MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 866/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXII - Nr. 866         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 23 decembrie 2010

 

SUMAR

 


HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

43. - Hotărâre privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

 

DECRETE

 

1.257. - Decret pentru numirea unui consilier prezidential

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.611 din 15 decembrie 2010 privind constitutionalitatea art. 12 alin. (4) si (5), art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductivă, art 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin hotărârile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.267. - Hotărâre privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

278. - Decizie pentru numirea doamnei Alice Raluca Arsinel în functia de agent guvernamental însărcinat cu reprezentarea României în fata Curtii de Justitie si a Tribunalului Uniunii Europene în cauza 0-522/2009

 

279. - Decizie pentru constatarea încetării efectelor Deciziei primului-ministru nr. 241/2010 privind constatarea suspendării, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Enache Mihaela, secretar general al Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010

 

Decizia nr. 4 din 20 septembrie 2010

 


HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

În temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) lit. a) si alin. (4) din Constitutia României, republicată, precum si ale art. 18 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se validează, pentru un mandat de 6 ani, magistratii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzuti în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în sedinta din 22 decembrie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

 

Bucuresti, 22 decembrie 2010.

Nr. 43.

 

ANEXĂ

 

LISTA

magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

 

1. Lidia Bărbulescu - judecător, Înalta Curte de Casatie si Justitie

2. Mircea Aron - judecător, Înalta Curte de Casatie si Justitie

3. Dan Lupascu - presedinte. Curtea de Apel Bucuresti

4. Alexandru Serban – vicepresedinte, Curtea de Apel Brasov

5. Nicolae Horatius Dumbravă – presedinte, Curtea de Apel Târgu Mures

6. Adrian Toni Neacsu - presedinte, tribunalul Vrancea

7. Marius Tudose Badea – presedinte, Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti

8. Cristi Vasilică Danilet – vicepresedinte, Judecătoria Oradea

9. George Bălan - procuror. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti

10. Oana Andrea Schmidt-Hăineală – procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brasov

11. Dan Nicolae Chiujdea - prim-procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti

 

DECRETE

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru numirea unui consilier prezidential

În temeiul art. 94 lit. c) si al art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată, precum si al art. 3 alin. (1) si al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Presedintelui României, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Începând cu data de 1 ianuarie 2011, domnul Valeriu Turcan se numeste în functia de consilier prezidential.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BÂSESCU

 

Bucuresti, 22 decembrie 2010.

Nr. 1.257.


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.611

din 15 decembrie 2010

privind constitutionalitatea art. 12 alin. (4) si (5), art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin hotărârile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor

 

I. Cu Adresa nr. 51/5.556 din 23 noiembrie 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, în temeiul dispozitiilor art. 146 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea formulată de 56 de deputati apartinând Grupului parlamentar al Aliantei Politice PSD+PC referitoare la neconstitutionalitatea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor si a Hotărârii Camerei Deputatilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor.

Autorii sesizării sunt următorii: Lucretia Rosea, Angel Tilvăr, Marian Neacsu, Marian Ghiveciu, Cristian Rizea, Mădălin-Stefan Voicu, GheorgheAna, Claudiu Iulian Manda, Ion Dumitru, Florin Iordache, Sonia-Maria Drăghici, Gheoghe Ciocan, Georgian Pop, Neculai Rătoi, Petre Petrescu, Dumitru Boabes, Dumitru Chirită, Valeriu Stefan Zgonea, Dumitrescu Cristian-Sorin, Florentin Bălosin Gust, Antonella Marinescu, Petru Gabriel Vlase, Mihai Tudose, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Nicoiae-Ciprian Nica, Rodica Nassar, Ioan Damian, Vasile-Ghiorghe Gliga, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Viorel Stefan, Andrei Dolineaschi, Cornel Cristian Resmerită, Ciprian-Florin Luca, Ioan Sorin Roman, Vasile Popeangă, Horia Teodorescu, Victor Cristea, Carmen Ileana Moldovan, Costică Macaleti, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Ion Călin, Doina Burcău, Ion Mocioalcă, Ileana Cristina Dumitrache, Matei Radu Brătianu, Florian Popa, Ioan Cindrea, Horia Grama, Ion Burnei, Marian Florian Săniută, Filip Georgescu, Victor Socaciu, Dan Nica, Silvestru Mircea Lup, Mircea Dusa.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 16.667 din 23 noiembrie 2010, formând obiectul Dosarului nr. 4.613 C/2010.

II. Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat de autorii acesteia, îl constituie prevederile art. 12 alin. (4) si (5), art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 (cu referire însă numai la partea introductivă a acestui articol), art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicată, astfel cum a fost modificată si completată prin hotărârile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.

Textele criticate au următorul cuprins:

- art. 12 alin. (4) si (5): “(4) Deputatii partidelor politice, formatiunilor politice, aliantelor politice sau ai aliantelor electorale care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum si deputatii independenti sau care au devenit independenti în timpul unei legislaturi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. (1) sau într-un grup al deputatilor independenti, după caz.

(5) Deputatii care au devenit independenti în timpul unei legislaturi pot constitui un singur grup parlamentar cu respectarea alin. (6).”;

- art. 20 alin. (3): “Biroul permanent al Camerei Deputatilor este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuratia politică a Camerei Deputatilor în cazul constituirii unui grup de deputati independenti având un număr de minimum 10 deputati, componenta Biroului permanent se renegociază conform noii configuratii politice a Camerei Deputatilor, începând cu următoarea sesiune. Grupului parlamentar constituit din deputatii independenti îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent.”;

- art. 23 alin. (1) si (2): “(1) Alegerea vicepresedintilor, a secretarilor si a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora potrivit configuratiei politice initiale a Camerei Deputatilor si negocierii liderilor grupurilor parlamentare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3).

(2) în vederea depunerii propunerilor. Camera Deputatilor aprobă numărul de locuri din Biroul permanent, negociat de liderii grupurilor parlamentare, asa cum revin, pe functii, grupurilor parlamentare constituite potrivit configuratiei politice initiale a Camerei Deputatilor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3).”;

- art. 37 partea introductivă: “Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuratiei politice a Camerei si are următoarele atributii:”;

- art. 38 alin. {^y. “Comitetul liderilor grupurilor parlamentare hotărăste cu majoritatea rezultată din ponderea votului fiecărui membru prezent. Ponderea este dată de proportia grupului parlamentar reprezentat de lider în numărul total al deputatilor, conform configuratiei politice a Camerei.”;

- art.41 alin.(l): “Alcătuirea comisiilor Camerei Deputatilor se face cu respectarea configuratiei politice a acesteia.”;

- art. 43 alin. (1): “Numărul membrilor fiecărei comisii a Camerei Deputatilor este stabilit, prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuratiei politice a Camerei Deputatilor”;

- art. 44: “Dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componentei uneia sau a mai multor comisii. Biroul permanent supune spre aprobare si Camera Deputatilor hotărăste, cu votul majoritătii membrilor prezenti, asupra candidaturilor sustinute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectându-se configuratia politică a Camerei.”


III. În motivarea sesizării se sustin, în esentă, următoarele: Dispozitiile art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicată, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 27 din 5 octombrie 2010 a Camerei Deputatilor, “încalcă principiul configuratiei politice initiale, prevăzut de art. 64 alin. (5) din Constitutie, si introduc regula unei configuratii politice noi în Camera Deputatilor, alta decât cea initială rezultată din alegeri, configuratie determinată de constituirea grupului parlamentar al deputatilor independenti”. Se invocă în acest sens deciziile Curtii Constitutionale nr. 601 si nr. 602 din 14 noiembrie 2005, prin care s-a statuat că prin configuratie politică a fiecărei Camere se întelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proportiei pe care grupurile parlamentare o detin în totalul membrilor respectivi.

Dispozitiile art. 12 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputatilor încalcă, în opinia autorilor sesizării, prevederile art. 61 alin. (1), art. 62, art. 64 alin. (3) si art. 69 alin. (1) din Constitutie, prin interzicerea constituirii mai multor grupuri parlamentare de către deputatii deveniti independenti în timpul unei legislaturi. Se invocă în acest sens deciziile Curtii Constitutionale nr. 45/1994, nr. 46/1994 si nr. 196/2004, prin care s-a statuat că parlamentarul are facultatea constitutională de a adera la un grup parlamentar sau altul, de a constitui un grup parlamentar al independentilor sau de a se declara independent fată de toate grupurile parlamentare. Se apreciază că textul regulamentar criticat determină o îngrădire a mandatului reprezentativ al deputatilor si creează o situatie de privilegiu si discriminare între deputati. Astfel, “deputatii care au devenit independenti si au constituit primii un grup parlamentar sunt privilegiati fată de parlamentarii care ulterior au devenit independenti si care nu mai au dreptul de a se organiza în alt grup parlamentar al independentilor, fiind practic obligati să se afilieze la grupul independentilor anterior constituit, fără a-si exercita propria optiune”. Acelasi text încalcă dreptul de asociere liberă, prevăzut de art. 40 alin. (1)din Constitutie.

Se mai sustine că prevederile art. 12 alin. (4), art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1)si (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, neputând fi disociate de prevederile art. 12 alin. (5) din acelasi regulament, sunt neconstitutionale pentru aceleasi motive expuse cu referire la art. 12 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputatilor.

IV. În conformitate cu dispozitiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost transmisă presedintelui Camerei Deputatilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.

Presedintele Camerei Deputatilor a transmis, cu Adresa înregistrată la Curtea Constitutională cu nr. 16.989 din 30 noiembrie 2010, punctul de vedere al Biroului permanent, în sensul că prevederile regulamentare ce fac obiectul sesizării nu încalcă dispozitiile Constitutiei. Astfel, în ceea ce priveste criticile formulate în raport de dispozitiile art. 61 alin. (1), art. 62, art. 64 alin. (3) si (5) si art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, se arată că nu sunt motivate, respectiv se fundamentează pe continutul unor decizii ale Curtii Constitutionale care se referă la cu totul alte domenii constitutionale decât cele la care autorii sesizării ar dori să facă trimitere.

În ceea ce priveste invocarea încălcării, prin dispozitiile art. 12 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputatilor, a prevederilor art. 4 si 16 din Constitutie, se apreciază că este neîntemeiată. Se arată în acest sens că “nu se poate întelege sustinerea autorilor sesizării în sensul că ar trebui ca Regulamentul să poată prevedea constituirea mai multor grupuri ale independentilor, în conditiile în care categoria deputatilor independenti este una singură, iar acestia se pot asocia într-un grup parlamentar al lor sau nu”.

Cu privire la dispozitiile constitutionale care reglementează dreptul de asociere, se sustine că nu sunt incidente în cauză.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputatilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozitiile criticate din Regulamentul Camerei Deputatilor, prin raportare la prevederile Constitutiei României, si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine următoarele:

I. Curtea a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 27 si 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunte asupra constitutionalitătii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputatilor.

Obiectul sesizării îl constituie prevederile art. 12 alin. (4) si (5), art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicată, astfel cum a fost modificată si completată prin hotărârile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.

Textele constitutionale invocate în motivarea sesizării sunt cele ale art. 4 alin. (2) care reglementează criteriile egalitătii în drepturi, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 62 privind alegerea Camerelor, art. 64 alin. (3) si (5) referitoare la organizarea grupurilor parlamentare, respectiv alcătuirea birourilor permanente si a comisiilor parlamentare, si ale art. 69 alin. (1) privind mandatul reprezentativ.

II. Examinând sesizarea formulată, se constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

1. Art. 12 alin. (4) si (5) din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 26/2010, reglementează în mod expres posibilitatea constituirii grupurilor parlamentare din deputati independenti sau care au devenit independenti, precum si regula potrivit căreia deputatii care au devenit independenti în timpul unei legislaturi îsi pot constitui un singur grup parlamentar, cu respectarea conditiei privind numărul minim de 10 deputati pentru constituire. Instituirea acestei reguli este determinată de faptul că grupurile parlamentare reprezintă structuri organizatorice ale Camerelor Parlamentului, constituite pe bază de afinitate politică. După cum nu pot exista mai multe grupuri parlamentare ale aceleiasi formatiuni politice, pentru că, în sine, apartenenta la o anumită formatiune politică este expresia acestei afinităti, la fel nu pot exista nici mai multe grupuri parlamentare ale parlamentarilor independenti. Acceptarea constituirii mai multor grupuri de parlamentari independenti ar însemna, practic, eliminarea criteriului care îi defineste ca optiune politică si implicit ca grup (independenta), criteriu care nu este susceptibil de distinctii suplimentare.

Contrar sustinerilor autorilor sesizării, dispozitiile criticate nu creează privilegii sau discriminări. Dimpotrivă, acordarea dreptului de constituire a mai multor grupuri parlamentare formate din parlamentari independenti ar avea semnificatia instituirii unui privilegiu în favoarea acestora, câtă vreme, potrivit art. 12 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, “Deputatii unui partid politic sau ai unei formatiuni politice nu pot constitui decât un singur grup parlamentar”

În ceea ce priveste dispozitiile art. 40 alin. (1)din Constitutie, care consacră dreptul de asociere a cetătenilor în partide politice, în sindicate, în patronate si în alte forme de asociere, se constată că nu au incidentă în cauză. Astfel, nici Parlamentul, nici Camerele sale si nici structurile interne ale Camerelor nu sunt rezultat al dreptului de asociere. Grupurile parlamentare reunesc deputati sau senatori având aceeasi conceptie politică ori conceptii înrudite si reprezintă, în esentă, fragmente ale unei autorităti publice, iar nu asociatii, în sensul juridic al termenului.

Tot astfel, nu au incidentă în cauză dispozitiile art. 61 alin. (1) si art. 62 din Constitutie, texte care reglementează cadrul general referitor la rolul Parlamentului si alegerea Camerelor.

Cât priveste dispozitiile art. 69 din Constitutie, care consacră regula mandatului reprezentativ, acestea oferă celor alesi libertatea de a adera la un grup parlamentar sau altul, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independenti fată de toate grupurile parlamentare, iar nu si pe aceea de a constitui oricâte grupuri parlamentare doresc si în orice conditii, sub acest aspect fiind incidente dispozitiile art. 64 alin. (3) din Constitutie, potrivit cărora “Deputatii si senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere”.

2. Cu referire la celelalte texte regulamentare criticate, se sustine că sunt neconstitutionale, deoarece introduc regula unei configuratii politice noi în Camera Deputatilor, alta decât cea initială rezultată din alegeri, ceea ce, în opinia autorilor sesizării, este în contradictie cu sensul dat de Curtea Constitutională sintagmei “configuratie politică”, prevăzută de art. 64 alin. (5) din Constitutie.

Din examinarea dispozitiilor regulamentare modificate prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 27/2010, se constată următoarele:

- potrivit art. 20 alin. (3) din Regulament, în noua redactare. Biroul permanent al Camerei Deputatilor se formează respectându-se “configuratia politică a Camerei Deputatilor”; textul mai stabileste renegocierea componentei Biroului permanent în cazul constituirii unui grup de deputati independenti, începând cu următoarea sesiune, precum si posibilitatea pentru grupul parlamentar constituit din deputati independenti de a-i reveni un loc în Biroul permanent;

- art. 23 alin. (1) si (2) din Regulament, în noua redactare, referindu-se la procedura alegerii vicepresedintilor, secretarilor si a chestorilor care compun Biroul permanent, respectiv la aprobarea numărului de locuri din Biroul permanent, păstrează raportarea la “configuratia politică initială a Camerei Deputatilor”, precizând, totodată, că aceste operatiuni se realizează “cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 alin. (3)”;

- art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulament au fost modificate în sensul că sintagma “configuratia politică initială a Camerei Deputatilor” a fost înlocuită cu sintagma de “configuratie politică”.

Cu privire la aceste modificări, se observă, mai întâi, că introducerea în textele Regulamentului Camerei Deputatilor a sintagmei “configuratie politică”, care este cuprinsă în chiar norma constitutională de referintă, respectiv art. 64 alin. (5) din Legea fundamentală, nu poate fi calificată ca determinând, în sine, neconstitutionalitatea acestora si nici de natură să consacre un alt sens al sintagmei constitutionale decât cel retinut de Curtea Constitutională în jurisprudenta sa, invocată de autorii sesizării. Astfel, prin deciziile nr. 601/2005 si nr. 602/2005, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005 si, respectiv, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, pronuntându-se, printre altele, si cu privire la dispozitiile din regulamentele celor două Camere care instituiau posibilitatea revocării presedintilor acestora, prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lor. Curtea a statuat că “prin configuratia politică a fiecărei Camere se întelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proportiei pe care grupurile parlamentare o detin în totalul membrilor Camerei respective”. Curtea a mai retinut, cu acele prilejuri, că “în virtutea configuratiei politice izvorâte din vointa corpului electoral se desemnează si presedintele Camerei Deputatilor si al Senatului”, precum si faptul că “instituirea posibilitătii alegerii unui nou presedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecintă ca sanctiunea aplicată presedintelui Camerei Deputatilor [Senatului], revocat din functie, să se extindă asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui”.

Spre deosebire însă de jurisprudenta mentionată, în prezenta cauză regula impusă de art. 64 alin. (5) din Constitutie trebuie analizată prin raportare la dispozitiile art. 64 alin. (3), respectiv art. 64 alin. (2) teza a doua din Constitutie, referitoare la organizarea grupurilor parlamentare si la alegerea celorlalti membri ai birourilor permanente, texte constitutionale care stabilesc reguli distincte de cea impusă de art. 64 alin. (2) teza întâi din Constitutie pentru alegerea presedintilor celor două Camere ale Parlamentului.

Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) din Constitutie, “Deputatii si senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere”. Asadar, grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului. Rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituie un drept, iar nu o obligatie. Textul constitutional mentionat, referindu-se la acest drept al parlamentarilor, nu stabileste nicio restrictie cât priveste momentul exercitării acestuia. Prin urmare, nu este contrară Legii fundamentale constituirea, pe parcursul legislaturii, potrivit regulamentelor Camerelor si cu respectarea Constitutiei, a unui grup parlamentar care nu a existat la începutul legislaturii, cu conditia, desprinsă de asemenea din interpretarea normelor constitutionale, ca pe această cale să nu fie reprezentate în Parlament partide care nu au obtinut mandate la alegeri.

În plus, fată de modul de alegere a parlamentarilor pentru legislaturile anterioare (pe liste de partid), în raport cu care Curtea a admis ca fiind constitutională migratia politică (a se vedea deciziile Curtii Constitutionale nr. 45/1994, nr. 46/1994 si nr. 196/2004), actuala alcătuire a Parlamentului (rezultată, cel putin în parte, din exprimarea electoratului prin votul uninominal) permite acceptarea constituirii unui grup parlamentar format din deputati deveniti independenti (ca urmare a părăsirii formatiunii politice din care au făcut parte initial). Ca urmare, pe perioada mandatului parlamentar, schimbarea configuratiei politice este posibilă, ea explicându-se - în prezent - si prin aceea că actuala componentă a celor două Camere reflectă vointa electoratului de a trimite în Parlament persoane învestite prin vot uninominal si nu liste de membri ai unui partid; or, cei alesi în urma votului uninominal (chiar dacă au fost sustinuti de către o formatiune politică anume) au un mai mare grad de independentă, ei având ca principală obligatie sustinerea în Parlament a intereselor celor care i-au trimis acolo. Asadar, eventuala lor migrare (de la un partid la altul sau părăsirea unei formatiuni politice cu consecinta dobândirii statutului de independent) nu este de natură a afecta grav interesele alegătorilor pe care îi reprezintă, ci - dimpotrivă - ea poate ilustra mai clar efectul mandatului reprezentativ pe care l-au primit si pe care trebuie să îl îndeplinească. Configuratia politică ce trebuie avută în vedere, în aceste conditii, este cea de la începutul fiecărei sesiuni parlamentare si, în urma negocierilor între grupurile parlamentare, se poate acorda un loc în biroul permanent si grupului independentilor, în conditiile Regulamentului.

Mutatiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migratiei parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutatii posibile în conditiile în care Constitutia stabileste expres că orice mandat imperativ este nul, nu pot rămâne fără consecinte asupra reprezentării grupurilor parlamentare în cadrul birourilor permanente. De aceea, spre deosebire de presedintii Camerelor, alesi pe durata mandatului Camerelor, ceilalti membri ai birourilor permanente sunt alesi, potrivit art. 64 alin. (2) teza a doua din Constitutie, la începutul fiecărei sesiuni, în mod corespunzător componentei grupurilor parlamentare la momentul respectiv. Textul constitutional mentionat, într-o firească legătură cu cel al art. 69 alin. (2), asigură reflectarea, în componenta structurilor de conducere ale Camerelor Parlamentului, a restructurărilor politice din Parlament, care, asemenea evolutiilor politice din societate, nu pot fi oprite.

Tot astfel, constituirea unui grup parlamentar al deputatilor independenti, pe parcursul legislaturii, în temeiul dispozitiilor stabilite de Camera Deputatilor prin regulamentul propriu, dispozitii care, pentru ratiunile anterior înfătisate, nu contravin normelor constitutionale, nu poate rămâne fără consecinte în planul raporturilor de ordin politic si organizatoric din cadrul Camerei, iar unul dintre aspectele esentiale ale rolului grupurilor parlamentare în aceste raporturi îl constituie implicarea în formarea celorlalte structuri ale Camerelor Parlamentului, prin formularea de propuneri pentru alegerea componentei birourilor permanente si a comisiilor parlamentare.

