MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 175 (XIX) - Nr. 572         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 21 august 2007

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 585 din 19 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, si art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994

 

Decizia nr. 589 din 19 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

 

Decizia nr. 597 din 19 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România

 

Decizia nr. 614 din 26 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. 3 lit. a) si ale art. 348 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 645 din 28 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI

 

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

537. - Decizie privind retragerea autorizatiei de functionare a brokerului de asigurare Societatea Comercială „ROMBROKERS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE” - S.R.L. si interzicerea desfăsurării activitătii de broker de asigurare în România

 

546. - Decizie privind sanctionarea Societătii Comerciale „BTWC Broker de asigurare” - S.R.L.

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

230. - Decizie privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 23.A/5.02.2007 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 585

din 19 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si  celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, si art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994

 

Ioan Vida -  presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu -  judecător

Tudorel Toader -  judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Maritiu -  magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, si art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Leader International” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.606/2004 al Tribunalului Constanta -  Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitu­tionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 2.606/2004, Tribunalul Constanta -  Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, si art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Leader International” - S.A. din Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine că prin textele de lege criticate s-a instituit un regim privilegiat pentru persoanele beneficiare ale legilor fondului funciar, iar prin reconstituirea dreptului de proprietate pe terenurile care se aflau în exploatarea societătilor comerciale s-a realizat o expropriere a investitiilor de pe aceste terenuri, care în majoritatea cazurilor aveau o valoare mai mare decât a terenului, fără ca în prealabil să se acorde o dreaptă si prealabilă despăgubire.

Tribunalul Constanta - Sectia civilă arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că dispozitiile de lege criticate reglementează proceduri si etape aplicabile în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptătite, fără ca prin acestea să se aducă atingere în vreun fel dreptului de proprietate al persoanelor juridice asupra investitiilor efectuate pe teren.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, si art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994.

Art. 4 din Legea nr. 1/2000 a fost modificat si completat prin Titlul VI pct. 4, 5 si 6 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Art. 25 din Legea nr. 16/1994 a fost modificat prin Legea nr. 58/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 21 iunie 1995.

Textele criticate au următorul cuprins:

-Art. 4 din Legea nr. 1/2000: „(1) Pentru terenurile din extravilanul localitătilor, foste proprietăti ale persoanelor fizice si juridice, care au trecut în proprietatea statului si pe care se găsesc instalatii hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroamelioratii, pe care se desfăsoară activităti miniere de exploatare sau operatiuni petroliere de dezvoltare-explorare si exploatare, se restituie, în conditiile legii, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora suprafete echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situatia în care aceste suprafete sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeasi localitate sau din alte localităti, acceptate de fostii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, în conditiile legii.

(11) Pentru terenurile fostilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantatii de hamei, de duzi, plantatii viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligatia de a le mentine destinatia si, acolo unde este cazul, unitatea si functionalitatea.

(12) Pentru terenurile mentionate mai sus, pe care s-au efectuat de către stat investitii, neamortizate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, fostii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligatia de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investitiei, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investitiei la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de acestia, de aceeasi categorie de folosintă cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.

(13) Pentru terenurile preluate de stat de pe care investitiile au fost vândute cu respectarea legii, fostii proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat de acestia, sau pentru despăgubiri plătite fie de către investitor, fie de către stat.

(14) În cazul optiunii pentru despăgubiri plătite de investitori, fostii proprietari vor conveni cu investitorii, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi sau de la data validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, pretul terenului, care nu poate fi mai mic decât valoarea sa de piată, si termenul de plată, care nu poate fi mai mare de 3 ani.

(15) Acordul va fi înregistrat la comisia judeteană care a validat cererea de reconstituire si devine titlu executoriu pentru plata pretului dacă investitorul nu îsi respectă obligatia de plată în termenul convenit. Din momentul înregistrării acordului, optiunea părtilor este definitivă si părtile nu mai pot opta pentru alte forme de reconstituire si, respectiv, despăgubire. Proprietarii se vor putea adresa statului, în conditiile dispozitiilor legale privind acordarea de despăgubiri de către acesta, doar pentru acoperirea valorii investitiilor preluate de stat o dată cu terenul pe care l-au avut în proprietate.

(16) Până la efectuarea plătii, proprietarul investitiei va plăti fostului proprietar al terenului o sumă, convenită de părti, care nu poate fi mai mică decât redeventa plătită statului la momentul acordului, si nu va putea înstrăina în niciun mod investitia sa, sub sanctiunea nulitătii absolute.

(17) Proprietarii investitiilor dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului în momentul achitării integrale a contravalorii terenului.

(18) În situatia în care nu se optează pentru despăgubiri plătite de către investitor sau în situatia în care fostul proprietar si investitorul nu ajung la un acord în termenul mentionat la alin. (14), fostul proprietar va primi teren pe alt amplasament, acceptat de acesta, sau despăgubiri de la stat, atât pentru teren, cât si pentru investitiile dovedite la data preluării terenului, în conditiile legii.

(19) În cazul realizării acordului prevăzut la alin. (14), pentru investitiile dovedite la data preluării terenului, fostul proprietar primeste despăgubiri de la stat, în conditiile legii.

(2) în cazul în care investitiile pentru care suprafata de teren a fost preluată de stat nu au fost executate sau se află în stadiu de proiect, suprafata preluată se restituie, la cerere, fostilor

proprietari sau mostenitorilor acestora, pe vechiul amplasament.”

-Art. 25 din Legea nr. 16/1994: „Persoanele fizice, cărora le-a fost stabilită calitatea de actionar în baza prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, pot opta, până la data de 1 octombrie 1995, pentru calitatea de locator, în conditiile legii.

Societătile comerciale agricole vor încunostinta în scris, până la data de 1 septembrie 1995, pe actionarii care nu si-au manifestat optiunea în sensul prevederilor alin. 1, despre termenul limită pentru comunicarea optiunii.

Contractul de locatiune se încheie, pentru perioada minimă de arendare prevăzută la art. 7 alin. 2, între societatea comercială care detine terenul în cauză si persoana fizică care a optat pentru calitatea de locator, începând cu primul an agricol ulterior înregistrării optiunii scrise.

Până la expirarea perioadei prevăzute la art. 7 alin. 2, comisia judeteană va emite titlu de proprietate asupra terenului în echivalent arabil si va pune în posesie persoanele îndreptătite, în sole compacte, situate în limita perimetrului actual, stabilite pe ferme si localităti.

După expirarea perioadei minime de arendare, prevăzută la art. 7 alin. 2, persoanele îndreptătite potrivit alin. 1 pot exploata terenurile în mod liber, în calitate de proprietar.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 136 referitoare la proprietate.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 154 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2007, a statuat că textele de lege criticate reglementează modalitătile si etapele de reconstituire a dreptului de proprietate pentru persoanele care au calitatea de locator, potrivit art. 25 din Legea nr. 16/1994. Textele criticate reglementează situatiile în care pe terenul ce face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate se află investitii, precum si modalitătile de plată a investitiilor neamortizate.

De asemenea, Curtea a retinut că în domeniul legilor fondului funciar legiuitorul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere. Astfel, Legea nr. 1/2000, în art. 2 alin. (1), prevede că „în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere”. Prin măsurile privind reconstituirea dreptului de proprietate din domeniul funciar, stabilite de Legea nr. 247/2005, legiuitorul a rămas consecvent politicii de reconstituire a terenurilor pe vechile amplasamente, cu exceptiile prevăzute de lege. Aceste măsuri au ca finalitate, asa cum rezultă din expunerea de motive la această lege, „solutionarea definitivă a problemei proprietătii în sensul reparării unei mari nedreptăti istorice”. De asemenea, s-a avut în vedere respectarea principiului restitutio in integrum, în deplină concordantă cu principiul garantării proprietătii prevăzut la art. 44 alin. (2) teza întâi din Constitutie, potrivit căruia „proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, si art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Leader International” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.606/2004 al Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 iunie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 589

din 19 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, exceptie ridicată de Aurel Găitănaru în Dosarul nr. 17.935/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti si de Daniel Ciocâltea în Dosarul nr. 2.621/95/2006 al Tribunalului Gorj - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă Alexandrina Mădălina Săbiescu, prin procurator, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea Dosarului nr. 286D/2007 la Dosarul nr. 82D/2007, mai înainte înregistrat, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate este similar.

Partea prezentă si reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării dosarelor.

Retinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită respingerea exceptiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin Încheierea din 22 decembrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 17.935/300/2006, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitu­tionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, exceptie ridicată de Aurel Găitănaru.

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 2.621/95/2006, Tribunalul Gorj - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, exceptie ridicată de Daniel Ciocâltea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece instituie un termen de prescriptie pentru actiunea în tăgăduirea paternitătii numai în ce îl priveste pe tatăl copilului, iar nu si pentru mama copilului si pentru copil, pentru care actiunea în tăgăduirea paternitătii este imprescriptibilă. Se arată că termenul de prescriptie de 6 luni al actiunii în tăgăduirea paternitătii îngrădeste în mod nejustificat accesul liber la justitie al sotului mamei copilului, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de apărarea unui drept personal nepatrimonial, actiunea în tăgăduirea paternitătii ar trebui să fie imprescriptibilă.

Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta constantă a Curtii Constitutionale.

Tribunalul Gorj - Sectia civilă apreciază că exceptia este neîntemeiată, arătând că instituirea unui termen de prescriptie scurt este motivată de necesitatea de a clarifica statutul civil al persoanei, în temeiul obligatiei constitutionale a statului de a apăra interesele mamei si copilului.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că, în absenta unei dispozitii legale prin care să se stabilească termenul în care actiunea în tăgăduirea paternitătii poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea nu are posibilitatea să constate existenta vreunei discriminări, rămânând în competenta instantei de judecată să facă interpretarea si aplicarea corectă a legii.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare. Textul legal criticat are următorul continut: „Actiunea în tăgăduirea paternitătii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut nasterea copilului.”

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate consideră că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor, art. 20 privitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, precum si ale art. 21 alin. (1) si (3) referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin raportare la dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 21 ianuarie 2004, sau prin Decizia nr. 538 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005, Curtea a respins exceptia privind aceste prevederi, constatând că din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului si tatăl acestuia în privinta termenului de exercitare a actiunii în tăgăduirea paternitătii. Cu acel prilej, a mai retinut că, „în absenta unei dispozitii legale prin care să se stabilească termenul în care actiunea în tăgăduirea paternitătii poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea nu are posibilitatea să constate existenta vreunei discriminări, rămânând în competenta instantei de judecată să facă interpretarea si aplicarea corectă a legii.”

De asemenea, prin Decizia nr. 646 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 13 noiembrie 2006, Curtea a statuat că liberul acces la justitie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instantelor judecătoresti pentru apărarea drepturilor, a libertătilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei conditionări.

Curtea a mai retinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, are legitimarea constitutională de a stabili competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată. Aceasta implică si reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.

În decizia mentionată, Curtea a constatat, astfel, că prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei nu contravin dispozitiilor art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (2) care prevede că procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.

Atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1―3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, exceptie ridicată de Aurel Găitănaru în Dosarul nr. 17.935/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti si de Daniel Ciocâltea în Dosarul nr. 2.621/95/2006 al Tribunalului Gorj - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 iunie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 597

din 19 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, exceptie ridicată de Zhang Weili în Dosarul nr. 15.720/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti, cauză înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 254D/2007.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba chineză, dl Ioan Budura.

Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 255D/2007, nr. 292D/2007, nr. 302D/2007, nr. 371D/2007, nr. 439D/2007 si nr. 440D/2007, având ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate ridicată de Zhang Ruzhen, Li Xiaojiang, Wang Haisen, Wang Wenbin, Zheng Jinbo si Chen Rugen în dosarele nr. 15.738/302/2006, nr. 15.074/302/2006, nr. 15.890/302/2006, nr. 209/302/2007, nr. 16.196/302/2006 si nr. 16.422/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti.

La apelul nominal răspund Li Xiaojiang, Wang Haisen si Chen Rugen, însotiti, de asemenea, de acelasi interpret de limba chineză. Lipseste partea Oficiul National pentru Refugiati, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele sus-mentionate, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorii exceptiilor, prin traducător, sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este, de asemenea, de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 440D/2007, nr. 439D/2007, nr. 371D, nr. 302D, nr. 292D si nr. 255D/2006 la Dosarul nr. 254D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul părtilor prezente. Acestea arată că doresc obtinerea statutului de refugiat în România, invocând diferite motive specifice situatiei personale si familiale, din cauza cărora returnarea în tara de origine ar determina punerea în pericol a vietii si integritătii fizice.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sustinerile autorilor exceptiei se constituie în aspecte de fapt relevante în fata instantei de judecată învestite cu solutionarea fondului cauzei, si nu în fata Curtii Constitutionale. Totodată, arată că textele legale criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, în reperate rânduri, prin raportare la aceleasi critici de neconstitutionalitate, astfel că aceeasi solutie, de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, se impune si în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin încheierile din 16 si 5 februarie 2007, 29 ianuarie 2007, 16 si 23 martie 2007, pronuntate în dosarele nr. 15.720/302/2006, nr. 15.738/302/2006, nr. 15.074/302/2006, nr. 15.890/302/2006, nr. 209/302/2007, nr. 16.196/302/2006 si nr. 16.422/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Exceptia a fost ridicată de Zhang Weili, Zhang Ruzhen, Li Xiaojiang, Wang Haisen, Wang Wenbin, Zheng Jinbo si Chen Rugen în cauze având ca obiect solutionarea unor plângeri împotriva hotărârilor Oficiului National pentru Refugiati de respingere a cererilor de azil.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate având un continut asemănător, autorii acesteia sustin că dispozitiile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constitutie, raportate la dispozitiile art. 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, texte care instituie dreptul absolut al persoanei la protectie împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.

Se consideră că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale din cauza impreciziei cu privire la spectrul motivelor de pedepse si tratamente inumane care permit acordarea protectiei subsidiare, în sensul că limitează sfera de aplicabilitate a interdictiei cuprinse în textul art. 22 alin. (2) din Constitutie doar la riscul de tortură si tratamente inumane si degradante survenit ca urmare a unuia dintre cele cinci motive de persecutie prevăzute de Conventia din 1951 privind Statutul refugiatilor (rasa, religia, nationalitatea, opinia politică si apartenenta la un anumit grup social). Or, prevederile art. 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au caracter absolut si neconditionat, astfel că nu permit asemenea limitări.

Se precizează, totodată, că dispozitiile examinate trebuie interpretate în conformitate cu prevederile art. 3 din Conventie, dar si cu jurisprudenta în materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum dispun art. 11 alin. (2), art. 20 si 148 din Constitutie.

În plus, în Dosarul nr. 292D/2007, autorul exceptiei sustine că prevederile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 încalcă dispozitiile art. 26 alin. (1) din Constitutie si ale art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, norme referitoare la dreptul la respectarea vietii private si de familie, apreciind că textele legale criticate ca neconstitutionale sunt imprecise cu privire la conditia protejării dreptului la respectul vietii de familie, drept conditie legală pentru acordarea protectiei subsidiare.

Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.


Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. În acest sens, indică jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, de exemplu deciziile nr. 648/2006, nr. 702/2006 si nr. 64/2007 prin care instanta de contencios constitutional a respins exceptiile de neconstitutionalitate, răspunzând astfel unor critici asemănătoare celor formulate si în prezenta cauză.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu contravin normelor constitutionale si conventionale invocate de autorii exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care prevăd următoarele:

Art. 26. - Protectia subsidiară: „(1) Protectia subsidiară se poate acorda cetăteanului străin sau apatridului care nu îndeplineste conditiile pentru recunoasterea statutului de refugiat si cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în tara de origine, respectiv în tara în care îsi avea resedinta obisnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), si care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreste protectia acelei tări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se întelege: (...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.”

În motivarea exceptiei ridicate, autorii acesteia invocă încălcarea dispozitiilor art. 22 alin. (2) si ale art. 26 alin. (1) din Constitutie si, prin raportare la art. 11 alin. (2), la art. 20 si 148 din aceasta, sunt invocate si prevederile art. 3 si ale art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, texte prin care se interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante si se garantează dreptul persoanei la respectarea vietii private si de familie. De asemenea, este indicată jurisprudenta în materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi norme constitutionale si conventionale invocate si în prezenta cauză si cu o motivare similară. De exemplu, prin Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, Curtea a retinut, pentru argumentele expuse acolo, că dispozitiile art. 26 alin. (1) si ale alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu contravin textelor constitutionale si conventionale referitoare la interzicerea torturii.

