MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
P A R T E A I
Anul 173 (XVII) - Nr. 771 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 24 august 2005
SUMAR
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 354 din 5 iulie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si art. 20
alin. (1) si (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Decizia nr. 395 din 12 iulie
2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28
alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul
National Anticoruptie
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI
PUBLICE CENTRALE
421/809/687. – Ordin
al ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale, al ministrului
sănătătii si al ministrului mediului si gospodăririi apelor pentru aprobarea
cerintelor pe care trebuie să le îndeplinească dosarele substantelor active si
ale produselor formulate, necesare evaluării în vederea omologării, frazelor de
risc si frazelor-tip pentru măsurile de sigurantă specifice produselor de
protectie a plantelor
1.154. – Ordin al ministrului
finantelor publice privind modificarea Ordinului ministrului finantelor nr.
140/1999 pentru aprobarea criteriilor referitoare la autorizarea functionării
unitătilor emitente de tichete de masă potrivit Legii nr. 142/1998 privind
acordarea tichetelor de masă
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 5 iulie 2005
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si art. 20 alin. (1) si (3) din
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Ioan Vida – presedinte
Nicolae Cochinescu – judecător
Constantin Doldur – judecător
Kozsokár Gábor – judecător
Acsinte Gaspar – judecător
Petre Ninosu – judecător
Ion Predescu – judecător
Serban Viorel Stănoiu – judecător
Florentina Baltă – procuror
Mădălina Stefania Diaconu – magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si art.
20 alin. (1) din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată de Marius
Damian Burueană în Dosarul nr. 6.260/2003 al Judecătoriei Sectorului 2
Bucuresti.
La apelul nominal se prezintă partea Roxandra Georgeta
Maniu, personal si asistată de apărător Vlad Manoliu, cu delegatie la dosar,
lipsind autorul exceptiei, fată de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Presedintele Curtii dispune să se facă apelul si în
Dosarul nr. 200D/2005. La apelul nominal se constată lipsa autorilor exceptiei,
Mircea Călugăreanu si Maria Octavia Călugăreanu, precum si a părtii Ioana
Săvălas, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea celor
două dosare.
Avocatul părtii prezente si reprezentantul
Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.
În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea
dispune conexarea Dosarului nr. 200D/2005 la Dosarul nr. 57D/2005, care este
primul înregistrat.
Partea Roxandra Georgeta Maniu solicită, prin avocat,
respingerea exceptiei de neconstitutionalitate invocate, deoarece dispozitiile
legale criticate nu contravin nici unei prevederi din Constitutie.
Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea,
concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată,
arătând că Legea fundamentală nu consacră accesul gratuit la justitie, iar
persoanele care se adresează autoritătilor judecătoresti trebuie să contribuie
la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine
următoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2004, pronuntată în
Dosarul nr. 6.260/2003, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si art.
20 alin. (1) din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Exceptia a fost ridicată de către Marius Damian
Burueană cu prilejul solutionării unei actiuni civile.
Prin Încheierea din 23 februarie 2005, pronuntată în
Dosarul nr. 78/2005, Tribunalul Teleorman – Sectia civilă a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20
alin. (1) si (3) din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Exceptia a fost ridicată de către Mircea Călugăreanu
si Maria Octavia Călugăreanu cu prilejul solutionării unui apel împotriva unei
sentinte civile.
În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii
acesteia sustin, în esentă, că art. 31 si art.
20 alin. (1) si (3) din Legea nr.
146/1997 împiedică liberul acces la justitie. Astfel, art. 31, citit
împreună cu art. 20 alin. (1) din acelasi act normativ, prevede că
justitiabilii care au introdus o cerere prin care se solicită pronuntarea unei
hotărâri judecătoresti care tine loc de act autentic de înstrăinare a unor
bunuri imobile sunt obligati să plătească, în mod anticipat, o taxă
corespunzătoare taxei de timbru care ar fi trebuit plătită notarului pentru
autentificarea actului; însă, spre deosebire de plata unei asemenea taxe la
notariat, unde există certitudinea autentificării actului, în cazul prevăzut de
art. 31 din Legea nr.
146/1997, nu este sigur că instanta va pronunta respectiva hotărâre, dar
este cert că taxa datorată trebuie plătită anticipat.
Cu privire la art. 20 alin. (1) si (3) din Legea nr.
146/1997, se sustine că textul de lege criticat încalcă prevederile
constitutionale cuprinse în art. 21, deoarece, prevăzându-se obligativitatea
achitării anticipate a unei taxe de timbru calculate procentual, se restrânge
accesul liber la justitie al persoanelor lipsite de mijloace bănesti si se
creează prin aceasta o discriminare pe criterii de avere între cetăteni.
Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată
că, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, art. 21 din
Legea fundamentală nu consacră accesul gratuit la justitie. Pe de altă parte,
trimiterea la legislatia notarială din cuprinsul art. 31 din
Legea nr.
146/1997 este o dispozitie care facilitează accesul la justitie, întrucât
nivelul taxelor judiciare de timbru este inferior celui care ar rezulta din
aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) din aceeasi lege.
Tribunalul Teleorman – Sectia civilă apreciază,
de asemenea, că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. În acest
sens arată că dispozitiile legale criticate au menirea de a asigura acoperirea
unei părti din cheltuielile necesare functionării sistemului judiciar, precum
si de a limita exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
De asemenea, instanta judecătorească poate acorda
scutiri, reduceri, esalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de
timbru, înlesnind accesul la justitie al persoanelor aflate în situatii
financiare deosebite.
În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost communicate presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului,
pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicată.
Guvernul apreciază că textele de lege
criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. Astfel, art. 31 din
Legea nr.
146/1997, departe de a îngrădi accesul liber la justitie, este o dispozitie
favorabilă justitiabililor, deoarece cuantumul taxei judiciare de timbru este
inferior celui care ar rezulta din aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) din
aceeasi lege. De asemenea, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constitutie,
republicată, dispozitiile art. 20 alin. (1) si (3) din Legea nr.
146/1997 stabilesc obligatia de plată anticipată a taxei judiciare de
timbru, ca o conditie legală pentru începerea procedurii de judecată, precum
si, în cazul nerespectării acestei conditii, sanctiunea anulării actiunii sau
cererii adresate instantei judecătoresti. Ca atare, dispozitiile legale
criticate nu contravin nici unei prevederi din Constitutie, ci, dimpotrivă,
reglementează modul de îndeplinire a unei obligatii constitutionale, în
aceleasi conditii prevăzute pentru toti cei interesati în solutionarea
actiunilor si cererilor de competenta instantelor judecătoresti.
Avocatul Poporului arată că dispozitiile legale
criticate sunt constitutionale, fiind justificat ca persoanele care se
adresează autoritătilor judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor
prilejuite de realizarea actului de justitie. Regula este cea a timbrării
actiunilor în justitie, exceptiile fiind posibile numai în măsura în care sunt
stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de
justitie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit Constitutiei,
cetătenii sunt obligati să contribuie prin impozite si taxe, stabilite în
conditiile legii.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de
neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este
competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispozitiile art. 31 si art. 20 alin. (1) si (3) din
Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările ulterioare.
Art. 31 a fost introdus prin art. 1 pct.
2 din Ordonanta Guvernului nr.
30/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru si a Ordonantei Guvernului nr.
12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 29 ianuarie 1999, aprobată
prin Legea nr.
169/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din
11 aprilie 2001. Dispozitiile legale criticate au următoarea redactare:
– Art. 31: “(1)
Cererile introduse la instantele judecătoresti, prin care se solicită
pronuntarea unei hotărâri judecătoresti care tine loc de act autentic de
înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează corespunzător taxei de timbru
pentru autentificarea actului, prevăzută la cap. I pct. 1 din anexa la
Ordonanta Guvernului nr.
12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată si
modificată prin Legea nr.
122/1998, cu modificările si completările ulterioare.
(2) Dispozitiile art. 9 alin. (3) se aplică în mod
corespunzător.“ ;
– Art. 20 alin. (1) si (3): î (1) Taxele judiciare
de timbru se plătesc anticipat. [...]
(3) Neîndeplinirea obligatiei de plată
până la termenul stabilit se sanctionează cu anularea actiunii sau a cererii.“
În sustinerea neconstitutionalitătii acestor texte de
lege autorii exceptiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 din Constitutie,
potrivit cărora:
“(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru
apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui
drept.
(3) Părtile au dreptul la un proces echitabil si la
solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt
facultative si gratuite.“
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Asupra obligativitătii plătii anticipate
a taxelor judiciare de timbru si a conformitătii acesteia cu art. 21 din
Constitutie, care prevede liberul acces la justitie, Curtea Constitutională s-a
mai pronuntat prin numeroase decizii, statuând că prevederile legale mentionate
sunt conforme Legii fundamentale. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr.
499 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 99 din 31 ianuarie 2005, Decizia nr.
372 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2004, Decizia nr.
473 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 27 din 10 ianuarie 2005, Decizia nr.
87 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 214 din 1 aprilie 2003, Decizia nr.
65 din 11 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 452 din 13 septembrie 2000 si Decizia nr.
245 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 158 din 29 martie 2001.
În aceste decizii Curtea a retinut că accesul liber la
justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, nu înseamnă gratuitate. Nici o
dispozitie constitutională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justitie,
fiind justificat ca persoanele care se adresează autoritătilor judecătoresti să
contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de
justitie.
Atât obligatia de plată a taxelor judiciare, cât si
exceptiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetătenilor aflati în
situatii identice, precum si tuturor litigiilor de aceeasi natură, neexistând
discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din
Constitutie.
Plata taxelor judiciare de timbru fiind o conditie
legală pentru începerea proceselor civile, obligatia la plata anticipată a
acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanta
judecătorească) este justificată, ca si sanctiunea anulării actiunii sau
cererii, în caz de neplată a acestora.
De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina
suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor
de timbru, revine persoanei care a căzut în pretentii sau care, în cauzele
nelitigioase, a beneficiat de prestatiile efectuate, în conditiile legii, de
organele de justitie.
Solutia adoptată si considerentele deciziilor citate
sunt valabile si în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de
natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale.
II. Cu privire la art. 31 din
Legea nr.
146/1997, acesta se referă la cazul cererilor introduse la instantele
judecătoresti, prin care se solicită pronuntarea unei hotărâri judecătoresti care
tine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile.
Aceste actiuni în justitie au fost prevăzute initial
de Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizatiilor de
construire, reparare si desfiintare a constructiilor, precum si a celor
referitoare la înstrăinările si împărtelile terenurilor cu sau fără
constructii, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958. Astfel,
art. 12 din acest act normativ prevedea că, în cazul în care s-a încheiat un
înscris, din care rezulta că proprietarul unui teren cu sau fără constructii
s-a obligat să-l înstrăineze cu titlu oneros si s-au respectat modalitătile de
plată a pretului prevăzute în înscris, iar una dintre părti sau succesorii
acesteia nu se prezintă, din orice motive, la notariat pentru autentificarea
actului de înstrăinare, instanta judecătorească va putea da o hotărâre care să
tină loc de act autentic de înstrăinare.
Decretul nr. 144/1958 a fost însă abrogat prin Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării constructiilor si unele măsuri pentru realizarea
locuintelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din
7 august 1991. Cu toate acestea, chiar după abrogarea decretului citat, în
literatura juridică si în practica judiciară s-a adoptat punctul de vedere
potrivit căruia părtile pot să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare
imobiliară, iar instantele pot pronunta hotărâri care să tină loc de contract
autentic, în temeiul dispozitiilor art. 1073–1077 Cod civil.
Astfel, din interpretarea extensivă a art. 1073 din Codul civil, ce consacră
principiul executării în natură a obligatiilor si a art. 1077 din Codul civil, care prevede că,
în cazul neîndeplinirii obligatiei de a face, creditorul poate fi autorizat să
o ducă el însusi la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, s-a dedus că, pentru
a asigura îndeplinirea exactă a obligatiei asumate, legiuitorul permite
instantei să suplinească vointa debitorului si să pronunte o hotărâre care să
tină loc de act autentic de vânzare.
Modul de stabilire a taxei de timbru pentru aceste
actiuni în justitie, reglementat de art. 31 din
Legea nr.
146/1997, este raportat la taxele care ar trebui plătite în cazul
autentificării actului de vânzare-cumpărare la notarii publici, în conformitate
cu Ordonanta Guvernului nr.
12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială. Potrivit
art. 20 alin. (1) din Legea nr.
146/1997, aceste taxe se plătesc anticipat.
Posibilitatea justitiabililor de a cere instantelor
judecătoresti pronuntarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic, fiind
o cale exceptională, impusă de echitate, de validare a unor acte de înstrăinare
altfel nule, este firesc ca ea să fie supusă aceluiasi regim de taxare ca în
procedura notarială, care reprezintă regula. În absenta unei taxări similare,
instantele judecătoresti ar prelua partial functia notarilor publici de
autentificare a acestei categorii de acte si s-ar deschide calea eludării
prevederilor imperative ale legislatiei notariale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) si al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 31 si art. 20 alin. (1) si (3) din
Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată de Marius
Damian Burueană în Dosarul nr. 6.260/2003 al Judecătoriei Sectorului 2
Bucuresti, respectiv de Mircea Călugăreanu si Maria Octavia Călugăreanu în
Dosarul nr. 78/2005 al Tribunalului Teleorman – Sectia civilă.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 5 iulie
2005.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mădălina Stefania Diaconu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 12 iulie 2005
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. (5) din
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul National
Anticoruptie
Ion Predescu – presedinte
Nicolae Cochinescu – judecător
Aspazia Cojocaru – judecător
Constantin Doldur – judecător
Acsinte Gaspar – judecător
Kozsokár Gábor – judecător
Petre Ninosu – judecător
Serban Viorel Stănoiu – judecător
Aurelia Rusu – procuror
Benke Károly – magistrat-asistent
Pe rol se află
solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin.
(5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, exceptie ridicată de
Aurelia Slabu si altii în Dosarul nr. 10.794/2004 al Tribunalului Cluj – Sectia
de litigii de muncă, asigurări sociale si contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca fiind inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate ridicate,
întrucât nu se urmăreste constatarea neconstitutionalitătii dispozitiei legale
criticate, ci extinderea efectelor acesteia pentru toti procurorii si
judecătorii, situatie în care aceasta ar deveni constitutională.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2005, pronuntată în
Dosarul nr. 10.794/2004, Tribunalul Cluj – Sectia de litigii de muncă,
asigurări sociale si contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională
cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. (5) din
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, exceptie ridicată de
Aurelia Slabu si altii, procurori la parchetele de pe lângă Judecătoria
Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj si Curtea de Apel Cluj, într-o cauză având ca
obiect solutionarea unui litigiu de muncă.
În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii
acesteia sustin că prevederile art. 28 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie contravin dispozitiilor
constitutionale ale art. 16 si ale art. 124 alin. (3).
Autorii exceptiei apreciază că acordarea unui spor de
40% din indemnizatia de încadrare brută lunară numai procurorilor care
participă la judecarea infractiunilor de coruptie este discriminatorie,
întrucât “nu există o specializare a procurorilor, asa cum nu există nici
complete specializate pentru solutionarea cauzelor de coruptie sau
criminalitate organizată“. Totodată, se arată că “aceste cauze nu necesită o
specializare anume nici pentru procurorii care efectuează supravegherea
activitătii de cercetare penală sau urmărire penală proprie ori care participă
în sedintele de judecată“.
Se consideră că “nu este admisă o asemenea
discriminare în conditiile în care există un volum mare de muncă si pentru
procurorii care anchetează infractiuni de natură economico-financiară si
bancară sau infractiuni contra vietii [...]“. În ceea ce priveste aplicarea
principiului egalitătii, este invocată Decizia Curtii Constitutionale nr.
89 din 27 februarie 2003.
Totodată, autorii exceptiei apreciază că aceste
discriminări aduc atingere independentei magistratilor, având în vedere că “independenta
[acestora] are si o componentă materială, financiară, în conditiile în care
salariile oricum nu sunt pe măsura importantei, complexitătii si solicitării
impuse de această profesie si nu oferă nici o compensatie pentru privatiunile
la care sunt supusi magistratii“.
Tribunalul Cluj – Sectia de litigii de muncă,
asigurări sociale si contencios administrativ apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este întemeiată. În acest sens,
se consideră că este încălcat principiul constitutional al egalitătii “pentru
că solutionarea cauzelor de coruptie nu presupune o specializare anume fată de
alte categorii de cauze, aceste cauze nu au un grad sporit de dificultate fată
de alte cauze [...], nu supun judecătorul cauzei la pericole mai mari decât
cele la care este expus procurorul ce instrumentează cauza [...] si nu presupun
o responsabilitate sporită fată de alte categorii de cauze“. În opinia
instantei, “simplul fapt că aceste complete judecă o anumită categorie de cauze
nu justifică acordarea unui spor [...]. Altminteri, s-ar putea spune că
judecătorii nu sunt niciodată în situatii identice care să justifice o
salarizare egală“.
De asemenea, instanta consideră că sunt încălcate si
dispozitiile constitutionale referitoare la independenta judecătorului,
întrucât “independenta materială este o latură fundamentală a independentei
judecătorului“, dar si pentru că “salarizarea judecătorului depinde de
presedintele instantei, ceea ce presupune un posibil control asupra activitătii
si deciziilor acestuia din partea administratiei instantei“. În acest sens,
sunt invocate prevederile Principiului 3 pct. 1 lit. b) din Recomandarea R (94)
a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei, adoptată la 13 octombrie
1994, ale art. 2 si ale art. 13 din Carta Universală a Judecătorului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că exceptia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de
vedere, Guvernul consideră că prevederea legală criticată trebuie coroborată cu
dispozitiile Conventiei Natiunilor Unite împotriva coruptiei, adoptată la New
York în 2003, si ale Conventiei penale privind coruptia din 1999 a Consiliului
Europei, conventii ratificate de România. Conventia Natiunilor Unite împotriva
coruptiei prevede, la art. 36, că în fiecare stat parte trebuie “să existe unul
sau mai multe organisme ori persoane specializate în lupta împotriva
coruptiei“, iar aceste organisme trebuie să se bucure de o “independentă
necesară [...] pentru a putea exercita eficient functiile lor la adăpost de
orice influentă necuvenită“ si să dispună de un personal care “ar trebui să
aibă formarea si resursele adecvate pentru a-si exercita sarcinile“. Se mai
arată că dispozitii asemănătoare cuprinde si art. 20 din Conventia penală
privind coruptia a Consiliului Europei. În consecintă, Guvernul apreciază că
dispozitiile criticate “nu numai că nu încalcă prevederile internationale în
materie, ci ele reprezintă transpunerea în dreptul intern a unor prevederi
internationale privind prevenirea si combaterea coruptiei, pe care România este
obligată să le respecte, ca parte semnatară a Conventiei“. Tot în acest sens
sunt invocate si dispozitiile din Strategia natională anticoruptie pe perioada
2005–2007, precum si Planul de actiune pentru implementarea acestei strategii,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005, care prevăd “pregătirea
profesională specializată a personalului P.N.A., mai ales cu privire la
tipologiile cazurilor de coruptie si cooperarea judiciară cu structuri similare
din statele membre“.
Guvernul consideră că prevederile criticate nu
contravin principiului egalitătii, întrucât “diferentierea de tratament
[aplicată] are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională
diferită, specializată, o formare anume pentru activitatea de urmărire si
judecare a infractiunilor de coruptie, ca si specificul acestor activităti,
având în vedere, printre altele, si tipologiile diferite ale cazurilor de
coruptie, ca si specificul cooperării judiciare între structurile specializate
din sistemul nostru judiciar si structuri similare din alte state“.
Totodată, se apreciază că nici critica de
neconstitutionalitate privind încălcarea dispozitiilor constitutionale
referitoare la independenta judecătorilor nu este întemeiată, întrucât
salarizarea judecătorului nu mai depinde de presedintele instantei, având în
vedere că în urma modificărilor operate prin Hotărârea nr. 71/2005 a
Consiliului Superior al Magistraturii asupra Regulamentului de ordine
interioară a instantelor judecătoresti, “s-a prevăzut că repartizarea cauzelor
se va efectua în sistem informatic, prin programele MJREP sau ECRIS, iar, în
cazul în care repartizarea în acest sistem nu se poate aplica, repartizarea
cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic“. În consecintă, Guvernul
arată că “aceste sisteme functionează pe criterii obiective, înlăturând
posibilitatea de subiectivism ce ar fi putut s-o manifeste repartizarea de
către presedintele instantei“. Totodată, se mai arată că “în Regulamentul
mentionat s-au prevăzut o serie de dispozitii amănuntite privind aplicarea
criteriului aleatoriu în repartizarea dosarelor pe complete, care constituie
garantii ale functionării obiective a sistemelor de repartizare“.
Avocatul Poporului apreciază că exceptia de
neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. Se consideră că principiul
egalitătii presupune un tratament juridic diferit la situatii diferite, astfel
încât “stabilirea unui tratament juridic diferentiat în cazul categoriilor de
personal prevăzut de dispozitiile legale criticate reprezintă o optiune a
legiutorului [si este] justificată de complexitatea activitătii desfăsurate,
precum si de necesitatea instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea
capacitătii Parchetului National Anticoruptie ca parchet specializat în
combaterea infractiunilor de coruptie“.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este
competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si
celor ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr.
47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel
cum a fost formulat, îl constituie dispozitiile art. 28 alin. (4) din Ordonanta
de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu
modificări si completări prin Legea nr.
503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din
18 iulie 2002. Anterior sesizării Curtii, dispozitiile art. 28 alin. (4) au
fost modificate prin prevederile art. IV pct. 15 din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr.
24/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din
27 aprilie 2004, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.
601/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.227
din 20 decembrie 2004. Asadar, Curtea constată că autorii exceptiei, în mod
gresit, au invocat neconstitutionalitatea art. 28 alin. (4) din Ordonanta de
urgentă a Guvernului nr.
43/2002. În realitate, exceptia priveste dispozitiile art. 28 alin. (5) din
ordonantă, care au următorul cuprins:
“Personalul prevăzut la alin. (1), judecătorii care
compun completele de judecată specializate în infractiunile de coruptie –
potrivit art. 29 din Legea nr.
78/2000, cu modificările si completările ulterioare –, procurorii care
participă la judecarea acestor cauze, presedintele, vicepresedintele,
presedintii de sectii si judecătorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie, adjunctii săi si procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casatie si Justitie beneficiază de un spor de 40% la indemnizatia de încadrare
brută lunară. Personalul din Parchetul National Anticoruptie prevăzut la alin.
(2) si (3) beneficiază de un spor de 30% pentru activitatea specializată de
combatere a infractiunilor de coruptie pe care o desfăsoară.“
Personalul la care se referă alin. (1) al art. 28 îl
constituie procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie.
Textele constitutionale invocate în sustinerea
exceptiei sunt art. 16 si art. 124 alin. (3). Curtea observă că autorii
exceptiei invocă în sustinerea acesteia întregul text constitutional al art.
16, însă, în realitate, acestia se referă doar la alin. (1) al art. 16 din
Constitutie. Aceste texte constitutionale au următorul cuprins:
– Art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata
legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.“
– Art. 124 alin. (3): “Judecătorii sunt
independenti si se supun numai legii.“
Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată,
Curtea retine următoarele:
În esentă, se sustine că art. 28 alin. (5) din
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 creează o discriminare între procurorii si judecătorii cărora li se
acordă sporul de 40% din indemnizatia de încadrare brută lunară si cei care nu
primesc acest spor. În consecintă, în opinia autorilor sesizării, pentru a fi
constitutională, reglementarea criticată ar trebui aplicată, sub aspecul
sporului, tuturor procurorilor si judecătorilor.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că
potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea
se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost
sesizată, “fără a putea modifica sau completa prevederile supuse
controlului“.
Ca atare, Curtea retine că nu are competenta de a
completa prevederea legală potrivit căreia sporul de 40% se aplică numai
anumitor magistrati, ci intră în competenta exclusivă a legiuitorului adoptarea
unor prevederi legale care să instituie anumite discriminări pozitive.
Justificarea instituirii acestui spor, în conditiile în care nu există
specializări pentru anumite categorii de magistrati, cum sunt judecătorii care
compun completele de judecată specializate în infractiunile de coruptie sau
procurorii care participă la judecarea acestor cauze, reprezintă o problemă de
legiferare, iar nu una de constitutionalitate. În aceeasi ordine de idei,
acordarea acestui spor si judecătorilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie,
precum si procurorilor de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie se înscrie în aceeasi competentă de legiferare, Curtea Constitutională
neputându-se erija într-un “legislator pozitiv“.
În acest sens a statuat Curtea prin Decizia nr.
328 din 21 iunie 2005, nepublicată încă, ale cărei considerente îsi
păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind
inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin.
(5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, exceptie ridicată de
Aurelia Slabu si altii în Dosarul nr. 10.794/2004 al Tribunalului Cluj – Sectia
de litigii de muncă, asigurări sociale si contencios administrativ.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 12 iulie
2005.
PRESEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Benke Károly
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI
PUBLICE CENTRALE
|
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR SI DEZVOLTĂRII RURALE Nr. 421 din 2 iunie 2005 |
MINISTERUL SĂNĂTĂTII Nr. 809 din 25 iulie 2005 |
MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODĂRIRII APELOR Nr. 687 din 1 august 2005 |
pentru
aprobarea cerintelor pe care trebuie să le îndeplinească dosarele substantelor
active si ale produselor formulate, necesare evaluării în vederea omologării,
frazelor de risc si frazelor-tip pentru măsurile de sigurantă specifice
produselor de protectie a plantelor
Având în vedere prevederile art. 39 din Hotărârea
Guvernului nr.
1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protectie a
plantelor în vederea plasării pe piată si a utilizării lor pe teritoriul
României si prevederile Hotărârii Guvernului nr.
155/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor si Dezvoltării Rurale, cu modificările si completările ulterioare,
ale Hotărârii Guvernului nr.
168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu
modificările si completările ulterioare, si ale Hotărârii Guvernului nr.
408/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului si
Gospodăririi Apelor, cu modificările si completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării
rurale, ministrul sănătătii si ministrul mediului si gospodăririi
apelor emit următorul ordin:
Art. 1. – Prin prezentul ordin se aprobă:
– cerintele pe care trebuie să le îndeplinească
dosarele substantelor active din produsele de protectie a plantelor, necesare
evaluării în vederea omologării, prevăzute în anexa nr. 1;
– cerintele pe care trebuie să le îndeplinească
dosarele produselor de protectie a plantelor, necesare evaluării în vederea
omologării, prevăzute în anexa nr. 2;
– frazele de risc specifice produselor de protectie a
plantelor, prevăzute în anexa nr. 3;
– frazele-tip pentru măsurile de sigurantă privind
protectia oamenilor si a mediului, prevăzute în anexa nr. 4.
Art. 2. – (1) Anexele nr. 1–4*) fac parte integrantă
din prezentul ordin.
(2) Prezentul ordin transpune anexele nr. II–V la
Directiva Consiliului nr. 91/414/CEE privind plasarea pe piată a produselor de
protectie a plantelor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene
nr. L 230 din 19 august 1991, pag. 1.
Art. 3. – Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, si va intra în vigoare la data aderării României
la Uniunea Europeană.
|
p. Ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale, Nicolae Flaviu Lazin, secretar de stat |
Ministrul sănătătii, Mircea Cinteză |
Ministrul mediului si gospodăririi apelor, Sulfina Barbu |
*)
Anexele nr. 1–4 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 771 bis în afara abonamentului, care se poate achizitiona de la Centrul
pentru relatii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial“, Bucuresti,
sos. Panduri nr. 1.
MINISTERUL
FINANTELOR PUBLICE
privind
modificarea Ordinului ministrului finantelor nr. 140/1999 pentru aprobarea
criteriilor referitoare la autorizarea functionării unitătilor emitente de
tichete de masă potrivit Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de
masă
În baza prevederilor art. 11 alin. (5) din Hotărârea
Guvernului nr.
208/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor
Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările
ulterioare,
în conformitate cu art. 2 alin. (2) din Legea nr.
142/1998 privind acordarea tichetelor de masă si cu art. 3 din Hotărârea
Guvernului nr.
5/1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.
142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările ulterioare,
ministrul finantelor publice emite
următorul ordin:
Art. I. – Alineatul (1) al articolului 1
din Ordinul ministrului finantelor nr.
140/1999 pentru aprobarea criteriilor referitoare la autorizarea
functionării unitătilor emitente de tichete de masă potrivit Legii nr.
142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 martie 1999, cu modificările
ulterioare, se modifică si va avea următorul cuprins:
“Art.1. – (1) Se instituie Comisia de autorizare a
functionării unitătilor emitente de tichete de masă, formată din 5 membri, în
următoarea componentă:
1. doamna Mara Rîmniceanu, secretar de stat în cadrul
Ministerului Finantelor Publice – presedinte; Din partea Ministerului
Finantelor Publice:
1. directorul Directiei de autorizări sau înlocuitorul
acestuia – vicepresedinte;
2. directorul general al Directiei generale juridice
sau înlocuitorul acestuia – membru;
Din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală:
1. vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare
Fiscală pe probleme de control sau înlocuitorul acestuia – membru;
2. directorul general al Directiei generale de
reglementare a colectării creantelor bugetare sau înlocuitorul acestuia –
membru;“.
Art. II. – Prezentul ordin intră în
vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finantelor publice,
Ionel Popescu
Bucuresti,
12 august 2005.
Nr. 1.154.