MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
P A R T E A I
Anul 171 (XV) - Nr. 539 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE
ACTE Luni, 28 iulie 2003
SUMAR
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 192 din
13 mai 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia
chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte,
aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001
Decizia nr. 220 din
3 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind
protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de
locuinte, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001
Decizia nr. 237 din
5 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE
ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
210. - Ordin al
ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei cu privire la notificarea
echipamentelor radio în conformitate cu art. 13 din Hotărârea Guvernului nr.
88/2003 privind echipamentele radio si echipamentele terminale de
telecomunicatii si recunoasterea mutuală a conformitătii acestora
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 13 mai 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001
Costică Bulai - presedinte
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei
pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobată cu modificări si completări
prin Legea nr. 241/2001, exceptie ridicată de Elisabeta Mihai în Dosarul nr.
14.422/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
La apelul nominal este prezentă Dana
Valeria Berinde, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Partea prezentă solicită respingerea
exceptiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenta Curtii Constitutionale.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 2002,
pronuntată în Dosarul nr. 14.422/2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a
sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonantei de
urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea
chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de
Elisabeta Mihai.
În motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 13
din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 contravin prevederilor
constitutionale ale art. 16 si ale art. 20 coroborat cu art. 25 din Declaratia
Universală a Drepturilor Omului si cu art. 9, 10, 11 si 12 din Pactul
international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, precum
si prevederilor art. 22, 43 si ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constitutie.
În opinia autorului exceptiei, “în conceptul constitutional de calitate a
vietii intră si conditiile de locuintă, această situatie nefiind avută în
vedere de către dispozitiile legale criticate”, astfel că se creează o
discriminare între fostii proprietari si chiriasi.
Instanta de judecată apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată
presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu
dispozitiile art. 181 din Legea
nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al
institutiei Avocatul Poporului.
Guvernul, în
punctul său de vedere, apreciază că dispozitiile legale criticate nu contravin
prevederilor constitutionale si nici dispozitiilor din actele internationale.
Se invocă în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat că
dispozitiile art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 sunt
constitutionale.
Avocatul Poporului, în
punctul său de vedere, face de asemenea referire la jurisprudenta Curtii
Constitutionale, apreciind că dispozitiile legale criticate sunt
constitutionale.
Presedintii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele
de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională este competentă,
potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si celor ale
art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Examinând încheierea de sesizare, precum
si notele scrise depuse de autorul exceptiei în sustinerea exceptiei de
neconstitutionalitate, Curtea constată că obiectul exceptiei îl constituie
dispozitiile art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind
protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de
locuinte, astfel cum a fost modificat potrivit pct. 6 din Legea de aprobare a
acestei ordonante nr. 241/2001, dispozitii al căror continut este următorul: “Prelungirea
contractelor de închiriere nu se aplică:
a) în cazul contractelor de închiriere
încheiate de chiriasi cu proprietari persoane fizice, altele decât cele
prevăzute la art. 2-7;
b) în cazul contractelor de închiriere
pentru spatiile cu destinatia de locuinte proprietate particulară, prevăzute la
art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie mentionati în
contract sunt proprietari ai unei locuinte corespunzătoare ori au înstrăinat o
locuintă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeasi localitate.
Fac exceptie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie mentionati
în contract au redobândit, ca fosti proprietari sau mostenitori ai acestora,
locuinte care sunt efectiv ocupate de chiriasi persoane fizice, de una dintre
persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o institutie publică;
c) chiriasului care refuză să preia în
folosintă o altă locuintă pusă la dispozitie, în conditiile prezentei ordonante
de urgentă, de fostul proprietar sau de mostenitorii acestuia ori de
autoritătile publice locale;
d) în cazul litigiilor determinate de
refuzul chiriasilor cărora li s-a notificat să încheie un nou contract de
închiriere cu proprietarul, potrivit Legii nr. 17/1994, Legii nr. 112/1995 sau
Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
e) în cazul litigiilor dintre proprietar
si chirias având ca obiect schimbul de locuinte;
f) în cazul chiriasilor care au
subînchiriat locuinta fără consimtământul scris al proprietarului;
g) în cazul chiriasilor care au schimbat
total sau partial destinatia ori structura interioară a locuintei fără consimtământul
scris al proprietarului si fără aprobările legale;
h) chiriasului care a pricinuit însemnate
stricăciuni locuintei, clădirii în care este situată aceasta, instalatiilor sau
bunurilor aferente acestora ori care a înstrăinat fără drept părti din acestea;
i) chiriasului care are un comportament ce
face imposibilă convietuirea sau împiedică folosirea normală a locuintei;
j) chiriasilor rezidenti în străinătate
care, fără a fi detasati, nu au mai folosit locuinta mai mult de un an fără
întrerupere.”
Analizând criticile de
neconstitutionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru
cele ce urmează.
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
40/1999 are ca scop protectia chiriasilor, asigurarea stabilitătii în viitor a
drepturilor lor locative, prin acordarea dreptului chiriasului la reînnoirea
contractului de închiriere si crearea unor garantii împotriva unei evacuări
abuzive, precum si a unui drept de preemtiune în cazul în care proprietarul
intentionează să vândă locuinta.
Măsurile de protectie a chiriasilor,
instituite prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, îsi au temeiul
constitutional în prevederile art. 43 alin. (1) si în cele ale art. 134 alin.
(2) lit. f) din Constitutie, potrivit cărora:
- Art. 43 alin. (1): “Statul este obligat
să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să
asigure cetătenilor un nivel de trai decent.”;
- Art. 134 alin. (2) lit. f): “Statul
trebuie să asigure: [...] f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea
calitătii vietii.”
Continutul notiunii “nivel de trai decent”
nu este definit de Constitutie, dar el trebuie examinat în raport cu situatiile
avute în vedere de legiuitor, precum si în functie de reglementările
internationale privind drepturile omului, obligatorii, în temeiul art. 11 si 20
din Constitutie.
În acest sens, potrivit art. 25 din
Declaratia Universală a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai
corespunzător cuprinde, printre altele, si dreptul la locuintă. În acelasi
sens, art. 11 din Pactul international cu privire la drepturile economice,
sociale si culturale, prevăzând obligatia statelor de a recunoaste dreptul
oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăsi si familia sa,
se referă, în mod expres, si la locuintă.
Legea internă, dezvoltând aceste
principii, trebuie să aducă solutii concrete în diferite domenii supuse
reglementării. Rezultă deci că legiuitorul, dând curs acestor dispozitii, este
îndreptătit, stabilind continutul si limitele dreptului de proprietate, să tină
seama nu numai de interesele proprietarilor, ci si de cele ale chiriasilor,
cărora statul trebuie să le asigure dreptul la o locuintă, realizând un
echilibru între cele două comandamente constitutionale.
Examinând sustinerile autorilor exceptiei
cu privire la încălcarea dispozitiilor art. 16 din Constitutie, Curtea constată
că acestea, de asemenea, nu pot fi primite. Textele de lege criticate nu
instituie privilegii sau discriminări între cetăteni si nu încalcă principiul
constitutional al egalitătii în drepturi a cetătenilor, consacrat prin art. 16
din Constitutie, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetătenii aflati în
situatii identice. Curtea Constitutională a retinut în mod constant în
jurisprudenta sa că principiul egalitătii nu înseamnă uniformitate, asa încât,
dacă la situatii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situatii
diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De aceea nu sunt
excluse, ci, dimpotrivă, sunt admise solutii legislative diferite pentru
situatii diferite. Dispozitiile legale criticate ocrotesc în mod egal pe
proprietar si pe chirias, stabilind, pe de o parte, în ce măsură proprietarul
poate refuza, în mod justificat, prelungirea contractului, iar pe de altă
parte, dând chiriasului posibilitatea să îsi apere dreptul locativ în
conditiile în care nu i se poate reprosa vreo conduită culpabilă.
De altfel, Curtea Constitutională a mai
fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999. Astfel, prin deciziile: nr. 213
din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
721 din 3 octombrie 2002; nr. 89 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 6 iunie 2001; nr. 166 din 26
septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549
din 7 noiembrie 2000, si nr. 168 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 noiembrie 2000, Curtea
Constitutională a statuat că aceste dispozitii sunt constitutionale.
Solutiile din aceste decizii sunt valabile
si în cauza prezentă, neintervenind elemente noi de natură să determine o
reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale.
Si, în fine, în legătură cu sustinerea
potrivit căreia dispozitiile legale criticate ar contraveni prevederilor art.
22 din Constitutie, referitor la dreptul la viată si la integritate fizică si
psihică, Curtea constată că acest text nu are incidentă în cauză.
Fată de cele expuse, în temeiul art. 144
lit. c) si al art. 150 alin. (1) din Constitutie, precum si al art. 13 alin.
(1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999
privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu
destinatia de locuinte, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.
241/2001, exceptie ridicată de Elisabeta Mihai în Dosarul nr. 14.422/2001 al
Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de
13 mai 2003.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
din 3 iunie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11
alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia
chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte,
aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001
Nicolae Popa - presedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de
urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea
chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobată cu modificări si
completări prin Legea nr. 241/2001, exceptie ridicată de Nicolae Cheseg si Lica
Cheseg în Dosarul nr. 7.985/2002 al Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal sunt prezenti Nicolae
Cheseg si Lica Cheseg, prin avocat Igon Dima, lipsind celelalte părti, fată de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocatul părtilor prezente arată că
exceptia a rămas fără obiect, întrucât Curtea Supremă de Justitie a casat
sentinta Judecătoriei Sibiu si a trimis cauza la aceeasi judecătorie pentru
solutionarea fondului acesteia. În acest sens depune un certificat eliberat de
Curtea Supremă de Justitie - Sectia civilă în Dosarul nr. 4.120/2002.
Reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei, arătând că asupra constitutionalitătii
textului legal criticat Curtea s-a pronuntat prin numeroase decizii, statuând
că textul legal criticat este constitutional.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 noiembrie 2002,
pronuntată în Dosarul nr. 7.985/2002, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11
alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia
chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte,
aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001, exceptie
ridicată de Nicolae Cheseg si Lica Cheseg.
În motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate, autorii sustin că textul de lege
criticat contravine art. 72 alin. (3) lit. k) si l) si art. 114 din Legea
fundamentală, pe motiv că “regimul
general al proprietătii, protectia socială, precum si ordonanta presedintială
sunt reglementate prin legi organice, astfel că nu pot fi supuse reglementării
prin ordonante ale Guvernului”.
Instanta de judecată apreciază
exceptia de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor
celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintele Camerei Deputatilor, în
punctul său de vedere, arată că din interpretarea sistematică a dispozitiilor
art. 114 din Constitutie rezultă că interdictia de a reglementa în domeniul
legilor organice priveste numai ordonantele simple, emise în temeiul unei legi
de abilitare. Această limitare nu poate fi valabilă în cazul ordonantelor de
urgentă, dacă se are în vedere finalitatea institutiei, si anume, salvgardarea
interesului public care reclamă instituirea unor măsuri urgente impuse de
existenta cazului exceptional.
Guvernul arată că
dispozitiile legale criticate ca fiind neconstitutionale reglementează
raporturile dintre chiriasi si proprietari, oferind solutii situatiilor
litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995, si stabileste
cuantumul chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte. Aceste dispozitii
nu reglementează regimul general al proprietătii si mostenirii si nici regimul
general privind raporturile de muncă, sindicatele si protectia socială, domenii
în care Constitutia prevede necesitatea reglementării prin lege organică. Este
invocată, în acest sens, jurisprudenta Curtii, cu referire la Decizia nr. 718
din 29 decembrie 1997.
Presedintele Senatului nu
a comunicat punctul său de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele
de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională este competentă,
potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1
alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate
îl constituie art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu
destinatia de locuinte, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.
241/2001, dispozitii al căror continut este următorul: “Lipsa unui răspuns
scris sau refuzul nejustificat al chiriasului sau al fostului chirias de a
încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea
notificării îl îndreptăteste pe proprietar să ceară în justitie evacuarea
neconditionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonantei
presedintiale.”
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate
sustine că dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 72 alin.
(3) lit. k) si l) si ale art. 114 din Constitutie, care au următorul cuprins:
- Art. 72 alin. (3) lit. k) si l): “Prin
lege organică se reglementează: [...]
k) regimul juridic general al proprietătii
si al mostenirii;
l) regimul general privind raporturile de
muncă, sindicatele si protectia socială;”
- Art. 114: “(1) Parlamentul poate
adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante în
domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod
obligatoriu, domeniul si data până la care se pot emite ordonante.
(3) Dacă legea de abilitare o cere,
ordonantele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative,
până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage
încetarea efectelor ordonantei.
(4) În cazuri exceptionale, Guvernul poate
adopta ordonante de urgentă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor
spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se
convoacă în mod obligatoriu.
(5) Aprobarea sau respingerea ordonantelor
se face printr-o lege în care vor fi cuprinse si ordonantele ale căror efecte
au încetat potrivit alineatului (3).”
Cu privire la argumentele aduse de autorii
exceptiei, Curtea constată că interdictia reglementării de către Guvern în
domeniul legilor organice priveste numai ordonantele Guvernului emise în baza
unei legi speciale de abilitare, această interdictie decurgând nemijlocit din
textul constitutional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4)
al art. 114 din Constitutie, referitor la ordonantele de urgentă, deoarece
cazul exceptional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea
unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul
legii organice, care, dacă ar fi interzisă, interesul public avut în vedere ar
fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitătii constitutionale a institutiei
delegării legislative.
În acest sens Curtea Constitutională s-a
pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.
De asemenea, prin Decizia nr. 718 din 29
decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396
din 31 decembrie 1997, Curtea Constitutională a statuat că “din cuprinsul
prevederilor art. 72 alin. (3) din Constitutie si al celorlalte dispozitii
constitutionale nu rezultă că reglementările relative la procedura civilă, în
ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fără îndoială, în
continutul unor asemenea reglementări pot existra si norme de domeniul legii
organice care atrag deci adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constitutie
pentru astfel de legi.
Aceasta nu înseamnă transformarea tuturor
dispozitiilor Codului de procedură civilă în prevederi de natura legii
organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constitutiei,
care reglementează expres si limitativ domeniile rezervate acestei categorii de
legi, între care nu figurează dispozitii legale privind procedura civilă”.
În practica sa jurisdictională Curtea
Constitutională s-a mai pronuntat în acest sens asupra dispozitiilor art. 11
alin. (2) si ale art. 25 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999
privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia
de locuinte, ca, de exemplu, prin deciziile nr. 26 din 30 ianuarie 2001 si nr.
25 din 23 ianuarie 2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 78 din 15 februarie 2001 si, respectiv, nr. 171 din 4 aprilie 2001.
Întrucât nu au intervenit elemente noi,
care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale,
considerentele si solutiile acelor decizii subzistă si în speta de fată, astfel
că exceptia de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13
alin. (1) lit. A.c), al art 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu
destinatia de locuinte, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.
241/2001, exceptie ridicată de Nicolae Cheseg si Lica Cheseg în Dosarul nr.
7.985/2002 al Judecătoriei Sibiu.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de
3 iunie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
din 5 iunie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57
alin. 2 din Codul de procedură penală
Nicolae Popa - presedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe
rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Alexandru
Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia
penală.
La apelul nominal răspunde personal
autorul exceptiei, lipsind cealaltă parte, fată de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Autorul exceptiei formulează o cerere de
recuzare a domnilor judecători Serban Viorel Stănoiu si Nicolae Cochinescu.
Reprezentantul Ministerului Public
solicită respingerea cererii de recuzare.
Deliberând, Curtea Constitutională
respinge cererea de recuzare ca fiind inadmisibilă în temeiul art. 25 din
Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, potrivit
căruia, “o dată legal sesizată,
Curtea procedează la examinarea
constitutionalitătii, nefiind aplicabile dispozitiile referitoare la
suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului si nici cele privind
recuzarea judecătorilor”.
Cauza fiind în stare de judecată,
presedintele acordă cuvântul în fond.
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate
solicită admiterea acesteia, deoarece art. 57 alin. 2 din Codul de procedură
penală, referitor la procedura de informare, este de natură să influenteze
decizia instantei competente să solutioneze cererea de strămutare, atâta vreme
cât informatiile primite nu sunt puse în discutia părtilor. Astfel se folosesc
date necenzurate de părti, care nu pot fi combătute, situatie ce determină
afectarea principiului echitătii prevăzut de art. 6 din Conventia pentru
apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si a principiului
garantării dreptului la apărare prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constitutie.
Reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondată, sustinând
că dispozitiile criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate.
Astfel, art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale are în vedere un proces care solutionează fondul
cauzei, aspect care rezultă din însăsi redactarea textului în discutie si care
se referă la o instantă care va hotărî, printre altele, asupra
temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală. Or, în cadrul procesului
care are ca obiect solutionarea cererii de strămutare, instanta nu se pronuntă
asupra unor fapte care tin de pricina însăsi, ci adoptă măsuri de natură să
asigure conditiile impuse de normele procedurale în solutionarea fondului, care
vizează toate părtile în proces, indiferent de calitatea lor. Pe de altă parte,
potrivit art. 58 si 59 din Codul de procedură penală, părtile interesate se pot
prezenta la termenul fixat, pot depune memorii si îsi pot angaja un avocat,
situatii care garantează pe deplin dreptul la apărare prevăzut de art. 24 alin.
(1) din Constitutie.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 februarie 2003,
pronuntată în Dosarul nr. 4.908/2002, Curtea Supremă de Justitie - Sectia
penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate
a prevederilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Exceptia a fost ridicată de Alexandru
Florin Lele, având calitatea de inculpat, în dosarul de mai sus, dosar care are
ca obiect solutionarea unei cereri de strămutare a judecării cauzei, formulată
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate, autorul exceptiei sustine că
textul criticat aduce atingere dreptului la apărare si dreptului de a fi
judecat în mod echitabil de către o instantă independentă si impartială,
întrucât, pe parcursul procedurii de informare, Ministerul Justitiei, care este
autoritatea publică abilitată să furnizeze instantei competente date pentru
lămurirea sa, poate să informeze Curtea Supremă de Justitie în mod tendentios,
pentru a influenta strămutarea cauzei la o instantă pe care o consideră
obedientă si, de asemenea, poate să furnizeze motive ce nu pot fi cenzurate de
cealaltă parte, pentru a obtine strămutarea dorită.
Posibilitatea conferită de legile interne
Ministerului Justitiei, de a se pronunta în sensul arătat mai sus, este
apreciată de autorul exceptiei ca o ingerintă a executivului în activitatea
autoritătii judecătoresti, cu consecinta lezării dreptului fundamental la
apărare. Pe de altă parte, folosirea în cadrul judecării cererii de strămutare
a unor informatii care nu pot fi analizate si combătute de părti determină
încălcarea principiului echitătii prevăzut de art. 6 din Conventia pentru
apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.
Curtea Supremă de Justitie a
opinat că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât
solicitarea unor informatii de la Ministerul Justitiei, pentru lămurirea
Curtii, nu aduce atingere prevederilor mentionate, ci reprezintă, astfel cum se
precizează în alin. 1 al art. 57 din Codul de procedură penală, o modalitate de
informare a Curtii Supreme de Justitie în cadrul procedurii speciale de
solutionare a unei cereri de strămutare, menită să asigure solutionarea corectă
a cererii de strămutare, iar prin aceasta, să asigure desfăsurarea unui proces
echitabil.
Dreptul la apărare al părtii intimate nu
este încălcat, pentru că aceasta, cunoscând motivele de strămutare, are
posibilitatea de a trimite memorii si de a se prezenta la termenul fixat pentru
solutionarea cererii, conform art. 58 alin. 1 din Codul de procedură penală. De
asemenea, îsi poate angaja un apărător.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului
Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul a
transmis Curtii Constitutionale punctul său de vedere în sensul respingerii
exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Dispozitiile art. 57 alin. 2 din Codul de
procedură penală “nu se constituie într-o normă menită a afecta dreptul la
apărare sau la un proces echitabil, deoarece se impune respectarea art. 6 din
Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale
numai la examinarea cauzelor pe fond sau când procedurile desfăsurate sunt de
natură a agrava situatia inculpatului.
Or, în cazul de fată, procedura de
obtinere de informatii din partea Ministerului Justitiei, care are numai
menirea de lămurire a instantei, nu impietează asupra modului de desfăsurare a
procesului penal, care este de natură a respecta principiile impuse de
conventie”.
Avocatul Poporului consideră
că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:
“Informatiile pe care le solicită Curtea
Supremă de Justitie sunt doar pentru lămurirea instantei si, după cum rezultă
din art. 57 alin. 1 din Codul de procedură penală, nu au caracterul unui aviz
conform. În fapt, singura instantă abilitată să decidă cu privire la
strămutarea cauzei, pe baza tuturor probelor administrate, este Curtea Supremă
de Justitie, iar nu autoritatea administrativă, în spetă, Ministerul
Justitiei.”
Referitor la critica adusă dispozitiilor
legale contestate cu referire la art. 6 din Conventia pentru apărarea
drepturilor omului si libertătilor fundamentale, Avocatul Poporului a precizat
că Çacestea implică dreptul la un proces desfăsurat în conditii echitabile, în
mod public si într-un termen rezonabil, de către o instantă independentă si
impartială, stabilită de lege, conditii care sunt asigurate prin prevederile
art. 57 si următoarele din sectiunea a II-a “Strămutarea judecării cauzei
penale” din Codul de procedură penalăČ.
Presedintii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul
de vedere al Guvernului si cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
următoarele:
Curtea Constitutională constată că a fost
legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din
Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr.
47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate
ridicată.
Obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 57 alin. 2 din Codul de
procedură penală, având următorul continut:
- Art. 57 alin. 2: “Când Curtea Supremă
de Justitie este instanta ierarhic superioară, informatiile se cer Ministerului
Justitiei.”
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate
sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile art.
20 alin. (1) si (2) si ale art. 24 alin. (1) din Constitutia României, precum
si ale art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale, referitoare la un proces echitabil, conventie
ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, al căror continut este următorul:
- Art. 20 alin. (1) si (2) din Constitutia
României:
“Dispozitiile constitutionale privind
drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în
concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu
celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordante între pactele si
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România
este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale.”
- Art. 24 alin. (1) din Constitutia
României: “Dreptul la apărare este garantat.”
- Art. 6 pct. 1 din Conventia pentru
apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale: “Orice persoană
are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen
rezonabil a cauzei sale, de către o instantă independentă si impartială,
instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si
obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricăror acuzatii
în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronuntată
în mod public, dar accesul în sala de sedintă poate fi interzis presei si
publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părti a acestuia în
interesul moralitătii, al ordinii publice ori al securitătii nationale într-o
societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii
private a părtilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut
necesară de către instantă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea
ar fi de natură să aducă atingere intereselor justitiei.”
Examinând exceptia de
neconstitutionalitate, Curtea constată că strămutarea nu este o procedură de
solutionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de
stabilire a competentei teritoriale a instantei de judecată, pentru asigurarea
desfăsurării normale a procesului.
Prin însăsi natura ei, procedura
strămutării, reglementată prin textul de lege care face obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate, este menită să asigure conditiile unui proces echitabil,
în care părtile să dispună de aceleasi mijloace de apărare si să aibă
posibilitatea să îsi exercite dreptul la apărare în mod efectiv si eficient.
Sustinerea autorului exceptiei privind
încălcarea dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Constitutia României,
referitoare la dreptul la apărare, si a dispozitiilor referitoare la un proces
echitabil nu poate fi primită, deoarece părtile au posibilitatea să comunice
Curtii Supreme de Justitie, în mod nemijlocit, informatii si dovezi cu privire
la împrejurările procesului si să îsi prezinte pozitia lor cu privire la
temeinicia si admisibilitatea cererii de strămutare. Astfel, potrivit art. 58
alin. 1 din Codul de procedură penală, partea interesată are posibilitatea de a
trimite memorii si de a se prezenta la termenul fixat pentru solutionarea
cererii, iar art. 59 alin. 2 din Codul de procedură penală prevede că, atunci
“Când părtile se înfătisează, se ascultă si concluziile acestora”,
posibilitate care le situează pe aceeasi pozitie cu Ministerul Justitiei, fiind
înlăturate orice suspiciuni cu privire la lipsa egalitătii de arme. În
realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunte instanta
competentă să judece cererea de strămutare nu tin de pricina însăsi, ci de
asigurarea conditiilor pe care le implică normele procedurale, respectiv
nepărtinirea si obiectivitatea în solutionarea cauzei, conditii care vizează
toate părtile în proces, indiferent de calitatea lor procesuală.
În consecintă, prevederile art. 55-61 din
Codul de procedură penală, inclusiv textul contestat de autorul exceptiei de
neconstitutionalitate, respectă normele care definesc un proces echitabil,
precum si principiul asigurării dreptului la apărare.
Pe de altă parte, instanta competentă să
judece cererea de strămutare are deplina libertate de a aprecia informatiile
primite de la Ministerul Justitiei, sub raportul concludentei, al
obiectivitătii si veridicitătii acestora, în functie de toate datele cauzei si
de informatiile comunicate de părti în cadrul dezbaterilor.
În sfârsit, Curtea constată că s-a mai
pronuntat asupra constitutionalitătii dispozitiilor referitoare la procedura de
informare a instantei prevăzută de art. 57 alin. 1 din Codul de procedură
penală, prin Decizia nr. 82 din 8 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 293 din 4 iunie 2001, în considerentele căreia s-a
retinut că, de vreme ce nu se judecă fondul cauzei, nu se poate sustine că este
încălcat dreptul la apărare, întrucât faptele asupra cărora este chemată să se
pronunte instanta competentă vizează asigurarea conditiilor pe care le implică
desfăsurarea normală a unui proces.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2), al art. 20 alin. (1) si (2) si al art.
24 alin. (1) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin.
(1) si al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate
de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Alexandru Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penală.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de
5 iunie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL
COMUNICATIILOR SI TEHNOLOGIEI INFORMATIEI
cu privire la notificarea echipamentelor radio în conformitate cu art.
13 din Hotărârea Guvernului nr. 88/2003 privind echipamentele radio si
echipamentele terminale de telecomunicatii si recunoasterea mutuală a
conformitătii acestora
Având în vedere prevederile Ordonantei de
urgentă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a
comunicatiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2002,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr.
1.337/2002 privind organizarea si functionarea Ministerului Comunicatiilor si
Tehnologiei Informatiei, al Hotărârii Guvernului nr. 1.594/2002 privind
organizarea si functionarea Inspectoratului General pentru Comunicatii si
Tehnologia Informatiei si al Hotărârii Guvernului nr. 88/2003 privind
echipamentele radio si echipamentele terminale de telecomunicatii si
recunoasterea mutuală a conformitătii acestora,
ministrul comunicatiilor si tehnologiei
informatiei emite prezentul ordin.
Art. 1. - Producătorul, reprezentantul
autorizat al acestuia sau persoana responsabilă cu introducerea pe piată a
echipamentelor radio (importatorul ori distribuitorul) trebuie să notifice în
scris Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei, denumit
în continuare I.G.C.T.I., intentia de a introduce pe piata din România
echipamentele radio care functionează în benzi de frecventă a căror utilizare
nu este armonizată în Uniunea Europeană si România, echipamente radio prevăzute
în clasa 2 conform anexei nr. VIII la Hotărârea Guvernului nr. 88/2003 privind
echipamentele radio si echipamentele terminale de telecomunicatii si
recunoasterea mutuală a conformitătii acestora.
Art. 2. - (1) Notificarea prevăzută la
art. 1 trebuie făcută cu cel putin 4 săptămâni înainte de data la care se
intentionează introducerea pe piată a acestor echipamente si trebuie să contină
informatii referitoare la caracteristicile radio ale echipamentului, în special
cele privind benzile de frecventă, ecartul între canale, tipul de modulatie si
puterea de radiofrecventă.
(2) Persoana responsabilă pentru
introducerea echipamentului radio pe piată poate fi numai persoană juridică
română sau persoană fizică română.
(3) Notificarea echipamentului radio se
face prin completarea formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1, în conformitate
cu indicatiile de completare prevăzute la fiecare rubrică. Solicitantul
notificării poate obtine formularul-tip al notificării de la sediul central al
I.G.C.T.I., directiile teritoriale ale I.G.C.T.I. sau de pe pagina de Internet
a I.G.C.T.I.
(4) Solicitantul notificării înregistrează
la sediul central al I.G.C.T.I. formularul-tip al notificării completat,
însotit de declaratia de conformitate (copie) a producătorului sau a
reprezentantului autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană sau în
România, întocmită conform modelului prevăzut în standardul EN 45014, respectiv
standardul SR EN 45014.
(5) Documentele notificării, prevăzute la
alin. (4), pot fi transmise la I.G.C.T.I. prin scrisoare, fax sau e-mail. În
cazul transmiterii prin fax sau e-mail este necesară confirmarea notificării
prin scrisoare.
(6) Notificarea este considerată realizată
numai dacă au fost îndeplinite toate cerintele privind transmiterea, forma si
continutul său.
(7) În cazul în care nu sunt îndeplinite
cerintele prevăzute la alin. (4), I.G.C.T.I. va cere solicitantului notificării
îndeplinirea acestora, în termen de 7 zile de la data transmiterii documentelor
notificării.
Art. 3. - (1) Dacă din evaluarea
informatiilor furnizate ca urmare a notificării rezultă că echipamentul radio
are caracteristici care nu cauzează interferente prejudiciabile si care nu pot
perturba serviciile de radiocomunicatii existente în benzile de frecvente
atribuite în România, în termen de 15 zile I.G.C.T.I. eliberează persoanei
responsabile cu introducerea echipamentului radio pe piată avizul de confirmare
pentru echipamentele radio.
(2) Avizul de confirmare permite
introducerea echipamentelor pe piată si precizează conditiile de punere în
functiune si de utilizare a acestora, conditii care pot include obtinerea
licentei de utilizare a frecventelor (LUF) sau a licentei de emisie (LE),
eliberate de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
(3) Echipamentele radio supuse notificării
pot fi importate numai după eliberarea de către I.G.C.T.I. a avizului de
confirmare.
(4) Valabilitatea avizului de confirmare
este limitată la tipul de echipament radio notificat.
(5) Avizul de confirmare nu reprezintă un
certificat de conformitate a echipamentului radio notificat cu cerintele
esentiale aplicabile.
(6) Avizul de confirmare nu conferă
titularului dreptul exclusiv de a introduce pe piată echipamentul radio
notificat.
(7) Formatul avizului de confirmare este
prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 4. - În cazul în care din evaluarea
informatiilor furnizate ca urmare a notificării rezultă că echipamentul radio
are caracteristici care pot cauza interferente prejudiciabile, inclusiv
perturbarea serviciilor de radiocomunicatii existente în benzile de frecvente
atribuite în România, I.G.C.T.I. comunică notificatorului, în termen de 15
zile, că echipamentul radio nu poate fi utilizat în România.
Art. 5. - Pot fi introduse pe piată fără
notificare si puse în functiune fără restrictii în România următoarele
categorii de echipamente:
a) receptoare radio, subansambluri radio
pasive (care nu emit unde electromagnetice: antene, filtre, duplexoare etc.),
alte echipamente de comunicatii care nu emit unde radio;
b) echipamente radio si echipamente
terminale de telecomunicatii care sunt prevăzute în clasa 1 conform anexei nr.
VIII la Hotărârea Guvernului nr. 88/2003.
Art. 6. - Notificarea si avizul de
confirmare nu se aplică următoarelor categorii de echipamente:
a) echipamente radio pentru navele
maritime, care au aprobarea de tip prevăzută de Ordinul ministrului
transporturilor nr. 216/2000 sau Directiva 96/98/CE;
b) echipamente radio pentru aviatia
civilă, pentru care există certificarea prevăzută de Ordinul ministrului
transporturilor nr. 785/2000 pentru aprobarea aplicării unor reglementări
europene tehnice care cuprind cerintele tehnice necesare în vederea
certificării, în conformitate cu dispozitiile Reglementării europene SAR - 21 –
Proceduri de certificare pentru aeronave, produse si piese asociate, aprobată
prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 434/1999;
c) echipamente radio destinate exclusiv
pentru managementul traficului aerian;
d) echipamente radio utilizate exclusiv în
cadrul activitătilor din domeniul sigurantei publice, al sigurantei statului,
inclusiv cel al protectiei intereselor economice ale statului, dacă aceste
interese se referă la siguranta statului, din domeniul apărării nationale,
precum si în cadrul activitătilor statului din domeniul dreptului penal.
Art. 7. - Se interzic introducerea pe
piată, detinerea si punerea în functiune a echipamentelor de bruiaj si
întrerupere a radiocomunicatiilor.
Art. 8. - Anexele nr. 1 si 2*) fac parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 9. - Prezentul ordin va fi publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va fi pus în aplicare prin grija
Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si a Inspectoratului
General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei.
Ministrul comunicatiilor si tehnologiei
informatiei,
Dan Nica
Bucuresti,
30 iunie 2003.
Nr.
210.
