MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 334/2009

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A I

Anul 177 (XXI) - Nr. 334           LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE            Miercuri, 20 mai 2009

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

176. - Lege pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare si organizatorice pentru desfăsurarea activitătii unitătilor sanitare în cadrul procesului de reforma si operationalizare

 

801. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare si organizatorice pentru desfăsurarea activitătii unitătilor sanitare în cadrul procesului de reformă si operationalizare

 

177. - Lege pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare

 

802. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 381 din 19 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (1) lit. b), alin.(3) si (6) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 390 din 19 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 1, 2 si 3, art. 57, art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 450 din 31 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (i) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate

 

Decizia nr. 494 din 2 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. (3) si art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 511 din 9 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 96 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale

 

Decizia nr. 528 din 9 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 532 din 9 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (i), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Decizia nr. 535 din 9 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi, art. 65 si art. 71 din Codul penal

 

Decizia nr. 536 din 9 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 586 din 14 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule

 

Decizia nr. 591 din 14 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare

 

Decizia nr. 594 din 14 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 si art. 65 din Codul familiei

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. 18 din 10 martie 2008

 

Decizia nr. 20 din 10 martie 2008

 

Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008

 


LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare si organizatorice pentru desfăsurarea activitătii unitătilor sanitare în cadrul procesului de reformă si operationalizare

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta Guvernului nr. 2 din 22 ianuarie 2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare si organizatorice pentru desfăsurarea activitătii unitătilor sanitare în cadrul procesului de reformă si operationalizare, adoptată în temeiul art. 1 pct. V.8 din Legea nr. 306/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 23 ianuarie 2009, cu următoarea modificare:

- Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Drepturile salariale aferente lunii decembrie 2008 si cele aferente semestrului I al anului 2009 pentru personalul care acordă asistentă medicală preventivă în cabinetele medicale organizate conform legii în unitătile de învătământ, pentru personalul finantat de la bugetul de stat din cadrul unitătilor sanitare cu paturi, a căror asistentă medicală se transferă autoritătilor administratiei publice locale, în conditiile legii, precum si pentru persoanele care prestează activitatea de asistentă medicală comunitară, respectiv asistentii medicali comunitari si mediatorii sanitari rromi, în baza contractelor de muncă valabile la data de 31 decembrie 2008, se asigură din bugetul Ministerului Sănătătii, din fonduri de la bugetul de stat si din venituri proprii."

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PRESEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

 

Bucuresti, 13 mai 2009.

Nr. 176.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare si organizatorice pentru desfăsurarea activitătii unitătilor sanitare în cadrul procesului de reformă si operationalizare

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare si organizatorice pentru desfăsurarea activitătii unitătilor sanitare în cadrul procesului de reformă si operationalizare si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 12 mai 2009.

Nr. 801.

 


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta Guvernului nr. 3 din 22 ianuarie 2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare, adoptată în temeiul art. 1 pct. 1.14 din Legea nr. 306/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 30 ianuarie 2009, cu următoarea completare:

- La articolul I, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:

„4. În anexă, după punctul 3 din notă se introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:

«4. Taxa stabilită la pct. 3 al lit. B din anexa nr. 1 la Ordonanta Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare si a taxelor percepute pentru prestarea acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/1993, cu modificările si completările ulterioare, privind prelungirea dreptului de sedere temporară a cetătenilor străini, inclusiv în cazul prelungirii dreptului de sedere temporară a fiecărei persoane incluse în pasaportul titularului, se percepe în acelasi cuantum cu cel prevăzut pentru taxa de la pct. 4 al lit. B din tabel, echivalentul în lei, raportat la cursul oficial al Băncii Nationale a României la data efectuării plătii, fără a se percepe nicio altă taxă suplimentară.»"

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA AN ASTASE

PRESEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

 

Bucuresti, 13 mai 2009.

Nr. 177.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2009 privind unele măsuri fiscale în domeniul taxelor consulare si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 12 mai 2009.

Nr. 802.

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 381

din 19 martie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) si (6) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

Acsinte Gaspar - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) si (6) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Tudor Sîrbu în Dosarul nr. 836/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că art. 23 alin. (11), art. 41, 44 si 47 din Legea fundamentală, art. 6 paragraful 2 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 11 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, invocate de autorul exceptiei, nu sunt aplicabile în cauza de fată. Pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca fiind inadmisibilă, în ceea ce priveste dispozitiile art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, având în vedere Decizia nr. 742/2008 a Curtii Constitutionale, prin care aceasta a constatat neconstitutionalitatea respectivelor prevederi legale. Totodată, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca fiind neîntemeiată, cu privire la dispozitiile art. 111 alin. (1) lit. b) si alin. (3) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, făcând trimitere, în acest sens, la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 9 septembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 836/97/2008, Tribunalul Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) si (6) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Exceptia a fost ridicată de Tudor Sîrbu cu ocazia solutionării unei actiuni în contenciosul administrativ privind anularea măsurii retinerii permisului de conducere si a măsurii eliberării unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulatie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textele de lege criticate, prin impunerea de plano a retinerii permisului în situatia presupunerii comiterii unei infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice, în absenta unei hotărâri judecătoresti definitive de condamnare, încalcă egalitatea în drepturi a cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, prezumtia de nevinovătie, dreptul la muncă, dreptul de proprietate privată, conditiile si limitele restrângerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, precum si dispozitiile constitutionale referitoare la nivelul de trai.

Tribunalul Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispozitiile din Legea fundamentală si din actele normative internationale invocate de autorul exceptiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile art. 111 alin. (1) lit. b) si alin. (3) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constitutionale, întrucât nu încalcă dispozitiile din Legea fundamentală si din actele normative internationale invocate. Arată că, întrucât, prin Decizia nr. 742/2008, Curtea Constitutională a constatat că dispozitiile art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 sunt neconstitutionale, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitu­tionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 este inadmisibilă.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 111 alin. (1) lit. b), alin.(3) si (6) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Prin Decizia nr. 742 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie, si a constatat că dispozitiile art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 sunt neconstitutionale. Astfel, ulterior sesizării Curtii, art. 111 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 a fost modificat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 146/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008, cu păstrarea, însă, a solutiei legislative anterioare în ceea ce priveste dispozitiile alin. (1) lit. b) si alin. (3). Totodată, prevederile alin. (6) al art. 111 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, modificate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 146/2008, fac trimitere la dispozitiile art. 111 alin. (1) lit. b) din aceeasi ordonantă. Astfel, textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (3) si (6): „(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se retine în următoarele cazuri: [...] b) când titularul acestuia a săvârsit una dintre infractiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), {2),(4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) sila art. 92 alin. (3) si (5);

[...] (3) În situatiile prevăzute la alin. (1) lit. a) si d), precum si în cele mentionate la art. 85 alin. (2) si (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (5) si la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulatie.

[...] (6) La cererea titularului permisului de conducere retinut în conditiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanta de judecată învestită cu solutionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulatie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti. Modul de solutionare a cererii de prelungire a dreptului de circulatie se comunică si sefului politiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.";

- Art. 113 alin. (1) lit. e): „(1) Permisul de conducere se restituie titularului: [...] e) În baza hotărârii judecătoresti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost anulat."

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor prevederi de lege, autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumtia de nevinovătie, ale art. 41 privind dreptul la muncă si protectia socială a muncii, ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 47 cu privire la nivelul de trai, ale art. 53 referitoare la conditiile si limitele restrângerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, precum si ale art. 11 privind raportul dintre dreptul international si dreptul intern si ale art. 20 referitoare la preeminenta tratatelor internationale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 2 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 11 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului care consacră prezumtia de nevinovătie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 a fost ridicată cu ocazia solutionării unei actiuni în contenciosul administrativ privind anularea măsurii retinerii permisului de conducere si a măsurii eliberării unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulatie. Art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează însă procedura prelungirii dreptului de circulatie, sfera sa de aplicabilitate vizând doar acele situatii de retinere a permisului de conducere în care dovada înlocuitoare se eliberează cu drept de circulatie. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate poate avea ca obiect numai prevederi dintr-o lege sau dintr-o ordonantă care au legătură cu solutionarea cauzei. Prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 este inadmisibilă.

II. Prevederile art. 111 alin. (1) lit. b) si alin. (3) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin raportare la dispozitii din Legea fundamentală invocate si în prezenta cauză si fată de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.262 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 12 ianuarie 2009, Curtea a respins critica de neconstitutionalitate adusă prevederilor art. 111 alin. (1) lit. b) si alin. (3) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, pentru motivele acolo arătate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să conducă la schimbarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (11), art. 41, 44 si 47, precum si prevederile art. 6 paragraful 2 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 11 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, invocate de autorul exceptiei, nu sunt incidente în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, exceptie ridicată de Tudor Sîrbu în Dosarul nr. 836/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal.

II. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (1) lit. b) si alin. (3) si ale art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 martie 2009.

 

PRESEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 390

din 19 martie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 1, 2 si 3, art. 57, art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Acsinte Gaspar - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 1, 2 si 3, art.57, art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Curtii de Apel Iasi - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă presedintele Asociatiei de Proprietari „Vânători A-B" din Iasi, Dumitru Tigănasu, lipsind autorul exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul părtii prezente, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, autorul nu îsi motivează critica, iar pe de altă parte, solicită modificarea textelor de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 8 octombrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 7.016/99/2006, Curtea de Apel Iasi - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 1, 2 si 3, art. 57, art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Emil Balaure.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că prin art. 28 alin. 1, 2 si 3 din Codul de procedură civilă se împiedică recuzarea întregii instante si astfel se încalcă dreptul constitutional la un proces echitabil. În ceea ce priveste dispozitiile art. 57 din Codul de procedură civilă, autorul consideră că folosirea cuvântului „poate" în loc de „trebuie" permite judecătorilor ca în urma presiunilor venite pe cale ierarhică să nu extindă actiunea civilă împotriva pârâtilor, cu privire la care, în timpul judecătii, s-a stabilit că au actionat în solidar cu pârâtii mentionati în actiunea introductivă. Aceeasi nemultumire o are autorul în legătură cu art. 183 din Codul de procedură civilă, care foloseste aceeasi sintagmă „poate"în loc de „trebuie", oferind posibilitatea judecătorului să nu sesizeze parchetul pentru înscrisurile „defăimate ca false" si să nu suspende cauza în vederea cercetării acestor înscrisuri de către parchet. Aceleasi critici sunt formulate si în ceea ce priveste dispozitiile art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În legătură cu prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, autorul consideră că sunt neconstitutionale, întrucât, desi stipulează că „probele nu au o valoare ierarhică, dinainte stabilită", nu reglementează obligativitatea instantei de a le lua în considerare.

