MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 119/2011

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.561

din 7 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2¹) si ale art. 50¹

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 16 si 18 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Jean Filip si Elena Filip în Dosarul nr. 35.344/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 35.344/3/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 16 si 18 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Jean Filip si Elena Filip.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în esentă, că prevederile de lege criticate contravin normelor constitutionale, întrucât persoanele care au cumpărat imobile de la stat în temeiul Legii nr. 112/1995 ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiintate beneficiază de scutire de la plata taxei de timbru si pot pretinde o despăgubire echivalentă cu valoarea de piată a imobilelor, fiind discriminate pozitiv în raport cu persoanele aflate în situatia autorilor exceptiei al căror contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza Legii nr. 85/1992.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă consideră că, de fapt, autorii exceptiei solicită completarea textelor de lege criticate, în sensul ca reglementările cuprinse în aceste texte să se aplice si persoanelor care au încheiate contracte de vânzare în baza Legii nr. 85/1992. Or, o asemenea operatiune excedează competentei Curtii Constitutionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Analizând prevederile de lege criticate, Curtea constată că, desi a fost sesizată de instanta de judecată cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 16 si 18 din Legea nr. 1/2009, în realitate obiectul exceptiei îl reprezintă art. 50 alin. (2¹)si art. 50¹ din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, dispozitii introduse prin art. I pct. 16 si 18 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 50: “(2¹) Cererile sau actiunile în justitie având ca obiect restituirea pretului de piată al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiintate prin hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.”;

- Art. 50¹: “(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiintate prin hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piată al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.

(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileste prin expertiză.”

În sustinerea neconstitutionalitătii prevederilor de lege criticate sunt invocate următoarele dispozitii constitutionale: art. 11 alin. (2) - Dreptul international si dreptul intern, art. 15 alin. (1) - Universalitatea, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 44 alin. (3) si (6) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 124 - înfăptuirea justitiei.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

Asupra constitutionalitătii Legii nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, Curtea s-a mai pronuntat în cadrul controlului a priori, statuând cu majoritate de voturi că această lege este constitutională.

Astfel, prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008, Curtea a respins obiectia de neconstitutionalitate, retinând, în legătură cu textele de lege criticate si în prezenta cauză, că “acordarea unor despăgubiri la valoarea actuală a imobilelor are natura juridică a unei măsuri echitabile, menită să le ofere fostilor chiriasi posibilitatea de a-si cumpăra o locuintă, ceea ce este în consens cu dispozitiile art. 1 alin. (3) din Constitutie, potrivit cărora: «România este stat de drept, în care [...] drepturile si libertătile cetătenilor [...], dreptatea [...] reprezintă valori supreme [...] si sunt garantate.»“

De altfel, în sensul celor retinute în decizia mai sus mentionată, pentru critici de neconstitutionalitate similare celor din cauza de fată, Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 1.002 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2010, precum si prin Decizia nr. 1.183 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.727 din 27 octombrie 2009, prin care au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate referitoare la prevederile de lege criticate si în prezenta cauză.

Atât solutia, cât si considerentele retinute de Curte în aceste decizii sunt valabile si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare ajurisprudentei acesteia.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2¹) si art. 50¹ din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Jean Filip si Elena Filip în Dosarul nr. 35.344/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.563

din 7 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1), (2) si (2¹) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1), (2) si (21) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Erszebet Szathmáry, István Zoltánne Repity, Elemer Szathmáry, Simonne Margit Szathmáry, István Szathmáry, prin mandatar Vilhelm Andrei Krezsek, si Tiborne Szathmáry, prin mandatar Krisztina Galaczi în Dosarul nr. 18/43/2009 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 18/43/2009, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1), (2) si (2¹) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Erszebet Szathmáry, István Zoltánne Repity, Elemer Szathmáry, Simonne Margit Szathmáry, István Szathmáry, prin mandatar Vilhelm Andrei Krezsek, si Tiborne Szathmáry prin mandatar Krisztina Galaczi.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile de lege criticate contravin art. 44 alin. (1) din Constitutie si art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât creează posibilitatea anulării din motive imputabile autoritătilor a unor decizii administrative emise în favoarea cetăteanului. În sprijinul acestor argumente sunt invocate hotărârile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate în cauzele “Vaier Pop contra României, 2007”, “Viasu contra României, 2009” si “Jones contra României, 2009”.

În continuare, se sustine că prevederile de lege criticate contravin art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece, în special, alin. (2¹) al art. III din Legea nr. 169/1997 “stabileste un apel mascat”, desi prin reglementări anterioare s-a prevăzut că hotărârile comisiilor judetene rămân definitive în cazul în care nu sunt contestate. Este încălcat, astfel, principiul securitătii raporturilor juridice si dreptul la un proces echitabil. În argumentarea acestor critici se invocă hotărârea pronuntată în cazul “Brumărescu contra României-2001” si ale cărei rationamente au fost retinute de Curtea Constitutională în Decizia nr. 1.352 din 10 decembrie 2008.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiectul exceptiei îl reprezintă prevederile art. III alin. (1), (2) si (2¹) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, astfel cum au fost modificate si completate prin articolul unic din titlul V al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Aceste texte de lege au următoarea redactare: - Art. III alin. (1), (2) si (21): “(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, si ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptătite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de productie sau la stat sau care nu au mostenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire si constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de către acestia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 si a prezentei legi, precum si actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;

(iii) actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrisi în cooperativa agricolă de productie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;

(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcriptiuni si inscriptiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum si actele de înstrăinare efectuate în baza lor;

(v) actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăsit limitele de suprafată stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;

(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au detinut anterior în proprietate astfel de terenuri;

b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraselor sau municipiilor;

c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localitătilor, pe terenurile revendicate de fostii proprietari, cu exceptia celor atribuite conform art. 23 din lege;

d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;

e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în conditiile art. 20, în localitătile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;

f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în conditiile art. 20 si în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptătite de lege;

g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea conditiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;

h) actele de vânzare-cumpărare privind constructiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, crese, grădinite, cantine, cămine culturale, sedii si altele asemenea - ce au apartinut cooperativelor agricole de productie, cu încălcarea dispozitiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege;

(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietătilor si de alte persoane care justifică un interes legitim, iar solutionarea cererilor este de competenta instantelor judecătoresti de drept comun.

(21) Nulitatea absolută, în sensul prezentei legi, va putea fi invocată si în litigiile în curs.”

Textul constitutional considerat ca fiind încălcat este cel al art. 44 alin. (1), potrivit căruia “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.” Este invocată si încălcarea art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum si a art. 1 din primul Protocol aditional la conventie, referitor la protectia proprietătii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 consacră sanctiunea nulitătii absolute aplicabilă actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere si, astfel, nu aduc nicio noutate din punct de vedere legislativ.

Curtea observă că dispozitiile criticate precizează o dată în plus sanctiunea nulitătii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiintat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate.

Potrivit regimului juridic al acestei sanctiuni, orice persoană care justifică un interes o poate invoca. Calitate procesuală activă în vederea promovării unei astfel de actiuni în justitie o au atât persoanele care justifică un interes legitim, cât si persoanele care au atributii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, primarul sau prefectul, ca reprezentanti legitimi ai autoritătilor comunale, orăsenesti, municipale si, respectiv, judetene, precum si Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietătilor veghează la respectarea legalitătii emiterii actelor de către comisiile de fond funciar. În acelasi timp, prevederea expresă care include între titularii dreptului la actiune în constatarea nulitătii si primarul, prefectul sau Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietătilor constituie expresia garantării liberului acces la justitie si a dreptului la un proces echitabil, asa cum acestea sunt consacrate constitutional.

De altfel, în sensul celor arătate, Curtea s-a pronuntat prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 49 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2007, Decizia nr. 700 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 8 octombrie 2007, Decizia nr. 982 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 984 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, si Decizia nr. 568 din 29 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 15 iunie 2010.

De asemenea, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, referindu-se la constitutionalitatea titlului V din Legea nr. 247/2005, Curtea Constitutională a statuat că aceste dispozitii nu aduc atingere drepturilor câstigate în temeiul unor acte juridice emise cu respectarea conditiilor legale în vigoare la momentul nasterii lor. Efectul nulitătii absolute de repunere în situatiile anterioare deschide posibilitatea celor îndreptătiti să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Considerentele retinute de Curte în deciziile mentionate sunt valabile si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudentei acesteia.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1), (2) si (2¹)din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Erszebet Szathmáry, István Zoltánne Repity, Elemer Szathmáry, Simonne Margit Szathmáry, István Szathmáry, prin mandatar Vilhelm Andrei Krezsek, si Tiborne Szathmáry, prin mandatar Krisztina Galaczi, în Dosarul nr. 18/43/2009 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.646

din 16 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2009

privind dreptul studentilor înmatriculati la formele de învătământ la distantă

sau cu frecventă redusă de a continua studiile la programe de studii de licentă autorizate

să functioneze provizoriu sau acreditate

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studentilor înmatriculati la formele de învătământ la distantă sau cu frecventă redusă de a continua studiile la programe de studii de licentă autorizate să functioneze provizoriu sau acreditate, exceptie ridicată de Universitatea “Spiru Haret” în Dosarul nr. 8.214/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul exceptiei, domnul avocat Mădălin Niculeasa din cadrul Baroului Bucuresti, cu delegatie la dosar, si se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Ministerul Educatiei, Cercetării, Tineretului si Sportului a transmis Curtii punctul său de vedere cu privire la exceptia invocată, sens în care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului exceptiei, care arată că dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 au fost criticate din 3 perspective. Astfel, prin adoptarea ordonantei s-a derogat de la dreptul comun, în sensul că s-a emis un act normativ cu caracter individual. Or, prin Decizia nr. 600/2005, Curtea Constitutională a statuat că o reglementare specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, cu caracter individual si adoptată intuitu personae, încetează a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu si, prin aceasta, neconstitutional.

De asemenea, întrucât prin Ordonanta Guvernului nr. 10/2009 s-a legiferat în materia organizării generale a învătământului, au fost încălcate dispozitiile art. 73 alin. (3) din Constitutie, care impun existenta unor legi organice atunci când se reglementează în domeniul expres prevăzut la lit. n) a aceluiasi articol constitutional.

Totodată, autorul exceptiei mai arată că interventia pe cale administrativă în domeniul autonomiei universitare este, în pofida art. 52 din Constitutie, atât de puternică, încât lipseste de substanta sa însusi dreptul constitutional prevăzut de art. 32 din Legea fundamentală.

În sustinerea concluziilor sale, domnul avocat depune si un set de decizii pronuntate de Curtea Constitutională pe care le consideră relevante pentru solutionarea fondului exceptiei invocate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că Guvernul a fost abilitat de Parlament să emită o asemenea ordonantă si că nu este afectată autonomia universitară, întrucât aceasta presupune posibilitatea institutiei de învătământ de a stabili propriile standarde de calitate, fără a contraveni regulilor generale impuse prin Legea învătământului, opozabilă tuturor furnizorilor de educatie. În acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutională prin Decizia nr. 72/1995. În opinia sa, reprezentantul Ministerului Public consideră că interventia Guvernului a fost determinată tocmai de necesitatea intrării în legalitate si a respectării criteriilor si cerintelor generale de organizare a sistemului de învătământ, indiferent că este de stat sau privat.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 februarie 2010 (transmisă Curtii Constitutionale prin Adresa nr. 8.214/2/2009, emisă la data de 10 mai 2010 si înregistrată pe rolul instantei de contencios constitutional la data de 19 mai 2010), pronuntată în Dosarul nr. 8.214/2/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studentilor înmatriculati la formele de învătământ la distantă sau cu frecventă redusă de a continua studiile la programe de studii de licentă autorizate să functioneze provizoriu sau acreditate, exceptie ridicată de Universitatea “Spiru Haret” în dosarul de mai sus având drept obiect o actiune în contencios administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art. 16 alin. (1) si (2) referitoare la principiul egalitătii

în drepturi a cetătenilor, ale art. 32 alin. (6) referitoare la garantarea autonomiei universitare, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, ale art. 73 alin. (3) lit. n) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învătământului, ale art. 108 alin. (3) referitoare la ordonante ca acte ale Guvernului ce pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare si ale art. 115 alin. (1) referitoare la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Astfel, criticile sunt formulate din două perspective, si anume cele referitoare la modul de emitere a actului criticat si cele referitoare la continutul reglementării. Ambele viziuni scot la iveală excesul de putere al Guvernului.

1. Autorul exceptiei sustine că Guvernul a emis Ordonanta nr. 10/2009 în pofida dispozitiilor constitutionale ale art. 73 alin. (3) lit. n), ale art. 108 alin. (3) si ale art. 115 alin. (1) care abilitau Guvernul să reglementeze în domeniul învătământului superior prin ordonantă de urgentă, nu însă si prin ordonantă simplă.

În acest fel nu a fost respectată dihotomia constitutională consacrată de art. 73 alin. (3) lit. n) coroborat cu art. 115 alin. (1), care impune fără echivoc ori altă nuantare că Guvernul poate emite ordonante “în domenii care nu fac obiectul legilor organice”.

Din perspectiva echilibrului constitutional al puterilor legislativă si executivă, consecinta imediată a emiterii ordonantei simple în domeniul legii organice concretizează imixtiunea puterii executive în sfera de competentă a puterii legiuitoare, din moment ce conditiile sine qua non ale delegării legislative nu sunt respectate în spetă.

În plus, autorul exceptiei mai arată că ordonanta criticată a fost emisă în baza art. 1 pct. VII.3 al Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante nr. 253/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, potrivit căruia:

“În temeiul art. 115 alin. (1) din Constitutia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2009, si până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2009, să emită ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

[...]

3. cercetarea stiintifică si învătământul superior;”.

Asa fiind, chiar dacă legea de abilitare deschide posibilitatea Guvernului să reglementeze relatiile sociale în domeniul cercetării si al învătământului superior, aceasta nu înseamnă că permite/poate permite cu de la Parlament putere să încalce Legea fundamentală.

2. În ceea ce priveste continutul reglementării criticate, autorul exceptiei arată că Ordonanta Guvernului nr. 10/2009 contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) si (2), art. 32 alin. (6) si art. 53 din Constitutie.

Astfel, reglementarea contestată interzice expres scolarizarea la specializările/programele de studii autorizate provizoriu/acreditate la forma de învătământ la distantă, impune demararea în primul semestru al anului universitar 2009-2010 a procedurilor necesare pentru asigurarea unei conduceri cu rector confirmat prin ordin al ministrului educatiei, cercetării, tineretului si sportului, impune o monitorizare specială pe o perioadă de 3 ani, impune o metodologie discriminatorie unică care să fie aprobată prin ordin al ministrului, obligă absolventii de la specializarea “Drept”, care în cadrul Universitătii “Spiru Haret” are structura de 3 ani, să îsi completeze studiile la 4 ani la specializări/programe de licentă de drept acreditate, obligă studentii înmatriculati în anul I de studii în perioada 2005-2008 la formele de învătământ la distantă/cu frecventă redusă să îsi continue studiile la specializări/programe de studii autorizate să functioneze provizoriu ori acreditate potrivit unei metodologii discriminatorii, prin aceea că doar pentru autorul exceptiei aceasta este adoptată prin ordin al ministrului si conditionează recunoasterea diplomei obtinute de absolventii înscrisi până la data emiterii ordonantei contestate la formele de învătământ la distantă/cu frecventă redusă de înscrierea lor la altă formă de învătământ autorizată provizoriu/acreditată din altă institutie de învătământ superior sau la forma de învătământ la zi organizată de Universitatea “Spiru Haret” pentru specializările corespunzătoare.

Prin aceste dispozitii, actul atacat contravine în esentă dreptului Universitătii “Spiru Haret” la autonomie universitară, principiu director în functie de care este organizat învătământul universitar atât în ansamblu, cât si din perspectiva fiecărei institutii/universităti. Or, Constitutia României garantează autonomia universitară la art. 32 alin. (6) ca drept al subiectelor ce îsi desfăsoară activitatea în domeniul învătământului superior. Aceasta presupune că fiecare institutie universitară are posibilitatea de a stabili propriile standarde de calitate, desigur în conditiile si în temeiul legii. În plus, chiar Curtea Constitutională a definit prin Decizia nr. 72/1995 unele elemente de continut al principiului autonomiei universitare, cum ar fi: înscrierea în exigentele principiului egalitătii, posibilitatea de completare a finantării publice cu venituri provenite din alte surse, alegerea rectorului de către senatul universitar si confirmarea acestuia prin ordin al ministrului de resort, aceasta din urmă având drept scop verificarea conditiilor de formă si de fond în care au avut loc alegerile universitare.

În plus, autonomia universitară a fost definită prin art. 89 din Legea învătământului nr. 84/1995 ca fiind “dreptul comunitătii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertătile academice fără niciun fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii în concordantă cu optiunile si orientările strategice nationale ale dezvoltării învătământului superior, stabilite prin lege”. Continutul acestui drept a fost dezvoltat sub aspectul regimului juridic si de prevederile cuprinse atât în Legea învătământului nr. 84/1995, cât si în Legea privind organizarea studiilor universitare nr. 288/2004. De altfel, potrivit art. 92 alin. (2) si (3) din Legea învătământului, autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării si functionării institutiei, ale activitătii didactice si de cercetare stiintifică, ale administrării si ale finantării si se realizează în principal prin stabilirea structurii interne a institutiei de învătământ superior conform legii si prin programarea, organizarea, desfăsurarea si perfectionarea procesului de învătământ.

Or, prin restrictiile impuse de actul normativ criticat este afectată si dispozitia constitutională a art. 1 alin. (5) potrivit căreia “în România respectarea Constitutiei, a suprematiei si a legilor este obligatorie”.

De asemenea, dreptul legiuitorului ordinar ori delegat de a stabili continutul autonomiei universitare este limitat de respectarea substantei respectivului drept. De aceea, Guvernul, ca autoritate legiuitoare secundară, pentru a garanta substanta dreptului, este obligat să nu lipsească pe niciun titular al său de niciunul dintre atributele pe care i le conferă Constitutia si legile de fortă juridică superioară ordonantei simple. Mai mult, Executivul trebuie să vegheze ca atunci când dispune luarea unor măsuri fată de o universitate - indiferent de importanta ori numărul de studenti - să nu rupă egalitatea în drepturi între acea universitate si celelalte titulare ale dreptului la autonomie universitară. Contrar acestor deziderate, măsurile dispuse de ordonanta criticată sunt vătămătoare si discriminatorii prin aceea că ministerul urmează a elabora o metodologie specială doar pentru Universitatea “Spiru Haret”, sens în care devine evidentă ruperea egalitătii fată de celelalte universităti care rămân pe mai departe guvernate de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitătii educatiei. Aceeasi interventie abuzivă a autoritătii publice vatămă dreptul autorului exceptiei la autonomie universitară, prin aceea că impune un set de criterii, o întreagă metodologie înlocuind standardele proprii la care este îndrituit conform Legii fundamentale.

În sfârsit, singura modalitate pentru Guvern să intervină în exercitiul dreptului la autonomie universitară poate fi realizată doar cu respectarea strictă a conditiilor cerute de art. 53 din Constitutie. Este de remarcat că restrângerea exercitiului acestui drept nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică în care se pun bazele unui învătământ superior particular pentru a elimina monopolul autoritătilor centrale si a acorda studentilor posibilitatea de a urma cursuri adaptate necesitătilor lor. Or, prin instituirea măsurilor impuse de Ordonanta Guvernului nr. 10/2009 se restrânge de o manieră aleatorie, disproportionată si discriminatorie exercitiul dreptului pe care îl are Universitatea “Spiru Haret” - deci sensul legilor de fortă juridică superioară -, acela că universitătile de stat sau private trebuie să aibă deplină libertate în actiunile ce privesc organizarea propriei activităti. În acest sens se face trimitere la Decizia Curtii Constitutionale nr. 23 din 20 ianuarie 2005.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal arată că exceptia este admisibilă sub aspectul respectării exigentelor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 si art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992, dar nu si-a exprimat opinia pe fondul acesteia.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Astfel, prin emiterea Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 nu au fost înfrânte prevederile art. 115 alin. (1) si art. 73 alin. (3) lit. n) din Legea fundamentală, deoarece din însusi continutul textului constitutional invocat rezultă că domeniul rezervat legii organice se referă exclusiv la regimul general al învătământului, si nu la aspecte de ordin particular. Este evident că folosirea termenului “general” circumscrie domeniul legilor organice la principiile comune, fundamentale. Firesc, aspectele partiale, particulare, eventual mai mărunte pot fi reglementate si prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora, în conformitate însă cu acest regim general. Lectura art. 73 alin. (3) din Constitutie evidentiază că în mai multe alineate se practică acest procedeu juridic, ca de exemplu: regimul juridic general al proprietătii si mostenirii - lit. m), regimul general al cultelor - lit. s). În acest sens, prin Decizia nr. 718/1997, Curtea Constitutională, pronuntându-se asupra constitutionalitătii unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, a statuat că delegarea legislativă care priveste alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generală a învătământului - cum ar fi modalitătile în care se efectuează procesul educational universitar, în cadrul regimului general al învătământului si în conformitate cu prevederile cuprinse în legislatia în vigoare - nu este de domeniul legii organice si, de aceea, poate face obiectul unei ordonante emise în baza legii de abilitare.

Nicio dispozitie a textelor criticate nu priveste o lege organică si nu afectează regimul general al organizării învătământului. În cazul în care o ordonantă ar cuprinde norme ce reglementează aspecte ce tin de domeniul legii organice, există posibilitatea “eliminării acestora în Parlament, cu ocazia dezbaterii legilor de aprobare, precum si declansarea procedurii jurisdictionale în fata Curtii Constitutionale pentru asemenea ordonante”.

Referitor la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 fată de prevederile art. 32 alin. (6) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi retinută. Autonomia universitară constă în dreptul comunitătii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertătile academice fără niciun fel de ingerinte ideologice, politice, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii în concordantă cu optiunile si orientările strategice nationale ale dezvoltării învătământului superior, stabilite prin lege, iar în conformitate cu art. 92 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, republicată, autonomia universitară se realizează, în principal, si prin selectarea si promovarea personalului didactic, prin stabilirea criteriilor de apreciere a activitătii didactice si stiintifice, în conditiile legii. Asadar, dispozitiile actului criticat nu contravin principiului constitutional al garantării autonomiei universitare, ci, dimpotrivă, dau expresie acestuia.

Cât priveste critica fată de dispozitiile art. 108 alin. (3) din Constitutie, art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) si (2) si art. 53, Avocatul Poporului sustine că nu poate fi retinută. Mai arată că Ordonanta Guvernului nr. 10/2009 a fost adoptată în temeiul art. 1 din Legea nr. 253/2009.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei prin reprezentantul legal, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studentilor înmatriculati la formele de învătământ la distantă sau cu frecventă redusă de a continua studiile la programe de studii de licentă autorizate să functioneze provizoriu sau acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 august 2009, care au următorul continut:

“Art. 1. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonante, Universitatea «Spiru Haret» din Bucuresti, înfiintată prin Legea nr. 443/2002, încetează scolarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învătământ la distantă.

(2) Universitatea «Spiru Haret» din Bucuresti demarează, în primul semestru al anului universitar 2009-2010, procedurile necesare pentru asigurarea unei conduceri cu rector confirmat prin ordin al ministrului educatiei, cercetării si inovării, potrivit legii.

(3) Institutia de învătământ superior prevăzută la alin. (1) este monitorizată special, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonante, pe o perioada de 3 ani, cu scopul de a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei, cercetării si inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Pe perioada monitorizării prevăzute la alin. (3), Universitatea «Spiru Haret» din Bucuresti organizează examenele de licentă potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei, cercetării si inovării.

Art. 2. - Absolventii Universitătii «Spiru Haret» din Bucuresti la specializarea de Drept, cu o durată de 3 ani si cu 180 de credite, au dreptul de a-si completa studiile la 4 ani si cu 240 de credite la specializări/programe de licentă de drept acreditate.

Art. 3. - (1) Studentii ciclului universitar de licentă înmatriculati în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învătământ la distantă au dreptul de a-si continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să functioneze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei, cercetării si inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază si studentii ciclului universitar de licentă înmatriculati în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învătământ cu frecventă redusă.

Art. 4. - Ministerul Educatiei, Cercetării si Inovării va recunoaste diploma obtinută de absolventii prevăzuti la art. 3, care sustin si promovează examenul de licentă în conditiile prezentei ordonante.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art. 16 alin. (1) si (2) referitoare la principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor, ale art. 32 alin. (6) referitoare la garantarea autonomiei universitare, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, ale art. 73 alin. (3) lit. n) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învătământului, ale art. 108 alin. (3) referitoare la ordonante ca acte ale Guvernului ce pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare si ale art. 115 alin. (1) referitoare la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Referitor la critica privind înfrângerea dispozitiilor constitutionale ale art. 73 alin. (3) lit. n) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învătământului, ale art. 108 alin. (3) referitoare la ordonante ca acte ale Guvernului ce pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare si ale art. 115 alin. (1) referitoare la emiterea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice, Curtea constată următoarele:

Ordonanta Guvernului nr. 10/2009 a fost emisă atât în temeiul art. 108 din Constitutie, cât si al art. 1 pct. VII.3 din Legea nr. 253/2009, norme care legitimează Guvernul să emită ordonante în domenii ce nu fac obiectul legilor organice, respectiv în domeniul cercetării stiintifice si învătământului superior. O asemenea sferă de reglementare nu presupune ab initio un act de încălcare a dispozitiilor constitutionale ale art. 73 alin. (3) lit. n), deoarece nimic nu atestă faptul că s-a dispus cu privire la domeniul rezervat legilor organice. După cum rezultă din chiar titlul actului contestat, ordonanta priveste dreptul studentilor înmatriculati la distantă sau cu frecventă redusă de a continua studiile la programe de studii de licentă autorizate să functioneze provizoriu sau acreditate. O asemenea procedură nu vizează aspecte legate de organizarea generală a învătământului, ci statuează cu privire la aspecte de ordin particular care pot fi reglementate prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora. Astfel, Universitatea “Spiru Haret” a fost înfiintată ca institutie de învătământ superior, persoană juridică de drept privat si de utilitate publică, prin Legea nr. 443/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 9 iulie 2002, sens în care, pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învătământului superior, a fost special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de ministerul de resort, aprobată prin ordin al ministrului. În plus, prin hotărâri de guvern ulterioare s-au stabilit structurile si specializările universitare acreditate sau autorizate să functioneze provizoriu din institutiile de învătământ superior. De exemplu, prin Hotărârile Guvernului nr. 410/2002 si nr. 944/2002, la specializarea drept durata studiilor era de 4 ani pentru forma de organizare zi. Prin urmare, ca parte a sistemului national de învătământ, Universitătii “Spiru Haret” Bucuresti îi erau opozabile toate reglementările referitoare la organizarea generală a învătământului, asa cum a fost stabilită prin Legea nr. 84/1995, lege care, potrivit art. 141 lit. s), nu numai că permite, dar impune elaborarea si aplicarea strategiilor de reformă, pe termen lung si mediu, ale învătământului si educatiei. Aceasta se transpune în practică ca o obligatie a respectării calitătii educatiei care se referă la anumite domenii si criterii, cum ar fi capacitatea institutională, eficacitatea educatională si managementul calitătii, sens în care ARACIS poate efectua evaluarea calitătii unor programe si institutii de învătământ superior. Asa fiind, ori de câte ori o institutie furnizoare de educatie care functionează pe teritoriul României aduce atingere ansamblului de actiuni de dezvoltare a capacitătii institutionale de elaborare, planificare si implementare de programe de studiu, este firesc ca, în acord cu însusi textul constitutional invocat referitor la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învătământului, să se intervină prin acte de natură a restabili ordinea constitutională. Această restabilire privitoare la aspectele particulare nu presupune o legiferare în domeniul legilor organice, ci doar o prezervare a normelor deja statuate, motiv pentru care modalitătile în care se efectuează procesul educational, în cadrul regimului general al învătământului si în conformitate cu legislatia în vigoare, pot face obiectul unei ordonante emise în baza unei legi de abilitare. În acest sens, Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, a statuat că “Reforma în domeniul educatiei nationale nu se identifică, în toate componentele sale, cu organizarea generală a învătământului, ea urmărind, prin scopurile si modalitătile în care se va efectua, ameliorarea procesului educational national, în cadrul regimului general al învătământului si în conformitate cu prevederile cuprinse în legislatia în vigoare”.

2. Referitor la critica privind încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 32 alin. (6) care dispune cu privire la principiul autonomiei universitare, Curtea constată următoarele:

Principiul autonomiei universitare este garantat, legiuitorul constituant consacrându-l ca o componentă a dreptului la învătătură. Acest principiu presupune un continut vast, ce include normele, procedurile si standardele interne ale fiecărei universităti, cu respectarea limitelor impuse de legislatia în vigoare, prin care acestea tind să definească si să individualizeze rolul lor în cadrul comunitătii. De altfel, potrivit art. 89 alin. (1) din Legea învătământului, “Autonomia universitară constă în dreptul comunitătii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertătile academice fără niciun fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii în concordantă cu optiunile si orientările strategice nationale ale dezvoltării învătământului superior, stabilite prin lege.” Prin urmare, autonomia universitară se poate exercita doar cu conditia asumării răspunderii publice, care obligă orice institutie de învătământ superior să asigure eficientă managerială.

În motivarea autorului exceptiei se sustine că autonomia universitară presupune posibilitatea de a stabili propriile standarde de calitate, desigur în conditiile si în temeiul legii. Curtea Constitutională constată că autonomia universitară presupune respectarea standardelor legale de calitate, si nu a standardelor proprii. Nimic nu împiedică institutiile furnizoare de educatie, ca, în conditiile legii, să îsi diversifice specializările ori oferta educatională si să instituie standarde proprii de calitate superioară celor legale, fără să contravină acestora.

Curtea observă că, potrivit art. 92 alin. (2) si (3) din Legea învătământului, autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării si functionării institutiei, ale activitătii didactice si de cercetare stiintifică, ale administrării si ale finantării si se realizează în principal prin stabilirea structurii interne a institutiei de învătământ superior conform legii si prin programarea, organizarea, desfăsurarea si perfectionarea procesului de învătământ. Or, functionarea unei institutii de învătământ în lipsa unui rector confirmat prin ordin al ministrului educatiei, cercetării si inovării, nu poate fi considerată a se integra în cadrul general de organizare a învătământului. Toate aceste proceduri reprezintă expresia unei autonomii universitare care, nefiind un drept absolut, presupune anumite limite, sens în care, potrivit art. 93 alin. (2) teza a doua din Legea învătământului, “Rectorul se alege de către Senat si se confirmă prin ordin al ministrului educatiei, cercetării si tineretului.” Dincolo de aceste aspecte ce tin de procedura de alegere a rectorului, în art. 93 alin. (3) din Legea învătământului s-a prevăzut posibilitatea ministrului ca, din motive justificate, să suspende din functie, prin ordin, pe rectorul unei institutii de învătământ superior de stat sau particulare acreditate sau autorizate provizoriu. O astfel de reglementare a fost supusă controlului de constitutionalitate a priori, prilej cu care Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, a constatat că prevederile art. 93 alin. (3) din Legea învătământului sunt constitutionale. Astfel, ministrul învătământului poate suspenda din functie, din motive justificate, pe rectorul institutiei de învătământ superior, posibilitate care nu poate fi considerată ca o prerogativă de natură “să stirbească autonomia universitară, întrucât cel suspendat se poate adresa instantei judecătoresti, iar, în sensul art. 93 alin. (2) din lege, rectorul poate fi revocat din functie numai de către senatul universitătii, prin aceeasi procedură folosită la numire.”

3. Referitor la înfrângerea principiului egalitătii în drepturi, principiului obligativitătii respectării Constitutiei si a legilor si al restrângerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, asa cum sunt consacrate de art. 16 alin. (1) si (2), art. 1 alin. (5) si art. 53 din Constitutie, Curtea constată următoarele:

Autorul exceptiei sustine că prin ordonanta criticată s-a rupt egalitatea în drepturi între Universitatea “Spiru Haret” Bucuresti si celelalte universităti (care rămân pe mai departe guvernate de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitătii educatiei), măsurile dispuse fiind vătămătoare si discriminatorii prin aceea că ministerul urmează a elabora o metodologie specială.

O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât întreg setul de măsuri dispuse prin Ordonanta Guvernului nr. 10/2009 nu este menit să reglementeze în mod diferit modul de organizare si functionare a unei institutii de învătământ superior fată de celelalte, ci, în acord cu art. 1 alin. (5) din Constitutie, reprezintă un mijloc de coercitie în scopul restabilirii dreptătii si impunerii stării de legalitate. Or, modul general de organizare a învătământului, cu consecintele ce decurg din el si care se răsfrâng practic asupra beneficiarilor săi (în spetă studentii), trebuie respectat de toate institutiile furnizoare de educatie tocmai pentru a asigura un fundament echitabil aplicabil tuturor. Nu se poate vorbi despre toate acestea, în măsura în care o institutie de învătământ nu respectă procedurile necesare pentru asigurarea unei conduceri cu rector confirmat prin ordin al ministrului educatiei, cercetării si inovării, potrivit legii, ori nu respectă pentru specializarea drept obligatia de a studia o perioadă de 4 ani, potrivit dispozitiilor legale.

Prin urmare, problemele legate de organizare, eficientă si stabilitate trebuie să fie corelate între ele în asa fel încât asteptările legitime ale tuturor potentialilor beneficiari ai actului de învătământ să nu fie nesocotite. Asadar, o conformitate partială a egalitătii în fata legii este cea care justifică diferitele forme de opozitie, cum ar fi tocmai ordonanta criticată, care este legitimată de art. 53 din Constitutie, atât de apărarea ordinii si moralei publice, cât si a drepturilor si libertătilor posibililor beneficiari ai actului de învătământ superior. Pentru aceleasi motive, nu poate fi primită nici sustinerea potrivit căreia, prin ordonanta criticată, este afectată substanta dreptului la autonomie universitară, deoarece Universitatea “Spiru Haret” poate să îsi desfăsoare activitatea, cu conditia corijării neajunsurilor evidente care contravin regulilor generale de organizare a învătământului.

Totodată, autorul exceptiei mai sustine că prin reglementarea specială contestată, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual si a fost adoptată intuitu personae, motiv pentru care încetează a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu si, prin aceasta, neconstitutional. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece Ordonanta Guvernului nr. 10/2009, asa cum s-a arătat mai sus, are drept finalitate intrarea în legalitate a Universitătii “Spiru Haret”. Or, asa cum prin legi speciale sunt înfiintate institutii superioare de învătământ, tot asa prin acte de reglementare primară se pot dispune măsuri de monitorizare sau chiar de retragere a acreditărilor, care însă nu pot fi luate cu privire la toate institutiile furnizoare de învătământ, ci doar cu privire la cele vizate. Nerespectarea conditiilor legale generale plasează respectiva universitate în sfera de incidentă a unui alt regim juridic, situatie care justifică aplicarea unui tratament juridic diferit de cel de care beneficiază cele care respectă exigentele impuse de Legea învătământului.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studentilor înmatriculati la formele de învătământ la distantă sau cu frecventă redusă de a continua studiile la programe de studii de licentă autorizate să functioneze provizoriu sau acreditate, exceptie ridicată de Universitatea “Spiru Haret” în Dosarul nr. 8.214/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 16 decembrie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării prevederilor Regulamentului (CE)

nr. 1.221/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea

voluntară a organizatiilor la un sistem comunitar de management de mediu si audit (EMAS)

si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 si a deciziilor 2001/681/CE si 2006/193/CE

ale Comisiei

În scopul asigurării aplicării în România a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.221/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizatiilor la un sistem comunitar de management de mediu si audit (EMAS) si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 si a deciziilor 2001/681/CE si 2006/193/CE ale Comisiei,

în temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Autoritatea publică centrală pentru protectia mediului este autoritatea responsabilă pentru coordonarea aplicării dispozitiilor Regulamentului (CE) nr. 1.221/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizatiilor la un sistem comunitar de management de mediu si audit (EMAS) si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 si a deciziilor 2001/681/CE si 2006/193/CE ale Comisiei, denumit în continuare Regulament.

(2) Notiunile definite la art. 2 din Regulament au aceeasi semnificatie si în cuprinsul prezentei hotărâri.

Art. 2. - (1) Se desemnează autoritatea publică centrală pentru protectia mediului ca organism competent responsabil pentru înregistrarea în sistemul comunitar de management de mediu si audit, denumit în continuare EMAS, a organizatiilor situate pe teritoriul României, precum si pentru înregistrarea în EMAS a organizatiilor situate pe teritoriul celorlalte state membre ale Uniunii Europene care solicită înregistrarea în EMAS conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulament, denumit în continuare organism competent.

(2) Pe lângă organismul competent se înfiintează si functionează Comitetul EMAS.

(3) Comitetul EMAS participă alături de organismul competent în procesul de evaluare a cererii de înregistrare în EMAS si de reînnoire a acesteia, precum si în procesul de suspendare sau de radiere a înregistrării în EMAS.

(4) Deciziile organismului competent se adoptă în baza avizului Comitetului EMAS.

(5) în cadrul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului se înfiintează si functionează Biroul EMAS, care asigură secretariatul tehnic ai Comitetului EMAS.

(6) Regulamentul de organizare si functionare al Comitetului EMAS si al Biroului EMAS se aproba prin ordin al conducătorului autoritătii publice centrale pentru protectia mediului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - (1) Comitetul EMAS este constituit din 21 de membri, după cum urmează:

a) 2 reprezentanti ai autoritătii publice centrale pentru protectia mediului;

b) 2 reprezentanti ai institutiei publice cu competente în implementarea politicilor si legislatiei în domeniul protectiei mediului;

c) un reprezentant al institutiei publice de inspectie si control pentru protectia mediului;

d) 2 reprezentanti ai autoritătii publice centrale pentru economie, comert si mediu de afaceri;

e) un reprezentant al autoritătii publice centrale pentru transport si infrastructură;

f) un reprezentant al autoritătii publice centrale pentru administratie si interne;

g) un reprezentant al autoritătii publice centrale pentru dezvoltare regională si turism;

h) 2 auditori de mediu cu experientă în auditul sistemelor de management de mediu;

i) un reprezentant al institutelor de cercetare relevante în domeniul protectiei mediului;

j) 2 reprezentanti ai institutiilor de învătământ superior;

k) 4 reprezentanti ai asociatiilor patronale;

l) 2 reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale care desfăsoară activităti în domeniul protectiei mediului.

(2) Componenta nominală a Comitetului EMAS se aprobă prin ordin al conducătorului autoritătii publice centrale pentru protectia mediului, pe baza nominalizărilor primite de la autoritătile publice centrale, institutiile, asociatiile patronale si organizatiile neguvernamentale prevăzute la alin. (1).

(3) Bifoul EMAS este constituit din cel putin două persoane cu atributii si experientă în domeniul EMAS, desemnate prin decizie a conducătorului Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.

Art. 4. - Organismul competent, în colaborare cu Comitetul EMAS si Biroul EMAS, elaborează procedura de înregistrare în EMAS, care se aprobă prin ordin al conducătorului autoritătii publice centrale pentru protectia mediului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 5. - (1) Organismul competent, prin Biroul EMAS, deschide si mentine Registrul national al EMAS, în conformitate cu prevederile aft. 12 alin. (2) din Regulament.

(2) în cazul în care au loc modificări în Registrul national al EMAS, Biroul EMAS actualizează lunar informatiile si comunică modificările organismului competent.

(3) Registrul national al EMAS se publică pe pagina de internet a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.

Art. 6. - (1) Acreditarea verificatorilor de mediu si supravegherea activitătilor desfăsurate de acestia se realizează, în conformitate cu prevederile aft. 28 alin. (1)din Regulament, de către Asociatia de Acreditare din România (RENAR).

(2) RENAR dezvoltă schema de acreditare a verificatorilor de mediu si de supraveghere a activitătilor desfăsurate de acestia si elaborează proceduri în conformitate cu prevederile din Regulament.

(3) Organismul competent, prin reprezentanti cu atributii si experientă în domeniul EMAS, participă în calitate de observatori pe lângă echipele de evaluare stabilite de RENAR în procesul de acreditare a verificatorilor de mediu si pentru supravegherea activitătilor desfăsurate de acestia.

Art. 7. - În cazul în care au loc modificări în lista verificatorilor de mediu, RENAR actualizează lunar informatiile si comunică modificările organismului competent.

Art. 8. - Agentia Natională pentru Protectia Mediului are următoarele atributii:

a) duce la îndeplinire prevederile art. 32 alin. (1) si (2) din Regulament;

b) creează si actualizează o bază de date privind legislatia natională în domeniul protectiei mediului.

Art. 9. - În vederea încurajării participării la EMAS a organizatiilor mici, Agentia Natională pentru Protectia Mediului împreuna cu Garda Natională de Mediu si unitătile din subordinea acestora asigură îndeplinirea obligatiilor prevăzute la art. 32 alin. (4) din Regulament.

Art. 10. - (1) Organismul competent asigură suportul financiar pentru promovarea EMAS, în conformitate cu prevederile art. 33 din Regulament.

(2) Suportul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă din bugetul autoritătii publice centrale pentru protectia mediului, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinatie.

(3) Organismul competent asigură pregătirea materialelor privind informatiile prevăzute la art. 34 alin. (1) din Regulament si le pune la dispozitia publicului si a organizatiilor prin publicarea acestora pe pagina proprie de internet.

(4) Agentia Natională pentru Protectia Mediului împreună cu Garda Natională de Mediu si unitătile din subordinea acestora, precum si consiliile judetene asigură furnizarea informatiilor prevăzute la alin. (3) cel putin prin publicarea acestora pe paginile proprii de internet.

(5) Organismul competent organizează, în colaborare cu Comitetul EMAS si Biroul EMAS, activităti de promovare a EMAS, de furnizare de informatii si de încurajare a participării organizatiilor mici la EMAS, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2), art. 35 si 36 din Regulament.

Art. 11. - Organismul competent, Agentia Natională pentru Protectia Mediului si institutiile publice aflate în subordinea acesteia, respectiv agentiile regionale si judetene pentru protectia mediului, duc la îndeplinire prevederile art. 37 din Regulament.

Art. 12. - Organismul competent, în colaborare cu Comitetul EMAS, analizează posibilitătile de integrare a EMAS în alte politici si instrumente de la nivel national, conform prevederilor art. 38 din Regulament.

Art. 13. - (1) Fiecare solicitare de acordare de asistentă si de furnizare de informatii adresată de către o organizatie în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) si (4) din Regulament este supusă plătii unei sume ce reprezintă tariful pentru procesarea solicitării respective, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

(2) Cuantumul tarifului prevăzut la alin. (1) se stabileste în procedura de înregistrare în EMAS, aprobată conform prevederilor art. 4.

(3) Sumele datorate ca urmare a aplicării tarifului prevăzut la alin. (1) se încasează potrivit prevederilor art. 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările si completările ulterioare.

(4) Tariful prevăzut la alin. (1) nu se percepe în cazul organizatiilor mici.

(5) Pentru acordarea înregistrării în EMAS si a reînnoirii înregistrării în EMAS, precum si pentru cazurile de suspendare sau de radiere a înregistrării în EMAS nu se percepe tarif organizatiilor.

Art. 14. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 10 din Regulament, referitoare la utilizarea siglei EMAS, constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, în conditiile legii.

(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de personalul împuternicit al institutiei publice de inspectie si control pentru protectia mediului.

Art. 15. - Contraventiilor prevăzute la art. 14 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 16. - Organismul competent, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3), art. 28 alin. (8) si art. 41 din Regulament, îndeplineste obligatiile de raportare la Comisia Europeană.

Art. 17. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor si mediului nr. 50/2004 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 761/2001 care permite participarea voluntară a organizatiilor la schema comunitară de eco-management si audit (EMAS), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2004, cu modificările si completările ulterioare, Ordinul ministrului mediului si gospodăririi apelor nr. 1.018/2006 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare EMAS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 27 octombrie 2006, Ordinul ministrului mediului si gospodăririi apelor nr. 790/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comitetului Consultativ EMAS si a Biroului EMAS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 august 2006, precum si Ordinul ministrului mediului si gospodăririi apelor nr. 1.201/2006 privind Regulamentul de organizare si functionare al Comisiei pentru acreditarea persoanelor fizice si juridice ca verificatori de mediu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 4 decembrie 2006, cu modificările si completările ulterioare, se abrogă.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul mediului si pădurilor,

László Borbély

Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri,

Ion Anton

Ministrul dezvoltării regionale si turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul transporturilor si infrastructurii,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul administratiei si internelor,

Constantin-Traian Igas

Seful Departamentului pentru Afaceri Europene,

Bogdan Mănoiu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

Bucuresti, 26 ianuarie 2011.

Nr. 57.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea art. 1 din Normele privind privatizarea societătilor comerciale

cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea,

aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2.193/2004

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Articolul 1 din Normele privind privatizarea societătilor comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2.193/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 6 ianuarie 2005, se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 1. - Privatizarea societătilor comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea, definite conform codului CAEN 72, denumite în continuare societăti comerciale de CD, se va face potrivit cadrului legislativ existent referitor la privatizarea societătilor comerciale si în conformitate cu dispozitiile prezentelor norme.”

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri,

Ion Ariton

Ministrul educatiei, cercetării, tineretului si sportului,

Daniel Petru Funeriu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

Bucuresti, 26 ianuarie 2011.

Nr. 62.

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

AUTORITATEA NATIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ

SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR

ORDIN

privind modificarea si completarea Ordinului presedintelui Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare

si pentru Siguranta Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerintelor tehnice

care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor, ovinelor

si caprinelor, precum si pentru stabilirea conditiilor de aprobare a acestora pe teritoriul României

Văzând Referatul de aprobare nr. 178 din 14 ianuarie 2011, întocmit de Directia generală sanitară veterinară din cadrul Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitătii sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) si al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea si functionarea Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si a unitătilor din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare,

presedintele Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul presedintelui Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerintelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, precum si pentru stabilirea conditiilor de aprobare a acestora pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 30 aprilie 2010, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, litera n) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,n) furnizor secundar - persoană fizică autorizată, persoană juridică si/sau asociatii profesionale înregistrate legal care fac dovada că detin un angajament scris cu unul sau mai multi furnizori primari de mijloace oficiale de identificare a animalelor, aprobate de către Autoritatea Natională Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor, în vederea furnizării mijloacelor de identificare si care au primit acordul de comercializare a acestora pe teritoriul României, din partea directiei sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor judeteană, respectiv a municipiului Bucuresti.”

2. În anexa nr. 1, la capitolul I punctul 8.1, literele a), d) si g) se modifică si vor avea următorul cuprins:

,,a) numele producătorului sau acronimul acestuia este inscriptionat în partea de sus a crotaliei, unde este prevăzut sistemul de prindere a celor două părti;

d) în stânga acronimului se vor inscriptiona de către producător logoul acestuia si data imprimării crotaliei auriculare, iar în dreapta acronimului, cu cifre romane, se va inscriptiona numărul duplicatului crotaliei, dacă este cazul; prima crotalie duplicat va purta cifra I (unu roman);

g) sub codul de bare se înscriu 8 cifre însiruite, cu înăltimea de 0,5 cm, care au următoarea specificatie: primele două reprezintă numărul seriilor de câte 999.999.999 de crotalii, pornind de la seria 50 până la seria 99 (de exemplu: 50 pentru prima serie de 999.999.999 de crotalii, 51 pentru a doua serie de 999.999.999 de crotalii etc), următoarea cifră este cifra de control, iar restul de 5 cifre reprezintă primele cifre din numărul de ordine al animalului;”.

3. În anexa nr. 1, la capitolul I punctul 9.1, litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,a) primele două cifre reprezintă numărul seriilor de câte 999.999.999 de crotalii, pornind de la seria 50 până la seria 99 (de exemplu: 50 pentru prima sene de 999.999.999 de crotalii, 51 pentru a doua serie de 999.999.999 de crotalii etc.);”.

4. În anexa nr. 1, la capitolul II punctul 2.1, litera d) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,d) cifrele si literele înscrise pe crotalia auriculară, precum si codul de bare trebuie să fie de culoare neagră, iar culoarea crotaliei auriculare trebuie să fie de culoare galben-lămâie pentru suinele crescute în exploatatiile nonprofesionale, de culoare rosie pentru suinele crescute în exploatatiile industriale comerciale si de culoare portocalie pentru suinele crescute în exploatatiile comerciale de tip A;”.

5. În anexa nr. 1, la capitolul II, partea introductivă a punctului 4.1 si punctul 4.2 se modifică si vor avea următorul cuprins:

“4.1. Pentru crotaliile auriculare folosite în exploatatiile nonprofesionale si în exploatatiile comerciale de tip A, partea «tată» a crotaliei va contine următoarele înscrisuri:

4.2. În plus, fată de prevederile pct. 4.1, la cererea proprietarului, producătorul va imprima pe crotalia auriculară si codul de bare. Acesta trebuie să reproducă corect si integral codul unic de identificare al animalului înscris pe crotalie, respectând ordinea literelor si cifrelor ce formează codul de identificare.”

6. În anexa nr. 1, la capitolul III litera A punctul 3, după litera I) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

,,m) mijlocul de legătură dintre cele două părti componente ale unei crotalii auriculare trebuie să suporte o tractiune cuprinsă între 250 si 300 N, măsurată în plan axial, caracteristică ce trebuie să se mentină o perioadă de cel putin 7 (sapte) ani.”

7. În anexa nr. 1, la capitolul III litera A punctul 4.1, litera c) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,c) optional, proprietarul animalului poate solicita firmei producătoare printarea pe crotalie a unui cod de bare reprezentând codul de identificare a animalului. Acesta trebuie să reproducă corect si integral codul unic de identificare a animalului înscris pe crotalie, respectând ordinea literelor si cifrelor ce formează codul de identificare.”

8. În anexa nr. 2, punctul 4 se modifică si va avea următorul cuprins:

“4. În cazul în care răspunsul la cerere este favorabil, Autoritatea Natională Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor emite Certificatul de aprobare a mijlocului oficial de identificare utilizat pe teritoriul României, precum si documentul de alocare a codurilor de identificare pentru imprimarea mijloacelor oficiale de identificare, prevăzute în anexele nr. 4, respectiv nr. 6.”

9. Anexa nr. 3 se modifică si se înlocuieste cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

10. Anexa nr. 5 se modifică si se înlocuieste cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

11. Anexa nr. 7 se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, si intră în vigoare la data publicării, cu exceptia art. I pct. 4, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

Presedintele Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor,

Roatis Chetan Radu

Bucuresti, 18 ianuarie 2011.

Nr. 4.

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 39/2010)

CERERE DE APROBARE

a mijlocului oficial de identificare utilizat pe teritoriul României

Nr. ..................................

CERERE

Subscrisa S.C............................., cu sediul social în............................................................................ (adresa completă), înmatriculată la registrul comertului cu nr......................, cod fiscal............, telefon/fax.................., reprezentată legal prin domnul/doamna........................................, CNP....................................., posesor/posesoare al/a BI/CI seria......nr.............., eliberat(ă)de................la data de..................,

solicit aprobarea mijlocului oficial de identificare utilizat pe teritoriul României, modelul......................, produs de ............................., având codul de produs*) ................................, pentru a putea fi

folosit la identificarea oficială a bovinelor, ovinelor, caprinelor si suinelor.

Declar pe propria răspundere că am luat cunostintă de:

a) prevederile art. 14 alin. (1) lit. c)-e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea si înregistrarea suinelor, ovinelor si caprinelor, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative;

b) prevederile art. 14 lit. j)-I) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea si înregistrarea bovinelor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003, cu modificările si completările ulterioare;

c) prevederile anexei nr. 2 la Ordinul presedintelui Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerintelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor, precum si pentru stabilirea conditiilor de aprobare a acestora pe teritoriul României, cu modificările si completările ulterioare.

Anexez la prezenta cerere următoarele documente si elemente:

Nr. crt.	Documente si elemente necesare aprobării mijloacelor de identificare pentru speciile bovine, ovine, caprine si suine	Depus (Da/Nu)
1.	Certificatul de atestare a conformitătii acestuia cu cerintele tehnice prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul presedintelui Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 39/2010, în original si în copie legalizată
2.	Copie a rapoartelor de testare (tradusă în limba română si legalizată pentru rapoartele efectuate în alte tări decât România), eliberate conform pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul presedintelui Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 39/2010
3.	Mostra mijlocului oficial de identificare pentru care solicită aprobarea
4.	Fotografie în format digital a mijlocului oficial de identificare pentru care solicită aprobarea
5.	Copie a certificatului de înregistrare de la registrul comertului
6.	Copie de pe BI/CI al/a reprezentantului legal
7.	Dovada că detine un angajament scris cu producătorul pentru furnizarea mijlocului de identificare pe teritoriul României

Data...................

Reprezentant legal,

.....................................

(semnătura si stampila)

*) Se va completa doar dacă modelul mijlocului de identificare pentru care se solicită aprobarea a fost testat de către ICAR, i s-a acordat un cod de produs si a fost publicat în lista prevăzută la pct. 6.2 lit. b) din anexa nr. 2 la Ordinul presedintelui Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 39/2010.

ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 39/2010)

CERERE DE ACORDARE

a dreptului de furnizare a mijlocului oficial de identificare utilizat pe teritoriul României

Nr................./.................

CERERE

Subscrisa S.C./P.F.A./Asociatia profesională înregistrată legal......................................................., cu sediul social în....................................................................................................................................... (adresa completă), înmatriculată la registrul comertului cu nr........................../Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu nr................/....................., C.I.F./cod fiscal...................., telefon/fax.....................,

reprezentată legal prin domnul/doamna .............................................., CNP ........................, posesor/posesoare al/a BI/CI seria......nr..............., eliberat(ă)de..............la data de...................., solicit acordarea dreptului de furnizare a mijloacelor oficiale de identificare aprobate, potrivit legii, pentru utilizarea pe teritoriul României la identificarea oficială a bovinelor, ovinelor, caprinelor si suinelor.

Declar pe propria răspundere că am luat cunostintă de:

Anexez la prezenta cerere următoarele documente si elemente:

Nr. crt.	Documente necesare aprobării mijloacelor de identificare pentru speciile bovine, ovine, caprine si suine	Depus (Da/Nu)
1.	Copie a certificatului de înregistrare de la registrul comertului - pentru persoanele juridice Copie a documentului de înregistrare legală - pentru persoanele fizice autorizate/asociatiile înregistrate legal
2.	Copie de pe BI/CI al/a reprezentantului legal
3.	Dovada că detine un angajament scris cu furnizorul primar pentru furnizarea mijlocului de identificare pe teritoriul României

Data...................

Reprezentant legal,

.........................................

(semnătura si stampila)


	Copyright 1998-2024 DSC.NET All rights reserved.

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTATILOR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

Tudorel Toader - judecător

Roatis Chetan Radu

ANEXA Nr. 1

CERERE

CERERE DE ACORDARE