MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 175 (XIX) - Nr. 826         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 4 noiembrie 2007

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 962 din 30 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 975 din Codul civil

 

Decizia nr. 984 din 6 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 991 din 6 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin! 2 si art. 403 alin. 3 si 4 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 992 din 6 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.004 din 8 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie

 

Decizia nr. 1.018 din 8 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.019 din 8 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67310 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.020 din 8 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.021 din 8 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.023 din 8 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei

 

Decizia nr. 1.038 din 13 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

Decizia nr. 1.039 din 13 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 1.040 din 13 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 1, art. 3717 alin. 3 si art. 372 din Codul de procedură civilă si art. 66 din Legea notarilor publici si a activitătii notariale nr. 36/1995

 

Decizia nr. 1.051 din 13 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (7) si art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Decizia nr. 1.054 din 13 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 962

din 30 octombrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 975 din Codul civil

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 975 din Codul civil, exceptie ridicată de Societatea Comercială „PAL EKC” - S.R.L. din Comănesti în Dosarul nr. 1.771/89/2005 al Tribunalului Vaslui.

La apelul nominal răspunde consilierul juridic al societătilor comerciale „PAL EKC” - S.R.L. si „Mopal” - S.R.L., lipsă fiind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, consilierul juridic al celor două societăti comerciale solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că textul criticat încalcă prevederile art. 15 alin. (2) si ale art. 44 din Constitutie, precum si pe cele ale art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. În acest sens, face referire la Decizia nr. 383 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iunie 2006.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1771/89/2005, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 975 din Codul civil, exceptie ridicată de Societatea Comercială „PAL EKC” - S.R.L. din Comănesti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2) si ale art. 44 din Constitutie, deoarece, prin modul în care este formulat textul de lege criticat, se creează o prezumtie absolută de fraudă.

Tribunalul Vaslui arată că dispozitiile art. 975 din Codul civil nu contin prevederi de natură să restrângă dreptul de proprietate, ci, dimpotrivă, constituie o cale de atacare a actelor frauduloase încheiate de debitori în dauna creditorilor.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, Curtea Constitutională pronuntându-se prin Decizia nr. 383 din 4 mai 2006 în sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 975 din Codul civil.

Avocatul Poporului arată că instanta de contencios constitutional s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 975 din Codul civil, statuând prin Decizia nr. 383 din 4 mai 2006 că acestea sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 975 din Codul civil, cu următorul cuprins: „Ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii si ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate referitoare la pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, Curtea constată că formula redactională a textului de lege dedus controlului de constitutionalitate nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu contine în sine nicio dispozitie cu caracter retroactiv si nici nu rezultă din textul criticat că acesta ar urmări să producă efecte retroactive.


De asemenea, prin Decizia nr. 383 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iunie 2006, Curtea a statuat că art. 975 din Codul civil, departe de a veni în contradictie cu prevederile art. 44 din Constitutie, constituie tocmai expresia valorificării lui în cadrul raporturilor juridice concrete. Posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite conditii, expres si limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-si apăra drepturile si interesele legitime, în virtutea principiului că patrimoniul debitorului constituie obiectul dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al debitorului, asa cum consideră autorii exceptiei, ci exclusiv o garantie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 975 din Codul civil, exceptie ridicată de Societatea Comercială „PAL EKC” - S.R.L. din Comănesti în Dosarul nr. 1.771/89/2005 al Tribunalului Vaslui.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 30 octombrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 984

din 6 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Agrinatur” - S.A. din Teleorman, Dumitru Mortasipu si Floarea Mortasipu în dosarele nr. 657/292/2007 si nr. 970/292/2007 ale Judecătoriei Rosiori de Vede.

La apelul nominal se prezintă personal partea Marian Matei, lipsă fiind autorii exceptiei si celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 814D/2007 si nr. 1.023D/2007, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Partea prezentă este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.023D/2007 la Dosarul nr. 814D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, partea Marian Matei solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.


CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin Încheierea din 24 mai 2007, pronuntată în Dosarul nr. 657/292/2007, si Încheierea din 13 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 970/292/2007, Judecătoria Rosiori de Vede a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Agrinatur” - S.A. din Teleorman, Dumitru Mortasipu si Floarea Mortasipu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textul de lege criticat restrânge sfera apărărilor de fond împotriva titlului executoriu numai în cazul în care acesta nu a fost emis de către o instantă. În cazul în care se face executarea unei hotărâri judecătoresti, nu se mai pot face apărări de fond împotriva titlului executoriu, încălcându-se astfel prevederile art. 21 si 53 din Legea fundamentală.

Judecătoria Rosiori de Vede arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece pe calea contestatiei la executare poate fi atacată orice executare silită. Instanta nu este îndreptătită să examineze chestiuni de fond, care să repună în discutie o hotărâre rămasă definitivă, deoarece apărările respective au fost sau au putut fi ridicate în cursul judecătii de fond ori prin exercitarea căilor legale de atac.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că în cazul titlurilor executorii emise pe cale jurisdictională prevederile de lege criticate nu conferă părtii interesate dreptul de a invoca apărări de fond împotriva acestor titluri, întrucât aceasta a avut posibilitatea - în cadrul unei proceduri guvernate de principiile contradictorialitătii si al dreptului la apărare - de a invoca toate apărările pe care le consideră necesare referitoare la existenta, întinderea sau valabilitatea creantelor constatate prin titlurile executorii respective. Ratiunea adoptării solutiei criticate a fost nu doar aceea de a se da eficientă principiului fundamental al puterii de lucru judecat, ci si aceea de prevenire a abuzului de drept procedural constând în invocarea acelorasi apărări în cursul solutionării a două căi de atac diferite, în scopul tergiversării solutionării cauzelor deduse judecătii. Asa fiind, prevederile de lege criticate nu constituie o îngrădire a liberului acces la justitie consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, reprezintă o garantie a aplicării principiilor fundamentale ale procesului civil si a respectării drepturilor si obligatiilor procesuale ale părtilor. De asemenea, face referire la Decizia nr. 225 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2003, si la Decizia nr. 249 din 12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Făcând referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, apreciază că procedura prevăzută de textul de lege criticat este destinată să înlăture neregularitătile comise cu prilejul urmăririi silite ori să ofere lămuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu ce urmează să fie valorificat. În cadrul solutionării contestatiei, instanta nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei si care sunt de natură să repună în discutie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdictională, în fata cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părtile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O solutie contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autoritătii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 399 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: „Împotriva executării silite, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestatie de către cei interesati sau vătămati prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestatie si în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în conditiile prevăzute de lege.

Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silită însăsi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sanctiunea anulării actului nelegal.

De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesati sau vătămati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea conditiilor legale.

În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instantă judecătorească, se pot invoca în contestatia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie si ale art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra criticii având ca obiect dispozitiile art. 399 din Codul de procedură civilă s-a pronuntat în mai multe rânduri, de exemplu, prin Decizia nr. 249 din 12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, sau prin Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, respingând exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

Curtea a retinut, în esentă, că procedura contestatiei la executare este destinată să înlăture neregularitătile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul solutionării contestatiei, instanta nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei si care sunt de natură să repună în discutie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdictională în fata cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părtile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O solutie contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autoritătii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, stabilirea competentei instantelor si a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind tinut desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constitutional. Or, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului satisface exigenta impusă de norma constitutională, fiind în deplină concordantă cu prevederile art. 21 si 53 din Legea fundamentală.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Agrinatur” - S.A. din Teleorman, Dumitru Mortasipu si Floarea Mortasipu în dosarele nr. 657/292/2007 si nr. 970/292/2007 ale Judecătoriei Rosiori de Vede.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 991

din 6 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si art. 403 alin. 3 si 4 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si art. 403 alin. 3 si 4 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „GETAX” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 21.237/3/2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială si de Constantina Nasta, Alexandra Liliana Nasta, Victor Nasta si Niculae Nasta în Dosarul nr. 3.077/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.


Curtea, având în vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.096D/2007 si nr. 1128D/2007, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.128D/2007 la Dosarul nr. 1.096D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 21.237/3/2007, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „GETAX” - S.R.L. din Bucuresti.

