MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

 P A R T E A  I

 

Anul XII - Nr. 653    LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE    Miercuri 13 decembrie 2000

 

SUMAR 

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 157 din 21 septembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. c) si ale art. 3852 din Codul de procedură penală

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 178 din 26 septembrie 2000 privind exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974, republicată

 

Decizia nr. 187 din 10 octombrie 2000 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 193 din 12 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 194 din 12 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177 alin. 8 teza finală din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 206 din 17 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă

 

Decizia nr. 228 din 16 noiembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 157

din 21 septembrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. c) si ale art. 3852 din Codul de procedură penală

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. c) si ale art. 3852 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, în Dosarul nr. 656/2000 al Tribunalului Vaslui.

La apelul nominal răspunde Dumitru-Daniel Olaru, personal si asistat de avocat Marian Priceputu, lipsind autorul exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul lui Dumitru-Daniel Olaru arată că exceptia este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu aduc atingere dispozitiilor constitutionale invocate. Partea interesată poate declara apel în cauzele în care procesul penal a fost declansat în urma formulării unei plângeri prealabile. Procurorul pune în miscare actiunea penală în virtutea dispozitiilor art. 130 din Constitutie. Se mai arată că prevederile legale criticate nu sunt în dezacord cu dispozitiile art. 16, 21, 125 si 128 din Constitutie, nici cu cele ale art. 6 si 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, asa cum sustine autorul exceptiei, deoarece la situatii deosebite se impune tratament diferit, după cum la situatii egale se impune tratament egal. Se mai arată că legislatia penală română asigură un proces echitabil, asa cum cer prevederile art. 6 din conventia amintită, precum si nediscriminarea prevăzută la art. 14 din conventie. Sub acest aspect Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, a statuat că "Egalitatea părtilor în procesul civil nu poate fi redusă numai la exercitarea căilor de atac". În fine, se arată că textele criticate sunt constitutionale si se solicită respingerea exceptiei.

Reprezentantul Ministerului Public sustine că tragerea la răspundere în dreptul penal român se realizează pe baza principiilor legalitătii si oficialitătii procesului penal. Legislatia penală română stabileste rolul persoanei vătămate în procesul penal în ceea ce priveste reparatiile la care aceasta are dreptul, în timp ce instructia penală se realizează din oficiu. Se mai arată că dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei nu sunt încălcate prin prevederile criticate, deoarece din continutul acestora nu reiese că ele ar duce la restrângerea unor drepturi. În consecintă, se consideră exceptia ca fiind nefondată si se solicită respingerea acesteia.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2000, pronuntată în Dosarul nr. 656/2000, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. c) si ale art. 3852 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, ca reprezentant legal în dosarul acelei instante.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, privitoare la apel, si, în mod corespunzător, cele ale art. 3852 din Codul de procedură penală, privitoare la recurs, care prevăd că partea vătămată poate declara apel, respectiv recurs numai în cauzele în care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă si numai în ce priveste latura penală, contravin dispozitiilor constitutionale privind egalitatea în drepturi (art. 16), precum si celor referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti (art. 49). De asemenea, dispozitiile criticate reprezintă o restrângere a dreptului părtii vătămate de a exercita căile de atac ale apelului si recursului, ceea ce conduce implicit la o inegalitate de tratament juridic pentru partea vătămată fată de celelalte părti din procesul penal, respectiv fată de stat si de inculpat. Se arată că partea vătămată este considerată un subiect procesual secundar, alăturat subiectului principal, respectiv statului. Or, în literatura de specialitate se corisideră că partea vătămată trebuie să aibă dreptul de a participa la desfăsurarea procesului penal, această participare răspunzând unui interes legitim, în sensul art. 21 din Constitutie. Datorită faptului că partea vătămată nu are posibilitatea de a exercita căile de atac ale apelului si recursului, ea este pusă în situatie de inferioritate în raport cu celelalte părti. Se mai, arată că dispozitiile criticate contravin si prevederilor art, 6 din Conventia, pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, întrucât restrângerea drepturilor părtii vătămate nu este prevăzută printre cazurile arătate la art. 49 din Constitutie, dispozitiile legale criticate contravin si acestor prevederi. Autorul exceptiei consideră că singura posibilitate pe care o are partea vătămată în ceea ce priveste latura penală este să se adreseze procurorului pentru ca acesta să declare apel sau recurs împotriva hotărârii pe care o consideră nedreaptă, iar procurorul procedează asa cum consideră el că este legal. Or, partea vătămată trebuie să aibă dreptul de a folosi căile de atac si pe latura penală, fără să depindă de procuror în legătură cu realizarea unui interes legitim.

Tribunalul Vaslui, exprimându-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, apreciază că aceasta este întemeiată si că dispozitiile art. 362 alin. 1 lit. c) si ale art. 3852 din Codul de procedură penală sunt constitutionale numai în măsura în care nu limitează dreptul persoanei vătămate de a exercita căile de atac ale apelului si recursului doar la ipoteza prevăzută în text. Aceste dispozitii legale restrâng posibilitatea părtii vătămate de a exercita căile de atac, ajungându-se la inegalitatea de tratament juridic al acestei părti în raport cu celelalte părti din proces. Dispozitiile art. 21 din Constitutie permit oricărei persoane accesul la justitie pentru apărarea intereselor sale legitime. Este subînteles că accesul liber la justitie permite depunerea oricăror cereri a căror rezolvare este de competenia instantelor judecătoresti. Caracterul legitim sau nelegitim al pretentiilor formulate în actiunea în justitie va rezulta numai în urma judecării pricinii respective si va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Folosind expresia “interese legitime”; textul constitutional nu pune conditia admisibilitătii actiunii în justitie, ci obligă justitia să ocrotească numai interesele legitime. Instanta mai precizdază că, dacă în faza judecătii în primă instantă, partea vătămată are aceleasi drepturi ca si inculpatul, constând în propunerea si administrarea de probe, în schimb, în căile de atac părtii vătămate i se restrânge dreptul de a solicita verificarea temeiniciei si a egalitătii hotărârii pronuntate în ceea ce priveste latura penală.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele, de vedere asupra exceptiei ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că exceptia este neîntemeiată. În cauzele în care actiunea penală se pune în miscare din oficiu; cum este cazul în spetă, unde, fiind vorba de infractiunea de raport sexual cu o minoră, pentru care punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecată constituie atributul procurorului, persoana vătămată nu are dreptul să decidă nici declansarea procesului penal, nici încetarea acestuia si, în mod firesc, nici continuarea procesului penal prin promovarea căilor de atac ale apelului si recursului. În aceste cauze îsi găseste aplicarea principiul oficialitătii, care constituie regula în dreptul procesual penal român. Nu se poate sustine că imposibilitatea legală a promovării apelului sau recursului de către partea vătămată ar fi de natură să aducă prejudicii acesteia. Potrivit art. 130 din Constitutie, reflectat în art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Ministerul Public reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societătii si apără ordinea de drept, precum si drepturile si libertătile cetătenilor. În virtutea principiului impartialitătii, care, alături de principiile legalitătii si controlului ierarhic, stă la baza organizării Ministerului Public, procurorul trebuie să manifeste în activitatea sa obiectivitate si echidistantă, să aibă în toate cauzele aceleasi criterii de desfăsurare a activitătii sale. Procurorul trebuie să se constituie într-un garant al respectării si aplicării juste a legii. Atunci când procurorul constată câ legea nu'' a fost respectată sau a fost gresit aplicată, el va folosi calea de atac a apelului sau a recursului, după caz, pentru restabilirea legalitătii. În concluzie, se arată că situatia în care actiunea penală se pune în miscare din oficiu apare ca profund diferită de aceea în care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă, motiv pentru care se impune un tratament juridic diferentiat. Principiul egalitătii, consacrat în art. 16 din Constitutie, nu trebuie să atragă aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii diferite. Se citează în acest sens deciziile Curtii Constitutionale nr. 70 din 15 decembrie 1993, nr. 74 din 13 iulie 1994 si nr. 139 din 19 noiembrie 1996. În ceea ce priveste neconcordanta cu prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, se arată că art. 362 alin. 1 lit. c) si art. 3852 din Codul de procedură penală nu contravin art. 16 din Constitutie si, pe cale de consecintă, nu contravin nici dispozitiilor art. 6 din conventie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 362 alin. 1 lit. c) si cele ale art. 3852 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 362: "Pot face apel: [... ] c) partea vătămată, în cauzele în care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă, darnumai în ce priveste latura penală;"

- Art. 3852: "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător. "

Textele constitutionale invocate de autor sunt următoarele:

- Art. 16 alin. (1 ) si (2): “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

- Art. 49: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguraniei nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

`                (2) Restrângerea trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertătii. "

Textul art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, este următorul:

"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra, încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronuntată în mod public, dar accesul în sala de sedintă poate fi interzis presei si publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părti a acestuia în interesul moralitătii, al ordinii publice, al securitătii nationale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a părtilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instantă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justitiei.

2. Orice persoană acuzată de o infractiune este prezumată nevinovată până ce vinovătia sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt; într-o limbă pe care o întelege si în mod amănuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) să dispună de timpul si de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însusi sau să fie asistat de un apărător ales de el si, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu; atunci când interesele justitiei o cer;

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării si să obtină citarea si audierea martorilor apărării în aceleasi conditii ca si martorii acuzării;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu întelege sau nu vorbeste limba folosită la audiere. "

Examinând exceptia de necbnstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că aceasta este neîntemeiată si, în consecintă, urmează să fie respinsă.

Art. 362 din Codul de procedură penală stabileste persoanele care pot face apel împotriva sentintelor penale pronuntate în primă instantă, printre acestea, la alin. 1 lit. c), numărându-se partea vătămată, dar numai în ceea ce priveste latura penală în cauzele în care actiunea penală se pune în miscare la plăngerea prealabilă. Prevederile art. 362 se aplică "în mod corespunzător" si în ceea ce priveste recursul, asa cum se arată în art. 3852 din Codul de procedură penală.

În aplicarea prevederilor art. 130 din Constitutie privind rolul Ministerului Public, procurorul este titularul actiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societătii. În acest context interdictia părtii vătămate de a ataca latura civilă a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justitie. Instanta de control judiciar sesizată de partea vătămată nu poate fi impiedicată să constate, atunci când este cazul, că inculpatul a fost gresit achitat pentru motivul că fapta imputată nu există sau că aceasta nu a fost săvârsită de el. Această constatare produce efecte numai asupra actiunii penale, care poate fi admisă, cea civilă rămânând însă definitivă. Cu toate astea, contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.

Curtea mai retine că, în ceea ce priveste drepturile procesuale ale părtii vătămate în procesul penal român, Codul de procedură penală în vigoare face distinctie între situatiile speciale în care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, când, cu foarte rare exceptii, nu numai lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia, dar si împăcarea părtilor înlătură răspunderea penală, pe de o parte, si situatiile obisnuite, când actiunea penală se pune în miscare si se exercită din oficiu, pe de altă parte. În aceste conditii dreptul părtii vătămate de a declara apel sau recurs în ceea ce priveste latura penală a cauzei, drept prevăzut la art. 362 alin. 1 lit. c) în ceea ce priveste apelul si la art. 3852 în ceea ce priveste recursul, apare ca o completare a dreptului ei de a dispune cu privire la punerea în miscare si exercitare a actiunii penale. Spre deosebire de această situatie, în cauzele în care actiunea penală se pune în miscare din oficiu, persoana vătămată nu are dreptul să decidă nici declansarea, nici încetarea procesului penal si, în consecintă, nici continuarea acestuia prin promovarea căii de atac a apelului [art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală] sau a recursului (art. 3852 din Codul de procedură penală). În aceste cauze îsi găseste aplicare principiul oficialitătii înscris la art. 2 din Codul de procedură penală, care constituie regula în procesul penal român. Faptul că în cazul dat partea vătămată nu poate declara apel sau recurs nu este de natură să îi aducă prejudicii. Potrivit prevederilor art. 130 din Constitutie, referitoare la rolul Ministerului Public, care îsi găsesc exprimare în art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, Ministerul Public reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societătii si apără ordinea de drept, drepturile si libertătile cetătenilor. În virtutea principiilor impartialitătii, legalitătii si controlului ierarhic, care stau la baza organizării Ministerului Public, procurorul trebuie să manifeste în activitatea sa obiectivitate si echidistantă. El se constituie într-un garant al aplicării corecte a legii, iar atunci când constată că legea a fost gresit aplicată, foloseste calea de atac a apelului sau a recursului, după caz, pentru restabilirea legalitătii.

Curtea constată că, desi în cele două situatii drepturile procesuale ale părtii vătămate sunt diferite, aceasta nu constituie o încălcare a principiului egalitătii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constitutie, deoarece acest principiu nu trebuie să atragă aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii diferite. În acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutională, în mod constant, în jurisprudenta sa. Mentionăm în acest sens Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, în care Curtea a subliniat că principiul egalitătii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situatii diferite. Or, situatia în care punerea în miscare a actiunii penale se face din oficiu, asa cum este cazul în spetă, apare ca total diferită de aceea în care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, fapt pentru care se impune un tratament juridic diferentiat.

Întrucât posibilitatea legală a promovării apelului sau recursului de către partea vătămată nu este de natură să îi aducă prejudicii, având în vedere că sarcina apărării intreselor sale revine Ministerului Public, ca titular al actiunii penale, nu se poate sustine că dispozitiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Curtea mai constată că, în cauzele în care functionează principiul oficialitătii în procesul penal (art. 2 din Codul de procedură penală), Ministerul Public, în baza atributiilor stabilite prin art. 130 din Constitutie, este titularul actiunii publice, fiind singurul în măsură să dispună, în conditiile legii si în numele societătii, în ceea ce priveste folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoresti cu privire la latura penală. Asa cum, în cauzele în care actiunea penală se pune în miscare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, procurorul nu poate dispune punerea în miscare si exercitarea actiunii penale împotriva vointei persoanei vătămate, tot asa, în cazurile în care functionează principiul oficialitătii, persoana vătămată, când participă în proces în calitate de parte vătămată, desi are anumite drepturi procesuale, nu poate dispune asupra actiunii penale si nici asupra continuării procesului penal prin folosirea căilor de atac împotriva hotărârii judecătoresti pronuntate în cauză. Altfel, partea vătămată s-ar substitui Ministerului Public, singurul împuternicit prin Constitutie să reprezinte interesele societătii în procesul penal.

Pentru argumentele mai sus arătate nu poate fi retinută nici critica potrivit căreia dispozitiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin art. 49 din Constitutie.

De altfel, asupra constitutionalitătii prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constitutională s-a pronuntat, cu opinia separată a patru judecători, si prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. c) si ale art. 3852 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, în Dosarul nr. 656/2000 al Tribunalului Vaslui.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 septembrie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

 

Întrucât magistratul-asistent Laurentiu Cristescu

se află în incapacitate temporară de muncă,

în locul său semnează, în temeiul art. 261

din Codul de procedură civilă,

Magistrat-asistent sef,

Claudia Miu

 

OPINIE SEPARATĂ

 

Considerăm că dispozitiile art. 362 alin. 1 lit. c), precum si cele ale art. 3852 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, iar solutia care se impunea în spetă era aceea de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.

La această concluzie se ajunge, întrucât, în privinta dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, sunt aplicabile - în mod direct (astfel cum, de altfel, se precizează în cuprinsul deciziei pronuntate în prezenta spetă cu votul majoritătii membrilor Curtii) argumentele pe care le-am înfătisat în opinia separată formulată la Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.

Prezenta opinie separată are ca unic scop precizarea că aceleasi argumente conduc - deopotrivă - si la concluzia neconstitutionalitătii dispozitiilor art. 3852 din Codul de procedură penală.

Rămân, de asemenea, pe deplin aplicabile consideratiile expuse în anterioara opinie separată cu privire la obligativitatea oricărei decizii a Curtii Constitutionale, indiferent de eventuala existentă a unor opinii separate, asa cum este aceea formulată în prezenta cauză.

 

Lucian Mihai

Romul Petru Vonica

Ioan Muraru

Kozsokár Gábor

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 178

din 26 septembrie 2000

privind exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974, republicată

 

Lucian Mihai - presedinte

Kozsokár Gábor - judecători

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu  - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974, republicată, exceptii ridicate de Corneliu Vadim Tudor si Partidul România Mare în Dosarul nr. 2.331/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă, precum si de Corneliu Vadim Tudor si Societatea Comercială "Fundatia, Editura, Revista România Mare" S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.332/1999 al aceleiasi instante de judecată.

În sedinta din 19 septembrie 2000 Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 151C/2000 la Dosarul nr. 150C/2000, care a fost primul înregistrat, constatând că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate privesc aceleasi dispozitii legale raportate la aceleasi prevederi constitutionale, iar în ceea ce priveste părtile, diferenta este nesemnificativă sub aspectul controlului de neconstitutionalitate.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 9 septembrie 2000 si au fost consemnate în încheierea din aceeasi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la 26 septembrie 2000.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 2000, pronuntată în Dosarul nr. 2.331/1999, si prin Încheierea din 20 aprilie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 2.332/1999, Tribunalul Bucuresti Sectia a 111-a civilă a sesizat Curtea Constitutionahă cu exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974, republicată. Exceptiile de neconstitutionalitate au fost ridicate de Corneliu Vadim Tudor, Partidul România Mare si Societatea Comercială "Fundatia, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. în cauze civile ce au ca obiect cereri de obligare la repararea daunelor morale.

În motivarea exceptiilor de neconstitutionalitate se sustine că textele de lege criticate sunt contrare dispozitiilor art. 30 si 49 din Constitutie referitoare la libertatea de exprimare si, respectiv, la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Instanta de judecată, exprimându-si opinia, prin Încheierea din 12 mai 2000, pronuntată în Dosarul nr. 2.331/1999, apreciază că "art. 69 din Legea nr. 3/1974, republicată, nu contravine art. 30 din Constitutie, iar art. 49 nefiind aplicabil". Acest articol poate intra însă sub incidenta art. 150 alin. (1) din Constitutie "în măsura în care se referă la orânduirea socialistă".

Referitor la art. 77 din aceeasi lege, instanta apreciază că acesta este neconstitutional în raport cu art. 30 alin. (8) din Constitutie.

Asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate în Dosarul nr. 2.332/1999 Tribunalul Bucuresti - Sectia a 111-a civilă nu si-a exprimat opinia nici în urma interventiei Curtii Constitutionale. Instanta de judecată precizează doar faptul că, desi preconstitutionale, dispozitiile de lege criticate "dau nastere unor raporturi juridice cât se poate de actuale". În consecintă, Curtea Constitutională este competentă să solutioneze exceptia ridicată.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată; încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul în punctul său de vedere apreciază că exceptiile au rămas fără obiect, deoarece Legea presei nr. 3/1974, republicată, a fost abrogată, cu exceptia art. 72-75 si a art. 93, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele măsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat purictele lor de vedere asupra exceptiilor ridicate.

 

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticat, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptiile de neconstitutionalitate ridicate.

Obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 3 din 19 ianuarie 1978.

Autorii exceptiei sustin că aceste texte de lege sunt contrare dispozitiilor art. 30 si 49 din Constitutie, referitoare la libertateă de exprimare si, respectiv, la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că această critică a rămas fără obiect, deoarece, ulterior sesizării sale, Legea nr. 3/1974, republicată, a fost abrogată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele măsuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000), cu exceptia art. 72-75 si a art. 93, texte a căror neconstitutionalitate nu a fost invocată în cauza de fată.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora "Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, de care depinde solutionarea cauzei”, dispozitii coroborate cu cele ale alin. (6) din acelasi articol, rezultă că exceptiile de neconstitutionalitate au devenit inadmisibile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 si ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge ca devenite inadmisibile, exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69, 70 si 77 din Legea presei nr. 3/1974, republicată, exceptii ridicate de Corneliu Vadim Tudor si de Partidul România Mare în Dosarul nr. 2.331/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă, precum si de Corneliu Vadim Tudor si de Societatea Comercială "Fundatia, Editura, Revista România Mare" - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 2.332/1999 al aceleiasi instante de judecată.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 26 septembrie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 187

din 10 octombrie 2000

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Lucian Stângu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent sef

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în Dosarul nr. 868/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde Vlad Alexandru Ionescu, personal, lipsind Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Consiliul Local al Sectorului 5 Bucuresti si Societatea Comercială "Cotroceni" - S.A., fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul exceptiei arată că instanta a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul civil, în întregul său. Ulterior datei de înregistrare a sesizării, el s-a adresat direct acestei Curti si prin cerere scrisă a precizat că dispozitia legală criticată pe calea exceptiei de neconstitutionalitate este cea cuprinsă în teza întâi a art. 330 din Codul de procedură civilă, si anume: "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justitie, hotărârile judecătoresti frevocabile [...]”; a precizat, de asemenea, că aceste prevederi contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16, art. 20 alin. (2) si ale art. 21 din Constitutie, ale art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si celor ale art. 17 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului. În continuare autorul exceptiei sustine că punctul de vedere exprimat de Guvern este neîntemeiat, deoarece prin exercitarea căii extraordinare de atac se vizează desfiintarea unei hotărâri judecătoresti irevocabile, ceea ce este de natură să încalce principiul securitătii raporturilor juridice. În sprijinul acestor sustineri evocă, din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cazul "Brumărescu împotriva României”, 1999.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate în temeiul art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, considerând că aceasta este inadmisibilă, deoarece solutionarea fondului cauzei nu depinde de dispozitia legală criticată, dat fiind că obiectul acesteia nu îl constituie un recurs în anulare, ci o actiune în constatarea perimării unei hotărâri judecătoresti.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 15 martie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 868/1999, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în cadrul unei actiuni în constatare a perimării unei hotărâri judecătoresti aflate în faza de judecată a apelului.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt neconstitutionale, întrucât permit procurorului general introducerea recursului în anulare împotriva unor hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile. Nu indică nici o prevedere constitutională care ar fi încălcată prin dispozitiile legale criticate, arătând doar că procurorul general nu are calitate procesuală activă, iar prin recursul în anulare nu apără interesul general, ci, dimpotrivă, actionează în sens contrar.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civilă, exprimându-si opinia, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din. Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază că excepiia ridicată este neîntemeiată, "având în vedere că dispozitiile care reglementează recursul în anulare [...] nu contravin intereselor generale ale societătii, ci, din contră, vin să apere ordinea de drept, drepturile si libertătile cetătenilor".

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că exceptia ridicată este neîntemeiată, deoarece, "Potrivit art. 125 alin. (3) si art. 128 din Constitutie, procedura de judecată este stabilită de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoresti părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac în conditiile legii. Aceste prevederi constituie temeiul constitutional al dispozitiilor referitoare la recursul în anulare din Codul de procedură civilă". În acelasi punct de vedere este evocată si jurisprudenta Curtii Constltutionale, în care s-a statuat, în mod constant, că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 330 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justitie, hotărârile judecătoresti irevocabile pentru următoarele motive:

1. când instanta a depăsit atributiile puterii judecătoresti;

2. când s-au săvârsit infractiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronuntată. "

În vederea exercitării controlului de constitutionalitate întemeiat pe prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutională poate fi sesizată în conditiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, care are următorul cuprins: "Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, de care depinde solutionarea cauzei”.

Examinând continutul Încheierii Tribunalului Bucuresti Sectia a IV-a civilă si sustinerile autorului exceptiei, cu raportare la dispozitiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constată că nu poate proceda la examinarea pe fond a exceptiei ridicate, pentru că solutionarea cauzei, aflată pe rolul instantei de judecată, nu depinde de dispozitia legală criticată. Curtea retine că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 330 din Codul de procedură civilă, cu care a fost învestită prin actul de sesizare, si care prevede dreptul procurorului general de a declara recurs în anulare. Obiectul litigiului, în care a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate, îl constituie cererea de constatare a perimării unei decizii a Curtii Supreme de Justitie - Sectia civilă, pronuntată cu ocazia solutionării recursului în anulare, sustinându-se că procurorul general nu avea dreptul constitutional să introducă recursul în anulare, iar decizia nu a fost pusă în executare înlăuntrul termenului de pre­scriptie de 3 ani, prevăzut la art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Curtea constată că solutionarea unei aseme­nea cereri nu depinde de dispozitiile art. 330 din Codul de procedură civilă. Prin actiune se urmăreste desfiintarea unei decizii a instantei supreme, împotriva căreia nu există nici o cale de atac.

Potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, “Dacă exceptia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (i), (2) sau (3), instanta o res­pinge printr-o încheiere tnotivată, fără a mai sesiza Curtea Constitutională”.

Având în vedere că în spetă există o cauză de inadmi­sibilitate, prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea retine că instanta de jude­cată însăsi avea obligatia să constate că exceptia este inadmisibilă si să o respingă ca atare, în temeiul alin. (6) al aceluiasi articol. Instanta de judecată nu a procedat însă asa si, ca atare, revine Curtii Constitutionale obligatia de a aplica dispozitiile legale.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1), alin. (4) si alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

în numele legii

D E C I D E :

Respinge ca fiind inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Vlad Alexandru Ionescu în Dosarul nr. 868/1999 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 octombrie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent sef,

 

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 193

din 12 octombrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionali­tate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 15.426/1997 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că, prin deciziile nr. 161, 162 si 163 din 21 septembrie 2000, Curtea Constitutională a res­pins exceptii de neconstitutionalitate referitoare la acelasi text de lege. De aceea se solicită respingerea si a exceptiei de neconstitutionalitate ridicate în acest dosar.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constâtă următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2000, pronuniată în Dosarul nr. 15.426/1997, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesi­zat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutiona­litate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată, prin apărător, de Ralu Traian Filip.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale în raport cu preve­derile art. 16 alin. (1) din Constitutie, întrucât "urmare plângerii prealabile a persoanei vătămate se pune în miscare actiunea penală, persoana chemată în judecată devenind «inculpat»" si, drept consecintă, "drepturile proce­suale ale «persoanei vătămate» sunt mult mai largi decât ale presupusului făptuitor devenit si citat ca inculpat în cauză, desi legea îl “prezumă nevinovat”, până la momen­tul când hotărârea pronuntată de instanta de judecată va deveni definitivă". Dintr-un alt punct de vedere, se arată în continuare, "instanta care a pus în miscare actiunea penală [...] urmează a se pronunts si asupra fondului [...] ceea ce este de natură a afecta si impartialitatea judecătorului", fiind, astfel, lezat dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, exprimându-si opinia, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constitutionale, întrucât "inculpatul nu suferă nici o discriminare pe motiv de rasă, nationalitate, etnie, religie, opinie, doctrină politică, un anumit statut social sau economic (art. 4 din Constitutia României), astfel încât nu e cu nimic stirbit principiul constitutional al egalitătii în drepturi". Referitor la lezarea dreptului la un proces echitabil, instanta arată că "simplul fapt de a se da curs unei plângeri prealabile nu înseamnă antepronuntare, ci doar o posibilitate prevăzută de lege, neechivalând cu solutionarea fondului cauzei".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul în punctul său de vedere apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală este nefondată, întrucât "activitatea procesuală care se desfăsoară după punerea în miscare a actiunii penale de către organele judiciare competente este cea de drept comun. Prin urmare, are loc fie o cercetare în faza de urmărire penală, fie o cercetare judecătorească. În ambele situatii persoana inculpată are la dispozitie suficiente garantii pentru a-si asigura dreptul la apărare, pentru a combate acuzatiile ce i se aduc, inclusiv prin exercitarea căilor de atac". În ceea ce priveste pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, în punctul de vedere al Guvernului se arată că "se dă o interpretare eronată principiului egalitătii în fata legii, în vădită contradictie cu modul în care a statuat Curtea Constitutională în nenumărate decizii". În acest sens se invocă Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, răportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, criticate ca fiind neconstitutionale, au următoarea redactare: “Punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infractiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere”.

Textul art. 16 alin. (1) din Constitutie, invocat de autorul exceptiei ca fiind încălcat, are următarul continut: “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”.

Autorul exceptiei critică institutia plângerii prealabile, conditie necesară pentru punerea în miscare a actiunii penale. Întreaga critică de neconstitutionalitate se bazează pe faptul că, în cazul introducerii plângerii prealabite direct la instanta de judecată, persoana reclamată obtine automat calitatea de inculpat, fără a se administra în prealabil probe care să confirme vinovătia sa. Cazurile în care plângerea prealabilă se adresează direct instantei de judecată sunt prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că nu poate fi retinută, sub nici un aspect, critica formulată si, prin urmare, exceptia urmează să fie respinsă.

Conditionarea punerii în miscare a actiunii penale de existenta plângerii prealabile a persoanei vătămate reprezintă o exceptie de la regula generală a oficialitătii procesului penal, înscrisă la art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală. Cazurile în care este necesară plângerea prealabilă se împart si ele în două categorii: în cazul anumitor infractiuni limitativ prevăzute de lege, plângerea prealabilă se depune direct la instanta de judecată, iar în cazul altor infractiuni, de asemenea determinate prin lege, plângerea trebuie adresată organului de urmărire penală competent, sesizarea instantei de judecată urmând a se face prin rechizitoriul procurorului. Toate aceste reguli sunt norme procedurale, iar, potrivit dispozitiilor art. 125 alin. (3) din Constitutie, "Competenta si procedura de judecată sunt stabilite de lege: Constitutia lasă deci la libera optiune a legiuitorului stabilirea infractiunilor în cazul cărora este necesară plângerea preafabilă, a celor în cazul cărora trebuie efectuată urmărirea penală, precum si a celor în cazul cărora sesizarea instantei de judecată se face prin plângerea prealabilă directă a persoanei vătămate.

Curtea constată că în orice proces penal, începând din momentul declansării sale (începerea urmăririi penale sau sesizarea instantei de judecată), sunt implicate diferite părti: învinuit, inculpat, parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente etc. Toate părtile procesului penal au drepturi si obligatii egale. Nici o normă procedurală penală nu prevede drepturi privilegiate si nici îngrădirea exercitării drepturilor procesuale pentru nici una dintre părtile procesului penal. Inculpat, parte vătămată, parte civilă si altele reprezintă denumiri specifice pentru indicarea calitătii procesuale a persoanelor implicate în procesul penal, iar distinctiile făcute între calitatea părtilor nu înseamnă nici privilegii si nici discriminări.

Calitatea procesuală de inculpat este definită la art. 23 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Persoana împotriva căreia s-a pus în miscare actiunea penală este parte în procesul penal si se numeste inculpat". Calitatea de inculpat nu reprezintă o prejudecare a cauzei, nu răstoarnă prezumtia de nevinovătie, prevăzută la art. 23 alin. (8) din Constitutie, si nu prejudiciază interesele legitime ale persoanei. Inculpatul, ca si oricare altă parte a procesului penal, îsi poate exercita dreptul la apărare si poate solicita administrărea oricăror probe legale pentru combaterea sustinerilor formulate în acuzare. În vederea apărării sale împotriva unor inculpări vădit nefondate sau tendentioase inculpatul are la dispozitie si mijloace de drept penal, putând solicita tragerea la răspuridere penală a celui care l-a reclamat, pentru săvârsirea infractiunii de denuntare calomnioasă, prevăzută la art. 259 din Coduf penal.

Curtea constată că art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravine dispozitiilor art. 16 din Constitutie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetătenilor, deoarece, în mod evident, nu contine dispozitii de natură a aduce atingere acestor drepturi fundamentale ale omului; obiectul reglementării sale constituindu-l doar procedura de punere în miscare a actiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infractiunilor peritru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA

În numele legii

D E C I D E

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Ralu Traian Filip în Dosarul nr. 15.426/1997 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 octombrie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof.univ.dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 194

din 12 octombrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177 alin. 8 teza finală din Codul de procedură penală

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu  - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177 alin. 8 teza finală din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Gheorghe Constantin Păunescu în Dosarul nr. 10.706/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal a lipsit autorul exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei. Asupra prevederilor art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 48/2000 si a constatat că acestea sunt constitutionale.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 1999, pronuntată în Dosarul nr. 10.706/"1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionâlă cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177 alin. 8 teza finală din Codul de procedură penală, exceptie ridicată prin apărător, de Gheorghe Constantin Păunescu, având calitatea de inculpat în cauză.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile art. 177 a1in. 8 din Codul de procedură penală, potrivit cărora învinuitul sau inculpatul care locuieste în străinătate se citează prin scrisoare recomandată, iar recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare, încalcă principiul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, precum si pe cel al garantării dreptului la apărare prevăzute la art. 16 alin. (1) si (2), respectiv la art. 24 alin. (1) din Constitutie. Conform sustinerilor autotului exceptiei, abaterea de la regula generală înscrisă la art. 178 alin. 1 din Codul de procedură penală, care stabileste modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, prin exceptia prevăzută la art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, "se creează un tratament juridic diferit, în ceea ce priveste procedura de citare, între învinuitul sau inculpatul care locuieste în tară si cel care locuieste în străinătate". În legătură cu nerespectarea dreptului la apărare autorul exceptiei sustine că "art. 24 alin. (1) din Constitutie garantează dreptul la apărare, scop pe care art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală îl eludează".

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, exprimându-si opinia, consideră că exceptia ridicată este neîntemeiată, deoarece învinuitul sau inculpatul care locuieste în străinătate se află într-o situatie diferită fată de cel care locuieste în tară, ceea ce justifică si impune chiar un tratament juridic diferentiat.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr: 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că dispozitiile art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală nu contravin principiului consacrat la art. 16 din Constitutie, întrucât "tuturor persoanelor le sunt aplicate aceleasi reguli procedurale. Existenta unor norme derogatorii de la dreptul comun nu infirmă respectarea acestui principiu, deoarece aplicarea acelor norme nu se face în mod discriminatoriu". În sustinerea acestei aprecieri se citează Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994. În acelasi punct de vedere se consideră, în continuare, că "nu se încalcă nici dreptul la apărare, acesta cuprinzând mai multe componente, printre care si obligatia organelor judiciare de a avea în vedere, din oficiu, aspectele favorabile părtilor sau existenta asistentei juridice obligatorii ori a conditiilor cerute de lege pentru valabilitatea unor acte sau posibilitatea părtilor de a folosi calea de atac a apelului". Se invocă totodată si Decizia Curtii Constitutionale nr. 48/2000 referitoare la constitutionalitatea aceluiasi text de lege.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, care face obiectul exceptiei, are următorul continut: "Dacă învinuitul sau inculpatul locuieste în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare." Potrivit dispozitiilor alin. 9 at aceluiasi articol, prevederile alineatelor precedente, referitoare la citarea învinuitului sau a inculpatului, se aplică în mod corespunzător si altor persoane care urmează să fie citate în cursul procesului penal.

În legătură cu obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constată că, desi este criticat art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală în întregul său, din motivarea exceptiei rezultă că această critică vizează doar dispozitia din teza finală a art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, potrivit căreia "Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare”. În consecintă, controlul de constitutionalitate exercitat în prezenta cauză se va limita la această dispozitie legală.

În opinia autorului exceptiei, textul de lege criticat încalcă două norme constituionale, referitoare la drepturile fundamentale ale cetătenilor, si anume:

a) Prevederile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, potrivit cărora "Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminăr”, respectiv "Nimeni nu este mai presus de lege". Se sustine în motivarea exceptiei, sub aceste aspecte, că textul de lege criticat instituie o discriminare între persoanele care urmează să fie citate la organul de urmărire penală sau la instanta de judecată, în cursul procesului penal, în functie de locul domiciliului, în tară sau în străinătate; de vreme ce pentru persoanele care locuiesc în tară îndeplinirea procedurii de citare trebuie să razulte din dovada de înmânare a citatiei, în cazul persoanelor care locuiesc în străinătate, pentru dovedirea îndeplinirii procedurii este suficientă recipisa de predare a scrisorii recomandate, prin care s-a făcut citarea.

În ceea ce priveste interpretarea si aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, Plenul Curtii Constitutionale a stabilit, prin Decizia nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că "Principiul egalitătii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune solutii diferite pentru situatii diferite". Această jurisprudentă a Curtii este constantă, solutii identice fiind adoptate în numeroase decizii ulterioare, dintre care mentionăm Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, si Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.

În acelasi sens sunt si dispozitiile din anexa la Carta socială europeană - revizuită, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 74/1999 si publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, care prevede în Partea a V-a, art. E, că "O diferentă de tratament întemeiată pe un motiv obiectiv si rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". Or, este evident că situatia persoanelor care locuiesc în străinătate este esential diferită de cea a persoanelor care locuiesc în tară. Sub aspectul îndeplinirii procedurii de citare sunt diferite atât posibilitătile de comunicare, cât si cele de deplasare. Tot ca o cauză obiectivă, care justifică diferenta de tratament procedural, o constituie si faptul că legislatia natională  poate stabili obligatia agentilor proprii de transmitere a corespondentei să returneze dovada îndeplinirii procedurii de citare sau de comunicare a actelor judiciare, dar nu poate prevedea aceleasi obligatii pentru agentii altor state.

De altfel, normele procedurale prevăd numeroase exceptii de la regula generală a înmânării în mod direct si personal a citatiei si în cazul persoanelor care locuiesc în tară, cum sunt de exemplu: predarea citatiei unor rude sau altor persoane Care locuiesc împreună cu persoana în cauză, afisarea citatiei, citarea prin publicitate, citarea prin administratiile locului de detinere, ale unitătilor militare sau ale spitalelor ori prin poarta hotelului si altele, dar aceste exceptii nu înseamnă discriminare, ci modalităti diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situatia obiectiv diferită a persoanelor citate. O cauză legală de împiedicare a continuării judecătii o constituie absenta inculpatului detinut (art. 314 din Codul de procedură penală), întrucât acesta nu are libertate de miscare, iar prezenta lui trebuie asigurată de administratia locului de detinere.

Cerinta legală de a asigura persoanei citate posibilitatea reală de a lua cunostintă de citatie, cu toate datele pe care aceasta trebuie să le contină, este general valabilă si obligatorie, fără nici o discriminare si fără nici un privilegiu. Îndeplinirea viciată a procedurii de citare, ca si imposibilitatea de a se prezenta la termenul fixat pot fi invocate de părtile interesate, urmând ca instanta de judecată să dispună în consecintă. Aceasta însă nu este o problemă de constitutionalitate, ci una de aplicare a legii.

b) Cel de al doilea motiv de neconstitutionalitate, susiinut de autorul exceptiei, se referă la încălcarea dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constitutie, potrivit căruia “Dreptul la apărare este garantat”. În opinia autorului exceptiei lipsa dovezii de înmânare a citatiei creează o incertitudine asupra primirii citatiei de către persoana respectivă, care, în necunostintă de cauză, nu îsi poate exercita dreptul la apărare:

Curtea constată că nici acest motiv de neconstitutionalitate nu este întemeiat. Comunicarea citatiei printr-o scrisoare recomandată presupune, după toate regulile de transmitere a corespondentei, predarea personală a acesteia. Or, persoana care a avut posibilitatea reală de a lua la cunostintă faptul că a fost citată la o anumită instantă, într-o anume cauză, într-o anumită calitate procesuală si la un termen precizat, nu mai poate fi considerată îngrădită în exercitiul dreptului său la apărare. Dovada contrariului cade în sarcina celui care se consideră lezat în drepturile sale.

Pe baza acelorasi considerente, într-o altă cauză, Curtea Constitutională a respins, prin Decizia nr. 48 din 16 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177 alin. 8 teza finală din Codul de procedură penală. Aceeasi solutie se impune si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 177 alin. 8 teza finală din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Gheorghe Constantin Păunescu în Dosarul nr. 10.706/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 octombrie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 206

din 17 octombrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4)

din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă

 

Ioan Muraru - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Koszokár Gábor - judecător 

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător 

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan -magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent - sub luciu de apă, exceptie ridicată de Societatea de Investitii Financiare Moldova Bacău în Dosarul nr. 817/2000 al Tribunalului Brăila - Sectia comercială.

Dezbaterile au avut loc în sedinia publică din 10 octombrie 2000 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de 17 octombrie 2000.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 iunie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 817/2000, Tribunalul Brăila - Sectia comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, exceptie ridicată de Societatea de Investitii Financiare Moldova Bacău.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că art. 3 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 încalcă "dreptul de proprietate asupra actiunilor, drept protejat de Constitutia României în art. 41", deoarece dispune scoaterea din capitalul social al societătilor comerciale agricole a terenurilo detinute de acestea. Se mai arată că fostele întreprinderi agricole de stat au fost transformate în societăti comerciale, în baza Legii nr. 15/1990, intrând în patrimoniul lor toate mijloacele de productie, inclusiv terenurile agricole, si toate celelalte bunuri avute până atunci în administrare. Prin Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 s-a stabilit modul de evaluare a terenurilor agricole, iar valoarea acestora a fost inclusă în valoarea capitalului social, calculându-se astfel numărul actiunilor societătii, din care 70% au revenit Fondului Proprietătii de Stat, iar 30% Fondurilor Proprietătii Private, transformate ulterior în societăti financiare de Investitii. Prin scoaterea terenurilor agricole din capitalul social se diminuează valoarea acestuia si, în mod implicit, numărul actiunilor ce îi revin societătii de investitii financiare, fiind astfel lezat dreptul său de proprietate.

Tribunalul Brăila - Sectia comercială, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia ridicată nu este întemeiată, întrucât, prin scoaterea din capitalul social a terenurilor agricole, numărul actiunilor nu s-a redus, iar dreptul de proprietate al pârâtei nu a fost încălcat, diminuându-se numai valoarea. Instanta consideră că prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 s-au înlăturat dispozitiile luate prin Hotărârea Guvernului nr. 746/1991, prin care a fost lezat dreptul de proprietate al statului, intrându-se astfel în legalitate.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia ridicată este nefondată, întrucât dispozitiile art. 3 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 "nu aduc atingere dreptului de proprietate privată; garantat de art. 41 din Legea fundamentală, acestea concretizând optiunea politicii statului în privinia reformei economice si a strategiei de privatizare". Se mai arată că Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 a prevăzut majorarea capitalului social doar cu valoarea acelor terenuri care constituiau proprietatea societătilor comerciale, iar art. 75 din Legea privatizării societătilor comerciale nr. 58/1991 a exclus în mod expres din capitalul social valoarea terenurilor apartinând persoanelor fizice, actionari în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile părtilor, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 3 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societătilor comerciale ce detin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 13 decembrie 1999, care au următorul cuprins: "Terenurile agricole si terenurile aflate permanent sub luciu de apă nu fac parte din capitalul social al societătii comerciale prevăzute la art. 1 si 2. "

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 41 din Constitutie, în general, dar analizând, continutul motivării, Curtea constată că în realitate s-a avut în vedere incălcarea numai a prevederilor alin. (2) teza întâi din art. 41, potrivit cărora: "Proprietatea privată este ocrotită in mod egal de lege, indiferent de titular."

Examinând textul de lege criticat, Curtea retine că acesta nu dispune anumite măsuri ce urmează a fi luate în viitor, ci face o simplă constatare în sensul că “Terenurile agricole si terenurile aflate permanent sub luciu de apă nu fac parte din capitalul social...” În alin. (2) al aceluiasi articol se arată că fac parte din capitalul social al societătilor comerciale “Terenurile pentru care societătile comerciale au obtinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de incintă, eliberat de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei”.

Textul de lege criticat nu afectează dreptul de proprietate al nici unui titular si nu diminuează proprietatea numănui. Autorul exceptiei nu a avut niciodată drept de proprietate asupra terenurilor. El detine un pachet de actiuni care îi conferă un drept de creantă asupra patrimoniului societătii comerciale, iar nu un drept de proprietate asupra bunurilor acesteia. Curtea nu poate primi nici sustinerea că autorul exceptiei suferă o pagubă materială prin diminuarea valorii actiunilor datorită excluderii - si nu scoaterii - din capitalul social a terenurilor agricole. Potrivit prevederilor Legii privatizării societătilor comerciale nr. 58/1991, actiunile corespunzătoare capitalului social al fiecărei societăti comerciale au fost repartizate procentual între Fondul Proprietătii de Stat si fostele fonduri ale proprietătii private, antecesorii societătilor de investitii financiare. Repartizarea procentuală a actiunilor societătilor comerciale, rămâne identică, indiferent de orice modificare a valorii capitalului social.

Curtea mai constată că în mod legal terenurile agricole si cele aflate permanent sub luciu de apă nu au fost niciodată incluse în capitalul social al societătilor comerciale agricole. Desi prin Legea nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat ca regii autonome si societăti comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, lege preconstitutională, societătile comerciale constituite prin transformarea unitătilor economice de stat au preluat tot patrimoniul acestora, iar la art. 20 alin. 2 din acea lege s-a prevăzut că “Bunurile din patrimoniul societătii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu exceptia celor dobândite cu alt titlu”, totusi terenurile agricole nu puteau intra în componeta patrimoniului societătilor comerciale, întrucât situatia juridică a acestora, reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra lor, urma să fie reglementată prin acte normative ulterioare. De altfel, Parlamentul adoptase anterior, la 31 iulie 1990, Legea nr. 9 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 1 august 1990.

Într-adevăr, pentru reglementarea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, precum si a situatiei juridice a acestor terenuri au fost adoptate succesiv numeroase alte acte normative, cum sunt: Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998; Legea arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, modificată si completată prin Legea nr. 58/1995 si prin Legea nr. 65/1998; Legea nr. 54/1998 privind, circulatia juridică a terenurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998; Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al ari. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

 

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 198/1999, exceptie ridicată de Societatea de Investitii Financiare Moldova Bacău în Dosarul nr. 817/2000 al Tribunalului Brăila - Sectia comercială.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 17 octombrie 2000.

 

PRESEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 228

din 16 noiembrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu  - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghită - procuror

Mărioara Prodan - magistrat-asistent

 

                  Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere, exceptie ridicată de Societatea Comercială "E.W.B. & Trading" - S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 2.362/CA/1999 al Curtii de Apel Oradea.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor (Societatea Comercială "E.W.B. & Trading" - S.R.L. Oradea, Ministerul Finantelor si Directia generală a finantelor publice si controlului financiar de stat a judetului Bihor), fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilă, a exceptiei de neconstitutionalitate, întrucât Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 a fost abrogată prin art. 57 alin. (2) din Ordonania Guvernului nr. 27/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, fiind o ordonaniă de modificare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 82/1997, expres abrogată prin aceeasi ordonantă.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 iunie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 2.362/CA/1999, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere, exceptie ridicată de Societatea Comercială "E.W.B. & Trading" - S.R.L. Oradea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile ordonantei încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, prin care este consacrat principiul neretroactivitătii legii.

Curtea de Apel Oradea, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia este neîntemeiată, întrucât "actul normativ nu are nici o dispozitie privind aplicarea retroactivă".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia este inadmisibilă, deoarece actul normativ criticat a fost abrogat.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile articolului unic al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 niartie 1998, care are următorul cuprins: "Accizele pentru produsele petroliere, prevăzute la pozitiile nr. 9, 10 si 11 din lista-anexă

nr.1 la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor taxe indirecte, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 35/1998, se stabilesc după cum urmează: […] "

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceste dispozitii legale nu mai sunt în vigoare, întrucât au fost abrogate prin art. 57 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000), ale cărei prevederi se aplică începând cu data de 15 februarie 2000, conform alin. (1) al aceluiasi articol, text care are următorul continut: "Cu aceeasi dată se abrogă prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 380 din 29 decembrie 1997, aprobată si modificată prin Legea nr. 196/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 417 din 5 noiembrie 1998, cu modificările si completările ulterioare." Este evident că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere prevăzute în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 82/1997 se încadrează între actele normative abrogate prin textul mentionat.

Asa fiind, Curtea retine că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, “Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, de care depinde solutionarea cauzei”.

În spetă, întrucât criticile de neconstitutionalitate privesc Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 3/1998, ordonantă care a fost abrogată, Curtea constată, în temeiul art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, că exceptia este inadmisibilă, urmând să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 3/1998 privind modificarea accizelor la produsele petroliere, exceptie ridicaiă de Societatea Comercială "E.W.B. & Trading" - S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 2.362/CA/1999 al Curtii de Apel Oradea.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 16 noiembrie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan