MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 179/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXII - Nr. 179         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 19 martie 2010

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

43. - Lege privind transmiterea unui teren aflat în proprietatea publică a statului din administrarea Administratiei Nationale „Apele Române" în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta

 

360. - Decret pentru promulgarea Legii privind transmiterea unui teren aflat în proprietatea publică a statului din administrarea Administratiei Nationale „Apele Române" în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

M.33. - Ordin al ministrului apărării nationale pentru completarea Ordinului ministrului apărării nationale nr. M.26/2010 privind delegarea către secretarul de stat pentru relatia cu Parlamentul, informare publică si cresterea calitătii vietii personalului a competentei îndeplinirii unor atributii aflate în responsabilitatea ministrului apărării nationale

 

134/340. - Ordin al ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 416/428/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009

 

220. - Ordin al ministrului sănătătii pentru modificarea si completarea Normelor privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 75/2009

 

820. - Ordin al ministrului finantelor publice pentru aprobarea Conventiei privind implementarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, a Contractului de garantare si a modelului înscrisului prevăzut la art. 8 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, precum si pentru stabilirea nivelului comisionului de gestiune a garantiilor acordate de FNGCIMM în numele si în contul statului român în cadrul Programului de sprijin

 

4.663. - Ordin al vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală pentru modificarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului, aprobate prin Ordinul vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.626/2009

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

            9. - Circulară privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 februarie-23 martie 2010

 


LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

privind transmiterea unui teren aflat în proprietatea publică a statului din administrarea Administratiei Nationale „Apele Române" în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta a unui teren în suprafată de 2.129 m2, din care 1.879 m2în Marea Neagră si 250 m2din plaja extinsă, aflat în proprietatea publică a statului si în administrarea Administratiei Nationale „Apele Române" - Directia Apelor Dobrogea Litoral, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, pentru realizarea obiectivului de investitii de interes public „Pasarelă si pontoane acostare ambarcatiuni agrement".

(2) Dreptul de administrare se transferă pe durata existentei obiectivului de investitii prevăzut la alin. (1), sub conditia mentinerii acestuia în domeniul public al municipiului Constanta.

Art. 2. - Predarea-preluarea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Administratia National㠄Apele Române", prin Directia Apelor Dobrogea Litoral, si Consiliul Local al Municipiului Constanta, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PRESEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

 

Bucuresti, 18 martie 2010.

Nr. 43.

 

ANEXA

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a terenului aflat în proprietatea publică a statului si în administrarea Administratiei Nationale „Apele Române" - Directia Apelor Dobrogea Litoral, care trece în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta

 

Locul unde este situat terenul

Persoana juridică de la care se transmite dreptul de administrare asupra terenului

Persoana juridică la care se transmite dreptul de administrare asupra terenului

Caracteristicile tehnice ale terenului

Număr de identificare atribuit de Ministerul Finantelor Publice

Statiunea Mamaia,

zona hotel Victoria,

municipiul Constanta,

judetul Constanta

Administratia National㠄Apele Române" - Directia Apelor Dobrogea Litoral

Consiliul Local al Municipiului Constanta, potrivit Legii administratiei publice locale nr. 215/2001,

republicată, cu modificările si completările ulterioare

- Plaja si apele maritime interioare, judetul Constanta

- Suprafata totală = 2.129 m2, din care:

- suprafată teren plajă - 250 m2

- suprafată Marea Neagră - 1.879 m2

- Vecini:

- în partea de nord, est si sud Ministerul Mediului si Pădurilor (apele maritime interioare)

- în partea de vest Ministerul Mediului si Pădurilor (plajă)

- nr. M.F.P: 149982 (partial)

- cod de clasificare: 8.03.04

- nr. M.F.P: 64001 (partial)

- cod de clasificare: 8.03.04


PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind transmiterea unui teren aflat în proprietatea publică a statului din administrarea Administratiei Nationale „Apele Române" în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind transmiterea unui teren aflat în proprietatea publică a statului din administrarea Administratiei Nationale „Apele Române" în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 17 martie 2010.

Nr. 360.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL APĂRĂRII NATIONALE

 

ORDIN

pentru completarea Ordinului ministrului apărării nationale nr. M.26/2010 privind delegarea către secretarul de stat pentru relatia cu Parlamentul, informare publică si cresterea calitătii vietii personalului a competentei îndeplinirii unor atributii aflate în responsabilitatea ministrului apărării nationale

 

Pentru aplicarea dispozitiilor art. 32 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea si functionarea Ministerului Apărării Nationale, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, cu modificările ulterioare,

ministrul apărării nationale emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului apărării nationale nr. M.26/2010 privind delegarea către secretarul de stat pentru relatia cu Parlamentul, informare publică si cresterea calitătii vietii personalului a competentei îndeplinirii unor atributii aflate în responsabilitatea ministrului apărării nationale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010, se completează după cum urmează:

- La articolul 1 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

,,f) În ceea ce priveste coordonarea Colegiului National de Apărare."

Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă art. 2 lit. a) din Ordinul ministrului apărării nr. M.176/2006 privind functionarea unor structuri în subordinea nemijlocită a Ministrului Apărării Nationale*), cu modificările si completările ulterioare.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării nationale,

Gabriel Oprea

 

Bucuresti, 15 martie 2010.

Nr. M.33.


*) Ordinul nr. M.176/2006 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare a tării si securitate natională.

 


MINISTERUL SĂNĂTĂTII

Nr. 134 din 24 februarie 2010

CASA NATIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Nr. 340 din 10 februarie 2010

 

ORDIN

privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 416/428/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. CSA 1846 din 24 februarie 2010 al Ministerului Sănătătii si nr. DG 84 din 9 februarie 2010 al Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, în temeiul prevederilor:

- Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 1.714/2008 pentru aprobarea Contractului-cadru privind conditiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, cu modificările si completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 1.379/2009 privind înfiintarea Institutului Clinic de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni si modificarea unor acte normative;

- Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, cu modificările si completările ulterioare;

- Ordinul ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 52/55/2010 privind transportul pacientilor care nu se află în stare critică efectuat de către serviciile publice de ambulantă,

ministrul sănătătii si presedintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 416/428/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 si nr. 210 bis din 1 aprilie 2009, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. În anexa nr. 17, la articolul 15, litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,a) suma aferentă transportului interspitalicesc pentru asiguratii internati care necesită conditii suplimentare de stabilire a diagnosticului din punctul de vedere al consultatiilor si investigatiilor paraclinice, cu exceptia transportului efectuat de serviciile publice de ambulantă pentru pacientii care nu se află în stare critică si care se află în unitătile sau compartimentele de primiri urgente si care necesită transport la o altă unitate sanitară sau la o altă clădire apartinând unitătii sanitare respective, în vederea internării, investigării sau efectuării unui consult de specialitate, decontat de casa de asigurări de sănătate din fondul alocat asistentei medicale de urgentă si transport sanitar;".

