MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 171 (XV) - Nr. 263         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 16 aprilie 2003

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 108 din 12 martie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionării comerciantilor, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

382. - Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

106. - Ordin al ministrului industriei si resurselor pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT R 13-2003, editia 1, “Cerinte tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea si verificarea tehnică a ascensoarelor cu schip”

 

DECIZII  ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 108

din 12 martie 2003

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionării comerciantilor, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionării comerciantilor, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei, exceptie ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernăuteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rată, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Stefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sîrghi si Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iasi.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 4 martie 2003 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronuntarea la 12 martie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronuntată în Dosarul nr. 15.874/2002, Tribunalul Iasi a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, exceptie ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernăuteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rată, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Stefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sîrghi si Silvia-Lidia Pauliuc.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia, precizând că exceptia vizează întreaga Ordonantă de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, sustin, în esentă, următoarele:

- Prin reglementarea art. III din ordonantă “a unui transfer fortat, de la o institutie de drept privat la o institutie de drept public, fără a se avea în vedere acceptul, manifestarea de vointă a fiecărui salariat”, sunt încălcate dispozitiile art. 38 alin. (1) din Constitutie, care prevăd că alegerea profesiei si a locului de muncă sunt libere, precum si prevederile art. 23 pct. 1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la acest aspect, autorii exceptiei de neconstitutionalitate invocă Decizia Curtii Constitutionale nr. 253 din 18 septembrie 2001, prin care s-a stabilit că dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare atât timp cât s-ar putea interpreta că transferul în interesul serviciului s-ar putea face fără acordul persoanelor încadrate. Se apreciază, de asemenea, că transferul realizat îi aduce “în situatia de a fi salariatii unei institutii care nu detine acele bunuri care constituie mijloacele de muncă necesare oricărui salariat pentru a-si exercita ocupatia”. În fapt, sustin autorii exceptiei, “se realizează o nationalizare mascată a fortei de muncă”.

Nerespectarea art. 38 din Constitutie conduce implicit, în conceptia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, “si la încălcarea celorlalte drepturi si libertăti fundamentale reglementate în Constitutie care nu pot fi îngrădite conform art. 49 din Legea fundamentală decât pentru cauzele expres prevăzute în acest articol”, desi acestea nu există.

- În acelasi timp, în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că ordonanta criticată “încalcă proprietatea privată asupra bunurilor mobile si imobile prin art. V, VI si VII, reglementând obligativitatea (principiul consensualismului cu privire la a decide în legătură cu un bun al tău care este ignorat cu desăvârsire) încheierii unor protocoale de predare-preluare a bazelor de date, precum si a documentelor care privesc activitatea registrului si a biroului unic, a bunurilor cu care au fost dotate acestea si folosirea sediilor existente pe bază de contract de închiriere sau protocol”. În dezvoltarea acestui motiv al exceptiei autorii acesteia arată că “activitatea de registru si de birou unic s-a desfăsurat în spatiile camerei de comert cu bunurile (echipamente, programe si retele informative, copiatoare, mobilier, săli amenajate si altele) achizitionate si modernizate continuu în cei 13 ani de functionare”. Pe de altă parte, se sustine că “statul român a legiferat folosirea abuzivă, contrară vointei proprietarului, a bunurilor, în conditiile în care, în anul 1990, nu si-a respectat obligatia legală de a asigura, fără plată, spatiile de lucru si echipamentele informative necesare registrului comertului (art. 50 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului)”. Se consideră că astfel sunt încălcate dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie privind ocrotirea egală de lege a proprietătii private, indiferent de proprietar, ale art. 480 din Codul civil privind prerogativele dreptului de proprietate, ale art. 481 din Codul civil privind conditiile în care poate fi obligatorie cedarea proprietătilor private, precum si prevederile art. 17 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, care consacră dreptul oricărei persoane la roprietate.

- Un alt motiv de neconstitutionalitate a ordonantei de urgentă criticate, invocat de autorii exceptiei, îl constituie încălcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie privind conditiile emiterii ordonantei de urgentă. În acest sens se apreciază că nu sunt întrunite conditiile pentru existenta “cazului exceptional”, pentru a se justifica emiterea ordonantei de urgentă. Referitor la dispozitiile art. 114 alin. (4) din Constitutie, sunt invocate si deciziile Curtii Constitutionale nr. 65/1995, nr. 83/1998, nr. 15/2000 si nr. 173/2002, prin care au fost făcute precizări cu privire la circumstantele în care pot fi emise ordonante de urgentă de către Guvern. Autorii exceptiei invocă în acest sens si încălcarea dispozitiilor art. 51 din Constitutie, care consacră suprematia Constitutiei.

Tribunalul Iasi consideră, în esentă, că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 contravine Constitutiei, întrucât “reglementează un transfer fortat al personalului, neluând în considerare dreptul acestuia de a-si da consimtământul în acest sens, conditie esentială de care depinde valabilitatea transferului”. În acest fel, sustine instanta, “art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 contravine si dispozitiilor art. 23 pct. 1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, care proclamă că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a profesiei si a felului muncii, la conditii echitabile si satisfăcătoare de prestare a acestei munci si implicit încalcă si prevederile art. 20 din Constitutie, potrivit cărora dispozitiile referitoare la drepturile si libertătile fundamentale trebuie interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului si cu pactele si tratatele internationale la care România este parte”. În legătură cu acest motiv de neconstitutionalitate este invocată si Decizia Curtii Constitutionale nr. 253/2001, prin care s-a statuat că, în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare.

Instanta de judecată opinează, de asemenea, că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 a fost emisă cu încălcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, “întrucât nu poate fi retinută nici existenta unei situatii exceptionale, nici necesitatea instituirii de urgentă a unor măsuri pentru salvgardarea interesului public în conditiile în care, în vechea reglementare, activitatea de registru si birou unic se desfăsura în conditii bune, legalitatea actelor si operatiunilor de înregistrare fiind verificată de judecătorii delegati în acest sens la Oficiul registrului comertului”.

Referitor la motivul de neconstitutionalitate invocat de autorii exceptiei cu privire la încălcarea dreptului de proprietate al camerelor de comert si industrie prin obligarea acestora de a încheia protocoale cu reprezentantii Ministerului Justitiei, în folosinta căruia rămân baza de date, bunurile cu care au fost dotate Oficiul National al Comertului si birourile unice, instanta de judecată consideră “că de dispozitiile din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 219/2002, respectiv art. V, VI si VII, care reglementează aceste aspecte, nu depinde solutionarea [...] cauzei”.

Cu toate acestea, instanta de judecată a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu “exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002, raportat la art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (2) din Constitutie si la art. 1 alin. (3) din Constitutie”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră neîntemeiată critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 referitoare la transferul în interesul serviciului al persoanelor angajate la oficiile registrului comertului. În argumentarea acestui punct de vedere arată că, în concordantă cu politica sa socială, “a ales solutia pe care a considerat-o cea mai potrivită pentru păstrarea locurilor de muncă si pentru acordarea posibilitătii specialistilor din cadrul oficiilor registrului comertului de a-si pune în valoare, în continuare, experienta si pregătirea profesională de exceptie”. De altfel, arată Guvernul, “prevederile vizate sunt în deplin acord cu principiile generoase ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 23/EC/2001 cu privire la protejarea drepturilor angajatilor în cazul transferului între două persoane juridice a unor ansambluri de activităti. Dispozitiile directivei stabilesc că drepturile si obligatiile angajatorului izvorând dintr-un contract sau alt fel de raport de muncă, existente la data unui transfer, ca cel mentionat mai sus, vor fi transmise entitătii care preia activitatea respectivă, care este obligată să le respecte întocmai”. Pe de altă parte, se apreciază că, “în conformitate cu dispozitiile de drept intern si international citate [...], nici una dintre persoanele angajate la oficiile registrului comertului nu este obligată, sub nici o formă, să accepte continuarea raporturilor de muncă cu nou-înfiintatul Oficiu National al Registrului Comertului, în ipoteza în care acestea nu doresc acest lucru”. De altfel, se arată în punctul de vedere al Guvernului, “aceasta este singura interpretare ce se poate da art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 si pe care Guvernul a avut-o în vedere la emiterea actului normativ respectiv, în deplină concordantă cu considerentele pe care Curtea Constitutională le-a exprimat în Decizia nr. 253/2001 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 din Codul muncii”. Conform acestei decizii, “în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie”.

În ceea ce priveste motivul de neconstitutionalitate întemeiat pe pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, Guvernul opinează că exceptia este inadmisibilă, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât cererea de sesizare a instantei “vizează raporturi de muncă” si, în aceste conditii, dispozitiile criticate ale art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 “nu influentează solutionarea cauzei deduse judecătii”.

Guvernul consideră neîntemeiate sustinerile autorilor exceptiei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al camerelor de comert si industrie asupra bunurilor din patrioniul acestora, o dată cu trecerea acestor bunuri în folosinta Oficiului National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si a oficiilor registrului comertului de pe lângă tribunale. Argumentând acest punct de vedere, Guvernul sustine că “oficiile registrului comertului au desfăsurat, de la constituirea acestuia, o activitate purtătoare de venituri, asa cum se prevede expres în art. 11 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu completările si modificările ulterioare”. De asemenea, potrivit aceleiasi argumentări, “recunoasterea calitătii de proprietar exclusiv a camerelor de comert si industrie asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul acestora nu tine cont de modul în care s-a constituit acest patrimoniu.

Asigurarea spatiului corespunzător si a conditiilor materiale necesare desfăsurării activitătii Oficiului National al Registrului Comertului si a fiecărui registru al comertului s-a realizat, pentru anii 1990-1991, de către prefectură si, respectiv, de către Primăria Municipiului Bucuresti. Bunurile cu care au fost dotate oficiile au trecut, fără plată, în proprietatea camerelor de comert si industrie teritoriale până la data de 1 ianuarie 2002”. Afectarea unui patrimoniu propriu necesar îndeplinirii atributiilor pentru care au fost înfiintate oficiile registrului comertului, se sustine în continuare, “a răspuns cerintelor normative din articolele 4 si 9 ale Legii nr. 26/1990, care atribuie registrului comertului un caracter de utilitate publică si care stabilesc norme de organizare si functionare proprii pentru oficiile respective”. În opinia Guvernului, pe baza normelor legale în vigoare privind organizarea, functionarea, scopul si modul de constituire a patrimoniului oficiilor registrului comertului, “se impune concluzia că această institutie a dobândit, de la înfiintare, gradul de autonomie necesar functionării ca entitate independentă”. Întrucât, prin interventia legiuitorului, s-au stabilit si sursele de venit necesare activitătii oficiilor registrului comertului (provenind din taxele pentru operatiile efectuate în registrul comertului), venituri a căror cuantificare reflectă o acoperire permanentă a cheltuielilor de functionare si, în plus, un excedent pentru bugetele camerelor de comert si industrie, pe lângă care oficiile functionau, se poate conchide, în opinia Guvernului, că acestea au fost concepute ca structuri autonome sub raport patrimonial, cu o organizare distinctă si atributii stabilite prin lege, dar fără personalitate juridică.

În punctul de vedere al Guvernului se consideră totodată că, “de la începutul functionării registrului comertului pe lângă camerele de comert, o parte importantă a veniturilor camerelor respective a fost constituită din taxele percepute de oficiile registrului comertului pentru operatiunile efectuate de acestea, astfel încât sumele respective au creat resursele necesare investitiilor în sedii si alte categorii de bunuri destinate functionării camerelor de comert si a oficiilor registrului comertului”. De aceea, “aportul oficiilor registrului comertului la achizitionarea bunurilor în discutie a avut o importantă si o valoare deosebite, de care este imposibil să nu se tină seama la constituirea patrimoniului persoanei juridice nou-înfiintate”.

Totodată, “din evidentele Ministerului Finantelor Publice, rezultă că din încasările realizate, potrivit legii, de oficiile registrului comertului s-au acoperit cheltuielile de organizare si functionare ale acestora si s-au înregistrat importante excedente”. Pe această bază se arată că art. VI din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002, a stabilit, “în mod expres, că bunurile din dotarea Oficiului National al Registrului Comertului, a oficiilor registrului comertului si a birourilor unice, în limita aportului acestora la dobândirea respectivelor bunuri, constituie patrimoniul Oficiului National al

Registrului Comertului”. Astfel Guvernul arată că, “în raport cu modul de constituire al acestui patrimoniu, nu se poate pune problema unei confiscări si, cu atât mai putin, a unei nationalizări”. În aceeasi ordine de idei, se apreciază că “sustinerea potrivit căreia prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 s-a impus camerelor de comert si industrie închirierea obligatorie si fără limită de timp a imobilelor acestor institutii este neconformă cu reglementarea la care se face trimitere”. Se mai sustine că atât art. VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, în forma initială, cât si cea modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002 “conferă deplină libertate de a contracta, camerelor de comert si industrie neimpunându-se nici o restrictie ori conditionare. Dispozitiile respective lasă la latitudinea camerelor de comert si industrie acceptarea (sau refuzul) de a asigura - contra unei chirii - spatiile pe care le-au utilizat oficiile registrului comertului si birourile unice”.

În legătură cu critica de neconstitutionalitate privind încălcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie la emiterea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, Guvernul consideră că aceasta este nefondată. Se sustine, în argumentarea acestui punct de vedere, că emiterea ordonantei de urgentă a fost determinată “de necesitatea eliminării imediate a deficientelor constatate în activitatea oficiilor registrului comertului si a neîncrederii crescânde a comerciantilor fată de eficienta modului de organizare anterior emiterii Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, de natură să afecteze relatiile comerciale specifice economiei de piată”. De asemenea, se arată că “gravele dezacorduri intervenite între anumite camere decomert teritoriale si Camera de Comert a României si a Municipiului Bucuresti, care au degenerat într-un conflict la scenă deschisă, aveau potential negativ asupra functionării institutiilor respective, inclusiv asupra functionării coerente a registrului comertului”. În conceptia Guvernului, “în noua organizare, se va asigura o operativitate sporită activitătii specifice registrului comertului si, în special, a celei care vizează constituirea societătilor comerciale, tinându-se seama si de rolul pe care instantele judecătoresti – prin judecătorul delegat -, pe lângă care functionează oficiile registrului comertului, îl au în procesul de înmatriculare a comerciantilor si de înregistrare a mentiunilor privitoare la activitatea acestora”.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 sunt neconstitutionale, întrucât “efectuarea transferului în interesul serviciului, care implică cu necesitate schimbarea unitătii cu care s-a încheiat contractul individual de muncă, prin vointa unilaterală a legiuitorului, încalcă principiul consacrat de prevederile art. 38 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora ÇAlegerea profesiei si alegerea locului de muncă sunt libereČ”. Se sustine totodată că nu există nici unul dintre motivele prevăzute la art. 49 alin. (2) din Constitutie, care ar putea justifica restrângerea libertătii salariatului în alegerea profesiei si a locului de muncă. În consecintă, Avocatul Poporului consideră că, “în măsura în care dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, acestea sunt neconstitutionale. În acest sens este invocată Decizia Curtii Constitutionale nr. 253/2001.

Cu privire la motivul de neconstitutionalitate care se referă la încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie prin reglementările cuprinse în art. V, VI si VII din ordonanta de urgentă criticată, Avocatul Poporului consideră că acesta este neîntemeiat, întrucât limitele si continutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, conform art. 41 alin. (1) din Constitutie. În argumentarea acestei sustineri se mai arată că, “prin vointa legiuitorului, bazele de date si documentele sunt proprietatea privată a registrelor comertului de pe lângă camerele de comert, numai în măsura în care acestea îsi desfăsoară activitatea pentru care au fost constituite. Or, în cazul de fată, activitatea acestora a fost reluată de către Oficiul National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si de oficiile registrului comertului de pe lângă tribunale, prin urmare, si suportul logistic al desfăsurării activitătilor specifice registrului comertului (baze de date si documente)”.

Referitor la dispozitiile ordonantei privind sediile, se apreciază că “legiuitorul nu a dispus un transfer al dreptului de proprietate, ci doar posibilitatea utilizării acestor spatii până la identificarea unor sedii si numai în temeiul unor contracte de închiriere sau protocoale, [...] care pot fi negociate de părti”.

În legătură cu motivul de neconstitutionalitate constând în încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutie la emiterea ordonantei de urgentă, Avocatul Poporului consideră, în esentă, că sustinerile autorului exceptiei nu sunt întemeiate, întrucât Constitutia nu a definit continutul notiunii de “cazuri exceptionale”. Ca urmare, emiterea unei ordonante de urgentă se poate fundamenta “numai pe necesitatea si urgenta reglementării unei situatii care, datorită circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public”.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părtii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din

Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. III, V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionării comerciantilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002, precum si ordonanta în întregul ei.

Dispozitiile art. III, V, VI si VII din ordonantă, criticate în mod special, au următorul cuprins:

- Art. III: “Personalul actual al Oficiului National al Registrului Comertului de pe lângă Camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti, al oficiilor registrului comertului de pe lângă camerele de comert si industrie teritoriale si al birourilor unice din cadrul camerelor de comert si industrie teritoriale se consideră transferat în interes de serviciu la Oficiul National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si la oficiile registrului comertului de pe lângă tribunale, la care trece împreună cu posturile aferente. [...]”;

- Art. V: “În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă, bazele de date ale Oficiului National al Registrului Comertului de pe lângă Camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti, ale oficiilor registrului comertului de pe lângă camerele de comert si industrie teritoriale si ale birourilor unice din cadrul camerelor de comert si industrie teritoriale, precum si documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justitiei - Oficiul National al Registrului Comertului si de către oficiile registrului comertului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie teritoriale.”;

- Art. VI: “Bunurile cu care au fost dotate Oficiul National al Registrului Comertului, oficiile registrului comertului si birourile unice continuă să fie utilizate de către acestea, pe bază de protocol încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie.”;

- Art. VII: “Până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru functionarea registrului comertului, Oficiul National al Registrului Comertului, oficiile registrului comertului si birourile unice vor folosi sediile existente, pe bază de contract de închiriere sau protocol încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie ori, după caz, alte persoane care au dreptul de proprietate asupra imobilelor.”

Ulterior, după data de 12 noiembrie 2002, când a fost ridicată exceptia la instanta de judecată, prin articolul unic al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 156 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, au fost modificate dispozitiile art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, care au în prezent următorul cuprins:

“Art. V. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă bazele de date, aplicatiile de întretinere si utilizare a acestora, necesare în vederea tinerii si administrării registrelor comertului de către Oficiul National al Registrului Comertului, respectiv oficiile registrului comertului de pe lângă camerele de comert si industrie teritoriale, si functionării birourilor unice din cadrul camerelor de comert si industrie teritoriale, precum si documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justitiei - Oficiul National al Registrului Comertului si de către oficiile registrului comertului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie teritoriale.

(2) Modul de utilizare de către Camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti si de către camerele de comert si industrie teritoriale a informatiilor cuprinse în bazele de date se stabileste pe bază contractuală sau prin protocol.”;

“Art. VI. - (1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului National al Registrului Comertului, a oficiilor registrului comertului si a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului National al Registrului Comertului si vor fi folosite potrivit destinatiei stabilite.

(2) Determinarea aportului prevăzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finantelor Publice.

(3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează prin protocol încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai Camerei de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti si, respectiv, ai camerelor de comert si industrie teritoriale.”;

“Art. VII. - (1) În cazul spatiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului National al Registrului Comertului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul National al Registrului Comertului, oficiile registrului comertului si birourile unice vor folosi sediile existente pe bază de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai camerelor de comert si industrie ori, după caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru functionarea registrului comertului.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător si în cazul în care spatiile care fac parte din patrimoniul Oficiului National al Registrului Comertului sunt insuficiente pentru desfăsurarea în conditii corespunzătoare a activitătii.”

Curtea constată că, din compararea dispozitiilor art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, în formularea initială, si a celor cuprinse în aceleasi articole după modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002, nu există deosebiri esentiale, reglementarea de principiu rămânând aceeasi, cu unele precizări de natură să înlesnească punerea în aplicare a prevederilor ordonantei.

Întrucât noua reglementare, după ridicarea exceptiei în fata instantei, a modificat art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, preluând, în principiu, solutia legislativă anterioară modificării, Curtea, în conformitate cu jurisprudenta sa în materie, urmează să se pronunte asupra Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002.

Dispozitiile constitutionale si prevederile documentelor internationale invocate de autorii exceptiei în sustinerea acesteia au următorul cuprins:

- Art. 38 alin. (1) din Constitutie: “Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei si alegerea locului de muncă sunt libere.” ;

- Art. 41 alin. (2) teza întâi din Constitutie: “Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.” ;

- Art. 51 din Constitutie: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.” ;

- Art. 114 alin. (4) din Constitutie: “În cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgentă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.” ;

- Art. 23 pct. 1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului: “Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la conditii echitabile si satisfăcătoare de muncă, precum si la ocrotirea împotriva somajului.” ;

- Art. 17 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului: “1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât si în asociere cu altii.

2. Nimeni nu va putea fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”

Analizând ordonanta de urgentă criticată, cu modificările ulterioare, Curtea retine că aceasta are un continut complex, cuprinzând măsuri privind instituirea unui nou sistem de organizare a registrului comertului, o nouă optiune a legiuitorului cu privire la organizarea serviciului public al registrului comertului, în comparatie cu organizarea anterioară, prin înfiintarea Oficiului National al Registrului Comertului, institutie publică cu personalitate juridică, finantat integral din venituri proprii, în subordinea Ministerului Justitiei, si a oficiilor registrului comertului, în subordinea Oficiului National, care functionează pe lângă tribunale.

1. O primă critică de neconstitutionalitate vizează întreaga ordonantă de urgentă a Guvernului, fiind întemeiată pe sustinerea că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, în sensul că nu a existat un “caz exceptional” care să justifice emiterea ordonantei de urgentă. În acest fel se încalcă, în opinia autorilor exceptiei, însusi principiul obligativitătii respectării Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, prevăzut la art. 51 din Constitutie.

Analizând această sustinere, Curtea constată că este neîntemeiată.

În absenta unei definitii constitutionale a conceptului de caz exceptional, Curtea Constitutională a statuat în jurisprudenta sa - prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 - că acesta trebuie definit în raport cu “necesitatea si urgenta reglementării unei situatii care, datorită circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public”. Totodată, prin Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, s-a stabilit că “Subordonarea, prin chiar textul constitutional, a adoptării ordonantei de urgentă existentei unui caz exceptional îi conferă acestuia semnificatia de criteriu de constitutionalitate. Asa fiind, Curtea este competentă să verifice, de la caz la caz, în măsura în care este sesizată, dacă ordonanta de urgentă dedusă controlului de constitutionalitate este impusă de o situatie care întruneste trăsăturile unui caz exceptional”.

Astfel, în solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate în această cauză, Curtea retine că Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curtii, a motivat recurgerea la delegarea legislativă prevăzută la art. 114 alin. (4) din Constitutie prin necesitatea asigurării functionării în conditii optime a institutiei registrului comertului, de necontestat interes public, în vederea eliminării deficientelor constatate în activitatea acestuia, ca si a implicatiilor posibile ale “gravelor dezacorduri intervenite între anumite camere de comert”, în perioada anului trecut. De altfel, din examinarea Notei de fundamentare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 rezultă că Guvernul a motivat încă de la adoptare recurgerea la ordonanta de urgentă prin “necesitatea eliminării imediate a deficientelor constatate în activitatea oficiilor registrului comertului si a neîncrederii comerciantilor în eficienta actualului mod de organizare, de natură să afecteze relatiile comerciale specifice economiei de piată”.

În consecintă, Curtea constată că ordonanta de urgentă criticată nu contravine dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie, întrucât a fost adoptată cu respectarea conditiilor prevăzute de acest text constitutional.

2. În legătură cu critica de neconstitutionalitate potrivit căreia, prin reglementarea cuprinsă la art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, se dispune un transfer fortat al salariatilor registrului comertului “de la o institutie de drept privat la o institutie de drept public”, fără acordul salariatilor, încălcându-se astfel art. 38 alin. (1) din Constitutie si art. 23 pct. 1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, Curtea constată că este neîntemeiată. Dispozitiile art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, potrivit cărora “se consideră transferat în interes de serviciu” personalul existent în structurile Registrului comertului de pe lângă camerele de comert la Oficiul National al Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei si la oficiile registrului comertului de pe lângă tribunale, nou-create, nu îngrădesc, în nici un fel, dreptul celor în cauză de a munci si nici libertatea de a-si alege profesia sau locul de muncă. Aceste dispozitii, care nu prevăd modificarea locului de muncă al angajatilor, se constituie într-o măsură de protectie a personalului respectiv, căruia îi este, astfel, asigurată mentinerea locului de muncă, chiar dacă au intervenit modificări în organizarea serviciului public al Registrului comertului. De aceea a fost utilizată formula “se consideră transferat în interesul serviciului” si nu o alta, cum ar fi, de exemplu, “se transferă în interesul serviciului”.

În acest context Curtea retine că măsurile sociale care vizează ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor în vederea evitării concedierilor colective constituie o obligatie pentru statele membre ale Consiliului Europei, prevăzută la art. 29 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Totodată, fiind o normă de protectie socială, dispozitia criticată corespunde prevederilor art. 38 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora salariatii au dreptul la protectie socială a muncii în situatii specifice, precum si celor ale art. 23 pct. 1 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul persoanelor de a fi ocrotite împotriva somajului.

De altfel, referitor la transferul în interesul serviciului fără acordul persoanei încadrate, Curtea Constitutională s-a pronuntat cu un an înainte de adoptarea ordonantei criticate, prin Decizia nr. 253 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 27 decembrie 2001, invocată de însisi autorii exceptiei. Prin această decizie a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate referitoare la art. 69 din Codul muncii, text preconstitutional, stabilindu-se că, “în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie”.

Or, ca urmare a efectului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale în cazul constatării neconstitutionalitătii unei dispozitii legale, efect prevăzut de art. 145 alin. (2) din Constitutie, si ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, interpretarea dispozitiilor privind transferul în interesul serviciului fără acordul persoanei încadrate nu mai era posibilă, întrucât fusese eliminată din legislatie. De altfel, chiar Guvernul, în punctul său de vedere, precizează că a avut în vedere, la data emiterii ordonantei, considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 253/2001, măsura prevăzută la art. III din ordonanta de urgentă criticată având un caracter de protectie a salariatilor, conform Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2001/23/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la mentinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului întreprinderilor, stabilimentelor sau părtilor de întreprinderi sau stabilimente.

Curtea observă, de asemenea, că prin Codul muncii - Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, intrat în vigoare la 1 martie 2003, institutia transferului în interesul serviciului nu mai este prevăzută.

3. O ultimă critică de neconstitutionalitate se referă la dispozitiile art. V, VI si VII din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002, sustinându-se că acestea sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, art. 17 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, precum si dispozitiilor art. 480 si 481 din Codul civil, precum si dispozitiilor altor acte normative, întrucât nesocotesc dreptul de proprietate al camerelor de comert asupra bunurilor la care se referă textele criticate.

În ceea ce priveste această sustinere, Curtea consideră drept corectă opinia instantei de judecată, exprimată în Încheierea din 12 noiembrie 2002, în sensul că solutionarea cauzei aflate pe rol - conflictul de muncă între salariatii reclamanti si Camera de Comert si Industrie a Judetului Iasi cu privire la nelegalitatea transferului în interesul serviciului - nu depinde de aceste dispozitii criticate ale ordonantei de urgentă, care nu se referă la drepturi ale angajatilor reclamanti.

În consecintă, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (1) combinat cu cele ale alin. (6) al aceluiasi articol din Legea nr. 47/1992, republicată, exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă sub aspectul invocării neconstitutionalitătii art. V, VI si VII din ordonanta de urgentă criticată. Faptul că pârâta, Camera de Comert si Industrie a Judetului Iasi, a declarat, prin reprezentant, în sedinta din 8 noiembrie 2002, când angajatii reclamanti au ridicat exceptia de neconstitutionalitate, că “subscrie la sustinerile reclamantilor” nu are nici o semnificatie, sub aspectul lipsei de relevantă a dispozitiilor art. V, VI si VII din ordonanta de urgentă criticată, în solutionarea conflictului de muncă dintre angajatii reclamanti si angajatoarea pârâtă, Camera de Comert si Industrie a Judetului Iasi.

În ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate care se bazează pe invocarea încălcării unor dispozitii cuprinse în alte legi, Curtea constată că acestea nu pot fi retinute, întrucât solutionarea eventualelor necorelări în legislatie, chiar dacă acestea ar fi reale, nu intră în competenta instantei de contencios constitutional, ci în aceea a autoritătii legiuitoare.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi sub aspectul art. 114 alin. (4) din Constitutie,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 129/2002 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităti administrative pentru înregistrarea si autorizarea functionării comerciantilor, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 156/2002, precum si a ordonantei în întregul ei, exceptie ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernăuteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rată, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Stefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sîrghi si Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iasi.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. V, VI si VII din aceeasi ordonantă, exceptie ridicată de aceiasi autori în acelasi dosar.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 martie 2003.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Normelor metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

 

În temeiul art. 107 din Constitutie si al art. 6 alin. (2) si (3) din Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a V-a - Zone de risc natural,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Normele metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul lucrărilor publice, transporturilor si locuintei,

Miron Tudor Mitrea

Ministrul apelor si protectiei mediului,

Petru Lificiu

Ministrul administratiei publice,

Octav Cozmâncă

p. Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucuresti, 2 aprilie 2003.

Nr. 382.

 

ANEXĂ

 

NORME METODOLOGICE

privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. - Normele metodologice privind exigentele minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale, denumite în continuare norme metodologice, sunt un instrument de determinare a cerintelor suplimentare ce se impun cu privire la elaborarea planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului, referitoare la riscurile naturale.

Art. 2. - Normele metodologice sunt complementare reglementărilor tehnice privind continutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism si constituie suportul procedural pentru integrarea acestora în continutul-cadru al documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului.

Art. 3. - Normele metodologice au următoarele obiective:

a) să ofere o modalitate de determinare a exigentelor minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele cu riscuri naturale;

b) să pună în concordantă aceste cerinte suplimentare cu continutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism.

Art. 4. - Normele metodologice sunt elaborate pentru cele două categorii de documentatii, respectiv urbanism si amenajare a teritoriului:

a) planuri de amenajare a teritoriului;

b) planuri de urbanism.

Art. 5. - Modul de abordare a problematicii riscurilor naturale se face în functie de categoria documentatiei, mărimea si complexitatea teritoriului si de scara de aprofundare a planurilor de urbanism si a planurilor de amenajare a teritoriului.

Art. 6. - La nivelul fiecărui consiliu judetean structurile specializate ale administratiei publice judetene împreună cu institutiile specializate întocmesc Studiul judetean al factorilor de risc natural, document cu caracter sintetic, ce contine piese scrise si piese desenate (hărti de risc natural) cu privire la riscurile naturale existente pe teritoriul judetului respectiv.

Art. 7. - La nivelul fiecărei unităti administrativ-teritoriale de bază (municipiu, oras, comună) structurile specializate ale administratiei publice locale împreună cu institutiile specializate întocmesc Studiul local al factorilor de risc natural, ce contine piese scrise si desenate (hărti de risc) cu privire la riscurile naturale existente.

Art. 8. - Studiile prevăzute la art. 6 si 7 sunt făcute publice si constituie documentatii consultative puse la dispozitie elaboratorilor de documentatii de urbanism si amenajare a teritoriului.

Art. 9. - Studiul judetean si Studiul local al factorilor de risc natural cuprind:

a) elemente de informare generală asupra factorilor de risc;

b) descrierea fiecărui factor de risc natural: definire, localizare, amploare, efecte asupra mediului natural si construit, efecte asupra locuitorilor;

c) clasificarea si cartografierea riscurilor naturale existente pe teritoriul judetului sau unitătilor administrative de bază.

 

CAPITOLUL II

Metodologia de elaborare a documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

 

Art. 10. - Elaborarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale se realizează în două etape, după cum urmează:

Etapa I - Culegerea si interpretarea datelor, care constă în:

a) valorificarea rezultatelor obtinute în urma studiilor si cercetărilor specifice elaborate de institutiile de specialitate si a observatiilor din teren;

b) analiza hărtilor de risc natural;

c) armonizarea cu prevederile reglementărilor tehnice din Uniunea Europeană.

Etapa a II-a - Redactarea pieselor scrise si întocmirea pieselor desenate, care va avea următorul continut:

a) piesele scrise - date si informatii relevante cu privire la riscurile naturale, adaptate si inserate în continutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism;

b) piesele desenate - planuri întocmite la scara documentatiei de bază sau cartograme pentru probleme relevante privind riscurile naturale.

Art. 11. - Stabilirea exigentelor minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele cu riscuri naturale se face pe baza Studiului judetean sau local al factorilor de risc natural, pe baza schemei prevăzute în anexa nr. 1, utilizând termenii din anexa nr. 2 si matricele-cadru prezentate în anexele nr. 3-5, în raport cu tipul factorilor de riscuri naturale.

Art. 12. - Pentru zonele de riscuri naturale, corelarea exigentelor minime de continut ce se impun în cadrul documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism cu continutul general al acestora se face în fiecare caz la nivelul fiecărui tip de documentatie.

 

CAPITOLUL III

Exigente minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism

 

DOCUMENTATII DE AMENAJARE A TERITORIULUI

Art. 13. - Planurile de amenajare a teritoriului judetean si planurile de amenajare a teritoriului zonal, care au acelasi grad de detaliere pentru zonele de riscuri naturale,

vor cuprinde si următoarele exigente minime de continut:

A. Diagnoza - se analizează principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Cadrul natural/mediul:

- identificarea, definirea zonelor de riscuri naturale si a cauzelor producerii dezastrelor:

a) cutremure de pământ: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zăpadă; accidente produse la lucrările existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizării cursurilor de apă - sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale, amplasări necorespunzătoare de constructii noi etc.;

c) alunecări de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecări vechi si aparitia alunecărilor noi, eroziunea apelor curgătoare cu actiune permanentă la baza versantilor, actiunea apei subterane, actiunea înghetului si a dezghetului, actiunea cutremurelor care reactivează alunecările vechi sau declansează alunecări primare, săpături executate pe versanti sau la baza lor; defrisarea abuzivă a plantatiilor si a pădurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor de risc natural:

a) cutremure de pământ: superficiale, intermediare, de profunzime; magnitudinea pe scara Richter, intensitatea seismică pe scara MSK conform STAS 11.100/1993; parametri de zonare a seismicitătii teritoriului studiat conform normativului P 100/92; perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea mai mare de 6 grade;

b) inundatii: revărsarea cursurilor de apă datorită capacitătii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zăpoare sau plutitori a cursurilor de apă, a sectiunilor subdimensionate a podurilor si podetelor; depăsirea capacitătii de tranzitare a acviferelor în zone fără drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrărilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatării incorecte; vânturi puternice în zona litorală sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecări de teren: active, care se desfăsoară în urma declansării unei alunecări primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând; abandonate, la care cauzele producerii au fost înlăturate; stabilizate prin metode de remediere.

B. Reteaua de localităti, infrastructurile tehnice ale teritoriului si activitătile afectate de riscuri naturale – se analizează riscul producerii unor dezastre si/sau efectele lor, delimitarea si ierarhizarea arealelor si va contine:

1. Delimitarea si ierarhizarea zonelor de risc natural – se face pe baza hărtilor de risc natural:

a) cutremure de pământ: conform zonelor de intensitate seismică pe scara MSK si perioada medie de revenire;

b) inundatii: zonă frecvent inundabilă, zonă potential inundabilă;

c) alunecări de teren: conform potentialului de producere, respectiv zone cu potential scăzut de alunecare, zone cu potential mediu de alunecare, zone cu potential ridicat de alunecare.

2. Efectele riscurilor naturale:

a) cutremure de pământ: avarii la structurile de rezistentă ale clădirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clădiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - drumuri, poduri si podete, retele tehnico-edilitare, baraje, diguri, căi ferate, suprafete agricole, pierderi de vieti omenesti etc;

c) alunecări de teren: obiective afectate – retele tehnico-edilitare, poduri, podete, drumuri, căi ferate, suprafete agricole etc.

C. Strategia de dezvoltare - se formulează propuneri cu caracter director care vizează prevenirea, atenuarea/eliminarea si/sau acceptarea riscurilor naturale, în concordantă cu obiectivele de dezvoltare din documentatiile de amenajare a teritoriului, si se va structura astfel:

1. Cutremure de pământ:

- informare cu privire la perioada medie de revenire a cutremurelor de o intensitate mai mare de VI grade si initierea unor măsuri în caz de urgentă.

2. Inundatii:

a) actiuni privind amenajarea bazinelor hidrografice prin lucrări structurale din albia râului si de pe versanti în scopul reducerii elementelor caracteristice ale viiturilor;

b) actiuni privind combaterea inundatiilor prin lucrări de îndiguire a scurgerii pe versanti, împăduriri, reducerea suprafetelor impermeabile;

c) definirea zonelor care trebuie scoase de sub inundatii si a zonelor a căror inundare are un rol util;

d) renuntarea la unele zone inundabile si reactivarea unora dintre acestea;

e) necesitatea încheierii unor conventii de asigurare;

f) schimbarea modului de folosintă a terenului si lăsarea terenului în regim liber de inundare.

3. Alunecări de teren:

a) actiuni privind amenajarea teritoriului cu risc de alunecare prin împăduriri, schimbarea culturilor, modificări în utilizarea terenurilor etc.;

b) actiuni privind combaterea alunecărilor de teren prin lucrări specifice;

c) necesitatea încheierii unor conventii de asigurare;

d) schimbarea modului de folosintă a terenului.

DOCUMENTATII DE URBANISM

Art. 14. - Pentru zonele de riscuri naturale, categoriile de planuri urbanistice vor cuprinde si următoarele exigente minime de continut:

I. Planul urbanistic general

A. Stadiul actual si de dezvoltare urbanistică – se analizează principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Cadrul natural: zonele expuse la riscuri naturale – se identifică si se definesc riscurile naturale existente si cauzele producerii dezastrelor:

a) cutremure de pământ: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zăpadă, accidente produse la lucrările existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizării cursurilor de apă si/sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale etc.;

c) alunecări de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecări vechi si aparitia alunecărilor noi; eroziunea apelor curgătoare cu actiune permanentă la baza versantilor; actiunea apelor subterane; actiunea înghetului si a dezghetului; actiunea cutremurelor care reactivează alunecările vechi si declansează alunecări primare; săpături executate pe versanti sau la baza lor; defrisarea abuzivă a plantatiilor si a pădurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor:

a) cutremure de pământ: superficiale, intermediare, de profunzime, magnitudinea pe scara Richter, intensitatea seismică pe scara MSK conform STAS 11.100/1993, parametrii de zonare a seismicitătii teritoriului studiat conform normativului P 100/92, perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea mai mare de 6 grade;

b) inundatii: revărsarea cursurilor de apă datorită capacitătii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zăpoare sau plutitori a cursurilor de apă, a sectiunilor subdimensionate a podurilor si podetelor; depăsirea capacitătii de tranzitare a acviferelor în zone fără drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrărilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatării incorecte; vânturi puternice în zona litorală sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecări de teren: active, care se desfăsoară în urma declansării unei alunecări primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând, abandonate, la care cauzele producerii au fost înlăturate, stabilizate prin metode de remediere.

B. Intravilanul, activitătile si echiparea edilitară: riscul producerii unor dezastre si/sau efectele lor, delimitarea si ierarhizarea arealelor

1. Efecte:

a) cutremure de pământ: avarii la structurile de rezistentă ale clădirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clădiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - clădiri, drumuri, poduri, podete, căi ferate, retele tehnico-edilitare, baraje, diguri, suprafete din intravilan si extravilan, pierderi de vieti omenesti;

c) alunecări de teren: obiective afectate – retele tehnico-edilitare, poduri, podete, drumuri, căi ferate, suprafete din intravilan si extravilan.

2. Delimitarea si ierarhizarea arealelor conform hărtilor de risc natural:

a) cutremure de pământ: conform zonelor de intensitate seismică pe scara MSK si perioada medie de revenire;

b) inundatii: calea viiturii, zonă frecvent inundabilă, zonă potential inundabilă;

c) alunecări de teren: conform potentialului de producere, respectiv zone cu potential scăzut de alunecare, zone cu potential mediu de alunecare, zone cu potential ridicat de alunecare.

C. Reglementările specifice zonelor de riscuri naturale:

1. Zone afectate de cutremure de pământ:

a) stabilirea limitei intravilanului în functie de conditiile geotehnice ale terenului;

b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan (constructii, spatii plantate amenajate), suprafete destinate amenajărilor spatiilor verzi, locuri de joacă pentru copii, parcaje necesare locuirii, dacă pot servi ca loc de refugiu în caz de seism;

c) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de seismicitate (POT), distante între clădiri, regim de înăltime, sistem tehnic constructiv privind structura de rezistentă a clădirii, sisteme de fundare;

d) precizări cu privire la proiectarea si construirea antiseismică se regăsesc în cadrul prevederilor actelor normative în vigoare P 100/92 si Ordonanta Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente, republicată;

e) identificarea zonelor ce necesită măsuri de reducere a riscului la seisme, în cadrul fondului construit existent (consolidări, subzidiri);

f) îmbunătătirea si/sau înlocuirea infrastructurii tehnico-edilitare depreciate din punct de vedere fizic si moral, corelate cu sisteme de avertizare specifice.

2. Zone afectate de inundatii:

a) stabilirea limitei intravilanului si a modului de utilizare a terenurilor, în functie de conditiile hidrologice si hidrogeologice locale;

b) stabilirea zonelor inundabile cu interdictie temporară de construire până la elaborarea documentatiilor de specialitate;

c) stabilirea zonelor frecvent inundabile cu interdictie definitivă de construire care pot fi amenajate cu vegetatie hidrofilă, suprafete lacustre;

d) promovarea unor programe, studii si proiecte privind măsurile de eliminare a cauzelor (îndiguiri, regularizări);

e) informarea populatiei din zonele inundabile asupra riscului potential la care este expusă si obligativitatea autoritătilor publice locale de a aplica măsuri operative în caz de inundatii;

f) precizarea conditiilor elementare de realizare si de conformare a constructiilor în raport cu gradul de inundabilitate (sisteme constructive si fundatii specifice);

g) îmbunătătirea/înlocuirea infrastructurii tehnico-edilitare depreciate si situate în zonele inundabile;

h) dezafectarea unitătilor poluante si a oricăror surse de poluare (depozite, reziduuri) din zonele inundabile;

i) evitarea amplasării unitătilor poluante si a oricăror surse de poluare (depozite, reziduuri) în zonele inundabile;

j) demolarea fondului construit din zonele frecvent inundabile si reamplasarea lui pe zone neinundabile din intravilan.

3. Zone afectate de alunecări de teren:

a) stabilirea limitei intravilanului si a modului de utilizare a terenurilor în functie de conditiile geotehnice si hidrogeologice stabilite prin studii de fundamentare de specialitate;

b) instituirea interdictiei temporare de construire în zone în care s-au produs alunecări de teren, până la elaborarea documentatiilor de specialitate;

c) instituirea interdictiei definitive de construire, după caz;

d) promovarea unor programe, studii si proiecte privind măsuri concrete de stopare a fenomenului de alunecare de teren (împăduriri, consolidări versanti);

e) precizarea conditiilor elementare de amplasare si conformare a constructiilor si amenajărilor în functie de potentialul de producere a alunecărilor de teren;

f) îmbunătătirea/înlocuirea si chiar devierea retelelor tehnico-edilitare amplasate în zone cu potential mare de producere a alunecărilor de teren;

g) informarea populatiei asupra riscului producerii alunecărilor de teren, după caz, pe grade de potential al producerii alunecărilor de teren;

h) dezafectarea unitătilor productive cu grad ridicat de poluare si periculozitate, amplasate în zone expuse alunecărilor de teren;

i) demolarea fondului construit din zonele cu potential ridicat de alunecare si reamplasarea lui pe rezerva funciară de utilitate publică.

II. Planul urbanistic zonal

A. Stadiul actual si de dezvoltare urbanistică – se analizează principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Cadrul natural - identificarea zonelor expuse la riscuri naturale, definirea riscurilor naturale existente si cauzele producerii dezastrelor:

a) cutremure de pământ: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zăpadă, accidente produse la lucrările existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizării

cursurilor de apă si/sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale;

c) alunecări de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecări vechi si aparitia alunecărilor noi, eroziunea apelor curgătoare cu actiune permanentă la baza versantilor, actiunea apelor subterane, actiunea înghetului si a dezghetului, actiunea cutremurelor care reactivează alunecările vechi sau declansează alunecări primare, săpături executate pe versanti sau la baza lor, defrisarea abuzivă a plantatiilor si a pădurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor de risc natural:

a) cutremure de pământ: superficiale, intermediare, de profunzime; magnitudinea pe scara Richter; intensitatea seismică pe scara MSK conform STAS 11.100/1993; parametrii de zonare a seismicitătii teritoriului studiat conform normativului P 100/92; perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea de 6 grade;

b) inundatii: revărsarea cursurilor de apă datorită capacitătii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zăpoare sau plutitori a cursurilor de apă, a sectiunilor subdimensionate a podurilor si podetelor; depăsirea capacitătii de tranzitare a acviferelor în zone fără drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrărilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatării incorecte; vânturi puternice în zona litorală sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecări de teren: active, care se desfăsoară în urma declansării unei alunecări primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând, abandonate, la care cauzele producerii au fost înlăturate, stabilizate prin metode de remediere.

3. Efectele fenomenelor de risc natural asupra constructiilor si echipărilor edilitare:

a) cutremure de pământ: avarii la structurile de rezistentă ale clădirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clădiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - clădiri, drumuri, poduri, podete, căi ferate, retele tehnico-edilitare, baraje, diguri, suprafete din intravilan si extravilan, pierderi de vieti omenesti;

c) alunecări de teren: obiective afectate - clădiri, retele tehnico-edilitare, poduri, podete, drumuri, căi ferate, suprafete din intravilan si extravilan.

4. Delimitarea si ierarhizarea zonelor de riscuri naturale - conform hărtilor de risc natural:

a) cutremure de pământ: conform zonelor de intensitate seismică pe scara MSK si perioada medie de revenire;

b) inundatii: calea viiturii, zonă frecvent inundabilă, zonă potential inundabilă;

c) alunecări de teren: conform potentialului de producere, respectiv zone cu potential scăzut de alunecare, zone cu potential mediu de alunecare, zone cu potential ridicat de alunecare.

B. Reglementări urbanistice specifice zonelor de riscuri naturale:

1. Cutremure de pământ:

a) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de seismicitate (POT - procent de ocupare a terenurilor), distante între clădiri, regim de înăltime, sistem tehnic constructiv privind structura de rezistentă a clădirii, sisteme de fundare, precizându-se retragerea, alinierea, distantele minime obligatorii dintre constructii, terenurile non aedificandi;

b) precizări cu privire la proiectarea si construirea antiseismică se regăsesc în cadrul prevederilor actelor normative în vigoare P 100/92 si Ordonanta Guvernului nr. 20/1994, republicată.

2. Inundatii:

a) delimitarea zonelor inundabile cu interdictie totală sau temporară de construire până la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) definirea mijloacelor de protectie si a lucrărilor hidroedilitare necesare pentru completarea, întretinerea si redimensionarea retelelor existente;

c) măsuri specifice de protectie necesare pentru asigurarea conditiilor de construire;

d) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de inundabilitate (sistem constructiv, regim maxim de înăltime, POT);

e) alte reglementări privind redimensionarea retelelor hidroedilitare, îndiguiri, taluzări, regularizarea cursurilor de apă;

f) precizarea functiunilor interzise în zonele de risc la inundatii.

3. Alunecări de teren:

a) delimitarea zonelor expuse la alunecări de teren, cu interdictie totală sau temporară de construire până la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) delimitarea zonelor expuse riscului la alunecări de teren, cu diferentierea, după caz, pe grade cu potential diferit de alunecare;

c) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor sistem constructiv, regim maxim de înăltime admisă, pozitionarea constructivă în raport cu curbele de nivel, POT;

d) definirea mijloacelor de stabilizare a terenurilor (plantări, ranforsări);

e) microzonarea de criterii de securitate pe baza studiilor geotehnice si hidrogeologice.

III. Planul urbanistic de detaliu

A. Situatia existentă - se analizează principalele probleme rezultate din analiza situatiei existente referitoare la riscurile naturale si se va structura astfel:

1. Evaluarea riscurilor naturale:

- identificarea, definirea riscurilor naturale si a cauzelor producerii dezastrelor:

a) cutremure de pământ: fenomene de faliere a scoartei terestre;

b) inundatii: ploi torentiale, topiri bruste de zăpadă, accidente produse la lucrările existente pe cursurile râurilor - rupturi de baraje, diguri, canale, deteriorarea regularizării cursurilor de apă si/sau erori umane legate de exploatarea constructiilor hidrotehnice si de obturarea albiei râurilor prin depozitarea de diverse materiale;

c) alunecări de teren: precipitatii atmosferice care pot provoca reactivarea unor alunecări vechi si aparitia alunecărilor noi, eroziunea apelor curgătoare cu actiune permanentă la baza versantilor, actiunea apelor subterane, actiunea înghetului si a dezghetului, actiunea cutremurelor care reactivează alunecările vechi sau declansează alunecări primare, săpături executate pe versanti sau la baza lor, defrisarea abuzivă a plantatiilor si a pădurilor, care produce declansarea energiei versantilor.

2. Tipologia fenomenelor:

a) cutremure de pământ: superficiale, intermediare, de profunzime; magnitudinea pe scara Richter; intensitatea seismică pe scara MSK conform STAS 11.100/1993; parametrii de zonare a seismicitătii teritoriului studiat conform normativului P 100/92; perioada medie de revenire a cutremurelor cu intensitatea de 6 grade;

b) inundatii: revărsarea cursurilor de apă datorită capacitătii insuficiente de scurgere a albiilor minore; blocarea cu zăpoare sau plutitori a cursurilor de apă, a sectiunilor subdimensionate a pădurilor si podetelor; depăsirea capacitătii de tranzitare a acviferelor în zone fără drenaj natural sau cu drenaj natural insuficient; distrugerea lucrărilor hidrotehnice (baraje, diguri) din cauza exploatării incorecte; vânturi puternice în zona litorală sau a malurilor unor lacuri;

c) alunecări de teren: active, care se desfăsoară în rma declansării unei alunecări primare; reactive, care sunt declansate, dar au perioade de stabilitate si acalmie; inactive, care pot fi latente si se pot activa oricând, abandonate, la care cauzele producerii au fost înlăturate, stabilizate prin metode de remediere.

3. Efecte asupra fondului construit:

a) cutremure de pământ: avarii la structurile de rezistentă ale clădirilor si/sau distrugeri partiale sau totale ale unor clădiri, pierderi de vieti omenesti;

b) inundatii: obiective afectate - clădiri, drumuri, poduri, podete, retele tehnico-edilitare, pierderi de vieti omenesti; c) alunecări de teren: obiective afectate - clădiri, drumuri, poduri, podete, retele tehnico-edilitare, pierderi de vieti omenesti.

B. Reglementările specifice vizează relatia dintre riscurile naturale si nivelul de permisivităti si constrângeri urbanistice privind volumele construite si amenajările.

1. Cutremure de pământ:

a) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de seismicitate (POT - procent de ocupare a terenurilor), distante între clădiri, regim de înăltime, sistem tehnic constructiv privind structura de rezistentă a clădirii, sisteme de fundare, precizându-se retragerea, alinierea, distantele minime obligatorii dintre constructii, terenurile non aedificandi;

b) recomandări cu privire la proiectarea si construirea antiseismică conform prevederilor actelor normative în vigoare P 100/92 (revizuită în 1996) si Ordonanta Guvernului nr. 20/1994, republicată.

2. Inundatii:

a) delimitarea zonelor inundabile cu interdictie totală sau temporară de construire până la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) delimitarea zonelor expuse riscului la inundatii, cu diferentierea, după caz, pe grade de inundabilitate;

c) definirea mijloacelor de protectie si a lucrărilor hidroedilitare necesare pentru completarea, întretinerea si redimensionarea retelelor existente;

d) măsuri specifice de protectie necesare pentru asigurarea conditiilor de construire;

e) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor în raport cu gradul de inundabilitate (sistem constructiv, regim maxim de înăltime, POT, CUT);

f) alte reglementări privind redimensionarea retelelor hidroedilitare, îndiguiri, taluzări, regularizarea cursurilor de apă;

g) precizarea functiunilor interzise în zonele de risc la inundatii.

3. Alunecări de teren:

a) delimitarea zonelor expuse la alunecări de teren, cu interdictie totală sau temporară de construire până la elaborarea unor documentatii, studii de specialitate;

b) delimitarea zonelor expuse riscului la alunecări de teren, cu diferentierea, după caz, pe grade cu potential diferit de alunecare;

c) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a constructiilor, sistem constructiv, regim maxim de înăltime admisă, pozitionarea constructivă în raport cu curbele de nivel, POT;

d) definirea mijloacelor de stabilizare a terenurilor (plantări, ranforsări);

e) microzonarea pe criterii de securitate pe baza studiilor geotehnice si hidrogeologice.

Art. 15. - Zonele expuse riscurilor naturale cu intensitate si frecventă ridicate pot fi asimilate în cadrul documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism zonelor fragile ecologic determinate de factori naturali si se supun în cadrul acestor documentatii modului de gestiune a zonelor fragile ecologic, conform Ghidului privind protectia si revitalizarea zonelor fragile ecologic, care se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

 

CAPITOLUL IV

Dispozitii finale

 

Art. 16. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Art. 17. - Semnele conventionale de reprezentare si elementele grafice ce vor fi utilizate în cadrul pieselor desenate ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale se vor aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei.

 

ANEXA Nr. 1

la normele metodologice

 

SCHEMĂ

privind determinarea exigentelor minime de continut ale documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru zonele de riscuri naturale

 

 

ANEXA Nr. 2

la normele metodologice

 

GLOSAR DE TERMENI

 

Documentatii de amenajare a teritoriului - ansamblul de piese scrise si desenate referitoare la un teritoriu determinat, cuprinzând analiza situatiei existente si propuneri de dezvoltare, cu caracter director (Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul).

Documentatii de urbanism - ansamblul de piese scrise si desenate referitoare la o unitate administrativ-teritorială de bază sau la o zonă a ei, cuprinzând analiza situatiei existente si propuneri de dezvoltare. Toate au caracter de reglementare, cu exceptia PUG, care are în plus si caracter director (Legea nr. 350/2001).

Caracter director - însusire a unei documentatii aprobate de a stabili cadrul general de amenajare a teritoriului si de dezvoltare urbanistică a localitătilor prin coordonarea actiunilor specifice. Caracterul director este specific documentatiilor de amenajare a teritoriului (Legea nr. 350/2001).

Caracter de reglementare - însusire a unei documentatii aprobate de a impune anumiti parametri solutiilor promovate. Este specific documentatiilor de urbanism (Legea nr. 350/2001).

Calea viiturii - corespunde unei viituri a cărei probabilitate de depăsire a debitului maxim anual este mai mare de 50%.

CUT - coeficientul de utilizare a terenului, care exprimă raportul dintre suma suprafetelor desfăsurate ale tuturor clădirilor si suprafata terenului considerat.

POT - procentul de ocupare a terenului, care exprimă raportul dintre suprafata ocupată la sol de clădiri si suprafata terenului considerat.

Zonă frecvent inundabilă - corespunde unei viituri a cărei probabilitate de depăsire a debitului maxim anual este între 10-50%.

Zonă potential inundabilă - corespunde unei viituri a cărei probabilitate de depăsire a debitului maxim anual este până la 10%.

 

ANEXA Nr. 3

la normele metodologice

 

MATRICE - CADRU

pentru factorul de risc cutremure de pământ

 

Diagnoza

Stadiul actual al dezvoltării

Analiza

factorului

de risc

Identificarea riscului: definire, tipul; suprafata afectată; cauze (naturale, antropice); efecte (pagube materiale, pierderi umane) Delimitarea si ierarhizarea arealelor pe baza hărtilor de risc

Propuneri

Reglementări

 

Prevenire

 

Planuri AT -

(PATJ, PATZ)

PUG

PUZ

PUD

Actiuni (plan de măsuri) privind

amenajarea bazelor hidrografice

Interdictie temporară de

construire până la elaborarea studiilor de

specialitate (topografice,

geotehnice, hidrogeologice)

pentru fundamentarea

lucrărilor de eliminare a

riscului

- Completarea, întretinerea si

redimensionarea retelei

hidroedilitare existente

- Definirea mijloacelor de protectie si a lucrărilor edilitare necesare

- Redimensionarea retelei hidroedilitare existente

 

Atenuare/

eliminare

 

Actiuni (plan de măsuri) privind combaterea inundatiilor, precum si recuperarea si reabilitarea terenurilor

Promovarea unor programe, studii si proiecte

pentru liminarea

cauzelor (diguri, regularizări)

Măsuri specifice de protectie

(extinderea/redimensionarea

retelei hidroedilitare, îndiguiri,

regularizarea cursurilor de apă)

-Redimensionarea retelei hidroedilitare existente

- Executarea de lucrări specifice

(santuri de protectie, canale de dren, diguri, terasamente)

 

Acceptare

- Necesitatea ncheierii unor conventii de asigurare

- Schimbarea modului de folosintă a terenului strămutarea unei părti de intravilan

si lăsarea terenului in regim liber de inundare

- Interdictie definitivă de

construire

- Crearea unei rezerve

funciare de utilitate publică

- Demolarea fondului

construit si reamplasarea

lui pe rezerva funciară de

utilitate publică

Adaptarea conditiilor de

construire în functie de

microzonare până la demolarea si reamplasarea fondului construit pe rezerva funciară de utilitate publică

 

Amplasarea si conformarea

clădirilor în raport cu gradul de risc acceptat si caracteristicile

terenului

 

Prevenire

 

Actiuni (plan de măsuri) privind

amenajarea terenurilor cu risc

de alunecare

Interdictie temporară de

construire până la elaborarea studiilor de

specialitate (topografice,

geotehnice, hidrogeologice)

pentru fundamentarea

lucrărilor de eliminare a riscului

- Microzonarea pe criterii de

securitate pe baza studiilor

geotehnice, hidrogeologice

- Stabilirea conditiilor

specifice de construire

(distante minime între clădiri, indici POT si CUT)

- Definirea mijloacelor de

stabilizare (plantări, ranforsări)

- Măsuri particulare de

stabilizare a terenurilor (plantări,

drenare, fundarede piloti)

- Stabilirea zonelor de constructii

 

 

Atenuare/

eliminare

 

Actiuni (plan de măsuri) privind

combaterea alunecărilor, precum

si recuperarea si reabilitarea terenurilor

 

Promovarea unor programe, studii si proiecte

pentru  eliminarea

cauzelor (consolidări versanti, plantări)

Măsuri specifice pentru stabilizarea terenurilor

(plantări, ranforsări, conditii specifice de fundare)

 

- Măsuri particulare de

stabilizare a terenurilor (plantări,

drenare, fundarepe piloti)

- Stabilirea conditiilor specifice de fundare si  construire

 

Acceptare

- Necesitatea încheierii unor conventii de asigurare

- Schimbarea modului de folosintă a terenului (strămutarea unei părti de intravilan)

- Interdictie definitivă de

construire

- Crearea unei rezerve funciare de utilitate publică

- Demolarea fondului

construit si reamplasarea lui

pe rezerva funciară de

utilitate publică

Adaptarea conditiilor de

construire în functie de microzonare până la demolarea si reamplasarea fondului construit pe rezerva funciară de

utilitate publică

Amplasarea si conformarea

clădirilor în raport cu gradul de risc acceptat si caracteristicile

terenului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR

 

 

ORDIN

pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT R 13-2003, editia 1, “Cerinte tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea si verificarea tehnică a ascensoarelor cu schip”

 

În aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 19/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Industriei si Resurselor, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul industriei si resurselor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Prescriptia tehnică PT R 13-2003, editia 1, “Cerinte tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, exploatarea si verificarea tehnică a ascensoarelor cu schip”, cuprinsă în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul industriei si resurselor,

Dan Ioan Popescu

 

Bucuresti, 20 februarie 2003.

Nr. 106.


*) Anexa se publică ulterior.