MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 117/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 117         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 16 februarie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.625 din 16 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

49. - Hotărâre pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea si interventia în echipă multidisciplinară si în retea în situatiile de violentă asupra copilului si de violentă în familie si a Metodologiei de interventie multidisciplinară si interinstitutională privind copiii exploatati si aflati în situatii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state

 

86. - Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Reabilitarea a 10 poduri importante/strategice în zona Dobrogea”


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.625

din 16 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 303 alin. 6

din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penală, exceptie ridicată de Florian-Brândusel Teodorescu în Dosarul nr. 901/85/2010 al Tribunalului Sibiu- Sectia penală.

La apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca devenită inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării Curtii, dispozitiile de lege criticate au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Decizia penală nr. 69 din 1 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 901/85/2010, Tribunalul Sibiu - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală.

Exceptia a fost ridicată de Florian-Brândusel Teodorescu cu ocazia solutionării dosarului mai sus mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, referitoare la suspendarea judecătii până la solutionarea de către Curtea Constitutională a exceptiei de neconstitutionalitate, încalcă dispozitiileconstitutionale privind obligatia instantei, în faza de judecata, de a verifica periodic, si nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive.

Tribunalul Sibiu - Sectia penală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, care, ulterior sesizării Curtii, au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedură civilă si a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor prevederi de lege, autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 23 alin. (6) privind obligatia instantei, în faza de judecată, de a verifica periodic, si nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozitiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010.

Prin urmare, în baza art. 29 alin. (1) si (5) din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate a devenit inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca devenită inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Florian-Brândusel Teodorescu în Dosarul nr. 901/85/2010 al Tribunalului Sibiu - Sectia penală. Definitivă si general obligatorie. Pronuntata în sedinta publică din data de 16 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 


HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea si interventia în echipă multidisciplinară

si în retea în situatiile de violentă asupra copilului si de violentă în familie si a Metodologiei

de interventie multidisciplinară si interinstitutională privind copiii exploatati si aflati în situatii

de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum si copiii români

migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă Metodologia-cadru privind prevenirea si interventia în echipă multidisciplinară si în retea în situatiile de violentă asupra copilului si de violentă în familie, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Metodologia de interventie multidisciplinară si interinstitutională privind copiii exploatati si

aflati în situatii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state, prevăzută în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 si 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,

Ioan Nelu Botis

p. Ministrul administratiei si internelor,

Gheorghe Emacu,

secretar de stat

Ministrul educatiei, cercetării, tineretului si sportului,

Daniel Petru Funeriu

Ministrul sănătătii,

Cseke Attila

Ministrul afacerilor externe,

Teodor Baconschi

p. Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucuresti, 19 ianuarie 2011.

Nr. 49.

 

ANEXA Nr. 1

 

METODOLOGIE-CADRU

privind prevenirea si interventia în echipă multidisciplinară si în retea în situatiile de violentă

asupra copilului si de violentă în familie

 

I. Introducere 1.1. Preambul

Scopul prezentului document este de a stabili un cadru metodologic comun pentru autoritătile responsabile cu protectia copilului si a familiei împotriva violentei, pentru furnizorii de servicii din acest domeniu si profesionistii care lucrează direct cu copiii, familiile acestora si presupusii făptuitori/agresori. Documentul se adresează profesionistilor din domeniul protectiei copilului si a familiei, asistentei sociale în general, precum si celorlalti profesionisti care intră în contact direct cu copilul.

Prezentul document reuneste principalele aspecte ale metodologiilor si procedurilor de lucru conforme cu legislatia în vigoare si cu specificul fiecărei institutii implicate în prevenirea si interventia în cazurile de violentă asupra copilului.

1.2. Obiectivele metodologiei-cadru:

a) să ofere un instrument de lucru pentru toti profesionistii care intervin în prevenirea si interventia în cazurile de violentă asupra copilului si de violentă în familie;

b) să sustină interventia interinstitutională si multidisciplinară în acest domeniu;

c) să promoveze activitătile de prevenire a tuturor formelor de violentă asupra copilului, precum si a violentei în familie.

1.3. Specificatii

Prezenta metodologie-cadru reflectă prevederile Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, si ale Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei în familie, cu modificările si completările ulterioare. Totodată se bazează pe recomandările Raportului ONU privind violenta asupra copilului (2006). Documentul de fată:

a) reuneste principiile de lucru care trebuie respectate în interventia din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei în familie;

b) redă succint datele esentiale despre principalele forme ale violentei asupra copilului si ale violentei în familie pe baza literaturii de specialitate, studiilor si experientei câstigate în practica din serviciile de specialitate pe această problemă;

c) descrie actiunile necesare pentru protectia copiilor si a familiilor în caz de violentă, în contextul larg al asistentei sociale din România;

d) subliniază rolul si responsabilitătile diferitelor institutii si ale profesionistilor implicati în prevenirea si rezolvarea cazurilor;

e) stabileste proceduri de colaborare intra si interinstitutională în acest domeniu;

f) subliniază importanta formării profesionale initiale si continue pentru toti profesionistii care intervin în această problemă, precum si a pregătirii acestora în echipe multidisciplinare si interinstitutionale.

Pe baza acestui cadru metodologic comun, fiecare directie generală de asistentă socială si protectia copilului (DGASPC) va initia semnarea unor conventii de parteneriat cu celelalte institutii publice si organisme private acreditate (OPA) relevante în domeniu din judetul/sectorul municipiului Bucuresti, pentru implementarea, detalierea si diseminarea prevederilor prezentei metodologii-cadru.

În acest context, o atentie specială trebuie acordată copiilor cu dizabilităti si celor aflati în protectie specială, care sunt mai expusi riscului de a deveni victime ale violentei, întâmpinând, în acelasi timp, dificultăti în a semnala aceste situatii sau în a obtine protectie adecvată.

Prezenta metodologie-cadru este complementară cu următoarele documente:

a) Standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului, pentru serviciul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat, pentru centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării si exploatării copilului (Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 177/2003 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului, standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat, precum si a standardelor minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării si exploatării copilului);

b) Standardele minime obligatorii privind centrul de primire în regim de urgentă pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat (Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 89/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de primire în regim de urgentă pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat);

c) Standardele minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului (Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului);

d) Standardele de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protectiei victimelor violentei în familie (Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protectiei victimelor violentei în familie nr. 383/2004);

e) Metodologia de interventie multidisciplinară si interinstitutională privind copiii exploatati si aflati în situatii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de

persoane, precum si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state.

II. Principii de lucru. Cadru conceptual

11.1. Principii de lucru

Particularitătile vietii copilului implică respectarea unor principii si valori de către persoanele care sunt responsabile cu cresterea, îngrijirea, protectia si educarea lui. În consecintă, profesionistii care intervin în situatii de violentă asupra copilului si de violentă în familie trebuie să respecte următoarele principii specifice:

1. respectarea interesului superior al copilului în toate actiunile si deciziile care îl privesc pe acesta;

2. evitarea si combaterea interventiilor care revictimizează copilul;

3. participarea copilului si a părintelui sau, după caz, a persoanei de îngrijire, precum si a adultului victimă si, după caz, a tutorelui la procesul de rezolvare a situatiei de violentă;

4. munca în echipă multidisciplinară, în retea interinstitutională si în parteneriat cu familia;

5. asigurarea unei interventii unitare si specializate pentru copil si/sau adultul victimă, presupusul făptuitor/agresor din cadrul ori din afara familiei si membrii familiei;

6. asigurarea si facilitarea accesului la servicii de sprijin si de specialitate pentru toti copiii din familie (victime, martori, fratii victimei);

7. asigurarea stabilitătii si continuitătii în îngrijirea, cresterea si educarea copilului; sprijinirea adultului victimă în păstrarea domiciliului până la finalizarea procedurilor legale;

8. respectarea confidentialitătii si a normelor deontologice profesionale, fără prejudicierea activitătii de semnalare a situatiilor de violentă sau a activitătii de instrumentare a cazurilor.

11.2. Cadru conceptual

întelegerea comună a semnificatiei termenilor utilizati în acest domeniu de interferentă este esentială pentru o comunicare fluentă si inteligibilă între profesionistii care lucrează direct cu copilul si familia, în domenii diferite de activitate, sau/si cei care nu lucrează direct cu copilul (reprezentantii mass-mediei, liderii comunitătii etc), dar care, prin activitatea pe care o desfăsoară, au implicatii asupra vietii copilului si familiei.

În vederea stabilirii unui cadru conceptual comun, prezentul document:

1. promovează utilizarea terminologiei recomandate de Raportul mondial cu privire la violenta asupra copiilor, realizat de ONU în anul 2006;

2. recomandă utilizarea definitiilor existente în legislatia internă;

3. propune o serie de definitii operationale pentru diferitele forme de violentă asupra copilului.

Astfel, violenta asupra copilului reprezintă un concept complex si integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emotional, sexual, neglijare, exploatare economică/exploatare prin muncă, exploatare sexuală, răpire si/sau disparitie, migratie în situatii de risc, trafic, violentă prin internet etc, raportându-se la toate mediile cu care copilul se află în relatie: familie, institutii de învătământ, medicale, de protectie, medii de cercetare a infractiunilor si de reabilitare/ detentie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc. În functie de particularitătile comiterii actului violent, respectiv de raportul dintre agresor si copil, toate aceste forme de violentă asupra copilului pot fi subsumate următoarelor tipuri de violentă: violentă asupra propriei persoane, violentă interpersonală si violentă colectivă.

Prezenta metodologie-cadru se aplică în cazul tuturor copiilor români, inclusiv copiii români migranti victime ale violentei pe teritoriul altor state, precum si copiilor cetăteni străini, cu sau fără statut de refugiat, aflati pe teritoriul României, conform prevederilor Legii nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 3 lit. c)-e)]. Astfel, în privinta copiilor străini imigranti pe teritoriul României există 3 aspecte care trebuie avute în vedere:

a) imigratia - actiunea prin care o persoană îsi stabileste resedinta obisnuită pe teritoriul unui stat membru pentru o perioadă de cel putin 12 luni, după ce, în prealabil, a avut resedinta obisnuită într-un alt stat membru sau într-o tară tertă;

b) azilul- toate aspectele legate de procedura de acordare a unei forme de protectie, regimul juridic al străinilor pe parcursul procedurii de acordare a unei forme de protectie, precum si după obtinerea acesteia;

c) refugierea - imigrare umanitară prin care se acordă statutul de refugiat, la cerere, cetăteanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, nationalitate, opinii politice sau apartenentă la un anumit grup social, se află în afara tării de origine si care nu poate ori, datorită acestei temeri, nu doreste protectia acestei tări, precum si persoanei fără cetătenie care, fiind în afara tării în care îsi avea resedinta obisnuită datorită acelorasi motive mentionate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreste să se reîntoarcă.

Violenta în familie cuprinde o parte comună cu violenta asupra copilului, respectiv abuzul fizic, emotional si/sau psihologic, sexual si neglijarea, înfăptuită de părinti sau de reprezentantul legal, si o parte specifică adultului victimă.

11.2.1. Definitii operationale Violenta asupra copilului

Violenta asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către părinti sau de orice altă persoană aflată în pozitie de răspundere, putere ori în relatie de încredere cu copilul, care produc vătămare actuală sau potentială asupra sănătătii acestuia si îi pun în pericol viata, dezvoltarea, demnitatea si moralitatea.

În functie de caracteristicile si de gravitatea faptei, violenta asupra copilului antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului/agresorului.

Principalele forme de violentă asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea si traficul de copii.

A. Abuzul

Abuzul este definit în Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 89 alin. (1)] si poate îmbrăca diferite forme, fiind clasificat ca abuz fizic, emotional, psihologic, sexual si economic. Din punct de vedere criminologie, abuzul împotriva copilului este comis cu intentie, directă sau indirectă.

a) Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interactiunii, singulară sau repetată, cu o persoană aflată în pozitie de răspundere, putere ori în relatie de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intentionate care produc suferintă copilului în prezent sau în viitor.

b) Abuzul emotional constă în expunerea repetată a copilului la situatii al căror impact emotional depăseste capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul emotional vine din partea unui adult care se află în relatie de încredere, răspundere sau putere cu copilul. În mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale si nonverbale, intimidări, amenintări, terorizări, restrângeri ale libertătii de actiune, denigrări, acuzatii nedrepte, discriminări, ridiculizări si alte atitudini ostile sau de respingere fată de copil.

Dacă abuzul emotional este repetitiv si sustinut, duce la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (de exemplu, structura de personalitate, afectele, cognitiile, adaptarea, perceptia), devenind abuz psihologic, care are consecinte mai grave decât abuzul emotional si pe termen lung asupra dezvoltării copilului.

Copilul care este martor al violentei în familie suferă indirect un abuz emotional si/sau psihologic.

c) Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent si imatur din punctul de vedere al dezvoltării psihosexuale în activităti sexuale pe care nu este în măsură să le înteleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa ori pentru dezvoltarea sa psihosexuală, activităti sexuale pe care ie suportă fiind constrâns prin violentă sau seductie ori care transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale; aceste activităti includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.

În această categorie pot intra:

1. molestarea sexuală, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotatie sexuală, precum si atingerea copilului în zonele erogene cu mâna sau prin sărut, indiferent de vârsta copilului;

2. situatiile care duc la satisfacerea nevoilor sexuale ale unui adult sau ale unui alt copil care se află într-o pozitie de responsabilitate, putere ori în relatie de încredere cu copilul victimă;

3. atragerea sau obligarea copilului la actiuni obscene;

4. expunerea copilului la materiale obscene sau furnizarea de astfel de materiale acestuia etc;

5. căsătoria timpurie sau logodna copiilor care implică relatii sexuale (mai ales în comunitătile de romi);

6. mutilarea genitală;

7. hărtuirea sexuală, definită pentru locul de muncă, pentru copiii care lucrează în sistemul formal aflat fie sub incidenta Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, denumit în continuare Codul muncii, fie sub incidenta Codului civil.

B. Neglijarea

Neglijarea este definită în Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 89 alin. (2)].

Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme:

1. neglijarea alimentară - privarea de hrană, absenta mai multor alimente esentiale pentru crestere, mese neregulate, alimente nepotrivite sau administrate necorespunzător vârstei copilului;

2. neglijarea vestimentară - haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici, haine murdare, lipsa hainelor;

3. neglijarea igienei - lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziti;

4. neglijarea medicală - absenta îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor si a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise de medic, neprezentarea la programe de recuperare;

5. neglijarea educatională - substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse si recompense, lipsa de urmărire a progreselor scolare;

6. neglijarea emotională - lipsa atentiei, a contactelor fizice, a semnelor de afectiune, a cuvintelor de apreciere.

7. părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

C. Exploatarea copiilor

Exploatarea copiilor corespunde definitiei exploatării unei persoane prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificările si completările ulterioare (art. 2 pct. 2).

a) Exploatarea sexuală a copiilor reprezintă o practică prin intermediul căreia o persoană, de regulă un adult, obtine o gratificatie sexuală, un câstig financiar sau o avansare, abuzând de/exploatând sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie si bunăstare fizică si psihică; exemple: prostitutia, turismul sexual, comertul cu căsătorii (inclusiv prin postă), pornografia, striptease-ul.

Prostitutia copiilor si pornografia infantilă sunt definite de Protocolul facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostitutia copiilor si pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, ratificat prin Legea nr. 470/2001 [art. 2 lit. b) si c)].

b) Exploatarea copilului prin muncă corespunde definitiei celor mai grave forme de muncă a copilului prevăzute în Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000 (art. 3), precum si în Conventia nr. 138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă, ratificată prin Decretul nr. 83/1975 (vezi glosar). Detalii privind prevenirea si combaterea exploatării copilului prin muncă, complementare cu prezentul document, sunt prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre - Metodologia de interventie multidisciplinară si interinstitutională privind copiii exploatati si aflati în situatii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state.

D. Traficul de copii

Traficul de copii corespunde definitiei traficului de minori prevăzute în Legea nr. 678/2001, cu modificările si completările ulterioare [art. 13 alin. (1)]. Conform definitiei, traficul de persoane, inclusiv de minori, se face cu scopul exploatării. Prezenta metodologie-cadru promovează sintagma “trafic de copii” în domeniul protectiei copilului, al asistentei sociale în general, în acord cu prevederile Conventiei cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare.

Un alt aspect demn de mentionat este includerea exploatării sexuale în scop comercial (prostitutia si pornografia infantilă) si a traficului de copii printre cele mai grave forme de exploatare prin muncă (Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 182/1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000).

Observatii:

a) Prin definitiile mentionate anterior, prezenta metodologie-cadru recunoaste că abuzul, neglijarea, exploatarea si traficul de copii, precum si celelalte forme de violentă asupra copilului pot fi comise de către părinti, persoane cunoscute de copil sau străine acestuia, precum si de alti copii decât copilul victimă. Astfel, aceste acte se pot produce atât în familie, cât si în institutii publice ori private, adresate copilului si/sau familiei, precum si în afara acestora, de exemplu la locul de muncă.

b) Această delimitare între diferitele forme de violentă asupra copilului este doar de ordin teoretic, deoarece, în realitate, frecvent, există o combinatie între ele, de exemplu: abuzul fizic este însotit de abuz emotional, abuzul sexual presupune, de regulă, abuzul fizic si emotional.

E. Forme particulare ale violentei asupra copilului

a) Intoxicatii nonaccidentale ale copilului ca urmare a obligării acestuia de a bea băuturi alcoolice sau de a înghiti tranchilizante pentru a obtine calmul ori somnul copilului, precum si situatia nou-născutului din mamă toxicomană.

b) Sindromul copilului scuturat este o formă de abuz fizic asupra copilului cu vârsta sub un an si se datorează scuturărilor bruste si brutale, voluntare sau datorate unor comportamente inadecvate ale părintilor/altor persoane, unele dintre acestea fiind considerate o formă de joacă cu copilul. Aceste scuturări conduc la aparitia hemoragiilor intracraniene (cu precădere hematom subdural si hemoragii retiniene).

c) Sindromul Munchausen prin transfer reprezintă crearea artificială de către părinte (de regulă, mama) a unei boli a copilului; boala este indusă prin administrarea voluntară a unor medicamente sau substante ori prin sustinerea existentei unor simptome la copil care nu au fost niciodată confirmate de către specialisti. În ambele cazuri, părintii solicită medicilor numeroase investigatii medicale sau chirurgicale, victimizând repetat copilul. Orice semn functional poate fi invocat de către părinti pentru a obtine investigatii si proceduri dureroase si intruzive pentru copil.

d) Sindromul Stockholm, cunoscut în psihologie ca fenomenul prin care victima exprimă adulatie, gratitudine si alte sentimente pozitive fată de abuzator, aparent irational, în lumina pericolului si a riscurilor suportate de către victimă (descoperit initial la ostatici). Acesta poate face dificilă identificarea abuzului.

e) Violenta prin internet se produce prin intermediul calculatorului sau al telefonului mobil si cuprinde următoarele categorii:

- continut ilegal si/sau ofensator (pornografie, pornografie infantilă, imagini erotice tip fotografii sau desene cu copii - de exemplu, fenomenul Lolita, desene animate erotice si/sau pornografice -, rasism si xenofobie, discriminare, intimidare);

- contacte on-line si în lumea reală (prin chat si e-mail, agresorul câstigă încrederea copilului, care furnizează informatii ce pot duce la identificarea copilului si/sau a adresei unde locuieste, cu comiterea ulterioară de abuzuri si infractiuni, prin întâlnirea fată în fată cu copilul sau nu);

- dependenta de jocuri si internet (utilizarea excesivă a calculatorului si navigarea pe internet mai mult de 4 ore pe zi au efecte devastatoare asupra sănătătii fizice, a performantelor scolare, capacitătii de socializare a copilului si relatiilor cu părintii);

- comert si publicitate (comertul electronic fără supravegherea părintilor poate conduce la utilizarea frauduloasă a datelor personale, de exemplu, utilizarea ilegală a cărtilor de credit, furtul de identitate).

Violenta în familie

Violenta în familie este definită de Legea nr. 217/2003, cu modificările si completările ulterioare (art. 2). Subliniem diferenta dintre sintagma “violentă domestică”, referitoare la violenta dintre parteneri, si sintagma “violenta în familie”, care se referă la violenta îndreptată împotriva oricărui membru al familiei. Cu alte cuvinte, conceptul de “violentă domestică” este inclus în conceptul de “violentă în familie”, care cuprinde atât violenta dintre parteneri, fie ei soti sau concubini, cât si violenta asupra copiilor, persoanelor vârstnice sau altor rude din familie.

Pentru operationalizare în vederea monitorizării, violenta în familie se clasifică în:

a) violenta fizică - constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra victimei. Forme de manifestare: împingerea, plesnirea, trasul de păr, răsucirea bratelor, desfigurarea, provocarea de vânătăi, contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea în victimă cu diverse obiecte, izbirea de pereti si mobilă, folosirea armelor. Violenta fizică include si distrugerea bunurilor care apartin victimei sau pe care cei 2 parteneri le stăpânesc si le utilizează împreună;

b) violenta psihologică - precedă si acompaniază celelalte forme de violentă/abuz, dar se poate manifesta si izolat prin injurii, amenintări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esentiale (mâncare, somn etc). Acest tip de violentă cuprinde 6 componente importante: frica, depersonalizarea, privarea, supraîncărcarea cu responsabilităti, degradarea si distorsionarea realitătii. Totodată, reprezintă un factor central în controlul si manipularea partenerului;

c) violenta sexuală - constă în comentarii degradante la adresa victimei, atingeri neplăcute si diverse injurii în timpul sau în legătură cu actul sexual, incluzând si violul marital;

d) violenta prin deprivare/neglijare - reprezintă forma nonfizică a violentei. Se manifestă prin incapacitatea sau refuzul agresorului de acordare a celor necesare persoanei pentru toate aspectele vietii sale: sănătate, educatie, dezvoltare emotională, nutritie, adăpost, siguranta vietii - în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include nesupravegherea si lipsa protectiei/ajutorului persoanei în fata pericolului, lipsirea de libertate, abandonul de familie, nerespectarea măsurilor privind încredintarea minorului, alungarea de la domiciliu eto;

e) violenta economică - se manifestă prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon si alte surse de protectie ori îngrijire de care ar putea beneficia. Duce la scăderea resurselor si autonomiei victimei.

III. Factorii de risc si de protectie. Cauzele violentei. Tipologii. Consecintele violentei

111.1. Factorii de risc si de protectie

Dependentele si limitele sociale la care sunt supusi copiii într-o lume a adultilor creează o serie de situatii care îi predispun la riscul de a fi victime ale violentei. Pe lângă aceste situatii, există si factori care actionează în favoarea copilului, în sens protector. De asemenea, ariile în care se manifestă riscurile pot constitui tot atâtea arii de interventie, iar situatiile de risc pot fi si factori de declansare a semnalării. Factorii de risc si de protectie mentionati mai jos sunt valabili atât pentru violenta asupra copilului, cât si pentru violenta în familie.

III. 1.1. Factorii de risc

a) Caracteristici ale copilului: prematuritate sau greutate mică la nastere, probleme perinatale, de dezvoltare (de exemplu, tulburări de atasament), de sănătate, dizabilităti, probleme ori tulburări de comportament, copil din afara căsătoriei etc.

Efectul Cenusăresei defineste incidenta crescută a violentei împotriva copiilor din afara căsătoriei comise de către mama vitregă/tatăl vitreg fată de violenta generală împotriva copiilor naturali. Conceptul a fost extins si asupra copiilor adoptati sau aflati în plasament familial.

b) Caracteristici ale adultului victimă/familiei: nivel educational scăzut, experientă traumatică în copilărie, consum de alcool, droguri, vârsta mică a mamei la nasterea primului copil, probleme de sănătate mintală, privare de libertate a unuia dintre părinti/a unui membru de familie, dizabilităti sau boli cronice, empatie fată de agresor, instabilitatea structurii familiale, număr mare de copii în familie, monoparentalitatea, violentă în familia de origine, izolarea de familie si de prieteni, niveluri Înalte de exprimare a furiei si impulsivitătii, asteptări nerealiste în privinta copiilor, reactie agresivă la stres, frecventă ridicată a mutărilor dintr-un loc în altul, absenta modelelor civice etc.

c) Caracteristici socioculturale: sărăcie, somaj, convingeri culturale privind autoritatea bărbatilor, tolerantă crescută fată de violenta în familie, detinerea de arme, violenta institutională, violenta societală, violenta din domeniul audiovizual.

111.1.2. Factorii de protectie

Dezvoltarea copilului într-un mediu care oferă elemente protective poate duce la prevenirea consecintelor abuzului, neglijării si exploatării, mai ales a celor pe lungă durată, si chiar a abuzului.

a) Caracteristici ale copilului: starea bună a sănătătii, rezilienta, gradul de dezvoltare, atasamentul securizant, abilitătile sociale, stima de sine etc.

b) Factori protectivi ai adultului victimă/familiei: existenta si implicarea familiei lărgite, familie armonioasă afectiv, sprijinul, credibilitatea si respectul familiei fată de copil, interactiuni diverse si pozitive, activităti comune în familie etc.

c) Factori protectivi în comunitate: gradul de informare si sensibilizare a comunitătii, reteaua de suport social, valorizare personală, existenta serviciilor comunitare de sprijin si de specialitate si accesibilitatea copiilor si familiilor la acestea, aptitudini sociale puternice etc.

Cunoasterea factorilor de risc si de protectie este deosebit de importantă pentru profesionistii care interactionează cu copilul, pentru a putea evalua riscul expunerii la o situatie de abuz, neglijare si exploatare. De aceea, este de preferat utilizarea unor instrumente de evaluare a riscului.

III.2. Tipologii

Unii membri ai familiei sunt mai vulnerabili la violentă decât ceilalti, si anume: femeile, copiii, tinerii si adolescentii, vârstnicii si persoanele cu dizabilităti. Totodată, se descriu portrete ale victimei si agresorului, precum si diverse tipologii ale agresorului, care sunt redate mai jos.

111.2.1. Violenta asupra femeii în familie

Vulnerabilitatea femeii este dată de caracteristicile sale bioconstitutionale si psihocomportamentale. Prin traditie, feminitatea desemnează o serie de trăsături de personalitate specifice femeii, precum: sensibilitate, activitate ordonată, preocupări pentru estetic, emotivitate, inteligentă analitică, atitudini educationale. Dar, tot prin traditie, imaginea femeii în raport cu cea a bărbatului (locul si rolul ei în sistemul activitătii familiale si sociale) a fost în general defavorizată, bărbatii, mai ales cei căsătoriti, având drepturi depline de aplicare a sanctiunilor axate pe agresiune fizică. Femeia a trebuit să suporte de-a lungul timpului variate forme de umilire, desconsiderare si chiar maltratare, toate acestea ca urmare a unor norme socioculturale acceptate si promovate de grupurile si macrogrupurile de apartenentă. Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta, de la o etapă istorică la alta, de la forme de agresivitate redusă ca intensitate si mod de manifestare si până la forme violente, responsabile de producerea unor traume psihice si fizice.

Violenta asupra femeii se manifestă în toate domeniile: social, cultural, politic, economic si religios. Abuzul în sine este universal si are loc în tările dezvoltate, industrializate, cu aceeasi frecventă ca în tările în curs de dezvoltare, iar în spatiul national se regăseste la toate nivelurile sociale (atât cele defavorizate, cât si cele de mijloc sau bine situate).

Portretul femeii victimă a violentei în familie:

a) pierderea încrederii în sine, a valorii de sine si a controlului;

b) neglijentă personală, mai ales în privinta igienei si nutritiei;

c) stres ridicat si frică ducând la declansarea unor boli psihosomatice (ulcer, migrene etc);

d) agravarea bolilor cronice (astm, boli coronariene etc);

e) cresterea consumului de droguri si de alcool, mai ales în cazurile în care existau tendinte de consum al acestora;

f) posibilitatea deplasării furiei asupra copiilor, devenind violentă la rândul său.

111.2.2. Violenta asupra copilului în familie

În plus fată de formele clasice si particulare descrise la cap. II, există o serie de aspecte specifice legate de violenta asupra copilului în familie pe care profesionistii este de dorit să le aibă în vedere la identificarea si rezolvarea cazurilor:

1. Perceperea negativă a copiilor de către propriii părinti, uneori chiar de la nastere, conduce la diferite grade de respingere a copiilor: sunt trecuti cu vederea, ridiculizati, respinsi sau văzuti ca sursă a problemelor părintilor.

2. Amenintarea repetată a copilului cu pedepse, cu părăsirea sau alungarea conduce la o stare de anxietate căreia copilul cu greu îi face fată si care lasă urme pe termen lung.

3. Neglijarea copilului conduce adesea la asumarea de responsabilităti cărora copiii, nefiind suficient de maturi, nu le pot face fată. Drept consecintă, nu le mai rămâne decât foarte putină energie si bucurie pe care să o investească în joacă, în relatiile cu alti copii si în învătătură. Multi ani mai târziu pot fi observate probleme de identitate ale acestor copii, ale constientizării propriei valori si ale identitătii sexuale.

4. Copiii consumatorilor de droguri sunt afectati deja de la nivelul vietii intrauterine. Sindromul de alcoolemie fetală se caracterizează prin: fizionomie specifică, malformatii congenitale, tulburări de crestere si retard mintal. În cazul mamelor care consumă droguri în timpul sarcinii, există, de asemenea, riscul ca nou-născutul să dezvolte simptome de abstinentă: tremurături, agitatie motorie, vomă, diaree, crampe abdominale. În cazul copiilor mai mari, acestia observă că adultii sunt prea preocupati de propria lume, de propriile lor nevoi si probleme, încât nu mai pot avea grijă de ei si de nevoile lor. Drept consecintă, copiii îsi asumă responsabilităti în locul părintilor. În plus, consumatorii de droguri folosesc adesea negarea si proiectia ca mecanism de apărare. Astfel, neagă, minimalizează si rationalizează abuzul pe care îl săvârsesc. Se întâmplă adesea ca acela care consumă droguri să realizeze o proiectie asupra copilului, pe care s-ar putea să îl facă să se simtă răspunzător de orice problemă care ar apărea. Un consumator de droguri poate distorsiona perceptia copilului asupra realitătii la fel de mult ca un părinte psihotic.

5. Esecul nonorganic de dezvoltare este definit ca o formă de neglijare emotională a cărei consecintă este retardul în crestere si greutate. Este cunoscut în psihiatria copilului ca tulburare de atasament primar, ce are drept consecintă nanismul staturo-ponderal.

6. Divortul este un alt moment traumatizant pentru copil, care poate conduce la abuz emotional. Astfel, copiii se văd aruncati în mijlocul unui conflict cronic în care unul dintre părinti îl acuză pe celălalt, iar ei sunt fortati să “ia partea unuia dintre ei”. Copilul devine anxios si se întâmplă adesea să aibă sentimente confuze. El pierde un părinte fără să îi fie permis să fie necăjit sau să ceară si să primească ajutor. Furia, asociată cu acestea, si disperarea copilului deseori nu sunt exprimate direct, acesta devenind deprimat si/sau dificil. El trece printr-un proces care îi poate afecta legăturile cu cei apropiati, într-un mod negativ si pe timp îndelungat. Pot fi identificate ca abuz emotional:

a) cazul în care copilul dezvoltă o anxietate cronică de separare si sentimentul de vină deoarece a fost de partea unuia dintre părinti;

b) cazul în care copilul a fost folosit în mod constient sau inconstient spre a ajuta “functionarea” unuia dintre părinti, de exemplu trimiterea de mesaje, spionare etc; în asemenea situatii copilul va dezvolta tulburări psihosomatice si de comportament;

c) cazul răpirii copilului sau al separării ilegale a acestuia de unul dintre părinti;

d) cazul în care părintii se bat în prezenta copilului.

111.2.3. Violenta asupra bărbatului în familie

Violenta femeilor asupra bărbatilor poate la rândul ei să îmbrace diverse forme, în functie de împrejurările care au stat la aparitia unei astfel de situatii, desi în practică s-a constatat că aceasta se manifestă cu preponderentă sub forma violentei psihologice. Factorii care favorizează aparitia violentei asupra bărbatilor tin atât de caracteristicile bărbatului, cât si de cele ale femeii:

a) frecventa actelor de violentă ale bărbatului asupra femeii;

b) severitatea abuzului produs asupra femeii;

c) abuzuri sexuale asupra femeii;

d) abuzuri repetate ale bărbatului asupra copiilor;

e) abuzul de alcool si alte substante;

f) tendintă de suicid a femeii.

111.2.4. Violenta asupra vârstnicului în familie

Portretul vârstnicului victimă a violentei în familie:

a) persoană cu vârsta peste 65 de ani;

b) cel mai adesea este o femeie singură;

c) persoană fără roluri în societate, marginalizată si exclusă social, discriminată pe criteriul vârstei;

d) prezenta afectiunilor fizice, mintale si senzoriale, cronice sau acute;

e) capacitatea de apărare diminuată;

f) mobilitate diminuată, pierderea autonomiei, incapacitatea de autoîngrijire, necesităti de îngrijire care depăsesc capacitătile îngrijitorului;

g) sociodependenta.

În cazul violentei asupra vârstnicilor există o serie de aspecte specifice care trebuie luate în considerare:

1. dificultătile economice: adeseori, cuplurile care au în îngrijire persoane vârstnice trebuie să se ocupe în paralel si de propriii copii, iar nevoile crescute (de exemplu, îngrijirile medicale) si solicitările persoanei vârstnice, uneori în mod revendicativ si stresant, contribuie la precipitarea actelor de violentă împotriva ei. Asemenea acte apar, de cele mai multe ori, în familiile în care părintii sunt complet dependenti de propriii lor copii, în care nu există nicio posibilitate de a angaja persoane care să se ocupe de îngrijirea lor;

2. mentalitatea: persoanele vârstnice sunt privite în societatea actuală ca fiind persoane fără ajutor, ale căror probleme impun măsuri medicale si sociale distincte;

3. pierderea statusului de persoană activă: prin pensionarea si neimplicarea în alte tipuri de activităti;

4. transmiterea transgeneratională a abuzului: studiile arată că o parte însemnată dintre cei care îsi violentează părintii au fost ei însisi victime ale violentei exercitate de acestia;

5. determinarea persoanei vârstnice de a ceda bunuri, locuinta, alte valori în schimbul promisiunii de a i se acorda îngrijire: unii dintre sustinători recurg la tot felul de acte de presiune si violentă pentru a obtine bunurile chiar înainte de decesul proprietarului;

6. conflictul dintre generatii si tendinta vârstnicilor de a-si trata copiii adulti ca si cum ar fi încă copii, contestându-le dreptul de a lua decizii, manifestând irascibilitate în diferite situatii, motiv pentru care se instalează un climat de tensiune. Acest climat este cu atât mai conflictual cu cât între copii si părinti există incompatibilităti în ceea ce priveste valorile, atitudinile religioase, politice, morale si nu există preocuparea pentru achitarea reciprocă a unor obligatii financiare;

7. tipul de personalitate a vârstnicului: poate influenta, în cea mai mare măsură, reactiile anturajului familial, determinând, în cazul tipului pasiv-dependent si al celui indiferent, tendinte frecvente de violentă, agresivitate sau abuz;

8. internarea fără acordul vârstnicului într-un spital, azil, ospiciu reprezintă o altă formă de violentă.

III.2.5. Portretul victimei si al agresorului, tipologii ale agresorului

A. Portretul victimei violentei în familie:

1. acuzarea unor dureri cronice, vizite frecvente la medic;

2. respect de sine scăzut;

3. experimentarea unor episoade de violentă în timpul copilăriei;

4. dependentă emotională fată de partenerul agresor;

5. nevoile partenerului agresor mai presus decât propriile nevoi;

6. asumarea responsabilitătii pentru conduita partenerului agresor;

7. folosirea tranchilizantelor si/sau abuzul de alcool;

8. existenta unor idei sau acte suicidare;

9. prezenta tulburărilor de somn: insomnii, cosmaruri violente;

10. agitatie severă, anxietate, stare de nervozitate permanentă;

11. gândire confuză, incapacitatea de a lua decizii, lipsă de concentrare;

12. opinii rigide cu privire la rolul femeii si al bărbatului.


B. Portretul agresorului familial:

1. istorie personală cu abuz în copilărie;

2. nemultumiri la locul de muncă;

3. consumul de alcool sau de droguri;

4. atractia pentru arme;

5. neîncredere în sine;

6. instabilitate emotională, imaturitate emotională;

7. temperament coleric;

8. atitudine critică, ironică, dominantă;

9. schimbul frecvent de parteneri;

10. Învinovătirea altora pentru esecurile proprii;

11. genul gelos, posesiv;

12. abilităti scăzute în viata intimă, viată intimă agresivă;

13. opinii rigide cu privire la rolul femeii si al bărbatului.

C. Tipologii ale agresorilor familiali

În functie de situatie, există mai multe categorii de agresori familiali:

1. după caracteristicile generale ale agresorilor:

a) persoane violente/antisociale; acest grup cuprinde indivizii cei mai violenti din punct de vedere fizic, manipulatori si narcisisti, predispusi la consumul de alcool si droguri;

b) personalităti la limită; acest grup cuprinde indivizi cu atasament deficitar, impulsivi, nesociabili, capriciosi, hipersensibili, care oscilează rapid între indiferentă si furie;

c) persoane instabile emotional; acest grup cuprinde 25% dintre persoanele violente si este alcătuit din indivizi al căror comportament este agresiv din punct de vedere emotional;

2. după riscurile la care este supusă victima:

a) agresorul cu risc scăzut - persoana pentru care ofensa prezentă reprezintă primul incident violent (confirmat de victimă); nu a abuzat emotional în antecedent, nu a avut un comportament haotic sau disfunctional, nu a comis ofense pe perioada de separatie;

b) agresorul cu risc mediu - persoana la care se regăsesc mai mult de 2 factori de risc, de exemplu: abuz asupra copiilor, separări multiple, partener care a abandonat familia, relatii întâmplătoare multiple, plângeri ale victimei, amenzi sau arestări pe motiv de violentă în familie, alte infractiuni în antecedent, fără prieteni;

c) agresorul cu risc Înalt - persoana care prezintă unul dintre următorii factori de risc: ofense comise în perioada separării, probleme medicale, arestări pe motive de violentă în familie, probe admise pe perioada arestării, tentative de suicid sau omor, abuz de substante în antecedent ori stări de intoxicatie atunci când a fost comisă agresiunea, negarea oricărei agresiuni sau infractiuni, refuzul de a-si elibera partenerul;

3. după implicatiile tratamentului asociat:

a) agresorii care pot fi opriti cu metode psihoeducative legate de managementul furiei si reajustarea atitudinii fată de diferentele de gen;

b) agresorii care au probleme psihologice serioase (incluse fiind depresia, gândirea disfunctională si comportamentul obsesiv-compulsiv, disfunctiile paranoice, alte disfunctii mintale serioase) si care necesită terapie individuală si de grup;

c) agresorii care au comis alte infractiuni si care ar putea fi diagnosticati ca având personalitate antisocială.

III.3. Consecintele violentei

III.3.1. Consecintele violentei asupra copilului

Violenta poate avea consecinte imediate si/sau pe termen lung asupra sănătătii, dezvoltării si bunăstării copilului. Pe termen lung, consecintele se răsfrâng si asupra vietii de adult, fiind reflectate în dificultatea de a dezvolta sau de a mentine relatii intime cu sexul opus ori chiar relatii sociale în general, de a-si găsi un loc de muncă stabil, de a avea atitudinile si abilitătile necesare unui părinte suficient de bun etc.

Nu numai actul în sine al violentei are consecinte, ci si contextul în care aceasta se produce. De obicei are loc o interactiune între mai multi factori de risc care conduc la aparitia consecintelor si cresterea impactului. Intervievarea/Audierea repetată a copilului ulterior descoperirii actului de violentă poate, de asemenea, revictimiza copilul.

Consecintele se reflectă asupra dezvoltării copilului atât pe plan afectiv, cât si asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării si asupra adaptării scolare:

a) pe plan afectiv: atasament atipic (dezorganizat, de tip D), carente afective, afecte negative, agresivitate, stima de sine redusă etc;

b) pe planul celorlalte aspecte ale dezvoltării: retard al cresterii, întârzieri în dezvoltarea motorie, cognitivă si de limbaj, competente sociale reduse etc;

c) pe planul adaptării scolare: performante scolare reduse, dificultăti de învătare etc.

A. Consecintele produse de abuzul fizic

Abuzul fizic poate avea consecinte fizice, neurologice si poate conduce la boli, fracturi, dizabilităti si chiar la deces. De asemenea, conduce frecvent la instalarea unor comportamente agresive, probleme emotionale si de comportament, la dificultăti de învătare si la diminuarea performantelor scolare. Contextul în care se produce abuzul fizic poate fi în familie, în diverse institutii (de exemplu, scoală, centru de reeducare, centru de plasament), în comunitate (de exemplu, pe stradă) si chiar societal.

B. Consecintele produse de abuzul emotional

Abuzul emotional sustinut are mai ales consecinte pe termen lung asupra dezvoltării copilului, sănătătii sale mintale, comportamentului si stimei de sine. Contextele producerii acestui tip de abuz sunt de regulă cele legate de violenta domestică/în familie, de adultii cu probleme de sănătate mintală si de părintii cu abilitătile parentale scăzute.

C. Consecintele produse de abuzul sexual

Abuzul sexual este deseori recunoscut prin comportamente autoagresive, depresii, pierderea stimei de sine si comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu atât mai mare cu cât abuzul are o durată si intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare ca vârstă, dacă există o componentă de premeditare, amenintare, coercitie, sadism etc. În cazul abuzului sexual, odată ce copilul l-a recunoscut si l-a dezvăluit, este vitală prezenta unui adult, mai ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul să aibă încredere si care să îl ajute să facă fată acestei experiente dramatice si să înteleagă ce i s-a întâmplat, oferindu-i sprijin si protectie.

D. Consecintele produse de neglijare

Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major cresterea si dezvoltarea fizică si intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilităti si/sau decesul copilului.

III.3.2. Consecintele violentei în familie. Sindromul posttraumatic ca rezultat al violentei în familie

Sindromul posttraumatic are două faze:

a) faza acută nemijlocită, în perioada căreia victima se află în stare de criză, activitatea ei normală fiind dereglată;

b) faza reorganizării, care are o durată mai mare, în care victima constientizează importanta si urmările actului violent, a schimbărilor care au survenit în viata ei.

Sindromul posttraumatic include reactii fiziologice, emotionale si comportamentale drept rezultat al agresiunii trăite si al periculozitătii recidivei.


A. Faza acută nemijlocită

Faza acută nemijlocită generează un sir de comportamente specifice:

a) reactia nemijlocită - imediat după actul agresiv victima poate manifesta un comportament isteric si fobie. Totodată, reactia fizică si emotională poate fi atât de intensă, încât victima poate fi marcată de soc si depresie. Se evidentiază două tipuri principale de reactii: exprimate si controlate. În cazul stilului expresiv, în timpul interviului victima manifestă fobii, furie, iar în cazul stilului de control, reactiile sunt dirijate si controlate, victima se comportă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, emotiile reale sunt camuflate;

b) reactia fiziologică - dureri în tot corpul sau în unele părti ale corpului, îndeosebi mâini, picioare, cap, piept etc. Totodată se înregistrează dereglarea somnului (insomnii, cosmaruri) si dereglări ale instinctului alimentar (lipsa apetitului, dureri de burtă, stări de vomă, pierderea sau diminuarea simtului gustativ);

c) reactia emotională - victima se simte vinovată, înjosită, rusinată, este marcată de fobie, stres, depresie si anxietate. Trăirile emotionale variază de la remuscări, degradare, vinovătie, rusine, disconfort, până la furie, dorinta de a se răzbuna, ură fată de partener. Varietatea trăirilor emotionale determină modificarea frecventă a dispozitiei;

d) reactia cognitivă - victimele încearcă să se debaraseze de gândurile negative, dureroase, dar constientizează că acestea nu le dau pace. Se gândesc cum ar fi putut evita violenta, ce ar fi trebuit să facă sau să nu facă pentru a nu o provoca. Se simt vinovate. Mult mai greu le este victimelor care încearcă să îsi controleze, să îsi camufleze reactiile si sentimentele. În exterior ele par a fi foarte calme, de parcă nu li s-ar fi întâmplat nimic, interiorul însă este perturbat de emotii negative. Durata acestei faze are caracter individual, de la caz la caz, ea poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni.

B. Faza reorganizării

Faza reorganizării poate dura luni sau ani întregi. Sunt mai multe circumstante care asigură iesirea din criză: stilul personal al victimei, particularitătile ei psihologice, oamenii care o înconjoară, sustinerea si ajutorul lor, precum si atitudinea acestora fată de ea după incident. Pe parcursul procesului de reorganizare victimele trebuie să depăsească următoarele momente:

a) schimbări în stilul de viată - unele victime continuă să îndeplinească obligatiile cotidiene, merg la lucru, studii, dar se simt incapabile de a se încadra în activitate. O altă categorie de victime aplică alt stil de viată: preferă să îsi petreacă timpul acasă, practic nu ies nicăieri, nu lucrează. Cel mai adesea, victima caută ajutor la familia de origine, de la care este sigură că va primi sustinere si în cadrul căreia se simte în sigurantă. În alte cazuri, victimele simt nevoia de a se misca, de a pleca undeva, de a schimba locul de trai. Probabil această dorintă este generată de nevoia de a fi în sigurantă, de frica de partener si de aceea îsi schimbă adresa si numărul de telefon;

b) visurile si cosmarurile - reprezintă sindromul principal care continuă să se manifeste în perioada de reorganizare: cosmaruri care actualizează actul de violentă în urma căruia victima a avut de suferit (visează agresorul de care încearcă să se apere, dar nu reuseste) si visuri care reflectă faza terminală a actului de violentă (apar mai târziu: victima este cea care săvârseste actul de violentă);

c) fobiile dezvoltate ca mecanism de autoapărare - victima se teme să rămână singură, să aibă relatii sexuale, să se întâlnească cu agresorul. La evaluare este necesar a se constata dacă fobiile sunt generate de realitate sau de fantezii;

d) reactia complexă la violenta în familie - depresia de lungă durată, abuzul de alcool sau utilizarea altor substante psihoactive, comportamentul suicidal sau psihopat, regresie, refuzul de a trăi o viată normală, dorinta de a declansa conflicte familiale;

e) reactia slabă la violenta în familie - acest tip de reactie apare la victimele care nu vorbesc cu nimeni despre cele întâmplate, nu îsi exteriorizează emotiile. Ca rezultat, victima se închide în sine. De aceea, la evaluare este necesar să i se adreseze o serie de întrebări adecvate situatiei, să i se insufle curaj si optimism si să se înteleagă motivele care determină o victimă a violentei să păstreze tăcerea.

 

Tabelul nr. 1 - Reactii generale conturate în comportamentul adultilor victime ale violentei în familie (exemple)

Frica

- de a rămâne singur/ă

- că va fi găsit/ă si pedepsit/ă de agresor

- că se va afla ce s-a întâmplat cu el/ea

- de propria-i furie

Vinovătie

- că a gresit

- că a încălcat normele religioase si culturale

Furie

- fată de sine pentru că a “permis să se întâmple”

- fată de altii care nu l-au ocrotit/au ocrotit-o

- fată de societate

- fată de partener

Rusine

- se simte “murdar/ă”

- are impresia că oricine poate afla ce i s-a întâmplat, doar uitându-se la el/ea

Trădare

- din partea lui Dumnezeu

- din partea statului

- din partea partenerului

- din partea familiei

Neîncredere

- în sine

- în capacitătile proprii de a aprecia oamenii si evenimentele

- fată de oameni, chiar fată de cei care nu “au trădat-o”/”l-au trădat”

Neputintă

- se gândeste “că niciodată nu va fi mai bine”

- că nu îsi poate dirija propria viată

- că a fi femeie înseamnă a fi în permanentă abuzată

îndoială

- “oare într-adevăr aceasta s-a întâmplat?”

- “de ce mi s-a întâmplat tocmai mie asta?”

Soc

- este intrigat/ă, dar nu se poate plânge

Dezorientare

- nu îsi găseste locul

- încurcă zilele

- memorizează slab

 

IV Managementul de caz în situatiile de violentă asupra copilului si violentă în familie

Metoda managementului de caz pentru situatiile de violentă asupra copilului se aplică conform prevederilor Ordinului secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 288/2006, care se completează cu aspectele specifice mentionate în acest capitol.

Managementul de caz este un proces care implică parcurgerea următoarelor etape principale, care sunt particularizate în cele ce urmează pentru situatiile de violentă asupra copilului si violentă în familie:

1. identificarea, semnalarea, evaluarea initială si preluarea cazurilor de copii victime ale violentei, respectiv de adulti si/sau copii victime ale violentei în familie;


2. evaluarea detaliată, comprehensivă si multidimensională a situatiei copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau a copiilor victime ale violentei în familie, precum si a familiei acestora si a presupusului făptuitor/agresor;

3. planificarea serviciilor specializate si de sprijin, precum si a altor interventii necesare pentru reabilitarea copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau a copiilor victime ale violentei în familie, inclusiv servicii sau interventii adresate familiei si presupusului făptuitor/agresor;

4. furnizarea serviciilor si a interventiilor: asistarea copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau a copiilor victime ale violentei în familie, precum si a familiei în obtinerea si utilizarea serviciilor necesare si declansarea, la nevoie, a unor proceduri legale;

5. monitorizarea si reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, a deciziilor si a interventiilor specializate;

6. etapa de încheiere sau etapa finală a procesului de furnizare a serviciilor si interventiilor specializate, cu monitorizarea postservicii si închiderea cazului.

Aceste etape sunt interdependente, în unele cazuri se întrepătrund si nu se desfăsoară în mod obligatoriu în ordinea prezentată mai sus. De asemenea, este foarte important ca profesionistii să încurajeze si să sustină implicarea si participarea copilului si a familiei în toate etapele acestui proces, atunci când acest lucru este posibil, tinând cont de gradul de maturitate al copilului si prin utilizarea unor modalităti adecvate. Acelasi lucru este valabil pentru adultul victimă a violentei în familie, în functie de capacitatea de discernământ a acestuia.

Etapele enumerate anterior sunt particularizate pentru echipa multidisciplinară a compartimentului de interventie în situatii de abuz, neglijare, trafic, migratie si repatrieri din cadrul DGASPC, prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atributiile si Regulamentul-cadru de organizare si functionare a Directiei generale de asistentă socială si protectia copilului, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Aceste etape trebuie respectate în activitatea oricărui serviciu specializat pentru protectia copilului împotriva violentei asupra copilului. Se recomandă ca în structura compartimentului de interventie în situatii de abuz, neglijare, trafic, migratie si repatrieri, denumit în continuare compartimentul specializat, să se regăsească: serviciul telefonul copilului cu echipa mobilă de interventie în cazurile de urgentă, reprezentantii DGASPC în echipa intersectorială locală pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă, serviciul social stradal pentru copiii străzii si compartimentul violenta în familie. Totodată, se recomandă ca serviciul telefonul copilului să îsi extindă activitatea pentru situatiile de urgentă referitoare la violenta în familie, purtând denumirea de serviciul telefonul pentru copil si familie si având în componenta echipei mobile de interventie specialisti în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie. Echipa intersectorială locală (EIL) pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă poate avea atributii si în domeniul violentei asupra copilului si al violentei în familie. EIL nu se suprapune peste echipa multidisciplinară si interinstitutională de evaluare si/sau interventie pentru cazurile de violentă asupra copilului si de violentă în familie. EIL are rol consultativ pentru managerii de caz, în ceea ce priveste particularitătile cazurilor si cooperarea dintre institutiile participante la managementul de caz, precum si pentru factorii de decizie, în ceea ce priveste elaborarea de strategii, revizuirea acestora, înfiintarea de servicii, realizarea de activităti de prevenire prin formularea unor recomandări.

Componenta EIL este stabilită prin hotărâre a consiliului judetean/local în cazul sectoarelor municipiului Bucuresti, EIL este coordonată de DGASPC, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii, iar membrii acesteia sunt reprezentanti ai următoarelor institutii:

1. DGASPC;

2. inspectoratul judetean de politie/Directia Generală de Politie a Municipiului Bucuresti si unităti de politie ale sectoarelor;

3. inspectoratul de jandarmi judetean/Directia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucuresti;

4. directia judeteană de sănătate publică/Directia de Sănătate Publică a Municipiului Bucuresti;

5. inspectoratul scolar judetean/Inspectoratul Scolar General al Municipiului Bucuresti;

6. inspectoratul teritorial de muncă;

7. organizatii neguvernamentale.

Se recomandă totodată implicarea reprezentantilor primăriilor, sindicatelor, patronatelor, bisericii, serviciilor de probatiune, unitătilor de medicină legală, unitătilor de primire în regim de urgentă si centrelor regionale ale Ministerului Administratiei si Internelor - Agentia Natională împotriva Traficului de Persoane. Între institutiile membre EIL se încheie conventii de parteneriat pe o perioadă minimă de 3 ani.

EIL are următoarele responsabilităti:

a) la solicitarea managerului de caz, oferă expertiză prin membrii săi (informatii de specialitate, consultare pe caz, referiri către alti specialisti, facilitarea implicării institutiei în cazul respectiv);

b) la solicitarea managerului de caz, facilitează cooperarea dintre institutiile participante la managementul de caz;

c) analizează anual datele statistice realizate de DGASPC privind: abuzul si neglijarea copilului, copiii exploatati si aflati în situatii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, copiii victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state si violenta în familie;

d) formulează recomandări privind îmbunătătirea activitătii din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei în familie (planuri de actiuni, propuneri de revizuire a strategiilor si planurilor existente, înfiintarea de noi servicii, derularea de actiuni de prevenire, diseminarea de bune practici, informarea publicului, formarea profesionistilor), pe care le înaintează factorilor de decizie de pe plan judetean în cadrul raportărilor bianuale;

e) întocmeste rapoarte bianuale privind activitatea din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei în familie, în baza analizei datelor statistice, a bunelor practici colectate si a altor informatii relevante;

f) identifică exemple de bune practici în domeniu, în vederea diseminării acestora către profesionisti;

g) participă la activităti de prevenire în scoli si comunităti, precum si de informare a publicului, inclusiv prin mass-media;

h) informează colegii din institutia proprie si structurile din teritoriu cu privire la prezenta metodologie-cadru si alte acte normative în domeniu;

i) participă la programe de formare a profesionistilor în domeniu;

j) întocmeste raportul anual privind activitatea din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si a violentei în familie, pe care îl înaintează Directiei generale protectia copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (DGPC - MMFPS). Raportul anual cuprinde recomandări privind îmbunătătirea legislatiei, a mecanismelor de monitorizare si bunele practici identificate.

Responsabilitătile EIL sunt trecute în fisa de post a fiecărui membru.

Pentru realizarea celor mentionate anterior se organizează lunar reuniuni de lucru, conform procedurilor interne ale fiecărei echipe, aprobate de fiecare institutie.


IV. 1. Identificarea, semnalarea, evaluarea initială si preluarea cazurilor de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie

IV. 1.1. Identificarea situatiilor de violentă asupra copilului

Identificarea situatiilor de violentă asupra copilului se realizează de către profesionistii care interactionează cu copilul în diverse domenii de activitate, în sistemul public sau privat: protectia copilului, asistentă socială, sănătate, educatie, politie, justitie etc.

Indicii cu privire la existenta unei situatii de violentă asupra copilului sunt identificate adesea în primul rând de către profesionistii din sistemul educational, de sănătate sau din asistenta socială. Acestia au avantajul de a avea atât contact direct cu copilul, cât si posibilitatea de a fi stabilit o relatie cu copilul si familia sa, cunoscând astfel bine situatia acestuia.

Pentru asigurarea unei interventii prompte si eficiente în interesul copilului, obligatia prevăzută de Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, de a semnala posibile situatii de violentă asupra copilului va fi promovată la nivelul tuturor institutiilor care interactionează cu copilul, ca si procedura de semnalare a acestor situatii si de colaborare constantă cu institutiile abilitate în investigare. Este deosebit de important să fie puse la îndemâna acestor persoane instrumentele care să le permită identificarea corespunzătoare a posibilelor cazuri de violentă asupra copilului, precum si posibilităti de consultare promptă a altor experti/specialisti (psihologi, medici, juristi) în cazul în care suspectează că un copil este victimă. Colaborarea dintre diversii profesionisti este esentială si pentru adunarea de informatii necesare în vederea evaluării situatiilor de violentă asupra copilului.

În anumite cazuri, o faptă care poate constitui infractiune (de exemplu, copiii în conflict cu legea), dar nu abuz, neglijare sau exploatare per se, poate fi totusi un posibil indiciu al existentei unei situatii de violentă asupra copilului, dacă este coroborată cu informatii suplimentare referitoare la contextul socio-familial al acestuia, precum si cu unul sau mai multe dintre semnele evocatoare descrise mai jos. În cazul în care nu există suficiente informatii, se recomandă consultarea unui expert, cu păstrarea confidentialitătii asupra identitătii copilului.

În vederea unei instrumentări adecvate a acestor cazuri, autoritătile locale pot constitui liste cu experti, care pot fi consultati în situatia în care acest lucru se impune.

Există o serie de semne si simptome care pot fi observate de către orice profesionist avizat si format în acest sens si care ridică un semnal de alarmă, mai ales când nu pot fi explicate îndeajuns sau justificate de părinti, persoana de îngrijire sau reprezentantul legal.

 

Tabelul nr. 2 - Semne evocatoare de violentă asupra copilului

 

-Tulburări de comportament (apatie, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate, minciună, fuga de acasă, furtul, consumul de alcool, de droguri etc.)

- Tulburări de somn (insomnii, somnolentă, somn agitat, cosmaruri etc.)

- Tulburări de alimentatie (anorexie, bulimie)

- Autostigmatizare, autoculpabilizare

-Ticuri (clipit, rosul unghiilor etc.)

- Enurezis, encoprezis;

- Neglijentă în îndeplinirea sarcinilor si incapacitate de a respecta un program impus

- Dificultăti în relationare si comunicare

- Scăderea randamentului scolar, absenteism si abandon scolar

- Stare depresivă, uneori cu tentative de suicid

- Persistenta unor senzatii olfactive sau cutanate obsedante

- Modificarea rapidă a dispozitiei afective

a) Semne evocatoare specifice abuzului fizic:

- Semne fizice (vânătăi, leziuni, arsuri, hemoragii, fracturi etc.)

b) Semne evocatoare specifice abuzului sexual:

- Semne si simptome ale bolilor cu transmitere sexuală

- Comportament sexual inadecvat vârstei etc.

- Leziuni traumatice ale organelor genitale

- Prezenta unei sarcini la o adolescentă (care nu declară tatăl)

- Teama incontrolabilă de bărbati (în cazul fetelor)

c) Semne evocatoare specifice neglijării grave:

- Starea pielii (murdărie, excoriatii, dermite)

- Stări de denutritie, de insuficientă ponderală, carente alimentare

- Hipotrofie staturo-ponderală nonorganică

- Lipsa dezvoltării limbajului, abilitătilor specifice vârstei

 

Aceste semne nu sunt obligatoriu datorate unei situatii de violentă asupra copilului, însă ridică suspiciunea asupra unei astfel de situatii si trebuie corelate cu alte date (contextul în care s-a întâmplat abuzul, informatii de la alti profesionisti, eventuale probe etc.) pentru a afla cauza acestora. Indiferent de posibilitătile profesionistului de a afla cauza acestora, acesta este obligat să semnaleze la DGASPC si verificările vor fi realizate ulterior pentru a stabili dacă este sau nu vorba despre violentă asupra copilului. Cu alte cuvinte, se semnalează atât suspiciunea, cât si cazul.

IV. 1.2. Identificarea situatiilor de violentă în familie

Identificarea situatiilor de violentă în familie se realizează de către profesionistii care intră primii în contact cu adultul victimă din următoarele domenii de activitate: sănătate, politie, jandarmerie si asistentă socială (unitătile de prevenire si combatere a violentei în familie publice sau private). Totodată, identificarea situatiilor de violentă în familie se realizează de către SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială prin colectarea si verificarea informatiilor de la structurile comunitare consultative si, acolo unde acestea nu sunt încă organizate, de la actorii sociali din comunitate: directorii unitătilor de învătământ, sefii unitătilor/structurilor teritoriale ale Politiei Române, cadrele medico-sanitare (medicul de familie, asistenta medicală comunitară, mediatorul sanitar), preotii etc.

Atât profesionistii mentionati anterior, cât si SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială semnalează situatiile de violentă în familie la DGASPC.

IV. 1.3. Semnalarea/Sesizarea situatiilor de violentă asupra copilului si de violentă în familie

Semnalarea este procesul prin care o situatie de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie este adusă ia cunostinta autoritătilor abilitate să ia măsuri în interesul victimei, urmând ca acestea să asigure accesul acesteia la serviciile specializate din acest domeniu si o atitudine potrivit legii fată de presupusul făptuitor/agresor.

A. Cine face semnalarea?

Semnalarea suspiciunii sau a situatiei de violentă poate fi făcută de către:

1. copilul/adultul victimă;

2. orice persoană care intră în contact cu copilul/adultul victimă, în mediul familial, comunitar sau profesional. În consecintă, această persoană poate fi un membru al familiei, o rudă, un vecin sau un alt cunoscut al familiei, un martor, dar si profesionisti cu profiluri diferite, cum ar fi: personal medico-sanitar (medicul de familie, pediatrul, asistentul medical comunitar etc), psihologi, psihoterapeuti, cadre didactice (educatorii din crese, grădinite, învătătorii din ciclul primar, profesorii din scoli, licee, scoli profesionale etc), politisti, jandarmi, personal din diverse institutii (servicii rezidentiale pentru copii, centre de reeducare si penitenciare pentru minori si tineri), asistentii sociali din cadrul SPAS, persoanele cu atributii în asistenta socială de la nivelul comunelor, preoti, reprezentanti a mass-mediei etc.

În cazul în care există o îndoială cu privire la veridicitatea unor fapte si, consecutiv, la oportunitatea semnalării, acest obstacol poate fi depăsit prin comunicarea cu alti profesionisti, cu precădere cu expertii aflati în evidenta DGASPC. Orice prezumtie de pericol pentru copil trebuie să declanseze un proces de semnalare către autoritătile abilitate, chiar dacă acesta nu se va confirma.

Observatii

a) Sunt frecvente situatiile în care cazurile de violentă asupra copilului ajung în dezbaterea mass-mediei înainte de a fi semnalate autoritătilor abilitate si de a fi luate măsurile necesare si corespunzătoare în acord cu interesul superior al copilului în cauză. Acest tip de semnalare are consecinte negative pentru copil fie prin încălcarea dreptului său la intimitate si imagine, fie prin luarea de măsuri urgente inadecvate de către autoritătile abilitate. Din acest motiv este necesar ca toti profesionistii, inclusiv din mass-media, să cunoască drepturile copilului si obligativitatea semnalării acestor cazuri la DGASPC. Pe de altă parte, astfel de situatii care nu sunt semnalate de reprezentantii mass-mediei la DGASPC, dar sunt relevate în presă, trebuie să se impună ca autosesizări ale autoritătilor abilitate, cu precădere ale DGASPC. Autosesizarea DGASPC se realizează si în cazul situatiilor de violentă în familie relevate de presă.

b) Semnalările efectuate la alte autorităti abilitate decât DGASPC se constituie ulterior, în mod obligatoriu, în referiri ale acestora către DGASPC.

Orice institutie ai cărei angajati, în cursul ducerii la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, au contact direct cu copiii trebuie să prevadă, la nivelul regulamentului de ordine interioară, în plus fată de procedurile de semnalare către autoritătile abilitate, procedura de semnalare internă a cazurilor de violentă asupra copilului, inclusiv procedurile disciplinare de investigare.

O asemenea procedură este recomandabil să respecte următoarele principii:

a) semnalarea către autoritătile abilitate să ia măsuri nu poate fi conditionată de parcurgerea procedurii interne/ierarhice obisnuite;

b) procedura internă nu trebuie să întârzie nejustificat sau excesiv semnalarea către autoritătile abilitate, să îngreuneze sau să împiedice colectarea probelor;

c) procedura internă nu trebuie să excludă sau să interzică în vreun fel semnalarea către autoritătile abilitate;

d) procedura internă trebuie să respecte principiile de lucru enuntate de prezenta metodologie-cadru si de Conventia ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare;

e) în situatiile de urgentă, de pericol grav, semnalarea către autoritătile abilitate va fi efectuată înaintea oricărei proceduri interne atât pentru cazurile de violentă asupra copilului, cât si pentru cele de violentă în familie.

Totodată, regulamentul de organizare si functionare al fiecărei institutii sau unităti, publice ori private, care are ca obiect de activitate îngrijirea, protectia, educarea sau acordarea de orice fel de servicii copiilor va cuprinde proceduri de semnalare de către angajatii săi a cazurilor de violentă asupra copilului identificate în cursul activitătii profesionale, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii-cadru. În cazul institutiilor publice sau private în care activează profesionistii care intră în contact primii cu adultul victimă a violentei în familie, precum si în cazul SPAS si al primăriilor în care activează persoanele cu atributii în asistenta socială, regulamentul de organizare si functionare va cuprinde proceduri de semnalare a cazurilor de violentă în familie la autoritătile abilitate, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii-cadru.

B. Pe ce cale se face semnalarea?

Semnalarea se poate face:

1. direct - persoana care semnalează, inclusiv copilul/ adultul victimă, se prezintă direct la una dintre autoritătile abilitate;

2. prin intermediul telefonului - în această situatie se pot utiliza următoarele tipuri de servicii telefonice: serviciul telefonic obisnuit al autoritătilor abilitate, serviciul telefonul copilului de la nivelul DGASPC (de exemplu, 983, 9852);

3. cazurile de violentă asupra copilului pot fi semnalate si la Asociatia Telefonul Copilului, care detine licenta pentru implementarea numărului unic european de asistentă pentru copii (116.111). Prin intermediul acestui număr de telefon se oferă informatii si consiliere cu privire la promovarea si respectarea drepturilor copiilor, îndrumare către institutiile în măsură să acorde asistenta necesară, urmărirea modului de solutionare a cazurilor, monitorizarea respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate si informarea institutiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii. În baza protocoalelor încheiate, Asociatia Telefonul Copilului semnalează cazurile de violentă asupra copilului autoritătilor abilitate:

a) cazurile de copii dispăruti se semnalează la numărul de telefon 116.000 (numărul unic european pentru disparitii de copii);

b) în scris - persoana care semnalează face o sesizare scrisă a situatiei presupuse sau existente de violentă, pe care o înaintează autoritătilor abilitate;

4. prin autosesizare de către autoritătile abilitate - profesionistii din cadrul acestor autorităti se pot întâlni cu situatii care relevă sau ridică suspiciunea unui act de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie, caz în care trebuie să initieze procedurile utilizate în mod obisnuit în astfel de situatii. O situatie particulară de autosesizare - generarea si vehicularea violentei prin internet (mai ales cazurile de pornografie si prostitutie) - impune o instrumentare specifică si o monitorizare a acestui fenomen din partea profesionistilor din cadrul autoritătilor abilitate, cu precădere a celor din politie.

Violenta prin internet se poate sesiza la hotline-ul înfiintat special pentru acest lucru, care cuprinde site-ul www.safernet.ro, e-mail-ul raportare@safernet.ro si telefonul 021/310.31.16.

Atunci când semnalarea la telefon sau în formă scrisă este anonimă, această situatie nu se constituie într-un motiv de refuz al înregistrării semnalării ori al investigării situatiei semnalate, dacă sunt destule elemente de identificare a copilului victimă (nume si adresă).

C. Unde se face semnalarea?

Semnalarea situatiilor de violentă asupra copilului si violentă în familie se face la DGASPC.

În situatia în care semnalarea situatiei de violentă s-a făcut la SPAS, politie sau parchet, aceste autorităti, în baza atributiilor ce le revin potrivit legislatiei specifice care le reglementează activitatea, vor asigura informarea victimei cu privire la serviciile de specialitate ce pot fi oferite/asigurate de către DGASPC, având în vedere atributiile acesteia în ceea ce priveste asigurarea/facilitarea accesului la servicii specializate pentru copilul victimă si familia sa. De asemenea, în situatia în care există acordul victimei adulte, cazul acesteia poate fi referit către DGASPC de către autoritătile mai sus mentionate.

Referirea implică realizarea unui document, înregistrat în evidentele institutiei si transmis la DGASPC atât direct, cât si prin intermediul clientului (părintele/reprezentantul legal), iar în unele situatii si prin contactarea telefonică. Documentul scris va contine cel putin principalele informatii despre cazul respectiv, conform modelului fisei de semnalare, si date referitoare la actiunile care urmează a fi întreprinse pe termen scurt si persoanele care le vor efectua. În acest scop, DGASPC, SPAS, politia si parchetul nominalizează persoane care să mentină contactul între aceste institutii pe această problematică (date de contact).

D. Tipuri de semnalare

1, Semnalarea obligatorie a situatiilor de violentă asupra copilului la DGASPC. Rolul SPAS în cadrul procesului de semnalare si luarea de măsuri

Semnalarea obligatorie la DGASPC se face conform prevederilor Legii nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 85 alin. (3) si art. 91 alin. (1)].

Prezenta metodologie-cadru prevede semnalarea tuturor suspiciunilor sau situatiilor de violentă asupra copilului la DGASPC. Exploatarea si traficul sunt, în esentă, forme de abuz asupra copilului si intră în categoria cazurilor care trebuie semnalate la DGASPC.

După cum s-a precizat anterior, cazurile semnalate la SPAS [art. 48 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, referitor la semnalarea efectuată de cadrele didactice] sunt ulterior semnalate la DGASPC.

În situatiile urgente se recomandă contactarea imediată a DGASPC prin intermediul serviciului telefonul copilului. Informatiile sunt înregistrate de consilierii din cadrul serviciului telefonul copilului într-o fisă care contine datele din fisa de semnalare corespunzătoare. În lipsa serviciului telefonul copilului se poate apela telefonul obisnuit al DGASPC. În celelalte situatii, transmiterea datelor se face prin intermediul fiselor de semnalare, completate în acest caz de către profesionistul de la SPAS/persoanele cu atributii de asistentă socială în baza informatiilor furnizate de profesionistii care identifică situatia (vezi lit. A “Cine face semnalarea”).

2. Semnalarea situatiilor de urgentă

Se recomandă utilizarea serviciului telefonul copilului pentru semnalarea situatiilor de violentă asupra copilului, cu precădere a celor de urgentă, si nu utilizarea sa pentru furnizarea de informatii, consiliere sau alt gen de solicitări către DGASPC.

Tabelul nr. 3 - Situatiile de urgentă care trebuie semnalate imediat la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC

1. Viata copilului este în pericol.

2. Copilul este grav rănit.

3. Copilul a suferit un abuz sexual.

4. Copilul sub vârsta de 8 ani este lăsat singur în casă.

5. Copilul solicită de urgentă ajutorul.

6. Copilul refuză să meargă acasă.

7. Copilul este grav neglijat.

8. Copilul este implicat în munci intolerabile.

Situatiile de urgentă semnalate prin intermediul serviciului telefonul copilului sunt evaluate initial de către echipa mobilă aflată în componenta acestui serviciu. Atunci când timpul de deplasare a echipei mobile ar depăsi durata de o oră, consilierul contactează asistentul social de la nivelul SPAS/persoana cu atributii în asistentă socială.

Decizia cu privire la demersurile ulterioare evaluării initiale în caz de urgentă (cu exceptia celor două situatii mentionate anterior, în care se preia automat cazul) se ia de către/împreună cu consilierii din cadrul serviciului telefonul copilului si contine una dintre următoarele concluzii:

(i) nu este necesară scoaterea copilului din familie; sau

(ii) este necesară scoaterea copilului din familie (plasament în regim de urgentă).

Observatii

a) Se vor lua în considerare bunăstarea si siguranta tuturor copiilor din familie si nu numai ale copilului pentru care s-a făcut semnalarea.

b) În teren, verificările în situatiile de urgentă se fac împreună cu politia. Dacă datele obtinute în teren indică săvârsirea unei infractiuni, lucrătorul de politie din echipă ia primele măsuri si anuntă de îndată lucrătorul de politie desemnat în acest sens pentru interventie rapidă si cercetarea faptei. Politistii care investighează cazul pot face parte din echipa multidisciplinară aflată în coordonarea managerului de caz numit de DGASPC.

Fisele pentru semnalarea obligatorie a cazurilor de violentă asupra copilului

SPAS/Persoanele cu atributii în asistentă socială au obligatia să completeze o fisă de semnalare obligatorie pe care o transmit la DGASPC în maximum 48 de ore de la identificarea cazului sau de la primirea sesizării din partea profesionistilor care identifică situatii de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie. Transmiterea se face prin fax, postă sau e-mail. Dat fiind faptul că fisa cuprinde date confidentiale, DGASPC va preciza clar care sunt numărul de fax si adresa de e-mail la care se transmit aceste fise; totodată, va desemna persoanele care au acces la aceste mijloace de comunicare si ia acest tip de date.

Fisele de semnalare sunt documente sintetice, cuprinzând date relevante despre copil si familie, suspiciunea/situatia de violentă. Totodată, fisele contin informatii cu privire la regimul confidentialitătii datelor si conservarea probelor incriminatorii atunci când ele există.

Pentru a putea identifica situatii de violentă asupra copilului, profesionistii care interactionează cu copiii vor fi informati cu privire la continutul fiselor de semnalare, chiar dacă nu completează ei însisi aceste fise.

Fisele de semnalare constituie un bun material de informare-formare a profesionistilor, iar EIL pot derula această activitate de informare-formare cu privire la continutul fiselor de semnalare, al prezentei metodologii-cadru si metodologiilor specifice aferente.


Persoana care a făcut semnalarea va fi apoi informată în legătură cu actiunile care urmează a fi întreprinse pe termen scurt si/sau va primi date de contact pentru obtinerea acestor informatii ulterior. Informatiile sunt comunicate în măsura în care nu sunt confidentiale si nu periclitează investigatia.

Obligativitatea semnalării situatiilor de violentă asupra copilului se va înscrie în fisele de post ale tuturor profesionistilor care interactionează cu copilul.

IV. 1.4. Evaluarea initială

În timpul procesului de semnalare debutează subetapa evaluării initiale. Evaluarea initială reprezintă procesul prompt si sumar prin care este colectată si verificată, într-o primă instantă, informatia cu privire la suspiciunea sau situatia de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie. Modelul fisei de evaluare initială a situatiilor de abuz si neglijare urmează a fi aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

Evaluarea initială va putea stabili dacă:

a) este într-adevăr un caz de violentă si va fi preluat de către DGASPC;

b) suspiciunea persistă (de exemplu, în cazul unui abuz sexual), dar nu poate fi probată, situatie în care DGASPC îl va considera un caz activ, îl va prelua si va initia evaluarea detaliată;

c) este un copil aflat în situatie de risc de violentă/adult aflat în situatie de risc de violentă în familie si DGASPC va referi cazul SPAS/persoanelor cu atributii în asistentă socială;

d) semnalarea este nejustificată si/sau, dacă este cazul, se va face referire de către DGASPC către alte institutii.

Cine realizează evaluarea initială a cazului?

Evaluarea initială se realizează de către asistentii sociali din cadrul SPAS sau de către persoanele cu atributii în asistentă socială de la nivelul primăriilor. În lipsa acestora, se recomandă utilizarea expertilor (asistenti sociali, psihologi) din cadrul serviciilor, publice sau private, specializate pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat si/sau traficat, respectiv din cadrul unitătilor, publice sau private, pentru prevenirea si combaterea violentei în familie. Exceptia o reprezintă evaluarea în situatii de urgentă, care se realizează de către echipa mobilă de interventie a serviciului telefonul copilului. Situatia semnalată se înregistrează la DGASPC si se distribuie compartimentului specializat. Seful compartimentului specializat va desemna o persoană pentru a efectua demersurile necesare cu privire la evaluarea initială. Aceasta va solicita, prin intermediul unei note telefonice, realizarea evaluării initiale de către persoanele mentionate anterior. În cazul în care este vorba despre o referire de la SPAS/persoane cu atributii în asistentă socială (care au primit semnalarea), acestea vor trimite evaluarea initială fără o solicitare prealabilă din partea DGASPC. În anumite situatii, cu acordul sefului de compartiment, se poate decide ca evaluarea initială să se realizeze de către SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială împreună cu persoana desemnată din cadrul compartimentului DGASPC. La finalul evaluării initiale, această persoană va lua decizia de a se prelua sau nu cazul de către DGASPC.

Pe parcursul evaluării initiale se vor respecta aceleasi recomandări cu privire la principiile si modalitătile efectuării interviului cu copilul si cu persoanele de referintă.

IV.2. Evaluarea detaliată, comprehensivă si multidimensională a situatiei copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau copiilor victime ale violentei în familie, precum si a familiei acestora si a presupusului făptuitor/agresor

Odată cu înregistrarea fisei de semnalare, situatia copilului respectiv devine subiect de evaluare. La fel si în cazul violentei în familie, odată cu înregistrarea cazului la DGASPC, adultul si/sau copilul victime/victimă ale/a violentei în familie devin/devine subiect de evaluare. Directorul DGASPC desemnează/nominalizează un manager de caz, care poate să fie angajat al DGASPC, al unui organism privat acreditat (OPA)/organizatii neguvernamentale acreditate sau al unor forme independente de exercitare a profesiei de asistent social recunoscute de lege.

IV.2.1. Echipa multidisciplinară si interinstitutională

Situatia unui copil victimă a violentei poate prezenta aspecte complexe legate de copil, familie si presupusul făptuitor/agresor, astfel încât nu este suficient si nu este recomandabil ca un singur profesionist să o evalueze. Acelasi lucru este valabil si în cazul adultului victimă a violentei în familie, care poate pune probleme de locuit, reintegrare socioprofesională si recuperare de lungă durată. Implicarea unei echipe multidisciplinare în evaluarea acestor situatii reduce presiunea asupra copilului, respectiv a adultului si creste cantitatea si calitatea datelor obtinute si pertinenta deciziei.

Echipa multidisciplinară si interinstitutională poate interveni atât în procesul de evaluare, cât si în furnizarea serviciilor specializate.

Nu există o formulă standard în ceea ce priveste componenta echipei în functie de obiectivele acesteia - evaluare sau interventie -, însă există câteva categorii de profesionisti care fac parte din componenta minimă obligatorie:

1. asistentul social, care de regulă este si managerul de caz (dacă acesta are competentele cerute de legislatie);

2. psihologul (de regulă dintr-un compartiment/serviciu specializat al DGASPC);

3. medicul (de regulă dintr-un serviciu specializat al DGASPC). În cazul copilului victimă se recomandă includerea în echipă a unui medic pediatru specialist; în caz de nevoie, acesta poate solicita examinare medicală de specialitate sau/si examinare medico-legală, în conformitate cu legislatia în vigoare. În cazul adultului victimă se recomandă includerea în echipă a medicului din serviciul de urgentă, în situatiile care au necesitat o astfel de interventie, sau a medicului arondat unitătii de prevenire si combatere a violentei în familie; în functie de caz, vor fi consultati si medici de alte specialităti: ginecologie-obstetrică, psihiatrie etc;

4. politistul. În functie de tipologia cazului, se poate colabora cu unul sau mai multi politisti, cu predilectie din cadrul următoarelor structuri: Investigatii criminale, Ordine publică (politia de proximitate si posturile de politie), Analiză, prevenire si cercetare, Cercetare penală si Combaterea crimei organizate, precum si ofiterul de politie care este membru desemnat în Comisia pentru Protectia Copilului (CPC).

5. juristul (de regulă, juristul DGASPC).

Se recomandă ca asistentul social, psihologul si juristul să fie angajati ai DGASPC, iar medicul si politistul să participe la întâlnirile periodice ale echipei prin delegare din partea propriei institutii si la invitatia managerului de caz. DGASPC poate încheia conventii de colaborare cu institutiile din care provin membrii echipei multidisciplinare, punându-i-se la dispozitie o listă de persoane care pot face parte din echipă la un moment dat, în functie de caz. Participarea în cadrul echipei va fi parte a sarcinilor de serviciu si responsabilitătile acestora în cadrul echipei vor fi incluse în fisele de post. După caz, în echipa multidisciplinară poate fi invitat cadrul didactic al copilului si/sau consilierul scolar (obligatoriu pentru cazurile de exploatare prin muncă, trafic de copii si repatrierea copiilor români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state).

Pe lângă membrii unei echipe minim constituite pot fi implicati si alti profesionisti care, prin pregătirea profesională sau prin vocatie, pot aduce un plus de calitate serviciilor oferite de echipa multidisciplinară. Astfel, acesti profesionisti devin membri ai retelei de interventie si pot fi:

a) cadre didactice;

b) medici legisti;


c) terapeuti specializati;

d) consilieri de probatiune;

e) avocati;

f) preoti;

g) persoana de îngrijire;

h) persoana de referintă a copilului.

Managerul de caz este cel care asigură coordonarea echipei multidisciplinare si a furnizării serviciilor de către ceilalti profesionisti din reteaua de interventie si va fi informat inclusiv cu privire la fiecare etapă procesuală a cazului.

Pe parcursul managementului de caz se recomandă întâlniri cel putin săptămânale ale echipei multidisciplinare, convocările fiind în sarcina managerului de caz. La aceste întâlniri, în functie de situatie, pot participa si profesionistii din reteaua de interventie.

IV.2.2. Principiile evaluării

a) Informatiile cu privire la rezultatele evaluării sunt confidentiale.

b) Rezultatele evaluării nu sunt cu titlu definitiv; evaluarea trebuie reluată periodic.

c) Evaluarea priveste ansamblul nevoilor copilului, precum si perspectivele sale de progres.

d) Evaluarea trebuie să fie unitară, să urmărească si să opereze cu aceleasi obiective, criterii si metodologii pentru toti copiii.

e) Evaluarea presupune o muncă în echipă multidisciplinară si în retea, cu participarea activă si responsabilizarea tuturor profesionistilor implicati.

f) Evaluarea se bazează pe un parteneriat autentic cu beneficiarii directi ai acestei activităti: copilul si persoanele care îl au în ocrotire.

Confidentialitatea

a) Profesionistul care evaluează copilul si/sau adultul victimă, precum si persoanele de referintă dezvăluie managerului de caz si echipei multidisciplinare acele informatii relevante care pot duce la concluzii si luarea de decizii pertinente.

b) Rezultatele evaluării sunt documentate si dezvăluite familiei si copilului în functie de gradul său de maturitate, respectiv adultului victimă în functie de discernământ. Dezvăluirea acestor date se face după încheierea procesului de evaluare detaliată. Managerul de caz stabileste împreună cu echipa dacă furnizarea informatiilor se va face de către fiecare membru al echipei, în functie de tipul evaluării, sau de către managerul de caz.

c) Managerul de caz poate dezvălui date din procesul de evaluare altor profesionisti din cadrul retelei de interventie în cazul în care acestia trebuie să participe ia evaluarea detaliată sau la furnizarea de servicii pentru copil si/sau adultul victimă, familie si alte persoane de referintă. Datele care pot fi dezvăluite sunt hotărâte de comun acord în echipa multidisciplinară.

d) Toate informatiile legate de caz sunt confidentiale fată de publicul larg, mass-media si alti profesionisti care nu sunt implicati în cazul respectiv, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificările si completările ulterioare, cu exceptia echipelor de control/inspectie prevăzute de lege.

e) Există date care nu pot fi dezvăluite nici echipei multidisciplinare, nici celorlalti profesionisti implicati în rezolvarea cazului, asa cum este, de exemplu, numele persoanei care a semnalat suspiciunea sau situatia de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie. Acest tip de informatii nu poate fi dezvăluit decât instantei, la cererea expresă a acesteia.

Întrebări la care trebuie să găsească răspuns membrii echipei multidisciplinare în evaluarea situatiilor de violentă asupra copilului:

a) Este sau a fost, într-adevăr, copilul maltratat?

b) Este situatia copilului atât de dramatică încât necesită scoaterea din mediul său?

c) Ce argumente se pot aduce pentru a sustine maltratarea copilului?

d) Cum a reactionat/reactionează copilul la maltratare?

e) Există vreun risc pentru siguranta prezentă sau viitoare a copilului?

f) Cât este de mare probabilitatea repetării acestei situatii?

g) Se poate presupune că persoanele care îngrijesc copilul ar putea fi îndrumate, prin intermediul unor servicii specializate, să îsi modifice comportamentul fată de copil si circumstantele de viată ale acestuia, în conditii care nu pun în primejdie imediată viata sau dezvoltarea copilului?

h) Posibilitătile oferite copilului în cazul interventiei sunt într-adevăr superioare situatiei în care se afla el înainte de interventie?

i) Au fost sesizate organele de urmărire penală în situatia în care se apreciază că a fost săvârsită o faptă penală?

j) Abuzul săvârsit implică incriminarea legală a făptuitorilor/agresorilor?

k) Ce fapte au comis cu adevărat presupusii făptuitori/ agresori?

IV.2.3. Interviul

Contactul realizat de către asistentul social, psihologul sau politistul cu copilul/adultul victimă poate marca semnificativ desfăsurarea evaluării detaliate si a investigatiilor. Întrevederea cu copilul cere o adaptare constantă din partea adultului si o bună cunoastere a modalitătilor obisnuite de comunicare cu copilul.

Pasii recomandati în intervievare sunt următorii:

a) pregătirea interviului;

b) stabilirea contactului cu copilul victimă a violentei si părintele/persoana protectoare, respectiv cu adultul si/sau copilul victime/victimă ale/a violentei în familie;

c) cunoasterea caracteristicilor copilului, respectiv ale adultului victimă;

d) explorarea problemei si a contextului;

e) însumarea celor exprimate de persoana intervievată;

f) formularea unui diagnostic prezumtiv multidimensional;

g) acordarea sprijinului si negocierea continuă a relatiei cu copilul, respectiv cu adultul victimă.

A. Interviul cu copilul

Intervievarea este o metodă de evaluare folosită de către psiholog si asistentul social (vezi pct. IV.2.4.) cu scopul de a identifica nevoile copilului si ulterior necesarul de servicii de reabilitare si reintegrare socială.

Interviul cu copilul trebuie făcut într-un loc perceput de către acesta ca fiind sigur: acasă (numai dacă acesta nu este locul în care a avut loc abuzul/neglijarea/exploatarea/forma de violentă), la scoală, într-un cabinet etc. Cel mai indicat loc pentru intervievarea/audierea copilului este cabinetul psihologului, cabinet obligatoriu dotat cu oglindă unidirectională si sistem de înregistrare audiovideo. Aceste facilităti trebuie furnizate obligatoriu în cadrul centrelor de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat, publice si private, conform prevederilor Ordinului secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie nr. 177/2003.

Prin intermediul acestor facilităti se pot obtine următoarele:

a) participarea altor profesionisti implicati în rezolvarea cazului, în spatele oglinzii unidirectionale, cu posibilitatea nuantării interviului în functie de informatiile care sunt necesare, conform profilului profesional al fiecăruia;


b) constituirea unor probe audiovideo, cu consimtământul copilului si al familiei sale, care pot fi folosite în instantă;

c) prevenirea revictimizării repetate a copilului, în situatia repovestirii faptelor de abuz de mai multe ori.

În situatia în care sunt si alti copii implicati în cazul respectiv, se poate pune în discutie intervievarea lor în grup. Acest lucru are si avantaje si dezavantaje care trebuie cântărite bine de către evaluator. De exemplu, există avantajul ca investigarea să fie facilitată de interactiunea dintre copii, dar si dezavantajul inducerii unor răspunsuri eronate de la un copil la altul. De aceea, se recomandă abordarea initial individuală si ulterior colectivă.

Se recomandă realizarea unor protocoale de interviu (minimul întrebărilor necesare/relevante) adaptate formelor de violentă asupra copilului. Protocoalele de interviu se realizează de către membrii cei mai implicati ai echipei multidisciplinare - psihologul si politistul, la care se adaugă magistratii (procuror, judecător) implicati în astfel de cazuri. Aceste protocoale vor avea avizul institutiilor la care lucrează profesionistii în cauză.

Se recomandă ca luarea declaratiei copilului să aibă loc într-un mediu în care copilul se simte confortabil si în sigurantă, chiar dacă acesta nu este sectia de politie sau sediul parchetului competent. În acest caz, politistul sau procurorul se deplasează la cabinetul psihologului, dotat cu oglindă unidirectională si sistem de înregistrare audiovideo.

Este preferabil ca luarea declaratiei copilului să fie pregătită din timp, în colaborare cu managerul de caz. Atunci când este posibil, este recomandată consultarea copilului cu privire la planificarea audierii sale.

Conform Legii nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, la luarea declaratiei vor lua parte obligatoriu psihologul care face parte din echipa multidisciplinară (de regulă, psihologul angajat al DGASPC), precum si părintii/reprezentantul legal pentru copiii cu vârsta sub 14 ani. În anumite situatii, pe lângă persoanele prevăzute de lege, se recomandă să fie de fată o persoană cu care copilul a dezvoltat o relatie de încredere, cu rol de sprijin. La solicitarea copilului cu vârsta peste 14 ani, interviul poate avea loc fără acordul si/sau prezenta părintilor/părintelui protector/reprezentantului legal.

Toate înregistrările, inclusiv fotografierea, se realizează cu informarea si acordul copilului, tinând cont de gradul său de maturitate, precum si cu informarea si consimtământul scris al părintilor/părintelui protector/reprezentantului legal.

Totodată, se recomandă solicitarea în prealabil de informatii de la managerul de caz cu privire la situatia copilului si oportunitatea luării unei declaratii acestuia, consemnată în scris, precum si identificarea altor mijloace de probă.

Printre criteriile pe baza cărora se poate evalua dacă luarea directă a declaratiei copilului în vederea utilizării ei ca probă este oportună si în ce conditii, enumerăm:

a) circumstantele personale ale copilului (de exemplu, vârsta, gradul de dezvoltare, posibile dizabilităti, trauma suferită, dacă acum se găseste în sigurantă etc);

b) dacă declaratia astfel obtinută va fi o probă suficient de concludentă si pertinentă;

c) tipul si gravitatea abuzului, neglijării, exploatării si/sau traficului de copii si posibilele consecinte ale acestora;

d) împrejurările în care a avut loc fapta (inclusiv relatia copilului cu presupusul făptuitor);

e) starea mintală a copilului (de exemplu, soc sau stres posttraumatic);

f) posibile temeri referitoare la intimidare sau incriminare;

g) dacă copilul este dispus si cooperant în vederea luării unei declaratii.

Intervievarea repetată trebuie evitată!

Înainte de luarea declaratiei, copilului i se va explica, într-un limbaj pe care acesta îl întelege, scopul audierii. Persoana care ia declaratia se va prezenta si va explica care este rolul său si cum se va desfăsura interviul.

Se recomandă ca primele întrebări să aibă ca scop stabilirea unei relatii la nivel emotional cu copilul audiat. În continuare, se vor solicita descrieri detaliate ale faptelor trăite de copil, prin:

a) descriere liberă;

b) întrebări deschise; si

c) întrebări specifice.

Interviul cu copilul, respectiv audierea copilului trebuie să fie realizat/realizată de către profesionisti pregătiti în acest sens. Evaluarea gradului de veridicitate a mărturiilor copilului Membrii echipei si ai retelei de interventie trebuie să fie preocupati de protejarea copilului si îmbunătătirea situatiei sale si, mai apoi, de aflarea adevărului cu privire la existenta unui caz de violentă. În vederea asigurării veridicitătii celor declarate sau identificate în interviul cu copilul si pentru aceasta se pot folosi următoarele mijloace:

a) descrierea verbală sau comportamentală a abuzului, neglijării si exploatării, a altor forme de violentă;

b) colectarea informatiei cu privire la context;

c) verificarea concordantei dintre reactia emotională a copilului si comportamentul descris, starea functională a copilului si circumstantele interviului.

Se pot explora ipoteze alternative abuzului prin găsirea inconsistentelor în răspunsuri, relevarea elementelor neobisnuite sau improbabile ori găsirea altor explicatii.

În sprijinul afirmatiilor făcute de copil pot veni:

a) declaratia din partea presupusului făptuitor/agresor;

b) datele medicale;

c) afirmatiile unor martori;

d) alte probe furnizate de politie.

Alte tehnici de evaluare a copilului

În cazul copiilor mici si al celor cu dizabilităti, cu precădere al celor cu dizabilităti mintale, se vor utiliza tehnici adecvate, de exemplu folosirea păpusilor anatomice, a desenului sau a jocului liber. Din cauza limitelor impuse de vârstă, respectiv de starea lor fizică si/sau psihică, posibilitatea acestora de a da o declaratie cu privire la abuzul ale cărui victime au fost poate fi limitată, dar în niciun caz nu trebuie să justifice respingerea afirmatiilor care indică existenta unei situatii de abuz, neglijare, exploatare si/sau trafic de copii ori alte forme de violentă. Evaluarea medico-legală si psihologică pentru identificarea semnelor indicatoare ale violentei asupra copilului si investigarea amănuntită a circumstantelor sociofamiliale ale acestuia au o mare importantă.

a) Păpusile anatomice se folosesc cu precădere pentru copiii cu vârsta între 5 si 7 ani care au suferit abuzuri sexuale. Păpusile reprezintă familia (mamă, tată, băiat, fată) si sunt neacoperite de haine, având organele sexuale externe evidentiate. Avantajul acestei metode este de a ajuta psihologul să clarifice părtile intime denumite de copil cu diverse nume si, de asemenea, pot orienta atentia asupra atingerilor si/sau durerilor copilului la nivelul diferitelor segmente ale corpului. Cercetările au arătat că folosirea păpusilor anatomice facilitează rememorarea evenimentelor petrecute în viata reală a copiilor si nu stimulează fantezia lor sexuală.

b) Desenul este un mijloc proiectiv nonverbal, utilizat adesea pentru diagnosticul copiilor care au suferit traume. Atât desenul liber, cât si cel tematic oferă date privind trăirile psihice interioare


ale copiilor care au dificultăti în exprimarea directă a experientelor lor. Exemple de desene tematice:

1. desenul pe care copilul îsi aminteste că îl desena când era mai mic;

2. desenul mâinilor; desenul mâinii care deranjează;

3. desenul propriei persoane; desenul unei persoane; desenul familiei;

4. desene anatomice.

c) Jocul liber este un mijloc de observare a preocupărilor copilului în timpul activitătilor cotidiene ale acestuia, cum ar fi luarea mesei, baia, statul pe olită, pregătirea pentru culcare. Jocul demonstrează existenta abuzului numai atunci când copilul face demonstratia abuzului la care este supus.

B. Intervievarea părintelui/persoanei protectoare

în cele mai multe cazuri părintele protector este mama, însă identificarea părintelui/persoanei protectoare se face doar după observarea atasamentului copilului coroborată cu evaluarea atasamentului adultului si stabilirea adevărului asupra celor întâmplate.

Indiferent cine este părintele/persoana protectoare, este necesară intervievarea mamei pentru:

1. colectarea informatiei privitoare la dezvoltarea copilului si alte evenimente relevante;

2. a determina dacă mama este protectivă fată de copil;

3. a elimina suspiciunea unei manipulări din partea mamei, deoarece de cele mai multe ori reactia acesteia în fata unui abuz asupra copilului, mai ales de către tată sau concubin, este aceea de negare;

4. a întelege dinamica evenimentelor din viata copilului. Factorii care trebuie evaluati pentru a vedea dacă mama actionează în interesul copilului sunt:

1. calitatea relatiei dintre mamă si copil;

2. gradul de dependentă a mamei, mai ales fată de presupusul făptuitor/agresor, atunci când acesta este sotul sau concubinul;

3. vointa si capacitatea ei de a proteja copilul.

C. Interviul/Audierea adultului victimă a violentei în familie Profesionistul care intervievează adultul victimă va tine cont de următoarele recomandări:

1. adultul victimă, precum si membrii familiei acestuia vor fi intervievati separat;

2. intervievarea este de preferat să aibă loc la sediul DGASPC;

3. adultul victimă va fi asigurat cu privire la confidentialitatea declaratiilor sale în raport cu agresorul. Cu toate acestea, în cazul initierii unei actiuni în justitie, adultul victimă trebuie să stie că informatiile pe care Ie-a furnizat pot deveni publice;

4. considerarea imposibilitătii de a vorbi cu adultul victimă drept un semnal de pericol ce poate avea legătură cu nivelul controlului exercitat de agresor asupra familiei, ceea ce poate impune oportunitatea protectiei victimei în cadrul unui adăpost;

5. interviul cu adultul victimă trebuie realizat de către profesionisti pregătiti în acest sens.

D. Interviul cu presupusul făptuitor/agresor

Evaluarea calitătii relatiei dintre presupusul făptuitor/agresor si copil este utilă din următoarele perspective:

a) obtinerea unei eventuale reconcilieri emotionale între acestia, chiar dacă făptuitorul/agresorul este pedepsit conform legii;

b) evitarea unei traumatizări a copilului în cazul pedepsirii unui făptuitor/agresor fată de care copilul este atasat. În această situatie, se recomandă consilierea si suportul pentru copil.

De retinut că orice făptuitor/agresor are tendinta de a ascunde anumite aspecte ale celor petrecute si de aceea informatia furnizată de acesta trebuie confruntată cu cea din alte surse.

În urma stabilirii identitătii presupusului făptuitor/agresor, autoritătile abilitate îi pot cere să se implice atât în derularea investigării cazului, cât si în propria recuperare prin terapie si reinsertie socială. În consecintă, lucrul cu presupusul făptuitor/agresor se va realiza numai de către un profesionist, de regulă psihoterapeut specializat pentru acest gen de activitate, angajat al serviciilor de probatiune.

O situatie specială o constituie aceea în care presupusul făptuitor/agresor este la rândul lui copil si măsurile recuperatorii trebuie să primeze asupra celor punitive.

IV.2.4. Tipurile de evaluare

Principalele tipuri de evaluare detaliată:

A. medicală;

B. psihologică;

C. socială;

D. juridică;

E. evaluarea riscurilor.

A. Evaluarea medicală

Evaluarea medicală se face la solicitarea medicului sau a oricărui alt membru al retelei de interventie, în conformitate cu legislatia în vigoare. În vederea stabilirii unei relatii de posibilă cauzalitate între situatia semnalată si semnele medicale constatate vor fi solicitate si certificate medico-legale. În situatii de urgentă, evaluarea medicală se face si la solicitarea victimei.

În cazul copilului, evaluarea medicală se referă la identificarea semnelor si simptomelor evocatoare si specifice diferitelor forme de violentă asupra copilului, cu formularea unui diagnostic medical si evidentierea legăturii cauzale potentiale cu forma de abuz respectivă. În cazul adultului victimă, violenta fizică este cel mai des întâlnită, iar evaluarea medicală poate releva următoarele răni/traumatisme: contuzii, zgârieturi, fracturi sau luxatii, răni sângerânde, rupturi vaginale ori anale, leziuni interne, lovituri, perforatie de timpan, ruptură de splină sau rinichi, plămân perforat, contuzii severe, urme de strangulare pe gât, fracturi ori fisuri ale mandibulei, bratelor, oaselor pelviene, coastelor, claviculei sau picioarelor, păr smuls, arsuri cu tigara, la masina de gătit sau cu lichid fierbinte. Violenta asupra femeii gravide este, de asemenea, des întâlnită, cu consecinte negative atât asupra femeii, cât si asupra fătului (este una dintre principalele cauze de avort) si, ulterior, asupra dezvoltării normale fizice si psihice a copilului.

De retinut că tulburările emotionale dezvoltate la copiii si adultii victime sunt adesea asociate cu abuzul fizic si pot cauza probleme comportamentale serioase.

Diagnosticul medical al sindromului de copil bătut, de copil neglijat sau de copil supus unor abuzuri sexuale, precum si cel în relatie cu violenta în familie este dificil de stabilit, deoarece multe dintre semnele clinice pot fi cauzate si de traumatisme accidentale sau de boli cu determinare organică. În plus, în timpul anamnezei si al examinării, următorii indicatori comportamentali pot ridica suspiciuni cu privire la violenta în familie:

a) agresorul însoteste victima si insistă să fie de fată si să răspundă la întrebări în locul ei;

b) victima nu doreste să vorbească cu agresorul sau este în dezacord cu el;

c) negarea sau minimizarea rănilor de către victimă si/sau agresor;

d) sentimentul de vinovătie al victimei fată de violenta agresorului;

e) gelozie sau posesivitate exagerată mărturisită de victimă;

f) discrepante între explicatiile date de victimă si natura rănilor pe care le prezintă;

g) teama sau neîncrederea victimei; aceasta poate evita contactul vizual (atentie, acest lucru poate fi si o problemă culturală), se îndepărtează de persoana cu care vorbeste sau respinge examinarea fizică;


h) prezentarea cu întârziere la serviciile de specialitate pentru a primi îngrijiri medicale;

i) dezacordul cu privire la tratament;

j) neprezentarea la o consultatie programată;

k) imposibilitatea de a-si procura sau de a utiliza medicatia prescrisă;

l) lipsa posibilitătilor de a se deplasa independent;

m) lipsa banilor sau a accesului la telefon;

n) esec în utilizarea prezervativului sau a altei metode contraceptive.

Echipa multidisciplinară stabileste relatia de (posibilă) cauzalitate dintre semnele medicale si situatia semnalată. În acest caz, prin corelarea tuturor datelor de evaluare, echipa va putea stabili un diagnostic complet medico-psiho-social care să ateste dacă este vorba despre o situatie de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie. Un rol important revine serviciilor medico-legale, care sunt responsabile de eliberarea certificatelor medico-legale, la cererea victimelor, sau a constatărilor si expertizelor medico-legale, la cererea organelor de justitie în cazul în care victima s-a adresat mai întâi organului de justitie unde a depus plângere.

Examinarea medicală a copilului/adultului victimă nu trebuie să constituie o traumă în plus, ci o modalitate profesională a consolidării stării lui de bine. Dacă nu există semne de boală acută sau de traumă severă, examinarea medicală poate să mai astepte câteva ore, până când se ia legătura cu medicul specialist indicat în situatia respectivă.

B. Evaluarea psihologică

Informatiile privind situatiile de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie se obtin prin observarea si adresarea directă (interviul) a copilului si/sau adultului victimă, precum si a celorlalte persoane relevante.

a) Observarea se referă la urmărirea comportamentului nonverbal al copilului, care poate indica o posibilă situatie de violentă (vezi semnele evocatoare). În cazul violentei în familie, se urmăreste în plus relatia părinte-copil, cum ar fi: receptivitatea părintelui la nevoile copilului, disponibilitatea de a-i răspunde, exprimarea atentiei fată de copil, dovedirea unei atitudini afectuoase, calde sau, dimpotrivă, a uneia reci, distante si eventual amenintătoare. La acestea se pot adăuga informatii privind tonul si exprimarea facială (mimica) în cadrul comunicării, precum si atitudinile gestuale si corporale manifestate de părinte/persoana de îngrijire, respectiv răspunsurile copilului la toate aceste manifestări nonverbale. În cazul adultului victimă, observarea se referă la urmărirea relatiei cu agresorul, situatie în care psihologul va evalua nivelul de putere si control al agresorului asupra victimei (de exemplu, însotirea permanentă a victimei, faptul că vorbeste în locul ei, atitudinea umilă a victimei etc).

b) Intervievarea a fost relatată pe larg anterior. Rezultatele evaluării psihologice se vor constitui din datele

obtinute prin observare si intervievare, precum si prin aplicarea unor tehnici speciale (vezi păpusile anatomice, desenul si jocul liber pentru copil) si diverse teste psihologice. Informatiile obtinute prin aplicarea testelor si a chestionarelor, bazate de fapt pe autoevaluarea subiectilor, sunt orientative si nu sunt suficiente pentru a face aprecieri diagnostice. Informatiile obtinute astfel trebuie integrate în diagnosticul multidimensional si raportate în primul rând la ceea ce a exprimat copilul/adultul victimă despre experientele sale.

Totodată, trebuie mentionat că în anumite situatii este nevoie de o evaluare psihiatrică a copilului/adultului victimă si decizia efectuării acesteia revine echipei multidisciplinare.

C. Evaluarea socială

Evaluarea socială presupune analiza, cu precădere, a calitătii mediului de dezvoltare al copilului (locuintă, hrană,

îmbrăcăminte, igienă, asigurarea securitătii fizice si psihice etc). În plus, în cazul adultului victimă a violentei în familie, se au în vedere următoarele:

a) vointa persoanei de a utiliza sprijinul profesionistilor pentru îmbunătătirea situatiei sale sau eliminarea formelor de violentă în familie;

b) gradul de integrare al persoanei în comunitate (sentimentul de apartenentă la grupurile sociale, responsabilitătile asumate în cadrul comunitătii, modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale sau familiale etc);

c) aspectele de natură intelectuală (modul de utilizare a informatiilor pentru întelegerea propriei persoane, a problemelor si a celorlalti, modalitatea de folosire a informatiilor si cunostintelor pentru a lua decizii etc);

d) aspectele economice (disponibilitatea resurselor si capacitatea de a administra si de a aloca banii necesari plătii bunurilor si serviciilor etc).

Aceste date se înscriu în ancheta socială. Ancheta socială adaptată pentru cazurile de violentă asupra copilului si de violentă în familie urmează a fi aprobată prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

Evaluarea psihosocială (a familiei)

Evaluarea psihologică este deseori combinată cu cea socială si poate duce, la rândul său, la evidentierea legăturii potentiale de cauzalitate dintre simptomatologia copilului si situatia de violentă asupra copilului.

Evaluarea familiei este sistemică si centrată pe functionarea actuală a acesteia, vizând:

a) comportamentele care duc la un risc de abuz în cadrul familiei;

b) resursele familiei pentru a îndeplini sarcinile de bază, necesare vietii de zi cu zi, sarcinile de asigurare a dezvoltării copilului si sarcinile de protectie;

c) comunicarea în cadrul familiei;

d) rolurile si responsabilitătile membrilor familiei;

e) relatiile dintre membrii familiei;

f) exprimarea si implicarea afectivă;

g) relatia cu rudele;

h) situatiile în care membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale si modul în care au fost folosite; i) controlul comportamentului.

D. Evaluarea juridică

Evaluarea juridică priveste identificarea problemelor de drept relevante în spetă, iar când sunt implicati copii, priveste în plus identificarea drepturilor si obligatiilor copilului si reprezentantilor săi legali, ale altor persoane fizice sau juridice, precum si a modurilor de exercitare a acestor drepturi si obligatii. Ea are drept scop planificarea unor interventii adecvate interesului superior al copilului, respectiv interesului adultului victimă, din punct de vedere juridic, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung. Acestea pot privi:

a) situatia familială: cine exercită drepturile părintesti si în ce conditii; este cazul decăderii din drepturi a părintilor; este cazul luării unei măsuri de protectie; dacă familia a beneficiat de servicii de prevenire sau ce servicii si prestatii pot fi acordate, potrivit legii;

b) situatia scolară/profesională si socială: copil integrat scolar; nivelul educational al victimei; discriminare sau lipsa accesului la anumite servicii; ce servicii pot fi acordate, potrivit legii;

c) situatia economică: există surse de venit ale copilului si/sau familiei; primeste prestatiile sociale la care are dreptul; dacă adultul victimă are loc de muncă; ce servicii pot fi acordate, potrivit legii;

d) initierea procedurilor judiciare atunci când fapta poate constitui o infractiune, identificarea încadrării juridice corecte,


oferirea de asistentă juridică, în situatia în care acest lucru se impune, inclusiv prin îndrumarea părintilor/reprezentantilor legali/victimei în ceea ce priveste formularea unei sesizări către autoritătile competente (plângere, plângere prealabilă sau denunt).

Evaluarea juridică se efectuează, de regulă, de către juristul angajat al DGASPC.

E. Evaluarea riscurilor

Concomitent cu tipurile majore de evaluare, în situatiile de violentă asupra copilului si de violentă în familie este necesară si evaluarea riscurilor.

Evaluarea riscurilor începe de la primul contact cu situatia de violentă si continuă pe tot parcursul interventiei. Se recomandă utilizarea unor instrumente pentru evaluarea riscurilor pentru a putea preveni aparitia de noi forme de abuz si repetarea acestor acte, precum si pentru ajustarea interventiei în acest sens.

Riscul producerii unei noi forme de abuz

în cazul în care un copil a fost supus violentei într-un anumit mediu, este necesară evaluarea riscului de a suporta noi forme sau situatii de acest gen prin rămânerea în acel mediu. Aceste remarci nu se referă la situatiile de urgentă care presupun plasamentul în regim de urgentă si care se referă în primul rând ia siguranta copilului si la supravietuirea sa.

După dezvăluirea situatiei de violentă se amplifică frecvent abuzul emotional din cauza următoarelor fapte:

a) copilul/adultul victimă este supus la interviuri si investigatii repetate;

b) copilul nu este crezut de către cei de care este atasat/adultul victimă nu este crezut si sprijinit de familia lărgită;

c) copilul/adultul victimă este acuzat sau responsabilizat pentru cele petrecute sau dezvăluite;

d) copilul/adultul victimă începe să fie respins de către persoanele apropiate;

e) copilul/adultul victimă este supus unor presiuni pentru a retracta declaratiile;

f) copilul/adultul victimă este expus public prin încălcarea confidentialitătii;

g) sunt luate măsuri nepotrivite, cu impact asupra mediului protectiv al copilului etc.

Trebuie mentionat că, atât timp cât factorii psihologici, sociali si economici care au favorizat violenta asupra copilului, respectiv violenta în familie rămân prezenti în mediul de viată al victimei, riscul ivirii unei noi forme de violentă, precum si al repetării abuzului se mentine.

Riscul de repetare (recădere)

Următorii factori trebuie luati în considerare pentru a evalua riscul de repetare a actelor de violentă:

a) forma de violentă;

b) caracteristicile situatiei de violentă: gravitate, frecventă, durată, factori agravanti (amenintarea, santajul etc);

c) vârsta copilului: de exemplu, pentru abuzul fizic, cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât riscul este mai mare, iar pentru abuzul sexual, invers;

d) relatia dintre presupusul făptuitor/agresor si copilul victimă: cu cât este mai apropiată relatia, cu atât este mai probabilă recăderea;

e) numărul de victime ale presupusului făptuitor/agresor: cu cât sunt mai multe victime, cu atât este mai dificil pentru presupusul făptuitor/agresor să se oprească din repetarea actelor fără ajutor specializat;

f) numărul presupusilor făptuitori/agresori: cu cât sunt mai multi si mai ales din familie, presupusii făptuitori/agresori reprezintă o amenintare continuă la adresa copilului/adultului victimă;

g) reactia părintelui protector: cunostintele sale despre violentă, relatia cu copilul, gradul de dependentă fată de posibilul făptuitor/agresor, vointa de actiune;

h) reactia presupusului făptuitor/agresor: când acesta neagă sau refuză să colaboreze, riscul recăderii este mai mare;

i) existenta altor probleme în familie: de exemplu, bolile psihice, abuzul de substante etc. sunt factori de risc pentru repetarea actelor de violentă; violenta domestică/în familie reprezintă un factor de risc pentru violenta asupra copilului;

j) calitatea muncii echipei multidisciplinare: de exemplu, monitorizare slabă, măsuri terapeutice discontinue sau inadecvate etc.

IV.3. Planificarea serviciilor specializate si de sprijin, precum si a altor interventii necesare pentru reabilitarea copiilor victime ale violentei, respectiv a adultilor si/sau copiilor victime ale violentei în familie, inclusiv servicii sau interventii adresate familiei si presupusului făptuitor/agresor

Odată cu finalizarea evaluării detaliate a situatiei de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie, echipa multidisciplinară formulează o diagnoză clară cu privire la:

1. forma de violentă asupra copilului/este un caz de violentă în familie;

2. nevoile copilului/adultului victimă în contextul larg al familiei si comunitătii;

3. prioritătile interventiei pentru copil/adultul victimă, familie si presupusul făptuitor/agresor.

Toate aceste aspecte sunt consemnate de managerul de caz în raportul de evaluare detaliată, care va fi întocmit în maximum 30 de zile de la înregistrarea cazului la DGASPC. Modul de întocmire trebuie să respecte prevederile standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului, aprobate prin Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 288/2006.

Raportul de evaluare detaliată contine obligatoriu propuneri documentate referitoare la:

a) decizia cu privire la luarea unei măsuri de protectie specială pentru copil/găzduirea împreună a mamei si copilului victime ale violentei în familie sau a adultului victimă a violentei în familie;

b) serviciile necesare copilului/adultului victimă, familiei si persoanelor apropiate copilului;

c) interventia necesară pentru presupusul făptuitor/agresor atât de natură judiciară, cât si în ceea ce priveste serviciile de care acesta are nevoie.

Toate aceste propuneri vor lua forma unui plan de reabilitare si/sau reintegrare socială, care este anexă la raportul de evaluare detaliată.

IV.3.1. Decizia luării unei măsuri de protectie pentru copilul victimă a violentei

Cu exceptia situatiilor declarate urgente încă de la preluare si pentru care se instituie plasamentul în regim de urgentă, după evaluarea initială, managerul de caz se poate confrunta cu situatii care să impună decizia unei măsuri de protectie pentru copil după evaluarea detaliată, dar si pe parcursul întregului proces de rezolvare a cazului. De exemplu:

a) ambii părinti sunt decăzuti din drepturi sau în imposibilitatea acordării îngrijirilor necesare copilului (de exemplu, sunt detinuti preventiv ori execută o pedeapsă privativă de libertate, sunt internati într-o unitate spitalicească);

b) intervine pe parcurs o situatie de urgentă, apreciată pe baza acelorasi criterii mentionate în prezentul document;

c) situatia de violentă asupra copilului continuă în ciuda implementării si adaptării repetate a planului de reabilitare si/sau reintegrare socială etc.


IV.3.2. Găzduirea împreună a mamei si copilului victime ale violentei în familie. Găzduirea adultului victimă a violentei în familie

în cazul violentei în familie, copilul poate fi victimă, împreună cu mama, alti frati sau adulti membri ai familiei, ori martor. În fapt, situatia de martor a copilului nu este neutră, el suferind un abuz emotional/psihologic indirect. De aceea, în situatia în care copilul este victimă sau martor, iar mama este, de asemenea, victimă a violentei în familie, regula generală este de a proteja copilul împreună cu mama sa.

Găzduirea victimelor violentei în familie se face în cazurile în care este necesară separarea victimei de agresor si există două alternative:

a) centre pentru adăpostirea victimelor violentei în familie (adăposturi);

b) centre de recuperare pentru victimele violentei în familie.

a) Găzduirea victimelor violentei în familie în adăposturi publice sau private se face numai în caz de urgentă. Serviciile minime oferite în cadrul unui adăpost sunt următoarele: găzduire (între 7 si 60 de zile), asistentă socială, consiliere psihologică, consiliere juridică si îngrijire medicală.

Adăposturile trebuie să asigure securitatea si siguranta victimelor, să aibă paza asigurată, în cazul adăposturilor publice aceasta fiind de competenta politiei locale. De asemenea, fiecare adăpost are obligatia de a încheia o conventie de colaborare cu un spital sau cu o altă unitate sanitară, în vederea asigurării îngrijirii medicale si, după caz, psihiatrice.

Locatia adăposturilor este secretă, atât angajatii centrului, cât si ceilalti specialisti care intră în contact cu victimele având obligatia de a păstra confidentialitatea cu privire la locatia adăpostului si la datele de identificare ale victimelor si copiilor acestora.

b) Găzduirea victimelor violentei în familie în centre publice sau private de recuperare pentru victimele violentei în familie se face în situatiile în care victimele necesită interventie de lungă durată. Inclusiv victimele care au fost găzduite initial în adăposturi pot fi găzduite ulterior în centrele de recuperare. Serviciile minime oferite în cadrul unui centru de recuperare sunt următoarele: găzduire (maximum 90 de zile; în situatii exceptionale, maximum 180 de zile), asistentă socială, consiliere psihologică, consiliere juridică, reinsertie socială si educatională/profesională, asistentă si îngrijire.

IV.3.3. Planul de reabilitare si/sau de reintegrare socială pentru copilul victimă a violentei, respectiv pentru adultul si/sau copilul victime/victimă ale/a violentei în familie

Pe baza raportului de evaluare detaliată, managerul de caz întocmeste un plan individualizat de protectie (PIP) pentru copiii cu măsură de protectie, respectiv un plan de reabilitare si/sau de reintegrare socială pentru copiii rămasi în familie ori găzduiti împreună cu mama lor în adăpost sau centru de recuperare si pentru adultii victimă a violentei în familie care rămân sau nu în familie. În fapt, PIP contine aceleasi informatii ca si planul de reabilitare, având în plus specificată măsura de protectie pentru copil. Ambele planuri se întocmesc în colaborare cu echipa multidisciplinară, cu alti profesionisti colaboratori si cu participarea nemijlocită a familiei/părintelui protector/reprezentantului legal si, după caz, a copilului. Participarea adultului victimă a violentei în familie este, de asemenea, o conditie necesară pentru întocmirea planului de reabilitare, în functie de discernământul acestuia.

Prestatiile si serviciile din aceste două tipuri de planuri se adresează atât copilului, cât si familiei/reprezentantului legal, persoanelor importante pentru copil si presupusul lui făptuitor/agresor. În cazul adultului victimă a violentei în familie, prestatiile si serviciile se adresează atât acestuia, cât si familiei si presupusului făptuitor/agresor.

Pentru întocmirea planurilor se recomandă respectarea prevederilor Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protectie, aprobate prin Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 286/2006.

În ceea ce priveste copilul cu măsură de protectie, se recomandă ca reintegrarea acestuia în familie să se realizeze numai după ce obiectivele PIP au fost îndeplinite, iar instantei îi sunt furnizate suficiente probe care să dovedească faptul că pericolul pentru copil a trecut. Acest fapt nu se poate realiza decât în urma unor servicii de informare si, după caz, de educare si/sau de reabilitare pentru familie, documentate de către DGÂSPCÎn PIP.

În ceea ce priveste planul de reabilitare si/sau de reintegrare socială pentru copilul victimă a violentei, respectiv pentru copilul si mama victime ale violentei care sunt găzduiti împreună, se recomandă avizarea lui de către CPC.

Fiecare specialist implicat în implementarea planului îsi dezvoltă propriul program de interventie, conform standardelor în vigoare, specific domeniului său de activitate, si raportează periodic managerului de caz progresele si dificultătile întâmpinate în implementarea acestuia. Se recomandă ca raportarea să fie în scris, iar periodicitatea să fie stabilită de comun acord cu managerul de caz. În situatii urgente se comunică imediat cu managerul de caz.

Planul acoperă mai multe niveluri:

a) individual, prin tratarea copilului/adultului victimă ca un întreg în relatie cu persoanele pe care el le consideră importante;

b) comunitar, prin implicarea managerului de caz, care asigură furnizarea serviciilor si interventiilor cât mai aproape de domiciliul copilului si cu sprijinul retelei sociale a copilului si familiei;

c) interinstitutional, prin intermediul managerului de caz care facilitează comunicarea si coordonarea activitătilor circumscrise cazului, prestate de profesionistii apartinând de institutii cu atributii în domeniul protectiei copilului.

IV.4. Furnizarea serviciilor

Managerul de caz are responsabilitatea facilitării accesului copilului/adultului victimă si familiei la serviciile cuprinse în plan, prin sprijinul permanent acordat acestora, inclusiv acompaniere atunci când este cazul, comunicare cu membrii echipei si restul profesionistilor din retea, medierea conflictelor etc.

În cazul serviciilor de reabilitare propuse pentru presupusii făptuitori/agresori care nu sunt în urmărire penală, managerul de caz va asigura negocierea cu acestia si legătura cu profesionistii care oferă aceste servicii. Aceste situatii sunt în general valabile pentru presupusii făptuitori/agresori din rândul părintilor. În cazul în care copilul si familia doresc initierea procedurilor legale pentru pedepsirea presupusului făptuitor/agresor sau în situatiile grave care impun acest lucru, profesionistul abilitat va prezenta instantei propunerile de servicii de reabilitare si/sau de reinsertie socială, care sunt consemnate tot în planul de reabilitare si/sau de reintegrare socială.

Îndeplinirea cu succes a obiectivelor planului de reabilitare si/sau de reintegrare socială presupune implicarea si responsabilizarea nu numai a profesionistilor implicati, ci si a familiei. Oferirea serviciilor se va face în baza unui contract cu familia în cazul copilului victimă, respectiv în baza unui contract pentru acordarea de servicii sociale în cazul adultului victimă, care oferă posibilitatea participării la luarea deciziei si a responsabilizării părtilor implicate. Modelul contractului pentru acordarea de servicii sociale este prevăzut în Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei nr. 73/2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditati conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale si se recomandă adaptarea acestuia si pentru contractul cu familia.

Rolul institutiilor implicate în managementul de caz si serviciile care pot fi oferite în caz de violentă în familie sunt detaliate în cap. VI.

Contractul cu familia

Contractul cu familia este un document scris încheiat între managerul de caz si unul sau ambii părinti ori reprezentantul legal al copilului, în care se mentionează conditiile în care se vor oferi serviciile si responsabilitătile specifice pe care fiecare parte implicată le are de îndeplinit în perioada de timp stabilită.

Managerul de caz are responsabilitatea de a prezenta si de a explica familiei si, după caz, copilului:

a) scopul acestui contract;

b) responsabilitătile părtilor;

c) posibilitătile si conditiile în care acest contract se poate modifica sau rezilia.

Contractul cu familia este revizuit periodic si modificat de către managerul de caz ori de câte ori este nevoie, în functie de progresele care intervin ori schimbările survenite în derularea planului. Familia si profesionistii implicati în derularea interventiilor specifice de caz vor comunica managerului de caz orice schimbare care intervine si care poate aduce modificări ale planului si implicit ale contractului cu familia.

IV.5. Monitorizarea si reevaluarea periodică a cazului

Monitorizarea cazului este tot în responsabilitatea managerului de caz si presupune următoarele:

1. urmărirea îndeplinirii celor înscrise în planul de reabilitare si/sau de reintegrare socială, respectiv în planul individualizat de protectie si adaptarea acestora în functie de progresele sau dificultătile întâmpinate pe parcurs. Acest lucru implică în subsidiar si adaptarea contractului cu familia/contractului pentru acordarea de servicii sociale, precum si raportările din partea profesionistilor responsabili mentionate anterior;

2. evaluarea riscurilor - prezentată anterior - contribuie si ea la adaptarea planului. Mai mult, se poate pune problema la un moment dat de a separa copilul de familie, dacă, în ciuda implementării si adaptării repetate a planului, copilul continuă să se afle într-o situatie de violentă. Acelasi lucru este valabil si pentru adultul victimă care initial a rămas în familie;

3. organizarea întâlnirilor de caz în mod special pentru reevaluarea cazului. Se recomandă organizarea cel putin a unei întâlniri la mijlocul implementării planului, dacă nu sunt semnalate probleme care implică adaptarea acestuia, si ori de câte ori este necesară reajustarea majoră a planului. Acest lucru presupune schimbarea a mai mult de jumătate din plan sau necesitatea unei măsuri de protectie specială pentru copil;

4. reevaluarea situatiei copilului se realizează o dată la 3 luni, conform legii, si managerul de caz, împreună cu echipa multidisciplinară, decide, la nevoie, revizuirea planului. Se recomandă aceeasi perioadă de reevaluare pentru situatia adultului victimă a violentei în familie;

5. documentarea cazului.

IV.6. Închiderea cazului

În situatia în care furnizarea serviciilor s-a încheiat si copilul urmează să fie reintegrat în familie, scoală si comunitate, respectiv adultul victimă urmează să fie reintegrat socio-profesional, responsabilul de caz prevenire elaborează planul postservicii. Monitorizarea postservicii se realizează pe o perioadă de 6 luni pentru a preveni recidiva, timp în care responsabilul de caz prevenire efectuează vizite periodice la familie în cazul reintegrării copilului/la (noul) domiciliu al adultului care a fost victimă a violentei în familie. După terminarea acestei perioade, cazul este considerat închis.

În situatia copilului/adultului victimă care se constituie ca parte vătămată sau ca martor în cadrul procesului penal, monitorizarea postservicii se prelungeste pe toată durata procesului si 6 luni după ce decizia instantei devine definitivă si irevocabilă. În cazul în care copilul/adultul victimă beneficiază de măsuri speciale de protectie a martorilor, monitorizarea postservicii se prelungeste până la decizia Oficiului National pentru Protectia Martorilor privind înlăturarea oricăror situatii de pericol.

IV.7. Supervizarea

Supervizarea este deseori confundată sau limitată la îndatorirea sefului ierarhic de a supraveghea activitatea subalternului, de a-l ghida sau sprijini atunci când este nevoie etc. Însă, supervizarea este o metodă bine definită pentru sprijinirea profesionistilor care lucrează direct cu clientii în general, cu scopul de a evita sau de a ameliora efectele sindromului de epuizare profesională (burn-out), si care este realizată de specialisti în acest domeniu.

Interactiunea profesională care are loc în procesul supervizării se bazează pe confruntarea unor motivatii constiente si inconstiente ale tuturor celor implicati, confruntarea unor istorii personale diferite, a sarcinilor organizatiilor din care provin, a scopurilor acestora. Supervizarea este un proces dinamic, care presupune schimbări si achizitii care au drept rezultat ameliorarea conditiilor de muncă în sensul cresterii eficientei si a satisfactiei personalului.

Obiectivele supervizării sunt următoarele:

1. ameliorarea transparentei si a întelegerii sarcinilor si actiunilor proprii în cadrul organizatiei si în afara acesteia;

2. cresterea capacitătii de actiune în propriul domeniu profesional, precum si a potentialului de conduită autonomă si de colaborare;

3. ameliorarea calitătii muncii si, în acelasi timp, a gradului de satisfactie în muncă;

4. analiza limitelor personale si structurale, ale competentelor, sarcinilor care trebuie îndeplinite si abilitătilor;

5. identificarea si reprezentarea propriei pozitii si a capacitătii de interventie în cadrul unor probleme sau conflicte.

Competentele supervizorului sunt următoarele:

1. competente de relationare - capacitatea empatică, grija, flexibilitatea si manifestarea unui stil suportiv de supervizare;

2. competente de coordonare - persoană de încredere, care acordă atentie amănuntelor si se concentrează pe rezultate;

3. competente de orientare - stil directiv în sensul actionării spre realizarea unui obiectiv, a unui rezultat dorit;

4. competente de dezvoltare - creativitate, asumare de riscuri, caracter novator, spirit de colaborare si îndrăzneală politică (la nivel comunitar).

În concluzie, un supervizor eficient trebuie să fie capabil să îsi exprime propria viziune despre echipă, dar si să prezinte personalului perspectiva organizatiei. Trebuie să fie capabil de interactiune cu alte servicii din sistemul de asistentă socială si de protectie a drepturilor copilului si să colaboreze cu acestea.

V. Managementul informatiei

Monitorizarea copiilor victime ale violentei/adultilor si/sau copiilor victime ale violentei în familie presupune un flux organizat de informatie de la nivel local (comunitate) către nivelul judetean si national si invers, de la nivel national către cel judetean, respectiv local.

a) La nivel local, SPAS/persoanele cu atributii de asistentă socială au următoarele obligatii:

1. completează si transmit fisele de semnalare corespunzătoare (de exemplu, fisa pentru semnalarea cazurilor de abuz si/sau de neglijare a copilului, fisa pentru semnalarea cazurilor de exploatare a copiilor prin muncă) la DGASPC în baza semnalărilor/sesizărilor de la profesionistii din comunitate sau prin autosesizare;


2. În cazul în care realizează evaluarea initială la solicitarea DGASPC, completează fisa de evaluare initială a situatiilor de abuz si/sau de neglijare a copilului, pe care o trimit la DGASPC;

3. În vederea identificării copiilor aflati în situatii de risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si trafic de copii, completează matricea riscurilor si transmit trimestrial fisa centralizatoare corespunzătoare la DGASPC.

b) La nivel judetean, profesionistii implicati în managementul de caz si monitorizarea cazurilor de violentă asupra copilului si violentă în familie au următoarele obligatii:

1. consilierii serviciului telefonul copilului din cadrul DGASPC completează fisa de evaluare initială a situatiilor de abuz si de neglijare a copilului, parte a dosarului copilului;

2. managerul de caz numit de DGASPC întocmeste raportul de evaluare detaliată, care include si planul aferent, în baza muncii depuse de echipa multidisciplinară;

3. angajatii compartimentului de monitorizare din cadrul DGASPC completează fisele centralizatoare corespunzătoare (de exemplu, fisa centralizatoare a cazurilor de abuz si de neglijare a copilului, fisa centralizatoare a cazurilor de exploatare prin muncă si a copiilor aflati în situatii de risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală, trafic de copii, fisa centralizatoare a cazurilor de trafic de copii, intern si transfrontalier) si le trimit la MMFPS-DGPC; în baza fiselor centralizatoare, realizează datele statistice privind situatiile de violentă asupra copilului si de violentă în familie;

4. EIL coordonată de DGASPC întocmeste rapoartele anuale privind violenta asupra copilului si violenta în familie, cu anexe specifice privind exploatarea copilului prin muncă, traficul de copii si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state (vezi responsabilitătile EIL prevăzute în cap. IV).

c) La nivel central, MMFPS-DGPC are următoarele obligatii:

1. centralizează datele primite de la DGASPC privind întreaga problematică a violentei asupra copilului, în baza fiselor centralizatoare mentionate anterior;

2. Întocmeste rapoartele anuale privind violenta asupra copilului si violenta în familie, în baza raportărilor EIL si ale compartimentelor de monitorizare din cadrul DGASPC;

3. contribuie la întocmirea rapoartelor de tară referitoare la diferitele forme de violentă asupra copilului si violentă în familie;

4. formulează propuneri pentru modificarea legislatiei si a politicilor din domeniu.

Instrumentele de lucru (fisele de semnalare, evaluare initială, centralizatoarele, planul de reabilitare si/sau de reintegrare socială, ancheta socială adaptată, matricea riscurilor) mentionate în prezenta metodologie-cadru urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere, mai ales cu scopul prevenirii violentei, îl constituie informarea, constientizarea si formarea profesionistilor din diverse sisteme care interactionează cu copiii, respectiv a profesionistilor care intervin în solutionarea cazurilor de violentă în familie si în prevenirea acestora, cu privire la prezenta metodologie-cadru.

VI. Prevenirea situatiilor de violentă asupra copilului si a situatiilor de violentă în familie

în vreme ce interventia în cazurile de violentă asupra copilului se axează în principal pe copilul victimă sau traumatizat, prevenirea se adresează în principal adultilor: părintii, persoanele care îngrijesc copilul, profesionistii din serviciile pentru copii si familie, politicienii si administratorii comunitătii. Prin actiunile care oferă sprijin si asistă familiile în sarcina lor de crestere a copiilor, mai mult decât prin cele menite doar să întărească supravegherea si depistarea cazurilor, prevenirea rămâne cea mai viabilă strategie pentru diminuarea extinderii si a severitătii problemei violentei asupra copilului. În ceea ce priveste violenta în familie, actiunile de prevenire se adresează familiilor si comunitătii.

Gravitatea fenomenului de violentă asupra copilului si de violentă în familie, prin consecintele lui care durează în timp, traversând generatiile, impune o urgentă si bună organizare a prevenirii în acest domeniu. Este evident că o bună prevenire presupune mobilizarea de resurse în societate. Este mai eficient să previi decât să combati fenomenul.

Avantajele prevenirii situatiilor de violentă asupra copilului si de violentă în familie:

a) reducerea cheltuielilor guvernamentale/locale; costurile programelor se compensează prin reducerea cheltuielilor publice, de exemplu a celor implicate, mai târziu, în sistemul judiciar si de recuperare a victimelor;

b) profitul societătii este mai mare decât economiile realizate de Guvern/autoritătile locale, acest lucru referindu-se cu precădere la scăderea delincventei si la sănătatea (inclusiv mintală) a populatiei.

Prevenirea presupune următoarele:

1. blocarea manifestării cauzelor;

2. Întreruperea legăturilor dintre cauze si subiecti;

3. reducerea influentei cauzelor (consecintelor);

4. repararea răului produs.

VI. 1. Tipuri de prevenire

În mod traditional, prevenirea se împarte în 3 categorii:

1. primară (universală);

2. secundară (selectivă);

3. tertiară (de indice).

VI.1.1. Prevenirea primară

Prevenirea primară are ca scop împiedicarea aparitiei problemelor. Se adresează populatiei generale de regulă sub formă de măsuri de informare-educare-comunicare, urmărind sensibilizarea copiilor si a familiilor la riscurile pe care le presupune violenta asupra copilului, respectiv violenta în familie.

Exemple de activităti de prevenire primară:

a) campanii de sensibilizare a opiniei publice;

b) programe de prevenire timpurie (pentru copiii prescolari si scolari);

c) programe de educatie a populatiei (de exemplu, educatie pentru sănătate, educatie parentală - “scoli pentru părinti”, completarea studiilor/formare profesională, programe pentru prescolari si scolari) - eficiente mai ales pentru prevenirea abuzului fizic/violentei fizice;

d) programe pentru părinti (de exemplu, programe informative, consiliere profesională);

e) programe de vizite la domiciliul familiilor;

f) programe de prevenire a sărăciei;

g) programe de informare, formare si dezvoltare profesională.

Avantajele programelor de prevenire timpurie:

a) câstiguri ale copilului pentru dezvoltarea emotională si cognitivă;

b) îmbunătătirea rezultatelor scolare;

c) mai mare autonomie economică a adultilor.

Disciplina pozitivă

Legat de educatia parentală, dar si de formarea profesională, conceptul de disciplină pozitivă a copiilor ocupă un loc important.

Disciplinarea copilului reprezintă o serie de măsuri folosite de adulti pentru a contura comportamentul unui copil si a impune anumite norme, pentru a stabili limite si a educa. Ea nu presupune folosirea violentei. Disciplina poate include impunerea unor sanctiuni, dar care să fie nonviolente.

Pedeapsa nu este o formă eficientă de disciplinare a copilului pentru că ea elimină doar pentru moment un comportament nedorit al acestuia, nu îl învată cum să realizeze un


comportament pozitiv constant. Disciplinarea eficientă îl învată pe copil să realizeze comportamente pozitive, adecvate, constante pentru tot restul vietii.

Disciplinarea eficientă are consecinte benefice:

a) îl ajută pe copil să se dezvolte într-un mod echilibrat si sănătos din punct de vedere emotional si social;

b) îl ajută să devină responsabil, autonom si independent;

c) îl ajută pe copil să aibă încredere în sine si să fie multumit de el.

Exemple de metode de disciplinare pozitivă, care se adaptează vârstei copilului: stabilirea de reguli, oferirea de recompense, oferirea de alternative, implicarea în activităti comune etc. Exemple de sanctiuni nonviolente: restrictionarea unor activităti dorite de copii în mod excesiv (de exemplu, jocuri video, televizor), reguli noi în sustinerea regulilor încălcate.

Formarea profesională

Formarea profesională reprezintă un factor-cheie în prevenirea primară a violentei asupra copilului. Pe lângă metodele de disciplinare pozitivă, profesionistii trebuie să deprindă atitudini, abilităti si comportamente nonviolente. Acestea vizează aplicarea profesiei din perspectiva protectiei copilului împotriva violentei, atât în ceea ce priveste relatia cu copilul, cât si metodele specifice profesiei. De exemplu:

a) cadrele didactice ar fi de dorit să aleagă metodele de disciplinare pozitivă a copilului si nu pedepsele corporale sau psihologice, ambele interzise prin lege [art. 28, art. 48 alin. (2) si art. 90 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare];

b) personalul medico-sanitar ar fi de dorit să aleagă metodele noninvazive de interventie, precum si modalitatea nonviolentă de aplicare a metodelor invazive atunci când acestea sunt necesare (de exemplu, voce calmă, gesturi blânde, explicatii privind procedura);

c) personalul judiciar ar fi de dorit să aibă un comportament nonviolent în relatia cu presupusul făptuitor/agresor minor, conform prevederilor Conventiei cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, si ale Legii nr. 272/2004, cu modificările si completările ulterioare.

VI.1.2. Prevenirea secundară

Prevenirea secundară are ca scop identificarea timpurie a factorilor de risc si prevenirea dezvoltării ulterioare a problemelor. Acest tip de prevenire are ca tintă grupele vulnerabile (cu risc, în dificultate). Prevenirea secundară este benefică pentru copii si familiile acestora prin impactul imediat si prin consecintele pe termen lung - reducerea posibilitătii de aparitie a tulburărilor de comportament, reducerea riscurilor de maltratare si delincventă. În prevenirea secundară activitătile sunt menite să prevină dezmembrarea si disfunctiile în rândul familiilor identificate ca prezentând risc de violentă.

Un exemplu elocvent de prevenire secundară îl constituie grupurile de sprijin pentru familiile aflate în situatii de risc. Multe dintre activităti sunt aceleasi ca cele prevăzute în cadrul prevenirii primare, dar sunt destinate familiilor si copiilor aflati în situatii de risc. Riscul se identifică de către asistentii sociali din cadrul SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială sau de către expertii din comunitate, prin utilizarea unor instrumente specifice.

Programele de prevenire secundară sunt importante si din perspectiva cresterii rezilientei copilului. Rezilienta este un concept care descrie adaptarea reusită după expunerea la factori de risc psihosociali sau la evenimente stresante si care implică expectatia unei usoare susceptibilităti la viitori factori de stres. Rezilienta este o caracteristică individuală în care intervin factorii de protectie (vezi cap. III).

VI.1.3. Prevenirea tertiară

Prevenirea tertiară are ca scop reducerea posibilitătilor de repetare a situatiei de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie, precum si a consecintelor acesteia. În prevenirea tertiară eforturile de tratare sunt menite să rezolve situatii în care maltratarea a avut deja loc, cu scopul de a împiedica maltratări viitoare si de a evita efectele dăunătoare ale violentei. Programele constau în tratamentul efectiv pentru diminuarea efectelor violentei si în estimarea gradului de risc sau sigurantă pentru a confirma conditiile de securitate în care trăieste copilul.

Exemple de activităti de prevenire tertiară:

a) serviciile de reabilitare a copilului/adultului victimă a violentei;

b) serviciile de reabilitare a presupusului făptuitor/agresor;

c) monitorizarea reintegrării în familie. Serviciile de reabilitare trebuie să dispună de:

a) personal specializat si cu experientă în domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului si violentei în familie, conform legislatiei în vigoare, inclusiv standardelor minime obligatorii si standardelor de calitate;

b) protocoale de lucru;

c) sistem de înregistrare a datelor privind cazurile de violentă;

d) mecanism clar de colaborare cu celelalte servicii din retea.

VI.2. Activităti de prevenire

VI.2.1. Campanii de sensibilizare a opiniei publice

Campaniile trebuie evaluate atât prin sondaje ale opiniei publice, cât si prin interpelarea unor practicieni (educatori, profesori, psihologi, asistenti sociali, juristi, politisti etc.) implicati în rezolvarea cazurilor de violentă asupra copilului, respectiv de violentă în familie, precum si a unor administratori/decidenti locali. Sondajele de opinie pot avea loc pe stradă, prin telefon si prin chestionare diseminate prin postă sau în locuri publice, în mod aleatoriu. Aceste evaluări vor îndeplini un rol de feedback, permitând ajustarea campaniei în curs pentru o maximă eficientizare a ei. De asemenea, ele pot evidentia nevoia unor noi subiecte sau noi zone de sensibilitate publică.

Pentru asigurarea unei bune strategii a campaniilor se va colabora, atunci când este posibil, cu universitătile si celelalte structuri avizate pentru formarea si dezvoltarea profesională, în sensul structurării unor programe educative comunitare eficiente.

În colaborare cu profesionistii din serviciul specializat, precum si cu universitătile si inspectoratele scolare, utilizând si materiale similare de provenientă străină, dar dispunând de dreptul de utilizare a lor, se vor crea materiale informative de popularizare pe tema campaniei (brosuri, pliante, cursuri practice, afise).

Campaniile vor beneficia de o intensă publicitate prin mass-media în vederea atât a lansării, cât si a desfăsurării actiunii.

Campaniile se pot desfăsura sub forma unor întâlniri, conferinte, diseminare de materiale scrise (brosuri, pliante, afise etc.) si prin implicarea mass-mediei în functie de posibilitătile comunitătii.

În relatie cu campania, în serviciile pentru copii (grădinite, scoli, spitale, centre de plasament etc.) pot functiona cutii de colectare a mesajelor copiilor. Totodată, cutii de colectare pentru mesajele venite din comunitate pot functiona, de regulă în permanentă, în locuri publice ca: săli de asteptare, oficii postale, magazine alimentare etc. Prin intermediul mesajelor primite în aceste cutii se asigură un feedback eficient, spontan din partea beneficiarilor.

La nivel comunitar se recomandă implicarea structurii comunitare consultative, care, chemată să analizeze barierele, să caute solutii, să investigheze nevoile si resursele comunitare în domeniul prevenirii violentei asupra copilului si violentei în familie, va sprijini căutarea si generarea resurselor (umane, materiale, financiare) necesare desfăsurării unor actiuni preventive utile în comunitate (întâlniri, sărbători, evenimente speciale cu părintii si copiii, tabere tematice cu părintii etc).

La nivel judetean, national sau international se recomandă organizarea de mese rotunde, seminare, conferinte, care vor fi amplu mediatizate. Participantii invitati la acest gen de actiuni vor fi profesionisti, politicieni, administratori/decidentii locali si nationali care vor prezenta rapoarte si lucrări stiintifice.

VI.2.2. Educatia parentală - “scolile pentru părinti”

Părintii trebuie să fie ajutati să înteleagă rolul familiei în “nasterea” psihologică a copilului. Pentru a realiza acest obiectiv, în cadrul “scolilor pentru părinti”, temele vor fi atât de ordin teoretic (dezvoltarea copilului, interactiunea cu copilul dificil, tipul de atasament si dezvoltarea copilului, comunicarea emotională cu copilul etc), cât si practic (sărbătorirea copilului, organizarea timpului liber în familie, organizarea sărbătorilor, organizarea bugetului familiei, alcătuirea prioritătilor în viata familiei, participarea la actiuni cultural-sportive, popularizarea altor resurse pentru bunăstarea familiei existente în comunitate).

“Scolile pentru părinti” pot fi utilizate atât în prevenirea primară, cât si în cea secundară. Aceste programe de educatie parentală subliniază unicitatea de a fi părinte si îi ajută pe acestia să înteleagă că abilitătile parentale se învată si nu sunt instinctive. Conceptul-cheie este acela de “părinte suficient de bun” (good enough) - nu este nevoie să fii un părinte perfect, ci un părinte suficient de bun.

Programa de formare trebuie să cuprindă cel putin notiuni despre etapele de dezvoltare a copilului, psihologia copilului si metodele alternative pedepselor fizice ca metode de disciplinare a copilului. Programa poate fi adaptată în functie de vârsta copiilor, respectiv se poate axa pe informatii despre copilăria timpurie sau pe problemele specifice adolescentilor.

Astfel de programe oferă ajutor direct părintilor, dar si oportunităti de socializare, sansa de a avea noi prieteni si de a urmări noi interese/scopuri în viată. Aceste oportunităti sunt mai importante în cazul prevenirii secundare, deoarece părintii aflati în situatie de risc dezvoltă un comportament parental de izolare care trebuie să fie înlăturat.

Metodologia pentru organizarea educatiei parentale în afara sistemului educational, precum si curriculumul-cadru aferent vor fi elaborate de MMFPS-DGPC si aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale. În baza curriculumului-cadru MMFPS-DGPC va aviza programele de formare din acest domeniu.

VI.2.3. Programe pentru prescolari si scolari

Programele pentru prescolari se pot structura sub forma atelierelor. Atelierele de prevenire a abuzului/violentei sunt eficace pentru cresterea nivelului de cunostinte si a abilitătilor copiilor de a face fată unei situatii de abuz/violentă. Acest tip de activitate se adresează prescolarilor si scolarilor din clasele primare, precum si adultilor de lângă ei - părintilor si personalului din grădinite, respectiv scoli. Atelierele vor avea în vedere:

1. scăderea vulnerabilitătii copiilor prin informare referitoare la drepturile lor, prin învătarea de strategii care să le permită să facă fată abuzurilor;

2. deprinderea unor tehnici de autoapărare prin intermediul cărora copiii vor fi capabili să se apere verbal si fizic de presupusul făptuitor/agresor;

3. organizarea unor piese de teatru tematice, prin intermediul cărora copiii vor putea să povestească faptele prin care au trecut sau pe care trebuie să le prevină;

4. informarea adultilor implicati prin descrierea detaliată a atelierului copiilor înainte de începerea acestuia, folosind o abordare si un limbaj simplu pentru a discuta problema violentei si răspunzând la eventualele întrebări;

5. sensibilizarea adultilor în legătură cu responsabilitătilor lor prin oferirea de informatii referitoare la violentă si prevenirea acesteia, prezentând activităti de prevenire pentru scoală si pentru acasă si definind rolul fiecăruia în prevenire;

6. sprijinirea adultilor să recunoască situatii de violentă; de exemplu: identificarea unui copil abuzat, informatii privind semnalarea unui caz etc;

7. oferirea de ajutor copiilor victime ale violentei. În timpul atelierului animatorii sunt atenti la semnele de anxietate ale copiilor si le oferă posibilitatea de a sta de vorbă, individual, după atelier. Aceste întâlniri copil-animator oferă posibilitatea schimbului de idei în legătură cu situatiile trăite sau despre care copiii au auzit vorbindu-se, experimentarea unei solutii pentru problemele care apar, punerea în practică a tehnicilor învătate în timpul atelierului si alegerea persoanelor cărora li se poate cere ajutorul (copiilor li se oferă o listă de persoane-resursă ale comunitătii). Dacă este cazul, animatorii vor orienta copiii către specialisti care vor continua să îi ajute.

Se recomandă organizarea succesivă a următoarelor tipuri de ateliere de prevenire, animate de profesionisti special formati:

1. un atelier de două ore si jumătate, cu 2 animatori, care se va adresa personalului din grădinite si/sau scoli. Accentul se va pune pe prevenirea si identificarea situatiilor posibile de violentă asupra copilului, precum si pe interventia în situatii de criză;

2. un atelier de 3 ore, cu 2 animatori, care se va adresa părintilor. Se va pune accentul pe prevenirea situatiilor de violentă asupra copilului si pe importanta bunei comunicări cu copilul;

3. un atelier cu 3 animatori, care se va adresa copiilor si care întotdeauna va avea loc după primele două amintite mai sus; atelierul se va realiza prin discutii de grup, prin puneri în situatie cu marionete, jocuri de rol; atelierul se va desfăsura astfel:

- pe durata a 3 zile consecutive, câte 30 de minute pe zi, pentru prescolari (copiii de la grupele pregătitoare);

- o oră si un sfert pentru scolari (copiii din clasele primare).

VI.2.4. Grupuri de sprijin

Un exemplu de interventie pentru familiile aflate în situatii de risc sunt grupurile de sprijin, de regulă familii de sprijin din comunitate, capabile si dornice să îsi ofere sprijinul moral pentru una sau două familii aflate în situatie de risc (cu violentă, alcoolism, boli psihice etc). Găsirea unor astfel de familii-resursă si implicarea lor în prevenirea secundară va conduce în final la autogenerarea unor pârghii comunitare pentru abordarea situatiilor de dificultate prin care trec unele familii, va recrea spiritul de solidaritate.

Organizarea grupurilor de sprijin se va realiza în functie de specificul fiecărui grup de familii aflate în situatie de risc. Mai jos sunt redate câteva dintre caracteristicile grupurilor de sprijin în functie de grupul-tintă:

a) mame singure, mame adolescente. Întâlnirile acestor grupuri vor avea ca scop nu doar abilitătile lor parentale, ci mai ales cresterea stimei de sine, a sentimentului de competentă, întâlnirile vor trebui să fie momente în care să se simtă bine, să iasă din izolare si să se simtă valorizate. Întâlnirile acestor grupuri, desi având teme fixate dinainte, vor avea în acelasi timp un grad mai mare de flexibilitate, în functie de interesele particulare ale familiilor, urmărindu-se scopurile mai sus mentionate. Asadar, scopul acestor întâlniri va fi sporirea abilitătilor parentale prin însusirea unor tehnici adecvate de interactiune cu copilul, dar si prin desfăsurarea unor actiuni în grup care să le facă să se simtă valorizate (de exemplu, pregătirea împreună a unei mese pentru o sărbătoare, sărbătorirea cuiva din grup etc);


b) părinti si copii provenind din medii defavorizate. În aceste grupuri activitătile se vor desfăsura atât în comun, părintii fiind încurajati să interactioneze pozitiv, sub formă de joc, să se joace cu copiii lor, să se bucure de ei, cât si separat, timp în care părintii vor fi ajutati să găsească cele mai adecvate conduite în situatiile dificile, iar copiii vor desfăsura jocuri, într-o altă încăpere. Se vor organiza tabere tematice pentru părintii si copiii din program, astfel încât, pe perioada unui an, fiecare familie din program să aibă ocazia de a beneficia de o săptămână petrecută într-o astfel de tabără. Se recomandă solicitarea sprijinului si a participării bisericii;

c) copii aflati în situatii de risc. Aceste grupuri vor functiona în grădinite, scoli, servicii rezidentiale. Întâlnirile grupului de copii, cu vârste asemănătoare, vor avea loc săptămânal. Scopul întâlnirilor va fi de a-i face pe copii să nu se mai simtă singuri în situatia lor dificilă si să poată comunica despre suferinta lor (de exemplu, pregătirea copiilor din serviciile rezidentiale în vederea integrării sau a reintegrării în familie, sprijinirea copiilor ai căror părinti sunt în proces de a se separa sau care s-au separat, iar copilul continuă să sufere);

d) copii provenind din familii dezorganizate (violente, pe cale de a se separa sau care s-au separat, cu părinti cu boli mintale sau aflati în închisoare). Se va initia si sprijini dezvoltarea în comunitate a unor programe de tipul “big brother”. Se vor organiza cu acesti copii vulnerabili, în măsura posibilitătilor, tabere tematice, în timpul vacantelor. Scopul acestor variate actiuni destinate copiilor aflati în situatii de risc este acela de a face să crească rezilienta lor, capacitatea de a face fată situatiilor dificile/suferintei, fără a înregistra scăderi prea mari ale stării de sănătate sau în dezvoltarea lor.

 

ABREVIERI

 

ANPCA

Autoritatea Natională pentru Protectia Copilului si Adoptie

ANPDC

Autoritatea Natională pentru Protectia Drepturilor Copilului

CPC

Comisia pentru protectia copilului

DGASPC

Directia generală de asistentă socială si protectia copilului

BL

Echipa intersectorială pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă

MMFPS-DGPC

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale-Directia generală protectia copilului

ONU

Organizatia Natiunilor Unite

OPA

Organism privat acreditat

PIP

Plan individualizat de protectie

SPAS

Serviciu public de asistentă socială

 

GLOSAR

 

Definitiile Organizatiei Mondiale a Sănătătii:

1. Abuzul asupra copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice si/sau emotionale, abuz sexual, neglijare ori tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, trafic, ale căror consecinte sunt daune actuale ori potentiale aduse sănătătii copilului, supravietuirii, dezvoltării sau demnitătii lui, în contextul unei relatii de răspundere, încredere sau putere.

2. Abuzul fizic reprezintă actiunea sau lipsa de actiune (singulară ori repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflate în pozitie de răspundere, putere ori încredere, care are drept consecintă vătămarea fizică actuală sau potentială.

3. Abuzul emotional reprezintă esecul adultului de care copilul este foarte legat de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzător sau/si acte comportamentale care pot dăuna dezvoltării fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale.

4. Abuzul sexual este implicarea unui copii într-o activitate sexuală pe care el nu o întelege, pentru care nu are capacitatea de a-si da încuviintarea informată, pentru care nu este pregătit din punctul de vedere al dezvoltării sau care încalcă legile ori tabuurile sociale. Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intentia de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult ori ale unui alt copil care, prin vârstă si dezvoltare, se află fată de el într-o relatie de răspundere, încredere sau putere.

5. Neglijarea este incapacitatea adultului de a asigura dezvoltarea copilului în toate sferele: sănătate fizică si psihică, educatie, nutritie, conditii adecvate si sigure de viată, în situatia în care există resurse acceptabile.

6. Violenta domestică reprezintă abuzul fizic, psihologic sau sexual asupra partenerului adult cu care se întretin relatii intime.

Alte definitii:

1. Bullying defineste intimidarea în scoală de către un alt coleg.

2. Fenomenul Lolita se referă la legătura posibilă dintre modeling si erotografia infantilă avansată atunci când fetitele modele pozează cu expresivitatea fizică si vestimentatia cu tentă erotică a femeilor din modeling, iar pozele acestora ajung pe internet, fiind exploatate - unele state o subsumează pornografiei infantile.

3. Grooming reprezintă un mod de actiune prin care o persoană cu înclinatii pedofile pregăteste transferul relatiei cu un minor de pe ecranul calculatorului în lumea reală, în scopul săvârsirii fată de acel minor a unei infractiuni privind viata sexuală.

4. Interventia reprezintă actiunile si activitătile derulate de profesionistii din echipa multidisciplinară si din reteaua de interventie cu scopul evaluării, formulării unei diagnoze multidimensionale si implementării PIP/planului de reabilitare si/sau reintegrare socială.

5. Lolicon reprezintă desene animate erotice si/sau pornografice care folosesc imagini ale fetitelor.

6. Mobbing reprezintă forma de abuz emotional asupra unui copil care este în mod constant discreditat, intimidat psihologic, agresat psihic, jignit, luat în derâdere, batjocorit, izolat, persecutat, terorizat de către un grup de colegi în scoală sau ia locul de muncă.


7. Părinte protector este părintele care nu este implicat în situatia de violentă asupra copilului si care doreste să se implice în reabilitarea copilului.

8. Părinte suficient de bun - la origine, conceptul se referă la “mama suficient de bună”, respectiv mama care se află permanent lângă copil când este mic si lasă “spatiu” între ea si copil când e mai mare, astfel încât acesta să îsi poată dezvolta autonomia si încrederea. În contextul violentei în familie si al altor forme de violentă îndreptate împotriva propriului copil, părintele suficient de bun reuseste să îsi stăpânească violenta si să nu o exteriorizeze asupra copilului, iar momentele în care nu reuseste sunt situatii de criză cărora copilul le face fată rămânând rezilient.

9. Persoana de îngrijire reprezintă adultul care asigură îngrijirea copilului, cu acordul părintilor (de exemplu, rudă, babysitter) sau din punct de vedere legal (de exemplu, asistentul maternal).

10. Persoana de referintă este persoana fată de care copilul este atasat în cadrul serviciilor rezidentiale.

11. Expertii din domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului sunt acei specialisti cu pregătire în acest domeniu care activează în institutii/servicii publice si private si fac parte din reteaua de interventie. Conform prezentei metodologii-cadru, DGASPC întocmeste o listă cu acesti experti în baza unor criterii aprobate de MMFPS-DGPC în consultare cu organizatiile neguvernamentale din domeniu. Expertii pot fi consultati si pot interveni în orice moment al managementului de caz.

12. Reabilitarea copilului reprezintă procesul prin care un copil victimă si/sau care a suferit o traumă ca urmare a violentei atinge parametrii dezvoltării armonioase, profesionistii care intervin urmărind rezilienta copilului.

13. Rezilienta este tendinta pe care o are un copil/adult de a-si reveni după circumstante sau evenimente stresante în vederea reluării activitătilor obisnuite.

14. Shotacon reprezintă desene animate erotice si/sau pornografice care folosesc imagini ale băietilor.

 

Corespondenta dintre formele de violentă asupra copilului si de violentă în familie, pe de o parte, si Codul penal si alte legi, pe de altă parte

Forma de violentă

Poate constitui infractiunea de:

Textul incriminator

Abuzul fizic asupra copilului/ Violenta fizică în familie

Omor

Art.174 din Codul penal

 

Omor calificat

Art. 175 din Codul penal

 

Omor deosebit de grav

Art. 176 din Codul penal

 

Pruncucidere

Art. 177 din Codul penal

 

Ucidere din culpă

Art. 178 din Codul penal

 

Lovire sau alte violente

Art. 180 din Codul penal

 

Vătămare corporală

Art. 181 din Codul penal

 

Vătămare corporală gravă

Art. 182 din Codul penal

 

Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

Art. 183 din Codul penal

 

Vătămare corporală din culpă

Art. 184 din Codul penal

 

Rele tratamente aplicate minorului

Art. 306 din Codul penal

Exclusiv abuzul fizic asupra copilului

Purtare abuzivă

Art. 250 din Codul penal

 

Tortură

Art. 2671 din Codul penal

Abuzul emotional asupra copilului/ Violenta psihologică în familie

Determinare sau înlesnire a sinuciderii

Art. 179 din Codul penal

 

Amenintare

Art. 193 din Codul penal

 

Santaj

Art. 194 din Codul penal

 

Violare a secretului corespondentei

Art. 195 din Codul penal

 

Bigamie

Art. 303 din Codul penal

 

Rele tratamente aplicate minorului

Art. 306 din Codul penal

 

Nerespectare a măsurilor privind încredintarea minorului

Art. 307 din Codul penal

 

împiedicare a libertătii cultelor

Art. 318 din Codul penal

 

Ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice

Art. 321 din Codul penal

Exclusiv abuzul emotional asupra copilului

Lipsire de libertate în mod ilegal

Art. 189 din Codul penal

 

Abandon de familie

Art. 305 din Codul penal


Forma de violentă

Poate constitui infractiunea de:

Textul incriminator

Abuzul sexual asupra copilului/ Violenta sexuală în familie

Viol

Art. 197 din Codul penal

 

Act sexual cu un minor

Art. 198 din Codul penal

 

Seductie

Art. 199 din Codul penal

 

Perversiune sexuală

Art. 201 din Codul penal

 

Coruptie sexuală

Art. 202 din Codul penal

 

Incest

Art. 203 din Codul penal

 

Contaminare venerică si transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit

Art. 309 din Codul penal

Exclusiv abuzul sexual asupra copilului

Hărtuire sexuală

Art. 2031 din Codul penal

Neglijarea copilului/

Violenta prin deprivare/neglijare în familie

Abandon de familie

Art. 305 din Codul penal

 

Rele tratamente aplicate minorului

Art. 306 din Codul penal

 

Punere în primejdie a unei persoane în neputintă de a se îngriji

Art. 314 din Codul penal

 

Lăsare fără ajutor

Art. 315 din Codul penal

 

Lăsare fără ajutor prin omisiunea de înstiintare

Art. 316 din Codul penal

 

Alungare de la domiciliu

Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată, cu modificările si completările ulterioare, art. 2 pct. 30

Exclusiv violenta prin deprivare/ neglijare în familie împotriva adultului

Lipsire de libertate în mod ilegal

Art. 189 din Codul penal

 

Sclavie

Art. 190 din Codul penal

 

Supunere la muncă fortată sau obligatorie

Art. 191 din Codul penal

Violenta economică în familie

Violare de domiciliu

Art. 192 din Codul penal

 

Furturi la plângerea prealabilă

Art. 210 din Codul penal

 

Tâlhărie

Art. 211 din Codul penal

 

Abuz de încredere

Art. 213 din Codul penal

 

Distrugere

Art. 217 din Codul penal

 

Tulburare de posesie

Art. 220 din Codul penal

 

Nerespectare a hotărârii judecătoresti

Art. 271 din Codul penal

 

Tulburare a folosintei locuintei

Art. 320 din Codul penal

Exploatarea copiilor prin muncă, inclusiv exploatarea sexuală si traficul de copii

 

 

a) sclavie si practici similare, ca vânzarea de sau comertul cu copii, servitutea pentru datorii si munca de servitor, precum si munca fortată sau obligatorie, inclusiv recrutarea fortată ori obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele armate

 

Sclavie

Art. 190 din Codul penal

 

Trafic de minori

Art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificările si completările ulterioare


Forma de violentă

Poate constitui infractiunea de:

Textul incriminator

(servitutea pentru datorii si munca de servitor)

Rele tratamente aplicate minorului

Art. 306 din Codul penal

 

Supunere la muncă fortată sau obligatorie

Art. 191 din Codul penal

b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituării, productiei de material pornografic sau spectacole pornografice

(prostitutia infantilă)

Proxenetism

Art. 329 din Codul penal

 

Pornografie infantilă

Art. 10 din Legea nr. 196/2003 privind pre­venirea si combaterea pornografiei, republicată

c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităti ilicite, mai ales pentru productia si traficul de stupefiante

 

Cersetorie

Art. 132 din Legea nr. 272/2004, cu modifi­cările ulterioare

(munca fără o formă contractuală reglementată de lege)

Încadrare în muncă a minorilor cu nerespectarea conditiilor legale de vârstă sau a regimului de muncă al minorilor

Art. 2801 din Codul muncii

 

Trafic de stupefiante

Art. 312 din Codul penal

d) muncile care, prin conditiile în care se desfăsoară, precum si prin durata muncii, sunt susceptibile să dăuneze sănătătii, securitătii sau moralitătii copilului (munci periculoase)

 

Contraventii

Hotărârea Guvernului nr. 867/2009

 

ANEXA Nr. 2

 

METODOLOGIE

de interventie multidisciplinară si interinstitutională privind copiii exploatati si aflati în situatii de risc de exploatare

prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum si copiii români migranti victime ale altor forme

de violentă pe teritoriul altor state

 

I. Cadrul general privind exploatarea copilului prin muncă, traficul de copii si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state

1.1. Cadrul conceptual

A. Exploatarea copiilor prin muncă

În acord cu prevederile Conventiei nr. 138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă, ratificată prin Decretul nr. 83/1975, denumită în continuare Conventia nr. 138/1973, si ale Conventiei nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, ratificată prin Legea nr. 203/2000, denumită în continuare Conventia OIM nr. 182/1999, exploatarea copiilor prin muncă acoperă următoarele situatii:

1. vârsta copilului este sub vârsta minimă legală pentru angajare în muncă sau munca îl împiedică să frecventeze scoala în mod regulat sau afectează capacitatea copilului de a învăta (Conventia nr. 138/1973);

2. copilul este implicat în munci intolerabile (munca fortată, traficul, prostitutia, pornografia, activităti ilicite), care sunt cele mai grave si trebuie eliminate de urgentă [art. 3 lit. a), b) si c) din Conventia OIM nr. 182/1999];

3. copilul este implicat în munci periculoase care, prin conditiile în care se desfăsoară, precum si prin durata muncii, sunt susceptibile să dăuneze sănătătii, securitătii sau moralitătii copilului [art. 3 din Conventia nr. 138/1973 si art. 3 alin. d din Conventia nr. 182/1999].

Retragerea copilului din situatia de exploatare prin muncă semnifică întrunirea concomitentă a următoarelor criterii:

a) copilul nu mai este implicat în munci intolerabile ori, în cazul muncilor periculoase, pericolul a fost eliminat ca urmare a unei interventii specializate (de exemplu, îmbunătătirea conditiilor de muncă si respectarea prevederilor legale referitoare la durata muncii); si

b) riscul de recidivă este apreciat ca minim (utilizând matricea riscurilor).

Prevenirea implicării copiilor în situatii de exploatare prin muncă semnifică prevalenta factorilor de protectie versus factorii de risc, iar riscul este scăzut conform matricei riscurilor.

În ambele cazuri, numai specialistii implicati în monitorizarea cazurilor decid care este momentul în care copilul a fost retras/prevenit:

a) în cazul retragerii: specialistii din directiile generale de asistentă socială si protectia copilului (DG/ASPCJ/manageri de caz;

b) în cazul prevenirii: specialistii din serviciile publice de asistentă socială sau persoanele cu atributii de asistentă socială/specialistii din DGASPC de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti.

B. Traficul de copii si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state

Traficul de copii corespunde definitiei traficului de minori din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificările si completările ulterioare [art. 13 alin. (1)]. Din punct de vedere operational, traficul de copii poate fi definit ca trafic intern, atunci când infractiunea se realizează pe teritoriul national, si trafic transfrontalier, atunci când infractiunea se realizează în afara granitelor tării (fie copilul este traficat din tară în străinătate prin actiuni infractionale deliberate, fie copilul ajunge în mod legal în străinătate si este traficat pe teritoriul altor state).

Definitia victimei traficului de copii este inclusă în definitia victimei traficului de persoane din cadrul Mecanismului national de identificare si referire a victimelor traficului de persoane, aprobat prin Ordinul ministrului internelor si reformei administrative, al ministrului muncii, familiei si egalitătii de sanse, al ministrului educatiei, cercetării si tineretului, al ministrului sănătătii publice, al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului justitiei nr. 335/2.881/1.990/1.072/2007/266/ A6.880/409/C/2.353/C/2008.

Traficul de copii are întotdeauna ca scop exploatarea, principalele forme ale exploatării fiind: exploatarea sexuală, exploatarea prin muncă, exploatarea pentru comiterea de infractiuni (de exemplu, furt, tâlhării), adoptia ilegală si prelevarea de organe si tesuturi.

Migratia internatională, care include atât fenomenul imigratiei, cât si pe cel al emigratiei, poate fi legală sau ilegală. Legat de copiii români migranti pe teritoriul altui stat există 3 aspecte care trebuie avute în vedere:

a) emigratia - actul sau fenomenul părăsirii tării sau regiunii natale de către un individ sau grup de indivizi pentru a se stabili în altă tară; cetătenii români minori pot călători în străinătate numai însotiti, cu acordul părintilor ori al reprezentantilor legali, în conditiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetătenilor români în străinătate, cu modificările si completările ulterioare. Emigrarea poate avea diferite motive, unele politice, altele economice sau chiar personale (cazul căsătoriei);

b) returnarea - procesul de întoarcere a migrantilor în tara de origine, situatie care este valabilă în cazul copiilor însotiti. Returnarea poate fi benevolă, când persoanele se întorc din proprie initiativă, sau fortată, când migrantul este obligat de autoritătile tării de destinatie să se întoarcă;

c) repatrierea - procesul de reîntoarcere a copiilor neînsotiti în România; definitia copiilor neînsotiti si procedurile de repatriere sunt prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsotiti si asigurarea măsurilor de protectie specială în favoarea acestora.

Copiii români aflati pe teritoriul altor state, însotiti sau neînsotiti, pot fi victime ale oricăror forme de violentă, implicând sau nu fenomenul traficului de copii. Statul român poate primi informatii cu privire la măsurile de protectie luate de către autoritătile străine pentru acesti copii victime si/sau solicitări de întoarcere a acestor copii în tară, care se realizează, asa cum s-a mentionat anterior, prin repatrierea copiilor neînsotiti sau returnarea copiilor însotiti de familie/reprezentant sau însotitor legal.

1.1.1. Cauzele si consecintele exploatării copiilor prin muncă, exploatării sexuale si/sau ale traficului de copii:

Nu există o cauză specifică, ci o combinatie de riscuri si un moment declansator care conduc la exploatarea copilului prin muncă.

 

Tabelul nr. 1 - Factorii de risc si factorii de protectie pentru copiii victime ale exploatării prin muncă, exploatării sexuale si/sau ale traficului de copii

 

 

Factori de risc

Factori de protectie

Copil

Abandon scolar

Performante scolare bune

 

Frecventă scolară scăzută

Frecventă scolară bună

 

Repetent

 

 

Nescolarizat

 

 

Fuga de acasă

Atasament securizant

 

Consum de droguri/alcool

Abilităti privind siguranta personală

 

Subestimarea riscurilor

Abilităti de a face fată presiunii grupului

 

Dizabilităti/boli cronice

Stare bună a sănătătii

 

Grup de prieteni cu preocupări antisociale

Abilităti de recunoastere si evaluare a situatiilor de risc

 

Tulburări de comportament

Abilităti emotionale

 

Implicare în activităti ilicite

Abilităti de rezolvare de probleme si luare de decizii

 

Victimizare actuală/anterioară

Lipsa istoricului de abuz asupra copilului

 

Locuieste pe stradă

Abilităti sociale

 

Provine din servicii rezidentiale

Abilităti de rezilientă

 

Imagine de sine scăzută

Stimă de sine ridicată

Familie

Nivel de educatie scăzut

Existenta si implicarea familiei lărgite

 

Venituri mici

Familie armonioasă afectiv

 

Număr mare de membri

Interactiuni diverse si pozitive cu copilul

 

Lipsa locuintei

Retea de suport (vecini, prieteni)

 

Familie monoparentală

Atitudine pozitivă fată de educatie

 

Familie dezorganizată

 

 

Părintii plecati la muncă în străinătate

 

 

Consum de alcool/droguri

 

 

Violentă

 

 

Dizabilităti/boli cronice

 

 

Abilităti parentale scăzute

 

 

Marginalizare socială

 

 

Prostitutie/Pornografie

 

 

Implicare în activităti ilicite

 

 

Crize familiale (deces/somaj)

 

Comunitate

Sărăcie/Dezvoltare economică slabă

Grad mare de informare si sensibilizare

 

Locuri de muncă putine

Retea de suport social

 

Lipsa serviciilor sociale

Servicii sociale

 

Traditii legate de migratie

Programe de prevenire a abandonului scolar

 

Prejudecăti legate de roluri de gen si etnie

Responsabilitate socială corporativă

 

Lipsa de oportunităti educationale

Programe de prevenire a violentei asupra copilului

 

Atitudine pozitivă fată de implicarea copiilor în muncă în detrimentul educatiei

Programe de prevenire a consumului de droguri/alcool

 

În ceea ce priveste exploatarea copiilor prin muncă, acestia sunt expusi unui risc mai mare decât adultii atunci când sunt pusi să lucreze în situatii asemănătoare datorită următoarelor aspecte:

a) aspecte generale:

1. tesuturile si organele se maturizează într-un ritm diferit si, prin urmare, nu se poate stabili o vârstă vulnerabilă; aceasta depinde de pericolul si gradul de risc;

2. copiii respiră mai mult aer, beau mai multă apă, mănâncă mai mult si utilizează mai multă energie per kg de greutate corporală decât adultii. Aceste rate mai ridicate de consum duc, de exemplu, la o expunere mai mare la boli (patogeni) si substante toxice/poluante;

3. dimensiunile fizice reduse si impunerea unor sarcini care depăsesc puterea fizică a copiilor pot reprezenta riscuri aditionale;

b) aspecte dermatologice:

1. suprafata pielii unui copil este de 2,5 ori mai mare decât a adultilor (pe unitate de greutate corporală), ceea ce poate duce la o absorbtie mult mai mare a substantelor toxice. Structura pielii se dezvoltă complet numai după pubertate.

2. copiii au pielea mai subtire, astfel că substantele toxice se absorb mult mai usor;

c) aspecte respiratorii:

- copiii au o respiratie mai profundă si mai frecventă, astfel că pot inhala mai multe substante nocive;

d) aspecte cerebrale:

1. maturizarea creierului poate fi împiedicată de expunerea la substante toxice;

2. metalele sunt retinute mai usor în creierul copiilor, iar absorbtia este mai mare (de exemplu, plumb si metil mercur);

e) aspecte legate de sistemele gastrointestinal, endocrin, reproductiv si de functia renală:

1. sistemele gastrointestinal, endocrin, reproductiv si functia renală sunt imature la nastere si se maturizează în timpul copilăriei si adolescentei. Astfel, eliminarea agentilor periculosi este mai putin eficientă. Totodată, expunerea la substante nocive la locul de muncă poate împiedica procesul de maturizare;

2. sistemul endocrin si hormonii joacă un rol esential în dezvoltare si crestere. Sistemul endocrin poate fi extrem de vulnerabil la dezechilibrele provocate de substantele chimice în copilărie si adolescentă;

f) sistemul enzimatic este imatur la copii, ceea ce duce la o detoxifiere deficitară a substantelor periculoase;

g) necesarul energetic - copiii necesită un consum mai mare de energie datorat procesului de crestere, ceea ce poate duce la o sensibilitate crescută la toxine;

h) necesarul de lichide - copiii se deshidratează mai repede deoarece pierd mai multă apă pe kg de greutate corporală prin: plămâni (o rată de trecere a aerului mai mare), piele (o suprafată mai mare) si rinichi (incapacitatea de concentrare a urinei);

i) nevoia de somn - copiii între 10 si 18 ani au nevoie de aproximativ 9,5 ore de somn pe noapte pentru o dezvoltare corespunzătoare;

j) temperatură - copiii sunt mai sensibili la cald si frig deoarece glandele sudoripare si sistemul de reglare a temperaturii nu sunt dezvoltate complet;

k) extenuarea fizică/miscările repetitive - extenuarea fizică, combinată adesea cu miscările repetitive, poate provoca presiuni asupra sistemului osos si a articulatiilor, ceea ce poate duce la deformări, lezări ale coloanei vertebrale si alte dizabilităti pe toată durata vietii;

l) dezvoltarea cognitivă si comportamentală - capacitatea copiilor de a recunoaste si de a aprecia riscurile potentiale de sănătate si sigurantă la locul de muncă si de a lua decizii în ceea ce îi priveste este redusă;

m) copiii sunt vulnerabili datorită următorilor factori:

1. lipsa experientei - copiii nu pot lua decizii avizate;

2. dorinta de a avea o performantă bună - copiii doresc să facă mai mult fără să îsi dea seama de riscuri;

3. Învătarea unor comportamente gresite de sănătate si sigurantă de la adulti;

4. lipsa unei instruiri în materie de sănătate si sigurantă;

5. expunerea la risc din cauza unei supravegheri necorespunzătoare, uneori foarte dure;

6. incapacitatea acestora de a se organiza si de a-si apăra drepturile.


 

Tabelul nr. 2 - Consecintele exploatării copiilor prin muncă, ale exploatării sexuale si/sau ale traficului de copii

 

Cele mai grave forme ale muncii copilului

Consecinte fizice

Consecinte educationale

Consecinte psihosociale si comportamentale

Munci intolerabile

 

 

a) toate formele de sclavie si practicile similare, inclusiv traficul de copii

parametri fizici scăzuti

- inadaptare scolară

- abandon scolar

- analfabetism

- fuga de acasă, vagabondaj

(subdezvoltare fizică, malnutritie)

- imagine de sine scăzută, atitudine servilă si umilă

- surmenaj (oboseală) fizic si psihic

- anxietate crescută, fobii

- semne ale abuzului fizic (entorse, luxatii, fracturi, arsuri, contuzii, echimoze etc.)

- comportament autodistructiv

- izolare, marginalizare socială

- simptome nevrotice (enurezis, insomnii, cosmaruri)

- alte boli somatice

- vulnerabilitate fată de abuz (fizic, emotional, sexual) si neglijare

b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituării, producerii de material pornografic

- boli infectioase (TBC, hepatite, boli de piele)

- inadaptare scolară

- consum de alcool, droguri

 

- abandon scolar

- frica de a rămâne cu persoane necunoscute

- infectii cu transmitere sexuală,

- analfabetism

- simptome nevrotice (imitarea actelor sexuale prin somn, sugerea degetelor, somnambulism, insomnii, cosmaruri)

HIV/SIDA)

 

- tendinte suicidare

- comportament isteric

- sensibilitate sporită la atingeri si contacte fizice

- comportament seducător si alte tulburări ale sexualitătii

- atitudine negativă fată de propria sexualitate

- anxietate

- lipsa respectului de sine

c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităti ilicite

- surmenaj fizic si psihic

- inadaptare scolară

- consum de alcool, droguri

- semne ale abuzului fizic (entorse, luxatii, fracturi, arsuri, contuzii, echimoze)

- abandon scolar

- vocabular specific activitătii ilicite desfăsurate

- analfabetism

- deprinderea de a minti

 

- adaptabilitate înaltă

- comportament evitant

- delincventă

- vulnerabilitate fată de abuz (fizic, emotional, sexual) si neglijare

- agresivitate

Munci periculoase

 

 

d) muncile care, prin natura lor sau prin conditiile în care se exercită, sunt susceptibile să dăuneze sănătătii, securitătii si moralitătii copilului

parametri fizici scăzuti(subdezvoltare fizică, malnutritie)

- inadaptare scolară

- fuga de acasă, vagabondaj

- abandon scolar

- pasivitate, umilintă, supunere si vulnerabilitate

- boli somatice

- analfabetism

- duritate, agresivitate (comportamente deviante, inadaptive)

- surmenaj fizic si psihic

- semne ale abuzului fizic (entorse, luxatii, fracturi, arsuri, contuzii, echimoze etc.)

- vulnerabilitate fată de abuz (fizic, emotional, sexual) si neglijare

- depresie, anxietate

- autoapreciere scăzută

- vătămări fizice, invaliditate

- boli infectioase (TBC, hepatite, boli de piele, infectii cu transmitere sexuală, HIV/SIDA)

 

 

Pe termen scurt, munca copilului contribuie la cresterea neînsemnată a veniturilor familiei, uneori atât cât este necesar pentru supravietuirea acesteia, dar pe termen lung, din cauza mentinerii unui nivel educational foarte scăzut, munca copilului perpetuează sărăcia, atât a familiei, cât si a comunitătii.

1.2. Cadrul legal si institutional în domeniul prevenirii si combaterii exploatării copilului prin muncă, a traficului de copii si a violentei asupra copiilor români migranti

A. Exploatarea copiilor prin muncă

Principalele documente internationale si interne utilizate în interventia si monitorizarea cazurilor de copii exploatati si la risc de exploatare prin muncă sunt următoarele:

a) Conventia nr. 138/1973;

b) Conventia OIM nr. 182/1999;

c) Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii;

d) Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare;

e) Hotărârea Guvernului nr. 617/2004 privind înfiintarea si organizarea Comitetului national director pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă, cu modificările si completările ulterioare;

f) Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii.

Conventia nr. 138/1973 recomandă ca vârsta minimă de încadrare în functie sau folosire la muncă să nu fie inferioară vârstei la care încetează scolarizarea obligatorie. În România, durata învătământului obligatoriu este de 10 clase, conform prevederilor legislatiei în vigoare (Legea educatiei nationale nr. 1/2011).

Codul muncii stipulează vârsta minimă de încadrare (16 ani) si posibilitatea angajării copiilor înainte de această vârstă (15 ani), cu acordul scris al părintilor sau al reprezentantilor legali, pentru activităti potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile si cunostintele lor, dacă astfel nu le sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea si pregătirea profesională. Tot art. 13 alin. (5) precizează că încadrarea în munci periculoase se face după vârsta de 18 ani. Art. 2801 stipulează că încadrarea în muncă a minorilor, cu nerespectarea conditiilor legale de vârstă, sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităti cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Conform art. 102-112 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, autoritătile administratiei publice locale au obligatia de a garanta si promova respectarea drepturilor copilului, prin asigurarea activitătilor si serviciilor de prevenire a riscurilor pentru copii (la nivel local), precum si prin asigurarea protectiei speciale a copiilor lipsiti, temporar sau definitiv, de îngrijirea părintilor (la nivel judetean).

B. Traficul de copii

Principalele documente internationale si interne utilizate în interventia si monitorizarea cazurilor de copii victime ale traficului sunt următoarele:

a) Conventia Natiunilor Unite împotriva criminalitătii transnationale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite împotriva criminalitătii transnationale organizate, si Protocolul împotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestră, a aerului si pe mare, aditional la Conventia Natiunilor Unite împotriva criminalitătii transnationale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, ratificate prin Legea nr. 565/2002;

b) Conventia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinte umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare si semnată de România la Varsovia la 16 mai 2005, ratificate prin Legea nr. 300/2006;

c) Conventia OIM nr. 182/1999;

d) Legea nr. 678/2001, cu modificările si completările ulterioare;

e) Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare;

f) Hotărârea Guvernului nr. 1.443/2004;

g) Hotărârea Guvernului nr. 1.238/2007 privind aprobarea Standardelor nationale specifice pentru serviciile specializate de asistentă si protectie a victimelor traficului de persoane;

h) Ordinul ministrului internelor si reformei administrative, al ministrului muncii, familiei si egalitătii de sanse, al ministrului

educatiei, cercetării si tineretului, al ministrului sănătătii publice, al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului justitiei nr. 335/2.881/1.990/1.072/2007/266/A6.880/409/C/2.353/C/2008.

C. Copiii români migranti victime ale violentei

Principalele documente internationale si interne utilizate în interventia si monitorizarea cazurilor de copii români migranti victime ale altor forme de violentă decât traficul de copii sunt următoarele:

a) Hotărârea Guvernului nr. 1.443/2004;

b) Legea nr. 294/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România si Spania privind cooperarea în domeniul protectiei minorilor români neînsotiti în Spania, repatrierea lor si lupta împotriva exploatării minorilor, semnat la Madrid la 15 decembrie 2005;

c) Hotărârea Guvernului nr. 1.237/2007 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în vederea protectiei minorilor români neînsotiti pe teritoriul Republicii Franceze si a întoarcerii acestora în tara de origine, precum si în vederea luptei împotriva retelelor de exploatare a minorilor, semnat la Bucuresti la 1 februarie 2007;

d) Hotărârea Guvernului nr. 859/2008 privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Italiene privind cooperarea în domeniul protectiei minorilor români neînsotiti sau în dificultate aflati pe teritoriul Republicii Italiene, semnat la Roma la 9 iunie 2008.

Alte documente legislative cu incidentă în materia exploatării copiilor prin muncă si traficul de copii se regăsesc în lista cu actele normative.

1.2.1. Institutii si structuri cu responsabilităti în prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă si a traficului de copii

În acord cu prevederile art. 2 din Legea nr. 203/2000 pentru ratificarea Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999, autoritătile responsabile cu implementarea acestei legi sunt prezentate în tabelul de mai jos.

 

Tabelul nr. 3 - Institutii responsabile pentru implementarea Conventiei OIM nr.182/1999

 

La nivel central

La nivel local

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS)

 

Inspectia muncii

Inspectoratele teritoriale de muncă de la nivelul judetelor si al municipiului Bucuresti

Directia generală protectia copilului (MMFPS-DGPC)

Sistem descentralizat:

 

- DGASPC de la nivelul judetelor si ale sectoarelor municipiului

 

Bucuresti

 

- serviciile publice de asistentă socială/persoanele cu atributii

 

de asistentă socială

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI)

- Directia Generală de Politie a Municipiului Bucuresti si sectiile de politie de sector, inspectoratele judetene de politie

Agentia Natională Anti-Drog (MAI- ANA)

- centrele judetene antidrog

Agentia Natională împotriva Traficului de Persoane (MAI-ANITP)

- centrele regionale antitrafic


La nivel central

La nivel local

Ministerul Educatiei, Cercetării, Tineretului si Sportului (MECTS)

- Inspectoratele scolare judetene, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti

Ministerul Sănătătii

- directiile judetene de sănătate publică si Directia de Sănătate Publică a Municipiului Bucuresti

 

În mod specific, în domeniul prevenirii si combaterii traficului de copii, precum si în domeniul protectiei si asistentei copiilor victime ale traficului, există o serie de responsabilităti particulare din partea următoarelor institutii si structuri:

a) MAI, prin intermediul ANITP, are rolul de a coordona, evalua si monitoriza la nivel national modul în care institutiile statului implementează politicile în domeniul traficului de persoane, precum si în domeniul protectiei si monitorizării asistentei acordate victimelor acestuia, iar prin intermediul structurilor de combatere a crimei organizate asigură combaterea traficului de persoane. Precizăm că termenul “combatere” are conotatii distincte în functie de activitătile specifice din cadrul MAI si, respectiv, ale celor de interventie din domeniul protectiei copilului, care se referă la acordarea de sprijin si servicii specializate pentru copil si familie, precum si la luarea măsurilor de protectie specială;

b) MMFPS-DGPC asigură monitorizarea respectării drepturilor copilului, precum si coordonarea si controlul activitătii de protectie si promovare a drepturilor copilului la nivel national;

c) Ministerul Afacerilor Externe asigură comunicarea în materie între autoritătile române si străine;

d) subgrupul pentru coordonarea si evaluarea activitătii de prevenire si de combatere a traficului de copii a fost înfiintat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.295/2004 privind aprobarea Planului national de actiune pentru prevenirea si combaterea traficului de copii, prevăzut de Regulamentul de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 299/2003. Coordonarea subgrupului a fost asigurată de către Autoritatea Natională pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), iar în anul 2009 a fost initiat procesul de preluare a atributiilor acestuia în cadrul Comitetului national director pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă;

e) secretariatul tehnic al Subgrupului pentru coordonarea si evaluarea activitătii de prevenire si de combatere a traficului de copii a fost înfiintat prin Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copiilor nr. 295/2005, cu modificările ulterioare. Atributiile secretariatului tehnic au fost preluate în anul 2010 de subcomitetul pentru traficul de copii înfiintat de Comitetul national director pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă.

A. La nivel central

Comitetul national director pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă (CND)

CND este organismul de coordonare si monitorizare a programelor desfăsurate în România pentru prevenirea si eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului (Hotărârea Guvernului nr. 617/2004, cu modificările si completările ulterioare). CND se află în coordonarea ministrului muncii, familiei si protectiei sociale, având o structură tripartită (guvern, sindicate si patronate), cu următoarele responsabilităti:

a) de a stabili prioritătile de politică si programele, inclusiv zonele, sectoarele unde trebuie dezvoltate programe de actiune;

b) de a obtine sprijin guvernamental si resurse pentru aceste programe de actiune.

Începând din anul 2008, CND detine atributii suplimentare:

1. identifică si propune solutii pentru atragerea de resurse financiare suplimentare pentru functionarea sa, respectiv pentru organizarea sedintelor, pentru functionarea subcomitetelor de lucru si pentru functionarea secretariatului tehnic;

2. propune institutiilor reprezentate initierea si implementarea unor programe de interes national pentru prevenirea si eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor.

Pentru dezvoltarea capacitătii institutionale în acest domeniu, Hotărârea Guvernului nr. 617/2004, cu modificările si completările ulterioare, decide înfiintarea, în cadrul fiecărei institutii membre a CND, a câte unei unităti specializate în munca copilului sau, după caz, desemnarea a cel putin două persoane (incluzând persoanele nominalizate ca membri) care vor avea în cadrul atributiilor de serviciu responsabilităti curente privind problematica exploatării copilului prin muncă.

Odată cu încheierea Programului international pentru eliminarea muncii copilului (ILO-IPEC) în anul 2009, CND a preluat responsabilitătile acestuia în ceea ce priveste elaborarea si monitorizarea programelor de actiune, acordarea de consultantă agentiilor de implementare, colaborarea cu Biroul international al muncii în vederea elaborării si diseminării de statistici, cercetări si alte informatii detaliate asupra naturii si dimensiunii fenomenului exploatării copiilor prin muncă.

Totodată, în anul 2009, CND a luat decizia extinderii atributiilor sale pentru toate formele de violentă asupra copilului si, ulterior, pentru violenta în familie.

Unitatea specializată în munca copilului (USMC):

USMC s-a înfiintat în anul 2000 în cadrul ANPDC, odată cu debutul ILO-IPEC în România, si a fost recunoscută oficial prin Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copiilor nr. 294/2005, cu modificările si completările ulterioare. USMC are în componentă 7 membri. USMC a fost creată cu scopul de a deveni un organ executiv al CND, în baza prevederilor Planului national de actiune pentru eliminarea exploatării prin muncă a copiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.769/2004. Principalele responsabilităti ale USMC sunt următoarele:

1. mentinerea legăturii permanente cu echipele intersectoriale locale (EIL) si stabilirea unei modalităti unitare de raportare si monitorizare;

2. formarea membrilor EIL si a altor profesionisti care intervin în domeniu;

3. monitorizarea copiilor exploatati si la risc de exploatare prin muncă la nivel national, analiza datelor si elaborarea de proiecte si strategii, precum si a raportului anual al CND;

4. asigurarea secretariatului CND;

5. acordarea de consultantă pentru agentiile de implementare (organizatiile neguvernamentale si celelalte institutii care implementează programe de actiune în domeniu);

6. acordarea de sprijin pentru elaborarea de acte normative în domeniu;

7. identificarea si diseminarea de bune practici;

8. elaborarea de proiecte pentru întărirea USMC ca organ executiv al CND;

9. monitorizarea strategiei de preluare a responsabilitătilor ILO-IPEC de către CND.

În prezent USMC functionează în cadrul MMFPS-DGPC.


B. La nivel judetean/de sector

Directiile generale de asistentă socială si protectia copilului (DGASPC):

DGASPC, ca institutii publice cu personalitate juridică, în subordinea consiliului judetean, sunt parteneri-cheie pentru consiliile locale în satisfacerea nevoilor copiilor si familiilor. DGASPC asigură la nivelul judetean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti aplicarea politicilor si strategiilor de asistentă socială în domeniul protectiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum si a oricăror persoane aflate în nevoie. DGASPC au în subordine ansamblul serviciilor rezidentiale si de tip familial destinate copiilor pentru care au fost stabilite, în conditiile legii, măsuri de protectie specială în afara propriei familii: pentru copiii separati temporar de familie, cu acordul/la solicitarea părintilor, măsura este decisă de către Comisia pentru protectia copilului, iar pentru copiii aflati în pericol în familie, pentru care nu există acordul părintilor si pentru copiii lipsiti de părinti sau ai căror părinti au fost decăzuti din drepturile părintesti măsura este decisă de către instanta judecătorească, la solicitarea DGASPC.

De asemenea, DGASPC au responsabilităti în cazurile de abuz, neglijare sau exploatare, inclusiv exploatare prin muncă, trafic de copii, repatrierea si reintegrarea socială a copiilor neînsotiti, respectiv returnarea familiilor cu copii si acordarea de servicii de sprijin în functie de nevoi. Aceste responsabilităti sunt complementare cu cele ale consiliilor locale (vezi mai jos). Din acest motiv este esential ca DGASPC si consiliile locale să aibă o strânsă colaborare.

Principalele servicii oferite de DGASPC în cazurile de exploatare a copiilor prin muncă, trafic de copii si în cazul copiilor repatriati:

a) serviciile telefonul copilului pentru semnalarea tuturor situatiilor de violentă asupra copilului si, după caz, pentru semnalarea situatiilor de violentă în familie, în cadrul cărora functionează câte o echipă mobilă de interventie pentru situatiile de urgentă;

b) centrele de primire în regim de urgentă pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat - care îsi extind activitatea pentru toate formele de violentă asupra copilului;

c) centrele de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat - care îsi extind activitatea pentru toate formele de violentă asupra copilului;

d) centrele de tranzit pentru protectia si asistenta copiilor repatriati si/sau victime ale traficului.

Echipele intersectoriale locale (EIL):

EIL este o echipă multidisciplinară si interinstitutională constituită la nivelul fiecărui judet, respectiv la nivel de sector al municipiului Bucuresti, cu misiunea de a identifica/ referi/monitoriza cazurile de muncă a copilului în aria teritorială de competentă, conform legislatiei în vigoare. EIL include reprezentanti ai institutiilor si organizatiilor relevante angajate în combaterea exploatării copiilor prin muncă, componenta minimă fiind:

1. DGASP - coordonator al EIL, conform Hotărârii Guvernului nr. 867/2009;

2. inspectoratul teritorial de muncă;

3. inspectoratul judetean de politie/Directia Generală de Politie a Municipiului Bucuresti si unităti de politie ale sectoarelor;

4. inspectoratul scolar judetean/Inspectoratul Scolar General al Municipiului Bucuresti;

5. directia judeteană de sănătate publică/Directia de Sănătate Publică a Municipiului Bucuresti;

6. organizatii neguvernamentale.

Se recomandă totodată implicarea reprezentantilor primăriilor, sindicatelor, patronatelor si ai bisericii.

Componenta EIL este stabilită prin hotărâre a consiliului judetean/local în cazul sectoarelor municipiului Bucuresti.

EIL este coordonată de reprezentantul DGASPC, dar fiecare reprezentant al institutiilor sau organizatiilor membre are un rol-cheie în combaterea exploatării copiilor prin muncă, fiind un coordonator al actiunilor din sfera sa de competentă, responsabil atât cu diseminarea informatiei specifice către personalul propriu si al institutiilor de profil/ din subordine, cât si cu centralizarea datelor despre cazurile identificate.

EIL are următoarele responsabilităti: (i) La nivel de echipă

1. elaborează planurile locale de actiune, care ar trebui să cuprindă cel putin următoarele aspecte:

a) actiuni de diseminare a informatiei despre rolul si responsabilitătile EIL, despre mecanismul de monitorizare a copiilor exploatati si la risc de exploatare prin muncă în vederea sensibilizării publicului pentru a participa activ la identificarea cazurilor, precum si a autoritătilor locale pentru a sprijini proiectele din domeniu;

b) actiuni de prevenire în scoli si comunităti, centrate pe consecintele muncii premature asupra dezvoltării copilului, a familiei sale si a comunitătii;

c) modalităti de identificare a copiilor exploatati prin muncă, conform procedurilor stabilite în baza prezentei metodologii;

2. elaborează rapoartele periodice si anuale cu privire la situatia copiilor exploatati si la risc de exploatare prin muncă, incluzând propuneri pentru a fi supuse atentiei USMC, după aprobarea lor de DGASPC:

a) elaborarea de programe de prevenire si combatere a exploatării prin muncă a copilului;

b) îmbunătătirea legislatiei;

c) identificarea de bune practici;

3. sprijină activitătile profesionistilor care intervin direct pe cazuri atât de exploatare, cât si la risc de exploatare si asigură pregătirea acestora, în functie de resursele disponibile;

4. organizează vizite de monitorizare în locurile suspectate pentru exploatarea prin muncă a copiilor.

(ii) Prin intermediul membrilor echipei, în mod individual:

1. identifică situatiile de copii exploatati prin muncă si le raportează la DGASPC, inclusiv situatiile de urgentă care se semnalează la Serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC;

2. identifică solutii individualizate pentru fiecare copil exploatat prin muncă, în conformitate cu mandatul institutiei în care lucrează, si furnizează informatii pentru completarea fisei de monitorizare (de către managerul de caz nominalizat de DGASPC).

Responsabilitătile EIL sunt trecute în fisa de post a fiecărui membru.

Pentru realizarea celor mentionate anterior, se organizează lunar reuniuni de lucru, conform procedurilor interne ale fiecărei echipe aprobate de fiecare institutie în parte.

EIL nu reprezintă o echipă de interventie directă pentru copiii victime ale exploatării prin muncă. Membrii EIL trebuie să actioneze ca persoane resursă pe plan judetean/local pentru profesionistii care intervin direct sau pentru cei care doresc să implementeze proiecte/actiuni de prevenire. Totodată, EIL supraveghează activitatea globală de monitorizare a cazurilor de exploatare a copiilor prin muncă, iar DGASPC răspunde de centralizarea datelor de monitorizare.

Atributiile EIL se pot extinde pentru toate formele de violentă asupra copilului si violenta în familie pentru evitarea dublării eforturilor si paralelismelor în acest domeniu, (iii) La nivel local/ de comunitate

Serviciile publice de asistentă socială (SPAS):

La nivelul comunelor, oraselor si municipiilor functionează SPAS, în subordinea consiliului local, iar la nivelul comunelor este prevăzută, în structura aparatului propriu al consiliilor locale comunale, angajarea persoanelor cu atributii de asistentă socială. Acestea au responsabilitatea de a dezvolta servicii de suport pentru copil si familie, prin care se asigură mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitătilor copilului si ale familiei sale în vederea depăsirii situatiilor de criză. Atributiile SPAS, respectiv ale persoanelor cu atributii de asistentă socială sunt prevăzute la art. 106 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, printre care se enumera:

1. monitorizarea modului de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea si sintetizarea datelor si informatiilor relevante, atributie relevantă pentru monitorizarea dreptului copilului de a fi protejat împotriva exploatării prin muncă, exploatării sexuale si traficului de copii (art. 32-35 din Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare);

2. identificarea si evaluarea situatiilor care impun acordarea de servicii si/sau prestatii pentru prevenirea separării copilului de familia sa, precum si realizarea activitătii de prevenire a separării copilului de familia sa, atributie relevantă pentru identificarea copiilor la risc de exploatare prin muncă, evaluarea acestor situatii si realizarea planului de servicii pentru acesti copii, familie si persoane importante pentru copil (Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii si a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protectie);

3. colaborarea cu DGASPC în domeniul protectiei copilului si transmiterea datelor si informatiilor solicitate din acest domeniu, atributie relevantă pentru monitorizarea copiilor la risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si trafic de copii.

În vederea aplicării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867/2009, SPAS si persoanele cu atributii în asistentă socială au responsabilitatea de a identifica situatiile de munci intolerabile si munci periculoase efectuate de copii de pe raza administrativ-teritorială si de a le semnala la DGASPC.

Structurile comunitare consultative

Având în vedere obligatia autoritătilor administratiei publice locale de a garanta si promova respectarea drepturilor copilului din respectivele unităti administrativ-teritoriale, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, prevede obligatia de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunitătii si de a solutiona ia nivel local problemele sociale care privesc copiii. În acest scop este prevăzută înfiintarea de structuri comunitare consultative (SCC) (art. 103 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare).

Membrii SCC sunt cetăteni ai comunitătii - lideri formali si informali - care doresc să se implice ca voluntari în procesul de interventie în vederea rezolvării problemelor comunitătii: consilierii locali, preotul (indiferent de religie) si/sau profesorul de religie, politistul de proximitate, medicul de familie si/sau medicul pediatru, consilierul scolar, directorul de scoală si/sau dirigintii, presedintele unei asociatii de locatari, reprezentantul oricărei alte asociatii din comunitate (religioase, de tineret, a femeilor, a minoritătilor etc), fostii beneficiari ai serviciilor sociale, reprezentantul mass-media local, operatorii economici/ oamenii de afaceri, liderii grupurilor etnice comunitare.

SCC recomandă SPAS din localitate luarea unor măsuri pentru solutionarea anumitor cazuri prin acordarea unor servicii, precum si prin actiuni de prevenire a exploatării copiilor prin muncă, exploatării sexuale si traficului de copii, cum ar fi:

1. informarea membrilor comunitătii cu privire la această problematică (în cadrul “scolii părintilor” sau a grupurilor/familiilor de sprijin);

2. identificarea si propunerea de solutii concrete pentru copiii aflati la risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si trafic de copii (centre de zi, centre de consiliere si sprijin);

3. facilitarea accesului familiilor vulnerabile la serviciile de sprijin existente;

4. semnalarea la DGASPC a cazurilor de copii victime.

I.2.2. Categoriile profesionale cu responsabilităti în domeniul prevenirii si combaterii exploatării prin muncă a copilului, a exploatării sexuale a copiilor si a traficului de copii

Orice profesionist care lucrează în sistemul de protectie a copilului - în servicii publice sau private - trebuie să cunoască problematica exploatării copilului prin muncă, a exploatării sexuale a copiilor si a traficului de copii si să intervină activ în prevenirea si combaterea acestora, cu scopul eliminării progresive a celor mai grave forme de muncă a copilului si reintegrării sociale a copiilor victime. Pe lângă asistentii sociali, educatorii, psihologii, asistentii maternali din serviciile specializate, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, mentionează expres grupurile profesionale care au responsabilitatea de a identifica si sesiza autoritătile competente despre situatiile de risc si de dificultate în care se pot afla copiii si familiile lor - inclusiv în situatiile de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si trafic de copii: cadrele didactice, personalul medical, politistii, juristii, preotii, precum si angajatii altor institutii care vin în contact cu copilul. Astfel, informatiile transmise de membrii EIL către colegii din propriul domeniu profesional vin în sprijinul exercitării responsabilitătilor ce le revin si creează premisele de a nu rămâne indiferenti si la situatiile de risc sau exploatare/trafic întâlnite în activitătile cotidiene.

I.3. Mecanismul de monitorizare a copiilor exploatati si la risc de exploatare prin muncă (MM) si Mecanismul de monitorizare a copiilor victime ale traficului si a copiilor români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state (MTM) - generalităti

A. Mecanismul de monitorizare a copiilor exploatati si la risc de exploatare prin muncă (MM) în acord cu modelul promovat de ILO-IPEC, MM implică, la modul general, parcurgerea următoarelor etape:

1. observarea directă si periodică a zonelor cu risc mare pentru exploatarea copiilor prin muncă.

În această etapă intervin profesionistii din cadrul institutiilor membre EIL, în echipă (de regulă asistentul social împreună cu politistul si inspectorul de muncă), prin efectuarea unor vizite de monitorizare a zonelor cu risc;

2. identificarea copiilor exploatati prin muncă, respectiv a copiilor la risc de exploatare si determinarea riscurilor la care sunt expusi.

În această etapă intervin profesionistii care interactionează cu copiii prin natura profesiei lor si care pot identifica aceste situatii. Determinarea riscurilor se realizează cu ajutorul matricei riscurilor în cazul copiilor aflati la risc de exploatare. Determinarea riscurilor la locul de muncă din sectorul formal se realizează de către inspectorii de muncă, iar în cazul sectorului informai, de către asistentii sociali de la DGASPC cu sprijinul inspectorilor de muncă;

3. retragerea copiilor din situatia de exploatare prin muncă sau, pentru copiii peste 15 ani si în cazul celor la risc de exploatare, diminuarea sau înlăturarea riscurilor.

În această etapă are loc interventia interinstitutională prin intermediul echipelor multidisciplinare coordonate de managerul de caz desemnat de către DGASPC. În cazul copilului la risc de exploatare, interventia este coordonată de către responsabilul de caz prevenire din cadrul SPAS sau DGASPC de sector;

4. monitorizarea cazurilor astfel încât să se asigure faptul că familia si copiii beneficiază de alternative satisfăcătoare.


În această etapă, managerul de caz/responsabilul de caz prevenire urmăreste furnizarea de prestatii si servicii pentru copil, familie si persoane importante pentru copil, care au fost stabilite într-un plan de către echipa multidisciplinară si de comun acord cu familia si copilul;

5. identificarea tendintelor problematicii exploatării copiilor prin muncă în sectoare/arii specifice si formularea strategiilor locale si nationale.

În această etapă intervine EIL, la nivel judetean, si USMC, la nivel national. De aceea, comunicarea, procedurile de raportare (fluxul informatiei), informarea si formarea continuă a EIL sunt esentiale în această etapă.

După cum se poate observa din etapele mentionate mai sus, MM include componenta de interventie interdisciplinară pentru copiii exploatati si la risc de exploatare prin muncă, atât la nivel local (management de caz, strategii locale), cât si la nivel national (acte normative, strategii nationale).

Aplicarea MM contribuie la:

a) realizarea unui schimb regulat de informatii între MMFPS si DGASPC cu privire la evaluarea tipurilor de muncă, a tendintelor, eficienta măsurilor luate pe plan national etc;

b) elaborarea rapoartelor periodice privind angajamentele internationale (implementarea conventiilor nr.138 si OIM 182) si a rapoartelor anuale ale CND;

c) mărirea capacitătii de a întelege si de a elimina cele mai grave forme de muncă a copilului, de a evita riscurile si de a îmbunătăti conditiile de muncă, precum si bunăstarea copiilor si a familiilor acestora;

d) stabilirea unei platforme de actiune pentru un mare număr de parteneri;

e) prevenirea implicării premature în muncă a copiilor si promovarea aplicării/ respectării legislatiei existente.

MM reprezintă un instrument util pentru dezvoltarea strategiilor nationale în domeniu, precum si un instrument operational pentru eliminarea celor mai grave forme de muncă a copilului.

ILO-IPEC propune următoarele pârghii de actiune ale MM:

1. observarea, prin procedurile de monitorizare care includ un set comun de instrumente si desemnarea unor echipe de monitorizare;

2. prevenirea, prin sensibilizarea angajatorilor privind drepturile copiilor si legislatia muncii, advocacy, informarea părintilor si a tinerilor angajati privind riscurile muncii;

3. raportarea către parteneri si institutiile guvernamentale din domeniu;

4. referirea către serviciile corespunzătoare nevoilor copiilor (reteaua de servicii).

În acord cu modelul promovat de ILO-IPEC, MM în România include două etape:

a) managementul de caz pentru copiii exploatati prin muncă (vezi cap. II), respectiv copiii la risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si trafic (vezi cap. IV); si

b) managementul informatiei (vezi cap. V).

B. Mecanismul de monitorizare a copiilor victime ale traficului si a copiilor români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state (MTM)

MTM se sprijină în esentă pe dispozitiile Mecanismului national de identificare si referire a victimelor traficului de persoane, aprobat prin Ordinul ministrului internelor si reformei administrative, al ministrului muncii, familiei si egalitătii de sanse, al ministrului educatiei, cercetării si tineretului, al ministrului sănătătii publice, al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului justitiei nr. 335/2.881/1.990/1.072/2007/266/A6.880/ 409/C/2.353/C/2008 si ale Metodologiei de repatriere a copiilor români neînsotiti, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.443/2004, incluzând, de asemenea, două etape:

a) managementul de caz pentru copiii victime ale traficului si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state repatriati ca minori neînsotiti sau returnati împreună cu familiile lor (cap. III); si

b) managementul informatiei (vezi cap. V).

II. Managementul de caz pentru copiii exploatati prin muncă

Conform prevederilor Conventiei cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, copilul are dreptul de a fi protejat împotriva tuturor formelor de violentă, printre care este enumerată si exploatarea (art. 19), precum si specific împotriva exploatării economice (art. 32) si altor forme de violentă care apartin prin definitie exploatării prin muncă, conform Conventiei OIM nr. 182/1999, si anume: folosirea copiilor în scopul producerii si al traficului ilicit de droguri (art. 33), exploatarea sexuală în scop comercial (art. 34) si traficul de copii (art. 35). Studiul ONU privind violenta asupra copilului arată tendintele mondiale ale fenomenului exploatării copilului prin muncă si confirmă abordarea integrată a conceptului de violentă asupra copilului.

11.1. Identificarea si sesizarea/semnalarea

11.1.1. Unde se sesizează?

În România, situatiile de abuz asupra copilului, inclusiv cele de exploatare prin muncă trebuie semnalate obligatoriu la DGASPC [art. 85, alin. (3) si art. 91 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare] si organelor de urmărire penală, atunci când faptele săvârsite intră în sfera legii penale.

11.1.2. Cine sesizează?

Identificarea situatiilor de exploatare prin muncă se face:

1. pe baza semnalărilor efectuate de copil, alte persoane, profesionisti;

2. pe baza autosesizării DGASPC în urma unor vizite efectuate în locurile unde se suspectează existenta unor situatii de exploatare sau în zonele cunoscute cu risc crescut.

11.1.3. Cum se identifică?

La semnele evocatoare de violentă asupra copilului mentionate în metodologia-cadru se adaugă cele mentionate în tabelul nr. 1 din prezenta metodologie-cadru. În plus, există o serie de elemente specifice prin care se pot identifica muncile intolerabile si muncile periculoase pentru copii, un document important pentru identificare pe care profesionistii îl pot utiliza fiind fisa de semnalare, cu recomandările de completare pe verso.

A. Muncile intolerabile pentru copii

Muncile intolerabile reprezintă în fapt infractiuni prevăzute de Codul penal al României, republicat, cu modificările si completările ulterioare, Codul muncii si legi speciale. Pot fi considerate aspecte ale identificării, fără a se limita la acestea, următoarele situatii:

a) sclavia ca atare este o infractiune care, în mod obisnuit, nu se mai întâlneste în România, însă există forme “moderne” de sclavie care trebuie avute în vedere, mai ales în cazul traficului transfrontalier pentru muncă sau exploatare sexuală, si vor fi luate în considerare si încadrate la infractiunea cu cea mai mare sanctiune prevăzută de Codul penal; de aceea, sclavia nu este înscrisă în fisa de semnalare si nici pe celelalte documente de raportare, ci doar formele sale “moderne”;

b) servitutea pentru datorii si munca de servitor (de exemplu, copiii dati/vânduti ca servitori la persoane străine de regulă pentru munci domestice în contul unor datorii ale părintilor, copiii dati/vânduti la stână) este rezumată la “munca de servitor” în fisa de semnalare, iar aceste situatii apar de regulă în sistemul informai si identificarea lor revine asistentilor sociali;

c) munca fortată sau obligatorie poate fi identificată atât în sistemul formal de către inspectorii de muncă, cât si în cel informai de către asistentii sociali;

d) prostitutia si pornografia infantile sunt identificate în sistemul informai de către politie;

e) situatiile de cersetorie în care sunt implicati copiii (de regulă copiii străzii, dar si copiii care ajung să muncească în stradă si se întorc seara în familie) sunt identificate în sistemul informai de către asistentii sociali;

f) alte activităti ilicite în care sunt implicati copiii se referă la infractiuni mărunte, precum furtul, si sunt identificate în sistemul informai de către politie si sanctionate conform legii;

g) munca fără o formă contractuală reglementată de lege se referă la munca în sectorul formal după cum urmează: munca la negru a copiilor cu vârsta peste 15 ani (fără contract de muncă) sau a copiilor sub vârsta minimă de angajare (interzisă prin lege); această formă de exploatare prin muncă este identificată de către inspectorii de muncă; în cadrul acestei rubrici se vor avea în vedere si situatiile în care copilul prestează activităti artistice, sportive, de modelling si publicitate, fără respectarea legislatiei aferente, care este în curs de elaborare;

h) situatiile privind productia si traficul de stupefiante sunt identificate în sectorul informai de către politie.

Având în vedere că infractiunile mentionate anterior trebuie dovedite si sanctionate de către instantă, implicarea politiei este esentială în aceste situatii. De aceea, documentarea cazului, precum si convingerea copilului si a familiei de importanta sanctionării celor vinovati sunt importante.

Prostitutia, pornografia si traficul de copii, precum si alte activităti ilicite se pot afla în investigarea de către organele de cercetare penală, situatie în care identitatea copiilor si a familiilor acestora nu pot fi divulgate membrilor EIL sau la DGASPC. Cu toate acestea, politia sau celelalte organe implicate sunt obligate să sesizeze aceste situatii la DGASPC, fără a divulga identitatea - se pot folosi initialele copilului - si alte coordonate care pot conduce la identificarea copilului (de exemplu, adresa de domiciliu), însă, imediat ce cazul permite, este necesară transmiterea tuturor datelor la DGASPC, conform legii, pentru a putea sprijini copiii si familia. Copiii implicati în astfel de situatii suferă o traumă si au nevoie de sprijin psihologic. Se recomandă ca politia să colaboreze cu psihologii de copii specializati în domeniul prevenirii si combaterii violentei asupra copilului de la momentul primului contact cu copilul. Identificarea acestor psihologi se poate realiza cu sprijinul DGASPC si totodată se pot institui măsuri de asigurare a confidentialitătii.

B. Muncile periculoase pentru copii

Muncile periculoase sunt prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 867/2009, iar pentru sectorul formal cu contract individual de muncă sunt în completarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 600/2007 privind protectia tinerilor la locul de muncă. Angajarea în munci periculoase este interzisă până la vârsta de 18 ani [art. 13 alin. (5) din Codul muncii].

Identificarea muncilor periculoase este mai dificil de realizat deoarece datele necesare nu se pot colecta printr-o singură vizită la locul unde există suspiciunea unui asemenea caz. Se recomandă vizitarea locului respectiv de mai multe ori de către asistentul social din comunitate (SPAS/primării) si/sau DGASPC. Confirmarea implicării copilului într-o muncă periculoasă se va face de către asistentul social de la DGASPC, ajutat de către un inspector de muncă, atunci când este necesar, în etapa de evaluare. Totodată, confirmarea va tine cont de durata muncii, frecventa, intensitatea, gradul de pericol, riscul, conditiile de muncă.

Categoria I se referă la agentii periculosi pentru copii, fizici, biologici si chimici. În ceea ce priveste agentii fizici, acestia pot fi identificati ca potential periculosi de către asistentii sociali de la SPAS/persoanele cu atributii de asistentă socială. Exemple de situatii:

a) copii care muncesc pe câmp în plin soare, la peste 37°C, toată ziua, zile la rând, cu protectie precară contra radiatiilor solare si a căldurii;

b) copii care muncesc în depozite/silozuri de cereale, mătură, descarcă, încarcă, fiind expusi prafului de cereale, lumină putină;

c) copii care muncesc în agricultură în imediata apropiere a utilajelor care fac zgomot puternic, multe ore pe zi;

d) copii care muncesc în constructii lângă sau cu aparatură care vibrează (de exemplu, picamere) si care fac zgomot puternic.

În aceste situatii, în functie de locul de muncă identificat - formal sau informai - se procedează după cum urmează: în cazul locurilor de muncă formale (de exemplu, ferme, asociatii familiale) se anuntă imediat inspectoratul teritorial de muncă (ITM) pentru control, iar în cazul locurilor de muncă informale (de exemplu: gospodăria proprie, lucrul pe pământul familiei sau al altor persoane fizice) se consultă specialistii DGASPC din EIL pentru confirmare, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867/2009.

În ceea ce priveste agentii biologici si chimici, tipul acestora si gradul de periculozitate se apreciază de către inspectorii de muncă la solicitarea DGASPC, anuntată în prealabil de asistentii sociali de la SPAS/persoanele cu atributii de asistentă socială. Se recomandă informarea familiilor cu precădere din comunitătile rurale cu privire la protectia copiilor în ceea ce priveste contactul cu animale si păsări tăiate, destinate consumului propriu, fără o verificare prealabilă din partea medicului veterinar, pentru a elimina riscul îmbolnăvirilor prin contactul direct cu sângele, organele sau resturile acestora. Totodată, se recomandă informarea familiilor cu precădere din comunitătile rurale cu privire la pericolul manipulării îngrăsămintelor, pesticidelor, insecticidelor de către copii.

Categoria II se referă la procedee sau activităti periculoase pentru copii. O parte dintre aceste procedee sunt tipice sistemului formal, de exemplu, fabricarea auraminei, munca în menajeriile de animale feroce si veninoase, tăierea industrială a animalelor si păsărilor, munca în ritm conditionat de masini. Mare parte din activitătile listate la acest capitol se pot întâlni si în sistemul informai, de exemplu, munci cu risc de prăbusire, electrocutare, accidentare, manipularea de dejectii si gunoi, prelucrarea metalelor, fabricarea cărămizilor. Ultimele două se întâlnesc cu precădere în comunitătile traditionale de romi. Pentru aceste activităti, se consultă specialistii DGASPC si ITM din EIL. O altă parte dintre activităti se întâlnesc exclusiv în sectorul informai, de exemplu, tăierea animalelor si păsărilor în gospodăria proprie. După identificarea pericolului, asistentii sociali de la SPAS/persoanele cu atributii de asistentă socială trebuie să aprecieze riscul, nevoia de protectie împotriva riscurilor identificate si mentinerea gradului de periculozitate al muncii pentru copii. De exemplu, dacă acelasi copil face curat în fiecare zi în curte, grajduri si cotete, este probabil ca acesta să vină în contact cu agenti periculosi si ar trebui protejat (mănusi, mască), iar eventual munca să fie efectuată prin rotatie, nu de un singur copil. În situatia în care copilul efectuează această muncă si nu merge la scoală, iar sănătatea îi este afectată, este vorba despre o muncă periculoasă pentru copii.

Categoria III se referă la conditiile periculoase de la locul de muncă. Unele din aceste conditii conduc la afectarea sănătătii, lucru care poate fi apreciat de medicul de familie si de către psiholog, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867/2009. Alte conditii afectează siguranta copilului, având grad ridicat de periculozitate, cum ar fi: muncile la înăltime, în subteran, pe timp nefavorabil, muncile pe stradă (spălat parbrize); de regulă aceste conditii sunt evidente si usor de recunoscut. Există conditii care afectează moralitatea copiilor, asa cum sunt: muncile în cazinouri, sex-cluburi si altele asemenea, muncile pe stradă, care expun copilul riscului de exploatare sexuală, traficului si comiterii de infractiuni.

Categoria IV se referă la orice fel de munci sau situatii de exploatare prin muncă a copiilor care suprimă dreptul copiilor de a merge la scoală. Frecventarea redusă a scolii si abandonul scolar sunt două consecinte imediate ale muncii copiilor si, corelate cu orice formă de muncă a copilului, o face să devină periculoasă pentru copil. De aceea, asistentii sociali de la SPAS/persoanele cu atributii de asistentă socială trebuie să cunoască situatia frecventei reduse si a abandonului scolar de pe raza lor teritorială. Integrarea/Reintegrarea scolară a copilului este una dintre primele măsuri necesare pentru retragerea copiilor din muncile intolerabile sau periculoase.

Având în vedere că în România marea majoritate a cazurilor de exploatare prin muncă sunt în zona rurală, o atentie deosebită trebuie îndreptată către muncile agricole periculoase. Acestea sunt adesea invizibile si nu sunt recunoscute, deoarece, prin traditie, copiii îsi ajută părintii sau rudele. De aceea, părintii, în primul rând, trebuie ajutati să înteleagă la ce riscuri sunt expusi copiii lor atunci când sunt implicati în muncile agricole. În continuare sunt redate problemele cu care se confruntă copiii în agricultură:

a) utilajele si vehiculele agricole sunt cauzele cele mai comune ale accidentelor. Acestea nu sunt concepute pentru a fi utilizate de către copii;

b) copiii sunt mai vulnerabili decât adultii la bolile provocate de căldura excesivă;

c) instrumentele de tăiat concepute pentru adulti sunt extrem de periculoase pentru copii;

d) copiii sunt mai sensibili la oboseală decât adultii, ceea ce îi expune unui risc mai mare de accidentare;

e) sistemele fiziologice imature ale copiilor cresc riscurile de expunere la pesticide, îngrăsăminte, praf, inclusiv praf de cereale, substante chimice toxice si gaze de esapament comparativ cu adultii;

f) ridicarea greutătilor, posturile incomode, cum ar fi aplecarea si îngenuncherea, lucrările repetitive pot răni si afecta coloana vertebrală si membrele în crestere;

g) copiii sunt expusi unui risc mai ridicat de rănire, îmbolnăvire si deces cauzate de pericolele biologice asociate cu animalele de la fermă, animalele sălbatice, reptilele, insectele si anumite plante.

Identificarea muncii periculoase se face de către asistentii sociali de la SPAS/ persoanele cu atributii de asistentă socială, iar confirmarea, de către DGASPC unde se semnalează aceste cazuri.

11.1.4. Cum se sesizează?

Fisa de semnalare este completată de SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială care au suspiciuni sau identifică situatii de exploatare a copiilor prin muncă sau în baza informatiilor primite de la profesionistii care identifică astfel de situatii si este transmisă la DGASPC în cel mult 24 de ore de la identificarea cazului, de regulă prin fax sau prin alte modalităti (postă, e-mail). Fisa de semnalare contine pe verso recomandările privind modul de completare si urmează să fie aprobată prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

În cazul muncilor intolerabile, profesionistii, inclusiv SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială anuntă aceasta imediat la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC. Informatiile sunt înregistrate de consilierii din cadrul serviciului telefonul copilului într-o fisă care contine datele din fisa de semnalare. În lipsa serviciului telefonul copilului, se poate apela telefonul obisnuit al DGASPC.

 

Tabelul nr. 4 - Responsabilitătile profesionistilor din institutiile membre EILÎn etapa de identificare

Institutia/Organizatia

Profesionistii

Responsabilităti în etapa de identificare

DGASPC

asistent social

psiholog

consilier din cadrul serviciului telefonul

copilului

jurist educator functionar public asistent maternal altii

a) La nivelul DGASPC:

- Primeste si Înregistrează fisa de semnalare (compartimentul de intake, relatii cu publicul, serviciul telefonul copilului).

- Vizitează locurile unde se suspectează existenta unor situatii de exploatare, împreună cu politistul si, după caz, inspectorul de muncă atât în sectorul formal, cât si în sectorul informai (membrii EIL sau profesionisti desemnati din cadrul compartimentului abilitat).

- Distribuie fisa de semnalare compartimentului abilitat (compartimentul de interventie în situatii de abuz, neglijare, trafic, migratie si repatrieri) si în copie la reprezentantul DGASPC în EIL care tine evidenta tuturor semnalărilor.

b) la nivelul serviciilor furnizate de DGASPC:

- Completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC/Sesizează cazul la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC.

Inspectoratul scolar si unitătile de învătământ din reteaua teritorială

cadru didactic consilier scolar mediator scolar altii

- Sesizează muncile intolerabile (urgentă) direct la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC.

- Sesizează muncile periculoase la SPAS, care completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC.


Institutia/Organizatia

Profesionistii

Responsabilităti în etapa de identificare

Inspectoratul de politie judetean/Directia Generală de Politie a Municipiului Bucuresti si structurile de politie din reteaua teritorială

politist

- Sesizează muncile intolerabile (urgentă) direct la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC.

- Sesizează muncile periculoase la SPAS, care completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC.

- Vizitează locurile unde se suspectează de existenta unor situatii de exploatare, împreună cu asistentul social al DGASPC/SPAS si, după caz, inspectorul de muncă.

Directia de sănătate publică si unitătile medicale din reteaua teritorială

medic de familie medic specialist asistent medical altii

- Sesizează DGASPC în cazul în care ca urmare a unei examinări medicale se stabileste o cauzalitate între starea de sănătate si o muncă intolerabilă.

- Sesizează SPAS în cazul în care ca urmare a unei examinări medicale se stabileste o cauzalitate între starea de sănătate si o muncă periculoasă.

Serviciul public de asistentă socială (SPAS)

asistent/lucrător social sau persoană cu atributii de asistentă socială

- Sesizează muncile intolerabile (urgentă) direct la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC.

- Completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC.

- Vizitează locurile unde se suspectează de existenta unor situatii de exploatare, împreună cu politistul si, după caz, inspectorul de muncă.

Inspectoratul teritorial de muncă

inspector

- Sesizează muncile intolerabile (urgentă) direct la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC.

- Sesizează muncile periculoase la SPAS, care completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC.

- Vizitează locurile de muncă conform planificării, ocazie cu care poate identifica situatii de copii exploatati prin muncă; aceste controale se realizează, de regulă, împreună cu politia.

- Vizitează locurile unde se suspectează de existenta unor situatii de exploatare, împreună cu asistentul social al DGASPC/SPAS.

- Sprijină DGASPC în identificarea muncilor periculoase în sectorul informai.

Biserica

preotul

- Sesizează muncile intolerabile (urgentă) direct la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC.

- Sesizează muncile periculoase la SPAS, care completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC.

Organizatiile neguvernamentale

asistent social

psiholog

jurist

educator

voluntari

altii

- Sesizează muncile intolerabile (urgentă) direct la serviciul telefonul copilului din cadrul DGASPC.

- Sesizează muncile periculoase la SPAS, care completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC.

 

Pentru a putea identifica situatii de exploatare prin muncă a copilului, profesionistii din cadrul sistemelor mentionate în tabelul de mai sus vor fi informati cu privire la continutul fisei de semnalare si mecanismul de monitorizare a copiilor exploatati si la risc de exploatare prin muncă de către forurile responsabile (vezi cap. VI).

11.2. Evaluarea

Evaluarea se realizează în două etape: evaluarea initială si evaluarea detaliată.

Evaluarea initială are loc conform metodologiei-cadru prevăzute în anexa nr. 1.

În plus fată de metodologia-cadru prevăzută în anexa nr. 1, pentru evaluarea detaliată si interventie, echipa multidisciplinară si interinstitutională are în componentă si un cadru didactic, de regulă cel responsabil cu educatia copilului (educator/ profesor/diriginte) sau reprezentantul inspectoratului scolar în Comisia pentru protectia copilului (CPC) sau EIL.

Echipa multidisciplinară este sprijinită si de alti profesionisti - profesori, terapeuti, judecători, procurori, educatori, personal de îngrijire - care lucrează în retea. Coordonarea echipei si a retelei de interventie revine managerului de caz. Se organizează cel putin lunar o întâlnire a echipei si cu membrii retelei de interventie, la solicitarea managerului de caz.

Evaluarea detaliată

Evaluarea detaliată este o evaluare complexă si are ca scop stabilirea formei de exploatare, a consecintelor exploatării asupra copilului, a nevoilor copilului si a prioritătilor de interventie. În această etapă se realizează evaluarea situatiei copilului si a familiei sale, precum si evaluarea locului de muncă, formal sau informai, în care a avut loc exploatarea copilului.

Dată fiind complexitatea situatiei unui copil exploatat prin muncă, este recomandată implicarea echipei multidisciplinare, astfel încât să fie obtinute informatii de calitate pe baza cărora să fie luate decizii pertinente. Rolul echipei este esential în stabilirea relatiei cauză-efect între semnele medicale si psihologice si situatia semnalată. Evaluarea detaliată cuprinde:

a) evaluarea medicală: identificarea semnelor si simptomelor cauzate de exploatarea prin muncă, stabilirea posibilei relatii cauză-efect între semnele medicale si exploatarea prin muncă si formularea diagnosticului medical;

b) evaluarea psihologică: potrivit metodologiei-cadru prevăzute în anexa nr. 1;

c) evaluarea socială: potrivit metodologiei-cadru prevăzute în anexa nr. 1, informatiile se obtin prevalent prin ancheta socială adaptată la situatia de exploatare prin muncă sau risc de exploatare prin muncă (modelul anchetei sociale urmează să fie aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale);

d) evaluarea juridică: potrivit metodologiei-cadru prevăzute în anexa nr. 1;

e) evaluarea locului de muncă se face de către inspectorul de muncă, dacă este un loc de muncă din sectorul formal, sau de către asistentul social, dacă este un loc de muncă din sectorul informai (stradă, gospodărie, fermă etc). În ultima situatie se poate solicita sprijinul inspectorului de muncă. În ambele situatii obiectivele evaluării sunt:

1. evaluarea conditiilor de muncă/sănătate/securitate - din perspectiva consecintelor pe care acestea le pot avea asupra dezvoltării copilului;

2. identificarea presupusului făptuitor si aplicarea procedurilor legale corespunzătoare;

3. identificarea eventualelor cazuri noi de exploatare a copilului sau de copii în situatie de risc.

f) evaluarea riscurilor începe de la prima întâlnire cu copilul potentială victimă si continuă pe parcursul întregii interventii. Se recomandă folosirea de instrumente de evaluare a riscului cu scopul de a preveni producerea unei noi forme de exploatare prin muncă/recidivele si pentru ajustarea interventiei (matricea riscurilor).

Un aspect operational cheie al managementului de caz este evaluarea riscurilor în cazul muncilor periculoase, care are 3 faze interdependente:

(i) identificarea pericolului definit ca “potentialul de a face rău” - care include aspecte, cum ar fi mijloacele de transport, spatiile de muncă, echipamentele, utilajele, orele de muncă îndelungate, substantele chimice, instrumentele si procesele de lucru. Scopul este de a identifica acele munci periculoase care ar putea conduce la răniri sau îmbolnăviri;

(ii) evaluarea riscului definit ca “probabilitatea aparitiei unui rău rezultat din producerea pericolului”. Asa cum s-a mentionat deja, riscurile pentru copii sunt mai mari. Se identifică clar cine ar putea fi rănit, cum ar putea fi rănit si dacă riscurile care rezultă din fiecare muncă periculoasă sunt tinute sub control;

(iii) adoptarea unor măsuri de prevenire sau control al riscurilor pentru a asigura sănătatea si siguranta lucrătorilor copii si conformarea cu standardele de sănătate si sigurantă. Măsurile de protectie ar trebui să respecte prioritizarea din recomandarea ILO 2001 cu privire la siguranta si sănătatea în agricultură, paragraful 5, ce pot fi extrapolate si pentru restul muncilor periculoase: eliminarea riscurilor, controlul riscului de la sursă, minimizarea riscului prin metode precum elaborarea unor sisteme de muncă sigure, prin introducerea unor măsuri tehnice si organizationale, a unor practici sigure si a unor metode de instruire si, tinând cont că riscul rămâne, furnizarea si folosirea echipamentelor de protectie în mod individual si asigurarea unor articole de îmbrăcăminte corespunzătoare.

 

Tabelul nr. 5 - Pericole si consecinte în cazul unor munci periculoase (exemple)

 

Munci periculoase pentru copii

Activităti grele

Pericole

Consecinte

Minerit

- săpat în subteran

- cărat greutăti

- expunere la praf, gaze, fum

- umiditate si temperatură ridicate

- pozitii incomode si incorecte

- surpări de pământ

- boli respiratorii cronice (silicoză, fibroză, azbestoză, emfizem)

- boli musculare si osoase

- fracturi

- deces

Fabricarea cărămizilor

- prelucrarea argilei (extractie, sfărâmare, ciuruire, amestecare)

- cărat cărămizi

- expunere la silicati, plumb si monoxid de carbon

- arsuri

- utilaje care pot provoca accidente

- boli respiratorii

- intoxicatii

- deformarea sistemului muscular si a celui osos

- răniri

Tesutul covoarelor

- tesutul manual

- inhalarea prafului de lână contaminat cu spori

- pozitie incomodă si incorectă

- iluminare slabă

- aerisire slabă

- expunere la produse chimice

- boli respiratorii

- boli musculare si osoase

- probleme oftalmologice

- intoxicatii

Constructii

- săpat

- cărat

- spart pietre

- învârtirea cimentului

- lucrul cu piese de metal

- lovirea de către obiecte

- călcatul pe obiecte ascutite

- căderea de la înăltime

- expunerea la praf, căldură, zgomot

- ridicare de greutăti

- afectarea sănătătii datorate zgomotului si vibratiilor

- intoxicatii

- deformarea sistemului muscular si a celui osos

- răniri

- incapacitate de muncă datorată accidentelor

Tăbăcărie

- tăbăcitul si argăsitul pieilor

- expunerea la produse chimice corozive si contaminarea bacteriană a pieilor prelucrate

- antracoză

- dermatită

- infectii micotice

Sticlărie

- lucratul sticlei topite

- căratul pastei de sticlă

- căldură excesivă, stres termic

- expunere la vapori nocivi, praf de siliciu

- călcat în sticlă fierbinte

- manipularea sticlei fierbinte

- accidente

- leziuni oculare

- boli respiratorii

- arsuri

- tăieturi

Căutatul prin gunoaie

- muncă înjositoare, neigienică

recuperarea materialelor refolosibile, adesea cu mâinile goale

- expunere la cioburi sau obiecte ascutite, substante periculoase

inhalarea mirosurilor de descompunere

- infestarea cu muste

- consumul resturilor de mâncare

- plăgi care se pot complica cu tetanos

- intoxicatii cu substante chimice sau alimentare

- boli infectioase

- arsuri cauzate de exploziile datorate acumulării de gaz metan

 

În agricultură, unde au loc majoritatea cazurilor de munci periculoase în lume si în România, se întâlnesc următoarele pericole, care este necesar a fi evaluate:

a) pericole mecanice - utilajele agricole construite defectuos si/sau protejate necorespunzător reprezintă o cauză majoră a accidentelor. Pericolele cauzate de transportul agricol sunt, de asemenea, o cauză importantă a multor decese si răniri;

b) pericole fizice:

1. utilaje zgomotoase si medii de lucru zgomotoase, cum ar fi grajdurile suprapopulate;

2. vibratii excesive ale tractoarelor, drujbelor eto;

3. decese si răniri provocate de căderi;

4. asfixiere în silozurile de grâne, fântâni eto;

5. radiatii solare care cauzează cancer de piele;

6. temperaturi extreme - în aer liber sau în sere;

7. decese si răniri provocate de munca cu animale;

c) pericole biologice - lucrătorii agricoli sunt expusi unui număr mare de boli si afectiuni profesionale. Ei pot contracta boli transmise de păsări sau animale, astm si alte boli pulmonare din prafurile contaminate cu boli;

d) pericole psihosociale - includ problemele care pot cauza probleme de sănătate: remuneratie scăzută, hărtuire sexuală sau de altă natură, nesiguranta locului de muncă, întârzieri în plata salariilor;

e) pericole de organizare a muncii - includ pericolele cauzate de o organizare defectuoasă a muncii, cum ar fi organizarea proastă a turelor si a orelor de muncă, orele suplimentare excesive, munca de unul singur, lipsa de control al muncii;

f) pericole ergonomice - includ pericolele asociate cu nepotrivirea dintre lucrător si locul de muncă si pot provoca răniri sau invalidităti permanente. De exemplu: utilaje cu o constructie defectuoasă, pozitii statice prelungite, ridicarea greutătilor, munca repetitivă, instrumente nepotrivite utilizate de lucrători, asezare necorespunzătoare;

g) pericole chimice - substantele chimice, cum ar fi pesticidele si solventii, pot duce la pericole pentru sănătate: otrăvire, efecte pe termen lung asupra aparatului reproducător feminin si masculin, cancere etc;

h) pericole ecologice - lucrările agricole pot crea si pericole pentru mediul înconjurător, în afara locului de muncă. De exemplu, lucrătorii si familiile lor, comunitătile locale si mediul pot fi contaminate din cauza pesticidelor pulverizate în mediu, apelor poluate si solului poluat, precum si din cauza consumului de culturi locale, carne si peste care contin reziduuri de pesticide. Această expunere suplimentară creste si mai mult riscurile pentru sănătate, mai ales când este corelată cu o alimentatie defectuoasă si malnutritie.

 

Tabelul nr. 6 - Responsabilitătile profesionistilor din institutiile membre EILÎn etapa de evaluare

 

Institutia sau organizatia

Profesionisti

Responsabilităti în etapa de evaluare

DGASPC

manager de caz asistent social

psiholog

- Coordonează evaluarea si întocmeste rapoartele; convoacă reuniunile echipei multidisciplinare.

- Realizează evaluarea initială; realizează evaluarea socială; evaluează locul de muncă din sectorul informai, participă la evaluarea locului de muncă din sectorul formal; evaluează riscurile împreună cu inspectorul de muncă, după caz.

- Realizează evaluarea psihologică.


Institutia sau organizatia

Profesionisti

Responsabilităti în etapa de evaluare

 

jurist

echipa mobilă a serviciului telefonul copilului

- Realizează evaluarea juridică.

- Realizează evaluarea initială în situatiile de urgentă.

Inspectoratul scolar si unitătile de învătământ din reteaua teritorială

cadru didactic consilier scolar mediator scolar altii

- Evaluează situatia scolară a copilului si participă la sedintele echipei multidisciplinare.

Inspectoratul de politie si sectiile de politie din reteaua teritorială

politist

- Participă la evaluarea initială ca membru al echipei mobile a serviciului telefonul copilului, precum si la evaluarea detaliată ca membru al echipei multidisciplinare sau/si al retelei de profesionisti; participă la sedintele echipei multidisciplinare.

- Participă la evaluarea locului de muncă atât în sectorul formal, cât si informai, la solicitare.

Directia de sănătate publică si unitătile medicale din reteaua teritorială

medic de familie medic specialist asistent medical

- Acordă asistentă medicală/medico-legală, în conformitate cu legislatia în vigoare, si participă la sedintele echipei multidisciplinare.

SPAS

asistent/lucrător social sau persoană cu atributii de asistentă socială

- Realizează evaluarea initială în situatiile de urgentă, la solicitarea DGASPC.

- Participă la realizarea evaluării sociale.

- Participă la evaluarea locului de muncă atât în sectorul formal, cât si informai, la solicitare.

- Evaluează riscurile pentru copiii din comunitate.

Inspectoratul teritorial de muncă

inspector

- Evaluează locul de muncă din sectorul formal si evaluează locul de muncă din sectorul informai, la solicitarea DGASPC.

Biserica

preotul

- Participă la evaluarea detaliată ca membru al echipei multidisciplinare sau/si al retelei de profesionisti.

Organizatii neguvernamentale

manager de caz asistent social

- vezi DGASPC

 

11.3. Interventia

În baza evaluării initiale, DGASPC decide dacă copilul poate rămâne în familie sau nu. Toate procedurile sunt descrise în metodologia-cadru prevăzută în anexa nr. 1.

Este de retinut faptul că practic fiecare plan individualizat de protectie, respectiv plan de reabilitare si/sau reintegrare socială pentru copilul victimă a violentei, presupune implicarea activă a unor institutii (cum ar fi scoli, unităti sanitare) coordonate pe plan teritorial de institutiile membre ale EIL. Din acest motiv, membrii EIL trebuie să cunoască ce rol important detin nu doar în identificarea si evaluarea cazurilor de exploatare prin muncă, ci si în interventia propriu-zisă de protectie a copilului victimă, indiferent dacă acesta rămâne în familie sau este plasat în sistemul de protectie.

Serviciile acordate copiilor exploatati prin muncă, familiilor acestora si persoanelor importante pentru copii în etapa de interventie de către institutiile abilitate si organizatiile relevante pot fi:

a) servicii psiho-sociale: consiliere socială, consiliere psihologică, psiho-terapie, reabilitare (de exemplu: art-terapie), sprijin pentru repatriere, activităti de petrecere a timpului liber, de socializare, de mediere, sprijin material; institutiile implicate - DGASPC, SPAS, unităti medicale, unităti de învătământ, organizatii neguvernamentale (OA/G);

b) servicii educationale: educatie formală (învătământ obligatoriu, liceal, profesional, vocational), orientare

profesională/de carieră, educatie nonformală (alfabetizare, sprijin pentru efectuarea temelor, dezvoltarea deprinderilor de viată independentă, informare-constientizare prin educatia de la egal la egal), reintegrare scolară; institutiile implicate - unităti de învătământ, centre educationale/de tineret, sindicate, ONG;

c) servicii juridice si judiciare: consiliere/asistentă juridică, notificări la instantă, investigatii criminale si cercetare penală, verificarea identitătii; institutiile implicate - DGASPC, inspectoratele teritoriale de muncă (/T/W), sectii de politie, procuratură, instantă;

d) asistentă medicală de orice tip în conformitate cu legislatia în vigoare.

În continuare sunt redate câteva detalii referitoare la unele dintre serviciile mentionate mai sus:

a) activitătile de petrecere a timpului liber cuprind jocuri si exercitii de grup, concursuri pe diverse teme, sport, pictură si desen, desene pe asfalt, pictură pe pânză, colaje, muzică si dans, teatru, excursii, drumetii, vizite la muzee etc;

b) serviciile de mediere privesc atât copilul în relatia cu scoala, familia si/sau grupul de egali, cât si părintii în relatia cu copilul, scoala si/sau autoritătile locale care pot oferi sprijin familiei pentru reducerea vulnerabilitătii (ajutor social, ajutor de somaj etc);

c) sprijinul material poate consta în rechizite si cărti, îmbrăcăminte si încăltăminte, produse alimentare;


d) alfabetizarea constă în activităti de sprijinire a copiilor care întâmpină dificultăti la citire, scriere, aritmetică sau a copiilor care nu au fost niciodată la scoală si urmează a fi integrati într-un program de tip “Adoua sansă” din sistemul educational;

e) sprijinul pentru efectuarea temelor (de genul meditatiilor) se acordă în cazul acelor discipline scolare la care copilul are performante scăzute si care, astfel, reduc sansele de promovabilitate;

f) dezvoltarea deprinderilor de viată independentă se poate realiza pe teme de interes pentru copii si tineri, cum ar fi: sănătate, igienă, sexualitate, managementul timpului si al bugetului, relatiile cu familia si prietenii, comunicare, rezolvare de conflicte, negociere, drepturile copilului eto;

g) informarea si constientizarea privind riscurile exploatării prin muncă a copilului si impactul formelor de exploatare asupra dezvoltării copilului, familiei si comunitătii se adresează atât copiilor, cât si părintilor si profesionistilor. Pentru părinti acest lucru se poate realiza în cadrul sedintelor cu părintii sau al altor întâlniri cu părintii special organizate în scoală sau în alte locuri din comunitate (cămin cultural, bibliotecă, primărie etc), iar modalitătile pot include dezbateri, vizionări de filme documentare, piese de teatru, expozitii de picturi si desene, afise, pliante, concursuri pentru părinti si copii etc.

Metoda educatiei de la egal la egal poate cuprinde:

a) activităti de educatie nonformală pentru beneficiarii directi (alfabetizare, calcul matematic, meditatii etc);

b) activităti de crestere a constientizării ce includ conceperea, producerea si distribuirea materialelor informative cu caracter educativ pentru diferite categorii de public (elevi, părinti, profesori, membrii comunitătii eto);

c) discutii în grup mic, formal sau informai;

d) discutii unu la unu;

e) întâlniri consultative periodice;

f) evenimente stradale (concursuri sportive, spectacole, teatru, marsuri etc);

g) prezentări cu ajutorul aparaturii audio-video;

h) completare de formulare si instructiuni/proceduri.

Alte institutii/organizatii care pot interveni sau acorda servicii sunt sindicatele si patronatele, care pot acorda sprijin material si/sau financiar, precum si agentiile de ocupare a fortei de muncă, prin orientare si formare profesională.

Managerul de caz va avea în vedere si serviciile pentru presupusul făptuitor, cu consimtământul acestuia. Dacă acesta este declarat vinovat de către instantă, managerul de caz va colabora cu serviciul de probatiune, atunci când persoana condamnată se află în evidentele acestuia.

Totodată, trebuie avute în vedere si serviciile pentru comunitate care pot fi dezvoltate de SPAS/primării în colaborare cu DGASPC si alte institutii membre EIL, cum ar fi:

a) alternativele prosociale de petrecere a timpului liber ca voluntari. Pot deveni voluntari în programele derulate de SPAS sau alte institutii (de preferat scoala) atât copiii si tinerii din comunitate, cât si adultii (părintii, bunicii si profesionistii din comunitate);

b) campanii de informare si constientizare privind riscurile exploatării prin muncă a copilului sub forma dezbaterilor, marsurilor stradale, mitingurilor, expozitiilor, concursurilor sportive, expozitiilor de pictură, desen, spectacolelor de teatru stradal, de muzică si dans etc, care pot fi organizate periodic sau pentru a marca diverse zile internationale (de exemplu, 12 iunie - Ziua internatională împotriva exploatării copilului prin muncă, 23 septembrie - Ziua internatională pentru combaterea exploatării sexuale si a traficului de femei si copii etc).

În afara serviciilor, interventia mai cuprinde si sanctionarea celor vinovati, părinti sau persoane străine pentru copil. În cazul muncilor intolerabile, politia va efectua cercetarea penală, conform legii. Un lucru important de reamintit este asigurarea

conditiilor necesare audierii copilului pe parcursul procesului (în camere special amenajate, în prezenta psihologului, cu înregistrare audio-video) si limitarea pe cât posibil a numărului de audieri. Acest lucru se poate realiza prin cooptarea în echipă a politistului, procurorului si judecătorului, pregătirea setului de întrebări împreună sau utilizarea protocoalelor agreate de institutiile implicate, realizarea audierii de către psiholog sau de către o persoană pregătită în acest sens, restul echipei fiind în spatele oglinzii unidirectionale.

În cazul muncilor periculoase, după ce DGASPC confirmă că munca este periculoasă, în functie de situatie se decide:

a) sanctionarea persoanelor fizice care au supus copilul la munci periculoase prin amendă dată de politie la sesizarea în scris din partea DGASPC;

b) informarea părintilor de către SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială cu privire la formele de exploatare prin muncă si consecintele acestora asupra copilului în completarea serviciilor de educatie parentală sau consiliere psihologică a părintilor/reprezentantului legal, dacă munca periculoasă nu a condus la consecinte grave asupra securitătii, sănătătii si moralitătii copilului;

c) dacă părintii/reprezentantul legal refuză serviciile mentionate mai sus sau au frecventat serviciile mentionate mai sus si continuă să folosească copilul în munci periculoase, atunci părintii/reprezentantul legal sunt sanctionati cu amendă dată de politie la sesizarea în scris din partea DGASPC;

d) dacă muncile periculoase au consecinte grave asupra securitătii, sănătătii si moralitătii copilului, DGASPC va avea în vedere încadrarea la rele tratamente aplicate minorului conform Codului penal.

11.4. Monitorizarea cazului

Pe parcursul interventiei, managerul de caz monitorizează fiecare caz pentru a vedea dacă serviciile sunt acordate conform planului elaborat împreună cu echipa multidisciplinară, cum evoluează situatia copilului, dacă obiectivele sunt atinse si reabilitarea/reintegrarea copilului în comunitate se realizează corespunzător. Toate aceste informatii sunt înregistrate în fisa pentru monitorizarea cazurilor de exploatare prin muncă, parte din dosarul copilului.

Pe perioada monitorizării, managerul de caz va stabili data la care copilul este considerat ca fiind retras din forma de exploatare. Acest moment nu coincide cu încheierea serviciilor sau închiderea cazului, ci atunci când copilul nu mai este implicat într-o formă de exploatare si riscul de recidivă este apreciat ca minim (risc scăzut conform matricei riscurilor).

11.5. Închiderea cazului

Planul de monitorizare postservicii prevăzut de metodologia-cadru prevăzută în anexa nr. 1 este elaborat atunci când copilul este retras din forma de exploatare, furnizarea serviciilor s-a încheiat si copilul urmează să fie reintegrat în familie, scoală si comunitate. În rest se aplică metodologia-cadru prevăzută în anexa nr. 1.

III. Managementul de caz pentru copiii victime ale traficului si copiii români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state, repatriati ca minori neînsotiti sau returnati cu familiile lor

Metodologia-cadru privind interventia si prevenirea în echipă multidisciplinară si în retea în situatiile de violentă asupra copilului si violentă în familie, precum si Mecanismul de identificare si referire (Ordinul ministrului internelor si reformei administrative, al ministrului muncii, familiei si egalitătii de sanse, al ministrului educatiei, cercetării si tineretului, al ministrului sănătătii publice, al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului justitiei nr. 335/2.881/1.990/1.072/2007/266/A6880/ 409/C/2.353/C/2008) se completează cu următoarele aspecte specifice:

111.1. Identificarea si sesizarea/semnalarea

111.1.1. U nde se sesizează?

în acord cu prevederile Legii nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, [art. 85 alin. (3) si art. 91 alin. (1)], cu Metodologia-cadru privind interventia si prevenirea în echipă multidisciplinară si în retea în situatiile de violentă asupra copilului si violentă în familie si cu Ordinul ministrului internelor si reformei administrative, al ministrului muncii, familiei si egalitătii de sanse, al ministrului educatiei, cercetării si tineretului, al ministrului sănătătii publice, al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului justitiei nr. 335/2.881/1.990/1.072/2007/ 266/A6.880/409/C/2.353/C/2008 (lit. F pct. 6), situatiile de trafic de copii trebuie semnalate obligatoriu la DGASPC, inclusiv de către celelalte autorităti abilitate (structuri ale politiei, parchete).

Misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României în străinătate au obligatia de a semnala la MMFPS-DGPC, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), toate situatiile luate la cunostintă cu privire la copiii români migranti aflati în diverse situatii de dificultate pe teritoriul altor state, conform prevederilor Legii nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 3 lit. b), art. 19 si 100]. Exemple de astfel de situatii:

a) informări cu privire la copiii români migranti (posibile) victime ale unor situatii de violentă sau aflati în orice altă situatie de natură să le afecteze drepturile;

b) solicitări de informatii/documente care trebuie transmise autoritătilor străine si/sau de efectuare de anchete sociale în cazurile respective, cu transmiterea ulterioară a informatiilor privind evolutia situatiei copiilor în cauză;

c) informări privind oportunitatea unor repatrieri, tinând cont de situatia particulară a fiecărui copil;

d) informări privind copiii returnati împreună cu familiile lor. După primirea semnalărilor de mai sus, MMFPS-DGPC informează DGASPC asupra cazurilor semnalate si initiază demersurile prevăzute de lege pentru solutionarea situatiei copiilor în cauză.

În cazul copiilor returnati împreună cu familia/reprezentantul sau însotitorul legal, al căror istoric de migratie este de natură să afecteze drepturile copilului, cu precădere dreptul la educatie, SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială au obligatia de a semnala cazul la DGASPC în vederea evaluării din perspectiva unui posibil caz de trafic sau alte forme de violentă comise asupra copiilor pe teritoriul altor state (vezi situatia descrisă la cap. III.1.2).

111.1.2 Cum se identifică?

Modalităti de identificare a victimelor traficului de copii: a) în mod formal:

a) identificare de către organele judiciare, în urma activitătilor de cercetare penală;

b) identificare de către autoritătile străine competente si informarea MAE;

c) identificare de către institutii si organizatii implicate în mecanismul de identificare si referire (Ordinul ministrului internelor si reformei administrative, al ministrului muncii, familiei si egalitătii de sanse, al ministrului educatiei, cercetării si tineretului, al ministrului sănătătii publice, al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului justitiei nr. 335/2.881/1.990/1.072/2007/266/A6.880/409/C/ 2.353/C/2008) prin intervievarea copilului si luarea unei declaratii scrise în calitate de parte vătămată, în cazul copilului cu vârsta peste 14 ani, având discernământ;

b) în mod informai:

- identificare de către institutii si organizatii implicate în mecanismul de identificare si referire prin analiza indicatorilor care pot oferi indicii privind existenta unui posibil trafic de copii.

Institutiile si organizatiile implicate în mecanismul de identificare si referire sunt reprezentate de autoritătile centrale semnatare ale Ordinului ministrului internelor si reformei administrative, al ministrului muncii, familiei si egalitătii de sanse, al ministrului educatiei, cercetării si tineretului, al ministrului sănătătii publice, al presedintelui Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si al ministrului justitiei nr. 335/2.881/1.990/1.072/2007/266/ A6.880/409/C/2.353/C/2008, institutiile subordonate acestora, DGASPC, SPAS, ONG si organizatiile internationale implicate în mecanism.

În vederea identificării unor posibile victime ale traficului, în plus fată de cele mentionate anterior, dar si a unor posibile victime ale altor forme de violentă comise asupra copilului pe teritoriul altui stat, SPAS/persoanele cu atributii în asistenta socială au obligatia de a colabora cu unitătile de învătământ pentru a cunoaste situatia abandonului scolar sau a frecventei scăzute în cazul copiilor care au un istoric de migratie cu risc. Asigurarea educatiei pentru copiii la risc de traficare sau violentă pe teritoriul altor state este una dintre cele mai eficiente măsuri (de exemplu, asigurarea continuitătii educatiei pe teritoriul altui stat când sederea este prelungită, reintegrarea scolară la returnarea în tară) pentru a preveni violenta asupra copilului, inclusiv traficul. Măsura este, de asemenea, eficientă în cazul copiilor victime în cadrul procesului complex de reintegrare familială, educatională/profesională si socială. Astfel, SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială vor solicita informări periodice de la directorii unitătilor de învătământ referitor la frecventa scolară si de la familii dovezi ale continuitătii educatiei copilului pe teritoriul altui stat.

111.2. Evaluarea

în urma identificării victimelor traficului de copii, DGASPC realizează evaluarea initială, care constă în luarea unei decizii cu privire la necesitatea protectiei de urgentă a copilului (spitalizare sau plasament în regim de urgentă), dacă situatia o impune, cum ar fi: stare gravă de sănătate, părintii/ reprezentantul legal implicati în procesul de traficare sau situatie de pericol generată de traficanti. Decizia luată de DGASPC se realizează în colaborare cu reprezentantul centrului regional al MAJ- ANITP.

În plus fată de metodologia-cadru prevăzută în anexa nr. 1, pentru evaluarea detaliată si interventie, echipa multidisciplinară si interinstitutională are în componentă:

a) un cadru didactic, de regulă cel responsabil cu educatia copilului (educator/profesor/diriginte), sau reprezentantul inspectoratului scolar în CPC sau în EIL;

b) un reprezentant al centrului regional al MAI- ANITP.

În cazul copiilor repatriati neînsotiti, evaluarea se realizează imediat după repatriere într-un centru specializat pentru copii (vezi cap. 1.2.1 lit. B).

111.3. Interventie

Se recomandă ca serviciile de sprijin si specializate, serviciile comunitare si metoda formării de la egal la egal descrise la cap. II.3 să fie utilizate si pentru copiii victime ale traficului sau copiii repatriati/returnati victime ale altor forme de violentă.


111.4. Monitorizarea cazului

Pe parcursul interventiei, managerul de caz monitorizează fiecare caz pentru a vedea dacă serviciile sunt acordate conform planului de reabilitare si/sau reintegrare socială pentru copilul victimă a violentei elaborat împreună cu echipa multidisciplinară, cum evoluează situatia copilului, dacă obiectivele sunt atinse si reabilitarea/reintegrarea copilului în comunitate se realizează corespunzător. Toate aceste informatii sunt înregistrate în fisa pentru monitorizarea cazurilor de trafic intern de copii, respectiv fisa pentru monitorizarea cazurilor de copii repatriati/returnati, care face parte din dosarul copilului.

Monitorizarea cazului se realizează de către managerul de caz nominalizat de către DGASPC împreună cu reprezentantul centrului regional al MAI- ANITP.

IV. Managementul de caz al copiilor la risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si trafic de copii

Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului se completează cu următoarele aspecte specifice:

Responsabilitătile în domeniul prevenirii revin SPAS/persoanelor cu atributii de asistentă socială, respectiv DGASPC de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti (art. 106 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare).

IV. 1. Identificarea

Identificarea situatiilor de risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si trafic de copii se face de către SPAS/persoanele cu atributii de asistentă socială [art. 34 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare] pe baza:

a) semnalărilor efectuate de persoane fizice si juridice;

b) vizitelor efectuate în locurile unde se suspectează existenta unor situatii de exploatare si/sau trafic, cu prioritate în zonele unde riscul este crescut.

Comunitatea trebuie informată si sensibilizată de către SPAS pentru a se implica activ în semnalarea situatiilor de risc. Un rol important în acest demers revine membrilor structurilor comunitare consultative (SCC) care ar trebui, conform legii, să fie functionale în cât mai multe comunităti. Acestia colaborează cu lucrătorul social din SPAS si sunt sprijiniti de către acesta să informeze profesionistii si restul membrilor din comunitate de ce este bine să semnaleze situatiile de risc.

Semnalarea unei situatii de risc se poate face chiar de către copil, de membrii familiei sau ai comunitătii, precum si de profesionisti, cum ar fi:

a) profesionistii din sistemul de sănătate (medici de familie, asistente medicale comunitare, mediatori sanitari, medici pediatri etc);

b) profesionistii din sistemul educational (educatori, învătători, consilieri scolari, profesori, psihopedagogi, medici scolari etc);

c) personalul ONG;

d) membrii sindicatelor si ai patronatelor;

e) jurnalistii;

f) clericul;

g) personalul din alte institutii care interactionează cu copiii. Totodată, angajatii SPAS/persoanele cu atributii de asistentă

socială de la nivelul primăriilor se pot autosesiza în cursul vizitelor pe care le efectuează în teren cu diferite ocazii. Se recomandă cartografierea nevoilor din comunitate, respectiv câti copii si câte familii sunt în comunitate, care sunt problemele acestora. Aceste informatii se pot culege cu sprijinul persoanelor importante pentru comunitate, cum ar fi: medicul, asistenta medicală comunitară, directorul de scoală, seful de post.

În situatia în care este semnalat un caz, fără ca persoana care semnalează să poată face diferenta dintre o situatie la risc si una de exploatare si/sau trafic de copii, sarcina de a face această delimitare revine mai întâi SPAS si în ultimă instantă specialistilor din DGASPC, respectiv centrului regional al MAI- ANITP pentru situatiile de trafic de copii. De asemenea, dacă în procesul de interventie si monitorizare a copiilor victime sau a altor copii aflati în evidenta DGASPC specialistii DGASPC identifică si situatii de risc (de exemplu, fratii copiilor exploatati, copii rămasi singuri acasă prin plecarea părintilor la muncă în străinătate, copiii familiilor care beneficiază de venitul minim garantat sau alte forme de ajutor social), acestia vor semnala fiecare caz la SPAS din comunitatea din care provine copilul respectiv. Acelasi lucru este valabil si pentru specialistii centrului regional al MAI-ANITP.

Copiii însisi trebuie să aibă un rol important în identificarea cazurilor de copii la risc, una dintre modalitătile de responsabilizare si participare a acestora fiind încurajarea de către profesori să nu rămână indiferenti în situatiile dificile cu care colegi de-ai lor se pot confrunta, în cadrul orelor de educatie pentru formarea spiritului civic. Totodată, printr-o pregătire adecvată, copiii pot disemina altor copii informatia referitoare la prevenirea exploatării copiilor prin muncă, exploatării sexuale si traficului de copii, prin metoda educatiei de la egal la egal, promovată cu precădere în centrele de tineret si centrele educationale. Aceste centre sunt de fapt centre de zi în care componenta educatională nonformală cuprinde metoda educatiei de la egal la egal, respectiv participarea copiilor, si pot fi realizate cu sprijinul DGASPC.

În scopul identificării, coordonatorul SPAS/persoana cu atributii de asistentă socială va afisa la loc vizibil, la primărie si în toate institutiile de pe raza administrativ-teritorială de competentă (scoli, grădinite, licee, cabinete medicale, biserici, sectii de politie etc.) coordonatele la care poate fi trimisă orice sesizare (număr de fax, telefon, adrese, adresă e-mail).

 

Tabelul nr. 7 - Responsabilitătile profesionistilor din comunitate si din institutiile membre ale EILÎn etapa de identificare a cazurilor la risc

 

Institutia sau organizatia

Profesionisti

Responsabilităti în etapa de identificare

SPAS/DGASPC de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti

asistent/lucrător social sau persoana cu atributii de asistentă socială

- Cartografiază nevoile din comunitate cu scopul identificării situatiilor de exploatare si/sau trafic de copii si la risc de exploatare.

- Informează comunitatea cu privire la riscurile exploatării si traficului si modalitătile de semnalare.

- înregistrează semnalarea cazului.

- Vizitează locurile unde se suspectează existenta unor situatii de exploatare si/sau trafic, singur/împreună cu politistul si, după caz, cu inspectorul de muncă.


Institutia sau organizatia

Profesionisti

Responsabilităti în etapa de identificare

Inspectoratul scolar si unitătile de învătământ din reteaua teritorială

cadru didactic consilier scolar mediator scolar altii

- Semnalează situatia de risc la SPAS.

Inspectoratul de Politie, sectiile de politie din reteaua teritorială si centrul regional al MAI- ANITP

politist

- Semnalează situatia de risc la SPAS.

Directia de sănătate publică si unitătile medicale din reteaua teritorială

medic de familie medic specialist asistent medical (comunitar) mediator sanitar

- Semnalează situatia de risc la SPAS.

Biserica

preotul

- Semnalează situatia de risc la SPAS.

ONG

asistent social

psiholog

jurist

educator

voluntari

altii

- Semnalează situatia de risc la SPAS.

DGASPC

asistent social

- Completează matricea riscurilor si o trimite la SPAS.

 

IV.2. Evaluarea

Evaluarea copilului la risc este preponderent o evaluare socială care presupune realizarea unei anchete sociale adaptate pentru aceste situatii si aplicarea matricei riscurilor de către SPAS/persoana cu atributii de asistentă socială/DGASPC de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti. Modelul anchetei sociale si matricea riscurilor urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

Pentru a confirma un caz la risc este esentială întelegerea factorilor de risc si de protectie care conduc la: implicare prematură a copiilor în muncă, situatie de exploatare si/sau trafic. Factorii de risc si de protectie sunt elementele, conditiile, circumstantele legate de familie, comunitate sau copil care pot influenta implicarea acestuia în muncă/exploatare/trafic sau care îl vor proteja. Prezenta unui factor de risc nu înseamnă neapărat că acel copil va deveni o victimă a exploatării si/sau a traficului, după cum un factor de protectie poate să nu fie suficient pentru a proteja copilul. Asocierea mai multor factori de protectie poate conduce la scăderea vulnerabilitătii copilului.

Lucrătorul social/Asistentul social din SPAS/DGASPC de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti are rolul de responsabil de caz prevenire - conform Ordinului secretarului de stat al ANPDC nr. 288/2006. În realizarea anchetei sociale, responsabilul de caz prevenire contactează familia (inclusiv familia extinsă), personalul didactic al scolii unde învată copilul, medicul de familie, vecinii etc. Cu ocazia anchetei sociale se pot identifica si alte nevoi de evaluare (medicală, psihologică etc.) si asistentul social este obligat să ia legătura cu specialistii respectivi cu care SPAS/DGASPC are relatii de colaborare. Evaluarea va stabili dacă:

a) se confirmă situatia de risc;

b) se identifică o suspiciune/situatie de exploatare prin muncă si responsabilul de caz prevenire completează si trimite fisa de semnalare la DGASPC; în cazul situatiilor de trafic, responsabilul de caz prevenire semnalează cazul la DGASPC;

c) semnalarea nu este justificată si, dacă este cazul, se va face referire către alte institutii.

Responsabilul de caz prevenire beneficiază de coordonare metodologică din partea unui manager de caz, dar nu este subordonat acestuia. Cu acest scop, directorul adjunct cu atributii în domeniul protectiei copilului al DGASPC va numi, în scris, personalul de specialitate care asigură coordonarea metodologică pentru responsabilii de caz, urmărindu-se o distribuire teritorială echitabilă, si o va comunica tuturor primăriilor din judet.

 

Tabelul nr. 8 - Responsabilitătile profesionistilor din comunitate si din institutiile membre ale EIL în etapa de evaluare a cazurilor la risc

Institutia sau organizatia

Profesionisti

Responsabilităti în etapa de evaluare

SPAS/DGASPC de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti

responsabil de caz prevenire

- Realizează evaluarea socială (ancheta socială adaptată si matricea riscurilor).

- Contactează specialisti pentru alte evaluări necesare.

Inspectoratul scolar si unitătile de învătământ din reteaua teritorială

cadru didactic consilier scolar mediator scolar altii

- Evaluează situatia scolară a copilului.

Structurile specializate ale MAI

politist

- Evaluează riscul de trafic de copii.


Institutia sau organizatia

Profesionisti

Responsabilităti în etapa de evaluare

Directia de sănătate publică si unitătile medicale din reteaua teritorială

medic de familie medic specialist asistent medical (comunitar) mediator sanitar

- Acordă asistentă medicală/medico-legală în conformitate cu legislatia în vigoare.

DGASPC

manager de caz psiholog

- Coordonează metodologic responsabilul de caz prevenire.

- Realizează evaluarea psihologică la solicitarea responsabilului de caz prevenire.

ONG

manager de caz asistent social psiholog

- Idem DGASPC

- Realizează evaluarea socială, la solicitarea responsabilului de caz prevenire

Toate evaluările fac parte din dosarul copilului.

 

IV.3. Interventia

În scopul prevenirii exploatării, pentru fiecare copil la risc responsabilul de caz prevenire elaborează si implementează un plan de servicii (PS) - În strânsă colaborare cu specialistii din comunitate (profesor, medic, asistenta medicală comunitară, mediator scolar/sanitar, consilier scolar, preot etc).

Întocmirea, implementarea si monitorizarea PS vor respecta prevederile standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului, iar PS este întocmit în conformitate cu Normele metodologice privind întocmirea Planului de servicii, aprobate prin Ordinul secretarului de stat al Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 286/2006; astfel, toti ceilalti profesionisti care participă la PS sunt nominalizati în rubrica “Membrii echipei si institutia din care provin”. Prestatiile si serviciile cuprinse în PS se adresează atât copilului, cât si familiei/reprezentantului legal. PS se aprobă de primar.

Serviciile mentionate la cap. 11.3 sunt valabile si pentru copilul la risc. Un accent deosebit se pune pe serviciile educationale.

Educatia formală si nonformală

Serviciile care si-au demonstrat eficienta în prevenirea abandonului scolar (inclusiv din motive de exploatare prin muncă) sunt serviciile de sprijin care acordă îngrijire pe timpul zilei, respectiv centrele de zi. În zona rurală se recomandă organizarea lor pe lângă scoală/în scoală, fiind de asemenea cunoscute si variante ale acestora sub denumirea de centre educationale si centre de tineret, cu precizarea că centrele educationale se adresează cu precădere copiilor victime ale exploatării prin muncă, iar centrele de tineret, copiilor la risc. Un alt aspect demn de mentionat este faptul că centrul educational se axează pe reintegrarea scolară în strânsă corelare cu programul scolar “A doua sansă”, iar centrul de tineret se axează pe mentinerea copilului în scoală, mai ales prin educatia de la egal la egal.

În cadrul centrelor de zi copilul beneficiază de masă, rechizite si cărti, dar si de educatie nonformală prin asistenta complementară programului scolar si sprijin pentru îmbunătătirea situatiei scolare, activităti ludice, programe pentru dezvoltarea abilitătilor si încurajarea talentelor etc.

Pachetul educational SCREAM produs de ILO-IPEC si avizat de Ministerul Educatiei, Cercetării, Tineretului si Sportului este un instrument util pentru realizarea de activităti de educatie nonformală atât în scoală, cât si în cadrul activitătilor extrascolare din cluburile si palatele copiilor, precum si în cadrul centrelor de zi. SCREAM contine exercitii atractive pentru copii care tin de educatie, artă si mass-media, prin care acestia învată despre prevenirea si combaterea exploatării prin muncă. Exemple de exercitii: colaj, documentare, asociere de imagini, dezbatere pe extrase din presă, interviuri si anchete, redactarea de scrisori, desen, schitarea de portrete, fotografiere, jocul de rol, exercitii de teatru, concursuri de creatie artistică, inclusiv povesti, poezii, dezbatere publică, redactarea unui comunicat de presă, interviu la radio si tv, redactarea unui scenariu, punerea în scenă a unui spectacol, activităti de constientizare în comunitate.

Educatia este vârful de lance al oricărui program durabil care vizează schimbarea comportamentelor si atitudinilor. Este, de asemenea, unul dintre cele mai eficiente moduri de a mobiliza sectoare-cheie ale societătii si mai ales tinerii, care sunt deosebit de receptivi la noile idei si initiative. Prin metode didactice creative si inovatoare, SCREAM vizează informarea tinerilor despre lumea în care trăiesc si nedreptătile încă existente, cu accent pe exploatarea copiilor prin muncă, astfel încât acestia să poată vorbi la rândul lor în numele copiilor care muncesc (educatia de la egal la egal). Mijloacele vizuale au un impact deosebit asupra tinerilor, iar dintre acestea teatrul s-a dovedit a fi un instrument puternic în educatia de la egal la egal. Teatrul vorbeste un limbaj universal care trece peste toate barierele geografice si culturale, fiind utilizat de-a lungul istoriei ca vehicul al criticii sociale. Prin urmare, SCREAM promovează teatrul ca unul dintre mijloacele cele mai adecvate de a-si explora sentimentele, a le exprima si transmite sub forma unui mesaj emotionant comunitătii.

Dacă nu există centru de zi în comunitate, dar se identifică multe cazuri la risc, se justifică necesitatea creării unui astfel de centru, motiv pentru care trebuie înstiintat în scris consiliul local si DGASPC, cu propunerea de a pregăti un proiect si de a identifica surse de finantare.

Responsabilul de caz prevenire tine evidenta tuturor cazurilor de copii la risc din comunitate si completează fisa centralizatoare a cazurilor la risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si/sau trafic de copii, care se trimite trimestrial la DGASPC. Fisa centralizatoare a cazurilor la risc urmează a fi aprobată prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

IV.4. Monitorizarea

Responsabilul de caz prevenire monitorizează furnizarea serviciilor si situatia copilului conform PS. Toate informatiile sunt documentate în dosarul copilului (vizite la domiciliu, la scoală, informări primite de la specialisti etc).

Pe perioada monitorizării, responsabilul de caz prevenire va stabili data la care copilul este considerat ca prevenit de a fi implicat într-o formă de exploatare si/sau trafic de copii. Acest moment nu coincide cu încheierea serviciilor sau închiderea cazului, ci se consideră că riscul s-a diminuat semnificativ (risc scăzut conform Matricei riscurilor), respectiv prevalează factorii de protectie din matricea riscurilor, de exemplu:

a) copilul reia programul scolar cu o frecventă foarte bună si cu îmbunătătirea performantelor scolare;


b) familia este sprijinită să depăsească situatia de criză în care se află;

c) familia întelege efectele negative ale exploatării si/sau ale traficului si cooperează cu scoala, cu SPAS etc;

d) functionează un mecanism de întrajutorare în care sunt implicati vecinii/alti membri ai comunitătii.

1V.5. Închiderea cazului

În situatia în care copilul a fost prevenit si furnizarea serviciilor s-a încheiat, cazul este considerat închis.

Tabelul nr. 9 - Nivelele de management al informatiei

V. Managementul informatiei

Monitorizarea copiilor exploatati prin muncă, a copiilor victime ale traficului, a copiilor români migranti victime ale altor forme de violentă pe teritoriul altor state si a copiilor la risc de exploatare prin muncă, exploatare sexuală si/sau trafic de copii presupune un flux organizat de informatie de la nivel local (comunitate) către nivelul judetean si national si invers, de la nivel national către cel judetean, respectiv local.

 

Nivel

 

 

Cine asigură managementul informatiei la acest nivel (institutie)

Fluxul informatiei

Către institutia responsabilă de managementul informatiei

Actiuni interne

De la institutia responsabilă de managementul informatiei

Local

SPAS/DGASPC de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti

-Primeste semnalări de situatii de copii la risc.

- Centralizare trimestrială (fisa centralizatoare copii la risc)

- Formulează propuneri de proiecte pentru înfiintarea de servicii de prevenire.

- Identifică situatii de copii exploatati prin muncă sau copii victime ale traficului de persoane.

- Trimite date statistice cu privire la copii la risc din comunitate si propunerile de proiecte la autoritătile locale (primar, consilieri).

- Trimite fisa centralizatoare copii la risc la DGASPC.

- Trimite fisa de semnalare a cazurilor de exploatare prin muncă la DGASPC/Semnalează posibilul caz de trafic de copii la DGASPC.

Judetean

DGASPC

-Primeste semnalări de situatii de copii exploatati prin muncă (fisa de semnalare)/posibile cazuri de trafic de copii. - Primeste de la SPAS fisa centralizatoare copii la risc.

- Centralizare trimestrială (fisele centralizatoare pentru: 1/copii exploatati prin muncă, 2/copii victime ale traficului intern, 3/copii victime ale traficului transfrontalier, 4/copii repatriati victime ale altor forme de violentă decât traficul si 5/copii la risc)

- Formulează propuneri de proiecte pentru înfiintarea de servicii specializate si activităti de informare/formare.

- Trimite datele statistice din domeniu si propunerile de proiecte la consiliul judetean/ consiliul local de sector

Trimite toate fisele centralizatoare la USMC/ MMFPS-DGPC

National

USMC/MMFPS-DGPC

Primeste toate fisele centralizatoare de la toate DGASPC -urile.

- Primeste informatii de la MAE cu privire la copiii români migranti victime ale violentei.

- Primeste informatii de la membrii CND si alte institutii relevante pentru întocmirea raportului anual.

Primeste comentariile comitetului de experti de la ILO Geneva referitoare la implementarea conventiilor ILO nr. 138 si 182, prin intermediul MMFPS.

- Centralizare trimestrială si anuală în baza fiselor centralizatoare si a informatiilor de la MAE

- întocmeste raportul anual cu privire la problematica exploatării prin muncă a copiilor din România.

Întocmeste rapoartele semestriale si raportul anual privind problematica traficului de copii.

- Formulează propuneri de proiecte, strategii, planuri de actiune, modificări legislative si politici în domeniu, care sunt avizate de CND.

- Trimite o sinteză a centralizării trimestrială, raportul anual cu privire la problematica exploatării prin muncă si propunerile la CND.

- Trimite raportul anual cu privire la problematica exploatării prin muncă si propunerile la ministrul muncii, familiei si protectiei sociale.

- Trimite rapoartele semestriale si raportul anual privind problematica traficului de copii la MAI- ANITP.

 

Fluxul informational îndeplineste următoarele cerinte de calitate:

- datele de raportare trebuie să fie cunoscute si respectate de institutia responsabilă pe fiecare nivel în parte;

- trebuie să cuprindă informatii veridice si verificabile;

- trebuie să existe feedback: fiecare raportare să implice confirmarea primirii datelor de către destinatar.

Asigurarea cerintelor de calitate este posibilă dacă, la fiecare nivel:

a) este creat cadrul institutional responsabil cu managementul informatiei (este desemnat prin documente interne biroul/serviciul care răspunde de MM/MTM);

b) există resurse umane care au în fisa postului atributiile aferente MM/MTM si care au beneficiat de formare de specialitate pentru aplicarea MM/MTM;


c) pachetul de instrumente de monitorizare (formulare, fise) este cunoscut si aplicat.

Este important să fie constientizate oportunitătile pe care functionarea MM/MTM le aduce fiecărui nivel:

a) la nivel local:

1. informatiile reprezintă o bază pentru justificarea de proiecte vizând prevenirea exploatării copilului si traficului de copii/prevenirea separării copilului de familie în aria teritorială respectivă;

2. se îmbunătăteste parteneriatul local interinstitutional (SPAS va lucra mai eficient cu scoala, unitatea medicală/ medicul de familie, sectia/postul de politie etc);

3. cunoscând situatia din întregul judet, există posibilitatea analizei comparative între localităti, urmată de posibilitatea schimburilor de experientă si bune practici;

4. se îmbunătăteste dialogul cu cetătenii, care pot vedea că sesizarea lor este luată în considerare de SPAS, că se iau măsuri de prevenire (PS) în beneficiul copilului si că, în urma implementării PS, copilul este retras din situatia de risc (cel care a sesizat trebuie să primească un feedback);

b) la nivel judetean:

1. informatiile reprezintă o bază pentru îmbunătătirea strategiei judetene si justificarea de proiecte;

2. aplicarea MM/MTM conduce la utilizarea eficientă a resurselor alocate si ajustarea resurselor (nevoia de specialisti);

3. cunoscând situatia din întreaga tară, există posibilitatea analizei comparative cu alte judete, urmată de posibilitatea schimburilor de experientă si bune practici;

4. se îmbunătăteste comunicarea DGASPC-SPAS;

c) la nivel national:

1. există o sursă sigură de informatii pentru rapoartele de tară;

2. oferă argumente pentru îmbunătătirea strategiei nationale în domeniul protectiei drepturilor copilului;

3. constituie baza de lucru pentru activitatea CND;

4. argumentează proiecte de interes national, alte programe.

VI. Informare/Constientizare/Formare

VI.1. Informarea/Constientizarea/Formarea profesionistilor cu privire la aplicarea mecanismelor de monitorizare

VI.1.1. La nivelul DGASPC si a sistemului de protectie a drepturilor copilului

La sedintele periodice ale directorilor, sefilor de servicii si sefilor de centre participă cel putin 2 membri EIL (unul de la DGASPC) care informează si instruieste personalul de conducere cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare afiselor.

Conducerea DGASPC emite o circulară către personalul de conducere pentru organizarea unor sedinte cu personalul din subordine, la care participă cel putin un membru EIL (de regulă de la DGASPC), care informează si instruieste personalul cu privire la implementarea MM si modul de utilizare a fiselor.

De asemenea, conducerea DGASPC organizează întâlniri cu personalul de conducere al ONG, la care participă si 2 membri EIL (unul de la DGASPC) care informează si instruiesc cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare afiselor.

VI.1.2. La nivelul SPAS/persoanelor cu atributii în asistentă socială

Secretarul general al consiliului judetean emite o circulară către secretarii primăriilor pentru organizarea unor întâlniri care să reunească secretarii, asistentii sociali ai SPAS/persoanele cu atributii în asistentă socială si, după caz, membrii consiliilor consultative comunitare (SCC) si politia locală, la care participă cel putin un membru EIL (de regulă de la DGASPC), care informează si instruieste personalul mentionat anterior cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor.

Informarea periodică a asistentilor sociali ai SPAS/a persoanelor cu atributii în asistentă socială se realizează de către profesionistii DGASPC (ulterior informării si instruirii de către EIL) cu ocazia deplasărilor în teren pentru rezolvarea diferitelor cazuri aflate în evidenta DGASPC sau a activitătilor realizate de birourile de coordonare a consiliilor locale.

VI.1.3. La nivelul ITM

La sedintele periodice ale celor două compartimente de control (relatii de muncă si sănătate si securitate în muncă) participă cel putin 2 membri EIL (unul de la ITM), care informează si instruiesc inspectorii de muncă cu privire la implementarea MM si modul de utilizare a fiselor.

Totodată, inspectorul general al ITM organizează întâlniri cu sefii sindicatelor si patronatelor, la care participă cel putin 2 membri EIL (unui de la ITM), care informează si instruiesc cu privire la implementarea MM si modul de utilizare a fiselor.

VI.1.4. La nivelul IJP/DGP si politiile de sector

La nivelul judetului, seful IJP organizează sedinte la care participă angajatii următoarelor structuri: Investigatii criminale, Ordine publică (politia de proximitate si posturile de politie), Analiză, prevenire si cercetare, Cercetare penală si Crima organizată, precum si ofiterul de politie care este membru desemnat în Comisia pentru protectia copilului; la aceste sedinte participă cel putin 2 membri EIL (unul de la IJP), care informează si instruiesc politistii cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor.

La nivelul municipiului Bucuresti, seful DGPMB, precum si sefii politiilor de sector organizează sedinte la care participă angajatii structurilor mentionate anterior, precum si ofiterii de politie care sunt membri desemnati în comisiile pentru protectia copilului de la nivelul sectoarelor si, după caz, politisti de la nivelul sectiilor de politie; la aceste sedinte participă cel putin 2 membri EIL (unul dintre ei fiind reprezentantul politiei în EIL de la nivelul sectoarelor), care informează si instruiesc politistii cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor.

Actiunile de informare privind MTM sunt sprijinite de centrele regionale ale MAI- ANITP.

VI.1.5. La nivelul ISJ/ISB si ISS si a sistemului educational

La nivelul judetului, inspectorul general al ISJ organizează sedinte la care participă directorii unitătilor de învătământ (grădinite, scoli, licee, scoli profesionale); la aceste sedinte participă cel putin un membru EIL (de regulă cel de la ISJ), care informează si instruieste directorii cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor. Directorii, la rândul lor, organizează sedinte cu întregul personal didactic din subordine (inclusiv consilierii scolari) pentru informarea si instruirea mai sus amintită, la care pot participa optional membrii EIL.

Totodată, inspectorul general al ISJ organizează sedinte la care participă sefii centrelor de asistentă psihopedagogică si ai centrelor de tineret/centrelor educationale/centrelor de zi din scoli; la aceste sedinte participă cel putin un membru EIL (de regulă cel de la ISJ), care informează si instruieste sefii de centre cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare afiselor.

La nivelul municipiului Bucuresti, inspectorul general al ISB organizează o sedintă la care participă inspectorii ISS; la aceste sedinte participă cel putin 2 membri EIL (unul de la ISS), care informează si instruiesc inspectorii ISS cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor. Inspectorii ISS, la rândul lor, organizează sedinte cu personalul din subordine, precum si cu directorii unitătilor de învătământ (grădinite, scoli, licee, scoli profesionale); la aceste sedinte participă cel putin un membru EIL (de regulă cel de la ISS), care informează si instruieste cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor. Directorii, la rândul lor, organizează sedinte cu întregul personal didactic din subordine (inclusiv consilierii scolari) pentru informarea si instruirea mai sus amintită, la care pot participa optional membri EIL.


Totodată, inspectorii ISS organizează sedinte la care participă sefii centrelor de asistentă psihopedagogică si ai centrelor de tineret/centrelor educationale/centrelor de zi din scoli; la aceste sedinte participă cel putin 2 membri EIL (unul de la ISS) care informează si instruiesc sefii de centre cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor.

VI. 1.6. La nivelul DSP si al sistemului de sănătate

La nivelul judetului, inspectorul general al DSP organizează o sedintă cu personalul, la care participă cel putin un membru EIL (de regulă cel de la DSP), care informează si instruieste personalul cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare afiselor.

Totodată, inspectorul general al DSP organizează sedinte cu medicii de familie si asistentele medicale comunitare, la care participă cel putin un membru EIL (de regulă cel de la DSP), care informează si instruieste cu privire la implementarea MM/MTM si modufde utilizare a fiselor.

De asemenea, inspectorul general al DSP organizează o sedintă cu directorii spitalelor de pediatrie si sefii sectiilor de pediatrie, precum si ai altor spitale/sectii de specialităti pediatrice, la care participă cel putin un membru EIL (de regulă cel de la DSP), care informează si instruieste cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor. Directorii/Sefii de sectie, la rândul lor, organizează sedinte cu personalul medico-sanitar din subordine (inclusiv asistentii sociali) pentru informarea si instruirea mai sus amintită, la care pot participa optional membrii EIL.

La nivelul municipiului Bucuresti, inspectorul general al DSP organizează o sedintă cu personalul din subordine, precum si sedinte cu medicii de familie, directorii spitalelor de pediatrie si sefii sectiilor de pediatrie, precum si ai altor spitale/sectii de specialităti pediatrice, la care participă cel putin un membru EIL (de regulă cel de la DSP), care informează si instruieste cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor. Directorii/Sefii de sectie, la rândul lor, organizează sedinte cu personalul medico-sanitar din subordine (inclusiv asistentii sociali) pentru informarea si instruirea mai sus amintită, la care pot participa optional membrii EIL.

VI. 1.7. La nivelul ONG

DGASPC împreună cu ONG-urile reprezentate în EIL organizează întâlniri cu ONG-urile active în domeniul protectiei drepturilor copilului pentru informarea si instruirea cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor.

VI.1.8. La nivelul celorlalte institutii reprezentate în EIL

DGASPC împreună cu fiecare reprezentant în parte în EIL organizează întâlniri cu personalul de conducere a acestor institutii pentru informarea si instruirea cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor. Personalul de conducere organizează, la rândul său, sesiuni de informare si instruire cu personalul relevant pentru această problematică.

VI. 1.9. La nivelul celorlalte institutii relevante, dar fără reprezentare în EIL

DGASPC organizează întâlniri cu sefii acestor institutii pentru informarea si instruirea cu privire la implementarea MM/MTM si modul de utilizare a fiselor. Acestia organizează, la rândul lor, sesiuni de informare si instruire cu personalul relevant pentru această problematică.

Actiunile de informare/constientizare/formare ar trebui să aibă loc în mod periodic sau de câte ori sunt angajati noi profesionisti în domeniu. Totodată, actiunile de informare pot lua forma campaniilor de sensibilizare a profesionistilor, autoritătilor locale si publicului, un rol important în realizarea lor revenind membrilor EIL si SCC.

Formarea profesionistilor se realizează în baza unui curriculum avizat de MMFPS-DGPC.

VI.2. Mesaje-cheie pentru publicul larg

EIL-urile detin un rol important în activitătile de informare/constientizare a profesionistilor, autoritătilor, copiilor si părintilor, a publicului larg în general. Mesajele-cheie privesc în special dimensiunea fenomenului în lume si în România, cauzele si consecintele exploatării copiilor prin muncă, importanta semnalării cazurilor de exploatare si la risc, cine îi poate sprijini pe copii si familiile acestora si cum.

Exemple de mesaje-cheie:

a) Efectuarea treburilor în gospodăria proprie este una dintre formele obisnuite si traditionale de muncă/exploatare prin muncă a copiilor (munca domestică), fiind o practică mai răspândită în rândul fetelor.

b) Familiile din zonele urbane sau rurale mai dezvoltate îsi recrutează copii din zonele rurale sărace, prin intermediul familiei, prietenilor si cunostintelor, pe care îi folosesc ca servitori în casă, la muncile din gospodărie sau muncile agricole. Sunt frecvent întâlnite situatiile de servitute în contul unor datorii. Situatia acestor copii ajunge să semene cu sclavia de cele mai multe ori. Sunt expusi violentei, abuzurilor si exploatării sexuale, chiar traficului.

c) Numărul copiilor care lucrează în zonele rurale este mai mare decât cel din zonele urbane.

d) Exploatarea sexuală în scop comercial este una dintre cele mai brutale forme de violentă asupra copiilor. Acesti copii suferă abuzuri fizice, psiho-sociale si afective extrem de grave si sunt expusi unor riscuri, cum ar fi: sarcinile timpurii, mortalitatea maternă si infectiile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA.

e) Lipsa accesului la educatie favorizează exploatarea copiilor prin muncă si traficul de copii. Acest lucru îi afectează în mod deosebit pe copiii din familiile sărace, defavorizate si excluse social.

f) Sărăcia este motivul cel mai evident care explică existenta exploatării prin muncă a copiilor, acestia contribuind de regulă la supravietuirea familiilor lor. Cu toate acestea există familii sărace care nu practică exploatarea copiilor prin muncă sau decid trimiterea la scoală a unora dintre copii.

g) în anumite zone există traditia prin care copiii calcă pe urmele părintilor lor, deseori în practicarea unor munci periculoase.

h) Exploatarea copiilor prin muncă si traficul de copii apar frecvent în familiile vulnerabile (venituri scăzute, criză financiară sau de altă natură).

i) Angajatorii preferă să angajeze copii pentru că sunt o mână de lucru mai ieftină sau adecvată naturii muncii în cauză (de exemplu, cusutul mingiilor de fotbal, tesutul covoarelor), precum si una “docilă”, care nu va încerca să se organizeze pentru a obtine protectie si sprijin. Argumentul “degetelor dibace” poate fi combătut; în statele în care copiii erau folositi la anumite munci, ei, în fapt, munceau alături de adulti si treptat au fost înlocuiti de adulti prin programe specifice.

j) Copiii sunt mai vulnerabili decât adultii la abuzuri fizice, sexuale si afective si sunt mai afectati psihologic de faptul că trăiesc si lucrează într-un mediu în care sunt umiliti. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru copiii mici si fete.

k) Este mult mai probabil ca fetele:

1. să înceapă să lucreze la o vârstă mai mică decât băietii;

2. să fie plătite mai prost decât băietii pentru aceeasi muncă;

3. să lucreze în sectoare unde se plăteste prost si cu program prelungit;

4. să fie mai vulnerabile în fata abuzului si exploatării;

5. să lucreze în sectoare cu riscuri foarte mari pentru sănătate, sigurantă si bunăstare;

6. să fie private de educatie.


 

ABREVIERI

 

ANPCA

Autoritatea Natională pentru Protectia Copilului si Adoptie

ANPDC

Autoritatea Natională pentru Protectia Drepturilor Copilului

DSP

directiile de sănătate publică

CND

Comitetul national director pentru prevenirea si combaterea exploatării copiilor prin muncă

CPC

Comisia pentru protectia copilului

DGASPC

directiile generale de asistentă socială si protectia copilului

DGPMB

Directia Generală de Politie a Municipiului Bucuresti

BL

Echipa Intersectorială Locală

IJP

inspectoratele judetene de politie

ILO

Organizatia Internatională a Muncii

IPEC

Programul international pentru eliminarea muncii copilului

ISJ

inspectoratele scolare judetene

ISMB

Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti

ISS

inspectoratele scolare de sector

ITM

inspectoratele teritoriale de muncă

MAI

Ministerul Administratiei si Internelor

MAI - ANA

Ministerul Administratiei si Internelor - Agentia Natională Antidrog

MAI - ANITP

Ministerul Administratiei si Internelor - Agentia Natională împotriva Traficului de Persoane

MM

mecanism de monitorizare a copiilor exploatati si la risc de a fi exploatati prin muncă

MMFPS

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale

MMFPS - DGPC

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale - Directia generală protectia copilului