MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 172 (XVI) - Nr. 1.026         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 5 noiembrie 2004

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 teza finală, art. 46, 47, art. 48 alin. (3) si (5) si ale art. 82 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată

 

Decizia nr. 342 din 21 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 355 din 23 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 359 din 23 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000

 

Decizia nr. 383 din 30 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 406 din 7 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86, 89 si ale art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

4.958. - Ordin al ministrului educatiei si cercetării privind Metodologia de organizare si desfăsurare a admiterii în învătământul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2005-2006

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 323

din 14 septembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 teza finală, art. 46, 47, art. 48 alin. (3) si (5) si ale art. 82 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokŕr Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 teza finală, art. 46, 47, art. 48 alin. (3) si (5) si ale art. 82 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, exceptie ridicată de Teodor Ioan Vostinaru în Dosarul nr. 1.900/2003 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul exceptiei si pentru părtile: Spânu Vostinaru Iulia Elena, Vostinaru Domnica, Vostinaru Teodor Ioan junior si Vostinaru Teodora Ioana, avocatul Chelmos Viorica, iar pentru Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, apărătorul Serban Liliana, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul autorului exceptiei arată că textele legale criticate nu permit părtilor interesate să depună documentele necesare pentru dovedirea pretentiilor formulate, iar termenul de 5 zile este prea scurt pentru a permite instantei administrarea în cadrul litigiului dedus judecătii a unor expertize tehnico-economice. Această reglementare încalcă principiul egalitătii cetătenilor în fata legii.

Reprezentantul Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Statului depune la dosar concluzii scrise si solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu sunt încălcate dispozitiile invocate de autor. Textele de lege se aplică uniform tuturor părtilor în litigiu, fără discriminare, si nu prevăd reguli diferite în functie de calitatea avută în proces. Liberul acces la justitie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieste justitia. Legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură ca modalităti de exercitare a drepturilor procesuale, în considerarea unor situatii diferite, fără a îngrădi prin aceasta dreptul substantial de care depinde, intrinsec, solutionarea cauzei.

De asemenea, nici o dispozitie din textele legale criticate nu duce la concluzia că părtilor în proces le este îngrădit dreptul la apărare. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului mai consideră că normele contestate sunt de imediată aplicabilitate si nu contin dispozitii cu caracter retroactiv.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondată, deoarece textele legale criticate reglementează o procedură specială care nu afectează în nici un fel drepturile procesuale ale părtilor si nu contin dispozitii cu caracter retroactiv. Legiuitorul are deplina libertate de a reglementa procedura de judecată, în virtutea căreia poate stabili termene de solutionare mai scurte, probele urmând a fi administrate înlăuntrul acestor termene.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 martie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 1.900/2003, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 teza finală, art. 46, 47, art. 48 alin. (3) si (5) si ale art. 82 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată.

Exceptia a fost ridicată de Teodor Ioan Vostinaru în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect daune materiale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că art. 82 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 încalcă principiul neretroactivitătii legii, deoarece litigiul dedus judecătii se situează pe tărâmul răspunderii civile delictuale care presupune că data nasterii dreptului la o asemenea actiune începe cu data la care s-a săvârsit faptul cauzator de prejudicii. Or, în spetă faptele cauzatoare de prejudicii s-au săvârsit anterior promulgării modificărilor Ordonantei Guvernului nr. 51/1998 (Legea nr. 409/2001) si, cu toate acestea, art. 82 din ordonantă prevede că solutionarea litigiilor, indiferent de faza în care acestea se află, se va efectua la simpla cerere a Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), potrivit procedurii prevăzute la capitolul IX al aceluiasi act normativ, procedură care, în opinia autorului, este discriminatorie.

De asemenea, dispozitiile art. 45, 46, 47 si 48 din ordonantă fac imposibilă aplicarea corectă a actului de justitie, deoarece judecarea de urgentă si cu precădere a litigiilor în termen de 15 zile, cu o amânare posibilă de maximum 7 zile, pun debitorul în imposibilitatea de a se apăra, dat fiind că, potrivit procedurii, sunt admise ca probe doar înscrisurile si interogatoriul. Or, complexitatea cauzei necesită, în spetă, depunerea aproximativă a trei tone de înscrisuri. Această împrejurare presupune posibilitatea existentei unui timp suficient pentru studiu, situatie care este însă în contradictie cu inserarea în lege a unor termene scurte în vederea solutionării litigiului de urgentă. În plus, din cauza acestor termene mici nu este posibilă încuviintarea ca probă a expertizei financiarcontabile, fapt ce generează o gravă atingere dreptului la apărare al cetăteanului.

În sfârsit, prin notiunea de termen rezonabil se întelege nu numai perioada înăuntrul căreia trebuie solutionată cauza sub aspectul celeritătii, ci presupune si existenta unui “termen suficient si rezonabil pentru a da posibilitatea părtii să pregătească apărarea, să angajeze un apărător si să beneficieze de administrarea probelor pe care le consideră utile pentru a-si demonstra nevinovătia”. De altfel, în opinia autorului, din întreaga reglementare criticată se desprinde concluzia existentei unei prezumtii de vinovătie, cu scopul vădit ca, după o judecată sumară si formală (dat fiind că art. 48 alin. (1) din ordonantă obligă instanta să se pronunte în termen de 5 zile de la încheierea dezbaterilor, obligatie care face imposibilă pronuntarea, în cazurile complexe, a unei solutii juste, echitabile si fundamentate), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare să fie în măsură să valorifice după bunul plac bunurile dabitorilor.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială opinează că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale contestate este neîntemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările si completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului. De asemenea, potrivit art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat si punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Dispozitiile legale criticate reglementează procedura specială de solutionare a litigiilor privind creantele neperformante preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare în considerarea naturii deosebite a acestor creante si a strânsei legături a acestora cu datoria publică, bugetul statului si ocrotirea interesului public si nu încalcă principiul egalitătii cetătenilor în fata legii, dreptul la apărare si nici dreptul de a beneficia de un proces echitabil, întrucât nu sunt prevăzute, în situatii egale, drepturi procedurale diferentiate pentru AVAB si pentru debitorii săi.

Prevederile art. 82 din ordonanta de urgentă constestată nu aduc atingere dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece, în opinia Guvernului, criticile vizează aspecte de aplicare în timp a legii si nu  de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată, deoarece dispozitiile legale în cauză stabilesc reguli speciale privind solutionarea litigiilor si executarea silită, reguli care se constituie în ansamblul lor în norme de procedură propriu-zise, care, potrivit art. 725 din Codul de procedură civilă, sunt de imediată aplicare. Determinarea situatiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum si a celor care vor fi guvernate de noua reglementare reprezintă o problemă de aplicare a legii în timp, care excedează competentei Curtii Constitutionale, fiind atributul exclusiv al instantelor judecătoresti.

Textele legale criticate nu încalcă principiul egalitătii în fata legii si a autoritătilor publice, fiind aplicabile tuturor părtilor din proces, fără a institui discriminări sau privilegii, pe considerente arbitrare.

Solutionarea în procedură de urgentă si cu precădere a cererilor de orice natură privind drepturile si obligatiile în legătură cu activele bancare preluate de AVAB, nu îngrădeste accesul liber la justitie, deoarece, tocmai în temeiul acestei proceduri contestate de autor, solutiile pronuntate pot fi atacate în justitie de către persoanele interesate.

În sfârsit, reglementarea prin lege a unei proceduri speciale, cum este cea privind solutionarea cererilor în legătură cu activele bancare preluate de AVAB, nu este contrară dreptului la apărare si nu îngrădeste în nici un fel acest drept.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 45 teza finală, art. 46, 47, art. 48 alin. (3) si (5) si ale art. 82 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, dispozitii care au următorul continut:

- Art. 45 teza finală: “Cererile de orice natură privind drepturile si obligatiile în legătură cu activele bancare preluate de AVAB, inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice si juridice, altele decât debitorii definiti la art. 38, sunt de competenta Curtii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului si se judecă de urgentă si cu precădere.”;

- Art. 46: “(1) Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază si, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instantă. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligatiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu exceptia cererilor formulate în timpul judecătii sau a celor prin care se exercită o cale de atac.

(2) Primul termen de judecată se stabileste la cel mult 15 zile de la data depunerii cererii de chemare în judecată.

(3) Întâmpinarea este obligatorie si se depune cel târziu până la primul termen de judecată. Întâmpinarea, actele pe care se întemeiază si, după caz, interogatoriul scris se comunică de către parte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de termenul prevăzut la alin. (2).

Nerespectarea obligatiei de comunicare prezumă renuntarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare si la probele în sustinerea acestor apărări.”;

- Art. 47: “(1) Orice cerere se judecă la primul termen, în afara cazului în care instanta dispune administrarea de probe noi. Dacă din motive întemeiate părtile nu sunt în măsură să îsi prezinte apărările în mod complet, instanta va putea, în mod exceptional, să acorde un termen în cunostintă de cel mult 7 zile.

(2) Acelasi termen de 7 zile se acordă o singură dată si pentru administrarea de probe noi, dispuse de instantă, la primul termen.”;

- Art. 48 alin. (3) si (5): .[...] (3) În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în fata instantei a cărei hotărâre este recurată, cu exceptia celor de ordine publică [...]

(5) Termenele prevăzute la art. 46 alin. (2), la art. 47 alin. (1) si (2) si la alin. (1) al prezentului articol se aplică si în situatia judecării recursului [...]”;

- Art. 82: “(1) Litigiile în curs în legătură cu creantele bancare cedate AVAB, indiferent de faza în care se află, vor continua si se vor solutiona cu aplicarea procedurii prevăzute de prezenta ordonantă de urgentă. Actele procedurale încheiate rămân valabile. La cererea AVAB această procedură poate fi aplicată si executărilor silite începute potrivit procedurii de drept comun. Actele de executare încheiate îsi mentin valabilitatea.

(2) Executarea silită începută de AVAB prin executorii proprii sau prin intermediul executorilor judecătoresti continuă si pe parcursul solutionării contestatiilor formulate de debitori, acestia având dreptul întoarcerii executării numai în baza unei hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile.”

Potrivit art. 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 23 din 15 aprilie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbtie cu Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 23 aprilie 2004, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirile: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare si Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului se înlocuiesc, în mod corespunzător prevederilor ordonantei de urgentă, începând cu data de 1 mai 2004, cu denumirea “Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului”.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legilor, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justitie, art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare si art. 56 referitoare la contributii financiare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate reglementează o procedură specială de solutionare a litigiilor privind creantele neperformante preluate de fosta Autoritate pentru Valorificarea Activelor Bancare (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), în considerarea naturii deosebite a acestor creante si a strânsei legături a acestora cu datoria publică, bugetul statului si ocrotirea interesului public. Aceste dispozitii legale instituie norme de procedură care vizează faza de executare a unor titluri deja constituite si se aplică numai pentru viitor. Articolul 82 din ordonantă nu contine nici o prevedere cu caracter retroactiv, ci, dimpotrivă, redactarea textului este formulată prin folosirea viitorului verbelor întrebuintate: “Litigiile... vor continua si se vor solutiona.”

În ceea ce priveste dispozitiile privind termenele în care urmează să se judece litigiile la care se referă ordonanta, acestea sunt în concordantă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicată, care lasă libertatea legiuitorului să reglementeze procedurile judiciare în spiritul exigentei prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la solutionarea litigiilor într-un termen rezonabil.

Prin aceste norme de procedură nu se încalcă dreptul la apărare al autorului exceptiei, acesta având posibilitatea să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege - inclusiv ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate, care, indiferent de modul cum va fi rezolvată, îi conferă un răgaz substantial pentru a-si pregăti apărarea.

În sfârsit, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalitătii în drepturi, deoarece dispozitiile legale contestate se aplică fără privilegii si fără discriminări tuturor părtilor în proces.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, precum si al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 teza finală, art. 46, 47, art. 48 alin. (3) si (5) si ale art. 82 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, exceptie ridicată de Teodor Ioan Vostinaru în Dosarul nr. 1.900/2003 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială. Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 septembrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 342

din 21 septembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokŕr Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Sergiu-Corneliu Malaxia în Dosarul nr. 674/2004 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

La apelul nominal răspunde autorul exceptiei, personal si asistat de avocat Dumitru Rădescu.

Având cuvântul pe fond, autorul exceptiei, prin avocat, solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, numai în măsura în care aceste prevederi legale îngrădesc exercitarea oricărei căi extraordinare de atac împotriva unei încheieri de sedintă privind luarea măsurii arestării preventive direct, în urma exercitării recursului de către Ministerul Public. Se sustine că, în situatia imposibilitătii atacării cu recurs a unei încheieri de sedintă prin care, în urma admiterii recursului Ministerului Public, se dispune arestarea preventivă a inculpatului, se creează o inegalitate între inculpatul arestat la solutionarea pe fond a cererii de arestare preventivă si cel arestat, în urma admiterii recursului promovat de Ministerul Public, acestia neavând la îndemână aceleasi căi de atac împotriva măsurii arestării preventive. Astfel, inculpatii arestati în urma recursului Ministerului Public nu au deschisă calea accesului la justitie, întrucât, fată de dispozitiile art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, acestia nu mai au posibilitatea exercitării unui recurs lato sensu.

Se mai sustine, invocându-se principiul echipolentei, că este legală sesizarea Curtii Constitutionale prin decizie, iar nu prin încheiere de sedintă, câtă vreme încheierea de sedintă este o hotărâre judecătorească, ca si decizia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, apreciind că textul de lege criticat nu îngrădeste liberul acces la justitie, ci, dimpotrivă, constituie expresia garantiilor consacrate de prevederile art. 21 si art. 24 din Constitutie, republicată. În ceea ce priveste modalitatea de sesizare a Curtii Constitutionale, se apreciază că aceasta este nelegală, întrucât, potrivit dispozitiilor imperative ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea Curtii Constitutionale se dispune prin încheiere. Or, în spetă, actul de sesizare este chiar Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penală.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia din 26 februarie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 674/2004, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală. Exceptia a fost ridicată de Sergiu-Corneliu Malaxia, inculpat recurent în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronuntate de instantă în cursul urmăririi penale privind arestarea preventivă, sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justitie, precum si celor ale art. 23, referitoare la libertatea individuală.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală apreciază că prin dispozitiile criticate nu se încalcă si nici nu se limitează dreptul la o judecată dreaptă si echitabilă, întrucât “stabilirea căilor de atac si a încheierilor care sunt supuse atacării cu recurs, este un drept ce apartine exclusiv legiuitorului, care se aplică deopotrivă tuturor celor ce se adresează justitiei”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei institutii.

Guvernul consideră că exceptia este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 23 alin. (7) din Constitutie, republicată, încheierile instantei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac “prevăzute de lege”, stabilirea căilor de atac si a conditiilor în care acestea pot fi exercitate fiind de competenta exclusivă a legiuitorului.

În opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, permit accesul liber la justitie, în concordantă cu normele Constitutiei, precum si cu dispozitiile Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care consacră dreptul la două grade de jurisdictie în materie penală. Se mai arată că, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, prevederile art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la obligatia statului de a acorda oricărei persoane private de libertate o cale de recurs prin care o instantă să verifice legalitatea acestei măsuri, vizează numai situatiile când privarea de libertate este efectul unei măsuri dispuse de o autoritate administrativă. În situatia în care măsura privării de libertate a fost dispusă de un organ judiciar, prevederile art. 5 paragraful 4 din Conventie impun numai verificarea, la intervale regulate de timp, a temeiurilor care au determinat arestarea initială. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate formulată în raport de dispozitiile art. 23 din Constitutie, republicată, se apreciază că este neîntemeiată, întrucât inculpatul sau învinuitul dispune de suficiente garantii împotriva mentinerii unei arestări ilegale.

Avocatul Poporului consideră că este neîntemeiată critica dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 21 din Constitutie, republicată, deoarece textul legal criticat, reglementând posibilitatea recursului împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau mentinerea arestării, precum si împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare, asigură tocmai accesul liber la justitie. Totodată, se arată că accesul la justitie nu presupune accesul la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac, iar instituirea regulilor de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti, deci si reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, sunt de competenta exclusivă a legiuitorului.

Prevederile legale criticate sunt în concordantă, în opinia Avocatului Poporului, si cu dispozitiile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât acestea acordă părtilor toate garantiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei si concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei republicate, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele;

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de  neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 1403  alin. 1 din Codul de procedură penală, având următorul continut: “Împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum si împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul si procurorul pot face recurs la instanta superioară în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsă.”

Autorul exceptiei consideră că aceste dispozitii legale sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 21, privind accesul liber la justitie, precum si celor ale art. 23, referitoare la libertatea individuală.

În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 86/2004 la Curtea de Apel Ploiesti, inculpatul Sergiu-Corneliu Malaxia a solicitat constatarea nulitătii absolute a Încheierii de sedintă din 29 noiembrie 2003 a Curtii de Apel Ploiesti, prin care s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău si s-a dispus arestarea sa preventivă, pe o durată de 29 de zile. Prin Încheierea din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca inadmisibilă cererea de constatare a nulitătii absolute, cu motivarea că împotriva încheierii în cauză, pronuntată în solutionarea recursului, nu mai există posibilitatea exercitării nici unei căi de atac, deoarece este definitivă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, arătând că în mod gresit s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de constatare a nulitătii, precum si faptul că instanta a omis să constate că prin cererea formulată a mai solicitat si revocarea măsurii arestării preventive. În cadrul recursului, oral, prin apărător, inculpatul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, sustinând că “în situatia dată, respectiv a imposibilitătii de a ataca cu recurs o încheiere de natura celei în cauză, prevederile art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, în cauză fiind încălcate prevederile art. 21 si 23 din Constitutia României”.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală, prin Decizia nr. 1.123 din 26 februarie 2004, a admis recursul inculpatului, a casat încheierea atacată numai cu privire la omisiunea instantei de a se pronunta asupra cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpat, trimitând cauza spre rejudecare, numai sub acest aspect, Curtii de Apel Ploiesti. Prin aceeasi decizie, a dispus trimiterea dosarului Curtii Constitutionale, pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală.