Curtea de Apel Iasi - Sectia civilă consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 28 alin. 1, 2 si 3, art. 57^ art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut:

- Art. 28 alin. 1, 2 si 3: „Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator, consiliu judiciar sau director al unei institutii publice sau societăti comerciale, când acestia nu au interes personal în judecarea pricinii.

Nu se pot recuza toti judecătorii unei instante sau ai unei sectii a acesteia.

Pentru aceleasi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiasi judecător";

- Art. 57: „Oricare din părti poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleasi drepturi ca si reclamantul.

Cererea făcută de pârât se depune odată cu întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfătisare.

Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instante.

Cererea va fi motivată si se va comunica atât celui chemat, cât si părtii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare si de pe înscrisurile de la dosar.";


- Art. 167: „Dovezile se pot încuviinta numai dacă instanta socoteste că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.

Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Dovada si dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putintă în acelasi timp.

Când dovada cu martori a fost încuviintată în conditiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeasi sedintă, dacă amândouă părtile sunt de fată.

Partea lipsă la încuviintarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la sedinta următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfătisează.";

- Art. 168: „încheierea prin care se încuviintează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum si mijloacele de dovadă încuviintate pentru dovedirea lor.

Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instantă.

Când o parte renuntă la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să si le însusească.";

- Art. 169: „Administrarea probelor se face în fata instantei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.

Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegatie, de către o instantă de acelasi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instantă de acelasi grad. Dacă felul dovezii îngăduie si părtile se învoiesc, instanta care administrează dovada poate fi scutită de citarea părtilor";

- Art. 183: „Dacă partea care defăima înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanta poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.";

- Art. 244 alin. 1: „Instanta poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăti;

2. când s-a început urmărirea penală pentru o infractiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea."

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, în ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art. 57, art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea retine că, în esentă, autorul exceptiei este nemultumit de forma de redactare a textelor de lege criticate, scopul criticii sale fiind ca, pe calea controlului de constitutionalitate, să le reformeze în sensul înlocuirii sintagmei „poate" cu sintagma „trebuie". Or, examinarea exceptiei de neconstitutionalitate cu un atare obiect, constând într-o modificare a solutiei legislative, excedează competentei Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronuntă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. Din această perspectivă, exceptia având ca obiect dispozitiile art. 57, art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă apare ca fiind inadmisibilă.

Referitor la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi prevederi din Legea fundamentală ca si în prezenta cauză, solutia adoptată fiind de respingere a criticilor ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 1.176 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Curtea a retinut că institutia recuzării în procesele judiciare este justificată de imperativul asigurării unei judecăti impartiale, în care părtile să fie protejate de posibila părtinire a judecătorului, cauzată de legătura de rudenie sau de afinitate cu una dintre părti ori de interesul personal pe care îl are în solutionarea acelei cauze sau alte asemenea împrejurări, expres prevăzute de lege. S-a mai statuat că recuzarea nu poate fi decât individuală, si nu colectivă, si ea nu poate conduce la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instante să judece procesele cu care au fost învestiti în conditiile legii.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, de natură a preveni eventualele abuzuri si tergiversarea solutionării cauzelor deduse judecătii.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57, art. 167-169, art. 183 si art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Curtii de Apel Iasi - Sectia civilă.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 1, 2 si 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 martie 2009.

 

PRESEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 450

din 31 martie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, exceptie ridicată de Consiliul Local al Primăriei Comunei Tudor Vladimirescu în Dosarul nr. 1.100/838/2008 al Judecătoriei Liesti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 20 noiembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.100/838/2008, Judecătoria Liesti a sesizat Curtea Constitutională pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, exceptie ridicată de Consiliul Local al Primăriei Comunei Tudor Vladimirescu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că organizarea administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale se întemeiază, potrivit Constitutiei, pe principiile descentralizării, autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice. Or, art. 7 alin. (1) din actul normativ criticat limitează dreptul unitătii administrativ-teritoriale de a-si exercita atributiile constitutionale prin aceea că impune vânzarea la un pret echivalent cu 10% din valoarea contabilă a constructiilor zootehnice dezafectate la momentul atribuirii lor în folosintă gratuită, potrivit normelor metodologice de aplicare a ordonantei de urgentă. Legea criticată instituie un tratament juridic inechitabil prin aceea că impune unitătii administrativ-teritoriale obligatia de a vinde constructiile sub valoarea reală a acestora,

În vreme ce beneficiarului vânzării i se recunoaste dreptul de a obtine contravaloarea investitiei, stabilită prin raport de expertiză, în situatia în care nu încheie contractul de vânzare din motive neimputabile.

Judecătoria Liesti nu îsi exprimă punctul de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate invocată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 20 decembrie 2001, cu modificările si completările ulterioare, texte de lege care au următorul continut: „La expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosintă gratuită sau după efectuarea investitiilor prevăzute în contractul de atribuire în folosintă gratuită, fabrica de nutreturi combinate, constructia zootehnică, terenul de sub acestea si incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosintă gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgentă, la un pret echivalent cu 10 % din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosintă gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 si art. 136 alin. (5).


Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 415 din 11 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004. Cu acel prilej Curtea a retinut că ordonanta de urgentă „stabileste măsuri pentru atribuirea constructiilor zootehnice si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate în folosinta gratuită a asociatiilor crescătorilor de animale, cu sau fără personalitate juridică, precum si a persoanelor fizice în vârstă de până la 40 de ani sau a persoanelor juridice care formulează cerere scrisă si dovedesc capacitatea tehnică si financiară de a desfăsura activităti de crestere a animalelor. [...]

Măsurile instituite prin ordonanta de urgentă criticată vizează repunerea în circuitul economic agricol a unor constructii dezafectate, în scopul încurajării dezvoltării cresterii animalelor, cu consecinte pozitive asupra dezvoltării economice a unitătilor administrativ-teritoriale. În acest mod statul realizează «protejarea intereselor nationale în activitatea economică» si «crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii», în conformitate cu dispozitiile art. 135 alin. (2) lit. b) si f) din Constitutie".

Referitor la sustinerile autorului potrivit cărora dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 contravin art. 44 alin. (2) si art. 136 alin. (5) din Constitutie, întrucât se limitează dreptul de dispozitie al comunitătii locale asupra constructiilor zootehnice dezafectate aflate în patrimoniul său, Curtea constată următoarele:

Conform art. 7 alin. (1) din ordonanta de urgentă, „La expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosintă gratuită sau după efectuarea investitiilor prevăzute în contractul de atribuire în folosintă gratuită, fabrica de nutreturi combinate, constructia zootehnică, terenul de sub acestea si incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosintă gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgentă, la un pret echivalent cu 10% din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosintă gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice". Curtea observă că textul de lege instituie posibilitatea consiliilor locale de a opta, la expirarea termenului prevăzut în contractul de atribuire în folosintă gratuită sau după efectuarea investitiilor prevăzute în acest contract, pentru vânzarea bunurilor aflate în proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale către asociatiile de crescători de animale, cu sau fără personalitate juridică, ori către crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice. În situatia în care titularul dreptului de proprietate, prin reprezentantul său legal, îsi manifestă intentia de a înstrăina bunurile care fac obiectul ordonantei de urgentă, iar persoanele care le-au detinut în folosintă gratuită sunt de acord cu cumpărarea lor, transferul dreptului de proprietate se va realiza contra unui pret echivalent cu 10 % din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosintă gratuită. Astfel, Curtea constată că dispozitiile legale criticate nu îngrădesc prerogativa dispozitiei dreptului de proprietate, înstrăinarea bunurilor fiind subsecventă manifestării neechivoce a intentiei titularului dreptului de a le vinde.

În ceea ce priveste pretul stabilit de legiuitor, acesta operează strict în considerarea persoanei cumpărătorului, care, în calitatea sa de titular al contractului de atribuire în folosintă, a fost obligat să respecte clauzele contractuale referitoare la reintegrarea fabricii de nutreturi combinate sau a constructiei zootehnice în circuitul economic productiv. De altfel, cuantumul pretului si folosinta gratuită a acestor constructii pe o perioadă de maximum 5 ani au constituit principalele argumente în atragerea investitorilor în acest domeniu si realizarea scopului declarat al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, si anume dezvoltarea strategiei nationale în domeniul zootehnic. Or, această strategie a avut ca principal obiectiv diminuarea pagubelor produse prin dezafectarea complexurilor zootehnice si a impus oferirea unor avantaje crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice, cu conditia ca acestia să utilizeze bunurile date în folosintă si, ulterior, cumpărate, exclusiv pentru cresterea de animale si realizarea de productii zootehnice.

Curtea retine că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constitutie, „Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". Această prevedere permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenta si a altor drepturi fundamentale ale cetătenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constitutiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, exceptie ridicată de Consiliul Local al Primăriei Comunei Tudor Vladimirescu în Dosarul nr. 1.100/838/2008 al Judecătoriei Liesti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 31 martie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 494

din 2 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. (3) si art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent-sef delegat

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. (3) lit. c) si art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Răzvan Călinescu, prin mandatar luliana Brebu, în Dosarul nr. 7.157/280/2008 al Judecătoriei Pitesti - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 382D/2009, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Valentin Cristian Verzea în Dosarul nr. 9.552/55/2008 al Judecătoriei Arad - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 429D/2009, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Mirela Popa în Dosarul nr. 4.310/204/2008 al Judecătoriei Câmpina.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 165D/2009, nr. 382D/2009 si nr. 429D/2009 au si continut identic, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozitiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. 382D/2009 si nr. 429D/2009 la Dosarul nr. 165D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 5 noiembrie 2008, 15 ianuarie 2009 si 23 ianuarie 2009, pronuntate în dosarele nr. 7.157/280/2008, nr. 9.552/55/2008 si nr. 4.310/204/2008, Judecătoria Pitesti,

Judecătoria Arad - Sectia civilă si Judecătoria Câmpina au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. c) si art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si, respectiv, a prevederilor art. 102 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Exceptia a fost ridicată în dosarele de mai sus de Răzvan Călinescu, prin mandatar luliana Brebu, de Valentin Cristian Verzea si de Mirela Popa.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justitie, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumtia de nevinovătie, art. 25 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la liberă circulatie în tară si în străinătate, art. 15 referitoare la Universalitatea, art. 57 referitoare la Exercitarea drepturilor si a libertătilor, ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justitiei si ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, precum si ale art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece regimul instituit prin aplicarea cumulativă de sanctiuni (puncte amendă, suspendarea permisului de conducere, puncte de penalizare si măsuri administrative) determină o restrângere excesivă a unor drepturi. Totodată, prevederile legale criticate înfrâng prezumtia de nevinovătie, întrucât în timpul etapei administrative, contravenientului i s-a aplicat o sanctiune de către un agent de politie care nu prezintă garantii de independentă si impartialitate.

Totodată, se mai arată că depăsirea vitezei maxime admise nu constituie un motiv obiectiv si rezonabil care să justifice aplicarea unei sanctiuni complementare, aceasta din urmă trebuind a fi stabilită în functie de gravitatea contraventiei.

Judecătoria Pitesti - Sectia civilă opinează că exceptia este neîntemeiată, deoarece autorul nu face o veritabilă critică de neconstitutionalitate, limitându-se la invocarea sa în mod formal.

Judecătoria Arad - Sectia civilă opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Judecătoria Câmpina opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul României consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată, deoarece contravenientului i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justitiei, cerând anularea procesului-verbai de constatare si sanctionare a faptei. Problema stabilirii vinovătiei în materia contraventiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sanctiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea


dreptului la un proces echitabil si a garantiilor prevăzute de art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 102 alin. (3) în integralitatea sa si art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările si completările ulterioare aduse prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 146 din 4 noiembrie 2008 pentru modificarea art. 111 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008, care au următorul continut:

- Art. 102 alin. (3): „Constituie contraventie si se sanctionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârsirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune;

b) conducerea vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de directie, constatate de politia rutieră împreună cu specialistii Registrului Auto Român;

c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt în functiune;"

d) abrogat prin art. I pct. 42 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 69/2007;

e) „depăsirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;";

- Art. 111 alin. (1) lit. c): „Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se retine în următoarele cazuri: [...]

c) la săvârsirea uneia dintre contraventiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) si în situatia prevăzută la art. 115 alin. 1);".

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002.

În acelasi sens, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat în jurisprudenta sa, de exemplu, prin deciziile nr. 287 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 7 aprilie 2008, nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005.

De asemenea, prin Decizia nr. 943 din 23 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 24 octombrie 2008, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată si exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. (3) si art. 111 alin. (1) lit. c)din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Răzvan Călinescu, prin mandatar luliana Brebu, în Dosarul nr. 7.157/280/2008 al Judecătoriei Pitesti - Sectia civilă, de Valentin Cristian Verzea în Dosarul nr. 9.552/55/2008 al Judecătoriei Arad - Sectia civilă si de Mirela Popa în Dosarul nr. 4.310/204/2008 al Judecătoriei Câmpina.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-sef delegat,

Afrodita Laura Tutunaru

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 511

din 9 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 96 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 96 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, exceptie ridicată de Neculai N. Diaconu în Dosarul nr. 3.418/279/2008 al Tribunalului Neamt - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 octombrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 3.418/279/2008, Tribunalul Neamt - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitu­tionalitate a prevederilor art. 96 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Neculai N. Diaconu într-o cauză având ca obiect solutionarea unei contestatii la legea amintită.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textul de lege criticat este discriminatoriu, întrucât nu permite si candidatilor independenti care au întrunit pragul electoral să fie inclusi în operatiunea de redistribuire a voturilor, ci doar partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale. În opinia sa, se creează privilegii în favoarea cetătenilor care sunt înscrisi în partide politice si pe listele acestora fată de candidatii independenti, întrucât „nu există nicio prevedere legală si expresă de excludere a candidatilor independenti de la operatiunea de redistribuire a voturilor si magistratii trebuie să aplice legea în mod egal, nediscriminatoriu si fără privilegii".

Tribunalul Neamt - Sectia civilă opinează că dispozitiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, republicată, sunt neconstitutionale prin încălcarea prevederilor constitutionale privind egalitatea cetătenilor în fata legii si evitarea oricăror stări de discriminare. În acest sens, instanta retine că, dacă în prima etapă a repartizării mandatelor [art. 96 alin. (3) lit. a)] se stabileste numărul de mandate ce revin fiecărei liste de candidati, precum si candidatilor independenti pe baza coeficientului electoral, în etapa repartizării mandatelor neatribuite [art. 96 alin. (3) lit. b)], candidatii independenti nu se mai regăsesc, excluderea acestora din faza redistribuirii negăsindu-si nicio justificare legală. Se instituie astfel un regim discriminator între candidatii independenti si celelalte categorii de candidati, textul criticat venind în contradictie chiar cu dispozitia generală privind repartizarea mandatelor [art. 96 alin. (2)], potrivit căreia „repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si candidatii independenti, care au întrunit pragul electoral prevăzut la art. 1".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 96 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 67/2004 sunt constitutionale. În acest sens, consideră că situatia candidatilor independenti e diferită de cea a candidatilor propusi de partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale. De asemenea, precizează că „în prima etapă, biroul electoral de circumscriptie stabileste numărul de mandate ce revine fiecărei liste de candidati, precum si candidatilor independenti. Voturile neutilizate pentru fiecare listă de candidati a partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale constituite (...) din voturi care au rămas după atribuirea mandatelor, precum si din cele inferioare coeficientului electoral, sunt avute în vedere, în cea de-a doua etapă, la repartizarea mandatelor neatribuite, către partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale".

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 96 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările si completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 96 alin. (3) lit. b): „(3) Repartizarea mandatelor de consilier se face astfel: [...]

b) În a doua etapă, biroul electoral de circumscriptie repartizează mandatele neatribuite, pe baza unui tabel cuprinzând partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale care au întrunit pragul electoral, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate; mandatele neatribuite se repartizează partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale, în ordinea înscrierii acestora în tabel, câte unul pentru fiecare partid politic, aliantă politică si aliantă electorală. Dacă nu se reuseste repartizarea tuturor mandatelor, operatiunea se repetă până la epuizarea acestora."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie potrivit cărora cetătenii sunt egali în fata legii, fără privilegii si fără discriminări. Instanta în fata căreia a fost ridicată exceptia apreciază că sunt nesocotite în plus prevederile art. 37 din Legea fundamentală, privind dreptul de a fi ales, precum si cele ale art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată si urmează să o respingă pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Art. 96, în ansamblul său, din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale reglementează procedura de repartizare a mandatelor de consilier. Astfel, la alin. (1) se instituie un prag electoral al circumscriptiei - 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate la nivelul circumscriptiei -, care dă dreptul de a participa la repartizarea mandatelor tuturor competitorilor electorali care au participat la alegeri.

În alin. (2) al aceluiasi articol se stabileste în mod imperativ că la repartizarea mandatelor participă numai partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si candidatii independenti, care au întrunit pragul electoral.

Prevederile alin. (3) reglementează modalitatea repartizării mandatelor de consilier, care cuprinde două etape: în prima etapă - alin. (3) lit. a) -, se stabileste „coeficientul electoral" al circumscriptiei electorale, pe baza căruia biroul electoral de circumscriptie determină numărul de mandate ce revine fiecărei liste de candidati, precum si candidatilor independenti; dintre acestia din urmă este declarat ales candidatul independent care a obtinut un număr de voturi cel putin egal cu coeficientul electoral de circumscriptie.

La finalul operatiunilor de stabilire a numărului de mandate pentru fiecare listă de candidati si, respectiv, de atribuire a mandatelor pentru candidatii independenti rămâne, de regulă, un număr de „voturi neutilizate". Sunt considerate astfel de voturi, pentru fiecare listă de candidati a partidelor politice, aliantelor politice si aliantelor electorale, acele voturi care rămân după atribuirea mandatelor, precum si cele al căror număr este inferior coeficientului electoral.

În etapa a doua - alin. (3) lit. b) -, biroul electoral de circumscriptie procedează la repartizarea mandatelor neatribuite numai „partidelor politice, aliantelor politice si electorale care au întrunit pragul electoral", în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate, nu si „candidatilor independenti".

Excluderea candidatilor independenti de la etapa a doua de repartizare a mandatelor neatribuite este dedusă din dispozitiile art. 96 alin. (3) lit. a) potrivit cărora „este declarat ales candidatul independent care a obtinut un număr de voturi cel putin egal cu coeficientul electoral".

Acest mecanism de atribuire a mandatelor nu încalcă egalitatea în drepturi a cetătenilor si nu constituie o discriminare, asa cum sustin autorul exceptiei si instanta de judecată în fata căreia a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate. Textul nu instituie discriminări în raport cu criteriile egalitătii în drepturi înscrise în art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală si nici nu aduce atingere principiului egalitătii cetătenilor în fata legii, statuat la art. 16 din Constitutie, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situatia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Astfel cum arată si Avocatul Poporului în punctul său de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate, „situatia candidatilor independenti e diferită de cea a candidatilor propusi de partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale".

De altfel, dispozitiile legale criticate reprezintă o optiune a legiuitorului, care, având competenta de a reglementa sistemul electoral, are libertatea să decidă asupra modalitătilor de repartizare a mandatelor, în cazul alegerii autoritătilor administratiei publice locale, cu respectarea drepturilor electorale ale candidatilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 96 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, exceptie ridicată de Neculai N. Diaconu în Dosarul nr. 3.418/279/2008 al Tribunalului Neamt - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 528

din 9 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Florin Petru Duma în Dosarul nr. 3.280/236/2008al Tribunalului Giurgiu - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 15 octombrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 3.280/236/2008, Tribunalul Giurgiu - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Florin Petru Duma.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că textele de lege criticate încalcă liberul acces la justitie, deoarece creează un obstacol considerabil pentru cetătenii care nu locuiesc în raza teritorială unde s-a produs fapta, determinând cheltuieli financiare si timp irosit cu deplasarea petentului la instanta de judecată. În plus, aceste dispozitii legale se abat de la principiul legislatiei contenciosului administrativ, care prevăd posibilitatea alegerii competentei de către persoana contestatoare si încalcă si prevederile art. 12 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instante deopotrivă competente.

Tribunalul Giurgiu - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată în cauză este întemeiată sub aspectul criticilor formulate în raport de art. 16 si art. 21 din Constitutie, deoarece prin stabilirea unei competente teritoriale exclusive în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârsit contraventia nu există un just echilibru de mijloace între simplii cetăteni si autoritătile publice si se îngrădeste accesul liber la justitie al cetătenilor, având în vedere că în multe situatii acestia locuiesc la distante considerabile fată de locul săvârsirii pretinsei contraventii, astfel încât deplasările la sediul instantei competente sunt lungi, anevoioase si costisitoare.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, precum si cele ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările si completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscriptie a fost săvârsită contraventia."

- art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002: „împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competentă a fost constatată fapta."

Se sustine că aceste dispozitii legale încalcă egalitatea cetătenilor în fata legii si accesul liber la justitie, consacrate de art. 16 si, respectiv, art. 21 alin. (3) din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că a mai examinat, în jurisprudenta sa, constitutionalitatea acelorasi texte de lege, în raport de aceleasi texte din Legea fundamentală si fată de critici similare.

Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, si Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, statuând că acestea nu încalcă egalitatea în drepturi, liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, prin Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008, Curtea a statuat că art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, care instituie norme de procedură privind solutionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, nu îngrădeste accesul liber la justitie al persoanelor interesate si nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competentei teritoriale a instantelor judecătoresti

În cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contraventie prin care se constată încălcări ale dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice este menită să dea expresie garantiilor constitutionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii politiei rutiere. În plus, această modalitate de reglementare reprezintă optiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie, privind competenta si procedura în fata instantelor judecătoresti.

Considerentele care fundamentează jurisprudenta mai sus citată sunt valabile si în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.

Cât priveste criticile privind existenta unei contradictii între textele ce fac obiectul exceptiei si normele care reglementează contenciosul administrativ, respectiv procedura civilă, acestea nu intră în sfera controlului de constitutionalitate.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1)si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Florin Petru Duma în Dosarul nr. 3.280/236/2008 al Tribunalului Giurgiu - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 532

din 9 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie invocată de Laurentiu-Cătălin Ungureanu în Dosarul nr. 9.848/245/2008 al Judecătoriei Iasi.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate.


CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 3 decembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 9.848/245/2008, Judecătoria Iasi a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie invocată de Laurentiu-Cătălin Ungureanu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că, de vreme ce initiativa actiunii judiciare apartine contestatorului, lui îi revine sarcina probei conform principiului general de drept din procedura civilă. Prin urmare, contestatorul trebuie să dovedească nelegalitatea si temeinicia procesului-verbal, în vederea anulării acestuia. În plus, din momentul sanctionării sale contraventionale, persoana în cauză este calificată de legislatia natională drept „contravenient", adică persoana care a săvârsit o contraventie, echivalentul în materie penală fiind acela de infractor. Se încalcă astfel prezumtia de nevinovătie, sens în care s-a pronuntat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României, 2007.

Judecătoria Iasi apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate, deoarece utilizarea de către legiuitor a notiunii de contravenient nu înseamnă si stabilirea vinovătiei sau încălcarea prezumtiei de nevinovătie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei. Se face referire si la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art.26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, având următorul cuprins:

- Art.16 alin. (1) si (7): „(1) Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde în mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârsită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitătii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctionează contraventia; indicarea societătii de asigurări, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac si organul la care se depune plângerea. [...]

(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunostintă contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mentiuni», sub sanctiunea nulitătii procesului-verbal.";

- Art. 17: „Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată si din oficiu.";

- Art. 18: „Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac mentiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiteri si subofiteri de politie, jandarmi sau gardieni publici."

- Art. 19 alin. (1): „Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator si de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de fată, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel putin un martor, în acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia.;

- Art. 25 alin. (1) si (3): „(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului si, dacă este cazul, părtii vătămate si proprietarului bunurilor confiscate. [... ]

(3) În situatia în care contravenientul a fost sanctionat cu amendă, precum si dacă a fost obligat la despăgubiri, odată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica si înstiintarea de plată. În înstiintarea de plată se va face mentiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la institutiile abilitate să o încaseze, potrivit legislatiei în vigoare si, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.";

- Art. 26 alin. (3): „în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum si a înstiintării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.";

- Art. 27: „Comunicarea procesului-verbal si a înstiintării de plată se face prin postă, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.";

- Art. 28: „(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mentiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contraventiilor această posibilitate trebuie mentionată în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul noptii zilei următoare, iar termenul care se sfârseste într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârsitul primei zile de lucru următoare.

(2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. - S.A sau la unitătile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autoritătilor administratiei publice locale ori ale altor institutii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea functionează, de cetătenia, domiciliul sau de resedinta contravenientului ori de locul săvârsirii contraventiei, precum si la ghiseul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitantă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin postă organului din care acesta face parte, potrivit dispozitiilor alin. (1).

(3) Amenzile contraventionale pot fi achitate si prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghiseului virtual de plăti, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul Sistemului Electronic National. În acest caz:

a) achitarea unei amenzi contraventionale se dovedeste prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghiseul virtual de plăti, aceasta specificând data si ora efectuării plătii;

b) se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de Ghiseul virtual de plăti către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.";

- Art. 33 alin. (1): „Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăsi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati în procesul-verbal sau în plângere, precum si a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.;

- Art. 34 alin. (1): „Instanta competentă să solutioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalitătii si temeiniciei procesului-verbal, si hotărăste asupra sanctiunii, despăgubirii stabilite, precum si asupra măsurii confiscării."

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumtia de nevinovătie, cu raportare la art. 6 paragraful 2 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind prezumtia de nevinovătie ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constitutionalitate, cu o motivare asemănătoare si prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie si din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 8 octombrie 2003, Curtea a respins exceptia ca neîntemeiată, retinând, în esentă, că „utilizarea de către legiuitor a notiunii de contravenient nu are semnificatia înfrângerii prezumtiei de nevinovătie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constitutie. Această dispozitie constitutională este aplicabilă atât în domeniul penal, cât si în cel contraventional, nicio persoană care a săvârsit o infractiune (infractor) sau o contraventie (contravenient) neputând fi exclusă de la beneficiul acestei garantii procesuale până când o hotărâre judecătorească de condamnare nu a rămas definitivă." în aceIasi sens sunt Decizia nr. 259 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007, Decizia nr. 216 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 28 martie 2008, si Decizia nr. 490 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea acestei jurisprudente, atât considerentele, cât si solutia pronuntată în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1)si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art.28, art. 33 alin. (1)si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie invocată de Laurentiu-Cătălin Ungureanu în Dosarul nr. 9.848/245/2008 al Judecătoriei Iasi.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 535

din 9 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi, art. 65 si art. 71 din Codul penal

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi, art. 65 si 71 din Codul penal, exceptie invocată de Ion Plămadă în Dosarul nr. 1.614/233/2007 al Curtii de Apel Galati - Sectia penală.

La apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta Curtii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 8 decembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.614/233/2007, Curtea de Apel Galati - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi, art. 65 si art. 71 din Codul penal, exceptie invocată de Ion Plămadă.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că normele criticate intră în contradictie cu art. 53 din Constitutie, „unde se arată că nu se pot interzice drepturi pe criterii discriminatorii".

Curtea de Apel Galati - Sectia penală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronuntată în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal nu se va face automat, ci motivat, având în vedere criteriile prevăzute de art. 71 din Codul penal.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului, invocând si jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,

concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi, art. 65 si 71 din Codul penal, având următorul cuprins:

- Art. 64 alin. 1 lit. a): „Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege si de a fi ales în autoritătile publice sau în functii elective publice";

- Art. 65: „Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel putin 2 ani si instanta constată că, fată de natura si gravitatea infractiunii, împrejurările cauzei si persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Conditia arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită si în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.";

- Art. 71: „Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.

Condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viată sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă si până la terminarea executării pedepsei, până la gratierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescriptie a executării pedepsei.

Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) si e) se aplică tinându-se seama de natura si gravitatea infractiunii săvârsite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului si de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detentiunii pe viată sau a închisorii, condamnatul poate să îsi exercite drepturile părintesti si dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.

Pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă si executarea pedepselor accesorii."

Dispozitiile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 735 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, si prin Decizia nr. 184 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 si art. 71 din Codul penal. De asemenea, prin Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi din Codul penal, pentru considerentele acolo arătate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia pronuntată anterior de Curte, precum si considerentele care o fundamentează îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveste art. 65 din Codul penal, în raport de care nu au fost formulate critici distincte.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1)si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) teza întâi, art. 65 si art. 71 din Codul penal, exceptie invocată de Ion Plămadă în Dosarul nr. 1.614/233/2007 al Curtii de Apel Galati - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 536

din 9 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru Mateias în Dosarul nr. 1.161/271/2006 al Tribunalului Bihor -Sectia penală.

La apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că autorul exceptiei a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că se solicită modificarea texului de lege ce face obiectul acesteia, aspect care nu intră în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 12 decembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.161/271/2006, Tribunalul Bihor -Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru Mateias.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale în măsura în care nu includ minorii în categoriile de persoane pentru care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoresti.

Tribunalul Bihor - Sectia penală apreciază că textul de lege criticat este contrar Legii fundamentale, în măsura în care nu prevede obligativitatea comunicării hotărârilor judecătoresti ulterior pronuntării acestora si inculpatilor minori, atunci când acestia au lipsit de la dezbateri.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate. Arată totodată că pretinsa neconstitutionalitate a acestuia este determinată de o omisiune legislativă, care nu intră în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,


concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare. Pentru părtile care au lipsit atât la dezbateri, cât si la pronuntare, precum si pentru inculpatul detinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de învătământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv."

Dispozitiile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare si ale art. 49 alin. (1) privind protectia copiilor si tinerilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că ceea ce se solicită în realitate, în motivarea acesteia, este completarea textului de lege criticat, în sensul includerii minorilor în categoria persoanelor pentru care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoresti, iar nu de la pronuntarea hotărârii. Curtea Constitutională a retinut în mod constant că acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instantei de contencios constitutional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constitutie, potrivit căruia „Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a tării", fiind în contradictie si cu dispozitiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1)si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru Matei as în Dosarul nr. 1.161/271/2006 al Tribunalului Bihor - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 586

din 14 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Kâroly - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată de Alexandru Felix în Dosarul nr. 3.489/114/2008 al Tribunalului Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 noiembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 3.489/114/2008, Tribunalul Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată de Alexandru Felix într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ prin care a fost încasată taxa pe poluare pentru autovehicule, precum si restituirea acestei taxe.

În motivarea exceptiei, autorul acesteia arată că instituirea taxei pe poluare printr-o ordonantă de urgentă si nu prin adoptarea unei legi încalcă prevederile art. 139 din Constitutie. Totodată, se apreciază că textul legal criticat discriminează persoanele care si-au înmatriculat autovehicule ulterior instituirii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule sau a celei pe poluare în raport cu cei care si-au înmatriculat autovehiculul anterior aparitiei acestor taxe.

Tribunalul Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, având următorul cuprins:

„(1) Prezenta ordonantă de urgentă stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administratia Fondului pentru Mediu, în vederea finantării programelor si proiectelor pentru protectia mediului.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonante de urgentă se finantează programe si proiecte pentru protectia mediului, după cum urmează:

a) Programul de stimulare a înnoirii parcului auto national;

b) Programul national de îmbunătătire a calitătii mediului prin realizarea de spatii verzi în localităti;

c) proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală si energie eoliană;

d) proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale;

e) proiecte privind împădurirea terenurilor degradate sau defrisate;

f) proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural;

g) proiecte de realizare a pistelor pentru biciclisti". Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi si ale art. 139 privind impozitele, taxele si celelalte contributii.

Curtea constată că intrarea în vigoare a unei legi, ordonante simple sau de urgentă prin care se instituie pentru viitor o taxă pe poluare constituie un motiv suficient pentru a justifica, în mod obiectiv si rational, un tratament juridic diferit cu privire la situatia juridică a persoanelor ce au plătit taxa anterior sau ulterior instituirii taxei. De altfel, atât instituirea taxei pe poluare, cât si stabilirea momentului la care intervine obligatia de plată a taxei constituie optiuni obiective ale legiuitorului, motivate în expunerea de motive a ordonantei de urgentă. Pe cale de consecintă, rezultă că persoanele în cauză nu se află în situatii juridice identice. Or, art. 16 alin. (1) din Constitutie impune ca doar persoanele aflate în aceeasi situatie să beneficieze de un tratament juridic egal, exigentă respectată de legiuitorul delegat prin instituirea acestei taxe.

Obiter dictum, acceptarea criticii autorului exceptiei ar echivala cu faptul că fie legiuitorul nu va putea niciodată pentru viitor să instituie taxe sau impozite cu executare uno ictu, fie o atare taxă trebuie aplicată si pentru cei ce nu au plătit-o în trecut, cu alte cuvinte, ar fi retroactivă. Or, ambele ipoteze sunt neconstitutionale si inadmisibile.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate ce vizează pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 139 din Constitutie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Textul constitutional impune cerinta ca instituirea impozitelor si taxelor să fie reglementată printr-un act normativ de nivelul legii - act normativ de reglementare primară -, si nu prin alte acte normative de nivel inferior legii. Or, ordonanta de urgentă contestată este un astfel de act normativ, îndeplinind exigentele constitutionale ale art. 139 alin. (1).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată de Alexandru Felix în Dosarul nr. 3.489/114/2008 al Tribunalului Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Károly

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 591

din 14 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela lonescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare, exceptie ridicată de Gheorghe Băncilă si Doina Băncilă în Dosarul nr. 15.466/325/2007 al Tribunalului Timis - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 ianuarie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 15.466/325/2007, Tribunalul Timis - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare. Exceptia a fost ridicată de Gheorghe Băncilă si Doina Băncilă într-o cauză ce are ca obiect o actiune în uzucapiune.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia arată că art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 impune ca si conditie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune o posesie a bunului de 20 de ani „după moartea proprietarului înscris în cartea funciară". Sustin astfel că, prin aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 în privinta dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară se creează o discriminare pentru cetătenii din zonele în care există implementat sistemul de carte funciară si cărora li se aplică prevederile acestui act normativ, fată de cetătenii din celelalte zone ale tării care pot dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune dacă exercită o posesie utilă pe o perioadă de 10-20 ani, respectiv 30 de ani, fără a fi relevantă situatia fostului proprietar, respectiv dacă este decedat sau nu. Consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare si dispozitiilor constitutionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată.

Tribunalul Timis - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, faptul că legiuitorul a înteles să reglementeze două regimuri diferite pentru uzucapiune datorită conditiilor istorice diferite din anumite zone ale tării, cel instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938 si cel al Codului civil, fiecare cu conditiile sale specifice, nu contravine principiului egalitătii cetătenilor în fata legii, de vreme ce prevederile criticate se aplică în mod egal tuturor celor vizati de norma legală, iar diferentierea se referă în, mod exclusiv, la locul situării imobilului. Consideră că nu se încalcă nici dispozitiile art. 44 din Constitutie, de vreme ce acestea stabilesc garantarea si ocrotirea proprietătii private, iar, în spetă, reclamantii, autori ai exceptiei de neconstitutionalitate, nu sunt titularii unui asemenea drept.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 sunt constitutionale. În acest sens, retine ceea ce a statuat Curtea Constitutională în Decizia nr. 653/2008, si anume faptul că aceste prevederi sunt norme prin care legiuitorul a stabilit un regim diferit în materia publicitătii bunurilor imobile, pe criteriul apartenentei la spatiul care a fost guvernat de un sistem legislativ diferit fată de cel românesc. Consideră că prevederile criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 si, totodată, apreciază că dispozitiile art. 20 si 44 din Constitutie nu sunt incidente în prezenta cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Prin încheiere, instanta de judecată a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare. Însă, din notele scrise ale autorului exceptiei, rezultă că acesta critică, în realitate, doar alin. 1 al art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. În consecintă, obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, având următorul continut: „Cel ce a posedat un bun nemiscător în conditiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat [...]."

Autorii exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 44 alin. (1) si (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, cel ce a posedat un bun nemiscător în conditiile legii timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea, în cartea funciară, a dreptului astfel uzucapat.

Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, ce consacră cazurile speciale de dobândire a proprietătii prin uzucapiune înscrise în art. 27-28, Curtea retine faptul că, în absenta unor dispozitii cu caracter tranzitoriu, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispozitiilor art. 69 alin. (2) si (3) cu referire la art. 56 alin. (1)si art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect, este de retinut că prin art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, s-a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judet îsi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispozitiile alin. (3) al aceluiasi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii tări se abrogă acest decret. Din această dispozitie a Legii nr. 7/1996, prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului si al publicitătii imobiliare, rezultă vointa legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinta incidentei în continuare a vechilor dispozitii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. În acest sens, este si Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008.

Critica de neconstitutionalitate priveste, în esentă, faptul că prin mentinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 se aduce atingere egalitătii în drepturi, aplicându-li-se unor cetăteni un statut juridic discriminatoriu fată de cetătenii care nu cad sub incidenta acestui act normativ. Totodată, autorii sustin că prevederile de lege criticate sunt contrare dispozitiilor constitutionale privind ocrotirea si garantarea dreptului de proprietate privată.

Curtea retine însă că, în jurisprudenta Curtii Constitutionale, în deplin acord cu aceea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant faptul că principiul egalitătii în fata legii nu înseamnă uniformitate, asa încât, în cazul unor situatii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv si rational. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispozitiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv si rational de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru si a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul tării.

Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996 se va realiza însă o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară.

Existenta pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorială distinctă si care reglementează diferit regimul juridic al uzucapiunii nu contravine dispozitiilor Legii fundamentale.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constitutională a retinut prin deciziile nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, si nr. 205 din 9 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 25 iulie 2002, faptul că în istoria statului unitar român au existat si mai există norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului national, de exemplu: Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă existenta unor acte normative diferite pentru anumite zone ale tării nu este de natură să creeze discriminări.

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor constitutionale ale art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, se retine că, în jurisprudentele lor, atât Curtea Constitutională, cât si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Fernandez-Molina Gonzales s.a. contra Spaniei din 18 octombrie 2002, au statuat că dispozitiile privind garantarea si ocrotirea proprietătii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate; or, în prezenta cauză, autorii exceptiei nu si-au stabilit calitatea de proprietar, ci tind să o stabilească prin efectul uzucapiunii.

Cu privire la celelalte dispozitii constitutionale invocate, se retine că acestea nu au incidentă în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cărtile funciare, exceptie ridicată de Gheorghe Băncilă si Doina Băncilă în Dosarul nr. 15.466/325/2007 al Tribunalului Timis - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela lonescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 594

din 14 aprilie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 si art. 65 din Codul familiei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 si 65 din Codul familiei, exceptie ridicată de Constantin Gheban în Dosarul nr. 1.043/40/2007 al Curtii de Apel Suceava - Sectia minori si familie.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 ianuarie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 1.043/40/2007, Curtea de Apel Suceava - Sectia minori si familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 si 65 din Codul familiei. Exceptia a fost ridicată de Constantin Gheban în recursul formulat de autor împotriva Deciziei civile nr. 173Adin 4 septembrie 2007 a Tribunalului Botosani - Sectia civilă, prin care s-a respins apelul declarat de acesta si s-a păstrat Sentinta civilă nr. 3.938 din 10 august 2005, pronuntată de Judecătoria Botosani, prin care s-a admis actiunea civilă pentru stabilirea paternitătii, formulată de Elena Pelin în numele minorei Mălina-Petronela Pelin.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că stabilirea de către instantă a pensiei de întretinere, pentru copilul din afara căsătoriei, din momentul introducerii actiunii în stabilirea paternitătii este contrară dispozitiilor constitutionale invocate. Arată că în cazul copilului rezultat din căsătorie, în conditiile introducerii actiunii de divort, se justifică obligarea unuia dintre părinti la plata întretinerii din momentul introducerii divortului. Însă în cazul copilului din afara căsătoriei, pentru care paternitatea este stabilită prin hotărâre judecătorească, obligatia de plată a pensiei ia nastere din momentul rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii de stabilire a paternitătii. Totodată, sustine că instanta de judecată, aplicând prevederile art. 41 si 65 din Codul familiei, s-a pronuntat ultra petita, de vreme ce a dispus obligarea autorului exceptiei la plata pensiei de întretinere înainte de stabilirea filiatiei minorei fată de ambii părinti si a încredintat minora spre crestere si educare reclamantei, fără ca aceasta să solicite acest lucru.

Curtea de Apel Suceava - Sectia minori si familie apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situatia prevăzută de norma legală, fără nicio discriminare, fiind firesc ca tratamentul juridic aplicat copilului conceput în afara căsătoriei, privitor la încredintarea sa si stabilirea obligatiei de întretinere, să fie acelasi cu cel al copilului rezultat din căsătorie. Textele de lege criticate urmăresc protejarea interesului superior al copilului aflat în situatia de a nu fi recunoscut de unul dintre părinti, care, potrivit legii, are aceleasi drepturi si obligatii fată de minor la fel ca celălalt părinte.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că acestea nu contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1)si (2) si ale art. 26 alin. (1), în vreme ce dispozitiile art. 57 din Constitutie nu sunt incidente în prezenta cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 42 si 65 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul cuprins:

- Art. 42: „Instanta judecătorească va hotărî, odată cu pronuntarea divortului, căruia dintre părinti vor fi încredintati copiii minori. În acest scop, instanta va asculta părintii si autoritatea tutelară si, tinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredintat tatălui sau mamei.


Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtământul acestora, sau unor institutii de ocrotire.

Totodată, instanta judecătorească va stabili contributia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională a copiilor.

Învoiala părintilor privitoare la încredintarea copiilor si la contributia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviintată de instanta judecătorească.";

- Art. 65: „Dacă filiatia copilului din afara căsătoriei este stabilită fată de ambii părinti, încredintarea lui, precum si contributia părintilor la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispozitiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare."

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 11 relative la dreptul international si dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 relative la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale 26 alin. (1) referitoare la viata intimă, familială si privată si ale art. 57 privind exercitarea drepturilor si a libertătilor fundamentale. Totodată, consideră că textul de lege criticat contravine si dispozitiilor art. 8 referitoare la dreptul la respectarea vietii private si de familie, din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Analizând motivele de neconstitutionalitate invocate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Textele de lege criticate reglementează aspecte privind încredintarea copilului, precum si contributia părintilor la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională, aspecte ce sunt stabilite de către instanta de judecată.

Cu privire la încredintarea copilului minor, potrivit art. 42 alin. 1 din Codul familiei, chiar dacă nu există o cerere expresă a sotilor în acest sens, instanta judecătorească este obligată să se pronunte prin hotărârea de divort si asupra încredintării copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi actiuni, ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori, care nu pot fi lăsati fără îngrijire si întretinere. Totodată, contributia părintilor la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si Dreaătire Drofesională a coDiilorse stabileste Drin hotărârea de divort, chiar dacă părtile nu au făcut cerere în acest sens (art. 42 alin. 3 din Codul familiei), practica judiciară recentă fiind în sensul că instanta se va pronunta din oficiu asupra pensiei de întretinere cu începere de la data introducerii actiunii de divort. Totodată, în cazul admiterii actiunii în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei, când se acordă si pensia de întretinere a copilului, aceasta se datorează de la data cererii de chemare în judecată, deoarece debitorul se consideră pus în întârziere prin această cerere, care devine însă exigibilă numai după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâtul este tatăl copilului.

Faptul încredintării copilului unuia dintre părinti, chiar dacă acesta are mijloace suficiente de trai, nu scuteste pe celălalt părinte de a contribui la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională a copilului.

Această solutie se impune deoarece ambii părinti au aceleasi drepturi si obligatii fată de copiii lor. Astfel, potrivit art. 97 alin. 1 din Codul familiei „Ambii părinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fată de copiii lor minori, fără a deosebi după cum acestia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptati.[...]". Totodată, potrivit art. 101 din Codul familiei „Părintii sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligati să crească copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizică, de educarea, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însusirile lui[...]", iar art. 107 din acelasi act normativ stabileste faptul că „Copilul minor este întretinut de părintii săi. Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părintii au îndatorirea să asigure conditiile necesare pentru cresterea, educarea, învătătura si pregătirea sa profesională. În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere datorată de părinti minorului, felul si modalitătile executării, precum si contributia fiecăruia dintre părinti se vor stabili de instanta judecătorească cu ascultarea autoritătii tutelare."

De asemenea, art. 48 alin. (1) din Constitutie prevede că părintii au dreptul si îndatorirea de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor, în acest sens copilul din afara căsătoriei fiind asimilat cu cel din căsătorie. De altfel, potrivit art. 63 din Codul familiei, efectele filiatiei copilului din afara căsătoriei se determină potrivit principiului egalitătii în drepturi a copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie, principiu consacrat constitutional si de dispozitiile art. 48 alin. (3) din Legea fundamentală, care stabilesc că „copiii din afara căsătoriei sunt egali în fata legii cu cei din căsătorie".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 si art. 65 din Codul familiei, exceptie ridicată de Constantin Gheban în Dosarul nr. 1.043/40/2007 al Curtii de Apel Suceava - Sectia minori si familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 aprilie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 


ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. 18

din 10 martie 2008

 

Dosar nr. 1/2008

Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, în vederea stabilirii admisibilitătii recursului întemeiat pe dispozitiile art. 1403 din Codul de procedură penală, îndreptat împotriva unei încheieri pronuntate în temeiul art. 1402si, în special, al art. 1402 alin. 7 din acelasi cod.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 91 de judecători din totalul de 114 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că încheierile pronuntate în temeiul art. 1402, inclusiv al art. 1402 alin. 7, din Codul de procedură penală sunt supuse recursului în conditiile art. 1403 din acelasi cod.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea recursului întemeiat pe dispozitiile art. 1403 din Codul de procedură penală, exercitat împotriva unei încheieri pronuntate în temeiul art. 1402, inclusiv a celor la care se referă art. 1402 alin. 7 din acelasi cod.

Astfel, unele instante au considerat că recursul împotriva încheierii prin care fie judecătorul, fie instanta de judecată, în cursul urmăririi penale, admite plângerea împotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 din Codul de procedură penală, ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi tara, prevăzută în art. 1451 din Codul de procedură penală, este inadmisibil.

În motivarea acestei opinii s-a relevat că, în lipsa unor dispozitii exprese privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva unor astfel de încheieri, hotărârea este definitivă, mai ales că, oricare ar fi solutia pronuntată, dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la rezolvarea plângerii.

Alte instante, dimpotrivă, s-au pronuntat în sensul că în asemenea cazuri încheierile sunt supuse regimului juridic prevăzut în art. 1403 din Codul de procedură penală, deoarece această reglementare are caracterul unei proceduri speciale de solutionare.

Acest din urmă punct de vedere corespunde cerintelor de interpretare si aplicare corectă a legii.

Din ansamblul dispozitiilor cuprinse în titlul IV cap. I sectiunea I-IV din Codul de procedură penală rezultă că solutiile ce pot fi dispuse cu privire la măsurile preventive sunt: luarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea si mentinerea acestora.

Potrivit art. 136 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive prevăzute în alin. (1) lit. b) (obligarea de a nu părăsi localitatea) si c) (obligarea de a nu părăsi tara) „se pot lua de procuror sau de judecător în cursul urmăririi penale, si de instanta de judecată, în cursul judecătii".

Institutia revocării măsurilor restrictive de libertate, prevăzute de art. 145 si 1451 din Codul de procedură penală, este reglementată cu caracter general în dispozitiile art. 139 alin. 31 din acelasi cod astfel: „Când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de procuror sau de instantă, procurorul, dacă apreciază că informatiile primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanta", iar în mod special, pentru o situatie particulară, prin art. 1402 alin. 7 se prevede că, atunci „Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanta dispune revocarea ei".

În raport cu această din urmă dispozitie, instanta, sesizată cu plângere împotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus în cursul urmăririi penale o măsură restrictivă de drepturi, are posibilitatea ca, admitând plângerea, să revoce prin încheiere măsura, atunci când constată că aceasta este ilegală ori nejustificată.

Toate aceste aspecte impun incidenta, în astfel de cazuri, a dispozitiilor art. 1403 din Codul de procedură penală, în cuprinsul căruia se prevede, la alin. (1), că „împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum si împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul si procurorul pot face recurs la instanta superioară în termen de 24 de ore".

Incidenta acestor dispozitii este relevată si de caracterul general al reglementării procedurale ce le contine, prin care nu se face nicio distinctie în functie de natura privativă de libertate sau restrictivă de drepturi a măsurilor preventive la care se referă.

Asadar, este evident că singurele precizări privesc doar natura dispozitiei ce se referă la acele măsuri, în sensul luării, revocării, înlocuirii sau prelungirii unei măsuri preventive si, respectiv, a respingerii propunerii de arestare.

Din reglementarea dată prin acest text de lege rezultă deci că natura măsurii preventive este determinată numai dacă se referă la solutia de respingere a propunerii de arestare, pentru toate celelalte solutii considerându-se suficientă referirea generală la „măsuri preventive".

Ca urmare, solutia de revocare a unei măsuri restrictive de drepturi, chiar dacă este întemeiată pe dispozitiile art. 1402 alin. 7 din Codul de procedură penală, nu poate fi exclusă de la posibilitatea formulării căii de atac a recursului.

Sub acest aspect, este semnificativ că dispozitiile art. 1403 din Codul de procedură penală constituie, în raport cu sensul de ansamblu al prevederilor cuprinse în sectiunea I din cap. I al titlului IV din Partea generală a Codului de procedură penală, reglementarea cu caracter general, aplicabilă în cazul tuturor  măsurilor preventive, în măsura în care prin norme speciale nu se dispune altfel.

Pe de altă parte, dacă până la modificarea ce li s-a adus prin Legea nr. 356/2006 dispozitiile art. 1403 din Codul de procedură penală se refereau în exclusivitate la măsura arestării preventive, în prezent reglementarea din acest text de lege priveste măsurile preventive în general, fiind astfel extinsă si la cele restrictive de drepturi.

Referirea din denumirea marginală si din cuprinsul art. 1403 din Codul de procedură penală la calea de atac împotriva încheierii pronuntate de judecător în cursul urmăririi penale, privind măsurile preventive, nu poate fi considerată normă de limitare a reglementării doar la aceste încheieri, cât timp prin dispozitiile corespunzătoare din întregul titlu IV al Părtii generale din Codul de procedură penală nu s-a prevăzut nicio ipoteză în care judecătorul să pronunte prin încheiere, dată în cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor restrictive de drepturi.

Atâta vreme cât art. 139 alin. 31 si art. 1402 alin. 7 din Codul de procedură penală, singurele care reglementează revocarea măsurilor restrictive de drepturi în cursul urmăririi penale, contin dispozitii de trimitere la instantă, iar nu la judecător, se impune ca si art. 1403 din acelasi cod, unica normă în care este prevăzută o cale de atac în această materie, să fie interpretat în sensul că se referă la încheierea pronuntată în cursul urmăririi penale de instantă, iar nu doar de judecător.

Prin urmare, dispozitiile art. 1403 din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul admisibilitătii si al recursului ce vizează încheierea prin care instanta admite plângerea împotriva ordonantei procurorului de luare a unei măsuri preventive restrictive de drepturi si dispune revocarea acelei măsuri.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că dispozitiile art. 1402, cu referire la art. 1403, din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că încheierile prin care fie judecătorul, fie instanta de judecată, în cursul urmăririi penale, admite plângerea împotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus luarea, prelungirea sau revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi tara sunt supuse căii de atac a recursului, în conditiile art. 1403 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Dispozitiile art. 1402 din Codul de procedură penală corelate cu dispozitiile art. 1403 din acelasi cod se interpretează în sensul că:

Încheierile prin care fie judecătorul, fie instanta de judecată în cursul urmăririi penale admite plângerea împotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 din Codul de procedură penală ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi tara prevăzută de art. 1451 din Codul de procedură penală sunt supuse căii ordinare de atac a recursului, în conditiile art. 1403 din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică astăzi, 10 martie 2008.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

p. Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei,

eliberată din functie prin pensionare,

Adriana Daniela White

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. 20

din 10 martie 2008

 

Dosar nr. 3/2008

Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, referitor la temeiul reducerii pedepsei, pentru infractiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în cazul constatării de circumstante atenuante.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 91 de judecători din totalul de 114 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, solicitând să fie admis în sensul de a se stabili că, atât în cazul infractiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută la art. 183 din Codul penal, cât si al celorlalte infractiuni săvârsite cu intentie care au ca urmare moartea victimei, atunci când se constată existenta de circumstante atenuante, sunt aplicabile dispozitiile art. 76 alin. 2 din Codul penal.


SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti nu există un punct de vedere unitar cu privire la întelesul sintagmei infractiuni săvârsite cu intentie „care au avut ca urmare moartea unei persoane", cuprinsă în dispozitiile art. 76 alin. 2 din Codul penal.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că, atât pentru infractiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cât si pentru celelalte infractiuni săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea victimei, temeiul reducerii pedepsei, atunci când se constată existenta de circumstante atenuante, îl constituie, după caz, dispozitiile art. 76 alin. 1 lit. a) sau b) din Codul penal.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că sintagma infractiuni săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane", cuprinsă în dispozitiile art. 76 alin. 2 din Codul penal, se referă la orice infractiune cauzatoare de moarte a cărei formă de vinovătie este praeterintentia, astfel că, în cazul constatării de circumstante atenuante, sunt aplicabile dispozitiile acestui text de lege pentru asemenea infractiuni.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Potrivit art. 183 din Codul penal, prin care este incriminată infractiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, „dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani".

Tot astfel, în cazul infractiunilor de viol, de act sexual cu un minor, de perversiune sexuală, de tâlhărie, de piraterie, sunt prevăzute pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 197 alin. 3, art. 198 alin. 6, art. 201 alin. 6, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3 din Codul penal), iar în cazul infractiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este prevăzută pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 189 alin. 6 din Codul penal).

Toate aceste infractiuni cu caracter agravat, datorită continutului lor concret, prezintă un grad accentuat de pericol social, determinat de efectul ireversibil si grav al producerii mortii sau sinuciderii victimei, ceea ce a impus sporirea substantială a pedepselor prevăzute pentru infractiunile-tip, ale căror consecinte sunt limitate.

În dezvoltarea reglementării criteriilor generale de individualizare a pedepselor, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 72 din Codul penal, legiuitorul a instituit, în continuare, dispozitii referitoare la circumstantele atenuante legale si la cele judecătoresti, la circumstantele agravante, la efectele circumstantelor atenuante si a celor agravante, la concursul între cauzele de agravare si de atenuare.

În cadrul acestor dispozitii, prin art. 76 din Codul penal, privind efectele circumstantelor atenuante, s-a prevăzut între altele, la alin. 2, că în cazul „infractiunilor săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane", „dacă se constată că există circumstante atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special".

Această reglementare imperativă, cu caracter derogatoriu de la regula generală instituită la alin. 1 din acelasi articol, prin care s-a prevăzut posibilitatea reducerii mai substantiale a diferitelor categorii de pedepse în cazul constatării de circumstante atenuante, are prioritate de aplicare în situatiile restrânse la care se referă, fiind justificată de natura infractiunilor ce prezintă gradul avansat de pericol social avut în vedere de legiuitor.

Problema ce face obiectul recursului în interesul legii este aceea de a clarifica dacă sintagma „infractiuni săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane" la care se referă textul derogator al art. 76 alin. 2 din Codul penal include si infractiuni praeterintentionate care au avut ca urmare moartea victimei.

Răspunsul afirmativ sau negativ la această întrebare implică, în mod necesar, o interpretare logico-ratională a sintagmei sus­mentionate, raportat la ceea ce reprezintă praeterintentia ca modalitate de manifestare a vinovătiei în cazul infractiunilor cauzatoare de moarte.

Praeterintentia, denumită în doctrină intentie depăsită, este acea formă de vinovătie mixtă care cuprinde intentia si culpa reunite si care se realizează prin săvârsirea unei fapte cu intentie si producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor, rezultat care este imputabil sub forma culpei, deoarece fie l-a prevăzut, nu l-a urmărit si nici acceptat, dar a socotit fără temei că el nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, desi trebuia si putea să îl prevadă.

Asadar, în cazul infractiunilor praeterintentionate cauzatoare de moarte, autorul comite cu intentie o faptă urmărind un anumit rezultat, care însă se amplifică si devine atât de grav încât are ca urmare moartea victimei.

Asemenea formă mixtă de vinovătie care presupune întotdeauna initial intentia în săvârsirea unei fapte si care apoi are drept urmare moartea victimei nu se poate situa în afara, ci în interiorul întelesului pe care l-a voit legiuitorul prin sintagma „infractiuni săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane".

Aceeasi concluzie este impusă în mod logic si de interpretarea logico-ratională a sintagmei folosite de legiuitor în alin. 2 al art. 76 din Codul penal.

Dacă vointa legiuitorului ar fi fost în sensul de a crea un sistem derogator de reducere a pedepsei cu cel mult până la o treime din minimul prevăzut, doar în cazul acelor infractiuni ce cauzează moartea care se săvârsesc cu intentie directă si indirectă, evident că legiuitorul ar fi exprimat-o în mod expres, limitându-se la nominalizarea infractiunilor de omor, fără să adauge infractiuni săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane.

Legiuitorul nu a procedat în acest mod, ci a recurs la sintagma „infractiuni săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane", tocmai pentru că legiuitorul nu a voit să circumscrie acest regim derogator la infractiunile de omor, ci la orice altă infractiune săvârsită cu intentie care a avut ca urmare moartea unei persoane.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că sintagma infractiuni săvârsite cu intentie „care au avut ca urmare moartea unei persoane", cuprinsă în dispozitiile art. 76 alin. 2 din Codul penal, se interpretează în sensul că aceasta se referă si la orice infractiune a cărei formă de vinovătie este praeterintentia.


PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Sintagma „infractiuni săvârsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane" continută în dispozitiile art. 76 alin. 2 din Codul penal se interpretează în sensul că aceasta se referă la orice infractiune a cărei formă de vinovătie este praeterintentia.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 10 martie 2008.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

p. Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei,

eliberată din functie prin pensionare,

Adriana Daniela White

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. 40

din 22 septembrie 2008

 

Dosar nr. 16/2008

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual în operatiunile de recalculare a pensiilor în sistemul public, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 în baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfăsurat activitatea în grupe speciale de muncă.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 81 de judecători din totalul de 115 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia, cerând să se decidă în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfăsurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Instantele judecătoresti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000 referitor la stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual în operatiunile de recalculare a pensiilor în sistemul public, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 în baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfăsurat activitatea în grupe speciale de muncă.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 si care si-au desfăsurat activitatea în conditii speciale beneficiază la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

În motivarea acestui punct de vedere s-a retinut că dispozitiile art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat statuează că recalcularea pensiilor se efectuează cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

Or, potrivit art. 43 alin. (1) si anexei nr. 4 la Legea nr. 19/2000, persoanele care si-au desfăsurat activitatea în conditii speciale beneficiază la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani.

S-a mai relevat că, chiar dacă art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001 stagiul de cotizare este cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, alin. 4 al acestui articol derogă de la alineatul anterior si face referire la pensiile stabilite de acte normative cu caracter special, iar art. 43 alin. 1 si anexa nr. 4 la lege au caracter special.

S-a mai sustinut că o altă interpretare contrară acestor dispozitii legale ar conduce la înfrângerea principiului inserat în preambulul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 4/2005, conform căruia la muncă egală se acordă aceeasi pensie, si ar lipsi de eficientă art. 2 al aceluiasi act normativ care prevede că recalcularea pensiilor se efectuează cu respectarea Legii nr. 19/2000, lege care prevede reducerea stagiului de cotizare.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare, în vederea determinării punctajului mediu, este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării.

În acest sens s-a retinut că, pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum se dispune prin art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004.

Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislatia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operatiunii de evaluare.

De asemenea, alin. (3) al aceluiasi articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Prin urmare, singurele facilităti oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă si posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozitiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificatia reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Ca atare, este lipsită de relevantă împrejurarea că, potrivit dispozitiilor art. 43 si art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Noua legislatie privind sistemul public de pensii are ca principiu general stabilirea cuantumului pensiei cuvenite fiecărui titular prin luarea în considerare a întregii activităti si a drepturilor salariale realizate pe tot parcursul timpului ce se consideră perioadă de cotizare.

Pentru fiecare lună si întreaga perioadă ce constituie vechime în muncă ori este asimilată acesteia, se stabileste punctajul corespunzător în raport cu drepturile salariale obtinute, iar prin înmultirea punctului de pensie, prevăzut în legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat, cu punctajul mediu realizat se calculează cuantumul pensiei cuvenite fiecărui titular.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă asiguratilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, conditiile privind vârsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public [art. 41 alin. (1) din Legea nr. 19/2000].

Vârsta standard de pensionare, respectiv vârsta la care se poate solicita înscrierea la pensie, este de 60 de ani pentru femei si de 65 de ani pentru bărbati.

Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii, prin cresterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei si de la 62 de ani pentru bărbati, conform esalonării prevăzute în anexa nr. 3 [art. 41 alin. (2)].

Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât si pentru bărbati este de 15 ani. Cresterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii, conform esalonării prevăzute în anexa nr. 3 [art. 41 alin. (3)].

Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si de 35 de ani pentru bărbati [art. 41 alin. (4)].

Potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.

Pentru persoanele care au lucrat în conditii deosebite de muncă legiuitorul a instituit norme speciale referitoare la vârsta de pensionare si la stagiul de cotizare, stabilind, după caz, luarea ori neluarea în calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.

Astfel, prin art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 s-a prevăzut ca asiguratii care si-au desfăsurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 20 de ani în aceste conditii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.

Asiguratii care si-au desfăsurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. c) si d) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel putin 25 de ani beneficiază de pensia pentru limita de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani.

Este vorba de personalul unitătilor miniere, care îsi desfăsoară activitatea în subteran cel putin 50% din timpul normal de muncă în fiecare lună [art. 20 alin. (1) lit. a)], de cei care si-au desfăsurat activitatea ca personal navigant în aviatia civilă prevăzut în anexa nr. 1 [art. 20 alin. (1) lit. c)] sau în una dintre profesiile ce tin de activitatea artistică, prevăzute în anexa nr. 2 la lege [art. 20 alin. (1)lit. d)].

Potrivit art. 44 din Legea nr. 19/2000, asiguratii mentionati la art. 20 alin. (1) lit. a), c) si d) care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) si (2) ale art. 43 beneficiază de pensii pentru limită de vârstă cu reducerea proportională a vârstelor standard de pensionare, în conditiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare conform prevederilor cuprinse în anexele nr. 4 si 5.

De asemenea, conform art. 77 alin. (1)-(3) al aceluiasi act normativ, punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărtirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la necesarul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3.

În situatia asiguratilor prevăzuti la art. 43 si 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.

În situatiile prevăzute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguratilor conform alin. (1) se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele nr. 4 si 5.

Începând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au fost evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Evaluarea s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale.


Metodologia de efectuare a evaluării a fost prevăzută în Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004.

Potrivit art. 2 din aceste norme metodologice, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislatia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operatiunilor de evaluare.

Pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare a Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistentă socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei si de 25 de ani pentru bărbati.

Pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în conditiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative.

Prin data deschiderii dreptului la pensie se întelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operatiunilor de evaluare (art. 3 din normele metodologice).

În art. 14 din Legea nr. 3/1977 se prevedea că pentru persoanele care au lucrat efectiv cel putin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa I de muncă sau cel putin 25 de ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe, câte:

a) un an si 6 luni pentru grupa I de muncă;

b) un an si 3 luni pentru grupa II de muncă.

Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I si II de muncă aveau dreptul, la cerere, să fie pensionate la împlinirea vârstei de:

a) 52 de ani pentru grupa I si 57 de ani pentru grupa II, bărbatii;

b) 50 de ani pentru grupa I si 52 de ani pentru grupa II, femeile.

Persoanele care îndeplineau conditiile prevăzute la alin. 1 erau pensionate, la cerere, la 50 de ani, atât bărbatii, cât si femeile din grupa I de muncă, si la 55 de ani bărbatii sau 50 de ani femeile din grupa II de muncă.

De asemenea, potrivit art. 16 din acelasi act normativ, persoanele care au lucrat cel putin 5 ani în grupele I si II de muncă aveau dreptul să li se ia în calculul vechimii în muncă, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe: un an si 6 luni pentru grupa I sau un an si 3 luni pentru grupa II. În aceste cazuri nu se reducea limita vârstei de pensionare.

Cu alte cuvinte, asiguratii care si-au desfăsurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătătii, si ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât si de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contributie, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

Cele stabilite de unele instante, în sensul că acestei categorii de asigurati îi sunt aplicabile dispozitiile art. 43 din Legea nr. 19/2000 si ale anexei nr. 4 la această lege ca „act normativ special" la care fac trimitere prevederile art. 2 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, sunt consecinta unei interpretări gresite a prevederilor legale, întrucât Legea nr. 19/2000 reprezintă o lege generală, actul normativ-cadru în domeniul pensiilor si al drepturilor de asigurări sociale.

în ceea ce priveste principiul înscris în expunerea de motive a Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia „la conditii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul iesirii la pensie", acesta nu poate fi aplicat în cauză atât timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia si persoanelor care au lucrat în grupele speciale de muncă si s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare si, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

Această interpretare decurge si din dispozitiile art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor si informatiilor din documentatiile de pensii aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Ca atare, aplicabilitatea prevederilor normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 este întărită si confirmată de norma de trimitere din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 4/2005.

Totodată, potrivit art. 1 din Codul civil si art. 15 alin. (2) din Constitutia României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

În aceste conditii, este evident că legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situatiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu si persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.

Ca atare, pentru asiguratii care au lucrat în conditii speciale de muncă si ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

În consecintă, în temeiul art. 329 din Codul de procedură civilă si al art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, Sectiile Unite urmează să admită recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara si să decidă că dispozitiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfăsurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.


PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Timisoara.

Dispozitiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfăsurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistentă socială.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 22 septembrie 2008.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

p .Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei,

eliberată din functie prin pensionare,

Adriana Daniela White


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.