În aceste conditii, reglementarea, prin normele criticate, a renegocierii componentei Biroului permanent al Camerei Deputatilor, în cazul constituirii unui grup de deputati independenti, începând cu următoarea sesiune, este menită să concilieze efectele acestei restructurări organizatorice intervenite în cadrul Parlamentului, si care, ca o consecintă a regulii mandatului reprezentativ, precum si a caracterului facultativ al constituirii grupurilor parlamentare, nu poate fi sanctionată, cu rigorile decurgând din imperativul respectării configuratiei politice la alcătuirea Biroului permanent si a comisiilor parlamentare. De altfel, se constată că art. 23 din Regulament păstrează obligatia mentinerii numărului de locuri din Biroul permanent, în scopul stabilirii unor reguli care să circumstantieze fenomenul migratiei parlamentare, configuratia politică rămânând, în continuare, în concordantă cu dispozitiile constitutionale, cadrul negocierii, respectiv al renegocierii. Se constată în acest sens că acelasi text din Regulamentul Camerei Deputatilor, referindu-se la numărul de locuri din Biroul permanent care se aprobă de către Camera Deputatilor, se referă în mod expres la “configuratia politică initială a Camerei Deputatilor”.

Competenta, atât în cazul negocierii, cât si renegocierii, revine liderilor grupurilor parlamentare, iar eventuala modificare a componentei Biroului permanent, ca urmare a renegocierii, se realizează “începând cu următoarea sesiune”. Această din urmă dispozitie, cuprinsă în art. 20 alin. (3) teza a doua din Regulamentul Camerei Deputatilor, vizează mentinerea stabilitătii politice a Parlamentului, ca si aceea cuprinsă în art. 20 alin. (3) teza finală din acelasi regulament, potrivit căreia “Grupului parlamentar constituit din deputatii independenti îi poate reveni un singur reprezentant în Biroul permanent”.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozitiilor art. 146 lit. c) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 si 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 12 alin. (4) si (5), art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductivă, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum au fost modificate prin hotărârile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor, nu contravin dispozitiilor constitutionale.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică presedintelui Camerei Deputatilor si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 15 decembrie 2010 si la aceasta au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoitân si Tudorel Toader, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta


 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, al art. 27 alin. (3) si al art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea si functionarea activitătii de turism în România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare.

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

SECTIUNEA 1

Eliberarea, retragerea si radierea certificatelor de clasificare pentru structurile de primire turistice

 

Art. 1. - Structurile de primire turistice, indiferent de forma de proprietate si administrare, se clasifică în functie de caracteristicile constructive, de dotări si serviciile prestate.

Art. 2. - Autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului eliberează certificatele de clasificare pentru structurile de primire turistice, pe baza declaratiei standardizate date pe propria răspundere de solicitant, însotită de documentatia aferentă completă, prin care se atestă îndeplinirea conditiilor si criteriilor de autorizare.

Art. 3. - În sensul prezentei hotărâri, prin solicitant se întelege operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice.

Art. 4. - (1) Pentru obtinerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice, solicitantul depune pe propria răspundere, la sediul autoritătii publice centrale responsabile în domeniul turismului, declaratia standardizată însotită de documentatia completă prevăzută în normele metodologice care reglementează conditiile si criteriile de autorizare a structurilor de primire turistice, înainte de darea lor în folosintă.

(2) Cererea solicitantului este procesată în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii declaratiei standardizate însotite de documentatia completă. Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse initial nu este afectată de prelungirea dispusă de autoritatea competentă.

(3) Prelungirea termenului de eliberare a certificatului de clasificare, precum si durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător si notificate solicitantului înainte de expirarea termenului initial.

(4) Certificatul de clasificare pentru structurile de primire turistice se consideră eliberat în situatia în care autoritatea emitentă nu a răspuns în termenul prevăzut la alin. (2), cu exceptia cazului în care acest lucru este justificat de motive imperative de interes general, inclusiv de un interes legitim al unei terte părti.

(5) în cazul unei documentatii incomplete, solicitantul este informat în cel mai scurt timp, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la primirea ei, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum si cu privire la consecintele asupra termenului de procesare a documentatiei prevăzut la alin. (2).

(6) în situatia în care solicitantul nu îndeplineste conditiile pentru eliberarea certificatului de clasificare, autoritatea emitentă comunică în scris în termenul prevăzut la alin. (2) motivul neacordării acestuia.

Art. 5. - (1) Certificatele de clasificare sunt valabile până la modificarea conditiilor si criteriilor pentru care au fost eliberate sau până la data mentionată în acestea.

(2) în situatia în care au apărut modificări cu privire la îndeplinirea conditiilor si criteriilor care au stat la baza eliberării certificatului de clasificare, operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice este obligat să solicite o nouă clasificare a structurii de primire turistice în cauză, în termen de 30 de zile de la aparitia modificărilor.

(3) Operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice este obligat să solicite eliberarea unui nou certificat de clasificare înainte de expirarea valabilitătii mentionate în certificatul de clasificare.

(4) în cazul încetării activitătii structurii de primire turistice operatorul economic proprietar si/sau administrator al structurii de primire turistice în cauză are obligatia să solicite autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului radierea certificatului de clasificare si să restituie certificatul de clasificare si fisa/fisele anexe în original, prin postă cu confirmare de primire sau prin depunerea acestora la registratura autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului.

Art. 6. - (1) Denumirea, tipul si însemnele privind categoria de clasificare a structurii de primire turistice se expun la loc vizibil, în exteriorul clădirii, iar certificatul de clasificare, numărul de telefon al autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului se afisează vizibil si în mod lizibil la receptie, în holul structurilor de primire turistice care nu dispun de receptie si în spatiul de la intrare în saloanele de servire a mesei, pentru a fi cunoscute de turisti.

(2) Operatorul economic proprietar si/sau administrator de structuri de primire turistice este obligat să furnizeze informatii reale cu privire la denumirea, tipul, categoria de clasificare si serviciile prestate în toate materialele de promovare, conform certificatului de clasificare obtinut.

(3) Certificatul de clasificare si anexa/anexele la certificatul de clasificare se păstrează în permanentă în original în structura de primire turistică în cauză.

Art. 7. - Este interzisă functionarea structurilor de primire turistice fără certificate de clasificare, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a spatiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare.


Art. 8. - (1) în scopul protectiei turistilor, operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice are următoarele obligatii:

a) să asigure functionarea la categoria si/sau tipul de structură de primire turistică mentionate în certificatul de clasificare;

b) să respecte reglementările legale în vigoare în ceea ce priveste desfăsurarea activitătii în structurile de primire turistice;

c) să respecte nivelul maxim de zgomot stabilit prin reglementările specifice privind organizarea programelor artistice, a auditiilor muzicale, video, TV, organizate în aer liber, în constructii deschise, cum sunt cele care nu au toate laturile si acoperisul izolate fonic, precum si în constructii provizorii, cum sunt corturile, terasele acoperite si altele asemenea.

(2) Operatorii economici proprietari si/sau administratori ai structurilor de primire turistice clasificate de pe litoralul românesc au obligatia să asigure functionarea acestora pe toată perioada sezonului turistic estival, respectiv perioada 1 mai-30 septembrie a fiecărui an.

Art. 9. - (1) Certificatul de clasificare se retrage de către personalul cu atributii de control din cadrul autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, în situatia în care nu sunt respectate obligatiile stabilite la art. 8 alin. (1).

(2) în situatia în care au fost remediate deficientele pentru care certificatul de clasificare a fost retras, operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice solicită reluarea activitătii turistice printr-o cerere scrisă adresată administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului. Restituirea certificatului de clasificare retras se va face după ce personalul cu atributii de control din cadrul administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului constată remedierea deficientelor, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii scrise a solicitantului.

(3) în situatia în care nu au fost remediate deficientele pentru care s-a retras certificatul de clasificare în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. a), solicitantul va relua procedura de clasificare pentru tipul si categoria de clasificare efectiv îndeplinite. Procedura de clasificare se reia conform prevederilor art. 4.

(4) în situatia în care nu au fost remediate deficientele pentru care s-a retras certificatul de clasificare în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b), operatorul economic nu are dreptul de a solicita eliberarea unui nou certificat de clasificare pentru orice tip de structură de primire turistică si categorie de clasificare pentru structura în cauză, până la remedierea deficientelor mentionate în actul de control prin care a fost retras certificatul de clasificare.

(5) Autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului va publica periodic pe site-ul propriu lista cuprinzând structurile de primire turistice cărora le-au fost retrase certificatele de clasificare si, respectiv, lista celor cărora le-au fost restituite certificatele de clasificare.

(6) în perioada în care certificatul de clasificare este retras, operatorul economic proprietar si/sau administrator al unei structuri de primire turistice nu are dreptul să desfăsoare activităti turistice si să încaseze venituri din exploatarea structurii de primire turistice respective.

 

SECTIUNEA a 2-a

Eliberarea, retragerea si radierea licentelor de turism, respectiv eliberarea brevetelor de turism

 

Art. 10. - (1) Operatorul economic poate desfăsura activităti de ofertare si comercializare a serviciilor si/sau a pachetelor de servicii turistice pe teritoriul României numai în baza licentei de turism si, după caz, a anexelor la aceasta, eliberate de autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului.

(2) Activitătile prevăzute la alin. (1)se pot realiza si sub formă electronică, prin intermediul site-urilorsau on-line, numai în baza licentei de turism eliberate de autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului.

(3) Filialele, sediile secundare/reprezentantele agentiilor de turism cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, care îsi desfăsoară activitatea de ofertare si comercializare a serviciilor si pachetelor de servicii turistice pe teritoriul României, trebuie să notifice în prealabil autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului în ceea ce priveste începerea activitătii pe teritoriul României.

(4) Notificarea va cuprinde în mod obligatoriu informatii referitoare la garantia financiară si la asigurarea de responsabilitate civilă profesională a operatorului economic. În cazul în care intervin modificări ale elementelor din notificare, agentia de turism prevăzută la alin. (3) are obligatia să reînnoiască notificarea în fiecare an, dacă îsi propune să exercite activitate în cursul anului respectiv.

(5) Este interzisă desfăsurarea de activităti turistice specifice agentiilor de turism de către operatorii economici fără a detine licentă de turism, cu licenta de turism retrasă sau expirată.

Art. 11. - (1) Licenta si brevetul de turism se eliberează de autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului, la cererea operatorului economic si, respectiv, a persoanelor fizice care solicită obtinerea brevetului de turism.

(2) Procedura de eliberare a licentelor si brevetelor în turism este cea reglementată de prevederile art. 4.

Art. 12. - (1) Licenta de turism si/sau anexa/anexele la aceasta sunt valabile pe perioadă nedeterminată, până la modificarea conditiilor si criteriilor de licentiere pentru care au fost eliberate.

(2) în situatia în care au apărut modificări cu privire la îndeplinirea conditiilor si criteriilor care au stat la baza eliberării licentei de turism si a sediilor secundare/reprezentantelor acesteia, operatorul economic va solicita autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului eliberarea unei noi licente de turism, în termen de maximum 30 de zile de la data aparitiei modificărilor.

(3) Operatorul economic este obligat să solicite o nouă licentă de turism înainte de expirarea valabilitătii mentionate în aceasta.

(4) Operatorul economic este obligat să respecte conditiile si criteriile în baza cărora s-a eliberat licenta de turism si anexa/anexele la aceasta.

(5) în cazul încetării activitătii agentiei de turism si/sau a sediilor secundare/reprezentantelor acesteia, operatorul economic în cauză are obligatia să solicite autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului radierea licentei de turism si/sau a anexelor la aceasta si să restituie licenta de turism si anexa/anexele în original, prin postă cu confirmare de primire, sau prin depunerea acestora la registratura autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului.

Art. 13. - (1) Licenta si brevetul de turism sunt netransmisibile.

(2) în scopul protectiei turistilor, operatorii economici care desfăsoară activităti specifice agentiilor de turism au următoarele obligatii:

a) să afiseze licenta de turism si/sau anexa/anexele la aceasta la loc vizibil si lizibil în incinta agentiei de turism si a sucursalelor/reprezentantelor/sediilor secundare ale acesteia;

b) să înscrie obligatoriu numărul licentei de turism pe documentele emise;

c) să păstreze în permanentă în sediul agentiei de turism si în sediile secundare/reprezentantele acesteia originalul licentei de turism si/sau anexa/anexele la aceasta.

Art. 14. - (1) Licenta de turism si anexa/anexele la aceasta se retrag de către autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului, în următoarele situatii:

a) ofertarea, comercializarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice fără respectarea reglementărilor legale în vigoare;

b) atunci când operatorul economic comunică autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, din proprie initiativă, renuntarea la desfăsurarea activitătii de turism;

c) atunci când titularul unei licente de turism transmite licenta si/sau anexa/anexele la aceasta în scopul utilizării de către alt operator economic.

(2) Titularul unei licente de turism retrase în conditiile prevăzute la alin. (1) lit. c) nu mai poate desfăsura activitate de turism prin agentia de turism si/sau prin sediile secundare/reprezentantele acesteia timp de 2 ani de la data retragerii.

(3) în perioada în care licenta de turism este retrasă, operatorul economic nu are dreptul să desfăsoare activităti turistice si să încaseze venituri din exploatarea agentiei de turism.

(4) în situatia în care au fost remediate deficientele pentru care licenta de turism si/sau anexa/anexele la aceasta au/a fost retrase/retrasă, operatorul economic solicită reluarea activitătii printr-o cerere scrisă adresată administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului. Restituirea licentei de turism si/sau a anexei/anexelor la aceasta se va face după ce personalul cu atributii de control din cadrul administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului constată remedierea deficientelor, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii scrise a solicitantului.

(5) în situatia în care nu au fost remediate deficientele pentru care s-au/s-a retras licenta de turism si/sau anexa/anexele la aceasta în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), operatorul economic nu are dreptul de a solicita eliberarea unei noi licente de turism si/sau unei/unor anexe pentru agentia de turism în cauză, până la remedierea deficientelor mentionate în actul de control prin care au/a fost retrase/retrasă licenta de turism si/sau anexa/anexele la aceasta.

(6) Autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului va publica periodic pe site-ul propriu lista cuprinzând agentiile de turism cărora le-au fost retrase licentele de turism si, respectiv, lista celor cărora le-au fost restituite licentele de turism.

 

SECTIUNEA a 3-a

Sanctiuni

 

Art. 15. - Constituie contraventii următoarele fapte:

a) desfăsurarea activitătii în structuri de primire turistice neclasificate, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a spatiilor decât cea stabilită prin certificatul de clasificare;

b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) si (3);

c) nerespectarea conditiilor si/sau criteriilor care au stat la baza clasificării;

d) nerespectarea prevederilor art. 6;

e) continuarea desfăsurării activitătii în structura de primire turistică după retragerea certificatului de clasificare;

f) încasarea de venituri din exploatarea structurii de primire turistice după retragerea certificatului de clasificare si/sau a licentei de turism;

g) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. (c);

h) împiedicarea sub orice formă a persoanelor împuternicite de a-si exercita atributiile de serviciu legate de aplicarea prezentei hotărâri;

i) nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (2);

j) desfăsurarea de activităti turistice specifice agentiilor de turism de către operatorii economici fără a detine licentă de turism sau prin sediile secundare/reprezentantele care nu au obtinut anexa la licenta de turism, cu licenta sau anexa/anexele la licenta de turism expirate sau retrase;

k) desfăsurarea de activităti turistice specifice agentiilor de turism de către operatorii economici după retragerea licentei de turism sau a anexei/anexelor la licenta de turism;

l) nerespectarea obiectului de activitate înscris în licenta de turism, corespunzător tipului de licentă de turism obtinut;

m) desfăsurarea de activităti turistice în alte sedii decât cele înscrise în licenta de turism si anexele la aceasta;

n) nerespectarea conditiilor si criteriilor în baza cărora s-au/s-a eliberat licenta de turism si/sau anexa/anexele la aceasta;

o) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (4), art. 12 alin. (5) si art. 13 alin. (2) lit. b) si c);

p) neasigurarea de ghizi atestati pentru derularea în bune conditii a programelor turistice, conform reglementărilor în vigoare;

q) utilizarea de autocare neclasificate;

r) ofertarea, comercializarea sau prestarea serviciilor de cazare si alimentatie în structuri de primire turistice neclasificate, cu certificate de clasificare retrase sau expirate;

s) functionarea operatorului economic fără detinerea politei de asigurare de garantare a plătii cheltuielilor de repatriere a turistilor si/sau rambursarea sumelor achitate de turisti pentru achizitionarea serviciilor/pachetelor turistice, în cazul neexecutării integrale sau partiale a serviciilor/pachetelor turistice achizitionate sau functionarea cu polita/politele de asigurare expirată/expirate;

t) prezentarea de informatii nereale în materialele de promovare, în oferte sau pe paginile de internet;

u) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (4) si art. 14 alin. (5).

Art. 16. - (1) Contraventiile prevăzute la art. 15 se sanctionează după cum urmează:

a) faptele prevăzute la lit. a), j) si m), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

b) faptele prevăzute la lit. b), p), q) si r), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

c) faptele prevăzute la lit. d) si t), cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei;


d) fapta prevăzută la lit. o), cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;

e) faptele prevăzute la lit. e), f), g), h), k), u) si s), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei;

f) faptele prevăzute la lit. i), după cum urmează: amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru structurile de primire turistice care nu functionează începând cu data de 15 mai a fiecărui an, de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru structurile de primire turistice care nu functionează începând cu data de 1 iunie a fiecărui an, de la 30.000 lei la 40.000 lei pentru structurile de primire turistice care nu functionează la data de 15 iunie a fiecărui an si de la 40.000 lei la 50.000 lei si retragerea certificatului de clasificare pentru structurile de primire turistice care nu functionează după data de 1 iulie a fiecărui an si până la sfârsitul sezonului estival;

g) faptele prevăzute la lit. I), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

h) faptele prevăzute la lit. c) si n), cu amendă de la 40.000 lei la 50.000 lei.

(2) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1).

Art. 17. - Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de către:

a) personalul cu atributii de control din cadrul autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul turismului pentru contraventiile prevăzute la art. 15 lit. a)-e), h)-u);

b) ofiterii si agentii de politie pentru contraventiile prevăzute la art. 15 lit. g) si h);

c) personalul desemnat din cadrul autoritătii administratiei publice centrale responsabile în domeniul finantelor pentru contraventiile prevăzute la art.15 lit. f).

Art. 18. - Prevederile art. 15-17 se completează cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

 

SECTIUNEA a 4-a

Dispozitii finale

 

Art. 19. - Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 20. - (1) Conditiile si criteriile de autorizare a structurilor de primire turistice pentru eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor de turism si a brevetelor, precum si modelul declaratiei standardizate a solicitantului se stabilesc de autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului prin norme metodologice aprobate prin ordin al conducătorului acesteia, care se publică în Monitorul Oficial al Românjei, Partea I.

(2) în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului va emite normele metodologice de aplicare.

Art. 21. - (1) Certificatele de clasificare si licentele de turism eliberate înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sunt valabile pe perioada înscrisă în cuprinsul acestora. La expirarea acestei perioade operatorii economici proprietari si/sau administratori de structuri de primire turistice au obligatia de a solicita eliberarea noilor certificate de clasificare/licente de turism.

(2) Certificatele de clasificare si licentele de turism eliberate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sunt valabile pe perioadă nedeterminată, până la modificarea conditiilor si criteriilor pentru care au fost eliberate.

Art. 22. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 709/2009 privind clasificarea structurilor de primire turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 26 iunie 2009, si Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind conditiile de acordare a licentei si brevetului de turism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 21 februarie 2001, cu modificările si completările ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

Art. 23. - Prevederile prezentei hotărâri se completează cu dispozitiile-cadru ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 68/2010.

Art. 24. - Procedurile de clasificare, licentiere si brevetare prevăzute de prezenta hotărâre privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism pot fi îndeplinite prin intermediul punctului de contact unic electronic, în conformitate cu prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 68/2010. Prevederile privind utilizarea punctului de contact unic electronic se aplică după împlinirea a 60 de zile de la operationalizarea acestuia.

Art. 25. - În cazul în care este necesară verificarea legalitătii documentelor depuse în vederea clasificării, licentierii si brevetării, autoritatea administratiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului va contacta autoritătile competente din statul membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European în cauză, prin intermediul IMI - Sistemul de informare al pietei interne, potrivit prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 68/2010.

*

Prezenta hotărâre transpune prevederile cap. II art. 8 alin. (1), cap. III art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) si (2), art. 11 alin. (1), art. 13 alin. (4) si (6) ale Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pietei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 376 din 27 decembrie 2006, în ceea ce priveste furnizarea de servicii turistice.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale si turismului.

Elena Gabriela Udrea

Seful Departamentului pentru Afaceri Europene,

Bogdan Mănoiu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 8 decembrie 2010.

Nr. 1.267.


 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRU

DECIZIE

pentru numirea doamnei Alice Raluca Arsinel în functia de agent guvernamental însărcinat cu reprezentarea României în fata Curtii de Justitie si a Tribunalului Uniunii Europene în cauza C-522/2009

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare, precum si al art. 61 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 133/2006 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Departamentului pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 102/2007, cu modificările ulterioare,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Alice Raluca Arsinel se numeste în functia de agent guvernamental însărcinat cu reprezentarea României în fata Curtii de Justitie si a Tribunalului Uniunii Europene în cauza C-522/2009.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

 

Bucuresti, 22 decembrie 2010.

Nr. 278.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIMUL-MINISTRU

DECIZIE

pentru constatarea încetării efectelor Deciziei primului-ministru nr. 241/2010 privind constatarea suspendării, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Enache Mihaela, secretar general al Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor

 

Având în vedere cererea doamnei Enache Mihaela, secretar general al Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, înregistrată sub nr. 5/9.797 din 15 decembrie 2010,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) si al art. 94 alin. (2) si (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Se constată încetarea, începând cu data de 1 ianuarie 2011, a efectelor Deciziei primului-ministru nr. 241/2010 privind constatarea suspendării, la cerere, a raportului de serviciu al doamnei Enache Mihaela, secretar general al Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 27 octombrie 2010.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

 

Bucuresti, 22 decembrie 2010.

Nr. 279.


 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 3

din 15 iunie 2010

 

Dosar nr. 3/2010

Sub presedintia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, presedintele înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările si completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii cu privire la stabilirea calitătii procesuale a Fondului de protectie a victimelor străzii (art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare) si a posibilitătii obligării acestuia, în cadrul procesului penal, la despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru răspundere civilă.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările si completările ulterioare, fiind prezenti 73 de judecători din 113 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în procesul penal. Fondul de protectie a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 24 alineatul ultim din Codul de procedură penală. Acesta va răspunde civil pentru inculpat, suportând plata despăgubirilor pe care le avansează si pe care, în final, le va recupera pe calea regresului.

Constatându-se că pentru pronuntarea asupra chestiunilor de drept la care se referă recursul în interesul legii se impune ca Sectia civilă si de proprietate intelectuală să formuleze un punct de vedere cu privire la practica neunitară pronuntată în această materie, în vederea deliberării, pronuntarea a fost amânată la 7 iunie 2010 si apoi la 15 iunie 2010.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

I. În practica instantelor judecătoresti nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală a Fondului de protectie a victimelor străzii si la posibilitatea obligării acestuia, în cadrul procesului penal, la despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru răspundere civilă, examenul jurisprudentei evidentiind 5 orientări.

Potrivit primei orientări a practicii, instantele au considerat Fondul un garant si l-au obligat, cu sau fără mentionarea expresă a acestei calităti, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor. Temeiul în drept al acestei obligări l-au constituit fie dispozitiile art. 998 si următoarele din Codul civil, fie dispozitiile art. 998 si următoarele din Codul civil alături de dispozitiile privind Fondul de protectie a victimelor străzii, fie chiar dispozitiile art. 1003 din Codul civil.

Într-o a doua orientare, instantele au considerat Fondul de asemenea un garant si au motivat lipsa calitătii acestuia de parte responsabilă civilmente, obligându-l, cu invocarea dispozitiilor privind Fondul de protectie a victimelor străzii, la plata despăgubirilor în solidar cu inculpatul sau singur ori au obligat numai inculpatul. Fondului constatându-i calitatea de garant al obligatiei de despăgubire în cauză.

Potrivit celei de-a treia orientări a practicii, s-a considerat că Fondul are calitatea de asigurător de răspundere civilă, fiind obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor.

În a patra orientare a practicii, instantele au considerat Fondul garant al obligatiei de despăgubire, mentionând expres acest aspect, obligând numai inculpatul la plata despăgubirilor. O parte a acestei jurisprudente a motivat introducerea în cauză a Fondului numai pentru opozabilitatea hotărârii.

Într-o ultimă orientare, instantele au considerat că Fondul nu poate avea o simplă obligatie de garantare a despăgubirii, nefiind un simplu garant, ci “un obligat principal” la despăgubirea persoanei păgubite. În această orientare s-a retinut că, în procesul penal, nu există decât părtile definite în dispozitiile art. 23-24 din Codul de procedură penală, aceea de garant nefiind una dintre ele; printr-un ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu se pot crea părti, participanti în procesul penal, si, pentru acest motiv, nu se poate vorbi de un garant, ca participant în procesul penal.

II. Analizând problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite constată următoarele:

Legislatia comunitară reglementează asigurarea de răspundere civilă auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei răspunderi în Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009, prin care au fost codificate: Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto si introducerea obligatiei de asigurare a acestei răspunderi, a doua Directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislatiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, a treia Directivă a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule. Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto si de modificare a directivelor 73/239/CEE si 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto) si Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE si 90/232/CEE si a Directivei 2000/26/CE.

Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei răspunderi (versiunea codificată) stabileste regulile referitoare la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligatia de asigurare.


Art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat “organismului responsabil cu despăgubirea”, stabileste în alin. (1) paragraful 1 că “fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel putin în limitele obligatiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligatia de asigurare”, iar în alin. (1) paragraful 2 teza finală că “statele membre nu pot autoriza organismul să conditioneze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacitătii sau refuzului persoanei responsabile de a plăti”.

În îndeplinirea obligatiei de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de răspundere civilă auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei răspunderi, prin dispozitiile art. 25 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, a fost reglementat Fondul de protectie a victimelor străzii - “organism responsabil cu despăgubirea”, în sensul art.10 din Directiva 2009/103/CE.

Scopul constituirii Fondului de protectie a victimelor străzii este, potrivit dispozitiilor art. 25 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, între altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, “dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligatia să încheie o astfel de asigurare”.

Normele privind Fondul de protectie a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, si puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd: în art. 3 alin. (1), că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 alin. (3), că în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligatia de a încheia asigurarea R.C.A., “Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât si pentru vătămări corporale sau decese”; iar în art. 3 alin. (4) teza I, că “Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligatiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discutiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului”.

Aceleasi norme reglementează, în acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE, procedura prin care Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, pe baza unei cereri de despăgubire - procedură ce constituie regula în materia despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligatia de asigurare.

Nici legislatia comunitară, nici dreptul intern nu exclud însă posibilitatea valorificării drepturilor persoanelor păgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protectie a victimelor străzii pe calea actiunii în justitie. În acest caz. Normele privind Fondul de protectie a victimelor străzii prevăd: în art. 11 alin. (1), că drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; în art. 11 alin. (2), că “persoanele prejudiciate care au înaintat actiune în justitie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoresti”. Fondul având “legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligatiei de despăgubire, în limitele si în conditiile prevăzute de reglementările legale în vigoare”; iar în art. 13 teza I, că “după plata despăgubirilor. Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate”.

Atât dispozitiile legislatiei comunitare, cât si dispozitiile dreptului intern stabilesc asadar reguli speciale conform cărora Fondul de protectie a victimelor străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule. În cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor păgubite pe calea actiunii în justitie, potrivit cărora: drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; persoanele prejudiciate care au înaintat actiune în justitie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoresti; Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligatiei de despăgubire, fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discutiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului; iar după plata despăgubirilor. Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

În ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei păgubite pot fi valorificate prin exercitarea actiunii civile alăturate actiunii penale în cadrul procesului penal.

În conformitate cu dispozitiile art. 14 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, actiunea civilă, care poate fi alăturată actiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului si a părtii responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. 3 din acelasi cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeste parte responsabilă civilmente.

Or, în raport cu dispozitiile Legii nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, si ale normelor adoptate în temeiul acestei legi. Fondul de protectie a victimelor străzii este persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule si, în consecintă, în această ipoteză. Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Răspunderea civilă a Fondului de protectie a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispozitiile Legii nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, si ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispozitii care transpun legislatia comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) si pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiasi directive, că, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despăgubeste victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o pozitie mai bună decât victima la intentarea unei actiuni împotriva părtii responsabile (pct. 18). În acest sens. Normele privind Fondul de protectie a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) si (2), că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului si că aceste persoane vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoresti, iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligatia să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele invocate conduc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate.

Prin urmare, solutionând actiunea civilă alăturată actiunii penale în cadrul procesului penal, instanta de judecată, prin hotărâre judecătorească, va putea obliga Fondul, singur, iar nu în solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili - în interpretarea si aplicarea unitară a dispozitiilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală - că, în procesul penal. Fondul de protectie a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente si poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, în interpretarea si aplicarea unitară a dispozitiilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală, se stabileste că:

În procesul penal. Fondul de protectie a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente si poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate. Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală. Pronuntată, în sedintă publică, astăzi, 15 iunie 2010.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 4

din 20 septembrie 2010

 

Dosar nr. 7/2010

Sub presedintia doamnei judecător Rodica Aida Popa, vicepresedintele înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările si completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii si sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti cu privire la stabilirea procurorului competent să efectueze actele de cercetare penală si să înainteze instantei materialul împreună cu concluziile sale referitoare la cererile de revizuire formulate conform art. 399 din Codul de procedură penală împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infractiuni a căror urmărire penală este de competenta exclusivă a Directiei Nationale Anticoruptie, respectiv a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările si completările ulterioare, fiind prezenti 82 de judecători din 103 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia si a sesizării Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti, în sensul de a se stabili că procurorul din cadrul structurii specializate este competent să efectueze actele de cercetare penală si să întocmească concluziile privind cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infractiuni ce atrag competenta Directiei Nationale Anticoruptie, respectiv Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

în practica instantelor judecătoresti nu există un punct de vedere unitar cu privire la procurorul competent să efectueze actele de cercetare si să înainteze instantei competente materialul împreună cu concluziile sale, conform art. 399 din Codul de procedură penală, în cazul cererilor de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infractiuni a căror urmărire penală este de competenta exclusivă a Directiei Nationale Anticoruptie, respectiv a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, examenul jurisprudentei evidentiind două orientări.

Potrivit unei orientări a practicii, instantele au considerat că, în cazul cererilor de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infractiuni ce atrag competenta Directiei Nationale Anticoruptie, respectiv a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanta care a judecat cauza în primă instantă este competent, conform art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, să efectueze actele de cercetare si să înainteze instantei materialul împreună cu concluziile sale.

Într-o a doua orientare, instantele au considerat că procurorul din cadrul structurii specializate este competent să efectueze actele de cercetare si să înainteze instantei materialul împreună cu concluziile privind cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infractiuni ce atrag competenta Directiei Nationale Anticoruptie, respectiv a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism.

Aceste din urmă instante au procedat în mod corect.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoresti definitive pronuntate de instantele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instantei penale să revină asupra propriei sale hotărâri si, în acelasi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate si înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Structura procedurii revizuirii, astfel cum este reglementată în Codul de procedură penală, cuprinde o procedură care se desfăsoară în fata procurorului si o procedură care se desfăsoară în fata instantei de judecată, în două etape, admiterea în principiu si rejudecarea cauzei în fond.

În conceptia Codului de procedură penală, parcurgerea procedurii actelor de cercetare efectuate de către procuror, în conformitate cu dispozitiile art. 399, are caracter obligatoriu. Astfel, potrivit art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, “cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanta care a judecat cauza în primă instantă”, aceluiasi procuror revenindu-i competenta de a initia din oficiu procedura revizuirii. Conform art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală, după introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă, dacă este cazul, persoana care solicită revizuirea si, în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune în acest sens prin ordonantă, iar în temeiul art. 399 alin. 5 din acelasi cod, după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instantei competente.

Atât dispozitiile art. 397 din Codul de procedură penală, cât si cele ale art. 399 din acelasi cod constituie norme generale de drept procesual penal.

Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările si completările ulterioare, si Legea nr. 508/2004 privind înfiintarea, organizarea si functionarea în cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, cu modificările si completările ulterioare, prevăd înfiintarea Directiei Nationale Anticoruptie si a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, ca structuri specializate, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie. Ambele acte normative reglementează - prin norme speciale - atributiile, competenta, structura, organizarea si functionarea Directiei Nationale Anticoruptie si a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism.

Dispozitiile art. 3 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările si completările ulterioare, prevăd că Directia Natională Anticoruptie exercită drepturile si îndeplineste obligatiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infractiunile atribuite prin această ordonantă de urgentă în competenta sa. În mod similar, dispozitiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, cu modificările si completările ulterioare, prevăd că Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism exercită drepturile si îndeplineste obligatiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infractiunile atribuite prin această lege în competenta sa.

Ambele acte normative stabilesc, în art. 24 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările si completările ulterioare, si în art. 21 din Legea nr. 508/2004, cu modificările si completările ulterioare, că dispozitiile din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător în cauzele atribuite în competenta Directiei Nationale Anticoruptie si a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism.

Exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor prevăzute de lege de către Directia Natională Anticoruptie si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, în cauzele privind infractiunile atribuite prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările si completările ulterioare, si Legea nr. 508/2004, cu modificările si completările ulterioare, în competenta lor, precum si aplicarea în mod corespunzător a dispozitiilor din Codul de procedură penală referitoare la revizuire conduc la concluzia că, în cauzele privind infractiunile atribuite în competenta Directiei Nationale Anticoruptie si a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, procurorii din cadrul acestor structuri specializate pot, din oficiu, să initieze procedura revizuirii, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, primesc cererile de revizuire si îndeplinesc obligatia prevăzută în art. 397 alin. 3 din acelasi cod si efectuează actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală, în cadrul acestor acte de cercetare se pot asculta martori, efectua confruntări, ridicări de obiecte si înscrisuri, constatări tehnico-stiintifice si expertize, acte specifice urmăririi penale si care, în mod firesc, urmează să fie administrate de către procurorii din cadrul structurilor specializate competente să efectueze însăsi urmărirea penală.

De asemenea, exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor prevăzute de lege, precum si aplicarea în mod corespunzător a dispozitiilor din Codul de procedură penală referitoare la revizuire conduc la concluzia că, în cauzele privind infractiunile atribuite în competenta Directiei Nationale Anticoruptie si a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, procurorii din cadrul acestor structuri specializate, după efectuarea cercetărilor, înaintează întregul material împreună cu concluziile lor instantei competente, conform art. 399 alin. 5 din Codul de procedură penală.

O altă interpretare a dispozitiilor art. 3 alin. (2) si art. 24 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările si completările ulterioare, si a dispozitiilor art. 2 alin. (2) si art. 21 din Legea nr. 508/2004, cu modificările si completările ulterioare, ar conduce la concluzia că, în cauzele privind infractiunile atribuite în competenta Directiei Nationale Anticoruptie si a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, procurorii din cadrul celor două structuri specializate au competenta exclusivă de a efectua urmărirea penală, dar nu au competenta de a efectua actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală, iar procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă instantele care au judecat cauzele în primă instantă nu au competenta de a efectua urmărirea penală, dar au competenta de a efectua actele de cercetare prevăzute în art. 399 din Codul de procedură penală.

Or, această divizare a competentei procurorilor din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism nu este admisă nici de dispozitiile art. 3 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările si completările ulterioare, si dispozitiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, cu modificările si completările ulterioare, si nici de ansamblul dispozitiilor cuprinse în actele normative care reglementează cele două structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili, în interpretarea si aplicarea unitară a dispozitiilor art. 399 din Codul de procedură penală, că procurorul din cadrul structurii specializate este competent, în conditiile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, să efectueze actele de cercetare si să înainteze materialul împreună cu concluziile referitoare la cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infractiuni a căror urmărire penală este de competenta exclusivă a Directiei Nationale Anticoruptie sau a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti.

În interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 399 din Codul de procedură penală stabilesc că:

Procurorul din cadrul structurii specializate. Directia Natională Anticoruptie, respectiv Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism, este competent în conditiile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală să efectueze actele de cercetare si să înainteze materialul împreună cu concluziile referitoare la cererile de revizuire formulate împotriva hotărârilor care au avut ca obiect infractiuni a căror urmărire penală este de competenta exclusivă a uneia sau alteia dintre cele două structuri.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 20 septembrie 2010.

 

VICEPRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

RODICA AIDA POPA

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.