După solutionarea, prin Încheierea definitivă din 12 martie 2004, a cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Sergiu-Corneliu Malaxia, Curtea de Apel Ploiesti, “urmare dispozitiilor cuprinse în Decizia penală nr. 1.123 din 26 februarie 2004 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie a României”, a înaintat dosarul cauzei Curtii Constitutionale, pentru a se pronunta asupra exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost ridicată aceasta în fata instantei de recurs.

Examinând actul de sesizare, Curtea constată că în cauză nu au fost respectate dispozitiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora “Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune [...] printr-o încheiere [...]” si nici prevederile alin. (5) al aceluiasi articol, potrivit cărora “Pe perioada solutionării exceptiei de neconstitutionalitate judecarea cauzei se suspendă”. Astfel, instanta în fata căreia a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală, a sesizat Curtea Constitutională prin decizia pronuntată în solutionarea cauzei, iar nu printr-o încheiere, asa cum stabilesc dispozitiile legale mai sus mentionate.

Asa fiind, Curtea constată că textul de lege criticat nu mai are legătură cu solutionarea cauzei, exceptia de neconstitutionalitate fiind contrară dispozitiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora: “Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor [...] privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă [...] care are legătură cu solutionarea cauzei [...].”

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, precum si al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Sergiu-Corneliu Malaxia în Dosarul nr. 674/2004 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 septembrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 355

din 23 septembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokŕr Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Marin Bora în Dosarul nr. 1.360/P/2004 al Curtii de Apel Oradea - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 mai 2004, pronuntată în Dosarul nr. 1.360/P/2004, Curtea de Apel Oradea - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Marin Bora în cadrul judecării recursului penal în cauza în care s-a invocat exceptia de inadmisibilitate a recursului.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate îngrădesc exercitiul dreptului la apărare în mod discriminatoriu si fără existenta criteriilor prevăzute pentru restrângerea exercitiului unor drepturi sau a unor libertăti, încălcând astfel prevederile art. 24 alin. (1), art. 16 alin. (1) si ale art. 53 alin. (2) din Constitutie, republicată. Consideră că aceste texte de lege aduc atingere dreptului la apărare, “creând situatii discriminatorii fată de diferite persoane care, datorită unei greseli a judecătorului primei instante, decad din dreptul de a beneficia de calea de atac a recursului, această restrângere a dreptului la apărare nefiind necesară într-o societate democratică”. În ceea ce priveste dispozitiile art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală arată că prima teză a acestui text este inaplicabilă, întrucât recursul nu poate fi motivat în termen de 10 zile de la data pronuntării hotărârii, care nu se redactează în acest termen. Cea de a doua teză, potrivit căreia recursul poate fi motivat si până la cel putin 5 zile înainte de primul termen de judecată, îngrădeste exercitiul dreptului la apărare, întrucât se poate întâmpla ca pentru primul termen procedura de citare să nu fie legal îndeplinită.

Curtea de Apel Oradea - Sectia penală constată că textele de lege criticate sunt determinante pentru solutionarea cauzei în recurs, iar în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate, apreciază că aceasta este neîntemeiată, dar cu o motivare diferită. Astfel, în opinia sa, calea de atac a recursului trebuie să garanteze în cadrul procesului penal dreptul la apărare si dreptul la un proces echitabil, fără limitări, prin instituirea unui tratament egal, nediscriminatoriu fată de toate cauzele si fată de toate persoanele. Din această perspectivă, consideră că “Nu se poate accepta, fără a se încălca dreptul la un proces echitabil, ca în competenta instantei de recurs să nu se prevadă aceleasi atributii de control judiciar, indiferent dacă actiunea penală este supusă si apelului sau numai recursului”.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, iar în conformitate cu art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciază că exceptia ridicată nu este întemeiată, deoarece dispozitiile art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constitutionale invocate. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicată, instituirea unor reguli de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti este de competenta exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, precum si modalităti de exercitare a drepturilor procedurale, iar accesul liber la justitie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac. Regulile speciale privind căile de atac nu contravin principiului egalitătii, atât timp cât asigură egalitatea cetătenilor în utilizarea lor. Inadmisibilitatea recursului împotriva hotărârilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzei nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, întrucât la rejudecarea fondului cauzei instanta este obligată să o examineze sub toate aspectele. Prevederile art. 53 din Constitutie, republicată, nu sunt incidente în cauză, întrucât dispozitiile legale criticate nu restrâng exercitiul unor drepturi sau libertăti.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în virtutea prevederilor constitutionale ale art. 126 alin. (2) si ale art. 129, instituirea regulilor de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti este de competenta exclusivă a legiuitorului. Mai mult, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, precum si modalităti de exercitare a drepturilor procedurale. Asa fiind, accesul liber la justitie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac. Având în vedere aceste consideratii, Guvernul apreciază că dispozitiile legale criticate nu contravin continutului prevederilor din Constitutie invocate de autorul exceptiei. De altfel, aminteste că asupra constitutionalitătii prevederilor art. 3851 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constitutională s-a pronuntat în mai multe rânduri, respingând exceptiile ca neîntemeiate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că regulile speciale privind căile de atac nu încalcă principiul egalitătii atât timp cât este asigurată egalitatea juridică a cetătenilor în utilizarea lor. De asemenea, conceptul de “proces echitabil” nu implică imperios existenta mai multor grade de jurisdictie. În sfârsit, prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare, întrucât “nu îngrădesc dreptul părtilor de a fi asistate, în tot cursul procesului, de un avocat ales sau numit din oficiu”.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Avocatului Poporului si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, republicată, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform cărora:

- Art. 3851 alin. 1 lit. e): “Pot fi atacate cu recurs: [...]

e) deciziile pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curti de apel si Curtea Militară de Apel, cu exceptia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor;”;

- Art. 38510 alin. 2: “Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanta de recurs cu cel putin 5 zile înaintea primului termen de judecată.”

În opinia autorului exceptiei dispozitiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constitutionale:

- Art. 16 alin. (1): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.”;

- Art. 24 alin. (2): “Dreptul la apărare este garantat.”;

- Art. 53 alin. (2): “Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, cu raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constată că dispozitiile art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală constituie norme de procedură, or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicată, procedura de judecată este prevăzută numai de lege. În temeiul acestei atributii constitutionale, legiuitorul este singura autoritate competentă să stabilească regulile generale de procedură, iar, în considerarea unor situatii speciale, poate prevedea si derogări sau exceptii de la regulile generale, dacă acestea nu contravin vreunor dispozitii sau principii constitutionale.

Art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, stabilind regula generală potrivit căreia deciziile pronuntate în apel pot fi atacate cu recurs, exceptează de la această regulă situatiile în care, prin deciziile instantelor de apel, s-a dispus rejudecarea cauzelor. Ratiunea este aceea că procesul penal se reia de la faza judecătii în primă instantă.

Curtea apreciază că aceste dispozitii legale nu ridică probleme de constitutionalitate, ci doar probleme de interpretare si de aplicare. Exceptia prevăzută de textul de lege criticat se aplică deopotrivă tuturor părtilor procesului penal, neexistând nici o discriminare. Părtile procesului penal îsi pot exercita dreptul la apărare în tot cursul procesului, fără nici o îngrădire.

Curtea constată că exceptia vizează situatia în care, prin decizie, s-a dispus rejudecarea cauzei sub toate aspectele ei, cu respectarea limitelor prevăzute de art. 371 si 373 din Codul de procedură penală, si când, potrivit dispozitiilor art. 382 alin. 2 din acelasi cod, hotărârea a fost desfiintată numai cu privire la unele fapte sau persoane sau la latura penală ori la latura civilă. În această ipoteză, Curtea consideră că prevederile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală au în vedere numai dispozitiile deciziei referitoare la aceste ultime aspecte, ce au fost trimise spre rejudecare. Această concluzie se impune prin faptul că, potrivit dispozitiilor art. 385 din Codul de procedură penală, “instanta de rejudecare se pronuntă în limitele în care hotărârea a fost desfiintată”.

Într-o situatie ca cea invocată în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, nelegalitatea deciziei constând în nepronuntarea unei solutii cu privire la apelul declarat de o parte din proces ori cu privire la alte fapte, poate fi reparată numai pe calea recursului, constituind motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 10 din Codul de procedură penală.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea retine că asigurarea bunei desfăsurări a unui proces penal echitabil impune îndeplinirea tuturor actelor procedurale în anumite termene, a căror stabilire este lăsată la libera apreciere a legiuitorului. Este firesc ca motivarea recursului să fie depusă într-un timp rezonabil înaintea primului termen de judecată, pentru ca si celelalte părti să le cunoască si să aibă timp pentru pregătirea apărării lor, iar completul de judecată să se pregătească pentru dezbatere. Situatia invocată ipotetic în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate nu are relevantă, întrucât fără procedura de citare legal îndeplinită fată de toate părtile nu se poate trece la judecată, primul termen de judecată fiind cel pentru care procedura de citare a fost legal îndeplinită

De altfel, Curtea constată că dispozitiile art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai constituit obiectul exceptiei de neconstitutionalitate în raport cu prevederile constitutionale referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, exceptie respinsă prin Decizia nr. 369 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 22 noiembrie 2003.

În raport cu solutia amintită, Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudentei sale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3851 alin. 1 lit. e) si ale art. 38510 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Marin Bora în Dosarul nr. 1.360/P/2004 al Curtii de Apel Oradea - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 septembrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 359

din 23 septembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Tiucă - procuror

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Dominus Rei” - S.R.L. din Constanta în Dosarul nr. 7.405/2003 al Judecătoriei Constanta.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 281D/2004, având ca obiect aceeasi exceptie, ridicată de Societatea Comercială “Dominus Rei” - S.R.L. din Constanta în Dosarul nr. 8.948/2003 al Judecătoriei Constanta. La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 281D/2004 la Dosarul nr. 280D/2004, mai întâi înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul are deplina libertate de a stabili atât conditiile în care anumite fapte constituie contraventii, cât si sanctiunile corespunzătoare, acestea aplicându-se în mod egal contravenientilor.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 30 septembrie 2003 si din 11 noiembrie 2003, pronuntate în Dosarul nr. 7.405/2003, respectiv Dosarul nr. 8.948/2003, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Dominus Rei” - S.R.L. din Constanta în cauze civile al căror obiect îl constituie solutionarea plângerilor formulate împotriva unor proceseverbale de constatare a unor contraventii, întocmite de inspectori ai Autoritătii Rutiere Române.

În motivările exceptiei, având un continut identic, se sustine că textele de lege criticate “nu fac deosebire între persoanele juridice care circulă fără licente sau cu licente suspendate sau anulate si persoanele juridice care au licente, însă ar fi încălcat prevederile caietului de sarcini”, ceea ce contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, republicată. Autorul exceptiei ajunge la această concluzie plecând de la constatarea că asemenea fapte sunt incriminate prin acelasi text de lege, respectiv art. 40 lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000, si sanctionate cu aceeasi amendă, tot prin intermediul unui singur articol, si anume art. 41 liniuta a patra din actul normativ mentionat. În continuare consideră că “nu ar trebui să existe egalitate din punct de vedere sanctionator pentru o persoană care nu detine licentă de transport, dar efectuează acte de transport, si o persoană care are licentă, dar încalcă anumite obligatii din caietul de sarcini anexă la licentă”. În acest sens invocă si prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, conform cărora sanctiunea care se aplică trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei. Din această perspectivă, autorul exceptiei apreciază că “fapta persoanei care desfăsoară activităti de transport fără licentă este mult mai gravă decât o eventuală încălcare a prevederilor caietului de sarcini anexă la licentă”.

Judecătoria Constanta apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, “întrucât optiunea legiuitorului de a incrimina fapte diferite în acelasi text sanctionator nu încalcă principiul egalitătii prevăzut de art. 16 din Constitutie”. Apreciază, în acest sens, că “nu se poate ajunge la aplicarea aceleiasi sanctiuni pentru fapte cu un pericol social net diferit”, deoarece sanctiunea amenzii se aplică între anumite limite legale, în conformitate cu criteriile de individualizare a sanctiunii prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de săvârsire a acesteia, de urmarea produsă, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece “este de competenta legiuitorului ca, atunci când stabileste că o anumită faptă constituie contraventie, să prevadă, în functie de gravitatea respectivei fapte, si sanctiunea corespunzătoare”. Mentionează că pentru fiecare dintre faptele prevăzute la art. 40 lit. a) din ordonanta criticată s-a stabilit câte o sanctiune, si anume amenda, ceea ce este în concordantă cu principiul desprins din prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicată, conform căruia în situatii juridice identice tratamentul juridic este egal, iar în situatii diferite tratamentul este diferit. Apreciază, de asemenea, “că faptul că, în temeiul art. 41 liniuta a patra, amenda aplicabilă celor două contraventii este cuprinsă între aceleasi limite arată că, din punctul de vedere al legiuitorului, cele două fapte au aceeasi gravitate”.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, întrucât textele de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate într-o cauză în care acelasi autor a invocat aceleasi motive de neconstitutionalitate, prin raportare la aceleasi texte constitutionale, existând astfel autoritate de lucru judecat.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 30 iunie 2000, al căror continut este următorul:

- Art. 40 lit. a): “Constituie contraventie, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infractiuni, si se sanctionează ca atare următoarele fapte:

a) efectuarea de transporturi rutiere sau desfăsurarea de activităti conexe acestora, conform prevederilor anexei nr. 2 pct. C, fără licente sau cu licente cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum si nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea.”;

- Art. 41 liniuta a patra: “Se sanctionează cu amendă: [...]

- de la 3.200.000 lei la 4.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g) si h).”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste prevederi de lege încalcă dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, republicată, potrivit cărora:

- Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

În esentă, potrivit criticii formulate, dispozitiile art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000, nu fac distinctie, în ceea ce priveste regimul sanctionator, între persoanele juridice care circulă fără licente de transport sau cu licente cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, pe de o parte, si persoanele juridice care au licente valabile, dar au încălcat unele prevederi ale caietului de sarcini, anexe la aceste licente, pe de altă parte. Autorul exceptiei consideră că gradul de pericol social al faptelor prevăzute de textele de lege criticate este diferit, motiv pentru care si sanctiunile corespunzătoare ar trebui să fie diferite.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi dispozitii din Constitutie, ca si în prezenta cauză si cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 201 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iunie 2004, Curtea a statuat că prevederile art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 “nu instituie nici privilegii si nici discriminări între operatorii de transport rutier, fie ei persoane fizice sau persoane juridice. Ele fac deosebiri între diferite încălcări ale reglementărilor legale, între periculozitatea si gravitatea lor abstractă, prevăzând în raport cu acestea sanctiunile contraventionale ce urmează a fi aplicate”. De asemenea, prin Decizia nr. 85 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 aprilie 2004, Curtea Constitutională a retinut că “legiuitorul (inclusiv cel delegat) a actionat în temeiul dreptului său de apreciere cu privire la modalitatea de reglementare a conditiilor în care anumite fapte să fie sanctionate contraventional, precum si la stabilirea sanctiunilor aplicabile, fără să instituie o discriminare”.

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, argumentele pe care s-au fundamentat solutiile deciziilor mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) si ale art. 41 liniuta a patra din Ordonanta Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 105/2000, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Dominus Rei” - S.R.L. din Constanta în dosarele nr. 7.405/2003 si 8.948/2003 ale Judecătoriei Constanta.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 septembrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 383

din 30 septembrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă

 

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokŕr Gábor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Ion Cioboată în Dosarul nr. 2.013/2004 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal se prezintă părtile Ion Boncilică si Maria Boncilică, personal si asistati de avocat Athena Piceauă, lipsind autorul exceptiei de neconstitutionalitate, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Apărătorul părtilor prezente solicită Curtii respingerea exceptiei, apreciind motivele invocate de autorul exceptiei ca fiind lipsite de temei juridic.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că dispozitiile criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei, în acest sens fiind si jurisprudenta constantă a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 aprilie 2004, pronuntată în Dosarul nr. 2.013/2004, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Ion Cioboată.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul arată că art. 581 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura ordonantei presedintiale, este neconstitutional, întrucât încalcă egalitatea în drepturi a cetătenilor, dreptul la apărare, dreptul la proprietate, precum si conditiile în care poate fi restrânsă exercitarea acestor drepturi.

Judecătoria Buftea apreciază că textele de procedură oferă suficiente garantii în vederea ocrotirii dreptului la apărare. Se observă că, pe calea ordonantei presedintiale, nu se rezolvă în fond litigiul dintre părti, nu se creează o situatie definitivă, iar, datorită acestui caracter provizoriu, partea nemultumită de măsura dispusă se poate adresa justitiei pe calea dreptului comun. Asa fiind, această procedură specială nu încalcă dreptul la apărare si nici principiul egalitătii cetătenilor în fata legii, neinstituind discriminări sau privilegii pentru cetăteni. De asemenea, nu se poate sustine nici încălcarea dreptului de proprietate, întrucât, în cele mai multe cazuri, luarea unor măsuri urgente si vremelnice se justifică în situatiile în care titularul dreptului de proprietate pierde folosinta dreptului său, fiind împiedicat să îsi exercite prerogativele pe care i le conferă acest drept. În lipsa acestei proceduri, s-ar încuraja abuzul, nu s-ar putea preveni pagube iminente si nici nu s-ar putea interveni cu promptitudine în scopul protectiei drepturilor si intereselor legitime.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicată. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat si punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că autorul exceptiei nu a oferit nici o motivare exceptiei invocate si nici nu a indicat în ce fel dispozitiile procedurale ar veni în conflict cu principiile constitutionale.

De altfel, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat asupra exceptiei având ca obiect procedura ordonantei presedintiale, de exemplu prin Decizia nr. 107/2003 sau Decizia nr. 173/2004, constatând că textul de lege criticat este constitutional.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, dispozitiile criticate necontravenind prevederilor art. 16 din Constitutie, republicată, întrucât sunt aplicabile oricărei părti din proces care doreste să facă uz de procedura ordonantei presedintiale, fără discriminări sau privilegii. Pe de altă parte, posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoresti pronuntate pe calea ordonantei presedintiale constituie un argument în favoarea deplinei respectări a dreptului la apărare.

Referitor la sustinerile autorului exceptiei privind încălcarea dreptului de proprietate, se arată că dispozitiile prin care se instituie o procedură specială, potrivit căreia instanta de judecată poate dispune luarea unor măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgentă este justificată de evitarea prejudicierii unor drepturi, nu contravin dreptului de proprietate privată, ci, dimpotrivă, reprezintă o modalitate de garantare a acestuia.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului si al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei republicate, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 581 din Codul de procedură civilă, care are următorul continut: “Instanta va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cererea de ordonantă presedintială se va introduce la instanta competentă să se pronunte asupra fondului dreptului.

Ordonanta va putea fi dată si fără citarea părtilor si chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgentă si cu precădere. Pronuntarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonantei se face în cel mult 48 de ore de la pronuntare.

Ordonanta este vremelnică si executorie. Instanta va putea hotărî ca executarea să se facă fără somatie sau fără trecerea unui termen.”

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile criticate încalcă următoarele prevederi constitutionale:

- Art. 1 alin. (3): “România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul traditiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.”;

- Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

- Art. 24: “(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părtile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;

- Art. 44 alin. (1) si (2): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetătenii străini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în conditiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană si din alte tratate internationale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în conditiile prevăzute prin lege organică, precum si prin mostenire legală.”;

- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.”;

- Art. 127: “Sedintele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.”;

- Art. 136 alin. (1): “Proprietatea este publică sau privată.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că art. 581 din Codul de procedură civilă a mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate, prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 281/2002 sau Decizia nr. 56/2004), Curtea Constitutională respingând exceptia ca neîntemeiată. Cu acele prilejuri s-a retinut că textul de lege criticat instituie o procedură specială potrivit căreia instanta de judecată poate dispune, prin ordonantă presedintială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic a căror urgentă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Ca atare, Curtea nu poate retine contrarietatea dintre aceste dispozitii si cele ale art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicată, deoarece ele nu sunt aplicabile doar unei categorii de persoane, ci oricărei persoane aflate în situatiile mentionate în ipoteza normei.

În ceea ce priveste sustinerile autorului exceptiei, referitoare la încălcarea principiilor statului de drept, Curtea retine că, prin definitie, acesta presupune obligativitatea respectării Constitutiei si a legilor, asa cum prevăd si dispozitiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Or, procedura ordonantei presedintiale se circumscrie domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, republicată, este atributul exclusiv al legiuitorului. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 24 din Constitutie, republicată, Curtea constată, de asemenea, că nici aceasta nu poate fi primită, întrucât prin procedura de urgentă instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justitiei în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Totodată, posibilitatea atacării cu recurs a ordonantei presedintiale sau a contestării executării acesteia, posibilitate prevăzută de art. 582 din Codul de procedură civilă, constituie un argument în plus în favoarea deplinei respectări a dreptului la apărare.

Mai mult, posibilitatea recunoscută părtilor interesate, ca în anumite conditii, expres si limitativ prevăzute de lege, să poată actiona pentru a-si apăra drepturile si interesele legitime, solicitând luarea unor măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, nu aduce atingere dreptului la garantarea proprietătii private, asa cum consideră autorul exceptiei, ci reprezintă exclusiv o garantie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Curtea mai constată că nu au incidentă în cauză prevederile art. 53 din Constitutie, republicată, deoarece textele de lege criticate nu restrâng exercitiul unor drepturi sau libertăti fundamentale si, prin urmare, nu se pune nici problema limitelor sau a proportionalitătii unei restrângeri.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie, solutia adoptată în precedent, precum si considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si alin. (3), precum si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Ion Cioboată în Dosarul nr. 2.013/2004 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 30 septembrie 2004.

 

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 406

din 7 octombrie 2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86, 89 si ale art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokŕr Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent sef

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86, 89 si ale art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, exceptie ridicată, prin avocat, de Valerica Depărăteanu în dosarul nr. 233/Cv/2004 al Tribunalului Arges - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, apreciind că dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 iulie 2004, pronuntată în dosarul nr. 233/Cv/2004, Tribunalul Arges - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86, 89 si ale art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, exceptie ridicată de Valerica Depărăteanu într-un litigiu de asigurări sociale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate, vizând reactualizarea sau indexarea pensiilor, stabilite pe baza legislatiei anterior în vigoare, retroactivează, restrângând exercitiul unor drepturi, si diminuează drepturi de pensie anterior stabilite, fiind contrare prevederilor art. 15, art. 16 alin. (1) si (2), art. 47 alin. (1), art. 53 si ale art. 139 alin. (1) din Constitutie, republicată.

Tribunalul Arges apreciază că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât dispozitiile legale criticate nu au caracter retroactiv si nu vin în contradictie cu nici una dintre prevederile constitutionale invocate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicată.

Guvernul consideră că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât nici una dintre dispozitiile legale criticate nu încalcă prevederile constitutionale invocate.

Autorul exceptiei, în fond, contestă decizia casei de pensii prin care i s-a revizuit pensia ca urmare a constatării unor erori de calcul si i s-a stabilit un debit provenit din drepturi încasate necuvenit. La revizuire erorile s-au raportat, în mod evident, la reglementările legale în vigoare la data înscrierii la pensie.

Avocatul Poporului consideră că exceptia ridicată nu este întemeiată, deoarece textul art. 86 dispune numai pentru viitor, iar dispozitiile art. 89 si ale art. 187 reglementează modalitatea de îndreptare a erorilor intervenite în procesul de stabilire si plată a pensiilor si procedura de recuperare a sumelor încasate necuvenit, prin intermediul caselor teritoriale de pensii, stabilind în acelasi timp si termenul de prescriptie extinctivă pentru recuperarea acestor sume.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 86, 89 si ale art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 49/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001, ordonantă aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 338/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002.

Dispozitiile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 86: “(1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii.

(2) Decizia casei teritoriale de pensii va cuprinde temeiurile de fapt si de drept pe baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.

(3) Decizia de pensionare se comunică în scris persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii.”;

- Art. 89: “În situatia în care se constată erori în stabilirea si în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile si modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovati.”;

- Art. 187: “(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescriptie de 3 ani.

(2) În cazul prestatiilor de asigurări sociale, altele decât pensiile, recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator sau, după caz, de institutia care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale.

(3) Casele teritoriale de pensii recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuti la alin. (2).

(4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu. Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedati nu se mai urmăresc.”

Potrivit sustinerilor autorului exceptiei, dispozitiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constitutionale:

- Art. 15: “(1) Cetătenii beneficiază de drepturile si de libertătile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”;

- Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

- Art. 47 alin. (1): “(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent.”;

- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.”;

- Art. 139 alin. (1): “(1) Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate nu au caracter retroactiv, ci se aplică numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare. Astfel, drepturile la pensie stabilite pe baza legislatiei anterioare nu pot fi atinse. Chiar si ca urmare a recorelării pensiilor, acestea pot fi majorate, dar în nici un caz diminuate. Acest fapt este garantat de dispozitiile art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora, “În situatia în care cuantumul pensiilor stabilit conform alin. (6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislatiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos”.

Obiectul litigiului în care a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate îl constituie contestatia autorului exceptiei la decizia Casei Judetene de Pensii Arges, prin care i s-a revizuit pensia si s-a stabilit un debit provenit din sume încasate necuvenit, pe care este obligat să le restituie în temeiul prevederilor art. 187 din Legea nr. 19/2000 cu modificările si completările ulterioare. Acest debit nu s-a putut stabili ca urmare a recalculării pensiei pe baza criteriilor prevăzute în noua reglementare legală, ci ca urmare a calculului gresit, făcut cu nerespectarea legislatiei în vigoare la data înscrierii la pensie.

Dispozitiile art. 187 al legii prevăd recuperarea sumelor încasate necuvenit într-o perioadă de maximum 3 ani, anterioară datei constatării greselilor în calcularea cuantumului sau în plata pensiei. Aceste greseli se raportează la dispozitiile legale în vigoare la data calculării cuantumului sau în perioada plătii pensiei. Aceste dispozitii legale nu au caracter retroactiv, chiar dacă vizează sume încasate necuvenit în perioada anterioară intrării lor în vigoare, deoarece obligatia recuperării acestor sume izvorăste din caracterul ilicit al dobândirii acestora.

Existenta sau inexistenta unor greseli la calcularea sau la plata pensiei, precum si mărimea debitului creat ca urmare a acestora constituie probleme de fapt a căror stabilire intră în competenta exclusivă a instantei judecătoresti si asupra cărora, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constitutională nu se poate pronunta

Prevederile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, republicată, nu sunt încălcate, deoarece dispozitiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situatii identice, iar art. 47, 53 si 139 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

Curtea Constitutională s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 89 si 187 din Legea nr. 19/2000 prin Decizia nr. 162 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 18 mai 2004, constatând că acestea nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, republicată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicată, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86, 89 si ale art. 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, exceptie ridicată de Valerica Depărăteanu în dosarul nr. 233/Cv/2004 al Tribunalului Arges - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 octombrie 2004.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Doina Suliman

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETĂRII

 

ORDIN

privind Metodologia de organizare si desfăsurare a admiterii în învătământul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2005-2006

 

În baza prevederilor Legii învătământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 410/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei si Cercetării,

ministrul educatiei si cercetării emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Metodologia de organizare si desfăsurare a admiterii în învătământul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2005-2006, prevăzută în anexa nr. I care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă Calendarul admiterii în învătământul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2005-2006, prevăzut în anexa nr. II care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Se aprobă continutul probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocationale, prezentat în anexa nr. III care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Se aprobă continutul probei de verificare a cunostintelor de limbă modernă pentru admiterea în clasa a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulatie internatională, prezentat în anexa nr. IV care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 6. - Directia generală pentru învătământ preuniversitar, Directia generală pentru învătământ în limbile minoritătilor nationale si accesul la educatie, Directia generală evaluare, prognoze, strategii si programe pentru învătământ preuniversitar, Directia generală logistică, administrativ si resurse umane, inspectoratele scolare judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, precum si conducerile scolilor gimnaziale ale liceelor si ale scolilor de arte si meserii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

 

Ministrul educatiei si cercetării,

Alexandru Athanasiu

 

Bucuresti, 12 octombrie 2004.

Nr. 4.958.

 

ANEXE