MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 175 (XIX) - Nr. 732         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 30 octombrie 2007

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 737 din 13 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Decizia nr. 784 din 20 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 si 31 din Codul familiei

 

ORDONANTE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

117. - Ordonantă de urgentă pentru modificarea alin. (19) al art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor

 

1.287. - Hotărâre pentru stabilirea modelului proceselor-verbale privind constatarea rezultatului votării si centralizarea voturilor, al Comunicatului Biroului Electoral Central privind lista partidelor politice, organizatiilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale, aliantelor politice, aliantelor electorale si candidatilor independenti cărora li se pot repartiza mandate pentru Parlamentul European, al procesului-verbal privind centralizarea voturilor si atribuirea mandatelor, precum si al certificatului constatator al alegerilor pentru Parlamentul European

 

1.292. - Hotărâre pentru completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.089. - Ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de administrare a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale si interguvernamentale acreditate în România, precum si a reprezentantelor persoanelor juridice străine, care îsi au sediul sau îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul municipiului Bucuresti, în vederea aplicării Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 pentru aprobarea competentei de administrare a unor categorii de contribuabili de către Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. III din 15 ianuarie 2007

 

Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007

 

Decizia nr. VII din 5 februarie 2007

 

Decizia nr. XXIX din 9 octombrie 2006

 

Decizia nr. XXXI din 9 octombrie 2006

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 737

din 13 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Neoprint” - S.R.L. din Galati, prin administrator Vasilica Constandache, în Dosarul nr. 5.321/121/2006 al Tribunalului Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios admnistrativ-fiscal.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 15 martie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 5.321/121/2006, Tribunalul Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios admnistrativ-fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială „Neoprint” - S.R.L. din Galati, prin administrator Vasilica Constandache, într-o cauză având ca obiect recursul declarat de Garda Natională de Mediu - Comisariatul Galati împotriva sentintei primei instante prin care s-a admis în parte plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de contraventie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia arată că dispozitia legală criticată este neconstitutională, întrucât reglementează exercitarea recursului într-un mod diferit de regulile aplicabile în dreptul comun, si anume permite recurentului să sustină recursul oral, fără obligatia de a-l motiva în scris.

Tribunalul Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios admnistrativ-fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului

Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că existenta unor reguli diferite si a unui tratament juridic distinct sunt justificate de specificul litigiilor în care se judecă legalitatea unor acte administrative, cum este si procesul-verbal de constatare si aplicare a sanctiunilor, fără a aduce atingere prevederilor constitutionale invocate în sustinerea exceptiei.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care au următorul continut: „Hotărârea judecătorească prin care s-a solutionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la sectia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi sustinute si oral în fata instantei. Recursul suspendă executarea hotărârii.”

Exceptia de neconstitutionalitate este raportată la prevederile art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justitie si ale art. 129 privind folosirea căilor de atac din Constitutie.

Examinând exceptia, Curtea constată că prin art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 legiuitorul instituie o exceptie de la regula generală cuprinsă în art. 303 din Codul de procedură civilă potrivit căruia recursul se motivează prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Această regulă de exceptie, potrivit căreia motivarea recursului nu este obligatorie, motivele de recurs putând fi sustinute si oral în fata instantei, nu aduce atingere principiilor constitutionale pretins încălcate, ci, dimpotrivă, dă expresie accesului liber la justitie si posibilitătii exercitării căilor de atac.

Nu poate fi retinută nici critica privind încălcarea dispozitiilor art. 16 din Legea fundamentală, de vreme ce textul criticat se aplică recurentului, care poate fi atât contravenientul, cât si organul care a aplicat sanctiunea.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Neoprint” - S.R.L. din Galati, prin administrator Vasilica Constandache, în Dosarul nr. 5.321/121/2006 al Tribunalului Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios admnistrativ-fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 784

din 20 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 si 31 din Codul familiei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 si 31 din Codul familiei, exceptie ridicată de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 3.182/A/2006 al Tribunalului Arad - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilă întrucât tinde la completarea textelor criticate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 3.182/A/2006, Tribunalul Arad - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 si 31 din Codul familiei. Exceptia a fost ridicată de Nistor Isai Faur într-o cauză având ca obiect solutionarea unei actiuni în constatare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că dispozitiile criticate sunt neconstitutionale întrucât nu reglementează dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în concubinaj în acelasi mod în care este reglementat dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Tribunalul Arad - Sectia civilă si-a exprimat opinia în sensul că dispozitiile criticate sunt constitutionale, iar omisiunea legislativă nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că dispozitiile criticate din Codul familiei nu încalcă prevederile Constitutiei, iar o eventuală lacună legislativă nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată deoarece deosebirile de regim juridic în ceea ce priveste relatiile patrimoniale dintre soti, respectiv concubini, îsi găsesc justificarea în finalitatea raporturilor personale izvorâte din căsătorie, în sensul art. 1 alin. (1) din Codul familiei, conform căruia statul ocroteste căsătoria si familia.

Presedintii celor două Camere nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 30 si 31 din Codul familiei, cu următorul cuprins:

- Art. 30: „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor. Orice conventie contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.”;

- Art. 31: „Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui sot:

a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;

b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin mostenire, legat sau donatie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;


c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soti;

d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

e) indemnizatia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezintă si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.”

Exceptia de neconstitutionalitate se raportează la prevederile art. 11, 16, 20, 22, 26, 40, 44, 51-53 din Constitutie, ale art. 8-11 si ale art. 17 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si la cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la această Conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că autorul acesteia este nemultumit de o omisiune a dispozitiilor criticate din Codul familiei, si anume de faptul că nu este reglementat si dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în concubinaj.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu care a fost sesizată, neputându-le modifica sau completa.

Ca atare, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 si 31 din Codul familiei, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 si 31 din Codul familiei, exceptie ridicată de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 3.182/A/2006 al Tribunalului Arad - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

ORDONANTE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea alin. (19) al art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor

 

Având în vedere urgenta armonizării legislatiei din domeniul asigurărilor cu reglementările din domeniul administrării fondurilor de pensii administrate privat, pentru crearea unui cadru unitar de reglementare si supraveghere a entitătilor care actionează în aceste sectoare, care nu ar fi posibil decât după ce se realizează modificarea Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

Art. I. - Alineatul (19) al articolului 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si va avea următorul cuprins:

„(19) Prin exceptie de la prevederile alin. (5) lit. d), brokerii de asigurare si/sau de reasigurare pot desfăsura activităti de marketing al fondului de pensii administrat privat si/sau al prospectului schemei de pensii facultative, cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.”

Art. II. - Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările si completările ulterioare, precum si cu modificările aduse prin prezenta ordonantă de urgentă, după aprobarea acesteia prin lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

Ministrul economiei si finantelor,

Varujan Vosganian

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 117.

 


GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru stabilirea modelului proceselor-verbale privind constatarea rezultatului votării si centralizarea voturilor, al Comunicatului Biroului Electoral Central privind lista partidelor politice, organizatiilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale, aliantelor politice, aliantelor electorale si candidatilor independenti cărora li se pot repartiza mandate pentru Parlamentul European, al procesului-verbal privind centralizarea voturilor si atribuirea mandatelor, precum si al certificatului constatator al alegerilor pentru Parlamentul European

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, precum si al art. 143 alin. (1) lit. d), art. 144 alin. (1) lit. e), art. 146 alin. (1) lit. b), art. 148 lit. c), art. 21 alin. (4) si al art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea si desfăsurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă modelul proceselor-verbale privind constatarea rezultatului votării si centralizarea voturilor, al Comunicatului Biroului Electoral Central privind lista partidelor politice, organizatiilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale, aliantelor politice, aliantelor electorale si candidatilor independenti cărora li se pot repartiza mandate pentru Parlamentul European, al procesului-verbal privind centralizarea voturilor si atribuirea mandatelor, precum si al certificatului constatator al alegerilor pentru Parlamentul European, după cum urmează:

a) procese-verbale privind constatarea rezultatului votării la nivelul sectiilor de votare organizate pe raza judetelor, potrivit anexei nr. 1A, a sectoarelor municipiului Bucuresti, potrivit anexei nr. 1B, respectiv în străinătate, potrivit anexei nr. 1C;

b) proces-verbal privind centralizarea voturilor la alegerile pentru Parlamentul European la nivelul judetului, încheiat de biroul electoral judetean, potrivit anexei nr. 2A;

c) proces-verbal privind centralizarea voturilor la alegerile pentru Parlamentul European, încheiat de birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, potrivit anexei nr. 2B;

d) proces-verbal privind centralizarea voturilor din străinătate la alegerile pentru Parlamentul European, transmis de birourile electorale din străinătate, încheiat de Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti, potrivit anexei nr. 2C;

e) proces-verbal privind centralizarea voturilor la alegerile pentru Parlamentul European, încheiat de Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti, potrivit anexei nr. 3;

f) comunicat privind lista partidelor politice, organizatiilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale, aliantelor politice, aliantelor electorale si candidatilor independenti cărora li se pot repartiza mandate pentru Parlamentul European, potrivit anexei nr. 4;

g) proces-verbal privind centralizarea voturilor si atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European, potrivit anexei nr. 5;

h) certificat constatator al alegerii pentru Parlamentul European, potrivit anexei nr. 6.

Art. 2. - Anexele nr. 1A-1C, 2A-2C si 3-6*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ilie Gavril Bolojan

p. Ministrul internelor si reformei administrative,

Liviu Radu,

secretar de stat Presedintele Institutului National de Statistică,

Vergil G. Voineagu

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 1.287.

 

*) Anexele nr. 1A-1C, 2A-2C si 3-6

  

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

Pagina a 5-a

Pagina a 6-a

Pagina a 7-a

Pagina a 8-a

Pagina a 9-a

Pagina a 10-a

Pagina a 11-a

Pagina a 12-a

Pagina a 13-a

Pagina a 14-a

Pagina a 15-a

Pagina a 16-a

Pagina a 17-a

Pagina a 18-a

Pagina a 19-a

Pagina a 20-a

Pagina a 21-a

Pagina a 22-a

Pagina a 23-a

Pagina a 24-a

Pagina a 25-a

Pagina a 26-a

Pagina a 27-a

Pagina a 28-a

Pagina a 29-a

Pagina a 30-a

Pagina a 31-a

Pagina a 32-a

 

 

 

 

 

 

 

 


GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - După alineatul (1) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2003, se introduc două noi alineate, alineatele (2) si (3), cu următorul cuprins:

„(2) Persoanele fizice cu domiciliul în România exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, conform prevederilor alin. (1), au obligatia de a reînnoi anual declaratia pe propria răspundere, cu minimum 30 de zile înainte de expirarea celor 12 luni ale anului.

(3) În situatia în care reînnoirea anuală a declaratiei pe propria răspundere nu se depune în termenul prevăzut la alin. (2), persoanele în cauză vor fi repuse de drept la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, începând cu luna următoare celei în care expiră exceptarea.”

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2003, cu completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul culturii si cultelor,

Adrian Iorgulescu

Ministrul economiei si finantelor,

Varujan Vosganian

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 1.292.

 


ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR

AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii de administrare a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale si interguvernamentale acreditate în România, precum si a reprezentantelor persoanelor juridice străine, care îsi au sediul sau îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul municipiului Bucuresti, în vederea aplicării Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 pentru aprobarea competentei de administrare a unor categorii de contribuabili de către Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti

 

În temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare, si având în vedere dispozitiile art. 33 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,

presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de administrare a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale si interguvernamentale acreditate în România, precum si a reprezentantelor persoanelor juridice străine, care îsi au sediul sau îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul municipiului Bucuresti, în vederea aplicării prevederilor Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 pentru aprobarea competentei de administrare a unor categorii de contribuabili de către Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Directia generală de reglementare a colectării creantelor bugetare, Directia generală de proceduri pentru administrarea veniturilor, Directia generală de inspectie fiscală, Directia generală de solutionare a contestatiilor, Directia generală juridică, Directia de îndrumare si asistentă a contribuabililor, Directia generală de tehnologia informatiei, Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti si administratiile finantelor publice ale sectoarelor municipiului Bucuresti, din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscală,

Daniel Chitoiu

 

Bucuresti, 23 octombrie 2007.

Nr. 2.089.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

de administrare a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale si interguvernamentale acreditate în România, precum si a reprezentantelor persoanelor juridice străine, care îsi au sediul sau îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul municipiului Bucuresti, în vederea aplicării Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 pentru aprobarea competentei de administrare a unor categorii de contribuabili de către Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti

 

Începând cu data intrării în vigoare a Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 pentru aprobarea competentei de administrare a unor categorii de contribuabili de către Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, organul fiscal competent pentru administrarea misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale si interguvernamentale acreditate în România, precum si a reprezentantelor persoanelor juridice străine, care îsi au sediul sau îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul municipiului Bucuresti, este Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

A. Procedura de înregistrare fiscală

1. Înregistrarea fiscală a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizatiilor internationale si interguvernamentale acreditate în România, precum si a reprezentantelor persoanelor juridice străine, care îsi au sediul sau îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul municipiului Bucuresti, denumite în continuare contribuabili, se face prin completarea si depunerea declaratiei de înregistrare fiscală la organul fiscal competent, respectiv Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

2. Modificările intervenite în datele declarate initial de contribuabili se fac prin depunerea declaratiei de mentiuni la organul fiscal competent.

3. Evidenta contribuabililor se organizează electronic, ca sectiune distinctă în cadrul Registrului contribuabililor, de către Agentia Natională de Administrare Fiscală.

B. Obligatii declarative

1. Contribuabilii prevăzuti la art. 1 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 depun declaratiile fiscale si alte documente prevăzute de lege la Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

2. (1) Declararea impozitelor, taxelor si contributiilor sociale datorate de contribuabilii prevăzuti la pct. 1 se face prin modalitătile de declarare prevăzute de lege.

(2) Formatul hârtie al declaratiei fiscale se arhivează la organul fiscal care a primit declaraia.

3. Data depunerii declaratiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la postă, după caz. În situatia în care declaratia fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distantă, data depunerii declaratiei este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaratiei.

4. (1) În situatia în care contribuabilul a utilizat mai multe căi de transmitere a declaratiei fiscale, va fi înregistrată prima declaratie depusă, conform legii.

(2) Orice corectie ulterioară a unei declaratii fiscale se face prin depunerea unei declaratii fiscale rectificative, în conditiile legii.

C. Rambursarea TVA

Solutionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu optiune de rambursare se face de Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, potrivit prevederilor Ordinului ministrului finantelor publice nr. 967/2005 privind aprobarea Metodologiei de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu optiune de rambursare, cu modificările si completările ulterioare.

D. Restituirea taxei pe valoarea adăugată si a accizelor Cererile de restituire a taxei pe valoarea adăugată si a

accizelor se solutionează, potrivit procedurilor de solutionare aprobate prin ordin al ministrului economiei si finantelor sau al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, după caz, în vigoare, de Directia Generală a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

E. Măsuri tranzitorii

Solutionarea cererilor de restituire a accizelor

Cererile de restituire a accizelor în situatiile pentru care se acordă scutire indirectă, depuse la administratiile finantelor publice ale sectoarelor municipiului Bucuresti si nesolutionate la data efectuării predării-primirii activitătii de administrare, vor fi predate spre solutionare, însotite de documentatia depusă de solicitant, ca parte a dosarului fiscal, Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

F. Procedura de plată a obligatiilor fiscale

1. Până la data intrării în vigoare a Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007, contribuabilii efectuează plata obligatiilor fiscale reprezentând impozite, taxe, contributii si alte venituri fiscale la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care au fost arondati anterior acestei date.

2. Începând cu data intrării în vigoare a Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007, contribuabilii efectuează plata obligatiilor fiscale reprezentând impozite, taxe, contributii si alte venituri fiscale la Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publică a Municipiului Bucuresti.

3. Eventualele plăti făcute de către contribuabili, între data intrării în vigoare a Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007, la unitătile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care au fost arondati, si data finalizării transferului dosarelor fiscale în termenul prevăzut la art. 2 din acelasi ordin, se transferă de către unitătile Trezoreriei Statului la care a fost efectuată plata la Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publică a Municipiului Bucuresti. Prin derogare de la prevederile art. 5 lit. s) din Normele metodologice privind utilizarea si completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 246/2005, cu modificările si completările ulterioare, în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care se efectuează transferul sumelor, la rubrica „data debitării” se va înscrie data debitării contului din ordinul de plată initial întocmit de contribuabil.

4. Ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii efectuează plăti la unitătile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care au fost arondati, după data finalizării transferului dosarelor fiscale prevăzută la art. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007, se returnează acestora în scopul efectuării plătilor corecte la Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publică a Municipiului Bucuresti.

G. Procedura de inspectie fiscală

1. Activitatea de inspectie fiscală la contribuabilii prevăzuti în Ordinul presedintelui Ageniei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 se desfăsoară în baza titlului VII din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum si a actelor normative emise pentru aplicarea acesteia.

2. Activitatea de inspec t ie fiscală la contribuabilii prevăzuti în Ordinul presedintelui Ageniei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007, care îsi au sediul sau îsi desfăsoară activitatea pe teritoriul municipiului Bucuresti, se efectuează de personalul cu atributii de inspectie fiscală din cadrul Serviciului reprezentante străine si ambasade, organizat în cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

H. Activitatea de solutionare a contestatiilor

1. Contestatiile la actele administrative fiscale, formulate de contribuabili, se solutionează potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

2. După solutionare, dosarul contestatiei formulate împotriva actelor administrative fiscale emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin va fi transmis organului fiscal care preia în administrare respectivul contribuabil.

I. Procedura de îndrumare si asistentă

Activitatea de îndrumare i asistentă a categoriilor de contribuabili prevăzuti de Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.429/2007 se asigură de către Serviciul metodologie si asistentă contribuabili din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

J. Procedura de compensare si de restituire a obligatiilor bugetare

1. Restituirea către contribuabili a sumelor reprezentând impozite, taxe, contributii si alte venituri bugetare, reglementată de prevederile art. 117 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările si completările ulterioare, se realizează numai după compensarea efectuată cu alte obligatii fiscale datorate, în conformitate cu prevederile art. 116 alin. (3) din acelasi act normativ.

2. Cererile de compensare si/sau de restituire ale contribuabililor, nesolutionate la data efectuării predării-primirii activitătii de administrare a acestora de către administratiile finantelor publice ale sectoarelor 1-6 din municipiul Bucuresti, vor fi predate spre solutionare, ca parte a dosarului fiscal al contribuabilului, Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.

K. Restituirea/rambursarea/compensarea sumelor prevăzute la lit. C, D si J

Restituirea/rambursarea/compensarea sumelor prevăzute la lit. C, D si J se efectuează din conturile corespunzătoare de venituri bugetare deschise la Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publică a Municipiului Bucuresti.

 


ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. III

din 15 ianuarie 2007

 

Dosarele nr. 28/2005 si nr. 28/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, în Dosarul nr. 28/2006, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 40 alin. (2) cu referire la art. 124 din Legea nr. 272/2004 referitor la competenta materială de solutionare, în primă instantă, a cererii de instituire a tutelei copilului minor.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 117 în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a învederat că există o strânsă legătură între acest recurs în interesul legii si recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 28/2005 declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, care se referă tot la competenta materială de solutionare, în primă instantă, a cererii de instituire a tutelei copilului minor, cerând în concluzie să fie întrunite cele două dosare în vederea solutionării lor deodată.

Sectiile Unite, tinând seama că între cele două recursuri în interesul legii, prin care se solicită stabilirea instantei competente să judece în primă instantă cererea de instituire a tutelei copilului minor, există o strânsă legătură, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune întrunirea acestora si judecarea lor deodată.

În continuare, s-a dat cuvântul procurorului, care a sustinut recursul în interesul legii, declarat de procurorul general si, implicit, a celui formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, punând concluzii pentru admiterea acestora în scopul de a se stabili că instanta competentă să solutioneze în primă instantă cererea privind măsura de protectie alternativă, a tutelei copilului minor, revine tribunalului.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii mentionate, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la instanta competentă să solutioneze, în primă instantă, cererile privind măsura de protectie alternativă a tutelei copilului minor.

Astfel, unele instante, invocând dispozitiile art. 124 alin. (1) din Legea nr. 274/2004, potrivit cărora tribunalul are competentă generală de a solutiona în primă instantă cererile de stabilire a tuturor măsurilor de protectie a copilului reglementate de această lege, s-au pronuntat în sensul că se impune ca si cererile privind măsura de protectie alternativă a tutelei copilului să revină tot în competenta de judecată, în primă instantă, a tribunalului.

În motivarea punctului de vedere mentionat s-a arătat că, desi competenta de judecată a tribunalului în primă instantă ar părea limitată, prin art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, la cauzele privind stabilirea măsurilor de protectie specială reglementate în cuprinsul acestei legi, dispozitiile de ansamblu ale art. 124-131 impun interpretarea că tot tribunalului îi revine si competenta de solutionare în primă instantă a cererilor referitoare la măsura de protectie alternativă a tutelei copilului.

S-a relevat că o competentă de solutionare a tutelei diferită de aceea prevăzută pentru celelalte măsuri de protectie alternativă a copilului ar încălca principiul instituit prin art. 6 lit. l) din Legea nr. 272/2004, care impune „interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelatie cu ansamblul reglementărilor din această materie”, astfel că scopul legii respective nu ar mai putea fi realizat.

În fine, s-a învederat că, în conditiile accentuării tendintei legiuitorului de a institutionaliza specializarea instantelor, în care sens prin Legea nr. 304/2004 s-a creat posibilitatea înfiintării de tribunale specializate pentru minori si familie, ar fi de neconceput ca tocmai măsura instituirii tutelei să treacă în competenta de solutionare a unei instante de grad inferior si să fie sustrasă, astfel, competentei speciale firesti.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că solutionarea, în primă instantă, a cererii de instituire a tutelei copilului minor revine în competenta de solutionare a judecătoriei, fiind aplicabile, în această privintă, dispozi t iile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar nu dispoziiile cu caracter special cuprinse în art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

În adevăr, potrivit art. 124 din Legea nr. 272/2004, „Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protectie specială sunt de competenta tribunalului de la domiciliul copilului”, iar „Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenta revine tribunalului în a cărui circumscriptie teritorială a fost găsit copilul”.

În raport cu acest continut explicit al dispozitiilor mentionate, rezultă, deci, că numai pentru cauzele care se regăsesc în cuprinsul normelor de reglementare din Legea nr. 272/2004 s-a prevăzut competenta de solutionare a tribunalului de la domiciliul copilului si, respectiv, a celui în a cărui circumscriptie teritorială a fost găsit copilul.


Cum o atare competentă, fiind ratione materiae, este de ordine publică, înseamnă că solutionarea oricărei cereri care se referă la instituirea măsurilor de protectie specială ce privesc copilul trebuie să aibă loc în conditiile respectării neconditionate a dispozitiilor referitoare la instantele cărora legea le-a dat plenitudine de competentă, respectiv judecătorii.

Fată de aceste cerinte de ordine publică, a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii ce s-ar pronunta, se impune să se verifice dacă si cererile privind măsura de protectie alternativă a tutelei copilului fac parte din măsurile de protecie specială reglementate prin dispozitiile Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Or, din examinarea prevederilor Legii nr. 272/2004 se constată că, între măsurile de protectie specială a copilului, reglementate prin această lege, nu se regăseste si aceea a tutelei copilului.

În acest sens, este de observat că prin art. 55 din Legea nr. 272/2004 s-a prevăzut că „măsurile de protectie specială a copilului”, la care se referă această lege, sunt: „plasamentul”, „plasamentul în regim de urgentă” si „supravegherea specializată”.

Mai mult, reglementând în continuare cine poate beneficia de măsurile de protectie specială enuntate, modalitatea concretă de realizare a fiecăreia, precum si alte forme de asigurare a protectiei copilului, dispozitiile Legii nr. 272/2004 nu contin nicio referire la măsura de protectie alternativă a tutelei copilului.

Ca urmare, din moment ce reglementarea dată prin Legea nr. 272/2004 nu se referă si la măsura de protectie alternativă a

tutelei copilului, se impune să fie considerate de competenta tribunalului de la domiciliul copilului si, respectiv, a tribunalului în a cărui circumscriptie teritorială a fost găsit copilul, în acceptiunea pevederilor art. 124 din această lege, numai acele cauze care privesc măsurile de protectie specială a copilului strict determinate în cuprinsul art. 55.

De altfel, această interpretare este singura ce poate fi primită si pentru că art. 57 din lege, prevăzând, restrictiv, că „Părintii, precum si copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instantă măsurile de protectie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistentă juridică gratuită, în conditiile legii”, exprimă, de asemenea, vointa explicită a legiuitorului de a preciza că reglementarea în discutie priveste în mod exclusiv măsurile de protectie specială a copilului ce fac obiectul definitiei date în cuprinsul art. 55.

Asa fiind, competenta materială de solutionare, în primă instantă, a cererilor privind măsura de protectie alternativă a tutelei copilului nu poate fi decât aceea din dreptul comun, care, potrivit art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, revine judecătoriei.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că, în raport cu dispozitiile art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, competenta de solutionare, în primă instantă, a cererilor privind măsura de protectie alternativă a tutelei copilului revine judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti.

În aplicarea dispozitiilor art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, stabilesc:

Competenta de solutionare, în primă instantă, a cererilor privind măsura de protectie alternativă a tutelei copilului revine judecătoriei.

Obligatorie, pentru instante, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 15 ianuarie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,\

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. V

din 15 ianuarie 2007

 

Dosar nr. 21/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, republicată si ale art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind aprobarea Codului fiscal, referitor la posibilitatea deducerii taxei pe valoarea adăugată si a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind mentiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realitătii.


Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 117 în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă si nici nu poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind mentiuni incomplete sau care nu corespund realitătii.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. f) si ale art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilitătii nr. 82/1991, republicată, instantele judecătoresti nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că, oricâtă diligentă ar manifesta, reclamantii, beneficiari ai bunurilor sau serviciilor livrate ori prestate, nu au posibilitate legală să verifice dacă societătile comerciale care le-au prezentat documentele justificative au obtinut formularele tipizate pe căi legale sau dacă sunt corecte numerele de înregistrare la oficiul registrului comertului indicate de furnizori sau prestatori si nici să verifice dacă documentele pe care le-au primit de la acestia au toate rubricile completate în mod corespunzător.

În motivarea acestui punct de vedere s-a apreciat că operatorii economici beneficiari de bunuri si servicii nu pot fi făcuti răspunzători pentru o faptă culpabilă săvârsită de altă persoană juridică pentru că s-ar încălca principiul bunei credinte în relatiile comerciale. S-a relevat că, în astfel de situatii, eroarea în care se află operatorii economici beneficiari are un caracter obiectiv, neputând fi imputată lor neobservarea formei facturilor sau a altor documente emise de furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii si nici situatia juridică a acestora din momentul întocmirii documentelor justificative.

Alte instante, dimpotrivă, s-au pronuntat în sensul că este interzisă emiterea si utilizarea unor facturi care nu îndeplinesc cerintele unor documente justificative, în aceptiunea prevederilor art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997, considerând că nu se poate deduce taxa pe valoarea adăugată si nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situatia în care documentele justificative nu contin toate informatiile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuării operatiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

Prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, se prevede că „Profitul impozabil se calculează ca diferentă între veniturile realizate din orice sursă si cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adaugă cheltuielile nedeductibile”, precum si că „La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor potrivit normelor de aplicare”.

În cuprinsul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004, făcându-se referire la dispozitiile art. 19 din cod se precizează că „Veniturile si cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilitătii nr. 82/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum si orice alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile si se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal”.

În raport cu aceste reglementări legale, profitul impozabil constă, deci, în diferenta dintre veniturile realizate din orice sursă si suma cheltuielilor deductibile.

Or, în acceptiunea prevederilor art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, „sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare”.

În această privintă, însă, este de observat că prin art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal se subliniază că „nu sunt deductibile”, între altele, „cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operatiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor”.

Tot astfel, reglementându-se regimul deducerilor în cuprinsul art. 145 din Codul fiscal, la alin. (8) din acest articol se prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată este conditionată de justificarea dreptului respectiv, în functie de felul operatiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferentiat, la lit. a) si b) din acel alineat.

De asemenea, prin art. 6 din Legea contabilitătii nr. 82/1991, republicată, se prevede, la alin. (1), că „Orice operatiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”, iar la alin. (2) că „Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz”.

În acelasi spirit, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare de la 1 iunie 2002, s-a precizat că „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei”, mentionându-se în continuarea aceluiasi alineat, prin reglementările de la lit. a)-e), documentele necesare pentru fiecare caz de deducere prezentat.

Mai mult, în cuprinsul art. 29 din aceeasi lege s-au instituit obligatii pentru „persoanele impozabile care realizează operatiuni taxabile si/sau operatiuni scutite de drept de deducere”, specificându-se, la lit. a) si b) de la punctul B, modul cum ele trebuie să consemneze „livrările de bunuri si/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate si să completeze în mod obligatoriu” anumite date, precum si că „persoanele plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate si să verifice întocmirea corectă a acestora”, cu sanctiunea pierderii „dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente”, dacă nu au fost respectate cerintele de înregistrare în contabilitate „în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv”.

Ca urmare, potrivit acestor reglementări lipsite de echivoc, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce si nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele justificative nu contin sau nu furnizează toate informatiile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuării operatiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.

O atare concluzie este impusă si de prevederile art. 89 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, republicat, potrivit cărora „Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu exceptia cazului în care legea dispune altfel”, acest termen de prescriptie începând, potrivit alin. (2), „să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanta fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.

Din moment ce, potrivit acestor dispozitii, organele fiscale pot efectua controale pe o perioadă de 5 ani anteriori, adică si pentru raporturi juridice de drept fiscale născute înainte de intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2004, a Codului fiscal, este evident că stabilirea diferentelor de impozit sau a altor obligatii fiscale datorate de operatorii economici trebuie efectuată în baza reglementărilor existente în momentul nasterii raportului juridic de drept fiscal, chiar dacă actiunea de control se desfăsoară în perioada în care sunt în vigoare dispozitiile Codului fiscal.

Sub acest aspect este de observat că dispozitiile Codului fiscal, intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, pot opera numai pentru viitor, toate actele supuse controlului ce se efectuează de către organele fiscale, în vederea examinării legalitătii deducerilor de taxă pe valoarea adăugată neputând fi astfel analizate, în conformitate cu principiul tempus regit actum, decât potrivit normelor legale aplicabile în momentul nasterii fiecărui raport juridic.

Or, în toate actele normative, anterioare sau ulterioare adoptării Codului fiscal, în cazurile de efectuare de operatiuni de deducere a TVA este prevăzută obligativitatea prezentării de documente justificative întocmite „legal” sau „conform legii”, fără a se determina, însă, tipul de document necesar.

Dacă prevederile Legii contabilitătii nr. 82/1991 si cele ale regulamentului de aplicare a acesteia nu contineau criterii de stabilire a mentiunilor sau informatiilor ce trebuie să le contină documentele justificative, iar prin Legea nr. 345/2002, aplicabilă în perioada 1 iunie 2002-31 decembrie 2003, s-a înscris pentru prima dată obligativitatea prezentării de documente justificative, cu specificarea mentiunilor sau informatiilor pe care să le cuprindă, prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât si mentiunile sau informatiile care să rezulte din acestea.

În acest sens, prin art. 145 din Codul fiscal s-a prevăzut, la alin. (8), că „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în functie de felul operatiunii”, precizându-se în cadrul reglementărilor date, la lit. a) si b), documentele ce trebuie prezentate pentru dovedirea fiecărei situatii specifice.

Asa fiind, în aplicarea corectă a dispozitiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f) si în art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si în art. 6 alin. (2) din Legea contabilitătii nr. 82/1991, republicată, se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă si nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situatia în care documentele justificative prezentate nu contin sau nu furnizează toate informatiile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuării operatiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili, în aplicarea dispozitiilor legale la care s-a făcut referire, că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă si nici nu se poate diminua baza impozabilă la calcularea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative prezentate nu contin sau nu furnizează toate informatiile prevăzute în dispozitiile legale în vigoare la data efectuării operatiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

În aplicarea dispozitiilor art. 21 alin. (4) lit. f) si ale art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilitătii nr. 82/1991, republicată, stabilesc:

Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă si nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situatia în care documentele justificative prezentate nu contin sau nu furnizează toate informatiile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuării operatiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 15 ianuarie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 


ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. VII

din 5 februarie 2007

 

Dosar nr. 1/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casa t ie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispoziiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, privind problema incompatibilitătii judecătorului, care a participat în cursul urmăririi penale la judecarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a solutionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, de a participa la solutionarea unui nou recurs având ca obiect o altă încheiere prin care s-a dispus cu privire la măsurile preventive în aceeasi cauză.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 116 în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că judecătorul care a participat, în cursul urmăririi penale, la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive devine incompatibil să judece un nou recurs având ca obiect o altă încheiere prin care s-a dispus cu privire la măsura arestării preventive în aceeasi cauză.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la compatibilitatea judecătorului de a participa la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, să judece un nou recurs, având ca obiect o altă încheiere prin care s-a dispus, tot în faza urmăririi penale, cu privire la măsura arestării preventive în aceeasi cauză.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că judecătorul care a participat la judecarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a solutionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale devine incompatibil să judece un nou recurs având ca obiect încheierea prin care s-a dispus cu privire la măsura arestării preventive.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că într-un asemenea caz nu există stare de incompatibilitate pe motiv că nu sunt îndeplinite conditiile prevăzute în dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.

S-a argumentat că prin dispozitiile mentionate s-a reglementat, ca incompatibilitate de a judeca, doar cazul în care judecătorul a solutionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, iar nu si situatia în care a participat, anterior, la judecarea recursului declarat împotriva unei încheieri prin care a fost luată o asemenea măsură în aceeasi cauză.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

În reglementarea dată „altor cauze de incompatibilitate”, prin art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală se prevede, între altele, că „judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă [...] a solutionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale”.

Pe de altă parte, dispozitiile art. 38515 din titlul II al Codului de procedură penală, aplicabile si în cazul judecării recursurilor în materia luării măsurilor preventive, nu contin norme derogatorii, instanta sesizată cu judecarea unui recurs urmând a se pronunta asupra acestuia fie prin respingere, fie prin admiterea lui.

Din această reglementare de ansamblu reiese, fără echivoc, că atunci când instanta solutionează recursul nu are de examinat fondul propunerii de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, ci se pronuntă asupra motivelor de casare invocate, astfel cum acestea sunt prevăzute în legea organică.

Or, ar fi de neconceput ca judecătorii care au respins un recurs declarat împotriva unei încheieri privind măsura arestării preventive, în cursul urmăririi penale, să devină incompatibili a judeca un nou recurs având ca obiect o altă încheiere prin care s-a dispus asupra unei alte propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive si pentru că în acest caz, dat fiind caracterul periodic al verificării măsurii arestării preventive, s-ar ajunge frecvent în situatia ca, la instantele cu un număr mai redus de judecători, să nu existe la un moment dat posibilitatea de a se solutiona asemenea recursuri decât prin delegarea de judecători de la alte instante, ceea ce ar fi inadmisibil.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară si al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale, nu devine incompatibil să judece un nou recurs, împotriva altei încheieri prin care s-a dispus, tot în faza urmăririi penale, cu privire la măsura arestării preventive în aceeasi cauză.


PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

În aplicarea dispozitiilor art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultimă din Codul de procedură penală, stabilesc:

Judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale, nu devine incompatibil să judece un nou recurs, având ca obiect o altă încheiere, prin care s-a dispus în aceeasi fază de urmărire penală cu privire la măsura arestării preventive în aceeasi cauză.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. XXIX

din 9 octombrie 2006

 

Dosar nr. 18/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casa t ie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispoziiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la data de la care se socoteste termenul de declarare a apelului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, în situatia când apărătorul acestuia a fost prezent la unul dintre cele două momente procesuale.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenti 85 de judecători din totalul de 116 în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că data de la care se socoteste termenul de declarare a apelului, pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, dar a fost reprezentat de apărător, curge de la pronuntare, conform art. 363 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură penală.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a ivit diversitate de solutii în legătură cu stabilirea datei de la care curge termenul de apel pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, în conditiile în care apărătorul acestuia a fost prezent la cel putin unul dintre cele două momente procesuale.

Astfel, unele instante au considerat că termenul de apel curge de la pronuntare pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, dacă apărătorul său a fost prezent la unul dintre cele două momente procesuale.

S-a motivat că această interpretare se impune deoarece prin art. 174 din Codul de procedură penală se prevede că în cursul judecătii învinuitul si, respectiv, inculpatul, precum si celelalte părti pot fi reprezentati, cu exceptia cazurilor când prezenta celor dintâi este obligatorie, conform legii.

Or, în raport cu dispozitiile legale mentionate, în cazul în care inculpatul lipseste, iar prezenta lui în instantă nu este obligatorie, apărătorul său îl înlocuieste prin reprezentare, fiind obligat să presteze tot ceea ce este necesar pentru apărarea intereselor acestuia.

Alte instante, dimpotrivă, au hotărât că termenul de apel curge pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, chiar dacă apărătorul său a fost prezent, de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii.

Aceste din urmă instante au procedat corect.

Potrivit art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală „În cursul judecătii învinuitul si inculpatul, precum si celelalte părti pot fi reprezentati, cu exceptia cazurilor în care prezenta învinuitului sau inculpatului este obligatorie”.

Rezultă, deci, că prin această dispozitie a legii a fost reglementată posibilitatea apărătorului de reprezentare a învinuitului sau inculpatului.

Ca urmare, în raport cu specificul unei atari posibilităti, apărătorul prezent este abilitat să exercite, în numele inculpatului, drepturile si obligatiile sale procesuale, în temeiul unui contract, încheiat în formă scrisă, în conformitate cu dispozitiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicată.

O atare posibilitate, de reprezentare a învinuitului sau inculpatului, limitată la cazurile în care prezenta învinuitului sau inculpatului nu este obligatorie, nu justifică însă lipsirea de efect a dispozitiilor procedurale ce asigură realizarea dreptului acestora la exercitarea căilor legale de atac.

În acest sens, este de observat că prin art. 360 din Codul de procedură penală sunt prevăzute cazurile în care se comunică dispozitivul hotărârii sau hotărârea în întregul ei.

Astfel, potrivit alin. 1 al acestui articol, „Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părtilor care au lipsit atât la judecată, cât si la pronuntare”.

În raport cu această dispozitie a legii, beneficiază de obligativitatea comunicării dispozitivului hotărârii doar partea care întruneste cumulativ ambele conditii, adică să fi lipsit atât de la judecată, cât si de la pronuntare.

Totodată, trebuie avut în vedere că prin alin. 2 al art. 360 din Codul de procedură penală se prevede că inculpatului detinut sau aflat în vreuna dintre celelalte situatii prevăzute în art. 171 alin. 2 din acelasi cod, care a lipsit de la pronuntarea hotărârii, i se comunică o copie a dispozitivului, urmând ca, în conformitate cu alin. 3, să i se comunice, după redactarea hotărârii, copii de pe aceasta.

Ratiunea îndeplinirii acestei proceduri, de comunicare a hotărârii, este aceea de a se asigura părtilor care au lipsit atât de la judecată, cât si de la pronuntare, precum si inculpatului detinut sau aflat în vreuna dintre celelalte situatii prevăzute în art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, care a lipsit de la pronuntarea hotărârii, posibilitatea să ia cunostintă în mod direct de solutia adoptată de instantă, pentru a-si putea exercita dreptul de a folosi împotriva acesteia calea de atac prevăzută de lege.

Realizarea unui atare imperativ esential, menit să garanteze fiecărei persoane atât dreptul la un proces echitabil, cât si dreptul la un recurs efectiv, în sensul reglementărilor date acestor drepturi în cuprinsul art. 6 si 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, la care România a devenit parte, nu poate fi asigurată fără instituirea de obligatii procedurale stricte, care să dea posibilitatea tuturor părtilor din proces să ia cunostintă, în mod neîndoielnic, de hotărârea judecătorească ce le vizează nemijlocit.

Or, dacă pentru celelalte părti din proces este asigurată posibilitatea de a lua cunostintă de continutul hotărârii care le priveste chiar si atunci când nu s-au prezentat personal la proces, ci prin reprezentant, în cazul inculpatului care a lipsit de la dezbateri si de la pronuntare, nu se poate considera că o astfel de posibilitate este îndeajuns asigurată nici chiar atunci când a fost reprezentat de un apărător.

În această privintă, este de observat că în cazul în care reprezentarea inculpatului este admisă, potrivit art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin art. I pct. 114 din Legea nr. 281/2003, nu se poate considera că prezenta reprezentantului său la prima instantă sau la aceea de apel ar echivala cu însăsi prezenta lui în instanta respectivă.

A considera altfel ar însemna a înlocui un atribut acordat de titularul dreptului, prin contractul de reprezentare încheiat, chiar dacă un asemenea atribut constă în împuternicirea de a exercita o cale de atac, în numele său, cu însusi dreptul de a hotărî să exercite sau să nu exercite acea cale de atac, ceea ce ar fi inadmisibil, afectând dreptul constitutional la apărare.

De aceea, solutia ce se impune este aceea că împuternicirea acordată reprezentantului, prin contractul încheiat, de a exercita toate drepturile prevăzute de lege, în numele inculpatului, inclusiv pe acela de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii pronuntate, nu poate acoperi lipsa comunicării hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 360 din Codul de procedură penală, si drepturile derivate din această comunicare.

Atât interpretarea literală, cât si cea ratională a dispozitiilor art. 360 si 363 din Codul de procedură penală, referitoare la comunicarea hotărârii si la termenul de declarare a apelului, impun să se considere că vointa legiuitorului este aceea de a se comunica tuturor inculpatilor care au lipsit atât de la judecată, cât si de la pronuntare, copii de pe dispozitivul hotărârii, deoarece în cuprinsul acelor dispozitii nu se face nicio distinctie în raport cu posibilitatea de realizare a prezentei inculpatului la judecată în altă modalitate decât personal.

De aceea, reprezentarea inculpatului în fata instantei, în cazurile permise de lege, realizabilă în conditiile prevăzute prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si reglementarea profesiei de avocat, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 255/2004, nu poate justifica înlăturarea obligativitătii comunicării unui act procedural esential, cum este o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi supusă unei căi de atac, pentru că s-ar obstructiona însăsi exercitarea acestui drept, ceea ce ar încălca dispozitiile art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind dreptul oricărei persoane la un recurs efectiv.

Asa fiind, se impune să se considere că termenul de declarare a apelului si a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la data comunicării hotărârii.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că termenul de declarare a apelului si a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, chiar dacă a fost asistat de apărător, curge de la data când i s-a comunicat hotărârea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie. Stabilesc că termenul de declarare a apelului si recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât si de la pronuntare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la comunicare. Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 9 octombrie 2006.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 


ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. XXXI

din 9 octombrie 2006

 

Dosar nr. 20/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112 din 30 august 2001, în cazul condamnării inculpatului pentru infractiunile prevăzute în art. 1-3 din această ordonantă.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenti 85 de judecători din totalul de 116 în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că, în cazul hotărârii de condamnare pronuntate în temeiul art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, pentru luarea măsurilor prevăzute în art. 5 din acelasi act normativ, de către organele cărora le revine această atributie specifică, instanta comunică dispozitivul hotărârii de condamnare.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la organul competent să aplice măsurile prevăzute în art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, în cazul hotărârii de condamnare în temeiul art. 1-3 din acelasi act normativ.

Astfel, unele instante au considerat că măsurile prevăzute în art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului, în cazul hotărârii de condamnare pentru infractiunile prevăzute în art. 1-3 din acelasi act normativ, nu pot fi aplicate decât de instanta de judecată.

În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că, din moment ce prevederile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 nu contin o dispozitie expresă cu privire la organul căruia îi revine atributia să aplice astfel de măsuri, iar prin specificul lor au caracterul de măsuri de sigurantă, numai instanta de judecată le poate aplica.

Alte instante, dimpotrivă, dispunând condamnarea inculpatilor pentru infractiunile prevăzute în art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, nu au făcut si aplicarea art. 5 din acelasi act normativ.

Aceste din urmă instante, care au considerat că, în caz de condamnare pentru vreuna dintre infractiunile prevăzute în art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, nu le revine obligatia de a opera ele însele dispozitiile art. 5 din aceeasi ordonantă, au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

În adevăr, în art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, aprobată, cu modificări prin Legea nr. 252/2002, sunt prevăzute si sanctionate ca infractiuni unele fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România.

În legătură cu aceste infractiuni, prin art. 5 din aceeasi ordonantă se prevede că „Cetăteanului român condamnat în temeiul dispozitiilor art. 1-3 i se refuză eliberarea pasaportului sau, după caz, i se suspendă dreptul de folosire a acestuia pe o perioadă de 5 ani”.

În raport cu acest continut lipsit de echivoc al reglementării ce i s-a dat textului mentionat, rezultă vointa neîndoielnică a legiuitorului ca atât măsura refuzului eliberării pasaportului, cât si aceea a suspendării dreptului de folosire a acestuia pe o perioadă de 5 ani să fie aduse la îndeplinire numai de organele specializate având în competentă eliberarea sau suspendarea unor astfel de acte, respectiv de Directia Generală de Pasapoarte, Inspectoratul General al Politiei de Frontieră si de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor.

Or, fată de această reglementare imperativă, impusă de starea de pericol implicit pe care îl prezintă persoana care a săvârsit oricare dintre infractiunile prevăzute în art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, este necesar ca restrictia drepturilor la care se referă art. 5 din aceeasi ordonantă să fie realizată neconditionat de către organele cu atributii în domeniu, numai pe baza comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a dispus condamnarea.

O atare interpretare este impusă si de ratiuni practice, determinate de posibilitatea de a se omite să se prevadă în dispozitivul hotărârii de condamnare pentru vreuna dintre infractiunile prevăzute în art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 mentiunea referitoare la aplicarea art. 5 din aceeasi ordonantă.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară si al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că, în cazul condamnării pentru vreuna dintre infractiunile prevăzute în art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, măsurile prevăzute în art. 5 din aceeasi ordonantă se duc la îndeplinire de către Directia Generală de Pasapoarte, Inspectoratul General al Politiei de Frontieră si de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor, cărora le revine această atributie specifică, pe baza comunicării de către instantă a dispozitivului hotărârii de condamnare.


PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

În aplicarea dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, stabilesc:

În cazul hotărârii de condamnare pronuntate în temeiul art. 1-3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, măsurile prevăzute în art. 5 din acelasi act normativ sunt duse la îndeplinire de către Directia Generală de Pasapoarte, Inspectoratul General al Politiei de Frontieră si de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor, cărora le revine această atributie specifică, pe baza comunicării de către instantă a dispozitivului hotărârii de condamnare.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 9 octombrie 2006.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei