MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 291/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXII - Nr. 291         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 4 mai 2010

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

            Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 si pct. 27, teza referitoare la functiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, precum si a legii în ansamblul ei

 

            Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 si ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

            1.032. - Ordin al ministrului finantelor publice privind stabilirea ratelor dobânzilor practicate de Trezoreria Statului

 

            1.034. - Ordin al ministrului finantelor publice pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 3.080/2008 privind constituirea Comitetului de investitii pentru Fondul de participare JEREMIE pentru operatiunile domeniului major de interventie 1.2 „Accesul la finantare al întreprinderilor mici si mijlocii" din cadrul axei prioritare 1 „Un sistem de productie inovativ si ecoeficient", Programul operational sectorial „Cresterea competitivitătii economice" 2007-2013

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. 25 din 12 octombrie 2009

 

Decizia nr. 35 din 14 decembrie 2009

 

ACTE ALE AUTORITĂTII ELECTORALE PERMANENTE

 

            6. - Lista partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale, organizatiilor cetătenilor români apartinând minoritătilor nationale si a candidatilor independenti participanti la alegerile partiale pentru Camera Deputatilor în Circumscriptia Electorală nr. 42 - municipiul Bucuresti, Colegiul uninominal nr. 19, care au depus raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (11) din Legea nr. 334/2006 privind finantarea activitătii partidelor politice si a campaniilor electorale, cu modificările si completările ulterioare, pentru alegerile partiale desfăsurate conform Hotărârii Guvernului nr. 180/2010 privind stabilirea datei alegerilor partiale pentru Camera Deputatilor în Circumscriptia Electorală nr. 42 - municipiul Bucuresti, Colegiul uninominal nr. 19


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 413

din 14 aprilie 2010

referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 si pct. 27, teza referitoare la functiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, precum si a legii în ansamblul ei

 

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, la data de 4 martie 2010, parlamentari apartinând grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Partidului Social Democrat din Camera Deputatilor au solicitat Curtii Constitutionale să se pronunte asupra constitutionalitătii dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 2.667 din 4 martie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 518A/2010.

La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile următorilor deputati: Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăită Calimente, Daniel Chitoiu, Tudor- Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Mihai- Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George lonut Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palască, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiasu, Cristina- Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, lonut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gheorghe-Mirel Talos, loan Timis, Adriana Diana Tusa, Claudiu Taga, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia- Ana Varga si Mihai Alexandru Voicu, respectiv Viorel Hrebenciuc, Ileana Cristina Dumitrache, Andrei Dolineaschi, Nicolae-Ciprian Nica, Aurel Vlădoiu, Florin-Costin Pâslaru, Rodica Nassar, Dumitru Chirită, Aurelia Vasile, Doina Burcău, Luminita lordache, luliu Nosa, Cornel Itu, Silvestru Mircea Lup, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Anghel Stanciu, Mugurel Surupăceanu, Liviu-Bogdan Ciucă, Radu Eugeniu Coclici, Lucretia Rosea, Ion Dumitru, Ion Stan, Gheorghe Ana, Marian Neacsu, Dumitru Boabes, Victor Cristea, Adrian Solomon, Nicolae Bănicioiu, loan Sorin Roman, Ciprian-Florin Luca, Mădălin-Stefan Voicu, Constantin Mazilu, Mihai Cristian Apostolache, Laurentiu Nistor, Cornel-Cristian Resmerită, Filip Georgescu, Ion Burnei, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Mircea-Gheorghe Drăghici, Ion Călin, Măria Eugenia Bârna, Dorel Covaci, Tudor Pantîru, Vasile Ghiorghe Gliga, Petre Petrescu, Iulian Claudiu Manda, Valeriu Stefan Zgonea, Eugen Bejinariu, loan Cindrea si Florin lordache.

În motivarea obiectiei de neconstitutionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstitutionalitatea extrinsecă, cât si cea intrinsecă a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici.

I. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinsecă, se constată că autorii obiectiei sustin încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) din Constitutie, întrucât, cu ocazia adoptării legii supuse analizei Curtii Constitutionale, au fost încălcate mai multe dispozitii ale Regulamentului Camerei Deputatilor. Se arată că

introducerea pe ordinea de zi a comisiei raportoare a proiectului de lege în data de 1 martie 2010 a fost făcută cu nerespectarea prevederilor art. 46 lit. a) din Regulament, că ordinea de zi aprobată a fost modificată la cererea domnului deputat Ioan Oltean si adoptată în plen în lipsă de cvorum, contrar art. 89, 90 sau art. 142 alin. (3) din Regulament, si că unor deputati nu li s-a acordat cuvântul în cadrul sedintei de plen, contrar art. 149 alin. (2) din Regulament.

Totodată, se apreciază că prin „modalitatea de sesizare si adoptare a proiectului de lege" a fost încălcat art. 75 din Constitutie, text ce consacră „principiul de dezbatere si legiferare a celor două camere". În acest sens, se arată că în Comisia însărcinată cu adoptarea raportului au fost aduse mai multe amendamente „asupra art. 58, 62 si 64", amendamente care „modifică conditii, categorii, termene ce au o înrâurire majoră asupra actului normativ". În consecintă, se apreciază că forma adoptată de Camera Deputatilor diferă „consistent" de forma adoptată de Senat, astfel încât sunt aplicabile considerentele de principiu stabilite în Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 de către Curtea Constitutională cu referire la principiul bicameralismului.

II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinsecă, se arată că, potrivit „art. 92 alin. (11) si (2) din PL-x 42/2009" si „art. 111 al proiectului de lege", cei care ocupă posturi de natură contractuală vor fi numiti în functii publice de executie dacă îndeplinesc cerintele „art. 54 din lege", eludându-se astfel art. 56 si 57 din Statutul functionarilor publici. Într-o formulare confuză, se apreciază că „directorii-coordonatori" numiti în temeiul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 37/2009, declarată ulterior neconstitutională, ocupă, în prezent, posturi de natură contractuală care ar putea fi transformate în functii publice. Se arată că aceste prevederi au drept efect încadrarea unor persoane numite exclusiv pe criterii politice în functii publice. În acest mod, se extinde si modalitatea dobândirii calitătii de functionar public, ceea ce încalcă art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1)si art. 16 alin. (1)-(3) din Constitutie.

Prin adoptarea acestei legi, „directorii-coordonatori" devin, în mod automat, functionari publici, calitate pe care o dobândesc altfel decât oricare alt cetătean care îsi doreste sau care vizează să ocupe functii publice. De asemenea, printr-o formulare confuză, se arată că art. 90 alin. (6) din lege este contrar art. 147 alin. (4) din Constitutie, acest text fiind declarat neconstitutional prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009.

În fine, se arată că legea cuprinde formulări neclare, ceea ce afectează „principiul securitătii raporturilor juridice", astfel cum acesta a fost formulat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României, 2000.

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstitutionalitate.

Presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 662 din 10 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstitutionalitate este întemeiată, întrucât modificările aduse Legii nr. 188/1999 contravin art. 16 alin. (1) si (3), precum si art. 53 din Constitutie, în acest sens, se arată că modificarea continuă a regimului juridic aplicabil conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, precum si schimbarea succesivă a denumirii unor functii afectează stabilitatea exercitării acestora, precum si statutul juridic al functionarilor publici din serviciile publice deconcentrate, ceea ce încalcă dreptul de acces la o functie publică si principiul stabilitătii ce ar trebui să guverneze exercitarea functiilor publice. Se mai sustine că legea criticată adânceste inegalitătile de regim juridic dintre conducătorii serviciilor publice deconcentrate si ceilalti functionari publici, prin crearea unei noi categorii de functii publice, si duce la imposibilitatea reintegrării persoanelor care au ocupat aceste functii publice.

Înfiintarea si desfiintarea succesivă a unor functii publice care presupun atributii identice nu este de natură să îndeplinească dezideratul accesului în conditii de egalitate la functiile publice, motiv pentru care prevederile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) si (3), precum si art. 53 din Constitutie.

Se mai arată că, în lipsa organizării vreunui concurs, persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care implică exercitarea unor prerogative de putere publică si care se transformă în functii publice urmează să ocupe noile functii publice în baza unui act administrativ de numire. Astfel, aceste persoane sunt favorizate, contrar art. 16 alin. (1) din Constitutie, în raport cu alte persoane care doresc să ocupe o functie publică.

În fine, se consideră că legea criticată încalcă exigentele Conventiei europene a drepturilor omului privind accesibilitatea si previzibilitatea normei juridice, având formulări neclare, ceea ce lipseste norma juridică de caracterul logic si precis.

Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/1.684/E.B. din 12 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

1. Obiectiile de neconstitutionalitate extrinsecă vizează deficiente care tin de modul de aplicare a dispozitiilor regulamentelor Parlamentului, prin urmare Curtea Constitutională nu este competentă să analizeze aceste aspecte.

II. 1. Cu privire la criticile de constitutionalitate intrinsecă ce privesc prevederile art. I pct. 21, se apreciază că acestea reglementează promovarea rapidă ca modalitate de exercitare, cu caracter temporar, a unei functii publice de conducere sau temporar vacante. O asemenea modalitate de ocupare a unei functii publice este în concordantă cu prevederile art. 56 lit. e) din Legea nr. 188/1999, care prevede că ocuparea functiilor publice se face si „prin alte modalităti prevăzute expres de prezenta lege", precum si cu art. 16 alin. (3) din Constitutie, potrivit căruia accesul la functiile publice se face în conditiile legii.

Din punctul de vedere prezentat, se constată că cele expuse mai sus sunt valabile si cu privire la prevederile art. I pct. 27 din lege.

Celelalte aspecte invocate de autorii sesizării cu privire la aceste texte nu constituie veritabile probleme de constitutionalitate, ci de politică legislativă în domeniul functiei publice, domeniu în care legiuitorul are competentă exclusivă de legiferare.

2. Referitor la critica ce priveste lipsa de precizie si claritate a actului normativ, Guvernul invocă jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, si anume Cauza Cantorii împotriva Frantei, 1996, în care instanta europeană a admis că, „datorită caracterului de generalitate al legilor si în scopul evitării unei rigidităti excesive, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, rămânând în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justitie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea si aplicarea unei norme legale".

3. Critica ce priveste art. I pct. 18 din lege este neîntemeiată, întrucât solutia legislativă cuprinsă în acest articol nu a fost declarată anterior neconstitutională prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. În aceste conditii, nu se poate retine încălcarea art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie.

În finalul punctului de vedere comunicat se apreciază că obiectiile invocate de autorii sesizării nu constituie aspecte ce ridică veritabile probleme de neconstitutionalitate, ci de politică legislativă.

Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si celor ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate

Obiectul controlului de constitutionalitate astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici. Totusi, din motivarea obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta vizează atât o critică de neconstitutionalitate extrinsecă referitoare la modul de adoptare a legii criticate, cât si o critică de neconstitutionalitate intrinsecă ce priveste, în special, prevederile legale ale art. I pct. 18, 22, 23 si pct. 27 teza referitoare la functiile publice de conducere. Textele legale criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. I pct. 18: „18. La articolul 90, alineatul (6) se modifică si va avea următorul cuprins:

«(6) În cazul functionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe functii publice de conducere de acelasi nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror conditii de ocupare si experientă profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale functiei de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) si (5). Autoritătile sau institutiile publice între care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea conditiei de similaritate a conditiilor de ocupare si a experientei profesionale.»";

- Art. I pct. 22: „22. La articolul 92, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

«(11) În mod exceptional, la propunerea justificată a conducătorului autoritătii sau institutiei publice în al cărei stat de functii există functia publică corespunzătoare categoriei înaltilor functionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de către functionari publici sau, după caz, de functionari publici cu statut special, care îndeplinesc conditiile prevăzute la alin. (1), cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenta legală de numire în functia publică corespunzătoare categoriei înaltilor functionari publici în conditiile în care, din motive obiective, functia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.»";

- Art. I pct. 23: „23. La articolul 92, alineatele (2) si (4) se modifică si vor avea următorul cuprins:

«(2) Dacă functia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenta numirii în functia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.


(4) Dacă functia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenta legală de numire în functia publică, până la data încetării suspendării din functia publică, a detasării titularului functiei publice, până la radierea de drept a sanctiunii disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. c) sau, după caz, în situatia în care functionarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă functie publică de conducere vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înaltilor functionari publici, până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în conditiile legii.»";

- Art. I pct. 27: „27. Articolul 111 se modifică si va avea următorul cuprins:

«Art. 111. - (1) Autoritătile si institutiile publice care au prevăzute în statele de functii posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atributii dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligatia de a stabili functii publice în conditiile art. 107, în termen de 30 de zile de la data constatării existentei acestor atributii.

(2) Functiile publice vacante, functiile publice de conducere, precum si functiile publice corespunzătoare categoriei înaltilor functionari publici, stabilite potrivit alin. (1), se ocupă în conditiile prezentei legi.

(3) Persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care au fost stabilite si avizate ca functii publice vor fi numite în functii publice de executie dacă îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 54 si conditiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei si gradului profesional ale functiei publice.

(4) Drepturile salariate ale persoanelor care ocupă functii publice în conditiile alin. (3) se stabilesc potrivit salarizării functiilor publice în care au fost numite.»"

Dispozitiile constitutionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea, ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, ale art. 64 alin. (1) privind organizarea internă a Parlamentului si ale art. 147 alin. (1), (2) si (4) privind deciziile Curtii Constitutionale. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate art. 6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitătii de tratament în ceea ce priveste încadrarea în muncă si ocuparea fortei de muncă, precum si cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României, 2000.

Înainte de a proceda la analiza obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineste conditiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constitutie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de 101 deputati apartinând grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Partidului Social Democrat din Camera Deputatilor.

Examinând obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmează a se pronunta, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstitutionalitate extrinsecă, iar pe de altă parte, asupra criticilor de neconstitutionalitate intrinsecă a legii supuse controlului.

I. 1. Raportat la critica de neconstitutionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea art. 64 alin. (1) din Constitutie prin demararea unor proceduri parlamentare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului Camerei Deputatilor, se constată următoarele:

Prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, cu prilejul exercitării unui control a priori de constitutionalitate, Curtea a statuat că nu este de competenta sa „analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului sedintelor comune. Curtea Constitutională nu îsi poate extinde controlul si asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însusi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. Analiza Curtii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".

Prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, pronuntată într-un control a posteriori de constitutionalitate, exercitat pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea a statuat că, desi legea a fost adoptată după o procedură parlamentară discutabilă, „nu este de competenta instantei constitutionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ".

Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit, în acelasi sens, că, „potrivit art. 146 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispozitiile Legii fundamentale. Dacă, ignorând prevederile art. 146 lit. c) din Constitutie si pe cele ale art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutională si-ar extinde competenta si asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai că ar pronunta solutii fără temei constitutional, dar ar încălca astfel si principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputatilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atributie a Camerei Deputatilor, asa încât contestatiile deputatilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenta exclusivă a Camerei Deputatilor, aplicabile, în acest caz, fiind căile si procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum si desfăsurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiasi regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele si principiile fundamentale.

Ca atare, competenta conferită Curtii Constitutionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentală nu poate privi decât controlul conformitătii regulamentelor Parlamentului cu dispozitiile Constitutiei, control declansat la sesizarea unuia dintre presedintii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori; Curtea Constitutională nu este competentă a se pronunta si asupra modului de aplicare a regulamentelor, în sensul celor arătate a statuat Curtea Constitutională în deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 si nr. 98/2005".

Prin urmare, se constată că, si atunci când a analizat sesizări initiate în temeiul art. 146 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa că exercitarea atributiei prevăzute de art. 146 lit. c) din Constitutie priveste exclusiv controlul constitutionalitătii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu si controlul constitutionalitătii hotărârilor si măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate si de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe căi si prin proceduri parlamentare.

2. Raportat la critica de constitutionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esentiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esentiale cumulative sunt:


a) existenta unor deosebiri majore de continut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;

b) existenta unei configuratii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;

Din analiza comparată a documentelor privind initierea si desfăsurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, si a celei adoptate de Camera Deputatilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată că modificările operate de către Camera Deputatilor fată de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de continut juridic fată de forma legii adoptată de Senat si nici o configuratie deosebită, semnificativ diferită fată de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

În consecintă, Curtea retine că au fost respectate, sub aspectul modului de legiferare, dispozitiile constitutionale ale art. 61 alin. (2) si art. 75 alin. (1).

II. 1. Referitor la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18 din lege, în raport cu art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie, se constată că, de fapt, Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, nu a declarat ca fiind neconstitutională si această solutie legislativă, ce era cuprinsă, la vremea respectivă, în art. I pct. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul functiei publice, precum si pentru întărirea capacitătii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administratia publică centrală si locală, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local, întrucât, potrivit jurisprudentei sale, Curtea se pronuntă în limitele sesizării. În consecintă, nu se poate retine încălcarea prevederilor art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie.

2. În ceea ce priveste neconstitutionalitatea intrinsecă a unor texte din legea criticată, autorii sesizării nu aduc argumente de natură să demonstreze neconstitutionalitatea acestora, sustinerile lor constituindu-se mai degrabă în ipoteze de aplicare a dispozitiilor legale criticate. Cât priveste însă situatia legislativă existentă la momentul adoptării acestei legi, Curtea constată următoarele:

- prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătătire a activitătii administratiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, a fost înfiintată functia de director-coordonator al serviciilor publice deconcentrate, functie ce tine de regimul contractual;

- prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, pronuntată într-un control a priori de constitutionalitate, prevederile legii de aprobare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 37/2009, deci si ale ordonantei de urgentă, au fost declarate neconstitutionale;

- Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 105/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, a continuat optica Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 37/2009, astfel încât, chiar si ulterior Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost încredintată acelorasi directori-coordonatori;

- prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, precitată Curtea Constitutională a declarat neconstitutionale prevederile art. I pct. 1-5 si 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII si anexa nr. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 105/2009, texte care se regăseau si în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009.

- Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 a suspendat până pe data de 27 februarie 2010 efectele Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 105/2009, astfel încât, în lipsa interventiei legiuitorului, începând cu data de 28 februarie 2010 aceasta din urmă si-a încetat efectele, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constitutie;

- lipsirea de temei constitutional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonante de urgentă etc);

- potrivit jurisprudentei sale, respectiv Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, în cazul constatării neconstitutionalitătii unor acte abrogatoare, „acestea îsi încetează efectele juridice în conditiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte".

În aceste conditii, începând cu data de 28 februarie 2010, functia de director-coordonator nu mai există, iar persoanele care ocupau aceste functii nu mai pot fi considerate ca fiind conducătorii serviciilor publice deconcentrate. În momentul de fată, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009. Asadar, Curtea constată că în functia publică de conducător al serviciilor publice deconcentrate nu poate fi numită nici măcar temporar, o persoană care anterior a fost director-coordonator; din moment ce acesta nu este functionar public sau functionar public cu statut special, practic, nu mai justifică nicio functie publică sau contractuală. Astfel, din moment ce critica de neconstitutionalitate porneste de la o premisă gresită, Curtea nu poate retine încălcarea, prin textele art. I pct. 22 si pct. 23 din lege, a prevederilor constitutionale invocate.

Mai mult, în sensul celor expuse mai sus sunt si prevederile art. I pct. 27, care stabilesc competenta autoritătilor si institutiilor publice ce au prevăzute în statele de functii posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atributii dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), de a stabili functii publice. Acest text nu poate avea însă aplicabilitate cu privire la directorii-coordonatori, din moment ce, din data de 28 februarie 2010, functiile de conducere ale serviciilor publice deconcentrate deja au revenit în regimul functiei publice. Prin urmare, nu mai există vreo functie de conducere contractuală a serviciilor publice deconcentrate care ar trebui transformată într-una publică, ea fiind deja functie publică ce poate fi ocupată numai de către un functionar public.

Totodată, se constată că textul art. I pct. 27 teza criticată, si anume cea referitoare la functiile publice de conducere (în cazul de spetă, din cadrul serviciilor publice deconcentrate), în raport cu critica autorilor obiectiei de neconstitutionalitate, este constitutional, din moment ce prevede că modalitatea de ocupare a functiilor publice aflate în ipoteza normei legale criticate se face „în conditiile legii", si anume prin recrutare, deci prin concurs.

În fine, nu se pot retine criticile ce vizează lipsa de claritate si accesibilitate a legii, întrucât, cu privire la acest aspect, sunt întru totul aplicabile si respectate considerentele evocate de Guvern din Cauza Cantoni împotriva Frantei, 1996, solutionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum si considerentele de principiu referitoare la accesibilitatea si previzibilitatea normei cuprinse în Decizia Curtii Constitutionale nr. 729 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009.


Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit.A.a), al art. 15 alin. (1)si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispozitiile art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 si pct. 27, teza referitoare la functiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, precum si legea în ansamblul ei sunt constitutionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Presedintelui României si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 14 aprilie 2010 si la aceasta au participat: loan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

p. Magistrat-asistent

Benke Károly, Marieta Safta,

prim-magistrat-asistent delegat

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 414

din 14 aprilie 2010

referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 si ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

 

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, la data de 3 martie 2010, un grup de 33 de senatori a solicitat Curtii Constitutionale să se pronunte asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 si ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 2.605 din 3 martie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 517A/2010.

La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile celor 33 de senatori, si anume: Ion Toma, Viorel Arcas, Vasile-Cosmin Nicula, Dan-Coman Sova, Sorin-Constantin Lazăr, Ecaterina Andronescu, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, loan Chelaru, Laurentiu-Florian Coca, Florin Constantinescu, Alexandru Cordos, Titus Corlătean, Avram Crăciun, Petre Daea, Mihăită Găină, Toni Greblă, Gheorghe Marcu, Radu-Cătălin Mardare, Vaier Marian, Alexandru Mazăre, Gavril Mîrza, Elena Mitrea, Nicolae Moga, Sergiu-Florin Nicolăescu, Gheorghe Pop, Nicolae-Dănut Prunea, Ion Rotaru, Daniel Savu, Doina Silistru, Constantin Tămagă, Adrian Tutuianu, Serban-Constantin Valeca si Cătălin Voicu.

I. Cu privire la dispozitiile art. I pct. 1 si pct. 28 din lege, în esentă, se sustine că acestea încalcă prevederile art. 16 alin. (1), (3) si art. 53 din Constitutie. În acest sens, se apreciază că modificarea intempestivă, la scurte intervale de timp, a normelor care reglementează regimul juridic al conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ- teritoriale este de natură să afecteze statutul functionarilor publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate si nu asigură egalitatea acestei categorii de functionari publici în raport cu celelalte persoane care ocupă sau au ocupat functii publice de conducere în administratia publică centrală si locală.

În opinia autorilor obiectiei de neconstitutionalitate, climatul de instabilitate legislativă cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate a determinat o diferentă de tratament juridic, fundamentată pe considerente de ordin politic, între această categorie de conducători si celelalte persoane care detin functii publice de conducere în administratia publică. Se apreciază că, în timp ce acestia din urmă s-au bucurat de toate prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, în sensul că au fost protejati de schimbările intempestive si abuzive din functie, conducătorilor serviciilor publice deconcentrate li s-a administrat un alt tratament juridic, si anume au fost schimbati din functii prin jocul combinat al mai multor modificări legislative operate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 105/2009, ambele declarate neconstitutionale de către Curtea Constitutională.

Se arată că textele de lege criticate creează în mod fictiv o nouă categorie de functii publice, cea de director si director adjunct ai serviciilor publice deconcentrate, dar care, în realitate, sunt identice sub aspectul sferei de atributii si competentelor cu functiile de director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate existente anterior, în scopul de a face imposibilă reintegrarea persoanelor care au ocupat aceste din urmă functii.


Toate aceste modificări legislative au creat conditii favorabile pentru ocuparea functiilor publice de conducători ai serviciilor publice deconcentrate pe criterii subiective, ceea ce este de natură să contravină scopului legii, si anume asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient si impartial, în interesul cetătenilor.

Prin modificarea continuă a regimului juridic aplicabil conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, prin desfiintarea si înfiintarea, în mod succesiv, a posturilor acestora este încălcat principiul accesului egal la functiile publice, prevăzut de art. 16 alin. (3) din Constitutie, care presupune atât accesul efectiv la functia publică, cât si exercitarea sa în conditii de egalitate sub aspectul protectiei acordate tuturor categoriilor de functionari publici. Aceste măsuri constituie restrângeri ale dreptului de acces la o functie publică, care nu sunt justificate în mod obiectiv ca fiind imperios necesare pentru salvgardarea unui alt drept care, în absenta acestor restrictii, ar fi grav compromis. Mai mult, se aduce atingere substantei dreptului prevăzut de art. 16 alin. (3) din Constitutie, astfel încât textele criticate sunt contrare exigentelor art. 53 din Constitutie.

II. Se sustine că art. I pct. 6 din lege contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie, întrucât stabileste în sarcina mai multor entităti publice competenta organizării concursului de recrutare a functionarilor publici. În acest mod se alterează obiectivitatea verificării aptitudinilor/competentelor profesionale ale candidatilor si se creează discriminări, în sensul că recrutarea în functii publice de conducere vacante de sef serviciu sau sef birou, în functii publice specifice asimilate acestora sau în functii publice de executie vacante si temporar vacante nu se realizează de Agentia Natională a Functionarilor Publici, ci de autoritătile sau institutiile publice în al căror stat de functii se află functiile publice respective.

III. Se consideră că dispozitiile art. I pct. 27 din lege încalcă art. 16 alin. (1) si (3) din Constitutie, întrucât accesul la functia publică nu se face prin concurs, ci prin transformarea posturilor de natură contractuală care implică exercitarea unor prerogative de putere publică în functii publice. Astfel, persoanele încadrate în posturi de natură contractuală, aflate în ipoteza art. I pct. 27 din lege, urmează ocupe functii publice în baza unui act administrativ de numire, în absenta organizării unui concurs, ceea ce este discriminatoriu în raport cu terte persoane care doresc să acceadă la o functie publică, situatie în care accesul se realizează numai prin sustinerea unui concurs.

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstitutionalitate.

Presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 662 din 10 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstitutionalitate este întemeiată, întrucât modificările aduse Legii nr. 188/1999 contravin art. 16 alin. (1) si (3), precum si art. 53 din Constitutie, în acest sens, se arată că modificarea continuă a regimului juridic aplicabil conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, precum si schimbarea succesivă a denumirii unor functii afectează stabilitatea exercitării acestora, precum si statutul juridic al functionarilor publici din serviciile publice deconcentrate, ceea ce încalcă dreptul de acces la o functie publică si principiul stabilitătii ce ar trebui să guverneze exercitarea functiilor publice. Se mai sustine că legea criticată adânceste inegalitătile de regim juridic dintre conducătorii serviciilor publice deconcentrate si ceilalti functionari publici prin crearea unei noi categorii de functii publice si duce la imposibilitatea reintegrării persoanelor care au ocupat aceste functii publice.

Înfiintarea si desfiintarea succesivă a unor functii publice care presupun atributii identice nu sunt de natură să îndeplinească dezideratul accesului în conditii de egalitate la functiile publice, motiv pentru care prevederile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) si (3), precum si art. 53 din Constitutie.

Se mai arată că, în lipsa organizării vreunui concurs, persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care implică exercitarea unor prerogative de putere publică si care se transformă în functii publice urmează să ocupe noile functii publice în baza unui act administrativ de numire. Astfel, aceste persoane sunt favorizate, contrar art. 16 alin. (1) din Constitutie, în raport cu alte persoane care doresc să ocupe o functie publică.

În fine, se consideră că legea criticată încalcă exigentele Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind accesibilitatea si previzibilitatea normei juridice, având formulări neclare, ceea ce lipseste norma juridică de caracterul logic si precis.

Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/1.645/E.B. din 12 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

1. Modificarea terminologiei folosite în raport cu denumirea functiilor publice de conducere ale serviciilor publice deconcentrate nu afectează regimul juridic al acestora. Se arată că, din moment ce serviciile publice deconcentrate sunt extensii functionale ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale, noile denumiri sunt mult mai potrivite, fiind în concordantă cu denumirile functiilor publice de conducere din compartimentele organizatorice ale ministerelor. Se mai arată că noile functii publice nu sunt create intuitu personae. În consecintă, nu se poate retine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie.

2. Referitor la încălcarea art. 16 alin. (3) din Constitutie prin prevederile art. I pct. 1 din lege, se arată că argumentarea autorilor sesizării se bazează doar pe supozitii formulate, „în contextul unor aprecieri subiective, lipsite de fundament, în legătură cu aspecte de aplicare a legii". Se apreciază că schimbarea denumirii functiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate este de competenta exclusivă a legiuitorului. Totodată, o atare măsură nu face referire la modificarea atributiilor aferente functiilor publice de conducere a serviciilor deconcentrate si, prin urmare, nu are relevantă asupra regimului juridic al acesteia. În acest sens sunt invocate si prevederile art. 100 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999.

3. Pentru motivele arătate mai sus, se apreciază că art. I pct. 1 din lege nu contravine nici art. 53 din Constitutie.

4. În raport cu critica de neconstitutionalitate ce vizează art. I pct. 6 din lege, se apreciază că, potrivit argumentatiei aferente expunerii de motive la proiectul de lege, acest text este expresia continuării procesului de descentralizare a competentelor de gestiune a functiilor publice si a functionarilor publici, ceea ce va antrena o crestere a rolului si responsabilitătilor conducătorilor autoritătilor si institutiilor publice. În acest context, se consideră că aspectele invocate în critica de neconstitutionalitate în privinta art. I pct. 6 din lege nu vizează veritabile probleme de constitutionalitate, ci vizează chestiuni care tin de oportunitatea politicii legislative în domeniul functiei publice.

5. Art. I pct. 27 din lege consacră o modalitate de ocupare a functiei publice expres prevăzută de Legea nr. 188/1999, care la art. 56 lit. e) prevede că functiile publice pot fi ocupate si „prin alte modalităti prevăzute expres de prezenta lege". Prin urmare, critica autorilor sesizării de neconstitutionalitate vizează chestiuni ce tin, mai degrabă, de politica legislativă a Parlamentului.

Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinând obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si celor ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.

Obiectul controlului de constitutionalitate îl constituie dispozitiile art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 si art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, care au următorul cuprins:

- Art. I pct. 1: „1. La articolul 13 alineatul (1), litera d) se modifică si va avea următorul cuprins:

«d) director executiv si director executiv adjunct în cadrul institutiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autoritătilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora, director si director adjunct în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale, precum si în functiile publice specifice asimilate acestora.»";

- Art. I pct. 6: „6. La articolul 58, alineatele (1) si (3) se modifică si vor avea următorul cuprins:

«Art. 58. - (1) Concursul de recrutare pentru functiile publice din cadrul autoritătilor si institutiilor publice centrale si locale, autoritătilor administrative autonome, precum si pentru serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale este organizat, în conditiile legii, astfel:

a) de comisia prevăzută la art. 18 alin. (1), pentru înaltii functionari publici. Secretariatul tehnic al comisiei se asigură de Agentia Natională a Functionarilor Publici;

b) de Agentia Natională a Functionarilor Publici, pentru ocuparea functiilor publice de conducere generale si specifice vacante, inclusiv pentru functiile publice de conducere vacante de secretar al unitătii administrativ-teritoriale, cu exceptia functiilor publice de conducere vacante de secretar al comunei, de sef serviciu si sef birou;

c) de autoritătile si institutiile publice în al căror stat de functii se află functia publică, pentru functiile publice de conducere vacante de secretar al comunei, de sef serviciu si sef birou si functiile publice specifice asimilate acestora, precum si pentru toate functiile publice de executie vacante si temporar vacante.

(3) în cazul concursurilor prevăzute la alin. (1) lit. c), autoritătile si institutiile publice au obligatia de a înstiinta Agentia Natională a Functionarilor Publici despre organizarea concursurilor, cu cel putin 10 zile înainte de demararea procedurilor prevăzute de lege.»";

- Art. I pct. 27: „27. Articolul 111 se modifică si va avea următorul cuprins:

«Art. 111. - (1) Autoritătile si institutiile publice care au prevăzute în statele de functii posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atributii dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligatia de a stabili functii publice în conditiile art. 107, în termen de 30 de zile de la data constatării existentei acestor atributii.

(2) Functiile publice vacante, functiile publice de conducere, precum si functiile publice corespunzătoare categoriei înaltilor functionari publici, stabilite potrivit alin. (1), se ocupă în conditiile prezentei legi.

(3) Persoanele încadrate în posturi de natură contractuală care au fost stabilite si avizate ca functii publice vor fi numite în functii publice de executie dacă îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 54 si conditiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei si gradului profesional ale functiei publice.

(4) Drepturile salariate ale persoanelor care ocupă functii publice în conditiile alin. (3) se stabilesc potrivit salarizării functiilor publice în care au fost numite.»";

- Art. I pct. 28: „28. La anexă, capitolul I litera B, punctele 4 si 5 se modifică si vor avea următorul cuprins:

«4. director din cadrul autoritătilor administrative autonome, din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, director executiv în cadrul institutiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autoritătilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora, director în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale;

5. director adjunct din cadrul autoritătilor administrative autonome, din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, director executiv adjunct în cadrul institutiei prefectului în cadrul aparatului propriu al autoritătilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora, director adjunct în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale;»".

Dispozitiile constitutionale pretins încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea, art. 16 alin. (3) cu referire la accesul la functiile publice, art. 53 privind restrângerea exercitării unui drept sau al unei libertăti. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind principiul egalitătii, art. 1 si art. 21 pct. 2 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului privind principiul egalitătii si al accesului egal la functiile publice, precum si cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la principiul egalitătii în Cauza Buchen împotriva Republicii Cehe, 2002.

Examinând obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorii acesteia formulează 3 critici intrinseci ale legii de modificare a Legii nr. 188/1999. În consecintă, analiza Curtii va viza în mod distinct cele 3 aspecte principale ale criticii de neconstitutionalitate, cu privire la care retine următoarele:

I. Curtea urmează analizeze împreună prevederile art. I pct. 1 si art. I pct. 28 din lege, datorită legăturii indisolubile existente între acestea, ambele texte vizând crearea unei noi functii publice, si anume aceea de director si director adjunct, în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale.

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra problematicii ridicate de aceste noi prevederi legale, se impune a fi retinută situatia legislativă creată cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale:

- prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătătire a activitătii administratiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, au fost eliminate din categoria functiilor publice de conducere functiile de director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate. Prin aceeasi ordonantă a fost înfiintată functia de director-coordonator al acestor servicii. Prin urmare, se constată că aceste functii au trecut din regimul functiei publice în regim contractual;

- prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, pronuntată într-un control a priori de constitutionalitate, prevederile legii de aprobare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 37/2009, deci si ale ordonantei de urgentă, au fost declarate neconstitutionale;

- Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul functiei publice, precum si pentru întărirea capacitătii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administratia publică centrală si locală, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, a continuat optica Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 37/2009, astfel încât, chiar si ulterior Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, conducerea serviciilor publice deconcentrate a fost încredintată acelorasi directori-coordonatori;

- prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, Curtea Constitutională a declarat neconstitutionale prevederile art. I pct. 1-5 si 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII si anexa nr. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 105/2009, texte a căror solutie legislativă se regăsea si în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009.

Acesta este cadrul legal în care intervine legea de modificare a Legii nr. 188/1999. Noutatea adusă prin această lege, în raport cu cele două ordonante de urgentă mentionate, constă în faptul că functia de conducător al serviciilor publice deconcentrate revine la regimul de functie publică, fiind astfel eliminată categoria directorilor-coordonatori, ce avea statutul de personal contractual. Numai că noua lege înlocuieste functia de director executiv si director executiv adjunct al serviciilor publice deconcentrate si instituie o nouă categorie de functii publice, si anume cea de director si director adjunct al acestor servicii. Rezultă că posturile contractuale create prin cele două ordonante de urgentă în cursul anului 2009 nu revin la forma initială - posturi de director executiv si director executiv adjunct -, ci sunt transformate într-o nouă categorie de functii publice de conducere - director si director adjunct.

Curtea observă că este a treia interventie legislativă în decursul ultimului an în privinta regimului juridic ce reglementează statutul conducătorilor serviciilor deconcentrate.

În continuarea celor de mai sus, Curtea învederează anumite aspecte cu privire la efectele celor două decizii mai sus mentionate, respectiv Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 si Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Astfel:

- Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, pronuntată într-un control a priori, a constatat neconstitutionalitatea unei legi de aprobare a ordonantei de urgentă. O atare decizie „consacră o interferentă între controlul a priori si cel a posteriori de constitutionalitate, în sensul că, în cadrul controlului a priori de constitutionalitate, s-a declarat ca fiind neconstitutională o solutie legislativă cuprinsă într-un act normativ în vigoare. O atare solutie este justificată de imperativul ca în dreptul pozitiv să nu existe sau să nu rămână în vigoare acte juridice vădit neconstitutionale, Curtea neputând rămâne în pasivitate până când Parlamentul în mod ipotetic ar fi respins ordonanta de urgentă în cauză" (Decizia nr. 1.640 din 10 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2010). În această situatie, în temeiul si în conditiile art. 1 alin. (5) si art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009 si-a încetat efectele, solutia legislativă criticată fiind cea care, de altfel, a atras această solutie din partea Curtii Constitutionale;

- Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 a suspendat până pe data de 27 februarie 2010 efectele Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 105/2009, astfel încât, începând cu data de 28 februarie 2010, aceasta din urmă si-a încetat efectele, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constitutie;

- lipsirea de temei constitutional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonante de urgentă etc);

- potrivit jurisprudentei sale, respectiv Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, în cazul constatării neconstitutionalitătii unor acte abrogatoare (precum cele două ordonante de urgentă mentionate în raport cu functiile de director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate), „acestea îsi încetează efectele juridice în conditiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte".

Prin urmare, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să îsi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu continutul său normativ de dinainte de modificările neconstitutionale ce i-au fost aduse prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 37/2009 si prin art. I pct. 1-5 si 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII si anexa nr. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimitătii constitutionale a celor două ordonante de urgentă mentionate, sanctiune diferită si mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.

În acest context legislativ este introdusă functia de director si director adjunct ai serviciilor publice deconcentrate, care, la momentul intrării în vigoare a legii, ar înlocui functiile de director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate.

Prin această nouă modificare Curtea observă existenta unei vădite instabilităti legislative cu privire la functia de conducător al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce pune sub semnul întrebării tratamentul juridic aplicat acestei functii în raport cu alte categorii de functii de conducere din administratia publică. Se pune sub semnul întrebării si scopul Legii nr. 188/1999, care prevede în mod expres la art. 1 alin. (2) că acesta este reprezentat de crearea unui „serviciu public stabil".

Reglementarea analizată instituie o lipsă de egalitate de tratament juridic între persoanele care detin posturi de conducere la nivelul serviciilor publice deconcentrate si cele care detin astfel de posturi la nivelul institutiei prefectului, al aparatului propriu al autoritătilor administratiei publice locale si ai institutiilor publice subordonate acestora, iar, pe de altă parte, înfrângerea principiului accesului la functia publică si a celui al stabilitătii raporturilor de muncă.

Pentru a analiza această situatie, Curtea va tine seama de jurisprudenta sa în ceea ce priveste principiul egalitătii consacrat prin art. 16 din Constitutie. Astfel, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că „principiul egalitătii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. În consecintă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rational, în respectul principiului egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice". De asemenea, art. 16 din Constitutie „vizează egalitatea în drepturi între cetăteni în ceea ce priveste recunoasterea în favoarea acestora a unor drepturi


si libertăti fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fată de anumite categorii de persoane, dar si necesitatea lui" (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Curtea a mai statuat că „principiul egalitătii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite" (Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997).

În cauza de fată, Curtea observă că legiuitorul nu a motivat în niciun fel necesitatea desfiintării unei categorii de functii publice si înfiintării unor noi posturi de conducere la nivelul serviciilor publice deconcentrate, introducând astfel o reglementare diferită, fără a exista o motivare temeinică, obiectivă si ratională. Prin urmare, instituirea unui tratament juridic diferit cu privire la persoanele care detin, în momentul de fată, calitatea de director executiv si director executiv adjunct la nivelul serviciilor publice deconcentrate în raport cu directorii executivi sau directorii executivi adjuncti din cadrul institutiei prefectului, aparatului propriu al autoritătilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora este de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Argumentul Guvernului în sensul că nou-creata categorie de functii publice nu modifică atributiile aferente vechiului post, astfel încât functionarii publici aflati pe post vor fi preluati în noua functie creată, este lipsit, în mod evident, de pertinentă pentru următoarele motive:

- art. 100 alin. (1) din lege, la care se face referire, vizează situatiile de reorganizare a institutiei sau autoritătii publice. Or, în situatia de fată nu există nicio reorganizare a institutiei sau autoritătii publice, ci sunt doar înfiintate, prin schimbarea terminologiei folosite, noi posturi de conducere la nivelul serviciilor publice deconcentrate;

- art. 100 alin. (1) din lege, la care se face referire, vizează functionari publici aflati pe post. Or, în situatia de fată, sunt servicii publice deconcentrate care, de facto, nu sunt conduse de functionari publici, ci de directorii-coordonatori, în raport cu care nu s-ar putea face aplicarea prevederilor art. 100 alin. (1) din lege.

Aceste motive sunt peremptorii, astfel că trimiterea pe care o face Guvernul la art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu poate fi luată în considerare.

Stabilind faptul că legea în discutie nu prevede o reorganizare a serviciilor publice deconcentrate, se pune problema dacă legiuitorul are sau nu competenta de a desfiinta si înfiinta prin acelasi act normativ o anumită functie fără o motivare rezonabilă. Răspunsul Curtii nu poate fi decât unul negativ, întrucât pentru a desfiinta si a înfiinta un post trebuie să existe un temei serios si temeinic. Initiatorul legii are obligatia de a motiva acest lucru în expunerea de motive a legii. În cazul de fată, în lipsa unei atari motivări si în lipsa vreunei intentii de reorganizare a serviciilor publice deconcentrate, se constată că desfiintarea posturilor de director executiv si director executiv adjunct nu se justifică.

Desigur, din succesiunea de acte normative, precum si din referirea pe care Guvernul afăcut-o la art. 100 alin. (1) din lege, s-ar putea deslusi un anumit sens al acestei modificări legislative, si anume ca o atare măsură legislativă să constituie temei pentru aplicarea art. 99 lit. b) din lege, respectiv eliberarea din functia publică dacă autoritatea publică îsi reorganizează activitatea prin reducerea postului ocupat de functionarul public în cauză. Totusi, chiar si în conditiile dreptului comun, potrivit art. 65 din Codul muncii, este restrictionată în mod sever posibilitatea angajatorilor de a utiliza măsura desfiintării postului ca temei de concediere. Astfel, atât în practica judiciară, cât si în doctrină s-a arătat că nu poate fi invocat acest temei legal în situatia în care, la un interval scurt, angajatorul încadrează un alt salariat pentru a ocupa un post similar.

În conditiile examinate mai sus, eventualele măsuri de reintegrare dispuse de instantele judecătoresti în posturile de director executiv si director executiv adjunct nu ar putea fi puse în executare în conditiile noii legi din moment ce postul a fost desfiintat, iar noul post va fi ocupat în conditiile legii, si anume prin concurs.

Curtea retine, în consecintă, că s-au încălcat dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, prin instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoanele ce detin functii de conducere la nivelul serviciilor publice deconcentrate, fără a exista o justificare obiectivă, ratională, temeinică si rezonabilă.

Curtea Constitutională retine, de asemenea, că s-au încălcat si prevederile art. 16 alin. (3) din Constitutie, în conformitate cu care accesul la functiile publice se face „în conditiile legii". Existenta drepturilor si libertătilor prevăzute de Constitutie nu este doar declarativă si iluzorie, ci efectivă, astfel încât si dreptului de acces la functiile publice trebuie să i se aplice acelasi regim. De aceea, Curtea constată că dreptul de acces la functiile publice este unul complex, fiind compus din cel putin 3 elemente esentiale, si anume:

- accesul/ocuparea efectivă a functiilor publice prin concurs;

- exercitarea atributelor de functie publică;

- încetarea raporturilor de serviciu.

Aceste elemente sunt legate intrinsec de cariera functionarului public si sunt inerente oricărei functii publice.

În situatia de fată, măsura contestată atinge substanta acestui drept în două dintre cele 3 elemente principale ale sale. Astfel, pentru eventualii directori executivi sau directori executivi adjuncti în functie sau reintegrati se afectează atât exercitarea atributelor de functie publică, cât si încetarea raporturilor de serviciu. Or, în conditiile în care functia publică trebuie să se bucure de stabilitate, o atare măsură nu poate decât să încalce prevederile art. 16 alin. (3) din Constitutie.

În fine, Curtea constată că, astfel cum a stabilit prin Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, „unul dintre principiile care stau la baza dreptului la muncă este stabilitatea raporturilor juridice care iau nastere odată cu încheierea contractului individual de muncă, acest principiu decurgând din obligatia statului de a crea cadrul legislativ menit să asigure salariatilor siguranta si garantia păstrării locului de muncă". Acest considerent de principiu îsi găseste aplicabilitatea, mutatis mutandis, cu atât mai mult în raport cu functionarii publici, din moment ce unul dintre scopurile Legii nr. 188/1999 este asigurarea unui serviciu public stabil. Încălcarea acestui principiu constitutional ce derivă din dreptul la muncă are drept rezultat, în mod evident, înfrângerea principiului constitutional al statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) si a principiului suprematiei Constitutiei prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constitutie.

II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 6, se constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele motive:

Astfel cum s-a arătat mai sus, unul dintre elementele esentiale ale dreptului de acces la o functie publică este chiar accesul efectiv, începerea raporturilor de serviciu. Or, nasterea raporturilor de serviciu trebuie să fie reglementată în mod unitar, spre a se evita discriminările ce se pot naste prin existenta unor proceduri diferentiate de acces la functia publică. Curtea constată că trebuie să existe o unitate de tratament juridic cu privire la conditiile de acces la functia publică de conducere sau ia cea de executie. Prin urmare, se impune o unitate de reglementare în acest sens, iar derogările de la procedura generală să fie justificate în mod obiectiv, rational, temeinic si rezonabil.

Curtea observă că, de regulă, concursul de recrutare pentru functiile publice de conducere este organizat de Agentia Natională a Functionarilor Publici, pe când cel pentru functiile publice de executie, de către autoritătile si institutiile publice în al căror stat de functii se află functia publică vacantă.

Art. I pct. 6 al legii prevede o derogare de la competenta generală a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, si anume ca recrutarea pentru functiile publice de conducere vacante de secretar de comună, sef de serviciu sau sef de birou să fie făcută de autoritătile si institutiile publice în al căror stat de functii se află functia publică vacantă.

O astfel de derogare, arată Guvernul, este expresia continuării procesului de descentralizare a competentelor de gestiune a functiilor publice si a functionarilor publici, ceea ce va antrena o crestere a rolului si responsabilitătilor conducătorilor autoritătilor si institutiilor publice.

Cu toate acestea, Curtea observă că, potrivit art. 116 alin. (1) din Legea administratiei publice nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 23 februarie 2007, „Secretarul comunei, orasului, municipiului, judetului si al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este functionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative", ceea ce demonstrează faptul că legea nu stabileste nicio ierarhie sub aspectul statutului între secretarii unitătilor administrativ-teritoriale. Este si justificat să nu se stabilească ierarhii în cadrul acestora, mai ales dacă se are în vedere că, în conditiile legii, o comună poate deveni oras sau un oras municipiu.

Prin urmare, toti secretarii, indiferent de unitatea administrativ-teritorială în cadrul căreia functionează, trebuie să îndeplinească conditii identice pentru accesul la această functie.

Functiile de sef serviciu sau sef birou trebuie, de asemenea, să se bucure de acelasi tratament ca toate functiile publice de conducere, prin urmare nu li se poate atribui un regim de recrutare diferit.

Argumentul Guvernului, în sensul că măsura preconizată este una ce tine de descentralizare, nu este pertinent în raport cu exigentele principiului egalitătii, întrucât, dacă ar fi fost o atare măsură, toate functiile publice de conducere de la nivel local ar fi trebuit ocupate prin aceeasi procedură. În consecintă, legiferarea unor măsuri ce tin de descentralizare va trebui să se facă în mod unitar si nediferentiat, astfel încât să transpară, în mod evident, că în cauză se pune problema aplicării unor veritabile măsuri de descentralizare. In cauza de fată, Curtea apreciază că această măsură nu a avut ca ratiune prevederile art. 120 alin. (1) din Constitutie, astfel încât concluzia care se impune este aceea că dispozitiile art. I pct. 6 din lege încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

III. De asemenea, Curtea constată că art. I pct. 27 din lege este neconstitutional, încălcând art. 16 alin. (1) si (3) din Constitutie, întrucât, pe de o parte, consacră o modalitate paralelă de acces efectiv la functiile publice de executie, iar, pe de altă parte, poate constitui temei pentru ocuparea fără concurs a functiilor publice de conducere. Astfel cum s-a arătat la pct. I, accesul la functia publică trebuie se facă prin concurs, si nu prin alte modalităti ce ar ocoli această cerintă constitutională. În caz contrar, s-ar ajunge la situatii de discriminare sub aspectul accesului la functia publică.

În acest sens Curtea, prin Decizia nr. 1.039 din 8 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, a statuat că statul are obligatia „de a reglementa conditii obiective si nediscriminatorii, de natură a garanta accesul la un loc de muncă". Acest considerent este aplicabil si situatiei de fată, astfel încât statul trebuie să garanteze cu atât mai mult conditii nediscriminatorii si cu privire la modalitatea de ocupare a functiei publice. Pentru a fi nediscriminatoriu, accesul trebuie să fie bazat pe criterii obiective, aspect ce nu se regăseste în niciun fel în prevederile art. I pct. 27 din lege.

Schimbarea naturii juridice a postului nu trebuie să echivaleze si cu transferul persoanei care a ocupat postul initial, aceasta, tinând cont de dispozitiile art. 16 alin. (3) din Constitutie, astfel cum au fost interpretate prin prezenta decizie, trebuind să sustină un concurs potrivit prevederilor art. 57 din Legea nr. 188/1999 pentru a avea dreptul să ocupe o functie publică, deci de a intra în categoria functionarilor publici.

În fine, Curtea constată că, în acord cu jurisprudenta sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 sau Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se atasează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecintă, atât Parlamentul, cât si Guvernul, respectiv autoritătile si institutiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât si dispozitivul prezentei decizii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispozitiile art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 si art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici sunt neconstitutionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Presedintelui României, presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 14 aprilie 2010 si la aceasta au participat: loan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

p. Magistrat-asistent

Benke Károly, Marieta Safta,

prim-magistrat-asistent delegat

 


ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind stabilirea ratelor dobânzilor practicate de Trezoreria Statului

 

Având în vedere dispozitiile art. 10 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul finantelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Începând cu data de 1 mai 2010, ratele dobânzilor aplicate de Trezoreria Statului la disponibilitătile păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt purtătoare de dobânzi, precum si la depozitele la termen constituite de titularii acestora se stabilesc după cum urmează:

a) rata dobânzii la vedere acordate la disponibilitătile păstrate în conturi la Trezoreria Statului se stabileste la 0,25% pe an;

b) rata dobânzii acordate la depozitele pe termen de o lună se stabileste la 4,5% pe an;

c) rata dobânzii acordate la depozitele pe termen de 3 luni se stabileste la 5,00% pe an.

Art. 2. - Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Directia generală de trezorerie si datorie publică din cadrul Ministerului Finantelor Publice, precum si de directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1.376/2005 privind stabilirea ratelor dobânzilor practicate de Trezoreria Statului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 23 septembrie 2005, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 30 aprilie 2010.

Nr. 1.032.

 

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 3.080/2008 privind constituirea Comitetului de investitii pentru Fondul de participare JEREMIE pentru operatiunile domeniului major de interventie 1.2 „Accesul la finantare al întreprinderilor mici si mijlocii" din cadrul axei prioritare 1 „Un sistem de productie inovativ si ecoeficient", Programul operational sectorial „Cresterea competitivitătii economice" 2007-2013

 

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 514/2008 pentru aprobarea Acordului de finantare dintre Guvernul României si Fondul European de Investitii privind programul JEREMIE în România, semnat la Bucuresti la 18 februarie 2008,

în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul finantelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 3.080/2008 privind constituirea Comitetului de investitii pentru Fondul de participare JEREMIE pentru operatiunile domeniului major de interventie 1.2 „Accesul la finantare al întreprinderilor mici si mijlocii" din cadrul axei prioritare 1 „Un sistem de productie inovativ si ecoeficient", Programul operational sectorial „Cresterea competitivitătii economice" 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 24 octombrie 2008, se modifică după cum urmează:

1. Punctul 3 va avea următorul cuprins:

„3. Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri - Károly Borbely - secretar de stat".

2. Punctul 5 va avea următorul cuprins:

„5. Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri - Monica Maurer - consilier al ministrului".

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 30 aprilie 2010.

Nr. 1.034.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

 

- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 25

din 12 octombrie 2009

 

Dosar nr. 17/2009

Sub presedintia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti, în vederea stabilirii fractiilor de pedeapsă după executarea cărora poate fi liberat conditionat un condamnat care, din cauza stării sănătătii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit la muncă.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 72 de judecători din 108 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, pentru a deveni propozabil, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauze neimputabile trebuie să execute efectiv întreaga fractiune de pedeapsă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispozitiilor art. 60 alin. 1, cu referire la art. 59 si la art. 591 din Codul penal, instantele judecătoresti nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveste fractiunile de pedeapsă ce trebuie executate de condamnatul care nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, pentru a beneficia de liberare conditionată înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că persoana condamnată care, din cauza stării sănătătii sau din alte cauze, nu a fost folosită niciodată la muncă ori nu mai este folosită în acest scop poate fi liberată conditionat după executarea efectivă a fractiunii de pedeapsă la care se face referire la art. 59 alin. 2 fraza a doua si, respectiv, la art. 591 alin. 2 teza a II-a din Codul penal.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că, pentru a beneficia de liberare conditionată, condamnatul care, din cauza stării sănătătii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit trebuie să execute în întregime fractiunea de pedeapsă mentionată la art. 59 alin. 1 si, respectiv, la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Liberarea conditionată constituie un mijloc de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării acesteia, a cărei reglementare se regăseste atât în dispozitiile art. 59-61 din Codul penal, art. 450 din Codul de procedură penală, cât si în cuprinsul art. 75-77 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În continutul prevederilor art. 59 din Codul penal referitoare la liberarea conditionată si, respectiv, ale art. 591 din acelasi cod privind liberarea conditionată în cazul infractiunii săvârsite din culpă, legiuitorul a prevăzut în mod accesibil si previzibil conditiile în care poate fi acordată liberarea conditionată unei persoane condamnate înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, aceasta reprezentând un beneficiu legal, si nicidecum un drept absolut al condamnatului.

Astfel, liberarea conditionată se poate acorda ca urmare a constatării îndeplinirii unor conditii, pe de-o parte, fractiunile de pedeapsă pe care condamnatul trebuie să le execute, acestea, ia rândul lor, diferentiindu-se în raport cu două criterii, primul vizând forma de vinovătie, ce presupune distinctia dintre infractiunile intentionate si infractiunile de culpă, si cel de-al doilea privind un cuantum legal de pedeapsă, respectiv cele care nu depăsesc 10 ani si cele care depăsesc această limită, iar pe de altă parte, conditiile referitoare la comportarea condamnatului pe timpul executării pedepsei, la rândul lor, expres concretizate, si anume stăruinta în muncă si disciplină, să dea dovezi temeinice de îndreptare, antecedentele penale ale acestuia.

Legiuitorul a prevăzut în dispozitiile art. 60 din Codul penal cazuri speciale în care poate fi acordată liberarea conditionată.

Astfel, la alin. 1 al normei mai sus mentionate a fost reglementat cazul condamnatului care, din cauza stării sănătătii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, ipoteză în care acesta poate fi liberat după executarea fractiunilor de pedeapsă mentionate la art. 59 sau, după caz, la art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină si de îndreptare.

În ipoteza mai sus mentionată rezultă că prin vointa legiuitorului a fost înlăturată de la examinarea posibilitătii acordării beneficiului liberării conditionate numai conditia stăruintei în muncă, aceasta fiind justificată prin particularitatea situatiilor care pot interveni, si anume a condamnatilor care nu au fost niciodată folositi la muncă sau a celor care, desi au fost folositi la muncă, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei în care au fost folositi si indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibilă continuarea muncii.

Inexistenta conditiei stăruintei în muncă în cazul mai sus precizat exclude considerarea ca executată, pe baza muncii prestate, a unei părti din pedeapsă, consecinta fiind aceea că persoana condamnată trebuie să execute fractiunea întreagă corespunzătoare pedepsei, în conditiile art. 59 alin. 1, respectiv ale art. 591 alin. 1 din acelasi cod.

Astfel, nu le sunt aplicabile condamnatilor care nu mai pot fi folositi la muncă din cauza stării de sănătate dispozitiile art. 59 alin. 2 fraza a II-a din Codul penal si, respectiv, ale art. 591 alin. 2 teza a II-a din acelasi cod, în care se specifică în mod concret fractiunile reduse pe care trebuie să le execute efectiv, fată de cuantumul pedepsei ce nu depăseste 10 ani si, respectiv, când pedeapsa este mai mare de 10 ani, în raport cu partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

De altfel, din perspectiva tehnicii legislative folosite în reglementarea dispozitiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, legiuitorul nu a intentionat să micsoreze cuantumul pedepsei pe care persoana condamnată aflată în cazul special arătat o are de executat, ca urmare a reducerii fractiei, întrucât lipseste orice mentiune expresă în acest sens.

Dimpotrivă, când vointa legiuitorului a fost de a acorda un beneficiu mai mare altor categorii de persoane condamnate, a prevăzut în mod concret, accesibil si previzibil o reducere a fractiei, asa cum a procedat în situatia condamnatilor minori care împlinesc 18 ani si a celor trecuti de 60 de ani, pentru bărbati, respectiv 55 de ani, pentru femei.

Conditia referitoare la executarea în întregime a fractiunilor de pedeapsă prevăzute la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal, în cazul persoanelor condamnate aflate în ipotezele mentionate la art. 60 alin. 1 din acelasi cod, nu creează inechităti în acordarea beneficiului liberării conditionate, întrucât, prin vointa sa, legiuitorul a înteles să prevadă regimuri diferite. Principiul egalitătii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite.

De altfel, chiar Curtea Constitutională în Decizia nr. 141 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 octombrie 2000, a retinut că: „Este firesc si echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnatii care desfăsoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă si dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste conditii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supusi altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili conditiile în care poate fi acordată liberarea conditionată, mijloacele de stimulare a condamnatilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc."

În consecintă, pentru a putea beneficia de liberare conditionată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătătii sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fractia întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

Asa fiind, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si cu cele ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează ca recursul în interesul legii să fie admis în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti.

În interpretarea dispozitiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, se stabileste că:

Pentru a putea beneficia de liberare conditionată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătătii sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fractia întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică astăzi, 12 octombrie 2009.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

judecător LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

 

- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 35

din 14 decembrie 2009

 

Dosar nr. 25/2009

Sub presedintia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti privind admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârilor prin care a fost judecat apelul, în situatia particulară în care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac care putea fi exercitată împotriva hotărârii instantei de fond.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 67 de judecători din 103 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut punctul de vedere depus, cu privire la sesizarea în discutie, solicitând să fie respinsă pe motiv că si din verificarea practicii judiciare existente la nivelul întregii tări s-a constatat că aceasta are caracter unitar.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra sesizării cu recurs în interesul legii, formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de solutionare a recursului declarat împotriva deciziei pronuntate în apel în cazul

în care, potrivit legii, împotriva hotărârii primei instante nu putea fi exercitată decât calea de atac a recursului.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că este inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei prin care a fost considerată apel calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronuntate în primă instantă.

În acest sens, s-a motivat că, din moment ce hotărârea pronuntată în primă instantă era susceptibilă de a fi atacată numai pe calea recursului si s-a exercitat împotriva ei o cale de atac solutionată ca apel, nu poate să fie examinată din nou de o instantă de control judiciar, în recurs, pentru că a fost supusă o dată unui astfel de control si a rămas definitivă, indiferent dacă acea cale de atac a fost gresit considerată apel.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că recursul declarat în astfel de conditii este admisibil si fondat, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 pct. 3 si 11 din Codul de procedură penală, câtă vreme gresit s-a procedat la judecarea cauzei în apel, în loc să fie solutionată în recurs, în raport cu cerintele si trăsăturile specifice unei asemenea căi de atac, încât se impune casarea unei atare decizii date cu încălcarea vădită a normelor procedurale privind desfăsurarea procesului penal si trimiterea cauzei la instanta competentă, în vederea judecării recursului în complet legal constituit si în conformitate cu dispozitiile prin care este reglementată această cale de atac.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Într-adevăr, în timp ce în cuprinsul alin. 1 al art. 197 din Codul de procedură penală se prevede că „încălcările dispozitiilor legale care reglementează desfăsurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act", prin alin. 2 din acelasi articol s-a precizat cu caracter restrictiv, dar imperativ, că „dispozitiile relative la competenta după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instantei, la compunerea acesteia si la publicitatea sedintei de judecată sunt prevăzute sub sanctiunea nulitătii", subliniindu-se, prin cel de-al treilea alineat al acestui text de lege, că „nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod" si că „ea poate fi invocată în orice stare a procesului si se ia în considerare chiar din oficiu".

Prin urmare, este de observat că în acest cadru de reglementare, în măsura în care, pe parcursul procesului penal, s-a comis o încălcare a normelor procedurale ce sunt vizate de dispozitiile alin. 2 al art. 197 din Codul de procedură penală, o atare neregularitate nu mai poate fi acoperită în niciun mod, ci impune reluarea sau refacerea actului procedural defectuos.

Or, în această acceptiune, este evident că o constituire a completului de judecată într-un număr specific pentru judecarea în apel, iar nu în numărul expres cerut de lege pentru solutionarea cauzei în recurs, reprezintă o nelegală alcătuire a acelui complet, ceea ce atrage nulitatea absolută a judecătii, într-o atare cale de atac, în sensul interpretării ce trebuie dată art. 197 alin. 2 si 3 din Codul de procedură penală, pentru că s-au încălcat dispozitiile relative la compunerea instantei.

În acelasi timp, calificarea gresită a căii de atac drept apel, cu solutionarea ei potrivit reglementărilor specifice acestei căi de atac, are ca efect si pronuntarea unei hotărâri în apel, nedefinitivă, deci supusă recursului.

A considera altfel ar însemna să fie eludat dreptul la un recurs efectiv în cauzele în care aceasta este singura cale de atac prevăzută de lege, cu consecinta încălcării principiului legalitătii căilor de atac, care garantează exercitarea căilor de atac numai în conditiile instituite de lege, cu respectarea tuturor prevederilor prin care este reglementată calea de atac exercitată.

Asadar, prin atribuirea unei alte calificări si a unui alt continut decât cel prevăzut prin lege căii de atac a recursului ar fi deturnată vointa legiuitorului de reglementare a căilor de atac în raport cu natura cauzelor penale deduse judecătii, ceea ce contravine flagrant principiilor egalitătii în drepturi si accesului liber la justitie instituite prin art. 16 si 21 din Constitutia României, republicată.

Pe de altă parte, printr-un asemenea procedeu s-ar încălca si regulile procedurale referitoare la sesizarea instantei în căile de atac, ceea ce ar atrage nulitatea deciziei pronuntate în apel, atunci când instanta nu poate fi învestită decât cu judecarea recursului, si din perspectiva încălcării dispozitiilor relative la sesizarea instantei, nulitate care, de asemenea, nu poate fi înlăturată în niciun mod fată de reglementarea din art. 197 alin. 2 si 3 din Codul de procedură penală.

Reiese deci că o astfel de hotărâre, prin care se solutionează o cauză în apel, desi recursul constituie singura cale de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii pronuntate în primă instantă, este supusă cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 3 si 11 din Codul de procedură penală, ca urmare a nerespectării dispozitiilor referitoare la compunerea instantei si la admiterea unei căi de atac neprevăzute de lege în ipoteza în care a fost admisă acea cale de atac gresit calificată.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si ale art. 4142 alin. 2 si 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că recursul împotriva unei hotărâri prin care a fost solutionată calea de atac a apelului, desi recursul era singura cale de atac ce se putea exercita împotriva hotărârii primei instante, este admisibil, potrivit dispozitiilor art. 3851 lit. e) din Codul de procedură penală, fiind incidente cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 3 si 11 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti.

Se stabileste că recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost solutionată calea de atac a apelului, desi recursul era singura cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instante, este admisibil, potrivit dispozitiilor art. 3851 lit. e) din Codul de procedură penală, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 pct. 3 si 11 din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică astăzi, 14 decembrie 2009.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

judecător LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White

 

ACTE ALE AUTORITĂTII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

LISTA

partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale, organizatiilor cetătenilor români apartinând minoritătilor nationale si a candidatilor independenti participanti la alegerile partiale pentru Camera Deputatilor în Circumscriptia Electorală nr. 42 - municipiul Bucuresti, Colegiul uninominal nr. 19, care au depus raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (11) din Legea nr. 334/2006 privind finantarea activitătii partidelor politice si a  campaniilor electorale, cu modificările si completările ulterioare, pentru alegerile partiale desfăsurate conform Hotărârii Guvernului nr. 180/2010 privind stabilirea datei alegerilor partiale pentru Camera Deputatilor în Circumscriptia

Electorală nr. 42 - municipiul Bucuresti, Colegiul uninominal nr. 19

 

1. Partidul Democrat Liberal -Trandafir Teodora-Virginia

2. Alianta Politică PSD+PC - Mincă Liliana

 

Bucuresti, 3 mai 2010.

Nr. 6.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.