DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 686

din 12 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. 1 din Codul de procedură penală

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Le Dome Tobaco International" - S.R.L., Societatea Comercială „R@M Tabaco International" - S.R.L., Societatea Comercială „Alchool Banat Industry" - S.R.L si Societatea Comercială „Flasc" - S.R.L. în Dosarul nr. 9.055/2/2007 (nr. intern 2.988/2007) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Se prezintă, de asemenea, domnul Dalati Bassam, traducător autorizat de limba arabă, care depune autorizatia nr. 3.622.

La dosar, părtile Eugen lovescu si Iskandarani Zaher au depus cereri prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. De asemenea, apărătorul ales al autorilor exceptiei, d-na avocat Domnica Antoniuc din cadrul Baroului Bucuresti, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, deoarece se află în imposibilitate de a se prezenta.

Asupra cererilor de acordare a unui nou termen de judecată reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestora ca neîntemeiate.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 si al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererile formulate, deoarece sunt menite să afecteze celeritatea procesului, de vreme ce se sprijină pe propria turpitudine. Astfel, de la data încheierii de sesizare a instantei de contencios constitutional, respectiv 31 ianuarie 2008, si până în prezent, părtile au avut la dispozitie un interval de timp suficient de mare pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea angajării unui apărător sau în vederea substituirii avocatului în cazul în care intervine o situatie care îl pune în imposibilitate de a se prezenta tocmai la termenul fixat pentru dezbateri. De asemenea, din analiza dosarului de fond rezultă că doamna avocat Domnica Antoniuc a fost împuternicită să reprezinte atât pe autorii exceptiei, cât si pe numitii Eugen lovescu si Iskandarani Zaher, care au solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 ianuarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 9.055/2/2007 (nr. intern 2.988/2007), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Le Dome Tobaco International" - S.R.L., Societatea Comercială „R@M Tabaco International" - S.R.L., Societatea Comercială „Alchool Banat Industry" - S.R.L si Societatea Comercială „Flasc" - S.R.L. în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unui recurs în materie penală.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, egalitatea si impartialitatea justitiei, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la posibilitatea neîngrădită de nicio lege a oricărei persoane de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor sale, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece prevederea conform căreia introducerea în cauză a părtii responsabile civilmente se poate face prin rechizitoriu sau până la citirea actului de sesizare limitează dreptul acesteia la un proces echitabil, neavând posibilitatea să îsi facă apărarea încă din cursul cercetărilor penale.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penală opinează, cu majoritate de voturi, că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, deoarece părtile responsabile civilmente nu s-au bucurat în cursul cercetării penale de garantii procesuale adecvate si implicit au fost private de dreptul la un proces echitabil.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justitiei si de a se prevala, neîngrădit, de toate garantiile pe care le presupune un proces echitabil.

De asemenea, prevederile art. 16 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contin norme care să contravină celorlalte prevederi constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 8.484/99/2007, Tribunalul Iasi - Sectia de litigii de muncă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitu-tionalitate a dispozitiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Exceptia a fost ridicată de Jenita lonită în cadrul unei actiuni civile prin care Inspectoratul Judetean Scolar al Judetului Iasi a solicitat constatarea încetării contractului de muncă al autorului exceptiei de neconstitutionalitate.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prin scoaterea din câmpul muncii a unei persoane apte de muncă în conformitate cu art. 61 lit. e) din Codul muncii se aduce atingere dreptului fundamental la muncă.

Tribunalul Iasi - Sectia de litigii de muncă arată că, desi dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, stabilirea de către legiuitor a unei limite de vârstă la care o persoană poate beneficia de pensie reprezintă o măsură de protectie socială. Astfel, lăsarea ia latitudinea angajatorului a posibilitătii de a păstra sau nu în activitate o persoană care îndeplineste conditiile de vârstă standard de pensionare si stagiu de cotizare nu reprezintă o încălcare a art. 41 alin. (1) din Constitutie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că art. 61 lit. e) din Codul muncii este constitutional. în acest sens, arată că dreptul la muncă se exercită în conditiile si limitele stabilite de lege, astfel că instituirea unor reguli privind vârsta standard de pensionare si realizarea stagiului de cotizare reprezintă optiunea legiuitorului, în acord cu prevederile constitutionale privind dreptul la muncă. Continuarea activitătii salariatului după îndeplinirea conditiilor privind vârsta standard de pensionare si stagiul de cotizare reprezintă vointa si optiunea angajatorului, care decide în functie de interesul general al activitătii pe care o desfăsoară si în baza libertătii contractuale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, asa cum a fost modificată prin articolul unic pct. 15 din Legea nr. 371/2005 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.147 din 19 decembrie 2005.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

Art. 61 lit. e): „Angajatorulpoate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului în următoarele situatii: [...]

e) în cazul în care salariatul îndeplineste conditiile de vârstă standard si stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea în conditiile legii."

Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare dispozitiilor art. 41 alin. (1) din Constitutie privind dreptul la muncă.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 41 alin. (1) din Constitutie, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, el semnificând însusi dreptul pe care îl are o fiintă umană de a trăi procurându-si resursele necesare vietii prin munca sa. Astfel, dispozitiile constitutionale consacră libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupatiei, libertatea alegerii locului de muncă, protectia socială a muncii, retributia muncii depuse, dreptul la negocieri si caracterul obligatoriu al conventiilor colective încheiate ca urmare a acestor negocieri.

Pornind de la această perspectivă, Curtea apreciază că sustinerile autorului exceptiei privind contrarietatea dintre art. 61 alin. (1) din Codul muncii si art. 41 alin. (1) din Constitutie nu sunt întemeiate.

Astfel, pe de o parte, Curtea constată că împlinirea conditiilor pentru obtinerea dreptului la pensie naste vocatia către dreptul fundamental la pensie, conceput să asigure resursele necesare vietii după vârsta în care se apreciază că o persoană nu mai poate desfăsura o activitate pentru obtinerea acestor resurse.

Pe de altă parte, în măsura în care îndeplinesc conditiile prevăzute de lege si au acordul angajatorului, asa cum prevede art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, persoanele pentru care s-a născut vocatia de a obtine dreptul la pensie pot continua munca în vederea obtinerii unor venituri mai mari. Curtea observă, însă, că acest drept nu poate împieta asupra dreptului de care se bucură angajatorul de a decide asupra celei mai bune solutii pentru desfăsurarea activitătii sale, mai ales în conditiile în care angajatul are deja posibilitatea de a obtine pensie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicată de Jenita lonită în Dosarul nr. 8.484/99/2007 al Tribunalului Iasi - Sectia litigii de muncă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 iunie 2008.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena lonea

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 697

din 17 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹din Codul de procedură penală

Ioan Vida - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Societatea Agricolă „Inotesti" din comuna Colceag, judetul Prahova, în Dosarul nr. 1.335/42/2007 al Curtii de Apel Ploiesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie, de Constantin Virgil Manea în Dosarul nr. 3.809/2/2007 (nr. în format vechi 1.351/2007) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penală, de Marin Dută si Societatea Agricolă „Inotesti" din comuna Colceag, judetul Prahova, în Dosarul nr. 1.387/259/2007 al Tribunalului Prahova - Sectia penală, de Constantin Virgil Manea în Dosarul nr. 10.365/1/2007, de Marin Dută în dosarele nr. 6.793/1/2007 si nr. 6.795/1/2007, de Ion Mladin în Dosarul nr. 2.359/54/2007, de Societatea Comercială „Cătălina Impex" - S.R.L. din Vaslui, judetul Vaslui, în Dosarul nr. 1.476/44/2007, toate aceste din urmă dosare fiind ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

La apelul nominal răspunde autorul exceptiei Marin Dută personal si în calitate de reprezentant legal al Societătii Agricole „Inotesti" din comuna Colceag, Judetul Prahova. Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curtii că autorul exceptiei Ion Mladin a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 12D/2008, nr.'79D/2008, nr. 101D/2008, nr. 281 D/2008, nr. 540D/2008, nr. 1.026D/2008, nr. 1.050D/2008 si nr. 1.201 D/2008 au obiect identic, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul exceptiei prezent arată că nu este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. 79D/2008, nr. 101 D/2008, nr. 281 D/2008, nr. 540D/2008, nr. 1.026D/2008, nr. 1.050D/2008 si nr. 1.201D/2008 la Dosarul nr. 12D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Marin Dută solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată si depune la dosar concluzii scrise în acest sens. Arată că textul de lege criticat „reprezintă un cumul de escrocherii ale breslei juridice, care favorizează infractorii, iar dosarele judecătoresti si de cercetare penală se falsifică, se vând si se cumpără".

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 decembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.335/42/2007, Curtea de Apel Ploiesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală. Exceptia a fost ridicată de Societatea Agricolă „Inotesti" din comuna Colceag, judetul Prahova, cu ocazia solutionării plângerii împotriva unor rezolutii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 3.809/2/2007 (nr. în format vechi 1.351/2007), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală. Exceptia a fost ridicată de Constantin Virgil Manea cu ocazia solutionării plângerii împotriva unei rezolutii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.387/259/2007, Tribunalul Prahova - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală. Exceptia a fost ridicată de Marin Dută si Societatea Agricolă „Inotesti" din comuna Colceag, judetul Prahova, cu ocazia solutionării recursului privind o sentintă penală referitoare la plângerea împotriva unor rezolutii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin încheierile din 23 ianuarie 2008, 14 februarie 2008, 26 si 27 martie 2008, pronuntate în dosarele nr. 6.793/1/2007, nr. 6.795/1/2007, nr. 10'.365/1/2007, nr. 1.476/44/2007 si nr. 2.359/54/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală. Exceptia a fost ridicată de Marin Dută, de Constantin Virgil Manea, de Societatea Comercială „Cătălina Impex" - S.R.L. din Vaslui, judetul Vaslui, si de Ion Mladin, cu ocazia solutionării plângerilor împotriva unor acte de netrimitere în judecată ale procurorului, respectiv cu ocazia solutionării recursurilor privind sentinte penale referitoare la plângeri împotriva unor rezolutii de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în esentă, că vinovătia celor acuzati trebuie să fie stabilită de instanta de judecată, iar nu de procuror. Consideră că textul de lege atacat „reprezintă un cumul de escrocherii ale breslei juridice, prin care se lasă portite ca bandele de infractori care dau cote mari să fie favorizati, exonerati de răspundere penală. Procurorii nu apără drepturile celor vătămati, ci ale bandelor de infractori, [...] dau solutii false, vând-cumpără dosarele de cercetare penală". Art. 278¹ din Codul de procedură penală mai este criticat si pe motiv că nu prevede răspunderea penală a politistului anchetator, a procurorului si a judecătorului care se ocupă de un caz, respectiv a fostilor securisti.

Curtea de Apel Ploiesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie apreciază că prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate, ci, dimpotrivă, sunt de natură să garanteze dreptul oricărei persoane nemultumite de solutiile adoptate de procuror de a se adresa instantei de judecată pentru verificarea legalitătii si temeiniciei măsurii dispuse. Cu toate acestea, consideră că prevederile „art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală ar putea contraveni dispozitiilor art. 16 din Constitutie în măsura în care se conditionează dreptul persoanei vătămate de a formula plângere de promovarea acesteia în termenul prevăzut în teza finală a acestui text de lege, desi procurorul ierarhic superior nu a solutionat plângerea si prin urmare nu se justifică o asemenea procedură". Apreciază că termenul la care face referire art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală nu poate fi socotit decât în favoarea persoanei vătămate care are dreptul la rezolvarea cauzei sale într-un termen rezonabil, iar nu în defavoarea sa, căci, altfel, dreptul recunoscut prin art. 278¹ din Codul de procedură penală ar fi doar formal, iluzoriu, ceea ce nu poate fi acceptat.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penală consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, fiind formulată în conditiile necunoasterii adecvate a materiei, precum si în scop sicanator la adresa celeilalte părti.