Prin Încheierea din 6 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 3077/2/2007, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si art. 403 alin. 3 si 4 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Constantina Nasta, Alexandra Liliana Nasta, Victor Nasta si Niculae Nasta.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin că dispozitiile legale criticate, care prevăd suspendarea executării hotărârii recurate si în alte cazuri decât cele expres prevăzute de art. 300 alin. 1, contravin art. 16 alin. (1) si art. 21 din Legea fundamentală, deoarece se creează o discriminare între debitorul si creditorul din respectivul proces. Posibilitatea de a obtine suspendarea executării hotărârii recurate pentru orice motiv aduce grave prejudicii intereselor si drepturilor părtilor, ducând la o tergiversare nejustificată a solutionării cauzei. De asemenea, textele de lege criticate contravin si prevederilor art. 44 alin. (2) din Constitutie. Dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotărâre definitivă si executorie nu mai este garantat, câtă vreme titularul său nu poate intra în stăpânirea bunului, fiind împiedicat prin suspendarea executării.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială apreciază că dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, ci, dimpotrivă, dau expresie principiului constitutional consacrat de acest articol, întrucât oferă tuturor debitorilor posibilitatea de a solicita si de a obtine suspendarea executării, în conditiile prevăzute de lege. Prin mijloacele procesuale puse la dispozitia părtilor se relevă preocuparea legiuitorului de a asigura echilibrul procesual si egalitatea de arme dintre acestea, fiind neîntemeiată critica privind încălcarea art. 16 alin. (1) si art. 21 din Legea fundamentală.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că dispozitiile legale criticate nu sunt de natură să contravină prevederilor constitutionale ale art. 16, ci dau expresie principiului constitutional al egalitătii de tratament, deoarece oferă tuturor debitorilor posibilitatea de a solicita si de a obtine suspendarea executării, în conditiile reglementate de lege. Prin mijloacele procesuale puse la dispozitia părtilor, legiuitorul a asigurat echilibrul procesual pe care îl implică un proces echitabil, asigurând exercitarea neîngrădită a drepturilor procesuale ale părtilor, precum si controlul jurisdictional al solutiei pronuntate cu privire la cererea de suspendare. Dispozitiile art. 403 din Codul de procedură civilă sunt o expresie a competentei legiuitorului de a stabili, în considerarea unor situatii speciale, reguli de procedură speciale. Astfel, suspendarea executării reglementată de textul criticat se dispune ca o măsură provizorie, numai în cazurile care reclamă o interventie imediată a justitiei, absolut necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.

Avocatul Poporului arată că instituirea de către legiuitor a obligatiei de plată a cautiunii, a cărei finalitate este aceea de a servi la acoperirea eventualelor daune cauzate creditorilor, nu poate fi calificată ca o modalitate de a încălca principiul consacrat în art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece se aplică în mod egal tuturor celor aflati în situatia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. De asemenea, arată că textele de lege criticate nu sunt contrare prevederilor art. 44 alin. (2) din Constitutie. Stabilirea cadrului juridic privind exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, este de competenta legiuitorului, care poate institui limite rezonabile în scopul valorificării acestuia, ca drept subiectiv garantat. În ceea ce priveste invocarea prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, arată că dispozitiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justitiei si de a se prevala, neîngrădit, de toate garantiile pe care le presupune un proces echitabil, inclusiv dreptul de a beneficia de asistenta unui avocat în tot cursul procesului. Totodată, pe parcursul întregului proces părtile au posibilitatea de a-si valorifica pretentiile sau de a dovedi netemeinicia pretentiilor părtii adverse.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 300 alin. 2 si art. 403 alin. 3 si 4 din Codul de procedură civilă, cu următorul continut:

- Art. 300 alin. 2: „La cerere, instanta sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate si în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1.”;

- Art. 403 alin. 3 si 4: „Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 si 2, instanta, în toate cazurile, se pronuntă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

În cazuri urgente, dacă s-a plătit cautiunea, presedintele instantei poate dispune, prin încheiere si fără citarea părtilor, suspendarea provizorie a executării până la solutionarea cererii de suspendare de către instantă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cautiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cautiunea depusă este deductibilă din cautiunea stabilită de instantă, dacă este cazul.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) si (3) referitoare la accesul liber la justitie si ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea si ocrotirea în mod egal de lege, indiferent de titular, a proprietătii private.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, în măsura în care dispozitiile de lege criticate se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. Se observă, de altfel, că dispozitiile criticate nu contin măsuri discriminatorii care ar contraveni principiului egalitătii în fata legii, întrucât măsura instituită prin acestea se ia în considerarea naturii urgente a cauzelor, iar nu a persoanelor care o solicită, acestea beneficiind de un tratament egal în fata legii.

În ceea ce priveste sustinerile autorilor exceptiei, referitoare la încălcarea prevederilor constitutionale privind ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată, se retine că dispozitiile de lege criticate, potrivit cărora, în cazuri urgente, presedintele instantei poate dispune suspendarea executării, reprezintă o măsură cu caracter vremelnic, dispusă tocmai în scopul protejării acestui drept.

De altfel, asupra dispozitiilor art. 403 alin. 3 si 4 Curtea s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 456 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 28 mai 2007, si prin Decizia nr. 546 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 14 august 2007, statuând că acestea sunt constitutionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si art. 403 alin. 3 si 4 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „GETAX” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 21.237/3/2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială si de Constantina Nasta, Alexandra Liliana Nasta, Victor Nasta si Niculae Nasta în Dosarul nr. 3.077/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 992

din 6 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Mures - Sectia civilă în dosarele nr. 371/102/2007, nr. 318/102/2007, nr. 370/102/2007, nr. 375/102/2007, nr. 670/102/2007, nr. 459/102/2007 si nr. 659/102/2007.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.099D/2007, nr. 1.100D/2007, nr. 1.101D/2007, nr. 1.102D/2007, nr. 1.103D/2007, nr. 1.108D/2007 si nr. 1.263D/2007, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.263D/2007, nr. 1.108D/2007, nr. 1.103D/2007, nr. 1.102D/2007, nr. 1.101D/2007 si nr. 1.100D/2007 la Dosarul nr. 1.099D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul tării, fără a se încălca prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin încheierile din 17 aprilie 2007, pronuntate în dosarele nr. 371/102/2007, nr. 318/102/2007, nr. 370/102/2007, nr. 375/102/2007 si nr. 670/102/2007, Încheierea din 24 mai 2007, pronuntată în Dosarul nr. 459/102/2007, si Încheierea din 19 iulie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 659/102/2007,

Tribunalul Mures - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de instantă din oficiu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta de judecată sustine că dispozitiile art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, 15, art. 16 alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 61, 67, art. 73 alin. (1), art. 124 alin. (1) si (3), art. 126 alin. (3) si art. 129 din Constitutie. Deciziile prin care Înalta Curte de Casatie si Justitie solutionează recursurile în interesul legii reprezintă acte normative, deoarece sunt supuse publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, si au caracter obligatoriu. Însă, potrivit art. 67 din Legea nr. 24/2000, numai legiuitorul poate emite acte normative interpretative ale legii, numai acestuia revenindu-i competenta de a infirma sau modifica interpretarea judiciară a legilor. În consecintă, puterea discretionară de emitere de către o instantă judecătorească a unor acte normative interpretative a legii contravine principiului statului de drept si separatiei puterilor în stat, puterea judecătorească primind atributii legislative cu încălcarea competentelor exclusive ale puterii legiuitoare. De asemenea, se permite unei instante judecătoresti să intervină în procesele judiciare, fără a fi învestită cu solutionarea acestora, prin decizii general obligatorii, fată de care părtile din proces nu pot promova nicio cale de atac.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că principiul separatiei puterilor în stat nu are de suferit prin aceea că legiuitorul a reglementat calea extraordinară de atac a recursului în interesul legii. În cadrul acestei căi de atac, solutiile se pronuntă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoresti examinate si nici cu privire la situatia părtilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casatie si Justitie este obligatorie pentru instantele judecătoresti, ceea ce asigură tocmai finalitatea acestei căi extraordinare de atac, anume că, pe viitor, în spete similare, toate instantele judecătoresti se vor pronunta în acelasi fel, ceea ce vine, tocmai, în sprijinul realizării dezideratului unificării practicii judiciare. Recunoasterea existentei căii de atac a recursului în interesul legii nu poate fi asimilată unei puteri discretionare a unei instante judecătoresti de a emite acte normative de interpretare a unei legi si nici nu se poate sustine că prin reglementarea unei asemenea căi extraordinare de atac judecătorul a primit puteri legislative. Înalta Curte de Casatie si Justitie nu are o competentă legislativă atunci când solutionează recursurile în interesul legii, ci aceasta are numai competenta jurisdictională, care, însă, se manifestă în mod specific în cadrul solutionării recursurilor în interesul legii.

Avocatul Poporului arată că scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea si aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul tării de către Înalta Curte de Casatie si Justitie, care se pronuntă exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferită din partea instantelor judecătoresti. În continuare, face referire la Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000, si Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, dispozitii care au următorul continut: „Solutiile se pronuntă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoresti examinate si nici cu privire la situatia părtilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 referitoare la dreptul international si dreptul intern, ale art. 15 referitoare la universalitate, ale art. 16 alin. (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părtilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 61 referitoare la rolul si structura Parlamentului, ale art. 67 referitoare la actele juridice adoptate de Camera Deputatilor si Senat si cvorumul legal necesar, ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi, ale art. 124 alin. (1) si (3) referitoare la înfăptuirea justitiei, ale art. 126 alin. (3) referitoare la instantele judecătoresti si ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000, Curtea a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul de procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul tării. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casatie si Justitie se pronuntă asupra chestiunilor de drept care au fost diferit solutionate de instantele judecătoresti. Potrivit aceluiasi text, dezlegarea dată de instanta supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instante. Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronuntate de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie în asemenea recursuri ar reprezenta o atributie care vizează domeniul legiferării, situatie în care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constitutie. Prin textul de lege criticat, legiuitorul, având în vedere pozitia Înaltei Curti de Casatie si Justitie în sistemul instantelor judecătoresti, precum si rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instantele judecătoresti a unui text de lege, fără ca astfel instanta supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.

De asemenea, s-a constatat că solutiile interpretative date în recursul în interesul legii, denumite „dezlegări în drept”, nu pot fi considerate izvor de drept, în sensul obisnuit al acestui concept. Institutia recursului în interesul legii conferă judecătorilor instantei supreme dreptul de a da o anumită interpretare, unificând astfel diferentele de interpretare si de aplicare a aceluiasi text de lege de către instantele inferioare. Asemenea solutii interpretative, constante si unitare, care nu privesc anumite părti si nici nu au efect asupra solutiilor anterior pronuntate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrină ca „precedente judiciare”, fiind considerate de literatura juridică „izvoare secundare de drept” sau „izvoare interpretative”.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Mures - Sectia civilă în dosarele nr. 371/102/2007, nr. 318/102/2007, nr. 370/102/2007, nr. 375/102/2007, nr. 670/102/2007, nr. 459/102/2007 si nr. 659/102/2007.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.004

din 8 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă – procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie, exceptie ridicată de Confederatia Sindicală Natională „Meridian” în Dosarul nr. 10.996/2/2006 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspund autorul exceptiei, prin reprezentant Ion Albu, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei, precum si partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statutului, prin consilier juridic, cu delegatie depusă la dosar. Lipseste partea Guvernul României, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curtii că partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul autorului exceptiei. Acesta reiterează, în esentă, argumentele expuse în notele scrise, depuse în sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, arătând în plus că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 101/2006, desi transpune în planul legislatiei interne reglementările europene în domeniul privatizării, totusi, adoptarea sa în regim de urgentă nu se justifică în conditiile art. 115 alin. (4) din Constitutie. Aceasta deoarece directivele europene nu constituie, în opinia sa, stări exceptionale, ci pot fi privite, eventual, ca priorităti care urmăresc asigurarea unui cadru de normalitate în domeniul supus reglementării. De altfel, contrar scopului declarat în preambulul ordonantei criticate, aceasta nu asigură, prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statutului, o institutie unică în materia privatizării. În concluzie, solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statutului sustine netemeinicia exceptiei de neconstitutionalitate, motivată de faptul că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 nu contravine prevederilor art. 115 alin. (4) din Constitutie. Dimpotrivă, astfel cum este arătat si în preambulul actului normativ criticat, urgenta adoptării acestuia se justifică prin materia supusă reglementării, raportată la momentul aderării României la Uniunea Europeană, astfel că doar printr-o ordonantă de urgentă, si nu printr-o lege, se putea crea si asigura cu celeritate cadrul normativ necesar pentru instituirea unei strategii unice în domeniul privatizării. Totodată, arată că procesul de transfer al patrimoniului Ministerului Economiei si Finantelor către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este completat prin alte acte normative, care privesc transferul restului de unităti economice care nu sunt cuprinse în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 101/2006, astfel că nu se poate sustine lipsa unei strategii unice în această materie. Precizează că cele sustinute sunt expuse pe larg în notele scrise, depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, întrucât constatarea ordonantei criticate ca neconstitutională constituie obiectul actiunii principale aflate pe rolul instantei de judecată care a sesizat Curtea Constitutională. Astfel, exceptia de neconstitutionalitate s-a transformat în actiune principală, ceea ce contravine prevederilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 27 februarie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 10.996/2/2006, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie. Exceptia a fost ridicată de Confederatia Sindicală Natională „Meridian” într-o cauză de contencios administrativ, având ca obiect anularea unei ordonante de urgentă a Guvernului si sesizarea Curtii Constitutionale cu prezenta exceptie de neconstitutionalitate, în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că obiectul de reglementare al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 - reorganizarea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie - nu are caracterul unei situatii extraordinare, a cărei rezolvare nu putea fi amânată, astfel că adoptarea ei în regim de urgentă nu se justifică în conditiile art. 115 alin. (4) din Constitutie. Sustine că singurul motiv care a condus la adoptarea în regim de urgentă a actului normativ constă în stabilirea unei autorităti unice care să exercite atributii de privatizare prin realizarea operatiunii de comasare a Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie, însă, contrar celor afirmate în preambulul ordonantei, nu se ajunge la reglementarea unei singure autorităti care să exercite aceste atributii. Ordonanta contravine textului constitutional invocat si sub un alt aspect, respectiv acela că din dispozitiile sale rezultă că o serie de societăti sunt incluse în programul de iarnă, însă se dispune că trecerea acestor societăti în portofoliul A.V.A.S. este amânată până la închiderea programului de iarnă, ceea ce demonstrează că urgenta pretinsă de legiuitorul delegat nu se justifică.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 a fost adoptată cu respectarea dispozitiilor art. 115 alin. (4) din Constitutie, urgenta adoptării acesteia fiind evidentiată în cuprinsul ordonantei si se întemeiază pe necesitatea creării cadrului legislativ în vederea respectării obligatiilor asumate de România în procesul de integrare în Uniunea Europeană.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 respectă prevederile art. 115 alin. (4) din Constitutie. Astfel, se arată că aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a impus ca înaintea acestei date să fie reglementate o serie de măsuri speciale, urgente si de mare importantă, în scopul creării cadrului legislativ national acomodat cu cel european, un astfel de act normativ fiind si ordonanta de urgentă criticată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 20 decembrie 2006.


În opinia autorului exceptiei, ordonanta criticată încalcă dispozitiile art. 115 alin. (4) din Constitutie, deoarece nu există urgentă în rezolvarea situatiei extraordinare reglementate.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că aceasta a fost invocată în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, într-o actiune având ca obiect anularea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 si obligarea pârâtului - Guvernul României - la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior formulării actiunii de chemare în judecată, autorul exceptiei si-a modificat cererea, solicitând instantei de judecată si obligarea pârâtului la plata unor daune în cuantum simbolic de 1 leu, pentru repararea prejudiciului cauzat membrilor de sindicat prin adoptarea ordonantei atacate.

Curtea retine că, prin art. I pct. 14 din Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, art. 9 din Legea nr. 554/2004, intitulat „Actiunile împotriva ordonantelor Guvernului”, a fost completat cu un nou alineat, alineatul (5), potrivit căruia: „(5) Actiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonante ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum si, după caz, obligarea unei autorităti publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operatiuni administrative.”

Întrucât în prezenta cauză obiectul principal al actiunii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 prin constatarea ei ca neconstitutională de către Curte, rezultă că prezenta exceptie de neconstitutionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, avându-se în vedere dispozitiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, precum si prevederile art. 9 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, mentionate mai sus. De altfel, Curtea Constitutională a mai pronuntat solutii bazate pe acelasi argument juridic, de exemplu, Decizia nr. 910 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbtie cu Oficiul Participatiilor Statului si Privatizării în Industrie, exceptie ridicată de Confederatia Sindicală Natională „Meridian” în Dosarul nr. 10.996/2/2006 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.018

din 8 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Neptun Olimp” - S.A. din Neptun în Dosarul nr. 724/254/2007 al Judecătoriei Mangalia.


