MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul IX - Nr. 381   LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE    Marti, 15 august 2000

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 66 din 18 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului

 

-         Opinie separată

 

Decizia nr. 79 din 25 aprilie 2000 referitoare la exceptia  de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995

 

Decizia nr. 80 din 25 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din

Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman

 

Decizia nr. 81 din 25 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizaraa judecătorească, republicată

 

Decizia nr. 83 din 4 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată, cu modificările ulterioare

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

356. - Ordin al guvernatorului Băncii Nationale a României privind sanctionarea Casei de schimb valutar "Societatea Comercială "Delta Exchange" S.R.L. Bucuresti" cu retragerea autorizatiei acordate de Banca Natională a României

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 66 din 18 aprilie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 1121/1995pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor          - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaiiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, exceptie ridicată de Elisaveta Rusu si Dumitru Rusu în Dosarul nr. 4.837/1999 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, arătând că asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, Curtea Constitutională s-a pronuntat, statuând că acest text este constitutional. În cauză nu au intervenit elemente noi care să determine o modificare a jurisprudentei Curtii.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 4.837/1999, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, exceptie ridicată de Elisaveta Rusu si Dumitru Rusu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate s-a sustinut că dispozitiile art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 sunt neconstitutionale, deoarece "îngrădesc grav dreptul de proprietate privată care este ocrotit si garantat prin Constitutie". Se mai sustine că aceste norme care îi impiedică să dobândească locuinta închiriată, în conditiile în care au donat fiicei lor o altă locuintă dintr-un interes acut familial, contravin si economiei de piată.

Judecătoria Sibiu, exprimându-si opinia, consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea în cauză este o expresie a modului în care statul în calitate de proprietar întelege să stabilească regimul juridic al bunurilor sale. Art. 41 din Constitutie garantează si ocroteste proprietatea privată, dar numai acea proprietate obtinută prin mijloace legale.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere, asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Art. 9 din Legea nr. 112/1995 prevede posibilitatea vânzării către chiriasi a locuintelor care nu se restituie în natură fostilor proprietari, alin. 6 al aceluiasi articol stabilind o exceptie de la această prevedere. Prin acest text nu se aduc îngrădiri dreptului de proprietate privată prevăzut în art. 41 alin. (1) din Constitutie, ci statul, în calitatea sa de proprietar, stabileste regimul juridic al bunurilor sale. Alin. 6 al art. 9 instituie o îngrădire a capacitătii de folosintă a persoanei fizice, îngrădire permisă de art. 6 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, care prevede: "Nimeni nu poate fi îngrădit in capacitatea de folosintă, nici lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si în conditiile stabilite de lege." Se mai arată că referirile la încălcarea art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie si la art. 480 din Codul civil nu îsi găsesc aplicarea în spetă, deoarece nu avem de-a face cu o restrângere a dreptului de proprietate, pârâtii neavând un drept de proprietate în exercitarea căruia să fie împiedicati. Situatia în care se găsesc este aceea a unei restrângeri a capacitătii lor de a avea drepturi si obligatii civile. În concluzie, se face referire la Decizia nr. 485/1997 prin care Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.       

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, constată următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Textul art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, are următorul cuprins: "Fac exceptie de la prevederile alin. 1 chiriasii titulari sau membrii familiei lor - sot, sotie, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuintă proprietate personală după 1 ianuarie 1990, in localitatea de domiciliu."

Alin. 1 al art. 9 prevede: "Chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente , cu plata integrală sau în rate a prelului."

Autorul excepliei de neconstitutionalitate sustine că dispozitiile alin. 6 al art. 9 "încalcă grav dreptul de proprietate privată care este ocrotit si garantat".

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată că dispozitiile art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate în temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr. 92 din 10 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999, Curtea a statuat că acest text este constitutional. În  motivarea acestei decizii s-a retinut că dispozitiile art. 9 alin. 6 nu contravin prevederilor art. 41 si ale art. 135 alin. (6) din Constitutie, referitoare la proprietate. Posibilitatea vânzării către chiriasi a locuintelor ce nu se restituie în natură fostilor proprietari constituie recunoasterea prin lege a unui drept subiectiv, înlăturându-se astfel discriminarea anterioară, când un asemenea drept era recunoscut numai chiriasilor din locuintele construite din fondurile statului. Faptul că prin dispozitiile criticate este exclusă o categorie de chiriasi nu contravine dispozitiilor constitutionale, deoarece potrivit art. 49 alin. (1) din Constitutie exercitiul unor drepturi sau libertăti poate fi restrâns prin lege. Astfel, dispozitiile cuprinse în art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 îl reprezintă o asemenea limitare.

Considerentele si solutia acestei decizii sunt valabile si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale si, prin urmare, exceptia urmează să fie respinsă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, excepîie ridicată de Elisaveta Rusu si Dumitru Rusu în Dosarul nr. 4.837/1999 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 aprilie 2000.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

OPINIE SEPARATĂ

În opinia separată la Decizia Curtii Constitutionale nr. 92 din 10 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din. 26 iulie 1999, ne-am exprimat aprecierea privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 7 alin. 3 lit. a) si ale art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, pentru faptul că instituie o discriminare evidentă între diferitele categorii de chiriasi ai locuintelor trecute în proprietatea statului, încălcând astfel principiul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constitutie. Aceste dispozitii îi privează de o serie de drepturi pe unii chiriasi pentru simplul fapt că după data de 1 ianuarie 1990 au dobândit sau au înstrăinat o locuintă în localitatea de domiciliu. În acelasi timp, îi sanctionează pe chiriasii respectivi pentru acte juridice îndeplinite chiar anterior intrării în vigoare a legii, încălcând-si principiul neretroactivitătii legii înscris în art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Argumentele invocate în sustinerea acelei opinii separate sunt valabile si în prezenta cauză, în care s-a supus controlului de constitutionalitate doar art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995. Situatia specială a chiriasilor defavorizati în această spetă, care demonstrează elocvent injustetea reglementării legale, ne determină să revenim la sustinerea neconstitutionalitătii dispozitiei criticate, pentru a face unele sublinieri suplimentare în motivarea acestei opinii. În spetă, autorii exceptiei de neconstitutionalitate, anterior datei de 1 ianuarie 1990, au achizitionat o locuintă, necorespunzătoare ca spatiu si dotări pentru uzul întregii familii, pe care ulterior au donat-o fiicei lor majore care locuia împreună cu ei. În anut 1998 au cumpărat locuinta închiriată, trecută în proprietatea statului si nerestituită, în baza Legii nr. 112/1995, fostilor proprietari. Obiectul procesului civil, în cadrul căruia a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate, îl constituie anularea contractului de cumpărare a acestei locuinte.

Curtea Constitutională, prin deciziile sale anterioare, examinând constitutionalitatea dispozitiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, referitoare la posibilitatea chiriasilor de a opta pentru cumpărarea locuintelor detinute, a stabilit ca aceste dispozitii sunt menite să elimine reglementările anterioare, prin care unele categorii de chiriasi erau excluse de la beneficiul dreptului de a cumpăra locuintele închiriate de, la stat, criteriul de discriminare fiind modul de dobândire de către stat a locuintelor respective. Astfel, în Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, se arată, printre altele: "Este vorba, totodată, despre recunoasterea, prin lege, a unei îndreptătiri egale a persoanelor cărora li s-au repartizat cu chirie locuinte ale statului, de a le cumpăra, indiferent de modul în care locuintele au fost dobândite in proprietate de către stat, inlăturându-se discriminarea actuală dintre chiriasii din locuintele construite de stat si cei căre ocupă locuinte dobândite în proprietate, în alte moduri, de către acesta."

Este evident că prin dispozitiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 s-a înlăturat o discriminare între chiriasi, dar neobservarea faptului că prin dispozitiile alin. 6 al aceluiasi articol s-a instituit o altă discriminare, la fel de nejustificată, denotă inconsecventă. Art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 privează de dreptul de a cumpăra locuintele închiriate de la stat pe acet chiriasi care după data de 1 ianuarie 1990 au dobăndit ori au înstrăinat, ei personal sau vreunul dintre membrii lor de familie, o locuintă în localitatea de domiciliu. Or, acest fapt nu este de natură să înlăture identitatea de situatie si de calitate pe care le au toti chiriasii locuintelor aflate în proprietatea statului. Dobândirea sau înstrăinarea, într-o perioadă arbitrar delimitată, a unei locuinte, indiferent de calitatea acesteia ori de conditiile de dobândire sau de motivele înstrăinării, nu poate plasa chiriasii respectivi într-o situatie atât de diferită fată de ceilalti chiriasi, care să justifice în mod rational un tratament juridic diferentiat.

Tratamentul juridic diferentiat si restrictiv, prevăzut pentru o categorie de chiriasi, nu  poate fi justificat nici prin dispozitiile art. 49 alin. (1) din Constitutie, întrucât nu există nici una dintre cauzele limitativ prevăzute de această normă constitutională; care ar putea impune restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti. De altfel, textul art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 nu restrânge exercitiul vreunor drepturi sau libertăti, ci exceptează de la beneficiul unui drept subiectiv o categorie de persoane, drept acordat altor categorii de persoane care realmente se află în situatii identice.

Pe lângă caracterul discriminatoriu, dispozitiile art. 9. alin. 6 din Legea nr. 112/1995 au si un caracter retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, instituind sanctiuni civile pentru acte juridice încheiate anterior datei intrării în vigoare a legii.

Kozsokár Gábor

Judecător

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr.79

din 25 aprilie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 4

din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995, exceptie ridicată de Stefan Nichita si Doina Nichita în Dosarul nr. 1.203/1996 al Judecătoriei Tulcea.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei ca nefondată, deoarece apreciază că art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 nu contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 16, iar art. 43 din Constitutie nu are legătură cu textul criticat.

CURTEA,

având in vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 1999, pronuntată în Dosarul nr. 1.203/1996, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995, exceptie ridicată de Stefan Nichita si Doina Nichita într-o cauză. având ca obiect obligatia de a face, formulată de acestia împotriva Consiliului Local Tulcea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că art. 5 alin. 4, în redactarea prevăzută de Legea nr. 82/1995 prin care a fost aprobată Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, articol potrivit căruia dobânzile stipulate de acest text se vor practica pentru contractele încheiate după publicarea legii în Monitorul Oficial al României, încalcă art. 16 din Constitutie. Încălcarea constă în aceea că textul criticat "creează două categorii de cetăieni - cei care au încheiat contracte in baza unei ordonanie fără putere de lege si cei care au incheiat contracte după aprobarea acestei ordonanie -, cu vădita dezavantajare a celor dintâi". Se mai sustine, de asemenea, că sunt incălcate si dispozitiile art. 43 din Constitutie, deoarece se asigură un nivel de trai decent numai pentru unii cetăteni.

Judecătoria Tulcea, exprimându-si opinia, apreciază că dispozitiile art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 sunt constitutionale, întrucât ele "reprezintă o aplicare a principiului neretroactivitătii legii civile, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constitutie". Se arată că modificarea cuantumului dobânzii prin Legea nr. 82/1995 produce efecte numai în privinta contractelor ce urmează să fie încheiate în, perioada activitătii sale, potrivit principiului că actul juridic produce efecte în raport cu legea sub imperiul căreia a luat nastere. În consecintă, pentru toate persoanele care, la un moment determinat, încheie un act juridic sau se află în situatia de a încheia un astfel de act, efectele sunt prevăzute de legea în vigoare, fără nici o discriminare si cu respectarea principiului egalitătii.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, corisideră că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995, este neîntemeiată. Se arată că aceste dispozitii, respectiv dobânzile stabilite prin Legea nr. 82/1995, nu se pot aplica retroactiv, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivitătii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie. Prevederile criticate nu contravin nici dispozitiilor constitutionale ale art. 16, întrucât respectarea principiului egalitătii presupune că pentru persoanele care, într-o perioadă determinată, încheie un act juridic sau se află in situatia de a încheia un astfel de act îsi produce efectele legea în vigoare, fără privilegii si fără discriminări. Se mai arată că art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, care se referă doar la aplicarea legii în timp, nu are nici o legătură cu continutul art. 43 din Constitutie, articol pe care autorul exceptiei il invocă, de asemenea, în sustinerea neconstitutionalitătii textului criticat.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost legal sesizată si este competentă să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995, dispozitii care prevăd:

"Dobânzile prevăzute în acest articol se vor practica pentru contractele de împrumut sau de vânzare incheiate după data publicării în Monitorul Oficial al României. "

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea Constitutională constată că aceasta este neîntemeiată si urmează sâ fie respinsă.

Sustinerea potrivit căreia dispozitiile art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 încalcă art. 16 din Constitutie, referitor la "Egalitatea în drepturi”, întrucât, stabilind că dobânzile prevăzute de text se aplică contractelor de împrumut sau de vânzare încheiate după data publicării în Monitorul Oficial al României a legii prin care au fost aprobate, creează două categorii de cetăteni - cei care au încheiat contracte înainte de aprobarea ordonantei si cei care au încheiat contracte după aprobarea acesteia cu vădită dezavantajare a celor dintâi, nu poate fi retinută. Într-adevăr, respectarea principiului egalitătii în drepturi consacrat la art. 16 din Constitutie, potrivit căruia "(1) Cetălenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.’’, presupune că pentru persoanele care, intr-o perioadă determinată, încheie un act juridic Sau se află în situatia de a încheia un astfel de act îsi produce efectele legea în vigoare, fără privilegii si fără discriminări. În acest fel, în mod egal si fără discriminări, sunt aplicate si prevederile criticate ca neconstitutionale în cauza de fată.