Tribunalul Prahova - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate de autorii exceptiei, făcând trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie. Mai arată că legiuitorul nu poate restrânge sfera persoanelor care pot fi trase la răspundere penală în raport de calitatea acestora. Consideră că, de altfel, critica vizează extinderea dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală si la alte situatii neprevăzute de textul de lege, în sensul de a se reglementa posibilitatea formulării plângerii nu doar împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, ci si împotriva actelor sau măsurilor unei anumite categorii de persoane.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie. Mai arată că nu pot face obiectul controlului de constitutionalitate criticile care nu vizează încălcări ale dispozitiilor Constitutiei, ci aspecte legate de activitatea Ministerului Public.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. 278¹ din Codul de procedură penală sunt constitutionale. Arată că textul de lege criticat este menit să asigure accesul la justitie în acele cauze în care procurorul a emis un act de netrimitere în judecată. Totodată, limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată având în vedere faptul că în procedura plângerii reglementate de art. 278¹ din Codul de procedură penală nu se judecă fondul cauzei, ci doar temeinicia si legalitatea solutiilor pronuntate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale si a eventualelor probe scrise înfătisate de părti. Astfel, persoana vătămată are posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât si aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat solutia emisă de procuror. în plus, nicio dispozitie legală nu împiedică persoana vătămată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe pentru stabilirea adevărului, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului ierarhic superior să dispună, în conditiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici celorlalte dispozitii constitutionale invocate de autorii exceptiei. în sensul celor arătate, invocă deciziile Curtii Constitutionale nr. 849/2007, nr. 120/2008 si nr. 355/2008. '

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei prezent, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedură penală, precum si pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins:

„După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezolutiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonantei ori, după caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecătorul de la instanta căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta să judece cauza în primă instantă. Plângerea poate fi făcută si împotriva dispozitiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul sef de sectie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului initial de 20 de zile.

Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.

Persoana fată de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum si persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică solutionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenta persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.

La judecarea plângerii, prezenta procurorului este obligatorie.

La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei fată de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale si apoi procurorului.

Judecătorul, solutionând plângerea, verifică rezolutia sau ordonanta atacată, pe baza lucrărilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Judecătorul pronuntă una dintre următoarele solutii:

a) respinge plângerea, prin sentintă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, mentinând rezolutia sau ordonanta atacată;

b) admite plângerea, prin sentintă, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată si trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele si împrejurările ce urmează a fi constatate si prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată si, când probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozitiile privind judecata în primă instantă si căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instantei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.

Hotărârea judecătorului pronuntată potrivit alin. 8 lit. a) si b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana fată de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum si de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

În situatia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privinta căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeasi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală si nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.

Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.

Plângerea gresit îndreptată se trimite organului judiciar competent."

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor prevederi legale, autorii exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) cu privire la statul român, ale art. 16 alin. (1) si (2) referitoare ia egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justitie, ale art. 40 cu privire la dreptul de asociere, ale art. 45 referitoare la libertatea economică, ale art. 124 privind înfăptuirea justitiei, ale art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public si ale art. 132 alin. (1) cu privire la statutul procurorilor, precum si a prevederilor art. 1 privind obligatia de a respecta drepturile omului si ale art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală au fost supuse în numeroase rânduri controlului instantei de contencios constitutional, prin raportare la dispozitii din Legea fundamentală si din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale invocate si în prezenta cauză si cu motivări similare. în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 66 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 17 februarie 2005, Decizia nr. 64 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, Decizia nr. 849 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Decizia nr. 1.132 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008, Decizia nr. 1.159 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2008, Decizia nr. 120 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, precum si Decizia nr. 355 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 7 aprilie 2008. Cu aceste prilejuri, Curtea a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate, statuând, în mod constant, că dispozitiile art. 278¹ din Codul de procedură penală nu încalcă egalitatea în drepturi, liberul acces ia justitie si dreptul la un proces echitabil, ci dau expresie acestor garantii constitutionale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea acestei jurisprudente, atât solutia, cât si considerentele de principiu cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

În ceea ce priveste criticile referitoare la omisiuni legislative, precum si cele care vizează activitatea Ministerului Public si a instantelor de judecată, aceste aspecte nu intră sub incidenta controiului de constitutionalitate exercitat de Curte, ci sunt, după caz, de competenta legiuitorului, respectiv a instantelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de SocietateaAgricolă„lnotesti"din comuna Colceag, judetul Prahova, în Dosarul nr. 1.335/42/2007 al Curtii de Apel Ploiesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie, de Constantin Virgil Manea în Dosarul nr. 3.809/2/2007 (nr. în format vechi 1.351/2007) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penală, de Marin Dută si de Societatea Agricolă „Inotesti" din comuna Colceag, judetul Prahova, în Dosarul nr. 1.387/259/2007 al Tribunalului Prahova - Sectia penală, de Constantin Virgil Manea în Dosarul nr. 10.365/1/2007, de Marin Dută în dosarele nr. 6.793/1/2007 si nr. 6.795/1/2007, de Ion Mladin în Dosarul nr. 2.359/54/2007 si de Societatea Comercială „Cătălina Impex" - S.R.L. din Vaslui, judetul Vaslui, în Dosarul nr. 1.476/44/2007, toate aceste din urmă dosare fiind ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 17 iunie 2008.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 709

din 17 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91³ alin. 3, art. 91² alin. 1, 4 si 5, art. 144 si art. 86² pct. 6 din Codul de procedură penală

Ioan Vida - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91³ alin. 3, art. 91² alin. 1, 4 si 5, art. 144 si art. 86² pct. 6 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru lordache în Dosarul nr. 160/46/2008 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie, complet specializat pentru cauze cu minori, de Mihai Isaia Pintilei si Radu Cosmin Bela în Dosarul nr. 63/85/2005 (nr. în format vechi 5.179/2005) al Tribunalului Sibiu - Sectia penală, de Stefan Mihai Băbălean în Dosarul nr. 2.434/86/2007 al Tribunalului Suceava - Sectia penală si de Dumitru lanchis în Dosarul nr. 2.008/84/2007 al Tribunalului Sălaj - Sectia penală.

La apelul nominal răspund, personal si asistati, autorii exceptiilor lordache Dumitru, prin avocatii Măria Vasii din cadrul Baroului Hunedoara, Gheorghe Ciubotaru si Ion Panaitescu, ambii din cadrul Baroului Bucuresti, Mihai Isaia Pintilei, prin avocat Măria Vasii din cadrul Baroului Hunedoara, si personal autorul exceptiei Cosmin Radu Bela si partea Constantin Dinu Chircusi. Se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 556D/2008, nr. 594D/2008, nr. 915D/2008 si nr. 1.161 D/2008 au continut identic, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Apărătorii alesi ai autorilor exceptiei, precum si celelalte părti prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozitiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. 594D/2008, nr. 915D/2008 si nr. 1.161D/2008 la Dosarul nr. 556D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Apărătorii alesi ai autorului exceptiei Dumitru lordache solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate asa cum a fost formulată, iar domnul avocat Ion Panaitescu depune la dosar concluzii scrise. în esentă, se sustine că Legea nr. 356/2006, prin care au fost aduse modificările legale criticate, este o lege prin care se instituie o procedură penală inchizitorială si prin care se stabilesc privilegii în folosul acuzării. De asemenea, de vreme ce judecătorul are la dispozitia sa exclusivă convorbiri care nu privesc fapta dedusă judecătii, se poate desprinde concluzia că este afectată prezumtia de impartialitate a magistratului. Se mai invocă în sustinerea exceptiei jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, cu trimitere directă la cauzele Vasilescu contra României, Pandrea contra României si Popescu 2 contra României. De asemenea, se sustine că dispozitiile legale criticate contravin si Recomandării nr. 6/2004 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.

Autorii prezenti si partea Constantin Dinu Chircusi nu mai au nimic de adăugat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată deoarece criticile referitoare la art. 144 din Codul de procedură penală sunt mai degrabă vicii de aplicare a legii si nu de constitutionalitate. De asemenea, invocarea unor hotărâri ale Curtii de la Strasbourg este în cauza de fată lipsită de eficientă, întrucât acestea vizau redactarea anterioară a textelor din Codul de procedură penală criticate în cauza de fată. Recomandarea nr. 6/2004 la care se face trimitere nu are fortă juridică deoarece este un simplu act de recomandare si nu are caracter obligatoriu pentru destinatarii săi.

Celelalte critici invocate în cauză sunt, în opinia reprezentantului Ministerului Public, neîntemeiate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 139/R/MF din 5 martie 2008 si încheierile din 5 martie 2008, 19 martie 2008 si 26 martie 2008, pronuntate în dosarele nr. 160/46/2008, nr. 63/85/2005 (nr. în format vechi 5.179/2005), nr. 2.434/86/2007 si nr. 2.008/84/2007, Curtea de Apel Pitesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie, complet specializat pentru cauze cu minori, Tribunalul Sibiu - Sectia penală, Tribunalul Suceava - Sectia penală si Tribunalul Sălaj - Sectia penală au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 91² alin. 4, art. 91³ alin. 3 si art. 144 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, art. 91² alin. 4 si 5, art. 913 alin. 3, art. 144 si art. 86² alin. 6 din Codul de procedură penală, art. 91² alin. 5 din Codul de procedură penală si, respectiv, art. 91² alin. 1 din Codul de procedură penală.

Exceptia a fost ridicată în dosarele de mai sus de Dumitru lordache, Mihai Isaia Pintilei, Radu Cosmin Bela, Stefan Mihai Băbălean si Dumitru lanchis.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile art. 144 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală si ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii, deoarece inculpatul a fost pus la dispozitia organelor de cercetare penală timp de 18 ore si abia ulterior a fost emisă ordonanta de retinere. Asa fiind, se creează o discriminare între persoanele retinute cărora li se deduce perioada arestării preventive si cele cărora nu li se deduce această perioadă, cum este cazul autorului exceptiei, care nu beneficiază de reducerea pedepsei decât pentru perioada retinerii, nu si pentru timpul de 18 ore cât a fost indisponibilizat.

Prevederile art. 86² alin. 6 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece se permite procurorului, care nu este membru al completului de judecată, să semneze o declaratie de martor alături de presedintele de instantă. Asa fiind, se încalcă principiul egalitătii armelor între apărare si acuzare, nesocotindu-se garantiile de care trebuie să beneficieze părtile în cadrul unui proces echitabil.

Art. 91³ alin. 3 din Codul de procedură penală contravine dispozitiilor art. 124 din Constitutie, întrucât copia suportului care contine înregistrarea si copiile proceselor-verbale sunt numai la dispozitia exclusivă a judecătorului, care din această perspectivă nu mai este impartial, judecata acestuia mărginin-du-se la impresii personale.

De asemenea, de vreme ce numai judecătorul are drept de dispozitie cu privire la copiile înregistrărilor în cauză, partea interesată nu îsi mai poate formula o apărare eficientă, fiind privată de dreptul consacrat de art. 6 paragraful 3 lit. b) din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, potrivit căruia orice acuzat are dreptul să dispună de timpul si de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.

Dispozitiile art. 91² alin. 4 din Codul de procedură penală contravin, de asemenea, art. 124 din Constitutie deoarece creează posibilitatea de a fi înfrântă impartialitatea judecătorului, livrându-i-se acestuia informatii confidentiale care să îi influenteze opinia într-o cauză pendinte, prin mijloace secrete obtinute pe căi ce excedează controlului de legalitate.

De asemenea art. 91² alin. 5 din Codul de procedură penală este neconstitutional deoarece, prin posibilitatea folosirii înregistrărilor fără a se face o verificare identică a acestora asa cum s-a făcut în cauza în care au fost autorizate, se dă nastere la abuzuri din partea organelor de urmărire penală, administrarea acestui mijloc de probă având loc de facto lără respectarea garantiilor procesuale conferite de Constitutie persoanei cercetate.

În sfârsit, prevederile art. 91² alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 28 referitoare la Secretul corespondentei, ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public si ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece teza finală a alin. 1 a art. 91¹ din Codul de procedură penală permite unor persoane care nu intră în categoria organelor judiciare stabilite de Constitutie (politie sau parchete) să participe sau chiar să administreze mijloacele de probă reglementate de dispozitiile art. 62-135 din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel Pitesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie, complet specializat pentru cauze cu minori opinează că dispozitiile art. 144 alin. 1¹ din Codul de procedură penală constituie, dimpotrivă, o adevărată garantie a dreptului la libertate individuală consacrat de art. 23 din Constitutie, prin aceea că are în vedere perioada efectivă cât persoana a fost privată de libertate, si nu numai pe cea ulterioară emiterii ordonantei de retinere.

Împrejurarea că inculpatul nu a beneficiat de deducerea perioadei cât a fost condus la sediul politiei, potrivit art. 31 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române, nu prezintă în niciun caz o chestiune de neconstitutionalitate, ci una de aplicare a legii penale. Altfel spus, chiar dacă această împrejurare presupune o discriminare a inculpatului fată de alti inculpati, inegalitatea nu derivă din neconstitutionalitatea art. 144 alin. 1 din Codul de procedură penală, ci din gresita lui aplicare.

Cât priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91³ alin. 3 din Codul de procedură penală, instanta opinează că este neîntemeiată deoarece nu se pune problema unei limitări privind accesul la probe, întrucât, potrivit alin. 4 al aceluiasi articol, procurorul este obligat ca la prezentarea materialului de urmărire penală să pună la dispozitia inculpatului procesele-verbale în care sunt redate înregistrările si să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

În cursul judecătii aceste procese-verbale sunt la dispozitia judecătorului, ceea ce presupune că procurorul nu are acces la ele, după cum nici inculpatul, legiuitorul asigurând în acest mod pozitia de egalitate între cei doi subiecti procesuali.

Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91² alin. 4 din Codul de procedură penală, instanta arată că judecătorul îsi fundamentează convingerea pe probe, iar interceptările care nu privesc fapta sau nu pot conduce la identificarea participantilor nu constituie probe în întelesul art. 63 din Codul de procedură penală, astfel încât nu sunt utilizate în procesul penal.

Tribunalul Sibiu - Sectia penală opinează că art. 86²alin. 6 din Codul de procedură penală nu contravine dreptului la apărare deoarece faptul că procurorul semnează declaratia martorului audiat în instantă este o problemă de oportunitate.

Celelalte critici din perspectiva presupuselor drepturi încălcate nu au fost motivate sau nu fac referire concretă la vreun temei constitutional.

Tribunalul Suceava - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Sălaj - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată deoarece instituirea prin prevederile art. 144 alin. V din Codul de procedură penală a conditiilor în care poate fi luată măsura retinerii inculpatului este conformă cu art. 23 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia luarea acestei măsuri privative de libertate este permisă numai în cazurile si cu procedura prevăzute de lege. Pe de altă parte, garantiile procesuale pe care legea le oferă inculpatului si, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii retinerii atestă conformitatea dispozitiilor criticate cu Legea fundamentală.

Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91³ alin. 3 si art. 91² alin. 4 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arată că modalitatea prin care este reglementată procedura păstrării la grefa instantei, în plic sigilat, a copiilor de pe suportul ce contine înregistrarea convorbirii si de pe procesele-verbale, precum si cele care stabilesc că instanta de judecată poate solicita să îi fie transmise înregistrările păstrate în arhiva parchetului nu vin în contradictie cu principiul conform căruia justitia este unică, impartială si egală pentru toti.

Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 913 alin. 3, art. 912 _alin. 4 si art. 862 _alin. 6 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului mai arată că acestea nu contravin dreptului la apărare, dând posibilitatea părtilor de a beneficia de asistenta unui avocat ales sau numit. Totodată, prevederile criticate nu implică un tratament juridic diferentiat fată de persoane aflate în aceeasi situatie juridică si sunt în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale referitoare la înfăptuirea justitiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 91³ alin. 3 cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, art. 91² alin. 1, 4 si 5 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea si înregistrarea, art. 144 cu denumirea marginală Durata retinerii si art. 86² pct. 6 cu denumirea marginală Modalităti speciale de ascultare a martorului, toate din Codul de procedură penală, care au următorul continut:

- Art. 91² alin. 1, 4 si 5: „Procurorul procedează personal la interceptările si înregistrările prevăzute în art. 91¹ sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări si înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operatiunii efectuate, încălcarea acestei obligatii fiind pedepsită potrivit Codului penal.

Convorbirile sau comunicările interceptate si înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participantilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitătii, si pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu solutionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La solutionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi sterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Convorbirile sau comunicările interceptate si înregistrate pot fi folosite si în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informatii concludente si utile privitoare la pregătirea sau săvârsirea unei alte infractiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹ alin. 1 si 2.";

- Art. 91³ alin. 3: „La procesul-verbal se atasează, în plic sigilat, o copie a suportului care contine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, si va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instantei, copia suportului care contine înregistrarea convorbirii si copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instantei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispozitia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu solutionarea cauzei.";

- Art. 144: „Măsura retinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata măsurii retinerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevăzută de art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române.

În situatia în care retinerea se dispune după audierea învinuitului citat de către organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore se calculează de la ora emiterii ordonantei.

În ordonanta prin care s-a dispus retinerea trebuie să se mentioneze ziua si ora la care retinerea a început, iar în ordonanta de punere în libertate, ziua si ora la care retinerea a încetat.

Când organul de cercetare penală consideră că este necesar a se lua măsura arestării preventive, înaintează procurorului, în primele 10 ore de la retinerea învinuitului, o dată cu încunostintarea la care se referă art. 143 alin. 1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite conditiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive, procedează, înăuntrul termenului prevăzut la alin. 1, potrivit art. 146.

Când măsura retinerii este luată de procuror, dacă acesta consideră necesar a se lua măsura arestării preventive, procedează, în termen de 10 ore de la luarea măsurii retinerii, potrivit art. 146.";

- Art. 86² alin. 6: „în cursul judecătii, declaratia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului si de presedintele completului de judecată. Declaratia martorului, transcrisă, va fi semnată si de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instantă, în conditiile alin. 5."

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 91² din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional, prin raportare la aceleasi critici invocate si în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Curtea Constitutională, respingând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91² din Codul de procedură penală, a statuat că textele legale criticate, ca de altfel întreaga sectiune din Codul de procedură penală, referitoare la interceptările si înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garantii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizatiei, a conditiilor si a modalitătilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării si certificării autenticitătii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constitutionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competentei Curtii Constitutionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constitutională se pronunta numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Asa fiind, examinarea si solutionarea acestor aspecte sunt de competenta exclusivă a instantei de judecată învestite cu solutionarea procesului penal.

De asemenea, este neîntemeiată si sustinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunostintă despre continutul interceptărilor efectuate si, eventual, de a se apăra demonstrând că înregistrările si interceptările sunt nejustificate ori neîntemeiate, deoarece, potrivit dispozitiilor art. 91³ alin. 4 din Codul de procedură penală, la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate si să asigure, la cerere, ascultarea acestora. Potrivit art. 91⁶ alin. 1 din aceIasi cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările si înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părtilor interesate sau, din oficiu, de către instanta de judecată, legislatia procedurală penală română asigurând controlul prin justitie si în acest domeniu, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalitătii si temeiniciei autorizării si efectuării înregistrărilor.

În acest sens s-a pronuntat si Curtea de la Strasbourg în speta Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei din 6 mai 2003, când reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau conditiile de legalitate si proportionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce tine de reglementările nationale si că revine jurisdictiilor nationale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanta europeană a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părti. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiati si de a contracara depozitiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinta înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instantele nationale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observatii în fata judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare, în aceIasi context, si în cauza Klimentyev contra Rusiei din 16 noiembrie 2006, Curtea de la Strasbourg a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esential ca toate probele să fie prezentate de fată cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totusi că declaratiile martorilor trebuie făcute în fata tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaratiilor din faza de instructie penală a cazului nu încalcă, în principiu, art. 6 paragraful 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaratii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.

În sfârsit, nu poate fi primită nici sustinerea potrivit căreia dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 28 si 53, deoarece însesi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondentei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instructiei penale. Astfel, societătile democratice sunt amenintate de un fenomen infractional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenintări si de a supraveghea elementele subversive ce actionează pe teritoriul lor. Asa fiind, asemenea dispozitii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securitătii nationale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârsirii de infractiuni.

De asemenea, prin Decizia nr. 193 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86² din Codul de procedură penală, text care, desi a fost examinat în redactarea anterioară modificărilor prezente, a fost contestat din perspectiva unor critici referitoare la încălcarea art. 24 din Constitutie si art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la Dreptul la un proces echitabil. Cu acel prilej s-a statuat că nu poate fi primită sustinerea autorilor exceptiei în sensul că dispozitiile art. 86² din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare, întrucât textele legale criticate nu aduc atingere existentei acestui drept, ci doar îl restrâng, în limitele stabilite de Constitutie, si, de asemenea, există suficiente elemente procesuale de echilibrare a măsurilor reglementate prin aceste norme, în concordantă cu prevederile art. 24 si 53 din Constitutie, republicată, precum si cu dispozitiile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Distinct de argumentele deciziilor mentionate mai sus, care îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, Curtea mai constată că art. 86² alin. 6 din Codul de procedură penală este o normă de procedură conformă cu exigentele constitutionale ale art. 126 alin. (2), menită să ateste calitatea de probă judiciară a declaratiei astfel consemnate, care nu afectează însă cu nimic dreptul la apărare ori la un proces echitabil. Procurorul nu semnează declaratia martorului de pe pozitia acuzării în sensul antamat de autorii exceptiei, ci din perspectiva rolului său constitutional, consacrat de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societătii si de a apăra ordinea de drept, precum si drepturile si libertătile cetătenilor, fie că sunt sau nu sunt inculpati. în plus, potrivit art. 86² alin. 3¹ din Codul de procedură penală, părtile si apărătorii acestora beneficiază de toate garantiile procesuale specifice unui proces echitabil, având la dispozitie, între altele, posibilitatea de a pune întrebări în mod nemijlocit martorului ascultat, fără a fi prezent fizic în sala în care se desfăsoară sedinta de judecată.

În ce priveste critica referitoare la art. 91³ alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit textului legal criticat, copia suportului care contine înregistrarea convorbirii si copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instantei în locuri speciale, la dispozitia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu solutionarea cauzei. Or, autorii exceptiei sustin că, potrivit reglementării contestate, judecătorul nu mai este impartial si, totodată, partea interesată nu îsi mai poate formula o apărare eficientă, conformă cu exigentele art. 6 paragraful 3 lit. b) din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. O astfel de critică nu poate fi primită, premisa de la care porneste argumentatia autorilor fiind gresită, deoarece judecătorul are la dispozitie copii ale suportului care contine înregistrarea si ale proceselor-verbale, originalele fiind depuse, deci, la dosar alături de celelalte probe si spre stiinta tuturor părtilor, care, iată, au libertatea de a-si formula o apărare eficientă, în timp util si în deplină cunostintă de cauză.

În sfârsit, referitor la critica art. 144 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, în opinia autorilor, este afectată libertatea individuală si egalitatea cetătenilor, Curtea constată că o parte din asa-zisele vicii de constitutionalitate sunt desprinse din aspecte ce tin de aplicarea legii, în sensul că în mod eronat unele instante nu ar deduce din măsura retinerii perioada cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române. Or, alin. 1 al art. 144 din Codul de procedură penală reglementează fără echivoc această problemă.

De asemenea, nu este întemeiată nici critica referitoare la libertatea individuală, în sensul că învinuitul sau inculpatul poate fi, în pofida dispozitiei constitutionale prevăzute de art. 23, privat de libertate sub forma retinerii sau sub forma unei măsuri administrative de o persoană care nu are calitatea de magistrat si în conditii care excedează sferei impuse de lege, asa cum, de altfel, o cere alin. 2 al textului constitutional invocat, întrucât măsura retinerii reglementate de art. 144 din Codul de procedură penală se dispune în conditiile legale stabilite de art. 143 din aceIasi cod, nefiind depăsite limitele stabilite de legiuitor. De altfel, la fel ca si celelalte drepturi si libertăti fundamentale, libertatea individuală nu are un caracter absolut, astfel că exercitiul acesteia poate fi restrâns în cazurile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constitutie, si anume „pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; [...]". Restrângerea în aceste cazuri trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertătii.

În concordantă cu aceste principii, art. 23 din Constitutie reglementează conditiile în care autoritătile competente ale statului pot fi abilitate prin lege să restrângă exercitiul libertătii individuale, pe calea măsurilor de retinere si de arestare preventivă. Astfel, în ceea ce priveste măsura retinerii unei persoane, potrivit art. 23 alin. (3), durata ei nu poate depăsi 24 de ore.

Constitutia se referă în prevederile citate la toate cazurile în care autoritătile publice competente sunt autorizate prin lege să ia măsura retinerii unei persoane, fie că este vorba despre o măsură preventivă dispusă în procesul penal, despre una luată în cadrul procedurii contraventionale sau despre o altă măsură de retinere cu caracter administrativ. Prin art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea si functionarea Politiei Române, la care se face trimitere în art. 144 alin. 1 din Codul de procedură penală, se instituie un complex de activităti specifice organelor de politie, si anume conducerea la sediul politiei - dacă este cazul, prin folosirea fortei - a categoriilor de persoane prevăzute în textul de lege, identificarea acestora, verificarea datelor care le fac „suspecte de săvârsirea unor fapte ilegale" ori, după caz, „luarea măsurilor legale" fată de acestea.

Asa fiind, nu poate fi primită sustinerea potrivit căreia prin cumularea măsurii administrative prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea si functionarea Politiei Române cu măsura retinerii prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală se ajunge la depăsirea duratei de 24 de ore, prevăzută la art. 23 alin. (3) din Constitutie, întrucât prin textul de lege criticat nu se prevede o asemenea posibilitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91³ alin. 3, art. 91² alin. 1, 4 si 5, art. 144 si art. 86² pct. 6 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru lordache în Dosarul nr. 160/46/2008 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penală si pentru cauze cu minori si de familie, complet specializat pentru cauze cu minori, de Mihai Isaia Pintilei si Radu Cosmin Bela în Dosarul nr. 63/85/2005 (nr. în format vechi 5.179/2005) al Tribunalului Sibiu - Sectia penală, de Stefan Mihai Băbălean în Dosarul nr. 2.434/86/2007 al Tribunalului Suceava - Sectia penală si de Dumitru lanchis în Dosarul nr. 2.008/84/2007 al Tribunalului Sălaj - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 17 iunie 2008.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 742

din 24 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului exceptiei, doamna Bianca Drăghici, expert pentru probleme juridice în cadrul institutiei Avocatului Poporului.

Având cuvântul, autorul exceptiei, prin reprezentantul său, solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, reiterând, pe larg, sustinerile formulate în motivarea scrisă depusă la dosarul cauzei.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate. Se arată că procedura reglementată de acest text de lege reflectă intentia legiuitorului de a nu lăsa la liberul arbitru al reprezentantului politiei rutiere prelungirea dreptului de circulatie în situatia vizată de reglementarea criticată, această prelungire putându-se decide numai ca urmare a propunerii procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale ori la propunerea instantei de judecată care solutionează cauza penală ori plângerea introdusă împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei. Mai arată că nu poate fi ignorat faptul că, potrivit art. 111 alin. (7) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, decizia sefului politiei rutiere privind prelungirea dreptului de circulatie poate fi atacată la instanta de contencios administrativ competentă de orice persoană interesată si, ca urmare, decizia finală privind prelungirea dreptului de circulatie apartine instantei de contencios administrativ.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Cu Adresa nr. 2.389 din 12 martie 2008, trimisă Curtii Constitutionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constitutie, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că atribuirea în competenta sefului politiei rutiere pe

raza căreia s-a comis fapta a dreptului de a dispune cu privire la prelungirea dreptului de circulatie, în cazul conducătorului de autovehicul sau tramvai implicat într-un accident de circulatie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, lăsând la îndemâna procurorului sau judecătorului numai atributul propunerii, este în contradictie flagrantă cu principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat. Astfel, faptul că seful politiei are, în ipoteza normei legale mentionate, competenta de a decide cu privire la propunerea formulată de procuror sau de judecător are semnificatia unei ingerinte a puterii executive în activitatea autoritătii judecătoresti. Totodată, se arată că, prin limitarea rolului judecătorului la formularea unei simple propuneri cu privire la care urmează să decidă seful politiei rutiere, dispozitiile art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată, instituie „o situatie atipică, improprie activitătii judecătorului, contrară prevederilor art. 124 din Constitutie". Se mai arată că textul de lege criticat încalcă si normele constitutionale privind rolul Ministerului Public, prin aceea că reduce rolul procurorului care efectuează urmărirea penală sau care exercită supravegherea cercetării penale doar la emiterea unei propuneri în legătură cu prelungirea dreptului de circulatie, competenta de a decide cu privire la prelungirea acestui drept fiind atribuită în mod discretionar sefului politiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. în opinia autorului exceptiei, Avocatul Poporului, „aplicarea textului de lege indicat poate conduce la situatia paradoxală în care seful politiei rutiere, ca autoritate administrativă, să infirme propunerea formulată de procuror care, si în acest caz, actionează în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societătii si apărător al drepturilor si libertătilor fundamentale".

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) si art. 33 din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstitutionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 32 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 744

din 24 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 251-256 din Codul comercial, ale art. 1513 din Codul civil si ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena lonea - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 251-256 din Codul comercial, ale art. 1513 din Codul civil si ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Galmopan" - S.A. din Galati în Dosarul nr. 4.275/121/2007 al Curtii de Apel Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 4.275/121/2007, Curtea de Apel Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 251-256 din Codul comercial, ale art. 1513 din Codul civil si ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială „Galmopan" - S.A. din Galati cu prilejul solutionării apelului formulat împotriva Sentintei comerciale nr. 1.918 din 12 septembrie 2007, pronuntată de Tribunalul Galati în Dosarul nr. 4.275/121/2007 având ca obiect cererea de constatare a nulitătii unui contract de asociere în participatiune.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că art. 1513 din Codul civil si art. 251-256 din Codul comercial sunt contrare art. 16, 21 si 24 din Constitutie. în acest sens, arată că asocierea în participatiune se constituie în scopul realizării de beneficii de către toti asociatii, dar si a asumării, pe cale de consecintă, a pierderilor. Or, din modul în care este redactat art. 1513 din Codul civil, contractul de asociere este nul numai dacă prevede în mod expres că una dintre părti este exclusă de la participarea la pierderi, iar nu si atunci când aceasta rezultă dintr-o formulare mascată a clauzelor contractului. Asa fiind, se ajunge la situatia inechitabilă în care una dintre părtile la contract are avantaje nete în raport cu cealaltă parte. în ceea ce priveste dispozitiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, arată că acestea îngrădesc accesul liber la justitie prin aceea că permit instantei de judecată să cenzureze exceptia de neconstitutionalitate, desi singura instantă competentă în materie de jurisdictie constitutională este Curtea Constitutională.

Curtea de Apel Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că prevederile art. 251-256 din Codul comercial si cele ale art. 1513 din Codul civil nu au nicio legătură cu dispozitiile art. 21, 24, 40 si 53 din Constitutie. Cât priveste critica de neconstitutionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, arată că textele criticate nu fac diferentiere între părtile contractante după niciun criteriu. Cât priveste dispozitiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, arată că acestea sunt constitutionale, sens în care aminteste jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 251-256 din Codul comercial, ale art. 1513 din Codul civil si ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

Art. 251-256 din Codul comercial:

- Art. 251: „Asociatiunea în participatiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăti o participatiune în beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni, sau chiar asupra întregului comert.";

- Art. 252: „Asociatiunea în participatiune poate să aibă loc asemenea si pentru operatiunile comerciale făcute de către necomercianti.";

- Art. 253: „Asociatiunea în participatiune nu constituie, în privinta celor de al treilea, o fiintă juridică distinctă de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au niciun drept si nu se obligă decât către acela cu care au contractat.";

- Art. 254: „Participantii nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociatiune, chiar dacă au fost procurate de dânsii. Cu toate acestea, întru cât priveste raporturile lor între dânsii, asociatii pot să stipuleze că lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restitutiunea nu s-ar putea face, la reparatiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociatilor se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociatiune si de beneficii si pierderi.";

- Art. 255: „Afară de dispozitiunile articolelor precedente, conventiunile părtilor determină forma, întinderea si conditiunile asociatiunei.";

- Art. 256: „Asociatiunile în participatiune sunt scutite de formalitătile stabilite pentru societăti, dar ele trebuie să fie probate prin act scris.";

- Art. 1513 din Codul civil: „Este nul contractul prin care un asociat îsi stipulează totalitatea câstigurilor.

Asemenea, nulă este conventia prin care s-a stipulat că unul sau mai multi asociati să fie scutiti de a participa la pierdere."

-Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992: „Dacă exceptia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanta imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronuntare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare dispozitiilor următoarelor texte din Constitutie: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 24 referitor la dreptul la apărare si art. 40 privind dreptul de asociere.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul exceptiei pune în discutie două aspecte.

Astfel, o primă problemă de neconstitutionalitate vizează dispozitiile art. 251-256 din Codul comercial si cele ale art. 1513 din Codul civil.

Din motivarea exceptiei, Curtea observă că, în realitate, autorul exceptiei nu critică prevederile Codului comercial amintite, ci, din contră, se sprijină pe continutul acestora, din care reiese că participantii la asociatia în participatiune împart, deopotrivă, beneficiile si participă la pierderi. Nemultumirea sa este legată doar de redactarea art. 1513 din Codul civil, despre care sustine că interzice clauza leonină doar dacă aceasta este prevăzută expres în contract, iar nu si atunci când rezultă indirect din modul de formulare a acestuia, astfel că se favorizează aparitia unor situatii avantajoase pentru unele dintre părtile contractului si defavorizante pentru altele.

Curtea constată că prevederile art. 1513 din Codul civil nu fac distinctie si nu impun o modalitate de formulare a clauzei leonine, astfel încât instanta poate aprecia dacă din formularea termenilor contractului nu rezultă în realitate o asemenea clauză, chiar dacă ea nu este prevăzută în mod expres. Astfel, nu se poate retine că aceste prevederi de lege ar putea genera aparitia unor situatii discriminatorii. De altfel, Curtea observă că părtile la un contract sunt libere să adere sau nu la acel contract, atât timp cât nicio dispozitie legală nu le obligă în acest sens, astfel că, în functie de clauzele contractuale, pot evita să se plaseze într-o situatie pe care o consideră dezavantajoasă fată de cealaltă parte contractantă.

În ceea ce priveste prevederile art. 21 si 24 din Constitutie, Curtea apreciază că acestea nu au nicio incidentă asupra textelor de lege criticate.

A doua problemă de neconstitutionalitate se referă la dispozitiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, despre care autorul exceptiei sustine că îngrădesc accesul liber la justitie, întrucât permit instantei să respingă exceptia de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

Curtea retine, însă, că instanta de judecată a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate fără a invoca incidenta în cauză a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sub aspectul existentei unor motive de inadmisibilitate a exceptiei.

Asa fiind, în acord cu dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constitutională se pronuntă cu privire la constitutionalitatea prevederilor dintr-o lege sau ordonantă „care au legătură cu solutionarea cauzei", Curtea constată că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Galmopan" - S.A. din Galati în Dosarul nr. 4.275/121/2007 al Curtii de Apel Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 251-256 din Codul comercial si ale art. 1513 din Codul civil, exceptie ridicată de aceIasi autor în aceIasi dosar al Curtii de Apel Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 iunie 2008.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena lonea

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 848

din 8 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Axa Vip Protect" - S.R.L. si Constantin Alexa în Dosarul nr. 39/2/2007 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde Serviciul Român de Informatii, prin consilier juridic, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Serviciului Român de Informatii solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, precizând că textul legal criticat prevede, pentru functionarea societătilor de pază si protectie, necesitatea obtinerii avizului prealabil al Serviciului Român de Informatii, fără a se specifica si procedura eliberării acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, considerând că textul legal criticat nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 4 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 39/2/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Axa Vip Protect" - S.R.L. si Constantin Alexa în cauza ce are ca obiect judecarea recursului împotriva sentintei prin care s-a respins cererea de anulare a actului administrativ, formulată de autorii exceptiei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că art. 20 din Legea nr. 333/2003 este neconstitutional în raport cu dispozitiile art. 21, 41, 45, 51, 52, 53 si 135 din Constitutie, ale art. 2, 7 si 11 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 14 si 18 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie, pentru următoarele motive:

Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, pentru obtinerea licentei de functionare a societătilor specializate de pază si protectie este necesar si avizul prealabil al Serviciului Român de Informatii. Conform art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004, neacordarea avizului de către Serviciul Român de Informatii nu se motivează în situatia în care este fundamentată pe date si informatii care privesc siguranta natională a României. întrucât nici partea în cauză, dar nici instanta de judecată nu pot cunoaste concret dacă există sau nu fapte privind siguranta natională, sunt încălcate dispozitiile art. 21 alin. (3), art. 24, 51 si 53 din Constitutie, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Pe cale de consecintă, se îngrădeste si dreptul la muncă al persoanei în cauză care se află în imposibilitate de a-si exercita profesia corespunzătoare pregătirii sale, prevăzut de art. 41 din Constitutie.

Din interpretarea dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, coroborate cu cele ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004, rezultă că unei persoane juridice i se impun conditii speciale în vederea obtinerii licentei de functionare, iar prin faptul că neacordarea avizului nu se motivează, persoana juridică nu poate să înlăture cauza care a condus la imposibilitatea desfăsurării activitătii sale, nestiind motivul direct. Se încalcă, astfel, prevederile art. 45 din Constitutie, precum si cele ale art. 2, 7 si 11 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului.

Se mai arată că, pentru aceleasi motive, sunt încălcate si art. 5 si 9 din Legea nr. 21/1996, iar art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004 „este vădit abuziv, întrucât [neacordarea avizului] nu este conditionată de existenta unui dosar de cercetare penală aflat pe rolul organelor penale competente care să poată justifica nemotivarea refuzului Serviciului Român de Informatii de a emite avizul".

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia este neîntemeiată. Se arată că dispozitiile legale criticate nu încalcă prevederile constitutionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, întrucât se bazează pe premisa gresită că art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 prevede că neacordarea avizului prealabil al Serviciului Român de Informatii să fie nemotivată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Se arată că textul de lege nu contine dispozitii contrare dreptului părtilor interesate de a se adresa justitiei si de a beneficia de un proces echitabil.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părtii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările aduse prin art. II pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 16/2005 pentru modificarea lit. h) a art. 17 din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor cIasificate si pentru modificarea si completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 martie 2005, ordonantă aprobată prin Legea nr. 151/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 25 mai 2005.

Dispozitiile de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 20: „(1) Societătile specializate de pază si protectie sunt societăti comerciale private care se constituie si functionează potrivit legislatiei comerciale si prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri si valori importante, în conditii de maximă sigurantă a acestora, precum si protectia persoanelor.

(2) Societătile specializate de pază si protectie functionează în baza licentei eliberate de Inspectoratul General al Politiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informatii, pentru cel putin unul dintre obiectele de activitate prevăzute la alin. (4), care poate fi reînnoită la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informatii poate constitui temei pentru anularea licentei de functionare.

(3) Pentru obtinerea licentei de functionare este necesară întrunirea următoarelor conditii:

a) prezentarea regulamentului de organizare si functionare a societătii;

b) prezentarea listei cu mijloacele materiale, tehnice, de transport, de comunicatii, cu mijloacele audio-video, aparatura de recunoastere si identificare, sistemele de alarmă împotriva efractiei, sistemele de cronometrare si numărare, cu centrele de supraveghere si dispeceratele, tehnica de calcul si softul utilizat, cu armamentul si alte mijloace tehnice care vor face parte din dotarea societătii, în functie de obiectul de activitate;

c) prezentarea dovezilor de înregistrare cu denumirea societătii si a însemnelor distinctive înregistrate la Oficiul de Stat pentru Inventii si Mărci;

d) prezentarea notificării prin care se încunostintează consiliul judetean sau, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucuresti despre faptul că societatea va avea sediul social în zona de responsabilitate a acestora;

e) prezentarea dovezii de achitare a taxei pentru obtinerea licentei de functionare;

f) prezentarea atestatului profesional pentru persoanele care execută activităti de pază si protectie.

(4) Societătile specializate de pază si protectie pot avea unul sau mai multe dintre următoarele obiecte de activitate:

a) servicii de pază a obiectivelor, bunurilor si valorilor, precum si servicii de consultantă în domeniu;

b) servicii de pază a transporturilor de bunuri si valori importante, precum si servicii de consultantă în domeniu;

c) servicii de protectie personală specializată, denumită gardă de corp, si servicii de consultantă în domeniu.

(5) Prin servicii de pază se întelege:

a) paza proprietătii împotriva accesului neautorizat sau a ocupării abuzive;

b) paza proprietătii împotriva furturilor, a distrugerilor, incendiilor, precum si a altor actiuni producătoare de pagube materiale;

c) detectarea substantelor, armelor, explozibililor sau a materialelor de orice natură care pot provoca o pagubă;

d) paza proprietătii intelectuale;

e) paza mediului înconjurător;

f) furnizarea către autoritătile competente a informatiilor legate de incidentele apărute în timpul activitătii de pază.

(6) Prin servicii de pază a transporturilor de bunuri si valori importante se întelege:

a) organizarea si asigurarea pazei transportului terestru, pe apă sau aerian al unor bunuri de importantă deosebită, valori sau al oricărui alt obiect pe care beneficiarul serviciului îl denumeste astfel;

b) organizarea si asigurarea pazei transportului unor date si informatii, indiferent de suportul pe care acestea se află si de modalitatea aleasă pentru transmitere;

c) organizarea si asigurarea, potrivit legislatiei în vigoare, a protejării mijloacelor de comunicatii;

d) organizarea si asigurarea transportului pentru persoanele care solicită să fie transportate în conditii de maximă sigurantă;

e) furnizarea către autoritătile competente a datelor despre incidentele apărute în timpul activitătii de transport.

(7) Prin serviciu de protectie specializată a persoanei - gardă de corp - se întelege:

a) protejarea vietii si integritătii corporale a persoanei aflate sub protectie;

b) protejarea persoanei aflate sub protectie împotriva hărtuirii, pedepsită de lege;

c) protejarea persoanei aflate sub protectie în timpul transportului;

d) furnizarea către autoritătile competente a informatiilor legate de incidentele apărute în timpul activitătii de protectie.

tip, inclusiv arme si munitie, vehicule si echipament militar, echipament paramilitar si piese de schimb pentru cele mentionate mai sus, indiferent dacă îsi au sau nu originea pe teritoriile lor;

(b) hotărăste ca toate statele să ia măsurile necesare pentru a preveni furnizarea către Liberia de către cetătenii lor sau de pe teritoriile lor de instruire sau asistentă tehnică legată de furnizarea, fabricarea, întretinerea sau utilizarea articolelor din subparagraful (a) de mai sus;

(c) reafirmă că măsurile din suparagrafele (a) si (b) de mai sus se aplică oricărui tip de vânzare sau furnizare de arme si materiale auxiliare către orice beneficiar din Liberia, inclusiv tuturor actorilor nonstatali, cum ar fi LURDsi MIDEL, si tuturor fostelor si actualelor militii si grupuri armate;

(d) hotărăste că măsurile impuse prin subparagrafele (a) si (b) de mai sus nu se aplică furnizării de arme si materiale auxiliare, instruire si asistentă tehnică destinate exclusiv sustinerii si utilizării de către UNMIL;

(e) hotărăste că măsurile impuse prin subparagrafele (a) si (b) de mai sus nu se aplică furnizării de arme si materiale auxiliare, instruire si asistentă tehnică destinate exclusiv sustinerii si utilizării în cadrul unui program international de reformă si instruire pentru fortele armate si politia din Liberia, conform aprobării prealabile a Comitetului înfiintat prin paragraful 21 de mai jos (Comitetul);

(f) hotărăste că măsurile impuse prin subparagrafele (a) si (b) de mai sus nu se aplică furnizării de echipament militar neletal destinat exclusiv utilizării în scopuri umanitare si de apărare si furnizării de asistentă sau instruire tehnică auxiliară, conform aprobării prealabile a Comisiei;

(g) afirmă că măsurile impuse prin subparagraful (a) de mai sus nu se aplică îmbrăcămintei de protectie, inclusiv jachetelor antiglont si căstilor militare, exportate temporar în Liberia de personalul Organizatiei Natiunilor Unite, de reprezentantii presei, lucrătorii umanitari si de dezvoltare si personalul asociat, exclusiv pentru uzul personal;

3. cere ca toate statele din Africa de Vest să adopte măsuri pentru a împiedica persoanele si grupurile armate să le folosească teritoriile pentru a pregăti si comite atacuri asupra tărilor vecine si să se abtină de la orice actiune care ar putea contribui la destabilizarea suplimentară a situatiei din subregiune;

4. (a) hotărăste, de asemenea, ca toate statele să adopte măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau tranzitarea teritoriilor lor de către asemenea persoane, desemnate de Comitet, care constituie o amenintare la adresa procesului de pace din Liberia sau care sunt angajate în activităti care au ca scop subminarea păcii si stabilitătii din Liberia si din subregiune, inclusiv de către acei membri de rang înalt ai guvernului fostului presedinte Charles Taylor, sotiile lor si membrii fostelor forte armate ale Liberiei care păstrează legături cu fostul presedinte Charles Taylor, acele persoane despre care Comitetul a stabilit că încalcă paragraful 2 de mai sus si orice alte persoane sau persoane asociate unor entităti care furnizează sprijin militar sau financiar grupurilor armate rebele din Liberia sau din tările din regiune, cu conditia ca nimic din acest paragraf să nu oblige un stat să refuze intrarea cetătenilor săi pe teritoriul său;

(b) hotărăste că măsurile din paragraful 4 (a) vor continua să se aplice persoanelor deja desemnate conform paragrafului 7 (a) al Rezolutiei nr. 1.343 (2001), în asteptarea desemnării de către Comitet, în conformitate cu paragraful 4 (a);

(c) hotărăste că măsurile impuse prin paragraful 4 (a) de mai sus nu se aplică în cazul în care Comitetul stabileste că o asemenea călătorie se justifică prin necesităti umanitare, inclusiv prin obligatii religioase, sau în cazul în care Comitetul concluzionează că o derogare ar servi în alt mod obiectivele rezolutiilor Consiliului, în vederea instaurării păcii, stabilitătii si democratiei în Liberia si a unei păci de durată în subregiune;

5. îsi exprimă disponibilitatea de a termina măsurile impuse prin paragrafele 2 (a) si (b), 4 (a), atunci când Consiliul va stabili că acordul de încetare a focului în Liberia este pe deplin respectat si mentinut, că au fost finalizate dezarmarea, demobilizarea, reintegrarea, repatrierea si restructurarea sectorului de securitate, că sunt pe deplin implementate prevederile Acordului general de pace si că s-au înregistrat progrese semnificative în instaurarea si mentinerea stabilitătii în Liberia si în subregiune;

6. hotărăste ca toate statele să adopte măsurile necesare pentru a preveni importarea directă sau indirectă a oricărui tip de diamant brut din Liberia către teritoriile lor, indiferent dacă aceste diamante provin sau nu din Liberia;

7. solicită Guvernului national de tranzitie din Liberia să adopte urgent măsuri pentru introducerea unui regim al certificatelor de provenientă pentru comertul cu diamante brute liberiene, regim care să fie eficient, transparent si verificabil la nivel international, în vederea participării la Procesul Kimberley, si să ofere Comitetului o descriere detaliată a regimului propus;

8. îsi exprimă disponibilitatea de a anula măsurile la care se face referire în paragraful 6 în cazul în care Comitetul, luând în considerare opinia expertilor, va hotărî că Liberia a introdus un regim transparent, eficient si verificabil la nivel international al certificatelor de provenientă pentru diamantele brute liberiene;

9. încurajează Guvernul national de tranzitie al Liberiei să facă demersurile necesare pentru a se alătura Procesului Kimberley cât mai curând posibil;

10. hotărăste ca toate statele să adopte măsurile necesare pentru a împiedica importarea către teritoriile lor a oricăror tipuri de busteni rotunzi si materiale lemnoase care provin din Liberia;

11. îndeamnă Guvernul national de tranzitie din Liberia să îsi impună pe deplin autoritatea asupra zonelor de productie a materialelor lemnoase si să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că veniturile guvernamentale provenite din industria lemnului liberiană nu sunt utilizate pentru a alimenta conflicte sau pentru a încălca în alt mod rezolutiile Consiliului, ci sunt utilizate pentru scopuri legitime, în interesul poporului liberian, inclusiv pentru dezvoltare;

12. îsi exprimă disponibilitatea de a anula măsurile impuse prin paragraful 10 de îndată ce Consiliul va stabili că obiectivele din paragraful 11 au fost atinse;

13. încurajează Guvernul national de tranzitie din Liberia să introducă mecanisme de supraveghere pentru industria lemnului care să promoveze practici de afaceri responsabile si să introducă mecanisme contabile si de audit transparente, pentru a se asigura că veniturile guvernamentale, inclusiv cele provenind de la Registrul international liberian al companiilor si vaselor, nu sunt folosite pentru întretinerea conflictelor sau cu încălcarea rezolutiilor Consiliului, ci sunt folosite în scopuri legitime, în interesul poporului liberian, inclusiv pentru dezvoltare;

14. îndeamnă toate părtile Acordului general de pace din 18 august 2003 să îsi îndeplinească în totalitate angajamentele luate si responsabilitătile ce le revin în Guvernul national de tranzitie din Liberia si să nu obstructioneze restaurarea autoritătii Guvernului în întreaga tară, în special asupra resurselor naturale;

15. solicită statelor, organizatiilor internationale relevante si celor care au posibilitatea să o facă să ofere asistentă Guvernului national de tranzitie din Liberia, în vederea atingerii obiectivelor din paragrafele 7, 11 si 13, inclusiv în promovarea practicilor de afaceri responsabile si sustenabile din punct de vedere ecologic în industria lemnului, si să ofere asistentă cu privire ia implementarea Moratoriului COESVA privind importul, exportul si fabricarea de arme de mici dimensiuni si usoare în Africa de Vest, adoptat la Abuja la 31 octombrie 1998 (S/1998/1194, anexă);

16. încurajează Organizatia Natiunilor Unite si pe alti donatori să sprijine autoritătile liberiene de aviatie civilă, inclusiv prin asistentă tehnică, în vederea cresterii profesionalismului personalului lor si a capacitătii lor de instruire, precum si în vederea respectării standardelor si practicilor Organizatiei Internationale a Aviatiei Civile;

17. ia notă de înfiintarea de către Guvernul national de tranzitie din Liberia a unui comitet de analiză cu sarcina de a stabili procedurile pentru îndeplinirea cererilor Consiliului de Securitate, în vederea terminării măsurilor impuse prin prezenta rezolutie;

18. hotărăste că măsurile din paragrafele 2, 4, 6 si 10 sunt stabilite pentru 12 luni de la data adoptării prezentei rezolutii, în afara cazului în care se ia o altă hotărâre, si că la sfârsitul acestei perioade Consiliul va reanaliza această pozitie, va evalua progresele făcute în vederea atingerii obiectivelor din paragrafele 5, 7 si 11 si va decide corespunzător dacă aceste măsuri vor fi prelungite;

19. hotărăste să reanalizeze măsurile din paragrafele 2, 4, 6 si 10 până la 17 iunie 2004, să evalueze progresele făcute în vederea atingerii obiectivelor din paragrafele 5, 7 si 11 si să decidă corespunzător dacă aceste măsuri vor înceta;

20. hotărăste să reanalizeze la intervale regulate măsurile impuse prin paragrafele 6 si 10, pentru a le ridica cât de curând posibil, de îndată ce vor fi îndeplinite conditiile din paragrafele 7 si 11, pentru a genera venituri pentru reconstructia si dezvoltarea Liberiei;

21. hotărăste să înfiinteze, potrivit regulii 28 din regulamentul său de procedură provizoriu, un Comitet al Consiliului de Securitate, alcătuit din toti membrii Consiliului, cu următoarele sarcini:

(a) să monitorizeze implementarea măsurilor din paragrafele 2, 4, 6 si 10, luând în considerare rapoartele Comisiei de experti înfiintate prin paragraful 22;

(b) să ceară de la toate statele, în special de la cele din subregiune, informatii privind actiunile întreprinse de acestea pentru implementarea eficientă a acestor măsuri;

(d) să desemneze persoanele care fac obiectul măsurilor impuse prin paragraful 4 si să actualizeze această listă în mod regulat;

(e) să facă publice informatiile relevante prin mediile de informare adecvate, inclusiv lista mentionată în subparagraful (d);

(f) să conceapă si să adopte măsuri adecvate, conform cadrului oferit de prezenta rezolutie, privind problemele încă nerezolvate sau chestiunile aduse în atentia sa, legate de măsurile impuse prin Rezolutia sa nr. 1.343 (2001), Rezolutia sa nr. 1.408 (2002) si Rezolutia sa nr. 1.478 (2003), atunci când aceste rezolutii erau în vigoare;

(g) să prezinte Consiliului rapoarte cu observatii si recomandări;

22. cere secretarului general să înfiinteze, în termen de o lună de la data adoptării prezentei rezolutii, prin consultări cu Comitetul, pentru o perioadă de 5 luni, o comisie de experti alcătuită din maximum 5 membri, cu competenta necesară pentru a îndeplini mandatul Comisiei descris în acest paragraf, folosind cât mai mult experienta membrilor Comisiei de experti înfiintate conform Rezolutiei nr. 1.478 (2003), cu următoarele sarcini:

(a) să realizeze o misiune de evaluare ulterioară în Liberia si în statele vecine, pentru a investiga si alcătui un raport privind implementarea si orice încălcări ale măsurilor la care se face referire în paragrafele 2, 4, 6 si 10, inclusiv încălcările care implică miscările rebele si tările vecine, inclusiv orice informatii relevante pentru desemnarea de către Comitet a persoanelor descrise în paragraful 4 (a), inclusiv diversele surse de finantare, cum ar fi resursele naturale, pentru comertul ilicit de arme;

(b) să evalueze progresele făcute în vederea îndeplinirii obiectivelor descrise în paragrafele 5, 7 si 11;

(c) să raporteze Consiliului, prin Comitet, cel târziu pe 30 mai 2004, prezentând observatii si recomandări, inclusiv, printre altele, solutii pentru minimizarea impactului umanitar si socioeconomic al măsurilor impuse prin paragraful 10;

23. salută disponibilitatea UNMIL, în limita capacitătii sale, a zonelor sale de mobilizare si fără prejudicierea mandatului său, de îndată ce este pe deplin mobilizată si îsi îndeplineste în totalitate functiile de bază, de a sprijini Comitetul înfiintat prin paragraful 21 si Comisia de experti înfiintată prin paragraful 22 în monitorizarea măsurilor din paragrafele 2, 4, 6 si 10 si cere Misiunii Organizatiei Natiunilor Unite din Sierra Leone si Misiunii Organizatiei Natiunilor Unite din Coasta de Fildes, în mod similar, fără prejudicierea capacitătii lor de a-si îndeplini respectivele mandate, să sprijine Comitetul si Comisia de experti prin furnizarea către Comitet si Comisie a tuturor informatiilor relevante pentru implementarea măsurilor din paragrafele 2, 4, 6 si 10, în contextul unei mai bune colaborări între misiunile si oficiile Organizatiei Natiunilor Unite din Africa de Vest;

24. încurajează Guvernul national de tranzitie din Liberia să adopte, cu sprijinul UNMIL, măsurile necesare pentru a sensibiliza populatia liberiană fată de motivatia măsurilor din prezenta rezolutie, inclusiv fată de criteriile pentru încetarea lor;

25. cere secretarului general să prezinte Consiliului până la 30 mai 2004 un raport bazat pe informatii din toate sursele relevante, inclusiv de la Guvernul national de tranzitie din Liberia, UNMIL si COESVA, privind progresele înregistrate în vederea atingerii obiectivelor descrise în paragrafele 5, 7 si 11;

26. hotărăste să rămână activ sesizat cu această chestiune.

ANEXA Nr. 2

REZOLUTIA Nr. 1.688 (2006)

privind situatia din Liberia, adoptată de Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite în cadrul celei de-a 5.467-a întruniri, la 16 iunie 2006

Consiliul de Securitate,

amintind rezolutiile sale anterioare si declaratiile presedintelui Consiliului referitoare la situatia din Liberia, Sierra Leone si Africa de Vest, în special Rezolutia sa nr. 1 '.470 (2003) din 28 martie 2003, Rezolutia sa nr. 1.508 (2003) din 19 septembrie 2003, Rezolutia sa nr. 1.537 (2004) din 30 martie 2004 si Rezolutia sa nr. 1.638 (2005) din 11 noiembrie 2005,

amintind că, printr-un acord între Organizatia Natiunilor Unite si Guvernul din Sierra Leone (Acordul), a fost înfiintată Curtea Specială pentru Sierra Leone (Curtea Specială) pe 16 ianuarie 2002, potrivit Rezolutiei sale nr. 1.315 (2000) din 14 august 2000,

amintind art. 10 al Acordului, potrivit căruia Curtea Specială se poate întruni în afara sediului său dacă va considera acest lucru necesar pentru exercitarea eficientă a functiilor sale, si amintind, de asemenea, regula 4 din Regulamentul de procedură si probă al Curtii Speciale, potrivit căreia presedintele Curtii Speciale poate autoriza o instantă sau un judecător să îsi exercite functiile în afara sediului Curtii Speciale,

amintind hotărârea Consiliului de a pune capăt impunitătii, de a instaura statul de drept, de a promova respectul pentru drepturile omului si de a restabili si mentine pacea si securitatea internationale, potrivit dreptului international si obiectivelor si principiilor Cartei,

exprimându-si aprecierea fată de presedintele liberian Johnson-Sirleaf pentru decizia sa curajoasă de cere transferul fostului presedinte Taylor, pentru ca acesta să poată fi judecat la Curtea Specială,

exprimându-si aprecierea fată de presedintele Obasanjo al Nigeriei pentru decizia sa de a facilita transferul fostului presedinte Taylor si luând notă de rolul jucat de Nigeria în instaurarea si promovarea păcii în Liberia si în subregiune, inclusiv de decizia presedintelui Obasanjo din 2003 de a facilita scoaterea fostului presedinte Taylor din Liberia, ceea ce a permis Acordului general de pace să intre în vigoare, si recunoscând contributia Comunitătii Economice a Statelor Vest-Africane (COESVA) în această privintă,

recunoscând faptul că lucrările de la Curtea Specială în cauza împotriva fostului presedinte Taylor vor contribui la instaurarea adevărului si a reconcilierii în Liberia si în subregiune,

exprimând faptul că îsi mentine angajamentul de a sprijini guvernele din Liberia si Sierra Leone în eforturile acestora de a construi o societate mai stabilă, prosperă si dreaptă,

reiterându-si aprecierea fată de activitatea esentială a Curtii Speciale si contributia sa vitală la instaurarea statului de drept în Sierra Leone si în subregiune,

salutând transferul fostului presedinte Taylor la Curtea Specială pe 29 martie 2006 si luând notă de faptul că, în prezent, procesul fostului presedinte Taylor nu poate avea loc în subregiune din cauza implicatiilor de securitate care ar apărea dacă ar fi retinut la Curtea Specială din Freetown,

luând notă de faptul că procesul fostului presedinte Taylor nu poate avea loc la sediul Tribunalului Penal International pentru Rwanda din cauza angajării totale a acestuia în strategia de finalizare si că nu există în Africa alte tribunale penale internationale pentru procesul fostului presedinte Taylor,

luând notă de schimbul de scrisori dintre presedintele Curtii Speciale si ministrul afacerilor externe al Regatului Olandei din 29 martie 2006 (schimbul de scrisori din 29 martie 2006),

luând notă si de Memorandumul de întelegere dintre Curtea Specială si Curtea Penală Internatională din 13 aprilie 2006 (Memorandumul din 13 aprilie 2006),

luând notă de faptul că fostul presedinte Taylor a fost adus în fata Curtii Speciale la sediul său din Freetown si stabilind că prezenta în continuare a fostului presedinte Taylor în subregiune reprezintă un obstacol pentru stabilitate si o amenintare la adresa păcii din Liberia si Sierra Leone si a păcii si securitătii internationale din regiune,

actionând potrivit cap. VII din Carta Organizatiei Natiunilor Unite:

1. ia notă de intentia presedintelui Curtii Speciale de a autoriza o cameră de judecată să îsi exercite functiile în altă parte decât la sediul Curtii Speciale si de cererea sa adresată Guvernului Olandei de a găzdui procesul, inclusiv orice recurs;

2. salută disponibilitatea Guvernului Olandei, exprimată în schimbul de scrisori din 29 martie 2006, de a găzdui Curtea Specială pentru detentia si judecarea fostului presedinte Taylor, inclusiv pentru orice recurs;

3. ia notă de disponibilitatea Curtii Penale Internationale, la solicitarea Curtii Speciale, potrivit Memorandumului din 13 aprilie 2006, de a permite utilizarea sediului său pentru detentia si judecarea fostului presedinte Taylor de către Curtea Specială, inclusiv pentru orice recurs;

4. cere tuturor statelor să coopereze în acest scop, în special pentru a asigura venirea fostului presedinte Taylor în Olanda în vederea judecării sale de către Curtea Specială, si încurajează toate statele, de asemenea, să se asigure că, la cererea Curtii Speciale, toate dovezile sau martorii sunt imediat pusi la dispozitia Curtii Speciale în acest scop;

5. cere secretarului general, ca o chestiune prioritară, să sprijine finalizarea tuturor procedurilor legale si practice, inclusiv pentru transferul fostului presedinte Taylor la Curtea Specială din Olanda, oferind facilitătile necesare pentru desfăsurarea procesului, în consultare cu Curtea Specială si Guvernul Olandei;

6. cere Curtii Speciale, cu sprijinul secretarului general si al statelor relevante, să facă lucrările procesului accesibile populatiei din subregiune, inclusiv prin legătură video;

7. hotărăste că, în timpul transferului fostului presedinte Taylor si pe durata sederii lui în Olanda, Curtea Specială va avea o jurisdictie exclusivă asupra acestuia în ceea ce priveste chestiunile conforme cu statutul Curtii Speciale si că Olanda nu îsi va exercita jurisdictia asupra fostului presedinte Taylor, cu exceptia existentei unui acord expres cu Curtea Specială;

8. hotărăste în continuare că Guvernul Olandei va facilita implementarea hotărârii Curtii Speciale de a organiza procesul fostului presedinte Taylor în Olanda, în special astfel:

(a) permitând detentia si judecarea în Olanda a fostului presedinte Taylor de către Curtea Specială;

(b) facilitând, la cererea Curtii Speciale, transportul fostului presedinte Taylor în Olanda în afara zonelor aflate sub autoritatea Curtii Speciale;

(c) permitând înfătisarea martorilor, expertilor si a altor persoane a căror prezentă este solicitată la Curtea Specială, potrivit acelorasi conditii si proceduri aplicabile Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie;

9. hotărăste că măsurile impuse prin paragraful 4 (a) al Rezolutiei 1.521 (2003) din 22 decembrie 2003 nu se aplică fostului presedinte Taylor pentru călătoriile legate de procesul său în fata Curtii Speciale sau legate de executarea sentintei si, de asemenea, nu se aplică călătoriilor oricăror martori a căror prezentă este solicitată la proces;

10. aminteste că toate costurile rezultate în urma judecării fostului presedinte Taylor în Olanda sunt cheltuieli ale Curtii Speciale în sensul art. 6 al Acordului si că nicio cheltuială suplimentară nu poate fi realizată de nicio altă parte fără acordul său anterior;

11. aminteste scrisoarea secretarului general din 5 aprilie 2006 si îsi reiterează apelul adresat statelor de a contribui generos fată de Curtea Specială si ia notă cu apreciere de statele care au făcut aceasta în trecut;

12. hotărăste să rămână activ sesizat cu această chestiune.

ANEXA Nr. 3

REZOLUTIA Nr. 1.792(2007)

privind situatia din Liberia, adoptată de Consiliul de Securitate

al Organizatiei Natiunilor Unite în cadrul celei de-a 5.810-a întruniri, la 19 decembrie 2007

Consiliul de Securitate,

amintind rezolutiile sale anterioare si declaratiile presedintelui Consiliului referitoare la situatia din Liberia si Africa de Vest,

salutând progresele sustinute făcute din ianuarie 2006 de Guvernul Liberiei în reconstructia Liberiei în interesul tuturor liberienilor, cu sprijinul comunitătii internationale,

amintind hotărârea sa de a nu reînnoi măsurile din paragraful 10 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003) privind bustenii rotunzi si produsele lemnoase provenind din Liberia si subliniind faptul că progresele Liberiei din sectorul lemnului trebuie să continue cu implementarea eficientă si aplicarea Legii reformei silvice nationale, promulgată la 5 octombrie 2006, în special în ce priveste determinarea drepturilor funciare si regimul ocupării terenurilor, cu conservarea si protejarea biodiversitătii, si prin procesul de acordare a contractelor pentru operatiuni silvice comerciale,

amintind hotărârea sa de a înceta măsurile din paragraful 6 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003) privind diamantele,

salutând participarea Guvernului Liberiei la Schema de certificare a Procesului Kimberley, luând notă de implementarea de către Liberia a controalelor interne necesare si a altor cerinte ale Procesului Kimberley si cerând Guvernului Liberiei să continue să actioneze cu perseverentă pentru a asigura eficienta acestor controale,

subliniind rolul important jucat în continuare de Misiunea Organizatiei Natiunilor Unite în Liberia (UNMIL) în îmbunătătirea securitătii în Liberia si în sprijinirea Guvernului în vederea impunerii autoritătii sale în întreaga tară, în special în regiunile de productie a materialelor lemnoase si a diamantelor si în zonele de frontieră,

luând notă de raportul Comisiei de experti a Organizatiei Natiunilor Unite privind Liberia din 5 decembrie 2007 (S/2007/689, anexă), inclusiv chestiunile privind diamantele, materialul lemnos, sanctiunile individualizate, armele si securitatea,

după reanalizarea măsurilor impuse prin paragrafele 2 si 4 ale Rezolutiei nr. 1.521 (2003) si prin paragraful 1 al Rezolutiei nr. 1.532 (2004) si a progreselor înregistrate în vederea îndeplinirii conditiilor stabilite prin paragraful 5 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003), concluzionând că progresele făcute în acest scop sunt insuficiente,

subliniind hotărârea sa de a sprijini Guvernul Liberiei în eforturile sale de a îndeplini aceste conditii si încurajându-i pe donatori să procedeze la fel,

îndemnând toate părtile să sprijine Guvernul Liberiei în identificarea si implementarea măsurilor care vor asigura progresul, în vederea îndeplinirii conditiilor stabilite prin paragraful 5 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003),

stabilind că, în ciuda progreselor semnificative înregistrate în Liberia, situatia de aici continuă să constituie o amenintare la adresa păcii si securitătii internationale din regiune,

actionând potrivit cap. VII din Carta Organizatiei Natiunilor Unite:

1. hotărăste, pe baza evaluării progreselor făcute până la această dată în vederea îndeplinirii conditiilor pentru încetarea măsurilor impuse prin Rezolutia nr. 1.521 (2003):

(a) să reînnoiască măsurile privind armele, impuse prin paragraful 2 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003) si modificate prin paragrafele 1 si 2 ale Rezolutiei nr. 1.683 (2006) si prin paragraful 1 (b) al Rezolutiei nr. 1.731 (2006), si să reînnoiască măsurile privind călătoriile, impuse prin paragraful 4 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003) pentru o perioadă de 12 luni de la data adoptării prezentei rezolutii;

(b) că statele membre vor anunta Comitetul înfiintat prin paragraful 21 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003) (Comitetul) în cazul livrării oricăror arme si materiale auxiliare furnizate potrivit paragrafelor 2 (e) sau 2 (f) ale Rezolutiei nr. 1.521 (2003), paragrafului 2 al Rezolutiei nr. 1.683 (2006) sau paragrafului 1 (b) al Rezolutiei nr. 1.731;

(c) să reanalizeze oricare dintre măsurile de mai sus, la cererea Guvernului Liberiei, de îndată ce Guvernul raportează Consiliului că au fost îndeplinite conditiile prevăzute în Rezolutia nr. 1.521 (2003) în vederea încetării măsurilor si oferă Consiliului infomatii care să justice evaluarea sa;

2. aminteste că măsurile impuse prin paragraful 1 al Rezolutiei nr. 1.532 (2004) rămân în vigoare, ia notă cu îngrijorare de concluziile Comisiei de experti privind lipsa de progrese în această privintă si solicită Guvernului Liberiei să continue să facă toate eforturile necesare pentru a-si îndeplini obligatiile;

3. îsi reconfirmă intentia de a reanaliza măsurile impuse prin paragraful 1 al Rezolutiei nr. 1.532 (2004) cel putin o dată pe an;

4. salută sprijinul acordat de UNMIL Guvernului din Liberia prin patrularea alături de Autoritatea de Dezvoltare Silvică, vizând întărirea controlului guvernamental în zonele împădurite;

5. hotărăste să prelungească mandatul actualei Comisii de experti numite conform paragrafului 1 al Rezolutiei nr. 1.760 (2007) până la 20 iunie 2008, având următoarele sarcini:

(a) să realizeze o misiune de evaluare ulterioară în Liberia si în statele vecine, pentru a investiga si alcătui un raport privind implementarea si orice încălcări ale măsurilor impuse prin Rezolutia nr. 1.521 (2003) si reînnoite prin paragraful 1 de mai sus, incluzând orice informatie relevantă pentru desemnarea de către Comitet a persoanelor descrise în paragraful 4 (a) al Rezolutiei nr. 1.521 (2003) si în paragraful 1 al Rezolutiei nr. 1.532 (2004), incluzând diversele surse de finantare, cum ar fi din resurse naturale, pentru comertul ilicit de arme;

(b) să evalueze impactul si eficienta măsurilor impuse prin paragraful 1 al Rezolutiei nr. 1.532 (2004), în special cu privire la proprietătile fostului presedinte Charles Taylor;

(c) să evalueze implementarea legislatiei silvice adoptate de Congresul Liberian la 19 septembrie 2006 si promulgate de presedintele Johnson-Sirleaf la 5 octombrie 2006;

(d) să evalueze respectarea de către Liberia a Schemei de certificare a Procesului Kimberley si să coopereze cu Procesul Kimberley pentru a evalua această respectare;

(e) să raporteze Consiliului, prin intermediul Comitetului, până la 1 iunie 2008, asupra tuturor problemelor enumerate în acest paragraf si să tină la curent în mod informai Comitetul, după necesitate, înainte de această dată, în special în privinta progreselor din industria lemnului înregistrate de la ridicarea măsurilor prevăzute în paragraful 10 al Rezolutiei nr. 1.521 (2003),

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

ÎNALTA CURTE DE CASATIE Sl JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. XXVIII (28)

din 16 aprilie 2007

Dosar nr. 53/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului declarat împotriva hotărârii instantei de fond prin care s-a dispus restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii actului de sesizare.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 88 de judecători din totalul de 116 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se decide că hotărârea de desesizare, pronuntată în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin care instanta dispune restituirea dosarului organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia, nu este supusă căii de atac a recursului si nici celei a apelului.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema admisibilitătii căii de atac a recursului declarat împotriva hotărârii instantei de fond de restituire a dosarului la procuror, în temeiul art'. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii actului de sesizare.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că legea nu prevede calea de atac a recursului si nicio altă cale de atac împotriva hotărârii prin care instanta de fond dispune restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii actului de sesizare.

