Decizia nr. 24 din 4 februarie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancarã

               Decizia nr. 465 din 18 noiembrie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 54 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancarã

           1. - Ordonantã pentru acceptarea Protocolului 4 la Acordul general pentru comertul cu servicii,  adoptat la Geneva la 15 aprilie 1997

           Rectificare
 

            Florin Bucur Vasilescu    - presedinte
            Costicã Bulai                     - judecãtor
            Viorel Mihai Ciobanu      - judecãtor
            Raul Petrescu                    - procuror
            Gabriela Dragomirescu    - magistrat-asistent

            Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 din Legea.nr. 33/1991 privind activitatea bancarã, invocatã de reclamantii Nicorici Mircea si Societatea de asigurare-reasigurare "ardaf" - S.A. Cluj-Napoca.
            Dezbaterile au avut loc în sedinta publicã din data de 29 ianuarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a reclamantilor Nicorici Mircea si a Societãtii de asigurare-reasigurare "ardaf" - S.A. Cluj-Napoca, a pârâtei Banca Nationalã a României si în lipsa Societãtii Comerciale "Dacia Felix" - S.A. Cluj-Napoca, legal citatã. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de 4 februarie 1996.

             având în vedere actele si lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
            Prin Încheierea din 27 mai 1996, pronuntatã în Dosarul nr. 2.662/1996, Tribunalul Cluj - Sectia civilã si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 54 din Legea nr. 33/1991 , ridicatã de reprezentantul reclamantilor Nicorici Mircea si de Societatea de asigurare-reasigurare "ardaf" S.A. Cluj-Napoca. În motivarea exceptiei, astfel cum s-a retinut în Încheierea de sesizare din 27 mai 1996, se sustine cã art. 54 din Legea nr. 33/1991 încalcã, pe de o parte, prezumtia de nevinovãtie, prevãzutã "de art. 26 din Constitutia României 1991 ", deoarece "mãsura decãderii din calitatea pe care o avea reclamantul la Societatea bancarã «Dacia Felix» - S.A. Cluj-Napoca s-a luat înainte de stabilirea culpabilitãtii sale printr-un proces public de condamnare, de persoane din cadrul societãtii, nu de persoane competente", iar pe de altã parte, este încãlcat accesul liber la justitie, reclamantul "fiind exclus de la Societatea bancarã «Dacia Felix» - S.A. în lipsa unei hotãrâri date de instantã în mod public". În memoriul depus la dosar se mai invocã si incidenta prevederilor art. 150 alin. (1) din Constitutie, în sensul cã Legea nr. 33/1991 este preconstitutionalã si deci art. 54, ce face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, este abrogat.
            Exprimându-si opinia, instanta de judecatã apreciazã cã art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu contravine Constitutiei din anul 1991 si, pe cale de consecintã, nu este abrogat în, temeiul art. 150 alin. (1) din aceasta.
            În vederea solutionãrii exceptiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor douã Camere ale Parlamentului si Guvernului.
            În punctul de vedere al Guvernului se aratã, în esentã, cã raportarea la art. 21 si la art. 23 alin. (8) din Constitutie, care consacrã accesul liber la justitie si prezumtia de nevinovãtie, nu poate conduce la constatarea neconstitutionalitãtii art. 54 din Legea 33/1991, întrucât prin continutul lor acestea nu sunt contradictorii. Mãsura prevãzutã la art. 54 nu este discriminatorie fatã de fondatori, administratori, directori si cenzori, ci de protectie a activitãtii bancare, care nu înlãturã accesul la justitie a celor ce se considerã lezati, astfel încât nu se poate retine neconstitutionalitatea textului atacat.
            Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

            examinând încheiere de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrtilor si ale procurorului, dispozitiile art. 54 din Legea nr. 33/1991 raportate la prevederile constitutionale si ale Legii nr. 47/1992, retine:
            Desi art. 54 din Legea nr. 33/1991 este anterior Constitutiei din 1991 , Curtea Constitutionalã este competentã sã solutioneze exceptia de neconstitutionalitate, deoarece pe baza acestui text s-au stabiltt raporturi juridice dupã intrarea în vigoare a legii fundamentale. Pe de altã parte, instanta de judecatã a apreciat în încheierea de sesizare cã textul atacat nu este abrogat potrivit art. 150 alin. (1 ) din Constitutie si deci numai Curtea Constitutionalã este competentã sã se pronunte asupra exceptiei invocate.
            Art. 54 din Legea nr. 33/1991 prevede: "Fondatorii unei societãti bancare, precum si administratorii, directorii si cenzorii acesteia, care vor tãinui situatia de încetare de plãti sau vor încãlca autorizatia acordatã si prevederile prezentei legi, vor fi decãzuti din calitatea lor prin hotãrâre a Bãncii Nationale a României, chiar si înainte de deschiderea actiunii judiciare".
            Se sustine, în primul rând, cã dispozitiile atacate contravin art. 21 din Constitutie, care consacrã accesul liber la justitie. Potrivit alin. (1) din acest text, "orice persoanã se poate adresa justitiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãtilor si a intereselor sale legitime", iar în alin. (2) se prevede cã "nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept".
            Examinând art. 54 din Legea nr. 33/1991 în raport cu prevederile art. 21 din Constitutie rezultã cã motivul privind încãlcarea accesului liber la justitie nu este fondat. Desi art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu o prevede în mod expres, este fãrã îndoialã cã, fiind vorba de un act administrativ, cel interesat se poate adresa instantei de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 29/1990. Calea de atac nu trebuie prevãzutã de fiecare datã în mod expres. De altfel, posibilitatea sesizãrii instantelor rezultã si din art. 48 din Constitutie, iar din finalul textului atacat reiese, de asemenea, cã este deschisã, calea la justitie. Pe de altã parte, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, instanta judecãtoreascã sesizatã cu o actiune în contencios administrativ poate suspenda executarea actului atacat. Asa fiind, faptul cã mãsura decãderii se ia de cãtre Banca Nationalã a României si cã aceastã mãsurã este executorie, ceea ce se întâmplã în cazuiltuturor actelor administrative, nu constituie o încãlcare a principiului liberului acces la justitie. De altfel, chiar din faptul cã sesizarea Curtii Constitutionale s-a fãcut de Tribunalul Cluj, învestit la cererea autorilor exceptiei, demonstreazã cã accesul la justitie nu este afectat prin art. 54 din Legea nr. 33/1991.
            În legãturã cu invocarea încãlcãrii de cãte art. 54 din Legea nr. 33/1991 a prezumtiei de nevinovãtie înscrisã în art. 23 alin. (8) din Constitutie, este de retinut cã acest principiu nu poate fi desprins din contextul constitutional în care este plasat. Or, prezumtia de nevinovãtie este reglementatã în legãturã cu libertatea individualã a persoanei, privind retinerea, arestarea si solutionarea procesului penal, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare.
            Textul art. 54 din legea nr. 33/1991 nu vizeazã astfel de situatii care sã aducã atingere libertãtii individuale, ci instituie o sanctiune specificã printr-un act administrativ, împotriva cãreia este deschis, astfel cum s-a retinut, accesul la justitie. Activitatea bancarã este incontestabil o activitate de interes public, chiar dacã este desfãsuratã de bãnci ce reprezintã persoane juridice de drept privat, care trebuie sã se caracterizeze prin moralitate si bunã-credintã, îndeosebi din partea fondatorilor si a administratorilor, pentru a nu expune actionarii si depunãtorii la riscul de a-si vedea irosite investitiile sau economiile.
            Deci legiutorul poate stabili, fãrã a încãlca Constitutia anumite sanctiuni care sã garanteze un asemenea comportament. Justificarea art. 54 rezultã din analiza cadrului general al Legii nr. 33/1991, care în numeroase texte, precum art. 2, 5, 15, 30, 31, 32, 45 si art. 52, stabileste pentru Banca Nationalã a României rolul de a supraveghea activitatea tuturor societãtilor bancare si de a stabili reguli si norme etice si profesionale pentru calitatea si activitatea unui conducãtor de societate bancarã, precum si pentru activitatea personalului bancar. Aceste reguli si norme nu ar avea nici o eficientã, dacã ar fi lipsite de sanctiune, or Legea nr. 33/1991 a dorit sã evite acest lucru tocmai prin art. 54. Asa fiind, ratiunea art. 54 si natura sanctiunii prevãzute de acesta trebuie cãutate în Legea nr. 33/1991, si nu în materie penalã, disciplinarã sau contraventionalã, astfel cum s-a încercat sã se demonstreze prin concluziile orale si notele scrise ale pãrtilor care au invocat exceptia de neconstitutionalitate.
            În aceste conditii nu se poate retine cã art. 54 ar încãlca dispozitiile constitutionale înscrise în art. 23 alin. (8), care consacrã prezumtia de nevinovãtie, ori în art. 23 alin. (9), potrivit cãrora nici o pedeapsã nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în conditiile si în temeiul legii, sau în art. 1 alin. (3), care, prin referirea la principiile statului de drept, ar avea în vedere, considerã autorii exceptiei, si regula non bis in idem, potrivit cãreia nu pot fi aplicate, pentru una si aceeasi faptã, douã sanctiuni de aceeasi naturã si din aceeasi categorie.
            În sfârsit, art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu contravine nici art. 49 din Constitutie. Acest text constitutional stabileste conditiile si limitele restrângerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertãti. El are în vedere însã drepturile si libertãtile fundamentale, înscrise în capitolul II al titlului I din Constitutia României, or, art. 54 din Legea nr. 33/1991 nu are în vedere astfel de drepturi.
            Pentru motivele arãtate, exceptia de neconstitutionalitate a art. 54 din Legea nr. 33/1991 urmeazã sã fie respinsã ca nefondatã. Instanta judecãtoreascã este singura în mãsurã sã verifice la spetã dacã hotãrârea luatã de cãtre Banca Nationalã a României este întemeiatã sau nu.

            Având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) si ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

            Respinge ca nefondatã exceptia de neconstitutionalitate privind art. 54 din Legea nr. 33/1991, invocatã de Nicorici Mircea si Societatea de asigurare-reasigurare "ARDAR -  S.A. Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.662/1996 al Tribunalului Cluj Sectia civilã si de contencios administrativ,
            Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
            Pronuntatã în sedinta publicã din 4 februarie 1997.

            Ioan Muraru                   - presedinte
            Mihai Constantinescu  - judecãtor
            Nicolae Popa                  - judecãtor
            Lucian Stângu                - judecãtor
            Victor Dan Zlãtescu      - judecãtor
            Paula C. Pantea               - procuror
            Gabriela Dragomirescu  - magistrat-asistent

            Pe rol, pronuntarea asupra recursului declarat de Societatea de asigurare-reasigurare "ardaf" - S.A. Cluj Napoca si de Nicorici Mircea împotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 24 din 4 februarie 1997.
            Dezbaterile au avut loc, în sedinta publicã din data de 11 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public si în lipsa pãrtilor legal citate; acestea au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de 18 noiembrie 1997.

            având în vedere actele si lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
            Tribunalul Cluj - Sectia civilã si de contencios administrativ, prin Încheierea din 27 mai 1996, pronuntatã în Dosarul nr. 2.662/1996, a sesizat Curtea Constitutionalã cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 54 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancarã, ridicatã de Nicorici Mircea si Societatea de asigurare-reasigurare "ardaf" S.A. Cluj-Napoca.
            Prin Decizia nr. 24 din 4 februarie 1997, Curtea Constitutionalã a respins, ca vãdit nefondatã, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 33/1991 , retinând în esentã urmãtoarele: critica referitoare la încãlcarea accesului liber la justitie este nefondatã, întrucât, în cauzã fiind vorba de un act administrativ, persoana interesatã se poate adresa instantei de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 29/1990; în legãturã cu invocarea prezumtiei de nevinovãtie, se aratã cã aceastã prezumtie este reglementatã de Constitutie, cu referire la libertatea individualã a persoanei, privind retinerea si arestarea, precum si solutionarea procesului penal, situati ce nu sunt vizate de textul art. 54 din Legea nr. 33/1991. Aceleasi argumente sunt valabile si cât priveste invocarea principiului potrivit cãruia nici o pedeapsã nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în conditiile si în temeiul legii; ratiunea art. 54 din Legea nr. 33/1991 si natura sanctiunii prevãzute de acesta trebuie cãutate în lege, iar nu în materie penalã, disciplinarã sau contraventionalã; art. 54 din lege nu încalcã art. 49 din Constitutie, deoarece textul criticat nu are în vedere drepturile si libertãtile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului I din Constitutie.
            Împotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 24 din 4 februarie 1997 au declarat recurs, în termen legal, Societatea de asigurare-reasigurare "ardaf"- S.A. Cluj Napoca si Nicorici Mircea.
            Curtea constatã cã, fatã de art. 16 din Legea nr. 47/1992, care dispune cã procedura jurisdictionalã prevãzutã de aceastã lege se completeazã cu regulile procedurii civile, în mãsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fata Curtii Constitutionale, si de art. 133 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia cererea de chemare în judecatã, care nu cuprinde semnãtura, este nulã, recursul promovat de Societatea de asigurare-reasigurare "ardaf" - S.A. Cluj-Napoca si de Nicorici Mircea este nesemnat si, în consecintã, urmeazã a fi declarat nul.
            Analizând din oficiu Decizia nr. 24 din 4 februarie 1997, potrivit art. 306 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea retine cã nu existã nici un motiv de recurs, de ordine publicã, pe care sã-l invoce cu privire la decizia care face obiectul recursului, în vederea casãrii ei.
             Pentru cele arãtate, în temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) si ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, cât si ale art. 306 alin. 1 din Codul de procedurã civilã,

            Declarã nul, nefiind semnat, recursul declarat de Societatea de asigurare-reasigurare "ardaf" - S.A. Cluj-Napoca si de Nicorici Mircea împotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 24 din 4 februarie 1997.
            Definitivã.
            Pronuntatã în sedinta publicã din 18 noiembrie 1997.

            În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia României si ale art. 1 lit. r) din Legea nr. 221/1997 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,

            Guvernul României emite urmãtoarea ordonantã:

           Articol unic. - Se acceptã Protocolul 4 la Acordul general pentru comertul cu servicii, adoptat la Geneva la 15 aprilie 1997, si Lista de angajamente specifice ale României în domeniul telecomunicatiilor de bazã, anexã la acest protocol.

Bucuresti, 19 ianuarie 1998.
Nr. 1.

            Membrii Organizatiei Mondiale de Comert (denumitã în continuare O.M.C.) ale cãror Liste de angajamente specifice si Liste de exceptii de la art. II al Acordului general pentru comertul cu servicii, referitoare la telecomunicatiile de bazã, sunt anexate la acest protocol, denumiti în continuare membri implicati,
            având în vedere negocierile desfãsurate în baza deciziei ministeriale privind negocierile în telecomunicatiile de bazã, adoptate la Marrakesh la 15 aprilie 1994,
            luând în considerare anexa privind negocierile în telecomunicatiile de bazã, decid urmãtoarele:
            1. La intrarea în vigoare a acestui protocol, Lista de angajamente specifice si Lista de exceptii de la art. II, referitoare la telecomunicatiile de bazã anexate la acest protocol, referitoare la un membru va completa sau va modifica Lista de angajamente specifice si Lista de exceptii de la art. II, ale acestui membru.
            2. Acest protocol va fi deschis pentru acceptare, prin semnare sau în alt mod, de cãtre membrii implicati, pânã la data de 30 noiembrie 1997.
            3. Protocolul va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, cu conditia sã fi fost acceptat de cãtre tot membrii implicati. Dacã la data de 1 decembrie 1997 protocolul nu a fost acceptat de cãtre toti membrii implicati, acei membri care l-au acceptat la acea datã pot decide înaintea datei de 1 ianuarie 1998, cu privire la intrarea în vigoare.
            4. Acest protocol va fi depus la directorul general al O.M.C. Directorul general al O.M.C. va distribui imediat fiecãrui membru al O.M.C. o copie certificatã a acestui protocol si notificãrile de acceptare a acestuia.
            5. Acest protocol va fi înregistrat în conformitate cu prevederile art. 102 al Cartei Natiunilor Unite.
            Fãcut la Geneva la data de 15 aprilie 1997, într-un singur exemplar în limba englezã, francezã si spaniolã, fiecare text fiind autentic, cu exceptia cazului în care se prevede în alt mod cu privire la listele anexate la acesta.  

ANEXÃ
la protol

            Mod de furnizare: 1 ) Livrarea peste granitã a serviciilor 2) Consum extern 3) Prezenta comercialã 4) Prezenta persoanelor fizice furnizoare de servicii
 
 

 ANEXÃ
 la Lista de angajamente

            Domeniu
            Acest document contine definitiile si principiile cadrului reglementar pentru serviciile de telecomunicatii de bazã.
            Definitii
            Termenul utilizatori se referã la consumatorii si furnizorii de servicii.
            Expresia infrastructuri esentiale se referã la infrastructurile unei retele sau ale unui serviciu public de transport de telecomunicatii:
            a) care sunt furnizate exclusiv sau predominant de unul sau de un numãr limitat de furnizori; si
            b) care nu pot fi înlocuite din punct de vedere economic sau tehnic pentru furnizarea unui serviciu.
           Un furnizor cu pozitie dominantã este un furnizor care are capacitatea de a influenta substantial conditiile de participare (în privinta pretului si a furnizãrii) pe piata în cauzã, pentru servicii de telecomunicatii de bazã, ca rezultat al:
            a) controlului asupra infrastructurilor esentiale; sau
            b) folosirii pozitiei proprii pe piatã.
           1. Protejarea concurentei
            1.1  Prevenirea practicilor anticoncurentiale în telecomunicatii
           Se vor mentine mãsuri corespunzãtoare în scopul împiedicãrii furnizorilor, care, singuri sau împreunã, sunt furnizori care au pozitie dominantã, de a angaja sau a continua practici anticoncurentiale.
            1.2. Protectii
            Practicile anticoncurentiale sus-mentionate includ, în particular:
            a) angajarea în subventii încrucisate anticoncurentiale;
            b) utilizarea informatiilor obtinute de la concurenti cu rezultate anticoncurentiale; si
            c) nepunerea la dispozitie, în timp util, altor furnizori, informatii tehnice de bazã asupra infrastructurilor esentiale sau informatii comerciale importante care sunt necesare acestora pentru furnizarea serviciilor.
           2. Interconectare
            2.1. Aceastã sectiune se aplicã pentru legãturile cu furnizorii de retele sau servicii publice de transport de telecomunicatii, care permit utilizatorilor unui furnizor sã comunice cu utilizatorii altui furnizor, precum si sã aibã acces la serviciile altui furnizor în cazurile în care au fost prezentate angajamente specifice.
            2.2. Asigurarea interconectãrii
            Interconectarea cu un furnizor cu pozitie dominantã va fi asiguratã în orice punct fezabil tehnic al retelei. Astfel de interconectare este furnizatã:
            a) în termeni nediscriminatorii, conditii (inclusiv specificatii si standarde tehnice), tarife si calitate nu mai putin favorabile decât cele asigurate propriilor servicii, furnizorilor de servicii neafiliati sau pentru proprii subsidiari sau alti afiliati;
            b) în timp util, în termeni, conditi (incluzând specificatiile si standardele tehnice) si tarife orientate pe costuri care sunt transparente, rezonabile, tin seama de fezabilitatea economicã si sunt suficient de distincte, asttel încât furnizori sã nu plãteascã pentru componentele de retea sau infrastructurile de care nu au nevoie pentru serviciul furnizat; si
            c) la cerere, în puncte suplimentare punctelor terminale de retea oferite majoritãtii utilizatorilor, cu plãti ce reflectã costul constructiei infrastructurilor aditionale necesare.
            2.3. Disponibilitatea publicã a procedurilor de negociere a interconectãtãrii
            Procedurile aplicate pentru interconectarea cu un furnuzor cu pozitie dominantã vor fi fãcute disponibile public.
            2.4. Transparenta aranjamentelor de interconectare
            Se va asigura ca un furnizor cu o pozitie dominatã sã facã publice acordurite sale de interconectare sau o ofertã de referintã privind interconectarea.
            2.5. Interconectare: reglementarea diferendelor
            Un furnizor de servicii care solicitã interconectarea cu un furnizor cu pozitie dominantã va putea recurge fie:
            a) oricând; sau
            b) dupã o perioadã rezonabilã de timp care va fi fãcutã publicã, la un organism national independent, care poate fio autoritate de reglementare potrivit referirii din paragraful 5 de mai jos, pentru reglementarea disputelor privind termenii corespunzãtori, conditiile si tariful pentru interconectare într-o perioadã rezonabilã, în mãsura în care acestea nu au fost stabilite anterior.
           3. Serviciul universal
            Orice membru are dreptul sã defineascã tipul obligatiilor privind serviciul universal pe care doreste sã le mentinã. Asemenea obligatii nu vor fi privite ca practici anticoncurentiale în sine, cu conditia ca ele sã fie administrate într-un mod transparent, nediscriminatoriu si neutru din punct de vedere concurential  si care sã nu fie mai riguroase decât este necesar pentru tipul serviciului universal definit de membru.
           4. Disponibilitatea publicã a conditiilor de licentã
            Dacã este necesarã o licentã, se vor face publice urmãtoarele:
            a) toate conditiile de eliberare a licentei si perioada normalã prevãzutã pentru a se lua o decizie privind o cerere de licentã; si
            b) termenii si conditiile licentelor individuale.
            Motivele refuzului unei licente vor fi fãcute cunoscute solicitantului, la cerere.
           5. Autoritãti de reglementare
            Autoritatea de reglementare este distinctã si nu depinde de nici un furnizor de servicii de telecomunicatii de bazã. Deciziile si procedurile utilizate de cãtre autoritatea de reglementare vor fi impartiale în raport cu toti participantii la piatã.
            6. Alocarea si utilizarea resurselor limitate
            Orice procedurã pentru alocarea si utilizarea resurselor limitate, incluzând frecvente, numere si amplasamente, va fi realizate într-o manierã obiectivã, promptã, transparentã si nediscriminatorie. Informatiile privind situatia curentã a benzilor de frecvente alocate vor fi fãcute disponibile în mod public, dar identificarea detaliatã a frecventelor alocate pentru utilizãrile specifice guvernamentale nu este obligatorie.

            În Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 79/1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 17 decembrie 1997, se face urmãtoarea rectificare:
            - la art. 6, în loc de cuvântul "hotãrâre" se va citi "ordonantã de urgentã".