MONITORUL OFICIAL AL
ROMÂNIEI
P A R T E A I
Anul IX - Nr.
381 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE
ACTE Marti, 15 august 2000
SUMAR
Decizia nr. 66
din 18 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea
situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în
proprietatea statului
-
Opinie separată
Decizia nr. 79
din 25 aprilie 2000 referitoare la exceptia
de neconstitutionalitate
a prevederilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor
pentru realizarea unor lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 privind
produsele medicamentoase de uz uman
Decizia nr. 83
din 4 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor
norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată, cu
modificările ulterioare
356.
- Ordin al guvernatorului Băncii Nationale a României privind sanctionarea
Casei de schimb valutar "Societatea Comercială "Delta Exchange"
S.R.L. Bucuresti" cu retragerea autorizatiei acordate de Banca Natională a
României
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 1121/1995pentru
reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte,
trecute în proprietatea statului
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
La apelul nominal se constată lipsa părtilor
fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare
de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
exceptiei, arătând că asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 9 din
Legea nr. 112/1995, Curtea Constitutională s-a pronuntat, statuând că acest
text este constitutional. În cauză nu au intervenit elemente noi care să
determine o modificare a jurisprudentei Curtii.
având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2000,
pronuntată în Dosarul nr. 4.837/1999, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9
alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor
imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului,
exceptie ridicată de Elisaveta Rusu si Dumitru Rusu.
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate s-a sustinut că dispozitiile art. 9 alin. 6
din Legea nr. 112/1995 sunt neconstitutionale, deoarece "îngrădesc grav
dreptul de proprietate privată care este ocrotit si garantat prin
Constitutie". Se mai sustine că aceste norme care îi impiedică să
dobândească locuinta închiriată, în conditiile în care au donat fiicei lor o
altă locuintă dintr-un interes acut familial, contravin si economiei de piată.
Judecătoria
Sibiu, exprimându-si opinia, consideră că exceptia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea în cauză este o
expresie a modului în care statul în calitate de proprietar întelege să
stabilească regimul juridic al bunurilor sale. Art. 41 din Constitutie
garantează si ocroteste proprietatea privată, dar numai acea proprietate
obtinută prin mijloace legale.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea
de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului
si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere, asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, în
punctul său de vedere, consideră că exceptia de
neconstitutionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Art. 9 din Legea nr. 112/1995 prevede posibilitatea vânzării către chiriasi
a locuintelor care nu se restituie în natură fostilor proprietari, alin. 6 al
aceluiasi articol stabilind o exceptie de la această prevedere. Prin acest text
nu se aduc îngrădiri dreptului de proprietate privată prevăzut în art. 41 alin.
(1) din Constitutie, ci statul, în calitatea sa de proprietar, stabileste
regimul juridic al bunurilor sale. Alin. 6 al art. 9 instituie o îngrădire a
capacitătii de folosintă a persoanei fizice, îngrădire permisă de art. 6 din
Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, care
prevede: "Nimeni nu poate fi îngrădit in capacitatea de folosintă, nici
lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si în
conditiile stabilite de lege." Se mai arată că referirile la
încălcarea art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie si la art. 480 din Codul
civil nu îsi găsesc aplicarea în spetă, deoarece nu avem de-a face cu o
restrângere a dreptului de proprietate, pârâtii neavând un drept de proprietate
în exercitarea căruia să fie împiedicati. Situatia în care se găsesc este aceea
a unei restrângeri a capacitătii lor de a avea drepturi si obligatii civile. În
concluzie, se face referire la Decizia nr. 485/1997 prin care Curtea a respins
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr.
112/1995.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, constată
următoarele:
Curtea Constitutională constată că a fost
legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din
Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr.
47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Textul art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995
pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de
locuinte, trecute în proprietatea statului, are următorul cuprins: "Fac
exceptie de la prevederile alin. 1 chiriasii titulari sau membrii familiei lor
- sot, sotie, copii minori - care au dobândit sau au înstrăinat o locuintă
proprietate personală după 1 ianuarie 1990, in localitatea de domiciliu."
Alin. 1 al art. 9 prevede: "Chiriasii
titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură fostilor
proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului
prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente , cu plata integrală
sau în rate a prelului."
Autorul excepliei de neconstitutionalitate
sustine că dispozitiile alin. 6 al art. 9 "încalcă grav dreptul de
proprietate privată care este ocrotit si garantat".
Examinând exceptia de neconstitutionalitate
ridicată, Curtea constată că dispozitiile art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995
au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate în temeiul art. 144
lit. c) din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr. 92 din 10 iunie 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie
1999, Curtea a statuat că acest text este constitutional. În motivarea acestei decizii s-a retinut că
dispozitiile art. 9 alin. 6 nu contravin prevederilor art. 41 si ale art. 135
alin. (6) din Constitutie, referitoare la proprietate. Posibilitatea vânzării
către chiriasi a locuintelor ce nu se restituie în natură fostilor proprietari
constituie recunoasterea prin lege a unui drept subiectiv, înlăturându-se
astfel discriminarea anterioară, când un asemenea drept era recunoscut numai
chiriasilor din locuintele construite din fondurile statului. Faptul că prin
dispozitiile criticate este exclusă o categorie de chiriasi nu contravine
dispozitiilor constitutionale, deoarece potrivit art. 49 alin. (1) din
Constitutie exercitiul unor drepturi sau libertăti poate fi restrâns prin lege.
Astfel, dispozitiile cuprinse în art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 îl
reprezintă o asemenea limitare.
Considerentele si solutia acestei decizii
sunt valabile si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi care
să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale si, prin urmare,
exceptia urmează să fie respinsă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144
lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin.
(1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată, cu majoritate de voturi,
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea
situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în
proprietatea statului, excepîie ridicată de Elisaveta Rusu si Dumitru Rusu în
Dosarul nr. 4.837/1999 al Judecătoriei Sibiu.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 18
aprilie 2000.
Magistrat-asistent,
Argumentele invocate în sustinerea acelei
opinii separate sunt valabile si în prezenta cauză, în care s-a supus
controlului de constitutionalitate doar art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Situatia specială a chiriasilor defavorizati în această spetă, care
demonstrează elocvent injustetea reglementării legale, ne determină să revenim
la sustinerea neconstitutionalitătii dispozitiei criticate, pentru a face unele
sublinieri suplimentare în motivarea acestei opinii. În spetă, autorii
exceptiei de neconstitutionalitate, anterior datei de 1 ianuarie 1990, au
achizitionat o locuintă, necorespunzătoare ca spatiu si dotări pentru uzul
întregii familii, pe care ulterior au donat-o fiicei lor majore care locuia
împreună cu ei. În anut 1998 au cumpărat locuinta închiriată, trecută în
proprietatea statului si nerestituită, în baza Legii nr. 112/1995, fostilor
proprietari. Obiectul procesului civil, în cadrul căruia a fost ridicată
exceptia de neconstitutionalitate, îl constituie anularea contractului de
cumpărare a acestei locuinte.
Curtea Constitutională, prin deciziile sale
anterioare, examinând constitutionalitatea dispozitiilor art. 9 alin. 1 din
Legea nr. 112/1995, referitoare la posibilitatea chiriasilor de a opta pentru
cumpărarea locuintelor detinute, a stabilit ca aceste dispozitii sunt menite să
elimine reglementările anterioare, prin care unele categorii de chiriasi erau
excluse de la beneficiul dreptului de a cumpăra locuintele închiriate de, la
stat, criteriul de discriminare fiind modul de dobândire de către stat a
locuintelor respective. Astfel, în Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, se
arată, printre altele: "Este vorba, totodată, despre recunoasterea, prin
lege, a unei îndreptătiri egale a persoanelor cărora li s-au repartizat cu
chirie locuinte ale statului, de a le cumpăra, indiferent de modul în care
locuintele au fost dobândite in proprietate de către stat, inlăturându-se
discriminarea actuală dintre chiriasii din locuintele construite de stat si cei
căre ocupă locuinte dobândite în proprietate, în alte moduri, de către acesta."
Este evident că prin dispozitiile art. 9 alin. 1 din
Legea nr. 112/1995 s-a înlăturat o discriminare între chiriasi, dar
neobservarea faptului că prin dispozitiile alin. 6 al aceluiasi articol s-a
instituit o altă discriminare, la fel de nejustificată, denotă inconsecventă.
Art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 privează de dreptul de a cumpăra
locuintele închiriate de la stat pe acet chiriasi care după data de 1 ianuarie
1990 au dobăndit ori au înstrăinat, ei personal sau vreunul dintre membrii lor
de familie, o locuintă în localitatea de domiciliu. Or, acest fapt nu este de
natură să înlăture identitatea de situatie si de calitate pe care le au toti
chiriasii locuintelor aflate în proprietatea statului. Dobândirea sau
înstrăinarea, într-o perioadă arbitrar delimitată, a unei locuinte, indiferent
de calitatea acesteia ori de conditiile de dobândire sau de motivele
înstrăinării, nu poate plasa chiriasii respectivi într-o situatie atât de
diferită fată de ceilalti chiriasi, care să justifice în mod rational un
tratament juridic diferentiat.
Tratamentul juridic diferentiat si
restrictiv, prevăzut pentru o categorie de chiriasi, nu poate fi justificat nici prin dispozitiile
art. 49 alin. (1) din Constitutie, întrucât nu există nici una dintre cauzele
limitativ prevăzute de această normă constitutională; care ar putea impune
restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti. De altfel, textul art. 9
alin. 6 din Legea nr. 112/1995 nu restrânge exercitiul vreunor drepturi sau
libertăti, ci exceptează de la beneficiul unui drept subiectiv o categorie de
persoane, drept acordat altor categorii de persoane care realmente se află în
situatii identice.
Pe lângă caracterul discriminatoriu,
dispozitiile art. 9. alin. 6 din Legea nr. 112/1995 au si un caracter
retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, instituind
sanctiuni civile pentru acte juridice încheiate anterior datei intrării în
vigoare a legii.
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 25 aprilie
2000
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 4
din Ordonanta
Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor
lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată, cu modificări si
completări, prin Legea nr. 82/1995
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei ca nefondată,
deoarece apreciază că art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 nu
contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 16, iar art. 43 din
Constitutie nu are legătură cu textul criticat.
având in vedere actele si lucrările
dosarului, constată următoarele:
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că art. 5 alin. 4, în redactarea
prevăzută de Legea nr. 82/1995 prin care a fost aprobată Ordonanta Guvernului
nr. 19/1994, articol potrivit căruia dobânzile stipulate de acest text se vor
practica pentru contractele încheiate după publicarea legii în Monitorul
Oficial al României, încalcă art. 16 din Constitutie. Încălcarea constă în
aceea că textul criticat "creează două categorii de cetăieni - cei care au
încheiat contracte in baza unei ordonanie fără putere de lege si cei care au
incheiat contracte după aprobarea acestei ordonanie -, cu vădita dezavantajare
a celor dintâi". Se mai sustine, de asemenea, că sunt incălcate si
dispozitiile art. 43 din Constitutie, deoarece se asigură un nivel de trai
decent numai pentru unii cetăteni.
Judecătoria
Tulcea, exprimându-si opinia, apreciază că dispozitiile art. 5 alin. 4 din
Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 sunt constitutionale, întrucât ele
"reprezintă o aplicare a principiului neretroactivitătii legii civile,
consacrat în art. 15 alin. (2) din Constitutie". Se arată că modificarea
cuantumului dobânzii prin Legea nr. 82/1995 produce efecte numai în privinta
contractelor ce urmează să fie încheiate în, perioada activitătii sale,
potrivit principiului că actul juridic produce efecte în raport cu legea sub
imperiul căreia a luat nastere. În consecintă, pentru toate persoanele care, la
un moment determinat, încheie un act juridic sau se află în situatia de a
încheia un astfel de act, efectele sunt prevăzute de legea în vigoare, fără
nici o discriminare si cu respectarea principiului egalitătii.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată
presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, în
punctul său de vedere, corisideră că exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului
nr. 19/1994, aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995,
este neîntemeiată. Se arată că aceste dispozitii, respectiv dobânzile stabilite
prin Legea nr. 82/1995, nu se pot aplica retroactiv, întrucât s-ar încălca
principiul neretroactivitătii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din
Constitutie. Prevederile criticate nu contravin nici dispozitiilor
constitutionale ale art. 16, întrucât respectarea principiului egalitătii
presupune că pentru persoanele care, într-o perioadă determinată, încheie un
act juridic sau se află in situatia de a încheia un astfel de act îsi produce
efectele legea în vigoare, fără privilegii si fără discriminări. Se mai arată
că art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, care se referă doar la
aplicarea legii în timp, nu are nici o legătură cu continutul art. 43 din
Constitutie, articol pe care autorul exceptiei il invocă, de asemenea, în
sustinerea neconstitutionalitătii textului criticat.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
examinând încheierea de sesizare, punctul de
vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională constată că, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c)
din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 si 23 din
Legea nr. 47/1992, republicată, a fost legal sesizată si este competentă să
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate
îl constituie dispozitiile art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994,
aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 82/1995, dispozitii care
prevăd:
"Dobânzile
prevăzute în acest articol se vor practica pentru contractele de împrumut sau
de vânzare incheiate după data publicării în Monitorul Oficial al României. "
Examinând exceptia de neconstitutionalitate
ridicată, Curtea Constitutională constată că aceasta este neîntemeiată si
urmează sâ fie respinsă.
Sustinerea potrivit căreia dispozitiile art.
5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 încalcă art. 16 din Constitutie,
referitor la "Egalitatea în drepturi”, întrucât, stabilind că
dobânzile prevăzute de text se aplică contractelor de împrumut sau de vânzare
încheiate după data publicării în Monitorul Oficial al României a legii prin
care au fost aprobate, creează două categorii de cetăteni - cei care au
încheiat contracte înainte de aprobarea ordonantei si cei care au încheiat
contracte după aprobarea acesteia cu vădită dezavantajare a celor dintâi, nu
poate fi retinută. Într-adevăr, respectarea principiului egalitătii în drepturi
consacrat la art. 16 din Constitutie, potrivit căruia "(1) Cetălenii
sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără
discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.’’, presupune că pentru
persoanele care, intr-o perioadă determinată, încheie un act juridic Sau se
află în situatia de a încheia un astfel de act îsi produce efectele legea în
vigoare, fără privilegii si fără discriminări. În acest fel, în mod egal si
fără discriminări, sunt aplicate si prevederile criticate ca neconstitutionale
în cauza de fată.
Aplicarea dobânzilor prevăzute la art. 5
alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994, în redactarea modificată prin
Legea nr. 82/1995, contractelor de împrumut sau de vânzare încheiate anterior
publicării acestei legi în Monitorul Oficial al României ar constitui o
încălcare a principiului neretroactivitătii legii civile consacrat la art. 15
alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru
viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile”.
În sustinerea neconstitutionalitătii
dispozitiilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994 este invocată
si încălcarea art. 43 din Constitutie privind "Nivelul de trai", text
care dispune: "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare
economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de
trai decent.
(2) Cetătenii au dreptul la pensie,
la concediu de maternitate plătit, la asistentă medicală în unitătile sanitare
de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistentă socială prevăzute de
lege."
Examinând această sustinere, Curtea
Constitutională constată că textul de lege criticat se referă la aplicarea
legii în timp, iar dispozitiile art. 43-din Constitutie nu sunt relevante în
cauză, astfel că nici acest motiv de neconstitutionalitate nu poate fi retinut.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.
144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13
alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată,
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 5 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 19/1994
privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor
lucrări publice si constructii de locuinte, aprobată, cu modificâri si
completări, prin Legea nr. 82/1995, exceptie ridicată de Stefan Nichita si
Doina Nichita în Dosarul nr. 1.203/1996 al Judecătoriei Tulcea.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 25
aprilie 2000.
Magistrat-asistent,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 25 aprilie
2000
referitoare
la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3
din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
La apelul nominal răspund: avocat Gabriela
Ghită, pentru Liga Asocias-Farm, si consilier juridic Carmen Păun, pentru
Ministerul Sănătătii.
Cauza fiind în stare de judecată,
reprezentantul autorului exceptiei arată că prin dispozitiile legale criticate
sunt încălcate prevederile art. 134 alin. (1) din Constitutie, care statuează
că economia României este o economie de piată, precum si cele ale alin. (2)
lit. a) al aceluiasi articol, prin care se asigură libertatea comertului si
protectia concurentei loiale. Asistentii de farmacie sunt, de regulă, persoane
care au o vechime de 25-30 de ani în această functie, iar prin dispozitiile
art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 li se interzice
eliberarea de medicamente în aceleasi conditii cu farmacistii. Astfel, sunt
încălcate dispozitiile art. 33 alin. (3) din Constitutie referitoare la
ocrotirea sănătătii. Prin interdictia impusă asistentilor de farmacie de a elibera
anumite medicamente acestia sunt transformati în drogheristi care pot vinde
parfumuri, pudră etc. în loc de medicamente. Asistentii de farmacie sunt în
număr total de 18.000 si, fiind răspânditi în toată tara, lucrează, în special,
în puncte farmaceutice din locuri greu accesibile, unde nu sunt încadrati
farmacisti. În atare situatie ei nu-si pot exercita profesia pentru care s-au
pregătit si pentru care au obtinut o diplomă si nici nu pot contribui la
asigurarea sănătătii populatiei. De asemenea, prin această interdictie se
instituie un monopol al farmacistilor la eliberarea medicamentelor. Se mai
arată că asistentii de farmacie, nefiind cuprinsi în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate, prin interdictia impusă de norma legală criticată sunt în
pericol de a nu-si mai putea asigura acele încasări din vănzarea produselor
farmaceutice care să le permită realizarea salariilor lor. Posibilitatea de a
vinde numai lapte praf cu pretul de 140.000 lei cutia, pret inaccesibil
anumitor categbrii ale populatiei, este un exemplu elocvent în acest sens. Sunt
încălcate astfel principiile art. 38 din Constitutie, referitor la dreptul la
muncă si la protectia socială a muncii.
Dispozitiile legale criticate încalcă si prevederile art. 6 si 12 din Pactul
international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, primele
referitoare la dreptul la muncă, iar celelalte referitoare la dreptul la
asigurarea sănătătii publice.
Reprezentantul Ministerului Sănătătii arată
că profesiunea de farmacist, profesie practicată în conformitate cu
dispozitiile Legii nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist,
înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România,
nu este similară cu aceea de asistent de farmacie, personal cu studii medii,
care are atributii limitate. Se mai arată că dispozitiile art. 134 alin. (1) si
(2) din Constitutie nu au incidentă în cauză, deoarece se referă la altfel de
activităti comerciale. De asemenea, prin norma criticată nu sunt încălcate nici
dispozitiile art. 33 si 38 din Constitutie, deoarece statul trebuie să ia
măsuri pentru asigurarea dreptului la muncă al cetăienilor, dar nu este obligat
să asigure aceleasi atributii de serviciu pentru practicantii celor două
profesii - farmacist si asistent de farmacie. În final, se solicită respingerea
exceptiei ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public arată că,
în realitate, autorul exceptiei critică modul de aplicare a unui text de lege,
situatie care se poate solutiona pe calea contenciosului administrativ. Se mai
consideră că textul criticat nu încalcă dreptul la muncă si protectia socială a
muncii si nici dreptul la asigurarea sănătătii populatiei. Tocmai prescrierea
si eliberarea necontrolată a medicamentelor ar putea pune în pericol sănătatea
populatiei. Libertatea alegerii profesiei nu constituie un drept de a opta
pentru exercitarea oricărei profesii, indiferent de pregătirea profesională a
celui în cauză. Asa fiind, se solicită respingerea exceptiei ca fiind nefondată.
având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 20 ianuarie 2000,
pronuntată în Dosarul nr. 1.150/1999, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman,
exceptie ridicată, prin avocat, de Liga Asocias-Farm din Bucuresti.
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că, "în raport
de faptul că prin această ordonantă se stipulează clar că medicamentele vor fi
manipulate doar de farmacisti si se vor elibera bolnavilor doar prin farmacii,
există o strănsă legătură între acest text si cauza de fată, ce are ca obiect anularea
Ordinului ministrului sănătătii nr. 201/1999 prin care se interzice
asistentilor de farmacie să elibereze medicamente în fostele puncte
farmaceutice transformate în Tehnofarm". Se mai sustine, în continuare, că
dispozitiile restrictive ale art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
152/1999 contravin prevederilor art. 33 din Constitutie, referitoare la
obligatiile statului de a lua măsuri "pentru asigurarea igienei si a
sănătătii publice", precum si prevederilor art. 38 din Constitutie, referitoare
la garantarea dreptului la muncă, la alegerea liberă a profesiei si a locului
de muncă. În sustinerea îngrădirii exercitiului dreptului la muncă si la
alegerea profesiei si a locului de muncă se mai invocă si prevederile art. 6
din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si
culturale, iar pentru întărirea afirmatiilor referitoare la obligatiile
statului in domeniul asigurării sănătătii se invocă prevederile art. 12 din
acelasi pact international.
Instanta de
judecată, contrar dispozitiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr.
47/1992, republicată, nu si-a exprimat în încheierea de sesizare opinia cu
privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată si nu a completat această
încheiere nici la solicitarea Curtii Constitutionale.
În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată prssedintilor celor două
Camere ale Părlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere
asupra exceptiei ridicate.
Guvernul, în
punctul său de vedere, arată că Ordonanta de urgentă a Guvernului
nr. 152/1999 are ca obiect de reglementare produsele medicamentoase de uz uman,
stabilind că "cele din grupa A se eliberează, cu prescriptie medicală,
numai în farmacii, pe când cele din grupa B se pot elibera fără prescriptie
medicală, atât în farmacii, căt si în drogherii". Coroborând prevederile
ordonantei de urgentă cu cele ale Legii nr. 81/1997 privind exercitarea
profesiunii de farmacist, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului
Farmacistilor din România, se arată în continuare, rezultă că "eliberarea
medicamentelor pe bază de prescriptie medicală se face numai sub supravegherea
farmacistului. Toate aceste prevederi nu constituie nici o încălcare a
dreptului la muncă si nici o îngrădire a exercitării acestuia, ci o
reglementare a desfăsurării profesiei alese in mod liber de către o persoană,
în raport cu pregătirea profesională a acesteia. Nici nu se poate concepe
practicarea unei profesii în afara cadrului si normelor ce reglementează gradul
de cunostinie profesionale care îi dă sau nu dreptul de a o practica.
Asistentii de farmacie pot obine avizul de liberă practică în unităti
farmaceutice autorizate de Ministerul. Sănătătii, îndeplinind atributiile
corespunzătoare pregătirii lor profesionale". Guvernul mai arată că în
cauză "nici nu se ridică probleme de constituiionalitate, ci de
interpretare a legii în procesul de aplicare a acesteia" si conchide că
exceptia este nefondată.
Presedintii
celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor,
sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este
competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constituiie, ale art. 1
alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Articolul 3 din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 152/1'999 privind produsele medicamentoase de uz uman, text
criticat prin exceptia de neconstitutionalitate ridicată, are următoarea
redactare: "(1) Agentia Natională a Medicamentului stabileste
încadrarea produselor medicamentoase, cu exceptia celor prevăzute la art 2 alin.
(2) lit. b) si c), în functie de modul
de eliberare, în:
-grupa A -
produse medicamentoase care se eliberează cu prescriptie medicală numai în
farmacii;
- grupa b -
produse medicamentoase care se pot elibera fără prescriptie medicală în farmacii
si în drogherii.
(2) Agentia
Natională a Medicamentului stabileste pentru produsele medicamentoase
apartinând grupei A următoarele subgrupe:
a) produse
medicamentoase care se eliberează în farmacie de către farmacist pe bază de
prescriptie medicală valabilă timp de 6 luni, care poate să rămână la pacient;
b) produse
medicamentoase care se eliberează în farmacie de către farmacist pe bază de
prescriptie medicală care se retine în farmacie;
c) produse
medicamentoase care se eliberează in farmacie de către farmacist pe bază de
prescriptie medicală specială;
d) produse
medicamentoase care se eliberează pe bază de prescriptie medicală în conditii
restrictie, pentru a fi utilizate în spatii cu destinatii speciale. "
Exceptia de neconstitutionalitate s-a ridicat într-o cauză de contencios
administrativ având ca obiect cererea de anulare a Ordinului ministrului
sănătătii nr. 201/1999 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea de
functionare a unitătilor farmaceutice, precum si a Normelor tehnice privind functionarea
farmaciei, depozitului farmaceutic si a drogheriei.
Autorul exceptiei consideră că prin textul de
lege criticat sunt încălcate dispozitiile art. 33 din Constitutie, text care
are următorul continut: "(1 ) Dreptul la ocrotirea sănătătii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru
asigurarea igienei si a sănătătii publice.
(3)
Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurări sociale pentru
boală, accidente, maternitate si recuperare, controlul exercitării profesiilor
medicale si a activitătilor paramedicale, precum si alte măsuri de protectie a
sănătătii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii."
De asemenea, autorul exceptiei consideră că
textul de lege criticat încalcă dispozitiile art. 38 din Constitutie. Cu toate
acestea, din motivare rezultă că, în realitate, sunt invocate numai prevederile
alin. (1 ) al art. 38, potrivit cărora "Dreptul la muncă nu poate fi
îngrădit. Alegerea profesiei si alegerea locului de muncă sunt libere".
Autorul exceptiei mai invocă, în sustinerea
criticii sale, si prevederile art. 6 si 12 din Pactul international cu privire
la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat de România prin
Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20
noiembrie 1974, texte care au următorul cuprins:
- Art. 6: "1 . Statele părti la
prezentul Pact recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are
orice persoană de a obtine posibilitatea să-si câstige existenta printr-o muncă
liber aleasă sau acceptată si vor lua măsuri potrivite pentru garantarea
acestui drept.
2. Măsurile pe
care fiecare stat parte la prezentul Pact le va lua spre a asigura deplina
exercitare a acestui drept trebuie să includă orientarea si pregătirea tehnică
si profesională, elaborarea de programe, de măsuri si de tehnici potrivite
pentru a asigura o dezvoltare economică, socială si culturală constantă si o
deplină întrebuintare productivă a fortelor de muncă în conditii care
garantează indivizilor folosinta libertătilor politice si economice
fundamentale.”
- Art. 12: "1. Statele părti la prezentul Pact recunosc dreptul pe
care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică si
mintală pe care o poate atinge.
2. Măsurile pe
care statele părti la prezentul Pact le vor adopta în vederea asigurării
exercitării depline a acestui diept vor cuprinde măsurile necesare pentru a
asigura:
a) scăderea
mortalitătii noilor născuti si a mortalitătii infantile, precum si dezvoltarea
sănătoasă a copilului;
b)
îmbunătătirea tuturor aspectelor igienei mediului si ale igienei industriale;
c) profilaxia
si tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale si altora, precum
si lupta împotriva acestor maladii;
d) crearea de
conditii care să asigure tuturor servicii medicale si un ajutor medical în caz
de boală. "
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul de
lege criticat nu aduce atingere dreptului constitutional la ocrotirea
sănătătii. Dimpotrivă, art. 3 diri Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999
întăreste, prin măsuri concrete, această garantie si stabileste modalităti de
îndeplinire a obligatiilor statului de a asigura igiena si sănătatea publică,
de a organiza în mod corespunzător si eficient asistenta medicală, asistentă
care include, evident, si activitătile farmaceutice. Asa fiind, Ordonanta de
urgentă a Guvernului nr. 152/1999 se încadrează în reglementările legale
adoptate în vederea îndeplinirii acestei obligatii constitutionale. În
realitate, tocmai lipsa unei reglementări legale, care să prevadă conditiile si
modul de eliberare a medicamentelor, ar putea prezenta pericol pentru igiena si
sănătatea publică, pentru sănătatea fizică si mentală a persoanei, cu
consecinte greu de prevăzut.
Referitor la dispozitiile din Pactul international
cu privire la drepturile economice, sociale si culturale invocate de autorul
exceptiei, Curtea constată că aceste dispozitii stabilesc obligatiile generale
asumate de statele pării pentru a lua cele mai eficiente măsuri de asigurare a
sănătătii publice si a persoanelor. Toate aceste obligatii sunt reflectate în
mod corespunzător si cu exigente sporite în prevederile art. 33 din
Constitutie, iar o serie de reglementări legale, printre care si cele privind
exercitarea profesiei de farmacist sau cele de stabilire a conditiilor de
eliberare a produselor medicamentoase de uz uman, contribuie la îndeplinirea
lor.
Curtea mai constată, de asemenea, că
dispozitiile art. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 152/1999 nu
îngrădesc exercitiul dreptului la muncă si nici al
dreptului la libera alegere a profesiei si a locului de muncă, reglementat prin
art. 38 alin. (1) din Constitutie. Libertatea de alegere a profesiei nu are
semnificatia că o persoană poate opta pentru exercitarea oricărei profesii, indiferent
de pregătirea profesională si de experienta pe care le are. Alegerea profesiei
implică pregătirea corespunzătoare pentru exercitarea acesteia, iar alegerea
locului de muncă înseamnă optiunea persoanei pentru un anume loc de muncă sau
pentru o anumită functie; pentru care are nivelul corespunzător de pregătire
profesională si care este disponibilă.
Este firesc si necesar ca exercitarea
profesiilor importante sub aspectul interesului general al societătii să fie
reglementate prin lege, stabilindu-se atât conditiile de studii si de atestare
pentru exercitarea lor, cât si limitele competentelor si atributiilor
functiilor din cadrul unor profesii date. O asemenea reglementare s-a adoptat
si pentru exercitarea profesiei de farmacist prin Legea nr: 81/1997 privind
exercitarea profesiunii de farmacist, înfiintarea, organizarea si functionarea
Colegiului Farmacistilor din România, publicată in Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 89 din 14 mai 1997. Prin art. 2 din această lege se
stabileste că. "Profesiunea de farmacist are ca scop asigurarea
sănătătii publice, prin cercetarea, producerea, difuzarea si eliberarea
medicamentelor în conditiile de calitate prevăzute de Farmacopeea Română si de
alte standarde oficiale din tară si din străinătate, aprobate de Ministerul
Sănătătii.” În vederea realizării acestui scop, legea prevede si cerintele
pe care trebuie să le îndeplinească persoana care doreste să exercite profesia
de farmacist, respectiv să obtină autorizatie de liberă practică.
În executarea Legii nr. 81/1997 ministrul
sănătătii a emis Ordinul nr. 201/1999, prin care au fost aprobate Normele
privind autorizarea de functionare a unitătilor farmaceutice, precum si Normele
tehnice privind functionarea farmaciei, depozitului farmaceutic si a drogheriei.
Printre conditiile de autorizare a functionării unitătilor farmaceutice se
regăsesc si cerintele referitoare la incadrarea unitătilor respective cu
personal calificat. Normele prevăd posibilitatea eliberării autorizatiei de
liberă practică atât pentru farmacisti, cât si pentru asisteniii de farmăcie,
făcănd diferentierea necesară în competentele si atributiile celor două
categorii de personal, în functie de nivelul lor de calificare profesională.
Curtea retine că Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr. 152/1999, dispunând clasificarea produselor medicamentoase de uz
uman în diferite grupe, prevede că produsele mai importante sub aspectul
efectului lor direct asupra organismului uman, ca si sub aspectul posibilelor
efecte secundare pot fi eliberate doar cu prescriptie medicală, în farmacii si
de către farmacisti, cum, de altfel, se prevede si în art. 8 alin. (3) din
Legea nr. 81/1997, potrivit căruia "În farmacii, eliberarea
medicamentelor, pe bază de prescriptie medicală, se face numai sub
supravegherea farmacistului". Aceste reglementări limitează, fără
îndoială, atributiile asistentilor de farmacie, dar nu restrâng exercitiul
dreptului lor constitutional la muncă si la alegerea liberă a profesiei si a
locului de muncă - acest din urmă aspect fiind singurul asupra căruia Curtea
Constitutională se poate pronunta.
În acelasi context Curtea observă, de
asemenea, că, potrivit prevederilor pct. 2 al art. 6 din Pactul international
cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, măsurile de asigurare
a exercitării depline a dreptului la muncă trebuie „să includă orientarea si
pregătirea tehnică si profesională.” Rezultă deci că alegerea si
exercitarea unei
anumite profesii presupun si pregătirea tehnică si profesională
corespunzătoare.
Curtea constată, asadar, că nu sunt
întemeiate criticile de neconstitutionalitate aduse art. 3 din Ordonanta de
urgentă a Guvernului nr. 152/1999 si, prin urmare, exceptia de
neconstitutionalitate urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.
144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din
Ordonanta de urgentă a Guvernului
nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman,
exceptie ridicată de Liga Asocias-Farm din Bucuresti în Dosarul nr. 1.150/1999
al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 25
aprilie 2000.
Magistrat-asistent,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 25 aprilie
2000
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
La apelul nominal se constată că lipsesc
părtile, Traian Nicorici si Directia de muncă si protectie socială a judetului
Cluj, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită
respingerea exceptiei ca neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate
reglementează modul de stabilire a cuantumului pensiei de serviciu a
magistratilor si se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997.
având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 31 ianuarie 2000,
pronuntată in Dosarul nr. 5.378/1999, Curtea de Apel Cluj - Sectia
comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1 si 2 din
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, exceptie
ridicată de Traian Nicorici într-o cauză al cărei obiect îl constituie actiunea
formulată de autorul exceptiei, prin care solicită obligarea Directiei de muncă
si protectie socială a judetului Cluj să recalculeze pensia stabilită prin
Decizia nr. 116.831/1990, cu includerea în baza de calcul a sporului de vechime
în muncă si a sporului de stabilitate în magistratură, de care beneficiază
magistratii în activitate.
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile alin. 1 si 2 ale
art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, - care prevăd, pentru stabilirea
pensiei de serviciu, includerea în baza de calcul, alături de venitul net si de
sporul pentru vechime în muncă, si a sporului de stabilitate în magistratură,
doar pentru magistratii pensionati după data modificării Legii nr. 92/1992 prin
Legea nr. 142/1997 - contravin "principiului constitutional al egalitătii
în drepturi în materia pensiilor magistratilor, pentru că instituie un
tratament diferentiat, discriminatoriu între cele două categorii de magistrati,
întrucât sunt aplicabile numai magistratilor pensionati ulterior anului
1997". De asemenea, autorul exceptiei arată că, tinând seama de deciziile
Curtii Constitutionale nr. 88/1999 si nr. 89/1999 prin care s-a constatat
neconstitutionalitatea art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, republicată,
Directia de muncă si protectie socială a judetului Cluj a recalculat pensia
stabilită in anul 1990, dar nu a luat în calcul sporul de stabilitate în
magistratură, iar sporul pentru vechime în muncă l-a inclus doar în cuantumul
existent la data pensionării, iar nu în cel actual.
Curtea de Apel
Cluj - Sectia comercială si de contencios administrativ, exprimându-si opinia,
apreciază că exceptia de neconstitutionalitate "este neîntemeiată întrucât
alin. 1 si 2 ale art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, nu contravin art.
16 raportat la art. 43 alin. (2) din Constitutie".
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor
celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
În punctul de
vedere al Guvernului se consideră că exceptia este neîntemeiată,
deoarece în spetă "nu ne aflăm în fata unei neconstitutionalităti a
prevederilor art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu
modificările si completările ulterioare, ci a unei probleme de interpretare a
dispozitiilor legale".
Presedintii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
examinând incheierea de sesizare,
punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile scrise depuse la dosar de autorul exceptiei, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională constată că, potrivit
art. l44 lit. c) din Constitutie, art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din
Legea nr. 47/1992, republicată, a fost legal sesizată si este competentă să solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile
art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997,
potrivit cărora: "Magistratii cu o vechime de cel putin 25 de ani în
magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de
serviciu, in cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de bază,
sporul pentru vechime în muncă si sporul de stabilitate în magistratură, avute
la data pensionării.
Pentru fiecare
an care depăseste vechimea în magistratură prevăzută la alin. 1 se adaugă la cuantumul
pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăsi 100% din venitul net
stabilit conform alin. 1. avut la data pensionării."
Desi autorul exceptiei nu a indicat expres textul constitutional în raport
cu care consideră că sunt neconstitutionale dispozitiile legale criticate,
referindu-se însă la nerespectarea "principiului constitutional al
egalitătii în drepturi", precum si la "tratament diferentiat,
discriminatoriu", este evident că a avut în vedere prevederile art. 16
alin. (1) din Constitutie, care consfintesc că „Cetătenii sunt egali în fata
legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”.
Instanta de judecată în mod eronat a făcut
raportarea si la art. 43 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia "Cetătenii
au dreptul la pensie (....)", întrucât autorul exceptiei nu a reclamat
atingerea dreptului la pensie, ci doar modul de calcul diferentiat,
discriminatoriu al acesteia. De aceea Curtea Constitutională urmează să
examineze dispozitiile legale criticate numai cu raportare la prevederile art.
16 alin. (1) din Constitutie.
Analizând art. 103 alin. 1 si 2 din Legea nr.
92/1992, republicată, Curtea constată că acesta nu contravine prevederilor
Constitutiei.
De asemenea, Curtea constată că intră în
atributia exclusivă a legiuitorului reglementarea conditiilor de acordare a
pensiei, precum si a modului de calcul al cuantumului acesteia. În virtutea
acestei atributii legiuitorul poate să aducă si modificări reglementărilor
anterior adoptate. În privinta pensiilor de care beneficiază magistratii,
asemenea modificări au fost adoptate prin Legea nr. 142/1997 privind
modificarea si completarea Legii nr. 92/1992, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, reglementându-se, prin noua
redactare a art. 103 alin. 1 si 2, pensia de serviciu a magistratilor,
cuantumul si modul de calcul al acesteia. Aceste modificări se aplică de la
data intrării în vigoare a legii prin care au fost dispuse. Dacă legea ar fi
prevăzut că noua reglementare se aplică si magistratilor pensionari anterior
datei întrării ei în vigoare, ar fi încălcat prevederile art. 15 alin. (2) din
Constitutie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu
exceptia legii penale mai favorabile”. Dispozitiile art. 103 alin. 1 si 2
din Legea nr. 92/1992, în noua lor redactare, ar încălca prevederile art. 16
alin. (1) din Constituiie doar dacă ar prevedea un tratament juridic diferit
pentru persoanele aflate în situatie identică, ceea ce nu rezultă din
continutul lor.
Reglementarea posibilitătilor de recalculare
ulterioară a pensiilor stabilite intră, de asemenea, în competenia exclusivă a
legiuitorului, depinzând de optiunea acestuia. O asemenea posibilitate a fost
prevăzută la art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, republicată, conform
căruia: "Pensiile magistratilor se actualizează în raport cu nivelul
salariilor de bază ale magistratilor în activitate. "
Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 88
din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325
din 8 iulie 1999, a constatat că dispozitiile art. 108 alin. 5 din Legea nr.
97/1992 "sunt neconstitutionale în măsura în care nu asigură si
magistratilor pensionari anterior datei intrării în vigoare a Legii nr.
142/1997 actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de bază ale
magistratilor în activitate". Pentru a pronunta această solutie, s-a
retinut că actualizarea pensiilor numai în cazul magistratilor pensionari după
data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, cu excluderea celor pensionati
anterior, are "semnificatia instituirii unui tratament diferentiat,
discriminatoriu, fără să existe o explicatie ratională, ceea ce constituie o
încălcare a principiului constitutional al egalitătii in drepturi". S-a
mai retinut că aplicarea prevederilor legale referitoare la actualizarea
pensiilor deopotrivă pentru toti magistratii pensionari, care sunt într-o
situatie identică, indiferent de data pensionării, nu le conferă caracter
retroactiv, deoarece "actualizarea pensiilor priveste, prin ea însăsi,
prezentul si viitorul".
Rezultă, atât din redactarea textelor de
lege, cât si din considerentele deciziei citate, că situatia reglementată la
alin. 5 al art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, este esential diferită
fată de cea reglementată în alin. 1 si 2 ale aceluiasi articol, una privind
actualizarea, iar cealaltă privind stabilirea initială a cuantumului pensiei.
Într-adevăr, dispozitiile alin. 5 al art. 103 din Legea nr. 92/1992,
republicată, reglementând actualizarea pensiilor magistratilor, nu are in
vedere nici un fel de spor, ci doar „nivelul salariilor de bază ale
magistratilor în activitate”, ceea ce este valabil, în mod nediferentiat,
pentru toti magistratii pensionari.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.
144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 16, 23 si ,al art. 25 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, republicată,
În
numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 103 alin. 1
si 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată,
exceptie ridicată de Traian Nicorici în Dosarul nr. 5.378/1999 al Curtii de
Apel Cluj Sectia comercială si de contencios administrativ.
Definitivă si obligatorie.
PRESEDINTELE
CURTII CONSTITUTIONALE,
Magistrat-asistent,
CURTEA
CONSTITUTIONALĂ
din 4 mai 2000
referitoare la
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991
pentru
sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială,
a ordinii si
linistii publice, republicată, cu modificările ulterioare
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
autorul exceptiei, Adrian Macovei, si Ministerul de Interne, fată de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că sustinerea autorului
exceptiei în sensul că prin dispozitiile criticate a fost incălcat principiul
liberului acces la justitie, consfintit de art. 21 din Constitutie, nu este
fondată, deoarece contravenientul are posibilitatea de a contesta în instantă
procesul-verbal de constatare a contraventiei. Totodată, se mai arată că nu au
fost încălcate nici dispozitiile art. 23 alin. (2) din Constituiie, care prevăd
că retinerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile si
conditiile prevăzute de lege, întrucât textul acestuia nu face distinctie între
dispozitiile cuprinse în Codul de procedură penală, care prevăd luarea măsurii
arestării, si dispozitiile cu acelasi caracter cuprinse în legi speciale. Se
apreciază, de asemenea, că nu au fost încălcate nici dispozitiile art. 134 alin.
(2) lit. b) din Constitutie, întrucât prin prevederile art. 16 din Legea nr.
61/1991, republicată, s-a urmărit sanctionarea faptelor prin care se încalcă
regulile de convietuire socială, iar nu realizarea unor venituri la bugetul de
stat.
având în vedere actele si
lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 1999
Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru
sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a
ordinii si linistii publice, republicată, exceptie ridicată de Adrian
Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al acelei instanie.
În motivarea
exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că art. 96 din Legea nr. 61/1991,
republicată, contravine dispozitiilor art. 21 alin. (1) si (2), ale art. 23 si
ale art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutia României, arătănd că "unul
din principiile de bază ale desfăsurării procesului civil este contradictorialitatea,
or, în actiunea intentată de organele de politie de transformare a unei amenzi
neachitate în închisoare contraventională, cetăteanul amendat care nu achită
amenda în termenul prevăzut de lege are două posibilităti, fie achitarea amenzii,
fie executarea unui număr de zile de închisoare contraventională, fără a avea
dreptul de a pune in discutie legalitatea si temeinicia procesului-verbal, de a
solicita si administra probe în contradictoriu cu cealaltă parte".
Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti,
exprimându-si opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate, a
apreciat că art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu contravine art. 21
alin. (1) si (2), art. 23 si art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie.
Astfel, cu privire la încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (1) si (2) din
Constitutie, se consideră că art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, nu
contravine principiului liberului acces la justitie, întrucât procedura de
transformare a amenzii in închisoare contraventională este d procedură
derogatorie de la dreptul comun în materie contraventională, care asigură
totusi respectarea contradictorialitătii, prin aceea că art. 16 alin. 3 din
aceeasi lege dispune citarea contravenientului. Totodată, art. 17 din Legea nr.
61/1991, republicată, prevede că, în completarea acestei legi, sunt aplicabile
prevederile Legii nr. 32/1968, care, prin art. 17 alin. 3 teza ultimă, prevede
posibilitatea constatării, chiar din oficiu, de către instanta de judecată a
nulitătii absolute pentru vicii a procesului-verbal de constatare a
contraventiei. Pe de altă parte, conform art. 8 din Legea nr. 61/1991,
republicată, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei prin
care s-a aplicat sanctiunea amenzii se poate face plângere in termen de 15 zile
de la comunicare. Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 23 alin. (2) din
Constitutie, se apreciază că, întrucăt textul nu distinge în privinta legii
care prevede cazurile si procedura arestării, aceasta putând fi atât Codul de
procedură penală, căt si orice altă lege care contine dispozitii referitoare la
libertatea persoanei (asa cum este cazul Legii nr. 61/1991), nu se poate retine
încălcarea textului constitutional. În ceea ce priveste încălcarea
dispozitiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, instanta retine că
amenda aplicată conform dispozitiilor Legii nr. 61/1991, republicată,
reprezintă sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire
socială, a ordinii si linistii publice, prin calificarea acestor fapte ca fiind
contraventii si prin instituirea de sanctiuni corespunzătoare, urmărindu-se de
către legiuitor nu realizarea de creante bugetare, ci reprimarea unor atitudini
ce contravin ordinii si linistii publice.
În conformitate cu dispozitiile art. 24 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost
comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului,
pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.
Presedintele
Camerei Deputatilor, în punctul său de vedere, arată că
prevederile art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, sunt conforme
dispozitiilor constituitionale. În esentă, în motivarea acestui punct de vedere
se sustine că întreaga procedură prevăzută de textul criticat pentru
neconstitutionalitate "se desfăsoară în cadrul unui control
judiciar", în virtutea căruia "instanta competentă examinează
întrunirea conditiilor legale care determină convertirea sanctiunii
contraventionale". În cadrul procedurii prevăzute la art. 16 din Legea nr.
61/1991, republicată, instanta judecătorească "nu realizează, pur si
simplu, convertirea amenzii în închisoare contraventională", ea având la
dispozitie "o paletă de solutii aplicabile în functie de situatia
personală a contravenientului". Astfel, instanta poate acorda
contravenientului un termen de gratie sau poate esalona plata amenzii într-un
interval de cel mult 3 luni. De asemenea, art. 16 alineatul ultim prevede că
"instanta va înceta actiunea de transformare a amenzii în închisoare
contraventională, în situatia în care contravenientul achită amenda pănă la
pronuntarea hotărării". Totodată, se mai arată că prin efectul Legii nr.
82/1999 contravenientul poate beneficia de înlocuirea sanctiunii închisorii
contraventionale cu sanctiunea obligării sale la prestarea unei activităti în folosul comunitătii. În
aceste conditii persoana vinovată de săvârsirea unei contraventii "are
asigurată in etapa procesuală a executării amenzii contraventionale
posibilitatea de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor
si a intereselor sale legitime". Pe de altă parte, atăt Legea nr. 61/1991,
cât si Legea nr. 82/1999, "se subordonează exigentelor formulate de art.
23 alin. (2) si (9) din Constitutie, reglementând în mod strict cazurile,
conditiile si procedura prin care se adoptă o măsură privativă de libertate,
subsecventă săvârsirii unei contraventii". Referitor la invocarea, în
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, a dispozitiilor art. 134 alin.
(2) lit. b) din Constitutie, se apreciază că aceasta "nu este pertinentă,
deoarece nu rezultă o conexiune între procedura reglementată de art. 16 din
Legea nr. 61/1991 si obligatia statului de a proteja interesele nationale în
activitatea economică, financiară si valutară".
Guvernul, în
punctul său de vedere, arată că exceptia de neconstitutionalitate
este neîntemeiată. Astfel, conform art. 18 din Legea nr. 61/1991, republicată,
dispozitiile acestei legi se întregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind
stabilirea si sanctionarea contraventiilor, lege care prevede la art. 31
posibilitatea pentru persoana sanctionată să facă plângere în termen de 15 zile
împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, care
se solutionează de instanta competentă. Totodată, conform art. 16 din Legea nr.
61/1991, republicată, instanta este cea care dispune transformarea amenzii în
închisoare contraventională sau muncă în folosul comunitătii, în cazul în care
contravenientul nu achită amenda, acesta având posibilitatea să invoce atât
nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contraventiei, cât si
aplicarea sanctiunii, astfel că nu este fondată critica de
neconstitutionalitate a art. 16 din lege în sensut că ar fi încălcat principiul
liberului acces la justitie consacrat de art. 21 din Constitutie. Sub aspectul
încălcării dispozitiilor art. 23 din Constitutie, Guvernul consideră că textul
art. 23 alin. (2), care prevede că retinerea sau arestarea unei persoane este
permisă numai în cazurile si cu procedura prevăzute de lege, nu este cu nimic
nesocotit, întrucât textul constitutional nu distinge între Codul de procedură
penală si legile speciale, ci statuează pentru ambele categorii de legi. Pe de
altă parte, în legătură cu restrângerea exercitiului unor drepturi prin
aplicarea sanctiunii închisorii contraventionale, Guvernul arată că "art.
49 alin. (1) din Constitutie prevede că exercitiul unor drepturi sau al unor
libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune printre
alte cauze enumerate, limitativ, pentru apărarea ordinii, sănătătii sau moralei
publice", astfel că "sanctiunea are pe deplin un suport
constitutional". În sfârsit, referitor la critica de neconstitutionalitate
întemeiată pe încălcarea art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, Guvernul
sustine că "în cadrul procesului contraventional nu este vorba despre o
activitate economică, ci de activitatea judiciară de înfăptuire a actului de
justitie, astfel încât nu poate fi retinută nici o corelatie între textele art.
16 din Legea nr. 61/1991 si art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie".
Presedintele
Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui
Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile
autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională constată că a fost
legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din
Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr.
47/1992, republicată, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.
Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile
art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor
norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997, text de
lege care are , următorul continut: "Contravenientul are obligatia să
achite amenda si să depună recipisa de achitare a acesteia la organul
constatator, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sanctiunii.
Dacă amenda nu
a fost achitată în acest termen, organul din care face parte agentul
constatator va sesiza instanta de judecată pe raza căreia s-a săvărsit
contraventia, în vederea transformării amenzii în închisoare contraventională.
Instanta
fixează termen de urgentă, cu citarea contravenientului, procedând la transformarea
amenzii în închisoare contraventională.
Pentru motive
temeinice, în mod exceptional, instanta poate acorda un nou termen de plată de
cel mult 30 de zile sau poate dispune esalonarea plătii într-un termen de cel
mult 3 luni.
Dacă amenda nu
a fost achitată până la expirarea termenului fixat, instanta va dispune
transformarea acesteia în închisoare contraventională, tinând seama de partea din amenda rămasă
neachitată.
Transformarea
amenzii în închisoare contraventională se va face socotind o zi de închisoare
pentru 10.000 lei, fără a putea depăsi maximul special al închisorii
contraventionale prevăzute ca sanctiune alternativă la contraventia săvărsită.
Pentru
contraventiile săvârsite de minorii care au împlinit 16 ani, maximul închisorii
contraventionale, rezultat prin transformarea amenzii, nu poate depăsi 3luni.
Instanta va înceta actiunea de transformare a amenzii în închisoare
contraventională în situatia în care contravenientul achită amenda până la
pronuntarea hotărârii."
Articolul 16 din Legea nr. 61/1991,
republicată, a fost modificat implicit prin art. 12 din Legea nr. 82/1999
privind înlocuirea închisorii contraventionale cu sanctiunea obligării
contravenientului la prestarea unei activităti în folosul comunitătii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 21 mai 1999.
Art. 12 din Legea nr. 82/1999 are următorul continut: "(1) Executarea
amenzii neachitate cu rea-credintă se face potrivit procedurii executării
silite.
(2) Dacă contravenientul nu plăteste amenda si nici nu există posibititatea
executării silite, judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârsit
contraventia, la sesizarea unitătii de care apartine agentul constatator,
dispune înlocuirea amenzii cu sanctiunea închisorii contraventionale sau, dacă
există consimtământul contra-emtentului, cu sanctiunea obligării acestuia la
prestarea unei activităti în folosul comunitatii. "
De asemenea, prin Legea nr. 2 din 17 ianuarie
2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 18
ianuarie 2000, au fost aduse unele modificări Legii nr. 61/1991, republicată,
între care si alineatelor 5 si 6 ale art. 16, care au, în prezent, următorul
cuprins:
"Dacă
amenda nu a fost achitată de către contravenient până la expiraras termenului
fixat si se constată că acesta se sustrage cu rea-credintă, instanta va dispune
transformarea acesteia în închisoare contraventională, tinând seama de partea
din amenda rămasă neachitată.
Transformarea
amenzii în închisoare contraventională se va face socotind o zi de închisoare
pentru o sumă stabilită si reactualizată prin hotărâre a Guvernului, fără a se
putea depăsi maximul special al închisorii contraventionale prevăzute ca
sanctiune alternativă la contraventia săvarsită."
Autorul exceptiei consideră că prin dispozitiile art. 16 din Legea nr.
61/1991, republicată, au fost încălcate următoarele texte constitutionale:
- Art. 21, privind accesul liber la justitie:
"(1)Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea
drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o
lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept ";
- Art. 23, privind libertatea individuală:
"(1) Libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2)
Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în
cazurile si cu procedura prevăzute de lege.
(3) Retinerea
nu poate depăsi 24 de ore.
(4) Arestarea
se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult
30 de zile. Asupra legalitătii mandatului, arestatul se poate plânge judecătorului,
care este obligat să se pronunte prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării
se aprobă numai de instanta de judecată.
(5) Celui
retinut sau arestat i se aduc de îndată la cunostintă, în limba pe care o
întelege, motivele retinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai
scurt termen; învinuirea se aduce la cunostintă numai în prezenta unui avocat,
ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea
celui retinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au
dispărut.
(7) Persoana arestată
preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cautiune. "
(8) Până la
rămânerea definitivă a hotărarii judecătoresti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată.
(9) Nici o pedeapsă
nu poate fi stabilită sau aplicată decat în conditiile si în temeiul legii.”
- Art. 134, privind economia, sub aspectul prevederilor cuprinse în alin.
(2) lit. b): "Statul trebuie să asigure: (...)
b) protejarea
intereselor nationale în activitatea economică, financiară si valutară."
Examinând exceptia de neconstitutionalitate a art. 16 din Legea nr. 61/1991
pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială,
a ordinii si linistii publice, republicată, Curtea constată că aceasta este
neintemeiată.
1. Prin Legea nr. 61/1991 au fost prevăzute
faptele care constituie contraventii la normele de convietuire socială, la
ordinea si linistea publică, stabilindu-se totodată sanctiunile cu amendă si,
în unele cazuri, alternativ, sanctiunea
amenzii sau a închisorii contraventionale, procedura de constatare a
contraventiilor si de aplicare a sanctiunii, precum si posibilitatea
transformării amenzii în închisoare contraventională.
2. Textul art. 16 din Legea nr. 61/1991,
republicată, nu încalcă principiul liberului acces la justitie consacrat la
art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, întrucât procedura transformării
amenzii contraventionale în închisoare contravenvională, în conditiile legii,
se desfăsoară în instanta de judecată, cu citarea contravententului, care deci
are posibilitatea să se apere în justitie, în fată unui judecător impartial si
independent, în deplină concordantă cu prevederile art. 21 din Constitutie si
ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale.
Referitor la sustinerea autorului exceptiei
că procesul în fata instantei nu respectă principiul contradictorialitătii,
întrucât organul care a constatat contraventia si a aplicat sanctiunea nu se
citează, este de observat că ptocedura de transformare a amenzii în închisoare
contraventională, prevăzută la art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată,
priveste faza de executare a sanctiunii contraventionale, în eventualitatea în
care amenda nu a fost plătită, deci o fază ulterioară celei în care
contravenientul se poate plânge împotriva procesului-verbal de constatare a
contraventiei, fază în care el îsi poate face orice apărare, în drept si în
fapt, în legătură cu constatarea contraventiei si cu sanctiunea aplicată prin
procesul-verbal. Această posibilitate este prevăzută la art. 9 din Legea nr.
61/1991, republicată, potrivit căruia plângerea împotriva procesului-verbal de
constatare a contraventiei se solutionează de judecătorie. Totodată, conform
prevederilor art. 18 din Legea nr. 61/1991," republicată, dispozitiile
acestei legi se întregesc cu cele ale Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si
sanctionarea contraventiilor, care stabilesc prin art. 37 (astfel cum a fost
modificat si completat prin Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 25 ianuarie 1994,
aprobată cu modificări, prin Legea nr.
65/1994, publicată în Monitorul Oficial al Romăniei, Partea I, nr. 188 din 22
iulie 1994), obligativitatea citării atăt a contravenientului, cât si a
organului care a constatat contraventia si a aplicat sanctiunea amenzii, ca si
a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea justă a cauzei.
3. Curtea mai constată că nici critica de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991
republicată, prin care se sustine încălcarea art. 23 din Constitutie privind
libertatea individuală, nu este întemeiată.
Autorul exceptiei nu a motivat nici în actul
scris depus la dosarul instantei, nici în cadrul dezbaterilor consemnate în
încheierea instantei judecătoresti care a sesizat Curtea Constitutională în ce
ar consta încălcarea prevederilor art. 23 din Constitutie în cazul
dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată. Curtea observă însă
că nu s-ar putea pune în discutie decât prevederile alin. (2) al art. 23 din
Constitutie, care prevăd că "Perchezitionarea, retinerea sau arestarea
unei persoane sunt permise numai în cazurile si cu procedura prevăzute de
lege". Având în vedere că textul constitutional nu face nici o distinctie
între Codul de procedură penală si o lege specială care ar reglementa în
continutul său procedura luării unei asemenea măsuri care afectează libertatea
individuală, nu se poate retine nici un motiv de neconstitutionalitate a art. 16
din Legea nr. 61/1991, republicată, întemeiat pe încălcarea dispozitiilor art.
23 din Constitutie.
4. Se mai constată că motivul de
neconstitutionalitate invocat de autorul exceptiei, în sensul că prin textul
criticat ar fi fost încălcate dispozitiile art. 134 alin. (2) lit. b) din
Constitutie, nu poate fi retinut, întrucât nu există nici o legătură între
textul constitutional invocat care prevede obligatia statului de a proteja
interesele nationale în activitatea economică, financiară si valutară, si textul
art. 16 din Legea nr. 61/1991, republicată, care reglementează posibilitatea si
procedura transformării în închisoare contraventională a amenzii
contraventionale care nu poate fi achitată de contravenient.
5. De altfel, Curtea Constitutională a mai
fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.
61/1991 în totalitatea sa, pe care a respins-o prin Decizia nr. 59 din 14 mai
1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5
decembrie 1996, solutie mentinută prin Decizia nr. 116 din 8 octombrie 1996,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie
1996, prin care a fost respins recursul formulat de autorul exceptiei împotriva
primei decizii. Prin ambele decizii Curtea Constitutională a retinut că
dispozitiile Legii nr. 61/1991 sunt constituiionale.
Solutia pronuntată anterior si considerentele
celor două decizii îsi păstrează actualitatea, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să modifice
jurisprudenta Curtii.
Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 144
lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, al
art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicată,
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice,
republicată, cu modificările ulterioare,
exceptie ridicată de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al
Judecătoriei Sectorului 2, Bucuresti.
Definitivă si obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 4
mai 2000.
Magistrat-asistent,
BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI
privind
sanctionarea Casei de schimb valutar «Societatea Comercială "Delta
Exchange" - S.R.L.
Bucuresti» cu
retragerea autorizatiei acordate de Banca Natională a României
în baza art. 60 alin. (1) lit. d) din Legea
nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Nationale a României, cu modificările
ulterioare,
Guvernatorul
Băncii Nationale a României emite următorul ordin:
Art. 1. - Se sanctionează Casa de schimb
valutar ”Societatea Comercială "Delta Exchange" - S.R.L. Bucuresti”
cu retragerea autorizatiei acordate de Banca Natională a României, începând cu
data comunicării prezentului ordin.
Art. 2. - Casa de schimb valutar ”Sooietatea Comercială "Delta
Exchange" - S.R.L. Bucuresti” are
drept de contestatie, în termen de 15 zile de la data
comunicării sanctiunii, la Consiliul de administratie al Băncii
Nationale a României, în conformitate cu prevederile art.
60 alin. (2) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Nationale a
României, cu modificările ulterioare.
Bucuresti, 21 iulie 2000.
Nr. 356.