MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul 171 (XV) - Nr. 263 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 16 aprilie 2003

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 108 din 12 martie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionãrii comerciantilor, modificatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

382. - Hotãrâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

106. - Ordin al ministrului industriei si resurselor pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT R 13-2003, editia 1, “Cerinte tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea si verificarea tehnicã a ascensoarelor cu schip”

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 108

din 12 martie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionãrii comerciantilor, modificatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei

Nicolae Popa - presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionãrii comerciantilor, modificatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei, exceptie ridicatã de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernãuteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Ratã, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Stefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sîrghi si Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iasi.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publicã din 4 martie 2003 si au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea a amânat pronuntarea la 12 martie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronuntatã în Dosarul nr. 15.874/2002, Tribunalul Iasi a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, exceptie ridicatã de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernãuteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Ratã, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Stefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sîrghi si Silvia-Lidia Pauliuc.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia, precizând cã exceptia vizeazã întreaga Ordonantã de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, sustin, în esentã, urmãtoarele:

- Prin reglementarea art. III din ordonantã “a unui transfer fortat, de la o institutie de drept privat la o institutie de drept public, fãrã a se avea în vedere acceptul, manifestarea de vointã a fiecãrui salariat”, sunt încãlcate dispozitiile art. 38 alin. (1) din Constitutie, care prevãd cã alegerea profesiei si a locului de muncã sunt libere, precum si prevederile art. 23 pct. 1 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului. Cu privire la acest aspect, autorii exceptiei de neconstitutionalitate invocã Decizia Curtii Constitutionale nr. 253 din 18 septembrie 2001, prin care s-a stabilit cã dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare atât timp cât s-ar putea interpreta cã transferul în interesul serviciului s-ar putea face fãrã acordul persoanelor încadrate. Se apreciazã, de asemenea, cã transferul realizat îi aduce “în situatia de a fi salariatii unei institutii care nu detine acele bunuri care constituie mijloacele de muncã necesare oricãrui salariat pentru a-si exercita ocupatia”. În fapt, sustin autorii exceptiei, “se realizeazã o nationalizare mascatã a fortei de muncã”.

Nerespectarea art. 38 din Constitutie conduce implicit, în conceptia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, “si la încãlcarea celorlalte drepturi si libertãti fundamentale reglementate în Constitutie care nu pot fi îngrãdite conform art. 49 din Legea fundamentalã decât pentru cauzele expres prevãzute în acest articol”, desi acestea nu existã.

- În acelasi timp, în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se aratã cã ordonanta criticatã “încalcã proprietatea privatã asupra bunurilor mobile si imobile prin art. V, VI si VII, reglementând obligativitatea (principiul consensualismului cu privire la a decide în legãturã cu un bun al tãu care este ignorat cu desãvârsire) încheierii unor protocoale de predare-preluare a bazelor de date, precum si a documentelor care privesc activitatea registrului si a biroului unic, a bunurilor cu care au fost dotate acestea si folosirea sediilor existente pe bazã de contract de închiriere sau protocol”. În dezvoltarea acestui motiv al exceptiei autorii acesteia aratã cã “activitatea de registru si de birou unic s-a desfãsurat în spatiile camerei de comert cu bunurile (echipamente, programe si retele informative, copiatoare, mobilier, sãli amenajate si altele) achizitionate si modernizate continuu în cei 13 ani de functionare”. Pe de altã parte, se sustine cã “statul român a legiferat folosirea abuzivã, contrarã vointei proprietarului, a bunurilor, în conditiile în care, în anul 1990, nu si-a respectat obligatia legalã de a asigura, fãrã platã, spatiile de lucru si echipamentele informative necesare registrului comertului (art. 50 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului)”. Se considerã cã astfel sunt încãlcate dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie privind ocrotirea egalã de lege a proprietãtii private, indiferent de proprietar, ale art. 480 din Codul civil privind prerogativele dreptului de proprietate, ale art. 481 din Codul civil privind conditiile în care poate fi obligatorie cedarea proprietãtilor private, precum si prevederile art. 17 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, care consacrã dreptul oricãrei persoane la roprietate.

- Un alt motiv de neconstitutionalitate a ordonantei de urgentã criticate, invocat de autorii exceptiei, îl constituie încãlcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie privind conditiile emiterii ordonantei de urgentã. În acest sens se apreciazã cã nu sunt întrunite conditiile pentru existenta “cazului exceptional”, pentru a se justifica emiterea ordonantei de urgentã. Referitor la dispozitiile art. 114 alin. (4) din Constitutie, sunt invocate si deciziile Curtii Constitutionale nr. 65/1995, nr. 83/1998, nr. 15/2000 si nr. 173/2002, prin care au fost fãcute precizãri cu privire la circumstantele în care pot fi emise ordonante de urgentã de cãtre Guvern. Autorii exceptiei invocã în acest sens si încãlcarea dispozitiilor art. 51 din Constitutie, care consacrã suprematia Constitutiei.

Tribunalul Iasi considerã, în esentã, cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 contravine Constitutiei, întrucât “reglementeazã un transfer fortat al personalului, neluând în considerare dreptul acestuia de a-si da consimtãmântul în acest sens, conditie esentialã de care depinde valabilitatea transferului”. În acest fel, sustine instanta, “art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 contravine si dispozitiilor art. 23 pct. 1 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, care proclamã cã orice persoanã are dreptul la muncã, la libera alegere a profesiei si a felului muncii, la conditii echitabile si satisfãcãtoare de prestare a acestei munci si implicit încalcã si prevederile art. 20 din Constitutie, potrivit cãrora dispozitiile referitoare la drepturile si libertãtile fundamentale trebuie interpretate si aplicate în concordantã cu Declaratia Universalã a Drepturilor Omului si cu pactele si tratatele internationale la care România este parte”. În legãturã cu acest motiv de neconstitutionalitate este invocatã si Decizia Curtii Constitutionale nr. 253/2001, prin care s-a statuat cã, în mãsura în care prevederea legalã se interpreteazã în sensul cã transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare.

Instanta de judecatã opineazã, de asemenea, cã Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 a fost emisã cu încãlcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, “întrucât nu poate fi retinutã nici existenta unei situatii exceptionale, nici necesitatea instituirii de urgentã a unor mãsuri pentru salvgardarea interesului public în conditiile în care, în vechea reglementare, activitatea de registru si birou unic se desfãsura în conditii bune, legalitatea actelor si operatiunilor de înregistrare fiind verificatã de judecãtorii delegati în acest sens la Oficiul registrului comertului”.

Referitor la motivul de neconstitutionalitate invocat de autorii exceptiei cu privire la încãlcarea dreptului de proprietate al camerelor de comert si industrie prin obligarea acestora de a încheia protocoale cu reprezentantii Ministerului Justitiei, în folosinta cãruia rãmân baza de date, bunurile cu care au fost dotate Oficiul National al Comertului si birourile unice, instanta de judecatã considerã “cã de dispozitiile din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 219/2002, respectiv art. V, VI si VII, care reglementeazã aceste aspecte, nu depinde solutionarea [...] cauzei”.

Cu toate acestea, instanta de judecatã a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu “exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002, raportat la art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (2) din Constitutie si la art. 1 alin. (3) din Constitutie”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã presedintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul considerã neîntemeiatã critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 referitoare la transferul în interesul serviciului al persoanelor angajate la oficiile registrului comertului. În argumentarea acestui punct de vedere aratã cã, în concordantã cu politica sa socialã, “a ales solutia pe care a considerat-o cea mai potrivitã pentru pãstrarea locurilor de muncã si pentru acordarea posibilitãtii specialistilor din cadrul oficiilor registrului comertului de a-si pune în valoare, în continuare, experienta si pregãtirea profesionalã de exceptie”. De altfel, aratã Guvernul, “prevederile vizate sunt în deplin acord cu principiile generoase ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 23/EC/2001 cu privire la protejarea drepturilor angajatilor în cazul transferului între douã persoane juridice a unor ansambluri de activitãti. Dispozitiile directivei stabilesc cã drepturile si obligatiile angajatorului izvorând dintr-un contract sau alt fel de raport de muncã, existente la data unui transfer, ca cel mentionat mai sus, vor fi transmise entitãtii care preia activitatea respectivã, care este obligatã sã le respecte întocmai”. Pe de altã parte, se apreciazã cã, “în conformitate cu dispozitiile de drept intern si international citate [...], nici una dintre persoanele angajate la oficiile registrului comertului nu este obligatã, sub nici o formã, sã accepte continuarea raporturilor de muncã cu nou-înfiintatul Oficiu National al Registrului Comertului, în ipoteza în care acestea nu doresc acest lucru”. De altfel, se aratã în punctul de vedere al Guvernului, “aceasta este singura interpretare ce se poate da art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 si pe care Guvernul a avut-o în vedere la emiterea actului normativ respectiv, în deplinã concordantã cu considerentele pe care Curtea Constitutionalã le-a exprimat în Decizia nr. 253/2001 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 din Codul muncii”. Conform acestei decizii, “în mãsura în care prevederea legalã se interpreteazã în sensul cã transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie”.

În ceea ce priveste motivul de neconstitutionalitate întemeiat pe pretinsa încãlcare a dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, Guvernul opineazã cã exceptia este inadmisibilã, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, întrucât cererea de sesizare a instantei “vizeazã raporturi de muncã” si, în aceste conditii, dispozitiile criticate ale art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 “nu influenteazã solutionarea cauzei deduse judecãtii”.

Guvernul considerã neîntemeiate sustinerile autorilor exceptiei referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate al camerelor de comert si industrie asupra bunurilor din patrioniul acestora, o datã cu trecerea acestor bunuri în folosinta Oficiului National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si a oficiilor registrului comertului de pe lângã tribunale. Argumentând acest punct de vedere, Guvernul sustine cã “oficiile registrului comertului au desfãsurat, de la constituirea acestuia, o activitate purtãtoare de venituri, asa cum se prevede expres în art. 11 din Legea nr. 26/1990, republicatã, cu completãrile si modificãrile ulterioare”. De asemenea, potrivit aceleiasi argumentãri, “recunoasterea calitãtii de proprietar exclusiv a camerelor de comert si industrie asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul acestora nu tine cont de modul în care s-a constituit acest patrimoniu.

Asigurarea spatiului corespunzãtor si a conditiilor materiale necesare desfãsurãrii activitãtii Oficiului National al Registrului Comertului si a fiecãrui registru al comertului s-a realizat, pentru anii 1990-1991, de cãtre prefecturã si, respectiv, de cãtre Primãria Municipiului Bucuresti. Bunurile cu care au fost dotate oficiile au trecut, fãrã platã, în proprietatea camerelor de comert si industrie teritoriale pânã la data de 1 ianuarie 2002”. Afectarea unui patrimoniu propriu necesar îndeplinirii atributiilor pentru care au fost înfiintate oficiile registrului comertului, se sustine în continuare, “a rãspuns cerintelor normative din articolele 4 si 9 ale Legii nr. 26/1990, care atribuie registrului comertului un caracter de utilitate publicã si care stabilesc norme de organizare si functionare proprii pentru oficiile respective”. În opinia Guvernului, pe baza normelor legale în vigoare privind organizarea, functionarea, scopul si modul de constituire a patrimoniului oficiilor registrului comertului, “se impune concluzia cã aceastã institutie a dobândit, de la înfiintare, gradul de autonomie necesar functionãrii ca entitate independentã”. Întrucât, prin interventia legiuitorului, s-au stabilit si sursele de venit necesare activitãtii oficiilor registrului comertului (provenind din taxele pentru operatiile efectuate în registrul comertului), venituri a cãror cuantificare reflectã o acoperire permanentã a cheltuielilor de functionare si, în plus, un excedent pentru bugetele camerelor de comert si industrie, pe lângã care oficiile functionau, se poate conchide, în opinia Guvernului, cã acestea au fost concepute ca structuri autonome sub raport patrimonial, cu o organizare distinctã si atributii stabilite prin lege, dar fãrã personalitate juridicã.

În punctul de vedere al Guvernului se considerã totodatã cã, “de la începutul functionãrii registrului comertului pe lângã camerele de comert, o parte importantã a veniturilor camerelor respective a fost constituitã din taxele percepute de oficiile registrului comertului pentru operatiunile efectuate de acestea, astfel încât sumele respective au creat resursele necesare investitiilor în sedii si alte categorii de bunuri destinate functionãrii camerelor de comert si a oficiilor registrului comertului”. De aceea, “aportul oficiilor registrului comertului la achizitionarea bunurilor în discutie a avut o importantã si o valoare deosebite, de care este imposibil sã nu se tinã seama la constituirea patrimoniului persoanei juridice nou-înfiintate”.

Totodatã, “din evidentele Ministerului Finantelor Publice, rezultã cã din încasãrile realizate, potrivit legii, de oficiile registrului comertului s-au acoperit cheltuielile de organizare si functionare ale acestora si s-au înregistrat importante excedente”. Pe aceastã bazã se aratã cã art. VI din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002, a stabilit, “în mod expres, cã bunurile din dotarea Oficiului National al Registrului Comertului, a oficiilor registrului comertului si a birourilor unice, în limita aportului acestora la dobândirea respectivelor bunuri, constituie patrimoniul Oficiului National al

Registrului Comertului”. Astfel Guvernul aratã cã, “în raport cu modul de constituire al acestui patrimoniu, nu se poate pune problema unei confiscãri si, cu atât mai putin, a unei nationalizãri”. În aceeasi ordine de idei, se apreciazã cã “sustinerea potrivit cãreia prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 s-a impus camerelor de comert si industrie închirierea obligatorie si fãrã limitã de timp a imobilelor acestor institutii este neconformã cu reglementarea la care se face trimitere”. Se mai sustine cã atât art. VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, în forma initialã, cât si cea modificatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002 “conferã deplinã libertate de a contracta, camerelor de comert si industrie neimpunându-se nici o restrictie ori conditionare. Dispozitiile respective lasã la latitudinea camerelor de comert si industrie acceptarea (sau refuzul) de a asigura - contra unei chirii - spatiile pe care le-au utilizat oficiile registrului comertului si birourile unice”.

În legãturã cu critica de neconstitutionalitate privind încãlcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie la emiterea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, Guvernul considerã cã aceasta este nefondatã. Se sustine, în argumentarea acestui punct de vedere, cã emiterea ordonantei de urgentã a fost determinatã “de necesitatea eliminãrii imediate a deficientelor constatate în activitatea oficiilor registrului comertului si a neîncrederii crescânde a comerciantilor fatã de eficienta modului de organizare anterior emiterii Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, de naturã sã afecteze relatiile comerciale specifice economiei de piatã”. De asemenea, se aratã cã “gravele dezacorduri intervenite între anumite camere decomert teritoriale si Camera de Comert a României si a Municipiului Bucuresti, care au degenerat într-un conflict la scenã deschisã, aveau potential negativ asupra functionãrii institutiilor respective, inclusiv asupra functionãrii coerente a registrului comertului”. În conceptia Guvernului, “în noua organizare, se va asigura o operativitate sporitã activitãtii specifice registrului comertului si, în special, a celei care vizeazã constituirea societãtilor comerciale, tinându-se seama si de rolul pe care instantele judecãtoresti – prin judecãtorul delegat -, pe lângã care functioneazã oficiile registrului comertului, îl au în procesul de înmatriculare a comerciantilor si de înregistrare a mentiunilor privitoare la activitatea acestora”.

Avocatul Poporului apreciazã cã dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 sunt neconstitutionale, întrucât “efectuarea transferului în interesul serviciului, care implicã cu necesitate schimbarea unitãtii cu care s-a încheiat contractul individual de muncã, prin vointa unilateralã a legiuitorului, încalcã principiul consacrat de prevederile art. 38 alin. (1) din Constitutie, potrivit cãrora ÇAlegerea profesiei si alegerea locului de muncã sunt libereÈ”. Se sustine totodatã cã nu existã nici unul dintre motivele prevãzute la art. 49 alin. (2) din Constitutie, care ar putea justifica restrângerea libertãtii salariatului în alegerea profesiei si a locului de muncã. În consecintã, Avocatul Poporului considerã cã, “în mãsura în care dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 se interpreteazã în sensul cã transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, acestea sunt neconstitutionale. În acest sens este invocatã Decizia Curtii Constitutionale nr. 253/2001.

Cu privire la motivul de neconstitutionalitate care se referã la încãlcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie prin reglementãrile cuprinse în art. V, VI si VII din ordonanta de urgentã criticatã, Avocatul Poporului considerã cã acesta este neîntemeiat, întrucât limitele si continutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, conform art. 41 alin. (1) din Constitutie. În argumentarea acestei sustineri se mai aratã cã, “prin vointa legiuitorului, bazele de date si documentele sunt proprietatea privatã a registrelor comertului de pe lângã camerele de comert, numai în mãsura în care acestea îsi desfãsoarã activitatea pentru care au fost constituite. Or, în cazul de fatã, activitatea acestora a fost reluatã de cãtre Oficiul National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si de oficiile registrului comertului de pe lângã tribunale, prin urmare, si suportul logistic al desfãsurãrii activitãtilor specifice registrului comertului (baze de date si documente)”.

Referitor la dispozitiile ordonantei privind sediile, se apreciazã cã “legiuitorul nu a dispus un transfer al dreptului de proprietate, ci doar posibilitatea utilizãrii acestor spatii pânã la identificarea unor sedii si numai în temeiul unor contracte de închiriere sau protocoale, [...] care pot fi negociate de pãrti”.

În legãturã cu motivul de neconstitutionalitate constând în încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutie la emiterea ordonantei de urgentã, Avocatul Poporului considerã, în esentã, cã sustinerile autorului exceptiei nu sunt întemeiate, întrucât Constitutia nu a definit continutul notiunii de “cazuri exceptionale”. Ca urmare, emiterea unei ordonante de urgentã se poate fundamenta “numai pe necesitatea si urgenta reglementãrii unei situatii care, datoritã circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public”.

Presedintii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrtii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din

Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionãrii comerciantilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002, precum si ordonanta în întregul ei.

Dispozitiile art. III, V, VI si VII din ordonantã, criticate în mod special, au urmãtorul cuprins:

- Art. III: “Personalul actual al Oficiului National al Registrului Comertului de pe lângã Camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti, al oficiilor registrului comertului de pe lângã camerele de comert si industrie teritoriale si al birourilor unice din cadrul camerelor de comert si industrie teritoriale se considerã transferat în interes de serviciu la Oficiul National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si la oficiile registrului comertului de pe lângã tribunale, la care trece împreunã cu posturile aferente. [...]”;

- Art. V: “În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonante de urgentã, bazele de date ale Oficiului National al Registrului Comertului de pe lângã Camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti, ale oficiilor registrului comertului de pe lângã camerele de comert si industrie teritoriale si ale birourilor unice din cadrul camerelor de comert si industrie teritoriale, precum si documentele care privesc activitatea acestora se preiau de cãtre Ministerul Justitiei - Oficiul National al Registrului Comertului si de cãtre oficiile registrului comertului de pe lângã tribunale, pe bazã de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie teritoriale.”;

- Art. VI: “Bunurile cu care au fost dotate Oficiul National al Registrului Comertului, oficiile registrului comertului si birourile unice continuã sã fie utilizate de cãtre acestea, pe bazã de protocol încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie.”;

- Art. VII: “Pânã la identificarea unor sedii corespunzãtoare pentru functionarea registrului comertului, Oficiul National al Registrului Comertului, oficiile registrului comertului si birourile unice vor folosi sediile existente, pe bazã de contract de închiriere sau protocol încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie ori, dupã caz, alte persoane care au dreptul de proprietate asupra imobilelor.”

Ulterior, dupã data de 12 noiembrie 2002, când a fost ridicatã exceptia la instanta de judecatã, prin articolul unic al Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 156 din 7 noiembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, au fost modificate dispozitiile art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, care au în prezent urmãtorul cuprins:

“Art. V. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonante de urgentã bazele de date, aplicatiile de întretinere si utilizare a acestora, necesare în vederea tinerii si administrãrii registrelor comertului de cãtre Oficiul National al Registrului Comertului, respectiv oficiile registrului comertului de pe lângã camerele de comert si industrie teritoriale, si functionãrii birourilor unice din cadrul camerelor de comert si industrie teritoriale, precum si documentele care privesc activitatea acestora se preiau de cãtre Ministerul Justitiei - Oficiul National al Registrului Comertului si de cãtre oficiile registrului comertului de pe lângã tribunale, pe bazã de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie teritoriale.

(2) Modul de utilizare de cãtre Camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti si de cãtre camerele de comert si industrie teritoriale a informatiilor cuprinse în bazele de date se stabileste pe bazã contractualã sau prin protocol.”;

“Art. VI. - (1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului National al Registrului Comertului, a oficiilor registrului comertului si a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului National al Registrului Comertului si vor fi folosite potrivit destinatiei stabilite.

(2) Determinarea aportului prevãzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

(3) Predarea-preluarea bunurilor prevãzute la alin. (1) se efectueazã prin protocol încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai Camerei de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti si, respectiv, ai camerelor de comert si industrie teritoriale.”;

“Art. VII. - (1) În cazul spatiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului National al Registrului Comertului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul National al Registrului Comertului, oficiile registrului comertului si birourile unice vor folosi sediile existente pe bazã de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie ori, dupã caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, pânã la identificarea unor sedii corespunzãtoare pentru functionarea registrului comertului.

(2) Prevederile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care spatiile care fac parte din patrimoniul Oficiului National al Registrului Comertului sunt insuficiente pentru desfãsurarea în conditii corespunzãtoare a activitãtii.”

Curtea constatã cã, din compararea dispozitiilor art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, în formularea initialã, si a celor cuprinse în aceleasi articole dupã modificarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002, nu existã deosebiri esentiale, reglementarea de principiu rãmânând aceeasi, cu unele precizãri de naturã sã înlesneascã punerea în aplicare a prevederilor ordonantei.

Întrucât noua reglementare, dupã ridicarea exceptiei în fata instantei, a modificat art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, preluând, în principiu, solutia legislativã anterioarã modificãrii, Curtea, în conformitate cu jurisprudenta sa în materie, urmeazã sã se pronunte asupra Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, modificatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002.

Dispozitiile constitutionale si prevederile documentelor internationale invocate de autorii exceptiei în sustinerea acesteia au urmãtorul cuprins:

- Art. 38 alin. (1) din Constitutie: “Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei si alegerea locului de muncã sunt libere.” ;

- Art. 41 alin. (2) teza întâi din Constitutie: “Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.” ;

- Art. 51 din Constitutie: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.” ;

- Art. 114 alin. (4) din Constitutie: “În cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentã. Acestea intrã în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se aflã în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu.” ;

- Art. 23 pct. 1 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului: “Orice persoanã are dreptul la muncã, la libera alegere a muncii, la conditii echitabile si satisfãcãtoare de muncã, precum si la ocrotirea împotriva somajului.” ;

- Art. 17 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului: “1. Orice persoanã are dreptul la proprietate, atât singurã, cât si în asociere cu altii.

2. Nimeni nu va putea fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”

Analizând ordonanta de urgentã criticatã, cu modificãrile ulterioare, Curtea retine cã aceasta are un continut complex, cuprinzând mãsuri privind instituirea unui nou sistem de organizare a registrului comertului, o nouã optiune a legiuitorului cu privire la organizarea serviciului public al registrului comertului, în comparatie cu organizarea anterioarã, prin înfiintarea Oficiului National al Registrului Comertului, institutie publicã cu personalitate juridicã, finantat integral din venituri proprii, în subordinea Ministerului Justitiei, si a oficiilor registrului comertului, în subordinea Oficiului National, care functioneazã pe lângã tribunale.

1. O primã criticã de neconstitutionalitate vizeazã întreaga ordonantã de urgentã a Guvernului, fiind întemeiatã pe sustinerea cã aceasta a fost emisã cu încãlcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, în sensul cã nu a existat un “caz exceptional” care sã justifice emiterea ordonantei de urgentã. În acest fel se încalcã, în opinia autorilor exceptiei, însusi principiul obligativitãtii respectãrii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, prevãzut la art. 51 din Constitutie.

Analizând aceastã sustinere, Curtea constatã cã este neîntemeiatã.

În absenta unei definitii constitutionale a conceptului de caz exceptional, Curtea Constitutionalã a statuat în jurisprudenta sa - prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 - cã acesta trebuie definit în raport cu “necesitatea si urgenta reglementãrii unei situatii care, datoritã circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public”. Totodatã, prin Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, s-a stabilit cã “Subordonarea, prin chiar textul constitutional, a adoptãrii ordonantei de urgentã existentei unui caz exceptional îi conferã acestuia semnificatia de criteriu de constitutionalitate. Asa fiind, Curtea este competentã sã verifice, de la caz la caz, în mãsura în care este sesizatã, dacã ordonanta de urgentã dedusã controlului de constitutionalitate este impusã de o situatie care întruneste trãsãturile unui caz exceptional”.

Astfel, în solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate în aceastã cauzã, Curtea retine cã Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curtii, a motivat recurgerea la delegarea legislativã prevãzutã la art. 114 alin. (4) din Constitutie prin necesitatea asigurãrii functionãrii în conditii optime a institutiei registrului comertului, de necontestat interes public, în vederea eliminãrii deficientelor constatate în activitatea acestuia, ca si a implicatiilor posibile ale “gravelor dezacorduri intervenite între anumite camere de comert”, în perioada anului trecut. De altfel, din examinarea Notei de fundamentare a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 rezultã cã Guvernul a motivat încã de la adoptare recurgerea la ordonanta de urgentã prin “necesitatea eliminãrii imediate a deficientelor constatate în activitatea oficiilor registrului comertului si a neîncrederii comerciantilor în eficienta actualului mod de organizare, de naturã sã afecteze relatiile comerciale specifice economiei de piatã”.

În consecintã, Curtea constatã cã ordonanta de urgentã criticatã nu contravine dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, întrucât a fost adoptatã cu respectarea conditiilor prevãzute de acest text constitutional.

2. În legãturã cu critica de neconstitutionalitate potrivit cãreia, prin reglementarea cuprinsã la art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, se dispune un transfer fortat al salariatilor registrului comertului “de la o institutie de drept privat la o institutie de drept public”, fãrã acordul salariatilor, încãlcându-se astfel art. 38 alin. (1) din Constitutie si art. 23 pct. 1 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, Curtea constatã cã este neîntemeiatã. Dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, potrivit cãrora “se considerã transferat în interes de serviciu” personalul existent în structurile Registrului comertului de pe lângã camerele de comert la Oficiul National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si la oficiile registrului comertului de pe lângã tribunale, nou-create, nu îngrãdesc, în nici un fel, dreptul celor în cauzã de a munci si nici libertatea de a-si alege profesia sau locul de muncã. Aceste dispozitii, care nu prevãd modificarea locului de muncã al angajatilor, se constituie într-o mãsurã de protectie a personalului respectiv, cãruia îi este, astfel, asiguratã mentinerea locului de muncã, chiar dacã au intervenit modificãri în organizarea serviciului public al Registrului comertului. De aceea a fost utilizatã formula “se considerã transferat în interesul serviciului” si nu o alta, cum ar fi, de exemplu, “se transferã în interesul serviciului”.

În acest context Curtea retine cã mãsurile sociale care vizeazã ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrãtorilor în vederea evitãrii concedierilor colective constituie o obligatie pentru statele membre ale Consiliului Europei, prevãzutã la art. 29 din Carta socialã europeanã revizuitã, ratificatã de România prin Legea nr. 74/1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Totodatã, fiind o normã de protectie socialã, dispozitia criticatã corespunde prevederilor art. 38 alin. (2) din Constitutie, potrivit cãrora salariatii au dreptul la protectie socialã a muncii în situatii specifice, precum si celor ale art. 23 pct. 1 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, care reglementeazã dreptul persoanelor de a fi ocrotite împotriva somajului.

De altfel, referitor la transferul în interesul serviciului fãrã acordul persoanei încadrate, Curtea Constitutionalã s-a pronuntat cu un an înainte de adoptarea ordonantei criticate, prin Decizia nr. 253 din 18 septembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 27 decembrie 2001, invocatã de însisi autorii exceptiei. Prin aceastã decizie a fost admisã exceptia de neconstitutionalitate referitoare la art. 69 din Codul muncii, text preconstitutional, stabilindu-se cã, “în mãsura în care prevederea legalã se interpreteazã în sensul cã transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fãrã acordul persoanei încadrate, dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie”.

Or, ca urmare a efectului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale în cazul constatãrii neconstitutionalitãtii unei dispozitii legale, efect prevãzut de art. 145 alin. (2) din Constitutie, si ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, interpretarea dispozitiilor privind transferul în interesul serviciului fãrã acordul persoanei încadrate nu mai era posibilã, întrucât fusese eliminatã din legislatie. De altfel, chiar Guvernul, în punctul sãu de vedere, precizeazã cã a avut în vedere, la data emiterii ordonantei, considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 253/2001, mãsura prevãzutã la art. III din ordonanta de urgentã criticatã având un caracter de protectie a salariatilor, conform Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2001/23/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la mentinerea drepturilor lucrãtorilor în cazul transferului întreprinderilor, stabilimentelor sau pãrtilor de întreprinderi sau stabilimente.

Curtea observã, de asemenea, cã prin Codul muncii - Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, intrat în vigoare la 1 martie 2003, institutia transferului în interesul serviciului nu mai este prevãzutã.

3. O ultimã criticã de neconstitutionalitate se referã la dispozitiile art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002, sustinându-se cã acestea sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, art. 17 din Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, precum si dispozitiilor art. 480 si 481 din Codul civil, precum si dispozitiilor altor acte normative, întrucât nesocotesc dreptul de proprietate al camerelor de comert asupra bunurilor la care se referã textele criticate.

În ceea ce priveste aceastã sustinere, Curtea considerã drept corectã opinia instantei de judecatã, exprimatã în Încheierea din 12 noiembrie 2002, în sensul cã solutionarea cauzei aflate pe rol - conflictul de muncã între salariatii reclamanti si Camera de Comert si Industrie a Judetului Iasi cu privire la nelegalitatea transferului în interesul serviciului - nu depinde de aceste dispozitii criticate ale ordonantei de urgentã, care nu se referã la drepturi ale angajatilor reclamanti.

În consecintã, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (1) combinat cu cele ale alin. (6) al aceluiasi articol din Legea nr. 47/1992, republicatã, exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilã sub aspectul invocãrii neconstitutionalitãtii art. V, VI si VII din ordonanta de urgentã criticatã. Faptul cã pârâta, Camera de Comert si Industrie a Judetului Iasi, a declarat, prin reprezentant, în sedinta din 8 noiembrie 2002, când angajatii reclamanti au ridicat exceptia de neconstitutionalitate, cã “subscrie la sustinerile reclamantilor” nu are nici o semnificatie, sub aspectul lipsei de relevantã a dispozitiilor art. V, VI si VII din ordonanta de urgentã criticatã, în solutionarea conflictului de muncã dintre angajatii reclamanti si angajatoarea pârâtã, Camera de Comert si Industrie a Judetului Iasi.

În ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate care se bazeazã pe invocarea încãlcãrii unor dispozitii cuprinse în alte legi, Curtea constatã cã acestea nu pot fi retinute, întrucât solutionarea eventualelor necorelãri în legislatie, chiar dacã acestea ar fi reale, nu intrã în competenta instantei de contencios constitutional, ci în aceea a autoritãtii legiuitoare.

Fatã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi sub aspectul art. 114 alin. (4) din Constitutie,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitãti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionãrii comerciantilor, modificatã prin Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei, exceptie ridicatã de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernãuteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Ratã, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Stefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sîrghi si Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iasi.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. V, VI si VII din aceeasi ordonantã, exceptie ridicatã de aceiasi autori în acelasi dosar.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 12 martie 2003.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTÃRÂRE

pentru aprobarea Normelor metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

În temeiul art. 107 din Constitutie si al art. 6 alin. (2) si (3) din Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a V-a - Zone de risc natural,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

Articol unic. - Se aprobã Normele metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NÃSTASE

Contrasemneazã:

Ministrul lucrãrilor publice, transporturilor si locuintei,

Miron Tudor Mitrea

Ministrul apelor si protectiei mediului,

Petru Lificiu

Ministrul administratiei publice,

Octav Cozmâncã

p. Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Bucuresti, 2 aprilie 2003.

Nr. 382.

ANEXÃ

NORME METODOLOGICE

privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 1. - Normele metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale, denumite în continuare norme metodologice, sunt un instrument de determinare a cerintelor suplimentare ce se impun cu privire la elaborarea planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului, referitoare la riscurile naturale.

Art. 2. - Normele metodologice sunt complementare reglementãrilor tehnice privind continutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism si constituie suportul procedural pentru integrarea acestora în continutul-cadru al documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului.

Art. 3. - Normele metodologice au urmãtoarele obiective:

a) sã ofere o modalitate de determinare a exigentelor minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele cu riscuri naturale;

b) sã punã în concordantã aceste cerinte suplimentare cu continutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism.

Art. 4. - Normele metodologice sunt elaborate pentru cele douã categorii de documentatii, respectiv urbanism si amenajare a teritoriului:

a) planuri de amenajare a teritoriului;

b) planuri de urbanism.

Art. 5. - Modul de abordare a problematicii riscurilor naturale se face în functie de categoria documentatiei, mãrimea si complexitatea teritoriului si de scara de aprofundare a planurilor de urbanism si a planurilor de amenajare a teritoriului.

Art. 6. - La nivelul fiecãrui consiliu judetean structurile specializate ale administratiei publice judetene împreunã cu institutiile specializate întocmesc Studiul judetean al factorilor de risc natural, document cu caracter sintetic, ce contine piese scrise si piese desenate (hãrti de risc natural) cu privire la riscurile naturale existente pe teritoriul judetului respectiv.

Art. 7. - La nivelul fiecãrei unitãti administrativ-teritoriale de bazã (municipiu, oras, comunã) structurile specializate ale administratiei publice locale împreunã cu institutiile specializate întocmesc Studiul local al factorilor de risc natural, ce contine piese scrise si desenate (hãrti de risc) cu privire la riscurile naturale existente.

Art. 8. - Studiile prevãzute la art. 6 si 7 sunt fãcute publice si constituie documentatii consultative puse la dispozitie elaboratorilor de documentatii de urbanism si amenajare a teritoriului.

Art. 9. - Studiul judetean si Studiul local al factorilor de risc natural cuprind:

a) elemente de informare generalã asupra factorilor de risc;

b) descrierea fiecãrui factor de risc natural: definire, localizare, amploare, efecte asupra mediului natural si construit, efecte asupra locuitorilor;

c) clasificarea si cartografierea riscurilor naturale existente pe teritoriul judetului sau unitãtilor administrative de bazã.

CAPITOLUL II

Metodologia de elaborare a documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

Art. 10. - Elaborarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale se realizeazã în douã etape, dupã cum urmeazã:

Etapa I - Culegerea si interpretarea datelor, care constã în:

a) valorificarea rezultatelor obtinute în urma studiilor si cercetãrilor specifice elaborate de institutiile de specialitate si a observatiilor din teren;

b) analiza hãrtilor de risc natural;

c) armonizarea cu prevederile reglementãrilor tehnice din Uniunea Europeanã.

Etapa a II-a - Redactarea pieselor scrise si întocmirea pieselor desenate, care va avea urmãtorul continut:

a) piesele scrise - date si informatii relevante cu privire la riscurile naturale, adaptate si inserate în continutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism;

b) piesele desenate - planuri întocmite la scara documentatiei de bazã sau cartograme pentru probleme relevante privind riscurile naturale.

Art. 11. - Stabilirea exigentelor minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele cu riscuri naturale se face pe baza Studiului judetean sau local al factorilor de risc natural, pe baza schemei prevãzute în anexa nr. 1, utilizând termenii din anexa nr. 2 si matricele-cadru prezentate în anexele nr. 3-5, în raport cu tipul factorilor de riscuri naturale.

Art. 12. - Pentru zonele de riscuri naturale, corelarea exigentelor minime de continut ce se impun în cadrul documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism cu continutul general al acestora se face în fiecare caz la nivelul fiecãrui tip de documentatie.

CAPITOLUL III

Exigente minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism

DOCUMENTATII DE AMENAJARE A TERITORIULUI

Art. 13. - Planurile de amenajare a teritoriului judetean si planurile de amenajare a teritoriului zonal, care au acelasi grad de detaliere pentru zonele de riscuri naturale,

vor cuprinde si urmãtoarele exigente minime de continut:

A. Diagnoza - se analizeazã principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Cadrul natural/mediul:

- identificarea, definirea zonelor de riscuri naturale si a cauzelor producerii dezastrelor:

a) cutremure de pãmânt: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zãpadã; accidente produse la lucrãrile existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizãrii cursurilor de apã - sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale, amplasãri necorespunzãtoare de constructii noi etc.;

c) alunecãri de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecãri vechi si aparitia alunecãrilor noi, eroziunea apelor curgãtoare cu actiune permanentã la baza versantilor, actiunea apei subterane, actiunea înghetului si a dezghetului, actiunea cutremurelor care reactiveazã alunecãrile vechi sau declanseazã alunecãri primare, sãpãturi executate pe versanti sau la baza lor; defrisarea abuzivã a plantatiilor si a pãdurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor de risc natural:

a) cutremure de pãmânt: superficiale, intermediare, de profunzime; magnitudinea pe scara Richter, intensitatea seismicã pe scara MSK conform STAS 11.100/1993; parametri de zonare a seismicitãtii teritoriului studiat conform normativului P 100/92; perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea mai mare de 6 grade;

b) inundatii: revãrsarea cursurilor de apã datoritã capacitãtii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zãpoare sau plutitori a cursurilor de apã, a sectiunilor subdimensionate a podurilor si podetelor; depãsirea capacitãtii de tranzitare a acviferelor în zone fãrã drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrãrilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatãrii incorecte; vânturi puternice în zona litoralã sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecãri de teren: active, care se desfãsoarã în urma declansãrii unei alunecãri primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând; abandonate, la care cauzele producerii au fost înlãturate; stabilizate prin metode de remediere.

B. Reteaua de localitãti, infrastructurile tehnice ale teritoriului si activitãtile afectate de riscuri naturale – se analizeazã riscul producerii unor dezastre si/sau efectele lor, delimitarea si ierarhizarea arealelor si va contine:

1. Delimitarea si ierarhizarea zonelor de risc natural – se face pe baza hãrtilor de risc natural:

a) cutremure de pãmânt: conform zonelor de intensitate seismicã pe scara MSK si perioada medie de revenire;

b) inundatii: zonã frecvent inundabilã, zonã potential inundabilã;

c) alunecãri de teren: conform potentialului de producere, respectiv zone cu potential scãzut de alunecare, zone cu potential mediu de alunecare, zone cu potential ridicat de alunecare.

2. Efectele riscurilor naturale:

a) cutremure de pãmânt: avarii la structurile de rezistentã ale clãdirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clãdiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - drumuri, poduri si podete, retele tehnico-edilitare, baraje, diguri, cãi ferate, suprafete agricole, pierderi de vieti omenesti etc;

c) alunecãri de teren: obiective afectate – retele tehnico-edilitare, poduri, podete, drumuri, cãi ferate, suprafete agricole etc.

C. Strategia de dezvoltare - se formuleazã propuneri cu caracter director care vizeazã prevenirea, atenuarea/eliminarea si/sau acceptarea riscurilor naturale, în concordantã cu obiectivele de dezvoltare din documentatiile de amenajare a teritoriului, si se va structura astfel:

1. Cutremure de pãmânt:

- informare cu privire la perioada medie de revenire a cutremurelor de o intensitate mai mare de VI grade si initierea unor mãsuri în caz de urgentã.

2. Inundatii:

a) actiuni privind amenajarea bazinelor hidrografice prin lucrãri structurale din albia râului si de pe versanti în scopul reducerii elementelor caracteristice ale viiturilor;

b) actiuni privind combaterea inundatiilor prin lucrãri de îndiguire a scurgerii pe versanti, împãduriri, reducerea suprafetelor impermeabile;

c) definirea zonelor care trebuie scoase de sub inundatii si a zonelor a cãror inundare are un rol util;

d) renuntarea la unele zone inundabile si reactivarea unora dintre acestea;

e) necesitatea încheierii unor conventii de asigurare;

f) schimbarea modului de folosintã a terenului si lãsarea terenului în regim liber de inundare.

3. Alunecãri de teren:

a) actiuni privind amenajarea teritoriului cu risc de alunecare prin împãduriri, schimbarea culturilor, modificãri în utilizarea terenurilor etc.;

b) actiuni privind combaterea alunecãrilor de teren prin lucrãri specifice;

c) necesitatea încheierii unor conventii de asigurare;

d) schimbarea modului de folosintã a terenului.

DOCUMENTATII DE URBANISM

Art. 14. - Pentru zonele de riscuri naturale, categoriile de planuri urbanistice vor cuprinde si urmãtoarele exigente minime de continut:

I. Planul urbanistic general

A. Stadiul actual si de dezvoltare urbanisticã – se analizeazã principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Cadrul natural: zonele expuse la riscuri naturale – se identificã si se definesc riscurile naturale existente si cauzele producerii dezastrelor:

a) cutremure de pãmânt: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zãpadã, accidente produse la lucrãrile existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizãrii cursurilor de apã si/sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale etc.;

c) alunecãri de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecãri vechi si aparitia alunecãrilor noi; eroziunea apelor curgãtoare cu actiune permanentã la baza versantilor; actiunea apelor subterane; actiunea înghetului si a dezghetului; actiunea cutremurelor care reactiveazã alunecãrile vechi si declanseazã alunecãri primare; sãpãturi executate pe versanti sau la baza lor; defrisarea abuzivã a plantatiilor si a pãdurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor:

a) cutremure de pãmânt: superficiale, intermediare, de profunzime, magnitudinea pe scara Richter, intensitatea seismicã pe scara MSK conform STAS 11.100/1993, parametrii de zonare a seismicitãtii teritoriului studiat conform normativului P 100/92, perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea mai mare de 6 grade;

b) inundatii: revãrsarea cursurilor de apã datoritã capacitãtii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zãpoare sau plutitori a cursurilor de apã, a sectiunilor subdimensionate a podurilor si podetelor; depãsirea capacitãtii de tranzitare a acviferelor în zone fãrã drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrãrilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatãrii incorecte; vânturi puternice în zona litoralã sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecãri de teren: active, care se desfãsoarã în urma declansãrii unei alunecãri primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând, abandonate, la care cauzele producerii au fost înlãturate, stabilizate prin metode de remediere.

B. Intravilanul, activitãtile si echiparea edilitarã: riscul producerii unor dezastre si/sau efectele lor, delimitarea si ierarhizarea arealelor

1. Efecte:

a) cutremure de pãmânt: avarii la structurile de rezistentã ale clãdirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clãdiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - clãdiri, drumuri, poduri, podete, cãi ferate, retele tehnico-edilitare, baraje, diguri, suprafete din intravilan si extravilan, pierderi de vieti omenesti;

c) alunecãri de teren: obiective afectate – retele tehnico-edilitare, poduri, podete, drumuri, cãi ferate, suprafete din intravilan si extravilan.

2. Delimitarea si ierarhizarea arealelor conform hãrtilor de risc natural:

a) cutremure de pãmânt: conform zonelor de intensitate seismicã pe scara MSK si perioada medie de revenire;

b) inundatii: calea viiturii, zonã frecvent inundabilã, zonã potential inundabilã;

c) alunecãri de teren: conform potentialului de producere, respectiv zone cu potential scãzut de alunecare, zone cu potential mediu de alunecare, zone cu potential ridicat de alunecare.

C. Reglementãrile specifice zonelor de riscuri naturale:

1. Zone afectate de cutremure de pãmânt:

a) stabilirea limitei intravilanului în functie de conditiile geotehnice ale terenului;

b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan (constructii, spatii plantate amenajate), suprafete destinate amenajãrilor spatiilor verzi, locuri de joacã pentru copii, parcaje necesare locuirii, dacã pot servi ca loc de refugiu în caz de seism;

c) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de seismicitate (POT), distante între clãdiri, regim de înãltime, sistem tehnic constructiv privind structura de rezistentã a clãdirii, sisteme de fundare;

d) precizãri cu privire la proiectarea si construirea antiseismicã se regãsesc în cadrul prevederilor actelor normative în vigoare P 100/92 si Ordonanta Guvernului nr. 20/1994 privind mãsuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, republicatã;

e) identificarea zonelor ce necesitã mãsuri de reducere a riscului la seisme, în cadrul fondului construit existent (consolidãri, subzidiri);

f) îmbunãtãtirea si/sau înlocuirea infrastructurii tehnico-edilitare depreciate din punct de vedere fizic si moral, corelate cu sisteme de avertizare specifice.

2. Zone afectate de inundatii:

a) stabilirea limitei intravilanului si a modului de utilizare a terenurilor, în functie de conditiile hidrologice si hidrogeologice locale;

b) stabilirea zonelor inundabile cu interdictie temporarã de construire pânã la elaborarea documentatiilor de specialitate;

c) stabilirea zonelor frecvent inundabile cu interdictie definitivã de construire care pot fi amenajate cu vegetatie hidrofilã, suprafete lacustre;

d) promovarea unor programe, studii si proiecte privind mãsurile de eliminare a cauzelor (îndiguiri, regularizãri);

e) informarea populatiei din zonele inundabile asupra riscului potential la care este expusã si obligativitatea autoritãtilor publice locale de a aplica mãsuri operative în caz de inundatii;

f) precizarea conditiilor elementare de realizare si de conformare a constructiilor în raport cu gradul de inundabilitate (sisteme constructive si fundatii specifice);

g) îmbunãtãtirea/înlocuirea infrastructurii tehnico-edilitare depreciate si situate în zonele inundabile;

h) dezafectarea unitãtilor poluante si a oricãror surse de poluare (depozite, reziduuri) din zonele inundabile;

i) evitarea amplasãrii unitãtilor poluante si a oricãror surse de poluare (depozite, reziduuri) în zonele inundabile;

j) demolarea fondului construit din zonele frecvent inundabile si reamplasarea lui pe zone neinundabile din intravilan.

3. Zone afectate de alunecãri de teren:

a) stabilirea limitei intravilanului si a modului de utilizare a terenurilor în functie de conditiile geotehnice si hidrogeologice stabilite prin studii de fundamentare de specialitate;

b) instituirea interdictiei temporare de construire în zone în care s-au produs alunecãri de teren, pânã la elaborarea documentatiilor de specialitate;

c) instituirea interdictiei definitive de construire, dupã caz;

d) promovarea unor programe, studii si proiecte privind mãsuri concrete de stopare a fenomenului de alunecare de teren (împãduriri, consolidãri versanti);

e) precizarea conditiilor elementare de amplasare si conformare a constructiilor si amenajãrilor în functie de potentialul de producere a alunecãrilor de teren;

f) îmbunãtãtirea/înlocuirea si chiar devierea retelelor tehnico-edilitare amplasate în zone cu potential mare de producere a alunecãrilor de teren;

g) informarea populatiei asupra riscului producerii alunecãrilor de teren, dupã caz, pe grade de potential al producerii alunecãrilor de teren;

h) dezafectarea unitãtilor productive cu grad ridicat de poluare si periculozitate, amplasate în zone expuse alunecãrilor de teren;

i) demolarea fondului construit din zonele cu potential ridicat de alunecare si reamplasarea lui pe rezerva funciarã de utilitate publicã.

II. Planul urbanistic zonal

A. Stadiul actual si de dezvoltare urbanisticã – se analizeazã principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Cadrul natural - identificarea zonelor expuse la riscuri naturale, definirea riscurilor naturale existente si cauzele producerii dezastrelor:

a) cutremure de pãmânt: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zãpadã, accidente produse la lucrãrile existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizãrii

cursurilor de apã si/sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale;

c) alunecãri de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecãri vechi si aparitia alunecãrilor noi, eroziunea apelor curgãtoare cu actiune permanentã la baza versantilor, actiunea apelor subterane, actiunea înghetului si a dezghetului, actiunea cutremurelor care reactiveazã alunecãrile vechi sau declanseazã alunecãri primare, sãpãturi executate pe versanti sau la baza lor, defrisarea abuzivã a plantatiilor si a pãdurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor de risc natural:

a) cutremure de pãmânt: superficiale, intermediare, de profunzime; magnitudinea pe scara Richter; intensitatea seismicã pe scara MSK conform STAS 11.100/1993; parametrii de zonare a seismicitãtii teritoriului studiat conform normativului P 100/92; perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea de 6 grade;

b) inundatii: revãrsarea cursurilor de apã datoritã capacitãtii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zãpoare sau plutitori a cursurilor de apã, a sectiunilor subdimensionate a podurilor si podetelor; depãsirea capacitãtii de tranzitare a acviferelor în zone fãrã drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrãrilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatãrii incorecte; vânturi puternice în zona litoralã sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecãri de teren: active, care se desfãsoarã în urma declansãrii unei alunecãri primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând, abandonate, la care cauzele producerii au fost înlãturate, stabilizate prin metode de remediere.

3. Efectele fenomenelor de risc natural asupra constructiilor si echipãrilor edilitare:

a) cutremure de pãmânt: avarii la structurile de rezistentã ale clãdirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clãdiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - clãdiri, drumuri, poduri, podete, cãi ferate, retele tehnico-edilitare, baraje, diguri, suprafete din intravilan si extravilan, pierderi de vieti omenesti;

c) alunecãri de teren: obiective afectate - clãdiri, retele tehnico-edilitare, poduri, podete, drumuri, cãi ferate, suprafete din intravilan si extravilan.

4. Delimitarea si ierarhizarea zonelor de riscuri naturale - conform hãrtilor de risc natural:

a) cutremure de pãmânt: conform zonelor de intensitate seismicã pe scara MSK si perioada medie de revenire;

b) inundatii: calea viiturii, zonã frecvent inundabilã, zonã potential inundabilã;

c) alunecãri de teren: conform potentialului de producere, respectiv zone cu potential scãzut de alunecare, zone cu potential mediu de alunecare, zone cu potential ridicat de alunecare.

B. Reglementãri urbanistice specifice zonelor de riscuri naturale:

1. Cutremure de pãmânt:

a) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de seismicitate (POT - procent de ocupare a terenurilor), distante între clãdiri, regim de înãltime, sistem tehnic constructiv privind structura de rezistentã a clãdirii, sisteme de fundare, precizându-se retragerea, alinierea, distantele minime obligatorii dintre constructii, terenurile non aedificandi;

b) precizãri cu privire la proiectarea si construirea antiseismicã se regãsesc în cadrul prevederilor actelor normative în vigoare P 100/92 si Ordonanta Guvernului nr. 20/1994, republicatã.

2. Inundatii:

a) delimitarea zonelor inundabile cu interdictie totalã sau temporarã de construire pânã la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) definirea mijloacelor de protectie si a lucrãrilor hidroedilitare necesare pentru completarea, întretinerea si redimensionarea retelelor existente;

c) mãsuri specifice de protectie necesare pentru asigurarea conditiilor de construire;

d) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de inundabilitate (sistem constructiv, regim maxim de înãltime, POT);

e) alte reglementãri privind redimensionarea retelelor hidroedilitare, îndiguiri, taluzãri, regularizarea cursurilor de apã;

f) precizarea functiunilor interzise în zonele de risc la inundatii.

3. Alunecãri de teren:

a) delimitarea zonelor expuse la alunecãri de teren, cu interdictie totalã sau temporarã de construire pânã la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) delimitarea zonelor expuse riscului la alunecãri de teren, cu diferentierea, dupã caz, pe grade cu potential diferit de alunecare;

c) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor sistem constructiv, regim maxim de înãltime admisã, pozitionarea constructivã în raport cu curbele de nivel, POT;

d) definirea mijloacelor de stabilizare a terenurilor (plantãri, ranforsãri);

e) microzonarea de criterii de securitate pe baza studiilor geotehnice si hidrogeologice.

III. Planul urbanistic de detaliu

A. Situatia existentã - se analizeazã principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Evaluarea riscurilor naturale:

- identificarea, definirea riscurilor naturale si a cauzelor producerii dezastrelor:

a) cutremure de pãmânt: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zãpadã, accidente produse la lucrãrile existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizãrii cursurilor de apã si/sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale;

c) alunecãri de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecãri vechi si aparitia alunecãrilor noi, eroziunea apelor curgãtoare cu actiune permanentã la baza versantilor, actiunea apelor subterane, actiunea înghetului si a dezghetului, actiunea cutremurelor care reactiveazã alunecãrile vechi sau declanseazã alunecãri primare, sãpãturi executate pe versanti sau la baza lor, defrisarea abuzivã a plantatiilor si a pãdurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor:

a) cutremure de pãmânt: superficiale, intermediare, de profunzime; magnitudinea pe scara Richter; intensitatea seismicã pe scara MSK conform STAS 11.100/1993; parametrii de zonare a seismicitãtii teritoriului studiat conform normativului P 100/92; perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea de 6 grade;

b) inundatii: revãrsarea cursurilor de apã datoritã capacitãtii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zãpoare sau plutitori a cursurilor de apã, a sectiunilor subdimensionate a pãdurilor si podetelor; depãsirea capacitãtii de tranzitare a acviferelor în zone fãrã drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrãrilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatãrii incorecte; vânturi puternice în zona litoralã sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecãri de teren: active, care se desfãsoarã în rma declansãrii unei alunecãri primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând, abandonate, la care cauzele producerii au fost înlãturate, stabilizate prin metode de remediere.

3. Efecte asupra fondului construit:

a) cutremure de pãmânt: avarii la structurile de rezistentã ale clãdirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clãdiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - clãdiri, drumuri, poduri, podete, retele tehnico-edilitare, pierderi de vieti omenesti; c) alunecãri de teren: obiective afectate - clãdiri, drumuri, poduri, podete, retele tehnico-edilitare, pierderi de vieti omenesti.

B. Reglementãrile specifice vizeazã relatia dintre riscurile naturale si nivelul de permisivitãti si constrângeri urbanistice privind volumele construite si amenajãrile.

1. Cutremure de pãmânt:

a) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de seismicitate (POT - procent de ocupare a terenurilor), distante între clãdiri, regim de înãltime, sistem tehnic constructiv privind structura de rezistentã a clãdirii, sisteme de fundare, precizându-se retragerea, alinierea, distantele minime obligatorii dintre constructii, terenurile non aedificandi;

b) recomandãri cu privire la proiectarea si construirea antiseismicã conform prevederilor actelor normative în vigoare P 100/92 (revizuitã în 1996) si Ordonanta Guvernului nr. 20/1994, republicatã.

2. Inundatii:

a) delimitarea zonelor inundabile cu interdictie totalã sau temporarã de construire pânã la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) delimitarea zonelor expuse riscului la inundatii, cu diferentierea, dupã caz, pe grade de inundabilitate;

c) definirea mijloacelor de protectie si a lucrãrilor hidroedilitare necesare pentru completarea, întretinerea si redimensionarea retelelor existente;

d) mãsuri specifice de protectie necesare pentru asigurarea conditiilor de construire;

e) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de inundabilitate (sistem constructiv, regim maxim de înãltime, POT, CUT);

f) alte reglementãri privind redimensionarea retelelor hidroedilitare, îndiguiri, taluzãri, regularizarea cursurilor de apã;

g) precizarea functiunilor interzise în zonele de risc la inundatii.

3. Alunecãri de teren:

a) delimitarea zonelor expuse la alunecãri de teren, cu interdictie totalã sau temporarã de construire pânã la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) delimitarea zonelor expuse riscului la alunecãri de teren, cu diferentierea, dupã caz, pe grade cu potential diferit de alunecare;

c) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor, sistem constructiv, regim maxim de înãltime admisã, pozitionarea constructivã în raport cu curbele de nivel, POT;

d) definirea mijloacelor de stabilizare a terenurilor (plantãri, ranforsãri);

e) microzonarea pe criterii de securitate pe baza studiilor geotehnice si hidrogeologice.

Art. 15. - Zonele expuse riscurilor naturale cu intensitate si frecventã ridicate pot fi asimilate în cadrul documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism zonelor fragile ecologic determinate de factori naturali si se supun în cadrul acestor documentatii modului de gestiune a zonelor fragile ecologic, conform Ghidului privind protectia si revitalizarea zonelor fragile ecologic, care se aprobã prin ordin al ministrului lucrãrilor publice, transporturilor si locuintei.

CAPITOLUL IV

Dispozitii finale

Art. 16. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantã din prezentele norme metodologice.

Art. 17. - Semnele conventionale de reprezentare si elementele grafice ce vor fi utilizate în cadrul pieselor desenate ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale se vor aproba prin ordin al ministrului lucrãrilor publice, transporturilor si locuintei.

ANEXA Nr. 1

la normele metodologice

SCHEMÃ

privind determinarea exigentelor minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

ANEXA Nr. 2

la normele metodologice

GLOSAR DE TERMENI

Documentatii de amenajare a teritoriului - ansamblul de piese scrise si desenate referitoare la un teritoriu determinat, cuprinzând analiza situatiei existente si propuneri de dezvoltare, cu caracter director (Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul).

Documentatii de urbanism - ansamblul de piese scrise si desenate referitoare la o unitate administrativ-teritorialã de bazã sau la o zonã a ei, cuprinzând analiza situatiei existente si propuneri de dezvoltare. Toate au caracter de reglementare, cu exceptia PUG, care are în plus si caracter director (Legea nr. 350/2001).

Caracter director - însusire a unei documentatii aprobate de a stabili cadrul general de amenajare a teritoriului si de dezvoltare urbanisticã a localitãtilor prin coordonarea actiunilor specifice. Caracterul director este specific documentatiilor de amenajare a teritoriului (Legea nr. 350/2001).

Caracter de reglementare - însusire a unei documentatii aprobate de a impune anumiti parametri solutiilor promovate. Este specific documentatiilor de urbanism (Legea nr. 350/2001).

Calea viiturii - corespunde unei viituri a cãrei probabilitate de depãsire a debitului maxim anual este mai mare de 50%.

CUT - coeficientul de utilizare a terenului, care exprimã raportul dintre suma suprafetelor desfãsurate ale tuturor clãdirilor si suprafata terenului considerat.

POT - procentul de ocupare a terenului, care exprimã raportul dintre suprafata ocupatã la sol de clãdiri si suprafata terenului considerat.

Zonã frecvent inundabilã - corespunde unei viituri a cãrei probabilitate de depãsire a debitului maxim anual este între 10-50%.

Zonã potential inundabilã - corespunde unei viituri a cãrei probabilitate de depãsire a debitului maxim anual este pânã la 10%.

ANEXA Nr. 3

la normele metodologice

MATRICE - CADRU

pentru factorul de risc cutremure de pãmânt

Diagnoza Stadiul actual al dezvoltãrii	Analiza factorului de risc	Identificarea riscului: definire, tipul; suprafata afectatã; cauze (naturale, antropice); efecte (pagube materiale, pierderi umane) Delimitarea si ierarhizarea arealelor pe baza hãrtilor de risc
Propuneri Reglementãri	Prevenire	Planuri AT - (PATJ, PATZ)	PUG	PUZ	PUD
		Actiuni (plan de mãsuri) privind amenajarea bazelor hidrografice	Interdictie temporarã de construire pânã la elaborarea studiilor de specialitate (topografice, geotehnice, hidrogeologice) pentru fundamentarea lucrãrilor de eliminare a riscului	- Completarea, întretinerea si redimensionarea retelei hidroedilitare existente - Definirea mijloacelor de protectie si a lucrãrilor edilitare necesare	- Redimensionarea retelei hidroedilitare existente
	Atenuare/ eliminare	Actiuni (plan de mãsuri) privind combaterea inundatiilor, precum si recuperarea si reabilitarea terenurilor	Promovarea unor programe, studii si proiecte pentru liminarea cauzelor (diguri, regularizãri)	Mãsuri specifice de protectie (extinderea/redimensionarea retelei hidroedilitare, îndiguiri, regularizarea cursurilor de apã)	-Redimensionarea retelei hidroedilitare existente - Executarea de lucrãri specifice (santuri de protectie, canale de dren, diguri, terasamente)
	Acceptare	- Necesitatea ncheierii unor conventii de asigurare - Schimbarea modului de folosintã a terenului strãmutarea unei pãrti de intravilan si lãsarea terenului in regim liber de inundare	- Interdictie definitivã de construire - Crearea unei rezerve funciare de utilitate publicã - Demolarea fondului construit si reamplasarea lui pe rezerva funciarã de utilitate publicã	Adaptarea conditiilor de construire în functie de microzonare pânã la demolarea si reamplasarea fondului construit pe rezerva funciarã de utilitate publicã	Amplasarea si conformarea clãdirilor în raport cu gradul de risc acceptat si caracteristicile terenului
	Prevenire	Actiuni (plan de mãsuri) privind amenajarea terenurilor cu risc de alunecare	Interdictie temporarã de construire pânã la elaborarea studiilor de specialitate (topografice, geotehnice, hidrogeologice) pentru fundamentarea lucrãrilor de eliminare a riscului	- Microzonarea pe criterii de securitate pe baza studiilor geotehnice, hidrogeologice - Stabilirea conditiilor specifice de construire (distante minime între clãdiri, indici POT si CUT) - Definirea mijloacelor de stabilizare (plantãri, ranforsãri)	- Mãsuri particulare de stabilizare a terenurilor (plantãri, drenare, fundarede piloti) - Stabilirea zonelor de constructii
	Atenuare/ eliminare	Actiuni (plan de mãsuri) privind combaterea alunecãrilor, precum si recuperarea si reabilitarea terenurilor	Promovarea unor programe, studii si proiecte pentru eliminarea cauzelor (consolidãri versanti, plantãri)	Mãsuri specifice pentru stabilizarea terenurilor (plantãri, ranforsãri, conditii specifice de fundare)	- Mãsuri particulare de stabilizare a terenurilor (plantãri, drenare, fundarepe piloti) - Stabilirea conditiilor specifice de fundare si construire
	Acceptare	- Necesitatea încheierii unor conventii de asigurare - Schimbarea modului de folosintã a terenului (strãmutarea unei pãrti de intravilan)	- Interdictie definitivã de construire - Crearea unei rezerve funciare de utilitate publicã - Demolarea fondului construit si reamplasarea lui pe rezerva funciarã de utilitate publicã	Adaptarea conditiilor de construire în functie de microzonare pânã la demolarea si reamplasarea fondului construit pe rezerva funciarã de utilitate publicã	Amplasarea si conformarea clãdirilor în raport cu gradul de risc acceptat si caracteristicile terenului

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR

ORDIN

pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT R 13-2003, editia 1, “Cerinte tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea si verificarea tehnicã a ascensoarelor cu schip”

În aplicarea Hotãrârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002,

în temeiul Hotãrârii Guvernului nr. 19/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Industriei si Resurselor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

ministrul industriei si resurselor emite urmãtorul ordin:

Art. 1. - Se aprobã Prescriptia tehnicã PT R 13-2003, editia 1, “Cerinte tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea si verificarea tehnicã a ascensoarelor cu schip”, cuprinsã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul industriei si resurselor,

Dan Ioan Popescu

Bucuresti, 20 februarie 2003.

Nr. 106.

---

*) Anexa se publicã ulterior.