La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 724/254/2007, Judecătoria Mangalia a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Codul de procedură civilă.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială „Neptun Olimp” - S.A. din Neptun, reclamantă într-o cauză civilă având ca obiect recuzarea unui executor judecătoresc în contradictoriu cu pârâtul BEJ Gelu Iulian Grasu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textul de lege criticat este contrar prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constitutie si celor ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. În acest sens, consideră că, „interzicându-se participarea părtilor la judecata cererii de recuzare, pe de o parte, ca si interogarea celui ce se recuză - mijloc procedural de obtinere a unei mărturisiri -, pe de altă parte, partea care formulează cererea de recuzare este lipsită de mijloacele efective de a-si proba afirmatiile”.

Instanta de judecată apreciază că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 31 din Codul de procedură civilă, cu următorul continut: „Instanta decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părtilor si ascultând pe judecătorul recuzat.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedură.”

Autorul exceptiei sustine că reglementarea criticată contravine prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora „părtile au dreptul la un proces echitabil”, si dispozitiilor art. 6 paragraful 1 teza întâi din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care statuează că „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale [...]”.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi prevederi constitutionale si cu o motivare asemănătoare.

Astfel, prin Decizia nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005, Curtea a statuat că judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei si nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanta pronuntând în sedintă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple si operative de solutionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanta de control judiciar urmând a reface toate actele si dovezile administrate la prima instantă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. Totodată, Curtea a retinut că cererea de recuzare nu constituie o actiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoasterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăsurării normale a judecătii, iar nu împiedicarea accesului la justitie. Tocmai în considerarea acestui principiu constitutional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviintează sau se respinge abtinerea, precum si de aceea prin care se încuviintează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să impună schimbarea acestei jurisprudente, atât solutia, cât si motivarea acestei decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Neptun Olimp” - S.A. din Neptun în Dosarul nr. 724/254/2007 al Judecătoriei Mangalia.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.019

din 8 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67310 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67310 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Adriana Toma în Dosarul nr. 3.515/303/2006 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 septembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 3.515/303/2006, Judecătoria Sectorului 6 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67310 din Codul de procedură civilă. Exceptia a fost ridicată de către Adriana Toma într-o cauză civilă având ca obiect partajul bunurilor comune.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 20 intitulat „Tratatele internationale privind drepturile omului”, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil si ale art. 128 privind folosirea căilor de atac (art. 129 din Constitutia revizuită). De asemenea, autorul mai invocă si încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 si 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Astfel, se arată că „imposibilitatea de a ataca hotărârea judecătorească prin care s-a dispus plata, într-un termen atât de scurt, a sultei reprezintă o încălcare a Legii fundamentale si a Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale”.

Judecătoria Sectorului 6 Bucuresti apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că normele procedurale la care face trimitere autorul exceptiei pentru a demonstra temeinicia exceptiei invocate, pe lângă faptul că nu privesc dispozitiile legale a căror neconstitutionalitate se critică, nu pot fi retinute ca temei al încălcării prevederilor constitutionale referitoare la dreptul la un proces echitabil si egalitatea părtilor în fata instantelor de judecată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67310 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 129 din Constitutia României, art. 6 paragraful 1 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, este neîntemeiată. De asemenea, face referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil include în continutul său si dreptul de acces la o instantă, acest drept de acces nefiind un drept absolut, putând fi supus limitărilor, din acest punct de vedere dispozitiile criticate fiind în acord cu prevederile constitutionale ale art. 21.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile criticate sunt constitutionale. În acest sens arată că dispozitiile criticate sunt norme de procedură a căror stabilire intră, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, în competenta exclusivă a legiuitorului. Face referire, de asemenea, la Decizia nr. 52/2003, prin care Curtea Constitutională a statuat că prevederile art. 67310 din Codul de procedură civilă sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 67310 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: „În cazul în care împărteala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinatia economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanta, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai multi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanta va tine seama de criteriile prevăzute la art. 6739. Prin încheiere ea va stabili si termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părti cuvenite celorlalti coproprietari.

Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui bunul.

În cazul în care coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta va putea atribui bunul altui coproprietar, în conditiile prezentului articol.

La cererea unuia dintre coproprietari instanta, tinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si termenul în care este obligat să le plătească.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 20 intitulat „Tratatele internationale privind drepturile omului”, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil si ale art. 128 privind folosirea căilor de atac (art. 129 din Constitutia revizuită). De asemenea, autorul invocă si încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile deduse controlului reglementează atribuirea provizorie către unul dintre coproprietari a unui bun supus procedurii împărtelii judiciare, dacă nu poate fi partajat în natură sau, prin partajare, i s-ar cauza o scădere importantă a valorii ori i s-ar modifica în mod păgubitor destinatia economică.

În opinia autorului exceptiei, „imposibilitatea de a ataca hotărârea judecătorească prin care s-a dispus plata, într-un termen atât de scurt, a sultei reprezintă o încălcare a Legii fundamentale si a Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale”.

Atât argumentarea, cât si concluzia desprinsă de autorul exceptiei nu pot fi retinute, întrucât fac abstractie de prevederile art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt sau s-a suspendat cursul judecătii”.

Or, dat fiind că încheierile prevăzute de art. 67310 din Codul de procedură civilă preced hotărârea instantei asupra fondului, ele sunt încheieri premergătoare si, în consecintă, intră sub incidenta reglementării de drept comun prevăzute de art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, fiind supuse căii de atac a apelului o dată cu fondul.

Aceasta fiind regula în materie, este evident că nu era nevoie ca legiuitorul să o prevadă in terminis în cuprinsul textului de lege dedus controlului, pentru a putea conchide că îsi găseste aplicarea si cu privire la situatiile reglementate de acesta.


Potrivit unei exigente fundamentale de tehnică legislativă, în conditiile existentei unei reglementări de drept comun, o prevedere expresă, în aceeasi materie, cu referire la un caz particular, este necesară numai atunci când instituie o reglementare diferită, derogatorie de la dreptul comun, având deci caracter de exceptie. Asa a procedat legiuitorul când, în art. 67311 alin. 4 din Codul de procedură civilă, a prevăzut că încheierile acolo mentionate pot fi atacate „separat” cu apel, tocmai pentru că prevederile respective sunt derogatorii de la regula generală instituită prin art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Cum în cazul art. 67310 din Codul de procedură civilă nu s-au prevăzut dispozitii derogatorii, este evident că vointa legiuitorului a fost aceea ca încheierea prin care instanta procedează la atribuirea provizorie a bunului să poată fi supusă căii de atac a apelului numai odată cu hotărârea asupra fondului.

Dispozitiile criticate, reglementând posibilitatea instantei de a stabili, prin încheiere, si termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părti ale celorlalti coproprietari, nu contravin dispozitiilor art. 21 din Constitutie si nici art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, ele având caracterul unei garantii în favoarea celorlalti coproprietari.

Aceste prevederi nu îngrădesc în vreun fel accesul liber la justitie, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justitie, prin descurajarea tergiversării executării obligatiei de plată a cotelor-părti datorate celorlalti coproprietari.

Asadar, termenul reglementat de dispozitiile criticate reprezintă un mijloc procedural pentru evitarea abuzului de drept si nu contravine principiului accesului liber la justitie si al dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constitutie si de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale,.

Astfel, prin Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a arătat că „stabilirea unor conditionări pentru introducerea actiunilor în justitie,” inclusiv sub aspectul stabilirii de către instantă a unui termen, „nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justitie”.

Aceasta, deoarece „legiuitorul, potrivit dispozitiilor art. 126 alin. (2) si ale art. 129 din Constitutie, poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, ca si modalitătile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, în formele si în modalitătile instituite de lege”.

Pentru motivele mentionate anterior, se constată că dispozitiile criticate sunt conforme atât cu prevederile constitutionale ale art. 20, art. 21, art. 129, cât si cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât, reglementând procedura împărtelii în natură a bunului, prin atribuirea provizorie către unul dintre coproprietari, legiuitorul a avut în vedere asigurarea celeritătii desfăsurării procesului civil, cu respectarea drepturilor procesuale ale părtilor.

În ceea ce priveste critica art. 67310 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea observă că autorul exceptiei se limitează în a enumera textul conventional mentionat, considerat a fi încălcat, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67310 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Adriana Toma în Dosarul nr. 3.515/303/2006 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Doina Suliman

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.020

din 8 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Dan Ciubotariu în Dosarul nr. 11.217/245/2007 al Judecătoriei Iasi.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 septembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 11.217/245/2007, Judecătoria Iasi a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Dan Ciubotariu într-o cauză civilă.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prin posibilitatea dată instantei de a numi administrator-sechestru pe însusi detinătorul bunurilor, dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 16, potrivit cărora cetătenii sunt egali în fata legii.

De asemenea, autorul exceptiei sustine că dispozitiile criticate sunt în dezacord si cu art. 25 din Constitutie privind dreptul la liberă circulatie, întrucât prin numirea ca administrator-sechestru detinătorul bunului ar putea să fie pus în imposibilitatea de a emigra, fiind obligat să desfăsoare o „muncă fortată”, aspect de natură a contraveni dispozitiilor art. 42 privind interzicerea muncii fortate, cât si ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti din Legea fundamentală.

Judecătoria Iasi apreciază că dispozitiile de lege în raport de care pârâta a înteles să invoce exceptia de neconstitutionalitate nu contravin prevederilor constitutionale ale art. 16, 25, 42 si 53 din Constitutie. Posibilitatea conferită instantei de art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă de a încredinta paza bunului sechestrat, în lipsa conventiei părtilor, unei persoane desemnate de instantă, care va putea fi chiar detinătorul bunului, este o măsură ratională, menită să ajute la conservarea patrimoniilor, conservare de care primul interesat este chiar detinătorul bunului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constitutional.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: „Paza bunului sechestrat va fi încredintată persoanei desemnate de părti de comun acord, iar în caz de neîntelegere, unei persoane desemnate de instantă, care va putea fi chiar detinătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru si-l va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat si instantei care a încuviintat măsura.”


În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 25 privind libera circulatie, ale art. 42 privind interzicerea muncii fortate, cât si ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile de lege criticate fac parte din sectiunea a III-a „Sechestrul judiciar” a cap. IV „Măsurile asigurătorii” din cartea a VI-a „Proceduri speciale” a Codului de procedură civilă, art. 600 din Codul de procedură civilă reglementând procedura de solutionare a cererii de sechestru judiciar.

Curtea constată că cererea de sechestru judiciar se judecă în mod obligatoriu cu citarea părtilor, această procedură având caracter contencios. Astfel, părtile pot învedera instantei împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garantiile procesuale prevăzute de lege.

În caz de admitere a cererii de sechestru judiciar, instanta este obligată să desemneze administratorul-sechestru, aceasta nefiind doar o facultate lăsată la aprecierea sa. Adminstratorul-sechestru este persoana căreia îi este încredintată paza bunului sechestrat si care poate să fie persoana desemnată de părti de comun acord ori, în caz de neîntelegere între părti, persoana desemnată de instantă, care poate fi chiar detinătorul bunului.

În legătură cu invocarea dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 referitoare la egalitatea în fata legii si a autoritătilor publice, Curtea constată că dispozitiile criticate nu aduc atingere acestui principiu constitutional, întrucât se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, măsura instituită prin acestea ia în considerare specificul fiecărei cauze, iar nu al persoanelor care o solicită, acestea beneficiind de un tratament egal.

Curtea constată că măsura sechestrului judiciar, reglementată de textele de lege criticate, constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredintat spre păstrare si administrare până la solutionarea definitivă a litigiului.

Asa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat, desemnarea ca administrator-sechestru a detinătorului bunului fiind o măsură ratională, pe care instanta are competenta să o adopte, în lipsa conventiei părtilor cu privire la acest aspect, prevederile constitutionale ale art. 25 referitoare la dreptul la libera circulatie nefiind încălcate.

Mai mult, în conditiile în care procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului, iar măsura dispusă are caracter provizoriu, nu se poate sustine că, prin intermediul ei, s-ar aduce atingere dreptului la liberă circulatie.

Constitutia garantează dreptul la liberă circulatie în tară si în străinătate, potrivit propriei vointe, iar conditiile exercitării acestui drept sunt stabilite prin lege.

Cu privire la invocarea dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 42 referitoare la interzicerea muncii fortate, se constată că dispozitiile criticate nu aduc atingere acestui principiu constitutional atâta vreme cât administratorul-sechestru în persoana detinătorului bunului este un mandatar judiciar, interesat cu privire la buna administrare a bunurilor ce fac obiectul sechestrului judiciar, dispozitiile criticate neprevăzând posibilitatea ca acesta să fie remunerat, având în vedere tocmai interesul mentionat.

Asupra dispozitiilor art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile art. 53 din Constitutie, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 576 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 1 noiembrie 2006, prin care a respins exceptia si a statuat că aceste dispozitii sunt constitutionale.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia acestei decizii sunt valabile si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 600 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Dan Ciubotariu în Dosarul nr. 11.217/245/2007 al Judecătoriei Iasi.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Doina Suliman

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.021

din 8 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Violeta Antoaneta Maier în Dosarul nr. 1.738/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 septembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.738/2/2007, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă. Exceptia a fost ridicată de Violeta-Antoaneta Maier cu ocazia solutionării unui recurs civil.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textul de lege criticat încalcă „dreptul de a beneficia de o judecată la o instantă superioară în calea de atac de reformare” si prin aceasta intră în conflict cu dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil si cu prevederile art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. De asemenea, sustine că „împrejurarea că legiuitorul recunoaste si căi de atac de retractare nu poate fi aplicată ca o circumstantă în favoarea constitutionalitătii, de vreme ce căile de atac de retractare sunt prevăzute pentru motive care, de principiu, nu permit magistratilor să realizeze o judecată nouă asupra a ceea ce deja au decis”.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. Arată că faptul judecării de către aceeasi instantă atât a apelului, cât si a recursului, ca urmare a schimbării competentei instantei prin textul de lege atacat, nu încalcă principiul dublului grad de jurisdictie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. Arată că prevederile de lege criticate, instituind reguli referitoare la competenta instantelor judecătoresti, nu îngrădesc dreptul părtilor interesate de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, libertătilor si intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum si de judecarea cauzei într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept. Consideră că finalitatea textului de lege criticat este aceea de a transpune în practică principiul celeritătii solutionării litigiilor. În fine, arată că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, căile de atac si conditiile exercitării acestora, putând institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.


Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispozitii care au următorul continut: „(1) Procesele în curs de judecată în primă instantă la data schimbării competentei instantelor legal învestite, precum si căile de atac se judecă de instantele competente, potrivit legii.

(2) Apelurile aflate pe rolul curtilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta tribunalului se trimit la tribunale.

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data intrării în vigoare a prezentei legi si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta curtilor de apel se trimit la curtile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instantelor devenite competente să le judece.”

În sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2) privind accesul liber la justitie, respectiv dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum si a prevederilor art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, se constată următoarele:

Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curtilor de apel la data intrării în vigoare a legii si care, potrivit acesteia, sunt de competenta tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data intrării în vigoare a legii si care, potrivit acesteia, sunt de competenta curtilor de apel se trimit la curtile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instantele competente se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunta o hotărâre de declinare a competentei.

Asupra constitutionalitătii textului de lege criticat, Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 570 din 7 iunie 2007, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 9 august 2007. Cu acel prilej, Curtea a retinut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competentei sale, astfel cum este determinată prin dispozitiile art. 126 alin. (2) si ale art. 129 din Constitutie, potrivit cărora „Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar „Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii”.

Referitor la faptul că, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări privind competenta materială, aceeasi instantă urmează să solutioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, s-a subliniat că solutia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstitutionalitate. „Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenta unei reglementări cu caracter tranzitoriu, solutionarea apartine unor complete cu o compunere diferită, iar părtile beneficiază de toate drepturile si garantiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil si la solutionarea acestuia într-un termen rezonabil.” Totodată, s-a retinut că dispozitiile legale ce fac obiectul exceptiei nu aduc nicio atingere principiului impartialitătii instantelor judecătoresti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală. „Judecarea recursului de către aceeasi instantă care a solutionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumtie a lipsei de impartialitate a judecătorilor care se pronuntă asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul si recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.”

Pentru aceleasi argumente, nu poate fi retinută nici critica potrivit căreia textul de lege supus controlului contravine prevederilor art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Violeta Antoaneta Maier în Dosarul nr. 1.738/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din 8 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Doina Suliman

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.023

din 8 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, exceptie ridicată de Mirela Nineta Stoicovoci în Dosarul nr. 4.157/212/2006 al Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 4.157/212/2006, Tribunalul Constanta - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei. Exceptia a fost ridicată de Mirela Nineta Stoicovoci într-o cauză civilă având ca obiect stabilire vizită minor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textul de lege criticat contravine art. 22 din Constitutie, deoarece „dă posibilitate părintelui căruia nu i s-a încredintat copilul să păstreze legăturile personale cu acesta, fără a se pune în discutie atât starea de sănătate a copilului, cât si a părintelui”.

Tribunalul Constanta - Sectia civilă apreciază că dispozitiile de lege în raport de care pârâta a înteles să invoce exceptia de neconstitutionalitate nu contravin prevederilor constitutionale ale art. 22.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconsti ­tutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constitutional.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, având următorul cuprins: „Părintele divortat, căruia nu i s-a încredintat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învătătura si pregătirea lui profesională.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 22 privind dreptul la viată si la integritate fizică si psihică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că autorul acesteia critică modul de aplicare a textului de lege de către instanta de judecată, deoarece, prin sentinta pronuntată, a acordat părintelui căruia nu i s-a încredintat copilul posibilitatea de a păstra legăturile personale cu acesta, „fără a pune în discutie atât starea de sănătate a copilului, cât si a părintelui”.

Sub acest aspect, critica excedează competentei Curtii Constitutionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată”, astfel că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă.

În fine, Curtea retine că art. 43 alin. 3 din Codul familiei a mai fost supus controlului de constitutionalitate, prin raportare, însă, la alte prevederi constitutionale. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că acest text de lege este constitutional.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, exceptie ridicată de Mirela Nineta Stoicovoci în Dosarul nr. 4.157/212/2006 al Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din 8 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.038

din 13 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, exceptie ridicată de Clara Romila în Dosarul nr. 1.310/99/2007 al Tribunalului Iasi - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la Decizia nr. 298 din 29 martie 2006, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 25 aprilie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.310/99/2007, Tribunalul Iasi - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii,

exceptie ridicată de Clara Romila.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (1) si ale art. 52 alin. (1) din Constitutie, fără a arăta în ce mod.

Tribunalul Iasi - Sectia comercială si de contencios administrativ arată că dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (1) si ale art. 52 alin. (1) din Constitutie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că instanta de contencios constitutional s-a pronuntat, prin Decizia nr. 298 din 29 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, în sensul că dispozitiile art. 451 din Legea nr. 95/2006 nu contravin prevederilor art. 21 si art. 52 din Constitutie.

Avocatul Poporului arată că dispozitiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor celor aflati în situatia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, dau expresie dispozitiilor consacrate în Constitutie si oferă posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justitiei si de a se prevala de toate garantiile si regulile de natură procedurală pe care le presupune dreptul la un proces echitabil. Nu poate fi retinută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 52 din Constitutie, din moment ce împotriva deciziei de sanctionare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sanctionat poate formula o actiune în anulare la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îsi desfăsoară activitatea.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu următorul cuprins: „Împotriva deciziei de sanctionare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sanctionat poate formula o actiune în anulare la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îsi desfăsoară activitatea.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) referitoare la accesul liber la justitie si ale art. 52 alin. (1) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că motivarea criticii se limitează la indicarea textelor constitutionale fără a evidentia în ce constă pretinsa relatie de contrarietate dintre acesta si norma dedusă controlului.

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 16 din Constitutie, Curtea retine că în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, prin Decizia nr. 298 din 29 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, Curtea a statuat că dispozitiile art. 451 din Legea nr. 95/2006 nu contravin prevederilor art. 21 si art. 52 din Constitutie. Cu acel prilej, Curtea a retinut, în esentă, că, în materia răspunderii disciplinare, sanctiunile se stabilesc de către conducerea unipersonală sau colegială a unitătii, iar, în ceea ce priveste contestatiile împotriva măsurilor de sanctionare, legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea legiuitorului ordinar instituirea unor jurisdictii speciale administrative, care sunt facultative si gratuite. Accesul liber la justitie ar fi încălcat numai dacă legiuitorul ordinar ar prevedea în mod exclusiv competenta organelor de jurisdictie administrativă, fără a da posibilitatea părtilor interesate de a sesiza instantele judecătoresti. Potrivit art. 451 din legea criticată, împotriva deciziei de sanctionare pronuntate de organul administrativ, cel sanctionat poate formula actiune în anulare, respectiv contestatie, la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială îsi desfăsoară activitatea. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată se stabilesc numai prin lege, iar în materia contenciosului administrativ se stabilesc numai printr-o lege organică, asa cum prevăd dispozitiile art. 73 alin. (3) lit. k) din Constitutie. Prin urmare, Curtea a retinut că legiuitorul are legitimarea constitutională de a stabili, chiar prin derogare, competenta unor instante judecătoresti de a solutiona litigii în legătură cu domeniul reglementat.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si ale art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, exceptie ridicată de Clara Romila în Dosarul nr. 1.310/99/2007 al Tribunalului Iasi - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.039

din 13 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 185 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Denndorf International” - S.R.L. din Făgăras în Dosarul nr. 1.477/62/AF/2006 al Tribunalului Brasov - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul exceptiei, prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, respinge cererea prin care autorul exceptiei solicită acordarea unui nou termen de judecată.

Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public arată că, ulterior sesizării Curtii, Codul de procedură fiscală a fost republicat, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 215 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În continuare, făcând referire la Decizia nr. 641 din 28 iunie 2007, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 15 mai 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.477/62/AF/2006, Tribunalul Brasov - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 185 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Denndorf International” - S.R.L. din Făgăras.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate, prin adăugarea unei conditii suplimentare, aceea a depunerii cautiunii, în cazul cererii de suspendare a actului administrativ fiscal, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si ale art. 21 din Constitutie. În măsura în care cuantumul sumei datorate este deosebit de important, debitorul se află în imposibilitatea de a achita cautiunea impusă de lege, fiind astfel lipsit de dreptul de a formula cerere de suspendare a actului administrativ fiscal în conditiile Legii nr. 544/2005.

Tribunalul Brasov - Sectia comercială si de contencios administrativ arată că prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală nu sunt relevante în cauză, acestea referindu-se la egalitatea cetătenilor atât în fata legii, cât si înaintea autoritătilor publice, si nu la egalitatea cetătenilor în raport cu autoritătile publice. De asemenea, arată că nu poate fi retinută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 din Constitutie. Se constată o identitate de ratiune a legiuitorului atât în cazul prevăzut de dispozitiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care instituie obligatia depunerii unei cautiuni până la solutionarea contestatiei la executare, cât si în cazul prevăzut de art. 185 din Codul de procedură fiscală, care se referă la cererea de suspendare a executării titlului de creantă.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Fixarea unei cautiuni din suma contestată nu este de natură să obstructioneze accesul liber la justitie, aceasta constituind o garantie în vederea evitării abuzului de drept, exercitarea cu rea-credintă a contestatiei la executare determinând tergiversarea solutionării cauzelor si, implicit, amânarea realizării creantelor bugetare.

Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie. Cetătenii se bucură de drepturile prevăzute în Legea fundamentală si în celelalte legi, fiind egali în fata acestora si a autoritătilor publice, în timp ce autoritătile publice exercită atributiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competentei lor, în realizarea functiilor pentru care sunt create. De asemenea, arată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 din Constitutie. Astfel, consacrând suspendarea facultativă a executării, iar nu o suspendare de drept, si instituind conditia depunerii cautiunii, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea exercitării cu rea-credintă a contestatiei la executare, formulată exclusiv în scopul tergiversării executării.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 215 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu următorul cuprins: „(1) Introducerea contestatiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozitiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cautiune de până la 2.000 lei.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetătenilor si ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 641 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, a statuat că Legea fundamentală, consacrând dreptul de acces liber la justitie, nu interzice stabilirea prin lege a anumitor conditii, reguli de procedură, în privinta exercitării acestui drept. Conditionarea suspendării executării actului administrativ fiscal de depunerea unei cautiuni se impune pentru prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării, precum si pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, legate de executarea cât mai operativă a creantelor lor. Instituirea obligatiei de plată a cautiunii, ca o conditie a suspendării executării actului administrativ fiscal, are o dublă finalitate, si anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garantie pentru creditor în ceea ce priveste acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării, prin efectul suspendării acesteia, si, pe de altă parte, de a preveni si limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Denndorf International” - S.R.L. din Făgăras în Dosarul nr. 1.477/62/AF/2006 al Tribunalului Brasov - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.040

din 13 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 1, art. 3717 alin. 3 si art. 372 din Codul de procedură civilă si art. 66 din Legea notarilor publici si a activitătii notariale nr. 36/1995

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 1, art. 3717 alin. 3 si art. 372 din Codul de procedură civilă si ale art. 66 din Legea notarilor publici si a activitătii notariale nr. 36/1995, exceptie ridicată de Societatea Comercială „BA. Production” - S.R.L. din Târgoviste în Dosarul nr. 310/315/2007 al Judecătoriei Târgoviste.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că dispozitiile art. 3711 alin. 1 si art. 372 din Codul de procedură civilă reglementează scopul executării silite si principiile ce reglementează această procedură, fără a contraveni prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. În ceea ce priveste art. 3717 alin. 3 din Codul de procedură civilă si art. 66 din Legea nr. 36/1995, arată că instanta de contencios constitutional s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii acestor dispozitii, statuând că acestea sunt constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 28 mai 2007, pronuntată în Dosarul nr. 310/315/2007, Judecătoria Târgoviste a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 1, art. 3717 alin. 3 si art. 372 din Codul de procedură civilă si art. 66 din Legea notarilor publici si a activitătii notariale nr. 36/1995, exceptie ridicată de Societatea Comercială „B.A. Production” - S.R.L. din Târgoviste.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 3711 alin. 1 si ale art. 372 din Codul de procedură civilă sunt neconstitutionale, contravenind prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, deoarece permit ca executarea să se facă si în temeiul unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, altul decât hotărârea judecătorească. În ceea ce priveste dispozitiile art. 3717 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se arată că, dându-i-se executorului judecătoresc posibilitatea de a cuprinde în procesul-verbal, care devine titlu executoriu, sume stabilite după libera sa apreciere, se încalcă prevederile art. 21 si art. 124 din Constitutie. De asemenea, atribuirea calitătii de titlu executoriu unui act care nu provine de la instanta de judecată, ci de la altă autoritate, în spetă notarul public, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, contravine prevederilor art. 21 din Constitutie.

Judecătoria Târgoviste arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Dispozitiile de lege criticate nu pot fi interpretate ca aducând atingere prevederilor constitutionale privind accesul liber la justitie în conditiile în care, pentru apărarea drepturilor sale, debitorul are deschisă calea actiunii în justitie prin intermediul contestatiei la executare.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că dispozitiile art. 3711 alin. 1, ale art. 3717 alin. 3 si ale art. 372 din Codul de procedură civilă nu pot fi interpretate ca aducând atingere prevederilor constitutionale privind accesul liber la justitie, în conditiile în care, pentru apărarea drepturilor sale, debitorul are deschisă calea actiunii în justitie prin intermediul contestatiei la executare. Contestatia la executare este judecată de o instantă care, în conditiile în care titlul executoriu nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, are posibilitatea de a verifica toate apărările de fond invocate de către debitor. În ceea ce priveste dispozitiile art. 66 din Legea nr. 36/1995, arată că instanta de contencios constitutional s-a pronuntat prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 84 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, statuând că acestea sunt constitutionale.

Avocatul Poporului, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 1, ale art. 3717 alin. 3 si ale art. 372 din Codul de procedură civilă, arată că accesul liber la justitie este respectat, deoarece părtile interesate se pot adresa instantelor judecătoresti, pe calea contestatiei la executare, invocând apărări de fond, dacă apreciază că drepturile, libertătile sau interesele lor legitime au fost încălcate. Mai mult, întreaga procedură de executare silită este prevăzută de lege, fiind respectate astfel atât prevederile interne, cât si cele internationale referitoare la accesul liber la justitie. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 66 din Legea nr. 36/1995, arată că aceasta nu poate fi retinută. În acest sens, face referire la Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 2 februarie 2004.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 3711 alin. 1, ale art. 3717 alin. 3 si ale art. 372 din Codul de procedură civilă si ale art. 66 din Legea notarilor publici si a activitătii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu următorul cuprins:

- Art. 3711 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Obligatia stabilită prin hotărârea unei instante sau printr-un alt titlu se duce la îndeplinire de bunăvoie.”;

- Art. 3717 alin. 3 din Codul de procedură civilă: „Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în conditiile legii.”;

- Art. 372 din Codul de procedură civilă: „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoresti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”;

- Art. 66 din Legea nr. 36/1995: „Actul autentificat de notarul public care constată o creantă certă si lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilitătii acesteia. În lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie si ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justitiei.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, prin intermediul art. 3711 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar si în cazurile în care debitorul nu îsi execută de bunăvoie obligatia stabilită prin hotărârea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispozitiile din Legea fundamentală si din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, invocate de autorul exceptiei.

De asemenea, prin Decizia nr. 206 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, Curtea a statuat că stabilirea cheltuielilor de executare, prevăzută de art. 3717 alin. 3 si 4 din Codul de procedură civilă, printr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, încheiat de executorul judecătoresc, nu este un act arbitrar al acestuia, ci, potrivit chiar reglementării criticate, are loc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în conditiile legii. Sub imperiul reglementării deduse controlului, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc nu scapă controlului instantelor de judecată, iar întocmirea acestuia, în conditiile prevăzute de lege, nu lezează în niciun fel accesul liber la justitie sau dreptul persoanei la apărare, câtă vreme art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestatie de către cei interesati sau vătămati prin executare, oferă toate garantiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, se constată că, prin Decizia nr. 134 din 23 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 1 iulie 2002, Curtea a statuat că acestea sunt constitutionale.

Cu privire la dispozitiile art. 66 din Legea nr. 36/1995, prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 2 februarie 2004, Curtea a retinut că, în materia la care se referă exceptia de neconstitutionalitate, calificarea actelor notariale care constată o creantă certă, lichidă si exigibilă ca fiind titluri executorii a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creante, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părtilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că autentificarea oricărui înscris de către notarul public dă expresie, într-o formă specifică, acordului de vointă al părtilor, asa cum rezultă din chiar încheierea de autentificare, care atestă prezenta acestora în fata notarului, identificarea lor, precum si luarea consimtământului fiecăreia, după ce i s-a adus la cunostintă continutul înscrisului. În măsura în care actul autentificat este pus în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, acesta poate face obiectul unei contestatii la executare, prilej cu care, dat fiind că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instantă judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 1, art. 3717 alin. 3 si art. 372 din Codul de procedură civilă si art. 66 din Legea notarilor publici si a activitătii notariale nr. 36/1995, exceptie ridicată de Societatea Comercială „B.A. Production” - S.R.L. din Târgoviste în Dosarul nr. 310/315/2007 al Judecătoriei Târgoviste.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.051

din 13 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (7) si art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (7) si art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Navol” - S.A. în Dosarul nr. 593/116/2006 al Tribunalului Călărasi - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul exceptiei, prin avocat, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului exceptiei solicită admiterea acesteia, în conformitate cu concluziile formulate în scris.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, fiind invocată în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 25 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 593/116/2006, Tribunalul Călărasi - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (7) si art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Navol” - S.A. în cauza ce are ca obiect judecarea unei cereri de deschidere a procedurii insolventei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 încalcă dispozitiile art. 1 alin. (5), art. 24 alin. (1), art. 124 si art. 142 alin. (1) din Constitutie, precum si ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât reglementează posibilitatea judecătorului-sindic de a nu suspenda judecarea cauzei până la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate. Autorul exceptiei critică si „arbitrarul normei dispositive (va putea să nu dispună)”, care contravine principiului potrivit căruia Curtea Constitutională este garantul suprematiei Constitutiei.

O altă critică de neconstitutionalitate constă în sustinerea că prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 20, art. 44 alin. (1) si (2), ale art. 45, 53, 135 si art. 136 alin. (5) din Constitutie, ale art. 6 paragraful 1, ale art. 13, 17 si 18 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventie. Se apreciază că măsura suspendării de la tranzactionare a actiunilor societătilor listate cu începere de la data comunicării către Comisia Natională a Valorilor Mobiliare a hotărârii de deschidere a procedurii insolventei, până la data admiterii planului de reorganizare, respectiv până la intrarea în faliment, reprezintă o încălcare a exercitării dreptului de proprietate al acestor societăti.

Se sustine că, fată de aceste încălcări ale textelor constitutionale, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 ar trebui reformulat astfel încât să înlăture echivocul si să permită majorarea capitalului social al debitorului în orice moment al procedurii.

Tribunalul Călărasi - Sectia civilă consideră că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât suspendările prevăzute de reglementările criticate, apreciate ca fiind neconstitutionale, sunt reguli exceptionale, aplicabile restrictiv.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În esentă, se arată că atât prevederile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, cât si cele ale art. 43 alin. (1) din aceeasi lege nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate în sustinerea exceptiei.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale criticate sunt constitutionale. Se arată că sunt respectate atât prevederile din Constitutie, cât si cele din dispozitiile internationale, invocate de autorul exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 8 alin. (7) si art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu următorul continut:

- Art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006: „Prin derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, judecătorul-sindic va putea să nu dispună suspendarea cauzei, în situatia în care dispozitiile a căror neconstitutionalitate se invocă au făcut obiectul cel putin al unei decizii pronuntate de Curtea Constitutională.”

- Art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „Ca urmare a deschiderii procedurii si până la data confirmării planului de reorganizare, actiunile societătilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificările si completările ulterioare, se suspendă de la tranzactionare cu începere de la data primirii comunicării de către Comisia Natională a Valorilor Mobiliare.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

În legătură cu sustinerea că art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea Constitutiei, ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justitiei si ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curtii Constitutionale, precum si cele ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale care prevăd dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că este neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 293 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, si prin Decizia nr. 478 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 25 iunie 2007, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate referitoare la art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 si a retinut că nu este încălcat art. 142 alin. (1) din Constitutie. Totodată, s-a constatat că, prin derogare de la dispozitiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, această reglementare corespunde scopului si caracterului special al procedurii insolventei, asigurând celeritatea necesară acestei proceduri, fără a leza în niciun fel rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei si de unică autoritate de jurisdictie constitutională în România.

Prin Decizia nr. 378 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, Curtea a retinut că dispozitiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 constituie norme de procedură a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, intră în atributiile exclusive ale legiuitorului. În virtutea acestor prerogative constitutionale, legiuitorul, în considerarea unor situatii deosebite, poate să stabilească si reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun. Totodată, s-a constatat că procedura insolventei este o procedură specială, caracterizată de celeritate si care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului si reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelasi timp, valorificarea cu eficientă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creantelor creditorilor.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile amintite îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Având în vedere această jurisprudentă, Curtea retine că sunt respectate principiile constitutionale înscrise la art. 1 alin. (5) si art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală. De asemenea, sunt respectate si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, prin prevederea că „judecătorul-sindic va putea să nu dispună suspendarea cauzei”, nu instituie o procedură inechitabilă, ci doar o diferentă de regim impusă în vederea îndeplinirii cu celeritate a procedurii insolventei.

În privinta celorlalte texte constitutionale invocate de autorul exceptiei, si anume art. 24 alin. (1) si art. 124, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, prin invocarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (1) si (2) referitoare la garantarea dreptului de proprietate, ale art. 45 referitoare la libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, ale art. 135 privind economia, ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private, precum si ale art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept si ale art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventie referitor la protectia proprietătii, Curtea retine, de asemenea, că este neîntemeiată.

Dispozitiile legale criticate care prevăd suspendarea de la tranzactionare a actiunilor societătilor listate nu încalcă prevederile art. 44 alin. (1) si ale art. 136 alin. (5) din Constitutie si nici cele ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventie. Chiar dacă măsura suspendării atrage o limitare a dreptului de proprietate al debitorului si actionarilor acestuia, aceleasi dispozitii constitutionale prevăd că legiuitorul poate să stabilească continutul si limitele dreptului de proprietate. Iar suspendarea de la tranzactionare a actiunilor societătilor emitente, ca urmare a deschiderii procedurii, până la data confirmării planului de reorganizare, corespunde tocmai scopului Legii nr. 85/2006, si anume acela de a institui o procedură pentru plata pasivului debitorului în încetare de plăti fie prin reorganizarea societătii sau prin lichidarea unor bunuri ale debitorului până la acoperirea pasivului, fie prin faliment.

Având în vedere aceste considerente, Curtea retine că măsura suspendării de la tranzactionare nu instituie un tratament discriminatoriu. Existenta unor conditii speciale, corespunzătoare procedurii insolventei, în comparatie cu un litigiu comercial comun, impune instituirea unui regim juridic specific care să asigure redresarea comerciantului debitor si recuperarea creantelor. Astfel, stabilirea acestei măsuri respectă dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2).

Întrucât, prin reglementarea măsurii suspendării nu se restrânge exercitarea unor drepturi sau libertăti fundamentale ale cetătenilor, ci, asa cum s-a mai arătat, se instituie unele măsuri procedurale specifice domeniului de reglementare al Legii nr. 85/2006, dispozitiile art. 53 din Constitutie nu sunt incidente în cauză.

De asemenea, măsura prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care are ca scop garantarea integritătii patrimoniului debitorului si protejarea investitorilor si a altor parteneri contractuali ai debitorului, este de natură să satisfacă cerintele constitutionale ale art. 45 si art. 135 alin. (2) lit. a).

În sfârsit, Curtea retine că, fată de criticile formulate, celelalte reglementări internationale invocate de autorul exceptiei nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (7) si art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Navol” - S.A. în Dosarul nr. 593/116/2006 al Tribunalului Călărasi - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.054

din 13 noiembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Glubedex” - S.A. Galati în Dosarul nr. 2.638/113/2006 al Tribunalului Brăila - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, fiind invocată în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 27 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 2.638/113/2006, Tribunalul Brăila - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Glubedex” - S.A. Galati în cauza ce are ca obiect judecarea cererii prin care autorul exceptiei solicită obligarea administratorului societătii debitoare de a suporta o parte a pasivului debitorului, ajunsă în stare de insolventă.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că modul în care a fost redactat art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 nu poate asigura accesul liber la justitie pentru creditorul care consideră că apărarea drepturilor si intereselor sale legitime o poate face personal, si nu numai prin reprezentantii stabiliti de lege, respectiv administratorul sau lichidatorul judiciar. Totodată, conditionarea autorizării introducerii actiunii în răspunderea persoanelor vinovate de starea de insolventă de prescrierea răspunderii dă posibilitatea celor vinovati de a-si crea starea de insolvabilitate. Prin această redactare defectuoasă a textului de lege se încalcă dispozitiile art. 21 din Constitutie.

Tribunalul Brăila - Sectia comercială si de contencios administrativ apreciază că exceptia ridicată este întemeiată, întrucât prevederile legale criticate, astfel cum sunt redactate, încalcă drepturile garantate prin Constitutie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Se arată că actuala reglementare acordă puteri sporite comitetului creditorilor, având un rol principal în această procedură.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale criticate sunt constitutionale. Se apreciază că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, fără a fi contrare dreptului la un proces echitabil.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părtilor prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispozitii care au următorul continut:

- Art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006: „Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă actiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze actiunea prevăzută la alin. (1) si răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenintă să se prescrie.”

Autorul exceptiei sustine că aceste prevederi legale încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 privind accesul la justitie.


Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea, în justitie, a răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolventă a debitorului. În conditiile expres prevăzute de art. 138 alin. (3) din lege, si anume dacă acesta a omis să indice, în raportul lui asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă a omis să formuleze actiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societătii comerciale, iar răspunderea acestor persoane amenintă să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită si de comitetul creditorilor.

Dispozitiile legale criticate au ca scop, ca de altfel întreaga procedură instituită prin Legea nr. 85/2006, conditionarea valorificării unor drepturi procedurale de îndeplinirea unor cerinte, si anume de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuală activă subsidiară, circumstantiată de lipsa de diligentă a titularilor acestei actiuni - administratorul judiciar sau lichidatorul. Specificul procedurii insolventei a impus adoptarea unor reguli procesuale speciale care derogă de la normele dreptului comun si care se justifică, rational si obiectiv, tocmai pentru a da posibilitate creditorilor participanti la insolventă să-si realizeze interesele. Modalitatea de reglementare a acestei proceduri constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie.

Asupra constitutionalitătii dispozitiilor legale criticate, Curtea Constitutională s-a pronuntat prin Decizia nr. 549 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 9 august 2007, prin care a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 si a constatat că nu este încălcat art. 21 din Constitutie. Totodată, prin Decizia nr. 745 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 8 octombrie 2007, Curtea a constatat că „în această materie, ca, de altfel, oriunde, legiuitorul a conditionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinte si respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intentia de a restrânge accesul liber la justitie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil în vederea exercitării dreptului constitutional prevăzut de art. 21, asigurând protectia drepturilor si intereselor legitime ale tuturor părtilor”.

Solutiile pronuntate de Curtea Constitutională prin deciziile mentionate, precum si considerentele care au stat la baza lor îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată, întrucât nu se invocă elemente noi, de natură a schimba această jurisprudentă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Glubedex” - S.A. Galati în Dosarul nr. 2.638/113/2006 al Tribunalului Brăila - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 noiembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta