CODUL COMERCIAL
 
pagina a IV-a
 
CAPITOLUL III
Despre navlu (chirie)

         Art. 571. - Navlul se reglementeazã prin conventia pãrtilor si se probeazã prin contractul de închiriere sau prin polita de încãrcare*.
            Navlul poate avea de obiect:
            a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe cãlãtorii, sau pentru un timp determinat;
            b) Transportul unor lucruri determinate dupã numãr, greutate sau volum.
         * A se vedea nota de la art. 377.
         Art. 572. - Cãpitanul* care a fãcut declaratia cã vasul este de o capacitate mai mare sau mai micã decât cea adevãratã este rãspunzãtor de orice daune cãtre chiriasul vasului.
            Nu se socoteste ca eroare în declaratie, dacã diferenta nu trece peste a 20-a parte, sau dacã declaratia este conformã actului de nationalitate.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 573. - Dacã vasul este închiriat în întregul sãu si dacã chiriasul nu dã toatã povara, cãpitanul* nu poate, fãrã învoirea acestuia, sã încarce alte lucruri. Chiriasul se foloseste de navlul lucrurilor ce completeazã povara.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 574. - Chiriasul, care înainte de plecarea vasului declarã cã nu mai face cãlãtoria fãrã sã fi încãrcat ceva, e dator a plãti jumãtatea navlului.
            Dacã nu a declarat cã nu mai voieste a face cãlãtoria, sau dacã încarcã o cantitate mai micã decât cea învoitã, e dator a plãti navlul întreg.
            Dacã încarcã o cantitate mai mare, e dator sã plãteascã pentru excedent, în raport cu navlul convenit.
         Art. 575. - Dacã contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate, încãrcãtorul poate înainte de plecarea vasului sã-si retragã lucrurile încãrcate, plãtind însã jumãtatea navlului.
            În asemenea caz, cheltuielile de încãrcare, de descãrcare si de reîncãrcare a lucrurilor ce trebuie transportate, precum si cheltuielile pentru întârziere privesc pe încãrcãtor.
         Art. 576. - Cãpitanul* poate da afarã din vas la locul încãrcãrii lucrurile ce gãseste cã nu i-au fost declarate, sau sã cearã pentru navlul lor cel mai mare pret care se plãteste în acelasi loc pentru lucrurile de acelasi fel.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 577. - Încãrcãtorul care, în timpul cãlãtoriei, retrage lucrurile încãrcate, e dator a plãti navlul întreg si toate cheltuielile cauzate de descãrcare.
            Dacã lucrurile sunt retrase prin faptul si din culpa cãpitanului*, acesta este responsabil de daune si cheltuieli.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 578. - Dacã vasul întârzie la plecare, în cursul cãlãtoriei sau la locul de descãrcare, prin
faptul chiriasului, acesta este rãspunzãtor de cheltuielile întârzierii.
            Dacã vasul închiriat pentru ducere si întoarcere se înapoiazã neîncãrcat sau încãrcat în parte, se datoreste navlul întreg, afarã de despãgubirea ce s-ar cuveni pentru întârziere.
         Art. 579. - Cãpitanul* e dator chiriasului despãgubire, dacã prin faptul sãu vasul a întârziat la plecare, în timpul cãlãtoriei sau la locul descãrcãrii.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 580. - Dacã, din caz fortuit sau fortã majorã, cãpitanul* este silit sã-si repare vasul în cursul cãlãtoriei, chiriasul este dator sã astepte sau sã plãteascã navlul întreg.
            Dacã vasul nu se poate repara, navlul se datoreazã în proportie cu cãlãtoria fãcutã.
            Dacã pentru transportul lucrurilor încãrcate la locul de destinatie cãpitanul* închiriase un alt vas, noua închiriere se socoteste fãcutã în contul încãrcãtorului.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 581. - Cãpitanul* pierde navlul si e tinut la despãgubire cãtre chirias, dacã acesta probeazã cã vasul nu era în stare a naviga când a plecat.
            Proba este admisã chiar contra actelor de vizitã.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 582. - Când s-ar interzice comertul cu tara cãtre care cãlãtoreste vasul, cãpitanul* are dreptul la navlul întreg, cu toate cã vasul ar fi constrâns sã se întoarcã încãrcat la locul de plecare; dar dacã vasul e închiriat pentru ducere si întoarcere, i se datoreste jumãtatea navlului întreg sau a celor douã navluri socotite la un loc.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 583. - Dacã vasul e închiriat pentru a merge într-un port spre a lua o povarã si a o duce în alt port si interdictia de comert survine pe când vasul cãlãtoreste spre a lua acea povarã, cãpitanul* are drept la cheltuielile fãcute în executarea contractului si la o indemnitate ce se va hotãrî dupã împrejurãri.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 584. - Dacã vasul în cursul cãlãtoriei este oprit din ordinul unui stat strãin, sau constrâns a se adãposti într-un port pentru a-si repara stricãciunile, chiar cu vointã suferite pentru scãparea comunã, nu se datoreste vreun navlu în timpul opririi sau sederii în port când vasul a fost închiriat cu luna; nici adãugire de navlu, când a fost închiriat cu cãlãtoria.
         Art. 585. - Navlul este datorat pentru lucrurile încãrcate pe care cãpitanul* a fost silit a le vinde, a le pune în gaj sau a le întrebuinta pentru necesitãtile urgente ale vasului.
            Cu toate acestea, cãpitanul* este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la locul descãrcãrii, dacã vasul a ajuns bine în port.
            Când vasul s-a pierdut, cãpitanul* va restitui proprietarilor lucrurilor vândute sau întrebuintate, pretul ce a luat pentru dânsele si pentru cele date în gaj, suma luatã în împrumut, retinând în acelasi timp navlul arãtat în politele de încãrcare**.
            În ambele cazuri, proprietarii au dreptul sã facã abandonul.
            Dacã din aceastã cauzã rezultã vreo pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuintate, vândute sau date în gaj, pierderea este împãrtitã prin contributii asupra valorilor acestora si asupra tuturor lucrurilor ajunse la destinatie, sau a celor ce au fost scãpate de naufragiu, în urma evenimentelor maritime care au necesitat întrebuintarea, vânzarea sau gajul.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         ** A se vedea nota de la art. 377.
         Art. 586. - Cãpitanul* are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scãparea comunã, intrând la contributie dupã regulile arãtate în Titlul VII, Cap. II al acestui cod.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 587. - Nu se datoreste navlu pentru lucrurile pierdute prin naufragiu, rãpite de pirati sau luate de inamici, si cãpitanul* e dator sã restituie navlul ce i se va fi plãtit înainte, dacã nu existã conventie contrarie.
         * A se vedea nota de Ia art. 413.
         Art. 588. - Dacã vasul si lucrurile încãrcate sunt rãscumpãrate sau sunt scãpate de naufragiu, cãpitanul* are drept la navlu pânã la locul unde vasul a fost prãdat sau a naufragiat; iar dacã duce lucrurile încãrcate la locul destinatiei lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la rãscumpãrare.
            Contributia pentru rãscumpãrare se face dupã pretul curent al lucrurilor încãrcate la locul descãrcãrii, scãzându-se cheltuielile, si asupra jumãtãtii vasului si navlului.
            Salariile marinarilor sunt scutite de contributie.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 589. - Dacã destinatarul lucrurilor încãrcate refuzã a le primi, cãpitanul* poate, cu autorizatia justitiei, a face sã se vândã cantitatea necesarã pentru plata navlului si a pune în depozit ceea ce rãmâne.
            Dacã pretul rezultat din vânzarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, cãpitanul* conservã dreptul sã pentru rest contra încãrcãtorului.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 590. - Cãpitanul* nu poate retine lucrurile încãrcate în caz de neplatã a navlului. Are dreptul însã, în timpul descãrcãrii, sã cearã ca ele sã se depunã în o a treia mânã pânã la plata navlului.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 591. - În nici un caz încãrcãtorul nu poate cere scãderea navlului.
            Încãrcãtorul nu poate lãsa, drept pretul navlului, lucrurile încãrcate scãzute în valoare sau stricate prin viciul lor propriu, din caz fortuit sau fortã majorã. Cu toate acestea, dacã vinul, uleiul sau alte lichide s-au scurs, butile ce le contineau, rãmase goale sau aproape goale, pot fi lãsate pentru navlul ce urma a se plãti pentru dânsele.

CAPITOLUL IV
Despre cãlãtori

         Art. 592. - Contractul de închiriere pentru transport de cãlãtori, în lipsã de conventie specialã, se reglementeazã dupã urmãtoarele dispozitii.
         Art. 593. - Când cãlãtoria nu mai are loc înainte de plecarea vasului:
            1. Dacã cãlãtorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoreste navlul întreg cãpitanului*;
            2. Dacã cãlãtoria nu se mai face dupã declaratia cãlãtorului sau din cauzã de moarte, boalã ori alt caz fortuit sau de fortã majorã, privind persoana sa, navlul se datoreste pe jumãtate, scãzându-se cheltuielile de hranã pentru cât trebuia sã tinã cãlãtoria, dacã acestea au fost cuprinse în navlu;
            3. Dacã cãlãtoria se împiedicã prin faptul cãpitanului*, cãlãtorul are dreptul la despãgubire;
            4. Dacã nu mai are loc din caz fortuit sau fortã majorã, privind vasul, contractul este desfiintat si navlul plãtit înainte se restituie, dar fãrã drept de despãgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltã.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 594. - Când cãlãtoria înceteazã dupã plecarea vasului:
            1. Dacã cãlãtorul debarcã în vreun port de bunãvoie, plãteste navlul întreg;
            2. Dacã cãpitanul* nu vrea sã continue cãlãtoria sau, prin culpa sa, face pe cãlãtor sã debarce în alt port, e dator despãgubire;
            3. Dacã cãlãtoria înceteazã din caz fortuit sau fortã majorã, privind vasul sau persoana cãlãtorului, navlul se datoreste în proportie cu calea fãcutã.
            Nu se plãteste nici un navlu de cãtre mostenitorii cãlãtorului mort în naufragiu, dar nici navlul plãtit nu se restituie.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 595. - În caz de întârziere a plecãrii vasului, cãlãtorul are dreptul la locuintã si chiar la hranã pe bord în timpul întârzierii, dacã hrana e cuprinsã în navlu, afarã de dreptul la despãgubire când întârzierea nu provine din caz fortuit sau fortã majorã.
            Dacã întârzierea trece peste 10 zile, cãlãtorul poate rezilia contractul; în acest caz trebuie sã i se restituie navlul întreg.
            Dacã întârzierea este cauzatã de timpul rãu, cãlãtorul nu poate desfiinta contractul decât pierzând a treia parte din navlu.
            Faptul cã timpul este rãu se recunoaste si se declarã de cãtre cãpitanul portului respectiv.
         Art. 596. - Vasul închiriat exclusiv pentru transport de cãlãtori, trebuie sã-i ducã direct, ori în ce numãr ar fi, la portul de destinatie, oprindu-se la statiile anuntate înaintea contractului de închiriere sau la cele obisnuite.
            Dacã vasul se abate din cale sau se opreste din vointa sau faptul cãpitanului*, cãlãtorii continuã a primi locuintã si hranã în socoteala vasului si au dreptul la despãgubire, pe lângã facultatea de a rezilia contractul.
            Dacã vasul, afarã de cãlãtori, are încãrcate mãrfuri sau alte obiecte, cãpitanul* are facultatea de a se opri, în timpul cãlãtoriei, pentru descãrcare.
            * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 597. - Dacã vasul, în timpul cãlãtoriei, întâmpinã vreo întârziere în urma unei opriri ordonate de un stat strãin sau pentru trebuinte de reparatii:
            1. Cãlãtorul, când nu voieste sã astepte ca sã înceteze oprirea sau ca sã se facã si sã se termine reparatiile, poate rezilia contractul, plãtind navlul în proportie cu cãlãtoria fãcutã;
            2. Dacã preferã a astepta sã continue cãlãtoria, nu datoreste nici o adãugire de navlu, dar
urmeazã a se hrãni cu cheltuiala sa în timpul opririi sau al reparatiilor.
         Art. 598. - Hrana cãlãtorului în timpul cãlãtoriei se presupune cã se cuprinde în navlu; dacã s-a convenit într-altfel, cãpitanul* este dator, în timpul cãlãtoriei, si la caz de trebuintã, sã i-o procure pe adevãratul pret.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 599. - Dacã vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta cãlãtori, desi numãrul lor nu este indicat, drepturile chiriasului si ale închirietorului sunt reglementate dupã dispozitiile Capitolului III din acest titlu, dacã nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.
         Art. 600. - Se aplicã, în privinta lucrurilor ce cãlãtorul aduce cu sine pe vas, dispozitiile contractului de navlu, dar nu se datoreste, dacã nu s-a stipulat altfel, platã deosebitã.

TITLUL V
Despre împrumutul maritim

         Art. 601. - Contractul de împrumut maritim, în sensul Codului comercial, este un împrumut fãcut de cãtre cãpitanul* unui vas în virtutea puterilor ce-i dã legea si prin care el dã garantie vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mãrfurile încãrcate, cu conditia ca suma împrumutatã sã o piardã împrumutãtorul dacã lucrurile date în garantie ar pieri; iar dacã ele vor ajunge bineîn port, împrumutãtorul sã-si primeascã banii împreunã si cu prima convenitã între pãrti.
            Prima conventie se numeste folos maritim.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 602. - Contractul de împrumut maritim trebuie fãcut prin act scris, altfel rãmâne simplu împrumut si nu produce decât interese legale. Înscrisul va cuprinde:
            1. Capitalul împrumutat si suma convenitã ca interes sau folos maritim;
            2. Lucrurile asupra cãrora împrumutul e asigurat;
            3. Numele vasului;
            4. Numele si prenumele cãpitanului* sau patronului;
            5. Persoana care dã banii si aceea care primeste împrumutul;
            6. Pentru ce cãlãtorie si pentru cât timp e fãcut împrumutul;
            7. Timpul si locul plãtii.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 603. - Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei portiuni din el, fãcut în tarã, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscriptiei unde s-a fãcut, adnotându-se si pe actul de nationalitate al vasului.
            Dacã împrumutul este fãcut în tarã strãinã, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotându-se si pe actul de nationalitate al vasului.
            Autoritatea maritimã si cea consularã a tãrii în strãinãtate vor trimite copie dupã actul de împrumut la oficiul maritim unde este înscris vasul.
            Actul nu va putea fi transcris în registre, dacã nu se va prezenta în acelasi timp si actul de nationalitate al vasului.
            Împrumutul maritim fãcut într-o tarã strãinã unde nu este autoritate consularã românã, nici altcineva care sã-i tinã locul, se va adnota, prin îngrijirea cãpitanului* vasului, pe actul de nationalitate, de cãtre autoritatea localã competentã a da autorizatia, sau de un alt functionar public din acea localitate.
            Cãpitanul*, care nu dovedeste îndeplinirea acestei formalitãti, e obligat personal la plata împrumutului maritim.
            Originalul sau o copie autenticã a contractului se va expedia, împreunã cu copia autenticã a actului de autorizatie, autoritãtii consulare române cea mai apropiatã, care le va transcrie în registre si le va trimite oficiului maritim competent din tarã.
            Contractul nu se poate opune celor de al treilea decât de la data adnotãrii pe actul de nationalitate.
            În cazurile prevãzute de art. 499 si 519 se aplicã si dispozitiile acelor articole.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 604. - Actul de împrumut maritim, dacã este la ordin, poate fi transmis prin gir.
            Formele si efectele girului sunt reglementate dupã dispozitiile Titlului IX* al Cãrtii întâi. Garantia de platã se întinde si la folosul maritim, dacã nu este conventie contrarie.
         * Titlul IX din Cartea I este abrogat prin L. nr. 58 (D. nr. 1.249)/1934 asupra cambiei si biletului la ordin - M. Of. nr. 100/1 mai 1934.
         Art. 605. - Împrumutul maritim poate fi constituit:
            1. Asupra întregului vas sau a unei pãrti din el;
            2. Asupra uneltelor, instrumentelor si armamentului;
            3. Asupra navlului;
            4. Asupra poverii sau asupra unei pãrti din ea;
            5. Asupra vasului, navlului si poverii împreunã.
            Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participãrii la câstig a marinarilor si a oamenilor de mare; dacã, cu toate acestea, împrumutul are loc, împrumutãtorul are drept numai la plata capitalului fãrã interese.
         Art. 606. - Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cãrora a fost constituit, are tãrie pentru acea valoare dupã pretuirea fãcutã sau convenitã; iar restul sumei împrumutate se rãspunde cu procente, dupã cursul pietei.
            Dacã însã a fost fraudã din partea împrumutatului, împrumutãtorul are dreptul a cere anularea contractului si restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus.
            Profitul ce se sperã asupra lucrurilor încãrcate nu se socoteste ca exces de valoare, dacã aceasta s-a declarat în mod expres.
         Art. 607. - Împrumutul maritim nu poate fi contractat decât de proprietarii lucrurilor date în garantie sau de cãtre împuternicitii lor speciali, afarã de drepturile acordate cãpitanului* prin art. 517 si 519.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 608. - Din ziua în care capitalul împrumutat si folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoreste decât procentele legale la întreaga sumã.
         Art. 609. - Dacã cãlãtoria s-a întrerupt, înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sã restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacã însã întreruperea cãlãtoriei a avut loc prin chiar faptul sãu, el este dator procente dupã cursul pietei când acesta ar fi superior procentelor legale si deosebit de aceasta sã plãteascã despãgubirea cuvenitã asigurãtorului, dacã împrumutul a fost asigurat.
         Art. 610. - Împrumutãtorul nu riscã nimic în caz de schimbare a itinerariului, a cãlãtoriei sau a vasului, declarate în contract, afarã numai dacã schimbarea a avut loc din caz fortuit sau fortã majorã.
            Asemenea, nu riscã nimic împrumutãtorul când împrumutatul se abtine sau face o declaratie falsã, care ar putea sã micsoreze teama de pericole sau sã schimbe obiectul.
            Schimbarea cãpitanului* sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului nu face sã înceteze efectele contractului, dacã nu este conventie contrarie.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 611. - Dacã lucrurile asupra cãrora s-a constituit împrumutul maritim sunt cu totul pierdute din caz fortuit sau fortã majorã, în timpul si locul pentru care împrumutãtorul si-a luat rãspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de platã.
            Dacã pierderea e partialã, plata sumelor împrumutate e redusã la valoarea lucrurilor afectate împrumutului si care au fost scãpate afarã de plata cheltuielilor pentru scãpare si creantelor privilegiate cãrora s-ar cuveni preferintã.
            Când împrumutul e fãcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru, e redusã la ceea ce se datoreste de cãtre chirias, scãzându-se mai întâi salariile persoanelor echipajului pentru cea din
urmã cãlãtorie si contributia cheltuielilor pentru scãparea vasului.
            Dacã lucrul asupra cãruia s-a constituit împrumutul maritim este si asigurat, valoarea pãrtii ce s-a scãpat se împarte între împrumutãtor numai pentru capital, si asigurãtor numai pentru sumele asigurate, în proportie cu interesul fiecãruia.
         Art. 612. - Împrumutãtorul nu suferã pierderile si daunele cauzate prin viciul inerent lucrului afectat la asigurarea plãtii, sau pe acelea care sunt cauzate prin faptul debitorului.
         Art. 613. - Timpul riscurilor, dacã nu este determinat prin contract, începe:
            1. În privinta vasului, accesoriilor lui si navluIui, din momentul în care vasul pãrãseste portul, pânã în ziua când aruncã ancora în portul de destinatie;
            2. În privinta poverii, din momentul în care lucrurile se încarcã în vas sau în bãrci, pentru a fi transportate pe vas, pânã în ziua când s-au descãrcat pe uscat, la Iocul de destinatie.
         Art. 614. - Cel ce se împrumutã pe mãrfuri transportate nu este liberat de platã prin pierderea vasului si a poverii, dacã nu dovedeste cã se gãseau pe vas lucruri încãrcate pe contul sãu pânã la concurenta sumei luatã cu împrumut.
         Art. 615. - Împrumutãtorii contribuie si ei la avariile comune spre usurarea celor împrumutati; orice conventie contrarie este nulã.
            Avariile particulare nu sunt în sarcina împrumutãtorilor, dacã nu s-a convenit astfel; dar dacã prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sã satisfacã pe creditor, suferã si acesta paguba ce rezultã.

TITLUL VI
Despre asigurarea în contra riscurilor navigatiei

CAPITOLUL I
Despre contractul de asigurare si despre obligatiile asigurãtorului si asiguratului

         Art. 616. - Regulile stabilite în Titlul XIII* al Cãrtii I se aplicã si la asigurãrile contra riscurilor navigatiei, întrucât ele nu vor fi incompatibile cu asigurãrile maritime si nu vor fi modificate prin dispozitiile urmãtoare.
            Societãtile de asigurare mutualã maritimã sunt supuse si dispozitiilor Titlului VIII** din aceeasi carte.
         * Titlul XIII din Cartea I este abrogat prin L. nr. 136/1995.
         ** Titlul VIII din Cartea I este abrogat (cu exceptia art. 251-263) prin L. nr. 31/1990 privind societãtile comerciale, republicatã în temeiul O.G. nr. 32/1997 în M. Of. nr. 33/29 ianuarie 1998.
         Art. 617. - Polita de asigurare, afarã de regulile stabilite prin art. 445*, va cuprinde:
            1. Numele, specia, nationalitatea si capacitatea vasului;
            2. Numele si prenumele cãpitanului** sau patronului;
            3. Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuie sã fie încãrcate;
            4. Portul din care vasul a plecat sau trebuie sã plece;
            5. Porturile în care vasul trebuie sã încarce si sã descarce si în care are sã intre.
            Dacã indicatiile de mai sus nu se pot face, sau pentru cã asiguratul nu este în stare sã le procure, sau din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurãrii.
         * Art. 445 face parte din Titlul XIII, care este abrogat prin L. nr. 136/1995.
         ** A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 618. - Asigurarea poate avea drept obiect:
            1. Vasul, cu abur sau pânze, gol sau încãrcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat;
            2. Masinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotatia si proviziile;
            3. Navlul cãlãtorilor si al lucrurilor încãrcate, pe lângã care se pot prevedea si salariile oamenilor de echipaj;
            4. Lucrurile încãrcate;
            5. Sumele date cu împrumut maritim;
            6. Sumele plãtite sau datorate pentru avarii comune si cheltuielile fãcute sau datorate pentru avarii particulare, când nu ar fi acoperite prin un împrumut;
            7. Si, în general, orice lucruri care se pot pretui în bani si sunt supuse la riscurile navigatiei.
            Asemenea, poate fi fãcutã asupra totalitãtii sau unei pãrti din sus-zisele lucruri, împreunã sau deosebit.
         Art. 619. - Asigurarea e nulã dacã are de obiect:
            - Sumele luate cu împrumut maritim.
            Lucrurile care servesc drept garantie împrumutului maritim nu pot fi asigurate decât pentru partea valorii ce trece peste suma împrumutatã.
         Art. 620. - Dacã, fãrã fraudã, s-au fãcut mai multe asigurãri asupra acelorasi lucruri de cãtre deosebiti interesati sau de cãtre mai multi reprezentanti ai aceleiasi persoane ce au lucrat fãrã însãrcinare specialã, toate asigurãrile sunt valabile pânã la concurenta valorii lucrurilor.
            Cei interesati au actiune contra oricãruia dintre asigurãtori, dupã alegere, afarã de recursul asigurãtorului care a plãtit contra celorlalti, în proportie cu interesul fiecãruia.
         Art. 621. - Asigurarea poate fi fãcutã în timp de pace sau în timp de rãzboi, înainte sau în cursul cãlãtoriei vasului.
            Poate fi fãcutã pentru o cãlãtorie sau pentru un timp determinat.
            Asigurarea pentru o cãlãtorie poate fi fãcutã numai pentru ducere, sau numai pentru întoarcere, sau pentru ducere si întoarcere.
            Asigurarea pe un timp determinat se socoteste fãcutã pentru orice navigatie sau statiune a vasului în timpul convenit, afarã de o conventie specialã.
         Art. 622. - Adãugirea de primã convenitã în timp de pace pentru timpul de rãzboi ce ar putea surveni, si a cãrei sumã nu ar fi determinatã prin contract, va fi stabilitã de judecatã, avându-se în vedere riscurile, împrejurãrile si conventiile fiecãrei polite de asigurare.
         Art. 623. - Dacã contractul de asigurare nu determinã timpul riscurilor se vor observa regulile urmãtoare:
            - În asigurãrile pentru un timp determinat, riscurile încep de la data politei si iau sfârsit la timpul convenit;
            - În asigurãrile pentru o cãlãtorie, riscurile încep si se sfârsesc la timpul arãtat în art. 613. Dacã însã asigurarea este fãcutã dupã începerea cãlãtoriei, riscurile se socotesc de la data politei;
            - Dacã descãrcarea lucrurilor asigurate este întârziatã prin culpa destinatarului, riscurile înceteazã pentru asigurãtor dupã o lunã de la ajungerea vasului la locul de destinatie.
         Art. 624. - Lucrurile încãrcate pot fi asigurate:
            - Sau pentru pretul cu care s-au cumpãrat, adãugându-se cheltuielile de încãrcare si navlul;
            - Sau pentru pretul curent la locul de destinatie, dupã ajungerea lor fãrã avarii.
            Pretuirea fãcutã prin contract lucrurilor încãrcate, fãrã o altã explicatie, se poate referi la amândouã aceste cazuri si nu vor fi aplicabile dispozitiile art. 453*, dacã ea nu trece peste cel mai mare din preturile mentionate.
            O asemenea pretuire se socoteste întotdeauna cã s-a fãcut dupã declaratia asiguratului, dacã nu a fost precedatã de o estimatie primitã de asigurãtor, si pentru acest cuvânt ea este supusã regulii stabilite în secundul alineat al art. 460*.
         * Art. 453 si art. 460 sunt abrogate prin L. nr. 136/1995 - M. Of. nr. 303/30 decembrie 1995.
         Art. 625. - Dacã se stipuleazã prin contract cã pretul lucrurilor asigurate sã fie plãtit în monedã strãinã, lucrurile vor fi pretuite în moneda tãrii, dupã cursul ce va avea în timpul subscrierii politei, afarã de conventie contrarie.
         Art. 626. - Când chiar prin faptul asiguratului cãlãtoria, înainte de începerea riscurilor, nu are Ioc, asigurarea nu are nici un efect si asigurãtorul primeste, în acest caz, ca indemnitate, jumãtate din prima stipulatã si nu mai mult de o jumãtate la sutã din suma asiguratã.
         Art. 627. - Sunt în riscul asigurãtorului pierderile si pagubele ce se întâmplã lucrurilor asigurate, din furtunã, naufragiu, azvârlire pe terenuri sau pe stânci, lovire întâmplãtoare a vaselor, schimbãri silite de cale, de cãlãtorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, explozie, foc, prindere, piraterie si în general din cauza oricãrui alt accident de mare.
            Asigurãtorul nu este responsabil de pierderile si pagubele provenind din viciul inerent al lucrului asigurat.
         Art. 628. - Riscurile de rãzboi nu sunt în sarcina asigurãtorului, dacã nu este conventie expresã.
           Dacã asigurãtorul si-a luat asuprã-si riscurile de rãzboi fãrã a le determina precis, el rãspunde de pierderile si pagubele întâmplate lucrurilor asigurate din cauza ostilitãtilor, represaliilor, opririlor, prinderilor sau vexatiunilor de orice naturã din partea vreunui stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, si în general pentru toate faptele si accidentele de rãzboi.
         Art. 629. - Orice schimbare de cale, de cãlãtorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sunt în sarcina asigurãtorului; acesta are drept la primã dacã au început riscurile.
            Schimbarea cãpitanului* sau patronului, chiar prin concediu dat de cãtre proprietarul vasului, nu face sã înceteze efectele asigurãrii, afarã însã de dispozitiile articolului urmãtor.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 630. - Asigurãtorul nu este responsabil de culpa sau prevaricatiunile* cãpitanului** sau oamenilor echipajului, dacã nu s-a convenit într-altfel.
            O asemenea conventie însã este nulã dacã se raportã la un cãpitan** anume arãtat în contract,când asiguratul îl concediazã si-l înlocuieste printr-un altul fãrã consimtãmântul asigurãtorului.
         * Termenul de "prevaricatiune"(termen livresc) este preluat din vocabularul limbii franceze, - "la prévarication" - si are întelesul de "abatere de la îndatoririle de serviciu, abuz, delict comis de un functionar aflat în exercitiul functiei".
         ** A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 631. - Asigurãtorul nu participã la cheltuielile de navigatie, de cãlãuzie, de iernatic, de carantinã, nici la taxele de orice fel, si nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverii.
         Art. 632. - Dacã contractul are de obiect asigurarea mãrfurilor pentru ducere si întoarcere si, ajungând vasul la prima destinatie, se întoarce gol ori neîncãrcat deplin, asigurãtorul are dreptul numai la douã treimi din prima de asigurare convenitã, dacã nu existã conventie contrarie.
         Art. 633. - Dacã asigurarea s-a fãcut separat pentru lucruri ce trebuie încãrcate pe mai multe vase cu arãtare de câtã anume sumã s-a asigurat în fiecare, si povara întreagã este pusã pe un singur vas sau pe un numãr de vase mai mic decât cel arãtat în contract, asigurãtorul nu rãspunde mai mult decât suma asiguratã din vasul care a primit povara, desi s-ar pierde toate celelaltevase arãtate; cu toate acestea, asigurãtorul are dreptul la indemnitatea stabilitã prin art. 626 pentru sumele în privinta cãrora asigurarea rãmâne fãrã efect.
         Art. 634. - Dacã cãpitanul* are facultatea de a intra în mai multe porturi spre a completa sau schimba povara, asigurãtorul rãspunde de riscurile la care sunt supuse lucrurile asigurate, numai cât timp ele sunt pe vas, afarã dacã nu s-a stipulat într-altfel.
         * A se vedea nota de la art. 413.
        Art. 635. - Asigurãtorul nu mai rãspunde de riscuri si are dreptul la primã, dacã asiguratul expediazã vasul într-un loc mai depãrtat decât cel arãtat în contract, desi aflat pe aceeasi cale.
            Asigurarea îsi produce efectele dacã cãlãtoria se scurteazã, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat, în care putea sã stationeze.
         Art. 636. - Obligatia asigurãtorului este mãrginitã la suma asiguratã.
            Dacã în timpul cât tine asigurarea, lucrurile asigurate suferã mai multe sinistre succesive, asiguratul trebuie întotdeauna sã tie socotealã, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-au plãtit sau i se datoreazã pentru sinistrele precedente.
         Art. 637. - Clauza "fãrã de avarie" libereazã pe asigurãtor de orice avarie comunã sau particularã, exceptându-se cazurile de abandon. În aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon si exercitiul actiunii pentru avarie.
         Art. 638. - Pentru verificarea pagubelor de care este rãspunzãtor asigurãtorul, asiguratul este dator a-i notifica toate încunostintãrile ce a primit. Notificarea trebuie fãcutã în trei zile de la primirea încunostintãrii, sub pedeapsã de despãgubire.
            Aceeasi obligatie are asiguratul pentru povarã, când vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu toate cã povara nu va fi suferit altã stricãciune din cauza sinistrului întâmplat.
         Art. 639. - Asiguratul este dator sã notifice asigurãtorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare cã lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor si cã s-au pierdut.
            Asigurãtorul poate face proba contrarie celor ce rezultã din actele prezentate de asigurat. Admiterea probei contrarie nu suspendã însã condamnarea asigurãtorului la plata sumei asigurate, dacã asiguratul dã cautiune.
            Dacã în timp de patru ani nu a fost fãcutã cererea în judecatã, cautiunea este liberatã.
         Art. 640. - În caz de pierdere de mãrfuri încãrcate pe vas în contul cãpitanului*, acesta e dator sã justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercialã, si povara cu o politã de încãrcare**, subscrisã de doi dintre fruntasii echipajului.
            Orice om al echipajului sau cãlãtorul care aduce din strãinãtate mãrfuri asigurate în tarã, trebuie sã consemneze polita de încãrcare** la consulul român din locul unde se face încãrcarea, sau în lipsã, la autoritatea localã.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         ** A se vedea nota de la art. 377.
         Art. 641. - În orice caz de sinistru, cãpitanul* si asiguratul sau însãrcinatul sãu sunt datori sã dea ajutor pentru scãparea si conservarea lucrurilor asigurate, fãrã prejudiciul drepturilor lor fatã cu asigurãtorul. Cheltuielile fãcute trebuie plãtite pânã la concurenta valorii lucrurilor scãpate.
            Asigurãtorii si agentii sau însãrcinatii lor pot, în întelegere cu cãpitanul*, cu asiguratii si cu însãrcinatii lor, sau cu fiecare din ei, sã ia mãsuri pentru scãparea lucrurilor asigurate si pentru conservarea lor, fãrã prejudiciul vreunui drept.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 642. - Asiguratul, notificând asigurãtorului încunostintãrile primite, îsi poate rezerva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datoreste prin asigurare.
         Art. 643. - Asigurãtorul este dator sã plãteascã sumele datorate:
            În caz de simplã avarie, în termen de 30 zile de când i s-a notificat lichidarea relativã;
            În caz de abandon, în termen de 2 luni de la abandon.
            Asiguratul este dator însã sã probeze, în aceste termene, sinistrul ce dã loc actiunii de avarie sau dreptului de abandon.
            Dacã este opunere, fiecare dintre oponenti si asiguratul chiar pot cere ca suma sã se consemneze la Casa de Depuneri si Consemnatiuni.

CAPITOLUL II
Despre abandon

         Art. 644. - Abandonul lucrurilor asigurate poate fi fãcut în cazurile:
            1. De naufragiu;
            2. De pradã;
            3. De oprire prin ordinul unui stat strãin;
            4. De oprire prin ordinul guvernului, dupã începerea cãlãtoriei;
            5. De imposibilitate de a continua navigatia, dacã vasul nu poate fi reparat sau dacã cheltuielile necesare pentru a-l repara si pune în stare sã reia cãlãtoria se urcã la trei pãtrimi cel putin din valoarea sa asiguratã;
            6. De pierderea sau deteriorarea lucrurilor asigurate, când pierderea sau deteriorarea se urcã la cel putin trei pãtrimi din valoarea lucrurilor.
            În orice alt caz, asiguratul nu poate cere decât despãgubiri pentru avariile suferite.
         Art. 645. - Asiguratul poate face abandon chiar fãrã sã fie tinut a proba pierderea vasului,
dacã în cãlãtoriile cu lung curs a trecut un an, si în celelalte cãlãtorii au trecut sase luni, din ziua plecãrii vasului sau din ziua la care se referã ultimele stiinte primite.
            În caz de asigurare pe timp mãrginit si dupã trecerea termenelor de mai sus, pierderea vasului se presupune cã a avut loc în timpul asigurãrii.
            Dacã sunt mai multe asigurãri succesive, pierderea se presupune cã a avut loc a doua zi dupã primirea ultimelor stiinte.
         Art. 646. - Dacã vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigatie, abandonul lucrurilor încãrcate într-însul se poate face, dacã în termenul de trei luni de la declaratia imposibilitãtii de navigatie nu s-ar fi putut gãsi un alt vas pentru a reîncãrca lucrurile si a le transporta la locul destinatiei lor.
         Art. 647. - În cazul prevãzut de articolul precedent si de art. 524, dacã lucrurile sunt încãrcate pe alt vas, asigurãtorul este obligat sã plãteascã stricãciunile ce ele au suferit, cheltuielile de descãrcare si de reîncãrcare, de depozit si de pazã în magazii, excedentul navlului si toate celelalte cheltuieli fãcute pentru scãparea lucrurilor, pânã la concurenta sumei asigurate si, dacã aceasta nu s-a cheltuit întreagã, asigurãtorul continuã a rãspunde de riscuri pentru cât mai rãmâne.
         Art. 648. - În caz de oprire din partea vreunui stat strãin sau de pradã, abandonul lucrurilor oprite sau prãdate nu poate fi fãcut decât dupã 3 luni de la notificarea sinistrului, dacã aceasta s-a întâmplat în apele sau mãrile Europei, în Canalul de Suez sau Marea Rosie, si dupã sase luni de la notificare, dacã a avut loc în alte mãri.
            Pentru lucrurile supuse stricãciunii, termenele de mai sus se reduc la jumãtate.
         Art. 649. - Abandonul trebuie fãcut asigurãtorilor în termenul:
            - De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru, dacã acesta a avut loc în apele sau mãrile Europei, în Canalul de Suez sau în Marea Rosie;
            - De sase luni, dacã sinistrul a avut loc în alte mãri ale Africii, în mãrile occidentale si meridionale ale Asiei si în mãrile orientale ale Americii;
            - În termen de un an, dacã sinistrul s-a întâmplat în celelalte mãri.
            În caz de oprire din partea vreunui stat strãin sau în caz de pradã, aceste termene curg de la împlinirea termenelor arãtate în articolul precedent.
            O datã ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul, rãmânându-i numai actiunea pentru avarii.
         Art. 650. - Asiguratul, notificând stirile ce a primit, poate face abandonul, somând pe asigurãtor sã-i plãteascã suma asiguratã în termenul stabilit prin contract sau prin lege, ori poate a-si rezerva dreptul de a-l face în termenele legale.
            O datã cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurãrile efectuate sau ordonate si împrumuturile maritime fãcute. În lipsã, termenul pentru platã nu începe decât din ziua în care aceastã declaratie a fost notificatã; termenul însã pentru urmãrirea dreptului de abandon nu se poate prelungi.
            În caz de declaratie falsã, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.
         Art. 651. - Abandonul lucrurilor asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub conditie. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurãrii si al riscurilor.
         Art. 652. - O datã ce abandonul s-a notificat si primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asigurãtorului, din ziua în care a fost fãcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la lucrurile asigurate.
            Asigurãtorul nu poate, sub cuvânt de întoarcere a vasului, sã se sustragã de la plata sumei asigurate.
         Art. 653. - În caz de prãdare, dacã asiguratul nu a putut înstiinta despre aceasta pe asigurãtor, poate rãscumpãra lucrurile prãdate fãrã a mai astepta ordinul sãu.
            Asiguratul însã e dator a notifica asigurãtorului învoirea ce va fi fãcut pentru rãscumpãrare, îndatã ce îi va fi cu putintã.
            Asigurãtorul are alegerea sau de a primi asuprã-si rãscumpãrarea sau de a renunta la dânsa; el e dator însã a notifica asiguratului alegerea ce va fi fãcut în termen de 24 de ore de la comunicarea învoirii de rãscumpãrare.
            Dacã declarã cã primeste pe contul sãu rãscumpãrarea, asigurãtorul e dator sã contribuie, fãrã întârziere, la plata ei, conform conventiei si în proportie cu partea asiguratã de dânsul, neîncetând de a fi rãspunzãtor pentru riscurile cãlãtoriei în conformitate cu contractul de asigurare.
           Dacã declarã cã renuntã la rãscumpãrare, asigurãtorul va plãti suma asiguratã, fãrã a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate.
            Când asigurãtorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune cã el a renuntat la beneficiul rãscumpãrãrii.

TITLUL VII
Despre avarii si despre contributii

CAPITOL I
Despre avarii

         Art. 654. - Se socotesc avarii toate cheltuielile extraordinare fãcute pentru vas si pentru povarã, pentru amândouã împreunã sau pentru fiecare în parte, si toate pagubele ce se întâmplã vasului si lucrurilor încãrcate, dupã încãrcare si plecare pânã la întoarcere si descãrcare.
            Avariile sunt de douã feluri: avarii mari sau comune, si avarii simple sau particulare.
            Nu sunt avarii, ci numai simple cheltuieli în sarcina vasului: cheltuielile ce de ordinar se fac pentru intrarea în golfuri, râuri sau canaluri, sau pentru a iesi dintr-însele, si cheltuielile pentru drepturi sau taxe de navigatie.
            În lipsã de conventie specialã între pãrti, avariile sunt reglementate dupã urmãtoarele dispozitii.
        Art. 655. - Sunt avarii comune sau mari, cheltuielile extraordinare fãcute si pagubele suferite de bunãvoie pentru binele si pentru scãparea comunã a vasului si a poverii.
            Astfel sunt:
            1. Lucrurile date prin învoialã si sub titlu de rãscumpãrare a vasului si a poverii;
            2. Lucrurile aruncate în mare, pentru scãparea comunã;
            3. Catarturile*, pânzele, otgoanele si alte unelte tãiate sau sfãrâmate, pentru scãparea comunã;
            4. Ancorele, lanturile si alte obiecte pãrãsite sau aruncate în mare, pentru scãparea comunã;
            5. Pagubele ce prin aruncare în mare s-au cauzat lucrurilor rãmase pe vas;
            6. Pagubele cauzate vasului prin operatiunea aruncãrii în mare, de bunãvoie sau de necesitate, precum si pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scãpãrii lucrurilor încãrcate sau pentru a înlesni scurgerea si secarea apelor si pagubele ce s-ar cauza, din aceasta, lucrurilor încãrcate;
            7. Daunele cauzate vasului si poverii cu ocazia stingerii incendiului de pe bord;
            8. Cheltuielile fãcute cu cãutarea si hrana persoanelor rãnite în apãrarea vasului si cheltuielile funerarii, în caz de moarte a acelor persoane;
            9. Salariile si hrana persoanelor echipajului în timpul opririi sau împiedicãrii, când vasul este oprit în cãlãtorie prin faptul unui stat strãin, sau este constrâns a sta într-un port din cauza unui rãzboi ce ar surveni, sau din o altã asemenea cauzã ce împiedicã cãlãtoria la portul de destinatie, pânã când vasul si povara sunt liberate de obligatiile ce le privesc;
            10. Cheltuielile de intrare sau iesire si taxele de navigatie plãtite într-un port unde vasul a fost silit a se opri din cauza furtunii, goanei inamicului sau piratilor, ori a intrãrii de apã, provenitã din caz fortuit sau fortã majorã;
            11. Salariile si hrana persoanelor echipajului într-un port de oprire silitã în timpul reparatiilor necesare pentru continuarea cãlãtoriei, când reparatiile constituie avaria comunã;
            12. Cheltuielile de descãrcare si reîncãrcare a obiectelor puse pe uscat pentru înlesnirea sau
facerea sus-ziselor reparatii ale vasului într-un port de oprire silitã; cheltuielile pentru pazã si chirie a magaziilor unde acele obiecte au stat în depozit;
            13. Cheltuielile fãcute pentru a se obtine liberarea sau restituirea vasului oprit, când oprirea nu provine dintr-o cauzã ce ar privi exclusiv pe vas, persoana cãpitanului** sau aceea a armatorului, precum si salariile si hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obtinerea unei asemenea liberãri sau restituiri, dacã ea a fost obtinutã;
            14. Cheltuielile de descãrcare pentru usurarea vasului, când a trebuit sã se facã în timp de furtunã sau din altã cauzã privitoare la scãparea comunã a vasului sau a poverii, si daunele ce vasul sau povara au suferit cu ocazia descãrcãrii si reîncãrcãrii;
            15. Pagubele pe care vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de bunãvoie, pentru scãparea vasului de furtunã, de pradã sau de alt pericol iminent;
            16. Cheltuielile fãcute pentru scoaterea deasupra apei a vasului cufundat în cazul de mai sus, si recompensele datorate pentru lucrãrile si serviciile aduse în asemenea ocazii;
             17. Pierderea si stricãciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau bãrci pentru usurarea vasului în cazurile arãtate la numãrul 14, cuprinzându-se partea de contributie ce s-ar datora chiar luntrelor sau bãrcilor; de asemenea si pagubele suferite de obiectele rãmase pe vas, întrucât asemenea pagube pot fi considerate ca avarii comune;
            18. Primele si interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face fatã cheltuielilor considerate între avariile comune si primele de asigurare ale acelorasi cheltuieli, precum si pierderea ce trebuie sã se plãteascã proprietarului mãrfurilor vândute în timpul cãlãtoriei într-un port de oprire silitã, pentru acoperirea acelorasi cheltuieli;
            19. Cheltuielile reglementãrii avariilor comune.
            Nu sunt considerate ca avarii comune, cu toate cã sunt fãcute cu bunãvoie, pentru binele si scãparea comunã: pagubele încercate de vas sau cheltuielile fãcute pentru dânsul, când provin din viciu, sau vechime a vasului, sau din culpa ori neglijenta cãpitanului** sau a echipajului.
            Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanturile sau alte obiecte pãrãsite chiar de bunãvoie, pentru binele si scãparea comunã, nu pot fi trecute între avarii, dacã nu sunt descrise în inventarul bordului, tinut conform dispozitiilor art. 510.
            Aruncarea în mare a proviziilor vasului nu poate fi, nici într-un caz, consideratã ca avarie
         * Termenul de "catart" are semnificatia de "stâlp, catarg".
         ** A se vedea nota de la art. 413.
            1. Pretul sau indemnitatea pentru rãscumpãrarea oamenilor echipajului trimisi pe uscat în serviciul vasului si fãcuti prizonieri sau tinuti ca ostatici;
           2. Cheltuielile unei carantine neprevãzute la facerea contractului de închiriere, dacã ea priveste si vasul si povara, precum si cheltuielile cu salariul si hrana persoanelor echipajului în timpul carantinei.
         Art. 657. - Dacã este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai putin necesare, mai grele si de mai putin pret, pe cât va fi cu putintã, si apoi lucrurile dupã întâia podea a vasului si succesiv celelalte.
         Art. 658. - Sunt avarii particulare toate pagubele încercate si toate cheltuielile fãcute numai pentru vas, sau numai pentru povarã.
            Astfel sunt:
            1. Orice pierdere sau pagubã suferitã de lucrurile încãrcate, prin furtunã, incendiu, pradã, naufragiu, cufundare sau prin orice alt caz fortuit sau de fortã majorã;
            2. Pierderea catartelor*, pânzelor, frânghiilor, ancorelor sau orice altã pagubã suferitã de vas din cauzele mentionate mai sus;
            3. Orice pagubã suferitã din viciul însusi al vasului sau al mãrfurilor;
            4. Cheltuielile pentru orice oprire cauzatã din viciul vasului, din intrare de apã provenind din vechimea lui, din lipsã de provizii pe bord, sau din orice altã cauzã imputabilã proprietarului, armatorului sau cãpitanului**;
            5. Salariul si hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparatiilor provenite din viciul sau vechimea vasului, sau din o altã cauzã imputabilã proprietarului, armatorului sau cãpitanului**, sau în timpul opririi ori sederii într-un port ce ar privi numai vasul sau numai povara, si cheltuielile pentru a obtine în acest caz liberarea uneia sau alteia;
            6. Cheltuielile pentru conservarea mãrfurilor încãrcate sau pentru repararea butoaielor, lãzilor sau sacilor în care sunt puse, când aceste cheltuieli nu provin din pagube considerate ca avarii comune;
            7. Excedentul navlului în cazul prevãzut de art. 580.
            Pagubele întâmplate mãrfurilor din accidente provenind din neglijenta cãpitanului** sau celorlalte persoane ale echipajului sunt avarii particulare în sarcina proprietarului acelor mãrfuri, având acesta dreptul de actiune pentru despãgubire contra cãpitanului**, sau asupra asupra navlului.
            Cãpitanul** rãspunde de pagubele cauzate proprietarilor vasului prin lunga sau arbitrara sedere în porturi.
         * A se vedea nota de la art. 655.
         ** A se vedea nota de la art. 413.

CAPITOLUL II
Despre contributie

         Art. 659. - Avariile particulare se suportã si se plãtesc de cãtre proprietarul lucrului care a încercat paguba, sau a dat ocazie la o cheltuialã.
            Avariile comune sunt proportional împãrtite între povarã si jumãtate a vasului si a navlului.
            Valoarea lucrurilor aruncate este cuprinsã în formarea masei ce urmeazã sã contribuie.
         Art. 660. - Bagajele persoanelor echipajului si ale cãlãtorilor nu contribuie la avaria comunã dacã sunt scãpate; dau însã dreptul la contributie, dacã sunt aruncate în mare sau suferã vreo stricãciune.
         Art. 661. - Lucrurile ce nu se cuprind în polita de încãrcare* sau pentru care nu existã declaratia cãpitanului**, de se vor fi aruncat în mare, nu se plãtesc; iar de au scãpat, contribuie.
         * A se vedea nota de la art. 377.
         ** A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 662. - Lucrurile încãrcate pe podeaua de sus a vasului contribuie întotdeauna la avariile comune, dacã sunt scãpate.
            Dacã lucrurile sunt aruncate în mare sau stricate prin aruncare, afarã de cazul cãlãtoriilor prevãzute de ultimul alineat al art. 508, proprietarul nu este primit a cere despãgubire pentru pierderea sau stricarea lor, decât de la cãpitanul* care le-a încãrcat pe podeaua vasului fãrã învoirea scrisã a încãrcãtorului. În caz contrariu, o specialã contributie are loc între vas, navlu si celelalte lucruri încãrcate pe podea, deosebit de contributia generalã pentru avariile comune la toatã povara.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 663. - Dacã aruncarea în mare nu scapã vasul, nu e loc de contributie. Lucrurile scãpate nu sunt supuse la platã si nici la despãgubirea celor aruncate în mare sau stricate.
            Dacã aruncarea în mare scapã vasul si acesta, urmându-si cãlãtoria, se pierde, lucrurile scãpate contribuie la aruncare, dupã valoarea lor în starea în care se aflã, scãzându-se cheltuielile fãcute pentru scãpare.
            Lucrurile aruncate în mare nu contribuie în nici un caz la plata pagubelor ce se vor fi întâmplat în urma aruncãrii lucrurilor scãpate.
            Povara nu contribuie la plata vasului pierdut sau ajuns în stare de a nu mai putea naviga.
         Art. 664. - În caz de pierdere a lucrurilor puse în luntre sau bãrci pentru usurarea vasului, repartitia pierderii se face asupra vasului si asupra întregii poveri.
            Dacã vasul se pierde cu restul poverii, nu e loc la contributie pentru lucrurile puse în bãrci sau luntre, desi acestea ar ajunge bine în port.
         Art. 665. - Dacã, dupã repartitie, lucrurile aruncate în mare sunt redobândite de proprietarii lor, acestia vor restitui cãpitanului* si persoanelor interesate ceea ce au primit din contributie, scãzându-se pagubele cauzate prin aruncare si cheltuielile fãcute pentru redobândire.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 666. - Vasul contribuie pentru valoarea ce are la locul descãrcãrii, sau pentru pretul cu care ar putea fi vândut, scãzându-se avariile particulare chiar posterioare avariei comune.
            Navlul ce, prin faptul conventiei arãtate la art. 587, e câstigat chiar în caz de pierdere a lucrurilor încãrcate, nu este supus la contributie.
         Art. 667. - Lucrurile scãpate si cele aruncate în mare sau în orice alt chip sacrificate, contribuie în proportie cu valoarea ce au la locul descãrcãrii. Dacã a avut loc conventia arãtatã în articolul precedent, navlul nu se scade din valoare.
         Art. 668. - Natura, specia si calitatea lucrurilor ce urmeazã sã contribuie si a celor aruncate sau sacrificate, se stabileste prin politele de încãrcare*, facturi si, în lipsã, prin orice alte mijloace de probã admise de lege.
            Când în polita de încãrcare* calitatea sau valoarea lucrurilor încãrcate nu este cea adevãratã si în realitate lucrurile sunt de o valoare mai mare, ele contribuie dupã valoarea lor realã, dacã sunt scãpate, si se plãtesc dupã calitatea si valoarea indicatã, dacã sunt aruncate în mare sau stricate.
            Dacã însã lucrurile sunt de o calitate sau o valoare mai micã celei declarate prin polita de încãrcare*, ele contribuie dupã calitatea si valoarea indicatã, dacã sunt scãpate, si se plãtesc dupã valoarea lor realã, dacã sunt aruncate în mare sau stricate.
         * A se vedea nota de la art. 377.
         Art. 669. - Cãpitanul* va încheia proces-verbal despre orice hotãrâre va lua si despre operatiunile urmate pentru scãparea comunã, îndatã ce aceasta îi va fi cu putintã.
            Procesul-verbal va cuprinde motivele hotãrârii si va arãta în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate; va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arãta motivele nevointei lor de a subscrie si va fi transcris în registrul vasului.
            O copie de pe acest proces-verbal, subscrisã de cãpitan*, va fi alãturatã la raportul prevãzut de art. 526.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 670. - Descrierea, pretuirea si repartitia pierderilor si pagubelor va fi fãcutã, în locul de descãrcare a vasului, prin îngrijirea cãpitanului*, de cãtre experti numiti, în tarã, de presedintele tribunalului respectiv** si, în lipsã, de tribunal, de cãtre judecãtorul de ocol**; iar în tarã strãinã de autoritatea consularã românã si, în lipsã, de autoritatea localã.
            Repartitia propusã de experti va fi supusã, în tarã, cercetãrii tribunalului respectiv sau judecãtorului de ocol** si, în tarã strãinã, autoritãtii consulare române sau autoritãtii locale competente.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         ** A se vedea nota de la art. 26.
         Art. 671. - Actiunea pentru avarie contra chiriasului vasului si contra destinatarului nu poate avea loc dacã cãpitanul* nu a primit navlul si a predat lucrurile încãrcate fãrã a protesta, chiar când plata navlului ar fi fost fãcutã înainte.
         * A se vedea nota de la art. 413.

TITLUL VIII
Despre pagubele cauzate prin lovirea vaselor (abordaj)

         Art. 672. - Dacã lovirea vaselor a avut loc din caz fortuit sau fortã majorã, pagubele si pierderile provenite din aceastã cauzã sunt în sarcina lucrurilor ce le-au suferit, fãrã drept de despãgubire.
         Art. 673. - Dacã lovirea s-a întâmplat din culpa unuia din vase, pagubele si pierderile sunt în sarcina vasului în culpã. Despãgubirile datorate persoanelor moarte sau rãnite sunt privilegiate în caz de neajungere a sumei de împãrtit.
         Art. 674. - Dacã nu se dovedeste cãrui dintre vase se poate imputa culpa, sau dacã culpa se dovedeste a fi comunã, fiecare suferã pagubele si pierderile încercate, fãrã drept la vreo despãgubire; cu toate acestea, fiecare vas este obligat în mod solidar la plata pagubelor si pierderilor cauzate lucrurilor încãrcate si a leziunilor cauzate persoanelor, conform dispozitiilor celor douã articole precedente.
         Art. 675. - Responsabilitatea vaselor stabilitã prin articolele precedente nu apãrã de rãspundere pe autorii culpei cãtre persoanele vãtãmate si cãtre proprietarii vaselor.
         Art. 676. - Când un vas a lovit, nu din culpa sa, pe un altul, ci pentru cã el însusi a fost lovit din culpa unui al treilea, toatã rãspunderea este în sarcina acestuia.
         Art. 677. - Actiunea de despãgubire, pentru daunele provenind din lovirea vaselor, nu poate fi admisã dacã nu s-a fãcut protest sau reclamatie*, în termen de 3 zile, cãtre autoritatea locului unde s-a întâmplat faptul, sau a primului port în care vasul s-a oprit.
            Pentru pagubele cauzate persoanelor sau mãrfurilor, lipsa de protest sau reclamatie nu vatãmã drepturile persoanelor care nu se gãsesc pe vas, sau nu erau în pozitie a-si manifesta vointa.

TITLUL IX
Despre creantele privilegiate

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

         Art. 678. - Privilegiile stabilite prin acest titlu trec înaintea oricãrui alt privilegiu general sau special asupra mobilelor, stabilit prin Codul civil.
         Art. 679. - În orice caz de deteriorare sau micsorare a lucrului asupra cãruia existã privilegiul, acesta se exercitã pe ceea ce rãmâne, sau se redobândeste, ori se scapã.
         Art. 680. - Dacã creditorul ce are un privilegiu asupra unuia sau mai multor obiecte este primat asupra pretului acestor obiecte de un creditor al cãrui privilegiu se întinde si asupra altor obiecte, cel dintâi este subrogat în privilegiul apartinând ultimului creditor.
            Acelasi drept îl au asemenea si ceilalti creditori privilegiati care suferã o pierdere în urma sus-arãtatei subrogãri.
         Art. 681. - Creantele privilegiate în acelasi grad, concurã între dânsele în caz de nesuficientã a lucrului, în proportie cu cât au sã ia, dacã sunt contractate în acelasi port. Dar dacã asemenea creante iau nastere în urmã, dupã reluarea calãtoriei, creantele posterioare sunt preferate celor anterioare.
         Art. 682. - Dacã titlul creantei privilegiate este la ordin, girul transmite si privilegiul.

CAPITOLUL II
Despre creantele privilegiate asupra lucrurilor încãrcate

         Art. 683. - Sunt privilegiate asupra lucrurilor încãrcate, si plãtite în ordinea prevãzutã prin prezentul articol, creantele urmãtoare:
            1. Cheltuielile de judecatã fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare
de urmãrire a lucrurilor;
            2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele de scãpare datorate pentru ultima cãlãtorie;
            3. Drepturile vamale datorate pentru lucruri la locul de descãrcare;
            4. Cheltuielile de transport si descãrcare;
            5. Chiria magaziilor în care lucrurile descãrcate au fost depuse;
            6. Sumele datorate ca contributie pentru avariile comune;
            7. Primele de asigurare;
            8. Capitalul si procentele datorate pentru obligatiile contractate de cãpitan* asupra poverii, în cazurile prevãzute de art. 519 si cu îndeplinirea formalitãtilor prescrise;
            9. Orice alt împrumut maritim când acela ce a dat banii posedã polita de încãrcare**.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         ** A se vedea nota de la art. 377.
         Art. 684. - Privilegiile arãtate în articolul precedent nu se conservã, dacã actiunea nu este exercitatã în termen de 15 zile de la descãrcare si înainte de trecerea lucrurilor încãrcate în mâna celor de al treilea.
            Pentru sechestrarea, darea de gaj si vânzarea silitã a lucrurilor supuse privilegiului, se aplicã regulile generale stabilite prin Codul de procedurã civilã, afarã de cazurile în care Codul de comert nu ar dispune într-altfel.

CAPITOLUL III
Despre creantele privilegiate asupra navlului

         Art. 685. - Sunt privilegiate asupra navlului si admise la platã, în ordinea aici arãtatã, urmãtoarele creante:
            1. Cheltuielile de judecatã fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare si urmãrire;
            2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele de scãpare, datorate pentru ultima cãlãtorie;
            3. Salariile, retributiile si indemnitãtile datorate persoanelor echipajului pentru cãlãtoria în care s-a câstigat navlul;
            4. Sumele datorate ca contributie la avarii comune;
            5. Primele de asigurare;
            6. Capitalul si procentele datorate pentru obligatiile contractate de cãpitan* asupra navlului,
în cazurile prevãzute de art. 519 si cu îndeplinirea formalitãtilor prescrise;
            7. Pentru despãgubirile datorate chiriasilor vasului pentru nepredarea lucrurilor încãrcate sau pentru avarii suferite de dânsele din culpa cãpitanului* sau a persoanelor echipajului în ultima cãlãtorie;
            8. Orice altã datorie cu împrumut maritim sau cu gaj asupra navlului, transcrisã si adnotatã pe actul de nationalitate.
         * A se vedea nota de la art. 413.

CAPITOLUL IV
Despre creantele privilegiate asupra vasului

         Art. 686. - Vasele sau pãrtile lor, chiar când s-ar afla în posesia unei a treia persoane, sunt supuse la plata creantelor ce legea declarã privilegiate, în modul si marginile mai jos stabilite.
         Art. 687. - Sunt privilegiate asupra vasului si admise la platã asupra pretului sãu si în ordinea arãtatã în prezentul articol, creantele urmãtoare:
            1. Cheltuielile de judecatã fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare si urmãrire a vasului;
            2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele pentru scãpare, datorate pentru ultima cãlãtorie;
            3. Taxele de navigatie stabilite prin lege;
            4. Salariile pilotilor, salariul custodelui si cheltuielile de pazã a vasului, dupã intrarea lui în port;
            5. Chiria magaziilor pentru pãstrarea uneltelor si instrumentelor vasului;
            6. Cheltuielile de întretinere a vasului si a uneltelor si instrumentelor sale dupã ultima sa cãlãtorie si intrare în port;
            7. Salariile, retributiile si indemnitãtile datorate, conform dispozitiilor Titlului III al acestei cãrti, cãpitanului* si celorlalte persoane ale echipajului pentru cea din urmã cãlãtorie;
            8. Sumele datorate ca contributie la avariile comune;
            9. Capitalul si procentele datorate pentru obligatiile contractate de cãpitan* la trebuintele vasului în cazurile prevãzute de art. 519 si cu îndeplinirea formalitãtilor prescrise;
            10. Primele de asigurarea vasului si accesoriilor sale pentru cea din urmã cãlãtorie, dacã asigurarea a fost fãcutã pentru un timp determinat sau cu cãlãtoria, si pentru vasele cu aburi ce fac cãlãtorii periodice asigurate pentru un timp determinat, primele corespunzãtoare cu cele din urmã sase luni; si deosebit de acestea, în asociatiunile de asigurare mutualã, repartitiile si contributiile pentru ultimele sase luni;
            11. Indemnitãtile datorate chiriasilor pentru nepredarea lucrurilor încãrcate sau pentru avariile suferite de dânsele din culpa cãpitanului* sau a echipajului, în ultima cãlãtorie;
            12. Pretul vasului datorat încã vânzãtorului;
            13. Creantele arãtate la numãrul 9 de mai sus, ce au fost transcrise si adnotate târziu; orice altã creantã de împrutnut maritim asupra vasului si creantele pentru care vasul a fost dat în gaj.
            În cazul când mai multe creante din cele prevãzute de numãrul 13 se aflã în concurentã, preferinta se determinã dupã data transcriptiunii titlului si adnotatiei lui pe actul de nationalitate.
         * A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 688. - Girantul, cesionarul, subrogatul sau creditorul care a primit în gaj o creantã asupra unui vas, transcrisã si adnotatã, vor putea cere sã se mentioneze pe registrul cãpitãniei portului si pe actul de nationalitate al vasului, girul, cesiunea, subrogatia sau constituirea gajului ce a avut loc.
         Art. 689. - Privilegiile arãtate în articolele precedente nu se pot exercita, dacã creantele nu sunt probate si privilegiile nu sunt conservate în modul urmãtor:
            1. Cheltuielile de judecatã cu conturile lichidate de judecãtorul competent dupã formele stabilite prin legile de procedurã;
            2. Cheltuielile, indemnitãtile si primele pentru scãpare si salariile pilotilor, cu sentinte, cu atestate ale autoritãtii maritime si cu celelalte probe ce autoritatea judecãtoreascã va crede de cuviintã a admite, dupã împrejurãri:
            3. Taxele de navigatie, cu recipisele autoritãtilor competente;
            4. Salariul custodelui, cheltuielile de pazã arãtate în numãrul 4 al art. 687 si creantele arãtate în numãrul 5 al art. 683 si în alineatele 5 si 6 ale art. 687 prin state aprobate de prezidentul tribunalului* respectiv;
            5. Salariile si retributiile cãpitanului** si celorlalte persoane ale echipajului, cu rolurile de armament si dezarmament extrase din oficiile autoritãtii maritime, celelalte indemnitãti cu raportul cãpitanului** si cu celelalte probe ale întâmplãrilor ce le-a dat nastere;
            6. Creantele pentru contributii la avariile comune, cu actele relative la repararea lor;
            7. Creantele arãtate la numãrul 8 de sub art. 683, la alineatul 6 de sub art. 685 si la alineatul 9 de sub art. 687, prin procesele-verbale subscrise de fruntasii echipajului, ordinele de autorizatie, statele subscrise de cãpitan** si confirmate de experti, prin actele de vânzare si procesele-verbale subscrise de el, sau prin mijlocul altor acte, dovedind necesitatea cheltuielilor;
            8. Primele de asigurare, cu politele de asigurare sau cu alte titluri subscrise de asigurat si cu extrasele de pe registrele mijlocitorilor de asigurare; repartitiile sau contributiile în societãtile de asigurare mutualã, cu extrasele de pe registrele de admitere a vaselor în societate;
            9. Indemnitãtiile datorate chiriasilor unui vas cu sentintele ce le-au lichidat; si dacã la timpul distribuirii pretului, sentinta de condamnare la despãgubire e pronuntatã, iar daunele-interese nu sunt încã lichidate, creditorii pot, dupã împrejurãri, sã fie admisi la plata despãgubirii pentru o sumã aproximativã, dând cautiune cã vor restitui ceea ce se va constata cã au primit mai mult; tot astfel vor fi admisi la platã si creditorii posteriori celor dintâi, dacã vor da cautiune de restituire;
            10. Vinderea vasului cu actul de vânzare, transcris si adnotat în modul stabilit prin art. 493;
            11. Creantele arãtate la numãrul 9 de sub art. 683, la numãrul 8 de sub art. 685 si la numãrul 13 de sub art. 687, cu actele respective transcrise si adnotate în modul prescris.
         * A se vedea nota de la art. 26.
         ** A se vedea nota de la art. 413.
         Art. 690. - Afarã de regulile generale pentru stingerea obligatiilor, privilegiile creditorilor asupra vasului se sting:
            1. Prin vânzarea silitã, fãcutã sau dupã cererea creditorilor sau pentru altã cauzã, dupã formele stabilite de procedura comercialã si dupã plata pretului asupra cãruia privilegiul a trecut;
            2. Prin expirarea termenului de 3 luni, în caz de înstrãinare de bunãvoie a vasului.
            Acest termen începe de la data transcrierii actului de înstrãinare, dacã vasul se gãseste în timpul transcriptiunii în circumscriptia unde e înscris; si de la data întoarcerii sale în zisa circumscriptie, dacã transcriptiunea înstrãinãrii s-a fãcut dupã plecarea vasului, cu conditia ca, în termen de o lunã de la data transcriptiunii, vânzarea sã fie notificatã creditorilor privilegiati ale cãror titluri se aflã transcrise si adnotate pe actul de nationalitate.
            Stingerea privilegiului nu poate avea loc fatã cu creditorul privilegiat, care înainte de expirarea termenului a chemat în judecatã pe cumpãrãtorul vasului pentru a obtine recunoasterea privilegiului sãu.
         Art. 691. - Achizitorul unui vas sau unei pãrti din vas, pentru a-l purga de creditele creantelor privilegiate, la care nu este obligat personal, e dator sã notifice creditorilor, înainte de punerea în gaj sau urmãrirea vasului, un act continând:
            1. Data si felul titlului sãu, datele transcriptiunii titlului si adnotãrii pe actul de nationalitate;
            2. Numele si prenumele autorului sãu;
            3. Numele, felul si capacitatea vasului;
            4. Pretul convenit si orice altã sarcinã impusã achizitorului sau valoarea ce el oferã sã plãteascã;
            5. Lista creditorilor cu arãtarea numelui si prenumelui lor, a sumelor ce li se datoreste; data titlurilor lor, a transcriptiunii si adnotatiei pe actul de nationalitate;
            6. Oferta de depunere a pretului convenit sau a valorii declarate pentru a fi împãrtitã între creditori;
            7. Alegerea domiciliului la resedinta tribunalului* care ar fi competent sã procedeze la vânzarea cu licitatie, dacã aceasta ar trebui sã aibã loc.
            Un extras sumar dupã acest act se va publica în foaia anunturilor judiciare a locului unde se aflã oficiul maritim la care vasul este înscris; aceasta va tine loc de notificare pentru creantele nesupuse publicitãtii.
         * A se vedea nota de la art. 26.
         Art. 692. - Orice creditor privilegiat sau fidejusorul unor asemenea creante poate, în termen de 15 zile de la notificarea sau publicatia sus-arãtatã, sã cearã vânzarea prin licitatie publicã a vasului, oferind suirea pretului, cu a zecea parte si dând cautiune pentru plata pretului si pentru îndeplinirea oricãrei alte sarcini.
            Aceastã cerere, subscrisã de cel ce o face sau de un procurator special al sãu, va fi notificatã achizitorului cu citatie de înfãtisare înaintea tribunalului locului* unde vasul este înscris, pentru ca judecata sã se pronunte atât asupra admisibilitãtii cautiunii, cât si asupra cererii de vânzare.
         * A se vedea nota de la art. 26.
         Art. 693. - Dacã vânzarea n-a fost cerutã în termenul si modul stabilit prin articolul precedent, sau dacã cererea este respinsã, pretul rãmâne fixat definitiv si, prin depunerea lui, achizitorul obtine proprietatea vasului sau unei pãrti din el, liberã de orice privilegiu. În acest caz privilegiile trec asupra pretului depus, care urmeazã a fi distribuit ca în cazurile de vânzare silitã.
            Dacã cererea este admisã, tribunalul*, prin aceeasi sentintã, va autoriza vânzarea vasului, care se va face conform dispozitiilor cuprinse în procedura Codului comercial.
         * A se vedea nota de la art. 26.
         Art. 694. - Radierea transcriptiunilor sau a adnotãrii privilegiilor nu se va putea face decât dupã consimtãmântul pãrtilor interesate sau în virtutea unei sentinte rãmase definitive.
            Oricine poate obtine un act dovedind existenta uneia sau mai multor transcriptiuni asupra unui vas sau unei pãrti din el, sau un certificat cã nu existã nici o sarcinã.

Inapoi  Inainte  Coduri  Inapoi la legislatie


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.