MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul XIV - Nr. 152 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Vineri, 1 martie 2002

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 12 din 22 ianuarie 2002 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 ¹ -1 ³ din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare

Decizia nr. 28 din 30 ianuarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecintelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãti de fond de cãtre Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 ³ , art. 19 ²⁰ alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

83. - Ordin al ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor pentru aprobarea Programului privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producãtorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agriculturã, finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”

325. - Ordin al presedintelui Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale privind aprobarea pretului social al gazelor naturale

Rectificare la Legea nr. 26/2002

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 12

din 22 ianuarie 2002

referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1¹ - 1³

din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare

Nicolae Popa – presedinte

Costicã Bulai - judecãtor

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Gabriela Ghitã - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 ¹ -1 ³ din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Vasile Marin în Dosarul nr. 2.679/2001 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc pãrtile, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Se dispune sã se facã apelul si în dosarele nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 si nr. 359C/2001.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 357C/2001, rãspund Cornelia Ghidarcea si Elena V. Sanda, lipsind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. La apelul nominal, în Dosarul nr. 358C/2001, se prezintã Nicolae Niculescu, lipsind celelalte pãrti, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. La apelul nominal, în Dosarul nr. 359C/2001, lipsesc pãrtile, fatã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.

Curtea, având în vedere cã exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 si 359C/2001 au acelasi obiect, pune în discutie, din oficiu, problema conexãrii acestor cauze.

Reprezentantul Ministerului Public considerã cã sunt întrunite conditiile cerute de art. 164 din Codul de procedurã civilã si, în consecintã, este de acord cu propunerea de conexare.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicatã, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 357C/2001, nr. 358C/2001 si nr. 359C/2001 la Dosarul nr. 197/2001. Cornelia Ghidarcea, având cuvântul, solicitã respingerea exceptiei si restituirea de urgentã a dosarului la instanta care solutioneazã fondul cauzei. Celelalte pãrti prezente se raliazã acestor solicitãri.

Reprezentantul Ministerului Public aratã cã anterior Curtea a statuat cã nimic nu interzice Guvernului sã intervinã în domeniul legilor organice pe calea unei ordonante de urgentã. Referitor la dispozitiile art. I pct. 6 din

Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 179/1999 prin care s-au introdus la art. 17 din Legea nr. 92/1992 alineatele 1¹ -1³, Curtea a admis, prin Decizia nr. 322 din 20 noiembrie 2001, nepublicatã la aceastã datã, o altã exceptie referitoare la art. 17 alin. 1¹. Pune concluzii de respingere, ca inadmisibile, a exceptiilor de neconstitutionalitate.

CURTE,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 18 aprilie 2001, pronuntatã de Judecãtoria Sectorului 5 Bucuresti în Dosarul nr. 2.697/2001, prin încheierile din 1 octombrie 2001 si 3 octombrie 2001, pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilã în dosarele nr. 5.137/2001 si nr. 5.151/2001, precum si prin Încheierea din 10 octombrie 2001, pronuntatã de Tribunalul Gorj - Sectia civilã în Dosarul nr. 6.563/2001, Curtea Constitutionalã a fost sesizatã cu exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 7 alin. 1 ¹ – 1 ³ din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, exceptii ridicate de Vasile Marin si de Compania Nationalã “ROMARM” - S.A. în litigii ce au ca obiect contestatii împotriva desfacerii unor contracte individuale de muncã.

În motivarea exceptiilor de neconstitutionalitate se sustine, pe de o parte, cã, fiind o lege organicã, Legea nr. 92/1992 nu putea fi modificatã printr-o ordonantã de urgentã, iar pe de altã parte, cã prin art. I pct. 6 al ordonantei (prin care s-au introdus, la art. 17 din Legea nr. 92/1992, alineatele 1¹ - 1³) s-au încãlcat prevederile art. 123 si art. 125, raportate la art. 1 alin. (3) si art. 51 din Constitutia României. De asemenea, se mai sustine cã modificarea adusã Legii pentru organizarea judecãtoreascã, în sensul instituirii asistentilor judiciari, contravine dispozitiilor constitutionale amintite, dispozitii care stabilesc cã “numai judecãtorului si se atribuie jurisdictio si imperium, adicã prerogativa de a rosti (a spune) dreptul si de a impune executarea silitã a hotãrârilor”. Prin instituirea asistentilor judiciari, în calitate de membri cu vot deliberativ în completul de judecatã, se nesocoteste principiul independentei judecãtorilor, deoarece asistentii judiciari - unul reprezentând sindicatele, celãlalt reprezentând asociatiile patronale – “au anumite interese în judecarea cauzelor si nu se poate afirma cã pot fi independenti si impartiali”.

Judecãtoria Sectorului 5 Bucuresti, exprimându-si opinia, aratã cã exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1¹ - 1³ din Legea nr. 92/1992, modificatã, este întemeiatã, deoarece alcãtuirea completelor de judecatã în cazul solutionãrii litigiilor de muncã, în primã instantã, de cãtre complete formate dintr-un judecãtor si doi asistenti judiciari este neconstitutionalã, încãlcându-se art. 123 si 125, raportate la art. 1 alin. (3) si la art. 51 din Constitutia României.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilã, exprimându-si opinia, aratã cã exceptia este nefondatã.

Tribunalul Gorj - Sectia civilã, exprimându-si opinia, aratã, de asemenea, cã exceptia este nefondatã, deoarece completele specializate formate dintr-un judecãtor si doi asistenti judiciari au fost create “tocmai în vederea înfãptuirii în mai bune conditii a actului de justitie”. Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate pre edintilor celor douã Camere ale

Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul sãu de vedere, aratã cã asistentii judiciari au acelasi statut ca si judecãtorii profesionisti si aceleasi garantii de independentã si impartialitate. Introducerea în completele pentru solutionarea litigiilor de muncã a asistentilor judiciari nu contravine dispozitiilor consitutionale, deoarece Legea fundamentalã interzice numai înfiintarea de instante extraordinare, iar nu si înfiintarea de instante judecãtoresti specializate în solutionarea unor categorii de litigii, cum sunt si litigiile de muncã. Institutia asistentilor judiciari, existentã si în alte state, reprezintã “o concretizare a principiului tripartitismului întâlnit la nivelul Organizatiei Internationale a Muncii încã de la aparitia sa, precum si a principiului dialogului social care dominã legislatia muncii, garantie a pãcii sociale”.

Guvernul, în punctul sãu de vedere, aratã cã textele legale deduse controlului de constitutionalitate nu contravin Legii fundamentale, deoarece instituirea asistentilor judiciari în cadrul completelor de judecatã care solutioneazã litigiile si conflictele de muncã este o problemã de procedurã, a cãrei reglementare “s-a dat în competenta legiuitorului ordinar”, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie.

Presedintele Senatului nu a transmis punctul sãu de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, sustinerile autorilor exceptiilor, concluziile pãrtilor prezente, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, rapoartele judecãtorilor-raportori, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptiile de neconstitutionalitate ridicate. Obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 17 alin. 1¹ - 1³ din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare. Aceste dispozitii au fost introduse prin art. I pct. 6 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999, ordonantã aprobatã si modificatã prin Legea nr. 118/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 30 martie 2001. Dispozitiile mentionate au urmãtorul cuprins:

- Art. 17 alin. 1¹ : “Cauzele privind conflictele de muncã si litigiile de muncã se judecã în primã instantã, cu celeritate, de cãtre un complet format dintr-un judecãtor si doi asistenti judiciari, dintre care unul reprezintã asociatiile patronale, iar celãlalt reprezintã sindicatele. Hotãrârile în aceste cauze se iau cu majoritatea membrilor completului.”;

- Art. 17 alin. 1² : “Asistentii judiciari sunt numiti pe o perioadã de 4 ani de cãtre ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, dintre persoanele care au studii juridice superioare si îndeplinesc conditiile prevãzute la art. 46 alin. 1 lit. a), c), d), e) si alin. 2. Asistentii judiciari depun jurãmânt în conditiile art. 48, care se aplicã în mod corespunzãtor.”;

- Art. 17 alin. 1³ : “Conditiile si procedura de propunere a candidatilor pentru a fi numiti asistenti judiciari, de cãtre Consiliul Economic si Social, se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.”;

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate considerã cã aceste prevederi sunt contrare urmãtoarelor dispozitii constitutionale:

- Art. 1 alin. (3): “România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertãtile cetãtenilor, libera dezvoltare a personalitãtii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintã valori supreme si sunt garantate.”;

- Art. 51: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”;

- Art. 123: “(1) Justitia se înfãptuie te în numele legii.

(2) Judecãtorii sunt independenti si se supun numai legii.”;

- Art. 124: “(1) Judecãtorii numiti de Presedintele României sunt inamovibili, potrivit legii. Presedintele si ceilalti judecãtori ai Curtii Supreme de Justitie sunt numiti pe o perioadã de 6 ani. Ei pot fi reînvestiti în functie. Promovarea, transferarea si sanctionarea judecãtorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în conditiile legii.

(2) Functia de judecãtor este incompatibilã cu orice altã functie publicã sau privatã, cu exceptia functiilor didactice din învãtãmântul superior.”;

- Art. 125: “(1) Justitia se realizeazã prin Curtea Supremã de Justitie si prin celelalte instante judecãtoresti stabilite de lege.

(2) Este interzisã înfiintarea de instante extraordinare.

(3) Competenta si procedura de judecatã sunt stabilite de lege”.

Examinând exceptiile de neconstitutionalitate ridicate, Curtea constatã cã, desi în motivarea acestora s-a sustinut neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 17 alin. 1¹ - 1 ³ din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, în realitate critica priveste numai neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 17 alin. 1 1 din aceastã lege. Prin Decizia nr. 322 din 20 noiembrie 2001 (publicatã

între data pronuntãrii si cea a redactãrii prezentei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 30 ianuarie 2002), Curtea a constatat cã prevederile art. 17 alin. 1¹ din Legea nr. 92/1992, republicatã, cu modificãrile ulterioare, care prevedeau cã în cauzele privind conflictele de muncã hotãrârile se iau cu majoritatea membrilor completului format dintr-un judecãtor si doi asistenti judiciari, sunt neconstitutionale, contravenind dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 51 si art. 123-125 din Constitutia României. Considerentele din acea decizie sunt valabile si în cauza de fatã. Cu acel prilej Curtea a retinut în esentã:

Potrivit dispozitiilor art. 123 din Constitutie justitia este înfãptuitã, în numele legii, de judecãtori independenti si care se supun numai legii. În conformitate cu dispozitiile art. 124 din Legea fundamentalã, judecãtorii, numiti de Presedintele României, sunt inamovibili, nu pot presta alte activitãti, cu exceptia functiilor didactice din învãtãmântul superior, si le este interzis sã facã parte din partidele politice, conform dispozitiilor art. 37 alin. (3). La îndeplinirea acestor deziderate vegheazã Consiliul Superior al Magistraturii compus din magistrati alesi de Parlament. Asistentii judiciari sunt numiti de ministrul justitiei la propunerea Consiliului Economic si Social si reprezintã unul

- patronatele, iar celãlalt, sindicatele, ei nefiind, asemenea judecãtorilor, total independenti, ci reprezintã organizatiile care i-au propus. Fiind doi si având vot deliberativ, detin majoritatea fatã de judecãtor, ceea ce este contrar impartialitãtii justitiei. De asemenea, acestia nu sunt inamovibili si nu li se interzice sã facã parte din partide politice sau sã exercite alte functii publice în afara celei de asistent judiciar, putând fi astfel afectatã independenta justitiei. Constitutia nu interzice ca asistentii judiciari, cu statut de functionar public, sã asiste judecãtorul care solutioneazã conflicte sau litigii de muncã, sã aibã vot consultativ în luarea hotãrârilor, nu pot însã fi învestiti sã desfãsoare activitate de judecatã, rezervatã prin Legea fundamentalã exclusiv judecãtorului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, ridicatã de Vasile Marin în Dosarul nr. 2.679/2001 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucuresti si de Compania Nationalã “ROMARM” - S.A. în dosarele nr. 5.151/2001 si nr. 5.137/2001 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilã si în Dosarul nr. 6.563/2001 al Tribunalului Gorj - Sectia civilã.

2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 ² si 1 ³ din aceeasi lege, ridicatã de aceeasi autori în aceleasi dosare.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 22 ianuarie 2002.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

CURTEA CONSTITUTIONALÃ

DECIZIA Nr. 28

din 30 ianuarie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 1 3 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001

privind unele mãsuri pentru diminuarea consecintelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãti de fond

de cãtre Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5³, art. 19²⁰ alin. (1), art. 19 ²² alin. (3)

si ale art. 19 ²³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea

unor active bancare, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001,

cu modificãrile si completãrile ulterioare

Nicolae Popa - pre edinte

Nicolae Cochinescu - judecãtor

Constantin Doldur - judecãtor

Kozsokár Gábor - judecãtor

Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor

Lucian Stângu - judecãtor

Ioan Vida - judecãtor

Paula C. Pantea - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se aflã solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecintelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãti de fond de cãtre Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 ³ , art. 19 ²⁰ alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã, cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Bãlan, Ecaterina Bãlan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Drãgan Nitã, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Pu ca u, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Stefan Serbãnescu, Corina Vlãdãsel, Mircea Popescu si Asociatia Nationalã a Investitorilor FNI în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucuresti – Sectia comercialã.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publicã din 17 ianuarie 2002 si au fost consemnate în încheierea de la aceeasi datã, când Curtea a amânat pronuntarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 23 ianuarie 2002. La acea datã Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat din nou pronuntarea pentru data de 30 ianuarie 2002

CURTEA,

având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:

Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronuntatã în Dosarul nr. 5.079/2001, Tribunalul Bucuresti – Sectia comercialã a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. () si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecintelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãti de fond de cãtre Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 ³, art. 19 ²⁰ alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 5 / 998 privind unele mãsuri premergãtoare privatizãrii bãncilor, exceptie ridicatã de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Bãlan, Ecaterina Bãlan, Felicia Cri an, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Drãgan Nitã, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Stefan Serbãnescu, Corina Vlãdãsel, Mircea Popescu si Asociatia Nationalã a Investitorilor F.N.I. în cadrul unui litigiu privind executarea Contractului de fidejusiune/cautiune nr. 2.205 din 6 decembrie 1999, încheiat între Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., Fondul National de Investitii si Societatea Comercialã “Sov Invest” - S.A.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin urmãtoarele:

I.1. În ceea ce priveste dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, se sustine cã acestea contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si ale art. 41 alin. (1). Autorii exceptiei considerã cã este normal ca persoanele care se adreseazã instantelor judecãtore ti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justitie, însã acest lucru trebuie realizat cu respectarea principiilor prevãzute la art. 16 alin. (1) si ale art. 41 alin. (1). Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. s-a angajat sã rãscumpere unitãtile de fond detinute la Fondul National de Investitii în cazul incapacitãtii de platã a societãtii de administrare Societatea Comercialã “Sov Invest” - S.A. În aceeasi motivare se sustine cã statul este unicul actionar al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. si, ca atare, creanta asupra acestei societãti reprezintã o creantã asupra statului, intrând sub incidenta art. 41 alin. (1) din Constitutie. Tinând seama deprevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, conform cãrora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, autorii exceptiei sustin cã aceastã scutire trebuie sã se aplice si în privinta cererilor privind bunuri mobile (drepturile de creantã ale investitorilor), îndreptate împotriva statului. Astfel, se considerã cã dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, care reglementeazã obligatia plãtii taxei de timbru la valoare în cazul cererilor cu obiect evaluabil în bani, sunt neconstitutionale, întrucât nu respectã prevederile art. 41 alin. (1) din Constitutie, contravenind în acelasi timp principiului egalitãtii consacrat la art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate considerã cã dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, contravin si principiului accesului liber la justitie, consacrat la art. 21 din Constitutie. Obligatia de platã a taxei de timbru în acest caz reprezintã o restrângere nejustificatã a accesului la justitie, întrucât dupã câstigarea procesului de cãtre reclamanti pârâtul, statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, oricum va fi obligat sã restituie taxa plãtitã, în cadrul cheltuielilor de judecatã, din bugetul de stat. Prin urmare, obligatia plãtii taxei de timbru duce, fãrã un temei legal, la restrângerea numãrului de persoane care se pot adresa instantelor judecãtoresti.

De asemenea, este invocatã si contrarietatea dintre dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, si cele ale art. 1091 din Codul civil.

I.2. Dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, sunt considerate a fi neconstitutionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie. Astfel, prin textul de lege atacat sunt prevãzute scutiri de la plata taxei de timbru în cazul actiunilor si cererilor introduse de anumite organe de stat.

Autorii exceptiei, recunoscând atributul exclusiv al puterii legiuitoare de a stabili scutiri pentru anumite categorii de actiuni si cereri, considerã neconstitutionalã stabilirea acestor scutiri numai în considerarea calitãtii subiectelor de drept care sunt în situatia de a introduce actiuni sau cereri în justitie. Principiul egalitãtii presupune egalitatea de tratament juridic pentru persoanele aflate în aceeasi situatie juridicã. Or, art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, stabile te în mod discriminatoriu scutiri de la plata taxei de timbru doar pentru anumite subiecte de drept dintre cele aflate în aceeasi situatie juridicã. Sub acest aspect se sustine cã în cadrul unei anumite actiuni, dacã una dintre pãrti este scutitã de plata taxei de timbru, toate cererile, introduse de oricare dintre celelalte pãrti, trebuie sã fie scutite de plata taxei de timbru.

II.1. În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 78 din Constitutie.

Din aceastã perspectivã textul de lege acordã Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii încã cel putin 10 zile de functionare de la data intrãrii lui în vigoare (data publicãrii). Pe de altã parte, art. 13 alin. (2) din lege interzice membrilor Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii, de la data intrãrii în vigoare a legii, dreptul de a mai desfãsura activitãti specifice pietelor reglementate si supravegheate de Comisia Nationalã a Valorilor Mobiliare. Aceastã contradictie între dispozitiile cuprinse în aceeasi lege, precum si faptul cã încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului National de Investitii presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât dupã finalizarea procedurilor de transformare a fondului, conform art. 12 din Legea nr. 333/2001, sunt considerate a reprezenta o încãlcare a prevederilor art. 78 din Constitutie.

Autorii exceptiei sustin cã dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 încalcã prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie. Prin dispozitiile legale criticate se reglementeazã prerogativa Adunãrii generale a Fondului National de Investitii de a decide transformarea acestuia în fond închis de investitii. Pe aceastã cale se considerã cã se adduce atingere unor raporturi juridice preexistente, ceea ce face ca dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 sã retroactiveze.

Dispozitiile legale criticate sunt considerate a contraveni si prevederilor art. 48 alin. (1) din Constitutie, întrucât încalcã drepturile investitorilor de a obtine repararea pagubelor suferite.

II.2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 autorii exceptiei sustin cã acestea contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) si ale art. 37 alin. (1). Prin transferul cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (fostul Oficiu pentru Recuperarea Creantelor Bancare), un tert fatã de organele legal constituite ale Fondului National de Investitii, al unor drepturi de a decide în locul acestora sunt încãlcate drepturile prevãzute de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, precum si dreptul la liberã asociere prevãzut la art. 37 alin. (1) din Constitutie. Dreptul la liberã asociere presupune, în opinia autorilor exceptiei, interzicerea interventiei oricãror alte persoane (chiar institutii ale statului) în ordinea juridicã stabilitã de persoanele care se asociazã.

II.3. Dispozitiile art. 11 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (2), art. 37 alin. (1), ale art. 51 si 78 din Constitutie. Conform dispozitiilor criticate AVAB are atributia de a avansa cheltuielile necesare pentru efectuarea contractului de audit, pentru consultarea investitorilor si pentru transformarea Fondului National de Investitii în fond închis de investitii, acestea urmând sã fie recuperate din activele fondului sau din sumele obtinute prin lichidarea activelor acestuia. Autorii exceptiei sustin cã sunt încãlcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) si ale art. 37 alin. (1) din Constitutie, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta F.N.I. nu apartine decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înfiintat, amestecul altor persoane sau institutii fiind neconstitutional. Sub acest aspect, întrucât dispozitiile art. 11 încalcã drepturile prevãzute în Constitutie si în alte legi, se afirmã cã este încãlcat si art. 51 din Constitutie, referitor la suprematia acesteia.

De asemenea, autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin cã dispozitiile criticate încalcã prevederile art. 15 alin. (2) si ale art. 78 din Constitutie, deoarece încheierea contractului de audit presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât dupã finalizarea procedurilor de transformare a fondului, nefiind admisã solutia privind avansarea cheltuielilor de cãtre AVAB.

II.4. Autorii exceptiei considerã totodatã cã dispozitiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare la accesul liber la justitie. Astfel, prin conditionarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a F.N.I. se aduce o restrângere neconstitutionalã accesului liber la justitie. În aceeasi ordine de idei se sustine si încãlcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 49 alin. (1), art. 51 si ale art. 150 alin. (1), fãrã a se motiva aceastã pretinsã încãlcare a Legii fundamentale.

II.5. Autorii exceptiei mai sustin cã dispozitiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 încalcã prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 51 si ale art. 150 alin. (1) din Constitutie. Datoritã faptului cã prin reglementãrile legale criticate se prevede posibilitatea transformãrii F.N.I. în fond închis de investitii, posibilitate pe care actele normative sub imperiul cãrora a fost constituit Fondul National de Investitii nu o reglementeazã, aceste dispozitii normative sunt considerate a avea caracter retroactiv.

Pe de altã parte, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 conferã Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea F.N.I. în fond închis de investitii, în conditiile legii.

Or, tinând seama de faptul cã nu existã o lege care sã reglementeze aceastã materie, se apreciazã cã sunt încãlcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constitutie, Comisia Nationalã a Valorilor Mobiliare situându-se, în acest fel, deasupra legii. Pe cale de consecintã, sunt încãlcate si prevederile constitutionale privind garantarea drepturilor si libertãtilor cetãtenilor, consacrate la art. 1 alin. (3), cele privind suprematia Constitutiei (art. 51) si cele ale art. 150 alin. (1), privind abrogarea actelor normative contrare Constitutiei.

II.6. Dispozitiile art. 14 alin. (1) sunt considerate a fi neconstitutionale întrucât, prin reglementarea subrogãrii AVAB în toate drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercialã “Sov Invest” - S.A. si/sau cu F.N.I., se ajunge la consecinte contrare Constitutiei. Astfel, AVAB are o capacitate de folosintã precis delimitatã prin lege, iar art. 5 ³ din Legea nr. 409/2001 stabileste cã sumele obtinute de AVAB din exercitarea atributiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de functionare si operare si a cheltuielilor de administrare si de valorificare a activelor bancare preluate, diferenta urmând sã fie viratã la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legalã nu stabile te obligatia AVAB de a executa obligatia de rãscumpãrare a titlurilor de participare la F.N.I., autorii exceptiei considerã cã aceasta presupune un efect retroactiv al dispozitiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, dispozitiile criticate aduc atingere si drepturilor de creantã ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constitutionale referitoare la proprietate si la restrângerea exercitiului unor drepturi, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) si (7), la art. 135 alin. (1) si (6) si, respectiv, la art. 49. Autorii exceptiei mai sustin cã statul, fiind unicul actionar al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., îsi anuleazã propria datorie, situându-se în acest fel îmai presus de legeis, ceea ce face ca aceste dispozitii legale sã încalce prevederile art. 16 alin. (2) si ale art. 51 din Constitutie. În sustinerea exceptiei sunt invocate si dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 si ale art. 150 alin. (1), precum si cele ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la aceastã conventie. Totodatã autorii exceptiei apreciazã cã prin dispozitiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se aduce atingere gajului general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., investitorii fiind astfel lipsiti de garantia statului asupra activitãtii Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Se invocã în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, concretizatã prin Decizia nr. 77/1995, precum si cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit cã protectia dreptului de proprietate poartã asupra tuturor drepturilor cu valoare economicã, inclusiv asupra drepturilor de creantã.

Se considerã cã este încãlcat si principiul separatiei puterilor în stat, prin interventia legiuitorului în ordinea juridicã stabilitã printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã si irevocabilã.

Pe cale de consecintã, se considerã cã sunt neconstitutionale si prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, privind subrogarea AVAB în locul Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. în toate procesele în curs în legãturã cu actele juridice prevãzute în anexa la lege.

De asemenea, este invocatã neconcordanta dintre dispozitiile art. 14 si cele ale art. 43 alin. (2) si ale art. 161 din Codul de procedurã civilã.

II.7. În opinia autorilor exceptiei prevederile art. 15 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni dispozitiilor constitutionale privitoare la dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) si (7) si la art. 135 alin. (1) si (6). Autorii exceptiei sustin cã AVAB ar trebui sã aibã atributia de a plãti cererile de rãscumpãrare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin aceastã dispozitie legalã s-ar consimti la transferarea proprietãtii particulare a bunului în folosinta statului, ceea ce Constitutia nu admite.

II.8. În opinia autorilor exceptiei dispozitiile art. 17 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a avea efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.

În legãturã cu dispozitiile criticate din Legea nr. 333/2001 se considerã cã ele contravin si prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si ale art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. f).

III.1 si 2. Sesizarea de neconstitutionalitate are în vedere si faptul cã prevederile art. 1 si 5 ³ din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a fi neconstitutionale, deoa- rece încalcã dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, art. 41 alin. (1) si (2), art. 51, art. 135 alin. (1) si (6) si ale art. 150 alin. (1) din Constitutie. Totodatã este încãlcat si principiul separatiei puterilor în stat, întrucât prin aceste texte de lege sunt afectate dispozitiile cuprinse în hotãrârea judecãtoreascã definitivã si irevocabilã prin care Curtea Supremã de Justitie a constatat valabilitatea contractului de fidejusiune/cautiune încheiat între Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., Fondul National de Investitii si Societatea Comercialã “Sov Invest” - S.A. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate considerã cã prin stabilirea capacitãtii de folosintã a AVAB aceastã institutie nu are atributia de a achita drepturile de creantã ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constitutionale privind dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1) si (2) si la art. 135 alin. (1) si (6). În acest mod sunt încãlcate si prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si ale art. 15 alin. (1) privind garantarea tuturor drepturilor si libertãtilor cetãtenilor, ale art. 16 alin. (2) si ale art. 51, privind suprematia Constitutiei si a legii, precum si ale art. 150 alin. (1), care au în vedere abrogarea actelor normative contrare Constitutiei. În sustinerea exceptiei se invocã si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la aceastã conventie.

De asemenea, este invocatã si contrarietatea dispozitiilor art. 1 si 5 3 din Legea nr. 409/2001 fatã de cele ale art. 43 alin. (2) si ale art. 161 din Codul de procedurã civilã. III.3 si 4. Prevederile art. 19 ²⁰ alin. (1) si ale art. 19 ²² alin. (3) din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor constitutionale ale art. 21 si ale art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerintei ca judecãtorul sã nu primeascã o cerere de chemare în judecatã decât o datã cu dovada cã aceasta a fost deja comunicatã cãtre AVAB, autorii exceptiei considerã cã se îngrãde te accesul la justitie sau cã legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul cã în recurs nu se pot invoca alte apãrãri, cu exceptia celor de ordine publicã, reprezintã, în opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, fie recunoasterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrãdirea mijloacelor de apãrare si de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constitutie.

III.5. Prin dispozitiile art. 19 ²³ din Legea nr. 409/2001 autorii exceptiei considerã cã sunt încãlcate prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 si ale art. 49 alin. (1). Se sustine cã nu se poate reglementa un nou termen de prescriptie aplicabil cererilor privind executarea unor hotãrâri rãmase irevocabile sub imperiul unei legi anterioare, fãrã a se încãlca principiul constitutional al neretroactivitãtii legii sau prevederile privind accesul liber la justitie. Pentru aceleasi motive se considerã a fi încãlcate si dispozitiile art. 49 alin. (1) din Constitutie.

În timpul sedintei de judecatã unii dintre autorii exceptiei au solicitat extinderea controlului de constitutionalitate a textelor criticate prin raportare si la alte dispozitii constitutionale. În esentã, a fost invocatã încãlcarea prevederilor art. 11 si 20 din Constitutie, cu referire la Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si nerespectarea procedurii constitutionale de adoptare a Legii nr. 409/2001.

Tribunalul Bucuresti - Sectia comercialã, exprimându-si opinia, apreciazã cã dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale. Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã pre edintilor celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiatã. În ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 146/1997 se invocã jurisprudenta Curtii Constitutionale, concretizatã prin deciziile nr. 7 si nr. 70/1993, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994, deciziile nr. 18 si nr. 164/1997 si Decizia nr. 49/1999. Conform acestei jurisprudente accesul liber la justitie nu presupune gratuitatea acestuia, fiind legal si normal ca beneficiarii unui serviciu public sã contribuie la acoperirea cheltuielilor ocazionate de buna sa functionare. Principiul egalitãtii nu este încãlcat de dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, întrucât acesta vizeazã egalitatea între cetãteni în fata legii si a autoritãtilor publice, iar nu egalitatea între cetãteni si autoritãtile publice. De altfel, art. 4 alin. (2) din Constitutie interzice discriminarea pe anumite criterii, aplicabile numai persoanelor fizice. Obligatia de platã a taxelor de timbru este justificatã de prevederile art. 53 alin. (1) din Constitutie, conform cãrora cetãtenii au obligatia de a contribui, prin taxe si impozite, la cheltuielile publice. Scutiri de la plata taxei de timbru, acordate prin art. 17 din Legea nr. 146/1997, nu sunt nejustificate, întrucât privesc actiunile introduse pentru întregirea veniturilor statului. În ceea ce priveste prevederile Conventiei pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, acestea nu contin nici o interdictie cu privire la scutirea de la plata taxei de timbru.

Presedintele Camerei Deputatilor considerã cã dispozitiile atacate din Legea nr. 333/2001 nu contravin prevederilor art. 37 si 48 din Constitutie. Astfel, libertatea de asociere, ca drept fundamental, nu este aplicabilã asociatiilor si societãtilor de drept privat cu scop patrimonial, iar art. 48, prin ipotezã, vizeazã doar actele administrative, iar nu legile, ca acte juridice ale Parlamentului.

În concluzie se considerã cã exceptia este neîntemeiatã.

Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã exceptia de neconstitutionalitate este nefondatã. În legãturã cu dispozitiile Legii nr. 146/1997 se apreciazã cã acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei. Scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, acordatã institutiilor publice, se bazeazã pe faptul cã institutiile respective sunt finantate integral din banii publici, iar obligarea acestora la plata taxelor de timbru ar implica restituirea cãtre stat a sumelor acordate de acesta, ceea ce ar crea “un circuit bãnesc inutil”.

În ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 333/2001, criticate prin exceptia de neconstitutionalitate, Guvernul apreciazã cã acestea nu încalcã drepturile si libertãtile cetãtenesti, ci constituie prevederi de naturã constructivã, cu scopul de a demara solutionarea problemei investitorilor F.N.I. În legãturã cu mãsura subrogãrii AVAB în drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. rezultate din anumite contracte, aceasta se bazeazã pe dispozitiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, fiind necesarã pentru a se proteja economiile unei mari pãrti a populatiei. Prin cap. IV din Legea nr. 333/2001 nu se aduce atingere drepturilor de decizie ale investitorilor, adunarea generalã a investitorilor fiind competentã sã decidã asupra activitãtii ulterioare a Fondului National de Investitii.

Dispozitiile art. 41 din Constitutie nu sunt încãlcate întrucât, pe de o parte, subrogarea AVAB în drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. nu înseamnã încãlcarea drepturilor de proprietate ale investitorilor, iar pe de altã parte, conform art. 41 alin. (1) teza a doua din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege.

Sub aspectul criticilor formulate la adresa Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, Guvernul apreciazã cã procedurile speciale instituite prin acest act normativ contribuie la constituirea resurselor financiare ale statului si la accelerarea rãscumpãrãrii titlurilor de stat în vederea diminuãrii datoriei publice interne, fiind astfel evident interesul public care stã la baza acestor reglementãri.

Fatã de aceste argumente Guvernul considerã cã exceptia ridicatã este neîntemeiatã.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de pre edintele Camerei Deputatilor si de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei si ale celorlalte pãrti, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:

Curtea Constitutionalã a fost legal sesizatã si este competentã, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicatã.

În legãturã cu obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, de i atât autorii exceptiei de neconstitutionalitate, cât si instanta de judecatã, în încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale, au retinut cã sunt criticate dispozitiile art. 1, 5 ³, art. 19 20 alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Legea nr. 409/2001, în realitate aceste articole sunt cuprinse în Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001. În consecintã, Curtea retine cã obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecintelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãti de fond de cãtre Fondul National de Investitii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum si ale art. 1, 5 ³ , ale art. 19 ²⁰ alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare, dispozitii legale care au urmãtorul cuprins:

I. Dispozitii din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile si completãrile ulterioare:

- art. 2 alin. (1): “Actiunile si cererile evaluabile în bani, introduse la instantele judecãtoresti, se taxeazã astfel: [...].”;

- art. 17: “Sunt scutite de taxa judiciarã de timbru cererile si actiunile, inclusiv cãile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputatilor, Presedintia României, Guvernul României, Curtea Constitutionalã, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public si de Ministerul Finantelor, indiferent de obiectul acestora, precum si cele formulate de alte institutii publice, indiferent de calitatea procesualã a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

II. Dispozitii din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecintelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãti de fond de cãtre Fondul National de Investitii:

- art. 9: “(1) În termen de 10 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului National de Investitii, cu acordul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, asigurã încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activitãtii fondului. Raportul de audit include, fãrã a se limita la acestea, calcularea activelor totale si a obligatiilor, precum si o evaluare generalã a situatiei financiare a fondului.

(2) Adunarea generalã a investitorilor la Fondul National de Investitii decide, conform legii, cu privire la continuarea activitãtii fondului, transformarea în fond închis de investitii, în conditiile legii, sau lichidarea fondului.”;

- art. 10: “În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului National de Investitii nu îsi îndeplineste obligatiile prevãzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de cãtre Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare.”;

- art. 11: “Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevãzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor si, dupã caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investitii, în conditiile legii, se avanseazã de cãtre Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare din fondul prevãzut la art. 6, urmând sã fie recuperate din activele fondului sau din sumele obtinute prin lichidarea activelor acestuia, dacã investitorii hotãrãsc lichidarea”;

- art. 12: “Dupã finalizarea procedurilor de transformare a Fondului National de Investitii reprezentantii acestuia pot solicita instantelor judecãtoresti competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.”;

- art. 13 alin. (1): “Procedura de transformare a Fondului National de Investitii în fond închis de investitii, în conditiile legii, precum si organizarea si functionarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.”;

- art. 14: “(1) Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare preia fãrã platã toate drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C.- S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul National de Investitii si/sau cu Societatea Comercialã SOV INVEST - S.A., prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege.

(2) Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare se subrogã în toate drepturile si obligatiile procesuale ale Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. si dobândeste calitatea procesualã pe care aceasta o are, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, în toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecãtore ti, indiferent dacã este vorba de faza de judecatã sau de executarea silitã.”;

- art. 15: “Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare efectueazã toate demersurile legale în vederea conservãrii si realizãrii drepturilor de creantã rezultate din actele juridice prevãzute la art. 14.”;

- art. 17: “Sumele obtinute din realizarea creantelor prevãzute la art. 14, dupã deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru rãscumpãrarea titlurilor de stat în vederea diminuãrii datoriei publice interne.”

III. Dispozitii din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare:

- art. 1: “Prezenta ordonantã de urgentã stabileste cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale bãncilor la care statul este actionar majoritar, în vederea pregãtirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul cre terii gradului de solvabilitate si a credibilitãtii interne si externe sau reglementãrii problemelor de naturã financiarã ale acestora pentru mentinerea viabilitãtii sistemului bancar, precum si pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creantelor cesionate.”;

- art. 5 ^{3 :} (1) Sumele obtinute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinatie acoperirea cheltuielilor proprii de functionare si operare si a cheltuielilor de administrare si de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferenta se vireazã la trezoreria statului.

(2) Din sumele obtinute potrivit alin. (1) AVAB poate prevedea în bugetul de venituri si cheltuieli un fond suplimentar ce va fi utilizat în vederea cre terii valorii activelor bancare si a eficientizãrii operatiunilor de valorificare.”;

- art. 19 ²⁰ alin. (1): “Reclamantul este obligat sã comunice cererea, actele pe care se întemeiazã si, dupã caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instantã. Judecãtorul nu va primi cererea fãrã dovada privind îndeplinirea obligatiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplicã oricãrei cereri, indiferent de natura ei, cu exceptia cererilor formulate în timpul judecãtii sau a celor prin care se exercitã o cale de atac.”;

- art. 19 ²² alin. (3): “În recurs nu se pot invoca apãrãri ce nu au fost formulate în fata instantei a cãrei hotãrâre este recuratã, cu exceptia celor de ordine publicã.”;

- art. 19 ²³ : “(1) Termenul de prescriptie a actiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia sã se cunoascã faptul sau actul pe care se întemeiazã actiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacã legea nu prevede un termen mai scurt.

(2) Termenul prevãzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonante de urgentã, curge de la data intrãrii în vigoare a acesteia.”

În sustinerea exceptiei autorii acesteia au invocat încãlcarea urmãtoarelor prevederi constitutionale:

- art. 1 alin. (3): “România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertãtile cetãtenilor, libera dezvoltare a personalitãtii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintã valori supreme si sunt garantate.”;

- art. 11: ”(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai si cu bunã-credintã obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;

- art. 15: “(1) Cetãtenii beneficiazã de drepturile si de libertãtile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obigatiile prevãzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.ii;

- art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.id;

- art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertãtile cetãtenilor vor fi interpretate si aplicate în concordantã cu Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacã existã neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementãrile internationale.”;

- art. 21: “(1) Orice persoanã se poate adresa justitiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãtilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.”;

- art. 37 alin. (1): “Cetãtenii se pot asocia liber în partied politice, în sindicate si în alte forme de asociere.”;

- art. 41 alin. (1), (2) si (7): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãtenii strãini si apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. […]

(7) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.iâ;

- art. 48: “(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesolutionare în termenul legal a unei cereri, este îndreptãtitã sã obtinã recunoa terea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

(2) Conditiile si limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.

(3) Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârsite în procesele penale.”;

- art. 49: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertãti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea sigurantei nationale, a ordinii, a sãnãtãtii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertãtilor cetãtenilor; desfãsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitãti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea trebuie sã fie proportionalã cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãtii.”;

- art. 51: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”;

- art. 78: “Legea se publicã în Monitorul Oficial al României si intrã în vigoare la data publicãrii sau la data prevãzutã în textul ei.”;

- art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. f): “(1) Economia României este economie de piatã.

(2) Statul trebuie sã asigure: […]

f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitãtii vietii.”;

- art. 135 alin. (1) si (6): “(1) Statul ocroteste proprietatea. [–]

(6) Proprietatea privatã este, în conditiile legii, inviolabilã.”;

- art. 150 alin. (1): “Legile si toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constitutii.”

De asemenea, se invocã si încãlcarea urmãtoarelor dispozitii din acte internationale:

- art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale: “Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instantã independentã si impartialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronuntatã în mod public, dar accesul în sala de sedintã poate fi interzis presei si publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrti a acestuia în interesul moralitãtii, al ordinii publice ori al securitãtii nationale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a pãrtilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instantã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justitiei.”;

- art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale;

“Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã si în conditiile prevãzute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionalã constatã în prealabil cã nu pot fi primite sustinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dintre dispozitii legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atributiile sale intrã doar examinarea dispozitiilor legale în raport cu prevederile si principiile constitutionale. În acest sens este evidentã jurisprudenta constantã a Curtii, concretizatã, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmeazã sã fie respinse.

De asemenea, Curtea nu poate examina nici argumentul adus în timpul sedintei de judecatã în legãturã cu neconstitutionalitatea Legii nr. 409/2001, cauzatã de nerespectarea regulilor constitutionale privind procedura de mediere, întrucât acest argument nu este continut în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, a a cum aceasta a fost ridicatã în fata instantei de judecatã. Curtea Constitutionalã, prin Decizia nr. 181 din 17 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 februarie 1999, a statuat cã invocarea unui motiv de neconstitutionalitate direct în fata sa, motiv “ce nu are nici o legãturã cu cel invocat în sesizare si nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificatia ridicãrii unei exceptii direct în fata Curtii, eludându-se astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 12 din Legea nr. 47/1992, ceea ce este inadmisibil”.

I.1. În ceea ce priveste dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, care reglementeazã plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în functie de valoarea obiectului litigiului, Curtea constatã cã asupra acestor dispozitii s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând exceptia de neconstitutionalitate.

Solutia s-a bazat, în esentã, pe faptul cã “accesul liber la justitie nu înseamnã si gratuitatea acestuia”. Art. 21 din Constitutie nu instituie nici o interdictie cu privire la taxele în justitie, nefiind asadar interzis ca legea sã prevadã ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfãsuratã de autoritãtile judecãtoresti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contributia justitiabilului, prin avansarea unei pãrti din aceste cheltuieli, poate fi recuperatã, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, de la partea care cade în pretentii. Prin urmare, regula este cea a timbrãrii actiunilor în justitie, exceptiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitori. Considerentele si solutia adoptatã rãmân valabile si în prezenta cauzã.

Cu toate acestea, pentru a se asigura accesul la justitie al cât mai multor persoane, Legea nr. 146/1997, prin dispozitiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finantelor Publice competenta de a acorda scutiri, reduceri, esalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situatii deosebite, cum ar putea fi si cea de fatã. Sustinerile autorilor exceptiei privind încãlcarea principiului egalitãtii în drepturi si al garantãrii dreptului de proprietate privatã sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor exceptii de la plata taxelor de timbru, platã ce constituie o obligatie, iar nu un drept, reprezintã un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercitã în considerarea anumitor situatii determinate, cum este si cazul scutirii reglementate la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, iar, pe de altã parte, dreptul de creantã asupra Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. nu reprezintã o creantã asupra statului. Statul român si Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacã întregul capital social al Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. este detinut de cãtre stat. Aceasta rezultã din dispozitiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, si, respectiv, din cele ale art. 1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din România în societate bancarã pe actiuni, rpublicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999.

I.2. Privitor la dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, Curtea s-a mai pronuntat asupra constitutionalitãtii lor. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 24 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 27 iunie 2000, Decizia nr. 121 din 27 iunie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, precum si prin Decizia nr. 87 din 20 martie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate pe baza argumentului principal cã principiul egalitãtii, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constitutie, are în vedere egalitatea în drepturi a cetãtenilor în fata legii si a autoritãtilor publice, iar nu egalitatea dintre cetãteni si autoritãtile publice. Pe de altã parte, plata unor taxe sau impozite nu reprezintã un drept, ci o obligatie constitutionalã a cetãtenilor, prevãzutã la art. 53 alin. (1) din Constitutie, conform cãruia “Cetãtenii au obligatia sã contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice”. Dupã cum s-a arãtat mai sus legiuitorul este suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situatii determinate.

Considerentele si solutiile pronuntate în aceste decizii sunt valabile si în cauza de fatã, criticile de neconstitutionalitate urmând sã fie respinse.

În ceea ce priveste sustinerea cã, în cadrul unui anumit litigiu, dacã o parte este scutitã de plata taxei de timbru, atunci si celelalte pãrti ar trebui sã fie scutite, Curtea retine cã este neîntemeiatã. Diferenta de tratament se justificã prin inexistenta unor situatii identice în care s-ar afla pãrtile, simpla calitate de pãrti în acelasi proces nefiind de naturã sã ducã la altã concluzie. De altfel pãrtile într-un proces îndeplinesc roluri si au pozitii diferite. De aceea partea care introduce o actiune sau o cerere în instantã trebuie sã achite anticipat taxa de timbru, aceasta urmând sã fie suportatã, la sfârsit, de cel care pierde procesul. O asemenea solutie este justificatã, deoarece întotdeauna una dintre pãrti este interesatã în solutionarea litigiului, iar cealaltã se face vinovatã de declan area activitãtii judiciare.

Ratiunea pentru care anumite autoritãti publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea cã actiunile si cererile introduse de ele prezintã o strânsã legãturã cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea nu se poate afirma cã persoanele fizice sau juridice care urmãresc realizarea unor interese proprii, pãrti în litigiile cu autoritãtile publice prevãzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare, se aflã în aceeasi situatie juridicã.

II.1. Cu privire la dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea constatã cã acestea nu încalcã prevederile art. 78 din Constitutie. Având în vedere cã în textul legii nu se prevede o altã datã pentru intrarea sa în vigoare, rezultã cã Legea nr. 333/2001 a început sã producã efecte juridice de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001). Având în vedere faptul cã autorii exceptiei criticã o necorelare legislativã între dispozitiile art. 9 alin. (1) si ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, Curtea retine cã aceasta nu poate constitui un motiv de neconstitutionalitate, deoarece eventualele neconcordante între dispozitii cuprinse într-o lege nu sunt supuse controlului de constitutionalitate.

În ceea ce priveste critica privind dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001, aceasta este, de asemenea neîntemeiatã. Faptul cã Legea fundamentalã recunoaste drepturile si libertãtile cetãtenilor ca valori supreme si prevede cã acestia beneficiazã de drepturile si libertãtile prevãzute în Constitutie si în alte legi nu poate duce la concluzia cã regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementãri nu poate fi modificat prin reglementãri ulterioare. Aceastã modificare reprezintã optiunea legiuitorului, exercitatã în baza art. 58 alin. (1) din Constitutie. Prevederea legalã atacatã stabileste o atributie fireascã a Adunãrii generale a investitorilor Fondului National de Investitii, de a decide cu privire la continuarea activitãtii fondului, la transformarea sa în fond închis de investitii sau la încetarea activitãtii. Prin aceasta se reglementeazã modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordantã cu prevederile constitutionale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobatã prin Legea nr. 83/1994, ci se stabileste un mod diferit de exercitare a drepturilor în conditii de crizã, pentru viitor. În ceea ce priveste art. 48 alin. (1) din Constitutie, acesta nu are legãturã cu dispozitia art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001.

II.2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 10 din Legea nr. 333/2001 Curtea constatã cã acestea nu încalcã prevederile constitutionale invocate de autorii exceptiei.

Prevederea art. 37 alin. (1) din Constitutie se referã la asociere ca rezultat al exercitãrii unui drept fundamental fãrã caracter patrimonial. A a fiind, apartenenta la un fond de investitii nu reprezintã o asociere, în sensul art. 37 alin. (1) din Constitutie, si ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispozitii a Legii fundamentale. Pe cale de consecintã, nu sunt încãlcate nici dispozitiile art. 1 alin. (3), referitoare la garantarea drepturilor si libertãtilor cetãtenilor ca valori supreme, si ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea drepturilor si libertãtilor acestora.

II.3. Pentru aceleasi motive, expuse la pct. II.2, Curtea constatã cã sustinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 333/2001 cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) si ale art. 37 alin. (1) din Constitutie nu pot fi primite. Se retine în acest sens cã dispozitia atacatã nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre mãsuri ce vor fi luate în viitor si care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice nãscute în urma adoptãrii acestei legi. Pe de altã parte aceste dispozitii au fost justificate de împrejurarea cã la data de 4 iulie 2001, data intrãrii în vigoare a Legii nr. 333/2001, mandatul Consiliului de încredere al Fondului National de Investitii încetase, fiind necesarã instituirea în sarcina unei autoritãti publice [Oficiul pentru Recuperarea Creantelor Bancare devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001] a unor atributii privind convocarea Adunãrii generale a investitorilor Fondului National de Investitii, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum si atributii privind reluarea activitãtii fondului. În acest sens a statuat Curtea Constitutionalã prin Decizia nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie 2002. În consecintã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 333/2001 este neîntemeiatã.

II.4. Referitor la dispozitiile art. 12 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine cã argumentul privind încãlcarea prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare la liberul acces la justitie, nu poate fi primit, întrucât în momentul de fatã nu existã nici o autoritate competentã care sã solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipotezã este posibilã doar dupã constituirea organelor de conducere ale Fondului National de Investitii. În ceea ce priveste prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 49 alin. (1), art. 51 si ale art. 150 alin. (1) Curtea retine cã acestea nu au legãturã cu dispozitiile criticate.

II.5. Cu privire la dispozitiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea retine cã acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei. Faptul cã în Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobatã prinLegea nr. 83/1994, nu era prevãzutã posibilitatea transformãrii unui fond de investitii în fond închis nu poate duce la concluzia cã dispozitiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, încãlcând drepturile si libertãtile investitorilor, întrucât o asemenea ipotezã opereazã numai în cazul în care adunarea generalã a investitorilor adoptã aceastã solutie. Curtea constatã totodatã cã Legea nr. 333/2001 este o lege specialã, care derogã de la regimul juridic general al fondurilor de investitii, prevãzut de Ordonanta Guvernului nr. 24/1993, aprobatã prin Legea nr. 83/1994, ceea ce permite legiuitorului sã stabileascã atributii distincte pentru Comisia Nationalã a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului National de Investitii în fond închis de investitii.

În legãturã cu invocarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constitutie Curtea constatã cã acestea nu au incidentã în cazul Legii nr. 333/2001, întrucât ipoteza textului constitutional vizeazã actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în mãsura în care contravin Constitutiei. Or, este evident faptul cã aceastã lege a fost emisã ulterior intrãrii în vigoare a Constitutiei României.

II.6. În ceea ce priveste dispozitiile art. 14 din Legea nr. 333/2001 Curtea constatã cã acestea reglementeazã la alin. (1) preluarea, cu titlu gratuit, de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, a drepturilor si obligatiilor Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice prevãzute în anexa la lege, iar la alin. (2), subrogarea AVAB în toate drepturile si obligatiile procesuale ale Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., rezultate din aceleasi acte. Examinând criticile formulate de autorii exceptiei, Curtea retine cã prin aceste dispozitii nu este încãlcat principiul separatiei puterilor în stat, întrucât nu este împiedicatã în nici un mod desfãsurarea cursului unui proces aflat pe rolul unei instante judecãtoresti sau executarea unei hotãrâri judecãtore ti definitive. De altfel, prin Decizia nr. 1.323/2001 a Curtii Supreme de Justitie, s-a respins o cerere de constatare a nulitãtii contractului de fidejusiune, dar nu s-a stabilit în mod irevocabil o obligatie de platã în sarcina fidejusorului. Asadar nu existã o hotãrâre definitive a unei instante judecãtoresti, a cãrei executare silitã sã fi fost împiedicatã prin subrogarea prevãzutã la art. 14 din Legea nr. 333/2001.

De asemenea, prin dispozitiile art. 14 nu se aduce atingere prevederilor constitutionale privind dreptul de proprietate, prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apãrarea drepturilor omului si a libertãtilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, si nici celor ale art. 1 din primul Protocol aditional la aceastã conventie.

Schimbarea fidejusorului din actele juridice prevãzute în anexã reprezintã o mãsurã menitã sã concure la solutionarea unei stãri de crizã, la conservarea patrimoniului Fondului National de Investitii si a drepturilor de creantã ale investitorilor. Astfel art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevede cã Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB preia atât drepturile, cât si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., fãrã nici o altã precizare. Rezultã cã singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevãzute în anexã este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. fiind înlocuitã cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB. Desi art. 17 din Legea nr. 333/2001 si art. 5 3 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, prevãd o destinatie precisã pentru sumele obtinute din activitatea Autoritãtii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, si anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonantã, care reglementeazã principalele atributii ale Autoritãtii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, nu face vorbire despre obligatia acestei institutii rezultatã din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. cu Fondul National de Investitii si Societatea Comercialã “Sov Invest” - S.A., si anume aceea de a rãscumpãra titlurile de participare la Fondului National de Investitii, totusi alin. (2) al aceluiasi articol stabileste cã “AVAB îndeplineste orice alte atributii care îi revin prin acte normative”. Legea nr. 333/2001 reprezintã un act normativ care lãrgeste sfera atributiilor Autoritãtii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, completând capacitatea sa de folosintã prin subrogarea în drepturile si obligatiile Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Prin urmare preluarea obligatiilor unei personae implicã si eventuala lor executare silitã.

În acest sens Curtea constatã cã prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB întãreste concluzia cã subrogarea prevãzutã la art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB a tuturor drepturilor si obligatiilor Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. rezultate din actele juridice prevãzute în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cautiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, si cã preluarea acestor obligatii implicã, în mod necesar, executarea lor silitã, în eventualitatea pronuntãrii unei hotãrâri judecãtoresti definitive împotriva Autoritãtii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB.

Pe de altã parte, nu se poate sustine cã prin schimbarea debitorului Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. a fost creatã o situatie nefavorabilã pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societãti comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o institutie de specialitate a administratiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligatii. Sustinerea autorilor exceptiei conform cãreia Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. ar fi garantatã de stat este doar partial adevãratã. Astfel, conform art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996, republicatã, “Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii si Consemnatiuni pe instrumente de economisire, precum si dobânzile si câstigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat”. Rezultã de aici cã statul garanteazã cu bugetul sãu doar obligatia de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A. Pentru orice alte obligatii ale acesteia statul rãspunde doar în cazul si în limita neexecutãrii obligatiei de aport la capitalul social, ca orice actionar.

Pentru aceleasi motive nu se poate admite nici sustinerea potrivit cãreia statul îsi anuleazã propria datorie, nefiind încãlcate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (2) si ale art. 51. Nu sunt încãlcate nici dispozitiile art. 1 alin. (3) si ale art. 15 alin. (1) din Constitutie, în cauzã nefiind atinse drepturile si libertãtile cetãtenilor, a a cum s-a arãtat mai sus. În ceea ce priveste prevederile constitutionale ale art. 48, acestea nu au legãturã cu dispozitiile art. 14 din Legea nr. 333/2001.

II.7. Cu referire la dispozitiile art. 15 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine cã acestea reglementeazã atributia AVAB de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea si realizarea drepturilor de creantã rezultate din actele juridice în care s-a subrogat. În aceastã ordine de idei se constatã cã aceste dispozitii vizeazã în mod evident numai situatia în care AVAB are calitatea de creditor. În ceea ce priveste drepturile de creantã ale investitorilor, acestia sunt cei care trebuie sã efectueze toate demersurile în vederea conservãrii si realizãrii acestor drepturi. De aceea criticile privind încãlcarea prevederilor constitutionale referitoare la proprietate sunt neîntemeiate.

II.8. În ceea ce priveste dispozitiile art. 17 din Legea nr. 333/2001, Curtea constatã cã acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinatia unor sume ce urmeazã sã fie obtinute în viitor de cãtre AVAB, si, prin urmare, aceastã criticã de neconstitutionalitate este neîntemeiatã.

Referitor la criticile potrivit cãrora dispozitiile atacate din Legea nr. 333/2001 ar încãlca prevederile art. 16 alin. (1) si ale art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. f) din Constitutie, Curtea constatã cã sunt neîntemeiate. Nu se poate sustine cã principiul egalitãtii în drepturi ar fi încãlcat, întrucât dispozitiile atacate din Legea nr. 333/2001 nu contin reglementãri diferentiate pentru persoane aflate în aceeasi situatie juridicã. Pe de altã parte, reglementarea este justificatã de necesitatea protejãrii interesului public, national, în activitatea economicã, financiarã si valutarã, obligatie a statului prevãzutã la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie.

III.1. În ceea ce priveste dispozitiile art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, Curtea constatã cã acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei. Textul art. 1 stabileste obiectul de reglementare al ordonantei si precizeazã cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale bãncilor la care statul este actionar majoritar, în scopul declansãrii procedurii de privatizare, precum si modul de rezolvare a problemelor de naturã financiarã si mãsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creantelor cesionate.

Mãsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare si sunt dispuse numai pentru viitor.

O reglementare este retroactivã doar dacã modificã efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru cã ia în considerare asemenea fapte.

De asemenea, Curtea constatã ca fiind neîntemeiate criticile cu privire la încãlcarea prevederilor constitutionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin art. 1 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998 nu se încalcã dreptul de proprietate sau creantele asupra statului, ci se stabileste cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este actionar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili continutul si limitele acestor drepturi.

III.2. În ceea ce priveste dispozitiile art. 5 ³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, Curtea constatã cã acestea au în vedere activele bancare valorificate dupã intrarea în vigoare a ordonantei, deci nu se poate retine încãlcarea prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2). Destinatia pe care ordonanta o dã sumelor obtinute din valorificarea activelor rãmâne la latitudinea exclusivã a legiuitorului, în functie de oportunitãtile pe care acesta le considerã necesare. De asemenea, nu pot fi retinute sustinerile autorilor exceptiei privind imposibilitatea AVAB de a achita drepturile de creantã ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. III.6 din prezenta decizie. În ceea ce priveste prevederile art. 150 alin. (1) din Constitutie, dupã cum s-a arãtat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauzã. În consecintã, si aceastã criticã de neconstitutionalitate urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.

III.3, 4 si 5. În ceea ce priveste dispozitiile art. 19 ²⁰ alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, acestea sunt incluse în cap. IV 4 , intitulat “Reguli speciale privind solutionarea litigiilor”, care reglementeazã procedura de solutionare a litigiilor în care figureazã ca parte AVAB. Aceste prevedere reiau dispozitiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) si ale art. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silitã a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publicã internã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificãrile si completãrile ulterioare, în prezent abrogatã în temeiul art. 35 din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001. În legãturã cu aceste dispozitii din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 Curtea s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, si prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând exceptiile de necontitutionalitate. În motivarea solutiilor Curtea a retinut cã reglementarea procedurii de judecatã este de competenta exclusivã a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, acesta fiind îndreptãtit sã reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situatii determinate. Obligatia reclamantului de a comunica Autoritãtii pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de introducerea în instantã, cererea sa împreunã cu anumite acte, caracterul nedevolutiv al recursului si termenul special de prescriptie a actiunilor îndreptate împotriva AVAB reprezintã conditii pentru execitarea unor drepturi, de naturã sã împiedice abuzul de drept si sã asigure celeritatea procedurii de realizare a creantelor prevãzute de ordonantã. Astfel de proceduri legale nu îngrãdesc accesul liber la justitie. Neexistând elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, considerentele si solutiile pronuntate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste dispozitiile art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001, precum si în ceea ce priveste dispozitiile art. 1, 5 ³ , art. 19 20 alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile si completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecintelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãti de fond de cãtre Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5 ³ , art. 19 ²⁰ alin. (1), art. 19 ²² alin. (3) si ale art. 19 ²³ din Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 409/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare, exceptie ridicatã de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Bãlan, Ecaterina Bãlan, Felicia Cri an, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Drãgan Nitã, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Stefan Serbãnescu, Corina Vlãdãsel, Mircea Popescu si Asociatia Nationalã a Investitorilor F.N.I. în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucuresti – Sectia comercialã.

Definitivã si obligatorie.

Pronuntatã în sedinta publicã din data de 30 ianuarie 2002.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Vlad Mihai Cercel

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PÃDURILOR

ORDIN

pentru aprobarea Programului privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat

fermierilor privati, producãtorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agriculturã,

finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”

Ministrul agriculturii, alimentatiei si pãdurilor,

în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societãtilor comerciale ce detin în administrare terenuri proprietate publicã si privatã a statului cu destinatie agricolã si înfiintarea Agentiei Domeniilor Statului, precum si ale art. 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societãtilor comerciale ce detin în administrare terenuri proprietate publicã si privatã a statului cu destinatie agricolã si înfiintarea Agentiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 626/2001, în temeiul prevederilor Hotãrârii Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Pãdurilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare,

emite urmãtorul ordin:

Art. 1. - Se aprobã Programul privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producãtorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agriculturã, finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii, alimentatiei si pãdurilor,

Ovidiu Natea,

secretar de stat

Bucuresti, 21 februarie 2002.

Nr. 83.

ANEXÃ

PROGRAMUL

privind decontarea sumelor reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producãtorilor agricoli

si prestatorilor de servicii în agriculturã, finantat din Fondul “ezvoltarea agriculturii românesti”

CAPITOLUL I

Obiective

1. Decontarea sumelor cuvenite fermierilor privati, producãtorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agriculturã, beneficiari ai sprijinului financiar în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 125/2000 pentru modificarea si completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 15/2000 pentru aprobarea Programului privind sprijinirea fermierilor privati în vederea achizitionãrii de tractoare, combine, masini si utilaje agricole, precum si de instalatii de irigat din productia internã, finantat din Fondul special “Dezvoltarea agriculturii românesti”, ale Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 134/2000 pentru aprobarea Programului privind sprijinul fermierilor privati în vederea achizitionãrii de animale de prãsilã cu valoare biologicã ridicatã, animale pentru crestere si îngrãsare, construirii de adãposturi si procurãrii de utilaje specifice activitãtilor zootehnice, din productia internã, finantat din Fondul special “Dezvoltarea agriculturii românesti”, si ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 97/2001 pentru aprobarea Programului privind sprijinirea producãtorilor agricoli si a prestatorilor de servicii în agriculturã pentru achizitionarea de tractoare, combine, masini si utilaje agricole, precum si de instalatii de irigat din productia internã, finantat din Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”, în anii 2000 si 2001, rãmase neachitate la data prezentului ordin.

CAPITOLUL II

Surse

2. Sursa este Fondul “Dezvoltarea agriculturii românesti”, constituit potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societãtilor comerciale ce detin în administrare terenuri proprietate publicã si privatã a statului cu destinatie agricolã si înfiintarea Agentiei Domeniilor Statului, în limita sumelor încasate.

CAPITOLUL III

Modul de decontare

3. Pe baza aprobãrilor transmise de directiile generale pentru agriculturã si industrie alimentarã judetene, respective a municipiului Bucuresti, conform Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 125/2000, Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 134/2000 si Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 97/2001, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Pãdurilor va alimenta conturile deschise la trezoreriile locale din contul Fondului “Dezvoltarea agriculturii românesti”.

4. La primirea sumelor în conturile Fondului “Dezvoltarea agriculturii românesti”, directiile generale pentru agriculturã si industrie alimentarã judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, vor efectua plãti pentru decontarea sumelor rãmase neachitate reprezentând sprijinul acordat fermierilor privati, producãtorilor agricoli si prestatorilor de servicii în agriculturã, conform prevederilor Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 125/2000, ale Ordinului ministrului agriculturii si alimentatiei nr. 134/2000 si ale Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si pãdurilor nr. 97/2001.

AUTORITATEA NATIONAL DE REGLEMENTARE

ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE

ORDIN

privind aprobarea pretului social al gazelor naturale

Presedintele Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,

în temeiul prevederilor art. 53 alin. (1) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 60/2000 privind reglementarea activitãtilor din sectorul gazelor naturale, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 463/2001,

având în vedere prevederile art. 8 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 791/2001,

emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobã pretul social de 2.063.531 lei/1.000 m 3, aferent furnizãrii gazelor naturale pentru familiile si persoanele singure care se încadreazã în prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

(2) Pretul prevãzut la alin. (1) nu contine T.V.A.

Art. 2. - (1) Pretul social prevãzut la art. 1 se aplicã în limita unui consum lunar de gaze naturale de 100 m3 inclusiv, în perioada de varã (aprilie-septembrie), si de 300 m3 inclusiv, în perioada de iarnã (octombrie-martie).

(2) Pentru cantitatea de gaze naturale consumatã peste nivelurile mentionate la alin. (1) se aplicã pretul reglementat prevãzut la art. 1 lit. b) din Ordinul presedintelui Autoritãtii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale si al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale nr. 865/195/2001 privind aprobarea preturilor si stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale.

Art. 3. - Pentru asociatiile de locatari/proprietari din imobilele cu contorizare comunã cantitatea de gaze naturale pentru care se aplicã pretul social se determinã prin multiplicarea consumului lunar de 100 m3 si, respectiv, de 300 m3 cu numãrul de familii si persoane singure din respectiva asociatie, care se încadreazã în prevederile Legii nr. 416/2001.

Art. 4. - Autoritatea Nationalã de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale si operatorii licentiati din sectorul gazelor naturale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin va intra în vigoare la data de 1 martie 2002.

Art. 6. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Presedintele Autoritãtii Nationale de Reglementare

în Domeniul Gazelor Naturale,

Gheorghe Radu

Bucuresti, 19 februarie 2002.

Nr. 325.

RECTIFICARE

În Legea nr. 26/2002 privind aprobarea plãtilor restante pentru costurile de participare, pe perioada 998-2001, la experimentele Centrului European pentru Cercetãri Nucleare - CERN, de cãtre Ministerul Vineri, 1 martie 2002 Educatiei si Cercetãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 17 ianuarie 2002, se face urmãtoarea rectificare:

- la art. 2, în loc de “... pe anul 2001 ...” se va citi “... pe anul 2002...”.