alin. 1 lit. a şi art. 5 alin. 2 lit. a - prin tehnici fotografice sau prin alt proces cu efect similar).

O altă idee care concura la concluzia că nu sunt utilizatori este şi aceea că remuneraţia compensatorie se percepe deja de la importatorii de aparate tehnice, prin intermediul cărora se poate realiza operaţiunea de reproducere (art. 107 din Legea nr. 8/1996).

Cu alte cuvinte, se poate observa că aceasta remuneraţie are în considerare impunerea asupra celor care importa ori produc produse prin intermediul cărora se pot multiplica operele protejate.

În ceea ce îi priveşte, este vorba de un abuz, prin care se încearcă a se ignora că activitatea să nu are nimic de a face cu operaţiunea de reproducere şi nici cu lezarea vreunui titular al dreptului de autor.

Practica în Uniunea Europeana raportata la protecţia dreptului de autor, conform adresei EUGROPA, este că nu se percepe o astfel de taxa, întitulata remuneraţie compensatorie, pentru producătorii şi importatorii de hârtie. EUGROPA este singura asociaţie de profil din UE, care reuneşte 22 de asociaţii naţionale ale distribuitorilor angrosişti de hârtie şi cartoane (a se vedea şi scrisoarea din 30 ianuarie 2012 de confirmare din partea EURO GRAPH, asociaţia europeana a producătorilor de hârtie grafica).

Industria europeană a hârtiei se confrunta cu mari probleme de costuri şi lupta la modul propriu pentru supravieţuire încă dinainte de declanşarea crizei financiare. Ca urmare, nu îsi poate permite niciun fel de taxa sau impunere pecuniara suplimentara, pe care nu are cum s-o transfere în preţul de vânzare al hârtiei, cu atât mai puţin o impunere care nu are legătura cu obiectul ei de activitate, întrucât nici fabricantul, nici cumpărătorii/clienţii acestuia nu efectuează actul copierii unei opere protejate de dreptul de autor şi, de altfel, niciun act de copiere.

6. Comisia arbitrala invoca un principiu, pe care îl aplica discriminatoriu, impunând ideea că cineva, în cazul de fata organismele colective, îsi poate aroga drepturi (impunere de penalitate) fata de apelanta, care trebuie să şi le asume, deşi legiuitorul nu le recunoaşte în cuprinsul dispoziţiilor sale.

Este evident ca, prin acceptarea penalităţilor, Comisia arbitrala nu a impus dispoziţiile legii, libertatea de negociere, buna-credinţă şi liberul consimţământ, căci îşi întemeiază acest abuz de impunere prin raportare la art. 1538- 1543 din Codul civil.

Atrage apelanta atenţia că dispoziţiile Codului civil sunt cele care fac obiectul exclusiv al liberului consimţământ, nu al impunerii, cum este cazul de faţă.

Într-o astfel de situaţie, când organismul colectiv impune un nivel al penalităţii nelimitat în timp sau cuantum şi care nu reprezintă expresia manifestării sale de voinţă, nu se poate vorbi decât despre o clauza abuziva, căci art. 1538- 1543 din Codul civil sunt inaplicabile, întrucât în situaţiile respective penalităţile se convin, nu se impun, existând obligaţia previzibilităţii (adică indicarea cuantumului şi termenului de aplicare, pentru a se da conţinut principiului bunei-credinţe).

Se va avea în vedere şi art. 1 alin. 2 din Codul civil ce tratează dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, ori de cate ori judecătorul ori arbitrul considera că ipoteza data spre analiza nu este reglementata pe toate aspectele sale, căci nimeni nu poate invoca întunecimea legii pentru a susţine că nu poate pronunţă o hotărâre. Ipotezele indicate se pliază pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

7. Întrucât Curtea arbitrala nu a înţeles să se pronunţe şi pe aspectele ridicate de apelanta, ce relevau neluarea în considerare a faptului că protecţia operelor are nenumărate excepţii, reiterează susţinerile.

Astfel, organismele colective nu şi-au fundamentat metodologia propusa pe realităţile actuale ale UE şi ale României, care să fie documentata profesionist, printr-un studiu realizat în comun de organisme reprezentative în domeniu şi în cunoştinţa de realitate, inclusiv Asociaţia Hârtiei din România, Asociaţia Importatorilor şi Distribuitorilor de Aparate de Copiat din România, cu sprijinul asociaţiilor de profil din UE.

Se invoca principiul proporţionalităţii, respectiv faptul că incidenta copierii pe hârtie a unor opere protejate de dreptul de autor este infima raportat la celelalte utilizări ale hârtiei A4, chiar şi de 80 g, pentru alte scopuri decât copierea unor opere protejate de dreptul de autor, respectiv lucrări de birou, contracte, extrase de cont etc., atât în instituţii de stat, cat şi în bănci, corporaţii de orice profil, private.

La solicitarea de a se prezenta studiile efectuate de la apariţia Legii nr. 8/1996 pana acum pentru fundamentarea metodologiei şi stabilirea proporţionalităţii, VlSARTA, COPYRO şi PERGAM au răspuns, în mod neîntemeiat, că este imposibil să se determine aceste proporţii, lucru cu care nu poate fi de acord.

Numai daca se ia în considerare consumul de hârtie A4 achiziţionata de instituţiile de stat prin procedeul transparent şi uşor de cuantificat al achiziţiilor publice şi se poate ajunge la o cifra exacta. Aceste instituţii nu copiază opere protejate de dreptul de autor. Apoi băncile, care, de asemenea, pentru scopul unui astfel de studiu, pot pune la dispoziţia COPYRO şi ORDA cifre de fundamentare.

Totodată, Legea nr. 8/1996 prevede o serie de excepţii de la datorarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, excepţii deloc neglijabile, indicate prin temei de drept în cererea depusa, care justifica şi mai mult poziţia apelantei de a nu putea accepta metodologia propusa de COPYRO, VISARTA şi PERGAM cu aplicare asupra întregii cantităţi de hârtie A4, indiferent de provenienţa, indiferent de modul ei de utilizare indiferent de gramaj.

Astfel, art. 9 din Legea nr. 8/1996 indică faptul că ideile, teoriile, conceptele, textele oficiale, ştirile de presă, simplele fapte şi date etc. nu pot fi cuprinse în conceptul de opera protejata, din Legea nr. 8/1996 exclude de la protecţie reproducerea acelor opere ori distribuirea lor, atunci când nu exista avantaje comerciale ori economice şi/sau tranzitorii şi accesorii, pentru uz personal ori familial.

Poziţiile exprimate de către organisme sunt următoarele, aşa cum reiese din procesul-verbal de la data de 5 decembrie 2011:

- VISARTA: „s-a încercat realizarea unui studiu (care să arate cat din operele protejate întra în sfera plătii remuneraţiei), dar acesta nu poate fi exemplificativ”, „ar fi de discutat procentul datorat autorilor, şi nu categoriile de hârtie, deci ar trebui să se aleagă calea de mijloc„;

- PERGAM: „fiind vorba de gestiune colectiva obligatorie, repertoriile sunt considerate repertorii extinse, deci criteriile de proporţionalitate prevăzute de lege nu se aplica” şi „Statele membre aleg modalitatea prin care se aplica Directiva”.

Organismele de colectare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pot colecta doar ceea ce se datorează pentru utilizarea copiei private şi trebuie să aibă un studiu bine documentat în acest sens. Nu numai că nu exista dovada utilizării copiei private, dar nu exista nici măcar o încercare de buna-credinţa a efectuării unui astfel de studiu, deşi au trecut 15 ani de la promulgarea Legii nr. 8/1996.

Intimatele PERGAM şi COPYRO au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând cauza de fata prin prisma motivelor de apel formulate de apelanta, fata de ansamblul probator administrat în cauza, Curtea retine următoarele:

Primele cinci motive din cererea de apel critică modul de înţelegere de către completul de arbitraj a noţiunilor de import şi achiziţie intracomunitara.

1. Primul motiv de apel susţine faptul ca, în mod eronat, Curtea arbitrala a considerat că importul mărfurilor şi achiziţia intracomunitara reprezintă acelaşi lucru, că instituţie, în termenii legii, întărindu-şi aceasta greşeala de înţelegere prin faptul că mărfurile provenind din achiziţia intracomunitara traversează graniţe aparţinând unor state suverane. În esenţă, se arata că libera circulaţie a mărfurilor constituie unul dintre elementele fundamentale ale Comunităţii Europene, scopul dispoziţiilor ce instituie aceste libertăţi fiind acela de a crea între statele membre o piaţă unica, libera de orice restricţii interne asupra comerţului, prezentând o poziţie comercială unica în relaţiile cu state terţe. În vederea acestor deziderate, prin Tratat s-a urmărit realizarea unei uniuni vamale prin desfiinţarea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor, a taxelor de echivalent, precum şi adoptarea de tarife comune cu statele terţe (o politica comerciala comuna).

Hotărârea arbitrala a reţinut, cu privire la acest aspect, că importul mărfurilor sau achiziţia intracomunitara sunt, pe de altă parte, una şi aceeaşi instituţie vamală/fiscala, termenii legii stabilind însa un regim derogatoriu pentru mărfurile provenite din tari aflate în interiorul graniţelor Uniunii Europene. Aceasta concluzie se extrage observând că mărfurile provenind din achiziţie intracomunitara traversează graniţe aparţinând unor state suverane. Au fost invocate şi dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare (Codul vamal), potrivit cărora: „Punerea în libera circulaţie atrage aplicarea masurilor de politica comerciala şi îndeplinirea formalităţilor vamale prevăzute pentru importul mărfurilor, precum şi încasarea oricăror drepturi legale datorate.”

Curtea constata că primul paragraf al acestui motiv de apel reprezintă, de fapt, singura critica din cadrul acestui motiv de apel, restul paragrafelor reprezentând aspecte teoretice legate de noţiunea de taxe cu caracter echivalent, invocându-se implicit faptul că remuneraţia compensatorie aplicata ar produce efectul unei taxe cu caracter echivalent.

Pentru soluţionarea acestui motiv de apel, Curtea trebuie să definească noţiunile de import şi achiziţie intracomunitara.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor:

„(1) Autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin înregistrări sonore sau audiovizuale pe orice tip de suport, precum şi cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hârtie, direct ori indirect, în condiţiile prevăzute la art. 34 alin. (1), au dreptul, împreună cu editorii, producătorii şi cu artiştii interpreţi sau executanţi, după caz, la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată, conform art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor.

(2) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se plăteşte de fabricanţii şi/sau importatorii de suporturi de aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), indiferent daca procedeul folosit este unul analogic sau digital.

(3) Importatorii şi fabricanţii de suporturi şi aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), sunt obligaţi să se înscrie la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, în Registrul naţional al copiei private, şi pot desfăşura activităţile respective de import sau de producţie numai după obţinerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare. Acest certificat se eliberează de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal şi a Certificatului unic de înregistrare la registrul comerţului, în termen de 5 zile de la depunerea acestora.

(4) Lista suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, precum şi cuantumul acestei remuneraţii se negociază din 3 în 3 ani, daca una dintre părţi o cere, în cadrul unor comisii constituite din:

a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectiva, care funcţionează pentru cate o categorie de drepturi, pe de o parte;

b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de fabricanţii şi importatorii de suporturi şi aparate, numit de respectivele structuri asociative, şi câte un reprezentant al primilor 3 fabricanţi şi importatori majori de suporturi şi aparate, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă din domeniul respectiv, cu condiţia că acestea să fie declarate în acest scop la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, pe de altă parte.

(5) În vederea iniţierii negocierilor potrivit procedurilor prevăzute la art. 131 alin. (2)- (4), organismele de gestiune colectiva sau structurile asociative ale fabricanţilor şi importatorilor de suporturi şi aparate vor depune la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor o cerere conţinând lista suporturilor şi aparatelor, cerere ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizie a directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, precum şi cuantumurile remuneraţiilor ce urmează să fie negociate. Lista se elaborează în mod distinct pentru aparatele şi suporturile din domeniul sonor şi audiovizual şi pentru aparatele şi suporturile din domeniul grafic şi se negociază în două comisii.

(6) Remuneraţiile sunt procentuale şi se calculează la valoarea în vama, în cazul importatorilor, şi, respectiv, la valoarea fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a produselor de către producători, şi se plăteşte în luna următoare importului sau datei de facturare.

(7) Remuneraţiile negociate de părţi sunt procentuale şi sunt datorate pentru aparatele şi suporturile prevăzute la art. 34 alin. (2), inclusiv pentru coli de hârtie pentru copiator format A4 şi suporturi digitale.

(8) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată reprezintă o cota procentuala din valoarea specificata la alin. (6), după cum urmează:

a) coli de hârtie pentru copiator, format A4: 0,1%;

b) alte suporturi: 3%;

c) pentru aparate: 0,5%.

(9) Negocierile pentru stabilirea listei aparatelor şi suporturilor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie se convoacă de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a cererii de negociere, şi se desfăşoară potrivit procedurilor prevăzute la art. 1311.

Pentru soluţionarea prezentului apel, Curtea este chemata, în esenţă, să lămurească sensul noţiunii de „importator” folosite în cadrul dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 8/1996, respectiv care a fost sensul acestui termen la momentul apariţiei legii; daca acest sens a fost modificat ulterior în mod explicit, daca a existat o modificare implicita a sensului acestui termen, că urmare a aderării României la Uniunea Europeana şi că urmare a aplicării legislaţiei comunitare.

Curtea este în concordanta cu susţinerea că operaţiunile de „fabricare”, „import” sau „achiziţie comunitara” nu sunt noţiuni intrinseci domeniului dreptului de autor. Dar apelarea la alte ramuri de drept pentru clarificarea şi definirea conţinutului concret al acestor noţiuni devine necesara numai atunci când legislaţia din domeniul dreptului de autor nu oferă suficiente criterii legale pentru a realiza o astfel de definire.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor nu a existat o definiţie legala a noţiunii de „import” sau „importator” în chiar cuprinsul acestei legi, însa prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost introdus art. 142, potrivit căruia „prin import, în sensul prezentei legi, se înţelege introducerea pe piaţă interna, cu scopul comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.”

Prin Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, întrata în vigoare la 1 ianuarie 2004, s-a prevăzut la art. 131 lit. b) că importul de bunuri reprezintă intrarea în Comunitate a bunurilor care se afla în libera circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Comunităţii.

Pe de altă parte, se defineşte achiziţia intracomunitara de bunuri, la art. 1301 alin. (1), că fiind obţinerea dreptului de a dispune, că şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoana, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.

Astfel, prin import se înţelegea, la data apariţiei Legii nr. 8/1996, introducerea pe piaţă naţională de produse sau bunuri din alte state. Acest sens a fost întărit prin introducerea, în 2004, a definiţiei legale a importului.

Curtea constata că nu se poate retine o schimbare a sensului noţiunii de „import” după aderarea României la Uniunea Europeana, argumentele folosite de apelanta pentru susţinerea acestei ipoteze nefiind valide.

Astfel, potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generala a materiei, decât daca acest lucru este exprimat expres.

Or, Legea nr. 8/1996 este act normativ special în raport cu Codul fiscal, iar definiţia importului din cuprinsul Legii nr. 8/1996 este norma speciala în raport cu definiţia importului sau a achiziţiei intracomunitare introduse prin Codul fiscal.

Astfel, regula că actele normative speciale nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate implicit prin reglementarea generala a materiei se aplica, în sensul că norma speciala reprezentata de definiţia importului din cuprinsul Legii nr. 8/1996 nu poate fi considerata că modificata implicit prin definiţia importului sau a achiziţiei intracomunitare introduse prin Codul fiscal.

Astfel, nu este necesar să se considere că norma din Legea nr. 8/1996 referitoare la import a fost aplicata prin analogie sau prin extindere, pentru a deveni aplicabila operaţiunilor economice realizate de apelanta (introducere în România de produse din statele membre UE), cat timp sensul acestui termen - aşa cum a fost el folosit de Legea nr. 8/1996 - nu a suferit niciodată modificări.

Cat priveşte susţinerea apelantei că remuneraţia astfel aplicata reprezintă o taxa cu caracter echivalent, Curtea constata că în numeroase decizii Curtea Constituţională a statuat că remuneraţia este un drept patrimonial, iar nu o taxa impusa unei anumite categorii de comercianţi şi care reprezintă o obligaţie fiscala. Caracterul echitabil al remuneraţiei compensatorii rezulta din faptul că aceasta are valoarea unei contraprestaţii pentru activitatea creatoare a unor persoane fizice sau juridice de drept privat, activitate pusa în slujba unor terţi, care în acest fel pot să apară în calitate de debitori. Aşa fiind, remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu face parte din categoria impozitelor şi taxelor. (deciziile nr. 180 din 10 octombrie 2000 şi 1.114 din 8 septembrie 2001).

2. Intr-un al doilea motiv de apel, apelanta arata că Legea nr. 24/2000 nu se aplica într-o forma contrara T.C.E., în ceea ce priveşte noţiunea de „valoare în vama” astfel cum a fost interpretată de arbitri. Se susţine că Legea nr. 157/2005, prin care România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României Ia Uniunea Europeana, s-a realizat ulterior, ceea ce face că întreaga susţinere a arbitrilor să fie caduca. Se mai arata că procedura de determinare a valorii în vama este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994. La valoarea în vama sunt incluse următoarele: a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate pana la frontiera romana; b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern; c) costul asigurării pe parcurs extern. Se susţine că se taxează ceea ce nu trebuie, prin faptul că subiectul taxării nu are de-a face prin activitatea să cu lezarea în vreun fel a dreptului de proprietate intelectuala, că se încalcă regulile obligatorii de comportament stabilite în piaţă comuna a Europei, dar remuneraţia compensatorie se aplica pana şi pe cheltuieli de transport, încărcare, descărcare, asigurări etc.

Completul de arbitri a motivat, cu privire la acest aspect, ca, potrivit dispoziţiilor generale ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normele vamale, fiscale ori procesual-fiscale îşi limitează efectele la raporturile juridice pentru reglementarea cărora au fost edictate. În speţă, în aplicarea art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportata la dispoziţiile Codului vamal, ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicata, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedura fiscala), trebuia că legiuitorul să cuprindă reglementari din materia conexa (daca o aprecia drept conexa) a drepturilor de autor şi numai daca aceste dispoziţii erau indispensabile scopului urmărit. Mai precis, daca legiuitorul aprecia că persoanele care dobândesc colile de hârtie pentru copiator format A4 pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată sunt scutiţi de la plata remuneraţiei în situaţia în care colile de hârtie pentru copiator format A4 provin prin achiziţie intracomunitara, trebuia să dispună în mod explicit acest lucru în reglementările financiar-fiscale.

Curtea constata că nu se aduc în concret argumente referitoare la aspectele sub care interpretarea Legii nr. 24/2000 făcută de arbitri este neconforma TCE, în ceea ce priveşte noţiunea de „valoare în vama”. Curtea retine că sensul noţiunii de „valoare în vama” nu este explicitat concret în cuprinsul hotărârii arbitrale, nici în partea efectiva de metodologie şi nici în partea de considerente a acesteia. Astfel, argumentele aduse de apelanta nu sunt relevante, că şi critici ale hotărârii arbitrale.

Pe de altă parte, înţelesul noţiunii de „valoare în vama” prezintă interes pentru aplicarea concreta a metodologiei, pentru modul de calcul al remuneraţiei concrete. În niciun caz nu se poate susţine ca, prin ceea ce include, valoarea în vama reprezintă o noţiune care duce la afectarea şi încălcarea regulilor de concurenta loiala sau a regulilor de comerţ din cadrul comunităţii europene; fiecare stat membru are dreptul de a reglementa juridic noţiuni de comerţ şi de fiscalitate, cum este cea de valoare în vama, pentru a putea face aplicarea normelor juridice interne. Or, în cazul unor operaţiuni de achiziţie intracomunitara, faptul că valoarea în vama conţine şi costul unor servicii necesare realizării operaţiunii de achiziţie intracomunitara nu este contrar principiilor de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuala, câtă vreme aceste costuri se regăsesc oricum în preţul produsului final.

De asemenea, nici argumentul apelantei în sensul că Legea nr. 157/2005, prin care România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României Ia Uniunea Europeana, este ulterioara Legii nr. 24/2000 nu este relevant, deoarece interpretarea noţiunilor reprezintă o operaţiune logicojuridică necesară tuturor actelor normative ce trebuie aplicate, care se face în raport cu normele juridice ce conţin reguli de interpretare în vigoare la momentul apariţiei legii noi; astfel, este normal că la intrarea în vigoare a Legii nr. 157/2005 să se aplice regulile de interpretare juridica conţinute în Legea nr. 24/2000.

3. Intr-un al treilea motiv de apel, apelanta arata ca, în interpretarea Curţii arbitrale, daca s-ar aplica înţelesul conceptelor cuprinse în legea dreptului de autor şi definite în codul vamal, fiscal şi procedural fiscal, titularii drepturilor de autor şi-ar plaţi singuri remuneraţia şi vor obţine că drept de autor aceeaşi remuneraţie, din care se vor scădea impozitele aferente.

Curtea arbitrala a reţinut, într-adevăr, ca, daca dispoziţiile cuprinse în Codul vamal, în Codul fiscal şi în Codul de procedura fiscala şi-ar întinde efectele asupra drepturilor de autor, atunci titularii drepturilor de autor ar deveni subiecţi pasivi ai raporturilor juridice vamale şi/sau financiar-fiscale. Titularilor drepturilor la remuneraţie compensatorie pentru copia privată le-ar fi închisa calea realizării unei remuneraţii echitabile pentru ceea ce priveşte echipamentele provenite prin achiziţie intracomunitara.

Dar acest argument al completului de arbitraj s-a referit la combaterea argumentului conform căruia remuneraţia echitabila aplicata achiziţiilor intracomunitare reprezintă o taxa cu efect echivalent care, aplicata achiziţiilor intracomunitare, e interzisă de Codul vamal, Codul fiscal şi Codul de procedura fiscala şi de legislaţia comunitara. Or, Curtea a reţinut deja, în paragrafele anterioare, cu motivarea subsecventa, că nu se poate susţine că remuneraţia echitabila aplicata achiziţiilor intracomunitare reprezintă o taxa cu efect echivalent, astfel că şi acest argument al apelantei este înlăturat. În plus, Curtea retine că aceasta critica subsumata punctului 3 din apel este o critica nejuridica, care nu poate primi un răspuns cu caracter juridic.

4. Intr-un al patrulea motiv, apelanta susţine ca, prin soluţia găsită de arbitri, sistemul intracomunitar, astfel cum este el tratat prin legislaţia europeana, nu este aplicabil la noi în tara, deci acest tratat este ratificat. Se invocă Cauza Administrazione delle finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77.

Curtea nu poate retine că fiind just acest argument, câta vreme, aşa cum s-a statuat cu ocazia respingerii primului motiv de apel, între import şi achiziţie intracomunitara nu exista diferenţe de noţiune, ci doar de consecinţe pe plan fiscal. Intrarea României în Uniune nu a însemnat deplasarea noţiunii de import la limita graniţelor UE, ci această graniţă a rămas, aşa cum era logic, la limita graniţelor tarii. Cauza din jurisprudenţa CJUE invocată de apelanta nu este de natura să duca la altă concluzie, principiile generale statuate în considerentele acestei decizii fiind complet respectate în situaţia dedusă judecăţii în prezentul dosar.

Apelanta mai susţine că noua metodologie propusa de COPYRO, VISARTA şi PERGAM prevede o aplicare a cuantumului remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la valoarea în vama şi, respectiv, la valoarea facturii externe, la valoarea facturată fără TVA (pentru producători), ceea ce înseamnă în fapt introducerea unei discriminări între operatorii cu aceasta hârtie, precum şi a unei concurente neloiale pe piaţă, având în vedere că unii facturează marfa în condiţia de livrare franco fabrica, alţii pana la graniţa tarii vânzătoare, alţii pana la graniţa tării cumpărătoare, alţii pană la uşa clientului etc.

Curtea constata că este fondat acest argument al apelantei, urmând a fi admis, în sensul modificării metodologiei la art. 4, liniuţa nr. 2, în sensul că se calculează la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitara, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4 ( se introduce aceasta precizare din motive de simetrie fata de cele de la punctul anterior), indiferent de gramaj, introdusa în spaţiul comercial al României din Comunitatea Europeana.

Curtea are în vedere argumentele de echitate invocate de apelanta, precum şi faptul că nu exista niciun motiv pentru a se crea diferenţe între importurile din alte state (achiziţiile naţionale) şi importurile din statele membre UE (achiziţiile intracomunitare), sub aspectul calculării remuneraţiei din valoarea în vama fără TVA. De asemenea, pentru argumente de identitate de raţiune şi de situaţii, se va introduce precizarea de mai sus, legata de hârtia pentru copiator format A4, pentru ambele tipuri de achiziţii.

Argumentul legat de faptul că prin impunerea asupra „preţului de import” compensaţia se reflecta şi asupra operaţiunilor de manipulare, transport, asigurarea mărfii etc. este nefondat, Curtea reţinând deja că aceste costuri se reflecta şi în preţul final, ceea ce face că includerea lor în valoarea în vama să fie justa.

Nu se poate retine că remuneraţia compensatorie reprezintă o taxă cu efect echivalent şi pentru motivul că nu este încasata de autorităţile publice şi nu revine bugetului acestora, ci de un organism de gestiune colectiva, revenind în final titularilor drepturilor de autor.

În restul argumentelor de la punctul nr. 4 din apel, apelanta reia susţinerea că extinderea aplicării remuneraţiei compensatorii pentru copia privată şi la achiziţiile din cadrul UE introduce o definire a importului care contravine legislaţiei europene, precum şi înseşi esenţei constituirii Uniunii Europene din punctul de vedere al asigurării liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul UE.

Curtea a răspuns deja argumentului principal legat de aceasta susţinere, iar art. 261 din Codul de procedura civilă nu obliga instanţa să analizeze toate sub argumentele invocate de parte, fiind suficient că din întreaga motivare a hotărârii judecătoreşti să răzbată argumentul principal şi raţiunile de fapt şi de drept care au stat la baza respective soluţii, cerinţa deja respectată pana acum cu privire la acest argument.

Cu toate acestea, Curtea va mai adaugă următoarele considerente, în susţinerea aceleiaşi soluţii şi respingerea aceluiaşi motiv de apel.

Astfel, nu se poate susţine că prin metodologia care se propune se excede în mod abuziv înţelesul noţiunii de import şi libera circulaţie, într-un mod contrar evident dispoziţiilor interne şi celor cuprinse în tratatele internaţionale la care România a aderat.

În ceea ce priveşte argumentele legate de Directiva 2001/29/EC privind armonizarea anumitor aspecte legate de dreptul de autor şi drepturile conexe în cadrul societăţii informaţionale, se constata că prin Hotărârea preliminara din 16 iunie 2011 data în interpretarea normelor acestei directive, Curtea Europeana de Justiţie a stabilit că dispoziţiile privind excepţia pentru copie privată stabilesc faptul ca, pentru a nu fi lipsite de orice efect util, ele impun statului membru care a instituit excepţia privind copia privată în dreptul intern o obligaţie de rezultat, în sensul că acest stat este ţinut să asigure, în cadrul competentelor sale, perceperea efectiva a compensaţiei echitabile destinate despăgubirii autorilor afectaţi pentru prejudiciul suferit, în special daca acesta s-a produs pe teritoriul statului membru menţionat.

Mai mult, s-a statuat că revine autorităţilor, în special jurisdicţionale, ale acestui stat membru obligaţia de a realiza o interpretare a dreptului intern conforma cu obligaţia de rezultat menţionată, care să garanteze perceperea respectivei compensaţii de la vânzătorul care a contribuit la importul suporturilor în cauza prin punerea lor la dispoziţia utilizatorilor finali. În speţa, cauza viza obligarea unui vânzător de aparate şi suporturi din Germania la plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată aferenta aparatelor şi suporturilor vândute cumpărătorilor din Olanda, prin contracte la distanta.

Aşadar, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene foloseşte noţiunea de „import” între statele membre, obligând chiar şi vânzătorul dintr-un contract încheiat la distanta la plata remuneraţiei compensatorii pentru contribuţia să la importul de aparate şi suporturi din Germania în Olanda.

Argumentul covârşitor în acest sens este acela că inclusiv Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene foloseşte noţiunea de import sau export între statele membre.

Astfel, art. 28 (ex-articolul 23 din TCE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial nr. C 115 din 9 mai 2008, p. 47, stabileşte că Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamala care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implica interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe. Art. 29 din acelaşi tratat (ex-articolul 24 din TCE) prevede că se considera că se af1a în libera circulaţie într-un stat membru produsele care provin din tari terţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totala sau parţiala a acestor taxe şi impuneri.

Argumentul legat de Adresa nr. 2.244 din 28 septembrie 2008 emisa de ORDA către S.C. „Be Proffice” - S.A., în care se precizează ca, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, noţiunea de, import” din tarile membre ale Uniunii Europene nu mai exista, iar societăţile care realizează aceasta operaţiune nu au obligaţia de a mai plăţi remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru suporturile şi aparatele achiziţionate din statele membre ale Uniunii Europene, nu poate prezenta relevanta în raport cu argumentele de mai sus legate de normele juridice cuprinse în Codul fiscal, Codul de procedura fiscala şi reglementările comunitare. O astfel de adresa nu are decât maximum un caracter pur informativ, nefiind opozabila terţilor, nu este obligatorie şi nu are forţa juridică. Cu atât mai mult, o adresa de acest gen, care realizează o interpretare contrara legilor şi actelor normative cu putere juridica, nu poate fi luata în considerare de o instanţa judecătorească.

Cât priveşte argumentul legat de certificarea data de EUGROPA, că organism reprezentativ la nivelul Uniunii Europene, care reuneşte 22 de asociaţii naţionale ale distribuitorilor angrosişti de hârtie şi cartoane şi care a statuat că nu exista vreun caz prin care importatorii intracomunitari să fie taxaţi la valoarea din vama, pentru produsele de hârtie format A4, Curtea constata că aceasta reprezintă o susţinere care nu are relevanta, pe de o parte, deoarece se refera la încasările făcute de către autorităţi publice, iar nu de către organismele de gestiune colectiva, iar, pe de altă parte, aşa cum reiese din chiar susţinerile apelatei, se refera la „taxare”; or, cum s-a arătat pe larg mai sus, remuneraţia compensatorie nu reprezintă o taxa.

Curtea constata că este corecta motivarea din cuprinsul hotărârii arbitrale, în sensul că altfel ar exista pericolul intervertirii finalităţii urmărite de către legiuitor prin dispoziţiile art. 107 [alin. (8) lit. „a)”] al Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, din protejarea drepturilor autorilor la remuneraţie pentru copia privată indiferent de modul de provenienţa al colilor de hârtie pentru copiator format A4 pentru care se datorează remuneraţia în lăsarea fără niciun fel de protecţie prin lege a titularilor drepturilor de autor, contrar normelor europene care stipulează un nivel ridicat de protecţie.

În ceea ce priveşte argumentul că hârtia cu destinaţie pentru copiator, conform normelor europene ale industriei hârtiei, este cea de 80 g, singurul sortiment potrivit pentru xerocopiere, Curtea constata că art. 4 din metodologie se refera la „hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj”. Or, aceasta înseamnă că include şi hârtia cu gramaj de 80 g, susţinerea apelantei nefiind urmata de o consecinţa practica relevanta pentru a se dispune modificarea metodologie în acest sens.

5. Curtea constata că şi motivul nr. 5 de apel este nefondat, apelanta realizând o greşita interpretare a Directivei 29/2001 şi a Directivei 48/2004, din acest punct de vedere Curtea susţinând argumentele aduse de completul de arbitraj.

Potrivit dreptului pozitiv şi practicii europene, orice armonizare a dreptului de autori a drepturilor conexe trebuie să aibă la baza un nivel ridicat de protecţie. În cazul unor anumite excepţii sau limitări titularii drepturilor trebuie să primească o compensaţie echitabilă pentru a fi despăgubiţi corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate.

Instituţia „compensaţiei echitabile” este, în opinia Curţii Europene de Justiţie, o noţiune autonoma a dreptului Uniunii Europene şi trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia din urma.

Compensaţia echitabila trebuie considerata drept contraprestaţia prejudiciului cauzat autorului care rezulta din reproducerea neautorizata a operei sale protejate pentru uz personal. Compensaţia echitabila trebuie în mod obligatoriu să fie calculata pe criteriul prejudiciului cauzat autorilor operelor protejate.

Argumentul legat de aspectul că prin activitatea unui importator de hârtie nu se poate obţine un beneficiu generat prin reproducerea şi distribuirea unei opere protejate şi că suportul hârtie nu este suficient, prin el însuşi, să producă prejudicii titularilor drepturilor de autor este incorect. Cum am reţinut mai sus, prin excluderea colilor de hârtie pentru copiator format A4 provenite din achiziţie intracomunitara pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată s-ar crea un grav şi injust dezechilibru între autorii operelor şi utilizatori deţinători cu orice titlu ai colilor de hârtie pentru copiator format A4, în sensul că autorii operelor ar fi în mod cert prejudiciaţi prin realizarea de copii private ale operelor lor, însa prejudiciul astfel creat nu ar mai putea fi reparat prin remuneraţia compensatorie.

Curtea mai constata că hotărârea arbitrala face o corecta aplicare a celor statuate în Cauza C- 477/08 Padawan/SGAE. În raport cu aceasta situaţie şi astfel cum se prevede la ultima teza a considerentului (35) al Directivei 29/2001/CE, trebuie achitata „redevenţa pentru copia privată” nu de către persoanele private care efectuează copii ale operelor protejate, ci de către persoanele care dispun de colile de hârtie pentru copiator format A4 şi care, în acest temei, pun suportul hârtie, în drept sau în fapt, la dispoziţia persoanelor private ori le furnizează acestora din urma un serviciu de reproducere. În cadrul unui astfel de sistem persoanele care dispun de suportul de reproducere au obligaţia de a plăti redevenţa pentru copia privată.

Cu privire la susţinerea apelantei, în sensul că nu este utilizator, Curtea constata că este nefondata, fata de aspectul că Curtea Europeana de Justiţie lămureşte exhaustiv atât sfera titularilor obligaţiilor de plata, cat şi temeiul obligaţiilor lor.

Curtea Europeana de Justiţie arată că titularii obligaţiilor de plata a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată sunt „persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere”.

Faptul că remuneraţia compensatorie se percepe deja de la importatorii de aparate tehnice, prin intermediul cărora se poate realiza operaţiunea de reproducere (art. 107 din Legea nr. 8/1996), nu este un argument în favoarea apelantei, deoarece textul art. 107 din lege cuprinde menţiunea de importatori de suporturi şi aparate, deci două ipoteze distincte care se completează şi nu se exclud reciproc.

O altă distincţie între persoanele care datorează remuneraţie compensatorie este contrara Directivei 29/2001/CE şi practicii judiciare europene. Or, potrivit dispoziţiilor art. 11 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Practica judiciară europeana îsi găseşte o puternica susţinere şi în practica judiciară internă în domeniu.

După cum a statuat practica judiciară, dispoziţiile invocate de parata, art. 1301 şi art. 131 din Codul fiscal reprezintă norme în materie fiscala (si, mai mult, în materie de taxa pe valoarea adăugată - titlul VI al Codului) şi au fost edictate pentru stabilirea raporturilor fiscale între contribuabili şi stat, şi nu pentru realizarea drepturilor de proprietate intelectuala. Prin urmare, domeniul de aplicare al acestor dispoziţii trebuie interpretat după regula potrivit căreia unde legea distinge şi interpretul trebuie să o facă. În speţă s-a mai apreciat că principiile comunităţii vamale şi fiscale nu vin în contradicţie cu protejarea drepturilor ce fac obiectul cauzei.

6. Curtea găseşte că fiind fondat motivul de apel legat de penalităţi.

Astfel, penalităţile pentru plata cu întârziere a remuneraţiei reprezintă - că şi calificare juridica - o clauza penala, ce urmează regimul juridic reglementat de art. 1066-1072 din Codul civil.

Din modul de reglementare a acestei instituţii juridice rezulta că este o clauza contractuala, care trebuie să fie asumata de părţile cocontractante, fiind supusa liberului arbitru şi liberului consimţământ.

Curtea considera ca, în lipsa acordului tuturor părţilor cocontractante în înserarea clauzei penale în contract, consimţământul nu poate fi suplinit prin hotărâre judecătorească.

Astfel, clauza penala este supusa libertăţii de voinţa a părţilor, în lipsa acordului, neexistând o norma juridica care să permită instanţei să însereze o astfel de clauza în contract. Partea interesată nu rămâne însa fără protecţie, deoarece aceasta poate folosi alte remedii legale pentru a sancţiona partea adversa care nu executa la timp plata dobânzilor legale, acordarea de daune compensatorii etc., însa o sancţiune de acest gen nu poate fi impusa prin voinţa unica a unei părţi cocontractante. Impunerea forţată încalcă dreptul la negociere, ce caracterizează orice contract, şi, de asemenea, limitele dreptului de negociere ce revine organismului de gestiune colectiva.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectiva au obligaţia de a elabora metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plătii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibila autorizarea individuala de către titularii de drepturi. Or, negocierea poate avea că obiect şi că finalitate doar acele elemente prevăzute de aceste dispoziţii legale; daca părţile la negociere erau de acord cu clauza penala, nimic nu se opunea însa că aceasta să fie înserata în metodologie, pe principiul respectării voinţei părţilor. Pe de altă parte, legea nu da dreptul organismelor de gestiune colectiva să stabilească alte sancţiuni decât cele prevăzute de lege, cu voinţa proprie şi împotriva opoziţiei exprese a partenerilor de negociere.

Faptul că alte metodologii includ penalităţi de întârziere nu reprezintă un argument util, cată vreme fiecare parte implicata în negocieri poate aborda strategii diferite de apărare şi aspectul penalităţilor nu reprezintă un aspect de ordine publică.

Nici argumentul intimatei în sensul că din textul art. 1071 din Legea nr. 8/1996 nu ar rezulta faptul că penalităţile sunt excluse de legiuitor pentru plata cu întârziere a obligaţiilor nu este util, deoarece nu s-a reţinut că legea ar exclude penalităţile, ci doar că acestea trebuie prevăzute în metodologie numai daca toate părţile prezente la negociere sunt de acord în acest sens, fiind o clauza supusa exclusiv principiului liberei voinţe a părţilor.

Pentru aceste considerente, constatând că acest motiv de apel este fondat, Curtea va înlătura clauza stipulata la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrala, referitoare la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei compensatorii.

7. În cadrul ultimului motiv de apel, apelanta invoca faptul că organismele colective nu şi-au fundamentat metodologia printr-un studiu realizat în comun de organisme reprezentative în domeniu şi în cunoştinţa de realitate, inclusiv Asociaţia Hârtiei din România, Asociaţia Importatorilor şi Distribuitorilor de Aparate de Copiat din România, cu sprijinul asociaţiilor de profil din UE. Se invoca principiul proporţionalităţii, respectiv faptul că incidenta copierii pe hârtie a unor opere protejate de dreptul de autor este infima raportat la celelalte utilizări ale hârtiei A4, chiar şi de 80 g, pentru alte scopuri decât copierea unor opere protejate de dreptul de autor, respectiv lucrări de birou, contracte, extrase de cont etc., atât în instituţii de stat, cat şi în bănci, corporaţii de orice profil, private.

Curtea nu poate retine o încălcare a principiului proporţionalităţii, în raport cu ponderea utilizării hârtiei pentru reproducerea operelor protejate, deoarece aceasta pondere a fost corect dimensionată de completul de arbitraj în stabilirea procentului remuneraţiei raportat la baza de calcul.

Curtea mai constată că nu se poate face confuzie între operele subiect al copiei private şi elementele ce nu constituie obiect al dreptului de autor conform art. 9 din Legea nr. 8/1996, în cazul cărora nu se poate aplica conceptul de copie privată, deoarece, pe de o parte, elementele ce nu constituie obiect al dreptului de autor nu sunt susceptibile de apropriere că în cazul copiei private, situaţie în care materialele reproduse prin procedeul copiei private rămân în proprietatea, pentru uzul personal sau cercul normal al familiei celui care realizează copia privată, iar, pe de altă parte, prin destinaţia lor, aparţin domeniului public, din momentul apariţiei, difuzarea şi reproducerea prin procedeul copiei private fiind libere sau interzise, fără a fi supuse vreunei autorizări. Într-o astfel de situaţie, nu se poate discuta despre conceptul de copie privată.

Mai mult decât atât, legiuitorul a înţeles să reglementeze acele utilizări ale operelor fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii conform art. 33 din Legea nr. 8/1996, doar în cazul operelor, şi nicidecum să instituie excepţii de la datorarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul de procedura civilă, Curtea va admite apelul, va dispune modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012 referitoare la Metodologia privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, astfel: Art. 4 va avea următorul cuprins: „Baza de calcul pentru remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru colile de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj, se calculează:

- la valoarea în lei din vama, pentru hârtia pentru copiator importata, conform declaraţiei vamale de import (DVI) şi facturii externe;

- la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitara, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj, introdusă în spaţiul comercial al României din Comunitatea Europeană;

- la valoarea facturată, fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a colilor de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj de către fabricanţi”; va înlătura clauza stipulată la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrala, referitoare la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei compensatorii; va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale apelate.

Cu privire la cheltuielile de judecată, fata de culpa procesuala a intimatelor, dar şi a apelantei, că urmare a considerării că fondate a doar o parte din motivele de apel, Curtea, în temeiul art. 276 din Codul de procedura civilă, va obliga fiecare intimata la plata către apelanta a cate 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; va obliga apelanta la plata către intimata COPYRO a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată; va compensa obligaţiile reciproce stabilite pentru apelanta şi intimata COPYRO.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta Asociaţia Hârtiei din România, cu sediul în Bucureşti, str. Dinu Vintilă nr. 5, bl. 4, sc. 1, ap. 6, sectorul 2, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, pronunţată de Corpul de Arbitri de pe lângă Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, cu sediul în Bucureşti, str. Paleologu nr. 5 A, et. 3, ap. 3, sectorul 2, PERGAM, cu sediul în Bucureşti, bd. Mircea Vodă nr. 35, bl. M27, et. 6, ap. 17, sectorul 3, şi VISARTA, cu sediul în Bucureşti, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, sectorul 5.

Dispune modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012 referitoare la Metodologia privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, astfel:

va avea următorul cuprins:

„Baza de calcul pentru remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru colile de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj, se calculează:

- la valoarea în lei din vama, pentru hârtia pentru copiator importata, conform declaraţiei vamale de import (DVI) şi facturii externe;

- la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitara, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj, introdusa în spaţiul comercial al României din Comunitatea Europeana;

- la valoarea facturată, fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a colilor de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj de către fabricanţi.”

Înlătură clauza stipulată la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, referitoare la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei compensatorii.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale apelate.

Obligă fiecare intimata la plata către apelanta a cate 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă apelanta la plata către intimata COPYRO a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Compensează obligaţiile reciproce stabilite pentru apelanta şi intimata COPYRO.

Irevocabila.

 

PREŞEDINTE

GEORGETA STEGARU

Judecător

Andreea Vasile

Grefier

Elena Dana Ciobanu