Totodată, prin Decizia nr. 524 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, Curtea a statuat că textele legale criticate nu înfrâng dreptul persoanei la respectarea vietii familiale si private, astfel cum acesta este consacrat în art. 26 alin. (1) din Constitutie si în art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Întrucât fată de cele statuate de Curtea Constitutională prin deciziile mentionate nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudentei indicate, solutia si considerentele ce stau la baza acestora îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Cât priveste invocarea în motivarea prezentei exceptii de neconstitutionalitate a anumitor cauze solutionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că acestea nu constituie argumente în sustinerea neconstitutionalitătii textului de lege criticat, întrucât jurisprudenta indicată priveste mai degrabă aplicarea legii criticate în spiritul Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Or, aspectele legate de aplicarea legilor sunt de competenta exclusivă a instantelor judecătoresti, neputând face obiectul controlului exercitat de Curtea Constitutională.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, exceptie ridicată de Zhang Weili, Zhang Ruzhen, Li Xiaojiang, Wang Haisen, Wang Wenbin, Zheng Jinbo si Chen Rugen în dosarele nr. 15.720/302/2006, nr. 15.738/302/2006, nr. 15.074/302/2006, nr. 15.890/302/2006, nr. 209/302/2007, nr. 16.196/302/2006 si nr. 16.422/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 iunie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 614

din 26 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. 3 lit. a) si ale art. 348 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. 3 lit. a) si ale art. 348 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Erdely Ede în Dosarul nr. 4.210/2006 al Tribunalului Prahova - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, critica vizând modul de aplicare a legii de către instanta judecătorească.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 4.210/2006, Tribunalul Prahova - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. 3 lit. a) si ale art. 348 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Erdely Ede.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că dispozitiile legale criticate permit instantelor penale să pronunte o hotărâre prin care se anulează un contract de vânzare-cumpărare, respectiv un act juridic sinalagmatic, oneros, translativ de proprietate, fără ca persoana care este proprietarul actual al bunului vândut să stie că se desfăsoară un proces în legătură cu acesta, fără să poată să-si exercite apărările si, deci, să-si protejeze proprietatea în mod legal dobândită.

Tribunalul Prahova - Sectia penală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, arătând că actele juridice care iau fiintă în cadrul activitătii infractionale sau sunt rezultatul unei asemenea activităti nu produc efecte juridice valide, astfel încât instanta penală trebuie să se pronunte asupra desfiintării lor.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 743/2006.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 14 alin. 3 lit. a) si ale art. 348 din Codul de procedură penală, care au următorul continut:

-Art. 14 alin. 3 lit. a) (Obiectul si exercitarea actiunii civile): „Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile:

a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare săvârsirii infractiunii, prin desfiintarea totală ori partială a unui înscris si prin orice alt mijloc de reparare”;

-Art. 348 (Rezolvarea separată a actiunii civile): „Instanta, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronuntă asupra reparării pagubei materiale si a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiintarea totală sau partială a unui înscris si restabilirea situatiei anterioare săvârsirii infractiunii.”

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2) referitoare la liberul acces la justitie, ale art. 24 alin. (1) care consacră dreptul la apărare, precum si ale art. 44 alin. (1) si (2) privind dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii textelor de lege criticate s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 743/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 27 noiembrie 2006. Cu acel prilej a retinut că dispozitiile legale criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate, ci, dimpotrivă, „dau expresie dreptului părtilor la un proces echitabil, prin asigurarea posibilită t ii persoanei vătămate prin săvârsirea unei infractiuni de a obine, în cadrul aceluiasi proces, repararea pagubei suferite. De asemenea, obligatia de despăgubire, instituită de lege în sarcina persoanei care a cauzat prejudiciul, este o garantie legală a dreptului de proprietate, în lipsa căreia averea unei persoane, ce constituie obiectul acestui drept, ar fi la discretia oricui, ceea ce înseamnă însăsi negarea dreptului respectiv.

În plus, partea vătămată are posibilitatea de a opta, în vederea valorificării pretentiilor sale civile, între exercitarea actiunii civile în cadrul procesului penal si exercitarea acesteia în afara procesului penal, la instanta civilă, astfel încât nu se poate sustine încălcarea, prin textele de lege criticate, a dreptului acesteia la un proces echitabil.”

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. 3 lit. a) si ale art. 348 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Erdely Ede în Dosarul nr. 4.210/2006 al Tribunalului Prahova - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 26 iunie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 645

din 28 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, exceptie ridicată de Sorin Coste în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005) al Tribunalului Sălaj - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că partea Societatea Comercială „Raiffeisen Bank” - S.A. - Sucursala Sălaj a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondată. Arată că, în cauză, nu se invocă o problemă de constitutionalitate, ci de interpretare a legii, determinată de intrarea în vigoare, ulterior adoptării textului de lege criticat, a Codului penal, care nu mai prevede sistemul cumulativ al pedepselor, ci sistemul alternativ.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005), Tribunalul Sălaj - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, exceptie ridicată de Sorin Coste în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textul de lege criticat este neconstitutional, întrucât prevede cumulativ pentru aceeasi faptă atât pedeapsa amenzii, cât si pedeapsa închisorii, ceea ce înseamnă că un făptuitor poate fi pedepsit prin aplicarea a două pedepse principale pentru o singură faptă. Se încalcă astfel, în opinia autorului exceptiei, prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.

Tribunalul Sălaj - Sectia penală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că sanctiunea aplicată pentru faptele cuprinse în art. 84 din Legea nr. 59/1934 nu este în concordantă cu normele de drept penal care prevăd expres pedepsele ce se pot aplica persoanelor care au săvârsit fapte penale, prin aceea că instituie un regim sanctionator mai drastic. Totodată, apreciază că, potrivit textului de lege criticat, aceeasi faptă este sanctionată cu două pedepse principale -  amenda si închisoarea, în contradictie cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. În opinia instantei, principiul legalitătii incriminării impune ca pentru o faptă prevăzută de legea penală să nu poată fi aplicată decât o pedeapsă, în modalitatea si limitele prevăzute de legea specială, respectiv Codul penal.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că „aplicarea unei pedepse care să cuprindă în mod cumulativ atât pedeapsa amenzii, cât si pe cea a închisorii nu reprezintă sanctionarea unei fapte de două ori, ci doar o modalitate de sanctionare a unei persoane care a săvârsit o infractiune care tine strict de aspecte de politică penală, în sistemele legislative ale unor tări existând posibilitatea de sanctionare a faptelor penale cu pedeapsa închisorii cumulativ cu cea a amenzii.” În ceea ce priveste problema neadaptării prevederilor art. 84 din Legea nr. 59/1934 la dispozitiile Codului penal român actual, se arată că aceasta „nu reprezintă o problemă de constitutionalitate, ci o problemă de neconcordantă între două acte normative aflate în vigoare.” În concluzie, consideră că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile criticate nu contin dispozitii în contradictie cu principiul consacrat de art. 4 din Protocolul nr. 7, al cărui element esential este riscul unei persoane de a fi condamnată încă o dată pentru aceeasi faptă, ci se referă la pedeapsa ce poate fi aplicată persoanei care săvârseste infractiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934. Se face referire si la Decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie referitoare la recursul, în interesul legi, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în raport cu reglementarea prevăzută prin art. 215 alin. (4) din Codul penal pentru faptele de înselăciune în legătură cu emiterea unui cec. Prin această decizie s-a retinut că prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, neabrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. 4 în art. 215 din Codul penal, si nici prin dispozitii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-si efectele.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, având următorul cuprins: „Se va pedepsi cu amendă de la 5.000—100.000 lei si închisoare de la 6 luni până la 1 an, afară de cazul când faptul constituie un delict sanctionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă:

1. Oricine emite un cec fără a fi avut autorizarea trasului.

2. Oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul si mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte, de disponibilul avut.

3. Oricine emite un cec cu dată falsă sau căruia îi lipseste unul din elementele esentiale arătate de alineatele 1, 2, 3 si 5 al art. 1 si art. 11.

4. Oricine emite un cec contrar dispozitiei ultimului alineat al art. 6.”

În motivarea exceptiei se invocă art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, potrivit căruia „nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdictiile aceluiasi stat pentru săvârsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii si procedurii penale ale acestui stat”, cu raportare la prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (2), potrivit cărora „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, respectiv la cele ale art. 20 alin. (1) si (2) care stabilesc prioritatea reglementărilor internationale privind drepturile omului în cazul în care există neconcordante între acestea si reglementările interne.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine că art. 4 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, invocat ca temei al criticilor de neconstitutionalitate formulate, consacră principiul de drept procesual penal non bis in idem, potrivit căruia nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit încă o dată pentru aceeasi faptă pentru care a fost deja urmărit sau condamnat. Conditia fundamentală pentru a putea fi invocat dreptul pe care acest text îl consacră este ca persoana în cauză să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. Or, art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934, criticat în prezenta cauză, nu reglementează o nouă pedeapsă pentru o infractiune pentru care persoana în cauză a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă conform legii, ci stabileste modul de sanctionare a persoanei care săvârseste infractiunile prevăzute de lege. Asa fiind, art. 4 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale nu este incident în cauză, principiul non bis in idem vizând o altă ipoteză decât cea a textului de lege criticat.

Curtea constată că, în realitate, criticile formulate în prezenta cauză atât de autorul exceptiei, cât si de instanta de judecată vizează interpretarea si aplicarea textului de lege ce face obiectul exceptiei din perspectiva succesiunii legilor în timp. Astfel, art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 prevede aplicarea pentru aceeasi infractiune, în mod cumulativ, a pedepsei amenzii si închisorii, în timp ce Codul penal nu mai reglementează posibilitatea acestui cumul, legiuitorul optând pentru sistemul alternativ al pedepselor. Prin prisma acestei contradictii se apreciază că acest text de lege, adoptat anterior intrării în vigoare a Codului penal, contravine principiului legalitătii incriminării si stabileste un regim sanctionator mai drastic. Or, asemenea critici nu intră în competenta Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată. În plus, asa cum a statuat Curtea Constitutională în jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, examinarea constitutionalitătii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozitiile constitutionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, exceptie ridicată de Sorin Coste în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005) al Tribunalului Sălaj - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 28 iunie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

DECIZIE

privind retragerea autorizatiei de functionare a brokerului de asigurare Societatea Comercială „ROMBROKERS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE” S.R.L. si interzicerea desfăsurării activitătii de broker de asigurare în România

 

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240 din 1 iulie 2001, reprezentată legal de presedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum si al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare,

în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în sedinta din data de 17 iulie 2007, conform art. 4 alin. (22)—(241) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentatia aferentă Notei nr. IX.311 din 10 iulie 2007 privind controlul efectuat la Societatea Comercială „ROMBROKERS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE” - S.R.L., cu sediul în municipiul Ploiesti, Piata Victoriei nr. 15, bl. CC SUD, sc. H, et. 4, ap. 144, judetul Prahova, înregistrată la oficiul registrului comertului cu nr. J 29/1047/2001, cod unic de înregistrare nr. 14317069, reprezentată legal de domnul Marius-Ion Zasavischi, în calitate de administrator/director executiv,

având în vedere următoarele motive de drept si de fapt:

1. Echipa de control s-a deplasat la data de 30 mai 2007 la sediul social al societătii, si anume municipiul Ploiesti, Piata Victoriei nr. 15, bl. CC SUD, sc. H, et. 4, ap. 144, judetul Prahova, unde nu a fost identificată nicio persoană.

Ca urmare a convorbirii telefonice purtate cu administratorul/directorul executiv al societătii, echipei de control i s-a adus la cunostintă faptul că sediul social se afla în curs de reamenajare.

Ca urmare, controlul s-a efectuat la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pe baza documentelor prezentate de administratorul societătii, precum si a documentelor existente în cadrul directiilor de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

2. Din declaratia administratorului dată pe propria răspundere, precum si din evidentele directiei de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au rezultat următoarele:

societatea nu si-a schimbat datele de identificare referitoare la denumire, sediu social, capital social, asociati, administrator;

sediul social al societătii nu este practicabil deoarece se află în proces de reamenajare (modernizare);

societatea a înfiintat, în perioada 1 iunie 2005-12 decembrie 2006, un număr de 19 puncte de lucru, pe raza judetelor Prahova, Giurgiu si Gorj, fără avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, încălcând astfel prevederile art. 5 lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 4 alin. (1) si (2) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare si/sau reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.110/2004, ceea ce constituie contraventie conform art. 39 alin. (2) lit. a), c) si q) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

3. Societatea nu a făcut dovada că a depus la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor raportările financiare aferente trimestrelor III si IV/2006, încălcând astfel prevederile art. 4 lit. c), coroborat cu art. 2 alin. (2) lit. c) din Normele privind forma si continutul raportărilor financiare, precum si informatiile, documentele si certificările necesare pentru întocmirea acestor raportări, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.117/2005, si prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, ceea ce reprezintă contraventie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), f) si m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

4. Raportările lunare privind taxa de functionare aferentă lunilor ianuarie—noiembrie 2006 au fost transmise cu întârziere, si anume o singură dată, în data de 16 ianuarie 2007, încălcându-se astfel prevederile art. 4 lit. e), coroborat cu art. 2 alin. (2) lit. d) din Normele privind forma si continutul raportărilor financiare, precum si informatiile, documentele si certificările necesare pentru întocmirea acestor raportări, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.117/2005, si prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, ceea ce reprezintă contraventie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), f) si m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

5. Raportările lunare privind taxa de functionare aferentă lunilor ianuarie si februarie 2007 au fost transmise cu întârziere, si anume o singură dată, în data de 12 aprilie 2007, încălcându-se astfel prevederile art. 3 pct. IV lit. a) din Normele privind forma si continutul raportărilor pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare si/sau reasigurare, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.139/2006, si prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, ceea ce reprezintă contraventie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), f) si m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

6. În perioada 1 ianuarie 2006-23 ianuarie 2007, politele de răspundere civilă profesională încheiate de broker au avut ca limite de asigurare 450.000 euro/eveniment si 750.000 euro/ perioada de asigurare, iar începând cu data de 23 ianuarie 2007 au avut ca limite de asigurare 450.000 euro/eveniment si 1.000.000 euro/ perioada de asigurare.

Astfel, societatea a încălcat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, prevederile art. 7 lit. a) si b) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare si/sau de reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.110/2004, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 35 alin. (5) lit. c) si c1) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, ceea ce reprezintă contraventie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. m2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 39 alin. (3) lit. e), coroborat cu art. 35 alin. (7) lit. a) si f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Art. 1. – Se retrage autorizatia de functionare a brokerului de asigurare Societatea Comercială „ROMBROKERS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE” S.R.L., cu sediul în municipiul Ploiesti, Piata Victoriei nr. 15, bl. CC SUD, sc. H, et. 4, ap. 144, judetul Prahova, înregistrată la oficiul registrului comertului cu nr. J29/1047/2001, cod unic de înregistrare nr. 14317069, reprezentată legal de domnul Marius-Ion Zasavischi, în calitate de administrator/director executiv.

Art. 2. - Societătii Comerciale „ROMBROKERS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE” S.R.L. i se interzice, de la data primirii prezentei decizii, desfăsurarea activitătii de broker de asigurare în România, conform prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, si ale normelor date în aplicarea acesteia.

Art. 3. - Societatea are obligatia să îsi notifice clientii, în termen de 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plătii ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligatiilor asumate prin contractele în vigoare la data emiterii prezentei decizii.

Art. 4. - (1) Împotriva prezentei decizii Societatea Comercială „ROMBROKERS BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE S.R.L. poate face plângere la Curtea de Apel Bucuresti, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform art. 40 din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

(2) În conformitate cu art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, plângerea adresată Curtii de Apel Bucuresti nu suspendă pe timpul solutionării acesteia executarea deciziei emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 5. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

 

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

 

Bucuresti, 6 august 2007.

Nr. 537.

 

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

DECIZIE

privind sanctionarea Societătii Comerciale „BTWC Broker de asigurare” S.R.L.

 

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240 din 1 iulie 2001, reprezentată legal de presedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum si al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare,

în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în sedinta din data de 10 iulie 2007, conform art. 4 alin. (22)-(241) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentatia aferentă Notei nr. IX.279 din 2 iulie 2007,

în conformitate cu atributiile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, si în baza Deciziei nr. 301 din 3 mai 2007, organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au efectuat un control la Societatea Comercială „BTWC Broker de asigurare” S.R.L., cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Tincani nr. 10, bl. F13, sc. 4, et. 4, ap. 77, sectorul 6, înregistrată la oficiul registrului comertului cu nr. J40/412/2002, cod unic de înregistrare nr. 14401746, reprezentată legal în timpul controlului de domnul Valentin Stefan Iordache, în calitate de administrator/director executiv.

Controlul a fost efectuat de organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la punctul de lucru din municipiul Bucuresti, str. Mămulari nr. 4, bl. C2, sc. 2, et. 4, ap. 43, sectorul 3, si a avut ca obiect verificarea activitătii de comercializare a politelor RCA, ca urmare a Sesizării Societătii Comerciale „Ardaf SA. Sucursala Buzău, înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. 5.441 din 13 aprilie 2007; verificarea a avut la bază documentele si situatiile prezentate si întocmite sub responsabilitatea reprezentantilor societătii, precum si documentele transmise de Societatea Comercială „Ardaf” - S.A. Sucursala Buzău.

Rezultatele actiunii de analiză si control au fost concretizate în Procesul-verbal semnat cu obiectiuni de către reprezentantul brokerului, încheiat în 2 (două) exemplare, dintre care un exemplar a fost înregistrat sub nr. 37 din 30 mai 2007 la societatea sus-mentionată, celălalt fiind preluat de echipa de control a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor si înregistrat sub nr. IX.202 din 30 mai 2007.

În urma analizării constatărilor cuprinse în actul de control au fost retinute următoarele:

Brokerul de asigurare a încheiat 17 contracte de intermediere cu societătile de asigurare, inclusiv cu sucursalele acestora, care prevăd intermedierea asigurării tip RCA, dintre care 13 erau în vigoare la data controlului.

Din analiza Contractului de brokeraj nr. 1.858 din 12 iunie 2006, încheiat cu Societatea Comercială „Ardaf” S.A. Sucursala Buzău si transmis la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor de către societatea de asigurări, a rezultat că brokerul nu este autorizat de către asigurător să intermedieze asigurări tip RCA.

În urma verificărilor efectuate asupra documentelor primare ale societătii, pentru perioada iulie—decembrie 2006, s-a constatat că în data de 11 iulie 2006 brokerul de asigurare a achitat Societătii Comerciale „Ardaf S.A. Sucursala Buzau, cu ordin de plată, suma de 771,75 RON, reprezentând „contravaloare borderou 38(RCA)”, borderoul având înscris numele „Gherasig”.

Din politele RCA aferente borderoului 38, transmise de Societatea Comercială „Ardaf S.A. Sucursala Buzău (inclusiv deconturile de prime nr. 139 din 30 iunie 2006, nr. 140 din 30 iunie 2006, întocmite de către broker), a rezultat ca acestea au fost întocmite de către Societatea Comercială „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L.

Din verificarea copiilor foilor de vărsământ a rezultat faptul că asociatul Florin Iordache a depus în perioada septembrie-noiembrie 2006 sume de bani în contul Societătii Comerciale „Ardaf” S.A. Sucursala Buzău, reprezentând prime de asigurare RCA, iar conform copiei OP Fn din 20 iulie 2006, în valoare de 150.277,96 RON, domnul Valentin Stefan Iordache, în calitate de plătitor, a virat contravaloarea politelor tip RCA către Societatea Comercială „Ardaf” S.A. Sucursala Buzău.

Din analiza documentelor a rezultat că Societatea Comercială „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L. îsi desfăsura activitatea la data de 31 decembrie 2006 prin intermediul unui număr de 159 de asistenti în brokeraj cu care acesta are încheiate contracte de comision pentru asistent în brokeraj.

Potrivit art. 1 pct. 1.1. (Obiectul contractului) din contractul de comision „Societatea de brokeraj de asigurare autorizează Asistentul, în conformitate cu dispozitiile art. 34 din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, să ducă la îndeplinire mandatul de brokeraj si să încheie contracte de asigurare în numele BTWC pentru societătile de asigurare cu care are contracte de mandat BTWC [....]”.

În declaratia dată prin Nota nr. 32 din 16 mai 2007, administratorul/directorul executiv al Societătii Comerciale „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L. afirmă că „nu are si nu a avut încheiat contract de asistent în brokeraj cu Societatea Comercială „Gherasig Group Agent de asigurare” S.R.L.....”.

Cu toate acestea, cu bonurile de consum nr. 1.702 din 4 iulie 2006 si nr. 1.930 din 24 octombrie 2006, Societatea Comercială „Ardaf” S.A. Sucursala Buzău a predat către Societatea Comercială „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L. polite tip RCA si chitantiere pentru Societatea Comercială „Gherasig Group Agent de asigurare” S.R.L.

Ulterior, acestea au fost intermediate de către broker si returnate societătii de asigurare, fapt ce demonstrează că Societatea Comercială „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L. a lucrat împreună cu Societatea Comercială „Gherasig Group Agent de asigurare” S.R.L., în vederea intermedierii politelor tip RCA.

Fapta sus-mentionată încalcă prevederile art. 35 alin. (11) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, ceea ce constituie contraventie conform art. 39 alin. (2) lit. m2) din legea sus-mentionată.

Fată de aceste motive, pentru faptele nelegale retinute în sarcina administratorului/directorului executiv al Societatii Comerciale „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L., în scopul apărării drepturilor asiguratilor si al promovării stabilitătii activitătii de asigurare în România, în sedinta din data de 10 iulie 2007, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât retragerea aprobării acordate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor domnului Valentin Stefan Iordache, în calitate de administrator/ director executiv, în conformitate cu art. 5 lit. d) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, precum si interzicerea temporară a activitătii societătii până la numirea unei noi persoane semnificative, drept care emite următoarea decizie:

Art. 1. -  Se retrage aprobarea acordată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor administratorului/directorului executiv al Societătii Comerciale „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L., respectiv domnul Valentin Stefan Iordache, cu domiciliul în municipiul Bucuresti, str. Tincani nr. 10, bl. F13, sc. 4, et. 4, ap. 77, sectorul 6, în conformitate cu art. 5 lit. d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 2. -  Se interzice temporar desfăsurarea activitătii de asigurare a Societătii Comerciale „BTWC Broker de Asigurare”– S.R.L., cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Tincani nr. 10, bl. F13, sc. 4, et. 4, ap. 77, sectorul 6, înregistrată la oficiul registrului comertului cu nr. J 40/412/24.01.2002, cod unic de înregistrare nr. 14401746, reprezentată legal în timpul controlului de domnul Valentin Stefan Iordache, în calitate de administrator/director executiv, în conformitate cu art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare, până la numirea unei noi persoane semnificative.

Art. 3. – (1) Împotriva prezentei decizii Societatea Comercială „BTWC Broker de Asigurare” S.R.L. poate face plângere la Curtea de Apel Bucuresti, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform art. 40 din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

(2) În conformitate cu art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completările ulterioare, plângerea adresată Curtii de Apel Bucuresti nu suspendă, pe timpul solutionării acesteia, executarea măsurii sanctionatorii dispuse de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 4. – Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările si completările ulterioare.

 

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

 

Bucuresti, 6 august 2007.

Nr. 546.

 


ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

DECIZIE

privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 23.A/5.02.2007 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală

 

Având în vedere Referatul nr. SDG/1.085 din 5 iulie 2007 al Directiei registre, gestiune colectivă si relatii publice,

în temeiul art. 1312 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificările

si completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) sli ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, functionarea, structura personalului si dotările necesare îndeplinirii atributiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 23.A/5.02.2007 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, privind schimbarea în parte a Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneratia datorată artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2006, prin Decizia nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

 

p. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

Adrian Ghimpu

 

Bucuresti, 5 iulie 2007.

Nr. 230.

 

ANEXĂ

 

CURTEA DE APEL BUCURESTI

Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală

 

DECIZIA CIVILĂ Nr. 23.A

Sedinta publică din 5.02.2007

Curtea compusă din:

Presedinte - Georgeta Stegaru

Judecător - Viorel Voineag

Grefier - Ionică Rosioru

 

Pe rol se află solutionarea cererilor de apel formulate de apelanta Societatea Română de Radiodifuziune - SRR si apelanta Asociatia Română de Comunicatii Audiovizuale - ARCA, împotriva Deciziei nr. 74/12 aprilie 2006 (Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006), pronuntată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimatii Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - (CREDIDAM), Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR si Oficiul Român Pentru Drepturile de Autor - ORDA.

Dezbaterile si sustinerile părtilor au avut loc în sedinta publică din 12 ianuarie 2007, când părtile prezente au pus concluzii pe cererile de apeluri, ce au fost consemnate în încheierea de sedintă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronuntarea cauzei la 19 ianuarie 2007, 26 ianuarie 2007, 2 februarie 2007 si 5 februarie 2007 - data pronuntării prezentei decizii.

CURTEA,

asupra apelului de fată, retine următoarele:

În conformitate cu art. 1231 alin. (1) lit. f) si cu art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, ORDA a emis Decizia nr. 216/2005 privind constituirea comisiei de negociere a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de către organismele de radiodifuziune.

Ca urmare a existentei unei divergente între organismele de gestiune colectivă si utilizatori, în ceea ce priveste cuantumul remuneratiei ce trebuie plătită către organismele de gestiune colectivă pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, s-a initiat procedura de arbitraj cu privire la stabilirea formei finale a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de către organismele de radiodifuziune.


Prin Hotărârea arbitrală pronuntată la data de 10 aprilie 2006, Completul de arbitraj desemnat în baza art. 131 si următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, a stabilit forma finală a metodologiei privind remuneratia datorată artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, cu următorul continut:

1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligatia să plătească o remuneratie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme.

2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunostinta publică, si ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protectie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, se face în baza prevederilor art. 98 alin. (1) lit. g), art. 105 alin. (1) lit. f), art. 1065 si ale art. 1121 din Legea nr. 8/1996, modificată si completată.

3. În cazul utilizării fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii, are obligatia de a obtine acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare.

4. Societatea Română de Radiodifuziune are obligatia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme o remuneratie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerii acestora, în sumă forfetară de 5.000.000 RON pentru anul 2006, respectiv 2.500.000 RON pentru fiecare categorie de beneficiari, respectiv artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme.

5. Pentru anii 2007 si 2008 Societatea Română de Radiodifuziune are obligatia de a plăti aceeasi sumă indexată cu indicele de inflatie.

6. Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligatia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme o remuneratie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter), respectiv:

a) 2% pentru anul 2006;

b) 2,2% pentru anul 2007;

c) 2,4% pentru anul 2008.

7. Din totalul veniturilor brute lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare se scad TVA si alocatia bugetară, dacă este cazul. În lipsa acestor încasări baza de calcul o constituie cheltuielile ocazionate de utilizare.

8. Utilizatorii au obligatia să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artistilor interpreti si producătorilor de fonograme, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:

a) lista completă, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneratiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie;

 

Nr. crt.

Data difuzării

Minute

Secunde

Titlu piesă

Autor muzică

Artist

Orchestră /formatie/grup

Nr. artisti

Album

Nr. catalog

Producător

Tară

Anul înreg.

F/V

1

2

4

5

7

8

11

12

13

14

15

16

17

18

19

 

b) baza de calcul a sumelor virate.

9. Raportul va fi transmis în format electronic si va fi însotit de o adresă de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnătura acestuia si stampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informatiilor ce sunt continute în raport.

10. Remuneratia se plăteste trimestrial până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.

11. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, după efectuarea plătilor, utilizatorul are obligatia de a comunica acestora copii certificate pe proprie răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informatiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregătirea documentatiei solicitate.

12. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern, pentru examinarea corectitudinii calculării remuneratiei, de către un auditor agreat de toate părtile.

13. Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalităti de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere.

14. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu exceptia cazului în care dispozitiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita initierea unei noi proceduri de negociere si înainte de împlinirea termenului de 3 ani.

Pentru a pronunta această hotărâre, Completul de arbitraj a retinut, în esentă, următoarele:

- SRR a declarat în timpul negocierilor o pondere a utilizării repertoriului celor două organisme de gestiune colectivă de 30%, pentru ca în întâmpinare să mentioneze un procent de 42%, iar în punctajul comun un procent de 43,54%. Din datele Consiliului National al Audiovizualului (CNA) rezultă că ponderea utilizării repertoriului celor două organisme de gestiune colectivă este de 46,13%;

- SRR a recunoscut utilizarea repertoriului la nivelul de 43,54%, context în care, fată de dispozitiile art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările si completările ulterioare, ce obligă la negocierea metodologiilor, fără a se tine seama de criteriile prevăzute de alin. (1) lit. c) si e), „repertoriile fiind considerate repertorii extinse”, si având în vedere solicitarea SRR de acordare a unui procent de 2% din veniturile ponderate obtinute de SRR din activitatea de radiodifuzare, se justifică majorarea acestui procent proportional cu cresterea ponderii, ajungându-se efectiv la un procent de 2,94%;

- fată de împrejurarea că în anul 2004 s-a prevăzut achitarea de către SRR a sumei de 3.735.004 lei RON celor două organisme de gestiune colectivă, ceea ce reprezintă 2,1% din veniturile ponderate ale SRR, prin aplicarea procentului de 2,94% la acea sumă, rezultă pentru anul 2006 o sumă forfetară de 5.215.005 RON, ceea ce înseamnă mai mult decât au solicitat organismele de gestiune colectivă CREDIDAM si UPFR;


- având în vedere că organismele de gestiune colectivă si SRR au agreat si ipoteza stabilirii unei remuneratii forfetare, Completul de arbitraj a hotărât că SRR trebuie să plătească celor două organisme de gestiune colectivă suma forfetară de 5.000.000 lei, pentru anii 2007 si 2008, suma urmând a fi actualizată cu indicele inflatiei;

- în ceea ce priveste celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj a hotărât că acestea trebuie să plătească un procent din totalul veniturilor brute lunare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 si 2,4% pentru anul 2008.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE - SRR si ASOCIATIA ROMÂNĂ DE COMUNICATII AUDIOVIZUALE - ARCA.

A. Apelul formulat de apelanta SRR a fost depus la ORDA, institutie care a dispus înaintarea acestuia către Curtea de Apel Bucuresti, unde a fost înregistrat sub nr. 5.588/2/2006 pe rolul Sectiei a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Apelanta SRR a invocat nelegalitatea si netemeinicia hotărârii arbitrale expunând, în esentă, următoarele critici:

1. referitor la pct. 1 al metodologiei: legiuitorul a prevăzut că pentru situatia fonogramelor publicate în scop comercial gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, împrejurare în care trebuia să se tină seama si de dispozitiile art. 1311 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora trebuia să se tină seama la stabilirea remuneratiei si de „proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi”;

2. în ceea ce priveste pct. 3 al metodologiei: prin acest punct Completul de arbitraj a stabilit necesitatea obtinerii unui acord suplimentar din partea producătorilor, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau în generice de emisiuni ori rubrici proprii ale acestora. Acest acord este nelegal si nenecesar,iar obligatia obtinerii unui astfel de acord nu poate fi stabilită într-o metodologie care priveste activitatea de radiodifuzare, ci în raporturile dintre producătorul spotului publicitar si organismele de gestiune colectivă. În plus, obligatia producătorului spotului publicitar nu poate fi transferată SRR, care nu este decât un prestator care transmite spotul respectiv. În ceea ce priveste spoturile de promovare a unor emisiuni-programe de radio, acordul organismelor de gestiune colectivă trebuie să fie acelasi cu cel de la art. 1 din metodologie, deci cel dat prin autorizatia-licentă neexclusivă;

3. referitor la pct. 4-5 din metodologie: modificarea Legii nr. 8/1996 prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, în sensul eliminării limitelor procentuale privind plata remuneratiei de maximum 3% pentru drepturi conexe si 10% pentru drepturi de autor, nu justifică o majorare a pretentiilor intimatelor fată de prevederile Protocolului privind Metodologia de plată a remuneratiei respective, publicat în data de 6 mai 2005 în Monitorul Oficial al României, Partea I. Este neîntemeiată decizia Completului de arbitraj prin care s-a stabilit cresterea de la 2,1% asupra veniturilor ponderate în anul 2005 la 4,5% pentru anii 2006—2008. În mod gresit, Completul de arbitraj a avut în vedere la stabilirea ponderii utilizării si acele fonograme pentru care organismele de gestiune colectivă nu au mandat de reprezentare în conditiile legii.

În acest sens, un procent total de 7,5% din înregistrările sonore radiodifuzate de SRR nu intră în gestiunea colectivă deoarece SRR este producător asupra acestora (4%), are drept de radiodifuzare în baza schimburilor reciproce cu membrii Uniunii Europene de Radio UER (2%) sau are încheiat în mod direct contract de licentă cu Casa de productie Euromusic (1,5%). Ponderea utilizării repertoriilor de către SRR este un factor fluctuant si de aceea plata remuneratiei trebuie să se facă proportional cu utilizarea repertoriului.

Metodologia trebuia să prevadă principii, si nu situatii punctuale referitoare la sumele pretinse si achitate, ci formula de calcul a remuneratiei (baza de calcul si procentul), si nu elemente variabile, cum este ponderea. În raport de cuantumul remuneratiei pe care l-a plătit SRR pe anii 2003—2005 este total nejustificată cresterea acesteia la suma considerabilă de 5.000.000 lei (RON). În mod gresit, Completul de arbitraj a aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, iar nu la veniturile ponderate cu 43%.

4. referitor la pct. 8 din metodologie: există o imposibilitate obiectivă de a pune în aplicare această dispozitie, fiind încălcate, de altfel, si dispozitiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, apelanta SRR a solicitat si suspendarea executării hotărârii arbitrale atacate până la solutionarea irevocabilă a cauzei, invocându-se, în esentă, faptul că nu s-a stabilit în mod clar domeniul de aplicare al acesteia, respectiv nu s-a determinat repertoriul de fonograme publicate în scop comercial pentru care se datorează remuneratie, precum si faptul că în cazul admiterii actiunii recuperarea sumelor plătite deja organismelor de gestiune colectivă s-ar face foarte greu.

B. Cererea de apel formulată de ARCA a fost depusă initial la Curtea de Apel Bucuresti, unde a fost înregistrată sub nr. 5.760/2/2006 pe rolul Sectiei a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Ulterior, aceeasi cerere a fost depusă si la ORDA, fiind înaintată instantei.

Apelanta ARCA a invocat nelegalitatea si netemeinicia hotărârii arbitrale, expunând, în esentă, următoarele critici:

-hotărârea arbitrală este rezultatul procedurilor declansate prin Decizia ORDA nr. 216/2005, decizie ce a fost anulată prin Sentinta civilă nr. 940/20 aprilie 2006 de Curtea de Apel Bucuresti. Având în vedere faptul că actul administrativ de instituire a comisiilor de negociere este nelegal, rezultă că si rezultatul generat prin actiunea de negociere este nelegal;

-art. 1 si 6 din metodologie extind în mod nelegal obligatia de plată a remuneratiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protectie de societăti de radiodifuziune si nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, spre deosebire de art. 1231 alin. (1) lit. f) din aceeasi lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comert;

-prin urmare, în mod nelegal, nu s-a tinut seama la stabilirea remuneratiei si de criteriul prevăzut la art. 1311 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, respectiv nu s-a tinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum si pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare. De asemenea, trebuia să se tină seama si de criteriul prevăzut la lit. e) din acelasi articol, respectiv de proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

-desi art. 1311 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remuneratiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferentiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneratii constând în raportarea acestora la „măsura utilizării operelor” impune o diferentiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferentieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneratiei;

-procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicată în Europa;

-art. 3 din metodologie contravine dispozitiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneratia unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obtinerea autorizării radiodifuzării fonogramelor;

-prin art. 8 din metodologie se dispune o solutie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcându-se în acelasi timp si prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.

De asemenea, apelanta ARCA a solicitat si suspendarea executării hotărârii arbitrale atacate până la solutionarea irevocabilă a cauzei, invocându-se, în esentă, faptul că în conditiile în care se anulează hotărârea recuperarea sumelor plătite deja organismelor de gestiune colectivă s-ar realiza foarte greu.

La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2006 s-a dispus conexarea dosarului nr. 5.760/2/2006 la dosarul nr. 5.588/2/2006, considerentele fiind expuse în cuprinsul încheierii de la acel termen.

C. În sedinta publică din data de 13 octombrie 2006 apelanta SRR a depus o cerere prin care si-a restrâns motivele de apel depuse initial, cerere prin care a solicitat să se ia act că solicită modificarea pct. 4 al metodologiei, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligată să o plătească celor două organisme de gestiune colectivă de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei. De asemenea, a reiterat cererea de suspendare a hotărârii arbitrale.

În motivarea acestei cereri apelanta SRR a arătat, în esentă, că hotărârea a stabilit cuantumul remuneratiei cu aplicarea gresită a legii, în sensul că a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR în loc să fie aplicat la veniturile ponderate, corespunzător utilizării fonogramelor publicate în scop comercial.

Prin Încheierea din 23 octombrie 2006, Curtea a respins ca nefondată cererea de suspendare a hotărârii arbitrale atacate, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere.

Intimatul CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esentă, pentru următoarele considerente:

-sustinerea că remuneratia echitabilă poate fi colectată individual de către titularii drepturilor sau numai prin acordarea unui mandat special dat organismelor de gestiune colectivă este în contradictie cu dispozitiile art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996. Se ignoră astfel specificul dreptului la remuneratie si multitudinea de artisti interpreti sau executanti a căror prestatii sunt utilizate;

-invocarea notiunii de comunicare publică, în sensul că nu toate fonogramele utilizate de apelantă în emisiuni reprezintă comunicare publică, motiv pentru care pentru acestea nu s-ar datora remuneratie, este incorectă, având în vedere definitia legală a acestei notiuni;

-nu poate fi avut în vedere Protocolul încheiat anterior Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, deoarece acesta avea la bază alte reglementări legale.

Intimatul CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul formulat de ARCA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esentă, pentru următoarele considerente:

-împrejurarea că instanta a anulat decizia ORDA prin care s-au stabilit organismele de gestiune colectivă care să negocieze metodologiile privind remuneratiile echitabile, după ce metodologiile au fost supuse procedurii de arbitraj, nu semnifică anularea automată a acestor acte, care nu se găsesc în raport de subsecventă cu decizia ORDA ce a intrat deja în circuitul civil si a produs efecte autonome;

-sustinerea apelantei în sensul că remuneratia echitabilă nu trebuie colectată în mod obligatoriu printr-un organism de gestiune colectivă este nefondată, fiind în contradictie cu dispozitiile art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, care reglementează gestiunea colectivă obligatorie;

-este anormal si inoportun ca fiecare artist interpret să ceară drepturile patrimoniale de la fiecare televiziune în parte, în conditiile în care utilizarea la care se referă legea are caracter continuu, inapt a fi urmărit sau valorificat prin fiecare titular individual de drept.

Intimata UPFR a formulat întâmpinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esentă, pentru următoarele considerente:

-în mod eronat s-a sustinut că nu s-a tinut seama la stabilirea remuneratiei de ponderea utilizării fonogramelor în propriile programe, din probele administrate în procedura arbitrajului si declaratiile SRR, rezultând că procentul a avut în vedere si ponderea utilizării;

-în mod gresit s-a sustinut că SRR ar avea dreptul să îsi gestioneze singură drepturile conexe pentru operele în care a avut calitatea de producător. Fiind vorba despre o gestiune colectivă obligatorie, aceste drepturi conexe vor fi gestionate de către organismele de gestiune colectivă, urmând ca si SRR să încaseze de la acestea sume de bani cu titlu de remuneratie;

-în mod corect Completul de arbitraj a stabilit procentul de 2,94%, raportându-se la remuneratia pe care a plătit-o SRR pentru anul 2004, retinând si ponderea utilizării fonogramelor în anul respectiv. În conditiile în care ponderea utilizării a crescut în anul 2006 si procentul a crescut în mod proportional.

În dovedirea apelurilor si în apărare s-a administrat proba cu înscrisuri.

D. La ultimul termen de judecată, apelanta ARCA a renuntat la cererea de suspendare a hotărârii arbitrale atacate, precum si la motivul de apel prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale ca urmare a anulării deciziei ORDA prin care au fost desemnate organismele de gestiune colectivă să participe la negocieri privind stabilirea remuneratiilor echitabile.

De asemenea, s-a pus în vedere apărătorului SRR să depună la dosar cererea de restrângere a motivelor de apel semnată de reprezentantul legal al acestei institutii, formalitate îndeplinită până la data pronuntării prezentei decizii.

E. Tot la ultimul termen de judecată s-au invocat si nulitatea apelului formulat de ARCA, pe motiv că acesta ar fi fost depus în mod direct la instanta de judecată, si tardivitatea apelului formulat de această apelantă si depus în mod direct la ORDA.

Curtea a acordat cuvântul părtilor atât cu privire la exceptiile formulate, cât si cu privire la fondul celor două apeluri.

Analizând cele două apeluri de fată, Curtea retine următoarele:

I. În primul rând se impune a analiza exceptia nulitătii apelului depus de ARCA în mod direct la instantă, în spetă la Curtea de Apel Bucuresti.

Argumentele părtilor:

Intimatii CREDIDAM si UPFR au invocat nulitatea cererii initiale de apel formulate de ARCA, pe motiv că aceasta a fost depusă în mod direct la instantă, respectiv Curtea de Apel Bucuresti. În drept, s-au invocat dispozitiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, coroborat cu art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Apelanta ARCA a solicitat respingerea exceptiei de nulitate a apelului considerând că din interpretarea art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 rezultă că cererea de apel se depune în mod direct la instantă.


Dispozitii legale relevante:

Art. 1312 din Legea nr. 8/1996:

„(1) Negocierea metodologiilor se desfăsoară conform programului stabilit între cele două părti, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei.

(2) Întelegerea părtilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Protocolul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat si tuturor importatorilor si fabricantilor de suporturi si aparate pentru care se datorează remuneratia compensatorie pentru copia privată, conform art. 107.

(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru initierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situatii:

a) entitătile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părti;

b) cele două părti aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);

c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remuneratiilor si de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.

(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părtile în vederea desemnării, prin tragere la sorti, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, si a 3 arbitri de rezervă. Acestia din urmă îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorti, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorti se face si în cazul absentei părtilor convocate.

(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnării arbitrilor, convoacă la sediul său arbitrii desemnati si părtile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabileste: onorariul brut, prin negociere cu părtile, primul termen, dar nu mai târziu de 5 zile, precum si locul arbitrajului si informează părtile.

(8) Hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părtilor de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat si nu se pot acorda reduceri la plata remuneratiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.

(9) În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părtile pot face apel împotriva acesteia la instanta Curtii de Apel Bucuresti, care se va pronunta asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronuntarea solutiei cu privire la mentinerea sau modificarea metodologiilor. Solutia Curtii de Apel Bucuresti este definitivă si irevocabilă, se comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării.

(10) Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1)—(9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declansării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs de negociere directă a unui contract de licentă sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivă.”

Art. 153 din Legea nr. 8/1996:

Dispozitiile prezentei legi se completează cu dispozitiile dreptului comun.”

Art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă:

„Apelul se depune la instanta a cărei hotărâre se atacă, sub sanctiunea nulitătii.”

Art. 6 alin. 1, prima teză din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale:

Dreptul la un proces echitabil

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa.”

Art. 20 alin. (1) din Constitutia României:

Tratatele internationale privind drepturile omului

„(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.”

Art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutia României:

„(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

Aprecierea Curtii

Prezentul litigiu are drept cauză neîntelegerile dintre organismele de gestiune colectivă (în calitate de reprezentanti ai titularilor de drepturi conexe drepturilor de autor) si organismele de radiodifuziune în legătură cu metodologia privind remuneratia datorată artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

Cu alte cuvinte, în esentă, părtile nu au ajuns la un consens în ceea ce priveste drepturile si obligatiile corelative cu caracter civil derivând din utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial prin radiodifuzare de către organismele de radiodifuziune.

Astfel cum rezultă din art. 1312 alin. (3) si (4) din Legea nr. 8/1996, în conditiile în care cele două părti nu ajung la un consens se initiază o procedură de arbitraj, arbitrii desemnati urmând a stabili printr-o metodologie drepturile si obligatiile corelative cu caracter civil derivând din utilizarea fonogramelor.

Este ceea ce s-a întâmplat în speta de fată, Completul de arbitraj pronuntând Hotărârea arbitrală din 10 aprilie 2006 prin care a stabilit forma finală a metodologiei.

Curtea constată că acest complet de arbitri, desemnat să stabilească forma finală a metodologiilor, nu face parte din rândul instantelor judecătoresti prevăzute de art. 1 si 2 din Legea nr. 304/2004.

Potrivit art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, părtile nemultumite de hotărârea arbitrală pot exercita împotriva acesteia calea de atac a apelului la Curtea de Apel Bucuresti, care pronuntă o hotărâre irevocabilă.

În conditiile în care Curtea de Apel Bucuresti face parte din rândul instantelor judecătoresti prevăzute de lege (art. 1, 2 si anexa nr. 1 la Legea nr. 304/2004), fiind prima si unica instantă din sistemul justitiei ce are competenta de a solutiona litigiul dintre părti, dispozitiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 consacră, în mod implicit, si dreptul de acces la justitie, drept fundamental prevăzut atât de Constitutia României, cât si de Conventia Europeană a Drepturilor Omului.


Prin urmare, Curtea va avea în vedere în solutionarea exceptiei de nulitate a apelului si particularitatea specială a cazului, cererea de apel fiind, în fapt, prima cerere prin care este sesizată o instantă judecătorească pentru a decide asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil ale părtilor, iar hotărârea pronuntată fiind una irevocabilă. În consecintă, Curtea de Apel Bucuresti nu este numai prima, ci si singura instantă judecătorească care face parte din sistemul justitiei, care poate fi sesizată de părti pentru a decide asupra drepturilor si obligatiilor lor derivând din radiodifuzarea operelor muzicale.

În opinia Curtii, dispozitiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 trebuie interpretate în mod coroborat atât cu dispozitiile Codului de procedură civilă, cât si prin prisma dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului si art. 21 din Constitutia României, prevederi legale care stabilesc dreptul fundamental de acces la justitie.

Interpretând sistematic, literal si teleologic dispozitiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 cu dispozitiile art. 6 alin. 1 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 si 21 din Constitutia României si art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază următoarele:

Asa cum s-a arătat mai sus, dispozitiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 consacră, în mod implicit, si dreptul de acces la justitie, drept fundamental prevăzut atât de Constitutia României, cât si de Conventia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Apel Bucuresti fiind prima si singura instantă judecătorească care face parte din sistemul justitiei, care poate fi sesizată de părti pentru a decide asupra drepturilor si obligatiilor lor derivând din radiodifuzarea operelor muzicale.

Intimatele au invocat nulitatea apelului pentru neîndeplinirea unei cerinte formale, respectiv ca cererea de apel să fie depusă în termenul legal la ORDA, iar nu direct la instantă.

În mod cu totul evident sanctiunea nulitătii apelului constituie în cazul de fată o limitare a dreptului de acces la justitie, deoarece, adoptând o astfel de solutie instanta nu va decide asupra drepturilor si obligatiilor cu caracter civil ale apelantei.

Prin urmare, Curtea trebuie să examineze sensul notiunii de „acces la justitie” pentru a decide dacă eventuala aplicare a sanctiunii nulitătii apelului pentru nedepunerea acestuia în termenul legal la ORDA nu afectează substanta dreptului de acces la justitie.

În ceea ce priveste întelesul notiunii de „drept de acces la instantă” sau „dreptul de acces la justitie”, acesta a fost dezvoltat în jurisprudenta sa bogată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, fără a fi un drept absolut, dreptul de acces la instantă trebuie să fie un drept efectiv.

Astfel, s-a decis că accesul efectiv la instantă poate fi afectat în cazul în care costurile de sesizare a instantei sunt foarte mari (Cauza Weissman si altii v. România, 2006) sau când din cauza complexitătii procedurilor si a neclaritătilor privind natura juridică a unor acte partea a pierdut termenul în care putea adresa o cerere justitiei (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franta, 1992).

Nefiind un drept absolut, pot fi aduse limitări exercitiului dreptului de acces la instantă.

Limitările trebuie să respecte însă câteva principii: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să nu afecteze substanta însăsi a dreptului si să existe un raport rezonabil de proportionalitate între scopul urmărit si mijloacele alese.

Prin prisma acestor consideratii, urmează a decide dacă, în raport cu circumstantele de fapt ale spetei, poate fi aplicată sanctiunea nulitătii în ceea ce priveste cererea de apel depusă în mod direct la instantă de către apelanta ARCA.

Pentru aceasta, Curtea consideră necesar a examina, separat si coroborat, continutul textelor de lege relevante cuprinse în Legea nr. 8/1996 si în Codul de procedură civilă.

Procedând la acest demers judiciar, Curtea apreciază următoarele:

1. Dispozitiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 sunt redactate în mod defectuos, motiv pentru care, procedând la o interpretare literală, părtile interesate ar putea ajunge la opinii diferite în ceea ce priveste locul (institutia) unde trebuie depus apelul împotriva hotărârii arbitrale.

În acest sens, Curtea constată modul de redactare a art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996:

„În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părtile pot face apel împotriva acesteia la instanta Curtii de Apel Bucuresti, care se va pronunta asupra cauzei în complet civil.”

După cum se observă, textul stabileste în mod lipsit de orice echivoc care este calea de atac împotriva hotărârii arbitrale si care este instanta competentă să o judece.

În ceea ce priveste locul (institutia) la care se depune apelul, Curtea constată modul defectuos de redactare a textului, acesta fiind susceptibil de două interpretări diferite:

a) într-o primă interpretare s-ar putea considera că, în realitate, textul de lege stabileste doar instanta competentă să judece apelul si nu dispune nimic cu privire la locul unde se depune cererea de apel. „A se face apel la instanta CAB” poate fi interpretat în sensul de a se indica instanta judecătorească unde se judecă apelul, iar nu unde se depune cererea de apel. Un argument suplimentar în sprijinul acestei interpretări ar fi acela că textul de lege respectiv este unul cu caracter special si, prin urmare, numai ce rezultă în mod neechivoc din cuprinsul acestuia derogă de la dispozitiile de drept comun din materia apelului. Atât timp cât din cuprinsul textului rezultă în mod neechivoc care este instanta competentă să judece apelul, rezultă că numai acest aspect este derogatoriu, iar nu si altele.

Prin urmare, cât priveste modul de sesizare a instantei, Legea nr. 8/1996 se completează cu normele cu caracter general prevăzute în materia apelului de Codul de procedură civilă, si anume art. 288 alin. 2 care prevede că apelul se depune la instanta a cărei hotărâre se atacă;

b) într-o a doua interpretare se poate considera că textul de lege stabileste în mod implicit si locul unde se depune cererea de apel, si anume la instanta competentă să judece apelul.

Astfel, textul prevede că părtile pot face apel împotriva acesteia la instantă. Folosirea prepozitiei „la” înaintea complementului circumstantial de loc „instantă” poate sugera si ideea că apelul (de fapt, cererea de apel) nu numai că se judecă la Curtea de Apel Bucuresti, dar se si depune la această instantă. Dacă legiuitorul nu ar fi dorit să reglementeze si locul unde se depune cererea de apel, atunci ar fi folosit următoarea redactare: părtile pot face apel împotriva acesteia, care se judecă de instanta Curtii de Apel Bucuresti.

2. Interpretând sistematic si literal dispozitiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 cu cele prevăzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se poate ajunge iarăsi la opinii diferite în ceea ce priveste chestiunea locului unde se depune apelul.

a) Astfel, unii ar putea să considere că ORDA sau Completul de arbitraj care a pronuntat hotărârea arbitrală trebuie asimilată/asimilat notiunii de „instantă” la care face referire art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, deoarece hotărârea arbitrală este asimilată de legiuitor unei hotărâri judecătoresti pronuntate de o instantă judecătorească, argumentul principal fiind acela că legiuitorul a prevăzut calea de atac a apelului împotriva acesteia.

b) Dimpotrivă, altii ar putea să considere că în sfera notiunii de „instantă” prevăzută la art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, nu intră si Completul de arbitraj ce a luat nastere si a fost organizat ad-hoc de către ORDA pentru stabilirea formei finale a metodologiilor. Astfel, din întreaga economie a dispozitiilor cuprinse în Codul de procedură civilă în materia apelului rezultă că este vorba despre apelul îndreptat împotriva hotărârilor pronuntate de instante judecătoresti, iar nu de către alte instante.

În raport de cele constatate Curtea retine următoarele concluzii:

Sub un prim aspect, Curtea constată că redactarea textului art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 este defectuoasă, existând argumente serioase ce ar putea determina părtile să interpreteze că cererea de apel se poate depune si în mod direct la instanta competentă, în spetă Curtea de Apel Bucuresti [a se vedea mai sus pct. I.1 lit. b) coroborat cu dispozitiile art. 6 alin. 1].

De asemenea, chiar si într-o eventuală interpretare sistematică a dispozitiilor art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 în raport cu cele prevăzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă există argumente rezonabile ce ar putea determina părtile să interpreteze că cererea de apel se poate depune si în mod direct la instanta competentă [a se vedea mai sus pct. I.2 lit. b)].

În aceste conditii Curtea constată că textele de lege care reglementează sesizarea instantei cu o cerere de apel împotriva hotărârii arbitrale sunt neclare, iar a dispune anularea cererii apelantei pentru motivul că nu le-a interpretat într-un sens, ci în altul, ar însemna a se aduce atingere dreptului efectiv la o instantă.

Atât timp cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că neclaritătile privind natura juridică a unor acte pot constitui obstacole pentru realizarea accesului efectiv la o instantă (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franta, 1992), prin similitudine se poate retine si faptul că lipsa de claritate a normelor care reglementează modul de sesizare a instantei afectează acest drept.

În consecintă, Curtea apreciază că nu poate să dispună anularea cererii de apel depuse de apelanta ARCA în mod direct la instantă.

Sub un al doilea aspect, Curtea apreciază că nici dacă s-ar interpreta în mod imperativ că apelul trebuie depus la ORDA, sanctiunea anulării acestuia pentru motivul că a fost depus direct la instantă nu corespunde principiilor ce trebuie să fie respectate în ceea ce priveste orice limitare a dreptului de acces la justitie.

Astfel, considerând că sanctiunea nulitătii este prevăzută de lege, Curtea nu întrevede care ar fi acel scop legitim pentru aplicarea ei.

Dacă pentru o hotărâre pronuntată de instanta judecătorească necesitatea depunerii cererii de apel la instanta care a pronuntat-o este justificată de asigurarea unei bune administrări a justitiei (verificarea îndeplinirii termenelor pentru exercitarea căii de atac, verificarea rămânerii sau nu definitive a hotărârii, în functie de limitele căii de atac, înaintarea dosarului către instanta competentă să solutioneze calea de atac, statistici privind sistemul judiciar), în cazul hotărârii arbitrale pronuntate în conditiile art. 1312 din Legea nr. 8/1996 astfel de cerinte nu sunt îndeplinite. Hotărârea arbitrală este executorie si nu se prevede nicăieri obligatia ORDA de a înainta instantei împreună cu cererea de apel si dosarul în care s-a pronuntat hotărârea arbitrală.

Prin urmare, dacă sanctiunea nulitătii apelului pentru nedepunerea la instanta prevăzută de lege vizează un scop legitim (buna administrare a justitiei) atunci când această cale de atac este formulată împotriva unei hotărâri judecătoresti, un astfel de scop lipseste în cazul în care s-ar aplica o aceeasi sanctiune si în cazul apelului declarat împotriva hotărârii arbitrale pronuntate în conditiile art. 1312 din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondată exceptia nulitătii cererii de apel depuse de apelanta ARCA direct la instantă.

II. În ceea ce priveste apelul declarat de ARCA, astfel cum au fost restrânse motivele acestuia la ultimul termen de judecată, Curtea retine următoarele:

Prin apelul formulat de ARCA s-au expus, în esentă, următoarele critici esentiale:

1. art. 1 si 6 din metodologie extind în mod nelegal obligatia de plată a remuneratiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protectie de societăti de radiodifuziune si nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede art. 1232 lit. f) din Legea nr. 8/1996, spre deosebire de art. 1231 lit. f) din aceeasi lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comert. Prin urmare, în mod nelegal nu s-a tinut seama la stabilirea remuneratiei si de criteriile prevăzute la art. 1311 alin. (1) lit. c) si e) din Legea nr. 8/1996, respectiv nu s-a tinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum si pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare, si de proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi.

Desi art. 1311 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remuneratiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferentiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneratii constând în raportarea acestora la „măsura utilizării operelor” impune o diferentiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferentieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneratiei. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicate în Europa;

2. art. 3 din metodologie contravine dispozitiilor legale, deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneratia unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obtinerea autorizării radiodifuzării fonogramelor;

3. prin art. 8 din metodologie se dispune o solutie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcându-se în acelasi timp si prevederile art. 130 alin. 1) lit. h) din lege.

Analizând succesiv aceste critici, Curtea retine următoarele: 1. În ceea ce priveste prima critică, aceasta ridică mai multe probleme pe care instanta este chemată să le rezolve, si anume:

A. sensul notiunilor de „fonograme publicate în scop comercial” si „fonograme de comert” si existenta sau nu a unui regim juridic diferit cu privire la acestea;

B. care sunt fonogramele ce au făcut obiectul arbitrajului;

C. legalitatea si temeinicia pct. 1 si 6 din metodologie în raport cu rezolvarea problemelor anterioare.

A. În ceea ce priveste sensul sintagmelor de „fonograme publicate în scop comercial” si „fonograme de comert”, Curtea constată următoarele:

Apelanta ARCA a invocat faptul că obiectul arbitrajului l-au constituit neîntelegerile dintre părti cu privire la remuneratia datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, iar nu pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert, motiv pentru care gestiunea colectivă a drepturilor este una facultativă, iar nu obligatorie, cu consecinte juridice sub aspectul aplicării dispozitiilor art. 1311 alin. (1) lit. c) si lit. e) din Legea nr. 8/1996.

Apelanta nu a încercat să definească cele două sintagme, arătând doar că există o diferentă evidentă de regim juridic între acestea, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1231 lit. f) si al art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la această problematică, intimatele au considerat că gestiunea colectivă este una obligatorie. Nu au expus un punct de vedere cu privire la stabilirea sensului celor două sintagme.

În ceea ce priveste Completul de arbitraj, Curtea constată că nici acesta nu s-a preocupat a defini cele două sintagme, multumindu-se a aprecia că pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial repertoriile sunt considerate ca fiind extinse, consecinta fiind aceea că arbitrii au considerat implicit că gestiunea colectivă este una obligatorie pentru fonogramele publicate în scop comercial.

Aprecierea Curtii:

Curtea constată că la momentul pronuntării hotărârii arbitrale (10 aprilie 2006) erau în vigoare dispozitiile Legii nr. 8/1996, astfel cum fuseseră modificate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005.

Potrivit art. 1231 alin. (1) lit. f) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:

„Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

................................................................................................

f) dreptul la remuneratie echitabilă recunoscut artistilor interpreti si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora.”

Potrivit art. 1232 alin. (1) lit. f) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:

„Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:

..................................................................................................

f) dreptul la remuneratie echitabilă recunoscut artistilor interpreti si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.”

Potrivit art. 1311 alin. (1) si 4) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:

„Art. 1311. - (1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentantii prevăzuti la art. 131 alin. (2) lit. b), tinându-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, si domeniul pentru care se poartă negocierea;

b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalti utilizatori desemnati să negocieze;

c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum si pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d) proportia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e) proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f) veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.

(3) Remuneratiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă si în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protectie prevăzute de lege.

(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se tine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.”

După cum se observă, din cuprinsul acestor texte legale rezultă în mod evident faptul că legiuitorul a înteles să reglementeze în mod diferit relatiile sociale privind remuneratia cuvenită pentru radiodifuzarea fonogramelor de comert fată de aceeasi activitate de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial.

Posibilitatea existentei unei erori materiale în ceea ce priveste redactarea textului de lege este exclusă având în vedere faptul că lit. f) a art. 1232 alin. (1) a fost introdusă în lege pentru prima dată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, la foarte scurt timp după ce Legea nr. 8/1996 fusese modificată prin Legea nr. 285/2004, care nu prevedea în mod expres printre cazurile de gestiune facultativă si pe cele referitoare la difuzarea fonogramelor publicate în scop comercial.

De asemenea, alin. (4) al art. 1311 din Legea nr. 8/1996 a fost modificat tot prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, specificându-se în mod expres că numai în cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie potrivit art. 1231 metodologiile se negociază fără a se tine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.

Prin urmare este exclusă orice posibilă eroare de redactare a textelor de lege, concluzia fiind aceea că sintagmele „fonograme de comert” si „fonograme publicate în scop comercial” au un înteles propriu si un regim juridic diferit.

Pentru a stabili domeniul de aplicare al celor două notiuni, Curtea va proceda la o analiză a modului în care s-a realizat gestiunea drepturilor conexe recunoscute artistilor interpreti si producătorilor de fonograme, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 si până la momentul arbitrajului.

Acest demers se impune a fi făcut, deoarece pe baza unei interpretări literale a celor două sintagme nu se poate stabili cu certitudine care este domeniul de aplicare al acestora.

a) Astfel, în forma initială a legii intrate în vigoare în anul 1996, drepturile patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti cuvenite din exploatarea operei lor erau susceptibile, în mod deosebit, de a fi gestionate colectiv, astfel cum rezultă din coroborarea dispozitiilor art. 123 alin. (2) cu art. 102 din Legea nr. 8/1996.

„Art. 123. - (1) Titularii dreptului de autor si ai drepturilor conexe îsi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivă.

(2) Dreptul de autor si drepturile conexe care, prin natura lor, corespund unui mod de exploatare a operelor sau a prestatiilor ce face imposibilă autorizarea individuală, sunt în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate în colectiv. Fac parte din această categorie în special drepturile prevăzute la art. 13 lit. g), h), j), k) si l), art. 17, 18, 102, 107 si 109 din prezenta lege.”

„Art. 102. - Durata drepturilor patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti este de 50 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima fixare sau, în lipsă, prima comunicare către public.”

Prin urmare, indiferent de persoanele care exploatau operele sau prestatiile respective (utilizatori), artistii interpreti sau executanti îsi puteau valorifica drepturile patrimoniale numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

Pentru drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme se aplicau aceleasi dispozitii prevăzute la art. 123 alin. (1) si (2) din lege, cu mentiunea că producătorii de fonograme îsi puteau exercita drepturile în mod direct [alin. (1)], iar în cazul în care era imposibilă obtinerea autorizării individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivă [alin. (2)].

La art. 131 din lege se prevedea procedura în cadrul căreia urma a se stabili remuneratia pe care trebuia să o plătească utilizatorii către organismele de gestiune colectivă ale artistilor interpreti sau executanti si către producătorii de fonograme, procedură ce se finaliza printr-o metodologie ce se aproba în final prin Hotărâre a Guvernului.

În aplicarea acestor dispozitii legale, prin Hotărârea Guvernului nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizările prestatiilor artistice muzicale fixate pe fonograme si a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme, s-au stabilit două tipuri de metodologii, si anume:

-Metodologie privind utilizarea prestatiilor artistice muzicale fixate pe fonograme de către organismele de radiodifuziune, televiziune si distribuitorii prin cablu si tabelele cuprinzând sumele cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme;

-Metodologie privind comunicarea publică a prestatiilor muzicale fixate pe fonograme si tabelele cuprinzând drepturile cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme.

Corespunzător primei metodologii s-au stabilit remuneratiile pe care trebuiau să le plătească organismele de radiodifuziune, televiziune si distribuitorii prin cablu către organismele de gestiune colectivă ale artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme.

Pct. 2 din această metodologie avea următorul continut: „Autorizatiile eliberate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme acordă utilizatorilor dreptul de a emite, de a transmite sau de a retransmite orice fonogramă aflată în comert, cu exceptia celor pentru care producătorul a interzis expres aceste modalităti de utilizare secundară.”

Prin cea de-a doua metodologie s-au stabilit remuneratiile pe care trebuiau să le plătească utilizatorii, altii decât organismele de radiodifuziune, televiziune sau distribuitorii prin cablu, către aceleasi organisme de gestiune colectivă.

Pct. 1 si 2 din această metodologie aveau următorul continut:

„1. Prin comunicarea publică a prestatiilor muzicale fixate pe fonograme se întelege comunicarea acestora în spatii publice, indiferent de modalitatea realizării comunicării, prin întrebuintarea unor mijloace mecanice sau electroacustice (instalatii de amplificare, aparatură de redare a înregistrărilor sonore sau audiovizuale, receptoare radio sau televizoare, echipament informatic etc.).

2. Sunt utilizatori, în sensul prezentei anexe, orice persoane fizice sau juridice autorizate, care folosesc cu orice titlu (de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere etc.) spatii în care sunt comunicate prestatii artistice muzicale fixate pe fonograme.”

În tabelul cuprinzând drepturile cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme erau enumerate următoarele categorii de utilizatori ce trebuiau să plătească această remuneratie: unităti de alimentatie, discoteci, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi.

Hotărârea Guvernului nr. 71/2000 a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 143/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora si a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme.

În mod similar, Hotărârea Guvernului nr. 71/2000 si Hotărârea Guvernului nr. 143/2003 au stabilit două tipuri de metodologii, si anume:

-Metodologie privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune televiziune si distribuitorii de servicii de programe de televiziune prin cablu si tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme;

-Metodologie privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora si tabelul cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme.

De asemenea, în mod similar, prin Hotărârea Guvernului nr. 71/2000 si prin Hotărârea Guvernului nr. 143/2003 s-au stabilit în mod diferentiat remuneratiile pe care trebuiau să le plătească organismele de radiodifuziune, televiziune si distribuitorii de cablu, fată de remuneratiile pe care trebuiau să le plătească alte categorii de utilizatori, respectiv unităti de alimentatie, discoteci, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi.

Curtea observă însă că, spre deosebire de Hotărârea Guvernului nr. 71/2000 în care se vorbea despre „fonograme” si, în mod izolat, despre „orice fonogramă aflată în comert”, prin Hotărârea Guvernului nr. 143/2003 s-a introdus denumirea de „fonogramă publicată în scop comercial”, utilizându-se această denumire indiferent de categoria de utilizatori (organisme de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu sau alti utilizatori).

În acelasi timp Legea nr. 8/1996 nu folosea sintagme de genul „fonogramă de comert” sau „fonogramă publicată în scop comercial”.

Curtea observă însă că prin aceste hotărâri Guvernul a stabilit o diferentiere a utilizatorilor de fonograme, cu consecinta reglementării diferite a regimului remuneratiei ce trebuia plătită de acestia.

Cele două categorii de utilizatori au fost:

-societătile de radiodifuziune, televiziune si distribuitorii prin cablu;

-alti utilizatori, respectiv: unităti de alimentatie, discoteci, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi.

b) Prima modificare a Legii nr. 8/1996 s-a realizat prin Legea nr. 285/2004.

Pentru prima dată apar în cuprinsul legii sintagmele „fonogramă publicată în scop comercial” si „fonogramă de comert”, dar fără a fi definite.

Dispozitiile legale relevante, astfel cum au fost adoptate prin Legea nr. 285/2004, sunt următoarele:

„Art. 105. - (1) În conditiile prevăzute la art. 92 alin. (1), producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

f) radiodifuzarea si comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu exceptia celor publicate în scop comercial;

Art. 1065. - (1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme au dreptul la o remuneratie unică echitabilă.

(2) Cuantumul acestei remuneratii se stabileste prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311 si 1312.

(3) Colectarea remuneratiei unice se efectuează în conditiile prevăzute la art. 133.

 


CAPITOLUL I

Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor si a drepturilor conexe

 

SECTIUNEA I

Dispozitii generale

 

Art. 123. - (1) Titularii dreptului de autor si ai drepturilor conexe îsi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în conditiile prezentei legi.

(2) Gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunostintă publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai pentru interpretări sau executii fixate ori radiodifuzate anterior, precum si pentru fonograme ori videograme aduse anterior la cunostintă publică.

(3) Titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu pot cesiona drepturile patrimoniale recunoscute prin prezenta lege către organisme de gestiune colectivă.

Art. 1231. - (1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

.................................................................................................

f) dreptul la remuneratie echitabilă recunoscut artistilor interpreti si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora;

.................................................................................................

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă si pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Art. 1232.-(1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:

a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;

b) dreptul de comunicare publică a operelor;

c) dreptul de împrumut, cu exceptia cazului prevăzut la art. 1231 alin. (1) lit. b);

d) dreptul de radiodifuzare a operelor;

e) dreptul la remuneratie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 1111 alin. (1);

..............................................................................................

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat si pot elabora metodologii, în limita repertoriului gestionat. (...)

Art. 1233. - Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu exceptia celor prevăzute la art. 1231 si 1232, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.

................................................................................................

Art. 130. - (1) Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligatii:

a) să acorde autorizatii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneratii, prin licentă neexclusivă, în formă scrisă;

b) să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plătii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi;

.................................................................................................

Art. 131. - (1) În vederea initierii procedurilor de negociere, organismele de gestiune colectivă trebuie să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere, însotită de

metodologiile propuse a fi negociate, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. b).

(2) Metodologiile se negociază în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de maximum cinci zile de la primirea cererii de initiere a procedurilor de negociere. (...) Comisia de negociere este constituită din:

a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care functionează pentru câte o categorie de drepturi;

b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative ale utilizatorilor, numit dintre acestea, sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliti pe baza cifrei de afaceri, precum si al societătilor publice de radiodifuziune si de televiziune, după caz.

................................................................................................

Art. 1311. - (1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentantii prevăzuti la art. 131 alin. (2) lit. b) (...).”

Din examinarea acestor dispozitii legale Curtea constată că legiuitorul a folosit atât sintagma „fonogramă de comert”, cât si pe cea de „fonogramă publicată în scop comercial”.

S-a mentinut, de asemenea, principiul exercitării drepturilor recunoscute de lege, în mod direct sau prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

S-au prevăzut în mod expres cazurile în care gestiunea colectivă este obligatorie, printre acestea fiind inclusă si exercitarea dreptului la remuneratie echitabilă recunoscut artistilor interpreti si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora.

Totodată s-a stipulat că stabilirea remuneratiilor urma a se face pe baza negocierii dintre organismele de gestiune colectivă si principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori din domeniu, stabiliti pe baza cifrei de afaceri, precum si al societătilor publice de radiodifuziune si de televiziune, după caz.

Curtea constată că, în mod similar modului de reglementare a dreptului la remuneratie prin Hotărârea Guvernului nr. 71/2000 si Hotărârea Guvernului nr. 143/2003, prin modificarea adusă art. 131 lit. b) prin Legea nr. 285/2004 s-a realizat iarăsi în mod implicit o diferentiere a categoriei de utilizatori de fonograme care participă la negociere. Această diferentiere rezultă din tehnica redactării textului de lege, prevăzându-se că la negociere participă „principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliti pe baza cifrei de afaceri, precum si al societătilor publice de radiodifuziune si de televiziune, după caz.”

Or, este evident că utilizatorii fac parte din mai multe categorii de domenii (radiodifuziune, televiziune, unităti de alimentatie, discoteci, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi) si, prin urmare, negocierea trebuie să se realizeze separat cu fiecare categorie de utilizatori din acelasi domeniu.

c) O ultimă modificare a Legii nr. 8/1996 realizată până la data solutionării arbitrajului s-a făcut prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005.

Din cuprinsul acestui act normativ prezintă relevantă deosebită art. 1 pct. 41 prin care s-a modificat alin. 1) al art. 1232 din Legea nr. 8/1996 în următorul sens:

„(1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:

a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;

b) dreptul de comunicare publică a operelor si a prestatiilor artistice în domeniul audiovizual;


c) dreptul de împrumut, cu exceptia cazului prevăzut la art. 1231 alin. (1) lit. b);

d) dreptul de radiodifuzare a operelor si a prestatiilor artistice în domeniul audiovizual;

e) dreptul la remuneratie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 1111 alin. (1);

f) dreptul la remuneratie echitabilă recunoscut artistilor interpreti si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.”

După cum se observă, la putin timp de la prima modificare a Legii nr. 8/1996, realizată prin Legea nr. 285/2004, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005 se procedează la o nouă modificare a legii, fiind inclus în mod expres printre cazurile de gestiune facultativă si dreptul la remuneratie echitabilă recunoscut artistilor interpreti si producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.

d) Observând modul în care a fost reglementat continutul raporturilor juridice privind dreptul la remuneratie derivând din comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor de către diversi utilizatori, de la aparitia Legii nr. 8/1996 si până în prezent, Curtea retine următoarele:

-în forma initială a Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost adoptată (incluzând si hotărârile Guvernului date în aplicarea acesteia), artistii interpreti sau executanti îsi puteau valorifica drepturile patrimoniale derivând din exploatarea operelor de către utilizatori numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, stabilindu-se o remuneratie diferită în functie de categoriile de utilizatori, respectiv societătile de radiodifuziune, televiziune si distribuitorii prin cablu, pe de o parte, si alti utilizatori: unităti de alimentatie, discoteci, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi, pe de altă parte.

Aceste remuneratii se stabileau în baza unor negocieri purtate separat pe domenii între organismele de gestiune colectivă si reprezentantii principalelor asociatii patronale ale utilizatorilor.

În schimb, producătorii de fonograme îsi puteau exercita drepturile în mod direct, iar în cazul situatiilor în care era imposibilă obtinerea autorizării individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

Asa cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a folosit notiunile de „fonograme”, „orice fonogramă aflată în comert”, „fonogramă publicată în scop comercial”.

-în forma Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată pentru prima dată prin Legea nr. 285/2004, s-a reformulat principiul exercitării drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bază de mandat dat organismelor de gestiune colectivă, dar s-au expus în mod limitativ situatiile în care gestiunea colectivă este obligatorie.

Legiuitorul a renuntat astfel la anterioara formulare a textului art. 123, în care se stipula, cu caracter general, situatia premisă ce determină o gestiune obligatorie - modul de exploatare a operelor face imposibilă autorizarea individuală - si în care se enumerau cu caracter exemplificativ cazuri de gestiune obligatorie, lăsând astfel posibilitatea identificării si a altor situatii în care gestiunea ar fi putut fi obligatorie.

S-a mentinut principiul negocierii între organismele de gestiune colectivă si reprezentantii principalelor asociatii patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu, însă, în ceea ce priveste caracterul gestiunii, s-a stipulat că aceasta este obligatorie doar pentru exercitarea dreptului la remuneratie pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora.

-în forma Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată ulterior prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, s-a mentinut principiul exercitării drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bază de mandat dat organismelor de gestiune colectivă.

S-a mentinut caracterul obligatoriu al gestiunii în ceea ce priveste exercitarea dreptului la remuneratie pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor de comert sau a reproducerilor acestora.

În schimb, printre cazurile de gestiune facultativă s-a inclus exercitarea dreptului la remuneratie pentru comunicarea publică si radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.

e) Pentru definirea corectă a celor două sintagme „fonograme de comert” si „fonograme publicate în scop comercial”, Curtea consideră că trebuie să aibă în vedere si un alt criteriu esential, respectiv modalitatea în care legiuitorul a înteles să reglementeze regimul juridic al acestora, cu referire specială la dreptul de remuneratie derivând din utilizarea acestora.

În acest sens, Curtea constată că fonogramele de comert au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea este obligatorie pentru exercitarea dreptului la remuneratie, iar fonogramele publicate în scop comercial au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea colectivă este facultativă.

În opinia Curtii, principiul stabilit în termeni generali de art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în forma initială a legii, reprezintă temeiul reglementării cazurilor de gestiune colectivă obligatorie prevăzute la art. 1231 din lege, în forma în vigoare la momentul arbitrajului.

Astfel, în fapt, gestiunea colectivă obligatorie este justificată de existenta acelor situatii în care modul de exploatare a operelor sau a prestatiilor face imposibilă autorizarea individuală, întelegându-se prin aceasta imposibilitatea exercitării în mod individual a unuia sau a mai multor prerogative ale dreptului de autor.

Această imposibilitate trebuie însă privită din perspectiva ambelor părti, respectiv atât a titularului dreptului de autor sau a dreptului conex, cât si a utilizatorului.

Astfel, pe de o parte, titularului dreptului de autor îi va fi imposibil să identifice si să urmărească fiecare utilizator al operei sale pentru a-i solicita plata remuneratiei, dar, în acelasi timp, si utilizatorii se vor afla în situatia în care le va fi imposibil să identifice fiecare titular de drepturi si să îi plătească remuneratia cuvenită pentru exploatarea operei sale.

De aceea, legiuitorul a reglementat institutia gestiunii colective obligatorii, în principal pentru a-i proteja pe titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe si, în subsidiar, pentru a asigura exercitarea cu bună-credintă de către utilizatori a drepturilor si obligatiilor derivând din utilizarea operelor muzicale.

În raport de consideratiile de mai sus, per a contrario, în acele situatii în care modul de exploatare a operei permite autorizarea individuală (întelegându-se prin aceasta exercitarea unora sau chiar a tuturor drepturilor incluse în sfera dreptului de autor), gestiunea colectivă nu mai este obligatorie, titularul dreptului putând să îsi exercite dreptul, fie în mod individual, fie prin intermediul unui organism de gestiune colectivă - gestiunea colectivă facultativă.

f) Având în vedere consideratiile de mai sus si observând dinamica modificărilor aduse legii dreptului de autor, Curtea concluzionează că cele două sintagme „fonograme de comert” si „fonograme publicate în scop comercial” folosite de legiuitor în art. 1231 alin. (1) lit. f) si în art. 1232 lit. f) din Legea nr. 8/1996 în forma în vigoare la momentul arbitrajului (deci cu modificările aduse prin Legea nr. 285/2004 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005) trebuie interpretate astfel:


-prin sintagma „fonogramă de comert” se întelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneratie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor;

-prin sintagma „fonogramă publicată în scop comercial” se întelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneratie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor.

g) Din examinarea dispozitiilor art. 1231, 1232 si ale art. 1311 alin. (1) si (4) din lege, Curtea constată că rezultă cu evidentă regimul juridic diferit al raporturilor juridice privind exercitarea dreptului la remuneratie echitabilă, în functie de categoria fonogramelor, respectiv „fonograme de comert” si „fonograme publicate în scop comercial”.

Astfel, în cazul fonogramelor de comert, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor nu îsi vor putea exercita dreptul la remuneratie în mod individual, ci numai printr-un organism de gestiune colectivă, chiar dacă nu au acordat un mandat în acest sens unui astfel de organism. În acelasi timp utilizatorii nu vor putea refuza plata remuneratiei pe motiv că organismul de gestiune colectivă nu are mandat din partea titularului dreptului sau pe motiv că ar plăti în mod direct titularilor de drepturi remuneratiile cuvenite [art. 1311 alin. (4)].

În schimb, în cazul fonogramelor publicate în scop comercial, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor îsi vor putea exercita dreptul la remuneratie fie în mod individual, fie printr-un organism de gestiune colectivă. În astfel de situatii, organismele de gestiune colectivă vor putea încasa remuneratia numai dacă dovedesc că îl reprezintă pe titularul de drepturi conexe, iar la stabilirea cuantumului remuneratiei se va tine seama si de proportia utilizării operelor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi [art. 1311 alin. (4)].

B. Stabilind la lit. A de mai sus sensul sintagmelor de „fonograme de comert” si „fonograme publicate în scop comercial”, Curtea urmează în continuare să verifice si să stabilească natura juridică a fonogramelor în raport cu care s-a realizat arbitrajul.

În acest sens, Curtea constată că obiectul arbitrajului l-a constituit stabilirea Metodologiei privind remuneratia datorată artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

La o simplă citire a titlului metodologiei se constată că aceasta s-a referit la fonogramele publicate în scop comercial, astfel că ar părea lipsită de interes o analiză privind stabilirea naturii juridice a fonogramelor ce au făcut obiectul arbitrajului.

Totusi, Curtea consideră necesar a cerceta dacă într-adevăr în raport de sensul notiunii de „fonogramă publicată în scop comercial”, astfel cum a fost definită la lit. A de mai sus, Comisia de arbitraj a stabilit în mod corect natura juridică a fonogramelor în raport cu care s-a realizat procedura arbitrajului.

În acest sens, Curtea urmează să cerceteze dacă, în raport de categoria de utilizatori cu care s-a realizat procedura negocierii, fonogramele respective pot fi considerate ca fiind „publicate în scop comercial” sau „de comert”.

Cu privire la acest aspect Curtea constată că utilizatorii în raport cu care s-a realizat negocierea pentru stabilirea remuneratiei sunt organismele de radiodifuziune.

Problema care se pune este aceea de a stabili dacă, în raport cu această categorie de utilizatori, este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneratie

echitabilă de către artistii interpreti sau executanti si de către producătorii de fonograme.

Cu privire la această chestiune Curtea apreciază că pentru a determina dacă este posibilă sau nu exercitarea în mod individual a dreptului la remuneratie trebuie să aibă în vedere toate împrejurările de fapt în care se realizează sau se poate realiza comunicarea publică ori radiodifuzarea fonogramelor.

Astfel, este un fapt incontestabil că fonogramele pot fi comunicate public sau radiodifuzate de către societăti de radiodifuziune, televiziune, dar si de către alti utilizatori care nu au ca obiect principal de activitate comunicarea publică a fonogramelor, dar asigură sau creează un mediu plăcut pentru desfăsurarea comertului, ca de exemplu: unităti de alimentatie, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi. De asemenea, fonogramele pot fi comunicate public si de societăti comerciale care au ca obiect principal de activitate chiar această activitate, exemplul elocvent fiind discotecile.

Prin urmare există o largă categorie de utilizatori ce pot comunica public sau radiodifuza fonograme.

În aceste conditii se pune problema identificării criteriului sau criteriilor ce trebuie luate în calcul pentru a stabili în fiecare caz în parte dacă titularul dreptului conex îsi poate sau nu exercita în mod individual dreptul la remuneratie recunoscut de lege.

În opinia Curtii un criteriu esential pentru a identifica solutia la problema de mai sus îl reprezintă numărul utilizatorilor potentiali care exploatează opera respectivă.

Astfel, în situatia în care pe o anumită piată există o categorie limitată si cu un număr redus de utilizatori, inclusi într-o bază de date usor accesibilă titularului dreptului conex si care ar putea fi urmărită printr-un efort rezonabil din partea acestuia, titularul dreptului conex îsi va putea exercita în mod individual drepturile, deoarece are posibilitatea să îi identifice usor pe utilizatori si să negocieze cu acestia drepturile sale.

În schimb, în situatia în care numărul utilizatorilor este foarte mare, fiind greu accesibil titularilor drepturilor conexe, acestia nu vor putea să îsi exercite în mod individual dreptul la remuneratie echitabilă, situatie în care gestiunea colectivă va fi obligatorie, cu consecintele juridice de rigoare.

Aplicând criteriul de mai sus, Curtea consideră că, în ceea ce priveste societătile de radiodifuziune, acestea fac parte din categoria utilizatorilor ce este usor accesibilă titularilor drepturilor conexe, deoarece pe teritoriul României numărul societătilor de radiodifuziune este unul limitat, există o procedură specială prin care astfel de societăti obtin acordul de functionare, iar titularii de drepturi au posibilitatea rezonabilă de a le identifica si de a negocia în mod individual remuneratia echitabilă corespunzătoare utilizării fonogramelor.

Prin urmare, fonogramele publicate de societătile de radiodifuziune de pe teritoriul României au natura juridică a unor „fonograme publicate în scop comercial”.

În schimb, în cazul utilizatorilor care utilizează fonogramele pentru a asigura sau a crea un mediu plăcut pentru desfăsurarea comertului, ca de exemplu: unităti de alimentatie, discoteci, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi, Curtea consideră că fonogramele utilizate de acestia prin comunicare publică sau radiodifuziune au natura juridică a unor fonograme de comert, pentru care gestiunea colectivă a dreptului la remuneratie este obligatorie. În astfel de situatii este practic imposibil atât titularilor de drepturi, cât si respectivelor societăti să îsi exercite drepturile si obligatiile privind încasarea, respectiv plata remuneratiei echitabile.

Concluzia de mai sus este întărită si de modul în care a înteles legiuitorul să stabilească remuneratiile de plată încă din perioada în care era în vigoare Legea nr. 8/1996 în forma initială, când, prin hotărâri ale Guvernului, se stabilea în mod diferentiat, în functie de categoria de utilizatori, obligatia de plată a remuneratiei.

Astfel, categoria restrânsă de utilizatori formată din societătile de radiodifuziune, televiziune si distribuitorii prin cablu avea o metodologie separată de cea privind categoria extinsă de utilizatori, formată din unităti de alimentatie, discoteci, unităti comerciale sau de prestări de servicii, unităti de sport si agrement, turism, transporturi.

Practic, prin modificările Legii nr. 8/1996 intervenite până la momentul arbitrajului, s-a realizat aceeasi diferentiere a utilizatorilor, dar în alti termeni, respectiv prin considerarea fonogramelor utilizate de organismele de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu (toate fiind în număr limitat si usor accesibile) ca fiind „fonograme publicate în scop comercial”, iar fonogramele utilizate de marea majoritate a celorlalti comercianti ca fiind „fonograme de comert”.

C. Cât priveste legalitatea si temeinicia pct. 1 si 6 din metodologie, în raport de rezolvarea problemelor expuse la lit. B si C, Curtea retine următoarele:

Apelanta ARCA a arătat că pct. 1 si 6 din metodologie extind în mod nelegal obligatia de plată a remuneratiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protectie de societăti de radiodifuziune si nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, spre deosebire de art. 1231 alin. (1) lit. f) din aceeasi lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comert. Prin urmare, în mod nelegal, nu s-a tinut seama la stabilirea remuneratiei si de criteriile prevăzute la art. 1311 alin. (1) lit. c) si lit. e) din Legea nr. 8/1996, respectiv nu s-a tinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum si pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare, si de proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi.

Curtea constată întemeiată această critică.

Astfel, potrivit pct. 1 din metodologie „Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligatia să plătească o remuneratie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme”.

După cum se observă, acest punct stabileste cadrul general al metodologiei, respectiv fonogramele pentru a căror utilizare se plăteste remuneratie, categoria de utilizatori si cea a beneficiarilor.

Fiind însă vorba despre dreptul la remuneratie echitabilă pentru utilizarea „fonogramelor publicate în scop comercial” de către societătile de radiodifuziune, gestiunea colectivă a unui astfel de drept era una facultativă potrivit art. 1232 lit. f) din lege, iar Completul de arbitraj trebuia să tină cont la stabilirea cadrului general al obligatiei de plată a remuneratiei si de criteriile prevăzute la art. 1311 alin. (1) lit. c) si lit. e) din Legea nr. 8/1996, astfel cum prevede art. 1311 alin. (1) coroborat cu alin. (4) din lege:

„(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentantii prevăzuti la art. 131 alin. (2) lit. b), tinându-se seama de următoarele criterii principale:

..................................................................................................

c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum si pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

..............................................................................................

e) proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

.................................................................................................

(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se tine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.”

Numai în cazul unor utilizări ale unor „fonograme de comert” nu trebuie să se tină seama de criteriile prevăzute de art. 1311 alin. (1) lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.

În mod nelegal Completul de arbitraj nu a tinut însă seama de aceste criterii, aspect ce rezultă cu evidentă din considerentele hotărârii arbitrale, unde s-a retinut că „... fată de dispozitiile art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările si completările ulterioare, ce obligă la negocierea metodologiilor, fără a se tine seama de criteriile prevăzute de alin. (1) lit. c) si e) „repertoriile fiind considerate repertorii extinse si având în vedere solicitarea...” (pagina 3 a hotărârii, penultimul alineat).

În aceste conditii Curtea constată că atât pct. 1, cât si pct. 6 din metodologie sunt stabilite în mod nelegal, deoarece extind în mod nelegal obligatia de plată a remuneratiei de către societătile de radiodifuziune cu privire la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protectie.

Pe cale de consecintă se impune modificarea pct. 1 din metodologie, care stabileste cadrul general al obligatiei de plată a remuneratiei echitabile de către societătile de radiodifuziune, prin includerea conditiilor esentiale prevăzute de lege pentru activarea obligatiei de plată a remuneratiei de către societătile de radiodifuziune în favoarea organismelor de gestiune colectivă.

Conditiile în care au loc negocierea si stabilirea remuneratiei ce trebuie plătită pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial, prin comunicare publică sau radiodifuzare, sunt prevăzute la art. 1311 alin. (3) si alin. (1) lit. c) si e) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la momentul arbitrajului, respectiv:

-sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protectie prevăzute de lege;

-sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau a contractelor de reprezentare date/încheiate în conditiile legii;

-se tine seama de fonogramele pentru care organismul de radiodifuziune a încheiat contracte separate cu titularii de drepturi sau este îndreptătit să gestioneze el însusi drepturile conexe cuvenite artistilor interpreti sau executanti ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.

Având în vedere aceste considerente, pct. 1 din metodologie va fi modificat în felul următor:

„1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligatia să plătească o remuneratie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme, dar numai în conditiile în care:

a) dacă si în măsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protectie prevăzute de lege;

b) sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în conditiile legii;

c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptătit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însusi drepturile conexe cuvenite artistilor interpreti sau executanti ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.”

În ceea ce priveste pct. 6 din metodologie, pe lângă critica aferentă si pct. 1, apelanta ARCA a mai arătat următoarele:

Desi art. 1311 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remuneratiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferentiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneratii constând în raportarea acestora la „măsura utilizării operelor” impune o diferentiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferentieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneratiei. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicate în Europa.

Curtea consideră întemeiată partial această critică, pentru următoarele considerente:

Pct. 6 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de Completul de arbitraj, are următorul continut:

„Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligatia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme o remuneratie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter), respectiv:

a) 2% pentru anul 2006;

b) 2,2% pentru anul 2007;

c) 2,4% pentru anul 2008”.

Pentru a decide în acest sens, Completul de arbitraj a expus următoarele argumente: „Cât priveste celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj constată că acestea nu au înteles să dea curs arbitrajului, neparticipând la arbitraj si necontestând propunerile organismelor de gestiune colectivă, context în care, pentru o solutie în echitate, având în vedere că ponderea utilizării repertoriului este foarte mare, apreciază acordarea unor procente din total venituri lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 si 2,4% pentru anul 2008.”

În raport de dispozitiile legale relevante Curtea apreciază că solutia si motivarea expuse de Completul de arbitraj sunt partial eronate.

Astfel, potrivit art. 1311 din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la momentul arbitrajului:

„(1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentantii prevăzuti la art. 131 alin. (2) lit. b), tinându-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, si domeniul pentru care se poartă negocierea;

b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalti utilizatori desemnati să negocieze;

c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum si pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d) proportia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e) proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f) veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.

(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeasi categorie de utilizatori remuneratii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.

(3) Remuneratiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă si în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protectie prevăzute de lege.

(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se tine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.”

i1) O primă problemă ce trebuie lămurită este aceea a stabilirii sumei la care trebuie să se raporteze remuneratia procentuală.

În acest sens, Curtea constată că în mod corect Completul de arbitraj a retinut că suma la care se raportează procentul este constituită din „totalul veniturilor brute obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter)”, acesta fiind criteriul prevăzut de lege la art. 1311 alin. 2): „veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul”.

Prin sintagma „activitate care utilizează repertoriul” se întelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmărind astfel să nu fie afectate si eventualele venituri obtinute de utilizator din alte activităti (de exemplu, editare de cărti, reviste etc.) care nu implică utilizarea fonogramelor prin comunicare publică.

O astfel de interpretare este în acord si cu ulterioara modificare a alin. (2) al art. 1311, realizată prin Legea nr. 329/2006 de aprobare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, modificare prin care s-a realizat practic o lămurire a notiunii de „activitate care utilizează repertoriul”, prevăzându-se următoarele:

„(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeasi categorie de utilizatori remuneratii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obtinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, tinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori si organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneratiile procentuale se vor stabili diferentiat, direct proportional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în functie de cheltuielile ocazionate de utilizare.”

Sub nicio formă nu se poate retine că baza de calcul trebuia stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proportiei utilizării fonogramelor, atât timp cât legea prevede în termeni foarte precisi că este vorba despre „veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul”, întelegându-se că este vorba despre veniturile totale obtinute din această activitate.

Faptul că nu trebuie să se realizeze o ponderare a veniturilor după care să se aplice un procent rezultă si din modul în care legiuitorul a înteles să modifice dispozitiile legii până la momentul arbitrajului.

Astfel, dacă prin modificarea initială a Legii nr. 8/1996, realizată prin Legea nr. 285/2004, art. 1311 alin. (4) prevedea că „remuneratiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) si (3), se calculează prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obtinute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor”, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005 această normă legală a fost abrogată si înlocuită cu alin. (2) al aceluiasi articol, care prevedea că „organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeasi categorie de utilizatori remuneratii forfetare sau procentuale raportate la veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare”.

Se observă cu evidentă că legiuitorul a urmărit să stabilească într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raportează procentul cu titlu de remuneratie.

Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră neîntemeiate propunerile făcute de către apelanta ARCA, prin care solicita ca baza de calcul să fie stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proportiei utilizării fonogramelor.

i2) O a doua problemă o constituie cea legată de modul în care Completul de arbitraj a tinut seama de stabilirea procentelor de criteriile prevăzute de lege.

Cu privire la această chestiune Curtea constată că Completul de arbitraj nu s-a preocupat în a analiza cu atentie dispozitiile legale si a le interpreta si aplica astfel încât să nu realizeze discriminări nejustificate.

Astfel, după cum rezultă din art. 1311 alin. (1) lit. d) si alin. (3) din lege, la stabilirea procentului trebuie să se tină seama de „proportia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă” si de „măsura în care sunt utilizate operele”.

Prin introducerea acestor criterii obligatorii pentru negocierea si stabilirea remuneratiei este mai mult decât evident că legiuitorul a urmărit să asigure respectarea principiului constitutional al egalitătii, care presupune ca în situatii identice să se aplice un tratament juridic identic.

Or, prin modul în care a înteles să stabilească obligatia de plată, Completul de arbitraj nu a făcut altceva decât să încalce dispozitiile legale, creând premisele unei discriminări nejustificate între societătile de radiodifuziune.

Astfel, în situatia ipotetică în care două societăti de radiodifuziune apartinând unor întreprinzători diferiti ar obtine aceleasi venituri brute din activitatea de radiodifuzare, însă ar utiliza în proportii diferite fonogramele aflate în gestiunea aceluiasi organism de gestiune colectivă, ambele societăti ar trebui să plătească aceeasi sumă cu titlu de remuneratie. Cu titlu de exemplu, dacă una dintre societăti ar utiliza fonogramele în proportie de 90%, iar cealaltă într-o proportie de doar 10%, ele ar trebui să plătească aceeasi sumă de bani, în cazul în care ar obtine aceleasi venituri.

Or, este mai mult decât evident că printr-o astfel de reglementare se creează o discriminare nejustificată între organismele de radiodifuziune.

În acelasi timp se încalcă dispozitiile legale care prevăd în mod suficient de clar că la stabilirea procentului trebuie să se tină seama de „proportia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă” si de „măsura în care sunt utilizate operele”.

Aceste dispozitii legale coroborate cu cele care prevăd că baza de calcul o constituie veniturile realizate din activitatea care utilizează repertoriul impuneau o solutie tehnică destul de simplistă, si anume stabilirea unui procent diferentiat în raport cu ponderea utilizării fonogramelor în activitatea de radiodifuzare.

Într-o astfel de modalitate sunt respectate si criteriile prevăzute de lege, dar se asigură si principiul egalitătii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în sensul că procentul de 2% se va aplica doar în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor.

În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se va reduce direct proportional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru exemplificare, dacă un organism de radiodifuziune va utiliza fonogramele în proportie de 100% din timpul programului de emisie, obtinând venituri de 100.000 lei, acesta va trebui să plătească cu titlu de remuneratie suma de 2.000 lei.

Dacă însă va utiliza fonogramele în proportie de 75%, atunci si procentul de 2% se va reduce în mod corespunzător la cifra de 1,5%, urmând ca remuneratia ce trebuie plătită să fie de 1.500 lei.

Cât priveste procentul, desi apelanta a arătat că acesta ar fi prea mare în raport cu scara de procente practicate în Europa, Curtea constată că la dosar nu a depus nicio dovadă privind nivelul procentelor stabilite în alte tări.

Judecând în echitate, Curtea apreciază că procentele de 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 si 2,4% pentru anul 2008 sunt echitabile.

Având în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în felul următor:

„4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligatia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme o remuneratie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proportional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile primului alineat.”

2. Cât priveste cea de-a doua critică esentială a apelantei ARCA, Curtea retine următoarele:

Apelanta ARCA a sustinut că pct. 3 din metodologie contravine dispozitiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneratia unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obtinerea autorizării radiodifuzării fonogramelor.

Curtea consideră întemeiată această critică.

Astfel, atât timp cât metodologia avea ca obiect stabilirea remuneratiei datorată artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, includerea în cadrul acesteia a clauzei referitoare la necesitatea obtinerii unui acord pentru utilizarea unor fonograme în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora este absolut nejustificată.

Clauzele metodologiei trebuie să aibă legătură exclusiv cu obiectul de reglementare al acesteia, respectiv cu stabilirea remuneratiei, iar nu să reglementeze si alte aspecte legate de prerogativele dreptului de autor si ale celor conexe.

În consecintă, Curtea va dispune înlăturarea pct. 3 din metodologie.

3. În ceea ce priveste cea de-a treia critică esentială a apelantei ARCA, Curtea retine următoarele:

Apelanta a sustinut că prin pct. 8 din metodologie se dispune o solutie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcându-se în acelasi timp si prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.

Curtea consideră neîntemeiată această critică.

Astfel, pct. 8 din metodologie, astfel cum a fost stabilită de Completul de arbitraj, are următorul continut:

„8. Utilizatorii au obligatia să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artistilor interpreti si producătorilor de fonograme, până la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:

 

Nr. crt.

Data difuzării

Minute

Secunde

Titlu piesă

Autor muzică

Artist

Orchestră/ formatie/grup

Nr. artisti

Album

Nr. catalog

Producător

Tară

Anul înreg.

F/V

1

2

4

5

7

8

11

12

13

14

15

16

17

18

19

 

b) baza de calcul a sumelor virate.”

Potrivit art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la data arbitrajului, organismele de gestiune colectivă au obligatia „să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informatii si transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneratiilor pe care le colectează, precum si informatii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligatia să furnizeze, în format scris si electronic, în termen de 10 zile de la solicitare informatiile si documentele solicitate sub semnătura reprezentantului legal si cu stampilă”.

Verificând cerintele stabilite prin tabelul indicat la pct. 8 din metodologie cu dispozitiile legale expuse mai sus, Curtea constată că toate aceste cerinte se circumscriu notiunii de „informatii si documente necesare pentru determinarea cuantumului remuneratiilor” pe care le colectează organismele de gestiune colectivă.

Sustinerea apelantei că pct. 8 din metodologie dispune o solutie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, este nerealistă.

În primul rând, sub aspect contabil, singura informatie pe care trebuie să o comunice organismele de radiodifuziune constă în indicarea veniturilor brute realizate din activitatea de radiodifuzare. Or, Curtea nu întrevede motivul pentru care compartimentul contabil nu ar putea să indice astfel de venituri.

În al doilea rând, celelalte date pe care trebuie să le transmită organismele de radiodifuziune (cele cuprinse în tabel) sunt exclusiv de natură tehnică, iar în conditiile dezvoltării actuale a tehnologiei prelucrării si stocării informatiilor prin intermediul calculatoarelor este greu credibil că i-ar fi greu unei societăti de radio să completeze datele unui astfel de tabel, informatii care de altfel sunt indispensabile pentru calcularea corectă a remuneratiei cuvenite titularilor de drepturi conexe, mai ales că este vorba despre gestiunea facultativă, iar nu despre cea obligatorie.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite apelul formulat de ARCA, în limitele expuse mai sus, respectiv prin modificarea pct. 1 si 6 din metodologie si înlăturarea pct. 3.

III. În ceea ce priveste apelul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune, astfel cum au fost restrânse motivele apelului, Curtea retine următoarele:

A. Singurul motiv de apel ce a fost invocat de apelanta SRR (în urma restrângerii motivelor invocate initial) a fost acela prin care s-a solicitat modificarea pct. 4 din metodologie, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligată SRR să o plătească celor două organisme de gestiune colectivă de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei.

În motivarea acestei cereri apelanta SRR a arătat, în esentă, că hotărârea a stabilit cuantumul remuneratiei cu aplicarea gresită a legii, în sensul că a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, în loc să fie aplicat la veniturile ponderate corespunzător utilizării fonogramelor publicate în scop comercial.

Examinând această critică prin prisma dispozitiilor legale, Curtea constată că este vădit nefondată.

a) lista completă, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneratiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie.

Astfel, asa cum s-a arătat mai sus la pct. II 1) C) i1), baza de calcul în raport cu care trebuia stabilită remuneratia forfetară sau procentuală o constituie totalitatea veniturilor obtinute de SRR din activitatea de radiodifuzare.

Potrivit art. 1311 din Legea nr. 8/1996, astfel cum era în vigoare la momentul arbitrajului:

„(1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentantii prevăzuti la art. 131 alin. (2) lit. b), tinându-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, si domeniul pentru care se poartă negocierea;

b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalti utilizatori desemnati să negocieze;

c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum si pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d) proportia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e) proportia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligatiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f) veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.

(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeasi categorie de utilizatori remuneratii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.

(3) Remuneratiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă si în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protectie prevăzute de lege.

(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se tine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) si e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.”

După cum se observă, alin. (2) al articolului reprodus mai sus stabileste în mod expres si lipsit de orice echivoc baza de calcul la care trebuie să se raporteze procentul sau suma forfetară stabilită pentru plata remuneratiei.

În acest sens, Curtea constată că în mod corect Completul de arbitraj a retinut că suma la care trebuie să se raporteze procentul este constituită din „totalul veniturilor brute obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter)”, acesta fiind criteriul prevăzut de lege la art. 1311 alin. (2): „veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul.”

Prin sintagma „activitate care utilizează repertoriul” se întelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmărind astfel să nu fie afectate si eventualele venituri obtinute de utilizatori din alte activităti (de exemplu, editare de cărti, reviste etc.) care nu implică utilizarea fonogramelor prin utilizare publică.


O astfel de interpretare este în acord si cu ulterioara modificare a alin. (2) al art. 1311, realizată prin Legea nr. 329/2006 de aprobare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 123/2005, modificare prin care s-a realizat practic o lămurire a notiunii de „activitate care utilizează repertoriul”, prevăzându-se următoarele:

„(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeasi categorie de utilizatori remuneratii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obtinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, tinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori si organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneratiile procentuale se vor stabili diferentiat, direct proportional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în functie de cheltuielile ocazionate de utilizare.”

Sub nicio formă nu se poate retine că baza de calcul trebuia stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proportiei utilizării fonogramelor, atât timp cât legea prevede în termeni foarte precisi că este vorba despre „veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul”, întelegându-se că este vorba despre veniturile totale obtinute din această activitate.

Faptul că nu trebuie să se realizeze o ponderare a veniturilor după care să se aplice un procent rezultă si din modul în care legiuitorul a înteles să modifice dispozitiile legii până la momentul arbitrajului.

Astfel, dacă prin modificarea initială a Legii nr. 8/1996, realizată prin Legea nr. 285/2004, art. 1311 alin. (4) prevedea că „remuneratiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) si (3), se calculează prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obtinute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor”, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 123/2005 această normă legală a fost abrogată si înlocuită cu alin. (2) al aceluiasi articol, care prevedea că „organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeasi categorie de utilizatori remuneratii forfetare sau procentuale raportate la veniturile obtinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare”.

Se observă cu evidentă că legiuitorul a urmărit să stabilească într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raportează procentul cu titlu de remuneratie.

Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră neîntemeiate criticile apelantei SRR, în sensul că suma calculată de Completul de arbitraj ar constitui rezultatul unei erori materiale sau greseli în legătură cu determinarea bazei de calcul.

B. Apelul formulat de apelanta SRR nu trebuie însă privit si analizat în mod singular, respectiv exclusiv prin prisma criticii expuse, critică ce s-a dovedit a fi nefondată, asa cum s-a arătat mai sus.

În opinia Curtii pozitia SRR în cauza de fată nu este aceea a unui simplu participant în proces cu drepturi si obligatii proprii, fără nicio legătură cu ceilalti participanti.

Astfel, trebuie observat că apelul formulat de SRR este exercitat împotriva unei hotărâri arbitrale ce a avut rolul de a stabili Metodologia privind remuneratia datorată artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

După cum se observă, metodologia nu a avut ca obiect stabilirea diferentiată a metodologiei privind remuneratia ce trebuia plătită separat de fiecare organism de radiodifuziune în

parte sau de SRR, pe de-o parte, si celelalte organisme de radiodifuziune, pe de altă parte.

Chiar dacă la negociere trebuia să participe pe lângă 3 reprezentanti ai principalelor structuri asociative ale radiodifuzorilor si un reprezentant al Societătii Române de Radiodifuziune [potrivit art. 131 alin. (2) lit. b)], aceasta nu înseamnă că legiuitorul a intentionat să stabilească un regim juridic diferit al remuneratiei sau o pozitie procesuală distinctă a radiodifuzorilor, ci pur si simplu a considerat că la negociere trebuie să participe si un reprezentant al societătii publice de radiodifuziune, pentru a da posibilitatea acestora să îsi sustină interesele, dat fiind caracterul public al veniturilor ce sunt încasate de această societate.

Metodologia trebuie să stabilească cu caracter unitar si cu respectarea principiului constitutional al egalitătii remuneratia ce trebuie plătită de toate organismele de radiodifuziune, printre acestea numărându-se si SRR.

Din această perspectivă între toate organismele de radiodifuziune fată de care s-a stabilit metodologia există o strânsă legătură juridică, determinată de existenta identitătii izvorului obligatiei de plată a remuneratiei, respectiv dispozitiile art. 1065 alin. (1) si (2) din Legea nr. 8/1996:

„(1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme au dreptul la o remuneratie unică echitabilă.

(2) Cuantumul acestei remuneratii se stabileste prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311 si 1312.”

În acest context toate societătile de radiodifuziune trebuie supuse unui regim juridic unic în ceea ce priveste remuneratia pe care trebuie să o plătească organismelor de gestiune colectivă ale artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme.

În virtutea unei astfel de legături juridice, Curtea consideră că admiterea motivelor de apel formulate de apelanta ARCA, cu consecinta modificării substantiale a principiului de stabilire a obligatiei de plată a remuneratiei de către organismele de radiodifuziune (pct. 1 si 6 din metodologie), trebuie să aibă ca rezultat extinderea efectelor produse si în ceea ce priveste stabilirea obligatiei de plată a remuneratiei în ceea ce priveste pe Societatea Română de Radiodifuziune.

Practic, asa cum efectele hotărârii de fată se produc si asupra organismelor de radiodifuziune care nu au participat la negociere si nici nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii arbitrale, tot asa trebuie extinse efectele apelului exercitat de ARCA în ceea ce o priveste pe apelanta SRR.

Nu are nicio importantă că motivele de apel ale SRR au fost total nefondate.

Chiar dacă SRR nu ar fi exercitat calea de atac a apelului, efectele admiterii apelului formulat de ARCA trebuiau extinse si în ceea ce o priveste pe SRR, fiindcă singurul motiv pentru care s-a realizat o reglementare tehnică diferită în cuprinsul metodologiei a obligatiei SRR fată de celelalte organisme de radiodifuziune a fost acela că pentru SRR remuneratia a fost stabilită forfetar, iar pentru celelalte procentual.

Termenul juridic al operatiunii juridice de extindere a efectelor admiterii apelului ARCA si în favoarea SRR îl constituie dispozitiile art. 48 alin. 2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispozitii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamantilor sau pârâtilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviintate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc si celorlalti.”


Pe cale de consecintă Curtea va admite si apelul SRR, admitere justificată exclusiv pe extinderea efectelor apelului ARCA, iar nu pe temeinicia criticilor expuse de SRR.

Având în vedere aceste considerente, Curtea consideră că pct. 4 si 5 din metodologie ce stabilesc obligatia de plată a remuneratiei de către SRR trebuie modificate astfel încât să se regăsească aplicabilitatea pct. 1 din metodologie ce stabileste caracterul general si conditiile în care se plăteste remuneratia.

Analizând modul în care Completul de arbitraj a stabilit remuneratia ce trebuie plătită de SRR, Curtea constată că în mod cu totul nelegal nu s-a tinut seama de criteriile prevăzute de art. 1311 alin. (1) lit. c) si e) din lege, stabilirea procentului în raport de care s-a fixat remuneratia forfetară făcându-se prin luarea în considerare a tuturor fonogramelor publicate de SRR, iar nu doar a acelora pentru care obligatia de plată subzistă potrivit pct. 1 din metodologie.

În aceste conditii Curtea constată că nu are suficiente elemente obiective pentru a determina în mod corect o altă sumă forfetară ce ar trebui plătită de SRR organismelor de gestiune colectivă, împrejurare în care, în aplicarea principiului egalitătii, va stabili obligatia de plată a remuneratiei de către SRR în mod identic celui stabilit pentru celelalte organisme de radiodifuziune.

Pe cale de consecintă, pct. 4 va fi modificat astfel:

„Societatea Română de Radiodifuziune are obligatia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme o remuneratie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proportional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile primului alineat.”

Ca urmare a modificării si completării pct. 4 se va înlătura pct. 5 din metodologie, acesta rămânând fără obiect.

IV. Având în vedere considerentele expuse mai sus la pct. I, II si III, Curtea va respinge exceptia nulitătii apelului formulat de ARCA, va admite apelurile formulate de ARCA si de SRR, va schimba în parte hotărârea arbitrală, în sensul că se va dispune modificarea pct. 1, 4 si 6 din metodologie si vor fi înlăturate pct. 3 si 5.

Pentru o mai bună tehnică de redactare a punctelor metodologiei, Curtea va dispune si renumerotarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca nefondată exceptia nulitătii apelului formulat de Asociatia Română de Comunicatii Audiovizuale - ARCA.

Admite apelul formulat de apelanta Asociatia Română de Comunicatii Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul Bucuresti, intrarea Victor Eftimiu nr. 5—7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, împotriva Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca urmare a Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al ORDA, pronuntată de Completul de arbitraj desemnat în baza art. 131 si următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, în procedura de arbitraj participând efectiv Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti - CREDIDAM, cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, sectorul 1, si Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, cu sediul în municipiul Bucuresti, sos. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, pe de-o parte - în calitate de organisme de gestiune colectivă, si Societatea Română de Radiodifuziune - SRR, cu sediul în municipiul Bucuresti, str. General Berthelot nr. 60-64, sectorul 1, pe de altă parte, în calitate de organism de radiodifuziune, în procedura de arbitraj fiind invitate să participe si Asociatia Română de Comunicatii Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul Bucuresti, intrarea Victor Eftimiu, nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, si Radio XXI, cu sediul în municipiul Bucuresti, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, et. 9, sectorul 1, în calitate de organisme de radiodifuziune.

Admite apelul formulat de apelanta Societatea Română de Radiodifuziune - SRR împotriva aceleiasi hotărâri.

Schimbă în parte Hotărârea arbitrală din 10 aprilie 2006, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca urmare a Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al ORDA, în sensul că: „Metodologia privind remuneratia datorată artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune” va fi modificată astfel:

Punctul 1 din metodologie va avea următorul continut:

„1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligatia să plătească o remuneratie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme, dar numai în conditiile în care:

a) dacă si în măsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protectie prevăzute de lege;

b) sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în conditiile legii;

c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptătit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însusi drepturile conexe cuvenite artistilor interpreti sau executanti ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.”

Punctul 3 din metodologie va fi înlăturat.

Punctul 4 din metodologie va deveni punctul 3 si va avea următorul continut:

„3. Societatea Română de Radiodifuziune are obligatia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme o remuneratie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proportional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile primului alineat.”

Punctul 5 din metodologie va fi înlăturat.

Punctul 6 din metodologie va deveni punctul 4 si va avea următorul continut:

„4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decât Societatea Română de Radiodifuziune, au obligatia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artistii interpreti sau executanti si producătorii de fonograme o remuneratie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obtinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate si barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proportional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzător dispozitiile primului alineat.”

Punctele 7-14 din metodologie îsi vor păstra continutul si se vor renumerota în mod corespunzător de la 5 la 12.

Irevocabilă.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

 

 

Presedinte

GEORGETA STEGARU

 

 

 

Grefier,

Ionică Rosioru

Judecător

VIOREL VOINEAG