MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

 P A R T E A  I

Anul XIII - Nr. 837         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 27 decembrie 2001

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 242 din 10 iulie 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), precum si ale art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001

 

Decizia nr. 248 din 18 septembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998

 

Decizia nr. 253 din 18 septembrie 2001 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 din Codul muncii

 

Decizia nr. 254 din 18 septembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război si ale Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R.

 

Decizia nr. 255 din 20 septembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 2 si ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

463. - Ordin al ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei privind modificarea Planului national de numerotare

 

1.833. - Ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuintei pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea servitutilor de aeronautică civilă si a zonelor supuse servitutilor de aeronautică civilă RACR-SACZ

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

Ordinul nr. 8 din 21 decembrie 2001

 

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 242

din 10 iulie 2001

referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), precum si ale art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), precum si ale art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptii ridicate de I’Hssan K. I’Na’Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof si Jhmal K. Dhahr în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 si 2.239/2001 ale  Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor nr. 192C/2001, 193C/2001 si 194C/2001 la Dosarul nr. 191C/2001, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate este identic în toate cauzele enumerate. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării. În consecintă, pentru o mai bună administrare a justitiei, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă si al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, dispune conexarea dosarelor anterior mentionate la Dosarul nr. 191C/2001. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întemeiate criticile privind dispozitiile art. 20 alin. (5) si ale art. 21 alin. (6), referitoare la caracterul definitiv si executoriu al hotărârii date în primă instantă. În ceea ce priveste celelalte dispozitii criticate se solicită respingerea exceptiei. În sustinerea argumentelor se invocă si Decizia Curtii Constitutionale nr. 176 din 29 mai 2001, în curs de publicare.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 5 martie 2001, pronuntate în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 si 2.239/2001,

Judecătoria Sectorului 6 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), precum si ale art. 18-22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România. Exceptiile au fost invocate de petentii I’Hssan K. I’Na’Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof si Jhmal K. Dhahr în cadrul unor plângeri având ca obiect recunoasterea unei forme de protectie în baza art. 1, 2 si 5 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000.

În motivarea exceptiilor de neconstitutionalitate autorii acestora consideră dispozitiile criticate ca fiind neconstitutionale, în esentă, pentru că perioada prevăzută de lege pentru solutionarea cererii de  către Oficiul National pentru Refugiati si de către instantă este extrem de redusă, aceasta îngrădind lnvădit drepturile si libertătile solicitantului de azil”, si contravenind astfel art. 18, 20, 24, 49 si 123 din Constitutie, precum si art. 6 pct. 1 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. De asemenea, se consideră că această perioadă scurtă de solutionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat ar contraveni în special dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul la apărare, solicitantii de azil, personal sau prin apărătorii lor, neavând timpul necesar pentru a-si face toate apărările în legătură cu dosarul, iar instantele fiind obligate să rezolve cererile în termenul scurt prevăzut de lege.

Judecătoria Sectorului 6 Bucuresti, exprimându-si opinia, consideră exceptiile invocate ca fiind neîntemeiate, întrucât textele legale criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale încălcate.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost communicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiilor de neconstitutionalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră exceptia ridicată ca fiind neîntemeiată. În legătură cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 se apreciază că este vorba de o eroare materială, textul invocat ca fiind neconstitutional fiind în realitate art. 13 alin. (1) lit. b). Cu privire la acest din urmă text se arată că nu încalcă nici o dispozitie constitutională, deoarece consacră dreptul solicitantului de azil de a fi asistat sau reprezentat de avocat, fiind în concordantă cu art. 24 din Constitutie. Se mai arată că acest text, reglementând dreptul la interpret în mod gratuit, este chiar mai favorabil decât prevederile exprese ale art. 127 alin. (2) teza a II-a din.Constitutie privind caracterul gratuit al acestui drept în procesele penale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorulraportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptiile de neconstitutionalitate ridicate. Obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2) si ale art. 18-22 din Ordonanta  Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000. Textele constitutionale considerate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 11 alin. (2), ale art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), ale art. 23, 24, 49 si 123. De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate prevederile art. 6 pct. 1 si ale art. 13 din Conventia pentru

apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptiile de neconstitutionalitate ridicate, Curtea constată următoarele:

I. În legătură cu dispozitiile art. 20 si 21 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, Curtea Constitutională s-a pronuntat într-o altă cauză având ca obiect aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleasi aspecte si prin raportare la aceleasi dispozitii din Constitutie si din acte internationale ca si în cauzele de fată. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicată, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (5) si ale art. 21 alin. (6) (referitoare la caracterul definitiv si executoriu de drept al hotărârii pronuntate în primă instantă) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, statuând, în esentă, că aceste prevederi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constitutie. Pentru a pronunta această solutie Curtea a retinut că, întrucât “hotărârea primei instante este definitivă si executorie, această hotărâre urmează să fie pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea căii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemultumit de solutia de respingere a cererii sale de către prima instantă, nu va mai putea să beneficieze efectiv de dreptul de a se apăra în fata instantei de recurs”.

Ulterior pronuntării Deciziei Curtii Constitutionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptată Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul  refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Prin această lege a fost abrogat art. 20 alin. (6) din ordonantă, iar art. 20 alin. (5) si art. 21 alin. (6) au fost modificate, având în prezent următorul cuprins:

- art. 20 alin. (5): “Hotărârea instantei este definitivă si irevocabilă.”;

- art. 21 alin. (6): “În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instantei este definitivă si irevocabilă.”

Curtea constată, de asemenea, că dispozitiile art. 20 alin. (6) au fost abrogate prin pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 323/2001. Astfel, având în vedere faptul că, potrivit art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, obiect al controlului de constitutionalitate nu poate fi decât o dispozitie legală în vigoare si întrucât abrogarea a intervenit după data sesizării Curtii, rezultă că, în privinta dispozitiilor art. 20 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, exceptiile de neconstitutionalitate urmează să fie respinse ca devenite inadmisibile. În ceea ce priveste dispozitiile art. 20 alin. (5) si ale art. 21 alin. (6), care au fost modificate prin Legea nr. 323/2001, Curtea constată că solutia legislativă initială, prin eliminarea căii de atac a recursului, nu a fost mentinută. Astfel fiind, sunt, de asemenea, aplicabile dispozitiile art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, exceptiile de neconstitutionalitate privind art. 20 alin. (5) si art. 21 alin. (6) urmând să fie respinse ca devenite inadmisibile.

II. Referitor la exceptiile de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) si (2), art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, dispozitii de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstitutionale, Curtea constată că si acestea au mai făcut obiectul controlului de  constitutionalitate. Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând exceptiile de neconstitutionalitate privind aceste dispozitii din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale si internationale ca si în prezentele dosare, Curtea Constitutională a retinut, în esentă, următoarele:

Dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, care reglementează egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, pretinse a fi încălcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanta criticată, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest text constitutional are în vedere persoane care au calitatea de cetătean român. În legătură cu sustinerea referitoare la încălcarea art. 18 alin. (1) din Constitutie, care statuează cu privire la cetătenii străini si apatrizi, Curtea a observat că între drepturile refugiatilor si ale persoanelor care au dobândit o formă de protectie legea română prevede: liberul acces la instantele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a i se asigura, în mod gratuit, un interpret pe întreaga durată a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum si dreptul de a nu fi expulzat sau returnat (“non-refoulement”), cu exceptiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu există contrarietate între textele criticate si dispozitia constitutională mentionată.

Sustinerile privind neconstitutionalitatea normelor din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, care reglementează procedura accelerată (art. 17-20), si a celor care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21-22), prin raportare la art. 49 din Constitutie, au fost respinse deoarece textele de lege criticate nu contin restrângeri speciale ale exercitiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protectie din partea statului român. Curtea a retinut, de asemenea, că textele criticate nu

contin nici o prevedere care să contravină principiului înfăptuirii justitiei în numele legii, al independentei judecătorilor si al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constitutie, astfel că si această sustinere a autorilor exceptiilor a fost înlăturată. Prin aceeasi decizie Curtea a mai statuat că, “de altfel, pentru aceleasi motive, urmează a fi respinse si exceptiile de neconstitutionalitate privind  celelalte dispozitii din ordonantă”.

În sfârsit, în legătură cu încălcarea art. 6 pct. 1 si a art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea a retinut că textele de lege criticate “nu opresc, în realitate, părtile interesate de a apela la instantele judecătoresti, de a fi apărate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditionează, într-o societate democratică, procesul echitabil”.

Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea solutiei de respingere a exceptiilor de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18, 19, ale art. 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenite inadmisibile, exceptiile de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 20 alin. (5) si (6) si ale art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, exceptii ridicate de I’Hssan K. I’Na’Imah, Akeal T. Assad, Kasem S. Maktof si Jhmal K. Dhahr în dosarele nr. 2.236/2001, 2.237/2001, 2.238/2001 si 2.239/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti.

2. Respinge exceptiile de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) si (2), ale art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4), art. 21 alin. (1)-(5) si ale art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, exceptii ridicate de aceiasi autori în aceleasi dosare.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 iulie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 248

din 18 septembrie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta Guvernului

nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată si modificată

prin Legea nr. 122/1998

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cerbul Impex” - S.R.L. din Alexandria în Dosarul nr. 84/A/2001 al Tribunalului Teleorman - Sectia civilă. La apelul nominal a răspuns Marcel Gheorghe, prin mandatar Floarea Gheorghe, constatându-se lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.Mandatarul părtii prezente depune note scrise întocmite de Marcel Gheorghe.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei, ca fiind nefondată, deoarece apreciază că dispozitiile art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, care sanctionează cu nulitate actele de vânzare întocmite fără respectarea prevederilor legale, nu contravin prevederilor art. 41 din Constitutie, referitoare la protectia proprietătii private.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 84/A/2001, Tribunalul Teleorman – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cerbul Impex” - S.R.L. din Alexandria într-o cauză având ca obiect nulitatea unui contract autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, încalcă art. 41 din Constitutie, care garantează dreptul de proprietate, precum si unele dispozitii din Codul civil si principiile fundamentale ale dreptului civil român. Se apreciază, de asemenea, că prevederile criticate “conferă incertitudine” în raporturile juridice si comerciale si creează grave nedreptăti, întrucât lnorice vânzător se poate răzgândi în privinta vânzării deja efectuate si poate cere anularea actului autentic, probând cu martori faptul juridic al declarării unui alt pret decât cel real”. În sfârsit, se arată că “este de notorietate faptul că în 99% din vânzări preturile declarate sunt mai mici decât cele reale tocmai pentru a se evita fiscalitatea împovărătoare practicată de către stat”.

Tribunalul Teleorman - Sectia civilă, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, nu încalcă dreptul de proprietate al autorului exceptiei, “deoarece art. 41 din Constitutie ocroteste dreptul de proprietate dobândit în continutul si în limitele stabilite prin lege”, iar “libertatea de vointă în materie contractuală trebuie să se circumscrie normelor juridice imperative”. Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este nefondată, textul criticat fiind în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale ale art. 41. Se mai consideră că art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, instituie o sanctiune pentru cazul în care exercitarea unor drepturi si libertăti nu se face cu bună-credintă, astfel cum prevede art. 54 din Constitutie.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, este neîntemeiată. Astfel se arată că textul criticat nu încalcă art. 41 din Constitutie, în sensul căruia [alin. (1)] continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Or, prin art. 6 al ordonantei se are în vedere situatia în care, pe calea simulatiei, părtile urmăresc fraudarea legii si, într-un asemenea caz, jurisprudenta si doctrina clasică au formulat principiul potrivit căruia simulatia este sanctionată cu nulitatea întregii operatiuni, atât a actului aparent, cât si a actului secret. În sfârsit, se mai arată că, potrivit art. 54 din Constitutie, drepturile si libertătile constitutionale trebuie exercitate cu bună-credintă.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor si concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, dispozitii al căror continut este următorul:

“(1) Este nulă vânzarea prin care părtile se înteleg, printr-un act secret, să plătească un pret mai mare decât cel care se declară în actul autentic.

(2) Nulitatea prevăzută la alin. (1) se extinde atât asupra actului secret, cât si asupra actului autentic.

(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si în cazul contractului de închiriere, având ca obiect un bun imobil, prin care părtile au convenit, printr-un act ascuns, să se plătească o chirie mai mare decât cea care se declară în actul autentic care se înregistrează la organul fiscal teritorial.

(4) Taxa de timbru plătită, după caz, la valoarea pretului sau a chiriei declarate în actul autentic nu se restituie.”

Autorul exceptiei sustine că prin aceste dispozitii legale “care conditionează practic validitatea unei conventii de asa-zisă “declarare” în fata notarului a “pretului real”, desi “este de notorietate faptul că în 99% din vânzări preturile declarate sunt mai mici decât cele reale tocmai pentru a se evita fiscalitatea împovărătoare practicată de către stat”, ”se încalcă art. 41 din Constitutie referitor la protectia proprietătii private, care este garantată”, precum si “art. 948 din Codul civil care enumeră conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii, art. 969 din Codul civil, art. 1295 din Codul civil etc., practic încalcă principiile fundamentale ale dreptului civil român”.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea Constitutională constată că aceasta este neîntemeiată si, în consecintă, urmează să fie respinsă.

Dispozitiile art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, criticate ca fiind neconstitutionale, sanctionează cu nulitate vânzarea sau închirierea unui bun imobil în situatia în care prin actul autentic părtile urmăresc eludarea dispozitiilor legale, în sensul că, printr-un act ascuns, se înteleg să plătească un pret mai mare sau o chirie mai mare decât cea prevăzută în actul autentic. Potrivit aceluiasi articol de lege nulitatea se extinde atât asupra actului ascuns, cât si asupra actului autentic, iar taxa de timbru plătită, după caz, la valoarea pretului sau a chiriei declarate în actul autentic nu se restituie. În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate aceste dispozitii încalcă prevederile art. 41 din Constitutie “referitor la protectia proprietătii private, care este garantată”. Curtea  observă că într-adevăr, potrivit acestor prevederi constitutionale, dreptul de proprietate este ocrotit indiferent de titular, dar această ocrotire îl priveste doar pe acel “titular” care a dobândit dreptul cu respectarea  conditiilor legale. Or, în ipoteza vizată de textul de lege criticat, părtile urmăresc eludarea dispozitiilor legale, astfel încât art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 nu numai că nu încalcă prevederile constitutionale invocate, dar este în deplină concordantă cu alin. (1) al art. 41 din Constitutie, potrivit căruia continutul si limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, precum si cu art. 54 din Constitutie, în conformitate cu care drepturile si libertătile constitutionale trebuie să se exercite cu bună-credintă. Asa fiind, Curtea nu poate retine această critică de neconstitutionalitate.

O altă critică de neconstitutionalitate constă în sustinerea potrivit căreia art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 “încalcă art. 948 din Codul civil care enumeră conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii, art. 969 din Codul civil, art. 1295 din Codul civil etc.”, precum si “principiile fundamentale ale dreptului civil român”.

Această critică trebuie înlăturată deoarece, în temeiul dispozitiilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, în exercitarea controlului de constitutionalitate a unei prevederi legale Curtea este competentă să se pronunte “numai asupra întelesului său contrar Constitutiei”, iar nu asupra conformitătii unor acte normative între ele, coordonarea legislatiei în vigoare fiind de competenta autoritătii legiuitoare. În acelasi sens s-a mai  pronuntat Curtea Constitutională, de exemplu prin Decizia nr. 38 din 5 aprilie 1995, definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995, si prin Decizia nr. 72 din 11 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999.

În temeiul acelorasi dispozitii din Legea nr. 47/1992 urmează a fi respinse si sustinerile potrivit cărora art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 creează incertitudine în raporturile juridice si produce grave nedreptăti, întrucât “orice vânzător se poate răzgândi în privinta vânzării deja efectuate si poate cere anularea actului autentic, probând cu martori faptul juridic al declarării unui alt pret decât cel real”, precum si cele conform cărora “este de notorietate faptul că în 99% din vânzări preturile declarate sunt mai mici decât cele reale tocmai pentru a se evita fiscalitatea împovărătoare practicată de către stat”. Aceste sustineri reprezintă consideratii personale ale autorului exceptiei, care, asa cum s-a arătat, exced competentei Curtii Constitutionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată si modificată prin Legea nr. 122/1998, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cerbul Impex” - S.R.L. din Alexandria în Dosarul nr. 84/A/2001 al Tribunalului Teleorman - Sectia civilă.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 septembrie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu.

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 253

din 18 septembrie 2001

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 din Codul muncii

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 din Codul muncii, exceptie ridicată de Leon Constantin în Dosarul nr. 1.838/2001 al Judecătoriei Bacău.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că dispozitiile legale criticate, fiind preconstitutionale, nu mai pot fi considerate în vigoare, în sensul art. 150 din Constitutie, deoarece contravin prevederilor constitutionale ale art. 38 relative la dreptul la muncă.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 1.838/2001, Judecătoria Bacău a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 din Codul muncii. Exceptia a fost ridicată de Leon Constantin într-un litigiu de muncă.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 69 din Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 38 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora “[…] Alegerea profesiei si alegerea locului de muncă sunt libere”. În acest sens se arată că, în temeiul dispozitiilor legale criticate, un salariat “ar putea fi transferat chiar si fără consimtământul său expres sau tacit”.

Judecătoria Bacău, exprimându-si opinia, consideră că exceptia ridicată este întemeiată, deoarece teza a doua a art. 69 din Codul muncii prevede necesitatea acordului salariatului care urmează să fie transferat în interesul serviciului numai “la o serie restrânsă de situatii, iar pentru restul situatiilor care nu sunt temeinic justificate, nu mai este obligatoriu consimtământul celui ce urmează a fi transferat. Astfel această frază a doua vine în contradictie cu prevederile art. 38 alin. (1) - fraza a doua - din Constitutia României”. Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a formula punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 69 din Codul muncii, în raport cu prevederile art. 38 alin. (1) din Constitutie, este întemeiată”. În acest sens se arată că “efectuarea oricărui transfer în interesul serviciului, implicând, cu necesitate, schimbarea patronului (unitătii) cu care s-a încheiat contractul individual de muncă, impune si acordul salariatului, deoarece, în caz contrar, se încalcă art. 38 alin. (1) din Constitutie”.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 69 din Codul muncii, care au următorul continut: “Persoana încadrată în muncă poate fi transferată în interesul serviciului, de regulă într-o altă unitate din aceeasi ramură, în vederea bunei functionări a acesteia, ori la cerere, în conditiile legii. Transferul în interesul serviciului nu poate

avea loc în cazul în care persoana care urmează a fi transferată nu este de acord pentru motive de sănătate, dovedite cu certificat medical, precum si în alte situatii temeinic justificate. Hotărârea asupra temeiniciei motivelor este de competenta organului ierarhic superior.”

Autorul exceptiei consideră că acest text de lege, permitând transferarea unui salariat de la o unitate (loc de muncă) la alta, chiar si fără acordul său, încalcă prevederile art. 38 alin. (1) din Constitutie. Din motivarea exceptiei rezultă însă că, în opinia autorului, textul de lege criticat încalcă doar prevederile constitutionale ale tezei a doua a alin. (1) al art. 38, referitoare la libertatea alegerii profesiei si a locului de muncă.

Examinând dispozitiile art. 69 din Codul muncii, Curtea retine că acestea reglementează transferul în interesul serviciului care, de regulă, este obligatoriu pentru persoana încadrată. De asemenea, Curtea constată că efectuarea transferului în interesul serviciului, implicând cu necesitate schimbarea unitătii cu care s-a încheiat contractul individual de muncă, doar din vointa unilaterală a angajatorului,.încalcă principiul consacrat de prevederile art. 38 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora: “Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei si alegerea locului de muncă sunt libere.”

În acelasi timp, în aprecierea constitutionalitătii dispozitiilor legale criticate, Curtea are în vedere si prevederile constitutionale ale art. 49, potrivit cărora exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă aceasta se impune pentru motivele expres si limitativ prevăzute la alin. (2) al art. 49 din Constitutie. Or, în spetă nu există nici unul dintre aceste motive pentru a justifica restrângerea libertătii salariatului în alegerea profesiei si a locului de muncă.

În consecintă, dispozitiile art. 69 din Codul muncii (Legea nr. 10/1972), dispozitii legale preconstitutionale, fiind contrare art. 38 alin. (1) din Constitutie, nu mai sunt în vigoare în temeiul prevederilor constitutionale ale art. 150 alin. (1), potrivit cărora “Legile si toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin prezentei Constitutii”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicată de Leon Constantin în Dosarul nr. 1.838/2001 al Judecătoriei Bacău si constată că, în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozitiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 septembrie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 254

din 18 septembrie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război si ale Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R.

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război si ale Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., exceptie ridicată de Dumitru Burdubus în Dosarul nr. 184/A/2001 al Curtii de Apel Craiova - Sectia de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, arătând că solutionarea cauzei nu depinde de dispozitiile Legii nr. 49/1999, solicită respingerea exceptiei de  Neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilă. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 44/1994, se consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece acest act normativ nu prevede nici o diferentiere a drepturilor.acordate veteranilor de război în raport cu gradele militare detinute.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 184/A/2001, Curtea de Apel Craiova – Sectia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război si ale Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R. Exceptia a fost ridicată de Dumitru Burdubus într-o cauză de contencios administrativ în contradictoriu cu Ministerul Apărării Nationale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că Legea nr. 44/1994 si Legea nr. 49/1999 contravin Constitutiei, deoarece nu prevăd acordarea drepturilor reparatorii tuturor participantilor la război, care fac parte din categoria veteranilor de război, ci instituie tratament juridic diferit în functie de gradele militare avute în timpul participării la război.

Curtea de Apel Craiova - Sectia de contencios administrativ, exprimându-si opinia, consideră că “solutionarea cauzei depinde de modul de rezolvare a exceptiei ridicate”, iar în ceea ce priveste continutul exceptiei apreciază că “Legea nr. 49/1999 este constitutională, că nu încalcă principiul consacrat în Constitutia României privind egalitatea în drepturi a tuturor cetătenilor. Aceasta întrucât egalitatea în drepturi presupune ca persoanele aflate în aceeasi situatie să beneficieze de acelasi tratament juridic”.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că prin dispozitiile Legii nr. 44/1994 nu este încălcat principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor, prevăzut la art. 16 din Constitutie, întrucât veteranii de război decorati cu ordine sau cu medalii se află într-o situatie diferită fată de ceilalti veterani de război, ceea ce justifică si acordarea unor drepturi diferentiate. Se mai arată că Legea nr. 49/1999 diferentiază în privinta cuantumului pensiei acordate în raport cu gradele de invaliditate, iar nu cu gradele militare sau cu decoratiile primite.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorulraportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 215/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 25 noiembrie 2000, si ale Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 1 aprilie 1999.

Autorul exceptiei sustine că aceste legi sunt neconstitutionale, în ansamblul lor, deoarece dispozitiile lor disting între gradele militare în ceea ce priveste acordarea drepturilor reparatorii, astfel că acestea nu sunt acordate în mod egal tuturor participantilor la război. Desi autorul exceptiei nu precizează în mod explicit, totusi din motivarea cererii sale rezultă că a avut în vedere contrarietatea dispozitiilor celor două legi criticate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Examinând exceptia, Curtea constată că, potrivit dispozitiilor art. 13 si 13 1 din Legea nr. 44/1994, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 215/2000, se acordă anumite drepturi suplimentare veteranilor de război care au primit decoratii sau medalii, astfel:

- Art. 13: “Veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine si medalii pentru fapte de arme săvârsite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit, în conformitate cu Legea nr. 18/1991 sau sub orice altă formă, de la data decorării si până la data intrării în vigoare a prezentei legi si dovedesc cu acte legale aceste împrejurări de fapt:

a) cei decorati cu Ordinul “Mihai Viteazul” sau Ordinul “Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa cavaler:

- împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva creată conform Legii nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu sau cu un loc de casă de 500 m 2 în municipiul, orasul sau comuna în care domiciliază decoratul;

- o rentă lunară, echivalentă soldei de grad a unui sublocotenent;

b) cei decorati cu Ordinul “Steaua României” cu spade si panglică de “Virtute Militară” sau Ordinul “Steaua României” cu spade, Ordinul “Virtutea Aeronautică” cu spade, Ordinul “Coroana României” cu spade si panglică de “Virtute Militară” sau Ordinul “Coroana României” cu spade, Ordinul “Crucea Regina Maria”, Medalia “Virtutea Maritimă”, Medalia “Serviciul Credincios” cu spade, Medalia “Bărbătie si Credintă” cu  spade, Crucea “Serviciul Credincios” cu spade si Crucea “Meritul Sanitar”:

- împroprietărirea cu 500 m 2 pentru un loc de casă în municipiul, orasul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil;

c) cei decorati cu Medalia “Virtutea Militară de Război”:

- împroprietărirea cu 500 m 2 pentru loc de casă în municipiul, orasul ori comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil.

Cei decorati cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) si c) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.

Veteranii de război care, din cauza deficitului de teren în localitătile unde domiciliază, nu au putut fi împroprietăriti conform legii vor putea fi împroprietăriti cu aceleasi suprafete în alte localităti decât cea de domiciliu.”;

- Art. 13 1 : “Veteranii de război care nu sunt decorati cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) si b), dar cărora le-a fost conferită medalia “Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.”

În opinia autorului exceptiei dispozitiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”, întrucât nu acordă aceleasi drepturi tuturor veteranilor de război. Analizând textele de lege criticate, Curtea constată că acestea nu prevăd nici o diferentiere în privinta drepturilor acordate veteranilor de război în raport cu gradele militare pe care acestia le-au avut. Singurele referiri la un grad militar (cel de sublocotenent) sunt făcute pentru precizarea soldei de grad în raport cu care se stabileste renta lunară ce se acordă unor categorii de veterani de război.

Într-adevăr, pentru veteranii de război cărora le-au fost acordate ordine si medalii textele de lege criticate prevăd beneficiul unor drepturi suplimentare, diferentiate si acestea în raport cu natura ordinelor si a medaliilor primite. Este evident însă că veteranii de război decorati cu ordine si medalii se află, în mod obiectiv, într-o situatie diferită de celelalte categorii de veterani de război, nu numai datorită faptului că le-au fost acordate ordine sau medalii, ci, în primul rând, datorită împrejurărilor, a faptelor săvârsite pe câmpul de luptă, pentru care li s-au acordat acele ordine sau medalii.

Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale principiul egalitătii în drepturi, fără privilegii si fără discriminări, impune tratament juridic egal pentru cetătenii aflati în situatii identice, iar situatiile obiectiv diferite nu numai că justifică, ci chiar presupun instituirea tratamentului juridic diferit. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 44/1994 este neîntemeiată si urmează să fie respinsă.

În ceea ce priveste neconstitutionalitatea Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., Curtea constată că aceasta reglementează “Pensiile I.O.V.R. care se acordă invalizilor si accidentatilor de război, urmasilor celor morti sau dispăruti în război, precum si urmasilor fostilor pensionari invalizi si accidentati de război”, dar nu face nici o distinctie în raport cu gradele militare sau cu decoratiile titularilor de drepturi. În aceste conditii solutionarea cauzei în care a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate nu depinde de dispozitiile acestei legi, astfel că exceptia, sub acest aspect, urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război, exceptie ridicată de Dumitru Burdubus în Dosarul nr. 184/A/2001 al Curtii de Apel Craiova - Sectia de contencios administrativ.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., exceptie ridicată în acelasi dosar de acelasi autor.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 septembrie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Doina Suliman.

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 255

din 20 septembrie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 2 si ale art. 505 alin. 2

din Codul de procedură penală

 

Nicolae Popa - presedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 2 si ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Alexandru Pantea în Dosarul nr. 753/2001 al Tribunalului Timis - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens practica în materie a Curtii Constitutionale (Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, precum si Decizia nr. 172 din 23 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 16 august 2001).

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 aprilie 2001, pronuntată în Dosarul nr. 753/2001, Tribunalul Timis - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 2 si ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Alexandru Pantea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine în sedinta publică de judecată că art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală vine în contradictie cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constitutie si cu cele ale art. 5 pct. 5 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece limitează dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o arestare preventivă,

prin conditia ca persoana să fi fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată, pe motiv că nu a săvârsit fapta imputată ori că acea faptă nu există. De asemenea, consideră ca fiind neconstitutionale si dispozitiile art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, deoarece limitează termenul de introducere a actiunii la un an.

Tribunalul Timis - Sectia civilă, exprimându-si opinia, arată că asupra neconstitutionalitătii dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constitutională s-a pronuntat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, exceptia fiind admisă. Având în vedere modul în care a fost solutionată exceptia de neconstitutionalitate a alin. 1 al art. 504 din Codul de procedură penală, instanta de judecată apreciază că se impune a se analiza si constitutionalitatea alin. 2 al acestui text, ele fiind în strânsă legătură. Se mai arată că, întrucât în cauză a fost ridicată exceptia tardivitătii actiunii, “în situatia în care se va da o astfel de interpretare si dispozitiilor art. 504 alin. 2 si 505 alin. 2 din Codul de procedură penală [..], se impune prorogarea discutării exceptiei de tardivitate până când Curtea Constitutională se va pronunta în mod definitiv asupra exceptiei de neconstitutionalitate”.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, consideră că dispozitiile art. 504 alin. 2 si ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constitutionale atât în temeiul art. 48 alin. (3) din Constitutie, cât si în temeiul dispozitiilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 45/1998, dispozitiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constitutionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârsite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constitutie. Fată de această decizie a Curtii Constitutionale Guvernul apreciază că si dispozitiile art. 504 alin. 2 sunt constitutionale numai în măsura arătată în decizia mentionată. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, Guvernul opinează că aceste dispozitii nu contravin prevederilor Constitutiei, întrucât orice drept reclamat de o persoană interesată, inclusiv dreptul instituit prin acest text, poate fi dobândit numai dacă persoana în cauză respectă termenele prevăzute de lege.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor si punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 504 alin. 2 si ale art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală. Aceste dispozitii au următorul continut:

- art. 504 alin. 2: “Are dreptul la repararea pagubei si persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată.”;

- art. 505 alin. 2: “Actiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmărire.”

Autorul exceptiei arată că aceste dispozitii sunt contrare prevederilor art. 48 alin. (3) din Constitutie, potrivit cărora “Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârsite în procesele penale”.

De asemenea, se consideră că aceleasi dispozitii legale încalcă si prevederile art. 5 pct. 5 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, potrivit cărora “Orice persoană care este victima unei arestări sau unei detineri în conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii”.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin dispozitiile art. 504-507 din Codul de procedură penală au fost reglementate, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constitutie si cu cele ale art. 5 pct. 5 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, modul de reparare a pagubelor produse prin erori judiciare săvârsite în procesele penale. Însă în situatia în care o persoană pretinde că este victima unui abuz comis de un procuror modalitatea de reparare o reprezintă plângerea adresată Ministerului Public. Conditiile reparării pagubei sunt cele prevăzute de lege, urmând ca în cazul constatării unui abuz statul să exercite actiunea în regres prevăzută în art. 507 din Codul de procedură penală. Sub acest aspect, dispozitiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală nu pot fi considerate ca fiind neconstitutionale. De altfel, asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998. În acea cauză Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat că dispozitiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constitutionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârsite în procesele penale.

Prin urmare, Curtea Constitutională a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Constitutie (si, în mod corespunzător, conform prevederilor art. 5 pct. 5 din conventie), au dreptul la repararea de către stat a pagubei nu numai persoana condamnată definitiv cu privire la care s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârsit fapta imputată ori că acea faptă nu există, ci si persoana care, în urma rejudecării cauzei, a fost achitată pentru oricare dintre motivele prevăzute în Codul de procedură penală.

Dispozitiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală au fost considerate ca fiind partial  neconstitutionale numai sub raportul sferei lor de aplicare (temeiurile achitării), nu si sub acela al conditiilor reparării pagubelor princinuite prin erori judiciare în procesele penale. Examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea nu au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, dar din aceleasi ratiuni care au motivat Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 exceptia urmează să fie admisă în parte, cu precizarea că textul este neconstitutional în măsura în care este înteles - contrar prevederilor art. 48 alin. (3) din Constitutie - că nu are dreptul la repararea pagubei persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată în temeiul oricăruia dintre cazurile de achitare prevăzute de Codul de procedură penală. Asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală Curtea Constitutională s-a mai pronuntat, statuând că aceste dispozitii sunt constitutionale.

Astfel, prin Decizia nr. 107 din 1 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 iulie 1999, Curtea a statuat că nici normele constitutionale, nici cele din tratatele internationale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de detinere de a porni actiune în repararea pagubei si nici un termen limită în care acest drept poate fi exercitat. Art. 48 alin. (3) din Constitutie, prin expresia “potrivit legii”, lasă la optiunea legiuitorului stabilirea conditiilor procedurale în care dreptul la reparatii poate fi exercitat. Termenul de un an, prevăzut în art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, este un termen de prescriptie a dreptului la actiune rezonabil, care asigură conditiile optime celui prejudiciat pentru a exercita actiune în justitie în scopul obtinerii reparatiilor legale. În acelasi sens s-a pronuntat Curtea si prin Decizia nr. 172 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 16 august 2001.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Admite, în parte, exceptia de neconstitutionalitate ridicată de Alexandru Pantea în Dosarul nr. 753/C/2001 al Tribunalului Timis - Sectia civilă si constată că dispozitiile art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constitutionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în alin. 1 al aceluiasi articol dreptul la repararea pagubei al persoanei împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată.

2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate cu privire la celelalte dispozitii ale art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum si exceptia de neconstitutionalitate privind art. 505 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicate de acelasi autor în acelasi dosar.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2001.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Cristina Radu

Întrucât magistratul-asistent Cristina Radu se află în

imposibilitate de a semna deoarece a fost numită în functia

de procuror, în locul său semnează, în temeiul art. 261 din

Codul de procedură civilă,

magistrat-asistent-sef,

Claudia Miu

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL COMUNICATIILOR SI TEHNOLOGIEI INFORMATIEI

 

ORDIN

privind modificarea Planului national de numerotare

 

Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 20/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, având în vedere prevederile art. 5 si 41 din Legea telecomunicatiilor nr. 74/1996, emite prezentul ordin.

Art. 1. - Prezentul ordin reglementează principiile de elaborare si măsurile de implementare a noului plan national de numerotare pentru serviciile de telefonie.

Art. 2. - Noul plan national de numerotare va asigura:

a) dezvoltarea serviciilor de telecomunicatii în acord cu cele mai recente tendinte tehnologice si de piată;

b) posibilitatea selectiei si preselectiei transportatorului;

c) implementarea numerelor de urgentă si a numerelor scurte, armonizate la nivel european;

d) portabilitatea numărului;

e) rutarea corespunzătoare a traficului pentru numerotatia comună europeană.

Art. 3. - (1) La intrarea în vigoare a noului plan national de numerotare formatul actual de 8 cifre al numărului national semnificativ, de tipul ABPQMCDU, se modifică si va avea 9 cifre, de tipul ZABPQMCDU.

(2) Planul national de numerotare va avea, pe o perioadă tranzitorie care nu poate depăsi 5 ani, caracter de plan deschis, ulterior urmând să devină plan închis.

Art. 4. - Semnificatia cifrei Z, introdusă prin noul plan national de numerotare în fata numerelor actuale, va fi:

a) Z=2, corespunzător numerelor geografice din structura actuală pentru furnizorii de servicii de telefonie fixă;

b) Z=3, corespunzător numerelor geografice sau non-geografice pentru furnizorii de servicii de telefonie fixă (forma detaliată a acestui segment de numerotatie urmând să fie stabilită ulterior, după consultarea furnizorilor);

c) Z=4, 5 sau 6, corespunzător numerelor rezervate a căror destinatie va fi stabilită ulterior de autoritatea de reglementare;

d) Z=7, corespunzător numerelor nongeografice pentru furnizorii de servicii de telefonie mobilă;

e) Z=8, corespunzător numerelor nongeografice pentru servicii la nivel national (cum ar fi serviciile freephone 8000 etc.);

f) Z=9, corespunzător numerelor nongeografice pentru servicii la nivel national (cum ar fi serviciile cu valoare adăugată etc.).

Art. 5. - (1) Numerele nongeografice alocate furnizorilor existenti de servicii de telefonie mobilă se vor încadra în următoarele segmente de numerotatie:

a) 76B.PXX.XXX pentru Societatea Comercială “Cosmorom” - S.A.;

b) 72B.PXX.XXX pentru Societatea Comercială “Mobifon” - S.A.;

c) 74B.PXX.XXX pentru Societatea Comercială “Mobil Rom” - S.A.;

d) 78B.PXX.XXX pentru Societatea Comercială “Telemobil” - S.A.

(2) Numerele corespunzătoare segmentelor de numerotare 70X.XXX.XXX, 71X.XXX.XXX, 73X.XXX.XXX, 75X.XXX.XXX, 77X.XXX.XXX si 79X.XXX.XXX rămân în rezerva autoritătii de reglementare, destinatia si alocarea

acestora urmând să fie stabilite ulterior.

Art. 6. - (1) Alocările de numere pentru furnizorii de servicii de telefonie se vor face de către autoritatea de reglementare, la cerere, în functie de ponderea pe piată, în segmente de 1.000.000 (la cifra B), de 100.000 (la cifrele BP) sau de 10.000 (la cifrele BPQ).

(2) Pentru furnizorii altor servicii de telecomunicatii alocările se pot face si în transe mai mici.

(3) Se alocă furnizorilor existenti de servicii de telefonie fixă sau mobilă următoarele segmente de numerotare:

a) 766.XXX.XXX pentru Societatea Comercială “Cosmorom” - S.A.;

b) 721.XXX.XXX, 722.XXX.XXX si 723.XXX.XXX pentru Societatea Comercială “Mobifon” - S.A.;

c) 740.XXX.XXX, 744.XXX.XXX si 745.XXX.XXX pentru Societatea Comercială “Mobil Rom” - S.A.;

d) 788.XXX.XXX pentru Societatea Comercială “Telemobil” - S.A.;

e) 2AB.PQX.XXX pentru Societatea Natională de Telecomunicatii “Romtelecom” - S.A., unde AB.PQX.XXX reprezintă numerele de 8 cifre (de forma ABPQMCDU) alocate acesteia prin licentă sau prin alte acte ale autoritătii de reglementare.

Art. 7. - După intrarea în vigoare a noului plan national de numerotare rămân neschimbate codurile de acces pentru international (00) si pentru numerele cu semnificatie natională (0).

Art. 8. - (1) Până la intrarea în vigoare a noului plan national de numerotare numerotatia pentru convorbirile care au ca număr apelat un număr din Republica Moldova va fi de forma (0)99 + numărul national semnificativ al Republicii Moldova (compus din 7 cifre).

(2) Ulterior autoritatea de reglementare va hotărî trecerea la o numerotatie diferită.

Art. 9. - Numerotatia pentru convorbirile internationale care au ca număr apelat un număr din România va fi de forma +40 ZABPQMCDU.

Art. 10. - (1) Pe toată perioada tranzitorie numerele locale de telefonie fixă rămân în formatul actual, astfel:

a) BPQMCDU (7 cifre) pentru Bucuresti; si

b) PQMCDU (6 cifre) pentru celelalte localităti.

(2) Înainte de trecerea la noul plan national de numerotare Societatea Natională de Telecomunicatii “Romtelecom” - S.A. va lua, pe cheltuială proprie, toate măsurile necesare pentru eliberarea din numerotatia locală a tuturor numerelor care contin ca prime cifre 10 si 11.

(3) Până la expirarea perioadei tranzitorii, care nu poate depăsi 5 ani, Societatea Natională de Telecomunicatii “Romtelecom” - S.A. va lua, pe cheltuială proprie, toate măsurile tehnice necesare pentru trecerea la planul închis de numerotare.

Art. 11. - (1) Noul plan national de numerotare intră în vigoare simultan pentru toti furnizorii, pe tot cuprinsul României, la data de 14 iunie 2002, ora 0,00.

(2) Timp de 3 luni de la intrarea în vigoare a noului plan national de numerotare vor fi rutate în paralel numerele formate în noua si în vechea structură. Un mesaj vocal va informa utilizatorul care formează un număr în vechea structură despre schimbarea de formă care s-a produs.

(3) În următoarele două luni mesajul vocal va informa utilizatorul care formează un număr în vechea structură despre schimbarea de formă care s-a produs, fără ca semnalul să mai fie rutat.

Art. 12. - Furnizorii de servicii vor lua toate măsurile necesare, pe cheltuială proprie, în vederea efectuării tuturor modificărilor tehnice cerute de introducerea noii scheme de numerotatie si în vederea întreprinderii tuturor măsurilor de informare a utilizatorilor proprii, precum si a operatorilor sau furnizorilor corespondenti.

Art. 13. - În maximum 5 ani de la intrarea în vigoare a noului plan national de numerotare autoritatea de reglementare va hotărî, după consultarea furnizorilor, transformarea numerotatiei deschise în numerotatie închisă prin eliminarea cifrei 0, numărul national semnificativ rămânând de 9 cifre.

Art. 14. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va fi pus în aplicare prin grija Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

 

Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei,

Dan Nica

 

Bucuresti, 16 noiembrie 2001.

Nr. 463.

 

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI

 

ORDIN

pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea servitutilor

de aeronautică civilă si a zonelor supuse servitutilor de aeronautică civilă RACR – SACZ

 

Ministrul lucrărilor publice, transporturilor si locuintei,

în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) si f), ale art. 62 si 77 din Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, aprobată si modificată prin Legea nr. 130/2000, ale art. 2, 3 si ale art. 4 pct. 4.1, 4.7 si 4.9 din Regulamentul de organizare si functionare a Autoritătii Aeronautice Civile Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiintarea Autoritătii Aeronautice Civile Române, precum si ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 3/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei,

emite următorul ordin:

 

Art. 1. - În scopul asigurării sigurantei zborului se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română privind stabilirea servitutilor de aeronautică civilă si a zonelor supuse servitutilor de aeronautică civilă RACR - SACZ, prezentată în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Delimitarea în teren a zonelor supuse servitutilor de aeronautică civilă va fi făcută de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei, prin Regia Autonomă “Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, împreună cu autoritătile administratiei publice locale, în conformitate cu prevederile legale.

Art. 3. - Supravegherea respectării prevederilor prezen-tului ordin se va face de către Directia generală de servicii transport aerian si aeroporturi din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuintei.

Art. 4. - Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin orice alte dispozitii contrare îsi încetează aplicabilitatea.

Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul lucrărilor publice, transporturilor si locuintei,

Ion Selaru,

secretar de stat

 

Bucuresti, 4 decembrie 2001.

Nr. 1.833.


*) Reglementarea va fi pusă la dispozitie celor interesati prin grija Regiei Autonome “Autoritatea Aeronautică Civilă Română”.

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDINUL Nr. 8

din 21 decembrie 2001

 

În temeiul art. 8 alin. (1) si al art. 50 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Nationale a României, cu modificările ulterioare,

având în vedere că, potrivit prevederilor legale speciale ce guvernează activitatea Casei de Economii si Consemnatiuni C.E.C. - S.A., această institutie nu este autorizată de Banca Natională a României să efectueze tranzactii cu valută în cont propriu sau în contul clientilor,

 

Banca Natională a României emite prezentul ordin.

Articol unic. - Perioada de valabilitate a Ordinului Băncii Nationale a României nr. 3 din 19 septembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 27 septembrie 2000, astfel cum a fost modificat prin Ordinul Băncii Nationale a României nr. 2 din 26 aprilie 2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 27 aprilie 2001, se prelungeste, începând cu perioada de observare 16 decembrie-31 decembrie 2001, până la sfârsitul anului 2002.

 

PRESEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE

AL BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI,

MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU