MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XIV - Nr. 152         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 1 martie 2002

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 12 din 22 ianuarie 2002 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 1 -1 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare

 

Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 3 , art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

83. - Ordin al ministrului agriculturii, alimentatiei si pădurilor pentru aprobarea Programului privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producătorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agricultură, finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”

 

325. - Ordin al presedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale privind aprobarea pretului social al gazelor naturale

 

Rectificare la Legea nr. 26/2002

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 12

din 22 ianuarie 2002

referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 11 - 13

din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa – presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Lucian Stângu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 1 -1 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, exceptie ridicată de Vasile Marin în Dosarul nr. 2.679/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Se dispune să se facă apelul si în dosarele nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 si nr. 359C/2001.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 357C/2001, răspund Cornelia Ghidarcea si Elena V. Sanda, lipsind celelalte  părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. La apelul nominal, în Dosarul nr. 358C/2001, se prezintă Nicolae Niculescu, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. La apelul nominal, în Dosarul nr. 359C/2001, lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 si 359C/2001 au acelasi obiect, pune în discutie, din oficiu, problema conexării acestor cauze.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt întrunite conditiile cerute de art. 164 din Codul de procedură civilă si, în consecintă, este de acord cu propunerea de conexare.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 si nr. 359C/2001 la Dosarul nr. 197/2001. Cornelia Ghidarcea, având cuvântul, solicită respingerea exceptiei si restituirea de urgentă a dosarului la instanta care solutionează fondul cauzei. Celelalte părti prezente se raliază acestor solicitări.

Reprezentantul Ministerului Public arată că anterior Curtea a statuat că nimic nu interzice Guvernului să intervină în domeniul legilor organice pe calea unei ordonante de urgentă. Referitor la dispozitiile art. I pct. 6 din

Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 179/1999 prin care s-au introdus la art. 17 din Legea nr. 92/1992 alineatele 11 -13, Curtea a admis, prin Decizia nr. 322 din 20 noiembrie 2001, nepublicată la această dată, o altă exceptie referitoare la art. 17 alin. 11. Pune concluzii de respingere, ca inadmisibile, a exceptiilor de neconstitutionalitate.

CURTE,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 aprilie 2001, pronuntată de Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti în Dosarul nr. 2.697/2001, prin încheierile din 1 octombrie 2001 si 3 octombrie 2001, pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă în dosarele nr. 5.137/2001 si nr. 5.151/2001, precum si prin Încheierea din 10 octombrie 2001, pronuntată de Tribunalul Gorj - Sectia civilă în Dosarul nr. 6.563/2001, Curtea Constitutională a fost sesizată cu exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 7 alin. 1 1 – 1 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, exceptii ridicate de Vasile Marin si de Compania Natională “ROMARM” - S.A. în litigii ce au ca obiect contestatii împotriva desfacerii unor contracte individuale de muncă.

În motivarea exceptiilor de neconstitutionalitate se sustine, pe de o parte, că, fiind o lege organică, Legea nr. 92/1992 nu putea fi modificată printr-o ordonantă de urgentă, iar pe de altă parte, că prin art. I pct. 6 al ordonantei (prin care s-au introdus, la art. 17 din Legea nr. 92/1992, alineatele 11 - 13) s-au încălcat prevederile art. 123 si art. 125, raportate la art. 1 alin. (3) si art. 51 din Constitutia României. De asemenea, se mai sustine că modificarea adusă Legii pentru organizarea judecătorească, în sensul instituirii asistentilor judiciari, contravine dispozitiilor constitutionale amintite, dispozitii care stabilesc că “numai judecătorului si se atribuie jurisdictio si imperium, adică prerogativa de a rosti (a spune) dreptul si de a impune executarea silită a hotărârilor”. Prin instituirea asistentilor judiciari, în calitate de membri cu vot deliberativ în completul de judecată, se nesocoteste principiul independentei judecătorilor, deoarece asistentii judiciari - unul reprezentând sindicatele, celălalt reprezentând asociatiile patronale – “au anumite interese în judecarea cauzelor si nu se poate afirma că pot fi independenti si impartiali”.

Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti, exprimându-si opinia, arată că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 11 - 13 din Legea nr. 92/1992, modificată, este întemeiată, deoarece alcătuirea completelor de judecată în cazul solutionării litigiilor de muncă, în primă instantă, de către complete formate dintr-un judecător si doi asistenti judiciari este neconstitutională, încălcându-se art. 123 si 125, raportate la art. 1 alin. (3) si la art. 51 din Constitutia României.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă, exprimându-si opinia, arată că exceptia este nefondată.

Tribunalul Gorj - Sectia civilă, exprimându-si opinia, arată, de asemenea, că exceptia este nefondată, deoarece completele specializate formate dintr-un judecător si doi asistenti judiciari au fost create “tocmai în vederea înfăptuirii în mai bune conditii a actului de justitie”. Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate pre edintilor celor două Camere ale

Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, arată că asistentii judiciari au acelasi statut ca si judecătorii profesionisti si aceleasi garantii de independentă si impartialitate. Introducerea în completele pentru solutionarea litigiilor de muncă a asistentilor judiciari nu contravine dispozitiilor consitutionale, deoarece Legea fundamentală interzice numai înfiintarea de instante extraordinare, iar nu si înfiintarea de instante judecătoresti specializate în solutionarea unor categorii de litigii, cum sunt si litigiile de muncă. Institutia asistentilor judiciari, existentă si în alte state, reprezintă “o concretizare a principiului tripartitismului întâlnit la nivelul Organizatiei Internationale a Muncii încă de la aparitia sa, precum si a principiului dialogului social care domină legislatia muncii, garantie a păcii sociale”.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că textele legale deduse controlului de constitutionalitate nu contravin Legii fundamentale, deoarece instituirea asistentilor judiciari în cadrul completelor de judecată care solutionează litigiile si conflictele de muncă este o problemă de procedură, a cărei reglementare “s-a dat în competenta legiuitorului ordinar”, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie.

Presedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, sustinerile autorilor exceptiilor, concluziile părtilor prezente, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, rapoartele judecătorilor-raportori, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptiile de neconstitutionalitate ridicate. Obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 17 alin. 11 - 13 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare. Aceste dispozitii au fost introduse prin art. I pct. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999, ordonantă aprobată si modificată prin Legea nr. 118/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 30 martie 2001. Dispozitiile mentionate au următorul cuprins:

- Art. 17 alin. 11 : “Cauzele privind conflictele de muncă si litigiile de muncă se judecă în primă instantă, cu celeritate, de către un complet format dintr-un judecător si doi asistenti judiciari, dintre care unul reprezintă asociatiile patronale, iar celălalt reprezintă sindicatele. Hotărârile în aceste cauze se iau cu majoritatea membrilor completului.”;

- Art. 17 alin. 12 : “Asistentii judiciari sunt numiti pe o perioadă de 4 ani de către ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, dintre persoanele care au studii juridice superioare si îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 46 alin. 1 lit. a), c), d), e) si alin. 2. Asistentii judiciari depun jurământ în conditiile art. 48, care se aplică în mod corespunzător.”;

- Art. 17 alin. 13 : “Conditiile si procedura de propunere a candidatilor pentru a fi numiti asistenti judiciari, de către Consiliul Economic si Social, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”;

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate consideră că aceste prevederi sunt contrare următoarelor dispozitii constitutionale:

- Art. 1 alin. (3): “România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme si sunt garantate.”;

- Art. 51: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”;

- Art. 123: “(1) Justitia se înfăptuie te în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenti si se supun numai legii.”;

- Art. 124: “(1) Judecătorii numiti de Presedintele României sunt inamovibili, potrivit legii. Presedintele si ceilalti judecători ai Curtii Supreme de Justitie sunt numiti pe o perioadă de 6 ani. Ei pot fi reînvestiti în functie. Promovarea, transferarea si sanctionarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în conditiile legii.

(2) Functia de judecător este incompatibilă cu orice altă functie publică sau privată, cu exceptia functiilor didactice din învătământul superior.”;

- Art. 125: “(1) Justitia se realizează prin Curtea Supremă de Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege.

(2) Este interzisă înfiintarea de instante extraordinare.

(3) Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege”.

Examinând exceptiile de neconstitutionalitate ridicate, Curtea constată că, desi în motivarea acestora s-a sustinut neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 17 alin. 11 - 1 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, în realitate critica priveste numai neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 17 alin. 1 1 din această lege. Prin Decizia nr. 322 din 20 noiembrie 2001 (publicată

între data pronuntării si cea a redactării prezentei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 30 ianuarie 2002), Curtea a constatat că prevederile art. 17 alin. 11 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, care prevedeau că în cauzele privind conflictele de muncă hotărârile se iau cu majoritatea membrilor completului format dintr-un judecător si doi asistenti judiciari, sunt neconstitutionale, contravenind dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 51 si art. 123-125 din Constitutia României. Considerentele din acea decizie sunt valabile si în cauza de fată. Cu acel prilej Curtea a retinut în esentă:

Potrivit dispozitiilor art. 123 din Constitutie justitia este înfăptuită, în numele legii, de judecători independenti si care se supun numai legii. În conformitate cu dispozitiile art. 124 din Legea fundamentală, judecătorii, numiti de Presedintele României, sunt inamovibili, nu pot presta alte activităti, cu exceptia functiilor didactice din învătământul superior, si le este interzis să facă parte din partidele politice, conform dispozitiilor art. 37 alin. (3). La îndeplinirea acestor deziderate veghează Consiliul Superior al Magistraturii compus din magistrati alesi de Parlament. Asistentii judiciari sunt numiti de ministrul justitiei la propunerea Consiliului Economic si Social si reprezintă unul

- patronatele, iar celălalt, sindicatele, ei nefiind, asemenea judecătorilor, total independenti, ci reprezintă organizatiile care i-au propus. Fiind doi si având vot deliberativ, detin majoritatea fată de judecător, ceea ce este contrar impartialitătii justitiei. De asemenea, acestia nu sunt inamovibili si nu li se interzice să facă parte din partide politice sau să exercite alte functii publice în afara celei de asistent judiciar, putând fi astfel afectată independenta justitiei. Constitutia nu interzice ca asistentii judiciari, cu statut de functionar public, să asiste judecătorul care solutionează conflicte sau litigii de muncă, să aibă vot consultativ în luarea hotărârilor, nu pot însă fi învestiti să desfăsoare activitate de judecată, rezervată prin Legea fundamentală exclusiv judecătorului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, ridicată de Vasile Marin în Dosarul nr. 2.679/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti si de Compania Natională “ROMARM” - S.A. în dosarele nr. 5.151/2001 si nr. 5.137/2001 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă si în Dosarul nr. 6.563/2001 al Tribunalului Gorj - Sectia civilă.

2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 2 si 1 3 din aceeasi lege, ridicată de aceeasi autori în aceleasi dosare.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 22 ianuarie 2002.

        

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 28

din 30 ianuarie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare,

ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 1 3 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001

privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond

de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 53, art. 1920 alin. (1), art. 19 22 alin. (3)

si ale art. 19 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea

unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001,

cu modificările si completările ulterioare

 

Nicolae Popa - pre edinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 3 , art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată, cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare, exceptie ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Bălan, Ecaterina Bălan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Drăgan Nită, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Pu ca u, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Stefan Serbănescu, Corina Vlădăsel, Mircea Popescu si Asociatia Natională a Investitorilor FNI în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucuresti – Sectia comercială.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 17 ianuarie 2002 si au fost consemnate în încheierea de la aceeasi dată, când Curtea a amânat pronuntarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 23 ianuarie 2002. La acea dată Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat din nou pronuntarea pentru data de 30 ianuarie 2002

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 5.079/2001, Tribunalul Bucuresti – Sectia comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. () si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 3, art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 5 / 998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, exceptie ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Bălan, Ecaterina Bălan, Felicia Cri an, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Drăgan Nită, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Stefan Serbănescu, Corina Vlădăsel, Mircea Popescu si Asociatia Natională a Investitorilor F.N.I. în cadrul unui litigiu privind executarea Contractului de fidejusiune/cautiune nr. 2.205 din 6 decembrie 1999, încheiat între Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., Fondul National de Investitii si Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin următoarele:

I.1. În ceea ce priveste dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, se sustine că acestea contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si ale art. 41 alin. (1). Autorii exceptiei consideră că este normal ca persoanele care se adresează instantelor judecătore ti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justitie, însă acest lucru trebuie realizat cu respectarea principiilor prevăzute la art. 16 alin. (1) si ale art. 41 alin. (1). Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. s-a angajat să răscumpere unitătile de fond detinute la Fondul National de Investitii în cazul incapacitătii de plată a societătii de administrare Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A. În aceeasi motivare se sustine că statul este unicul actionar al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. si, ca atare, creanta asupra acestei societăti reprezintă o creantă asupra statului, intrând sub incidenta art. 41 alin. (1) din Constitutie. Tinând seama deprevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, conform cărora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, autorii exceptiei sustin că această scutire trebuie să se aplice si în privinta cererilor privind bunuri mobile (drepturile de creantă ale investitorilor), îndreptate împotriva statului. Astfel, se consideră că dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, care reglementează obligatia plătii taxei de timbru la valoare în cazul cererilor cu obiect evaluabil în bani, sunt neconstitutionale, întrucât nu respectă prevederile art. 41 alin. (1) din Constitutie,  contravenind în acelasi timp principiului egalitătii consacrat la art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate consideră că dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, contravin si principiului accesului liber la justitie, consacrat la art. 21 din Constitutie. Obligatia de plată a taxei de timbru în acest caz reprezintă o restrângere nejustificată a accesului la justitie, întrucât după câstigarea procesului de către reclamanti pârâtul, statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, oricum va fi obligat să restituie taxa plătită, în cadrul cheltuielilor de judecată, din bugetul de stat. Prin urmare, obligatia plătii taxei de timbru duce, fără un temei legal, la restrângerea numărului de persoane care se pot adresa instantelor judecătoresti.

De asemenea, este invocată si contrarietatea dintre dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, si cele ale art. 1091 din Codul civil.

I.2. Dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, sunt considerate a fi neconstitutionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie. Astfel, prin textul de lege atacat sunt prevăzute scutiri de la plata taxei de timbru în cazul actiunilor si cererilor introduse de anumite organe de stat.

Autorii exceptiei, recunoscând atributul exclusiv al puterii legiuitoare de a stabili scutiri pentru anumite categorii de actiuni si cereri, consideră neconstitutională stabilirea acestor scutiri numai în considerarea calitătii subiectelor de drept care sunt în situatia de a introduce actiuni sau cereri în justitie. Principiul egalitătii presupune egalitatea de tratament juridic pentru persoanele aflate în aceeasi situatie juridică. Or, art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, stabile te în mod discriminatoriu scutiri de la plata taxei de timbru doar pentru anumite subiecte de drept dintre cele aflate în aceeasi situatie juridică. Sub acest aspect se sustine că în cadrul unei anumite actiuni, dacă una dintre părti este scutită de plata taxei de timbru, toate cererile, introduse de oricare dintre celelalte părti, trebuie să fie scutite de plata taxei de timbru.

II.1. În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 78 din Constitutie.

Din această perspectivă textul de lege acordă Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii încă cel putin 10 zile de functionare de la data intrării lui în vigoare (data publicării). Pe de altă parte, art. 13 alin. (2) din lege interzice membrilor Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii, de la data intrării în vigoare a legii, dreptul de a mai desfăsura activităti specifice pietelor reglementate si supravegheate de Comisia Natională a Valorilor Mobiliare. Această contradictie între dispozitiile cuprinse în aceeasi lege, precum si faptul că încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului National de Investitii presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, conform art. 12 din Legea nr. 333/2001, sunt considerate a reprezenta o încălcare a prevederilor art. 78 din Constitutie.

Autorii exceptiei sustin că dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie. Prin dispozitiile legale criticate se reglementează prerogativa Adunării generale a Fondului National de Investitii de a decide transformarea acestuia în fond închis de investitii. Pe această cale se consideră că se adduce atingere unor raporturi juridice preexistente, ceea ce face ca dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 să retroactiveze.

Dispozitiile legale criticate sunt considerate a contraveni si prevederilor art. 48 alin. (1) din Constitutie, întrucât încalcă drepturile investitorilor de a obtine repararea pagubelor suferite.

II.2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 autorii exceptiei sustin că acestea contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) si ale art. 37 alin. (1). Prin transferul către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (fostul Oficiu pentru Recuperarea Creantelor Bancare), un tert fată de organele legal constituite ale Fondului National de Investitii, al unor drepturi de a decide în locul acestora sunt încălcate drepturile prevăzute de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, precum si dreptul la liberă asociere prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constitutie. Dreptul la liberă asociere presupune, în opinia autorilor exceptiei, interzicerea interventiei oricăror alte persoane (chiar institutii ale statului) în ordinea juridică stabilită de persoanele care se asociază.

II.3. Dispozitiile art. 11 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (2), art. 37 alin. (1), ale art. 51 si 78 din Constitutie. Conform dispozitiilor criticate AVAB are atributia de a avansa cheltuielile necesare pentru efectuarea contractului de audit, pentru consultarea investitorilor si pentru transformarea Fondului National de Investitii în fond închis de investitii, acestea urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obtinute prin lichidarea activelor acestuia. Autorii exceptiei sustin că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) si ale art. 37 alin. (1) din Constitutie, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta F.N.I. nu apartine decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înfiintat, amestecul altor persoane sau institutii fiind neconstitutional. Sub acest aspect, întrucât dispozitiile art. 11 încalcă drepturile prevăzute în Constitutie si în alte legi, se afirmă că este încălcat si art. 51 din Constitutie, referitor la suprematia acesteia.

De asemenea, autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin că dispozitiile criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) si ale art. 78 din Constitutie, deoarece încheierea contractului de audit presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, nefiind admisă solutia privind avansarea cheltuielilor de către AVAB.

II.4. Autorii exceptiei consideră totodată că dispozitiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare la accesul liber la justitie. Astfel, prin conditionarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a F.N.I. se aduce o restrângere neconstitutională accesului liber la justitie. În aceeasi ordine de idei se sustine si încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 49 alin. (1), art. 51 si ale art. 150 alin. (1), fără a se motiva această pretinsă încălcare a Legii fundamentale.

II.5. Autorii exceptiei mai sustin că dispozitiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 51 si ale art. 150 alin. (1) din Constitutie. Datorită faptului că prin reglementările legale criticate se prevede posibilitatea transformării F.N.I. în fond închis de investitii, posibilitate pe care actele normative sub imperiul cărora a fost constituit Fondul National de Investitii nu o reglementează, aceste dispozitii normative sunt considerate a avea caracter retroactiv.

Pe de altă parte, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 conferă Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea F.N.I. în fond închis de investitii, în conditiile legii.

Or, tinând seama de faptul că nu există o lege care să reglementeze această materie, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constitutie, Comisia Natională a Valorilor Mobiliare situându-se, în acest fel, deasupra legii. Pe cale de consecintă, sunt încălcate si prevederile constitutionale privind garantarea drepturilor si libertătilor cetătenilor, consacrate la art. 1 alin. (3), cele privind suprematia Constitutiei (art. 51) si cele ale art. 150 alin. (1), privind abrogarea actelor normative contrare Constitutiei.

II.6. Dispozitiile art. 14 alin. (1) sunt considerate a fi neconstitutionale întrucât, prin reglementarea subrogării AVAB în toate drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A. si/sau cu F.N.I., se ajunge la  consecinte contrare Constitutiei. Astfel, AVAB are o capacitate de folosintă precis delimitată prin lege, iar art. 5 3 din Legea nr. 409/2001 stabileste că sumele obtinute de AVAB din exercitarea atributiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de functionare si operare si a cheltuielilor de administrare si de valorificare a activelor bancare preluate, diferenta urmând să fie virată la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legală nu stabile te obligatia AVAB de a executa obligatia de răscumpărare a titlurilor de participare la F.N.I., autorii exceptiei consideră că aceasta presupune un efect retroactiv al dispozitiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, dispozitiile criticate aduc atingere si drepturilor de creantă ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constitutionale referitoare la proprietate si la restrângerea exercitiului unor drepturi, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) si (7), la art. 135 alin. (1) si (6) si, respectiv, la art. 49. Autorii exceptiei mai sustin că statul, fiind unicul actionar al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., îsi anulează propria datorie, situându-se în acest fel îmai presus de legeis, ceea ce face ca aceste dispozitii legale să încalce prevederile art. 16 alin. (2) si ale art. 51 din Constitutie. În sustinerea exceptiei sunt invocate si dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 si ale art. 150 alin. (1), precum si cele ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la această conventie. Totodată autorii exceptiei apreciază că prin dispozitiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se aduce atingere gajului general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., investitorii fiind astfel lipsiti de garantia statului asupra activitătii Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Se invocă în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, concretizată prin Decizia nr. 77/1995, precum si cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit că protectia dreptului de proprietate poartă asupra tuturor drepturilor cu valoare economică, inclusiv asupra drepturilor de creantă.

Se consideră că este încălcat si principiul separatiei puterilor în stat, prin interventia legiuitorului în ordinea juridică stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă.

Pe cale de consecintă, se consideră că sunt neconstitutionale si prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, privind subrogarea AVAB în locul Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. în toate procesele în curs în legătură cu actele juridice prevăzute în anexa la lege.

De asemenea, este invocată neconcordanta dintre dispozitiile art. 14 si cele ale art. 43 alin. (2) si ale art. 161 din Codul de procedură civilă.

II.7. În opinia autorilor exceptiei prevederile art. 15 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni dispozitiilor constitutionale privitoare la dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) si (7) si la art. 135 alin. (1) si (6). Autorii exceptiei sustin că AVAB ar trebui să aibă atributia de a plăti cererile de răscumpărare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin această dispozitie legală s-ar consimti la transferarea proprietătii particulare a bunului în folosinta statului, ceea ce Constitutia nu admite.

II.8. În opinia autorilor exceptiei dispozitiile art. 17 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a avea efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.

În legătură cu dispozitiile criticate din Legea nr. 333/2001 se consideră că ele contravin si prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si ale art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. f).

III.1 si 2. Sesizarea de neconstitutionalitate are în vedere si faptul că prevederile art. 1 si 5 3 din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a fi neconstitutionale, deoa- rece încalcă dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, art. 41 alin. (1) si (2), art. 51, art. 135 alin. (1) si (6) si ale art. 150 alin. (1) din Constitutie. Totodată este încălcat si principiul separatiei puterilor în stat, întrucât prin aceste texte de lege sunt afectate dispozitiile cuprinse în hotărârea judecătorească definitivă si irevocabilă prin care Curtea Supremă de Justitie a constatat valabilitatea contractului de fidejusiune/cautiune încheiat între Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., Fondul National de Investitii si Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate consideră că prin stabilirea capacitătii de folosintă a AVAB această institutie nu are atributia de a achita drepturile de creantă ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constitutionale privind dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1) si (2) si la art. 135 alin. (1) si (6). În acest mod sunt încălcate si prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si ale art. 15 alin. (1) privind garantarea tuturor drepturilor si libertătilor cetătenilor, ale art. 16 alin. (2) si ale art. 51, privind suprematia Constitutiei si a legii, precum si ale art. 150 alin. (1), care au în vedere abrogarea actelor normative contrare Constitutiei. În sustinerea exceptiei se invocă si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la această conventie.

De asemenea, este invocată si contrarietatea dispozitiilor art. 1 si 5 3 din Legea nr. 409/2001 fată de cele ale art. 43 alin. (2) si ale art. 161 din Codul de procedură civilă. III.3 si 4. Prevederile art. 19 20 alin. (1) si ale art. 19 22 alin. (3) din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor constitutionale ale art. 21 si ale art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerintei ca judecătorul să nu primească o cerere de chemare în judecată decât o dată cu dovada că aceasta a fost deja comunicată către AVAB, autorii exceptiei consideră că se îngrăde te accesul la justitie sau că legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul că în recurs nu se pot invoca alte apărări, cu exceptia celor de ordine publică, reprezintă, în opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, fie recunoasterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrădirea mijloacelor de apărare si de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constitutie.

III.5. Prin dispozitiile art. 19 23 din Legea nr. 409/2001 autorii exceptiei consideră că sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 si ale art. 49 alin. (1). Se sustine că nu se poate reglementa un nou termen de prescriptie aplicabil cererilor privind executarea unor hotărâri rămase irevocabile sub imperiul unei legi anterioare, fără a se încălca principiul constitutional al neretroactivitătii legii sau prevederile privind accesul liber la justitie. Pentru aceleasi motive se consideră a fi încălcate si dispozitiile art. 49 alin. (1) din Constitutie.

În timpul sedintei de judecată unii dintre autorii exceptiei au solicitat extinderea controlului de constitutionalitate a textelor criticate prin raportare si la alte dispozitii constitutionale. În esentă, a fost invocată încălcarea prevederilor art. 11 si 20 din Constitutie, cu referire la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si nerespectarea procedurii constitutionale de adoptare a Legii nr. 409/2001.

Tribunalul Bucuresti - Sectia comercială, exprimându-si opinia, apreciază că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale. Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată pre edintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 146/1997 se invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale, concretizată prin deciziile nr. 7 si nr. 70/1993, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994, deciziile nr. 18 si nr. 164/1997 si Decizia nr. 49/1999. Conform acestei jurisprudente accesul liber la justitie nu presupune gratuitatea acestuia, fiind legal si normal ca beneficiarii unui serviciu public să contribuie la acoperirea cheltuielilor ocazionate de buna sa functionare. Principiul egalitătii nu este încălcat de dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, întrucât acesta vizează egalitatea între cetăteni în fata legii si a autoritătilor publice, iar nu egalitatea între cetăteni si autoritătile publice. De altfel, art. 4 alin. (2) din Constitutie interzice discriminarea pe anumite criterii, aplicabile numai persoanelor fizice. Obligatia de plată a taxelor de timbru este justificată de prevederile art. 53 alin. (1) din Constitutie, conform cărora cetătenii au obligatia de a contribui, prin taxe si impozite, la cheltuielile publice. Scutiri de la plata taxei de timbru, acordate prin art. 17 din Legea nr. 146/1997, nu sunt nejustificate, întrucât privesc actiunile introduse pentru întregirea veniturilor statului. În ceea ce priveste prevederile Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, acestea nu contin nici o interdictie cu privire la scutirea de la plata taxei de timbru.

Presedintele Camerei Deputatilor consideră că dispozitiile atacate din Legea nr. 333/2001 nu contravin prevederilor art. 37 si 48 din Constitutie. Astfel, libertatea de asociere, ca drept fundamental, nu este aplicabilă asociatiilor si societătilor de drept privat cu scop patrimonial, iar art. 48, prin ipoteză, vizează doar actele administrative, iar nu legile, ca acte juridice ale Parlamentului.

În concluzie se consideră că exceptia este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată. În legătură cu dispozitiile Legii nr. 146/1997 se apreciază că acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei. Scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, acordată institutiilor publice, se bazează pe faptul că institutiile respective sunt finantate integral din banii publici, iar obligarea acestora la plata taxelor de timbru ar implica restituirea către stat a sumelor acordate de acesta, ceea ce ar crea “un circuit bănesc inutil”.

În ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 333/2001, criticate prin exceptia de neconstitutionalitate, Guvernul apreciază că acestea nu încalcă drepturile si libertătile cetătenesti, ci constituie prevederi de natură constructivă, cu scopul de a demara solutionarea problemei investitorilor F.N.I. În legătură cu măsura subrogării AVAB în drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. rezultate din anumite contracte, aceasta se bazează pe dispozitiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, fiind necesară pentru a se proteja economiile unei mari părti a populatiei. Prin cap. IV din Legea nr. 333/2001 nu se aduce atingere drepturilor de decizie ale investitorilor, adunarea generală a investitorilor fiind competentă să decidă asupra activitătii ulterioare a Fondului National de Investitii.

Dispozitiile art. 41 din Constitutie nu sunt încălcate întrucât, pe de o parte, subrogarea AVAB în drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. nu înseamnă încălcarea drepturilor de proprietate ale investitorilor, iar pe de altă parte, conform art. 41 alin. (1) teza a doua din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege.

Sub aspectul criticilor formulate la adresa Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, Guvernul apreciază că procedurile speciale instituite prin acest act normativ contribuie la constituirea resurselor financiare ale statului si la accelerarea răscumpărării titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne, fiind astfel evident interesul public care stă la baza acestor reglementări.

Fată de aceste argumente Guvernul consideră că exceptia ridicată este neîntemeiată.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de pre edintele Camerei Deputatilor si de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei si ale celorlalte părti, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

În legătură cu obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, de i atât autorii exceptiei de neconstitutionalitate, cât si instanta de judecată, în încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale, au retinut că sunt criticate dispozitiile art. 1, 5 3, art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Legea nr. 409/2001, în realitate aceste articole sunt cuprinse în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001. În consecintă, Curtea retine că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele  judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum si ale art. 1, 5 3 , ale art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificările si completările ulterioare, dispozitii legale care au următorul cuprins:

I. Dispozitii din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare:

- art. 2 alin. (1): “Actiunile si cererile evaluabile în bani, introduse la instantele judecătoresti, se taxează astfel: [...].”;

- art. 17: “Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile si actiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputatilor, Presedintia României, Guvernul României, Curtea Constitutională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public si de Ministerul Finantelor, indiferent de obiectul acestora, precum si cele formulate de alte institutii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

II. Dispozitii din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii:

- art. 9: “(1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului National de Investitii, cu acordul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, asigură încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activitătii fondului. Raportul de audit include, fără a se limita la acestea, calcularea activelor totale si a obligatiilor, precum si o evaluare generală a situatiei financiare a fondului.

(2) Adunarea generală a investitorilor la Fondul National de Investitii decide, conform legii, cu privire la continuarea activitătii fondului, transformarea în fond închis de investitii, în conditiile legii, sau lichidarea fondului.”;

- art. 10: “În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului National de Investitii nu îsi îndeplineste obligatiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare.”;

- art. 11: “Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor si, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investitii, în conditiile legii, se avansează de către Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obtinute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea”;

- art. 12: “După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului National de Investitii reprezentantii acestuia pot solicita instantelor judecătoresti competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.”;

- art. 13 alin. (1): “Procedura de transformare a Fondului National de Investitii în fond închis de investitii, în conditiile legii, precum si organizarea si functionarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.”;

- art. 14: “(1) Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare preia fără plată toate drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C.- S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul National de Investitii si/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare se subrogă în toate drepturile si obligatiile procesuale ale Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. si dobândeste calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecătore ti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executarea silită.”;

- art. 15: “Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare efectuează toate demersurile legale în vederea conservării si realizării drepturilor de creantă rezultate din actele juridice prevăzute la art. 14.”;

- art. 17: “Sumele obtinute din realizarea creantelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne.”

III. Dispozitii din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare:

- art. 1: “Prezenta ordonantă de urgentă stabileste cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este actionar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul cre terii gradului de solvabilitate si a credibilitătii interne si externe sau reglementării problemelor de natură financiară ale acestora pentru mentinerea viabilitătii sistemului bancar, precum si pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creantelor cesionate.”;

- art. 5 3 : (1) Sumele obtinute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinatie acoperirea cheltuielilor proprii de functionare si operare si a cheltuielilor de administrare si de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferenta se virează la trezoreria statului.

(2) Din sumele obtinute potrivit alin. (1) AVAB poate prevedea în bugetul de venituri si cheltuieli un fond suplimentar ce va fi utilizat în vederea cre terii valorii activelor bancare si a eficientizării operatiunilor de valorificare.”;

- art. 19 20 alin. (1): “Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază si, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instantă. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligatiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu exceptia cererilor formulate în timpul judecătii sau a celor prin care se exercită o cale de atac.”;

- art. 19 22 alin. (3): “În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în fata instantei a cărei hotărâre este recurată, cu exceptia celor de ordine publică.”;

- art. 19 23 : “(1) Termenul de prescriptie a actiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază actiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonante de urgentă, curge de la data intrării în vigoare a acesteia.”

În sustinerea exceptiei autorii acesteia au invocat încălcarea următoarelor prevederi constitutionale:

- art. 1 alin. (3): “România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertătile cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme si sunt garantate.”;

- art. 11: ”(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai si cu bună-credintă obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;

- art. 15: “(1) Cetătenii beneficiază de drepturile si de libertătile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obigatiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.ii;

- art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.id;

- art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale.”;

- art. 21: “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

- art. 37 alin. (1): “Cetătenii se pot asocia liber în partied politice, în sindicate si în alte forme de asociere.”;

- art. 41 alin. (1), (2) si (7): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetătenii străini si apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. […]

(7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.iâ;

- art. 48: “(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionare în termenul legal a unei cereri, este îndreptătită să obtină recunoa terea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

(2) Conditiile si limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârsite în procesele penale.”;

- art. 49: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea sigurantei nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertătii.”;

- art. 51: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”;

- art. 78: “Legea se publică în Monitorul Oficial al României si intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.”;

- art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. f): “(1) Economia României este economie de piată.

(2) Statul trebuie să asigure: […]

f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii.”;

- art. 135 alin. (1) si (6): “(1) Statul ocroteste proprietatea. [–]

(6) Proprietatea privată este, în conditiile legii, inviolabilă.”;

- art. 150 alin. (1): “Legile si toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constitutii.”

De asemenea, se invocă si încălcarea următoarelor dispozitii din acte internationale:

- art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale: “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronuntată în mod public, dar accesul în sala de sedintă poate fi interzis presei si publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părti a acestuia în interesul moralitătii, al ordinii publice ori al securitătii nationale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a părtilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instantă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justitiei.”;

- art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale;

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică si în conditiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată în prealabil că nu pot fi primite sustinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dintre dispozitii legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atributiile sale intră doar examinarea dispozitiilor legale în raport cu prevederile si principiile constitutionale. În acest sens este evidentă jurisprudenta constantă a Curtii, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmează să fie respinse.

De asemenea, Curtea nu poate examina nici argumentul adus în timpul sedintei de judecată în legătură cu neconstitutionalitatea Legii nr. 409/2001, cauzată de nerespectarea regulilor constitutionale privind procedura de mediere, întrucât acest argument nu este continut în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, a a cum aceasta a fost ridicată în fata instantei de judecată. Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 181 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 februarie 1999, a statuat că invocarea unui motiv de neconstitutionalitate direct în fata sa, motiv “ce nu are nici o legătură cu cel invocat în sesizare si nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificatia ridicării unei exceptii direct în fata Curtii, eludându-se astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 12 din Legea nr. 47/1992, ceea ce este inadmisibil”.

I.1. În ceea ce priveste dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, care reglementează plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în functie de valoarea obiectului litigiului, Curtea constată că asupra acestor dispozitii s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând exceptia de neconstitutionalitate.

Solutia s-a bazat, în esentă, pe faptul că “accesul liber la justitie nu înseamnă si gratuitatea acestuia”. Art. 21 din Constitutie nu instituie nici o interdictie cu privire la taxele în justitie, nefiind asadar interzis ca legea să prevadă ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăsurată de autoritătile judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contributia justitiabilului, prin avansarea unei părti din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretentii. Prin urmare, regula este cea a timbrării actiunilor în justitie, exceptiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitori. Considerentele si solutia adoptată rămân valabile si în prezenta cauză.

Cu toate acestea, pentru a se asigura accesul la justitie al cât mai multor persoane, Legea nr. 146/1997, prin dispozitiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finantelor Publice competenta de a acorda scutiri, reduceri, esalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situatii deosebite, cum ar putea fi si cea de fată. Sustinerile autorilor exceptiei privind încălcarea principiului egalitătii în drepturi si al garantării dreptului de proprietate privată sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor exceptii de la plata taxelor de timbru, plată ce constituie o obligatie, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercită în considerarea anumitor situatii determinate, cum este si cazul scutirii reglementate la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, iar, pe de altă parte, dreptul de creantă asupra Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. nu reprezintă o creantă asupra statului. Statul român si Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacă întregul capital social al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. este detinut de către stat. Aceasta rezultă din dispozitiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, si, respectiv, din cele ale art. 1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din România în societate bancară pe actiuni, rpublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999.

I.2. Privitor la dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, Curtea s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii lor. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 24 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 27 iunie 2000, Decizia nr. 121 din 27 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, precum si prin Decizia nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate pe baza argumentului principal că principiul egalitătii, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constitutie, are în vedere egalitatea în drepturi a cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, iar nu egalitatea dintre cetăteni si autoritătile publice. Pe de altă parte, plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligatie constitutională a cetătenilor, prevăzută la art. 53 alin. (1) din Constitutie, conform căruia “Cetătenii au obligatia să contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice”. După cum s-a arătat mai sus legiuitorul este suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situatii determinate.

Considerentele si solutiile pronuntate în aceste decizii sunt valabile si în cauza de fată, criticile de neconstitutionalitate urmând să fie respinse.

În ceea ce priveste sustinerea că, în cadrul unui anumit litigiu, dacă o parte este scutită de plata taxei de timbru, atunci si celelalte părti ar trebui să fie scutite, Curtea retine că este neîntemeiată. Diferenta de tratament se justifică prin inexistenta unor situatii identice în care s-ar afla părtile, simpla calitate de părti în acelasi proces nefiind de natură să ducă la altă concluzie. De altfel părtile într-un proces îndeplinesc roluri si au pozitii diferite. De aceea partea care introduce o actiune sau o cerere în instantă trebuie să achite anticipat taxa de timbru, aceasta urmând să fie suportată, la sfârsit, de cel care pierde procesul. O asemenea solutie este justificată, deoarece întotdeauna una dintre părti este interesată în solutionarea litigiului, iar cealaltă se face vinovată de declan area activitătii judiciare.

Ratiunea pentru care anumite autorităti publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea că actiunile si cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea nu se poate afirma că persoanele fizice sau juridice care urmăresc realizarea unor interese proprii, părti în litigiile cu autoritătile publice prevăzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, se află în aceeasi situatie juridică.

II.1. Cu privire la dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea constată că acestea nu încalcă prevederile art. 78 din Constitutie. Având în vedere că în textul legii nu se prevede o altă dată pentru intrarea sa în vigoare, rezultă că Legea nr. 333/2001 a început să producă efecte juridice de la data publicării în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001). Având în vedere faptul că autorii exceptiei critică o necorelare legislativă între dispozitiile art. 9 alin. (1) si ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, Curtea retine că aceasta nu poate constitui un motiv de neconstitutionalitate, deoarece eventualele neconcordante între dispozitii cuprinse într-o lege nu sunt supuse controlului de constitutionalitate.

În ceea ce priveste critica privind dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, aceasta este, de asemenea neîntemeiată. Faptul că Legea fundamentală recunoaste drepturile si libertătile cetătenilor ca valori supreme si prevede că acestia beneficiază de drepturile si libertătile prevăzute în Constitutie si în alte legi nu poate duce la concluzia că regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementări nu poate fi modificat prin reglementări ulterioare. Această modificare reprezintă optiunea legiuitorului, exercitată în baza art. 58 alin. (1) din Constitutie. Prevederea legală atacată stabileste o atributie firească a Adunării generale a investitorilor Fondului National de Investitii, de a decide cu privire la continuarea activitătii fondului, la transformarea sa în fond închis de investitii sau la încetarea activitătii. Prin aceasta se reglementează modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordantă cu prevederile constitutionale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ci se stabileste un mod diferit de exercitare a drepturilor în conditii de criză, pentru viitor. În ceea ce priveste art. 48 alin. (1) din Constitutie, acesta nu are legătură cu dispozitia art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001.

II.2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 Curtea constată că acestea nu încalcă prevederile constitutionale invocate de autorii exceptiei.

Prevederea art. 37 alin. (1) din Constitutie se referă la asociere ca rezultat al exercitării unui drept fundamental fără caracter patrimonial. A a fiind, apartenenta la un fond de investitii nu reprezintă o asociere, în sensul art. 37 alin. (1) din Constitutie, si ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispozitii a Legii fundamentale. Pe cale de consecintă, nu sunt încălcate nici dispozitiile art. 1 alin. (3), referitoare la garantarea drepturilor si libertătilor cetătenilor ca valori supreme, si ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea drepturilor si libertătilor acestora.

II.3. Pentru aceleasi motive, expuse la pct. II.2, Curtea constată că sustinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 333/2001 cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) si ale art. 37 alin. (1) din Constitutie nu pot fi primite. Se retine în acest sens că dispozitia atacată nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre măsuri ce vor fi luate în viitor si care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice născute în urma adoptării acestei legi. Pe de altă parte aceste dispozitii au fost justificate de împrejurarea că la data de 4 iulie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001, mandatul Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii încetase, fiind necesară instituirea în sarcina unei autorităti publice [Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001] a unor atributii privind convocarea Adunării generale a investitorilor Fondului National de Investitii, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum si atributii privind reluarea activitătii fondului. În acest sens a statuat Curtea Constitutională prin Decizia nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie 2002. În consecintă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 333/2001  este neîntemeiată.

II.4. Referitor la dispozitiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine că argumentul privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare la liberul acces la justitie, nu poate fi primit, întrucât în momentul de fată nu există nici o autoritate competentă care să solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipoteză este posibilă doar după constituirea organelor de conducere ale Fondului National de Investitii. În ceea ce priveste prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 49 alin. (1), art. 51 si ale art. 150 alin. (1) Curtea retine că acestea nu au legătură cu dispozitiile criticate.

II.5. Cu privire la dispozitiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea retine că acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei. Faptul că în Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobată prinLegea nr. 83/1994, nu era prevăzută posibilitatea transformării unui fond de investitii în fond închis nu poate duce la concluzia că dispozitiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, încălcând drepturile si libertătile investitorilor, întrucât o asemenea ipoteză operează numai în cazul în care adunarea generală a investitorilor adoptă această solutie. Curtea constată totodată că Legea nr. 333/2001 este o lege specială, care derogă de la regimul juridic general al fondurilor de investitii, prevăzut de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, ceea ce permite legiuitorului să stabilească atributii distincte pentru Comisia Natională a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului National de Investitii în fond închis de investitii.

În legătură cu invocarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constitutie Curtea constată că acestea nu au incidentă în cazul Legii nr. 333/2001, întrucât ipoteza textului constitutional vizează actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în măsura în care contravin Constitutiei. Or, este evident faptul că această lege a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Constitutiei României.

II.6. În ceea ce priveste dispozitiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 Curtea constată că acestea reglementează la alin. (1) preluarea, cu titlu gratuit, de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, a drepturilor si obligatiilor Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, iar la alin. (2), subrogarea AVAB în toate drepturile si obligatiile procesuale ale Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din aceleasi acte. Examinând criticile formulate de autorii exceptiei, Curtea retine că prin aceste dispozitii nu este încălcat principiul separatiei puterilor în stat, întrucât nu este împiedicată în nici un mod desfăsurarea cursului unui proces aflat pe rolul unei instante judecătoresti sau executarea unei hotărâri judecătore ti definitive. De altfel, prin Decizia nr. 1.323/2001 a Curtii Supreme de Justitie, s-a respins o cerere de constatare a nulitătii contractului de fidejusiune, dar nu s-a stabilit în mod irevocabil o obligatie de plată în sarcina fidejusorului. Asadar nu există o hotărâre definitive a unei instante judecătoresti, a cărei executare silită să fi fost împiedicată prin subrogarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 333/2001.

De asemenea, prin dispozitiile art. 14 nu se aduce atingere prevederilor constitutionale privind dreptul de proprietate, prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, si nici celor ale art. 1 din primul Protocol aditional la această conventie.

Schimbarea fidejusorului din actele juridice prevăzute în anexă reprezintă o măsură menită să concure la solutionarea unei stări de criză, la conservarea patrimoniului Fondului National de Investitii si a drepturilor de creantă ale investitorilor. Astfel art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevede că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB preia atât drepturile, cât si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., fără nici o altă precizare. Rezultă că singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevăzute în anexă este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. fiind înlocuită cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB. Desi art. 17 din Legea nr. 333/2001 si art. 5 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, prevăd o destinatie precisă pentru sumele obtinute din activitatea Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, si anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonantă, care reglementează principalele atributii ale Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, nu face vorbire despre obligatia acestei institutii rezultată din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. cu Fondul National de Investitii si Societatea Comercială “Sov Invest” - S.A., si anume aceea de a răscumpăra titlurile de participare la Fondului National de Investitii, totusi alin. (2) al aceluiasi articol stabileste că “AVAB îndeplineste orice alte atributii care îi revin prin acte normative”. Legea nr. 333/2001 reprezintă un act normativ care lărgeste sfera atributiilor Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, completând capacitatea sa de folosintă prin subrogarea în drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Prin urmare preluarea obligatiilor unei personae implică si eventuala lor executare silită.

În acest sens Curtea constată că prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB întăreste concluzia că subrogarea prevăzută la art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB a tuturor drepturilor si obligatiilor Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cautiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, si că preluarea acestor obligatii implică, în mod necesar, executarea lor silită, în eventualitatea pronuntării unei hotărâri judecătoresti definitive împotriva Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB.

Pe de altă parte, nu se poate sustine că prin schimbarea debitorului Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. a fost creată o situatie nefavorabilă pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societăti comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o institutie de specialitate a administratiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligatii. Sustinerea autorilor exceptiei conform căreia Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. ar fi garantată de stat este doar partial adevărată. Astfel, conform art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996, republicată, “Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii si Consemnatiuni pe instrumente de economisire, precum si dobânzile si câstigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat”. Rezultă de aici că statul garantează cu bugetul său doar obligatia de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Pentru orice alte obligatii ale acesteia statul răspunde doar în cazul si în limita neexecutării obligatiei de aport la capitalul social, ca orice actionar.

Pentru aceleasi motive nu se poate admite nici sustinerea potrivit căreia statul îsi anulează propria datorie, nefiind încălcate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (2) si ale art. 51. Nu sunt încălcate nici dispozitiile art. 1 alin. (3) si ale art. 15 alin. (1) din Constitutie, în cauză nefiind atinse drepturile si libertătile cetătenilor, a a cum s-a arătat mai sus. În ceea ce priveste prevederile constitutionale ale art. 48, acestea nu au legătură cu dispozitiile art. 14 din Legea nr. 333/2001.

II.7. Cu referire la dispozitiile art. 15 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine că acestea reglementează atributia AVAB de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea si realizarea drepturilor de creantă rezultate din actele juridice în care s-a subrogat. În această ordine de idei se constată că aceste dispozitii vizează în mod evident numai situatia în care AVAB are calitatea de creditor. În ceea ce priveste drepturile de creantă ale investitorilor, acestia sunt cei care trebuie să efectueze toate demersurile în vederea conservării si realizării acestor drepturi. De aceea criticile privind încălcarea prevederilor constitutionale referitoare la proprietate sunt neîntemeiate.

II.8. În ceea ce priveste dispozitiile art. 17 din Legea nr. 333/2001, Curtea constată că acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinatia unor sume ce urmează să fie obtinute în viitor de către AVAB, si, prin urmare, această critică de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Referitor la criticile potrivit cărora dispozitiile atacate din Legea nr. 333/2001 ar încălca prevederile art. 16 alin. (1) si ale art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. f) din Constitutie, Curtea constată că sunt neîntemeiate. Nu se poate sustine că principiul egalitătii în drepturi ar fi încălcat, întrucât dispozitiile atacate din Legea nr. 333/2001 nu contin reglementări diferentiate pentru persoane aflate în aceeasi situatie juridică. Pe de altă parte, reglementarea este justificată de necesitatea protejării interesului public, national, în activitatea economică, financiară si valutară, obligatie a statului prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie.

III.1. În ceea ce priveste dispozitiile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei. Textul art. 1 stabileste obiectul de reglementare al ordonantei si precizează cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este actionar majoritar, în scopul declansării procedurii de privatizare, precum si modul de rezolvare a problemelor de natură financiară si măsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creantelor cesionate.

Măsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare si sunt dispuse numai pentru viitor.

O reglementare este retroactivă doar dacă modifică efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru că ia în considerare asemenea fapte.

De asemenea, Curtea constată ca fiind neîntemeiate criticile cu privire la încălcarea prevederilor constitutionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 nu se încalcă dreptul de proprietate sau creantele asupra statului, ci se stabileste cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este actionar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili continutul si limitele acestor drepturi.

III.2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 5 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, Curtea constată că acestea au în vedere activele bancare valorificate după intrarea în vigoare a ordonantei, deci nu se poate retine încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2). Destinatia pe care ordonanta o dă sumelor obtinute din valorificarea activelor rămâne la latitudinea exclusivă a legiuitorului, în functie de oportunitătile pe care acesta le consideră necesare. De asemenea, nu pot fi retinute sustinerile autorilor exceptiei privind imposibilitatea AVAB de a achita drepturile de creantă ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. III.6 din prezenta decizie. În ceea ce priveste prevederile art. 150 alin. (1) din Constitutie, după cum s-a arătat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauză. În consecintă, si această critică de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

III.3, 4 si 5. În ceea ce priveste dispozitiile art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, acestea sunt incluse în cap. IV 4 , intitulat “Reguli speciale privind solutionarea litigiilor”, care reglementează procedura de solutionare a litigiilor în care figurează ca parte AVAB. Aceste prevedere reiau dispozitiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) si ale art. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificările si completările ulterioare, în prezent abrogată în temeiul art. 35 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001. În legătură cu aceste dispozitii din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 Curtea s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, si prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând exceptiile de necontitutionalitate. În motivarea solutiilor Curtea a retinut că reglementarea procedurii de judecată este de competenta exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, acesta fiind îndreptătit să reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situatii determinate. Obligatia reclamantului de a comunica Autoritătii pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de introducerea în instantă, cererea sa împreună cu anumite acte, caracterul nedevolutiv al recursului si termenul special de prescriptie a actiunilor îndreptate împotriva AVAB reprezintă conditii pentru execitarea unor drepturi, de natură să împiedice abuzul de drept si să asigure celeritatea procedurii de realizare a creantelor prevăzute de ordonantă. Astfel de proceduri legale nu îngrădesc accesul liber la justitie. Neexistând elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, considerentele si solutiile pronuntate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste dispozitiile art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001, precum si în ceea ce priveste dispozitiile art. 1, 5 3 , art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecintelor încetării răscumpărării de unităti de fond de către Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 3 , art. 19 20 alin. (1), art. 19 22 alin. (3) si ale art. 19 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările si completările ulterioare, exceptie ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Bălan, Ecaterina Bălan, Felicia Cri an, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Drăgan Nită, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Stefan Serbănescu, Corina Vlădăsel, Mircea Popescu si Asociatia Natională a Investitorilor F.N.I. în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucuresti – Sectia comercială.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 30 ianuarie 2002.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Vlad Mihai Cercel

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI DURILOR

 

ORDIN

pentru aprobarea Programului privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat

fermierilor privati, producătorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agricultură,

finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”

 

Ministrul agriculturii, alimentatiei si pădurilor,

în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri proprietate publică si privată a statului cu destinatie agricolă si înfiintarea Agentiei Domeniilor Statului, precum si ale art. 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri proprietate publică si privată a statului cu destinatie agricolă si înfiintarea Agentiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor, cu modificările si completările ulterioare,

emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Programul privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producătorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agricultură, finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

         Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii, alimentatiei si pădurilor,

Ovidiu Natea,

secretar de stat

 

Bucuresti, 21 februarie 2002.

Nr. 83.

 

ANEXĂ

 

PROGRAMUL

privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producătorilor agricoli

si prestatorilor de servicii în agricultură, finantat din Fondul “ezvoltarea agriculturii românesti”

 

CAPITOLUL I

Obiective

 

1. Decontarea sumelor cuvenite fermierilor privati, producătorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agricultură, beneficiari ai sprijinului financiar în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 125/2000 pentru modificarea si completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 15/2000 pentru aprobarea Programului privind sprijinirea fermierilor privati în vederea achizitionării de tractoare, combine, masini si utilaje agricole, precum si de instalatii de irigat din productia internă, finantat din Fondul special “Dezvoltarea agriculturii românesti”, ale Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 134/2000 pentru aprobarea Programului privind sprijinul fermierilor privati în  vederea achizitionării de animale de prăsilă cu valoare biologică ridicată, animale pentru crestere si îngrăsare, construirii de adăposturi si procurării de utilaje specifice activitătilor zootehnice, din productia internă, finantat din Fondul special “Dezvoltarea agriculturii românesti”, si ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pădurilor nr. 97/2001 pentru aprobarea Programului privind sprijinirea producătorilor agricoli si a prestatorilor de servicii în agricultură pentru achizitionarea de tractoare, combine, masini si utilaje agricole, precum si de instalatii de irigat din productia internă, finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”, în anii 2000 si 2001, rămase neachitate la data prezentului ordin.

 

CAPITOLUL II

Surse

 

2. Sursa este Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”, constituit potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri proprietate publică si privată a statului cu destinatie agricolă si înfiintarea Agentiei Domeniilor Statului, în limita sumelor încasate.

 

CAPITOLUL III

Modul de decontare

 

3. Pe baza aprobărilor transmise de directiile generale pentru agricultură si industrie alimentară judetene, respective a municipiului Bucuresti, conform Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 125/2000, Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 134/2000 si Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pădurilor nr. 97/2001, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Pădurilor va alimenta conturile deschise la trezoreriile locale din contul Fondului “Dezvoltarea agriculturii românesti”.

4. La primirea sumelor în conturile Fondului “Dezvoltarea agriculturii românesti”, directiile generale pentru agricultură si industrie alimentară judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, vor efectua plăti pentru decontarea sumelor rămase neachitate reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producătorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agricultură, conform prevederilor Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 125/2000, ale Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 134/2000 si ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pădurilor nr. 97/2001.

 

AUTORITATEA NATIONAL DE REGLEMENTARE

ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE

 

ORDIN

privind aprobarea pretului social al gazelor naturale

 

Presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,

în temeiul prevederilor art. 53 alin. (1) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 60/2000 privind reglementarea activitătilor din sectorul gazelor naturale, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 463/2001,

având în vedere prevederile art. 8 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobată cu modificări prin Legea nr. 791/2001,

emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă pretul social de 2.063.531 lei/1.000 m 3, aferent furnizării gazelor naturale pentru familiile si persoanele singure care se încadrează în prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

(2) Pretul prevăzut la alin. (1) nu contine T.V.A.

Art. 2. - (1) Pretul social prevăzut la art. 1 se aplică în limita unui consum lunar de gaze naturale de 100 m3 inclusiv, în perioada de vară (aprilie-septembrie), si de 300 m3 inclusiv, în perioada de iarnă (octombrie-martie).

(2) Pentru cantitatea de gaze naturale consumată peste nivelurile mentionate la alin. (1) se aplică pretul reglementat prevăzut la art. 1 lit. b) din Ordinul presedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale si al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale nr. 865/195/2001 privind aprobarea preturilor si stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale.

Art. 3. - Pentru asociatiile de locatari/proprietari din imobilele cu contorizare comună cantitatea de gaze naturale pentru care se aplică pretul social se determină prin multiplicarea consumului lunar de 100 m3 si, respectiv, de 300 m3 cu numărul de familii si persoane singure din respectiva asociatie, care se încadrează în prevederile Legii nr. 416/2001.

Art. 4. - Autoritatea Natională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale si operatorii licentiati din sectorul gazelor naturale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin va intra în vigoare la data de 1 martie 2002.

Art. 6. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare

în Domeniul Gazelor Naturale,

Gheorghe Radu

 

Bucuresti, 19 februarie 2002.

Nr. 325.

 

RECTIFICARE

 

În Legea nr. 26/2002 privind aprobarea plătilor restante pentru costurile de participare, pe perioada 998-2001, la experimentele Centrului European pentru Cercetări Nucleare - CERN, de către Ministerul  Vineri, 1 martie 2002 Educatiei si Cercetării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 17 ianuarie 2002, se face următoarea rectificare:

- la art. 2, în loc de “... pe anul 2001 ...” se va citi “... pe anul 2002...”.