2. În tabelul din anexa nr. 17a) „Indicele de complexitate a cazurilor si tarifele pe caz ponderat", pozitia 35 se modifică si va avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Cod CNAS

Denumire spital

ICM 2008*

Tarif pe caz ponderat 2009 (lei)

1

2

3

4

5

 

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

 

„35

B_18

INSTITUTUL CLINIC FUNDENI BUCURESTI

0,9268

2108"

 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 

3. În tabelul din anexa nr. 17a) „Indicele de complexitate a cazurilor si tarifele pe caz ponderat”, după pozitia 35 bis se introduce o nouă pozitie, pozitia 351 , cu următorul cuprins:

 

„351

B_18

INSTITUTUL CLINIC DE URONEFROLOGIE SI TRANSPLANT RENAL FUNDENI

0,8759

2108"

 

4. În anexa nr. 21, la capitolul I, la litera C, punctul 11 se modifică si va avea următorul cuprins:

„11. Transportul pacientilor internati care se află în stare critică, transferati la un alt spital;".

5. În anexa nr. 21, la capitolul I, la litera C, după punctul 11 se introduce un nou punct, punctul 111, cu următorul cuprins:

„111. Transportul pacientilor din unitătile sau compartimentele de primiri urgente, care nu se află în stare critică, la o altă unitate sanitară sau la o altă clădire apartinând unitătii sanitare respective, în vederea internării, investigării sau efectuării unui consult de specialitate."

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Cseke Attila

Presedintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate

Nicolae Lucian Dută


MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

pentru modificarea si completarea Normelor privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 75/2009

 

Văzând Referatul de aprobare al Directiei strategii si politica medicamentului nr. CSA2.516/2010, având în vedere prevederile:

- art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare;

- art. 140 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii,

ministrul sănătătii emite următorul ordin:

Art. I. - Normele privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 75/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 2 februarie 2009, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, litera h) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,h) pret de referintă generic - pret echivalent cu maximum 65% din pretul medicamentului inovativ al cărui generic este;".

2. La articolul 5, alineatul (5) se modifică si va avea următorul cuprins:

„(5) Pretul trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic pret al aceluiasi medicament din lista tărilor cu care se efectuează comparatia, prevăzute la art. 6. Pentru efectuarea analizei comparative, transformarea preturilor de producător din alte valute în lei se face luându-se în considerare cursul de schimb valutar folosit la alcătuirea bugetului pe anul în curs. Pentru alte valute decât euro se foloseste cursul de schimb mediu prognozat de Comisia Natională de Prognoză."

3. La articolul 6, alineatul (4) se modifică si va avea următorul cuprins:

„(4) În cazul în care pretul propus de către detinătorul de APP sau reprezentantul acestuia nu este în conformitate cu prezentele norme, inclusiv sub aspectul nivelului minim de comparatie prevăzut la art. 5 alin. (5), detinătorul de APP va fi sanctionat prin excluderea medicamentului respectiv din lista denumirilor comerciale ale medicamentelor de uz uman de care beneficiază asiguratii în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contributie personală, pe bază de prescriptie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Excluderea are efect pentru o perioadă de un an de la emiterea deciziei luate la nivelul ministerului."

4. La articolul 7, alineatul (3) se modifică si va avea următorul cuprins:

„(3) În cazul în care, ca urmare a reanalizării produselor ce intră sub incidenta alin. (2), se constată că pretul propus pentru România este mai mare decât în celelalte tări de comparatie, detinătorul APP sau reprezentantul este înstiintat pentru diminuarea pretului conform art. 5 alin. (5), în termen de 30 de zile."

5. Articolul 8 se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Pretul de referintă generic se propune de către detinătorul APP sau reprezentantul medicamentului generic, prin comparatie cu preturile acestor medicamente în tările de comparatie, fără a putea depăsi 65% din pretul medicamentului inovativ al cărui generic este.

(2) În cazul în care, în urma verificărilor comparative, se constată că medicamentul generic nu are pret înregistrat în tările din lista de comparatie, pretul acestuia se aprobă conform solicitării, fără însă a depăsi 65% din pretul medicamentului inovativ, iar la expirarea termenului de un an se verifică situatia comparativă după depunerea de către detinătorul APP sau de reprezentantul acestuia a documentatiei, în conformitate cu prevederile art. 6."

6. După articolul 8 se introduc două noi articole, articolele 81 si 82, cu următorul cuprins:

„Art. 81. - Pentru medicamentele inovative, în termen de 60 de zile de la publicarea pe pagina web a ministerului, la adresa www.ms-preturi.ro, a pretului de referintă generic, în cazul în care pretul de referintă generic este mai mic de 65% din cel al medicamentului inovativ, pretul medicamentelor inovative se diminuează de către detinătorul APP sau de către reprezentant prin comparatie cu preturile acestor medicamente în tările de referintă, fără a putea depăsi cu mai mult de 35% cel mai mare pret generic, astfel cum acesta a fost avizat de către minister în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

Art. 82. - (1) Pretul pentru medicamentele generice se propune de detinătorul APP sau de reprezentant, prin comparatie cu preturile acestor medicamente în tările din lista de comparatie, fără a putea depăsi pretul de referintă generic, astfel cum acesta a fost avizat de către minister, în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

(2) În cazul în care medicamentul generic nu are pret avizat în niciuna dintre tările din lista de comparatie, pretul propus de către detinătorul APP sau de reprezentant nu poate depăsi pretul de referintă generic.

(3) Oricând în cursul termenului pentru care pretul este valabil, detinătorul APP sau reprezentantul poate diminua, pentru medicamentele generice, pretul de producător avizat initial de către minister. Pretul de producător diminuat se comunică Ministerului Sănătătii pentru stabilirea pretului cu ridicata si a pretului cu amănuntul corespunzător, în vederea includerii în Catalogul national."

7. La articolul 17, alineatul (1) se modifică si va avea următorul continut:

„Art. 17. - (1) Actualizarea preturilor de producător în lei pentru toate medicamentele existente în Catalogul national se face anual, în luna aprilie, în functie de cursul valutar utilizat în alcătuirea bugetului pentru anul în curs."

8. Anexa nr. 1 la norme se modifică si se înlocuieste cu anexa la prezentul ordin.

Art. II. - Articolul II din Ordinul ministrului sănătătii nr. 1.637/2009 pentru modificarea si completarea Normelor privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 4 ianuarie 2010, se abrogă.


Art. III. - (1) Preturile pentru medicamentele pentru care documentatia completă a fost depusă înainte de data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar pentru care nu a fost emisă o decizie până la această dată, se avizează conform prezentelor norme.

(2) Cu 60 de zile înainte de data expirării termenului de un an pentru care a fost aprobat pretul, detinătorul APP sau reprezentantul este obligat să transmită ministerului noua documentatie de pret, conform art. 6, în vederea reavizării pretului de către minister.

 

Ministrul sănătătii,

Cseke Attila

 

Bucuresti, 12 martie 2010.

Nr. 220.

 

ANEXA

(Anexa nr. 1 la norme)

 

CERERE DE AVIZARE A PRETURILOR LA MEDICAMENTE

 

            I..............................................., detinător/reprezentant al detinătorului autorizatiei de punere pe piată/Deciziei Comisiei Europene nr......................................, solicit avizarea/reavizarea pretului maximal de producător, al pretului maximal cu ridicata si cu amănuntul pentru produsul/produsele, după cum urmează:

 

Denumirea produsului*)

Forma farmaceutică*)

Forma de ambalare*)

D.C.I.*)

Pret producător

- lei -

Pret cu ridicata

- lei -

Pret cu amănuntul

- lei -

 

 

 

 

 

 

 


*) Datele vor fi trecute în tabel în conformitate cu autorizatia de punere pe piată sau cu Decizia Comisiei Europene.

 

Vă declar că nivelul/nivelurile pretului/preturilor de producător respectă prevederile art. 8 alin. (1)/art. 9 alin. (1) din Normele privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 75/2009, cu modificările si completările ulterioare.

 

II. Produsul/produsele se regăseste/regăsesc în următoarele tări de comparatie, precum si în tara de origine, cu următoarele niveluri ale pretului de producător înregistrate:

 

Tara de origine; tările de comparatie si sursa informatiei pentru fiecare tară

Denumirea produsului

Forma farmaceutică

Forma de ambalare

Pret producător

- lei -

 

 

 

 

 

 

            Anexez în sustinerea datelor prezentate copii de pe cataloagele existente în derulare în tările mentionate mai sus, precum si din tara de origine.

            Anexez dovada calitătii de reprezentant al detinătorului  (Se bifează doar dacă cererea este depusă de reprezentant.)

 

            III. Prezint anexat, în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. b) si c) din Normele privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 75/2009, cu modificările si completările ulterioare, copie de pe următoarele documente:

 

Denumirea produsului

Nr. APP/Nr. Deciziei Comisiei Europene

Anexe

 

 

 

 

IV. Produsul/produsele se încadrează în categoria medicamentelor:

 - inovative

 - orfane

 -generice

 - biosimilar

 - PUMA (autorizatie de uz pediatric)

V. Declar că informatiile si documentele prezentate respectă prevederile Normelor privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 75/2009, cu modificările si completările ulterioare.

Date de contact

(Compania) Nume:

Adresa:

Telefon:

E-mail:

Numele persoanei de contact pe probleme de preturi:

 

Data:

.............................

Semnătura:

...................................

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea Conventiei privind implementarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, a Contractului de garantare si a modelului înscrisului prevăzut la art. 8 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, precum si pentru stabilirea nivelului comisionului de gestiune a garantiilor acordate de FNGCIMM în numele si în contul statului român în cadrul Programului de sprijin

 

În vederea reglementării conditiilor necesare facilitării aplicării Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României,

având în vedere prevederile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010,

în temeiul art. 5 din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010, al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul finantelor publice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Conventia privind implementarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă modelul Contractului de garantare, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Se aprobă modelul înscrisului prevăzut la art. 8 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Pentru analiza documentatiei care însoteste solicitarea de obtinere a acordului de principiu privind emiterea garantiei în cadrul Programului de sprijin conform art. 10 alin. (1) si (2) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 175/2010 privind aprobarea Normelor de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici si Mijlocii - S.A. - IFN percepe un comision unic de analiză în sumă de 500 lei.

Art. 5. - Pentru semestrul I al anului 2010, se aprobă comisionul de gestiune a garantiilor acordate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici si Mijlocii - S.A. - IFN, în numele si contul statului român, în cadrul Programului de sprijin, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finantării garantate.

Art. 6. - Ministerul Finantelor Publice, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici si Mijlocii - S.A. - IFN, precum si finantatorii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 18 martie 2010.

Nr. 820.

 

ANEXA Nr.1

 

CONVENTIE

privind implementarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României

 

Încheiată în temeiul art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 martie 2010, si al art. 5 alin. (1) din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, între:

Ministerul Finantelor Publice, autoritate a administratiei publice centrale, cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, reprezentat de.............................................., în calitate de........................................................, denumit în continuare MFP,


SI

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici si Mijlocii - S.A. - IFN, cu sediul social în municipiul Bucuresti, str. Stefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înmatriculat în registrul comertului sub nr. J40/10581/2001, cod unic de înregistrare 14367083, înregistrat în Registrul general al IFN sub nr. RG-PJR-41-110174 si în Registrul special al IFN sub nr. RS-PJR-41-110030, reprezentat de.................., în calitate de........................, si de........................, în calitate de.................., denumit în continuare FNGCIMM.

 

CAPITOLUL I

Obiectul conventiei

 

Art. 1. - (1) Prezenta conventie reglementează termenii si conditiile mandatului acordat FNGCIMM de către MFP, precum si drepturile si obligatiile părtilor privind acordarea, monitorizarea, raportarea si executarea garantiilor rezultate din aplicarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, denumit în continuare Program de sprijin.

(2) Potrivit Programului de sprijin, FNGCIMM garantează, în numele si în contul statului, maximum 80% din creditele acordate în euro sau în lei beneficiarilor în cadrul Programului de sprijin, a căror valoare este de maximum 15% din valoarea proiectului implementat în domenii prioritare pentru economia românească, exclusiv dobânzile si comisioanele bancare si alte sume datorate de beneficiari în baza contractelor de credit.

(3) Sursa de plată a valorii de executare a garantiilor emise de FNGCIMM în numele si în contul statului este bugetul de stat.

(4) Pentru anul 2010, plafonul total al garantiilor care pot fi emise potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010 este de 300 milioane euro. Prin ordin al ministrului finantelor publice, în functie de gradul de utilizare pe categorii de beneficiari ai proiectelor din domeniile prevăzute la art. 2 lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, plafonul anual al garantiilor poate fi defalcat pe categorii de beneficiari ai Programului de sprijin, respectiv pe domenii prioritare pentru economia românească.

 

CAPITOLUL II

Continutul mandatului

 

Art. 2. - MFP, în calitate de reprezentant al statului, are următoarele obligatii:

a) să propună Guvernului plafonul anual al garantiilor care pot fi emise conform Programului de sprijin; pentru anul 2010 plafonul garantiilor care pot fi emise este de 300 milioane euro;

b) În functie de gradul de utilizare pe categorii de beneficiari ai proiectelor din domeniile prevăzute la art. 2 lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, prin ordin al ministrului finantelor publice să aprobe defalcarea plafonului anual al garantiilor pe categorii de beneficiari ai Programului de sprijin, respectiv pe domenii prioritare pentru economia românească;

c) să efectueze plata valorii de executare a garantiei în contul finantatorilor, în baza deciziei de aprobare a cererii de plată, transmisă de FNGCIMM conform cap. IV al prezentei conventii;

d) să transmită FNGCIMM si finantatorului eventuale clarificări necesare pentru executarea operatiunilor ce decurg din mandatul primit;

e) să negocieze semestrial nivelul comisionului de gestiune datorat FNGCIMM, calculat pe an, la soldul finantării garantate si ministrul finantelor publice să emită ordinul privind aprobarea nivelului comisionului datorat FNGCIMM pentru acordarea si gestionarea garantiilor acordate în cadrul Programului de sprijin.

Art. 3. - FNGCIMM, în calitate de mandatar, are următoarele obligatii:

a) să elaboreze si să aprobe prin organele sale statutare în termen de 15 zile conditiile generale aplicabile finantatorilor în privinta gestionării finantărilor garantate în cadrul Programului de sprijin;

b) să emită, în numele si în contul statului, acordul de principiu privind emiterea garantiei definit conform art. 6 lit. p) din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010, denumite în continuare Norme de implementare a Programului de sprijin.

Pe baza analizei clauzelor contractului de finantare încheiat cu o autoritate de management sau cu un organism intermediar, a anexelor acestuia si a eventualelor acte aditionale, în cazul în care constată că beneficiarul si proiectul pentru care se solicită sprijin se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Normele de implementare a Programului de sprijin, comunică beneficiarului acordul de principiu privind emiterea garantiei, pentru includerea în caietul de sarcini întocmit de beneficiar în vederea demarării procedurii de achizitie de prestări servicii financiare;

c) să acorde garantia în conditiile Normelor de implementare a Programului de sprijin si să verifice respectarea conditiei privind acordarea a cel mult două împrumuturi garantate în cadrul Programului de sprijin pentru un singur beneficiar eligibil, pentru maximum două proiecte finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, indiferent de numărul de proiecte pe care acesta le implementează. Verificarea se referă la perioada cuprinsă între data la care Programul de sprijin a devenit operational si data solicitării acordului de principiu/garantiei;

d) să urmărească si să verifice îndeplinirea de către finantator a tuturor obligatiilor asumate prin contractul de garantare, la termenele si în conditiile prevăzute de acesta;

e) să urmărească periodic stadiul derulării împrumutului garantat, pe baza situatiilor furnizate de către finantatori, conform prevederilor contractului de garantare;

f) să transmită MFP în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea de la institutia de credit finantatoare a informatiilor privind neonorarea unei obligatii de plată la data scadentei de către beneficiarul unui împrumut garantat în cadrul Programului de sprijin si suma aferentă obligatiei neachitate la scadentă, în scopul aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, în cazul unitătilor administrativ-teritoriale;

g) să urmărească gradul de utilizare a plafonului alocat Programului de sprijin, în functie de categoriile de beneficiari ai acestuia si domeniile în care se implementează proiectele;

h) să emită si să monitorizeze garantiile emise în cadrul Programului de sprijin conform Normelor de implementare a Programului de sprijin, conditiilor generale si contractelor de garantare încheiate cu finantatorii si beneficiarii acestuia;

i) să aprobe plata garantiei numai în conditiile expres prevăzute în contractele de garantare încheiate cu finantatorii si beneficiarii;

j) să comunice MFP situatia plătilor de efectuat pe fiecare beneficiar al Programului de sprijin, însotită de deciziile de aprobare a cererilor de plată;

k) să transmită MFP rapoartele prevăzute în cap. III al prezentei conventii, la termenele stabilite în art. 4 alin. (2);

l) să transmită MFP fundamentarea nivelului comisioanelor datorate FNGCIMM pentru emiterea acordurilor de principiu si gestionarea garantiilor emise în cadrul Programului de sprijin;

m) să tină o evidentă a garantiilor acordate în conditiile Programului de sprijin, pe categorii de beneficiari si domenii în care se implementează proiectele, asigurându-se că de la data operationalizării un beneficiar contractează cel mult două împrumuturi garantate în cadrul Programului de sprijin, pentru câte un proiect finantat din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, indiferent de numărul de proiecte pe care acesta le implementează. Evidenta va fi distinctă de evidenta garantiilor acordate în nume propriu;

n) să îndeplinească orice alte atributii care îi revin în calitate de mandatar, necesare bunei desfăsurări a Programului de sprijin, solicitate de MFP.

 

CAPITOLUL III

Raportări

 

Art. 4. - (1) Pe parcursul derulării prezentei conventii, FNGCIMM va transmite MFP următoarele raportări:

a) situatia garantiilor acordate de FNGCIMM pe categorii de beneficiari (anexa nr. 1 la conventie);

b) situatia scadentarului estimativ al rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor garantate în cadrul Programului de sprijin de către FNGCIMM (anexa nr. 2 la conventie);

c) situatia rambursărilor de rate de capital efectuate în contul împrumuturilor garantate în cadrul Programului de sprijin de către FNGCIMM (anexa nr. 3 la conventie).

(2) Anexele nr. 1-3 se transmit lunar, până în penultima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna precedentă.

Art. 5. - (1) Agentia Natională de Administrare Fiscală raportează directiei de specialitate din cadrul MFP situatia stingerii creantelor bugetare datorate de beneficiarii Programului de sprijin prin modalitătile de executare silită.

(2) Transmiterea raportării prevăzute la alin. (1) se efectuează trimestrial, până în a 15-a zi calendaristică a lunii următoare încheierii trimestrului.

 

CAPITOLUL IV

Plata garantiei

 

Art. 6. - Cererea de plată se aprobă de către FNGCIMM conform prevederilor art. 18-20 din Normele de implementare a Programului de sprijin, conditiilor generale si dispozitiilor din contractele de garantare încheiate cu finantatorii si beneficiarii Programului de sprijin.

Art. 7. - Plata valorii de executare a garantiei se efectuează de către MFP din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finantelor Publice - Actiuni generale, în contul finantatorului, în lei sau în echivalentul în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Natională a României, valabil la data plătii. Plata se face în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de către FNGCIMM a acestor cereri, fără a depăsi 90 de zile calendaristice restante la plată de către beneficiar.

Art. 8. - (1) FNGCIMM transmite MFP deciziile de aprobare a cererilor de plată pentru fiecare garantie, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la primirea cererii de plată de la finantator, vizate cu „bun de plată", împreună cu un exemplar original al fiecărui contract de garantare în parte.

(2) Decizia astfel cum a fost mentionată la alin. (1) reprezintă documentul justificativ pe baza căruia MFP efectuează plata către finantator a valorii de executare a garantiei, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acesteia.

(3) Comunicările prevăzute la alin. (1) si (2) se adresează Directiei generale de trezorerie si datorie publică din cadrul MFP si se fac prin curier la sediul MFP

Art. 9. - (1) Soldul finantării garantate se plăteste finantatorului si se recuperează prin executare silită, în baza înscrisurilor întocmite de directia de specialitate din cadrul MFP, de către organele competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscală de la beneficiarii finantărilor garantate, conform reglementărilor legale în materia colectării creantelor fiscale.

(2) Sumele rezultate din executarea garantiilor acordate de FNGCIMM în numele si în contul statului sunt scadente începând cu ziua următoare datei efectuării plătii de către MFP.

(3) În termen de 15 zile de la data efectuării plătilor aferente executării garantiilor, directia de specialitate din cadrul MFP comunică organelor fiscale competente subordonate Agentiei Nationale de Administrare Fiscală titlurile de creantă împreună cu dovada comunicării acestora către debitori, în vederea înscrierii debitului în evidente. În cadrul aceluiasi termen, titlul de creantă se comunică debitorului, care are obligatia de a efectua plata sumelor datorate în termen de 60 de zile de la data comunicării titlului de creantă.

(4) Titlul de creantă constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 60 de zile prevăzut la alin. (3).

Art. 10. - Pentru neplata la scadentă a sumei înscrise în titlul executoriu, beneficiarii debitori datorează obligatii fiscale accesorii conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei efectuării plătii de către MFP si până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Cuantumul obligatiilor fiscale accesorii se calculează de către organele fiscale competente subordonate Agentiei Nationale de Administrare Fiscală.

Art. 11. - În temeiul titlului executoriu, organele fiscale procedează la emiterea si comunicarea somatiei de plată pentru sumele individualizate în titlul de creantă prevăzut la art. 8 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, executarea silită a creantelor fiscale datorate de către toate categoriile de beneficiari prevăzute la art. 2 lit. b) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010 urmând să se realizeze potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

 

CAPITOLUL V

Confidentialitate

 

Art. 12. - (1) Părtile sunt obligate să păstreze confidentialitatea asupra tuturor faptelor, datelor si informatiilor referitoare la activitatea desfăsurată, precum si asupra oricărui fapt, dată sau informatie, aflate la dispozitia lor, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relatiile personale sau de afaceri ale beneficiarilor finantărilor garantate ori informatii referitoare la contractele încheiate cu clientii sau serviciile prestate pentru acestia, cu asigurarea liberului acces la informatiile de interes public conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificările si completările ulterioare.

(2) În întelesul prezentului articol, se consideră client orice persoană fizică ce beneficiază sau a beneficiat de serviciile directe sau indirecte ale părtilor în contextul derulării Programului de sprijin.

Art. 13. - Persoanele care participă, sub orice formă, la administrarea, conducerea ori activitatea părtilor au obligatia să păstreze confidentialitatea asupra oricărui fapt, a oricăror date sau informatii la care se referă art. 9, de care au luat cunostintă în cursul exercitării atributiilor lor în cadrul derulării Programului de sprijin si a executării prezentei conventii, si nu au dreptul de a le utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect. Această obligatie subzistă si după încetarea activitătii în cadrul părtilor semnatare ale prezentei conventii.

Art. 14. - Obligatia de păstrare a confidentialitătii, impusă de prevederile art. 12 si 13, nu poate fi opusă unei autorităti care, potrivit legii, are drept de a solicita accesul la astfel de informatii.

 

CAPITOLUL VI

Răspundere contractuală. Jurisdictie

 

Art. 15. - Părtile răspund conform legii în cazul neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau cu întârziere a obligatiilor ce le revin potrivit prezentei conventii si legislatiei corespunzătoare aplicabile acesteia, cu exceptia cazurilor în care nerespectarea se datorează fortei majore, faptului celeilalte părti ori îndeplinirii unei activităti impuse de lege.

Art. 16. - FNGCIMM este direct răspunzător de acoperirea oricărui prejudiciu ce ar putea deriva din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a oricărei obligatii din continutul mandatului acordat de MFP.


Art. 17. - Orice neîntelegeri decurgând din interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentei conventii vor fi solutionate de părti pe cale amiabilă. In cazul în care nu se va putea ajunge la un acord pe această cale, părtile convin ca neîntelegerile să fie solutionate de instantele judecătoresti competente.

 

CAPITOLUL VII

Alte clauze

 

Art. 18. - Comunicările referitoare la prezenta conventie se vor face la adresele si către persoanele mentionate în continuare:

MFP - Directia generală de trezorerie si datorie publică

- director general Telefon/fax: 00 40 21 319 98 18

- director general adjunct - back office Telefon: 004 0213 199 732; fax: 004 0213 111 608 FNGCIMM - Directia sinteză, risc, strategie si relatii

institutionale

- director executiv

Telefon: 00 40 21 310.18.74; fax: 00 40 21 310.18.57

Art. 19. - Orice modificare sau revizuire a prezentei conventii se va face în scris, cu acordul părtilor si cu respectarea legislatiei în vigoare.

Art. 20. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta conventie.

Art. 21. - Prezenta conventie se completează cu prevederile din legislatia în vigoare aplicabilă.

Art. 22. - (1) Prezenta conventie intră în vigoare la data semnării, rămâne în vigoare pe toată perioada de valabilitate a garantiilor acordate în cadrul Programului de sprijin si îsi încetează valabilitatea odată cu încetarea valabilitătii contractelor de garantare încheiate de FNGCIMM.

(2) Prezenta conventie a fost semnată de părti la data de ..........., în 3 exemplare, fiecare având valoare de original si constituind împreună un singur act juridic, dintre care două exemplare pentru MFP si unul pentru FNGCIMM.

 

ANEXA Nr. 1

la conventie

 

            Denumirea institutiei de credit

 

SITUATIA

garantiilor acordate pe categorii de beneficiari de către FNGCIMM în cadrul Programului de sprijin în luna

 

Nr. crt.

Denumirea beneficiarului de garantie

Denumire proiect finantat prin credit garantat/domeniu/ program operational

Valuta de contract a creditelor garantate

Valoarea garantată

(în valuta de contract)

Data garantării

Echivalentul în lei al garantiilor emise

Observatii

0

1

2

3

4

5

6

7

1.

Unităti administrativ-teritoriale

 

 

 

 

 

 

 

unitatea administrativ-teritorială 1

 

 

 

 

 

 

 

unitatea administrativ-teritorială 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Institutii de învătământ superior de drept public acreditate

 

 

 

 

 

 

 

institutia de învătământ 1

 

 

 

 

 

 

 

institutia de învătământ 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Institutii de cercetare-dezvoltare de drept public

 

 

 

 

 

 

 

institutia de cercetare-dezvoltare 1

 

 

 

 

 

 

 

institutia de cercetare-dezvoltare 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Operatori regionali de servicii de alimentare cu apă si canalizare

 

 

 

 

 

 

 

operator 1

 

 

 

 

 

 

 

operator 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mod de completare:

Formularul se completează pentru fiecare institutie de credit.

Se completează cu informatii privind garantiile emise în luna de raportare, detaliat pe fiecare beneficiar de garantie si pe valuta de contract a creditelor garantate.

Echivalentul în lei al garantiilor emise se calculează la cursul de schimb valabil la data acordării garantiei.

Pentru fiecare garantie formularul se completează si se transmite o singură dată, împreună cu anexa nr. 2 la conventie, pentru luna de raportare în care s-a emis garantia.


 

ANEXA Nr. 2

la conventie

 

            Denumirea institutiei de credit

 

SCADENTARUL ESTIMATIV

al rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor garantate în cadrul Programului de sprijin de către FNGCIMM în luna.................

 

Nr. crt.

Denumirea beneficiarului de garantie

Denumire proiect

Finantat prin credit

garantat/ domeniu/ program operational

Data garantării

Valuta de contract

a creditelor garantate

Rambursări de rate de capital în primul an al contractului de credit

Rambursări de rate de capital în al doilea an al contractului de credit

 

Rambursări de rate de capital în ultimul an al contractului de credit

Valoarea totală a ratelor de capital

(în valuta de contract)

valoare

(în valuta

de contract)

data rambursării

ratei de capital

valoare

(în valuta de

contract)

Data rambursării

ratei de capital

 

valoare

(în valuta de

contract)

Data rambursării

ratei de capital

0

1

2

3

4

5

6

7

8

 

 

 

 

1.

Unităti administrativ-teritoriale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

unitatea administrativ-teritorială 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

unitatea administrativ-teritorială 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Institutii de învătământ superior de drept public acreditate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

institutia de învătământ 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

institutia de învătământ 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Institutii de cercetare-dezvoltare de drept public

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

institutia de cercetare-dezvoltare 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

institutia de cercetare-dezvoltare 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Operatori regionali de servicii de alimentare cu apă si canalizare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

operator 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

operator 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mod de completare:

Formularul se completează pentru fiecare institutie de credit.

Se completează cu informatii privind garantiile emise în luna de raportare, detaliat pe fiecare beneficiar de garantie si pe valuta de contract a creditelor garantate.

Pentru fiecare garantie formularul se completează si se transmite o singură dată, împreună cu anexa nr. 1 la conventie, pentru luna de raportare în care s-a emis garantia.

Valoarea totală a ratelor de capital trebuie să fie egală cu valoarea garantiei emise.


 

ANEXA Nr. 3

la conventie

 

            Denumirea institutiei de credit

 

SITUATIA

rambursărilor de rate de capital efectuate în contul împrumuturilor garantate în cadrul Programului de sprijin de către FNGCIMM în luna.......................

 

Nr. crt.

Denumirea beneficiarului de garantie

Denumire proiect finantat prin credit garantat/ domeniu/ program operational

Data garantării

Valuta de contract a creditelor garantate

Rambursări de rate de capital efectuate în luna de raportare

Total rambursări

de rate de capital efectuate

valoare

(în valuta de contract)

data rambursării

ratei de capital

valoare

(în valuta de contract)

0

1

2

3

4

5

6

7

1.

Unităti administrativ-teritoriale

 

 

 

 

 

 

 

unitatea administrativ-teritorială 1

 

 

 

 

 

 

 

unitatea administrativ-teritorială 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

Institutii de învătământ superior de drept public acreditate

 

 

 

 

 

 

 

institutia de învătământ 1

 

 

 

 

 

 

 

institutia de învătământ 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

Institutii de cercetare-dezvoltare de drept public

 

 

 

 

 

 

 

institutia de cercetare-dezvoltare 1

 

 

 

 

 

 

 

institutia de cercetare-dezvoltare 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4.

Operatori regionali de servicii de alimentare cu apă si canalizare

 

 

 

 

 

 

 

operator 1

 

 

 

 

 

 

 

operator 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mod de completare:

Formularul se completează pentru fiecare institutie de credit.

Prin acest formular se raportează lunar rambursările de rate de capital efectuate în luna de raportare si cumulat de la data garantării, în valuta de contract, pentru fiecare beneficiar de garantie, în contul garantiilor emise.

Pentru rambursările de rate de capital efectuate în luna de raportare se mentionează atât valoarea ratei de capital, cât si data rambursării ratei de capital.

 

ANEXA Nr. 2

 

CONTRACT DE GARANTARE A FINANTĂRII

Nr.............../.....................

 

Având în vedere prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, ale Hotărârii Guvernului nr. 175/2010 privind aprobarea Normelor de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale

ale Uniunii Europene alocate României si Solicitarea de garantare nr....................../................., transmisă FNGCIMM, între următoarele părti:


Fondul National de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici si Mijlocii - S.A. - IFN, cu sediul social în Bucuresti, str. Stefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înmatriculat în registrul comertului sub nr. J 40/10581/2001, cod unic de înregistrare 14367083,

reprezentat prin............................................,în calitate de...................................................., denumit în continuare FNGCIMM, cont nr...................................., deschis la..................................,

si

Finantatorul ..................................................., cu sediul social în localitatea................................, str.............................. nr............., judetul/sectorul .............................., înregistrat la registrul comertului sub nr. J......../........./............., cod unic de înregistrare................................, reprezentat prin domnul/doamna........................................., în calitate de.................................., si prin domnul/doamna......................................., în calitate de...................................................., cont nr......................................,

deschis la..........................., denumit în continuare Finantator sau Bancă

si

Beneficiarul...........................(date de identificare adaptate în functie de statutul juridic al beneficiarului) a intervenit prezentul contract de garantare, în următoarele conditii:

 

CAPITOLUL I

Definitii

 

            Art. 1.1. - Termenii folositi în prezentul contract au semnificatia prevăzută în cap. II al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 175/2010 privind aprobarea Normelor de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, denumite în continuare Norme de implementare a Programului de sprijin, iar interpretarea si executarea dispozitiilor acestuia se fac potrivit acelorasi norme si conditiilor generale.

 

CAPITOLUL II

Garantia

 

Art. 2.1. - (1) Prin prezentul contract, FNGCIMM garantează în mod expres, irevocabil si neconditionat, în numele si în contul statului, rambursarea finantării constând în credit.................................................., în valoare de..........................................., cu destinatia...................................., acordat în baza Contractului de credit nr..........................................pe termen de....................., cu o perioadă de gratie de...........luni, beneficiarului de finantare, pentru care s-au constituit următoarele garantii complementare:

a)..........................................................................................................................................................................................

b).............................................................................................................................................................................................

(2) Procentul de garantare aprobat de FNGCIMM este de......% din finantare (exclusiv dobânzi si comisioane si alte sume datorate de beneficiar finantatorului), iar suma maximă garantată este de............(eurosau moneda natională). Valoarea garantiei acordate se reduce cu ratele de capital rambursate de beneficiar, proportional cu procentul de garantare.

Art. 2.2. - Asumarea riscului garantat de către FNGCIMM, în numele si contul statului, se face proportional, pe măsura acordării si rambursării finantării conform contractului dintre beneficiar si Bancă, începând cu data intrării în vigoare a prezentului contract, pe întreaga durată de valabilitate a contractului prin care s-a acordat finantarea.

Art. 2.3. - Garantia este irevocabilă, neconditionată, expresă, directă si plătibilă la prima cerere scrisă a Finantatorului.

Art. 2.4. - Banca trebuie să se asigure că finantarea este acoperită cu garantii, potrivit cerintelor prevăzute în normele sale de creditare si art. 11 lit. h) din Normele de implementare a Programului de sprijin.

Art. 2.5. - Garantia este intuitu personae. Ea îsi pierde valabilitatea dacă Banca cesionează contractul de garantare unui tert.

 

CAPITOLUL III

Managementul garantiei

 

Art. 3.1. - Banca trebuie să acorde finantarea cu respectarea art. 11, 12 si 16 din Normele de implementare a Programului de sprijin si să o monitorizeze cu diligenta pe care o practică în cazul creditelor pe care le acordă fără această protectie.

Art. 3.2. - Lunar, până în data de 7 a lunii curente pentru luna anterioară, Banca va transmite FNGCIMM informatii referitoare la finantarea garantată de acesta, utilizând formularele prevăzute în anexa nr.......la conditiile generale.

Art. 3.3. - Prezentul contract de garantare se poate modifica pe parcursul derulării prin act aditional, numai în cazul în care modificările nu se referă la conditiile programului.

 

CAPITOLUL IV

Comisionul de gestiune

 

Art. 4.1. - (1) Finantatorul datorează FNGCIMM un comision de gestiune de ...............

(2) Pentru semestrul .... al anului......., comisionul de gestiune datorat de Bancă este de.....................Pentru anii următori de garantare comisionul de gestiune se va stabili potrivit art. 5 din Normele de implementare a Programului de sprijin.


(3) Modalitatea de calcul a comisionului de gestiune este cea prevăzută în capitolul 6 din conditiile generale.

Art. 4.2. - FNGCIMM transmite Băncii, odată cu Contractul de garantare semnat, si factura privind plata comisionului de gestiune datorat la acordarea garantiei. Pentru comisionul de gestiune de încasat în anii următori de garantare, FNGCIMM transmite Băncii factura până în data de 15 februarie a anului de plată, urmând ca Banca să plătească comisionul de gestiune până la data de 1 martie a aceluiasi an.

Art. 4.3. - Comisionul de gestiune aferent contractelor de garantare a finantărilor acordate în valută se plăteste în echivalentul în lei, la cursul valutar comunicat de B.N.R. si valabil în data aprobării garantiei de către FNGCIMM. Pentru anii următori, pentru garantia la care plata comisionului se face anual, se utilizează cursul de schimb al B.N.R. din data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată.

Art. 4.4. - Pentru întârzieri la plata comisionului de gestiune, Banca datorează FNGCIMM penalităti de întârziere de 0,15% pe zi, calculate la suma datorată.

Art. 4.5. - În cazul în care Finantatorul nu achită comisionul de gestiune restant si penalitătile de întârziere datorate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost notificat de către FNGCIMM în acest sens, acesta este în drept să treacă la recuperarea pe cale judiciară a debitului, în conditiile legii.

 

CAPITOLUL V

Plata garantiei

 

Art. 5.1. - (1) Cererea de plată se transmite FNGCIMM potrivit art. 18 din Normele de implementare a Programului de sprijin, însotită de următoarele documente:

a) copie a contractului de credit, însotită de actele aditionale la acesta, dacă este cazul, certificate pentru conformitate cu originalul de către Finantator;

b) copie după extrasul contului curent al Beneficiarului, cuprinzând operatiunile efectuate pe întreaga perioadă de valabilitate a garantiei, din care să reiasă modul de utilizare a creditului, certificat pentru conformitate cu originalul de către Finantator;

c) copie după extrasul contului de credit al Beneficiarului, cuprinzând operatiunile efectuate pe perioada de la data acordării creditului până la data cererii de plată, din care să reiasă tragerile din credit, precum si valoarea finantării nerambursate si data trecerii la restantă a acesteia, certificat pentru conformitate cu originalul de către finantator;

d) situatia centralizatoare privind utilizarea creditului conform destinatiei stabilite în contractul de credit, pe formularul prevăzut în anexa nr. ... din Conditiile generale.

(2) FNGCIMM verifică îndeplinirea de către finantator a prevederilor art. 12, 16 si 17 alin. (1) din Normele de implementare a Programului de sprijin.

Art. 5.2. - În cazul în care cererea de plată nu este însotită de toate documentele prevăzute la art. 5.1(1) din prezentul contract, termenul de plată a garantiei se calculează de la data depunerii ultimului document solicitat, potrivit conditiilor generale.

Art. 5.3. - (1) Dacă conditiile de plată sunt îndeplinite, FNGCIMM transmite Ministerului Finantelor Publice (MFP) decizia de aprobare a cererii de plată pentru fiecare garantie, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la primirea cererii de plată în conditiile art. 5.1 din prezentul contract de garantare.

(2) Decizia astfel cum a fost mentionată la alin. (1) reprezintă documentul justificativ pe baza căruia MFP efectuează plata către finantatori a valorii de executare a garantiei, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acesteia.

Art. 5.4. - Dacă obligatiile finantatorului, prevăzute la art. 20 din Normele de implementare a Programului de sprijin si la art. 5.1 din prezentul contract nu sunt îndeplinite, FNGCIMM va refuza plata garantiei.

 

CAPITOLUL VI

Dispozitii finale

 

Art. 6.1. - Răspunderea FNGCIMM în baza prezentului contract de garantare începe la data semnării sale de către părti si încetează potrivit art. 6 lit. n) din Normele de implementare a Programului de sprijin.

Art. 6.2. - Prezentul contract de garantare este valabil până la data de........................, sub rezerva dispozitiilor art. 6.1 din prezentul contract.

Art. 6.3. - Orice modificare sau completare a acestui contract se poate face numai prin acte aditionale, semnate de părti. Modificările sau completările vor intra în vigoare de la data care va fi mentionată în actele aditionale respective.

Art. 6.4. - Dispozitiile prezentului contract se completează cu cele din Normele de implementare a Programului de sprijin, din conditiile generale si din legislatia generală aplicabilă.

Prezentul contract a fost redactat si încheiat astăzi,............................, în 4 exemplare originale, câte unul pentru bancă si beneficiar si două pentru FNGCIMM.

 

FNGCIMM

Reprezentanti legali

BANCA

Reprezentanti legali

BENEFICIAR

Reprezentant/ti legal/i


ANEXA Nr. 3

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

Nr...........data...........

Directia generală de trezorerie si datorie publică

Str. .........nr.............

Localitatea...................

 

ÎNSCRIS Nr.......................

- model -

 

Denumire debitor.........................................................., cu domiciliul fiscal în localitatea....................................................., str..............................nr......, bl......, se......, ap......, sectorul/judetul................., cod de identificare fiscală:..................................

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, precum si faptul că nu au fost respectate obligatiile prevăzute în Contractul de garantare a finantării, se stabilesc următoarele obligatii de plată:

 

Nr. crt.

Natura obligatiei fiscale

Cuantumul obligatiei fiscale datorate

Nr. contractului de garantare a finantării

Termen legal de plată

 

 

 

 

 

 

Împotriva prezentului înscris se poate formula plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentului înscris, în conditiile legii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii acestuia.

Plângerea prealabilă se depune la directia de specialitate din Ministerul Finantelor Publice care a emis prezentul înscris.

În conformitate cu prevederile art. 8 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2010, prezentul înscris constituie titlu de creantă, urmând să devină titlu executoriu după expirarea termenului de plată de 60 zile calendaristice de la data comunicării înscrisului către debitor.

Potrivit dispozitiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.

 

Data emiterii...........

Director general

Nume si prenume..............

Semnătura..............

L.S.

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

AUTORITATEA NATIONALĂ A VĂMILOR

 

ORDIN

pentru modificarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului, aprobate prin Ordinul vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.626/2009

 

Având în vedere prevederile părtii a IV-a „Controalele privind folosirea si/sau destinatia mărfurilor" din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispozitii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar si ale anexei nr. 66 „Instructiuni de utilizare a formularelor cerute la întocmirea exemplarului de control T5" la acelasi regulament, potrivit cărora în cazul exportului exemplarul de control T5 se emite de către biroul vamal de unde sunt expediate mărfurile si se returnează de către biroul vamal de iesire autoritătii competente, cu respectarea reglementării comunitare care a instituit circulatia mărfurilor sub acoperirea exemplarului de control T5, si, pe de altă parte, necesitatea ca biroul de export să primească informatii cu privire la iesirea fizică a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunitătii,

tinând seama că la data de 1 aprilie 2010 Sistemul Electronic de Monitorizare a Miscărilor cu Produse Accizabile (EMCS) devine aplicabil pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Deciziei nr. 1.152/2003/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 iunie 2003 privind informatizarea circulatiei si a controlului produselor supuse accizelor, iar miscările mărfurilor în acest sistem sunt prevăzute a se încheia pe baza rezultatelor iesirii mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunitătii preluate din Sistemul de control al exportului,

în temeiul art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea si functionarea Autoritătii Nationale a Vămilor,

vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - La articolul 5 alineatul (1), literele b) si f) din Normele tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului, aprobate prin Ordinul vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.626/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 29 iunie 2009, se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală,

Radu Traian Mărginean

 

Bucuresti, 16 martie 2010.

Nr. 4.663.

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 februarie-23 martie 2010

 

În baza dispozitiilor art. 5 si ale art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Nationale a României,

în aplicarea prevederilor art. 15, 16 si 17 din Regulamentul Băncii Nationale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Consiliul de administratie al Băncii Nationale a României hotărăste:

începând cu perioada de aplicare 24 februarie-23 martie 2010, ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii sunt următoarele:

- 2,65% pe an, pentru rezervele minime obligatorii constituite în lei;

- 1,19% pe an, pentru rezervele minime obligatorii constituite în euro;

- 0,71% pe an, pentru rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA.

 

 

p. Presedintele Consiliului de administratie

al Băncii Nationale a României,

Florin Georgescu

 

Bucuresti, 17 martie 2010.

Nr. 9.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.