S-a motivat că acest punct de vedere se impune, deoarece, între hotărârile susceptibile să fie atacate cu recurs potrivit art. 385¹ din Codul de procedură penală, nu sunt mentionate si cele prin care, constatându-se că sesizarea nu este făcuta potrivit legii, se dispune restituirea dosarului în vederea refacerii actului de sesizare, iar prin alte dispozitii ale legii, cum este art. 300 din Codul de procedură penală, nu s-a reglementat o atare cale de atac, asa cum s-a prevăzut, prin art. 332 din aceIasi cod, posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii prin care se dispune restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale.

Alte instante, dimpotrivă, s-au considerat legal sesizate cu recursul declarat împotriva hotărârii de restituire a cauzei la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca urmare a constatării neregularitătii actului de sesizare a instantei.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

În conformitate cu art. 300 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanta este datoare să verifice din oficiu, la prima înfătisare, regularitatea actului de sesizare, prevăzându-se, în cuprinsul alin. 2 al aceluiasi articol, că, „în cazul când se constată că sesizarea nu' este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată si nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia".

Este adevărat că, în concordantă cu principiul instituit prin art. 129 din Constitutie, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii", prin art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicata, s-a prevăzut că „hotărârile judecătoresti pot fi desfiintate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege si exercitate conform dispozitiilor legale".

Tot astfel, trebuie subliniat că în cuprinsul art. 385¹ din Codul de procedură penală, în care sunt enumerate hotărârile supuse recursului, nu se prevede, prin nicio dispozitie, că ar face parte dintre acestea si hotărârea instantei de fond prin care se dispune restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din aceIasi cod, pentru refacerea actului de sesizare.

Dar, este de observat că în însusi continutul art. 332 din Codul de procedură penală, invocat în sprijinul punctului de vedere contrar, este prevăzută explicit calea de atac a recursului împotriva hotărârii de desesizare.

Astfel, în cuprinsul primelor două alineate ale art. 332 din Codul de procedură penală sunt reglementate cazurile de restituire pentru refacerea urmăririi penale, precizându-se de fiecare dată că instanta se desesizează si restituie cauza procurorului.

Această reglementare, specifică pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale referitoare la efectuarea unor acte de urmărire penală esentiale, care impune refacerea lor, nu poate fi decât corelativă celei de la art. 300 din Codul de procedură penală referitoare la verificarea sesizării instantei.

Într-adevăr, desi în art. 300 din Codul de procedură penală nu se regăsesc dispozitii asemănătoare celor pe care le contine art. 332 din aceIasi cod, potrivit cărora instanta se „desesizează", iar hotărârea de desesizare poate fi atacată cu recurs, se constată că, totusi, din moment ce în alin. 2 al art. 300 se prevede că, în cazul când neregularitatea sesizării nu poate fi înlăturată de îndată si nici prin acordarea unui termen, „dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia", o asemenea exprimare contine tot ideea de desesizare, redată în alte cuvinte, care reclamă aceIasi tratament ca si în cazurile la care se referă art. 332.

Asa fiind, ca urmare a sensului vădit de „desesizare" pe care îl are solutia de restituire a dosarului, în vederea refacerii actului de sesizare, reglementată de art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, se impune, ca si în cazurile de desesizare la care se referă alin. 1 si 2 ale art. 332 din aceIasi cod să fie aplicabile dispozitiile alin. 4 ale acestui din urmă articol, potrivit cărora „împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror si de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsă". Din interpretarea sistematică a ansamblului reglementărilor cuprinse în art. 300 si 332 din Codul de procedură penală rezultă că interesul ocrotit de legiuitor prin prevederea expresă a dreptului la recurs (potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală) trebuie să îsi găsească o protectie similară si în situatia reglementată de art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală.

De altfel, în raport cu identitatea de efecte ale sentintelor prin care se dispune restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, în întregul ei sau a unor acte din cadrul acesteia, hotărârile ce se pronuntă în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală au caracter de desesizare, ca si cele la care se referă art. 332 alin. 1 si 2 din aceIasi cod.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum si al art. 414² alin. 2 si 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că hotărârea instantei de fond prin care se dispune restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea refacerii actului de sesizare, este supusă căii de atac a recursului, în termen de 3 zile, potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Stabilesc că hotărârea instantei de fond prin care s-a dispus restituirea dosarului procurorului, în vederea refacerii actului de sesizare, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, este supusă căii ordinare de atac a recursului într-un termen de 3 zile de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsă, potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 16 aprilie 2007.

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE Sl JUSTITIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei

ÎNALTA CURTE DE CASATIE Sl JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. LXXIX (79)

din 5 noiembrie 2007

Dosar nr. 50/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit.a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la interpretarea si aplicarea unitară a dispozitiilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, referitor la posibilitatea valorificării, pe calea executării silite, a imobilelor dobândite în temeiul prevederilor acestui articol.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 75 de judecători din totalul de 114 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că, în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, imobilele dobândite în temeiul prevederilor acestui articol nu pot fi valorificate pe calea executării silite.

SECTIILE UNITE,

În aplicarea dispozitiilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, referitor la posibilitatea valorificării pe cale silită a imobilelor dobândite în temeiul prevederilor acestui articol, instantele judecătoresti nu au un punct de vedere unitar, adoptând solutii diferite cu privire la înstrăinarea acestora în cazul procedurii executării silite.

Astfel, unele instante au considerat că interdictia instrăinării prevăzută în art. 9 ultimul alineat din Legea nr. 112/1995 se extinde si asupra vânzării pe calea executării silite.

S-a relevat în acest sens că instituirea interdictiei s-a făcut în considerarea bunului (intuitu rei), ceea ce ar include si cazul vânzării lui în cadrul procedurii executării silite.

S-a motivat că imobilul este inalienabil temporar, astfel că asupra lui nu se pot realiza acte de dispozitie si nici chiar acte de executare silită, subliniindu-se că ultimul gen de acte ar reprezenta o modalitate indirectă de eludare a dispozitiilor legale care scot temporar din circuitul civil această categorie de bunuri.

S-a mai argumentat că legiuitorul foloseste termenul generic de „înstrăinare", ceea ce înseamnă că intentia sa a fost aceea de a exclude orice formă de transfer al dreptului de proprietate, atât cu titlu oneros, cât si cu titlu gratuit, neexistând nicio deosebire între înstrăinarea voluntară a imobilului dobândit în baza Legii nr. 112/1995, până la împlinirea termenului de 10 ani, si înstrăinarea în cadrul executării silite, care nu implică manifestarea de vointă a debitorului.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că dispozitiile art. 9 ultimul alineat din lege prevăd o indisponibilizare temporară a imobilelor cumpărate în baza acestui act normativ, fără să le declare neurmăribile, astfel că acestea pot fi valorificate pe calea executării silite.

S-a mai sustinut că notiunea de „înstrăinare", prevăzută în art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, presupune o manifestare de vointă în acest sens, respectiv intentia de a înstrăina, concretizată în cadrul unui act juridic voluntar translativ de proprietate, cum sunt contractele de vânzare-cumpărare, de donatie, de schimb etc.

Examinându-se punctele de vedere mentionate în raport cu dispozitiile legale aplicabile se constată următoarele:

Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, „chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a pretului".

În alin. 8 al aceluiasi articol se mai prevede că „apartamentele dobândite în conditiile alin. 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării".

Asadar, nerespectarea acestei ultime dispozitii legale imperative este sanctionată de lege cu nulitatea absolută a actului de înstrăinare, nulitate ce poate fi invocată în orice stare a procesului de orice parte interesată si chiar din oficiu.

Sub acest aspect trebuie observat că, instituind o atare interdictie, legiuitorul face referire la „înstrăinare" în sensul de act juridic voluntar, prin care se transferă dreptul de proprietate asupra imobilului (vânzare-cumpărare, donatie, schimb etc).

Or, în întelesul notiunii de „înstrăinare" nu poate fi cuprinsă si executarea silită, care presupune un transfer fortat al dreptului de proprietate din patrimoniul debitorului urmărit către terte persoane, în scopul obtinerii sumelor de bani necesare îndestulării creditorului urmăritor.

în această privintă trebuie avut în vedere că în materia executării silite este aplicabil principiul instituit în art. 1718 din Codul civil, în conformitate cu care debitorul este tinut să răspundă pentru obligatiile sale cu toate bunurile mobile si imobile, evident cu exceptiile prevăzute de lege.

Or, această interdictie de înstrăinare nu echivalează cu scoaterea din circuitul civil a acestor imobile, ci se referă exclusiv la actele de dispozitie voluntară ale creditorului, nefiind vizată persoana debitorului care s-ar vedea eliberat astfel de plata unei creante cu o valoare substantială.

Ca atare, apartamentele dobândite de chiriasi în conditiile prevăzute în art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, inalienabile timp de 10 ani de la data cumpărării, chiar dacă nu pot fi înstrăinate prin acte de vointă ale beneficiarilor acestei dispozitii, sunt supuse totusi regimului executării silite, a cărei natură juridică diferă de aceea a oricărui contract de înstrăinare încheiat cu consimtământul celui care a devenit proprietar al bunului.

Dacă, în acceptiunea elementului consimtământ, esential în orice act de înstrăinare încheiat de proprietarul bunului, se întelege libera exprimare a vointei acestuia justificată de o cauză

concretizată în vointa de a achizitiona un obiect ce poate constitui echivalentul cel putin la fel de avantajos pentru el ca si bunul pe care îl cedează, este evident că în cazul executării silite bunul nu mai iese din patrimoniul său cu liberul lui consimtământ integru.

De aceea, ori de câte ori se dispune între vii cu privire la dreptul de proprietate asupra unui imobil din categoria celor la care se referă art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, ne aflăm neîndoielnic într-un caz de înstrăinare pentru care există restrictie timp de 10 ani de la data cumpărării.

Dar, în raport cu finalitatea legii, care urmăreste să restrictioneze între vii eventualele tendinte speculative cu asemenea imobile achizitionate în conditii speciale, de regulă avantajoase pentru dobânditori, în cazul transmiterii dreptului de proprietate mostenitorilor, ca urmare a decesului, sau în cadrul procedurii publice a executării silite, desfăsurată în favoarea creditorului care nu a fost îndestulat în termenii contractului, nu se mai poate pretinde că asemenea modalităti de dobândire a imobilului ar mai putea fi expuse aceluiasi interes speculativ.

Acest punct de vedere a fost însusit de altfel de autorii Legii nr. 10/2001, în care s-a nuantat o astfel de restrictie, prevăzându-se, la art. 43 alin. 1, că „chiriasii cărora, în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1-4 din Legea nr. 112/1995, li s-au vândut, cu respectarea prevederilor acestei legi, apartamentele în care locuiau au dreptul să le înstrăineze sub orice formă înainte de împlinirea termenului de 10 ani de la data cumpărării numai persoanei îndreptătite, fost proprietar al acelei locuinte".

Rezultă deci că, în raport cu natura ei juridică, restrictia înstrăinării imobilului reglementată în alin. 8 al art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu poate împiedica si desfăsurarea procedurii executării silite asupra aceluiasi imobil.

Asadar, interventia procedurii asigurate de executorul judecătoresc în transferul dreptului de proprietate, care înlătură orice presupunere că chiriasul dobanditor al imobilului ar putea determina înstrăinarea imobilului cumpărat în scopuri speculative, scoate un asemenea caz din câmpul de actiune al restrictiei mentionate.

Ca urmare, chiar dacă vânzarea la licitatie publică în cadrul urmăririi silite asupra bunurilor imobile, reglementată în art. 488-571 din Codul de procedură civilă, este susceptibilă de a fi privită ca o modalitate de realizare a unei conventii de vindere-cumpărare în sensul prevederilor art. 1294 si 1388-1390 din Codul civil, totusi modalitatea total diferită de dobândire a dreptului de proprietate pe calea acesteia impune exceptarea ei din formele de înstrăinare la care se referă art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995.

în consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se decide că dispozitiile art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, se interpretează în sensul că imobilele dobândite în temeiul prevederilor acestui articol pot constitui obiect al executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Dispozitiile art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, se interpretează în sensul că imobilele dobândite în temeiul prevederilor acestui articol pot constitui obiect al executării silite.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 5 noiembrie 2007.

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE Sl JUSTITIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei

SUMAR

DECIZIA Nr. 686

Afrodita Laura Tutunaru

DECIZIA Nr. 689

Eugen Vasiliu