Aplicarea dobânzilor prevăzute la art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, în redactarea modificată prin Legea nr. 82/1995, contractelor de împrumut sau de vânzare încheiate anterior publicării acestei legi în Monitorul Oficial al României ar constitui o încălcare a principiului neretroactivitătii legii civile consacrat la art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile”.

În sustinerea neconstitutionalitătii dispozitiilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 este invocată si încălcarea art. 43 din Constitutie privind "Nivelul de trai", text care dispune: "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetătenii au dreptul la  pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistentă medicală în unitătile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistentă socială prevăzute de lege."

Examinând această sustinere, Curtea Constitutională constată că textul de lege criticat se referă la aplicarea legii în timp, iar dispozitiile art. 43-din Constitutie nu sunt relevante în cauză, astfel că nici acest motiv de neconstitutionalitate nu poate fi retinut.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994

privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată, cu modificâri si completări, prin Legea nr. 82/1995, exceptie ridicată de Stefan Nichita si Doina Nichita în Dosarul nr. 1.203/1996 al Judecătoriei Tulcea.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 aprilie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 80

din 25 aprilie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3

din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor          - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 20 octombrie 1999, exceptie ridicată de Liga Asocias-Farm în Dosarul nr. 1.150/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ.

La apelul nominal răspund: avocat Gabriela Ghită, pentru Liga Asocias-Farm, si consilier juridic Carmen Păun, pentru Ministerul Sănătătii.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului exceptiei arată că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 134 alin. (1) din Constitutie, care statuează că economia României este o economie de piată, precum si cele ale alin. (2) lit. a) al aceluiasi articol, prin care se asigură libertatea comertului si protectia concurentei loiale. Asistentii de farmacie sunt, de regulă, persoane care au o vechime de 25-30 de ani în această functie, iar prin dispozitiile art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 li se interzice eliberarea de medicamente în aceleasi conditii cu farmacistii. Astfel, sunt încălcate dispozitiile art. 33 alin. (3) din Constitutie referitoare la ocrotirea sănătătii. Prin interdictia impusă asistentilor de farmacie de a elibera anumite medicamente acestia sunt transformati în drogheristi care pot vinde parfumuri, pudră etc. în loc de medicamente. Asistentii de farmacie sunt în număr total de 18.000 si, fiind răspânditi în toată tara, lucrează, în special, în puncte farmaceutice din locuri greu accesibile, unde nu sunt încadrati farmacisti. În atare situatie ei nu-si pot exercita profesia pentru care s-au pregătit si pentru care au obtinut o diplomă si nici nu pot contribui la asigurarea sănătătii populatiei. De asemenea, prin această interdictie se instituie un monopol al farmacistilor la eliberarea medicamentelor. Se mai arată că asistentii de farmacie, nefiind cuprinsi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, prin interdictia impusă de norma legală criticată sunt în pericol de a nu-si mai putea asigura acele încasări din vănzarea produselor farmaceutice care să le permită realizarea salariilor lor. Posibilitatea de a vinde numai lapte praf cu pretul de 140.000 lei cutia, pret inaccesibil anumitor categbrii ale populatiei, este un exemplu elocvent în acest sens. Sunt încălcate astfel principiile art. 38 din Constitutie, referitor la dreptul la muncă si  la protectia socială a muncii. Dispozitiile legale criticate încalcă si prevederile art. 6 si 12 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, primele referitoare la dreptul la muncă, iar celelalte referitoare la dreptul la asigurarea sănătătii publice.

Reprezentantul Ministerului Sănătătii arată că profesiunea de farmacist, profesie practicată în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România, nu este similară cu aceea de asistent de farmacie, personal cu studii medii, care are atributii limitate. Se mai arată că dispozitiile art. 134 alin. (1) si (2) din Constitutie nu au incidentă în cauză, deoarece se referă la altfel de activităti comerciale. De asemenea, prin norma criticată nu sunt încălcate nici dispozitiile art. 33 si 38 din Constitutie, deoarece statul trebuie să ia măsuri pentru asigurarea dreptului la muncă al cetăienilor, dar nu este obligat să asigure aceleasi atributii de serviciu pentru practicantii celor două profesii - farmacist si asistent de farmacie. În final, se solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, în realitate, autorul exceptiei critică modul de aplicare a unui text de lege, situatie care se poate solutiona pe calea contenciosului administrativ. Se mai consideră că textul criticat nu încalcă dreptul la muncă si protectia socială a muncii si nici dreptul la asigurarea sănătătii populatiei. Tocmai prescrierea si eliberarea necontrolată a medicamentelor ar putea pune în pericol sănătatea populatiei. Libertatea alegerii profesiei nu constituie un drept de a opta pentru exercitarea oricărei profesii, indiferent de pregătirea profesională a celui în cauză. Asa fiind, se solicită respingerea exceptiei ca fiind nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2000, pronuntată în Dosarul nr. 1.150/1999, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, exceptie ridicată, prin avocat, de Liga Asocias-Farm din Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că, "în raport de faptul că prin această ordonantă se stipulează clar că medicamentele vor fi manipulate doar de farmacisti si se vor elibera bolnavilor doar prin farmacii, există o strănsă legătură între acest text si cauza de fată, ce are ca obiect anularea Ordinului ministrului sănătătii nr. 201/1999 prin care se interzice asistentilor de farmacie să elibereze medicamente în fostele puncte farmaceutice transformate în Tehnofarm". Se mai sustine, în continuare, că dispozitiile restrictive ale art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 contravin prevederilor art. 33 din Constitutie, referitoare la obligatiile statului de a lua măsuri "pentru asigurarea igienei si a sănătătii publice", precum si prevederilor art. 38 din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului la muncă, la alegerea liberă a profesiei si a locului de muncă. În sustinerea îngrădirii exercitiului dreptului la muncă si la alegerea profesiei si a locului de muncă se mai invocă si prevederile art. 6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, iar pentru întărirea afirmatiilor referitoare la obligatiile statului in domeniul asigurării sănătătii se invocă prevederile art. 12 din acelasi pact international.

Instanta de judecată, contrar dispozitiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu si-a exprimat în încheierea de sesizare opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată si nu a completat această încheiere nici la solicitarea Curtii Constitutionale.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată prssedintilor celor două Camere ale Părlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 are ca obiect de reglementare produsele medicamentoase de uz uman, stabilind că "cele din grupa A se eliberează, cu prescriptie medicală, numai în farmacii, pe când cele din grupa B se pot elibera fără prescriptie medicală, atât în farmacii, căt si în drogherii". Coroborând prevederile ordonantei de urgentă cu cele ale Legii nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România, se arată în continuare, rezultă că "eliberarea medicamentelor pe bază de prescriptie medicală se face numai sub supravegherea farmacistului. Toate aceste prevederi nu constituie nici o încălcare a dreptului la muncă si nici o îngrădire a exercitării acestuia, ci o reglementare a desfăsurării profesiei alese in mod liber de către o persoană, în raport cu pregătirea profesională a acesteia. Nici nu se poate concepe practicarea unei profesii în afara cadrului si normelor ce reglementează gradul de cunostinie profesionale care îi dă sau nu dreptul de a o practica. Asistentii de farmacie pot obine avizul de liberă practică în unităti farmaceutice autorizate de Ministerul. Sănătătii, îndeplinind atributiile corespunzătoare pregătirii lor profesionale". Guvernul mai arată că în cauză "nici nu se ridică probleme de constituiionalitate, ci de interpretare a legii în procesul de aplicare a acesteia" si conchide că exceptia este nefondată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

 CURTEA,

    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,

sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile                      Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constituiie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Articolul 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1'999 privind produsele medicamentoase de uz uman, text criticat prin exceptia de neconstitutionalitate ridicată, are următoarea redactare: "(1) Agentia Natională a Medicamentului stabileste încadrarea produselor medicamentoase, cu exceptia celor prevăzute la art 2 alin. (2) lit. b) si c),  în functie de modul de eliberare, în:

-grupa A - produse medicamentoase care se eliberează cu prescriptie medicală numai în farmacii;

- grupa b - produse medicamentoase care se pot elibera fără prescriptie medicală în farmacii si în drogherii.

(2) Agentia Natională a Medicamentului stabileste pentru produsele medicamentoase apartinând grupei A următoarele subgrupe:

a) produse medicamentoase care se eliberează în farmacie de către farmacist pe bază de prescriptie medicală valabilă timp de 6 luni, care poate să rămână la pacient;

b) produse medicamentoase care se eliberează în farmacie de către farmacist pe bază de prescriptie medicală care se retine în farmacie;

c) produse medicamentoase care se eliberează in farmacie de către farmacist pe bază de prescriptie medicală specială;

d) produse medicamentoase care se eliberează pe bază de prescriptie medicală în conditii restrictie, pentru a fi utilizate în spatii cu destinatii speciale. "

Exceptia de neconstitutionalitate s-a ridicat într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a Ordinului ministrului sănătătii nr. 201/1999 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea de functionare a unitătilor farmaceutice, precum si a Normelor tehnice privind functionarea farmaciei, depozitului farmaceutic si a drogheriei.

Autorul exceptiei consideră că prin textul de lege criticat sunt încălcate dispozitiile art. 33 din Constitutie, text care are următorul continut: "(1 ) Dreptul la ocrotirea sănătătii este garantat.

(2)  Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei si a sănătătii publice.

(3) Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate si recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale si a activitătilor paramedicale, precum si alte măsuri de protectie a sănătătii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii."

De asemenea, autorul exceptiei consideră că textul de lege criticat încalcă dispozitiile art. 38 din Constitutie. Cu toate acestea, din motivare rezultă că, în realitate, sunt invocate numai prevederile alin. (1 ) al art. 38, potrivit cărora "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei si alegerea locului de muncă sunt libere".

Autorul exceptiei mai invocă, în sustinerea criticii sale, si prevederile art. 6 si 12 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, texte care au următorul cuprins:

- Art. 6: "1 . Statele părti la prezentul Pact recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obtine posibilitatea să-si câstige existenta printr-o muncă liber aleasă sau acceptată si vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept.

2. Măsurile pe care fiecare stat parte la prezentul Pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie să includă orientarea si pregătirea tehnică si profesională, elaborarea de programe, de măsuri si de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economică, socială si culturală constantă si o deplină întrebuintare productivă a fortelor de muncă în conditii care garantează indivizilor folosinta libertătilor politice si economice fundamentale.”

- Art. 12: "1. Statele părti la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică si mintală pe care o poate atinge.

2. Măsurile pe care statele părti la prezentul Pact le vor adopta în vederea asigurării exercitării depline a acestui diept vor cuprinde măsurile necesare pentru a asigura:

a) scăderea mortalitătii noilor născuti si a mortalitătii infantile, precum si dezvoltarea sănătoasă a copilului;

b) îmbunătătirea tuturor aspectelor igienei mediului si ale igienei industriale;

c) profilaxia si tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale si altora, precum si lupta împotriva acestor maladii;

d) crearea de conditii care să asigure tuturor servicii medicale si un ajutor medical în caz de boală. "

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului constitutional la ocrotirea sănătătii. Dimpotrivă, art. 3 diri Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 întăreste, prin măsuri concrete, această garantie si stabileste modalităti de îndeplinire a obligatiilor statului de a asigura igiena si sănătatea publică, de a organiza în mod corespunzător si eficient asistenta medicală, asistentă care include, evident, si activitătile farmaceutice. Asa fiind, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 se încadrează în reglementările legale adoptate în vederea îndeplinirii acestei obligatii constitutionale. În realitate, tocmai lipsa unei reglementări legale, care să prevadă conditiile si modul de eliberare a medicamentelor, ar putea prezenta pericol pentru igiena si sănătatea publică, pentru sănătatea fizică si mentală a persoanei, cu consecinte greu de prevăzut.

Referitor la dispozitiile din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale invocate de autorul exceptiei, Curtea constată că aceste dispozitii stabilesc obligatiile generale asumate de statele pării pentru a lua cele mai eficiente măsuri de asigurare a sănătătii publice si a persoanelor. Toate aceste obligatii sunt reflectate în mod corespunzător si cu exigente sporite în prevederile art. 33 din Constitutie, iar o serie de reglementări legale, printre care si cele privind exercitarea profesiei de farmacist sau cele de stabilire a conditiilor de eliberare a produselor medicamentoase de uz uman, contribuie la îndeplinirea lor.

Curtea mai constată, de asemenea, că dispozitiile art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 nu

îngrădesc exercitiul dreptului la muncă si nici al dreptului la libera alegere a profesiei si a locului de muncă, reglementat prin art. 38 alin. (1) din Constitutie. Libertatea de alegere a profesiei nu are semnificatia că o persoană poate opta pentru exercitarea oricărei profesii, indiferent de pregătirea profesională si de experienta pe care le are. Alegerea profesiei implică pregătirea corespunzătoare pentru exercitarea acesteia, iar alegerea locului de muncă înseamnă optiunea persoanei pentru un anume loc de muncă sau pentru o anumită functie; pentru care are nivelul corespunzător de pregătire profesională si care este disponibilă.

Este firesc si necesar ca exercitarea profesiilor importante sub aspectul interesului general al societătii să fie reglementate prin lege, stabilindu-se atât conditiile de studii si de atestare pentru exercitarea lor, cât si limitele competentelor si atributiilor functiilor din cadrul unor profesii date. O asemenea reglementare s-a adoptat si pentru exercitarea profesiei de farmacist prin Legea nr: 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 14 mai 1997. Prin art. 2 din această lege se stabileste că. "Profesiunea de farmacist are ca scop asigurarea sănătătii publice, prin cercetarea, producerea, difuzarea si eliberarea medicamentelor în conditiile de calitate prevăzute de Farmacopeea Română si de alte standarde oficiale din tară si din străinătate, aprobate de Ministerul Sănătătii.” În vederea realizării acestui scop, legea prevede si cerintele pe care trebuie să le îndeplinească persoana care doreste să exercite profesia de farmacist, respectiv să obtină autorizatie de liberă practică.

În executarea Legii nr. 81/1997 ministrul sănătătii a emis Ordinul nr. 201/1999, prin care au fost aprobate Normele privind autorizarea de functionare a unitătilor farmaceutice, precum si Normele tehnice privind functionarea farmaciei, depozitului farmaceutic si a drogheriei. Printre conditiile de autorizare a functionării unitătilor farmaceutice se regăsesc si cerintele referitoare la incadrarea unitătilor respective cu personal calificat. Normele prevăd posibilitatea eliberării autorizatiei de liberă practică atât pentru farmacisti, cât si pentru asisteniii de farmăcie, făcănd diferentierea necesară în competentele si atributiile celor două categorii de personal, în functie de nivelul lor de calificare profesională.

Curtea retine că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999, dispunând clasificarea produselor medicamentoase de uz uman în diferite grupe, prevede că produsele mai importante sub aspectul efectului lor direct asupra organismului uman, ca si sub aspectul posibilelor efecte secundare pot fi eliberate doar cu prescriptie medicală, în farmacii si de către farmacisti, cum, de altfel, se prevede si în art. 8 alin. (3) din Legea nr. 81/1997, potrivit căruia "În farmacii, eliberarea medicamentelor, pe bază de prescriptie medicală, se face numai sub supravegherea farmacistului". Aceste reglementări limitează, fără îndoială, atributiile asistentilor de farmacie, dar nu restrâng exercitiul dreptului lor constitutional la muncă si la alegerea liberă a profesiei si a locului de muncă - acest din urmă aspect fiind singurul asupra căruia Curtea Constitutională se poate pronunta.

În acelasi context Curtea observă, de asemenea, că, potrivit prevederilor pct. 2 al art. 6 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, măsurile de asigurare a exercitării depline a dreptului la muncă trebuie „să includă orientarea si pregătirea tehnică si profesională.” Rezultă deci că alegerea si exercitarea unei

anumite profesii presupun si pregătirea tehnică si profesională corespunzătoare.

Curtea constată, asadar, că nu sunt întemeiate criticile de neconstitutionalitate aduse art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 si, prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului

nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, exceptie ridicată de Liga Asocias-Farm din Bucuresti în Dosarul nr. 1.150/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 aprilie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 81

din 25 aprilie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, exceptie ridicată de Traian Nicorici în Dosarul nr. 5.378/1999 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată că lipsesc părtile, Traian Nicorici si Directia de muncă si protectie socială a judetului Cluj, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate reglementează modul de stabilire a cuantumului pensiei de serviciu a magistratilor si se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2000, pronuntată in Dosarul nr. 5.378/1999, Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, exceptie ridicată de Traian Nicorici într-o cauză al cărei obiect îl constituie actiunea formulată de autorul exceptiei, prin care solicită obligarea Directiei de muncă si protectie socială a judetului Cluj să recalculeze pensia stabilită prin Decizia nr. 116.831/1990, cu includerea în baza de calcul a sporului de vechime în muncă si a sporului de stabilitate în magistratură, de care beneficiază magistratii în activitate.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile alin. 1 si 2 ale art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, - care prevăd, pentru stabilirea pensiei de serviciu, includerea în baza de calcul, alături de venitul net si de sporul pentru vechime în muncă, si a sporului de stabilitate în magistratură, doar pentru magistratii pensionati după data modificării Legii nr. 92/1992 prin Legea nr. 142/1997 - contravin "principiului constitutional al egalitătii în drepturi în materia pensiilor magistratilor, pentru că instituie un tratament diferentiat, discriminatoriu între cele două categorii de magistrati, întrucât sunt aplicabile numai magistratilor pensionati ulterior anului 1997". De asemenea, autorul exceptiei arată că, tinând seama de deciziile Curtii Constitutionale nr. 88/1999 si nr. 89/1999 prin care s-a constatat neconstitutionalitatea art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, republicată, Directia de muncă si protectie socială a judetului Cluj a recalculat pensia stabilită in anul 1990, dar nu a luat în calcul sporul de stabilitate în magistratură, iar sporul pentru vechime în muncă l-a inclus doar în cuantumul existent la data pensionării, iar nu în cel actual.

Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială si de contencios administrativ, exprimându-si opinia, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate "este neîntemeiată întrucât alin. 1 si 2 ale art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, nu contravin art. 16 raportat la art. 43 alin. (2) din Constitutie".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se consideră că exceptia este neîntemeiată, deoarece în spetă "nu ne aflăm în fata unei neconstitutionalităti a prevederilor art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările si completările ulterioare, ci a unei probleme de interpretare a dispozitiilor legale".

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorul exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate    la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că, potrivit art. l44 lit. c) din Constitutie, art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost legal sesizată si este competentă să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, potrivit cărora: "Magistratii cu o vechime de cel putin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă si sporul de stabilitate în magistratură, avute la data pensionării.

Pentru fiecare an care depăseste vechimea în magistratură prevăzută la alin. 1 se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăsi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1. avut la data pensionării."

Desi autorul exceptiei nu a indicat expres textul constitutional în raport cu care consideră că sunt neconstitutionale dispozitiile legale criticate, referindu-se însă la nerespectarea "principiului constitutional al egalitătii în drepturi", precum si la "tratament diferentiat, discriminatoriu", este evident că a avut în vedere prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, care consfintesc că „Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”.

Instanta de judecată în mod eronat a făcut raportarea si la art. 43 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia "Cetătenii au dreptul la pensie (....)", întrucât autorul exceptiei nu a reclamat atingerea dreptului la pensie, ci doar modul de calcul diferentiat, discriminatoriu al acesteia. De aceea Curtea Constitutională urmează să examineze dispozitiile legale criticate numai cu raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Analizând art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea constată că acesta nu contravine prevederilor Constitutiei.

De asemenea, Curtea constată că intră în atributia exclusivă a legiuitorului reglementarea conditiilor de acordare a pensiei, precum si a modului de calcul al cuantumului acesteia. În virtutea acestei atributii legiuitorul poate să aducă si modificări reglementărilor anterior adoptate. În privinta pensiilor de care beneficiază magistratii, asemenea modificări au fost adoptate prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, reglementându-se, prin noua redactare a art. 103 alin. 1 si 2, pensia de serviciu a magistratilor, cuantumul si modul de calcul al acesteia. Aceste modificări se aplică de la data intrării în vigoare a legii prin care au fost dispuse. Dacă legea ar fi prevăzut că noua reglementare se aplică si magistratilor pensionari anterior datei întrării ei în vigoare, ar fi încălcat prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile”. Dispozitiile art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992, în noua lor redactare, ar încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituiie doar dacă ar prevedea un tratament juridic diferit pentru persoanele aflate în situatie identică, ceea ce nu rezultă din continutul lor.

Reglementarea posibilitătilor de recalculare ulterioară a pensiilor stabilite intră, de asemenea, în competenia exclusivă a legiuitorului, depinzând de optiunea acestuia. O asemenea posibilitate a fost prevăzută la art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, republicată, conform căruia: "Pensiile magistratilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistratilor în activitate. "

Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 88 din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, a constatat că dispozitiile art. 108 alin. 5 din Legea nr. 97/1992 "sunt neconstitutionale în măsura în care nu asigură si magistratilor pensionari anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997 actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistratilor în activitate". Pentru a pronunta această solutie, s-a retinut că actualizarea pensiilor numai în cazul magistratilor pensionari după data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, cu excluderea celor pensionati anterior, are "semnificatia instituirii unui tratament diferentiat, discriminatoriu, fără să existe o explicatie ratională, ceea ce constituie o încălcare a principiului constitutional al egalitătii in drepturi". S-a mai retinut că aplicarea prevederilor legale referitoare la actualizarea pensiilor deopotrivă pentru toti magistratii pensionari, care sunt într-o situatie identică, indiferent de data pensionării, nu le conferă caracter retroactiv, deoarece "actualizarea pensiilor priveste, prin ea însăsi, prezentul si viitorul".

Rezultă, atât din redactarea textelor de lege, cât si din considerentele deciziei citate, că situatia reglementată la alin. 5 al art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, este esential diferită fată de cea reglementată în alin. 1 si 2 ale aceluiasi articol, una privind actualizarea, iar cealaltă privind stabilirea initială a cuantumului pensiei. Într-adevăr, dispozitiile alin. 5 al art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, reglementând actualizarea pensiilor magistratilor, nu are in vedere nici un fel de spor, ci doar „nivelul salariilor de bază ale magistratilor în activitate”, ceea ce este valabil, în mod nediferentiat, pentru toti magistratii pensionari.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 16, 23 si ,al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, exceptie ridicată de Traian Nicorici în Dosarul nr. 5.378/1999 al Curtii de Apel Cluj Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 aprilie 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 83

din 4 mai 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991

pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială,

a ordinii si linistii publice, republicată, cu modificările ulterioare

 

Lucian Mihai - presedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokár Gábor          - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată, exceptie ridicată de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, autorul exceptiei, Adrian Macovei, si Ministerul de Interne, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că sustinerea autorului exceptiei în sensul că prin dispozitiile criticate a fost incălcat principiul liberului acces la justitie, consfintit de art. 21 din Constitutie, nu este fondată, deoarece contravenientul are posibilitatea de a contesta în instantă procesul-verbal de constatare a contraventiei. Totodată, se mai arată că nu au fost încălcate nici dispozitiile art. 23 alin. (2) din Constituiie, care prevăd că retinerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile si conditiile prevăzute de lege, întrucât textul acestuia nu face distinctie între dispozitiile cuprinse în Codul de procedură penală, care prevăd luarea măsurii arestării, si dispozitiile cu acelasi caracter cuprinse în legi speciale. Se apreciază, de asemenea, că nu au fost încălcate nici dispozitiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, întrucât prin prevederile art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, s-a urmărit sanctionarea faptelor prin care se încalcă regulile de convietuire socială, iar nu realizarea unor venituri la bugetul de stat.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 aprilie 1999 Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată, exceptie ridicată de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al acelei instanie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că art. 96 din Legea nr. 61/1991, republicată, contravine dispozitiilor art. 21 alin. (1) si (2), ale art. 23 si ale art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutia României, arătănd că "unul din principiile de bază ale desfăsurării procesului civil este contradictorialitatea, or, în actiunea intentată de organele de politie de transformare a unei amenzi neachitate în închisoare contraventională, cetăteanul amendat care nu achită amenda în termenul prevăzut de lege are două posibilităti, fie achitarea amenzii, fie executarea unui număr de zile de închisoare contraventională, fără a avea dreptul de a pune in discutie legalitatea si temeinicia procesului-verbal, de a solicita si administra probe în contradictoriu cu cealaltă parte".

Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti, exprimându-si opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate, a apreciat că art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu contravine art. 21 alin. (1) si (2), art. 23 si art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie. Astfel, cu privire la încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, se consideră că art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu contravine principiului liberului acces la justitie, întrucât procedura de transformare a amenzii in închisoare contraventională este d procedură derogatorie de la dreptul comun în materie contraventională, care asigură totusi respectarea contradictorialitătii, prin aceea că art. 16 alin. 3 din aceeasi lege dispune citarea contravenientului. Totodată, art. 17 din Legea nr. 61/1991, republicată, prevede că, în completarea acestei legi, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968, care, prin art. 17 alin. 3 teza ultimă, prevede posibilitatea constatării, chiar din oficiu, de către instanta de judecată a nulitătii absolute pentru vicii a procesului-verbal de constatare a contraventiei. Pe de altă parte, conform art. 8 din Legea nr. 61/1991, republicată, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei prin care s-a aplicat sanctiunea amenzii se poate face plângere in termen de 15 zile de la comunicare. Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Constitutie, se apreciază că, întrucăt textul nu distinge în privinta legii care prevede cazurile si procedura arestării, aceasta putând fi atât Codul de procedură penală, căt si orice altă lege care contine dispozitii referitoare la libertatea persoanei (asa cum este cazul Legii nr. 61/1991), nu se poate retine încălcarea textului constitutional. În ceea ce priveste încălcarea dispozitiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, instanta retine că amenda aplicată conform dispozitiilor Legii nr. 61/1991, republicată, reprezintă sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, prin calificarea acestor fapte ca fiind contraventii si prin instituirea de sanctiuni corespunzătoare, urmărindu-se de către legiuitor nu realizarea de creante bugetare, ci reprimarea unor atitudini ce contravin ordinii si linistii publice.

În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, arată că prevederile art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, sunt conforme dispozitiilor constituitionale. În esentă, în motivarea acestui punct de vedere se sustine că întreaga procedură prevăzută de textul criticat pentru neconstitutionalitate "se desfăsoară în cadrul unui control judiciar", în virtutea căruia "instanta competentă examinează întrunirea conditiilor legale care determină convertirea sanctiunii contraventionale". În cadrul procedurii prevăzute la art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, instanta judecătorească "nu realizează, pur si simplu, convertirea amenzii în închisoare contraventională", ea având la dispozitie "o paletă de solutii aplicabile în functie de situatia personală a contravenientului". Astfel, instanta poate acorda contravenientului un termen de gratie sau poate esalona plata amenzii într-un interval de cel mult 3 luni. De asemenea, art. 16 alineatul ultim prevede că "instanta va înceta actiunea de transformare a amenzii în închisoare contraventională, în situatia în care contravenientul achită amenda pănă la pronuntarea hotărării". Totodată, se mai arată că prin efectul Legii nr. 82/1999 contravenientul poate beneficia de înlocuirea sanctiunii închisorii contraventionale cu sanctiunea obligării sale la prestarea  unei activităti în folosul comunitătii. În aceste conditii persoana vinovată de săvârsirea unei contraventii "are asigurată in etapa procesuală a executării amenzii contraventionale posibilitatea de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime". Pe de altă parte, atăt Legea nr. 61/1991, cât si Legea nr. 82/1999, "se subordonează exigentelor formulate de art. 23 alin. (2) si (9) din Constitutie, reglementând în mod strict cazurile, conditiile si procedura prin care se adoptă o măsură privativă de libertate, subsecventă săvârsirii unei contraventii". Referitor la invocarea, în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, a dispozitiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, se apreciază că aceasta "nu este pertinentă, deoarece nu rezultă o conexiune între procedura reglementată de art. 16 din Legea nr. 61/1991 si obligatia statului de a proteja interesele nationale în activitatea economică, financiară si valutară".

Guvernul, în punctul său de vedere, arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, conform art. 18 din Legea nr. 61/1991, republicată, dispozitiile acestei legi se întregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, lege care prevede la art. 31 posibilitatea pentru persoana sanctionată să facă plângere în termen de 15 zile împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, care se solutionează de instanta competentă. Totodată, conform art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, instanta este cea care dispune transformarea amenzii în închisoare contraventională sau muncă în folosul comunitătii, în cazul în care contravenientul nu achită amenda, acesta având posibilitatea să invoce atât nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contraventiei, cât si aplicarea sanctiunii, astfel că nu este fondată critica de neconstitutionalitate a art. 16 din lege în sensut că ar fi încălcat principiul liberului acces la justitie consacrat de art. 21 din Constitutie. Sub aspectul încălcării dispozitiilor art. 23 din Constitutie, Guvernul consideră că textul art. 23 alin. (2), care prevede că retinerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile si cu procedura prevăzute de lege, nu este cu nimic nesocotit, întrucât textul constitutional nu distinge între Codul de procedură penală si legile speciale, ci statuează pentru ambele categorii de legi. Pe de altă parte, în legătură cu restrângerea exercitiului unor drepturi prin aplicarea sanctiunii închisorii contraventionale, Guvernul arată că "art. 49 alin. (1) din Constitutie prevede că exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune printre alte cauze enumerate, limitativ, pentru apărarea ordinii, sănătătii sau moralei publice", astfel că "sanctiunea are pe deplin un suport constitutional". În sfârsit, referitor la critica de neconstitutionalitate întemeiată pe încălcarea art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, Guvernul sustine că "în cadrul procesului contraventional nu este vorba despre o activitate economică, ci de activitatea judiciară de înfăptuire a actului de justitie, astfel încât nu poate fi retinută nici o corelatie între textele art. 16 din Legea nr. 61/1991 si art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie".

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997, text de lege care are , următorul continut: "Contravenientul are obligatia să achite amenda si să depună recipisa de achitare a acesteia la organul constatator, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sanctiunii.

Dacă amenda nu a fost achitată în acest termen, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecată pe raza căreia s-a săvărsit contraventia, în vederea transformării amenzii în închisoare contraventională.

Instanta fixează termen de urgentă, cu citarea contravenientului, procedând la transformarea amenzii în închisoare contraventională.

Pentru motive temeinice, în mod exceptional, instanta poate acorda un nou termen de plată de cel mult 30 de zile sau poate dispune esalonarea plătii într-un termen de cel mult 3 luni.

Dacă amenda nu a fost achitată până la expirarea termenului fixat, instanta va dispune transformarea acesteia în închisoare contraventională,  tinând seama de partea din amenda rămasă neachitată.

Transformarea amenzii în închisoare contraventională se va face socotind o zi de închisoare pentru 10.000 lei, fără a putea depăsi maximul special al închisorii contraventionale prevăzute ca sanctiune alternativă la contraventia săvărsită.

Pentru contraventiile săvârsite de minorii care au împlinit 16 ani, maximul închisorii contraventionale, rezultat prin transformarea amenzii, nu poate depăsi 3luni.

Instanta va înceta actiunea de transformare a amenzii în închisoare contraventională în situatia în care contravenientul achită amenda până la pronuntarea hotărârii."

Articolul 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, a fost modificat implicit prin art. 12 din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contraventionale cu sanctiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităti în folosul comunitătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 21 mai 1999. Art. 12 din Legea nr. 82/1999 are următorul continut: "(1) Executarea amenzii neachitate cu rea-credintă se face potrivit procedurii executării silite.

(2) Dacă contravenientul nu plăteste amenda si nici nu există posibititatea executării silite, judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârsit contraventia, la sesizarea unitătii de care apartine agentul constatator, dispune înlocuirea amenzii cu sanctiunea închisorii contraventionale sau, dacă există consimtământul contra-emtentului, cu sanctiunea obligării acestuia la prestarea unei activităti în folosul comunitatii. "

De asemenea, prin Legea nr. 2 din 17 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 18 ianuarie 2000, au fost aduse unele modificări Legii nr. 61/1991, republicată, între care si alineatelor 5 si 6 ale art. 16, care au, în prezent, următorul cuprins:

"Dacă amenda nu a fost achitată de către contravenient până la expiraras termenului fixat si se constată că acesta se sustrage cu rea-credintă, instanta va dispune transformarea acesteia în închisoare contraventională, tinând seama de partea din amenda rămasă neachitată.

Transformarea amenzii în închisoare contraventională se va face socotind o zi de închisoare pentru o sumă stabilită si reactualizată prin hotărâre a Guvernului, fără a se putea depăsi maximul special al închisorii contraventionale prevăzute ca sanctiune alternativă la contraventia săvarsită."

Autorul exceptiei consideră că prin dispozitiile art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, au fost încălcate următoarele texte constitutionale:

- Art. 21, privind accesul liber la justitie: "(1)Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept ";

 - Art. 23, privind libertatea individuală: "(1) Libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile.

(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile si cu procedura prevăzute de lege.

(3) Retinerea nu poate depăsi 24 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalitătii mandatului, arestatul se poate plânge judecătorului, care este obligat să se pronunte prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanta de judecată.

(5) Celui retinut sau arestat i se aduc de îndată la cunostintă, în limba pe care o întelege, motivele retinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunostintă numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.

(7) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune. "

(8) Până la rămânerea definitivă a hotărarii judecătoresti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decat în conditiile si în temeiul legii.”

- Art. 134, privind economia, sub aspectul prevederilor cuprinse în alin. (2) lit. b): "Statul trebuie să asigure: (...)

b) protejarea intereselor nationale în activitatea economică, financiară si valutară."

Examinând exceptia de neconstitutionalitate a art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată, Curtea constată că aceasta este neintemeiată.

1. Prin Legea nr. 61/1991 au fost prevăzute faptele care constituie contraventii la normele de convietuire socială, la ordinea si linistea publică, stabilindu-se totodată sanctiunile cu amendă si, în  unele cazuri, alternativ, sanctiunea amenzii sau a închisorii contraventionale, procedura de constatare a contraventiilor si de aplicare a sanctiunii, precum si posibilitatea transformării amenzii în închisoare contraventională.

2. Textul art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu încalcă principiul liberului acces la justitie consacrat la art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, întrucât procedura transformării amenzii contraventionale în închisoare contravenvională, în conditiile legii, se desfăsoară în instanta de judecată, cu citarea contravententului, care deci are posibilitatea să se apere în justitie, în fată unui judecător impartial si independent, în deplină concordantă cu prevederile art. 21 din Constitutie si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Referitor la sustinerea autorului exceptiei că procesul în fata instantei nu respectă principiul contradictorialitătii, întrucât organul care a constatat contraventia si a aplicat sanctiunea nu se citează, este de observat că ptocedura de transformare a amenzii în închisoare contraventională, prevăzută la art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, priveste faza de executare a sanctiunii contraventionale, în eventualitatea în care amenda nu a fost plătită, deci o fază ulterioară celei în care contravenientul se poate plânge împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, fază în care el îsi poate face orice apărare, în drept si în fapt, în legătură cu constatarea contraventiei si cu sanctiunea aplicată prin procesul-verbal. Această posibilitate este prevăzută la art. 9 din Legea nr. 61/1991, republicată, potrivit căruia plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei se solutionează de judecătorie. Totodată, conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 61/1991," republicată, dispozitiile acestei legi se întregesc cu cele ale Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, care stabilesc prin art. 37 (astfel cum a fost modificat si completat prin Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 25 ianuarie 1994, aprobată  cu modificări, prin Legea nr. 65/1994, publicată în Monitorul Oficial al Romăniei, Partea I, nr. 188 din 22 iulie 1994), obligativitatea citării atăt a contravenientului, cât si a organului care a constatat contraventia si a aplicat sanctiunea amenzii, ca si a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea justă a cauzei.

3. Curtea mai constată că nici critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 republicată, prin care se sustine încălcarea art. 23 din Constitutie privind libertatea individuală, nu este întemeiată.

Autorul exceptiei nu a motivat nici în actul scris depus la dosarul instantei, nici în cadrul dezbaterilor consemnate în încheierea instantei judecătoresti care a sesizat Curtea Constitutională în ce ar consta încălcarea prevederilor art. 23 din Constitutie în cazul dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată. Curtea observă însă că nu s-ar putea pune în discutie decât prevederile alin. (2) al art. 23 din Constitutie, care prevăd că "Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile si cu procedura prevăzute de lege". Având în vedere că textul constitutional nu face nici o distinctie între Codul de procedură penală si o lege specială care ar reglementa în continutul său procedura luării unei asemenea măsuri care afectează libertatea individuală, nu se poate retine nici un motiv de neconstitutionalitate a art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, întemeiat pe încălcarea dispozitiilor art. 23 din Constitutie.

4. Se mai constată că motivul de neconstitutionalitate invocat de autorul exceptiei, în sensul că prin textul criticat ar fi fost încălcate dispozitiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, nu poate fi retinut, întrucât nu există nici o legătură între textul constitutional invocat care prevede obligatia statului de a proteja interesele nationale în activitatea economică, financiară si valutară, si textul art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, care reglementează posibilitatea si procedura transformării în închisoare contraventională a amenzii contraventionale care nu poate fi achitată de contravenient.

5. De altfel, Curtea Constitutională a mai fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 61/1991 în totalitatea sa, pe care a respins-o prin Decizia nr. 59 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, solutie mentinută prin Decizia nr. 116 din 8 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, prin care a fost respins recursul formulat de autorul exceptiei împotriva primei decizii. Prin ambele decizii Curtea Constitutională a retinut că dispozitiile Legii nr. 61/1991 sunt constituiionale.

Solutia pronuntată anterior si considerentele celor două decizii îsi păstrează actualitatea, întrucât nu au intervenit  elemente noi de natură să modifice jurisprudenta Curtii.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată, cu modificările ulterioare,  exceptie ridicată de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al Judecătoriei Sectorului 2, Bucuresti.

Definitivă si obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 mai 2000.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu

 

ACTE ALE BĂNCI NATIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind sanctionarea Casei de schimb valutar «Societatea Comercială "Delta Exchange" - S.R.L.

Bucuresti» cu retragerea autorizatiei acordate de Banca Natională a României

 

Având în vedere nerespectarea prevederilor pct. 2 lit. c) din cap. II, ale pct. 9 alin. 2 din cap. IV si ale pct. 30, 31 si 32 din cap. VI din N.R.V. 2 la Regulamentul nr. 3/1997 privind efectuarea operatiunilor valutare, cu modifiicările ulterioare, consemnate în Procesul-verbal încheiat la 31 mai 2000,

în baza art. 60 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Nationale a României, cu modificările ulterioare,

Guvernatorul Băncii Nationale a României emite următorul ordin:

Art. 1. - Se sanctionează Casa de schimb valutar ”Societatea Comercială "Delta Exchange" - S.R.L. Bucuresti” cu retragerea autorizatiei acordate de Banca Natională a României, începând cu data comunicării prezentului ordin.

Art. 2. - Casa de schimb valutar  ”Sooietatea Comercială "Delta Exchange" - S.R.L. Bucuresti” are

drept de contestatie, în termen de 15 zile de la data comunicării sanctiunii, la Consiliul de administratie al Băncii

Nationale a României, în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Nationale a României, cu modificările ulterioare.

 

GUVERNATORUL BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI,

EMIL IOTA GHIZARI

 

Bucuresti, 21 iulie 2000.

Nr. 356.