MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

 P A R T E A  I

Anul XII - Nr. 447    LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE      Luni, 11 septembrie 2000

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă

 

Decizia nr. 128 din 4 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, republicată

 

Decizia nr. 129 din 4 iulie 2000 privind exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la cărtile funciare

 

Decizia nr. 132 din 6 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si a celor ale pct. 11 din anexa la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

735. - Hotărâre privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Azerbaidjan privind colaborarea în domeniile stiintei, învătământului, culturii si sportului, semnat la Bucuresti  la 2 iulie 1995

 

Acord între Guvernul României si Guvernul Republicii Azerbaidjan privind colaborarea în domeniile stiintei, învătământului, culturii si sportului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.728/1.102. - Ordin al ministrului agriculturii si alimentatiei si al ministrului finantelor privind desemnarea persoanelor împuternicite din cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si Ministerului Finantelor pentru constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 219/1999 privind Programul national pentru tărănime bazat pe cupoane atribuite gratuit

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.126

din 4 iulie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială "G.C.P. - General Consulting and Procurement" - S.A. în dosarele nr. 2.238/1999, 2.239/1999, 2.240/1999, 2.732/1999, 2.733/1999, 2.734/1999, 2.735/1999, 2.736/1999, 2.738/1999, 2.739/1999 si 2.740/1999 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia comercială si în Dosarul nr. 3.214/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia comercială.

La apelul nominal este prezentă Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, prin avocatii Mihai Constantinescu si Dan Sulica. Lipsesc Societatea Comercială "G.C.P. General Consulting and Procurement" - S.A. si Banca Română de Comert Exterior - Bancorex - S.A., fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor nr. 11C/2000, 12C/2000, 13C/2000, 14C/2000, 15C/2000, 16C/2000, 17C/2000, 18C/2000, 19C/2000, 20C/2000 si 82C/2000 la Dosarul nr. 10C/2000, având în vedere că părtile sunt aceleasi, precum si că există o legătură strânsă în ceea ce priveste obiectul si cauza fiecăreia dintre aceste pricini. Reprezentantii părtii prezente sunt de acord cu conexarea, întrucât toate aceste cauze au aceleasi părti si acelasi obiect. Reprezentantul Ministerului Public este, de asemenea, de acord cu măsura conexării, pentru aceleasi considerente. Fată de aceste sustineri, pentru o mai bună administrare a justitiei, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor indicate mai sus la Dosarul nr. 10C/2000.

Magistratul-asistent sef referă cu privire la cererile autorului exceptiei de amânare a cauzelor conexate pentru 11 iulie 2000, când este fixat termen de judecată pentru dosarele nr. 116C/2000, 117C/2000 si 122C/2000, cu acelasi obiect si aceleasi părti, arătând în continuare că, ulterior, autorul exceptiei a depus alte cereri de amânare în aceleasi dosare pentru data de 19 septembrie 2000, când este fixat termen de judecată în dosarele nr. 138C/2000 si 139C/2000. Reprezentantii Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare solicită respingerea cererilor, acestea fiind formulate în scopul vădit al tergiversării solutionării cauzei. Reprezentantul Ministerului Public, la rândul său, pune concluzii de respingere a acestor cereri de amânare. Curtea respinge cererile formulate de autorul exceptiei, întrucât amânarea în vederea conexării cu alte dosare care au termen ulterior nu se justifică si ar conduce la tergiversarea solutionării exceptiei de neconstitutionalitate ridicate în dosarele care au termen fixat pentru data de astăzi.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantii Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 55/1999. În ceea ce priveste critica referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, se sustine că aceasta este nefondată, întrucât dreptul la egalitate în fata legii nu neagă existenta "dreptului fundamental la diferentiere". În sprijinul acestor sustineri se evocă jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat că principiul egalitătii nu înseamnă uniformitate si, prin urmare, dacă la situatii egale trebuie să se aplice un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate să fie decât diferit (deciziile nr. 70/1993, 74/1994 si 85/1994), această practică fiind în concordantă cu cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, pentru solutionarea acestei critici este esential să se observe că pentru procedura instituită de Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 există o ratiune suficientă care justifică această reglementare. Astfel, această ordonantă urmăreste realizarea creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică, care au un statut asemănător cu creantele bugetare. De aceea, procedura specială privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică este justificată de vocatia lor, de asemenea, specială.

Cu privire la constitutionalitatea executării printr-o procedură specială a creantelor bugetare, Curtea Constitutională s-a pronuntat prin mai multe decizii, constatând constitutionalitatea procedurii instituite prin Ordonanta Guvernului nr. 11/1996. De asemenea, se sustine că nu este identică

nici situatia debitorilor unor creante bancare neperformante cu aceea a altor debitori, deoarece astfel de creante, preluate la datoria publică, prezintă un coeficient ridicat de risc. Ele prezintă un risc major si prin debitori, care de cele mai multe ori sunt insolvabili. Dreptul la diferentiere se justifică prin natura interesului avut în vedere, în spetă interesul public. De asemenea, în ceea ce priveste critica potrivit căreia prin actul normativ se încalcă dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie, reprezentantii Agentiei  de Valorificare a Activelor Bancare sustin că normele referitoare la competenta si la procedura de judecată a litigiilor legate de executarea creantelor neperforrnante sunt legitimate constitutional de dispozitiile art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală. Referitor la sustinerea că actul normativ criticat încalcă liberul acces la justitie, prevăzut la art. 21 din Constitutie, în primul rând, se arată că, în ceea ce priveste cautiunea, în exceptie se omite faptul că această măsură a fost deja instituită prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, astfel cum a fost modificată ulterior. Reglementarea cuprinsă în art. 40 din ordonantă preia o reglementare anterioară, care însă nu face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate. Sub acest aspect, pun concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind lipsită de obiect. În al doilea rând, se sustine că accesul la justitie nu este obstructionat de necesitatea plătii unei cautiuni, pentru că aceasta nu stăvileste accesul la justitie, ci este menită să împiedice folosirea abuzivă a mijloacelor procedurale în scopul tergiversării executării creantelor. În legătură cu obligatia de comunicare prealabilă a actiunii, a actelor pe care se întemeiază si a interogatoriului scris, se sustine că aceasta reprezintă o măsură de celeritate a realizării actului de justitie, dar nu se încalcă accesul liber la justitie. Dispozitiile art. 8 si ale art. 11 alin. (2) din aceeasi ordonantă sunt constitutionale, întrucât nu este încălcat dreptul la apărare, deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar potrivit art. 128 din Constitutie, părtile pot exercita căile de atac în conditiile legii. În fine, privitor la motivul de neconstitutionalitate a dispozitiilor care reglementează atributiile Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare în ceea ce priveste executarea creantelor neperformante cesionate, se arată că nu este cu nimic încălcată competenta instantelor judecătoresti de a solutiona conflictele ce pot apărea ca urmare a aplicării acestor măsuri.

Reprezentantii Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare depun concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, sustinând că procedura specială de executare silită, instituită prin ordonantă, este în concordantă cu prevederile art. 16 din Constitutie si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 a fost emisă în baza unei legi de abilitare si, ca atare, dispozitiile sale pot deroga de la lege. De asemenea, se arată că nu este încălcat nici liberul acces la justitie, măsurile procesuale prevăzute de ordonanta având menirea să prevină abuzul în exercitiul unor drepturi procesuale. În legătură cu pretinsa încălcare a dreptului la apărare se arată că motivul invocat nu este întemeiat, întrucât instituirea unei singure căi de atac, si anume recursul, nu constituie o lezare a dreptului la apărare.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierile din 1 noiembrie 1998, pronuntate în dosarele nr. 2.238/1999, 2.239/1999, 2.240/1999, 2.732/1999, 2.733/1999, 2.734/1999, 2.735/1999, 2.736/1999, 2.738/1999, 2.739/1999 si 2.740/1999 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia comercială, precum si prin Încheierea din 19 ianuarie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 3.214/1999 de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia comercială, Curtea Constitutională a fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate a ansamblului dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, si, în special, a dispozitiilor art. 4, 5, 8, 9, art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (1) si (2) si art. 40. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comerciaiă "G.C.P. - General Consulting and Procurement" - S.A. din Bucuresti.

Obiectul dosarelor îl constituie apelul declarat împotriva sentintelor civile pronuntate de Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti si, respectiv, de Tribunalul Bucuresti - Sectia comercială, prin care s-au respins opozitiile împotriva formelor de executare initiate de Banca Română de Comert Exterior - Bancorex - S.A. Formele de executare au fost initiate prin somatie de executare referitoare la obligatia Societătii Comerciale "G.C.P. - General Consulting and Procurement" - S.A. de a plăti o sumă reprezentând valoarea unor bilete la ordin aflate în posesia mentionatei bănci. În temeiul Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare  neperformante preluate la datoria publică internă, Agentia de Valorificare a Activelor Bancare a succedat în drepturile procesuale ale Băncii Române de Corneri Exterior - Bancorex - S.A.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 este neconstitutională în totalitatea ei, pentru că este "vădit părtinitoare", încălcând dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutia României, dispozitii care prevăd că "Nimeni nu este mai presus de lege”. Potrivit motivării autorului exceptiei, Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 "a fost emisă într-un domeniu în care exista deja o reglementare", făcându-se în acest sens referire la dispozitii ale Codului comercial, art. 478-489, care reglementau regimul juridic al garantiilor reale mobiliare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, care a abrogat dispozitiile art. 478-489 din Codul comercial, dar a prevăzut în art. 102 alin. (1) că amanetul sau ipoteca asupra bunurilor, constituită si înregistrată anterior, rămâne supusă dispozitiilor legale existente la data constituirii ei. De asemenea, în dezvoltarea motivării exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că, în completarea procedurii prevăzute în textele evocate ale Codului comercial, sunt aplicabile si prevederile Codului de procedură civilă care se referă la procedura executării silite, inclusiv în materie imobiliară. Pe de altă parte, se arată că însăsi Legea nr. 99/1999 prevede la art. 75 dreptul la opozitie la vânzarea bunului gajat al debitorului, creditorului sau proprietarului bunului, pe care acesta îl poate exercita în termen de 5 zile libere de la primirea notificării. Or, Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 "instituie o procedură specială în domeniul executării silite mobiliare si imobiliare, procedură care derogă de la dispozitiile dreptului comun si care este valabilă doar în ce priveste Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si debitorii acesteia". Astfel, art. 4 stipulează că titlul executoriu se comunică debitorului si se pune în executare fără nici o altă formalitate, iar art. 23 din ordonantă prevede că executarea silită a bunurilor imobile ipotecate si a bunurilor mobile gajate se poate face în termen de 5 zile de la comunicarea titlului executoriu către proprietarul acestuia, fără încuviintarea instantei. Prin titlu executoriu, în baza art. 3 alin. (1) din ordonarită, se întelege contractele sau conventiile de credit dintre bancă si debitorul cedat ori alte titluri constatatoare de creante, actele prin care s-au constituit garantii personale sau reale pentru restituirea acestor creante cesionate Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare, precum si orice alte acte sau înielegeri încheiate de aceasta pentru realizarea creantelor preluate.

De asemenea, se arată că art. 12 din ordonanta în discutie prevede un termen de prescriptie mai scurt pentru actiunile îndreptate împotriva Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare. Se consideră că în acest fel "se creează o inegalitate discriminatorie de tratament juridic între Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, în calitate de creditor, care se supune unei anumite legi - Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 - si ceilalti creditori aflati în situatii asemănătoare si care se supun unei alte legi, cu mult mai dezavantajoase [...]. Pe de altă parte, se creează o discriminare între debitorii Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare si ceilalti debitori", înlăturându-se egalitatea în drepturi consacrată de art. 16 din Constitutie.

Autorul exceptiei invocă în motivarea acesteia si încălcarea art. 24, care prevede garantarea dreptului la apărare, si a art. 128 din Constitutie, care reglementează dreptul părtilor interesate de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoresti. În acest sens se sustine că, prin art. 11 alin. (2) din ordonanta criticată, se prevede o singură cale de atac - recursul, lipsind partea interesată de o cale de atac - apelul, ceea ce, potrivit sustinerilor autorului exceptiei, constituie "o atingere gravă a dreptului la apărare, mai ales că apelul este singura cale devolutivă de atac si provoacă o rejudecare a fondului". Acest aspect este considerat, în acelasi timp, si ca o încălcare a egalitătii în drepturi prevăzute la art. 16 din Constitutie. Tot ca o încălcare a dreptului la apărare este considerată si dispozitia cuprinsă în art. 9 alin. (3) din ordonantă, care instituie prezumtia renuntării de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare si la probele în sustinerea acestor apărări, în cazul în care partea nu comunică întâmpinarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire înainte de primul termen de judecată, înlăturându-se astfel aplicarea prevederilor art. 118 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, se invocă si încălcarea prevederilor art. 21 din Constitutie, care consacră liberul acces la justitie, precizând că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. În acest sens se evocă prevederile art. 40 din ordonantă, care stabilesc că debitorii pot contesta în justitie măsurile dispuse de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare numai cu depunerea unei cautiuni egale cu jumătate din valoarea activului bancar supus valorificării. Un alt text considerat contrar principiului constitutional al liberului acces la justitie este cel cuprins în art. 9 alin. (1) din ordonantă, care prevede că reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază si, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora la instantă, sub sanctiunea neprimirii cererii de către judecător, în timp ce Codul de procedură civilă conditionează primirea cererii de către judecător doar de îndeplinirea unor conditii de formă pentru cererea respectivă.

Un alt motiv de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 îl constituie, potrivit sustinerilor autorului exceptiei, încălcarea dispozitiilor art. 125 din Constitutie, care stabilesc că justitia se realizează de Curtea Supremă de Justitie si de celelalte instante judecătoresti stabilite de lege prevăzând, în acelasi timp, că este interzisă înfiintarea de instante extraordinare, iar competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege. Prin faptul că Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 dă în competenta Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare toată procedura executării silite, cu exceptia litigiilor, autorul exceptiei consideră că, întrucât "executarea silită tine de notiunea de justitie, fiind ultima fază a procesului civil", prevederile ordonantei sunt neconstitutionale.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia comercială, exprimându-si opinia asupra exceptiei ridicate în Dosarul nr. 3.214/1999, apreciază că ordonanta "instituie o procedură specială în domeniul executării silite mobiliare si imobiliare, procedură care derogă de la dispozitiile dreptului comun si care este valabilă în ce priveste Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si debitorii acesteia". În concluzie, consideră că "Dispozitiile acestei ordonante aduc o atingere gravă dreptului de apărare, accesului liber la justitie."

Tribunalul Bucuresti - Sectia comercială îsi exprimă opinia în legătură cu exceptia ridicată în celelalte dosare, în sensul că "acest act normativ mai degrabă nu delimitează în timp si spatiu toate chestiunile", apreciind că textul ordonantei este "nu neconstitutional, ci neaplicabil [...]".

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată, sustinând, în esentă, că Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 instituie o reglementare specială în materia executării silite pentru realizarea creantelor bancare neperformante preluate de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, care, conform Hotărârii Guvernului nr. 387/1999, este organ de specialitate al administratiei publice centrale, subordonat Guvernului. Sumele rezultate din valorificarea activelor sunt destinate acoperirii creditelor acordate de băncile cu capital majoritar de stat si altor plăti, iar diferenta se virează la bugetul de stat. Astfel, este evident că "activitatea Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare este de interes general, întrucât are ca scop recuperarea unor fonduri ca resurse pentru bugetul de stat, componentă a bugetului public naiional, potrivit art. 137 alin. (1) din Constitutie". Or, conform art. 1725 din Codul civil, în ceea ce interesează "tezaurul public", reglementările proprii, de exceptie de la dreptul comun, sunt de resortul legii speciale. O astfel de reglementare se regăseste în Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996,. potrivit căreia sunt realizate prin executare silită obligatiile de plată a unor sume ce reprezintă venituri publice. În continuare se mai arată că, potrivit dispozitiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, statul trebuie să asigure "protejarea intereselor nationale în activitatea economică, financiară si valutară". În acest scop, acesta stabileste măsuri cu caracter economic, prin care se urmăreste realizarea politicii financiare specifice reformei în acest domeniu. Preluarea de către Agentia de Valorificare a Activelor Bancare a activelor neperformante de la băncile comerciale la care statul este actionar majoritar s-a făcut în scopul valorificării acestora cu mai multă celeritate.

Adoptarea Ordonantei Guvernului nr. 55/1999, prin care s-a instituit un regim juridic special de urmărire si valorificare a creantelor preluate de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, se justifică, potrivit opiniei Guvernului, prin faptul că aproape toate sumele rezultate din valorificarea activelor bancare se fac venituri la bugetul de stat, ceea ce impune "o recuperare cât mai optimă si într-un timp cât mai scurt a sumelor respective". Prin această ordonantă "nu sunt încălcate dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie [...]", toate creantele de acest fel "fiind recuperate, potrivit legii speciale, în conditii egale si fără nici un fel de discriminări".

De asemenea, se apreciază că "prevederile Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 nu încalcă nici dispozitiile constitutionale privitoare la dreptul de apărare, fiecare parte în litigiile ce se nasc în legătură cu executarea unor astfel de creante bugetare fiind liberă să-si angajeze un apărător si dispune de toate garantiile procesuale".

În legătură cu faptul că, potrivit art. 11 alin. (2) din ordonantă, se prevede o singură cale de atac, si anume, recursul, se arată că aceasta "nu contravine dispozitiilor Legii fundamentale, întrucât art. 128 din Constitutie prevede că «Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii», ordonanta reglementând căile de atac pentru această procedură specială".

Referitor la reglementarea cuprinsă în ordonantă, potrivit căreia "Nerespectarea obligatiei de comunicare prezumă renuntarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare si la probele în sustinerea acestor apărări", Guvernul sustine că aceasta "nu încalcă dreptul la apărare, întrucât nimeni nu poate invoca propria culpă, iar părtile cunosc obligatia pe care o au cu privire la comunicarea întâmpinării si termenul în care aceasta trebuie îndeplinită".

În ceea ce priveste dispozitiile ordonantei care prevăd obligatia de a depune o cautiune în cazul introducerii contestatiei la executare, se arată că în cauză "nu este vorba de o taxă judiciară de timbru, astfel cum se arată în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, ci de o cautiune, deci o garantie, ce ar putea fi dispusă de instantă si în alte litigii privind contestatia asupra executării silite în baza art. 401 din Codul de procedură civilă, garantie care, în cazul reglementat de această ordonantă, devine obligatorie, datorită specificului acestor creante".

Cu privire la faptul că, potrivit prevederilor art. 13 din ordonantă, procedurile de executare silită pentru valorificarea activelor bancare preluate de agentie sunt puse în aplicare de corpul de executori ai acesteia sau de executorii judecătoresti, Guvernul sustine că nu sunt încălcate dispozitiile art. 125 din Constitutie, întrucât litigiile în legătură cu creantele bancare neperformante preluate la datoria publică se solutionează de instantele judecătoresti, conform prevederilor art. 8 din ordonantă, iar potrivit art. 40, "Debitorii pot contesta în justitie măsurile dispuse de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si pot face contestatie la executare [...]".

Presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

 

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor în fiecare dosar, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 1 2 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999. Astfel cum a fost formulată, exceptia de neconstitutionalitate se referă, în primul rând, la ansamblul Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 si, în mod special, la dispozitiile art. 4, 5, 8, 9, art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23; art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (1) si (2) si ale art. 40 din acest act normativ:

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, actul normativ criticat a fost modificat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 25/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 3 aprilie 2000, însă criticile de neconstitutionalitate formulate nu au legătură cu textele modificate.

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile ordonantei criticate sunt neconstitutionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (1) si (2), art. 24 alin. (1) si (2), art. 125 si 128 din Constitutie.

Textele constitutionale invocate în motivarea exceptiei au următorul cuprins:

- art. 16: "(1) Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- art. 21 : "(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept “.;

- art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părtile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;

- art. 125: "(1) Justitia se realizează prin Curtea Supremă de Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege.

(2) Este interzisă înfiintarea de instante extraordinare.

(3) Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege. “;

- art. 128:” Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii. “;

I. Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, prin Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, adoptată în baza Legii nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, se reglementează o procedură specială pentru realizarea creantelor bancare neperformante preluate de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si pentru solutionarea litigiilor si cererilor de orice natură în legătură cu aceste creante, precum si pentru executarea silită. Această procedură derogatorie de la dreptul comun prevăzute în special în Codul de procedură civilă, vizează în esentă: titlurile executorii, comunicarea si punerea în executare a acestora; blocarea conturilor, sechestrarea actiunilor si instituirea administrării speciale a societătilor comerciale debitoare; reguli speciale privind solutionarea de către instantele judecătoresti a litigiilor în legătură cu creantele neperformante preluate la datoria publică în care este parte Agentia de Valorificare a Activelor Bancare; organele de executare si competenta lor; comunicarea titlului executor si sechestrul; vânzarea bunurilor urmărite silit.

În legătură cu critica de neconstitutionalitate care priveste ansamblul Ordonantei Guvernului nr. 55/1999, critică referitoare la instituirea unei proceduri executionale speciale, care ar favoriza Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, ceea ce, în opinia autorului exceptiei, încalcă dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat asupra principiului egalitătii, statuând în mod constant că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel că, dimpotrivă, pentru situatii diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, si Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 72 din 18 februarie 2000. În acelasi sens este, de altfel, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, hotărârile pronuntate în cazurile: "Marks împotriva Belgiei”; 1979, "Moustaquim împotriva Belgiei “; 1991 , "Engel si altii împotriva Olandei “; 1976).

Din această perspectivă Curtea constată că Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 are în vedere o categorie specială de creante, pentru care prevede o procedură executională specială, si anume creantele bancare neperformante preluate la datoria publică internă, asa cum se precizează în titlul ordonantei, precum si în cuprinsul unor articole din aceasta (de exemplu, în art. 2, 7, 8 si 42).

Pe de altă parte, Curtea observă că există o strânsă legătură între datoria publică internă (astfel cum aceasta este reglementată prin Legea nr. 91/1999 privind datoria publică) si bugetul de stat, ceea ce este de natură să constituie o justificare suficientă pentru diferenta de tratament juridic în ceea ce priveste procedura executională a creantelor preluate la datoria publică internă. În acest sens Curtea retine că si cu privire la executarea creantelor bugetare există o procedură specială (care derogă de la normele dreptului comun), reglementată de Ordonanta Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie 1996 (aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 108 din 10 octombrie 1996), cu modificările ulterioare. De altfel, procedura executională specială, prevăzută de Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, cu modificările si completările ulterioare, a fost examinată de Curtea Constitutională, sesizată cu exceptii de neconstitutionalitate privind unele texte ale acesteia care se refereau la caracterul derogator de la normele Codului civil si ale Codului de procedură civilă în ceea ce priveste executarea silită. Prin deciziile astfel pronuntate Curtea Constitutională a retinut că dispozitiile criticate ale Ordonantei Guvernului  nr. 11/1996 sunt constitutionale. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia nr. 135 din 20 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999; Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999; Decizia nr. 31 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 5 mai 1999.

În ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei că ordonanta încalcă prevederea constitutională din art. 16 alin. (2), care stabileste că "Nimeni nu este mai presus de lege”; Curtea retine că această sustinere nu este relevantă în cauză, întrucât, asa cum s-a mai arătat, prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, justificate obiectiv si rational, pentru situatii diferite. În spetă însă tratamentul juridic diferit se justifică prin natura specială a creantelor preluate la datoria publică internă.

Curtea mai retine că într-adevăr, prin continutul său, Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 reglementează procedura executării creantelor bancare neperformante preluate la datoria publică, cuprinzând norme de procedură privind executarea, precum si unele norme de competentă, care derogă de la dispozitiile Codului de procedură civilă, cât si de la alte dispozitii cuprinse în legi speciale. Prin aceasta însă ordonanta nu încalcă normele constitutionale, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, "Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege". Conform acestei dispozitii constitutionale, legea privind competenta si procedura nu este, în sensul Constitutiei, lege organică, ci lege ordinară, astfel că norme în aceste materii pot fi stabilite si prin ordonante date în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, asa cum Curtea Constitutională a afirmat constant în jurisprundenta sa. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997.

În motivarea criticii de neconstitutionalitate care vizează încălcarea, prin prevederile Ordonantei Guvernului nr. 55/1999, a accesului liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, autorul exceptiei sustine că această critică are în vedere, mai întâi, dispozitiile art. 40 din ordonantă, care conditionează posibilitatea de a face contestatie la executare de depunerea unei cautiuni egale cu jumătate din valoarea activului bancar supus valorificării, precum si, în al doilea rând, dispozitiile art. 9 alin. 1 din ordonantă,potrivit cărora reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază si, după caz, interogatoriul scris, prin, scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora la instantă, sub sanctiunea neprimirii cererii fără dovada îndeplinirii obligatiei de comunicare.

Curtea observă, în legătură cu această critică de neconstitutionalitate, că se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor conditii privind exercitarea unor drepturi prevăzute în ordonantă, care nu contravin principiului accesului liber la justitie, conditii de natură să împiedice abuzul de drept si, în acelasi timp, să asigure celeritatea procedurii de realizare a creantelor prevăzute de ordonantă, si, pe de altă parte, îngrădirea accesului la justitie. În realitate cele două conditii prevăzute în textele de lege criticate sunt justificate în contextul măsurilor derogatorii prevăzute de ordonantă si nu constituie îngrădiri ale accesului liber la justitie. De altfel, în ceea ce priveste obligarea la cautiune, Curtea constată că art. 401 din Codul de procedură civilă, în materia contestatiei la executare, prevede o asemenea măsură chiar în cadrul procedurii obisnuite.

O altă critică de neconstitutionalitate se referă la încălcarea dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Constitutie. Potrivit sustinerilor autorului exceptiei, prin această ordonantă, la art. 11 alin. (2) se prevede o singură cale de atac împotriva hotărârii pronuntate de instantă, si anume recursul lipsind astfel partea interesată de calea de atac a apelului, "singura cale devolutivă de atac care provoacă o rejudecare a fondului, ceea ce constituie o garantie a dreptului de apărare". De asemenea, în conceptia autorului exceptiei dreptul la apărare este încălcat si prin faptul că, "prin dispozitiile art. 9 alin. (3) din ordonantă, se instituie prezumtia renuntării de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare si în sustinerea acestor apărări în cazul în care partea nu comunică întâmpinarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de primul termen de judecată".

Curtea observă că, asa cum rezultă din întreaga motivare a exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta se întemeiază de fapt pe negarea oricărei posibilităti de reglementare prin ordonantă a unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, atât în ceea ce priveste executarea silită a creantelor la care se referă ordonanta, cât si în ceea ce priveste procedura de solutionare de către instantă a litigiilor în legătură cu creantele neperformante preluate la datoria publică, precum si cu privire la normele de competentă a instantelor judecătoresti, ceea ce nu corespunde prevederilor constitutionale.

Analizând dispozitiile cuprinse în ordonantă, Curtea retine că acestea sunt compatibile cu exercitarea dreptului la apărare pentru părtile interesate, oferind posibilitatea accesului la justitie pentru solutionarea litigiilor. Ordonanta cuprinde, în cap. IV, reguli speciale care, desi prevăd conditii de natură să asigure celeritatea judecării proceselor prin scurtarea unor termene si comunicarea actelor, nu împiedică totusi partea interesată să îsi valorifice drepturile sau să combată sustinerile adversarului si nu aduc atingere dreptului de a-si angaja avocat. Faptul că, potrivit ordonantei, hotărârile pronuntate de instantă nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, ci numai cu recurs, iar instanta competentă să judece litigiul în fond este curtea de apel, ceea ce atrage competenta Curtii Supreme de Justitie pentru solutionarea recursului, nu este de natură să aducă atingere dreptului constitutional de apărare al părtii interesate. De altfel, este de mentionat că si Codul de procedură civilă cuprinde dispozitii care prevăd competenta de fond a curtilor de apel (art. 3); precum si că reglementează situatii în care hotărârile pronuntate pot fi atacate numai cu recurs (de exemplu, art. 299). Împrejurarea că pentru hotărările judecătoresti pronuntate în solutionarea anumitor categorii de litigii nu este prevăzută si calea de atac a apelului, ci numai cea a recursului, nu poate fi considerată neconstitutională, întrucât însăsi Legea fundamentală prevede, în art. 128, că "Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii”. Curtea constată că această prevedere constitutională, coroborată cu dispozitiile art. 24 privind dreptul la apărare, permite ca prin lege sau prin ordonantă a Guvernului, emisă în temeiul delegării legislative, să se reglementeze în mod diferit căile ordinare de atac. De altfel, jurisprudenta Curtii Constitutionale a stabilit în mod constant că nici o dispozitie constitutională nu limitează dreptul legiuitorului la o anumită reglementare a unei căi de atac, cu conditia de a nu se aduce atingere altor texte constitutionale. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 3 din 30 iunie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 15 iulie 1992, si Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.

Sustinerea autorului exceptiei, în sensul că se încalcă dreptul de apărare prin dispozitiile art. 9 alin. (3) din ordonantă, referitoare la obligativitatea întâmpinării si a depunerii ei până la primul termen de judecată, precum si la obligativitatea comunicării întâmpinării, a actelor pe care se întemeiază si, după caz, a interogatoriului scris, sub sanctiunea de a se prezuma renuntarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare si la probele în sustinerea acestor apărări, nu poate fi retinută de Curte, întrucât reglementarea exercitării unui drept procesual, inclusiv prin prevederea anumitor termene si conditii de realizare, nu are semnificatia încălcării acelui drept în cazul în care, din lipsa de diligentă a  părtii interesate, termenele si conditiile respective nu au fost respectate.

În fine, o altă critică de neconstitutionalitate se referă la faptul că Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 dă întreaga procedură a executării silite în competenta Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare, ceea ce, potrivit sustinerilor autorului exceptiei, constituie o încălcare a prevederilor art. 125 alin. (1 ) din Constitutie, conform cărora "Justitia se realizează prin Curtea Supremă de Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege”; fiind interzisă înfiintarea instantelor extraordinare. Se sustine că aceste texte constitutionale sunt incompatibile cu drepturile largi conferite Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare în materia executării silite, mentionându-se în acest sens prevederile art. 4, art. 5 alin. (1) si (2), art. 13, art. 18 alin. (1), art. 22, 23, 25, 27, art. 28 alin. (1), art. 32, 33 si ale art. 34 alin. (1)-(3), texte ce îi dau în competentă atributii care, potrivit dreptului comun, revin instantei judecătoresti.

Curtea observă că această critică de neconstitutionalitate nu face distinctie între activitatea de înfăptuire a justitiei, de solutionare a litigiilor, care într-adevăr, este de competenta exclusivă a instantelor judecătoresti prevăzute de Constitutie, si activitatea de executare silită, reglementată, în principal, prin Codul de procedură civilă, activitate care nu mai are ca scop solutionarea litigiului, ci punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoresti sau a unui alt titlu executoriu. În legătură cu această distinctie dintre activitatea de înfăptuire a justitiei si cea de executare a hotărârilor judecătoresti sau a altui titlu executoriu, edificatoare sunt dispozitiile art. 2 alin. 2 si 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, care prevăd: "Instantele judecătoresti înfăptuiesc justitia în scopul apărării si realizării drepturilor si libertătilor fundamentale ale cetătenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese legitime deduse judecătii.

Instantele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administratie penale, precum si orice alte cauze pentru care legea nu stabileste o

altă competentă." În acelasi timp, art. 138 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede că "Pe lângă tribunale si judecătorii vor functiona executori judecătoresti, care vor efectua executarea silită a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii si vor îndeplini orice ale atributii date prin lege”. Este astfel evident că executarea hotărârilor judecătoresti nu reprezintă activitate de înfăptuire a justitiei. De altfel si alte acte normative ca, de exemplu, Legea bancară nr. 58/1998, permit băncilor să îsi organizeze corp propriu de executori pentru activitatea strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii apartinând băncilor.

În consecintă, Curtea Constitutională constată că, având în vedere distinctia care trebuie să se facă între activitatea de înfăptuire a justitiei - prin solutionarea litigiilor - si activitatea de executare a hotărârilor judecătoresti sau a altor titluri executorii, nu poate fi primită critica de neconstitutionalitate, potrivit căreia prin dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 se încalcă dispozitiile art. 125 din Constitutie, sugerându-se că Agentia de Valorificare a Activelor Bancare ar fi dobândit atributii de înfăptuire a justitiei.

În legătură cu faptul că prin Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 pentru Agentia de Valorificare a Activelor Bancare au fost prevăzute atributii în materie de executare silită, care derogă de la prevederile Codului de procedură civilă, nu se poate retine neconstitutionalitatea acestor prevederi, de vreme ce ordonanta - emisă în baza delegării legislative prin lege specială de abilitare - poate să modifice normele de competentă si de procedură, conform art. 125 alin. (3) din Constitutie.

În sfârsit, Curtea mai retine că ordonanta stabileste, în cap. IV, reguli speciale privind solutionarea litigiilor de către instantele judecătoresti, în cap. V, necesitatea autorizării date de instanta judecătorească pentru anumite acte ale executorilor Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare, iar în art. 40, posibilitatea debitorilor de a contesta în justitie măsurile dispuse de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si de a face contestatie la executare. Fată de aceste prevederi ale ordonantei rezultă că sunt vădit netemeinice criticile de neconstitutionalitate privind încălcarea liberului acces la justitie si a dreptului la apărare.

II. Considerentele expuse mai sus cu privire la critica de neconstitutionalitate a ansamblului Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 sunt valabile si pentru criticile formulate de autorul exceptiei cu privire la dispozitiile art. 4, 5, 8, 9, art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (1) si (2) si ale art. 40 din ordonantă, texte mentionate în mod special în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, întrucât acestea cuprind reglementări care au format, în esentă, obiectul criticilor de neconstitutionalitate care au vizat întregul cuprins al ordonantei.

 

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, 3, 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creantelor bancare neperformante preluate  la datoria publică internă, exceptie ridicată de Societatea Comercială "G.C.P. - General Consulting and Procurement" - S.A. din Bucuresti în dosarele nr. 2.238/1999, 2.239/1999, 2.240/1999, 2.732/1999, 2.733/1999, 2.734/1999, 2.735/1999, 2.736/1999, 2.738/1999, 2.739/1999 si nr. 2.740/1999 ale Tribunalului Bucuresti Sectia comercială si în Dosarul nr. 3.214/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia comercială.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinia publică din data de 4 iulie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.128

din 4 iulie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului

si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, republicată

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, republicată, exceptie

ridicată de Camera de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara în Dosarul nr. 16.641/1999 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal se constată lipsa tuturor părtilor, Camera de Comeri, Industrie si Agricultură Timisoara, Nicolae Bălan, Ion Bălan si Societatea Comercială "O.J.C.V.L. Tim" - S.A. din Timisoara, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, concretizată prin Decizia nr. 40 din 14 martie 2000, solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 16.641/1999, Judecătoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 79/1997 pentru modificarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat. Exceptia a fost ridicată de Camera de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara, reclamantă într-o cauză civilă ce are ca obiect constatarea nulitătii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 82/R/J/28.06.1999 încheiat între pârâtii Bălan Nicolae, Bălan Ion si Societatea Comercială "O.J.C.V.L. Tim" - S.A. din Timisoara si, pe cale de consecintă, rectificarea în evidentele de carte funciară.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile legale criticate contravin art. 41 din Constitutie privind protectia proprietătii private, deoarece permit "vânzarea unor imobile ce au fost în proprietatea unor persoane juridice de drept privat, imobile construite din alte fonduri decât cele ale statului".

Judecătoria Timisoara, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia este neîntemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că exceptia este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate "nu încalcă dispozitiile art. 41 din Constitutie, prin ele nefăcându-se nici un fel de discriminare între titularii dreptului de proprietate asupra locuintelor respective".

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul, întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si  23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Trecând la examinarea exceptiei, Curtea constată însă că indicarea dispozitiilor legale a căror constitutionalitate se contestă este gresită, deoarece Legea nr. 79/1997 cuprinde doar două articole. Art. 7, la care se face referire, este de fapt art. 7 din Legea nr. 85/1992, modificat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 79/1997. Ulterior, Legea nr. 85/1992 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998. Asadar, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu următoarea redactare:

"De asemenea, vor fi vândute la cerere, în conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea dispozitiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere si locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut regiilor autonome, institutiilor si societătilor cu capital de stat, mixt sau privat, care si-au încetat existenta după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităti economice sau bugetare de stat .

Locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut societătilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în conditiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a pretului si de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995. "

Autorul exceptiei consideră că Legea nr: 85/1992, republicată, se referă doar la vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, în conditiile art. 1 din această lege, iar nu la cele construite din fonduri private. De aceea dispozitiile legale criticate încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora "Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.

Cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, Curtea Constitutională s-a pronuntat prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 10 din 8 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 5 mai 1994, Decizia nr. 357 din 14 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 1998 si Decizia nr. 40 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000), statuând că aceste dispozitii sunt constitutionale în raport cu prevederile art. 41 din Constitutie.

Dar dispozitiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992, asa cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 79/1997, se referă la locuintele care au apartinut, înainte de 6 martie 1945, unor persoane juridice de drept privat de interes public ce si-au încetat existenta după această dată, transformându-se, prin reorganizare, în unităti de stat.

Speta priveste imobile care au fost construite în 1924 din fondurile Camerei de Comert si Industrie Timisoara, institutie desfiintată prin decret în anul 1949 si al cărei patrimoniu a trecut asupra statului.

În aceste conditii, astfel după cum constant a statuat Curtea Constitutională, ca, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, "trebuie să se recunoască statului dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în proprietatea sa în baza unor titluri conforme cu legislatia existentă în momentul dobândirii dreptului său de proprietate". Tot astfel s-a statuat si prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, adăugându-se însă că "Această prerogativă a statului este pe deplin compatibilă cu competenta instantelor judecătoresti de a stabili, [...], în fiecare caz în parte, valabilitatea titlului de preluare, ceea ce este în deplină concordantă cu prevederile art. 21 si art. 125 din Constitutie".

Asa fiind, chiar dacă în anul 1990 camerele teritoriale de comert si industrie au fost reînfiintate, este de competenta instantelor de judecată să stabilească îndreptătirea acestora de a fi despăgubite pentru bunuri preluate de stat în 1949 de la o persoană juridică a cărei existentă a încetat atunci prin lege.

Curtea nu poate retine nici critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor alin. 3 al art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, întrucât acestea nu fac decât să trimită, pentru conditii de evaluare si plată, precum si pentru ipoteze în care vânzarea nu este permisă, la dispozitii ale Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute în proprietatea statului.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1 ) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, republicată, exceptie ridicată de Camera de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara în Dosarul nr. 16.641/1999 al Judecătoriei Timisoara.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 iulie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.129

din 4 iulie 2000

privind exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la cărtile funciare

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecator

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la cărtile funciare, exceptie ridicată de Georgeta Ioana Micu în Dosarul nr. 3.583/1999 al Tribunalului Brasov.

La apelul nominal se prezintă, pentru Iuliu Nicolae Boeriu, avocatul Adrian Stoenescu. Lipsesc celelalte părti, Georgeta Ioana Micu, Regia Autonomă Rial - Brasov si primarul municipiului Brasov, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul părtii prezente solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, considerând că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. De altfel, Decretul-lege nr. 115/1938 îsi va înceta aplicabilitatea după definitivarea cadastrului la nivelul întregii tări, conform art. 72 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că problema aplicării sau neaplicării dispozitiilor art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 în zonele de carte funciară este de competenta instantei judecătoresti. În ceea ce priveste coexistenta temporară a celor două reglementări, cărtile funciare si registrele de transcriptiuni si inscriptiuni, consideră că nu afectează principiul egalitătii în drepturi.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 februarie 2000, Tribunalul Brasov a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la cărtile funciare. Exceptia a fost formulată de Georgeta Ioana Micu într-un proces civil având ca obiect anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textul de lege criticat contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie referitor la egalitatea în drepturi, "pentru că dreptul de proprietate se poate dobândi nu numai prin intabulare în cartea funciară, ci si ope legis atunci când, spre exemplu, o dispozitie legală îndrituieste la cumpărarea locuintei".

Tribunalul Brasov, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia ridicată este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu cuprinde discriminări, "ci doar protejează părtile care, diligente fiind, îsi înscriu drepturile reale dobândite în cartea funciară, sanctionând doar neglijenta părtilor care ar amâna înscrierea în cartea funciară".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că exceptia este neîntemeiată, deoarece problemele invocate intră "în sfera interpretării si aplicării unor dispozitii legale, operatiuni care cad în competenta exclusivă a instantelor judecătoresti, iar nu a Curtii Constitutionale, căci este un atribut al suveranitătii legiuitorului stabilirea regulilor si exceptiilor vizând momentul dobândirii drepturilor reale imobiliare, atât timp cât aceste reguli si exceptii se adresează tuturor persoanelor, fără stabilirea apriorică de privilegii si discriminări".

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului , nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Textul art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la cărtile funciare, care face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, este următorul:

"Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă si cel care primeste dreptul este acord de vointă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.

Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimtământul titularului; consimtământul nu va fi de trebuintă dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere sau prin moartea titularului.

Dacă dreptul care urmează să fie radiat este grevat, în folosul unei terte persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acelei persoane.

Hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autoritătii administrative, vor înlocui acordul sau consimtământul. "

Autorul exceptiei sustine că acest text contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie, care consfinteste principiul egalitătii în drepturi: "Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări."

Din formularea exceptiei de neconstitutionalitate nu rezultă însă, cu claritate, prin ce anume ar fi încălcat textul constitutional, dacă legea prevede cazuri în care proprietatea imobiliară se transmite numai prin înscrierea în cartea funciară, deopotrivă cu ipoteze în care transmiterea are loc în baza simplului acord de vointă al părtilor, ori chiar, asa cum spune autorul exceptiei, ope legis.

Decretul-lege nr. 115/1938, care consacră principiul efectului constitutiv de drept real al înscrierii în cartea funciară, se mai aplică temporar, urmând să îsi înceteze aplicabilitatea, potrivit dispozitiilor art. 72 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996, după definitivarea lucrărilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliară la nivelul întregii tări. În ceea ce priveste publicitatea imobiliară, Legea nr. 7/1996 generalizează, pe cuprinsul întregii tări, sistemul ce urmează regulile cărtilor funciare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată că, întrucât Decretul-lege nr. 115/1938 urmează să se mai aplice o vreme în Transilvania si în zonele în care a fost extins, aplicarea concomitentă a celor două reglementări, cărtile funciare si registrele de transcriptiuni si inscriptiuni, nu demonstrează existenta unei discriminări între cetăteni. Aceasta întrucât coexistenta temporară a unor reglementări ce reflectă rezultatul unei evolutii istorice se aplică în mod egal tuturor cetătenilor, nu în functie de persoana uneia sau a celeilalte părti a unui act juridic prin care se transmit drepturi reale imobiliare, ci de locul situării imobilului. De altfel, chiar dacă s-ar fi aplicat criteriul, domiciliului dobânditorului, tot n-ar fi putut fi vorba despre o discriminare, dat fiind că acest criteriu i-ar fi avut în vedere, în mod egal, pe toti cei care dobândesc drepturi reale imobiliare. Or, Curtea Constitutională a stabilit, cu titlu de principiu, că egalitatea în drepturi a cetătenilor nu este cu nimic afectată atunci când legea se aplică diferit unor subiecte de drepturi si obligatii aflate în situatii diferite.

Cât priveste aplicarea sau neaplicarea dispozitiilor art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 în zonele de carte funciară, în cazul cumpărării, în baza Legii nr. 112/1995, de către locatar a locuintei închiriate, Curtea constată că aceasta este o problemă de competenta instantei judecătoresti, iar nu o problemă de constitutionalitate.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA
În numele legii

DECIDE:

 

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la cărtile funciare, exceptie ridicată de Georgeta Ioana Micu în Dosarul nr. 3.583/1999 al Tribunalului Brasov.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 iulie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.132

din 6 iulie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si a celor ale pct. 11

din anexa la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si a celor ale pct. 11 din anexa la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România, exceptie ridicată de Societatea Comercială "Retizoh" S.A. din Craiova în Dosarul nr. 675/1999 al Curtii de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ, având ca părti pe autorul exceptiei, Fundatia "Caritatea" din Bucuresti, si Ministerul Lucrărilor Publice si Amenajării Teritoriului.

Dezbaterile au avut loc în sedinia publică din 27 iunie 2000 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de 6 iulie 2000.

 

CURTEA,

 

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 decembrie 1999, pronuntată în Dosarul nr. 675/1999, Curtea de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999, exceptie ridicată de Societatea Comercială "Retizoh" S.A., cauza având ca obiect judecarea actiunii formulate de Fundatia "Caritatea" din Bucuresti, prin care se solicită anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al autorului exceptiei pentru suprafata de teren de 1.260 m2, din totalul suprafetei de 1.706 m2 înscrisă în certificat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 încalcă dreptul său de proprietate constituit anterior intrării în vigoare a ordonantei, ceea ce contravine art. 41 din Constitutie, care garantează dreptul de proprietate si ocroteste, proprietatea privată în mod egal, indiferent de titular.

Curtea de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ, exprimându-si opinia, apreciază că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 nu contine reglementări care să prevadă modul în care vor fi despăgubiti eventualii proprietari ai bunurilor imobile retrocedate comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât, prin Departamentul pentru administratie publică locală, va fi solicitată prezentarea situatiei juridice a imobilelor. Or, art. 3 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 prevede, ca o garantie privind corecta aplicare a măsurilor de restituire, că notele de constatare ale comisiei speciale de restituire "se întocmesc după obtinerea confirmării" situatiei juridice a fiecărui imobil. Guvernul consideră totodată că, întrucât imobilele mentionate în anexa la ordonantă au ca titular al dreptului de proprietate statul român, este neîntemeiată sustinerea autorului exceptiei potrivit căreia i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra unui imobil neidentificat. În felul acesta, apreciază Guvernul, se solicită Curtii Constitutionale să se pronunte asupra unei situatii de fapt, în sensul de a constata "că dreptul de proprietate privată al petentei a fost încălcat prin dispozitiile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 cu privire la restituirea unui imobil ce nu poate fi încă identificat [...]". Or, jurisprudenta Curtii Constituiionale a stabilit în mod constant, prin decizii definitive si obligatorii, că aspectele privirid situatia de fapt si justificarea drepturilor subiective ale părtilor sunt de competenta instantelor judecătoresti.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor; sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Din examinarea încheierii prin care a fost sesizată Curtea Constitutională, precum si a sustinerilor autorului exceptiei formulate în dosarul cauzei rezultă că, dintre prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, obiectul exceptiei îl constituie numai prevederile art. 1 si cele ale pct. 11 din anexă.

Potrivit art. 1 din ordonantă, "Imobilele, compuse din constructii împreună cu terenul aferent, respectiv terenurile intravilane libere, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonantă de urgentă, care au apartinut comunitătilor (organizatii, culte religioase) cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România si au fost trecute după anul 7940 în proprietatea statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, nationalizare sau manevre dolosive, se restituie titularilor sau succesorilor acestora”.

Prevederile art. 2 din ordonantă instituie o comisie specială de restituire, pentru a analiza documentatiile prezentate de solicitanti pentru fiecare imobil si pentru a stabili, în cadrul comunitătilor, fostii proprietari sau succesorii acestora, care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate.

Imobilul ce constituie obiectul litigiului în cadrul căruia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate este prevăzut la pct. 11 din anexa la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 si este situat în str. Câmpia Islaz nr. 40 din Craiova, judetul Dolj, indicându-se ca act de proprietate contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Procesul verbal nr. 980 din 14 martie 1922 al Sectiei comerciale si notariat a Tribunalului Dolj, iar ca titular actual al dreptului de proprietate - statul român. Totodată, la coloana intitulată "Destinatia initială a imobilului" este mentionată "Scoala evreiască «Lumina»”; iar la coloana "Folosinta actuală a imobilului", se mentionează "Sediu de firmă”. În sfârsit, la coloana "Actul în baza căruia imobilul a intrat în proprietatea statului" este prevăzut "Decretul nr. 176/1948", iar la "Observatii" se mentionează că "Imobilul este susceptibil de a fi privatizat”.

În motivarea exceptiei autorul acesteia sustine că prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 contravin dispozitiilor art. 41 din Constitutie privitor la protectia proprietătii private, prin faptul că a fost încălcat dreptul său de proprietate, constituit legal în favoarea sa, anterior emiterii ordonantei criticate.

Din analiza actelor existente la dosarul instantei Curtea retine că actiunea introdusă de Fundatia "Caritatea" din Bucuresti are ca obiect anularea partială, pentru suprafata de 1.260 m2, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.10, eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice si Amenajării Teritoriului la data de 12 noiembrie 1993 pentru suprafata de teren de 1.706 m2. De asemenea, rezultă că acest act administrativ a fost emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat ca regii autonome si societăti comerciale, precum si a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri detinute de societătile comerciale cu capital de stat. În aceste conditii, este evident că solutionarea actiunii privind anularea actului administrativ în discutie nu poate depinde de dispozitiile ordonantei criticate pentru neconstitutionalitate, ci de respectarea prevederilor legale existente la momentul emiterii actului administrativ respectiv, care fusese emis cu mult înaintea adoptării Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 83/1999.

Având în vedere dispozitiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, de care depinde solutionarea cauzei”. Curtea constată că, potrivit alin. (6) al aceluiasi articol, exceptia urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă, deoarece prevederile criticate ale ordonantei de urgentă a Guvernului sunt nerelevante pentru solutionarea litigiului aflat pe rolul instantei de judecată, chiar dacă în actiune această ordonantă a fost invocată între temeiurile juridice. Este însă de principiu că temeiul juridic invocat de reclamant nu leagă instanta, aceasta fiind îndreptătită să stabilească ea însăsi temeiul juridic corect al cererii de chemare în judecată.

 

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1 ) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1 ) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si a celor ale pct. 11 din anexa la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România, exceptie ridicată de Societatea Comercială "Retizoh" S.A. din Craiova în Dosarul nr. 675/1999 al Curtii de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 iulie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Azerbaidjan

privind colaborarea în domeniile stiintei, învătământului, culturii si sportului, semnat la Bucuresti la 2 iulie 1995

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă Acordul dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Azerbaidjan privind colaborarea în domeniile stiintei, învătământului, culturii si sportului, semnat la Bucuresti la 2 iulie 1995.

Art. 2. - Cheltuielile ocazionate de aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului acord se vor suporta în conformitate cu reglementările legale în vigoare în fiecare tară.

 

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU

Contrasemnează:

p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,

Stelian Oancea,

secretar de stat

Ministrul culturii,

Ion Caramitru

p. Ministrul educatiei nationale,

Adrian Miroiu,

secretar de stat

Ministrul finantelor,

Decebal Traian Remes

Presedintele Agentiei Nationale pentru Stiintă,

Tehnologie si Inovare,

Lányi Szabolcs

p. Ministrul tineretului si sportului,

Alexandru Popescu,

secretar de stat

 

Bucuresti, 22 august 2000.

Nr. 735.

 

ACORD

între Guvernul României si Guvernul Republicii Azerbaidjan

privind colaborarea în domeniile stiintei, învătământului, culturii si sportului

 

Guvernul României si Guvernul Republicii Azerbaidjan, denumite în continuare părti, având în vedere transformările istorice care au loc în societatea contemporană,

considerând că acestea sunt de natură să permită edificarea pe baze durabile a unei colaborări ample si diversificate între tările lor,

dorind să dezvolte si să aprofundeze colaborarea în domeniile stiintei, învătământului, culturii, artei si sportului în conformitate cu prevederile acordurilor internationale la care cele două tări sunt părti,

în intentia de a contribui la cunoasterea reciprocă, la apropierea dintre cetătenii celor două tări, la o mai bună întelegere între ei, si

decise să aplice prevederile Actului final de la Helsinki al Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa si ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă,

au convenit să încheie prezentul acord care reglementează cadrul general al colaborării în domeniile mentionate, după cum urmează:

 

ARTICOLUL I

 

Cele două părti vor dezvolta colaborarea dintre tările lor în domeniile stiintei, învătământului, culturii, artei si sportului, precum si în alte domenii înrudite de interes reciproc, vor promova schimburile de materiale si de documentatie în aceste sfere si vor facilita contactele directe între institutii si persoane.

 

ARTICOLUL II

 

Cele două părti vor favoriza colaborarea în domeniul stiintei si tehnologiei prin:

a) stabilirea si realizarea de programe, studii si alte activităti comune;

b) schimb de specialisti, cadre didactice universitare, oameni de stiintă, specialisti în domeniul tehnologiei si vizite de experti;

c) schimb de publicatii si de documentatii stiintifice, inclusiv filme si casete video, precum si de rezultate ale cercetării stiintifice.

Părtile vor încuraja si vor sprijini colaborarea directă dintre academiile, ministerele sau departamentele de stiintă si tehnologie din tările lor, prin convenirea unor documente juridice în acest sens.

Ambele părti vor facilita organizarea de expozitii si manifestări tehnico-stiintifice, cercetări comune pe teme de interes reciproc, valorificarea în comun a unor rezultate obtinute în domeniul Stiiniei si tehhologiei.

Detaliile si conditiile financiare ale colaborării vor fi convenite prin acorduri, programe, protocoale sau conventii ce se vor încheia între institutiile interesate.

 

ARTICOLUL III

 

Părtile vor sprijini colaborarea si schimbul de experientă în domeniul învătământului si educatiei, prin:

a) schimb de profesori si de alti specialisti, pentru a preda cursuri si pentru a desfăsura cercetări în domeniul lor de specialitate:

b) promovarea colaborării directe dintre institutii de învătământ la toate nivelurile;

c) acordarea, pe măsura posibilitătilor fiecărei părti, de locuri si burse pentru studii universitare, specializare postuniversitară si doctorat, în domenii stabilite de comun acord;

d) încurajarea si sprijinirea studierii limbii si literaturii celeilalte părti în institutiile nationale de învătământ, prin: înfiintarea în cadrul acestora a unor catedre/lectorate de profil; trimiterea de lectori din tară; trimiterea de cărti si publicatii de specialitate; participarea reciprocă la cursuri de vară organizate de fiecare parte;

e) schimb de studenti si de elevi;

f) actiuni comune, inclusiv prin studierea de materiale si documente si prin înfiintarea de comisii mixte, pentru reflectarea corectă a istoriei, geografiei si dezvoltării economico-sociale a fiecărei tări în manualele scolare si în cursurile universitare din celălalt stat.

Părtile convin că în domeniul învătământului colaborarea poate cuprinde cele mai diferite sectoare ale sistemelor educationale respective, asa cum vor fi stabilite la nivel departamental.

 

ARTICOLUL IV

 

Părtile vor încuraja recunoasterea reciprocă a diplomelor si titlurilor acordate de institutiile lor de învătământ prin încheierea unor întelegeri separate, în care să fie precizate conditiile si exigentele impuse de echivalare.

 

ARTICOLUL V

 

Părtile vor recunoaste certificatele, diplomele, titlurile si gradele academice acordate ca urmare a pregătirii, perfectionării sau specializării cadrelor proprii în institutiile celeilalte părti. În privinta recunoasterii reciproce a gradelor academice, vor putea fi încheiate întelegeri separate între organele competente ale celor două părti.

 

ARTICOLUL VI

 

Părtile vor facilita mai buna cunoastere reciprocă a valorilor autentice ale culturii si artei popoarelor lor, prin:

a) schimb de scriitori, creatori în domeniul artei, solisti si formatii artistice de amatori si profesioniste, precum si de specialisti si personalităti care actionează în domeniile prevăzute de prezentul acord;

b) organizarea de manifestări culturale si artistice expozitii de artă, prezehtări de filme, programe de radio si de televiziune, festivaluri artistice si muzicale de către una dintre părti pe teritoriul celeilalte părti, inclusiv pe baze comerciale;

c) schimb si donatii de publicatii de artă, filme, cărti, periodice, înregistrări muzicale, partituri, discuri si benzi între biblioteci, muzee si alte institutii culturale;

d) colaborarea între edituri, inclusiv în ceea ce priveste difuzarea si comercializarea cărtilor;

e) organizarea în comun a unor manifestări culturale (expozitii, simpozioane etc.) pe teme convenite în prealabil;

f) includerea în repertoriul institutiilor de profil din tara proprie a unor lucrări dramatice si muzicale ale creatorilor din cealaltă tară;

g) încurajarea traducerii si publicării în statele lor de opere literare si lucrări stiintifice reprezentative ale unor autori din cealaltă tară.

 

ARTICOLUL VII

 

Părtile se angajează să ia măsurile necesare vizând asigurarea plătii drepturilor de autor si de onorarii artistilor, precum si transferul sumelor cuvenite, conform conditiilor stipulate în contractele încheiate si reglementărilor internationale în materie.

 

ARTICOLUL VIII

 

Părtile vor încuraja invitarea si participarea reciprocă a unor oameni de stiintă si specialisti din domeniile învătământului, culturii si artelor din cealaltă tară la congrese, conferinte, festivaluri artistice sau alte manifestări cu participare internatională, organizate pe teritoriul lor.

 

ARTICOLUL IX

 

Ambele părti vor stimula colaborarea dintre institutiile lor în domeniul conservării si valorificării patrimoniului cultural al celor două tări.

 

ARTICOLUL X

 

Părtile vor promova colaborarea activă a reprezentantilor si delegatiilor lor în cadrul UNESCO si al altor organizatii si reuniuni internationale din domeniul culturii.

 

ARTICOLUL XI

 

Părtile vor sprijini si vor facilita colaborarea sub cele mai diverse forme dintre institutiile centrale si locale de arhivistică, muzee si biblioteci, facilitând accesul oamenilor de stiintă si al cercetătorilor din cealaltă tară la fondurile respectivelor institutii.

Aceste facilităti sunt acordate pe bază de reciprocitate si în conformitate cu legile si reglementările în vigoare în fiecare tară, detaliile urmând să fie convenite între organizatiile de resort.

 

ARTICOLUL XII

 

Părtile vor încuraja si vor sprijini colaborarea sub diferite forme dintre uniunile de creatie (scriitori, arhitecti, artisti plastici, compozitori si interpreti, oameni de teatru, cineasti, fotografi etc.), în baza unor programe, protocoale sau a altor documente de lucru ce vor fi convenite între acestea.

 

ARTICOLUL XIII

 

Părtile vor încuraja colaborarea în domeniul audiovizualului prin schimb de emisiuni si programe radiofonice si de televiziune privind dezvoltarea economică, socială si culturală din tările lor, schimb si acreditare de specialisti si reporteri de radio si de televiziune, în scopul promovării cunoasterii reciproce a celor două popoare si a realizărilor lor în domeniile mentionate.

 

ARTICOLUL XIV

 

Părtile vor actiona pentru înfiintarea unui centru cultural român la Baku si a unui centru cultural azer la Bucuresti.

În această problemă părtile vor încheia un acord separat.

 

ARTICOLUL XV

 

Părtile vor sprijini colaborarea dintre arhive de film, cinemateci si institutiile lor cinematografice, în scopul realizării de coproductii, schimbului de filme, de afise de cinema, reviste si publicatii de specialitate si al participării reciproce la festivaluri.

 

ARTICOLUL XVI

 

Cele două părti se angajează să încurajeze stabilirea si desfăsurarea unor activităti comune pe linie de tineret, în scopul apropierii si cunoasterii reciproce.

 

ARTICOLUL XVII

 

Părtile vor sprijini dezvoltarea colaborării în domeniul culturii fizice si sportului, pe bază de întelegeri între organizatiile corespunzătoare.

 

ARTICOLUL XVIII

 

Părtile vor promova extinderea schimburilor turistice pe baze necomerciale si vor perfectiona formele de realizare a acestora.

 

ARTICOLUL XIX

 

Cele două părti vor sprijini colaborarea dintre agentiile de presă si asociatiile de ziaristi si reporteri din cele două tări si vor promova schimbul de vizite, precum si acreditarea de corespondenti permanenti sau pe perioade limitate.

 

ARTICOLUL XX

 

Părtile vor încuraja si vor sprijini contactele directe în domeniul sănătătii la nivelul ministerelor, academiilor de profil, universitătilor si facultătilor de medicină, institutelor de cercetare stiintifică etc.

 

ARTICOLUL XXI

 

Părtile se vor informa asupra manifestărilor stiintifice, culturale, artistice, sportive etc. pe care le organizează, facilitându-si reciproc participarea la acestea.

 

ARTICOLUL XXII

 

Pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului acord părtile vor încheia programe periodice interguvemamentale si/sau interdepartamentale de colaborare si schimburi, în care se vor conveni formele de cooperare, modalitătile de executie si de finantare a acesteia.

În acelasi scop părtile vor putea desemna reprezentanti sau delegati ai ministerelor si institutiilor ce contribuie la îndeplinirea acordului, care să se reunească periodic în comisie mixtă.

Comisia se va întruni alternativ la Bucuresti si la Baku pentru a încheia programe si planuri de schimburi pe perioade ce se vor conveni de către cele două părti si pentru a analiza modul de îndeplinire a prevederilor acestora.

 

ARTICOLUL XXIII

 

Fiecare dintre cele două părti va facilita, în limita posibilitătilor, rezolvarea problemelor cu caracter administrativ si financiar apărute în cursul realizării actiunilor întreprinse pe teritoriul său de cealaltă parte, în conformitate cu prevederile prezentului acord.

 

ARTICOLUL XXIV

 

Prevederile prezentului acord nu exclud posibilitatea stabilirii unei colaborări bilaterale si în alte sectoare care au tangentă cu domeniile care fac obiectul lui sau care corespund obiectivului acestuia.

 

ARTICOLUL XXV

 

Prezentul acord va intra în vigoare la data schimbului de note între cele două părti, prin care se va certifica îndeplinirea procedurilor constitutionale necesare pentru aprobarea sa.

 

ARTICOLUL XXVI

 

Acordul este valabil pe o perioadă de 5 ani, după care va fi prelungit în mod automat pentru noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre părti nu îsi va declara dorinta de a-l denunta, anuntând despre această intentie cealaltă parte cu 6 luni înainte de expirarea valabilitătii acestuia.

În cazul denuntării prezentului acord în conformitate cu prevederile acestui articol, orice program de schimburi, întelegere sau proiect realizat în baza sa si care nu a fost epuizat îsi păstrează valabilitatea în toată perioada pentru care a fost convenit.

Încheiat la Bucuresti la 2 iulie 1995, în două exemplare originale, în limbile română, azeră si rusă, toate textele având aceeasi valoare. În caz de divergentă sau de diferente de păreri privind prezentul acord, textul de referintă va fi cel în limba rusă.

 

Pentru Guvernul României,

Teodor Melescanu

Pentru Guvernul Republicii Azerbaidjan,

Hasan Hasanov

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AGRICULTURII SI ALIMENTATIEI

Nr. 1.728/12 iulie 2000

MINISTERUL FINANTELOR

Nr. 1.102/26 iulie 2000

 

ORDIN

privind desemnarea persoanelor împuternicite din cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si Ministerului Finantelor pentru constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 219/1999 privind Programul national pentru tărănime bazat pe cupoane atribuite gratuit

 

Ministrul agriculturii si alimentatiei si ministrul finantelor,

având în vedere prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 219/1999 privind Programul national pentru tărănime bazat pe cupoane atribuite gratuit si prevederile art. 5 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, aprobată si modificată prin Legea nr. 64/1999,

văzând Referatul de aprobare al Directiei generale strategii, sinteze, politici agroalimentare si politici comerciale europene, cu privire la desemnarea persoanelor împuternicite din cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si Ministerului Finantelor pentru constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor potrivit art. 13 alin. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 219/1999 si Scrisoarea Ministerului Finantelor nr. 61.576/2000

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 6/1999 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, cu modificările ulterioare, si al Hotărârii Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor, cu modificările ulterioare,

emit următorul ordin:

 

Art. 1. - Directorii generali ai directiilor generale pentru agricultură si industrie alimentară judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, vor desemna prin decizie persoanele care împreună cu organele de control fiscal, astfel cum sunt definite la art. 5 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, aprobată si modificată prin Legea nr. 64/1999, sunt împuternicite să constate contraventiile si să aplice amenzile potrivit art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 219/1999 privind Programul national pentru tărănime bazat pe cupoane atribuite gratuit.

Art. 2. - Ministerul Agriculturii si Alimentatiei prin Directia generală strategii, sinteze, politici agroalimentare si politici comerciale europene si Ministerul Finantelor prin organele de control fiscal din teritoriu vor urmări si vor răspunde de aducerea la îndeplinire a prezentului ordin, pe care îl vor difuza celor interesati.

Art. 3. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial. al României, Partea I. p.

 

Ministrul agriculturii si alimentatiei,

Stefan Pete,

secretar de stat

p. Ministrul finantelor,

Sebastian Vlădescu,

secretar de stat